Grile - Macroeconomie

MARIETA STANCIU
MACROECONOMIE
- Teste grilă şi aplicaţii -
1
2
MARIETA STANCIU
MACROECONOMIE
Teste grilă şi aplicaţii
Editura SITECH
Craiova, 2009
3
Referenţi ştiinţifici: prof. univ. dr. Marin BĂBEANU
prof. univ. dr. Elena MARIN
© 2009 Editura Sitech Craiova

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Orice reprodu-
cere integrală sau parţială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lu-
crare, efectuate fără autorizaţia editorului este ilicită şi constituie o contra-
facere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justifi-
cate de interes ştiinţific, cu specificarea respectivei citări.
© 2009 Editura Sitech Craiova

All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this
book may be reproduced in any form or by any means, including
photocopying or utilised any information storage and retrieval system
without written permision from the copyright owner.
Editura SITECH din Craiova este acreditată de C.N.C.S.I.S. din cadrul Mi-
nisterului Educaţiei şi Cercetării pentru editare de carte ştiinţifică.
Editura SITECH Craiova, România

Str. Romul, Bloc T1, Parter
Tel/fax: 0251/414003
E-mail: sitech@rdslink.ro
ISBN 973-746-264-5
ISBN 978-973-746-264-0
4
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE..................................................................7
CAP. 1. PROBLEME ŞI POLITICI
MACROECONOMICE.............................................................9
CONCEPTE DE BAZĂ SI FORMULE DE CALCUL.........9
TESTE GRILĂ....................................................................16
APLICAŢII..........................................................................23
CAP. 2. PIAŢA MONETARĂ.................................................26
CONCEPTE DE BAZĂ ŞI FORMULE DE CALCUL.......26
TESTE GRILĂ....................................................................31
APLICAŢII..........................................................................39
CAP. 3. PIAŢA CAPITALULUI.............................................47
TESTE GRILĂ....................................................................53
APLICAŢII..........................................................................62
CAP. 4. PIAŢA MUNCII.........................................................67
TESTE GRILĂ....................................................................70
CAP. 5. VENITUL, CONSUMUL ŞI
INVESTIŢIILE........................................................................79
TESTE GRILĂ....................................................................87
APLICAŢII........................................................................100
CAP. 6. FLUCTUAŢIILE ACTIVITĂŢII ECONOMICE....106
CONCEPTE DE BAZĂ.....................................................106
TESTE GRILĂ..................................................................109
CAP. 7. ŞOMAJUL................................................................115
CONCEPTE DE BAZĂ ŞI FORMULE DE CALCUL.....115
TESTE GRILĂ..................................................................119
APLICAŢII........................................................................128
5
CAP. 8. INFLAŢIA................................................................134
TESTE GRILĂ..................................................................139
APLICAŢII........................................................................149
CAP. 9. CREŞTEREA ECONOMICĂ ŞI DEZVOLTAREA
ECONOMICĂ.......................................................................154
CONCEPTE DE BAZĂ.....................................................154
TESTE GRILĂ..................................................................157
CAP. 10. POLITICI ŞI STRATEGII ECONOMICE.............160
CONCEPTE DE BAZĂ.....................................................160
TESTE GRILĂ..................................................................163
CAP. 11. MACROECONOMIE INTERNAŢIONALĂ........167
TESTE GRILĂ..................................................................172
APLICAŢII........................................................................175
6
CUVÂNT ÎNAINTE
Problemele macroeconomice se regăsesc în forme

şi cu intensităţi diferite în toate ţările, integrându-se în
problemele globale ale economiei globale.
Prin conţinutul şi structura sa, această lucrare
MACROECONOMIE – teste grilă şi aplicaţii – reprezintă un
instrument de lucru axat pe gândire şi însuşire logică, pe
investigare şi descoperire proprie, pe autoinstruire şi
modelare a personalităţii fiecăruia.
MACROECONOMIE – teste grilă şi aplicaţii – a fost
elaborată cu intenţia de a reprezenta un instrument de
aprofundare şi înţelegere mai corectă a cunoştinţelor în
acest domeniu, de a contribui la o mai bună receptare a
evenimentelor vieţii economice.
Având în vedere că examenele se desfăşoară pe
baza testelor grilă, această lucrare îşi propune să prezinte
studenţilor suporturi tematice pentru pregătirea şi
promovarea cu succes a tuturor examenelor.
7
8
CAP. 1. PROBLEME ŞI POLITICI
MACROECONOMICE
CONCEPTE DE BAZĂ SI FORMULE DE CALCUL
Macroeconomia
- reprezintă un domeniu specializat al disciplinei
economice care studiază ansamblul activităţilor
economice, folosind variabile agregate, la nivelul unei
economii naţionale:cantitatea totală de bunuri şi servicii
realizate la nivelul întregii economii, totalul veniturilor
realizate la dimensiune naţională, nivelul utilizării
resurselor de producţie şi comportamentul general al
preţurilor;
Politica economică
- reprezintă acţiunea clară şi conştientă a puterii de stat
concretizată în definirea obiectivelor economice şi sociale
urmărite a se realiza într-o anumită perioadă de timp şi
punerea în practică a acestor obiective cu ajutorul unor
mijloace şi tehnici adecvate:
Politicile structurale
- sunt menite să creeze, să corecteze sau să distrugă
structuri economice în funcţie de scopul urmărit. Din
această categorie fac parte: naţionalizarea-denaţio-
nalizarea, sistemul financiar bancar şi planificarea
macroeconomică.
9
10
Politicile de ajustare
-sunt politicile de gestionare a dezechilibrelor care
cuprind:politica monetară, politica fiscală, politica
de preţuri şi politica de venituri
Politicile de environement
- administrează relaţiile sistemul economic cu mediul
exterior,presiunile mediului exterior venind din trei
direcţii: mediul natural, mediul economic extern şi
mediul monetar extern
Cererea globală, agregată

- reprezintă un termen macroeconomic care desemnează
ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii
naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii, ea se
referă deci, la cererea ce are acoperire în bani, în venituri
disponibile..
Determinanţii cererii globale
Cererea de consum şi economisirea, se numeşte

înclinaţie marginală spre consum (c) variaţia
consumului determinată de o variaţie marginală a
venitului.
C
Deci c  , 0<c<1.
V
Economisirea (E) reprezintă un rest, ea fiind aceea
parte a venitului care nu este consumată.
E  V  C  V  cV  (1  c)V
- Cererea de investiţie, se sprijină pe criteriile de
alegere a investiţiei, care sunt:beneficiul actualizat şi rata
de rentabilitate internă (sau eficienţa marginală a
capitalului).
11
- Cererea externă, consumul (C) şi investiţia (I)
reprezintă cererea internă, adică cererea de bunuri şi
servicii din partea agenţilor rezidenţi. Într-o economie
deschisă, o parte a produsului intern este exportată, deci
exporturile (X) reprezintă cererea externă.
Beneficiul actualizat (Ba) este egal cu valoarea

prezentă a fluxului de venit aşteptat în timpul celor „n”
ani care corespunde duratei de exploatare a investiţiei
(V1, V2, ... Vn) minus costul investiţiei (i).
V1 V2 Vn
Ba    ...  i
(1  Ra ) (1  Ra )
1 2
(1  Ra ) n
unde: Ra  rata de actualizare
Rata rentabilităţii interne (eficienţa marginală a

capitalului)
Rata de rentabilitate internă (Rr) a unei investiţii
reprezintă rata de actualizare care anulează beneficiul
actualizat.
V1 V2 Vn
Ba    ...  i  0
(1  Ra ) (1  Ra )
1 2
(1  Ra ) n
Oferta globală (agregată)

- reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor livrate pe
piaţă de către agenţii economici în cadrul unei economii
naţionale, într-o anumită perioadă de timp şi la un
anumit nivel general al preţurilor.
Indicatorii economici
- reprezintă instrumentele de reflectare cantitativă a
rezultatelor activităţii sau numai ale unor aspecte ale
acesteia, oferind informaţii pentru analiză, orientare şi
decizie în viitor.
12
Sistemul conturilor naţionale (S.C.N.)
- reprezintă un instrument complex de evidenţă, analiză
şi decizie economică fundamentându-se pe teoria
factorilor de producţie, potrivit căreia factorii participanţi
la activităţile economice sunt recompensaţi în raport cu
serviciile aduse.
Sistemul producţiei materiale (S.P.M.)

- are la bază teoria muncii productive, fiind caracteristic
fostelor ţări socialiste care odată cu trecerea la economia
de piaţă l-au înlocuit cu S.C.N.
Produsul global brut (P.G.B)

- exprimă rezultatele întregii activităţi economice, dintr-o
ţară, pe o perioadă de timp determinată, de regulă un
an.
PGB = Ci + Cp + Cs + Ib
unde: Ci - consumul intermediar;
Cp - consumul privat de bunuri sau servicii;
Cs - consumul public de bunuri sau servicii;
Ib - investiţiile brute de capital.
Produsul intern brut (PIB)

- exprimă valoarea bunurilor sau serviciilor finale
create în interiorul ţării de agenţii economici
autohtoni sau străini, în decurs de un an.
PIB = PGB - CI
unde: CI - consumul intermediar
Produsul intern net (P.I.N.)

- reprezintă mărimea valorii adăugate nete a bunurilor
economice finale produse de către agenţii economici
13
indigeni şi străini, într-o perioadă de timp, de regulă un
an, în interiorul ţării.
PIN = PIB - A
unde: A- amortizarea sau consumul capitalului fix
Produsul naţional brut (P.N.B.)

- exprimă valoarea producţiei finale de bunuri şi
servicii create de agenţii economici naţionali, în decurs
de un an, indiferent dacă aceste bunuri au fost produse
în interiorul ţării sau în exteriorul acestuia.
PNB = PIB + S
unde: S - soldul sau diferenţa dintre valoarea producţiei
obţinute de agenţii naţionali în străinătate şi valoarea
producţiei obţinute de agenţii străini în interiorul ţării.
Produsul naţional net (PNN)

- exprimă, în formă bănească, mărimea valorii adăugate
a bunurilor şi serviciilor finale realizate într-o perioadă de
timp, de către agenţii economici ai unei ţări, ce îşi
desfăşoară activitatea în interiorul sau în exteriorul
statului respectiv.
PNN = PNB – A
Venitul naţional (VN)

- reprezintă valoarea agregată a veniturilor obţinute de pro-
prietarii factorilor de producţie (muncă, natură, capital), în
calitate de participanţi la activitatea economică, pentru
contribuţia adusă la producerea de bunuri şi servicii.
VN = C + I, unde:
Unde: C - consumul
I - investiţiile
14
Produsul social total (PST)
- reprezintă valoarea bunurilor materiale şi serviciilor
economice produse în cadrul ramurilor producţiei
materiale, în decurs de un an.
Produsul social final (PSF)

- reprezintă valoarea bunurilor materiale şi a serviciilor
economice produse şi ajunse în decursul perioadei de
calcul în ultimul stadiu al circuitului economic.
Sectorul instituţional, ca agent macroeconomic, repre-

zintă ansamblul unităţilor instituţionale ce au un compor-
tament economic analog, pentru a cărui caracterizare
sunt utilizate două criterii, funcţia economică principală şi
sursa de provenienţă a resurselor.
Agentii macroeconomici omogeni
- Societăţile şi cvasisocietăţile nefinanciare care

includ unităţile instituţionale a căror funcţie principală o
reprezintă producerea de bunuri şi servicii comerciale
nefinanciare.
- Gospodăriile populaţiei (menajele) reprezintă

agentul economic purtător al calităţii de consumator de
bunuri personale, eventual de producător de bunuri şi
servicii nefinanciare, caz în care unitatea de producţie se
va confunda cu întreprinzătorul.
- Instituţiile financiare, grupează unităţile

instituţionale (private, publice şi mixte), a căror funcţie
principală o reprezintă finanţarea, colectând,
15
transformând şi repartizând disponibilităţile financiare din
economia naţională.
- Companiile de asigurare a căror funcţie principală
este aceea de a transforma riscurile individuale în riscuri
colective, garantându-se plata unei indemnizaţii în cazul
unui risc.
- Administraţiile publice au o funcţie dublă: producerea

de servicii necomerciale destinate colectivităţii şi
efectuarea unor operaţiuni de redistribuire a venitului
naţional.
- Administraţiile private grupează organismele private

fără scop lucrativ (partide politice, culte religioase,
fundaţii, etc.) având ca funcţie principală prestarea de
servicii non-marfare pentru diferite categorii de persoane
sau colectivităţi.
-,,Restul lumii’’ (străinătatea) nu constituie un sector

instituţional în adevăratul sens al cuvântului, grupând
unităţile nerezidente, în măsura în care acestea
efectuează operaţii cu unităţile rezidente aici intrând şi
reprezentantele unor organizaţii străine aflate pe
teritoriul ţării de referinţă
16
TESTE GRILĂ
1.Precizaţi care din enunţurile de mai jos

definesc macroeconomia:
a) macroeconomia este ştiinţa care studiază
comportamentul consumatorului individual;
b) macroeconomia este ştiinţa care studiază
comportamentul firmei;
c) macroeconomia este ştiinţa care studiază pieţele
individuale, structurile de piaţă şi relaţiile dintre
ele;
d) macroeconomia se ocupă cu studiul
comportamentului de orientare spre profit a
întreprinderilor individuale;
e) macroeconomia reprezintă un domeniu specializat
care studiază ansamblul activităţilor economice,
folosind variabile agregate, la nivelul unei
economii naţionale.
2.Precizaţi care sunt problemele

macroeconomice care se regăsesc în forme şi
cu intensităţi diferite în toate ţările:
a) integrarea problemelor macroeconomice în
strategii globale de creştere şi dezvoltare;
b) asigurarea pe termen mediu a unei balanţe
comerciale şi a unei balanţe de plăţi externe
echilibrate;
c) asigurarea unei balanţe comerciale şi de plăţi
excedentare, în vederea atragerii de cât mai multă
valută în ţară;
17
d) ocuparea parţială a resurselor de muncă;
e) asigurarea economiei naţionale cu resurse
economice.
3.Intervenţia statului în economie se poate prin:
a) politici de coordonare;
b) politici de ajustare;
c) politice antiinflaţioniste;
d) politici sociale;
e) politici structurale.
4.Politicile structurale cuprind:

a) sistemul financiar fiscal;
b) sistemul financiar monetar;
c) sistemul financiar bancar;
d) planificare macroeconomică;
e) toate variantele.
5.Politicile de gestionare a dezechilibrelor cuprind:

a) politica financiar-bancară;
b) politica de cheltuieli;
c) politica monetară;
d) politica de preţuri;
e) politica valutară.
6.Presiunile mediului exterior (politicile de envi-

ronment) vin din următoarele direcţii:
a) mediul monetar extern;
b) mediul economic extern;
c) mediul social-politic extern;
d) mediul economic intern;
e) mediul politic extern.
18
7.Macroeconomia investighează procesele şi
fenomenele globale cum ar fi:
a) realizarea multiplelor funcţii sociale şi fiscale;
b) asigurarea unei oferte globale excedentare peste
cererea globală;
c) echilibrul şi stabilitatea macroeconomică;
d) creşterea li dezvoltarea economică;
e) conceperea şi punerea în aplicare a politicilor
sectoriale, regionale şi generale.
8.Din structura cererii agregate fac parte:

a) cheltuielile din partea consumatorilor finali pentru
achiziţionarea de bunuri;
b) produsele existente pe piaţă la un moment dat;
c) cheltuieli realizate de guvern pentru achiziţionarea
de bunuri de consum şi bunuri investiţionale,
efectuate pe seama veniturilor bugetare;
d) depozitele băneşti ale populaţiei la diverse bănci;
e) cheltuieli făcute de agenţii economici străini pentru
a plăti importurile din ţara analizată, respectiv
pentru a plăti exporturile acestei ţări.
9.Precizaţi din enumerarea următoare care sunt

factorii care determină cererea globală:
a) cererea internă;
b) economisirea;
c) cererea de consum şi economisirea;
d) produsele existente pe piaţă la un moment dat;
e) cererea de investiţie.
19
10. Analiza cererii de investiţie se bazează pe
criteriile de alegere a investiţiei care sunt:
a) rata marginală spre consum;
b) cererea externă netă;
c)venitul naţional;
d) beneficiul actualizat;
e) rata rentabilităţii interne.
11. Precizaţi din enumerarea de mai jos care sunt

factorii care influenţează oferta globală:
a) randamentul factorilor de producţie;
b) preţul factorilor de producţie utilizaţi în economia
naţională;
c)totalitatea bunurilor economice obţinute într-o
economie;
d) producţiile agenţilor economici străini aduse pe
piaţă;
e) producţiile agenţilor economici naţionali aduse pe
piaţă.
12. Atunci când nivelul general al preţurilor creşte:

a) oferta agregată de bunuri şi servicii din economie
se măreşte;
b) oferta agregată de bunuri şi servicii din economie
scade;
c)pentru firme costul real al muncii creşte;
d) pentru firme costul real al muncii scade;
e) salariul real al firmelor creşte şi profitul scade;
20
13. Echilibrul macroeconomic, realizat prin
interacţiunea cererii cu oferta agregată, se
caracterizează prin:
a) nivelul general al preţurilor creşte ca răspuns la
excesul de cerere agregată apărând inflaţia;
b) nivelul general al preţurilor scade ca răspuns la
excesul de cerere agregată apărând inflaţia;
c) în condiţiile echilibrului dintre cererea şi oferta
agregată exporturile pot depăşi importurile, iar
economia va acumula datorie externă;
d) în condiţiile echilibrului dintre cererea şi oferta
agregată importurile pot depăşi exporturile, iar
economia acumulează active străine;
e) dacă cheltuielile guvernamentale sunt mai mici
decât încasările din impozite deficitul trebuie
finanţat prin împrumut extern.
14. Calcularea indicatorilor economici se poate face:

a) la nivel mondoeconomic;
b) la nivel microeconomic;
c) la nivel mezoeconomic;
d) la nivel macroeconomic;
e) la toate nivelurile.
15. Sistemul conturilor naţionale este compus din

următoarele elemente de bază:
a) agenţii economici care reprezintă persoane fizice
sau juridice care dispun, controlează sau folosesc
factori de producţie, participă la viaţa economică;
b) teoria avantajului comparativ;
c) operaţiunile care cuprind toate actele economice şi
financiare efectuate de agenţii economici;
d) capitalul financiar folosit pentru achiziţionarea de
terenuri şi fonduri materiale;
e) activităţi care cuprind valoarea bunurilor şi
serviciilor defalcate pe consumuri intermediare şi
pe valoarea adăugată.
21
16. Sistemul producţiei materiale cuprinde:
a) balanţa materială a economiei naţionale;
b) balanţa forţei de muncă;
c)balanţa financiară;
d) balanţa acumulării produsului social;
e) toate cele de mai sus.
17. Care din următoarele relaţii sunt adevărate?

a) PIB  PGB  A
b) PNN  PNB  A
c) VN  C  1
d) PNB  PIB  S
e) PIB  PGB  C i
18. Care din următoarele relaţii sunt adevărate?

a) VN  C  i
b) PGB  C i  C p  C s  I b
c) PIN  PIB  C
d) PNN  PNB  A
e) PNB  PIB  C i
19. Când soldul este:

a) pozitiv, PNB  PIB
b) pozitiv, PNB  PIB
c)pozitiv, PNB  PIB
d) zero, PNB  PIB
e) zero, PNB  PIB
22
20. Agenţii macroeconomici omogeni, denumiţi
sectoare economice instituţionale se grupează
în:
a) administraţii publice şi private;
b) administraţiile asigurărilor sociale;
c)societăţile şi cvasisocietăţile nefinanciare;
d) întreprinderi foarte mari;
e) instituţii de credit nemonetare.
23
APLICAŢII
Aplicaţia 1
PGB a fost în anul curent de 7.000 miliarde u.m.

Consumul de capital fix în economie a fost de 600
miliarde u.m., iar capitalul circulant consumat în vederea
producerii de noi bunuri sau servicii a fost de 3.000
miliarde u.m.
Ştiind că valoarea producţiei realizate de agenţii
naţionali în străinătate era de 4.000 miliarde u.m., cea
realizată de agenţii economici străini care-şi desfăşoară
activitatea în interiorul ţării 2.000. miliarde u.m., că
mărimea impozitelor indirecte a fost de 1.120 miliarde
u.m., iar subvenţiile de exploatare de 880 miliarde u.m.,
calculaţi indicatorii macroeconomici: PIB, PIN, PNB, PNN
şi VN.
Rezolvare
PIB=PGB-Ci=7.000miliarde-
3.000miliarde=4.000miliarde u.m.
PIN=PIB-A=4.000miliarde-
600miliarde=3.400miliarde u. m.
PNB=PIBS=4.000miliarde+2.000miliarde=6.000
miliarde u.m.
PNN=PNB-A=6.000miliarde-
600miliarde=5.400miliarde u.m.
VN=PNNpfp=PNNpp-Ii-Se=5.400 miliarde -1.120
miliarde -880 miliarde =3.400 miliarde u.m.
unde:
24
- PNNpfp – produs naţional net calculat în preţurile
factorilor de producţie;
- PNNpp – produs naţional net în preţurile pieţei;
- Ii – impozite indirecte (TVA, alte taxe şi accize);
- Se – subvenţii de exploatare.
- Accizele – sunt impozite indirecte, taxe speciale
pe consum, care se percep pe produse interne sau
importate, sub forma unor cote procentuale din valoarea
acestora. Accizele se varsă la bugetul de stat, fiind o
sursă de venituri bugetare.
- Subvenţiile de exploatare – sunt sume primite de
unităţile economice de la bugetul de stat pentru:
- acoperirea pierderilor;
- diferenţele de preţ la produsele subvenţionate;
- finanţarea activităţii de cercetare, etc.
Aplicaţia 2
În două perioade t0 şi t1 , PIB nominal (în preţurile

curente ale fiecărei perioade) a fost de 5.915 mld. u.m.,
respectiv 18.595 mld. u.m. În t 1 faţă de t0 , indicele
general mediu al preţurilor bunurilor şi serviciilor luate în
calculul PIB a fost de 307%.
■ PIB real al perioadei t1 are valoarea:
PIBtno min al
18.595mld .u.m.
PIBtreal  1
  6.057 mld .u.m.
1
IGP 3,07
■ În t1 faţă de t0 , dinamica nominală a PIB a fost de:
18.595mld .u.m
 100  314,4%
5.915mld .u.m
25
■ În t1 faţă de t0 , dinamica reală a PIB a fost de
6.057mld .u.m
 100  102,4%
5.915mld .u.m
Datele arată că cea mai mare parte din creşterea PIB in

t1 faţă de t0 s-a realizat datorită creşterii preţurilor
bunurilor şi serviciilor luate în calculul indicatorului
agregat. Din creşterea nominală absolută a PIB de
12.680 mld. u.m (18.595-5.915), influenţa creşterii
 12.538 
preţurilor a fost de 98,88%   100  , iar ponderea
 12.680 
 142 
creşterii reale a fost de 1,12%   100  .
 12.680 
26
27
CAP. 2. PIAŢA MONETARĂ
CONCEPTE DE BAZĂ ŞI FORMULE DE CALCUL
Rolul băncilor
Piaţa monetară are rolul de a compensa deficitul cu
excedentul de monedă existent la diferiţi agenţi
economici şi de a regla cantitatea de monedă din
economie, rolul central aparţinând băncilor.
Băncile, instituţiile financiare, casele de economii,
societăţile de asigurări reprezintă agenţii economici cu
capital privat, de stat sau mixt, care îndeplinesc rolul de
intermediari între ceilalţi agenţi economici, gestionând
instrumentele monetare şi pârghiile financiare ale unei
ţări.
Operaţiuni efectuate de bănci

Banca este un agent economic cu scop lucrativ,
specializat în activităţi monetar-financiare, ea efectuând
două categorii de operaţiuni:active - se referă la
activitatea băncilor de plasare a capitalului bănesc
concentrat de ele,indiferent dacă este capital propriu sau
atras de la deponenţi şi pasive - se referă la imobilizarea
de către unităţile bancare a mijloacelor băneşti
disponibile ale agenţilor economici şi populaţiei:
Unitaţile sistemului bancar din România, sunt

grupate în trei categorii: Banca Naţională a României
(BNR), Băncile comerciale, Instituţii specializate de credit.
28
Funcţiile principale îndeplinite de BNR
Emiterea de bancnote şi monede metalice, crearea
şi gestionarea puterii de cumpărare în ţară.
Bancă a băncilor, deţine depozite ale băncilor,
intervenind în cazul în care o societate bancară are
dificultăţi.
Bancă a statului, păstrând fondurile statului care se
numesc depozite publice
Împrumutător de ultimă instanţă, banca centrală
reprezentând ultima rezervă de lichidităţi, astfel o
diminuare a lichidităţii din economie putând fi rezolvată
numai de banca centrală.
Conducerea politicii monetare şi valutare a
statului, politica monetară vizează supravegherea
modului în care anual creşte oferta monetară naţională,
precum şi influenţarea ratelor dobânzii.
Supravegherea asigurării stabilităţii financiare ,
banca centrală fiind răspunzătoare pentru stabilitatea
generală a sistemului financiar, care constă în depistarea
şi eliminarea riscului financiar sistemic.
Băncile comerciale
-reprezintă întreprinderi lucrative, specializate, care
furnizează bani-capital persoanelor fizice şi juridice, şi se
împart în: bănci de depozit şi bănci ipotecare.
Băncile si instituţiile specializate de credit, cuprind:
CEC-ul, Instituţiile de credit mutual , Sistemul trezoreriei
statului, Societaţile de asigurări.
Moneda
- este o categorie macroeconomică, la care se
raportează toţi agenţii economici dintr-o ţară. O definire a
monedei a fost dintotdeauna dificilă şi controversată,
29
deoarece a fost receptată de oameni ca un instrument
multidimensional.
Componentele masei monetare, sunt:disponibilităţile
monetare şi disponibilităţile semimonetare
Lichiditatea monetară
-reprezintă capacitatea agenţilor nonfinanciari de a
transforma imediat sau într-un anumit interval de timp,
fără pierderi sau cu pierderi minime, mijloacele şi
creanţele de care dispun în mijloace de plată.
Agregatele monetare
- reprezintă partea constitutivă a masei monetare şi
semimonetare autonomizată prin:funcţiile ei
specifice,agenţii specializaţi ce emit instrumente de
plată,organizaţiile bancar-financiare care le
gestionează,fluxurile economice reale pe care le
mijlocesc.
Piaţa monetară
- poate fi definită ca fiind spaţiul economic în care se
desfăşoară mişcări de fonduri pe termen scurt, de obicei
sub un an, în care se întâlnesc cererea şi oferta de bani
sau titluri de credit cu grad mare de lichiditate.
Cererea de monedă
- reprezintă nevoia de bani a agenţilor economici,
generată de operaţiuni de schimb sau speculativ.
Factorii care influenţează cererea de monedă:

- Volumul total al schimburilor mijlocite de
monedă şi viteza de rotaţie a monedei.
30
Cererea de monedă (M) este o funcţie
crescătoare de valoarea bunurilor şi serviciilor
aflate în circulaţie (PxV)
M=k x P x Vr,
unde:M – masa monetară
k – coeficientul ce măsoară intensitatea relaţiei
dintre M şi PxV
P – nivelul general al preţurilor
Vr – venitul real.
-Rata dobânzii şi preferinţa pentru lichiditate,
interacţiunea dintre cererea şi oferta monetară
determinând rata de echilibru a dobânzii de piaţă.
-Amploarea creditului de consum, reprezintă raportul
dintre valoarea bunurilor vândute pe credit scadent într-o
perioadă ulterioară şi mărimea plăţilor făcute în contul
datoriei, în perioada curentă.
QxP  C  Ps
M ,
V
unde: M – masa monetară;
Q – volumul bunurilor şi serviciilor tranzacţionate;
P – nivelul preţurilor practicate pe piaţă;
C – creditul de consum scadent în viitor;
Ps – plăţi făcute în prezent în contul creditului
scadent;
V – viteza de circulaţie a monedei.
-Posibilităţile oferite de sistemul bancar exprimat
prin volumul creditelor ce pot fi acordate agenţilor
economici.
-Intensitatea înclinaţiei spre lichiditate,care are la
bază următoarele mobiluri: al venitului, prudenţei şi
speculaţiei
- Cererea speculativă de bani care este mare atunci
când rata dobânzii practicate este mică.
31
Oferta de monedă
- reprezintă scoaterea pe piaţă a diferitelor instrumente
monetare în circulaţie, ceea ce duce la transformarea,
prin cumpărare, a activelor nonmonetare (imobile,
terenuri, acţiuni, efecte de comerţ) în active monetare.
Echilibrul monetar
-reprezintă raportul de egalitate dintre cantitatea de
monedă oferită pieţei şi cantitatea de monedă cerută de
piaţă, în condiţiile unei rate a dobânzii considerată ca
fiind acceptabilă atât de solicitanţii de monedă cât şi de
ofertanţii de monedă
Pârghiile politicii monetare

-sunt multiple şi diverse, iar dintre acestea reţinem: Taxa
scontului şi a rescontului,Operaţiuni pe piaţa
deschisă (open-market),Stabilirea rezervelor
monetare obligatorii,Reglementarea creditului
bancar şi de consum şi Refinanţarea societăţilor
bancare.
32
TESTE GRILĂ
21. Precizaţi care din următoarele enunţuri

reprezintă atributele esenţiale ale monedei:
a) acceptabilitatea şi posibilitatea falsificării;
b) măsură a activităţii economice;
c) instrument de plată a salariilor, impozitelor, etc.;
d) divizibilitatea şi acceptabilitatea;
e) uniformitatea şi durabilitatea.
22. Care dintre următoarele operaţiuni reprezintă

operaţiuni private ale băncilor?
a) conducerea operaţiunilor de casă ale agenţilor
economici şi instituţiilor care solicită acest lucru;
b) crearea de instrumente financiare proprii;
c) efectuarea de operaţiuni cu titluri de valoare;
d) efectuarea de plăţi la ordinul deponenţilor;
e) crearea de putere de cumpărare adiţională.
23. Care dintre următoarele operaţiuni reprezintă

operaţiuni active ale băncilor?
a) primirea spre păstrare a economiilor băneşti ale
populaţiei şi agenţilor economici nonfinaciari;
b) acordarea de credite solicitanţilor, în condiţii de
bonitate financiară;
c) efectuarea de plăţi la ordinul deponenţilor;
d) efectuarea de operaţiuni cu titluri de valoare ale
societăţilor comerciale, ale persoanelor fizice şi
juridice;
e) selecţionarea programelor de investiţii.
33
24. Precizaţi care din enunţurile de mai jos reprezintă
agregatele monetare din economia românească:
a) agregatul monetar care cuprinde plasamentele la
termen şi devizele;
b) agregatul monetar sau banii propriu-zişi care
cuprinde numerarul existent în afara sistemului
bancar şi depozitele la vedere ale firmelor;
c)agregatul monetar care cuprinde disponibilităţile
monetare propriu-zise cum ar fi: monedele
divizionare, bilete emise de banca centrală;
d) agregatul monetar ce se referă la masa monetară
în sens larg;
e) agregatul monetar format din economiile
contractuale şi diferite alte lichidităţii.
25. Precizaţi cum clasifică Keynes cererea de monedă:

a) cerere din considerente de prudenţă;
b) cerere pentru diverse activităţi;
c)cerere cu scop speculativ;
d) cerere pentru nevoi personale;
e) cerere de bani lichizi.
26. Precizaţi cum se realizează oferta de monedă

a băncii de emisiune:
a) prin cumpărarea devizelor străine obţinute de agenţii
economici în urma exporturilor de mărfuri şi servicii;
b) prin mecanismul alimentării nevoilor de resurse
financiare ale statului, respectiv acoperirea unei
părţi a deficitului bugetar;
c) prin necreditarea băncilor comerciale şi a
instituţiilor de credit specializate;
d) prin asigurarea echilibrului balanţei de plăţi externe;
e) prin reducerea rezervelor băncilor comerciale.
34
27. Precizaţi care din enunţurile următoare repre-
zintă condiţii de eficienţă ale politicii monetare:
a) o elasticitate redusă a investiţiei faţă de rata
dobânzii;
b) un multiplicator scăzut;
c) o cerere de monedă puţin elastică faţă de rata
dobânzii;
d) o ofertă de bunuri şi servicii inelastică pe termen
scurt;
e) capacităţi de producţie neutilizate şi o ofertă de
bunuri şi servicii elastică pe termen scurt.
28. Care sunt principalele măsuri de politică mone-

tară exercitate de guvern prin intermediul
Băncii Centrale?
a) măsuri prin care guvernul poate controla cererea
de bani;
b) măsuri prin care guvernul poate controla oferta de
bani;
c) împrumuturi neguvernamentale;
d) creşterea debitelor pe termen scurt;
e) crearea de depozite speciale în terţe bănci.
29. Rata dobânzii este influenţată de:

a) mărimea creditului;
b) raportul dintre cererea şi oferta de credite;
c)rezerva monetară obligatorie;
d) riscul pe care îl implică operaţiunea;
e) capacitatea de plată a debitorului şi durata
acordării creditului.
35
30. În care din următoarele situaţii masa
monetară creşte?
a) când creşte volumul creditelor;
b) când există un excedent al bugetului de stat;
c)când scade viteza de circulaţie a banilor;
d) când creşte viteza de circulaţie a banilor;
e) când se acordă valută agenţilor economici, în
schimbul celei naţionale.
31. Care este diferenţa dintre disponibilităţile mo-

netare propriu-zise şi disponibilităţile semimo-
netare?
a) disponibilităţile semimonetare se caracterizează
prin lichiditate perfectă, iar cele monetare nu au
caracter de lichiditate perfectă;
b) moneda cuprinde doar biletele de bancă, pe când
semimoneda cuprinde acţiunile;
c) viteza de rotaţie a monedei este mai ridicată în
raport cu semimoneda;
d) moneda se referă la mijloacele de plată care au
lichiditate perfectă iar semimoneda cuprinde
instrumentele monetare care nu au caracter de
lichiditate perfectă;
e) toate variantele sunt false.
32. Cererea de monedă este condiţionată de:

a) cererea speculativă de bani, posibilităţile oferite de
sistemul bancar, înclinaţia spre lichiditate;
b) volumul total al schimburilor şi viteza de rotaţie a
capitalului, rata dobânzii, amploarea creditului de
consum;
c) numai de rata dobânzii şi viteza de rotaţie a
capitalului;
d) numai de cererea speculativă de bani;
e) nici o variantă nu este corectă.
36
33. Oferta de monedă este condiţionată de:
a) comportamentul populaţiei şi al băncilor de
emisiune;
b) comportamentul băncilor comerciale şi al băncilor
de emisiune;
c) comerţul exterior al ţării;
d) comportamentul populaţiei, comportamentul
băncilor de emisiune şi comportamentul băncilor
comerciale;
e) pârghiile politicii monetare.
34. Precizaţi care sunt căile de realizare a ofertei

de monedă:
a) prin creditarea băncilor comerciale şi instituţiilor de
credit specializate, prin cumpărarea devizelor
străine obţinute de agenţii economici;
b) prin mecanismul alimentării nevoilor de resurse
financiare ale statului;
c)prin posibilităţile oferite de sistemul bancar;
d) toate variantele sunt corecte;
35. Echilibrul pieţei monetare presupune:

a) lipsa unei relaţii de egalitate între cererea şi
oferta agregată pe piaţă;
b) o rată a dobânzii acceptată doar de ofertanţii de
monedă şi de solicitanţii de monedă;
c)o rată a dobânzii impusă de ofertanţii de monedă;
d) egalitatea dintre cantitatea de monedă oferită şi
cerută de piaţă şi o rată a dobânzii acceptată atât
de solicitanţii cât şi de ofertanţii de monedă;
e) existenţa unei cereri de monedă.
37
36. Precizaţi care din următoarele variante
reprezintă pârghii ale politicii monetare:
a) manevrarea taxei scontului şi rescontului,
operaţiuni pe piaţa deschisă şi refinanţarea
societăţilor bancare;
b) achiziţionarea şi vânzarea de titluri de valoare
către populaţie;
c)reducerea şomajului şi inflaţiei;
d) numai refinanţarea societăţilor bancare;
e) stabilirea rezervelor monetare obligatorii şi
reglementarea creditului bancar.
37. Precizaţi instrumentele utilizate de Banca

Naţională pentru refinanţarea societăţilor
bancare:
a) linia de creditare, creditul de licitaţie şi creditul pe
termen fix;
b) numai linia de creditare şi creditul pe termen fix;
c)plafonarea creditelor;
d) nici o variantă nu este corectă;
e) toate variantele sunt corecte.
38. Rolul băncilor constă în:

a) asigură echilibrul dintre încasările şi plăţile fiecărui
agent economic;
b) asigură un excedent al balanţei de plăţi externe;
c) creează putere de cumpărare adiţională pe care o
împrumută agenţilor economici şi populaţiei;
d) efectuează plăţi la ordinul populaţiei;
e) păstrarea în condiţii de siguranţă a economiilor,
gestionarea conturilor şi executarea ordinelor
clienţilor, acţionând în interesul acestora.
38
39. Unităţile sistemului bancar, în România, se
grupează în:
a) băncile comerciale şi instituţiile specializate de
credit;
b) bănci de depozit;
c)instituţii de credit mutual;
d) bănci ipotecare;
e) Banca Naţională a României, băncile comerciale şi
instituţiile specializate de credit.
40. Băncile comerciale sunt organizate ca

societăţi pe acţiuni având ca obiect de
activitate:
a) atragerea şi formarea de depozite băneşti;
b) efectuarea de servicii bancare pentru agenţii
economici şi populaţie;
c) acordarea de credite pe termen lung;
d) emiterea de bancnote şi monede metalice;
e) deţine depozitele băncilor, intervenind în cazul în
care o societate bancară are dificultăţi.
41. Băncile şi instituţiile specializate de credit cu-

prind:
a) băncile de afaceri şi băncile de depozit;
b) băncile ipotecare;
c) băncile comerciale;
d) instituţiile de credit mutual, sistemul trezoreriei
statului şi societăţile de asigurări;
e) CEC-ul.
39
42. Care din următoarele enunţuri reprezintă
trăsături ale pieţei monetare?
a) termenele de acordare a creditelor interbancare
sunt lungi;
b) termenele de acordare a creditelor interbancare
sunt scurte şi foarte scurte;
c)dobânda utilizată este fixă;
d) operaţiunile de negociere se desfăşoară ocazional;
e) flexibilizarea pieţei monetare se face greoi,
deoarece este o piaţă de oligopol.
43. Tipărirea de monedă suplimentară este o

măsură care poate avea ca efect:
a) scăderea ofertei de bani;
b) descurajarea investiţiilor;
c)descurajarea apariţiei de noi locuri de muncă;
d) creşterea cererii de consum;
e) creşterea cumpărătorilor de bunuri financiare.
44. O creştere a ofertei de bani poate determina:

a) creşterea cererii agregate;
b) scăderea cererii agregate;
c) creşterea producţiei şi scăderea preşurilor;
d) scăderea producţiei, creşterea preţurilor şi
creşterea ratei dobânzii;
e) creşterea producţiei, creşterea preţurilor şi
scăderea ratei dobânzii.
40
APLICAŢII
În practica bancară se folosesc două mecanisme de

determinare a dobânzii Fiecare se aplică în conformitate
cu prevederile contractului negociat între părţi.
a) Dobânda simplă, care constă în aceea că dobânda
se achită lunar, semestrial, anual etc. În acest caz se
aplică formula: D = S x d' x n , în care:
D = masa dobânzii;
S = suma împrumutată (depusă în depozit);
d' = rata dobânzii;
n = timpul în ani.
De exemplu, o sumă de 3.000 de lei, depusă (sau
împrumutată) cu 10% pe timp de şase luni, conduce la
o dobândă:
D = 3000 x 10% x 1/2 = 150 lei.
b) Dobânda compusă bazată pe capitalizarea
dobânzii. Aceasta înseamnă că dobânda aferentă
perioadei t0 - i{ se capitalizează (se adaugă sumei
iniţiale ) astfel că aduce la rându-i dobândă în intervalul
tj - t2 ş.a.m.d.
In acest caz:
D = Sf - S0, în care: Sf - suma finală (fructificată)
S0 - suma iniţială
Sf = S0 (1 + d')n, în care: d' - rata dobânzii
n – timpul în ani(sau fracţiuni
de an)
În consecinţă, dobânda reprezintă:
D = s0 (1 + d ’)n - s0 = s0 [(1 + d')n - 1]
41
De exemplu:
Se acordă un credit de 5.000 lei pe doi ani, pe
principiul dobânzii compuse, cu o rată a dobânzii de
10%.
D = 5000 [(1 + 0,1)2 - 1] = 5000 x 0,21 = 1050 lei
care se plăteşte integral la expirarea contractului (doi ani).
In analiza dobânzii, o importanţă deosebită prezintă
rata dobânzii. Ea este mai întâi un preţ: preţul plătit
pentru a folosi 100 de unităţi monetare pe timp de an.
Nivelul ratei dobânzii depinde de numeroase împrejurări:
raportul dintre cererea şi oferta de credit, riscul
plasamentului, starea conjuncturii economice, rata
inflaţiei ş.a.
Relaţia dintre rata dobânzii şi rata inflaţiei induce în
mod necesar distincţia dintre dobânda nominală (d'n),
cea care este afişată la sediul şi pe site-ul de internet al
oricărei bănci şi dobânda reală (d'r) care elimină
influenţa inflaţiei, astfel că într-o primă aproximaţie:
d'r = d'n - i', în care: i' - rata inflaţiei
De exemplu, dacă preţurile cresc anual cu 6%, unei
rate nominale a dobânzii de 9 % îi corespunde o rată
reală a dobânzii de 2,83%. Aceasta înseamnă că dacă se
formează un depozit de 10.000 lei cu o rată a dobânzii
de 9%, iar rata inflaţiei este 6%, după un an se obţine o
sumă de:
S0+(S0 x d'x n) = 10.000 + (10.000 * 0.09 x 1) = 10.900
lei.
Datorită creşterii preţurilor, suma nominală de 10.900

lei are o valoare reală de 10.283, în sensul că
42
echivalează cu 10.283 lei de la începutul perioadei,
adică:
Valoarea reală = 10.900 : 1,06 = 10.283 lei
43
Aplicaţia 1
Pentru a înţelege mecanismul de multiplicare a

creditului în economie vom rezolva următoarea aplicaţie:
Presupunem că o bancă comercială realizează
depozite de 100 mil. lei într-o zi iar cota de rezervă
obligatorie este de 10%. Conform normelor de
prudenţialitate bancară, suma de 10 mil. lei se păstrează
în stoc, restul de 90 mil. lei, constituind disponibilităţi
băneşti, pe care banca le poate folosi pentru acordarea
de credite celor care au dificultăţi financiare. Suma
împrumutată este utilizată pentru stingerea obligaţiunilor
de plată, iar cei care încasează aceşti bani, dacă nu vor
să-i cheltuiască, îi depozitează în bănci. La rândul lor,
noile bănci depozitare vor păstra 10% în stoc (adică 9
mil. lei), restul de 81 mil. lei constituind disponibilităţi şi
noi surse de creditare. Mecanismul se repetă până ce
toată suma va fi epuizată.
Rezolvare
1
Aplicând formula M c  C , unde:
r
- M c - multiplicatorul creditului;
- r - cota de rezervă obligatorie a băncilor.

C
Vom obţine un M c  10 de unde rezultă că, prin
acordarea de credite, masa monetară a crescut în
această perioadă cu 900 mil. lei, deoarece creditul iniţial
de 90 mil. lei s-a multiplicat de 10 ori.
44
Aplicaţia 2
O persoană A şi-a constitui un depozit la termen de

1 an, deschizându-şi un cont în care a depus suma de 10
mil. lei, cu o rată a dobânzii de 38%. O persoană B
depune aceiaşi sumă de 10 mil. lei la altă bancă mai
sigură cu o dobândă de 30% pe an. O persoană C
cumpără un certificat de depozit în valoare de 10 mil. lei,
cu o rată a dobânzii de 35% pe an, iar o persoană D care
nu are încredere în bănci, păstrează aceiaşi sumă în casă.
După un an, cele patru persoane îşi evaluează câştigurile
obţinute.
Ştiind că rata inflaţiei este de 30% pe an, arătaţi
dacă aceste persoane au făcut investiţii bune şi cât a
câştigat fiecare.
Rezolvare
Persoana A câştigă 8% pe an, adică:
V  Ri  d '  10mil.  0,08  800.000 u.m.
Persoana B nu câştigă nimic deoarece Ri  d
'
Persoana C câştigă 5% la suma economisită, adică:

V  10mil.  0,05  500.000 u.m.
Persoana D pierde aproximativ 30% din puterea de
cumpărare a banilor ( Pcb ) datorită devalorizării
monedei, având o pierdere care va fi de:
10mil.  0,3  3.000.000 u.m.
1 10.000
sau IPcb  I  100  130  76,92%
p
76,92
Pcb  10.000   7.692.200 u.m.
100
Deci persoana D va pierde
2.308 u.m. (3.000.000  7.692.200)
45
Aplicaţia 3
Masa monetară existentă în economie, în t 0 , era

de 80 miliarde u.m.. la o viteză de circulaţie a banilor de
4 rotaţii pe an. În momentul t1 , la acelaşi volum de
bunuri destinate tranzacţiilor, preţurile înregistrează o
creştere de 20%, iar viteza de rotaţie a monedei se
reduce cu 10%.
Determinaţi evoluţia masei monetare, în t1 faţă
de t 0 şi mărimea acesteia.
Rezolvare
P0  Q0
M0  
V0
M 0  V0  P0  Q0  80 mld.  4  320 mld. u.m.
V1  0,9  V0  0,9  4  3,6 rotatii/an
P1  Q1  1,2  P0 Q0  1,2  320 mld.  384 mld. u.m.
P1  Q1 384
M1    106,66 mld. u.m.
V1 3,6
M  M 1  M 0  106,66  80  26,66 mld. u.m.
M1  M 0 26,66
M %   100   100  33,33%
M0 80
46
Aplicaţia 4
În anul 2000, valoarea producţiei destinate

vânzării creşte cu 10 miliarde lei, iar deficitul bugetar
este de 5 miliarde lei. În acelaşi an, se schimbă 5
milioane dolari în monedă naţională, iar suma de 10
miliarde lei este utilizată pentru cumpărarea de dolarti
necesari plîţii importurilor. Cursul de schimb valutar este:
1$=25.000 lei.
Determinaţi cantitatea de monedă ce va fi emisă de
Banca Naţională pentru a acoperi necesităţile economiei.
Rezolvare
P Q
M 
V
- creşterea PQ determină creşterea M cu 10 miliarde
lei
- deficitul bugetar determină creşterea M cu 5
miliarde lei
- convertibilitatea dolarilor în lei determină creşterea
M cu
M  5mil.  25.000  125 mld. lei
- convertibilitatea monedei naţionale în dolari
determină scăderea M cu 10 miliarde lei
Deci M  10  5  125  10  130 mld. lei
47
Aplicaţia 5
Într-o economie naţională, masa monetară creşte

faţă de anul precedent cu 40%, volumul bunurilor şi
serviciilor supuse tranzacţiilor creşte cu 15%, iar preţurile
scad cu 10%.
Determinaţi viteza de rotaţie a banilor.
Rezolvare
IP  IQ IP  IQ
IM   100  IVr   100
IVr IM
90  115
IVr   73,92%
140
Vr %  73,92%  100%  26,07%
Aplicaţia 6
O bancă acordă sub formă de credite anuale
sumele deponenţilor în valoare de 600 mil. u.m.,
percepând o rată anuală a dobânzii de 10%, plătind
deponenţilor o rată a dobânzii de 6%.
Ştiind că profitul realizat reprezintă 70% din
câştigul brut al băncii, să se determine cheltuielile de
funcţionare şi masa profitului pe an.
Rezolvare
Ştim că:
D
- dobânda D  c  d 'n  d '   n  100
c
48
Dobânda încasată
10  600.000.000
Dî   60.000.000 u.m.
100
6  600.000.000
Dobânda plătită D p   36.000.000 u.m.
100
Câştigul brut al băncii  Dî  D p = 60.000.000-
36.000.000=24 mil. u.m.
Profitul este de 70% din câştigul brut al băncii, deci:
70
Pr   24.000.000  16.800.000 mil. u.m.
100
Ştim că:
- Pr + cheltuielile de funcţionare ale băncii=câştigul
brut al băncii, deci:
cheltuielile de funcţionare ale băncii=câştigul brut
al băncii - Pr =24.000.000-16.800.000=7.200.000 u.m.
Aplicaţia 7
În cadrul unei bănci, se depune „la termen” o

sumă de 10 mil. u.m.
Să se determine cât de mare va fi această sumă
după 10 ani, ştiind că rata medie anuală a dobânzii este
de 10%.
Rezolvare
Pe baza formulei S n  S 0 (1  d ) , unde:

n
- S n - suma de bani după un număr de ani depusă la

bancă;
- S 0 - suma iniţială depusă la bancă;
- d - rata medie anuală a dobânzii;
- n - numărul de ani.
49
S10  10mil.(1  0,10)10  10mil.  1,1010  25,9mil. u.m.
50
CAP. 3. PIAŢA CAPITALULUI
Piaţa financiară
- reprezintă ansamblul operaţiunilor de vânzare-cumpă-
rare a titlurilor de valoare (acţiuni şi obligaţiuni).
Denumită în sens larg şi piaţa capitalurilor ea reprezintă
relaţiile care apar în procesul trecerii capitalului dintr-o
formă în alta, pe fluxul proceselor tehnologice şi
economice în care este implicat.
Titlurile financiare
- reprezintă active financiare nebancare transpuse pe un
suport material sau în cont, negociabile pe piaţa
secundară la valoarea de piaţă, conferind deţinătorului
dreptul la obţinerea de venituri rezultate din investiţie.
Obligaţiunea
- reprezintă un titlu de credit pe termen lung, deoarece
atestă acordarea unui împrumut emitentului, care, în
calitate de debitor faţă de obligator, se angajează să
restituie integral, la scadenţă, suma împrumutată şi să
plătească o dobândă fixă numită cuponul obligaţiunii.
Acţiunea
- reprezintă un titlu de valoare, fracţiune a capitalului
social, care atestă participarea deţinătorului la capitalul
social al unei societăţi.
51
Cererea de titluri de valoare
- vine din partea populaţiei, agenţilor economici (firme),a
caselor de pensii sau a societăţilor de asigurări.
Factorii care influenţează cererea de titluri de

valoare:
- Randamentul titlului, exprimă procentual câştigul
obţinut în raport cu suma investită în achiziţionarea
titlului, şi se calculează după următoarea formulă:
D
Ra  s x100 , unde: Ra – randamentul acţiunii
Vn
Ds – dividendul scontat
Vn – valoarea nominală a acţiunii.
Vg
R0  x100 , unde: Ro – randamentul obligaţiunii,
Vn
Vg – venitul fix garantat sau
cuponul obligaţiunii
Vn – valoarea nominală a
obligaţiunii.
- Câştigul potenţial al titlului se obţine ca urmare a
creşterii cursurilor titlurilor, ca diferenţa între cursul la
cumpărare şi cel la vânzarea acestora
P  P0
C  R 1 , unde: C – câştigul potenţial total
P0
R – randamentul;
Po , P1 – preţurile titlurilor în două
momente diferite.
În cazul unei obligaţiuni câştigul potenţial total va
fi dat de următoarea relaţie:
Vg   P1  P0 
C , unde:
P0
52
Vg – cuponul obligaţiunii (venitul fix garantat).
În cazul unei acţiuni câştigul potenţial total va fi
dat de următoarea relaţie:
D   P1  P0 
C a , unde:
P0
Da – dividendul acţiunii.
- Riscul plasamentului reprezintă incertitudinea care
planează asupra investiţiei, posibilitatea de a nu se
realiza câştigul anual scontat. Titlurile de valoare au
grade diferite de risc, obligaţiunile prezentând riscuri mai
mici decât acţiunile. La obligaţiuni riscul creşte atunci
când termenul de scadenţă este mai mare, dintre
obligaţiuni cele mai sigure fiind cele guvernamentale.
- Lichiditatea titlurilor, reflectă posibilitatea
vânzărilor rapide şi cu cheltuieli minime. Sunt mai lichide
titlurile cotate la bursa de valori, decât cele nelicitate la
bursa de valori şi care pot fi tranzacţionate pe pieţele
secundare extrabursiere.
Cursul
-reprezintă preţul la care se vând şi se cumpără acţiunile
şi obligaţiunile , el depinzând de numeroşi factori
economici si extra economici, decisivi fiind insă raportul
dintre cererea şi oferta de titluri.
Cursul titlurilor este influenţat de anumiţi factori cum

ar fi:
- Mărimea dobânzii, pe piaţa monetară. Când rata
dobânzii creşte, deţinătorii de economii sunt tentaţi să
depoziteze banii în bănci, ceea ce va duce la scăderea
cererii de titluri şi a cursului lor. Cursul titlului poate fi
calculat după următoarea formulă:
53
V
C , unde: C – cursul titlului;
d'
V – dividendul, venitul adus de titlu;
d’ – rata anuală a dobânzii.
- Dinamica preţurilor în economie. Prezenţa inflaţiei
în economie determină creşterea cursurilor la titlurile de
valoare, uneori acestea fiind indexate cu rata inflaţiei.
- Mărimea venitului anterior adus de titlu şi
perspectivele de viitor ale societăţii emitente cu
care se află într-o relaţie direct proporţională.
- Conjunctura economică şi stabilitatea politică, ce
determină în perioada crizelor economice şi a instabilităţii
politice şi sociale o scădere a cursurilor datorită creşterii
riscului plasamentului.
- Raportul dintre cererea şi oferta de titluri, este
unul din cei mai importanţi factori, acest raport evoluând,
ca orice preţ, invers proporţional cu dinamica cererii şi
direct proporţional cu evoluţia ofertei.
- Situaţia economico-financiară şi perspectivele
economice ale emitentului de titluri de valoare.
Piaţa financiară primară
- este parte integrantă a pieţei de valori mobiliare pe care
se vând şi se cumpără titluri de valoare pe termen lung
nou emise (acţiuni şi obligaţiuni).
Piaţa financiară secundară

- este parte integrantă a pieţei de valori mobiliare care
tranzacţionează hârtii de valoare emise anterior. Piaţa
financiară secundară reprezintă spaţiul organizatoric şi
funcţional utilizat pentru negocierea şi valorificarea
titlurilor financiare emise, prezentându-se sub două
forme: bursa de valori şi piaţa extrabursieră
54
Bursa de valori
- este acea piaţă publică organizată şi specializată unde
se efectuează tranzacţii cu titluri financiare anterior
emise, la preţuri determinat e de situaţi de moment a
raportului dintre cererea şi oferta pentru aceste titluri.
Piaţa secundară de valori mobiliare în România are

două componente:Bursa de Valori Bucureşti (B.V.B.)
şi Piaţa RASDAQ
Bursa de Valori Bucureşti (B.V.B.)

-este o piaţă publică organizată şi specializată, prin
intermediul căreia deţinătorii de titluri au posibilitatea să
le revândă, satisfăcându-şi cerinţele de lichiditate.
Piaţa RASDAQ
- RASDAQ reprezintă piaţa extrabursieră pe care
tranzacţiile de titluri se realizează cu ajutorul reţelei de
calculatoare numai între acei brokeri/dealeri şi societăţile
de valori mobiliare membre ale Asociaţiei Naţionale a
Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSUM).
Societăţile de valori mobiliare care pot desfăşura

activităţi de intermediere pe piaţa RASDAQ pot fi :
-Societăţi ce acţionează numai pe contul clienţilor
(BROKERI),sunt acele societăţi care prin intermediul
agenţilor de valori mobiliare - brokeri - execută ordine de
vânzare-cumpărare de titluri ale clienţilor în contul
acestora contra unui comision.
-Societăţi care acţionează pe cont propriu
(DEALERI), sunt acele societăţi care pot cumpăra sau
vinde acţiuni pentru şi din portofoliul propriu în scop
speculativ, desfăşurându-şi activitatea prin agenţi de
valori mobiliare - brokeri şi dealeri.
55
-Dealerii sunt persoane care se ocupă cu
comercializarea de titluri de valoare pe piaţa bursieră,
urmărind obţinerea unui profit din diferenţa de preţ
dintre preţul de cumpărare şi preţul de vânzare al
valorilor mobiliare.
-Societăţi de valori mobiliare formatoare de piaţă
(market-markeri),sunt societăţi care acţionează în
nume propriu având rolul de a face piaţa prin afişare
permanentă de cotaţii ferme, fiind gata în orice moment
să vândă şi să cumpere valori mobiliare.
56
TESTE GRILĂ
45. În cazul falimentului unei S.C. pe acţiuni care

din următoarele categorii vor fi despăgubite în
mod prioritar?
a) acţionarii;
b) acţionarii cu titluri privilegiate;
c) acţionarii cu titluri ordinare;
d) membrii consiliului de administraţie;
e) nici una din categoriile enumerate.
46. Precizaţi din enumerarea de mai jos

principalele caracteristici ale acţiunilor:
a) sunt indivizibile, evitându-se astfel divizarea
excesivă a capitalului social;
b) nu sunt instrumente negociabile;
c) sunt fracţiuni ale capitalului social având o anumită
valoare nominală;
d) sunt negociabile dar nu pot fi transmise altor
persoane;
e) nici una din variante nu este corectă.
47. Care din enumerările de mai jos nu sunt

adevărate pentru a defini drepturile
posesorului de acţiuni?
a) deţinătorul de acţiuni obţine o parte din profit;
b) deţinătorul de acţiuni participă, prin vot la
alegerea Consiliului de Administraţie;
c) deţinătorul de acţiuni în funcţie de numărul de
acţiuni şi de valoarea acestora participă la luarea
deciziilor în cadrul Adunării Generale a
Acţionarilor;
d) deţinătorul de acţiuni are dreptul de proprietate
asupra lor putându-le înstrăina;
57
e) deţinătorul de acţiuni nu participă la acoperirea
pierderilor înregistrate de societate.
48. Precizaţi instrumentele utilizate de Banca
Naţională pentru refinanţarea societăţilor
bancare:
a) linia de creditare, creditul de licitaţie şi creditul pe
termen fix;
b) numai linia de creditare şi creditul pe termen fix;
c) plafonarea creditelor;
d) nici o variantă nu este corectă;
49. După modul de identificare a proprietarului

acţiunile pot fi:
a) materializate şi dematerializate;
b) nominative şi la purtător;
c) ordinare şi privilegiate;
d) toate variantele sunt corecte.
e) cu dobândă fixă şi cu cupon zero.
50. După forma de emisiune obligaţiunile pot fi:

a) la purtător şi nominative;
b) materializate şi dematerializate;
c) cu dobândă fixă şi cu cupon zero;
d) toate variantele sunt corecte.
e) nici o variantă nu este corectă
51. Precizaţi formele sub care se prezintă piaţa

capitalului:
a) piaţa financiară secundară;
b) piaţa bursieră;
c) piaţa muncii;
58
d) piaţa financiară primară şi piaţa financiară
secundară.
52. Precizaţi prin ce se caracterizează piaţa
financiară primară:
a) vânzătorul este un speculator „a la hause”;
b) se realizează operaţiuni speculative, una din părţi
câştigă cealaltă pierde;
c) nu există un preţ unic de vânzare a valorilor
mobiliare;
d) există un singur vânzător, emitentul valorilor
mobiliare;
e) se tranzacţionează titluri de valoare pe termen
lung nou emise.
53. Acţiunile se deosebesc de obligaţiuni prin:

a) au garantat un venit anual ferm;
b) sunt la purtător;
c)au preţ mai mare;
d) aduc un venit variabil;
54. Pe piaţa financiară secundară:

a) cursul la care se comercializează titlurile este cel
afişat;
b) se vând şi se cumpără hârtii de valoare pe termen
lung nou emise;
c)se efectuează tranzacţii cu titluri anterior emise;
d) schimbul titlurilor pe bani are loc în momentul
tranzacţiei;
e) nivelul şi evoluţia preţului de vânzare (cursului)
sunt influenţate de numeroşi factori.
59
55. Precizaţi factorii ce influenţează evoluţia
cursului de schimb pe piaţa financiară
secundară:
a) mărimea ratei dobânzii, dinamica preţurilor,
conjunctura economică;
b) mărimea venitului anterior adus de titlu, situaţia
economico-financiară, raportul dintre cererea şi
oferta de titluri;
c)doar de mărimea ratei dobânzii;
d) doar raportul cerere ofertă;
56. Care dintre operaţiunile de mai jos referitoare

la piaţa financiară primară nu sunt corecte:
a) pe piaţa financiară primară are loc emisiunea şi
plasarea de titluri noi;
b) pe piaţa financiară titlurile de valoare sunt
comercializate la valoarea lor nominală numită
curs;
c) intermedierea operaţiilor pe piaţa financiară
primară o realizează bursa de valori;
d) operaţiunile pe piaţa financiară primară se
efectuează prin intermediul băncilor;
e) intermedierea operaţiilor pe piaţa financiară
primară o realizează doar agenţii economici.
57. Care din operaţiunile de mai jos se pot

desfăşura la bursa de valori:
a) operaţiuni de finanţare şi refinanţare;
b) operaţiuni cu garanţie şi fără garanţie;
c) operaţiuni la vedere şi la termen;
d) numai operaţiuni pe termen scurt;
e) numai operaţiuni pe termen lung.
60
58. Din enumerarea de mai jos precizaţi funcţiile
ce nu caracterizează bursa de valori:
a) stimulează investiţiile mobilizând importante
economii băneşti de la populaţie;
b) este un barometru sensibil al stării economice;
c) nu contribuie la încheierea rapidă a tranzacţiilor;
d) oferă informaţii privind starea economiei;
e) bursa se apropie cel mai mult de modelul pieţei cu
concurenţă perfectă.
59. Precizaţi tipurile de societăţi de valori

mobiliare ce pot desfăşura activităţi de
intermediere pe piaţa RASDAQ
a) societăţi de valori mobiliare formatoare de piaţă
(market-markeri);
b) societăţi ce acţionează numai pe contul clienţilor
(brokeri);
c) societăţi ce acţionează numai pe cont propriu
(dealeri);
d) toate tipurile de societăţi enumerate.
e) doar societăţile de valori mobiliare formatoare de
piaţă.
60. Care din enumerările de mai jos nu sunt

adevărate pentru a defini drepturile
posesorului de acţiuni:
a) deţinătorul de acţiuni obţine o parte din profit;
b) deţinătorul de acţiuni participă la vot în Adunarea
Generală a Acţionarilor;
c) deţinătorul de acţiuni nu participă la acoperirea
pierderilor înregistrate de societate;
61
d) deţinătorul de acţiuni are dreptul asupra rezervelor
încorporate în capitalul social;
e) nici o variantă nu este adevărată.
61. Obligaţiunile se deosebesc de acţiuni prin:
a) obligaţiunea este expresia unui împrumut pe
termen lung;
b) obligaţiunile sunt tranzacţionate atât pe piaţa
financiară primară cât şi pe piaţa financiară
secundară;
c) obligaţiunile aduc un venit anual fix;
d) obligaţiunile se tranzacţionează numai pe piaţa
financiară primară;
e) toate variantele sunt adevărate.
62. Titlurile financiare pot fi împărţite în:

a) titluri financiare primare;
b) titluri financiare sintetice;
c) titluri financiare pe termen lung;
d) toate variantele sunt adevarate:
63. Cererea de titluri de valoare este influenţată

de factori precum:
a) câştigul potenţial al titlului;
b) comportamentul investitorului;
c) comportamentul legat de posibilitatea de arbitraj;
d) randamentul unei acţiuni;
e) lichiditatea titlurilor.
64. Câştigul potenţial al titlului generează câteva

tipuri comportamentale ale cumpărătorilor de
titluri financiare:
a) comportamentul cumpărătorului;
b) comportamentul agenţilor economici;
62
c) comportamentul de tip speculativ;
d) comportamentul legat de posibilităţile de arbitraj;
e) comportamentul societăţilor comerciale.
65. Calculul randamentului titlului ne poate arăta
cum va fi influenţată investiţia, astfel:
a) dacă randamentul este superior ratei dobânzii,
investiţia nu este avantajoasă;
b) dacă randamentul este inferior ratei dobânzii,
investiţia este avantajoasă;
c)dacă randamentul titlului va fi egal cu rata dobânzii,
investiţia nu este avantajoasă;
d) dacă randamentul este inferior ratei dobânzii, atunci
investiţia este neavantajoasă recomandându-se in-
vestirea economiilor băneşti deţinute;
e) dacă randamentul este inferior ratei dobânzii, atunci
investiţia este neavantajoasă recomandându-se
depozitarea economiilor băneşti în bănci.
66. Întreprinderile şi autoritatea guvernamentală

reprezintă principalii agenţi care influenţează
oferta de titluri financiare pe termen lung prin:
a) scăderea creditelor bancare pe termen lung;
b) mărirea creditelor bancare pe termen scurt;
c)intenţia agenţilor economici de a nu investi;
d) dimensiunile fondurilor de finanţare pe termen
scurt asigurate din resursele proprii ale populaţiei;
e) structura finanţării, adică proporţia în care
fondurile sunt mobilizate prin obligaţiuni şi acţiuni.
67. Oferta de titluri financiare se manifestă din

partea câtorva categorii importante de
utilizatori:
63
a) autoritatea guvernamentală care apelează la
emisiuni de obligaţiuni pentru finanţarea unor
investiţii de interes general;
b) agenţii economici cu capital privat;
c) regiile autonome pentru care investiţiile sunt vitale;
d) populaţia care doreşte să investească;
e) agenţii economici cu capital de stat care apelează
la fondurile disponibile.
68. Precizaţi care din enumerările de mai jos nu

se referă la noţiunea de risc investiţional:
a) riscul opţional care apare atunci când ofertantul de
capital trebuie să aleagă o valoare mobiliară din
mai multe existente;
b) riscul lichidităţii care reflectă uşurinţa cu care o
valoare mobiliară poate fi achiziţionată sau
vândută;
c) riscul momentului apare când se face o alegere
necorespunzătoare a momentului în care se va
derula o afacere;
d) riscul creditului apare când o societate comercială
nu poate restitui capitalul investit şi dobânda la
scadenţă;
e) toate variantele sunt incorecte.
69. Precizaţi care din enumerările de mai jos nu

sunt cuprinse în intermedierea de valori
mobiliare:
a) vânzarea şi cumpărarea de valori mobiliare pe
contul clienţilor;
b) vânzarea şi cumpărarea de valori mobiliare pe
contul băncilor;
64
c) garantarea plasamentelor valorilor mobiliare cu
ocazia ofertelor publice primare şi secundare;
d) transmiterea ordinelor clienţilor în scopul
executării lor prin alţi intermediari autorizaţi;
e) administrarea conturilor de portofolii individuale de
valori mobiliare ale clienţilor.
70. Precizaţi criteriile ce trebuie îndeplinite de
societăţile comerciale pentru a putea intra în
categoria de bază a B.V.B.
a) societatea trebuie să realizeze o ofertă publică;
b) societatea trebuie să afişeze preţul tranzacţiilor;
c) societatea trebuie să fi obţinut profit în ultimii 5
ani;
d) activitatea desfăşurată de societate să aibă un an
vechime;
e) valorile mobiliare să fie înscrise la Oficiul de
Evidenţă a Valorilor Mobiliare al CNVM.
71. Care sunt criteriile ce nu trebuie îndeplinite

pentru ca o societate să intre în categoria I a
BVB:
a) emisiunea de acţiuni să fie autorizată conform
legislaţiei în vigoare;
b) activitatea desfăşurată să fie mai mare de trei ani;
c) să publice documentele privind activitatea
desfăşurată;
d) societatea trebuie să realizeze o ofertă publică;
e) să nu fi obţinut profit în ultimii ani de activitate
65
APLICAŢII
Aplicaţia 1
Calculaţi cursul la care se poate vinde o

obligaţiune care aduce un venit anual de 500.000 u.m.,
în condiţiile în care rata dobânzii anuale la depozitele la
termen este de 40%. Calculaţi randamentul titlului şi
spuneţi dacă achiziţionarea acestuia este sau nu
avantajoasă.
Cum va evolua cursul obligaţiunii, dacă rata
dobânzii scade cu 10%? Dar dacă aceasta ar creşte cu
20%?
Rezolvare
Ştim că:
- putem calcula cursul după formula:
V
C , unde:
d'
- C - cursul titlului;
- V - venitul adus de titlu (dividendul sau venitul
garantat);
- d’ - rata anuală a dobânzii.
- randamentul titlului se calculează după formula:
66
Ds V
Ra   100 , R0  g  100 , unde:
Vn Vn
- Ra - randamentul acţiunii;
- Ds - dividendul scontat;
- Vn - valoarea nominală a acţiunii/obligaţiunii;
- R0 - randamentul obligaţiunii;
- Vg - venitul fix garantat.
Vg 500.000
C0    1.250.000 u.m.
d '
0
40
100
Vn  C 0
Vg 500.000
R0   100   100  40%
Vn 1.250.000
R0  d ' - investiţia este indiferentă deoarece se
câştigă acelaşi venit ca dobânda bancară obţinută la un
depozit pe termen de un an.
90 '
d1'   d 0  36%
100
Vg 500.000
C1  '   1.388.888 u.m.
d1 36
100
C1  C 0 deoarece d1'  d 0'  va creşte cererea de
obligaţiuni.
120 '
d 2'   d 0  48%
100
Vg 500.000
C2  '   1.041.666 u.m.
d2 48
100
C 2  C 0 deoarece d 2'  d 0'  va scade cererea de
obligaţiuni.
67
Aplicaţia 2
Pe piaţa financiară se pun în vânzare noi acţiuni şi

obligaţiuni. Titlul A este o acţiune emisă de o companie
de succes fiind cotată la bursa centrală de valori, având o
valoare nominală de 10 mil. lei, iar dividendul scontat
este de 4 mil. lei.
Titlul B este o acţiune emisă de o companie locală
mică, ale cărei titluri nu sunt admise la bursă. Valoarea
nominală a unei acţiuni este de 1 mil. lei iar dividendul
scontat la sfârşitul anului este de 500 mii lei.
Titlul C este o obligaţiune guvernamentală, cu
valoare nominală de 2.500.000 lei, care asigură un venit
anual de 500.000 lei. Rata dobânzii bancare este de
20%.
Calculaţi randamentele acestor titluri de valoare,
evaluaţi-le gradul de risc şi lichiditatea, explicând ce titluri
aţi prefera pentru a vă plasa banii economisiţi.
Rezolvare
Ds 4.000.000
RA   100   100  40%
Vn 10.000.000
RA  d '
D 500.000
RB  s  100   100  50%
Vn 1.000.000
RB  d '
D 500.000
R A  s  100   100  20%
Vn 2.500.000
RC  d '
Investiţia în titluri de valoare este avantajoasă.
68
Riscul va fi:
- mare pentru titlul A
- foarte mare la titlul B
- nul la titlul C
Deci se recomandă scoaterea titlului B din
preferinţe.
Lichiditatea va fi:
- mare la titlul A şi C
- mică la titlul B.
În concluzie:
- dacă deţinătorul de economii băneşti este iubitor de
risc, atunci i se recomandă să cumpere titluri A sau
titluri A şi C, ultimul fiind soluţia cea mai bună;
- dacă deţinătorul de economii băneşti nu este amator
de risc, i se recomandă să achiziţioneze titlul C.
Aplicaţia 3
Cuponul unei obligaţiuni (D) este egal cu 5.000

u.m., iar rata anuală a dobânzii (d’) este 10%.
Să se determine preţul obligaţiunii (P) dacă rata
dobânzii creşte la 20%. Dar dacă scade la 5%?
Rezolvare
D 5.000
P0    50.000 u.m.
d' 10%
- dacă presupunem că rata dobânzii creşte la 20%,
atunci:
5.000
P0   25.000 u.m.  dacă rata dobânzii
20%
creşte, preţul obligaţiunii o să scadă.
69
- dacă presupunem că rata dobânzii scade la 5%,
atunci:
5.000
P0   100.000 u.m.  dacă rata dobânzii
5%
scade, preţul obligaţiunii va creşte.
Aplicaţia 4
O obligaţiune aduce un venit anual fix (D) de 140

u.m. Care este în mod normal cursul (preţul de tranzacţie
(C)) pe piaţa financiară în condiţiile în care rata dobânzii
(d’) este de 10%?
Rezolvare
Teoretic, cursul unui titlu (C) este dat de acea

cantitate de monedă care, transformată în depozit
bancar, îi aduce posesorului un venit sub formă de
dobândă egal cu cel obţinut de pe urma titlului.
Deci,
V 140
C   1.400 u.m.
d '
100
10
70
CAP. 4. PIAŢA MUNCII
Piaţa muncii
-reprezintă ansamblul tranzacţiilor cu forţă de muncă, în
funcţie de raportul cerere-ofertă şi al relaţiilor sociale ce
se stabilesc în mod obiectiv între vânzători şi
cumpărători.
Instrumentele utilizate pentru explicarea pieţei muncii

sunt date de:încasare marginală a factorului,valoarea
produsului marginal,costul marginal al factorului. Salariul
de echilibru, care joacă acelaşi rol pe care-l are preţul de
echilibru pentru piaţa celorlalte bunuri economice,salariul
negociat colectiv este un instrument fără de care, este
foarte greu sau imposibil de explicat cum funcţionează
piaţa muncii.
Încasarea marginală a unui factor (Îmf) reprezintă

variaţia încasării totale produsă de folosirea unei unităţi
în plus sau în minus dintr-un factor variabil.Încasarea
marginală a unui factor variabil va fi egală cu produsul
marginal fizic (Pmf) al factorului variabil înmulţit cu
încasarea marginală (Îm), care reprezintă raportul de
încasare totală obţinută din vânzarea unei unităţi
suplimentare de producţie. Deci, formula de calcul va fi:
Îmf = Pmf x Îm
71
Valoarea produsului marginal (Vpm) al unui factor
variabil reprezintă valoarea de piaţă a produsului
marginal fizic al factorului variabil. Acesta va fi egal cu
produsul marginal fizic (PmF) înmulţit cu preţul
produsului final (P).
Vpm = PmF x P
Costul marginal al muncii, reprezintă o condiţie absolut

necesară, începând de la care devine posibilă obţinerea
unui profit cât mai mare. Costul marginal reflectă sporul
de cheltuieli antrenat de creşterea cu o unitate a
volumului muncii. Este vorba, de fapt, de creşterea
salariului nominal, deoarece la acesta se poate rezuma
sporul cheltuielilor de muncă.
Sn = Vpm = PmF x P, unde:
- Sn – salariul nominal notat şi cu Cmf (costul
marginal al factorului respectiv);
Vpm = Cmf = 0
Mecanismele pieţei muncii

- au rolul de a determin pe participanţii la această piaţă
să realizeze reglarea şi perfecţionarea procesului de
alocare şi utilizare a resurselor de muncă, în concordanţă
cu principiul eficienţei economice, cele mai importante
fiind: negocierea, soluţionarea conflictelor de
muncă, controlul asupra desfăşurării proceselor
de muncă.
Creşterea venitului marginal

Salariul
A E B S
Scăderea venitului marginal

72 A= B
O
Nr. de lucrători
Cererea de muncă
- reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează
care se formează într-o anumită perioadă de timp, într-o
formă sau alta, în cadrul unei economii naţionale.
73
Oferta de muncă
- cuprinde acea parte a resurselor muncă ce solicită un
loc de muncă salarizat.
Echilibrul dintre cererea şi oferta de forţă de

muncă reliefează următoarele aspecte:este un echilibru
dinamic, un echilibru structural,un echilibru funcţional,un
echilibru concurenţial
Dezechilibrele de pe piaţa muncii pot apărea din

următoarele motive:rigiditatea salariilor, munca privită ca
factor eterogen, pieţele interne ale muncii,costurile
informaţiilor şi teoria cautării.
74
TESTE GRILĂ
72. După locul de desfăşurare a relaţiilor de

vânzare-cumpărare a forţei de muncă, piaţa
muncii poate fi:
a) piaţa reală;
b) piaţa potenţială;
c) piaţa ideală;
d) piaţa internă;
e) piaţa externă
73. Piaţa forţei de muncă reprezintă:

a) piaţa forţei de muncă are o sferă de cuprindere
mai mare decât procesul de ocupare a forţei de
muncă;
b) ansamblul tranzacţiilor cu forţă de muncă în
funcţie de raportul cerere-ofertă;
c) ansamblul tranzacţiilor cu forţe de muncă în
funcţie de raportul cerere-ofertă şi al relaţiilor
sociale stabilite între vânzători şi cumpărători;
d) toate afirmaţiile sunt corecte;
e) toate afirmaţiile sunt false.
74. Precizaţi factorii care stau la baza

segmentării şi structurării pieţei forţei de
muncă:
a) gradul de organizare a forţei de muncă;
b) mărimea firmelor care angajează şi utilizează forţa
de muncă;
c) forma de proprietate asupra mijloacelor de
producţie;
d) locul de desfăşurare a relaţiilor de vânzare
cumpărare;
75
75. Precizaţi care sunt funcţiile îndeplinite de
piaţa muncii
a) mijloceşte şi condiţionează procesele de unire şi
combinare a factorului uman cu cei materiali ai
producţiei;
b) influenţează procesul de formare şi repartizare a
venitului
c) are o funcţie educativ formativă;
d) nici una din variante nu este corectă;
76. Precizaţi din enumerarea de mai jos care

sunt funcţiile îndeplinite de piaţa muncii:
a) asigură realizarea echilibrului dintre necesităţile de
resurse de muncă ale economiei naţionale şi
posibilităţile pentru acoperirea lor;
b) nu determină orientarea utilizării resurselor de
muncă ale fiecărei ţări;
c) nu îndeplineşte funcţia educativ-formativă;
d) influenţează procesul de formare şi repartizare a
veniturilor;
77. Menţionaţi care din elemente enumerate

reprezintă componente ale pieţei muncii:
a) statul care are rolul de a conduce procesul de
formare profesională;
b) sistemul legislativ care are rolul de a reglementa
relaţiile de muncă;
c) ofertanţii sau vânzătorii;
d) sistemul de învăţământ care are rolul de a pregăti
forţa de muncă;
76
78. Menţionaţi factorii ce influenţează cererea
de forţă de muncă:
a) nivelul şi dinamica productivităţii muncii;
b) evoluţia nivelului salariului;
c) intervenţia sindicatelor;
d) toate variantele sunt corecte;
79. Precizaţi particularităţile ce caracterizează

oferta de forţă de muncă:
a) structura de proprietate şi mărimea veniturilor;
b) migraţia internaţională a forţei de muncă;
c) nevoia de subzistenţă a salariatului şi familiei sale;
d) factorii psihologici vizând comportamentul;
e) toate afirmaţiile sunt corecte.

trăsăturile specifice care caracterizează
cererea şi oferta de forţă de muncă:
a) mobilitatea forţei de muncă este ridicată;
b) oferta de forţă de muncă nu este perisabilă;
c) eterogenitatea cererii şi ofertei de muncă;
d) oferta de forţă de muncă se realizează într-un timp
foarte scurt;
81. Precizaţi din enumerarea de mai jos,

componentele pieţei muncii:
a) cumpărătorii
b) ofertanţii sau vânzătorii;
c) intermediarii
d) toate variante sunt corecte;
77
82. Criteriile care definesc conţinutul şi sfera de
cuprindere a resurselor de muncă sunt:
a) costul mâinii de lucru;
b) nivelul şi dinamica productivităţii muncii;
c) substituirea factorului muncă;
d) vârsta de muncă stabilită prin legislaţia muncii;
e) gradul de disponibilitate al persoanelor pentru
activităţi economico-sociale.
83. După statutul profesional al persoanelor

ocupate, populaţia ocupată nu este alcătuită
din:
a) salariaţii care îşi exercită activitatea în schimbul
unei remuneraţii sub formă de salariu;
b) lucrătorii pe cont propriu;
c) lucrătorii familiali neremuneraţi;
d) membrii unor societăţi agricole sau a unor
cooperative;
e) persoanele întreţinute de alte persoane sau de
către stat.
84. Precizaţi care din următorii factori nu

influenţează piaţa internă a muncii:
a) creşterea PIB, creşterea producţiei industriale,
agricole şi a serviciilor;
b) amplificarea tranzacţiilor comerciale, a circulaţiei
monetare şi a creditului;
c) scăderea productivităţii muncii;
d) restructurarea fiecărei ramuri şi a economiei
naţionale în ansamblu;
78
85. Precizaţi care din următorii factori nu
influenţează piaţa internaţională a muncii:
a) gradul de dezvoltare economică a statelor;
b) condiţiile de salarizare şi de trai diferite;
c) mărimea investiţiilor din fiecare ţară;
d) migraţia internaţională a capitalului;
86. Caracteristicile pieţei primare a muncii sunt

date de:
a) salarii mici şi instabile;
b) instabilitatea locurilor de muncă;
c) organizare sindicală slabă;
d) cererea de bunuri şi servicii a lucrătorilor este
stabilă;
e) nu există posibilităţi de promovare a tehnologiilor
noi.
87. Caracteristicile pieţei secundare a muncii

sunt date de:
a) locuri de muncă bine plătite;
b) nivel de calificare ridicat;
c) veniturile obţinute de salariaţi sunt mari;
d) există o cerere stabilă de bunuri şi servicii de
consum;
e) discriminări în ceea ce priveşte angajarea şi
concedierea.
79
88. În raport cu celelalte pieţe este organizată
şi reglementată, astfel:
a) sfera de cuprindere a pieţei muncii nu depăşeşte
cadrul raportului cerere-ofertă de forţă de muncă;
b) tranzacţii pe această piaţă sunt simple relaţii de
vânzare-cumpărare;
c) posesorii forţei de muncă nu îşi pot realiza
aspiraţiile profesionale, familiale şi sociale;
d) nu există un cadru reglementat, instituţionalizat cu
privire la condiţiile de muncă, de salarizare, de
protecţie socială, etc.;
e) statul iniţiază dialogul tripartit guvern-patronate-
sindicate.
89. Salariul negociat colectiv nu poate reprezenta:

a) semnalul unei tendinţe pe piaţa muncii;
b) o schimbare în raportul cerere-ofertă de muncă;
c) o componentă lipsită de importanţă a costurilor;
d) orientarea noilor generaţii care intră în câmpul
muncii;
e) un element în orientarea revendicărilor salariaţilor
necuprinşi în sindicat.
90. Cele mai importante mecanisme de pe piaţa

muncii au în vedere:
a) soluţionarea conflictelor de muncă;
b) controlul asupra desfăşurării proceselor de muncă;
c) orientarea noilor generaţii care intră în câmpul
muncii;
d) semnalul unei tendinţe pe piaţa muncii;
e) stabilitatea cererii de bunuri şi servicii de consum.
80
91. Mecanismul de soluţionare a conflictelor de
muncă nu are în vedere:
a) mecanismul care reuneşte cadrul legislativ;
b) modalităţi de comportament ale părţilor implicate;
c) metode, tehnici şi etape ce trebuie parcurse;
d) soluţionarea unor acţiuni tensionate de pe piaţa
muncii;
92. Elasticitatea cererii pentru forţa de muncă

ca urmare a unor modificări survenite în
schimbarea salariului va fi:
a) cu cât elasticitatea cererii în funcţie de preţ este
mai mare, cu atât va fi mai mică elasticitatea
cererii pentru munca folosită la producerea
bunului,
b) cu cât elasticitatea cererii în funcţie de preţ este
mai mică, cu atât va fi mai mare elasticitatea
cererii pentru munca folosită la producerea
bunului;
c) cu cât costul muncii are o pondere mai mare în
costul total, cu atât mai mare va fi şi elasticitatea
cererii de muncă;
d) cu cât costul muncii are o pondere mai mică în
costul total, cu atât mai mare va fi şi elasticitatea
cererii de muncă;
e) pe termen scurt, elasticitatea cererii de muncă va
fi mai mare, dacă munca este dificil de înlocuit cu
alţi factori.
81
93. Imobilitatea geografică, este dată, de
dificultăţile întâmpinate de muncitorii care
doresc să se mute dintr-un loc geografic în
altul, din mai multe motive:
a) costurile ce implică mutarea dintr-un loc într-altul;
b) accesul dificil la informaţiile privind locurile vacante;
c) condiţiile de lucru şi salariile din alte zone;
d) legăturile sociale cu prietenii şi familia;
94. Echilibrul dintre cererea şi oferta de forţă de

muncă reliefează următoarele aspecte:
a) este un echilibru funcţional;
b) nu este un echilibru dinamic;
c) nu este un echilibru concurenţial;
d) nu este un echilibru structural;
95. Precizaţi din enumerarea de mai jos care

dintre dezechilibrele de pe piaţa muncii nu pot
apărea din următoarele motive:
a) rigiditatea salariilor;
b) munca privită ca factor eterogen;
c) pieţele interne ale muncii;
d) costurile informaţiilor;
e) pieţele externe ale muncii;
82
96. Guvernul poate interveni pe piaţa muncii
prin punere în practică a următoarelor seturi
de măsuri:
a) direcţionarea învăţământului;
b) reglementări şi acorduri privind salarizarea în
sectorul public;
c) legi împotriva discriminării şi abuzurilor
patronatelor;
d) politici regionale de ajutorare;
e) diminuarea gradului de cuprindere în învăţământ.
97. Pentru ca pieţele instituţionalizate să

funcţioneze bine este necesar să se ţină cont
de:
a) nu trebuie subestimat rolul statului;
b) existenţa unor pieţe viguroase şi transparente;
c) economisire şi investiţii înalte;
d) dezvoltarea infrastructurii;
83
84
CAP. 5. VENITUL, CONSUMUL ŞI
INVESTIŢIILE
Venitul naţional (VN)

- este un indicator macroeconomic ce reflectă valoarea
monetară a bunurilor şi serviciilor de care dispune o ţară
ca rezultat al activităţii economice. Venitul naţional este
dat de suma veniturilor individuale la care se adaugă
profiturile realizate de către societăţile anonime,
cotizaţiile pentru asigurările sociale şi excedentele de
salarii, din rezultatul obţinut scăzându-se transferurile
realizate de către întreprinderi şi de către stat, dobânzile
la împrumuturile de consum şi dividendele
Mărimea venitului naţional se determină prin mai

multe metode: metoda de producţie care se
realizează prin scăderea amortizării din produsul naţional
brut evidenţiat în preţurile factorilor de
producţie,metoda de repartiţie se realizează prin
însumarea veniturilor realizate de posesorii factorilor de
producţie participanţi la activitatea economică, VN
cuprinzând : salarii + profituri + rente +dobânzi nete.
Consumul
-reprezintă actul final al activităţii economice care constă
în folosirea bunurilor economice, de către populaţie şi
stat, în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale.
85
Mărimea consumului de bunuri materiale şi servicii pe
individ, sociogrupuri şi pe totalul populaţiei se exprimă
prin costul vieţii al cărui nivel depinde de mărimea
cheltuielilor curente efectuate într-o perioadă de timp, de
regulă un an, pentru procurarea de bunuri alimentare,
nealimentare şi servicii necesare consumului populaţiei.
Evoluţia costului vieţii

- se exprimă prin indicele costului vieţii (I cv) care
evidenţiază modificarea medie a preţurilor bunurilor
materiale şi tarifelor la serviciile utilizate de populaţie
Icv = qi x po ,
unde: qi –cantităţile de bunuri materiale şi servicii
achiziţionate
po– nivelul preţurilor bunurilor materiale şi tarifelor
la serviciile utilizate.
Bugetul de familie
- reprezintă un sistem de evidenţă prin care se
înregistrează sistematic şi cronologic, de regulă pe o
perioadă de un an, veniturile după natura lor (din muncă,
surse bugetare etc.), iar cheltuielile de consum după
destinaţia lor: hrană, locuinţă, transport etc.
Coeficientul bugetar
- reprezintă un raport între consumul unui bun
oarecare şi consumul total, determinându-se astfel:
C
cb  i , unde: cb – coeficientul bugetar;
CT
Ci – consumul bunului „i”
CT – consumul total.
86
Elasticitatea consumului în funcţie de venit
- reprezintă raportul variaţiilor relative ale consumului la
variaţiile relative ale venitului
a C V
Ev  , unde: C – cheltuieli de consum;
C V
V – venitul.
a C1  C0 V1  V0 C1  C0 V0
EV    ,
C0 V0 V1  V0 C0
unde: 0– este nivelul iniţial al variabilei;
1 – este nivelul final al variabilei.
Funcţia de consum
- reprezintă relaţia dintre nivelul cheltuielilor de consum
şi nivelul venitului personal disponibil . Tendinţa
marginală spre consum este pozitivă, dar mai mică
decât 1; 0 < C < 1
Înclinaţia medie spre consum

- este egală cu consumul total raportat la venitul
disponibil total şi variază o dată cu venitul disponibil,
astfel că, pe măsură ce venitul disponibil creşte, înclinaţia
medie către consum are o tendinţă de reducere.
C
c , unde: c - înclinaţia medie spre consum;
Vd
C - cheltuielile de consum;
Vd - venitul disponibil.
Înclinaţia marginală spre consum ( c ' )

- reprezintă ponderea din venitul disponibil suplimentar
care se adaugă la consum sau ne arată cu cât creşte
87
consumul la ( C ) la o creştere cu o unitate a venitului
disponibil ( Vd ).
C
c'  , de unde rezultă că funcţia consumului va fi:
Vd
C  C 0  c '  Vd , unde:
- c ' - reprezintă înclinaţia marginală spre consum.
Înclinaţia marginală spre consum este o mărime
subunitară dar pozitivă..
Economiile
- sunt reprezentate de toate veniturile care nu au fost
cheltuite pentru procurarea de bunuri şi servicii utilizate
în consumul curent.
Economisirea
- reprezintă un reziduu, ea este nonconsumul, adică:
E  Vd  C
- reprezintă partea venitului care „rămâne disponibilă”
pentru acumularea de active fizice şi financiare,
constituind soldul contului „utilizarea venitului”.
Înclinaţia medie spre economii

- reprezintă raportul dintre suma totală economisită şi
venit, sau rata economisirii ( e ).
E
e
Vd
Rata economisirii ( e ) exprimă partea din venitul
disponibil destinată economisirii, adică nonconsumului.
88
Înclinaţia marginală spre economii ( e ' )
- reprezintă raportul dintre variaţia sumei economisite (
E ) şi variaţia corespunzătoare a venitului disponibil (
Vd ) arătând cu câte unităţi monetare sporesc
economiile la o creştere cu o unitate a veniturilor lor.
E
Formula de calcul va fi: e  V
'
Tendinţa marginală a economisirii arată variaţia

economisirii ca urmare a unei variaţii date a venitului.
Investiţiile
- reprezintă un factor determinat al creşterii economice,
deoarece cererea unui capital nou determină majorarea
producţiei potenţiale a unei ţări.
În sens larg investiţiile

- reprezintă plasamente ale economiilor unor persoane
fizice sau agenţi economici în diferite domenii servind
la:sporirea şi modernizarea capitalului
tehnic,achiziţionarea de titluri de valoare,construcţii de
locuinţe sau spaţii productive;
finanţarea activităţilor de cercetare etc
În sens restrâns investiţiile

- reprezintă partea din venit folosită pentru formarea
capitalului După destinaţia lor, investiţiile pot fi: nete,
care sunt destinate creşterii volumului de capital fix şi a
stocurilor de capital circulant, fiind finanţate din profit
sau surse externe,brute care se formează dacă la
investiţia netă se adaugă amortizarea, care asigură
înlocuirea capitalului fix uzat. Investiţiile brute contribuie
la formarea brută a capitalului, creşterea dimensiunilor
89
capitalului ca factor de producţie şi înlocuirea sau
modernizarea capitalului fix aflat în funcţiune sau
consumat, de înlocuire -servesc la refacerea şi
reînnoirea capitalului fix uzat, ea făcându-se exclusiv pe
seama amortizării capitalului fix.
Ib  I n  Iî sau Ib  I n  A ,
unde: I b - investiţia brută;
I n - investiţia netă;
I î - investiţia de înlocuire;
A - amortizarea.
Oportunitatea financiară a unei investiţii se bazează
pe determinarea unor indicatori economici:
- rata rentabilităţii investiţiei ( Rr ) când aceasta
este mai mare decât rata dobânzii bancare,
întreprinzătorii sunt înclinaţi să sporească investiţiile.
P
Rr  ra , unde: Pra - profit actualizat;
Cia
C ia - costul investiţiei actualizat.
- eficienţa capitalului şi raportul acestuia cu rata
dobânzii, înclinaţia la investiţii creşte dacă
productivitatea marginală a capitalului este mai mare
decât rata dobânzii;
- termenul de recuperare a investiţiei Tri motivaţia
de a investi creşte când termenul de recuperare este mai
mic decât cel de rambursare a creditului;
I
Tri  , unde: I - investiţia făcută;
Pr
Pr - profitul anual.
90
- rata venitului net Rvn când aceasta este mai mare
sau cel puţin egală cu rata reală a dobânzii, investiţia
poate fi realizată, fiind eficientă.
P
Rvn  rna , unde: Prna - profit net actualizat;
Ci
C i - costul investiţiei.
Principiul multiplicatorului
- reliefează influenţa investiţiilor asupra venitului, el
indică de câte ori sporul de investiţii este cuprins în
sporul de venit sau de producţie. Multiplicatorul este un
coeficient numeric ( K ) care arată că la o creştere a
investiţiilor agregate I , venitul V va creşte cu o
sumă egală de K ori cu creşterea investiţiilor.
V
K , unde: V - sporul de venit;
I
I - sporul de investiţii.
Deoarece există o corelaţie inversă între înclinaţia
marginală spre consum şi înclinaţia marginală spre
economisire ( s ' ) multiplicatorul investiţiilor va fi egal cu
inversul înclinaţiei marginale spre economisire, adică:
1
K 
s'
Principiul acceleratorului
- reflectă condiţionarea existentă între nivelul investiţiilor
nete (i) efectuate de agenţii economici şi tendinţele de
evoluţie ale venitului naţional care poate creşte, poate
staţiona sau poate scădea. Acceleratorul arată că rata
investiţiilor este determinată de rata modificării nivelului
producţiei. Investiţiile vor avea un nivel ridicat atunci
când producţia creşte şi un nivel scăzut când producţia
91
scade.Nivelul investiţiei agregate depinde de variaţia
anticipată a venitului naţional.
unde: It - investiţiile nete realizate în anul t;
It K - capitalul folosit în perioadele t şi t-1;
a
V a - coeficientul acceleratorului;
It =a x ∆V ∆V- modificarea venitului naţional;
∆K=Kt - Kt-1 V - venitul naţional.
∆V=Vt - Vt-1
Unde:
It – investitiile nete realizate in anul t;
K – capitalul folosit in perioadele t si t-1;
a – coeficientul acceleratorului;
V - modificarea venitului national;
V – venitul national.
92
TESTE GRILĂ
98. Venitul naţional poate fi definit ca fiind:

a) veniturile curente ale persoanelor, provenite dintr-
o activitate, la care se adaugă transferurile de la
guvern şi întreprinderi;
b) partea din venitul personal din care s-au dedus
impozitele pe veniturile personale plătite
administraţiei centrale şi locale;
c) procesul de trecere fără echivalent a unei părţi din
veniturile primare de la un agent al vieţii sociale la
altul;
d) un indicator macroeconomic ce reflectă valoarea
monetară a bunurilor şi serviciilor de care dispune
o ţară ca rezultat al activităţii economice;
e) valoarea adăugată netă creată în producţia de
bunuri şi servicii, de către agenţii economici
naţionali, în decurs de un an.
99. La nivelul economiei naţionale, veniturile

obţinute de agenţii economici individuali şi
agregaţi, îmbracă următoarele forme:
a) venitul personal, venit primar, venit naţional;
b) venitul personal, venit de transfer, venit naţional;
c) venit bănesc, venit brut, venit net;
d) venituri brute, venituri nete, venit disponibil;
93
100. Metodele care stau la baza determinării VN
sunt:
a) metoda de consum şi metoda de producţie;
b) metoda de repartiţie şi metoda de distribuire;
c) metoda de consum, de producţie şi de distribuire;
d) metoda de repartiţie, metoda utilizării finale şi
metoda de producţie;
e) metoda de repartiţie, metoda utilizării finale şi
metoda de distribuire.
101. Veniturile totale ale populaţiei nu cuprind:

a) veniturile personale;
b) veniturile băneşti;
c) contravaloarea prestaţiilor gratuite;
d) contravaloarea consumului de produse alimentare
şi nealimentare;
e) venitul naţional.
102. Principalele mecanisme prin care nu se

redistribuie venitul naţional într-o economie de
piaţă sunt:
a) plata contribuţiilor la asigurările sociale efectuate
de către firme şi gospodării către sectorul
guvernamental;
b) sistemul de taxare a consumului;
c) transferurile de la guvern către bănci;
d) transferurile de la firme către persoane;
e) ajustările de venituri personale, pe baza unor
dobânzi încasate sau a altor încasări care nu
reprezintă remunerarea factorilor de producţie.
94
103. Redistribuirea venitului naţional reprezintă:
a) însumarea veniturilor realizate de posesorii
factorilor de producţie participanţi la activitatea
economică;
b) scăderea amortizării din produsul naţional brut
evidenţiat în preţurile factorilor de producţie;
c) procesul de împărţire a venitului naţional între
participanţii direcţi la producerea lui;
d) procesul trecerii fără echivalent a unei părţi din
veniturile primare dintr-o formă de proprietate în
alta, având ca obiectiv crearea de venituri;
e) însumarea cheltuielilor pentru consumul final a
veniturilor acumulate şi a veniturilor sau
cheltuielilor rezultate din exporturile nete, în
decursul unui an.
104. În funcţie de subiectul consumului, acesta

se delimitează în:
a) consum productiv şi neproductiv;
b) consum final şi consum pe locuitor;
c) consum propriu-zis şi consum intermediar;
d) consum privat şi consum public;
e) consum material şi consum nematerial.
105. În funcţie de conţinutul şi finalitatea

consumului distingem:
a) consum productiv şi consum material;
b) consum privat şi consum neproductiv;
c) consum material şi nematerial;
d) consum final şi consum pe locuitor;
e) consum productiv şi consum neproductiv.
95
106. Care din enumerările de mai jos nu
corespund clasificării consumului?
a) după durata consumului;
b) după obiectul consumului;
c) după modul de procurare a bunurilor şi serviciilor
utilizate;
d) după subiectul şi finalitatea consumului;
e) după conţinutul şi obiectul consumului.
107. Consumul poate fi definit ca fiind:

a) actul final al activităţii economice care constă în
folosirea bunurilor economice, de către populaţie
şi stat, în scopul satisfacerii nevoilor personale şi
sociale;
b) actul final de bunuri şi servicii, în situaţia în care
agenţii economici se manifestă în calitate de
cumpărători-consumatori;
c) costul vieţii al cărui nivel depinde de mărimea
cheltuielilor curente efectuate într-o perioadă de
timp;
d) consumul mediu de bunuri materiale şi servicii pe
cap de locuitor prin raportarea consumului total
dintr-o anumită perioadă, la numărul mediu al
populaţiei unei ţări;
e) bunurile de satisfacţie, care îşi pierd utilitatea
printr-un singur act de folosinţă.
96
108. Elasticitatea consumului în funcţie de venit
cuprinde:
a) creşterea ponderii cheltuielilor pentru bunuri de
consum;
b) realizarea previziunilor pentru consum pe termen
scurt, ceea ce înseamnă că elasticitatea trebuie să
fie mare;
c) realizarea previziunilor pentru consum pe termen
mediu, ceea ce înseamnă că elasticitatea trebuie
să fie stabilă;
d) efectuarea unor comparaţii internaţionale ce
permit descoperirea divergenţelor şi
convergenţelor modului de viaţă;
e) scăderea ponderii cheltuielilor pentru servicii.
109. În evoluţia consumului se remarcă

următoarele tendinţe:
a) creşterea ponderii cheltuielilor pentru servicii;
b) scăderea ponderii cheltuielilor pentru servicii;
c) scăderea ponderii cheltuielilor pentru servicii
alimente pe fondul diversificării structurii;
d) creşterea ponderii cheltuielilor pentru servicii
alimente pe fondul diversificării structurii;
e) îmbunătăţirea calităţii şi scăderea consumului
produselor cu valoare nutritivă ridicată.
110. Dintre factorii obiectivi care determină

mărimea cheltuielilor de consum distingem:
a) constituirea de rezerve băneşti pentru nevoi
neprevăzute;
b) dorinţa de a putea beneficia de dobânzi sau alte
avantaje în viitor pentru munca economisită;
97
c) obiceiurile şi înclinaţiile psihologice ale oamenilor
de a deţine o rezervă bănească;
d) modificarea mărimii capitalului şi a acumulării;
e) modificarea politicii fiscale.
111. Dintre factorii subiectivi care determină

mărimea cheltuielilor de consum distingem:
a) nivelul şi dinamica salariului, ale veniturilor în
general;
b) senzaţia de independenţă şi libertatea de mişcare
a oamenilor pe seama existenţei rezervei băneşti;
c) modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul
dintre cheltuielile de consum în prezent şi viitor;
d) modificarea mărimii profitului şi a dobânzii;
e) dorinţa de a constitui rezerve băneşti pentru nevoi
neprevăzute.
112. Caracteristicile ce rezultă din comparaţia

făcută între înclinaţia marginală spre consum
şi consumul sunt:
a) înclinaţia marginală spre consum este o mărime
negativă dar subunitară;
b) înclinaţia marginală spre consum este o mărime
pozitivă dar subunitară;
c) înclinaţia marginală spre consum se reduce, pe
măsură ce venitul disponibil creşte şi este mai
mare decât consumul;
d) înclinaţia marginală spre consum creşte, pe
măsură ce venitul disponibil scade şi este mai mic
decât consumul;
e) înclinaţia marginală spre consum se reduce, pe
măsură ce venitul disponibil creşte şi este mai mic
decât consumul;
98
113. Caracteristicile ce rezultă din comparaţia
făcută între consum şi economisire sunt:
a) consumul şi economisirea sunt funcţii stabile ale
venitului disponibil curent, iar relaţiile dintre
acestea sunt pozitive;
b) consumul şi economisirea sunt funcţii stabile ale
venitului disponibil curent, iar relaţiile dintre
acestea sunt negative;
c) consumul poate fi mai mare decât venitul în
măsura în care este acoperit prin economiile
anterioare şi prin contractarea de credite de
consum;
d) consumul poate fi mai mic decât venitul în măsura
în care este acoperit prin economiile anterioare şi
prin contractarea de credite de consum;
e) este posibil să scadă consumul pe măsură ce
venitul creşte, iar economisirea să scadă pe
măsură ce venitul creşte.
114. În practica macroeconomică se obişnuiesc a

fi utilizate următoarele descompuneri ale
consumului:
a) descompunerea consumului după elasticitate;
b) descompunerea consumului după funcţii;
c) descompunerea consumului după durabilitate;
d) descompunerea consumului după costurile de
vânzare;
e) descompunerea consumului după costurile de
producţie.
99
115. Economiile se pot defini ca fiind:
a) acea parte a venitului personal care nu este plătită
nici ca impozite şi nici nu este cheltuită pe bunuri
şi servicii folosite în consumul curent;
b) procesul în cadrul căruia o parte a profiturilor nu
este plătită sub formă de impozite şi nici distribuită
acţionarilor sub formă de dividende;
c) totalul economisirii exprimat ca procent din venitul
disponibil familial;
d) toate veniturile care nu au fost cheltuite pentru
procurarea de bunuri şi servicii utilizate în
consumul curent;
e) toate veniturile care au fost cheltuite pentru
procurarea de bunuri şi servicii utilizate în
consumul curent;
116. Rata economisirii, dintr-o anumită ţară, nu

poate fi influenţată de:
a) rata inflaţiei;
b) rata dobânzii;
c) creşterea venitului familial;
d) incertitudinea privind valoarea câştigurilor viitoare;
e) înclinaţia medie spre economii.
117. Înclinaţia spre economisire este influenţată

de următorii factori:
a) evoluţia ratei dobânzii, creşterea acesteia
determinând oamenii să consume mai mult şi să
nu economisească;
b) evoluţia cererii de investiţii, creşterea cererii de
investiţii scăzând rata dobânzii şi accelerând
înclinaţia spre economisire;
100
c) mărimea impozitelor şi taxelor plătite de populaţie
şi agenţii economici, nu influenţează capacitatea
de economisire;
d) conjunctura economică exprimată prin perioadele
de recesiune şi expansiune economică;
e) conjunctura economică exprimată prin perioadele
de criză şi depresiune economică;
118. Din enumerarea de mai jos precizaţi care

factori nu influenţează mărimea investiţiilor în
economie:
a) cererea de investiţii;
b) rata dobânzii şi raportul acesteia cu rata rentabilităţii;
c) politica statului în domeniul investiţiilor;
d) conjunctura economică;
e) oferta de investiţii.
119. Oportunitatea financiară a unei investiţii se

bazează pe determinarea unor indicatori
economici, cum ar fi:
a) rata dobânzii;
b) rata rentabilităţii investiţiei;
c) termenul de recuperare a investiţiei;
d) cererea de investiţii;
e) rata marginală spre investiţii.
120. Oportunitatea financiară a unei investiţii se

bazează pe determinarea unor indicatori
economici, cum ar fi:
a) rata medie spre valori lichide;
b) profitul net actualizat;
c) înclinaţia marginală spre economii;
d) rata venitului net;
e) eficienţa capitalului.
101
121. Principalele structuri ale cheltuielilor de
investiţii aflate în atenţia analizelor
macroeconomice sunt:
a) investiţiile pentru afaceri;
b) investiţiile în stocuri;
c) investiţiile brute;
d) investiţiile de înlocuire;
e) investiţiile nete.
122. Factorii de care nu depinde volumul

investiţiilor pentru afaceri într-o economie
naţională sunt:
a) productivitatea marginală a capitalului;
b) productivitatea totală a capitalului;
c) rata reală a dobânzii;
d) costul investiţiilor;
123. Existenţa stocurilor este influenţată de

următoarele cauze:
a) oferta poate fi majorată instantaneu, ceea ce
înseamnă că pentru satisfacerea unei cereri, este
necesară stocarea acestora;
b) pentru o firmă producătoare este mai ieftin să facă
aprovizionări mici de producţie pe o perioadă mai
lungă de timp;
c) nivelul producţiei fiecărei linii de fabricaţie nu este
eficient dacă produce într-un flux constant;
d) stocurile de materii prime, materiale, sunt necesare
pentru a asigura continuitatea fluxului de producţie;
e) stocurile de materii prime, materiale, nu sunt
absolut necesare pentru a asigura continuitatea
fluxului de producţie;
102
124. Multiplicatorul investiţiilor (K) arată:
a) sporul de venit creşte cu o mărie de K ori mai
mare decât investiţiile brute;
b) la o creştere a investiţiilor agregate,  I venitul
V va creşte cu o sumă egală de K ori cu
creşterea investiţiilor;
c) dacă se reduc investiţiile scade venitul naţional;
d) investiţiile cresc de K ori atunci când venitul creşte;
e) dacă variaţia venitului este nulă, investiţiile cresc
de K ori.
125. Multiplicatorul investiţiilor la nivel
macroeconomic constă în:
a) inversul înclinaţiei marginale spre consum;
b) inversul înclinaţiei marginale spre economii;
c) raportul dintre modificarea investiţiilor şi
modificarea venitului naţional;
d) raportul dintre modificarea venitului naţional şi
modificarea consumului;
e) o constantă.
126. Multiplicatorul investiţiilor se calculează pe

baza relaţiei:
C 0
a) K  ;
V
I
b) K  ;
S
V
c) K  ;
I
S
d) K  ;
V
1
e) K  .
1 s
103
127. Rata consumului are tendinţa de reducere
atunci când:
a) venitul scade;
b) venitul rămâne neschimbat;
c) inflaţia este moderată;
d) şomajul se diminuează;
e) venitul creşte.
128. Când se reduce venitul, consumul, de regulă:

a) se reduce şi el, dar într-o proporţie mai mare;
b) se reduce şi el, dar într-o proporţie mai mică;
c) se reduce şi el, dar în aceiaşi proporţie;
d) nu există nici o relaţie între evoluţia venitului şi a
consumului;
e) are loc creşterea consumului.
129. Raportul dintre creşterea consumului şi cea

a venitului se numeşte:
a) rata consumului şi ne arată cât reprezintă
cheltuielile pentru consum în totalul venitului;
b) înclinaţia marginală spre consum, şi ne arată
importanţa consumului pentru cel care obţine un
venit;
c) înclinaţia marginală spre consum, şi ne arată cu
cât se modifică consumul la modificarea cu o
unitate a venitului;
d) înclinaţia marginală spre consum, şi ne arată cu
cât s-a modificat de la o perioadă la alta consumul
unei persoane;
104
130. În care din situaţiile de mai jos poate să
aibă loc atât o creştere a consumului cât şi a
economiilor:
a) când venitul creşte mai repede decât consumul;
b) când venitul rămâne neschimbat, iar consumul
creşte;
c) când venitul scade, iar consumul rămâne acelaşi;
d) când venitul creşte şi rata consumului rămâne
aceiaşi;
e) când venitul rămâne acelaşi, iar rata consumului
creşte.
105
APLICAŢII
Aplicaţia 1
În anul T1, venitul naţional produs într-o ţară este

de 2.500 mil. $, reprezentând o creştere cu 25% faţă de
anul anterior. Înclinaţia marginală spre consum a
perioadei respective este de 0,8. Multiplicatorul
investiţiilor ce se vor realiza, pe seama economiilor
obţinute, este 5.
Să se determine:
- sporul consumului C ;
- înclinaţia marginală spre economii S ' ;
- sporul economiilor S ;
- sporul venitului naţional în perioada ce urmează V2
.
Rezolvare
1) Mai întâi vom afla cât reprezintă venitul în

perioada de bază ( V0 ) adică V în
perioada de raportare T0 .
Venitul în perioada curentă ( V1 ) este de 2.500
mil. $ reprezentând cu 25% mai mult faţă de V0 , adică:
100  25  125%
Dacă:
125%................................2.500 mil. $
100%................................X
100  2500
X   2.000mil. $
125
106
2) Vom calcula cu cât a crescut venitul în T1 faţă
de T0 adică V1
V1  V1  V0  2.500  2.000  500mil. $
3) Vom calcula creşterea consumului C
C
Ştim că: c'   C  c'V
V
C  0,8  500  400mil. $
4) Vom afla cât reprezintă înclinaţia marginală spre
economii S '
Ştim că: s '  1  c'  1  0,8  0,2
5) Vom calcula sporul economiilor S
S
Ştim că: S '   S  S 'V
V
S  0,2  500  100mil. $
6) Vom calcula cu cât va putea creşte venitul în
anul următor V2
V
K   V  K  I
I
Ştim că: I  S  V  5  100mil.  500mil. $
Deci V2  500mil. $
Aplicaţia 2
Dacă înclinaţia marginală spre consum este 0,8

atunci creşterea venitului naţional, la un spor al
investiţiilor de 200mil. u.m., va fi de:
a) 1.000mil. u.m.;
b) 1.600mil. u.m.;
c) 400mil. u.m.;
d) 160mil. u.m.;
e) 1.200mil. u.m.
107
Rezolvare
I
Ştim că, multiplicatorul investiţiei K  
V
V  K  I
s '  1  c '  s '  1  0,8  0,2
1 1
K   5
s ' 0,2
V  5  200mil. u.m.  1.000mil u.m.
Varianta a) este corectă.
Aplicaţia 3
Dacă investiţiile brute I b efectuate într-o ţară, în

decursul unui an, sunt de 8.500 mld. u.m. iar rata
amortizării Ra este de 6%, investiţiile nete vor fi:
a) 510mld. u.m.;
b) 5.100mld. u.m.;
c) 799mld u.m.;
d) 7.990mld u.m.;
e) 1.416mld u.m.
Rezolvare
Ib  In  A  I n  Ib  A
1) Vom calcula amortizarea
6
A  I b  Ra  8.500   510mld. u.m.
100
2) Vom calcula mărimea investiţiei nete
I n  8.500mld. - 510mld.  7.990 mld. u.m.
Varianta d) este corectă.
108
Aplicaţia 4
Dacă înclinaţia marginală spre consum c ' va fi

3/4, atunci multiplicatorul investiţiei va fi:
a) 1/4;
b) 2/4;
c) 3/4;
d) 4;
e) 0,75.
Rezolvare
1
K 
s'
Ştim că c 's '  1  s '  1  c'
s '  1  3 / 4  1 / 4  0,25
1
K  4
0,25
Varianta d) este corectă.
Aplicaţia 5
Care va fi sporul venitului naţional V într-o

economie în care înclinaţia marginală spre consum c '
este de 0,8 iar sporul investiţiilor I va fi de 100mld.
u.m.?
a) 100mld. u.m.;
b) 200mld. u.m.;
c) 500mld. u.m.;
d) 600mld. u.m.;
e) 400mld. u.m..
109
Rezolvare
V 1
K  ; K
I 1  c'
1 1
K   5
1  0,8 0,2
V  K  I  5  100mld. u.m.  500mld. u.m.
Varianta c) este corectă.
Aplicaţia 6
Venitul naţional creat de agenţii economici ai unei ţări

a fost în anul t, de 10.000 mld. u.m. şi reprezintă o
creştere de 25% faţă de anul t (). în anul t0, rata
economiilor a fost de 15%, iar în X, înclinaţia marginală
spre consum a reprezentat 0,8.
Determinaţi dacă cifrele de mai sus confirmă
acţiunea legii psihologice fundamentale a înclinaţiei
marginale spre economii.
Rezolvare
V0 =
100  V1 100  10.000mld .u.m
  8.000mld .u.m.
125 125
15
S0 =  8.000  1.200mld .u.m.
100
C0 = V0- S0= 6.800 mld. u.m.

AC = 0,8 x 2.000 mld. u.m. = 1.600 mld. u.m.
C1 = C0 + ΔC = 6.800 + 1.600 = 8.400
S1 = V1 - C1 = 1.600
ΔS = 400
110
S 400
= S  100  1.200  100  33,3%
0
p1 100.000lei
Ip= p 0  100  80.000lei  100  125%
Dinamica economiilor
Datele confirmă legea psihologică fundamentală a

înclinaţiei marginale spre economii, pentru că dinamica
economiilor (33,3%) este superioară dinamicii venitului
(25%).
111
112
CAP. 6. FLUCTUAŢIILE ACTIVITĂŢII
ECONOMICE
CONCEPTE DE BAZĂ
Ciclicitatea economică
- reprezintă evoluţia neuniformă, pulsatorie a creşterii
economice ce determină o mişcare ciclică a activităţii
economice, marcând o evoluţie firească, normală a
acesteia asigurând continuitatea ei, determinând
schimbări calitative şi generând progresul social .
Cracteristicile ciclicităţiie economice:

- existenţa în timp, a unor stări alternative ale economiei
naţionale, numite faze care au trăsături proprii şi reflectă
niveluri diferite ale activităţii economice în ansamblu;
- fazele evoluţiei economice se înlănţuiesc, fiecare fază
pregătind condiţiile pentru manifestarea fazei următoare.
În cadrul fiecărei faze au loc schimbări de ordin cantitativ
şi calitativ, care asigură continuitatea vieţii economice;
- fazele evoluţiei economiei naţionale se repetă în aceeaşi
ordine după un anumit timp, astfel că două cicluri
economice deşi se deosebesc între ele din punct de
vedere cantitativ (prin dimensiunile fluctuaţiei activităţii
economice), fazele lor sunt identice din punct de vedere
calitativ.
113
Ciclul economic
- reprezintă o fluctuaţie în nivelul activităţii economice
care formează un model regulat, cu perioade de
expansiune care alternează cu perioade de contracţie a
activităţii economice, în raport cu trendul pe termen lung
al evoluţiei producţiei naţionale.
Modelul ideal al ciclului economic pe termen mediu

cuprinde următoarele faze:
- Criza este prima fază a ciclului economic şi reprezintă
o ruptură profundă a echilibrului dintre producţie şi
consum, în care are loc o puternică contracţie economică.
- Depresiunea se caracterizează prin lâncezeala
activităţii economice, creşterea neîncrederii
întreprinzătorilor privind viitorul afacerilor, ei începând
să-şi restrângă consumul, să reducă aprovizionarea cu
materii prime, să scadă producţia deoarece au acumulat
stocuri prea mari de mărfuri.
- Înviorarea sau reluarea activităţii economice,
reprezintă stoparea declinului şi revenirea la o fază de
creştere economică. Nivelul de trai se îmbunătăţeşte iar
economia intră în perioada de avânt economic.
- Expansiunea sau avântul se caracterizează printr-o
creştere a vânzărilor şi a preţurilor, o abundenţă de credit
şi o creştere generală a veniturilor. Este faza care
răspunde intereselor indivizilor şi societăţii de "bunăstare"
şi prosperitate, se realizează dezvoltarea şi progresul
economico-social.
Tipuri de cicluri economice

- se suprapun şi se întrepătrund, teoria economică
evidenţiind trei tipuri esenţiale de cicluri generale:
114
Ciclurile lungi „seculare” sau Kondratev de la
numele economistului rus Nicolai Dimitrievich Kondratev
(1892-1938) care este fondatorul teoriei ciclurilor
economice lungi;
Ciclurile propriu-zise, numite decenale sau Juglar,
purtând numele economistului francez care le-a studiat în
mod special, a căror durată este de 4-10 ani;
Ciclurile scurte sau Kichin, cu o durată de la 6 luni la
3 ani, detaşându-se ciclul inflaţionist şi ciclul variaţiei
stocurilor.
În raport cu aceste tipuri mai există cicluri specifice:
Interciclul sau ciclul interdecenal care durează 10-
12 ani sau chiar mai mult fiind format din partea
descendentă a unui ciclu Juglar anterior (3-4 ani) şi un
ciclu Juglar (8-9 ani);
Hiperciclul, care durează 15-25 ani fiind alcătuit din
două cicluri Juglar
Politicile anticriză
- îşi au originea în modalităţile fundamental diferite de a
percepe cauzele fluctuaţiilor ciclice, putându-se grupa în
două mari categorii:politici care au ca obiectiv
influenţarea cererii agregate (demand-side-economics)
şi politici care au ca obiectiv influenţarea ofertei
agregate (supplz-side-economics).
115
TESTE GRILĂ
131. Modelul general al ciclului economic:

a) este acelaşi pentru toate ţările lumii;
b) diferă de la o ţară la alta în funcţie de gradul său
de dezvoltare;
c) este identic pentru toate ţările dezvoltate
economic;
d) este diferit în timp şi spaţiu;
e) nu există.
132. Fluctuaţiile sezoniere ce apr în economie se

deosebesc de cele întâmplătoare şi ciclice prin:
a) nu pot fi încadrate în termene riguroase;
b) se reproduc cu o anumită regularitate;
c) sunt explicabile şi previzibile;
d) sunt determinate de factori aleatori;
e) se derulează pe parcursul unui an.
133. Fluctuaţiile ciclice ce apar în economie se

deosebesc de celelalte fluctuaţii prin:
a) sunt în general previzibile şi explicabile pentru că
se datorează acţiunii unor factori sociali;
b) sunt determinate de factori interni care ţin de
funcţionarea activităţii economice, de
interdependenţa dintre părţile sale;
c) se reproduc cu o anumită regularitate, fiind
determinate de factori ce ţin de funcţionarea
activităţii economice, de interdependenţa dintre
părţile sale;
d) sunt întâmplătoare, fiind generate de factori
aleatori;
116
e) se reproduc cu o anumită regularitate deşi nu pot
fi încadrate în termene riguroase exacte.
134. Cauzele interne ale ciclicităţii economice
sunt reprezentate de următorii factori:
a) creşterea populaţiei;
b) invenţiile şi inovaţiile;
c) războaiele sau evenimentele politice;
d) supraacumularea de capital;
e) activitatea guvernamentală.
135. Cauzele externe ale ciclicităţii economice

sunt reprezentate de următorii factori:
a) modificarea eficienţei capitalului;
b) investiţiile;
c) creditul;
d) creşterea populaţiei;
e) consumul.
136. Diagrama oricărui ciclu economic poate fi

reprezentată de câteva elemente. Precizaţi din
enumerarea de mai jos care elemente nu
influenţează diagrama:
a) trendul pe termen scurt al evoluţiei economiei
naţionale;
b) curba evoluţiei efective a producţiei naţionale;
c) fazele ciclului;
d) perioada ciclului;
e) nici una din variante.
137. Care din următoarele formulări reprezintă

cauza fundamentală a ciclicităţii economice:
a) evenimentele sociale şi politice;
b) stagnări sau revirimente ale producţiei;
c) evoluţia eficienţei utilizării factorilor de producţie;
117
d) oscilaţiile gradului de ocupare a forţei de muncă;
e) mutaţii pe piaţa factorilor de producţie.
138. Factorii externi care influenţează ciclul
afacerilor sunt daţi de:
a) nivelul producţiei;
b) existenţa unui nivel mare de lichidităţi;
c) modificarea masei monetare;
d) comportamentul consumatorului;
e) modificări ale structurii populaţiei.
139. Factorii interni care influenţează ciclul

afacerilor sunt daţi de:
a) nivelul producţiei care scade mai repede decât
puterea de cumpărare a populaţiei;
b) nivelul producţiei care creşte mai repede decât
puterea de cumpărare a populaţiei;
c) ratele scăzute ale dobânzilor care determină
scăderea nivelului creditelor necesare extinderii
producţiei;
d) ratele ridicate ale dobânzilor care determină
scăderea nivelului creditelor necesare extinderii
producţiei;
e) existenţa unui volum mare de lichidităţi în
economie care are ca efect direct restrângerea
activităţii economice.
140. În faza de criză a ciclului economic are loc:

a) o creştere a producţiei;
b) o creştere a eficienţei economice;
c) o creştere a investiţiilor;
d) o creştere a operaţiilor speculative;
e) o scădere a ratei dobânzii.
118
141. În faza de depresiune economică are loc:
a) creşterea producţiei;
b) creşterea şomajului;
c) creşterea investiţiilor;
d) creşterea preţurilor;
e) salarii mici.
142. În faza de avânt economic are loc:

a) scăderea creditului;
b) stimularea artificială a cererii;
c) stimularea artificială a ofertei;
d) creşterea stocurilor de mărfuri;
e) scăderea veniturilor.
143. Măsurile anticiclice utilizate în faza de boom

a ciclului economic au ca scop:
a) creşterea cererii şi a investiţiilor;
b) ieftinirea creditului;
c) frânarea cererii, a investiţiilor şi a activităţii
economice;
d) asigurarea de încasări suplimentare la buget;
144. Care din următoarele măsuri anticiclice se

impun în faza de recesiune:
a) reducerea fiscalităţii şi reducerea ratei dobânzii;
b) sporirea fiscalităţii şi reducerea ratei dobânzii;
c) reducerea ratei dobânzii, sporirea volumului de
credite şi a masei monetare;
d) creşterea gradului de impozitare a veniturilor şi de
taxare a consumului;
e) majorarea masei monetare şi reducerea
cheltuielilor publice.
119
145. Care din indicatorii de mai jos au o tendinţă
de creştere în faza de boom economic:
a) rata şomajului;
b) rata inflaţiei;
c) rata dobânzii;
d) gradul de ocupare a forţei de muncă;
e) toţi indicatorii enumeraţi.
146. Care din următoarele măsuri pot fi aplicate

în faza de boom economic:
a) ieftinirea creditelor;
b) majorarea cheltuielilor efectuate de la bugetul de
stat;
c) sporirea masei monetare;
d) majorarea fiscalităţii;
e) scăderea ratei dobânzii.
147. Perioada de început a expansiunii în cadrul

unui ciclu economic se caracterizează prin:
a) credite scumpe;
b) scăderea cursului titlurilor de valoare;
c) scăderea vânzărilor;
d) scăderea salariilor;
e) creşterea salariilor.
148. Care dintre factorii de mai jos sunt decisivi

în caracterizarea expansiunii economice ca o
fază ascendentă a ciclului economic:
a) reducerea costurilor şi în consecinţă a preţurilor;
b) echilibrarea generală a economiei naţionale;
c) depăşirea crizei alimentare şi a subdezvoltării
economice;
120
d) cererea suplimentară de capital pentru creşterea
producţiei şi a gradului de ocupare a forţei de
muncă;
e) creşterea cursurilor titlurilor de valoare.
149. Politica fiscală funcţionează în perioada de

recesiune economică prin:
a) creşterea fiscalităţii în scopul redimensionării
masei monetare;
b) reducerea gradului de impozitare a veniturilor şi de
taxare a consumului pentru a încuraja consumul şi
investiţiile;
c) reducerea fiscalităţii pentru echilibrarea bugetului
excedentar;
d) reducerea fiscalităţii deoarece recesiunea
economică se manifestă prin criză şi de presiune;
e) creşterea fiscalităţii pentru a constitui fonduri
necesare relansării investiţiilor orientate către
ieşirea din recesiune.
121
CAP. 7. ŞOMAJUL
Resursele de muncă
- reprezintă acea parte a populaţie unei ţări care
dispune de un ansamblu de cunoştinţe abilităţi fizice
şi intelectuale ce îi permit să desfăşoare o muncă
utilă, în unul din domeniile de activitate existente în
propria ţară sau în afara acesteia.
Ocuparea
- este un proces complex şi anevoios de transformare a
resurselor potenţiale de muncă într-un factor real de
producţie, atât la nivelul unităţilor economice, cât şi al
economiei naţionale, în ansamblul ei.
Ocuparea se realizează prin atragerea populaţiei
apte de muncă în activităţi utile societăţii.
Mărimea gradului de ocupare a resurselor de

muncă
-se exprimă procentual prin raportul dintre populaţia
ocupată şi populaţia aptă de muncă a unei ţări.
P
G0  0 100 , unde: G0  gradul de ocupare a
PA
resurselor de muncă;
P0  populaţia ocupată;
PA  populaţia aptă de muncă.
122
PAN
GN  100 , unde: G N  gradul de neocupare a
PA
resurselor de muncă;
PAN  populaţia aptă de muncă,
neocupată.
Şomajul
- definiţia dată de Biroul Internaţional al Muncii, care
consideră că şomerul este o persoană aptă de muncă,
are peste 15 ani, nu munceşte dar caută un loc de
muncă remunerat fiind disponibilă să înceapă lucrul
imediat.
Caracteristicile şomajului sunt:

Nivelul şomajului poate fi exprimat:
-absolut, ca masă a şomajului ce constă din populaţia
activă disponibilă, respectiv din acea forţă de muncă
neocupată;
-relativ, ca rată a şomajului acre se calculează ca raport
procentual între masa şomajului şi populaţia activă,
populaţia activă disponibilă, populaţia ocupată, forţa de
muncă.
N
RS  S x100 , unde: RS - rata şomajului;
PA
N S - numărul şomerilor;
RO - populaţia ocupată.
N
RS  S x100
PO
123
Intensitatea şomajului reprezintă forţa de manifestare
a fenomenului în funcţie de care distingem:
- şomaj total care presupune pierderea locului de
muncă şi încetarea totală a activităţii;
- şomaj parţial care presupune diminuarea activităţii
prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea
prevăzută de lege, dublată de o scădere a remunerării;
- şomaj deghizat care este întâlnit în ţările slab
dezvoltate, unde persoanele desfăşoară o activitate
aparentă, cu productivitate mică.
Durata şomajului reprezintă perioada de timp cuprinsă

între momentul pierderii definitive a locului de muncă sau
restrângerii activităţii şi până la reluarea normală a
acesteia sau găsirii unui nou loc de muncă.
Structura şomajului reprezintă componenţa şomerilor

pe categorii de vârstă, sex, studii, nivel de calificare,
ramura de activitate din care provine, naţionalitate, etc
Forme ale şomajului

- la nivel macroeconomic, în funcţie de structurile pieţei
muncii şi de evoluţia ciclului decenal, pot fi întâlnite trei
forme de şomaj:şomaj de căutare (fricţional),şomaj
structural,şomaj ciclic.
- la nivel microeconomic, şomajul îmbracă două
forme:şomaj voluntar,şomaj involuntar.
Politici de diminuare a şomajului

- politici de stimulare a cererii agregate,p rincipalele
instrumente fiind cheltuielile publice, impozitarea şi masa
monetară aflată în circulaţie
124
- politici de stimulare a ofertei agregate,. au drept
scop creşterea nivelului potenţial al producţiei unei
economii prin creşterea ofertei de factori, cum sunt
munca şi capitalul, şi prin creşterea productivităţii.
- politici de ocupare a forţei de muncă pot
fi:politicile pasive de ocupare care pornesc de la
situaţia reală de pe piaţa muncii, existentă la un moment
dat, când se manifestă un exces de ofertă faţă de
cererea de muncă, numărul şomerilor fiind dat de
diferenţa dintre numărul solicitanţilor de locuri de muncă
şi numărul de locuri de muncă existente şi politicile
active de ocupare a forţei de muncă, care pornesc
de la starea de fapt existentă pe piaţa muncii, la un
moment dat şi îşi propun să sporească nivelul ocupării,
prin crearea de ofertă suplimentară de locuri de
muncă.
- politici keynesiste de ocupare a mâinii de lucru
care au în vedere relansarea cererii globale, prin
creşterea directă a cheltuielilor publice, stimularea
cheltuielilor de consum ale populaţiei şi crearea de locuri
de muncă în activitatea publică.
- politici economice antişomaj sunt menite să
impulsioneze investiţiile interne, să mărească producţia,
să ducă la o creştere economică au ca implicaţie imediată
utilizarea deplină a forţei de muncă.
-politica macroeconomică de echilibru pe termen lung
dintre producţie, inflaţie şi şomaj
125
TESTE GRILĂ
150. Ocuparea resurselor de muncă la un nivel

cât mai ridicat este un obiectiv social foarte
important pentru că:
a) măreşte nivelul de trai al întregii populaţii;
b) oferă o preocupare serioasă celor care nu au ce
face;
c) evită irosirea ofertei de muncă;
d) asigură venituri mai mari populaţiei active;
e) asigură folosirea deplină a capacităţilor de
producţie.
151. Populaţia inactivă cuprinde următoarele

categorii de persoane:
a) elevii şi studenţii care lucrează;
b) persoanele aflate în afara limitelor legale ale
vârstei de muncă, dar desfăşoară o activitate utilă
societăţii;
c) pensionarii care au reangajaţi şi nu obţin alte
venituri;
d) persoanele întreţinute de alte persoane;
152. Care din relaţiile de mai jos exprimă gradul

de ocupare a populaţiei apte de muncă într-o
ţară:
populatia apta de munca
a) populatia totala
x100 ;
populatia apta de munca, dar neocupata

b) populatia apta de munca si ocupata
x100 ;
126
c) populatia totala
x100 ;
populatia ocupata
d) populatia apta de munca x100 ;
153. Care din relaţiile de mai jos exprimă gradul

de neocupare a resurselor de muncă:
a) populatia apta de munca
x100 ;
populatia apta de munca

b) populatia totala
x100 ;

c) populatia totala
x100 ;
populatia ocupata
d) populatia apta de munca si ocupata x100 ;
e) nici o variantă nu este adevărată.
154. Populaţia activă cuprinde:

a) populaţia ocupată;
b) populaţia casnică;
c) şomerii;
d) persoanele întreţinute dar apte de muncă;
127
155. Ocuparea deplină a forţei de muncă
reprezintă:
a) procesul prin care populaţia aptă de muncă,
respectiv în vârstă de muncă este antrenată în
activităţii utile societăţii;
b) raportarea procentuală a populaţiei apte de muncă
la populaţia totală;
c) procesul prin care persoanele apte de muncă
doresc să muncească dar nu găsesc un loc de
muncă;
d) starea de echilibru relativ dintre populaţia ocupată
şi populaţia disponibilă;
e) nici o varianta nu este corectă.
156. Ocuparea resurselor de muncă nu realizează:

a) o funcţie economică;
b) o funcţie socială;
c) o funcţie formativ-educativă;
d) o funcţie social-politică de combatere a sărăciei şi
inegalităţilor sociale;
157. Din punct de vedere economic şomajul

reprezintă:
a) un grav dezechilibru macroeconomic;
b) necorelarea dintre cererea şi oferta de muncă;
c) partea populaţiei active disponibile care nu este
ocupată;
d) partea populaţiei ocupate care este ameninţată de
pierderea locului de muncă;
e) partea populaţiei ocupate care lucrează în regim
part-time.
128
158. Şomajul se datorează unor procese
complexe, cum ar fi:
a) pierderea prestanţei şi credibilităţii unor persoane;
b) creşterea numărului de locuri de muncă la nivelul
economiei naţionale;
c) creşterea ofertei de muncă prin pătrunderea pe
piaţa muncii a unor noi categorii de persoane apte
de muncă, dar inactive, în condiţiile unei cereri de
muncă inferioare;
d) pierderea locurilor de muncă de către femeile
casnice;
159. Care dintre elementele de mai jos reprezintă

aspecte caracteristice ale şomajului
a) gradul de pregătire a populaţiei active;
b) nivelul şomajului, în mărime absolută şi relativă;
c) durata învăţământului obligatoriu;
d) durata medie de viaţă;
e) intensitatea şomajului.
160. Nivelul şomajului se determină astfel:

a) în mărime relativă, prin numărul celor neocupaţi,
adică numărul şomerilor;
b) în mărime absolută, ca rată a şomajului, exprimată
prin numărul celor neocupaţi;
c) în mărime relativă, ca rată a şomajului, calculată
ca raport procentual între numărul total al
şomerilor şi populaţia activă sau ocupată;
d) în mărime relativă, ca rată a şomajului, calculată
ca raport procentual între populaţia activă sau
ocupată şi masa şomajului;
e) în mărime absolută, exprimată ca masă a şomajului.
129
161. În funcţie de intensitatea şomajului, se pot
distinge următoarele tipuri de şomaj:
a) şomajul parţial, care constă în diminuarea
activităţii depuse de o persoană, prin reducerea
duratei de lucru;
b) şomajul indus de însăşi indemnizaţia de şomaj;
c) şomajul tehnologic şi tehnic;
d) şomajul involuntar;
e) şomaj deghizat, specific ţărilor slab dezvoltate,
activitatea desfăşurată fiind doar aparentă.
162. Conceptul de şomaj structural se referă la

următoarele:
a) este acel şomaj care apare în perioadele de criză
sau recesiune economică şi care are o anumită
repetabilitate;
b) este acela care se formează pe baza modificărilor
ce se petrec în structura activităţilor economico-
sociale, fiind corelat cu interacţiunea dintre
consum şi producţie;
c) este acel şomaj determinat de întreruperea
activităţilor dependente în mare măsură de factori
naturali;
d) este şomajul rezultat ca urmare a unei creşteri
demografice susţinute;
e) este acel şomaj care apare în perioadele de avânt
economic.
163. Şomajul structural:

a) este cauzat de crize şi conjuncturi defavorabile,
trecătoare, dar relativ repetative;
b) apare doar ca urmare a înlocuirii vechilor
tehnologii cu altele noi;
130
c) poate să se manifeste doar atunci când se
reorganizează activitatea unor firme;
d) este determinat de modificările survenite în
structura cererii ori din cauza dezvoltării
tehnologice;
164. Şomajul fricţional diferenţiază de alte tipuri

de şomaj prin:
a) există o adevărată cerere de muncă;
b) perioada de căutare a slujbei va fi relativ scurtă;
c) perioada de căutare a slujbei va fi relativ lungă;
d) informare insuficientă;
e) insuficienţa creşterii economice.
165. Durata şomajului fricţional depinde de:

a) fluxul informaţiilor cu privire la locul de muncă dorit;
b) durata şomajului involuntar;
c) nivelul şomajului, în mărime absolută;
d) structura şomajului pe nivel de calificare;
e) nivelul şomajului.
166. Şomajul involuntar se poate defini ca fiind:

a) şomajul datorat unei diminuări generale a cererii
agregate;
b) şomajul datorat unei creşteri generale a cererii
agregate;
c) şomajul care rezultă din salarii reale peste nivelul
pieţei;
d) şomajul care apare ca urmare a practicării
contractelor de angajare pe durată limitată;
e) şomajul care apare ca urmare a înlocuirii vechilor
tehnici şi tehnologii cu altele noi.
131
167. Care dintre enumerările de mai jos nu se
referă la politicile de diminuare a şomajului:
a) politici economice antişomaj;
b) politici de stimulare a cererii agregate;
c) politici de stimulare a ofertei agregate;
d) politici de ocupare a forţei de muncă;
e) politici protecţioniste.
168. Politicile de stimulare a ofertei agregate se

referă la:
a) îmbunătăţirea circulaţiei informaţiilor;
b) stimulente pentru firmele care reduc programul de
lucru şi nu numărul de lucrători angajaţi;
c) asistenţă specială acordată tinerilor care doresc să
se angajeze;
d) scheme de recalificare;
169. Politicile de stimulare a cererii agregate se

referă la:
a) politicile fiscale şi monetare, care au scopul de a
creşte cererea agregată;
b) creşterea cheltuielilor guvernamentale;
c) diminuarea venitului naţional;
d) scăderea nivelului potenţial al producţiei prin
creşterea ofertei de factori;
e) scăderea productivităţii muncii.
132
170. Măsurile pasive de ocupare a forţei de
muncă se referă la:
a) prelungirea duratei procesului de şcolarizare, prin
care se diminuează presiunea cererii de locuri de
muncă;
b) restricţionarea posibilităţilor pensionarilor de a se
angaja;
c) protecţia socială a şomerilor prin indemnizaţia de
şomaj;
d) reducerea numărului şomerilor, mai ales din rândul
tinerilor;
171. Măsurile active de stimulare a forţei de

muncă sunt determinate de:
a) îmbunătăţirea calitativă şi structurală a
învăţământului de toate gradele;
b) reconversia forţei de muncă;
c) stimularea mobilităţii profesionale şi teritoriale a
forţei de muncă spre noi locuri de muncă;
d) încurajarea şi extinderea iniţiativei particulare;
172. Măsurile care îi vizează în mod direct pe

şomeri se referă la:
a) îmbunătăţirea sistemului informaţional al pieţei
muncii;
b) combaterea imobilităţii profesionale;
c) dezvoltarea sectorului serviciilor;
d) diversificarea producţiei naţionale;
e) reducerea duratei muncii.
133
173. Scopul măsurilor antişomaj care privesc
populaţia activă ocupată, se referă la:
a) “o reîmpărţire” a muncii prin reducerea duratei
muncii care determină apariţia locurilor de muncă
suplimentare;
b) crearea de noi locuri de muncă în cadrul
procesului de investiţii;
c) finanţarea de guvern a programelor de calificare,
diminuând astfel şomajul structural;
d) amplificarea procesului de investiţii din economia
naţională;
e) dezvoltarea cercetării ştiinţifice în sprijinul
activităţii economice.
174. Realizarea politicii ofertei reprezintă:

a) promovarea de către stat a liberei iniţiative;
a) diminuarea fluctuaţiilor masei monetare;
b) eficientizarea cheltuielilor bugetului de stat;
c) reducerea sarcinilor fiscale pentru întreprinderi;
d) toate cele de mai sus.
175. Din enumerarea de mai jos precizaţi care

sunt politicile economice antişomaj:
a) creşterea cheltuielilor guvernamentale;
b) acţiuni de promovare a vânzărilor cu efecte asupra
creşterii cererii pe piaţa internă;
c) politici protecţioniste;
d) devalorizarea monedei naţionale care duce la o
creştere a exportului, ceea ce înseamnă o scădere
a importurilor şi a ratei şomajului;
134
APLICAŢII
O problemă de mare actualitate pentru piaţa muncii

o constituie determinarea implicaţiilor asupra şomajului a
modificărilor ce intervin în ajutorul de şomaj şi în
impozitele pe acest ajutor.
Un prim aspect al acestei probleme îl constituie
faptul că un ajutor de şomaj ridicat face mai puţin
stringentă căutarea unui loc de muncă, prelungind durata
şomajului. Este interesant, în acest sens, să se calculeze
rata de înlocuire a venitului în timpu1 şomajului faţă de
perioada angajării, riv , sub forma raportului procentual
dintre venitul net în timpul perioadei de şomaj Vns  şi
venitul net în timpul perioadei de angajare Vna  :
V
riv  ns 100
Vna
Din formulă se observă că dacă, de exemplu, într-o
lună venitul net, fără impozite pe venit, în perioada de
şomaj, a unui lucrător este de 200 000 u.m., iar venitul
net, fără impozite pe venit în aceea perioadă, dar în
condiţii de angajare, este de 350 000 u.m., atunci:
200000
riv  100  57,1%
350000
0 asemenea rată de înlocuire a venitului în timpul
şomajului sau o rată mai mare, poate tenta pe şomer să-
şi permită prelungirea duratei de căutare a unei noi
slujbe, mărind astfel rata şomajului natural. Dacă prin
măsuri de politică fiscală ajutorul de şomaj este şi scutit
de impozit, atunci înclinaţia de prelungire a duratei de
şomaj este şi mai mare.
135
Venitul net pe timpul perioadei de şomaj, care
include ajutorul de şomaj plus celelalte avantaje băneşti
ce recurg din calitatea de şomer, trebuie dimensionat în
aşa fel încât, pe de o parte, să asigure un minim de
existenţă şomerului şi, pe de altă parte, să dorească să-şi
ia o nouă slujbă.
Acest venit la care o persoană devenită şomer este
tentată să-şi ia o nouă slujbă, îl vom denumi ,,salariul de
rezervă”, s r cu cât rata de înlocuire a venitului va fi mai
mare, cu atât salariul de rezervă va fi mai mare şi cu atât
înclinaţia de prelungire a duratei de şomaj va fi mai mare.
Acum putem defini şi înclinaţia marginală spre
prelungirea duratei de şomaj i ps ca fiind o mărime care
ne arată cu cât creşte durata şomajului d s la creşterea
cu o unitate a salariului de rezervă s r , pe care o putem
calcula astfel:
d s
i ps 
s r
Din formulă se observă că înclinaţia marginală spre
prelungirea duratei de şomaj i ps , este direct
proporţională cu rata de înlocuire rip , redată în relaţia
V
riv  ns 100 .
Vna
Aplicaţia 1
Populaţia totală a unei ţări este de 2,3 mil.

persoane din care populaţia ocupată este de 10 mil.
persoane iar 1.500.000 persoane sunt în căutarea unei
loc de muncă. Ştiind că nu există persoane apte de
muncă care nu doresc să lucreze, să se determine:
136
- populaţia activă;
- populaţia inaptă;
- gradul de ocupare a resurselor de muncă;
- rata şomajului.
Rezolvare
PA  P0  Nrş  10mil.  1,5mil  11,5mil. persoane

Pi  Pt  Pa  23mil.  11,5mil  11,5mil. persoane
P0 10mil.
G0   100   100  86,95%
PA 11,5mil.
Nrş 1,5mil.
Rs   100   100  15%
P0 10mil.
Aplicaţia 2
Într-o ţară populaţia activă este de 30 mil.

persoane, din care au locuri de muncă 25 mil., iar rata
şomajului Rs este de 5% (calculată la populaţia activă).
Să se determine:
- numărul şomerilor;
- populaţia aptă neocupată PAn ;
- gradul de ocupare al resurselor de muncă GO ;
- gradul de neocupare al resurselor de muncă G N ;
Rezolvare
Nrş Rs  PA
Rs   100  Nrş 
P0 100
5  30mil.
N rş   1.500.000 persoane
100
137
PA  P0  PAN 
PAN  PA  P0  30mil. - 25mil  5mil. persoane
P0 25mil.
G0   100   100  83,33%
PA 30mil.
P 5mil.
G N  AN  100   100  16,66%
PA 30mil.
Aplicaţia 3
Populaţia totală a unei ţări este de 60 mil.

persoane, rata inapţilor Ri fiind de 42%. Din populaţia
activă, 1 mil. de persoane sunt şomeri, 0,5 mil. nu vor să
lucreze, 0,8 mil. nu sunt disponibile şi nu se pot angaja
imediat, iar 0,2 mil. persoane sunt declarate inapte
datorită unor accidente de muncă şi a unor boli
incurabile.
Să se determine:
- populaţia inaptă;
- populaţia activă;
- populaţia ocupată;
- rata de activitate;
- rata şomajului.
Rezolvare
Pi R P 42  60mil.
Ri   100  Pi  i t   25.200.000mil.
Pt 100 100
Pt  PA  Pi  PA  Pt  Pi
PA  60mil. - 25,2mil  34,8mil. persoane
PAN  1mil.  0,5mil  0,8mil  0,2mil  2,5mil. persoane
138
P0  PA  PAN  34,8mil. - 2,5mil  32,3mil. persoane
P0 32,3mil.
G0  100  100  92,81%
PA 34,8mil.
Nrş 1mil.
Rs  100   100  2,87%
P0 34,8
Nrş 1mil.
Rs   100   100  3,09%
P0 32,3
Aplicaţia 4
În momentul T0, populaţia activă a unei ţări este

de 50 mil., iar rata şomajului este de 12,5%. În intervalul
T0-T1, numărul şomerilor scade cu 20%, iar populaţia
activă creşte cu 2 mil. persoane.
Rata şomajului în T1 a fost:
a) 13,5%;
b) 12,1%;
c) 11,65%;
d) 10,6%;
e) 9,61%.
Rezolvare
Nrş
Rş   100  Nrş  Rş  PA
P0
Nrş  12,5%  50mil.  6,25mil.
Numărul şomerilor scade, în intervalul T0-T1, cu 20%.
20
 6,25mil.  1,25mil. şomeri
100
Numărul şomerilor în T1 va fi:
6,25mil. - 1,25mil.  5mil. şomeri
139
Dacă în T1, numărul şomerilor scade cu 20% (cu 2
mil.) va creşte implicit populaţia activă.
PA  50mil.  2mil.  52mil.
5mil.
Rş   100  9,61%
52mil.
Varianta corectă este e).
Aplicaţia 5
Dacă rata şomajului a fost în anul T1 de 10%, iar

în anul T0 fusese de 12%, rezultă că rata şomajului a
scăzut cu:
a) 83,33%;
b) 63,33%;
c) 16,67%;
d) 19,76%;
e) 12,57%.
Rezolvare
Pentru a calcula dinamica Rs folosim indicele ratei

şomajului IR ş
R ş1 10
IRş   100   100  83,33%
Rş 0 12
83,33%  100%  16,67%
Varianta corectă este c).
140
CAP. 8. INFLAŢIA
Inflaţia contemporană
- reprezintă un dezechilibru structural, monetaro-material
care reflectă existenţa în circulaţie a unei mase monetare
excedentare în raport cu nevoile economiei, ceea ce
determină creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor şi
deprecierea monedei naţionale.
Cauzele inflaţiei
Inflaţie prin monedă reprezintă acel tip de inflaţie
care apare atunci când statul emite pe piaţă monedă în
cantitate excesivă.
Inflaţia prin costuri apare atunci când costurile de
producţie ale întreprinderilor cresc independent de
cererea agregată.
Inflaţia prin cerere -delimitarea între inflaţia prin
cerere şi inflaţia prin costuri este dificilă, deoarece
inflaţia, în ansamblul său, se manifestă prin creşterea
preţurilor cauzele fiind diferite;
Inflaţia prin ofertă caracterizează perioada de
recesiune economică. Pentru a face faţă costurilor
sporite, firmele majorează preţurile, dar acţionează şi în
direcţia restrângerii activităţii economice, de aceea,
volumul producţiei scade reducându-se gradul de
ocupare a forţei de muncă.
141
Inflaţia prin profituri -preţurile administrate, fixate de
antreprenori în afara legii ofertei şi cererii de piaţă,
favorizează inflaţia prin creşterea profiturilor, creşterea
marjelor beneficiare putându-se face în afara creşterii
cererii sau salariilor.
Inflaţia importată - într-o economie în plină
dezvoltare, inflaţia prin cerere şi inflaţia prin costuri se
combină în cea mai mare parte a timpului într-o spirală
„preţ-salarii” sau „preţ-profituri”, unde toate excesele
cererii au repercusiuni asupra evoluţiei costurilor şi
reciproc.
Inflaţia structurală -cauzele structurale ale inflaţiei
sunt legate de insuficienta restructurare a economiei
Masurarea inflaţiei
În mărime absolută, inflaţia constă în decalajul
existent între cererea absolută şi cantitatea reală de
bunuri şi servicii pe care agenţii economici le pot oferi
efectiv pe piaţă.
În mărime relativă inflaţia este măsurată prin: indicele

general al preţurilor sau flatorul P.I.B. sau P.N.B., indicele
preţurilor bunurilor de consum (indicele costului vieţii),
modificarea puterii de cumpărare a banilor şi devansarea
creşterii indicatorilor macroeconomici (PIN, PNB) de către
masa monetară existentă în circulaţie.
Indicele general al preţurilor sau deflatorul P.I.B.;

Deflatorul P.I.B. reprezintă raportul dintre P.I.B.
calculat în preţuri curente şi P.I.B. calculat în preţurile
anului de bază, el permite evidenţierea producţiei reale
de bunuri şi servicii într-o economie naţională, prin
eliminarea influenţei inflaţiei asupra P.I.B.Când P.I.B. se
142
exprimă în preţuri curente apare ca un P.I.B. nominal
sau monetar (PIBn) iar când se exprimă în preţurile
anului de bază apare ca un P.I.B. real sau fizic (PIBr).
În acest caz formula de calcul a deflatorului va fi:
PIBn
D x100 , unde: - D - reprezintă deflatorul şi
PIBr
exprimă indicele mediu al preţurilor în întreaga economie
în perioada analizată.
Indicele de deflaţionare I d
p
 
- reprezintă raportul dintre variaţia nominală a PIB într-o
anumită perioadă (ΔPIBn) şi variaţia PIB real (ΔPIBr) din
aceeaşi perioadă.
PIBn
I dp  x100
PIBr
Rata generală a inflaţiei (ri) în funcţie de indicele de
deflaţionare se determină ca diferenţă între indicele de
deflaţionare şi 100.
ri  I dp  100
Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC)

- exprimă modificarea medie ponderată a cheltuielilor pe
care o familie reprezentativă le face pentru procurarea
bunurilor de consum incluse în coşul bunurilor şi
serviciilor pe care majoritatea familiilor îşi cheltuiesc
veniturile.
I.P.C. se determină după următoarea formulă:
IPC 
Q P 0 1
x100 , unde:
Q P 0 0
- Q0 - cantitatea de bunuri cumpărate în perioada de

bază;
143
- P1 - preţurile bunurilor cumpărate în perioada curentă;
- P0 - preţurile bunurilor cumpărate în perioada de bază.
Considerând I.P.C. în perioada de referinţă egal cu
100% se poate determina rata inflaţiei (r i), ca fiind egală
cu creşterea procentuală înregistrată:
ri  IPC1  IPC 0  IPC1  100%
Modificarea puterii de cumpărare a banilor ( Pcb )

Creşterea masei monetare se calculează ca raport
între masa monetară existentă în economie şi nivelul
preţurilor arătând cantitatea de bunuri sau servicii ce
poate fi procurată cu masa monetară în circulaţie, la un
nivel dat al preţurilor.
M
Pcb  , unde:- M - masa monetară;
P
- P - nivelul preţurilor.
În dinamică, indicele puterii de cumpărare a banilor
( IPcb ) va fi calculat după următoarea formulă:
IM
IPcb  x100 , unde: IM - indicele masei monetare;
IPC
IPC - indicele preţurilor la
bunurile de consum.
Efectele inflaţiei
Pe piaţă se manifestă două efecte fundamentale ale
inflaţiei:
- cu consecinţe la nivel microeconomic care se
reflectă în redistribuirea veniturilor şi a bogăţiei
între diferite clase sociale.
- cu consecinţe la nivel macroeconomic, alterând
ritmul şi structura producţiei prin schimbări ale
consumului , muncii, economiilor şi plasamentului
144
investiţiilor precum şi manifestarea unor distorsiuni ale
preţurilor relative şi ale ofertei de bunuri.
Politicile de combatere a inflaţiei
- vizează:o politică de control a cererii agregate şi o
politica de susţinere a ofertei agregate
Politica de control a cererii agregate

- cuprinde măsuri ce vizează reducerea cererii şi
cheltuielilor de consum astfel:
1.Politica fiscală şi monetară afectează nivelul cereri
agregate din economie fiind denumite astfel politici de
stimulare a cererii, ele fiind eficiente doar în lupta
împotriva inflaţiei prin cerere.
2. Politica de preţuri şi venituri este recomandată
celor care susţin punctul de vedere al unei inflaţii
determinat de creşterea costurilor salariale.
3. Politica bugetară este eficientă în lupta inflaţiei care
se bazează pe ipoteza că sporirea preţurilor are la bază
un exces al cererii globale faşă de oferta globală.
Politica de susţinere a ofertei agregate
- vizează controlul preţurilor şi veniturilor precum şi
sporirea producţiei de bunuri şi servici
145
TESTE GRILĂ
176. Precizaţi natura inflaţiei în corelaţie cu

formulele istorice pe care le-au îmbrăcat banii:
a) inflaţia prin profituri;
b) inflaţia monetaro-bănească;
c) inflaţia importată;
d) inflaţia prin costuri;
e) inflaţia banilor de hârtie neconvertibili în aur.
177. Elementele definitorii ale inflaţiei monetaro-

bănească sunt date de:
a) punerea în circulaţie a unor monede ieftine cu
valoare mare;
b) scăderea puterii de cumpărare a monedelor
falsificate;
c) creşterea puterii de cumpărare a monedelor
falsificate;
d) separarea conţinutului nominal al monedelor
metalice de conţinutul lor real;
e) separarea conţinutului real al monedelor metalice
de conţinutul lor nominal.
178. Precizaţi din enumerările de mai jos care

reprezintă caracteristicile esenţiale ale inflaţiei
contemporane:
a) este un proces de creştere a banilor aflaţi în
circulaţie atât pe plan naţional cât şi în raport cu
alte monede;
b) inflaţia se interferează cu aspecte de tot felul;
146
c) inflaţia este un proces structural ce cuprinde
numai ansamblul micro-social;
d) inflaţia reprezintă un echilibru calitativ structural,
între masa de mărfuri şi servicii necesare şi masa
bănească ce se manifestă ca un deficit relativ în
circulaţie;
e) inflaţia reprezintă un proces material şi monetar,
deoarece fluxurile materiale sun dublate de fluxuri
monetare, care se stimulează reciproc fie în sensul
menţinerii echilibrelor parţiale şi a echilibrului
global, fie în sensul accentuării dezechilibrelor.
179. Care din definiţiile inflaţiei contemporane

este corectă:
a) inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru
structural, monetaro-material car reflectă existenţa
în circulaţie a unei mase monetare excedentare, în
raport cu nevoile economiei;
b) inflaţia contemporană reprezintă un dezechilibru
de ansamblu al economiei între masa monetară
deficitară în raport cu volumul bunurilor şi
serviciilor ce circulă pe piaţă;
c) reprezintă acel tip de inflaţie care apare atunci
când statul emite pe piaţă monedă în cantitate
excesivă;
d) reprezintă acea situaţie din economie în cadrul
căreia are loc pe o parte o scădere a producţie
naţionale, iar pe de altă parte o creştere rapidă a
preţurilor;
e) toate variantele de mai sus.
147
180. Precizaţi care sunt principalele forme ale
inflaţiei în funcţie de natura cauzelor care le-au
generat:
a) inflaţie prin sporirea cererii de consum;
b) inflaţie prin reducerea preţurilor de producţie;
c) inflaţie prin cerere şi ofertă;
d) inflaţie prin costuri;
e) inflaţie prin credit.
181. Care dintre definiţiile de mai jos
caracterizează inflaţia prin costuri:
a) apare atunci când statul emite pe piaţă monedă în
cantitate excesivă;
b) apare atunci când are loc o creştere excesivă a
creditului, determinând un exces de cerere
nominală în raport cu oferta existentă;
c) apare ca urmare a insuficienţei producţiei în raport
cu cererea existentă;
d) apare atunci când costurile de producţie ale
întreprinderilor cresc independent de cererea
agregată;
e) apare atunci când costurile de producţie ale
întreprinderilor sunt influenţate de oferta
agregată.
182. Care dintre enunţurile de mai jos le

consideraţi corecte pentru a ilustra inflaţia:
a) creşterea preţurilor mai rapidă decât a salariului
nominal;
b) creşterea indicelui preţurilor mai rapidă decât a
veniturilor băneşti medii pe locuitor;
c) creşterea indicelui preţurilor mai rapidă decât a
indemnizaţiei de şomaj;
148
d) orice creşterea preţurilor;
e) creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea
puterii de cumpărare a banilor.
183. Precizaţi din enumerările de mai jos, care
reflectă definirea efectului Fisher:
a) efectul Fisher exprimă impactul scăderii viitoare a
inflaţiei asupra ratelor nominale ale dobânzii, în
condiţiile în care rata reală a dobânzii variază;
b) efectul Fisher exprimă impactul creşterii viitoare a
inflaţiei asupra ratelor nominale ale dobânzii, în
condiţiile în care rata reală a dobânzii este
constantă;
c) efectul Fisher exprimă creşterea cererii agregate
ce determină o creştere a producţiei şi a ocupării
forţei de muncă doar pe termen scurt;
d) efectul Fisher exprimă creşterea cererii agregate
ce determină o creştere a producţiei şi a ocupării
forţei de muncă doar pe termen lung;
184. Inflaţia prin costuri este determinată de:

a) scăderea costurilor de producţie;
b) ieftinirea materiilor prime şi a energiei;
c) scăderea salariilor nominale fără acoperire în
creşterea productivităţii muncii;
d) majorarea obligaţiilor fiscale ale agenţilor
economici care contribuie la creşterea costurilor de
producţie.
185. Precizaţi care au fost tezele avansate pentru

explicarea procesului importării inflaţiei:
a) teza venitului şi lichidităţii;
b) teza producţiei şi venitului;
149
c) teza creşterii costurilor;
d) teza creşterii preţurilor bunurilor de consum;
186. Cauzele structurale ale inflaţiei sunt legate
de:
a) nivelul scăzut al investiţiilor străine directe;
b) insuficienta restructurare a economiei;
c) creşterea şomajului;
d) diminuarea locurilor de muncă;
e) creşterea generalizată a preţurilor bunurilor de
consum.
187. Care din indicatorii de mai jos măsoară

inflaţia:
a) indicele creşterii puterii de cumpărare a banilor;
b) indicele volumului fizic al vânzărilor de bunuri şi
servicii;
c) indicele general al preţurilor, indicele costului
vieţii;
d) devansarea creşterii indicatorilor macroeconomici
de către masa monetară existentă în circulaţie;
e) numai indicele costului vieţii.
188. Măsurarea inflaţiei din punct de vedere

absolut reprezintă:
a) mărimea puterii de cumpărare a banilor pe piaţă;
b) diferenţa dintre cererea solvabilă nominală şi
cantitatea de bunuri economice pe care agenţii
economici le pun în circulaţie;
c) masa monetară care nu are acoperire în bunuri
materiale şi servicii;
150
d) decalajul existent între cererea absolută şi
cantitatea reală de bunuri şi servicii pe care agenţii
economici le pot oferi efectiv pe piaţă;
e) toate cele enumerate.
189. Măsurarea inflaţiei se realizează prin:

a) cunoaşterea puterii de cumpărare a populaţiei;
b) intermediul unor indici de preţuri care sintetizează
modificările preţurilor mărfurilor corporale ce
compun indicatorii sintetici;
c) cunoaşterea costurilor sociale;
d) cunoaşterea ofertei agregate de bunuri şi servicii;
e) cunoaşterea cererii agregate de bunuri şi servicii;
190. Intensitatea influenţei inflaţiei importate

este în scădere dacă:
a) salariaţii nu acceptă să-şi limiteze revendicările
salariale;
b) firmele importatoare nu acceptă să-şi reducă
beneficiul;
c) scade ponderea bunurilor importate în totalul
consumului;
d) elasticitatea ofertei în raport cu preţurile bunurilor
fabricate cu mărfurile din import este în creştere.
191. Principalele modalităţi de a măsura

modificarea preţurilor se realizează cu:
a) indicele preţurilor de consum;
b) indicele preţurilor producţiei industriale;
c) indicele creşterii puterii de cumpărare a banilor;
d) indicele volumului fizic al vânzărilor de bunuri şi
servicii;
e) indicele de deflaţionare.
151
152
192. Inflaţia moderată, controlată poate avea
efecte restructurante în economie. Precizaţi
care sunt acestea:
a) redistribuirea avuţiilor existente şi modificarea
destinaţiei lor;
b) creşterea puterii de cumpărarea a monedei;
c) adaptarea capacităţilor de producţie la nevoile
reale de consum;
d) introducerea în circuitul activ a unei părţi a masei
monetare;
e) deblocarea mecanismului economic eliminând
agenţii economici competitivi.
193. Indicele sintetic al preţurilor ne arată:

a) cu cât au crescut preţurile în perioada curentă faţă
de perioada anterioară;
b) cu cât au scăzut preţurile în perioada curentă faţă
de perioada anterioară;
c) evoluţia preţurilor comparativ cu cantitatea de
bunuri adusă pe piaţă;
d) evoluţia preţurilor în raport cu rata dobânzii;
194. Cu ajutorul puterii de cumpărare a banilor

se evidenţiază:
a) bunurile şi serviciile produse şi supuse vânzării în
economie într-o perioadă de timp;
b) scăderea preţurilor, a veniturilor şi a valorii bunurilor;
c) cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi
procurată cu masa monetară aflată în circulaţie, la
un nivel dat al preţurilor;
d) cantitatea de bani existentă în economie şi
utilizată în derularea operaţiunilor de vânzare-
cumpărare a mărfurilor;
e) scăderea preţurilor şi creşterea valorii banilor.
153
195. Politicile de combatere a inflaţiei vizează:
a) o politică de control a cererii agregate;
b) o politică de control a ofertei agregate;
c) numai politica de control a ofertei agregate;
d) politica fiscală;
e) politica valutară.
196. Controlul cererii agregate se poate realiza

prin următoarele tipuri de politică:
a) politica valutară;
b) politica cheltuielilor neguvernamentale;
c) politica fiscală şi monetară;
d) politica de preţuri şi venituri;
197. Recurgerea la politica bugetară pentru a

lupta împotriva inflaţiei are ca obiectiv
reducerea cererii globale acţionând asupra
următoarelor componente:
a) investiţia şi cheltuielile private;
b) importurile şi cheltuielile publice;
c) cheltuielile publice şi consumul privat;
d) investiţia şi exporturile;
e) exporturile şi importurile.
198. Politica de control a ofertei agregate are în

vedere:
a) controlul asupra preţurilor şi veniturilor;
b) creşterea producţiei de bunuri şi servicii;
c) creşterea cotizaţiilor salariaţilor;
d) scăderea impozitelor directe şi indirecte;
e) reechilibrarea balanţei comerciale.
154
199. Care din enumerările de mai jos reprezintă
politici de stimulare a ofertei:
a) dereglementarea;
b) privatizarea;
c) modificări fiscale menite să reducă efectele
nestimulative;
d) politica privind piaţa muncii;
200. Metodele de control asupra preţurilor şi

veniturilor vizează:
a) restrângerea influenţei monopoliste asupra
creşterii preţurilor şi veniturilor;
b) creşterea presiunilor privind creşterea salariilor;
c) îngreunarea fuziunilor de firme, care pot lua decizii
în direcţia creşterii preţurilor;
d) îmbunătăţirea circuitului informaţiei;
201. Între măsurile antiinflaţioniste care

acţionează asupra masei monetare, se
evidenţiază:
a) liberalizarea salariilor şi a preţurilor;
b) scăderea ratei dobânzii;
c) echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi
externe;
d) creşterea rezervelor monetare obligatorii ale
băncilor;
e) introducerea pe piaţă de noi bunuri şi servicii.
155
măsurile care au ca efect protecţia agenţilor
economici împotriva inflaţiei:
a) creşterea dobânzilor la creditele acordate de bănci
pentru a diminua cantitatea de monedă scripturală;
b) limitarea creditului de consum;
c) indexarea;
d) subvenţionarea preţurilor unor produse;
e) creşterea rezervelor monetare obligatorii.
203. Efectele pozitive ale abordării heterodoxe în

politica macroeconomică de stabilitate sunt:
a) controlul veniturilor şi în special al preţurilor;
b) scăderea rapidă a inflaţiei, fără a genera scăderi
de producţie sau creşterea şomajului;
c) obţinerea de venituri reale suplimentare;
d) creşterea credibilităţii programului de stabilizare;
204. Principalele tipuri de inflaţie manifestate în

ţara noastră au fost:
a) inflaţie prin cerere;
b) inflaţie importată;
c) inflaţie monetară;
d) inflaţie conjuncturală;
e) inflaţie structurală.
205. Care dintre măsurile antiinflaţioniste

enumerate mai jos au efecte asupra masei
monetare?
a) indexarea salariilor şi pensiilor;
b) limitarea creditului de consum;
c) dezvoltarea activităţilor productive pentru a mări
oferta de bunuri şi servicii;
d) subvenţionarea preţurilor unor produse;
e) echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi
externe.
156
APLICAŢII
Nivelul inflaţiei îl putem releva recurgând direct la

cele două consecinţe majore pe care acesta le are sau la
elemente colaterale, indirecte, numai parţial
semnificative. Prima faţetă a inflaţiei este creşterea
generalizată, substanţială a preţurilor, care măsoară
inflaţia prin indicele general mediu al preţurilor (din
economie) - IGP.
Pentru un bun economic, indicele preţului (Ip) se
calculează ca un raport procentual între preţul său actual
(p,) şi cel existent la un anumit moment din trecut (p0).
p1 100.000lei
Despre Ip= p 0  100  80.000lei  100  125%
preţul
bunului respectiv spunem că a crescut cu 25%, a crescut la
125 sau a crescut de 1,25 ori.
Pentru economia unei ţări, aprecierea inflaţiei se
face pe baza ratei inflaţiei. Aceasta reprezintă, de fapt,
indicele general mediu al preţurilor, calculat ca raport
între valoarea bunurilor finale incluse în PIB sau PNB în
preţurile anului curent (t1) şi valoarea aceloraşi bunuri la
preţurile anului anterior (t0) minus 1, dacă se exprimă ca
număr întreg sau zecimal, sau minus 100%, dacă se
exprimă în procente.
In teorie şi practică, pentru a exprima inflaţia, se
consideră că mai relevant este indicele preţurilor
bunurilor de consum sau indicele preţurilor de consum
Indicele preţurilor de consuni în România
1990 = 100
Total 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2004
7.071,9 9.353,4 12.983,4 33.076, 52.624, 76.728, 111.767.1 237.504,5
9 2 0 5
Anul precedent =
100
Total 236,7 132,3 138.8 254,8 159,1 1 45,8 145,7 111,9
157
Sursa: Anuarul statistic al României, 2001 şi 2005, Raport anual
2004, BNR.
Rata inflaţiei este foarte utilă pentru comparaţii pe
ţări, perioade şi zone, pentru stabilizarea obiectivelor politicii
monetare, a mărimii salariilor şi pensiilor sau indexarea
acestora etc.
Scăderea puterii de cumpărare a banilor sau a
unitaţii monetare ,cealaltă faţadă a inflaţiei, are loc
concomitent cu creşterea preţurilor, constă, în esenţă, în
scăderea cantităţii de bunuri care cu o unitate monetară şi
se exprimă sub forma indicelui puterii de cumpărare a
banilor (IPCB).
IM t1 / t 0
IPCB t1=
ICPt1 / t 0
IGP = indicele general mediu al preţurilor.
Aplicaţia 1
Într-o ţară, rata inflaţiei a fost, în anul X, de 40%.

Arătaţi evoluţia puterii de cumpărare a banilor în
perioada curentă şi calculaţi valoarea actuală a sumei de
10 mil. u.m.
Rezolvare
I p1  I p 0  Ri  100%  40%  140%

1 10.000
IPcb1  100  100  71,42%
I p1 140
Pcb  IPcb1  IPcb 0  71,42%  100%  28,58%
158
71,42
Pcb  IPcb1  Suma atuala  10mil.  7.142.000lei
100
Aplicaţia 2
Comparativ cu anul precedent, masa monetară a

crescut cu 50%, iar preţurile la bunurile de consum s-au
majorat cu 45%.
Determinaţi puterea de cumpărare a banilor Pcb1
şi puterea de cumpărare a masei monetare Pcb 2 .
Rezolvare
1 10.000
IPcb1   100   100  68,96%
I p1 145
Pcb1  IPcb1  IPcb 0  68,96%  100%  31,3%
IM 150
IPcb 2   100   103,44%
Ip 145
Pcb 2  IPcb1  IPcb 0  103,44%  100%  3,44%
Aplicaţia 3
În condiţiile în care nivelul general al preţurilor

creşte de 2,3 ori, înseamnă că rata inflaţiei Ri a fost:
a) 13%;
b) 23%;
c) 113%;
d) 130%;
e) 230%.
159
Rezolvare
Ri  I p1  100%  230%  100%  130%

Varianta corectă este d).
Aplicaţia 4
Cunoscând că în anul T 0 indicele general al

preţurilor a fost de 1,25, iar în anul T 1 a fost de 1,68, cu
cât trebuie să fie indexate salariile şi pensiile dacă s-a
căzut de acord cu confederaţiile sindicale şi patronatul ca
procentul de indexare să fie de 68% din rata inflaţiei?
a) 45,24%;
b) 29,24%;
c) 23,39%;
d) 21,50%;
e) 39,24%.
Rezolvare
I p1 1,68
IPcb1   100   100  134,4%
I p0 1,25
Ri  I p1  100%  134,4%  100%  34,4%
Indexarea salariilor şi pensiilor =
Ri  %indexare  34,4%  68%  23,39%
Varianta corectă este c).
Aplicaţia 5
În decursul unui an, salariul mediu nominal pe

economie a crescut de la 3.000 u.m. la 4.500 u.m., iar
indicele preţurilor a fost de 150%.
160
Să se determine indicele de creştere a salariului
mediu real în perioada respectivă.
Rezolvare
Sn 4.500
S r1   100   100  3.000 u.m.
Ip 150
3.000
Sr0   100  3.000 u.m.
100
S r1 3.000
IS r   100   100  100%
Sr0 3.000
Indicele salariului mediu real a rămas neschimbat.
Aplicaţia 6
Salariul mediu nominal S n pe economie a crescut

în decursul anului „X” de la 2.500.000 lei la 4.000.000 lei
iar indicele preţurilor a fost de 130%.
Cu cât a crescut salariul real S r ?
a) 120%;
b) 123%;
c) 100%;
d) 50%;
e) 23%.
Rezolvare
IS
IS r  n  100
Ip
161
S n1 4.000
IS n   100   100  160%
S n0 2.500
160
IS r   100  123%
130
S r  123%  100%  23%
162
CAP. 9. CREŞTEREA ECONOMICĂ ŞI
DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
CONCEPTE DE BAZĂ
Creşterea economică
- reprezintă procesul de sporire a dimensiunilor
economiei naţionale, exprimat prin rezultatele economice
sub aspect cantitativ cu efecte favorabile asupra vieţii
economico-sociale.
Dezvoltarea economică
- presupune transformări cantitative, calitative şi
structurale care apar în procesele economice, cercetarea
ştiinţifică, în tehnologiile de fabricaţie, în gradul de
cultură şi civilizaţie, în modul de gândire şi
comportamentul uman.
Factorii care influenţează creşterea economică

Intensitatea creşterii economice depinde atât de factori
direcţi cum ar fi: munca, capitalul, progresul tehnic,
informaţia etc., cât şi de factori indirecţi ca: investiţiile
şi economiile, comerţul internaţional, creditul, capacitatea
de absorbţie a pieţei interne etc.
Factorii care infulenţează dezvoltarea economică

Teoria clasică a dezvoltări, care susţine că principala
cauză a dezvoltării economice este rata investiţiilor, care
depinde de repartizarea profitului în cadrul venitului
163
naţional, astfel cu cât este mai mare rata profirului, cu
atât creşte rata investiţiilor şi rata dezvoltării economice.
Teoria Harrod-Domar privind creşterea economică
reprezintă un factor de maxim interes pentru planificatorii
dezvoltării, care trebuie să realizeze previziuni cât mai
exacte privind raportul dintre capital şi producţie şi
raportul dintre muncă şi producţie, sursele economisirii şi
rata creşterii demografice înainte de a-şi elabora planurile
de dezvoltare.
Teoria stadiului de dezvoltare a lui Rostow afirmă

că trecerea de la un stadiu de economie slab dezvoltată
la o economie dezvoltată, este posibilă numai prin
parcurgerea mai multor etape.
Teoria marxistă a dezvoltării, îmbină economia cu

sociologia şi interpretează dezvoltarea economică ca o
schimbare continuă a vieţii sociale, culturale şi politice din
societate.
Dezvoltarea economică dintr-o perspectivă

modernă analizează dezvoltarea economică în funcţie de
reducerea sărăciei, a inegalităţilor dintre venituri şi a ratei
şomaju1ui printr-o strategie aleasă cu grijă şi prin
proiecte de dezvoltare adecvate.
Dezvoltarea durabilă
- este definită prin prisma următoarelor elemente:
1.compatibilitate permanentă şi sigură a mediului creat
de om cu mediul natural;
2.echitatea şanselor generalităţilor care coexistă şi se
succed în timp şi spaţiu;
164
3.introducerea compatibilităţii strategiilor naţionale de
dezvoltare că urmare a interdependenţelor în plan geo-
economic şi ecologic;
4.mutarea centrului de greutate în asigurarea bunăstării
generale de la cantitatea şi intensitatea creşterii
economice la calitatea acesteia;
5.capitalul ecologic se află în interdependenţă şi se
integrează organic în capitalul uman, în cadrul unei
strategii globale ce îşi redefineşte obiectivele economice
şi sociale;
165
TESTE GRILĂ
206. În ce constă relaţia creştere-dezvoltare

economică:
a) creşterea şi dezvoltarea economică se reflectă în
calitatea vieţii;
b) creşterea şi dezvoltarea economică se reflectă în
gradul de bunăstare al populaţiei;
c) creşterea şi dezvoltarea economică determină
progresul economic;
d) creşterea şi dezvoltarea economică determină
modernizarea structurilor economice şi sociale;
e) toate cele de mai sus sunt reale.
207. În procesul creşterii economice ponderea

este deţinută de:
a) factorii de ordin calitativ;
b) factorii de ordin cantitativ;
c) factorii cantitativi-calitativi au ponderi egale;
d) natura factorilor nu are importanţă;
208. Conceptul de dezvoltare durabilă

presupune:
a) armonizarea procesului de creştere economică, cu
exigenţele protecţiei mediului şi cu întreaga
dezvoltare umană;
b) un interes la nivel naţional;
c) un obiectiv pe termen scurt;
d) un obiectiv pe termen lung;
166
209. Precizaţi din enumerările de mai jos care
sunt fenomenele negative care afectează
creşterea şi dezvoltarea economică:
a) pierderea unor valori tradiţionale, în paralel cu
proliferarea unor comportamente noi dar
inadecvate pentru indivizi şi societate;
b) deteriorarea continuă a mediului;
c) creşterea gradului de urbanizare la scară mondială;
d) creşterea sărăciei în mijlocul belşugului;
210. Creşterea economică poate fi:

a) de tip intensiv şi extensiv;
b) de tip intermediar;
c) de tip economico-social;
d) de tip monetar;
211. Principalii factori ce determină creşterea

economică sunt:
a) creşterea masei monetare;
b) migraţia internaţională;
c) creşterea forţei de muncă şi a stocului de capital;
d) progresul tehnic;
e) calitatea serviciilor economice.
212. Factorii creşterii economice ar putea fi

clasificaţi astfel:
a) factori generalizaţi şi specializaţi;
b) factori de bază şi de vârf;
c) factori clasici;
d) neofactorii de producţie;
167
213. Creşterea importanţei preocupărilor pentru
costurile creşterii economice este determinată
de:
a) limitarea unor factori de producţie;
b) creşterea volumului fizic al consumului de materii
prime şi energie;
c) creşterea costurilor educaţiei;
d) creşterea investiţiilor;
214. Dintre factorii ce contribuie la dezvoltarea

economică, amintim:
a) teoria clasică a dezvoltării;
b) teoria Harrod-Damar privind creşterea economică;
c) teoria stadiului de dezvoltare a lui Rostow;
d) teoria marxistă a dezvoltării;
215. Pentru realizarea dezvoltării durabile în

România trebuie analizate următoarele
aspecte:
a) atitudinea şi mentalitatea fiecărui individ;
b) corelaţia dintre dezvoltare şi mediul ambiant;
c) modernizarea modalităţilor de cultivare a
pământului;
d) situaţia de ansamblu a economiei româneşti în
tranziţie;
e) reforma financiară.
168
169
CAP. 10. POLITICI ŞI STRATEGII
ECONOMICE
CONCEPTE DE BAZĂ
Politica economică
- reprezintă acţiunea clară şi conştientă a puterii de stat
concretizată în definirea obiectivelor economice şi sociale
urmărite a se realiza într-o anumită perioadă de timp şi
punerea în practică a acestor obiective cu ajutorul unor
mijloace şi tehnici adecvate.
Strategia economică
- se limitează la combinarea, mai mult sau mai puţin
coerentă, a diferitelor măsuri în vederea realizării unuia
sau mai multor obiective dinainte stabilite (ex: strategia
de integrare a României în structurile euro-atlantice nu
acoperă decât o parte din politica economică de reformă,
de relansare şi macrostabilitate).
Măsura economică
- reprezintă punerea concretă în practică a unui
instrument particular într-o situaţie sau circumstanţă
dată.
Bugetul de stat(bugetul administraţiei centrale de

stat)
170
- reprezintă principalul instrument financiar care cuprinde
veniturile mobilizate la dispoziţia statului şi repartizarea
acestora pe categorii de cheltuieli.
Componentele politicii bugetare:
- Politica cheltuielilor publice;
- Politica fiscală sau politica veniturilor publice;
- Politica soldului bugetar.
Politica monetară
- poate fi definită ca fiind acea acţiune exercitată de către
autorităţile monetare asupra masei monetare şi asupra
activelor financiare în vederea orientării economiei pe
termen scurt sau mediu.
Piaţa valutară
- reprezintă expresia amplificării schimburilor economice
între ţări, funcţionând în strânsă legătură cu piaţa
monetară, piaţa capitalului şi piaţa muncii. Piaţa
schimburilor valutare s-a scindat, după al doilea război
mondial în:piaţa reglementată sau oficială şi piaţa
liberă.
Piaţa reglementată sau oficială

- aici se derulează operaţiuni curente, sub
supravegherea şi controlul strict al Băncii Centrale.
Pentru menţinerea ratei de schimb a monedei naţionale
în jurul parităţii, statul efectuează un ansamblu de
operaţiuni de schimb, cum ar fi: manipularea ratei
dobânzii , utilizarea rezervelor de schimb,
controlul schimburilor şi instituirea dublei pieţe de
schimb
Piaţa liberă
171
-este utilizată pentru operaţiunile financiare sau
speculative, iar statul nu intervine pe această piaţă.
172
Cursul de schimb valutar
- reprezintă preţul unei monede naţionale exprimat într-
o monedă străină, cu care se cumpără valoric, în anumite
condiţii de spaţiu şi timp, el mai este numit şi rată de
schimb deoarece exprimă raportul valoric dintre două
monede naţionale convertibile.
Metode de cotare
- cotarea directă este metoda prin care preţul unei
cantităţi fixe de monedă străină se exprimă în monedă
naţională;
- cotarea indirectă este acea metodă prin care preţul unei
cantităţi fixe de monedă naţională este exprimat în
monedă străină
173
TESTE GRILĂ
216. În funcţie de amplasarea domeniului afectat

politicile economice se clasifică astfel:
a) politici conjuncturale şi politici structurale;
b) politici monetare;
c) politici de limitare;
d) politici globale şi sectoriale;
e) politici anticiclice.
217. În funcţie de orientarea doctrinară

distingem următoarele tipuri de politici
economice:
a) politici liberale şi politici dirijiste;
b) politici structurale;
c) politici de inspiraţie democrat-socială;
d) politici conjuncturale;
e) politici sectoriale.
218. Politica bugetară are următoarele

componente:
a) politica cheltuielilor publice ţi a veniturilor publice;
b) politica soldului bugetar;
c) politica valutară;
d) politica structurală;
219. Agenţii politicii monetare sunt:

a) autorităţile politice;
b) Banca Centrală;
c) Banca Comercială;
d) agenţii economici;
174
220. Principalele instrumente ale politicii
monetare sunt:
a) manevrarea taxei scontului şi a rescontului;
b) cumpărările şi vânzările pe piaţa deschisă;
c) stabilirea rezervelor monetare obligatorii;
d) reglementarea creditului bancar şi de consum;
221. Dacă în circulaţie se află prea mulţi bani,

Banca Centrală va interveni urmarea fiind:
a) scăderea ratelor dobânzii;
b) scăderea rentabilităţii băncilor comerciale;
c) creşterea masei monetare aflată în circulaţie;
d) reducerea posibilităţilor de creditare;
e) diminuarea rezervelor obligatorii.
222. Echilibrul masei monetare este influenţat de

evoluţia:
a) situaţiei externe a ţării;
b) obţinerii de credite externe;
c) cererii agregate de monedă;
d) creşterii preţurilor;
e) ofertei agregate de muncă.
223. Principalele obiective ale politicii monetare

sunt:
a) accentuarea expansiunii economice;
b) diminuarea şomajului;
c) urmărirea şi reglarea cererii şi ofertei agregate de
monedă;
d) asigurarea echilibrului balanţei de plăţi externe,
e) scăderea rate dobânzii.
175
224. Pentru menţinerea parităţii monedei
naţionale, statul realizează anumite operaţiuni
de schimb:
a) manipularea ratei dobânzii;
b) controlul schimburilor;
c) instituirea dublei pieţe de schimb;
d) utilizarea rezervelor de schimb;
225. Agenţii economici specializaţi şi autorizaţi să

participe pe piaţa valutară sunt:
a) Banca Centrală, băncile comerciale sau alte
instituţii financiare autorizate;
b) agenţii economici participanţi la comerţul
internaţional;
c) operatorii intermediari;
d) operatorii speculatori;
e) toate variantele sunt reale.
226. Cererea de valută este generată de:

a) exportul de bunuri şi servicii;
b) necesitatea extinderii activităţii economice;
c) investiţiile de capital naţional în străinătate;
d) contracararea unor împrumuturi externe;
227. Într-o economie subdezvoltată, trecerea la

convertibilitatea monedei naţionale are
următoarele efecte negative:
a) epuizarea rezervelor valutare;
b) creşterea datoriei externe;
c) accentuarea instabilităţii;
d) devalorizarea monedei naţionale;
176
228. Operaţiunile efectuate pe piaţa valutară pot
fi clasificate astfel:
a) în funcţie de scopul urmărit pot fi: simple şi swap;
b) în funcţie de gradul de complexitate pot fi: curente
şi de capital;
c) în funcţie de scopul realizării lor pot fi: speculative
şi de acoperire;
d) în funcţie de natura lor pot fi: la vedere şi la
termen;
229. Realizarea convertibilităţii totale a monedei

naţionale necesită asigurarea următoarelor
premise:
a) crearea unor rezerve valutare sporite;
b) creşterea ofertei de bunuri şi servicii;
c) dezvoltarea economiei naţionale;
d) echilibrarea balanţei comerciale şi de plăţi externe;
177
178
CAP. 11. MACROECONOMIE
INTERNAŢIONALĂ
Comerţul internaţional
- este comerţul cu bunuri si servicii care se desfăşoară
între naţiuni, diferenţa esenţială dintre comerţul exterior
al unei ţări şi comerţul intern al acesteia constând în
faptul că primul utilizează valute diferite şi este supus
unor reglementări suplimentare cum ar fi tarifele cotele şi
controlul valutar.
Diferenţe între comerţul exterior şi comerţul

interior
- posibilităţi de schimb mai mari, comerţul exterior
având un orizont al schimburilor mult mai extins decât
comerţul interior
- naţiunile sunt suverane în orientarea fluxurilor
ce rezultă din comerţul lor exterior ; ele hotărăsc
asupra fluxurilor de persoane, mărfuri şi valori ce le
traversează graniţele.
- cursurile de schimb, ca raport între moneda proprie
(naţională) şi valutele care circulă, nestingherit pe piaţa
mondială.
Funcţiile comerţului internaţional

- Funcţia de import, constă în cumpărarea dintr-o ţară
a unui bun sau serviciu pentru a fi consumat în altă ţară,
179
dacă importul este reprezentat de produse (bunuri
materiale), el este un import vizibil, iar dacă importul
constă în servicii, importul este invizibil;
- Funcţia de export, este acel schimb prin care un
produs sau un serviciu creat într-o ţară este vândut şi
consumat într-o altă ţară. Exportul vizibil desemnează un
bun tangibil fizic (un produs), pe când exportul invizibil
vizează prestarea unui serviciu care este consumat de
către cineva dintr-o altă ţară.
Indicatorii ce măsoară ponderea ţărilor în

comerţul exterior
E
- rata de acoperire  100 ;
I
E
- rata exporturilor  100 ;
PIB
EI
- rata de deschidere  2 100 ;
PIB
Volumul importurilor
- rata de penetrare  100 ;
Volumul cererii interne
indicele preturilor la export
- termenul de schimb  indicel variatiei preturilor la import ;
unde: E = exporturi;I = importuri;PIB = Produsul Intern
Brut.
Eficienţa comerţului exterior

- exprimă maximum de efect creat de comerţul exterior
cu minimum de efort făcut pentru obţinerea lui. Aceasta
se măsoară cu mai mulţi indicatori, dintre care cei mai
semnificativi şi mai des folosiţi sunt:
- Cursul de revenire la export ( C r ), calculat sub
E
forma unui raport între preţul complet de export în lei
180
franco-frontiera română ( Pe ), plus cheltuielile de
circulaţie ale mărfurilor până la frontieră ( C c ) şi preţul
Pe  Cc
extern în valută ( Pev ), se prezintă astfel: C r 
E
.
Pev
- Cursul de revenire la import ( C r ) nu diferă, prea
I
mult, ca mod de calcul de cursul de revenire la export.

Pi  Ti
Formula este: C r 
I
, unde Pi este preţul de
Piv
vânzare în lei pe piaţa internă, Ti sunt taxele vamale
plătite la import şi Piv este preţul extern în valută
franco-frontiera română
- Rata rentabilităţii valutare ( R ) se determină în
raport procentual între profitul valutar ( Pv ) realizat de
pe urma exportului unui produs anume şi preţul său
Pv
extern în valută ( Pev ). Concret R  100 este pozitivă
Pev
dacă e superioară ratei dobânzii pe plan internaţional.
- Aportul valutar;
- Indicele raportului de schimb net şi brut, etc.
Balanţei de plăţi externe

- reprezintă fluxurile de bani care intră şi ies dintr-o ţară,
într-o anumită perioadă de timp.
Balanţa de plăţi excedentară

- excedentul contului curent este mai mare decât deficitul
contului de capital sau excedentul contului de capital este
mai mare decât deficitul contului curent.
Balanţa de plăţi deficitară
181
- deficitul contului curent este mai mare decât excedentul
contului de capital sau deficitul contului de capital este
mai mare decât excedentul contului curent.
Paritatea puterii de cumpărare (purchasing power

parity)
- înseamnă că întotdeauna cursul de schimb şi/sau nivelul
preţurilor se ajustează pentru a se asigura egalitatea
dintre nivelul intern al preţurilor şi nivelul extern al
preţurilor, când ambele sunt exprimate în aceeaşi
monedă:
P*
P , unde:
e
- P - reprezintă nivelul intern al preţurilor;
- P * - nivelul extern al preţurilor exprimat în valută
străină;
- e - cursul de schimb (definit ca număr de unităţi
monetare străine per unitate de monedă naţională).
Rata de schimb valutar

Preţul unei monede naţionale în raport cu o altă
monedă se numeşte curs sau rată de schimb
valutar.
Cursurile de schimb, fie ele fixe sau mobile, se pot

aprecia cu o serie de indicatori, cum ar fi:
- cursul de schimb bilateral (nominal) , reprezintă
preţul unei valute faţă de dolar. De exemplu, 1 yen =
0,009 dolari, 1 euro = 1,21 dolari, 1 leu = 0,00003 dolari,
etc.
Spunem că este un curs de schimb nominal
deoarece el se exprimă numeric, nominal, adică x dolari
pentru o unitate de valută. Spunem că este un curs de
182
schimb bilateral, deoarece este un curs de schimb al unei
valute faţă de altă valută.
- curs de schimb multilateral (efectiv) este mărimea
care exprimă un curs de schimb mediu al valutei
naţionale faţă de celelalte valute cu care intră în relaţii de
schimb. Cursul de schimb multilateral se calculează
pentru un an de bază, cu care apoi se compară cursul
calculat pentru fiecare an în parte, obţinându-se un
indice corespunzător.
- cursul de schimb real măsoară competitivitatea unei
ţări pe plan internaţional şi exprimă raportul dintre
preţurile bunurilor naţionale în străinătate ( Pf )
exprimate în lei, şi preţurile bunurilor naţionale pe plan
intern ( P ).
ePf
R , unde:
P
- e - este preţul leului la bursele străine.
183
TESTE GRILĂ
230. Principalele deosebiri dintre comerţul

exterior şi comerţul interior sunt date de
următoarele:
a) cursurile de schimb;
b) posibilităţile de schimb mai mari;
c) posibilităţile de schimb mai mici;
d) dezvoltarea economică a ţării;
e) toate variantele de mai sus sunt adevărate.
231. Principalii indicatori ce măsoară ponderea

ţărilor în comerţul exterior sunt:
E
a) rata de acoperire   100 ;
PIB
E
b) rata exporturilor   100 ;
I
E I
c) rata de deschidere  2  100 ;
PIB
volumul cererii interne
d) rata de penetrare  volumul importurilor  100 ;
232. Principalii indicatori ce măsoară eficienţa

comerţului exterior sunt următorii:
a) cursul de revenire la export;
b) cursul de revenire la import,
c) rata rentabilităţii valutare;
d) aportul valutar;
e) toţi indicatorii de mai sus.
184
233. Căile de maximizare a eficienţei comerţului
exterior sunt:
a) orientarea mai fermă a producţiei destinată
exportului;
b) îmbunătăţirea permanentă a calităţii produselor şi
serviciilor destinate exportului;
c) creşterea complexităţii serviciilor oferite la export;
d) simplificarea formalităţilor şi reducerea birocraţiei;
234. Mişcările de capital pe termen lung cuprind:

a) investiţiile pe termen lung şi investiţiile de
portofoliu;
b) investiţiile pe termen scurt;
c) împrumuturile interguvernamentale;
d) finanţări nete ale guvernului;
e) investiţii pe termen mediu.
235. Posibilităţile de echilibrare a unei balanţe

aflate într-un dezechilibru permanent sunt
date de:
a) politici de stimulare a ofertei;
b) politici de stimulare a cererii;
c) modificarea cursului de schimb;
d) controlul exporturilor;
236. Principalele componente ale plăţilor externe

sunt date de:
a) veniturile factorilor de producţie;
b) importurile şi exporturile de bunuri şi servicii;
c) tranzacţiile curente;
d) variaţia rezervelor de valută;
e) plasamentele financiare.
185
237. Mişcările de capitaluri nemonetare cuprind:
a) investiţiile directe în străinătate;
b) plasamentele financiare pe termen scurt şi lung;
c) variaţia rezervelor de valută;
d) tranzacţiile curente;
e) transferurile unilaterale ale agenţilor economici
privaţi.
238. Pe piaţa valutară au loc următoarele tipuri
de activităţi:
a) activitate speculativă;
b) arbitrajul valutar;
c) arbitrajul creditului;
d) toate variantele sunt reale;
e) nici una din variante nu este reală.
239. Atunci când cursul de schimb se stabileşte în

mod liber pe piaţă în funcţie de cererea şi
oferta de valută va avea loc:
a) o fluctuaţie corectă;
b) tranzacţiile cu rezervele oficiale sunt zero;
c) cursul de schimb se ajustează;
d) soldul contului curent şi soldul contului de capital
sunt zero;
240. Cursurile de schimb pot fi apreciate cu

ajutorul următorilor indicatori:
a) cursul de schimb nominal şi efectiv;
b) cursul de schimb real;
c) numai cursul de schimb nominal;
d) numai cursul de schimb real;
186
APLICAŢII
Aplicaţia 1
Preţul unei mărfi destinate exportului este

500.000. Firma „X”, specializată în operaţiuni de import-
export, cumpără de pe piaţa internă 1.000 de bucăţi din
acest produs, pe care îl exportă în S.U.A.; încasând suma
de 25.000$. cheltuielile de circulaţie până la frontieră
sunt de 10 mil. lei. Cu valuta obţinută, firma importă
componente pentru computere, pe care le vinde în ţară,
încasând suma de 1 miliard lei. Taxele vamale plătite la
import se ridică la 100 milioane lei, iar cursul de schimb
este 1$ = 27.000 lei.
Calculaţi:
- cursul de revenire la import;
- cursul de revenire la export;
- profitul obţinut de firmă.
Rezolvare
Pe  C c 500.000  1.000  10.000.000

C eE  
Pev 25.000
510.000.000
  20.400 lei $
25.000
C rE  C S  export eficient
Pi  Ti 1.000.000.000  100.000.000
C ri    36.000 lei $
Piv 25.000
C ri  C S  import eficient
187
Pr   C ri  C rE   Pev
  36.000  20.400  25.000  390.000.000lei
Aplicaţia 2
O firmă investeşte în cumpărarea de confecţii

pentru export suma de 100 mil. lei. Cheltuielile de
circulaţie până la frontieră sunt de 10 mil. lei, iar cursul
de schimb 1$ = 27.000 lei. Produsele sunt exportate în
state occidentale, încasându-se 5.500$. Pentru a face
faţă efortului financiar necesar acestei operaţiuni firma
contractează un credit bancar de 25 mil. lei. Cu o rată a
dobânzii de 30%.
Firma cheltuieşte valuta obţinută din export pentru
importul de televizoare, care sunt vândute pe piaţa
internă cu 420 mil. lei.
Taxele vamale plătite la import sunt de 200 mil.
lei, firma realizând într-un an 3 rotaţii ale capitalului
investit.
Calculaţi:
- indicatorii de eficienţă ai comerţului exterior;
- mărimea profitului încasat.
Rezolvare
Pi  C c 100.000.000  10.000.000
C rE    20.000 lei $
Pev 5.500
C rE  C S  export eficient
Pi  Ti 420.000.000  200.000.000
C ri    40.000 lei $
Piv 5.500
C ri  C S  import eficient
188
n 3
 C ri 
  110mil.
40.000 
S n  S 0   E   110mil.  8  880mil. lei
 Cr   20.000 
D  C  d '  n  25mil.  0,3  7.500.000lei
Pr  S n  D  C  880mil. - 25mil. - 7,5mil.  847,5mil. lei
189
RĂSPUNSURI
1. E 31. D 61. C 91. E 121. A,B

2. A,B 32. A,B 62. A 92. C 122. B
3. B,E 33. D 63. A,E 93. E 123. D
4. C.D 34. A,B 64. C,D 94. A 124. B
5. C,D 35. D 65. E 95. E 125. B
6. A 36. A,E 66. E 96. A,D 126. C
7. C,D 37. A 67. A,E 97. E 127. E
8. C,E 38. C,E 68. E 98. D,E 128. B
9. C,E 39. E 69. B 99. E 129. C
10. D,E 40. A,B 70 A,E 100. D 130. A,D
11. A,B 41. D,E 71. E 101. A 131. E
12. A,D 42. B,E 72. D,E 102. C 132. C,E
13. A,D 43. D,E 73. C 103. D 133. C
14. B,D 44. E 74. E 104. D 134. D,E
15. A,C 45. B 75. E 105. E 135. D
16. E 46. A,C 76. A,D 106. D,E 136. A
17. D,E 47. E 77. C 107. A 137. C
18. A,D 48. A 78. D 108. C,D 138. D,E
19. C 49. B 79. E 109. A,C 139. B,D
20. A,C 50. B 80. C 110. D,E 140. D
21. D,E 51. D 81. D 111. B,E 141. B,E
22. A,D 52. D,E 82. D,E 112. B,C 142. B,D
23. B,D 53. D 83. E 113. A,C 143. C,D
24. A,B 54. C,E 84. C 114. B,C 144. A,C
25. A,C 55. A,B 85. E 115. D 145. C,D
26. A,B 56. C,E 86. D 116. E 146. D
27. C,E 57. C 87. E 117. D 147. E
28. B,E 58. C 88. E 118. E 148. D
29. B,E 59. D 89. C 119. B,C 149. B
30. A,C 60. C 90. A,B 120. D,E 150. E,D
190
151. C,D 169. A 187. C,D 205. B,E 223. C,D
152. D 170. E 188. D 206. E 224. E
153. A 171. E 189. B 207. B 225. E
154. A,C 172. A,B 190. C 208. A 226. B,C
155 A 173. A,B 191. A,B 209. E 227. E
156. E 174. E 192. A,C 210. A,B 228. D
157. A 175. E 193. A 211. C,D 229. C
158. C 176 B,E 194 C 212. E 230. A,B
159. B,E 177. B,D 195. A,B 213. E 231. C
160. D,E 178 E 196. C,D 214. E 232. E
161. A,E 179. A 197. C,D 215. B,D 233. E
162. B,E 180. C,D 198. A,B 216. D 234. A,C
163. D 181. D 199. E 217. A,C 235. B,C
164. A,B 182. E 200. A,C 218. A,B 236. C,D
165. B 183. B 201. D 219. A,B 237. A,B
166. A 184. D 202. C,D 220. E 238. A,B
167. E 185. A,C 203. E 221. B,D 239. E
168. E 186. A,B 204. C,E 222. C,E 240. A,B
191
192
T ip ă r it în R o m â n ia
193
194

Grile - Macroeconomie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Grile - Macroeconomie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MARIETA STANCIU

Teste grilă şi aplicaţii

© 2009 Editura Sitech Craiova

© 2009 Editura Sitech Craiova

Editura SITECH Craiova, România

Problemele macroeconomice se regăsesc în forme

CONCEPTE DE BAZĂ SI FORMULE DE CALCUL

Cererea globală, agregată

Determinanţii cererii globale

Cererea de consum şi economisirea, se numeşte

Beneficiul actualizat (Ba) este egal cu valoarea

Rata rentabilităţii interne (eficienţa marginală a

Oferta globală (agregată)

Sistemul producţiei materiale (S.P.M.)

Produsul global brut (P.G.B)

Produsul intern brut (PIB)

Produsul intern net (P.I.N.)

Produsul naţional brut (P.N.B.)

Produsul naţional net (PNN)

Venitul naţional (VN)

Produsul social final (PSF)

Sectorul instituţional, ca agent macroeconomic, repre-

Agentii macroeconomici omogeni

- Societăţile şi cvasisocietăţile nefinanciare care

- Gospodăriile populaţiei (menajele) reprezintă

- Instituţiile financiare, grupează unităţile

- Administraţiile publice au o funcţie dublă: producerea

- Administraţiile private grupează organismele private

-,,Restul lumii’’ (străinătatea) nu constituie un sector

1.Precizaţi care din enunţurile de mai jos

2.Precizaţi care sunt problemele

4.Politicile structurale cuprind:

5.Politicile de gestionare a dezechilibrelor cuprind:

6.Presiunile mediului exterior (politicile de envi-

8.Din structura cererii agregate fac parte:

9.Precizaţi din enumerarea următoare care sunt

11. Precizaţi din enumerarea de mai jos care sunt

12. Atunci când nivelul general al preţurilor creşte:

14. Calcularea indicatorilor economici se poate face:

15. Sistemul conturilor naţionale este compus din

17. Care din următoarele relaţii sunt adevărate?

18. Care din următoarele relaţii sunt adevărate?

19. Când soldul este:

PGB a fost în anul curent de 7.000 miliarde u.m.

În două perioade t0 şi t1 , PIB nominal (în preţurile

■ PIB real al perioadei t1 are valoarea:

■ În t1 faţă de t0 , dinamica nominală a PIB a fost de:

Datele arată că cea mai mare parte din creşterea PIB in

CONCEPTE DE BAZĂ ŞI FORMULE DE CALCUL

Operaţiuni efectuate de bănci

Unitaţile sistemului bancar din România, sunt

Factorii care influenţează cererea de monedă:

Pârghiile politicii monetare

21. Precizaţi care din următoarele enunţuri

22. Care dintre următoarele operaţiuni reprezintă

23. Care dintre următoarele operaţiuni reprezintă

25. Precizaţi cum clasifică Keynes cererea de monedă:

26. Precizaţi cum se realizează oferta de monedă

28. Care sunt principalele măsuri de politică mone-

29. Rata dobânzii este influenţată de:

31. Care este diferenţa dintre disponibilităţile mo-

32. Cererea de monedă este condiţionată de:

34. Precizaţi care sunt căile de realizare a ofertei