Hiperinflatia aspira puterea de cumparare si economiile si determina un exod masiv al

investitiilor straine din tara afectata dar poate avea efecte benefice pentru cei supraindatorati, daca
dobanda este fixa sau daca dobanzile de referinta nu țin pasul cu inflatia reala. In istorie au fost mai
multe episoade de hiperinflatie, urmate de restaurare a sistemului banilor “reali”, cu acoperire in
active forte (aur). Urmarile hiperinflatiei sunt disciplina bugetara stricta aplicata de noua clasa
politica, o banca centrala mai agresiva cu mijloacele de lupta impotriva inflatiei sau Consiliul
Monetar.

Cauze
Hiperinflatia apare, de regula, in timpul sau imediat dupa razboaie, prabusiri ale monedei,
tulburari sociale. Populatia prefera sa iti tina economiile in active ne-monetare sau in alte valute
stabile si nu in cea nationala iar preturile ajung rapid la cotatii paralele (vezi Romania anilor ‘90 cu
evaluarile in dolari si mai tarziu euro) in cautarea unei relative stabilitati, costul creditului este
exorbitant si anticipeaza cu bonus devalorizarile viitoare ale monedei.

Inflatia monetara poate deveni hiperinflatie

Multiplicarea masei monetare este realizata de Banca Centrala (daca in vremuri de pace
deficitul public poate fi acoperit prin vanzare de obligatiuni guvernamentale, in vremuri de razboi sau
in perioade foarte dificile economic, investitorii incep sa lipseasca iar Bancile Centrale dau o mana
de ajutor monetizand datoria – sunt singurii cumparatori de bonduri) pentru a satisface nevoile de
finantare a cheltuielilor guvernamentale sau a altor obligatii. Inflatia monetara generata astfel poate
deveni hiperinflatie daca autoritatile esueaza sa acopere deficitul public din taxe, imprumuturi,
reducere de costuri, etc. In caz extrem, urmeaza pierderea generalizata de incredere in moneda
nationala si o crestere accelerata a velocitatii banilor (toata lumea se grabeste sa cheltuiasca banii
de hartie pentru a-i transforma in bunuri fizice ceea ce determina o crestere rapida a preturilor,
producatorii incearca sa se protejeze majorand la randul lor cotatiile si se intra intr-o spirala mortala
pentru cei lipsiti de venituri).

 Hiperinflatia – Exemple
In 1923, Republica de la Weimar tiparea bancnota de 2 trilioane de marci si tot atunci se
emiteau marci postale in valoare de 500 de milioane de marci. Cea mai mare valoare a bancnotelor
in timpul hiperinflatiei din Germania a fost de 100 trilioane, in momentul in care 1 dolar SUA valora 4
trilioane (4.000.000.000.000) de marci. Cea mai mare bancnota tiparita (ca numar de zerouri
evident) a fost insa in Ungaria, in 1946: 100 quintilioane de pengo (10 la puterea 20 de pengo). Din
ratiuni practice, pe bancota era scrisa valoarea in litere (o suta de milioane de trilioane) si nu in..
cifre. Asta face ca bancnota cu cel mai mare numar de zerouri pe ea sa fie emisa in Zimbabwe-
100.000.000.000.000 de dolari locali (100 de trilioane). Guvernele incearca uneori sa mascheze
cresterea preturilor prin denominari (se taie un numar de zerouri) sau sa le tina in frau prin diferite
tehnici de control (“mercuriale”, preturi fixe la anumite produse) care duc insa la penurie.
Cele mai spectaculoase hiperinflatii de-a lungul istoriei

Luna cu cea mai mare Inflatia zilnica Perioada necesar dublarii

Țara
inflatie (%) preturilor

Ungaria Iulie 1946 207 15 ore

Zimbabwe Noiembrie 2008 98 24 ore

Yugoslavi
Ianuarie 1994 64,6 1,4 zile
a

Germania Octombrie 1923 20 3,7 zile

Grecia Octombrie 1944 17,8 4,3 zile

Taiwan Mai 1949 11 6,7 zile

Hiperinflatia aspira puterea de cumparare si economiile si determina un exod masiv al

investitiilor straine din tara afectata dar poate avea efecte benefice pentru cei supraindatorati, daca
dobanda este fixa sau daca dobanzile de referinta nu tin pasul cu inflatia reala. In istorie au fost mai
multe episoade de hiperinflatie urmate de restaurare a sistemului banilor “reali”, cu acoperire in
active forte (aur). Urmarile hiperinflatiei sunt disciplina bugetara stricta aplicata de noua clasa
politica, o banca centrala mai agresiva cu mijloacele de lupta impotriva inflatiei sau Consiliul
Monetar.

Cu toate ca nu exista o definire exacta a ratei inflatiei care merita sa fie numita "hiperinflatie",
nu doar "inflatie ridicata", o definitie operativa da cifra de 1.000% pe an ca fiind rata de la care se
poate vorbi de hiperinflatie.
Hiperinflatia este,potrivit definitiei date de Philip Cagan de la Universitatea Columbia, o inflatie mai
mare de 50% pe luna ( adica o inflati mai mare de 13.000% pe an).
Un motiv important pentru economisti de a studia indeaproape hiperinflatia este de a invata
cum sa previna izbucnirea si efectele sale dezastruoase. Hiperinflatia ne ajuta sa vedem anumite
fenomene economice mai clar decat le vedem in mod normal.
Toate hiperinflatiile cunoscute in istoria lumii au avut loc in acest secol.Istoria a inregistrat
perioade scurte de hiperinflatiei, dar nici una nu a atins cotele ce s-au atins in secolul XX.
Pare greu de crezut ca economia unei tari sa functioneze orice perioada de timp in conditiile
unor rate ale inflatiei extrem de ridicate, de cateva sute de procente sau chiar mai mult.De fapt ,
economia nu functioneaza bine deloc si, mai devreme sau mai tarziu, statele vor stabiliza o inflatie
ridicata, pur si simplu pentru ca altfel economia intra in haos.
Intr-o economie hiperinflationista, inflatia este atotstapanitoare si e o problema care ajunge sa
domine complet viata economica cotidiana. Oamenii cheltuiesc resurse semnificative incercand sa
minimizeze pagubele produse de inflatie.Ei trebuie sa-si faca cumparaturile des, pentu a ajunge in
magazin inainte ca preturile sa creasca iar; principala lor preocupare atunci cand economisesc sau
cand investesc este sa se protejeze contra inflatiei.Ei isi reduc cantitatile de moneda reala pe care le
detin remarcabil de mult, pentru a evita impozitul pe inflatie, dar trebuie sa compenseze acest lucru
mergand la banca mai des-zilnic sau chiar din ora in ora, in loc de vizitele saptamanale.
Hiperinflatiile clasice au aparut in urma razboaielor. Cea mai faimoasa dintre ele, desi nu si cea
mai rapida, a fost hiperinflatia germana (1922-1923). Rata medie a inflatiei in aceasta perioada a
fost de 322% pe luna. Rata cea mai ridicata a inflatiei a fost in octombrie 1923, putin inainte de
sfarsitul hiperinflatiei, cand preturile au crescut cu 29.000%. In dolari, aceasta ar insemna ca ceva
care costa la inceputul lunii 1$ ar fi costat 290$ la sfarsitul lunii. De exemplu, in octombrie 1923,
timbrul pentru o scrisoare postala trimisa din Germania in SUA costa 200.000 marci; untul costa
1.500.000 marci/kg, carnea- 2.000.000 marci, oul-60.000 marci, painea-200.000 marci. Preturile se
modificau atat de repede incat chelnerii schimbau preturile din meniu de mai multe ori in timpul unei
mese.Uneori, clientii trebuiau sa plateasca dublul pretului afisat in meniu cand comandasera ei.
Cea mai rapida inflatie a fost cea din Ungaria, dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.
Rata medie a inflatiei intre august 1945 si iulie 1946 a fost de 19.800% pe luna si rata lunara
maxima a fost de 41.9 cvadrilioane de procente. Nivelul preturilor a crescut in iulie 1946 cu 41.9*
105 %.
In Japonia, in 1947, pescarii si fermierii foloseau cantarul pentru a cantari moneda de schimb in
loc sa o numere. Preturile au crescut in Japonia, din 1938 pana in 1948, cam de 116 ori.
Keynes, intr-o iscusita descriere a procesului hiperinflationist din Austria de dupa al doilea
razboi mondial, povesteste ca oamenii comandau 2 beri deodata, deoarece se incalzeau mai lent
decat se scumpeau. Asemenea istorii apar in toate hiperinflatiile, cum ar fi de exemplu, povestea
femeii care isi cara banii cu un cos. Cand s-a asezat pentru o clipa, cineva i-a furat cosul, lasandu-i
banii.
Economiile hiperinflationiste sunt marcate de raportari facute mai ales fata de cursul de schimb,
nu fata de nivelul preturilor.