Unitatea de învăţare 2

CEREREA AGREGATA, OFERTA AGREGATA SI ECHILIBRUL

MACROECONOMIC.
CRESTEREA ECONOMICA SI DEZVOLTAREA DURABILA

După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:

 Semnificaţia cererii şi a ofertei agregate

 În ce condiţii se atinge echilibrul macroeconomic
 Ce înseamnă şi care sunt decalajele venitului naţional
 Cum pot fi ajustate decalajele venitului naţional
 Ce înseamnă şi cum se măsoară creşterea economică
 Care sunt factorii care determină creşterea economică
 Cum a fost abordată creşterea economică de-a lungul timpului
 Care sunt beneficiile şi costurile creşterii economice
 Ce măsuri de politică economică sunt folosite pentru a susţine creşterea
economică
 Ce reprezintă dezvoltarea durabilă

6.1. Cererea agregată

6.2. Oferta agregată
6.3. Echilibrul macroeconomic
6.4. Decalajele venitului naţional
6.5. Ajustarea decalajelor venitului naţional
6.6. Natura creşterii economice
6.7. Sursele creşterii economice
6.8. Teorii şi modele ale creşterii economice
6.9. Beneficii şi costuri ale creşterii economice
6.10. Politici de creştere economică
6.11. Dezvoltarea economică durabilă

CEREREA AGREGATA, OFERTA AGREGATA SI ECHILIBRUL

MACROECONOMIC.

Conceptele de cerere şi ofertă agregată sunt esenţiale pentru înţelegerea fluctuaţiilor

rezultatelor macroeconomice, ocupării şi şomajului, precum şi nivelului general al preţurilor.
Restabilirea echilibrului macroeconomic presupune acţiunea separată şi conjugată asupra cererii
şi ofertei agregate.
Pentru măsurarea cantităţii agregate de bunuri şi servicii folosim PIB (sau venitul
national) real, iar pentru nivelul general al preţurilor putem apela la deflatorul PIB. Noţiunile de
cerere şi ofertă sunt cunoscute din microeconomie. În cazul de faţă, nu interesează cererea şi
oferta unui anumit bun, ci cererea şi oferta ansamblului de bunuri şi servicii care alcătuiesc PIB
real. De asemenea, nu preţul unui bun sau serviciu individual prezintă importanţă, ci nivelul
general al preţurilor, furnizat de deflatorul PIB.

1
 6.1. Cererea agregată

Cererea agregată priveşte cererea pentru bunuri şi servicii în totalitatea lor sau pentru
outputul real. Varietatea bunurilor care sunt incluse în produsul intern brut este imensă. Unele
bunuri sunt cerute de către gospodarii, altele de către producători, altele de către guvern iar altele
de către străinătate. Niciunul dintre agenţii economici care alcătuiesc categoriile menţionate nu
cere din toate bunurile şi serviciile existente şi nici nu au aceeaşi pondere în cheltuielile totale
efectuate în cursul unei perioade de timp.
Cererea agregată reprezintă ansamblul cheltuielilor planificate de către gospodarii,
firme, guvern şi străinătate pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii în condiţiile nivelurilor
date ale preţurilor.
Cererea agregată depinde de deciziile gospodăriilor, firmelor, guvernului şi străinătăţii. Ea
poate fi divizată în numeroase elemente. Din punctul de vedere al analizei macroeconomice,
cererea agregată include insa un număr redus de componente si anume:
- consumul personal (C);
- investiţiile (I);
- consumul public (G);
- exportul net (E).

CA = C + G + I + E
Relaţia dintre cheltuiala totală planificată pentru bunuri şi servicii finale şi nivelul general
al preţurilor ne conduce la curba cererii agregate (CA). Reprezentarea sa grafică este dată în
figura 6.1. Curba cererii agregate evidenţiază cantităţile cerute de PIB real (Y) corespunzătoare
fiecărui nivel al preturilor (P).
Figura 6.1 Curba cererii agregate
P

CA

Se observă că forma curbei cererii agregate este asemănătoare curbei cererii întâlnite la
nivelul unei pieţe. Legea cererii se confirmă în ambele cazuri. Adică, ceteris paribus, creşterea
nivelului general al preţurilor determină reducerea cantităţii cerute, iar reducerea nivelului
general al preţurilor conduce la sporirea cantităţii cerute. Şi, totuşi, cele două curbe se deosebesc
fundamental cel puţin prin două aspecte:
a) Curba cererii pieţei pentru un bun dat este construită pe ipoteza că preţurile celorlalte
bunuri rămân constante şi doar preţul bunului analizat se modifică. Mişcarea de-a lungul curbei
cererii agregate corespunde însă situaţiei în care preţurile oricărui bun sau ale tuturor bunurilor şi
serviciilor se pot modifica.
b) Curba cererii pieţei pentru un bun dat este trasată considerându-se că venitul
consumatorilor este constant. Se ştie că o modificare a veniturilor consumatorilor conduce la o
altă curbă a cererii pieţei pentru acel bun, situată după caz la stânga sau la dreapta celei iniţiale.
Venitul naţional nominal nu rămâne în mod necesar constant odată ce apar schimbări în cererea
agregată. Asemenea schimbări, corelate cu nivelul general al preţurilor, determină modificarea

2
fluxurilor financiare şi reale la nivelul economiei. Ca urmare, se produce concomitent şi
creşterea sau scăderea venitului naţional nominal.
Curba cererii agregate nu este acelaşi lucru cu volumul total de bunuri şi servicii
cumpărate efectiv. Ea reprezintă mai degrabă un ansamblu de cantităţi de bunuri şi servicii care
sunt dorite a fi achiziţionate pentru fiecare nivel dat al preţurilor şi în circumstanţe date (venit al
consumatorilor, politică fiscală, politică monetară etc.).
Relaţia dintre nivelul general al preţurilor şi cheltuielile efectuate de ansamblul
consumatorilor face ca panta curbei cererii agregate să fie negativă. Înclinaţia curbei cererii
agregate este determinată de fiecare componentă a sa. Această formă a curbei cererii agregate se
explică prin următoarele efecte:
 efectul ratei dobânzii:
dacă nivelul general al preţurilor scade → cererea de moneda si rata dobânzii scad → investiţiile
cresc → cantitatea cerută de bunuri şi servicii creşte
 efectul avuţiei:
dacă nivelul general al preţurilor scade → puterea de cumpărare creşte → consumul va creşte →
cantitatea cerută de bunuri şi servicii creşte
 efectul ratei de schimb:
dacă nivelul general al preţurilor interne scade → consumatorii vor prefera bunurile de pe piaţa
internă → importul scade → exportul net creşte → cantitatea cerută de bunuri şi servicii creşte.

6.2. Oferta agregată

Oferta agregată reprezintă cantitatea totală de bunuri şi servicii pe care producătorii

doresc şi pot să o realizeze în funcţie de nivelul mediu al preţurilor din economie în cursul unei
perioade. Conceptul de ofertă agregată priveşte oferta tuturor bunurilor şi serviciilor sau oferta
outputului agregat sau produsul intern real. Cantitatea agregată este rezultatul însumării
cantităţilor tuturor bunurilor şi serviciilor finale realizate de producătorii interni. În mod similar
cazului curbei cererii agregate, curba ofertei agregate presupune unele asemănări dar şi deosebiri
comparativ cu curba ofertei unui bun dat.
Oferta agregată poate fi analizată pe termen scurt sau pe termen lung. Pe termen scurt
capacitatea de producţie la nivel naţional nu se modifică. În figura 6.2 este prezentată curba
ofertei agregate pe termen scurt. Curba ofertei agregate evidentiază nivelul outputului intern real
care poate fi realizat la niveluri diferite ale preţului.

Figura 6.2 Curba ofertei agregate pe termen scurt (OATS)

OATS

0 Y

Se poate observa pierderea de elasticitate a curbei ofertei agregate, pe măsura creşterii

nivelului outputului agregat. Explicaţia constă în dificultatea realizarii tuturor corelaţiilor dintre
diferite sectoare şi pieţe pentru un nivel ridicat al venitului naţional. Un nivel redus al venitului
naţional presupune o producţie mai puţin diversificată şi corelaţii mai puţine de realizat.
Obtinerea unui nivel maxim al venitului naţional presupune utilizarea la maximum a
capacitatilor de productie, fapt puţin probabil deoarece nivelurile optime ale capacităţilor nu
corespund întotdeauna maximului în utilizarea acestora.
Cele 3 zone ale curbei ofertei agregate pe termen scurt sunt:

3
  zona 1 – segmentul orizontal – corespunde unei oferte perfect elastice, care arată o
subutilizare a factorilor de producţie; se mai numeşte şi segmentul keynesian, deoarece J.
M. Keynes a introdus conceptul de echilibru macroeconomic în condiţii de subutilizare a
factorilor de producţie. Nivelul preţului rămâne constant pe măsură ce produsul intern se
modifică.
 zona 2 – segmentul crescător – corespunde unei oferte cu pantă pozitivă, care arată o
exploatare intensivă a resurselor. În această zonă expansiunea produsului real este
însoţită de creşterea nivelului preţurilor.
 zona 3 – segmentul vertical – corespunde unei oferte perfect inelastice, care arată o
utilizare deplină a factorilor de producţie. Nivelul produsului intern este constant şi
numai nivelul preţurilor poate varia.

Pe termen lung, capacitatea de producţie la nivel naţional se poate modifica. Oferta agregată
corespunde, în acest caz, atingerii outputului agregat potenţial, adică acelui nivel al venitului
naţional sau al PIB-ului, care poate fi obţinut în condiţiile utilizării optime a factorilor de
producţie – Y*). Astfel, oferta agregată pe termen lung (OATL) este perfect inelastică (figura
6.3).

Figura 6.3 Oferta agregată pe termen lung (OATL)

Y
OATL

Y*
P

6.3. Echilibrul macroeconomic

Modelul cererii şi ofertei agregate permite efectuarea predicţiilor privind modificarea PIB
real şi a nivelului general al preţurilor. În acest sens, se impune combinarea cererii şi ofertei
agregate şi determinarea pe această bază a echilibrului macroeconomic.
Echilibrul macroeconomic corespunde situaţiei în care cererea agregată este egală cu
oferta agregată. Altfel spus, echilibrul macroeconomic se realizează atunci când cantitatea cerută
de PIB real este egală cu cantitatea oferită de PIB real. Interacţiunea dintre curba cererii agregate
şi curba ofertei agregate pe termen scurt şi pe termen lung conduce la echilibrul macroeconomic
pe termen scurt şi echilibrul macroeconomic pe termen lung.

Echilibrul macroeconomic pe termen scurt se atinge atunci când curba cererii agregate şi
curba ofertei agregate pe termen scurt se intersectează. Astfel se formează nivelul de echilibru al
preţurilor şi produsul intern real de echilibru. Intersecţia celor două curbe se poate produce în
oricare dintre zonele curbei ofertei agregate pe termen scurt. Să presupunem că intersecţia celor
două curbe are loc în zona intermediară a curbei ofertei agregate pe termen scurt. Dacă preţul s-
ar situa sub nivelul său de echilibru atunci s-ar produce mai puţin iar consumatorii interni,
firmele, administraţiile publice şi cumpărătorii din străinatate ar dori să achiziţioneze mai mult.
Competiţia dintre ultimii s-ar solda cu creşterea nivelului preţului până la nivelul sau de
echilibru, iar acesta ar antrena şi creşterea outputului real.
În schimb, o intersecţie a celor două curbe în zona în care oferta agregată pe termen scurt
este perfect elastică arată că nivelul preţului nu joacă vreun rol în restabilirea echilibrului. Astfel

4
atunci când outputul real nu se află la nivelul corespunzator echilibrului, el se va ajusta ca
urmare a ecartului dintre cantitatea produsă şi cea cerută.

Figura 6.4 Echilibrul macroeconomic pe termen scurt

A
C
OATS

P
Y

În timp, echilibrul macroeconomic poate suferi modificări, în funcţie de variaţia cererii

agregate şi a ofertei agregate pe termen scurt. Modificările cererii agregate şi ale ofertei agregate
pe termen scurt se numesc şocuri ale cererii si, respectiv, socuri ale ofertei agregate.

Şocurile cererii agregate pot apărea ca urmare a influenţei unor factori care să ducă la
deplasarea curbei CA, cum ar fi modificarea cheltuielilor guvernamentale, a cheltuielilor pentru
consumul privat, a ratei dobânzii, a investiţiilor. Efectele acestor şocuri ale cererii agregate
depind de zona de intersecţie cu curba ofertei agregate pe termen scurt. (figura 6.5)

Figura 6.5 Şocurile cererii agregate

preţ OATS

p3 CA3

P2 CA2

Δp CA1
o CA0
y0 Y1 y2 y3 Y

Dacă şocul cererii agregate are loc în zona în care curba OATS este perfect elastică, rezultă o
modificare de acelaşi sens a venitului naţional realizat fără să existe o modificare a nivelului
general al preţurilor.
Dacă şocul cererii agregate are loc în zona în care curba OATS este elastică, rezultă o
modificare de acelaşi sens a venitului naţional realizat şi o modificare redusă, în acelaşi sens, a
nivelului general al preţurilor.
Dacă şocul cererii agregate are loc în zona în care curba OATS este inelastică, rezultă o
modificare minoră a venitului naţional realizat şi o modificare semnificativă, în acelaşi sens, a
nivelului general al preţurilor.
Când oferta agregată pe termen scurt este perfect inelastică şi cererea agregată se modifică,
ceteris paribus, nivelul general al preţurilor se modifică în acelaşi sens, lasând neschimbat
nivelul venitului naţional realizat.
Şocurile ofertei agregate pot apărea ca urmare a modificării preţurilor factorilor de
producţie, a productivităţii muncii, a costurilor de producţie. Efectele acestor şocuri ale ofertei

5
agregate nu depind de zona de intersecţie a cererii agregate cu curba ofertei agregate pe termen
scurt. (figura 6.6). Şocul ofertei agregate va avea ca efect modificarea în acelaşi sens a venitului
naţional realizat şi o modificare în sens invers a nivelului general al preţului.

Figura 6.6 Şocurile ofertei agregate pe termen scurt

P OATS 0
CA OATS1

p0

p1

y0 y1 Y

Pe termen lung, echilibrul macroeconomic se atinge atunci când cererea agregată intersectează
oferta agregată pe termen scurt şi oferta agregată pe termen lung.

6.4. Decalajele venitului naţional

Decalajele venitului naţional se referă la diferenţele dintre venitul naţional realizat şi venitul
naţional potenţial. Venitul naţional potenţial este nivelul maxim al venitului naţional obţinut în
condiţiile utilizării optime a factorilor de producţie. Realizarea sa nu inseamna si utilizarea
integrala a factorilor de productie, ci doar folosirea lor la acel nivel undeeste indeplinita conditia
de maximizare a profitului.
Există doua tipuri de decalaje ale venitului naţional:
1) decalajul recesionist
2) decalajul inflaţionist.

1. Decalajul recesionist apare atunci când venitul naţional realizat (Yr) este mai mic decât
venitul naţional potenţial (Y*), situatie prezentata in figura 6.7.

Figura 6.7. Decalajul recesionist

P OATL
CA OATS

0
Yr Y* Y

Acest tip de decalaj reflectă situaţia semnalată de J.M.Keynes, a echilibrului macroeconomic în

condiţii de subutilizare a factorilor de producţie. Acest decalaj se mai numeşte dezechilibru de
subutilizare sau dezechilibru recesionist.

2. Decalajul inflaţionist apare atunci când venitul naţional realizat (Yr) este mai mare decât
venitul naţional potenţial (Y*) situatie eidentiata in figura 6.8.

6
Figura 6.8 Decalajul inflaţionist
P
CA OATL OATS

0
Y* Yr Y

Utilizarea în exces a factorilor de producţie determină creşterea cererii acestora. În aceste

condiţii preţurile factorilor sporesc ceea ce generează creşterea costurilor şi, mai departe, a
preţurilor bunurilor la obţinerea cărora au participat. Decalajul inflaţionist reprezintă un
dezechilibru de suprautilizare sau dezechilibru inflaţionist al venitului naţional.

6.5. Ajustarea decalajelor venitului naţional

Ajustarea decalajelor venitului naţional presupune aducerea venitului naţional realizat la nivelul
celui potenţial. Există două tipuri de ajustare a fiecărui decalaj: ajustare prin cererea agregată şi
ajustare prin oferta agregată.

a) Ajustarea decalajului recesionist

Ajustarea decalajului recesionist se poate realiza prin creşterea cererii agregate (figura
6.9) şi/sau ofertei agregate (figura 6.10).
Restabilirea echilibrului macroeconomic prin creşterea cererii agregate presupune
deplasarea curbei cererii agregate spre dreapta până acolo unde cele trei curbe se intersectează,
iar venitul naţional realizat ajunge la nivelul celui potenţial. Această creştere a cererii agregate se
poate face atât prin investiţiile agenţilor economici care anticipează sfârşitul recesiunii cât şi prin
politica guvernamentală de majorare a cheltuielilor publice.

Figura 6.9 Ajustarea decalajului recesionist prin cererea agregată

p
CA0 CA1 OATL

OATS

P1

P0

Yr Y*

A doua posibilitate de ajustare a decalajului recesionist prin sporirea ofertei agregate,

presupune deplasarea spre dreapta a curbei ofertei până acolo unde venitul naţional realizat
ajunge la nivelul celui potenţial. Această ajustare se poate face prin reluarea activităţii
economice pe fondul creşterii producţiei întreprinzătorilor privaţi şi prin stimularea ofertei de
către guvern prin măsuri de ordin fiscal.

7
 Figura 6.10 Ajustarea decalajului recesionist prin oferta agregată
P
oATL OATS0 OATS1
CA

P0
P1

0 Yr Y* Y

b) Ajustarea decalajului inflaţionist:

Ajustarea decalajului inflationist se poate realiza prin reducerea cererii agregate (figura
6.11) si/sau ofertei agregate (figura 6.12).
Realizarea echilibrului macroeconomic prin diminuarea cererii agregate presupune
deplasarea spre stânga a acesteia până acolo unde venitul naţional realizat atinge nivelul său
potenţial. Ajustarea se face pe seama încetinirii producţiei întreprinzătorilor convinşi de
imposibilitatea satisfacerii consumului şi prin promovarea de către guvern a unui buget de
austeritate în urma căruia cererea agregată scade.

Figura 6.11 Ajustarea decalajului inflaţionist prin cererea agregată

p CA0 OATL OATS

CA1

P0
P1

0 Y* Yr Y

Ajustarea decalajului inflationist prin oferta agregată presupune deplasarea spre stânga a
acestei curbe până la nivelul la care venitul naţional realizat devine egal cu venitul naţional
potenţial. Ajustarea se face pe seama reducerii producţiei de către întreprinzători pe fondul unor
preţuri majorate ale factorilor de producţie şi pe seama unei politici guvernamentale, precum cea
de creştere a impozitelor în vederea evitării “supraîncălzirii economiei”.

8
 Figura 6.12 Ajustarea decalajului inflaţionist prin oferta agregată

P OATL OATS1
CA
OATS0

P1

P0

O Y* Yr Y

 Termeni cheie
Cerere agregată Ofertă agregată Echilibru macroeconomic Venit naţional potenţial Venit
naţional realizat Şocul cererii asgregate Şocul ofertei agregate Decalaj inflaţionist Decalaj
recesionist Ajustarea decalajelor venitului naţional

 Întrebări de verificare
1. Prezentaţi pe scurt ce reprezintă cererea agregată şi reprezentaţi grafic curba acesteia.
2. Ce reprezintă oferta agregată?
3. Reprezentaţi grafic echilibrul macroeconomic pe termen scurt şi pe termen lung.
4. Care este diferenţa dintre venitul naţional realizat şi venitul naţional potenţial?
5. Ce înseamnă decalaj recesionist? Reprezentaţi grafic.
6. Explicaţi pe scurt şi reprezentaţi grafic decalajul inflaţionist.
7. Prezentaţi ajustarea decalajului recesionist.
8. Cum se poate ajusta decalajul inflaţionist?

 Teste grilă

1. Funcţia cererii agregate:

a) se deduce pe baza funcţiei cheltuielilor agregate;
b) este o funcţie descrescătoare care arată o relaţie invers proporţională între nivelul
agregat de preţ şi venitul naţional;
c) este o funcţie crescătoare care arată o relaţie direct proporţională între nivelul agregat
de preţ şi venitul naţional;
d) exprimă o relaţie directă între modificarea nivelului general al preţului şi oferta
agregată;
e) a + b.

2. Oferta agregată pe termen scurt (OATS) :

a) arată nivelul producţiei naţionale ce se obţine la diferite niveluri de preţ;
b) este formată din 3 segmente: segmentul keynesian (zona perfect elastică); segmentul
crescător, segmentul clasic (vertical, zona perfect inelastică),
c) este întotdeauna perfect inelastică;
d) se deplasează spre stânga sau spre dreapta ca urmare a modificării nivelului general
al preţului;
e) a + b;
f) a + b + d;
g) a + c + d.

9
3. OATS se va deplasa la dreapta dacă:
a) productivitatea muncii va creşte, C.P. (caeteris paribus = ceilalţi factori nu se
modifică);
b) salariile cresc, C.P.;
c) preţul energiei creşte, C.P.;
d) nivelul general al preţului creşte, C.P.;
e) a + d.

4. Dacă iniţial echilibrul macroeconomic se atinge pe segmentul vertical al OATS şi dacă ulterior
investiţiile scad, C.P., atunci efectul scontat asupra inflaţiei şi şomajului va fi:
a) inflaţia creşte, şomajul rămâne constant;
b) inflaţia scade, şomajul rămâne constant;
c) inflaţia scade, şomajul creşte;
d) inflaţia creşte, şomajul scade;
e) nu se poate preciza.
OBS. Între modificarea nivelului gebneral al preţurilor şi modificarea inflaţiei există o relaţie
directă, iar între modificarea outputului agregat (venit naţional sau PIB) şi modificarea
şomajului există o relaţie inversă.

5. Dacă iniţial echilibrul macroeconomic se atinge pe segmentul orizontal al OATS şi dacă

ulterior preţurile interne scad, C.P., atunci efectul scontat asupra inflaţiei şi şomajului va fi:
a) inflaţia creşte, şomajul rămâne constant;
b) inflaţia scade, şomajul creşte;
c) inflaţia rămâne constantă, şomajul scade;
d) inflaţia rămâne constantă, şomajul creşte;
e) inflaţia scade, şomajul scade.

6. Dacă iniţial echilibrul macroeconomic se atinge pe segmentul intermediar al OATS şi dacă

ulterior productivitatea muncii scade, C.P., atunci efectul scontat asupra PIB real (Y) şi asupra
nivelului agregat de preţ va fi:
a) Y creşte, P scade;
b) Y scade, P creşte;
c) Y creşte, P creşte;
d) Y scade, P scade;
e) Y rămâne constant, P scade.

7. Socurile Cererii Agregate (CA), ceteris paribus:

a) produc modificări de sens contrar a PIB-ului şi nivelului general al preţului, pe
segmentul orizontal al OATS;
b) au aceleaşi efecte indiferent de zona de intersecţie cu OATS;
c) determină modificări în acelaşi sens a nivelului general al preţului şi al PIB-ului pe
segmentul crescător al OATS;
d) produc o creştere mai accentuată a PIB decât a preţurilor în zona inelastică a OATS;
e) produc modificări de sens contrar ale preţurilor în raport cu variaţia PIB.

8. Şocurile ofertei agregate pe termen scurt (OATS), ceteris paribus:

a) determină modificări în aceeaşi direcţie a nivelului general al preţului şi al PIB-ului;
b) determină modificări în direcţii opuse a nivelului general al preţului şi al PIB-ului;
c) determină modificări de acelaşi sens sau de sens contrar ale nivelului general al
preţului şi PIB-ului, în funcţie de zona de intersecţie a CA cu OATS;
d) nu pot avea o amplitudine mai mare decât şocurile cererii agregate;
e) presupun deplasarea curbei OATS întotdeauna spre stânga.

10
9. Decalajul inflaţionist apare atunci când:
a) venitul naţional realizat este mai mare decât cel potenţial;
b) venitul naţional realizat este mai mic decât cel potenţial;
c) venitul naţional realizat este egal cu venitul naţional potenţial;
d) se atinge echilibrul macroeconomic;
e) guvernul aplică politici de creştere a fiscalităţii.

10.Ajustarea decalajului recesionist se face prin:

a) aducerea nenitului naţional realizat la nivelul celui potenţial;
b) implicarea guvernului, care implementează o politică de stimulare a cererii agregate;
c) implicarea guvernului, care implementează o politică de stimulare a ofertei agregate;
d) ajustare naturală, fără intervenţia guvernamentală;
e) a + b + c + d.

11. Dacă PIB efectiv este mai mic decât PIB potenţial atunci în economie există:
a) un decalaj recesionist; b) un echilibru general; c) un decalaj inflaţionist;
d) o stare de expansiune economică prelungită; e) o creştere economică staţionară.

12. Ajustarea decalajului inflaţionist se poate face prin:

a) scăderea cererii agregate fără intervenţia statului prin faptul că agenţii economici îşi vor ajusta
anticipările privind consumul şi îşi vor revizui anumite proiecte de investiţii în direcţia reducerii
capacităţilor de producţie;
b) scăderea ofertei agregate fără intervenţia statului deoarece suprautilizarea factorilor de
producţie duce la creşterea cererii de factori de producţie, ceea ce determină creşterea preţurilor
factorilor de producţie; ca urmare va scădea cantitatea de factori de producţie utilizaţi la acelaşi
nivel de producţie;
c) descurajarea cererii agregate printr-o politică bugetară de austeritate;
d) aplicarea unei politici de creştere a fiscalităţii la nivelul întreprinzătorilor;
e) toate cele de mai sus.

13. Creşterea cheltuielilor publice, ceteris paribus, determină:

a) creşterea ofertei agregate;
b) reducerea ofertei agregate;
c) creşterea cererii agregate;
d) reducerea cererii agregate;
e) nu influenţează in nici un fel cererea agregată şi oferta agregată.

14. Piaţa bunurilor economice se află în echilibru dacă:

a) în economie se manifestă o stare de supraproducţie;
b) în economie se manifestă o stare de subproducţie;
c) venitul naţional real este mai mare decât cheltiuielile agregate;
d) cererea agregată este egală cu oferta agregată;
e) cererea agregată creşte mai puternic decât oferta agregată.

15. Care dintre următoarele variante este adevărată?

a) echilibrul macroeconomic pe termen scurt se atinge atunci când cererea agregată intersectează
oferta agregată pe termen scurt;
b) echilibrul macroeconomic pe termen lung se atinge atunci când cererea agregată intersectează
oferta agregată pe termen scurt şi oferta agregată pe termen lung;
c) oferta agregată pe termen lung este perfect inelastică;
d) ajustarea decalajului inflaţionist se poate face prin scăderea cererii agregate;

11
e) toate cele de mai sus.

Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 E
2 E
3 A
4 B
5 C
6 B
7 C
8 B
9 A
10 E
11 A
12 E
13 E
14 D
15 E

CRESTEREA ECONOMICA SI DEZVOLTAREA DURABILA

Unul dintre obiectivele macroeconomice majore, urmarite în mod constant de către o ţară,
indiferent de nivelul său de dezvoltare, îl reprezintă realizarea creşterii economice. O rată înaltă a
creşterii economice este însoţită, în ultimă instanţă, de creşterea nivelului de trai. În acelaşi timp,
creşterea economică implică anumite costuri, motiv pentru care există numeroase preocupări
privind estimarea acestor costuri în vederea realizării unei rate optime de creştere economică.
Creşterea economică se află sub incidenţa a numeroşi factori atât interni cât şi externi.
Fiecare guvern îşi propune corelarea politicilor sale macroeconomice astfel încât să creeze
premizele realizării unei creşteri economice de natură să susţină o dezvoltare durabilă a
economiei.

6.6. Natura creşterii economice

Începând cu anii 30 ai secolului XX, analiza economică a marcat un punct de cotitură.
Marea Depresiune a impus abordarea macroeconomică în cadrul căreia teoria creşterii
economice ocupă un loc central.
Există o diversitate de opinii cu privire la conţinutul creşterii economice. Realizând o
delimitare între punctele de vedere existente se poate contura o abordare în sens larg şi una în
sens restrâns a creşterii economice.
În sens larg, creşterea economică semnifică ansamblul modificărilor unor mărimi
economice agregate în timp şi în spaţiu.
În sens restrâns, creşterea economică constă în evoluţia pozitivă, ascendentă înregistrată
de rezultatele macroeconomice într-un anumit cadru spaţial şi temporal. Creşterea economică
este însoţită de creşterea cantitativă a activităţilor şi sporirea capacităţii productive a unei ţări
într-un anumit orizont de timp.
În prezent circulă numeroase puncte de vedere cu privire la creşterea economică.
Creşterea economică se exprimă prin dinamica indicatorilor macroeconomici ai rezultatelor

12
activităţii în termeni reali, respectiv produsul intern brut, produsul naţional brut şi venitul
naţional, corectaţi cu mărimea deflatorului.
În mod frecvent este utilizat PIB, iar creşterea economică este identificabilă printr-o
creştere susţinută a produsului intern brut real de-a lungul unei perioade de timp. Deoarece
adesea dinamica macroeconomică este corelată cu dinamica demografică, variaţia indicatorilor
macroeconomici se raportează la variaţia populaţiei totale. O creştere mai rapidă a populaţiei
decât a producţiei totale face ca producţia pe locuitor să scadă ceea ce nu corespunde creşterii
economice.
Rata anuală de creştere economică a unei ţări poate fi cel mai bine măsurată prin
creşterea procentuală medie a produsului intern brut pe locuitor de-a lungul unei perioade de mai
mulţi ani (pentru a exclude oscilaţiile conjuncturale ale activităţii economice de ansamblu).
Rezultatul obţinut va fi o estimare a ratei medii anuale de creştere a capacităţii productive a ţării.

Înţelegerea conţinutului procesului creşterii economice necesită, în consecinţă, luarea în

considerare a următoarelor elemente:
 Creşterea economică este dependentă de dinamica macroeconomică şi de dinamica
demografică.
 Dinamica rezultatelor macroeconomice trebuie privită pe o perioadă de timp suficient de
lungă pentru a se delimita expansiunea conjuncturală pe termen scurt de creşterea
economică propriu-zisă ce se manifestă ca tendinţă dominantă într-o perioadă mai lungă
de timp.
 Creşterea economică are în vedere rezultatele macroeconomice reale (corelate cu
mărimea deflatorului PIB).
 Din punct de vedere cantitativ expresia sintetică a creşterii economice este ritmul PIB pe
locuitor (însă limitele acestui indicator sunt legate de faptul că nu furnizează informaţii
cu privire la repartizarea efectivă a veniturilor diferitelor categorii ale populaţiei, durata
timpului liber, speranţa medie de viaţă etc).

În general, PIB  locuitor nu înregistrează o evoluţie liniară în cursul unei perioade date
de timp. Din raţiuni de politică economică sunt utilizate şi conceptele de creştere economică zero
şi creştere economică negativă.
Creşterea economică zero semnifică situaţia în care nivelul rezultatelor
macroeconomice pe locuitor rămâne constant pentru perioada de analiză. Aceasta presupune o
rată identică de creştere a rezultatelor economice absolute şi a populaţiei totale.
Susţinătorii ratei de creştere zero considerau că, în condiţiile caracterului tot mai
restrictiv al resurselor naturale şi al nivelului tot mai ridicat al poluării, generat de activităţile
umane, aceasta reprezintă singura reacţie socială raţională. Astfel, se urmărea crearea unei
situaţii de stabilitate economică şi ecologică, bazată pe frânarea creşterii demografice şi
economice. În acelaşi timp, se propuneau soluţii de ajutorare a ţărilor cu nivel redus de
dezvoltare în vederea eliminării decalajelor faţă de ţările dezvoltate economic. Creşterea
economică zero a fost menţionată în primul raport către Clubul de la Roma, Limitele creşterii ,
şi a generat chiar de la început critici vehemente cu privire la aplicarea şi dezirabilitatea unei
astfel de strategii.

Creşterea economică negativă semnifică situaţia în care nivelul rezultatelor

macroeconomice înregistrează o tendinţă de scădere, însă se menţin sub control unele corelaţii
fundamentale de echilibru, cu preţul unor compromisuri în domeniul eficienţei economice şi al
bunăstării sociale.

6.7. Sursele creşterii economice

13
 Creşterea economică implică sporirea ofertei agregate. Aceasta depinde de cererea
agregată şi de capacitatea de producţie a economiei. O economie poate produce uneori la nivelul
sau potenţial iar alteori sub sau peste acest nivel. În perioadele de recesiune economia produce
sub nivelul sau potenţial, în timp ce în perioadele de boom economia poate depaşi acest nivel.
Pentru a produce la nivelul sau potenţial, economia trebuie să asigure o utilizare optimă a
resurselor disponibile. Pe termen lung, creşterea economică înseamnă creşterea producţiei
potenţiale. Produsul intern brut potenţial reprezintă cel mai ridicat nivel al producţiei ce se
poate obţine în mod continuu, la un nivel stabil al preţurilor şi în condiţiile menţinerii ratei
naturale a şomajului.
Creşterea economică este condiţionata de resursele existente şi de modul cum sunt
utilizate acestea. Ea se află sub incidenţa unor factori direcţi şi indirecţi. Fiecare factor al
creşterii economice, indiferent de natura sa, are o triplă dimensiune: cantitativă, structurală şi
calitativă. Din această perspectivă, creşterea economică apare ca rezultat al modificărilor
conjugate ale acestor dimensiuni ale fiecărui factor si ale ansamblului factorilor de producţie.
Factorii direcţi care determină creşterea economică sunt:
 resursele umane (ofertă de muncă, educaţie);
 resursele naturale (pământ, resurse ale subsolului);
 stocul de capital tehnic (maşini, echipamente, clădiri, căi de transport);
 tehnologia (cercetare-dezvoltare, management, inovare).

În rândul factoriilor indirecţi care influenţează creşterea economică pot fi incluşi:

 nivelul şi dinamica cererii agregate;
 eficienţa sistemului financiar- bancar;
 rata economiilor şi rata investiţiilor;
 politica bugetară şi fiscală a statului;
 factori internaţionali.

Se ştie însă că resursele se caracterizează prin raritatea lor în raport cu nevoile umane. Din
acest motiv, influenţa creşterii dimensiunii cantitative a factorilor creşterii economice,
preponderentă în cazul dezvoltării de tip extensiv, este limitată în timp şi în spaţiu. În schimb,
influenţa eficienţei utilizării factorilor asupra creşterii rezultatelor macroeconomice pe locuitor
este practic nelimitată. Chiar dacă într-o etapă de dezvoltare progresul a fost realizat printr-o
creştere economică de tip extensiv, se impune promovarea pentru fiecară ţară a tipului de
creştere economică intensivă, unde preponderentă ca influenţă asupra creşterii PIB este
influenţa conjugată a dimensiunilor calitative a factorilor creşterii. Creşterea economică intensivă
constituie deja o trăsătură definitorie pentru ţările dezvoltate economic, capabile să absoarbă şi
să genereze permanent progres tehnic.

6.8. Teorii şi modele ale creşterii economice

Teoriile şi modelele creşterii economice evidenţiază modalităţile prin care activitatea
prezentă o influenţează pe cea viitoare şi identifică sursele care pot asigura o creştere continuă.
Aceste teorii au evoluat în timp, în funcţie de dinamica realităţii economice şi de evoluţia
instrumentelor de analiză economică.
Primele preocupări privind creşterea economică aparţin clasicilor englezi: A. Smith, Th.
Malthus şi D. Ricardo. Aceştia au descris evoluţia economiei în termenii pământului limitat şi al
populaţiei în creştere. De exemplu, Th. Malthus aprecia că producţia bunurilor de consum creşte
mult mai lent decât se întamplă în cazul populaţiei, ceea ce determină săracie şi creşterea
mortalităţii. Populaţia continuă să crească atât timp cât salariile se situează peste nivelul de
subzistenţă. Excesul de populaţie va duce la scăderea salariului sub nivelul de subzistenţă, ceea
ce determină, în condiţiile accentuării mortalitaţii, scăderea populaţiei. Echilibrul malthusian se
atinge atunci când salariul scade la nivelul de subzistenţă, iar economia se menţine într-o stare

14
staţionară. Astfel, în viziunea lui Malthus, în lipsa unei perspective de creştere a producţiei pe
locuitor, majoritatea populaţiei era condamnată să trăiască la nivelul de subzistenţă. Iar fără
măsuri de stopare a creşterii populaţiei se poate ajunge la o criză profundă în economie.
În general, analizele economiştilor clasici nu surprindeau contribuţia progresului tehnic la
creşterea producţiei.
În prima parte a secolului XX preocupările pentru analiza macroeconomică în general, şi
pentru identificarea factorilor creşterii economice în special, s-au intensificat. Trebuie mai întâi
menţionat J.M.Keynes al cărui model macroeconomic de creştere evidenţia influenţa creşterii
cererii agregate asupra venitului naţional. Politicile propuse de el, pentru depăşirea fazei de
recesiune şi asigurarea creşterii economice, constau tocmai în stimularea cererii agregate. El a
folosit concepte noi aflate în relaţie cu creşterea economică, precum multiplicatorul şi
acceleratorul.
La scurt timp după acest model, R. Harrod şi E. Domar au elaborat două noi modele de
creştere economică, care se înscriu în linia keynesistă. Datorită asemănărilor de fond dintre
aceste modele se obişnuieşte a fi prezentate împreună sub numele de modelul Harrod-Domar.
Modelul Harrod-Domar evidenţiază trei mari probleme: posibilitatea unei creşteri susţinute,
probabilitatea creşterii susţinute în condiţii de ocupare deplină şi stabilitatea sau instabilitatea
ratei garantate de creştere economică.
După cel de al doilea război mondial s-a realizat sinteza propriu-zisă dintre abordarea
macroeconomică şi abordarea dinamică. La constituirea unei teorii a creşterii economice,
componentă distinctă a ştiinţei economice, au contribuit în mod decisiv R. Harrod, E. Domar, R.
Solow, P. Samuelson, J.R. Hicks, M. Kalecki, F Perroux, R. Dornbusch. Noile modele de
creştere economică surprindeau noile realităţi ale economiilor capitaliste caracterizate prin
apariţia de noi industrii şi tehnologii. Analiza modernă dezvoltată prin noile teorii are la bază
acumularea de capital.
Modelul neoclasic al creşterii economice explică modul în care acumularea de capital şi
schimbările tehnologice influenţează creşterea economiei. Un rol deosebit în cadrul acestei
abordări l-a avut R. Solow. El a conceput un model de creştere economică stabilă inspirat din
modelul Harrod-Domar. Solow arată că, pe termen lung, rata economisirii determină mărimea
stocului de capital şi nivelul producţiei. Creşterea economisirii publice şi stimularea economisirii
private încurajează acumularea capitalului şi, deci, creşterea economică. Sporirea ratei
economisirii conduce la creşterea venitului până la nivelul stării staţionare. Pe termen lung însă
rata economisirii nu afectează rata creşterii economice. Creşterea susţinută pe termen lung a
PIBlocuitor este determinată de progresul tehnologic. În modelul său de creştere economică
progresul tehnologic este privit doar ca factor exogen.
În anii 80 a apărut Noua teorie a creşterii ai cărei iniţiatori sunt P. Romer şi R. Lucas.
Spre deosebire de modelul neoclasic tradiţional, noua deschidere în teoria creşterii economice
presupune progresul tehnic ca fiind endogen (se vorbeste de teoria cresterii endogene), rezultând
din deciziile agenţilor economici interesaţi de creşterea profitului. Acumularea de capital se
asociază de regulă cu o acumulare de cunoştinţe, determinată de cercetarea ştiinţifică şi
dezvoltarea tehnologică. Aceasta produce la randul sau externalitati pozitive. Spre deosebire de
celelalte tipuri de resurse, în cazul stocului de cunoştinţe nu mai funcţionează legea
randamentelor descrescătoare. Randamentele devin crescatoare deoarece ideile, cunoştiinţele,
cunoaşterea, în general pot fi utilizate şi reutilizate la nesfârşit.
Creşterea cererii pentru utilizarea stocului de cunoştinţe impulsionează cercetarea şi dezvoltarea
tehnologică şi, ca urmare, creşterea economică.

6.9. Beneficii şi costuri ale creşterii economice

Creşterea economică reprezintă unul dintre obiectivele majore ale oricărui guvern.
Dezirabilitatea unui asemenea proces apare justificată cel puţin din următoarele motive:

15
 a) Creşterea economică determină creşterea nivelului de trai. Creşterea venitului real pe
locuitor face posibil ca o cantitate mai mare de bunuri şi servicii să devină disponibilă pentru
consumul fiecărui individ.
b) Permite modificarea stilului de viaţă, prin aceea că, pe măsura creşterii venitului apar
transformari structurale la nivelul modelului de consum, ceea ce amelioreaza calitatea vieţii.
c) Creşterea economică poate elimina sărăcia. Sărăcia poate fi privită în termeni relativi
sau absoluţi. În orice societate există persoane ale căror venituri sunt mai reduse, precum
pensionarii şi şomerii, care depind de ceea ce oferă guvernul. Aceste persoane sunt beneficiare în
consecinţă ale procesului de creştere economică.
d) Creşterea economică poate redistribui venitul fără să provoace reducerea bunăstării
altor persoane. Trebuie însă precizat ca realizarea creşterii economice în sine nu provoacă în mod
necesar îmbunătăţirea redistribuirii venitului. Totuşi, este posibil ca atunci când există creştere
economică să se modifice redistribuirea venitului în încercarea de a obţine o mai mare echitate
fără a provoca înrăutăţirea situaţiei cuiva în termeni absoluţi.

Principalele aspecte referitoare la costurile impuse de procesul creşterii economice

constau în următoarele:
a) Creşterea economică are un cost de oportunitate. Când creşterea economică este creată
prin investiţii în bunuri de capital, costul de oportunitate al creşterii rezidă în consumul curent
sacrificat. Într-o lume caracterizată de raritate aproape nimic nu este gratuit. Cu cât o ţară alocă
mai multe resurse producţiei de bunuri de capital, cu atât mai rapidă va fi creşterea economică
aşteptată şi mai mare cantitatea de bunuri de consum posibil de produs în viitor. Însă, consumul
curent este sacrificat pentru a permite o rată de consum mai înaltă în viitor.
b) Există costuri sociale şi personale. Creşterea economică implică o schimbare de care
unele persoane beneficiază iar altele probabil nu se pot bucura. Noile tehnologii solicită noi
îndemânări şi o instruire intensivă. Progresul tehnologic creeaza locuri de munca noi, insa cei ce
nu vor fi capabili să se adapteze îşi vor pierde locurile de muncă. Nevoia de sustinere si
reîncadrare a celor ce şi-au pierdut locul de muncă impune costuri semnificative pentru societate.
c) Creşterea economică poate determina externalităţi negative. O creştere a venitului
naţional real poate impune costuri pentru societate sub forma poluării, zgomotului şi
supraaglomerărilor urbane. Corecta evaluare a acestor costuri şi includerea lor în estimările
venitului naţional real permit o apreciere mai realistă a beneficiilor creşterii economice de natură
să fundamenteze oportunitatea policilor guvernamentale.

6.10. Politici de creştere economică

În general, politica economică reprezintă acţiunea conştientă a puterii publice care
defineşte obiectivele economice şi sociale pentru o perioada dată şi urmăreşte realizarea lor
folosind mijloace şi tehnici adecvate. Politica de asigurare a creşterii economice şi de realizare a
dezvoltarii durabile reprezintă o componentă esenţială a politicilor macroeconomice. Acestea nu
constituie politici conjuncturale deoarece nu gestionează fenomene de circumstanţă (deşi
rezolvarea unor probleme conjuncturale poate avea un impact substanţial asupra creşterii).
În rândul obiectivelor politicii de creştere economică se inscriu:
• sporirea PIB real total şi pe locuitor într-un orizont de timp mai lung, ceea ce presupune
creşterea ofertei globale;
• asigurarea unei eficienţe sporite în alocarea şi utilizarea resurselor;
• distribuţie echitabilă a veniturilor corespunzătoare aportului real al fiecărui factor la creşterea
economică;
• protecţia mediului ambiant şi menţinerea echilibrului ecologic printr-o exploatare şi utilizare
raţională a resurselor naturale.

16
 Succesul sau eşecul politicii de creştere economică se regăsesc în potenţialul economiilor
de a asigura ridicarea nivelului de viaţă al populaţiei. Tot mai mult, în ultimul timp, astfel de
politici se sprijină pe progresele ştiinţei, tehnologiilor şi inovaţiei.
Presupunând că obiectivul guvernului constă în sporirea ratei de creştere economică
putem aprecia că politicile guvernamentale sunt corespunzătoare dacă prin intermediul lor este
influenţată creşterea forţei de muncă, creşterea stocului de capital, precum şi calitatea muncii şi
capitalului unei ţări.
Politica fiscală şi monetară pot fi utilizate pentru deplasarea unei părţi din resurse dinspre
producţia de bunuri de consum spre producerea de bunuri de capital. Proiectarea politicii
monetare trebuie să ţină seama de efectele importante exercitate asupra investiţiilor, procesului
de economisire şi atragerii de capitaluri străine. De exemplu, o politică monetară constând în rate
scăzute ale dobânzilor şi creşterea accesului la credite poate încuraja firmele să investească mai
mult şi astfel să crească stocul de capital. Dacă însă, această politică se însoţeşte de creşterea
sensibilă în prezent a cererii fără a provoca şi creşterea corespunzatoare a ofertei de bunuri de
consum ea poate genera mai degrabă presiune inflaţionistă. Iar o creştere a preţurilor dincolo de
un anumit prag descurajează procesul investiţional.
Politica fiscală poate avea şanse mai mari de succes în sensul stimulării creşterii
economice. Stimularea cererii agregate prin reducerea impozitelor şi taxelor sau folosirea
diferenţiată a unor facilităţi fiscale pentru firmele care contribuie la sporirea ocupării şi a
producţiei, sprijinul acordat firmelor care îşi desfăşoară activitatea în zonele defavorizate
exercita un rol important in asigurarea unei cresteri economice sustinute. De asemenea, creşterea
cheltuielilor bugetare pentru finanţarea unor activităţi care nu sunt realizate de regulă în regim
privat, precum investiţii în infrastructură, sanatate si educatie, cercetare ştiinţifică, informatizarea
unor sectoare, protecţia mediului, contribuie fiecare şi împreună la creşterea capacităţii
productive a unei ţări.
Presupunând că economia a atins deja nivelul ocupării depline iar preţurile sunt stabile,
guvernul poate fi capabil să menţină cererea agregată neschimbată, crescând impozitele şi
direcţionând venitul spre creşterea cheltuielilor pentru crearea de capital. O astfel de politică care
asigura creşterea investiţiei agregate generează o rată superioară de creştere economică.
Alături de aceste măsuri specifice politicilor monetară, fiscală şi bugetară mai pot fi
întreprinse şi alte demersuri vizând politica de susţinere a concurenţei, politica veniturilor (de
exemplu, respectarea corelaţiei dintre creşterea salariilor şi cea a productivităţii), reformarea
instituţiilor implicate în procesele de creştere, stabilitate legislativă ridicată.

6.11. Dezvoltarea economică durabilă

Dezvoltarea economică este forma de manifestare a dinamicii macroeconomice care
presupune, pe lângă creşterea economică a ţărilor un ansamblu de transformări structurale şi
calitative la nivelul economiei. Dezvoltarea economică are drept premiză creşterea economică.
Dezvoltarea durabilă asigură satisfacerea cerinţelor prezente de consum fără a le
compromite sau prejudicia pe cele ale generaţiilor viitoare. Un asemenea deziderat a fost
menţionat pentru prima dată în cadrul Raportului Brundtland (Rio de Janeiro,1992), stabilindu-se
ca necesitate imperioasă reconcilierea dintre economie şi mediul înconjurător pe un nou traseu de
dezvoltare prin care să se asigure progresul uman, pe termen lung şi pentru întreaga planetă.
Dezvoltarea durabilă urmăreşte interacţiunea a patru subsisteme: economic, uman,
ambiental şi tehnologic. Ea îmbină creşterea economică susţinută, păstrarea şi ameliorarea
sănătăţii natural-umane, justiţia socială şi asigurarea ambianţei democratice în viaţa socială.
Preocupările privind acest nou tip de abordare a dezvoltării economice îşi au sursa în
agravarea unor probleme la scara mondială, precum degradarea mediului inconjurator, sărăcia,
extinderea necontrolată a urbanizarii, crize economico-financiare etc.
Elementele care definesc dezvoltarea durabilă se referă îndeosebi la:
 asigurarea compatibilităţii dintre mediul creat de om şi cel natural;
17
  egalitatea şanselor generaţiilor prezente şi viitoare;
 realizarea compatibilităţii strategiilor naţionale de dezvoltare în virtutea
interdependenţelor crescânde dintre diferitele economii;
 realizarea unui alt tip de creştere economică de natură să susţină securitatea
natural-umană.

Măsurarea progresului economico-social corespunzator dezvoltării durabile reprezintă nu

doar o operaţie necesară, ci şi una dificilă. PIB/locuitor se dovedeşte a fi un indicator
corespunzator pentru aprecierea creşterii economice nu însă şi a dezvoltării umane. De aceea
pentru măsurarea progresului, în contextul noilor exigenţe ale dezvoltării, se face apel îndeosebi
la indicele dezvoltării umane (HDI), la indicele de prosperitate economică viabilă (ISEW) şi la
consumul de cereale pe locuitor.
Indicele dezvoltării umane are un caracter compozit deoarece reuneşte în structura sa
informaţii privind trei indicatori:
 PIB/locuitor
 Speranţa de viaţă la naştere
 Rata de instruire
În ciuda limitelor sale, acest indice permite aprecierea dezvoltării umane din perspectiva
multiplă, precum şi efectuarea de comparaţii internaţionale privind progresul socio-economic al
diferitelor economii.
Noua concepţie privind dezvoltarea durabilă priveşte omul nu doar ca mijloc, ci şi ca
obiectiv. Un rol important revine constituirii la nivel mondial a unui ansamblu de instituţii care
guvernează respectarea, sprijinirea şi favorizarea dezvoltării umane durabile.

 Termeni cheie
Creştere economică Creştere economică zero Creştere economică negativă Creştere economică
extensivă Creştere economică intensivă PIB potenţial PIB real Teorii ale creşterii economice
Beneficii şi costuri ale creşterii economice Politica de creştere economică Dezvoltarea
economică durabilă

 Întrebări de verificare
1. Ce înseamnă creştere economică şi care sunt sursele acesteia?
2. Prezentaţi pe scurt 2 teorii de creştere economică.
3. Care sunt beneficiile şi costurile creşterii economice?
4. Ce vizează politica de creştere economică şi ce instrumente foloseşte?
5. Care este diferenţa dintre creştere economică şi dezvoltare durabilă?
6. Daţi exemplu de indicatori pentru măsurarea progresului şi prezentaţi o evoluţie statistică
a unuia dintre aceştia.

 Teste grilă
1. Care dintre următoarele situaţii nu are ca efect creştere economică?
a) promovarea progresului tehnologic;
b) creşterea nivelului de instruire al angajaţilor;
c) creşterea producţiei bunurilor de capital;
d) creşterea şomajului;
e) creşterea exporturilor.

2. Alegeţi afirmaţiile corecte:

18
 a) politicile anticiclice au rolul de a menţine decalajele PIB în limite normale;
b) keynesienii nu neagă posibilitatea existenţei echilibrului macroeconomic;
c) noii economişti clasici consideră: creşterea este perfect compatibilă cu echilibrul
macroeconomic cu condiţia ca pieţele să evolueze eficient;
d) a,b,c;
e) nicio variantă.

3. Modelul de creştere economică Harrod:

a) are în vedere echilibrul dintre investiţii şi economisire;
b) introduce ideea de stabilizatori ai creşterii economice;
c) corelează creşterea economică cu creşterea forţei de muncă;
d) a,b,c;
e) nicio variantă.

4. Modelul lui Robert Solow:

a) cercetează rolul investiţiilor în creşterea economică, pornind de la multiplicatorul
investiţiilor;
b) are în vedere echilibrul dintre investiţii şi economisire;
c) este apreciat drept bază de pornire pentru dezvoltările moderne ale modelelor de
creştere economică, demonstrând că echilibrul economic şi creşterea economică sunt
compatibile, în condiţiile unei influenţe diferenţiată a ratei economisirii asupra
variabilelor şi parametrilor modelului;
d) reprezintă un model economic al migraţiei umane, pornind de la ideea că migraţia
este un fenomen economic şi că decizia individului de a migra poate fi abordată
raţional;
e) susţine atingerea echilibrului macroeconomic.

5. Marea crizǎ din anii 1929-1933 a lǎsat ca problemǎ centralǎ:

a) responsabilitatea guvernului privind ocuparea deplinǎ şi creşterea economicǎ;
b) renunţarea la stimularea cererii agregate;
c) desfinţarea garantǎrii depozitelor bancare;
d) anularea revoluţiei Keynesiste;
e) teoria “mâinii invizibile” în economie.

6. Indicele dezvoltării umane are următoarele componente:

a) PIB/loc;
b) Speranta de viata;
c) Nivelul educatiei,;
d) a+b+c;
e) a + c.

7. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată?

a) într-un decalaj inflaţionist se recomandă o creştere a cheltuielilor guvernamentale;
b) aprecierea cursului de schimb stimulează exportul;
c) efectele politicii monetare sunt mai puternice atunci când aceasta este anticipată de
public;
d) în general, în perioada recesiunii inflaţia este ridicată;
e) politica de creştere şi dezvoltare foloseşte cu precădere instrumente structurale.

8. Creşterea economică:

19
 a) este un fenomen pe termen scurt;
b) se referă la trendul ascendent al PIB-ului real pe locuitor;
c) se referă la fluctuaţiile producţiei în jurul unui trend ascendent;
d) se caracterizează prin devansarea creşterii PIB-ului real de către creşterea populaţiei;
e) se măsoară prin intermediul PIB-ului nominal pe locuitor.

9. Dezvoltarea economică durabilă:

a) răspunde exigenţelor prezentului în detrimentul trebuinţelor viitoare;
b) răspunde trebuinţelor viitoare în detrimentul exigenţelor prezentului;
c) reconciliază dezvoltarea economică şi exigenţele mediului înconjurător;
d) pune accentul pe creşterea economică în detrimentul protecţiei mediului înconjurător;
e) se referă cu precădere la latura cantitativă a activităţii economice.

10. Care dintre afirmaţiile de mai jos este adevărată?

a) creşterea economică determină creşterea nivelului de trai;
b) creşterea economică implică o schimbare de care unele persoane beneficiază iar altele nu;
c) creşterea economică poate determina externalităţi negative;
d) creşterea economică are un cost de oportunitate;
e) toate cele de mai sus.

11. Dezvoltarea durabilă se referă îndeosebi la:

a) asigurarea compatibilităţii dintre mediul creat de om şi cel natural;
b) egalitatea şanselor generaţiilor prezente şi viitoare;
c) realizarea compatibilităţii strategiilor naţionale de dezvoltare în virtutea interdependenţelor
crescânde dintre diferitele economii;
d) realizarea unui alt tip de creştere economică de natură să susţină securitatea natural-umană;
e) toate cele de mai sus.

12. Care dintre afirmaţiile de mai jos este falsă?

a) creşterea economică reprezintă unul dintre obiectivele majore ale oricărui guvern;
b) modelul neoclasic al creşterii economice explică modul în care acumularea de capital şi
schimbările tehnologice influenţează creşterea economiei;
c) în general, PIBlocuitor nu înregistrează o evoluţie liniară în cursul unei perioade date de timp;
d) creşterea economică este un proces ce adduce doar beneficii tuturor;
e) noua teorie a creşterii a apărut în anii 80 şi a fost iniţiată de P. Romer şi R. Lucas.

13. În rândul obiectivelor politicii de creştere economică se inscriu:

a) sporirea PIB real total şi pe locuitor într-un orizont de timp mai lung, ceea ce presupune
creşterea ofertei globale;
b) asigurarea unei eficienţe sporite în alocarea şi utilizarea resurselor;
c) distribuţie echitabilă a veniturilor corespunzătoare aportului real al fiecărui factor la creşterea
economică;
d) protecţia mediului ambiant şi menţinerea echilibrului ecologic printr-o exploatare şi utilizare
raţională a resurselor naturale;
e) toate cele de mai sus.

14. Primele preocupări privind creşterea economică aparţin economiştilor:

a) A. Smith, Th. Malthus şi D. Ricardo;
b) J.M.Keynes;
c) R. Harrod şi E. Domar;
d) P. Samuelson;
e) P. Romer şi R. Lucas.

20
15. Se dau următoarele date cu privire la produsul intern brut:
Anul T0 T1
PIB (mild. u.m., preţuri curente) 40 80
Ştiind că nivelul general al preţurilor a crescut cu 100%, în anul T1, faţă de anul T0, atunci, în
această perioadă:
a) s-a înregistrat creştere economică;
b) creşterea economică a fost de 100%;
c) nu a avut loc creştere economică;
d) a avut loc creştere economică, dar nu poate fi determinate;
e) a avut loc o scădere economică de 20%.

Răspunsuri:
Grila nr. Răspuns corect
1 D
2 D
3 D
4 C
5 A
6 D
7 E
8 B
9 C
10 E
11 E
12 D
13 E
14 A
15 C

BIBLIOGRAFIE :

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a opta,

Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 177-182; 199-220
2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii” Ediţia a
şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 191-219; 241-258
3. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti, 2002, pag.
508-530; 706-750
4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 530-
552; 580-620
5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de piaţă”,
Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 273-289
6. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, București, 2007,
pag. 173-186; 108-140
21
7. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South Western,
USA, 2004, pag. 537-558; 723-753
8. Jacques Genereux, „Politici economice” Editura Institutului European, Bucureşti, 1997

22