1.

Echilibrul si dezechilibrul economic

Echilibrul sau dezechilibrul economic poate fi privit si la nivel macroeconomic, adica pe ansamblul
economiei nationale, luand in calcul si dependentele reciproce dintre intreprinderi, ramuri, dintre
diferitele piete.

Echilibrul macroeconomic exprimă starea de concordanţă relativă dintre cererea şi oferta agregate,
în cadrul sistemului de pieţe, la nivelul economiei naţionale.

Datorita faptului ca starea de echilibru se manifesta ca o stare de moment, starea de dezechilibru este
cea care caracterizeaza, in general, economia, intensitatea dezechilibrului fiind diferita de la o
perioada la alta.

Dezechilibrul poate fi interpretat fie ca o stare normala a dezvoltarii economice, fie ca o stare
anormala a acesteia. Atunci cand dezechilibru se manifesta in forme dorite, acceptate ca normale,
economia se caracterizeaza printr-o stare normala de functionare, in aceste caz dezechilibrul
fiind suportul progresului economic si social. In situatia in care predomina dezechilibrele anormale,
apare criza, cu toate consecintele sale negative: inflatie, somaj, inrautatirea conditiilor de viata. In
acest caz, necesitatea echilibrarii dezvoltarii economice, inseamna luarea de masuri pt aducerea
dezechilibrelor anormale in limitele celor normale care actioneaza pozitiv asupra progresului social
si economic.

In teoria economica, dezechilibrele normale sunt desemnate cu termenul de presiune, iar cele
anormale prin notiunea de absorbtie.

Echilibrul economic general exprimă acea stare spre care tinde piaţa naţională in ansamblul său
piaţa bunurilor economice, piaţa muncii, piaţa monetară şi piaţa capitalului caracterizată printr-o
concordanţă relativă a cererii şi ofertei agregate, decalajele dintre forţele pieţei nedepăşindanumite
limite considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultăţi, dedezechilibre.

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere

generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.
Inflația este un indicator final, care arată la sfârșit de an fiscal dacă politicile guvernamentale
monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o
stabilitate a prețurilor de consum.
Principalele cauze ale inflației sunt:

a. inflație prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii;
b. inflație prin cerere - excedentul de cerere agregată peste oferta agregată;
c. inflație prin costuri - creșterea costurilor de producție, independent de cererea agregată;
d. inflația importată;
e. Inflația prin structure.
2.Echilibrul între cerere agregată și oferta agregată

Cererea agregată (globală) reprezintă ansamblul cerinţelor solvabile de bunuri şi servicii produse

într-o economie, într-o perioadă de timp şi la un nivel mediu general al preţurilor acestora. Structura
cererii agregate cuprinde patru componente de bază: cererea pentru consumul personal (C),
achiziţiile guvernamentale (G), cererea pentru investiţii (I) şi cererea externă formată din exportul
net (EN).

Deci: CA = C + G + I + EN

Dinamica cererii agregate

Curba CA este descrescătoare, iar panta negativă a acesteia ne arată cum se modifică nivelul
cheltuielilor reale, ca răspuns la modificarea nivelului general al preţurilor.

În concluzie, o creştere generalizată a preţurilor în economie va avea ca rezultat contracţia cererii

agregate (globale) prin reducerea tuturor componentelor acesteia. Invers, scăderea nivelului general
al preţurilor va genera o extindere  a cererii agregate.

Considerând însă, că nivelul general al preţurilor rămâne relativ constant pe o anumită perioadă de
timp, atunci cererea agregată variază în raport cu acţiunea unor factori, precum:

 anticipările consumatorilor şi investitorilor cu privire la evoluţia stării economice în

ansamblul ei. Anticipările optimiste vor determina populaţia să cumpere o cantitate mai mare
de bunuri, în special de folosinţă îndelungată, iar întreprinzătorii să sporească investiţiile,
deoarece creşte gradul de certitudine privind eficienţa acestora, ceea ce va însemna creşterea
cererii agregate. Anticipările pesimiste vor conduce la creşterea incertitudinilor
consumatorilor finali, fapt ce se va reflecta în reducerea cererii agregate, adică a cheltuielilor
pentru bunuri de consum şi de capital.
  natura politicilor guvernamentale care, dacă privesc creşterea cheltuielilor pentru
investiţii, reducerea fiscalităţii sau sporirea masei monetare, au ca efect creşterea cererii
agregate, iar dacă stimulează creşterea ratei dobânzii sau a fiscalităţii, au ca efect reducerea
cererii agregate.

 starea generală a economiei mondiale care, dacă se află într-o perioadă de boom economic,
va determina creşterea importurilor, adică mărirea exporturilor din economia naţională,
crescând cererea agregată, iar dacă se află într-o perioadă de criză, partenerii de afaceri
străini vor importa mai puţin, adică exporturile din economia naţională se vor reduce,
scăzând astfel cererea agregată.

Indiferent de cauzele care determină modificarea CA, la o creştere importantă a acesteia firmele vor
răspunde prin mărirea producţiei (ofertei) şi/sau ridicând preţurile de vânzare. În ce măsură se vor
produce cele două tendinţe, aceasta depinde de forma (înclinaţia) OA.

Oferta agregată (globală) reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţa naţională de
către toţi agenţii economici, autohtoni şi străini. Altfel spus, oferta agregată reprezintă producţia
totală internă de bunuri economice plus oferta străinătăţii (importurile).

Cel mai important factor de influenţare a ofertei agregate este nivelul general al preţurilor, care,
după cum ştim, se află într-o relaţie direct proporţională cu mărimea acesteia. Acest lucru este
valabil însă, dacă nivelul preţurilor se referă la bunurile marfare care constituie oferta agregată,
fără a avea legătură cu costul acestora.

Modificarea nivelului general al preţurilor se reflectă însă în oferta agregată, şi prin

intermediul costurilor cu factorii de producţie achiziţionaţi. Astfel, o creştere a acestor costuri
(preţuri ale factorilor) poate determina o reducere a ofertei, iar o scădere a lor, mărirea ofertei
agregate. Considerând nivelul general al preţurilor ca fiind relativ constant, oferta agregată poate fi
influenţată şi de alţi factori, precum:

 productivitatea factorilor de producţie care, dacă sporeşte, va antrena o reducere a

costului mediu, creşterea volumului producţiei şi deci, a ofertei agregate. O scădere a acestei
productivităţi va conduce la creşterea costului mediu şi reducerea producţiei pe unitatea de
factor consumat şi deci, a ofertei agregate.
 volumul factorilor de producţie utilizaţi, care poate spori oferta agregată atunci când
oferta lor creşte şi poate reduce oferta agregată, atunci când oferta lor pe piaţă se
diminuează.

Curba OA pe termen scurt este reprezentată grafic pornind de la ipoteza că, pe măsură ce producţia
creşte, costurile unitare vor avea tendinţa să crească, chiar şi în condiţiile în care se presupune că
preţurile factorilor de producţie rămân constante. La baza înţelegerii tendinţei de creştere a costurilor
unitare pe termen scurt stă legea randamentelor descrescătoare, cunoscută din teoria
comportamentului producătorului.
Forma curbei ofertei agregate evidenţiază o particularitate importantă a acesteia, panta pozitivă
crescătoare. Această pantă în creştere a curbei ofertei agregate este efectul tendinţei de creştere a
costurilor unitare odată cu sporirea producţiei în măsura în care firmele apelează la factori mai
scumpi sau cu randamente descrescătoare. Astfel, pe măsură ce se urmăreşte în sens ascendent curba
OA, se observă asocierea creşterii producţiei cu o creştere tot mai accentuată a nivelului preţurilor.

Evoluția cererii și a ofertei agregate

Sistemul economic se află în echilibru atunci când cererea agregată este egală cu oferta agregată.
La nivelul de echilibru, se realizează acel volum al producţiei pe care economia este capabilă să îl
producă, dispunând de capacităţile de producţie necesare şi existând cererea agregată pentru
realizarea ei. Aceasta înseamnă că rata de creştere a producţiei totale este egală cu rata de creştere a
cheltuielilor totale, neexistând nici supraproducţie şi nici subproducţie. Corelaţia dintre cererea
agregată şi oferta agregată poate fi analizată în următoarele situaţii.

3.Modelul AD-AS
Modelul de ofertă agregată - AS sau cerere agregată - model macroeconomic care explică nivelul și
producția prețurilor prin relația dintre cererea agregată și oferta agregată.
Este una dintre principalele reprezentări simplificate în domeniul modern al macroeconomiei și este
folosită de o gamă largă de economiști, de la libertari, susținători monetariști ai laissez-faire, precum
Milton Friedman, până la susținătorii post-keynesieni ai intervenționismului economic, cum ar fi ca
Joan Robinson.
Modelul AD / AS este utilizat pentru a ilustra modelul keynesian al ciclului de afaceri. Mișcările
celor două curbe pot fi utilizate pentru a prezice efectele pe care diverse evenimente exogene le vor
avea asupra a două variabile: PIB real și nivelul prețurilor. Mai mult, modelul poate fi încorporat ca
o componentă într-o varietate de modele dinamice (modele cu privire la modul în care variabilele ca
nivelul prețului și altele evoluează în timp).
Modelul AD-AS poate fi legat de modelul curbei Phillips a inflației salariale sau a prețurilor și a
șomajului. Un caz special este o curbă AS orizontală, ceea ce înseamnă că nivelul prețurilor este
constant. Curba AD reprezintă locul de echilibru în modelul IS – LM. Cele două modele produc
aceleași rezultate cu un nivel de preț constant.
Curba cererii agregate

Curba AD (cererea totală) este definită de venitul de echilibru IS-LM la diferite niveluri de preț
potențial diferite. Curba AD în pantă descendentă este derivată din modelul IS – LM.
Prezintă combinațiile dintre nivelul prețurilor și nivelul producției la care piețele de bunuri și active
sunt simultan în echilibru.
Ecuația pentru curba AD în termeni generali este:
unde Y este PIB real, M este oferta nominală de bani, P este nivelul prețurilor, G este cheltuieli reale
ale guvernului, T sunt impozite reale percepute și Z1 alte variabile care afectează amplasarea curbei
IS (orice componentă a cheltuielilor) sau curba LM (influențe asupra cererii de bani). Oferta de bani
reală are un efect pozitiv asupra cererii agregate, la fel și cheltuielile reale guvernamentale;
impozitele au un efect negativ asupra acesteia.
Curba ofertei agregate
Curba ofertei agregate (curba AS) descrie cantitatea de producție pe care firmele intenționează să o
furnizeze pentru fiecare nivel de preț dat.
Curba keynesiană a ofertei agregate arată că curba AS este semnificativ orizontală, ceea ce implică
faptul că firma va furniza orice cantitate de bunuri cerută la un anumit nivel de preț în timpul unei
depresii economice. Ideea din spatele acestui lucru este că există șomaj, firmele pot obține cât mai
multă forță de muncă pe cât doresc la salariul curent, iar producția poate crește fără niciun cost
suplimentar (de exemplu, mașinile sunt inactiv, care pot fi pur și simplu pornite).
4.Piața bunurilor și a serviciilor
Curba IS ("Curba investițiilor egale cu economisirile") reprezintă toate combinațiile posibile dintre
venit și rata dobânzii care echilibrează piața bunurilor și serviciilor. Această piață se află în stare de
echilibru atunci când oferta agregată (volumul de producție fabricată într-o perioadă) este egală cu
cererea agregată (suma cheltuielilor tuturor agenților economici planificate pentru această perioadă).
Matematic, această condiție poate fi ilustrată prin următoarea egalitate:
unde C reprezintă cheltuielile de consum, I -- cheltuielile de investiții, G -- cheltuielile bugetare
(publice, guvernamentale) și NX -- exportul net (diferența dintre valoarea exporturilor și
importurilor).
Inițial curba IS reprezenta condiția de echilibru ca egalitate a investițiilor și economisirilor. In
ambele cazuri, în stare de echilibru suma cheltuielilor agregate efective se va egala cu suma
cheltuielilor planificate (sau dorite), fără a provoca modificări neprevăzute în mărimea stocurilor de
mărfuri.

5.Modelul IS-LM
Modelul IS-LM, de asemenea cunoscut sub denumirile de modelul Hicks-Hansen și modelul
echilibrului dublu sau simultan, este un model economic elaborat de economiștii John
Hicks și Alvin Hansen în baza teoriei macroeconomice keynesiene. Acest model operează cu mărimi
economice agregate (nivelul ratelor dobânzii, volumul total de producție, cheltuielile publice, masa
monetară etc.)

În contextul acestui model, echilibrul economic este privit ca echilibru pe două piețe:

 piața bunurilor și serviciilor

 piața monetară (sau piața banilor)
Grafic modelul este reprezentat ca intersecția a doua linii/curbe, numite IS și LM.
Principalele mărimi variabile ale modelului sunt:

 nivelul ratelor dobînzii - notat prin r

 venitul national - notat prin Y
Modelul IS-LM este luat în considerare într-un context neoclasic, aceasta însemnând că se pornește
de la salarii flexibile.
Curba IS ("Curba investițiilor egale cu economisirile") reprezintă toate combinațiile posibile dintre
venit și rata dobânzii care echilibrează piața bunurilor și serviciilor. Această piață se află în stare de
echilibru atunci când oferta agregată (volumul de producție fabricată într-o perioadă) este egală cu
cererea agregată (suma cheltuielilor tuturor agenților economici planificate pentru această perioadă).
Matematic, această condiție poate fi ilustrată prin următoarea egalitate: IS:

Curba LM ("Curba cererii pentru mijloace lichide egale cu masa monetară") reprezintă toate
combinațiile posibile dintre venit și rata dobânzii care echilibrează piața banilor. Această piață se
află în stare de echilibru atunci când oferta de bani (cantitatea de mijloace bănești, sau masa
monetară, în circulație) este egală cu cererea de bani (cantitatea de bani, de care agenții economici
au nevoie)
Matematic, această condiție poate fi ilustrată prin următoarea egalitate:

Curba LM se bazează pe ipoteza lui Keynes, potrivit căreia agenții economici au trei motive de a
păstra activele sale:

 Motivul tranzacțiilor -- la creșterea volumului de producție, respectiv venitului național,

economia are nevoie de o masă monetară mai mare pentru a facilita tranzacțiile de vânzare-
cumpărare.
 Motivul speculației -- dacă ratele dobânzii sunt mai mici decât nivelul "normal", perceput de
agenții economici, aceștea vor anticipa creșterea lor în viitor și vor amâna plasarea mijloacelor
bănești (cumpărarea de valori mobiliare sau constituirea depozitelor bancare), stimulând astfel
cererea de lichidități.
 Motivul precauției -- pe lângă mijloacele necesare tranzacțiilor planificate, orice agent
economic păstrează o anumită sumă de bani pentru tranzacții neprevăzute.
Cantitatea de lichidități cerută depinde de:

 venit (Y) -- cu creșterea venitului crește cererea de bani pentru tranzacții;

 rata dobânzii (r) -- cu creșterea ratelor dobânzii agenții economici transformă lichiditățile
sale în active generatoare de dobândă (obligațiuni sau depozite bancare), micșorând astfel
cererea speculativă de bani.

Matematic, această condiție poate fi ilustrată prin următoarea egalitate:

Modelul (IS) – (LM) este obţinut din combinarea curbelor (IS) şi (LM), respectiv a echilibrelor pe
cele două pieţe, cea a bunurilor şi serviciilor şi cea monetară. Modelul IS – LM va arăta combinaţia
de output/ venit naţional şi rată a dobânzii care conduc simultan la echilibre pe ambele pieţe (în
ambele sectoare: cel real şi cel monetar), astfel că economia este privită ca un întreg. Punctul de
echilibru este unic, iar grafic este reprezentat prin venitul Y0 şi rata dobânzii r0.

6.Stabilirea echilibrului economic

Echilibrul macroeconomic general se atinge având la bază două poziţii extreme, determinate de
curentul care-l caracterizează:
a. neoclasicismul – consideră că echilibrul este atins în mod automat pe termen lung, la o
utilizare integrală a forţei de muncă (doar cu şomaj natural), prin jocul liber al forţelor pieţei
(flexibilitatea perfectăa preţurilor şi salariilor), motorul principal fiind oferta.
Această teorie recomandă statului să intervină mai ales prin politica monetară în economie.

b. keynesismul–consideră că echilibrul general se produce doar prin intervenţia sistematică şi

permanentă a statului. Inclusiv ei consideră că echilibrul trebuie analizat pe termen scurt,
când exista subocupare, iar motorul este cererea agregată.
Acest curent recomandă statului să intervină în economie prin politica fiscală.