Curs 5

Cererea agregată şi oferta agregată

Macroeconomia se preocupă de factorii determinanţi ai producţiei totale şi ai ratei de

creştere, de rata inflaţiei şi de cea a şomajului într-o economie de piaţă modernă, deschisă
spre exterior, comportamentele agenţilor economici se concretizează, în ultimă instanţă, sub
forma cererii agregate (globale, totale) şi ofertei agregate.
Cererea agregată (globală) reprezintă ansamblul cerinţelor solvabile de bunuri şi
servicii produse într-o economie, într-o perioadă de timp şi la un nivel mediu general al
preţurilor acestora. Structura cererii agregate cuprinde următoarele elemente: a) cheltuieli
pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, efectuate de către populaţie (menajele); b) venituri
alocate şi cheltuite de întreprinderi (firme) pentru investiţiile brute; c) achiziţiile
guvernamentale de bunuri de consum şi bunuri investiţionale, pe seama veniturilor bugetare;
d) cheltuielile agenţilor economici străini (în valută) pentru a importa dintr-o anumită ţară,
respectiv pentru a plăti exporturile acelei ţări.
Mărimea cererii agregate este influenţată de nivelul general al preţurilor, care este o
medie ponderată a preţurilor tuturor bunurilor materiale şi serviciilor produse într-o
economie.
Dacă nivelul general al preţurilor creşte (considerând că ceilalţi factori nu se modifică ),
puterea de cumpărare a banilor scade, astfel că se va putea cumpăra o cantitate mai mică de
bunuri şi servicii cu un venit nominal dat, adică va avea loc o reducere a cererii agregate.
De asemenea, creşterea nivelului general al preţurilor dintr-o economie va conduce
spre o scumpire a bunurilor şi serviciilor produse pe plan intern, comparativ cu cele străine.
Ca urmare, consumatorii interni vor avea tendinţa să cumpere mai puţine bunuri economice
autohtone, ele fiind relativ mai scumpe faţă de cele străine, cu efecte asupra creşterii
importurilor şi scăderii exporturilor de astfel de bunuri.
Creşterea nivelului general al preţurilor afectează şi volumul investiţiilor, întrucât
dacă presupunem că investiţiile se fac din împrumuturi, creşterea acestui nivel va determina
şi mărirea ratei medii a dobânzii, scumpindu-se astfel creditul, cu efecte asupra descurajării
investiţiilor, adică a scăderii cererii pentru bunuri de capital. Totodată, sporirea nivelului
general al preţurilor va avea ca rezultat şi reducerea cheltuielilor guvernamentale pentru
achiziţionarea de bunuri de consum şi bunuri investiţionale.
O creştere generalizată a preţurilor în economie va avea ca rezultat contracţia cererii
agregate (globale) prin reducerea tuturor componentelor acesteia. Invers, scăderea nivelului
general al preţurilor va genera o extindere a cererii agregate.
Considerând însă, că nivelul general al preţurilor rămâne relativ constant pe o anumită
perioadă de timp, atunci cererea agregată variază în raport cu acţiunea unor factori care
poartă denumirea de condiţiile cererii agregate, precum:
a) anticipările consumatorilor şi investitorilor cu privire la evoluţia stării
economice în ansamblul ei. Anticipările optimiste vor determina populaţia să cumpere o
cantitate mai mare de bunuri, în special de folosinţă îndelungată, iar întreprinzătorii să
sporească investiţiile, deoarece creşte gradul de certitudine privind eficienţa acestora, ceea ce
va însemna creşterea cererii agregate. Anticipările pesimiste vor conduce la creşterea
incertitudinilor consumatorilor finali, fapt ce se va reflecta în reducerea cererii agregate, adică
a cheltuielilor pentru bunuri de consum şi de capital.
b) natura politicilor guvernamentale care, dacă privesc creşterea cheltuielilor pentru
investiţii, reducerea fiscalităţii sau sporirea masei monetare, au ca efect creşterea cererii
agregate, iar dacă stimulează creşterea ratei dobânzii sau a fiscalităţii, au ca efect reducerea
cererii agregate.
c) starea generală a economiei mondiale care, dacă se află într-o perioadă de boom
economic, va determina creşterea importurilor, adică mărirea exporturilor din economia
naţională, crescând cererea agregată, iar dacă se află într-o perioadă de criză, partenerii de
afaceri străini vor importa mai puţin, adică exporturile din economia naţională se vor reduce,
scăzând astfel cererea agregată.
Oferta agregată (globală) reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţa
naţională de către toţi agenţii economici, autohtoni şi străini. Altfel spus, oferta agregată
reprezintă producţia totală internă de bunuri economice plus oferta străinătăţii (importurile).
Cel mai important factor de influenţare a ofertei agregate este nivelul general al
preţurilor, care, după cum ştim, se află într-o relaţie direct proporţională cu mărimea
acesteia. Acest lucru este valabil însă, dacă nivelul preţurilor se referă la bunurile marfare
care constituie oferta agregată, fără a avea legătură cu costul acestora.
Modificarea nivelului general al preţurilor se reflectă însă în oferta agregată, şi prin
intermediul costurilor cu factorii de producţie achiziţionaţi. Astfel, o creştere a acestor
costuri (preţuri ale factorilor) poate determina o reducere a ofertei, iar o scădere a lor, mărirea
ofertei agregate. Considerând nivelul general al preţurilor ca fiind relativ constant, oferta
agregată poate fi influenţată şi de alţi factori numiţi condiţii ale ofertei, precum:

a) productivitatea factorilor de producţie care, dacă sporeşte, va antrena o reducere a

costului mediu, creşterea volumului producţiei şi deci, a ofertei agregate. O scădere a acestei
productivităţi va conduce la creşterea costului mediu şi reducerea producţiei pe unitatea de
factor consumat şi deci, a ofertei agregate.

b) volumul factorilor de producţie utilizaţi, care poate spori oferta agregată atunci când
oferta lor creşte şi poate reduce oferta agregată, atunci când oferta lor pe piaţă se diminuează.

Interacţiunea dintre cererea şi oferta agregate

Sistemul economic se află în echilibru atunci când cererea agregată este egală cu oferta
agregată. La nivelul de echilibru, se realizează acel volum al producţiei pe care economia este
capabilă să îl producă, dispunând de capacităţile de producţie necesare şi existând cererea
agregată pentru realizarea ei. Aceasta înseamnă că rata de creştere a producţiei totale este
egală cu rata de creştere a cheltuielilor totale, neexistând nici supraproducţie şi nici
subproducţie.
Corelaţia dintre cererea agregată şi oferta agregată poate fi analizată în următoarele
situaţii:

1. La o ofertă agregată iniţial constantă, dacă cererea agregată creşte faţă de nivelul de
echilibru (Eo), atunci nivelul general al preţurilor creşte, iar producţia reală de bunuri se va
mări şi ea, tinzându-se spre un nou nivel de echilibru (E1). Dacă nivelul iniţial de echilibru
Eo se realizează la o producţie totală care este sub potenţialul real al economiei naţionale,
atunci creşterea cererii agregate va antrena în mod direct o sporire a ofertei agregate, într-un
ritm mai mare faţă de creşterea nivelului general al preţurilor (ofertă elastică). Într-o
asemenea situaţie se impun politici macroeconomice de stimulare a cererii agregate, întrucât
există potenţial de producţie, cu consecinţe asupra creşterii gradului de ocupare a forţei de
muncă şi reducerii şomajului. Dacă excesul de cerere are loc în condiţiile unui potenţial de
producţie deja utilizat, atunci creşterea nivelului general al preţurilor este semnificativă,
generând inflaţie.
2. La o ofertă agregată iniţial constantă, dacă cererea agregată se reduce, atunci nivelul
general al preţurilor va scădea, antrenând şi micşorarea volumului producţiei totale faţă de
situaţia iniţială în acest fel, se tinde către un nou nivel de echilibru (preţ de echilibru), inferior
celui iniţial, cu efecte benefice privind reducerea inflaţiei, dar cu posibile repercusiuni asupra
creşterii ratei şomajului (pe termen mediu sau lung).
De precizat, că pe termen scurt, oferta agregată este în general inelastică, ceea ce
înseamnă că o politică macroeconomică de reducere a cererii agregate, pe un astfel de termen,
poate fi oportună în privinţa ameliorării inflaţiei şi menţinerii sub control a şomajului, dar în
perioade de avânt economic şi nu de recesiune.

3. Dacă cererea agregată este relativ constantă, iar oferta agregată creşte, atunci se
înregistrează o reducere a nivelului general al preţurilor şi o sporire a producţiei totale de
bunuri economice, fapt ce va avea efecte pozitive pentru economia naţională, în privinţa
inflaţiei şi ocupării forţei de muncă. Acest proces nu este permanent, întrucât nivelul general
al preţurilor se va reduce până la o anumită limită, care nu va mai motiva
pe producătorii ofertanţi (oferta stabilizându-se), dar care va deveni atrăgătoare pentru
cumpărători, cererea agregată începând să crească până când va egaliza oferta agregată,
determinându-se noul preţ de echilibru. De la acest preţ, orice variaţie a cererii (presupunând
că oferta este relativ constantă pe termen scurt) se încadrează la situaţiile (1 şi 2) analizate
mai sus.

4. Dacă cererea agregată este relativ constantă, iar oferta agregată se reduce, atunci se
înregistrează o creştere a nivelului general al preţurilor şi scăderea producţiei totale de bunuri
şi servicii, ceea ce echivalează cu situaţia de recesiune şi inflaţie. Este situaţia cea mai gravă a
unei economii şi în care este nevoie de politici macroeconomice care să urmărească oprirea
declinului producţiei totale, stabilizându-se oferta agregată şi stimularea cererii agregate. Deşi
preţurile sunt determinate întotdeauna de intersectarea curbelor cererii şi ofertei, practica
demonstrează că pe termen scurt modificările cererii agregate au mai multe şanse să
influenţeze variaţiile preţurile, iar pe termen lung modificările ofertei agregate sunt
elementele preponderente ale evoluţiei preţurilor.

Implicaţiile teoriei echilibrului

Alături de teoria valorii muncă şi cea a utilităţii, care încearcă să explice esenţa
preţurilor fie de pe poziţia producătorilor, fie de pe cea a consumatorilor, există şi o a treia
teorie, care aduce o serie întreagă de completări primelor două, ea fiind cunoscută sub
denumirea de teoria echilibrului.
 Chiar dacă la ora actuală teoria echilibrului există ca o teorie economică de sine
stătătoare, implicaţiile sale asupra nivelului şi evoluţiei preţurilor au fost avute în vedere atât
de economia politică clasică, cât şi de cea neoclasică.
Astfel, potrivit teoriei obiective a valorii elaborate şi perfecţionate de reprezentanţii
economiei politice clasice, preţul este definit ca fiind expresia monetară valorii a mărfurilor,
fiind explicat pe seama a patru factori fundamentali:
 valoarea mărfii;
 raportul cerere-ofertă;
 capacitatea de cumpărare a banilor;
 politica economică.
Pe de altă parte, reprezentanţii neoclasicismului în economie, care au explicat
preţurile prin intermediul utilităţii marginale a mărfurilor, şi-au bazat cea mai mare parte a
raţionamentelor pe ideea echilibrului consumatorului şi al economiei.

Sumar:

 Rezultatele activităţii la nivel macroeconomic într-o perioadă determinată, de

regulă un an, obţinute de către toţi agenţii economici din economia naţională,
se reflectă cifric şi cantitativ prin indicatori sintetici. Indiferent de natura
rezultatelor (bunuri materiale şi servicii) şi fluxurilor din economia naţională,
aceşti indicatori se calculează numai în expresie valorică, prin intermediul
preţurilor şi tarifelor.
 Conturile economiei naţionale reprezintă un ansamblu de conturi care
evidenţiază tranzacţiile economice efectuate la nivelul economiei naţionale.
Informaţiile care se obţin pe această cale sunt necesare analizei modului de
funcţionare a mecanismului economic precum şi fundamentării politicii
economice.
 Metodologia de calcul a macroindicatorilor presupune că aceştia sunt cu atât
mai relevanţi cu cât tot mai multe dintre operaţiunile economice care se
desfăşoară în interiorul unei economii sunt înregistrate legal. Dacă o mare
parte dintre aceste activităţi se desfăşoară pe piaţa neagră (subterană), atunci
reflectarea economică a realităţii este deformată. Nici cele mai dezvoltate ţări
ale lumii nu pot scăpa de acest flagel, care însă se manifestă cu predilecţie în
economiile ţărilor in curs de dezvoltare (acolo unde se află şi economia
românească).

Pobleme de discutat:
 Tipologia economiilor naţionale;
 Sectoarele economiei naţionale;
 Rezultatele activităţii economice;
 Sistemul Contabilităţii Naţionale;
 Sistemul Producţiei Materiale: