Nu poate exista o imagine cuprinzătoare asupra unei economii naţionale dacă nu se au

în vedere abstracţii in măsură să evalueze întreaga economie într-o manieră obiectivă.

Aprecierea se face prin intermediul aşa numiţilor indicatori macroeconomici compilaţi prin
agregare pe baza datelor din conturile naţionale.

Principalul sistem de analiză macroeconomică este contabilitatea naţională (CN) care

descrie cifric activitatea economică, fluxurile materiale, de venituri şi financiare care au loc în
cadrul unei economii naţionale, între diferiţi agenţi economici.

Există însă două sisteme metodologice pe baza cărora se pot măsura şi calcula
rezultatele macroecomice:

1. sistemul conturilor naţionale (SCN);

2. sistemul producţiei materiale (SPM).

SCN are la bază teoria factorilor de producţie (elaborată de către Jean Baptiste Say),
conform căreia participanţii la activităţile economice sunt recompensaţi în raport de serviciile
aduse ( munca prin salarii, natura – pământul prin rentă, capitalul prin profit şi sau dobândă).

SPM se fundamentează pe teoria muncii productive, potrivit căreia munca (cantitatea

de muncă) depusă în sfera producţiei materiale (inclusiv în sectorul producţiei serviciilor)
creează bunuri economice şi implici venituri. Acest tip de sistem este specific fostelor ţări
socialiste şi pe măsura transferului lor spre economia de piaţă, este înlocuit cu sistemul
conturilor naţionale.