TEMA 4. CEREREA AGREGATĂ ŞI OFERTA AGREGATĂ.

TEMA 4.1 CEREREA AGREGATĂ

1.Cererea agregată - noţiuni generale.
2.Curba cererii agregate.
3 Influenţa politicilor statului asupra cererii agregate.
1.Cererea agregată şi oferta agregată - noţiuni generale.
Elementele cheie în analiza producţiei, inflaţiei, creşterii economice şi rolului politicilor
economice sunt efectuate cu ajutorul cerererii agregate (AD) şi ofertei agregate (AS). Rolul
modelului AD – AS este de a explica şi previziona fluctuaţiile PIB-ului real de-a lungul PIB-uliu
potenţial şi fluctuaţiile nivelului preţului. Modelul utilizează o curbă a cererii agregate şi a ofertei
agregate, fiecare dintre acestea fiind determinate ca o relaţie dintre PIB şi nivelul preţurilor.
Cererea agregată (AD) reprezintă cantitatea totală de bunuri şi servicii cerută pe piaţă de către
menaje, firme, sectorul guvernamental şi sectorul extern într-o anumită perioadă de timp la un
anumit preţ. Componentele cererii agregate sunt:
1.consumul personal (C), include cheltuielile menajelor legate de procurarea bunurilor de
consum curent, alimentare şi nealimentare, pentru bunurile de folosinţă îndelungată, pentru
servicii comunale şi culturale;
2.investiţii private brute (Ib) - reprezintă cheltuielile firmelor efectuate în următoarele direcţii:
- investiţi în maşini şi echipament;
- investiţii în construcţii;
- investiţii în stocuri.
Ib = Inete + A, unde
A — deprecierea capitalului investit în perioada anterioară,
Inete - investiţii curente efectuate în anul dat.
Inete>A => economia se află în perioada de creştere;
Inete=A => stagnare;
Inete <A => descreştere economică.
3.achiziţii guvernamentale (G) pentru procurarea de bunuri şi servicii include cheltuielile
statului legate de procurarea bunurilor şi serviciilor necesare pentru întreţinerea aparatului
administrativ al armatei şi poliţiei;
4.exportul net (Xn) - diferenţa dintre cheltuielile străine pentru bunurile naţionale şi
cheltuielile interne pentru bunurile străine.
Ecuaţia cererii agregate este: AD=C+Ib+G +Xn
AD=C+I - economia simplă, cînd nu există intervenţia statului în economie şi nu
există legătură cu străinătatea;
AD=C+I+G - economie închisă, nu există export şi import;
AD=C+Ib+G+Xn - reprezintă cererea agregată în economia deschisă.

2.Curba cererii agregate. Influenţa politicii monetare asupra cererii agregate.

Curba AD determină cantitatea de mărfuri şi servicii pe care cumpărătorii sînt dispuşi să
procure la orice nivel dat al preţurilor. Ea reflectă combinaţiile volumului producţiei şi nivelulu
preţurilor la care piaţa de bunuri şi cea monetara se află în echilibru.

1
 P

AD
Q

Curba AD poate fi construită în baza ecuaţiei teoriei cantitative a banilor care are următoarea
formă:
M*V=P*Y unde M-masa monetara
V-viteza de rotaţie a capitalului
P-preţul
Y-volumul real al producţiei
Ecuaţia dată stabileşte că masa monetară (M) determină valoarea nominala a producţiei(Y)
care la rîndul ei depinde de nivelul preţurilor(P) şi volumul producţiei.
Pentru orice volum fixat al ofertei de bani ecuaţia stabileşte dependenţa invers proporţională
dintre nivelul preţurilor şi volumul mărfurilor şi serviciilor, iar ca urmare curba AD are
înclinaţie negativa.
Deplasarea de-a lungul curbei AD denotă faptul că modificarea AD este în funcţie de
dinamica nivelului preţului.

P
AD1

AD2
AD0

Q
Conform efectelor cererii agregate avem:
a)efectul ratei dobînzii - creşterea preţurilor duce la micşorarea ofertei reale de bani, la
micşorarea cererii de bani, respectiv la creşterea ratei dobînzii pe piaţa monetară, ca urmare
investiţiile scad şi cererea agregată scade:

2
b)efectul bogăţiei - care arată că dacă preţurile cresc, ca urmare valoarea bogăţiei acumulate de
populaţie se reduce, ca urmare se micşorează cererea din partea menajelor, ceea ce duce la
micşorarea cererii agregate;
c)efectul importului - creşterea preţurilor mărfurilor interne duce la majorarea cererii
populaţiei pentru bunurile importate, care duce la micşorarea exportului net şi ca urmare la
reducerea cererii agregate.
Orice modificare a nivelului preţului va determina o deplasare de-a lungul curbei cererii
agregate. Orice modificare a componentelor cererii agregate, la acelaşi nivel al preţurilor, va
determina o deplasare în spaţiu a curbei cererii agregate.
Curba AD se construieşte pentru o valoare fixată a masei monetare(M). Modificarea acesteia
va cauza deplasarea curbei AD
1) M↑; AD↑ 2) M↓; AD↓

AD2 AD1
AD1 AD2

Fluctuaţiile masei monetare(M) nu sunt unicul factor ce determină fluctuaţiile AD şi ca

urmare deplasarea curbei AD. Aceleaşi consecinţe le vor avea modificarea în viteza de rotaţie
a banilor cînd masa monetara(M) este constantă precum şi alţi factori.
Curba cererii se poate clasifica în curba pe termen lung şi pe termen scurt.
a) curba cererii agregate pe termen lung (LAS) care va indica relaţia dintre PIB
real şi nivelul preţurilor în condiţiile în care PIB real este egal cu PIB potenţial,
respectiv în condiţiile utilizării complete a factorilor de producţie. În acest caz,
nivelul PIB-ului real este independent de nivelul preţurilor, astfel încît LAS este
o dreaptă verticală la nivelul potenţial al PIB-ului.
b) Curba cererii agregate pe termen scurt (SAS) va indica relaţia ce există între
PIB real şi nivelul preţurilor pe termen scurt, în condiţiile în care celelalte
elemente care influienţează programul de producţie rămîn nemodificate (salarii
constante, nivelul preţurilor materiilor prime, etc).Curba SAS are o pantă
pozitivă deoarece costurile firmelor cresc pe măsura creşterii producţiei fizice
(datorită cantităţii limitate de factori) şi ca urmare este necesar un preţ mai mare
pentru a stimula creşterea outputului.

3 Influenţa politicilor statului asupra cererii agregate.

3
 Politica statului influienţează cererea agregată prin intermediul instrumentelor fiscale,
monetare şi comerciale.
Politica fiscală. Autoritatea publică influienţează în mod direct nivelul de echilibru al
venitului prin componenţa G, care este o parte a cererii agregate, şi prin componentele TA şi
TR, componente ce afectează relaţia dintre producţia şi venitul Y şi venitul disponibil YD. În
concluzie vom avea:
AD = C + I + G
C = C + cYD = C + c(Y + TR – TA)‫٭‬
Cu c = MPC, respectiv proporţia din venitul disponibil alocată consumului.
C – consum autonom
Politica fiscală reprezintă politica autorităţilor publice în ceea ce priveşte nivelul
cheltuielilor publice, al transferurilor precum şi structura şi nivelul taxelor şi impozitelor.
O politică de stabilizare constă în acţiuni ale autorităţi publice îndreptate spre controlul
nivelului outputului şi menţinerii sale cît mai aproape de nivelul ocupării complete a factorilor.
Politica bugetar-fiscală expansionistă (stimulatoare) - cînd cresc cheltuielile guvernamentale
sau se reduc taxele. Poate determina creşterea cererii agregate şi pe grafic se arata astfel:

AS

AD2
AD2 AD1
AD1

Ca urmare preţul creşte şi volumul producţiei creşte.

Politica monetar creditară expansionistă - creştera masei monetare va duce la creşterea cererii
agregate şi pe grafic se reprezintă la fel. Daca creşte masa monetară cresc consumul şi
investiţiile. Dacă masa monetară creşte rata dobînzii scade şi, respectiv, cresc investiţiile şi
cererea agregată.
Politica comercială a statului influienţează asupra modificării exportului net, adică dacă
scade cursul valutar, atunci exportul net creşte şi cererea agregata creşte.

4
TEMA 4.2 OFERTA AGREGATĂ
1.Curba ofertei agregate ( clasică şi keynesiană).
2 Influenţa politicii monetare şi fiscale asupra ofertei agregate.
3. Venitul, consumul şi investiţiile.
4. Echilibrul macroeconomic în modelul AD-AS

1.Curba ofertei agregate AS (clasică şi keinesyană).

Oferta agregată (AS) reprezintă totalitatea de mărfuri şi servicii oferite pe piaţa
naţională de către toţi agenţii economici la un anumit nivel al preţurilor într-o anumită
perioadă de timp.
Cantitatea de bunuri pe care firmele sunt dispuse să o ofere spre vînzare, adică oferta globală,
depinde de mai mulţi factori:
1.nivelul mediu al preţului pe economie;
2.modificarea preţurilor factorilor de producţie, (a muncii, a materiei prime, a utilajului, a
informaţiei);
3 volumul resurselor economice;
4.modificarea productivităţii muncii în urma folosirii unor tehnologii mai avansate,
îmbunătăţirii managementului;
5 timpul;
Funcţionarea economiei în perioadă lungă de timp este descrisă de teoria clasică, iar pe
perioada scurtă de timp de teoria keynesiană.
Modelul clasic Modelul Keynesian
5
1.Examinează comportamentul economic într- 1.Examinează comportamentul
o perioada lungă de timp. economic într-o perioadă scurtă de
timp.
2.Presupune flexibilitatea preţurilor. 2.Preţurile sunt constante.
3.Reese din egalitatea nivelului de producţie 3.Afirmă că producţia se modifică
real cu cel potenţial, iar creşterea acestuia este drept răspuns la modificarea nivelului
determinată de creşterea capitalului, muncii şi cererii agregate.
tehnologiei. Y =f(AD)
4.Reese din stabilitatea mărimilor reale (a 4.Reese din stabilitatea mărimii
salariului real W∕P) nominale - W
5.Reese din lipsa şomajului iar inflaţia este 5.Admite existenţa şomajului,
cauzată doar de creşterea ofertei de bani. argumentează rolul stimulator al
acestuia în creşterea producţiei.
Curba ofertei agregate AS reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii oferite pe piaţă la un
anumit nivel al preţurilor într-o anumită perioadă de timp.
* Cînd se modifică preţul (creşte) are loc deplasare de-a lungul curbei AS;
* Cînd are loc modificarea cantităţii oferite indiferent de nivelul preţurilor are loc deplasarea
curbei AS în stînga sau dreapta, în cazul dat nivelul producţiei se modifică, iar preţul rămîne
constant;
În conceptul teoriei clasice, nivelul producţiei nu depinde de nivelul preţurilor graficul
modelului clasic al ofertei agregate(AS)este:

LRAS
P LRAS
AD1
AD2
Y
Y

Deplasarea curbei este posibilă doar în cazurile modificării cantităţii disponibile ale forţei de
muncă şi a tehnologiei de fabricaţie. Orice modificare în factorii de producţie va deplasa
curba LRAS (oferta agregată pe termen lung).Orice modificare a nivelului preţurilor este
influienţată de modificarea AD. Dacă AD se măreşte , curba AD se ridică în sus, preţul de
echilibru se măreşte dar producţia rămâne constantă. Daca AD ramîne constant, atunci nivelul
producţiei potenţiale (Y*) creşte, iar nivelul preţului se micşorează.
În perioada scurtă de timp oferta aregată se bazează pe premizele :
 economia funcţionează în condiţiile utilizării incomplete a factorilor de producţie;
6
 preţurile sunt rigide la factorii de producţie;
 volumul producţiei , ocuparea, salariile reacţionează rapid la fluctuaţiile pieţii.
Modelul AS în perioada scurtă (modelul keynesian) poate avea două situaţii:
1. curba SRAS este o dreaptă orizontală, în cazul când preţurile şi salariile nominale
sunt rigide.
2. în cazul când preţurile sunt relativ flexibile AS are o înclinaţie pozitivă, adică o dată
cu creşterea preţurilor are loc o creştere a cantităţii oferite.

P
AS

SRAS

2.Influienţa politicii fiscale şi monetare asupra ofertei agregate

În teoria macroeconomică mai rămâne discutabilă problema formării ofertei agregate. În
condiţiile contemporane duc la diferenţierea situaţiilor ce nu sunt prevăzute de modelele
iniţiale. Au loc şocurile care necesită intervenţia organelor politice. Şocurile în cazul ofertei
pot fi favorabile şi nefavorabile. Şocurile nefavorabile includ o creştere exogenă a factorilor de
producţie sau dezastrele naturale (recolte slabe, cutremure). Ele mai caracterizează şi tranziţia
ţărilor din Europa Centrală şi de Est de la planificarea centralizată la economia de piaţă.
Şocurile favorabile ale ofertei rezultă de exemplu din progresele tehnologiei sau din
descoperirea de noi resurse naturale.
La interacţiunea şocurilor, curba ofertei agregate pe termen scurt se modifică. De exemplu la
creşterea preţurilor la materie primă mai rapid decât cele ale bunurilor, producătorii sunt
confruntaţi cu costuri de producţie crescute. Atunci când aceştia transferă preţurile ridicate a
bunurilor intermediare asupra propriilor preţuri, curba ofertei agregate se va deplasa în sus,
ceea ce determină stagflaţie, o combinare de creştere reală aflată în declin şi de inflaţie aflată
în creştere. Aceasta creează o dilemă pentru guvernanţi. O soluţie ar fi să se încerce atenuarea
impactului asupra producţiei şi şomaj prin adoptarea unei politici expansioniste fiscale,
creşterea cheltuielilor guvernamentale sau reducerea impozitelor şi taxelor. Dorind să revină la
7
 punctul iniţial ei grăbesc revenirea la tendinţa de creştere dar cu o rată mai ridicată a inflaţiei,
firmele nu vor modifica nivelul preţurilor, dorind să păstreze nivelul producţiei. Singurul efect
a expansiunii fiscale este creşterea producţiei şi utilizarea mai completă a forţei de muncă.
În cazul expansiunii monetare (adică a creşterii cantităţii nominale de bani), în condiţiile
curbei orizontale nu va influenţa preţurile dar va avea loc expansiunea producţiei.
Creşterea cheltuielilor guvernamentale, în condiţiile ofertei clasice, şi a creşterii preţurilor, va
duce la creşterea ratei dobânzii şi ca efect la scăderea cheltuielilor în sectorul privat. În
condiţiile excesului de cerere firmele vor dori să crească preţurile decât producţia.
În condiţiile politicii expansioniste monetare în cazul ofertei clasice va afecta nu producţia ci
preţurile. Ar trebui să revină curba, dar angajaţii, urmează, pretind la majorări de salarii, ceea
ce va cauza nerevenirea curbei la poziţia iniţială, deoarece includerea unor cheltuieli
suplimentare generează creşterea ulterioară a preţurilor.
Firmele vor fi nevoite să liciteze salariile şi costurile, preţurile vor creşte în aceiaşi proporţie
ca şi cantitatea nominală de bani, astfel se menţine nivelul ratei profiturilor.
Deci un management al şocurilor determină o alegere: fie menţinerea inflaţiei fie micşorarea
ofertei şi o creştere a şomajului.

3. Echilibrul macroeconomic. Modelul AD-AS

Pentru elaborarea adecvată şi eficientă a politicilor macroeconomice este necesară depistarea
echilibrului în economie.
Grafic echilibrul economic are loc în punctul de intersecţie a curbei cererii agregate şi ofertei
agregate.

8
 P
LRAS

AS2
AS1

P3 3
P2 1 2
AD2
P1
AD1

Y‫ ٭‬Y1 Y2 Y
Punctul 1 caracterizează acea stare a economiei în care volumul de producţie, nivelul preţurilor şi
ocuparea forţei de muncă se află în echilibru.
Echilibru poate fi în perioadă scurtă şi lungă de timp:
Echilibru în perioadă scurtă este punctul care indică că la un anumit nivel al preţurilor mărfurilor
şi serviciilor şi la un anumit volum de producţiei cererea agregată este egală cu oferta agregată.
Echilibru în perioadă lungă de timp este situaţia ocupării complete a forţei de muncă în care
volumul producţiei reale este egală cu volumul producţiei potenţiale (Y=Y‫)٭‬.
Conform graficului situaţia de echilibru în perioadă lungă de timp este Punctul 1.
Punctele 2 şi 3 caracterizează echilibru în perioadă scurtă de timp. Volumul producţiei reale (Y1 şi
Y2) în această situaţie nu este egal cu volum de producţie potenţiale.

Pentru a explica de ce output-ul de ramură real fluctuează în jurul nivelului potenţial, teoriile
economice pornesc de la interdependenţa dintre output şi cheltuieli: cheltuielile determină output-ul
şi venitul, dar şi outputu-ul şi venitul determină cheltuielile. Pentru a arăta acest mecanism, vom
utiliza un model keynesian simplu de determinare a venitului, în care vom presupune că preţurile
rămîn const. în timp. În acest caz curba AS va fi orizontală.
Cererea agregată este dată: AD = C+I+G+Xn
Vom face şi deosebirea între cererea agregată efectivă (ADE) şi cererea planificată (AD). În
SCN avem: ADE=C+I+G+Xn, iar diferenţa IU = ADE-AD va reprezenta modificarea
neplanificată a stocurilor. Deci cînd AD nu este egală cu output-ul Y, IU = Y – AD.
Prin definiţie, producţia (output-ul) de echilibru (respectiv venitul) este acel nivel al producţiei Y
pentru care AD = cu output-ul: AD = Y (IU = 0).
Funcţia de consum şi cererea agregată. Consumul personal poate fi definit în raport cu nivelul
veniturilor prin intermediul funcţiei de consum: C = C + cY C > 0, 0< c < 1.
C – reprzintă consumul autonom care va arăta nivelul consumului în momentul în care venitul
este zero, sau consumul minim necesar subzistenţei, indiferent de venit. Y reprezintă venitul
agregat, iar c – înclinaţia marginală spre consum (IMC), care este o funcţie de venit.
9
 Pentru o economie simplă: S = Y – C => S = - C + (1-c)Y
În care s = (1-c) se numeşte înclinaţie marginală spre economisire sau acumulare (IMS).
Cea de a doua componentă a AD sunt investiţiile, care pot fi exprimate în raport cu nivelul
producţiei (Y) şi al ratei dobînzii (r), I = f(y,r). AD = C + Ī = C + Ī + cY = Ā+ cY
Relaţia dată arată că AD depinde de cheltuielile autonome (A) şi nivelul venitului (Y). Figura de
mai jos ne arată această conexiune.
AD

AD = Y
AD = Ā+ cY
IU>0
E

A I
IU<0
C
C = C + cY
450
Y
Y0 output, venit
Condiţia de echilibru astfel va fi : Y = Ā + cY => (1 - c)Y = Ā => Y0 = 1 / (1 - c) *Ā = α * Ā
În această relaţie α = 1 / (1-c) se numeşte multiplicator.
Acelaşi rezultat se obţine dacă plecăm de la ecuaţia formării PIB, pe care o diferenţiem
considerînd G şi T constante: Y = C (Y - T) + I + G => dY = dI + c' * dY
dI = (1 - c')dY => dY / dI = 1 / (1 - c')
Se constată că derivata funcţiei de consum (C ') este tocmai IMC, deci C ' = c.
Din definiţia anterioară avem α =∆Y / ∆Ā, deci ∆Y = α*∆Ā.
Conform graficului pentru orice nivel al output-ului (venitului) din stînga lui Yo (IU < 0) firmele
vor constata faptul că cererea depăşeşte oferta şi astfel nivelul stocurilor descreşte. În aceste
condiţii firmele vor mări producţia către nivelul de echilibru Yo.
Pentru niveluri de producţie din dreapta lui Y0 (Y > Y0), oferta depăşeşte cererea, şi cantitatea de
bunuri produse şi nevîndute va conduce la creşterea nedorită a stocurilor (IU >0).
În aceste condiţii firmele vor reduce producţia, care va tinde la Y0; c = IMC reprezintă panta
funcţiei de consum, rescpectiv a curbei AD. Multiplicatorul reprezintă cantitatea cu care se
modifică output-ul în condiţiile în care cererea agregată autonomă creşte cu o unitate.

4. Consumul şi economiile.
Evidenţierea nivelului de dezvoltare economică, precum şi a modului în care sunt utilizate
resursele implică evaluarea şi măsurarea rezultatelor activităţii desfăşurate de agenţi economici în
toate ramurile.
Consumul – reprezintă procesul satisfacerii nevoilor curente ale societăţii şi prezintă cheltuielile
pentru toate bunurile şi serviciile de consum curent.
Clasificarea consumului:
I. După obiectul consumului avem:

10
 - consum material (consum de bunuri care se împart în consum de bunuri alimentare şi
de produse nealimentare);
- consum nematerial (de servicii).
II. După durata consumului:
- consum de folosinţă curentă;
- consum de folosinţă îndelungată.
Indicatorul care reflectă nivelul mediu al consumului de bunuri materiale şi servicii este
consumul pe locuitor. Mărimea acestuia se exprimă şi prin costul vieţii.
Consumul final reprezintă totalitatea de bunuri şi servicii care permit satisfacerea directă a
necesităţilor personale şi colective fără a participa la procesul sporirii volumului de prod.
Consumul intermediar reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care dispare în urma procesului
de producţie devenind astfel actor de producţie.
Relaţia existentă între venit şi consum se exprimă prin:
- rata consumului (înclinaţia medie spre consum) se notează prin „c”: c = C / Y .
Ea reprezintă raportul dintre consumul total şi venit.
- înclinaţia marginală spre consum (c') c = ∆C / ∆Y
Reprezintă raportul dintre variaţia consumului şi variaţia venitului. Evidenţiază cu cît va creşte
consumul la o creştere cu o unitate a venitului.
- funcţia consumului: 0 < c' < 1
C C – consum autonom cînd venitul este „0”
Consumul creşte odată cu venitul, dar la
nivel scăzut de venituri oamenii consumă
mai mult decît veniturile pe care le deţin
apelînd la rezerve sau împrumuturi.
C = C + cY

Y
Economiile (S) reprezintă partea venitului care nu este destinat consumului.
S=Y-C
Rata economisirii (înclinaţia medie spre consum) reprezintă raportul între volumul economisirii şi
cel al veniturilor: s = S / Y
Înclinaţia marginală spre economisire (s') reprezintă raportul între variaţia economisirii şi variaţia
venitului arătînd cu cît vor spori economiile la creşterea cu o unitate a veniturilor: s' = ∆S / ∆Y
Funcţia economisirii naţionale: S = s*Y – S0
unde S0 – economisirea atunci cînd venitul este nul.
Economiile se clasifică şi ele în:
I. În funcţie de sursele de provenienţă:
- economisire brută(Sbrut) cuprinde amortizarea capit. fix, profiturile nedistribuite ale corporaţiilor
şi economiile personale Sbrut=A+Sp+ profiturile nedistribuite ale corpor.
- economisire netă(Snet) Snet= Sbrut – A
II. În funcţie de sectorul economic:
a) economii particulare (private) (SP) Sp = Y + TR + N – T – C

11
b) economii guvernamentale (Sg) Sg = T –TR – N – G sau -Sg = BD
c) Economiile restului lumii (Sr) Sr = profiturile nedistribuite - Xn
S = SP + Sg + Sr
unde: TR - transferuri guvernamentale; N – procente aferente datoriei de stat
T – impozite; BD – deficit bugetar şi BD = ∆M - ∆B
∆M – modificări în masa monetară; ∆B – emisiuni de obligaţiuni pentru
acoperirea deficitului bugetar.

12