MACROECONOMIE

Compunere facuta de cristian

Teoria venitului national

Teoria venitului național se referă la analiza și măsurarea venitului total produs într-o țară într-
un anumit interval de timp.

Produsul Intern Brut (PIB) este principala măsură utilizată pentru a calcula venitul național și
reprezintă valoarea totală a bunurilor și serviciilor finale produse în economie într-un anumit an.

Există două metode principale de calcul a PIB-ului:

Metoda cheltuielilor: PIB-ul este calculat prin adunarea cheltuielilor finale pentru bunuri și
servicii, inclusiv consumul gospodăriilor, investițiile private și publice, cheltuielile
guvernamentale și exporturile nete (exporturi minus importuri).

Metoda veniturilor: PIB-ul este calculat prin adunarea veniturilor generate în economie, cum ar
fi salariile și câștigurile din muncă, dobânzile, dividende, impozitele și profiturile.

PIB-ul nominal reflectă valorile actuale ale prețurilor, în timp ce PIB-ul real ajustează PIB-ul
nominal pentru a elimina impactul inflației și a oferi o măsură a creșterii economice reale.

PIB-ul per capita împarte PIB-ul la populația totală și oferă o măsură a nivelului de trai mediu
într-o țară.

Teoria venitului național este importantă pentru a înțelege dimensiunea și ritmul dezvoltării
economice, evaluarea performanței economice și formularea politicilor economice adecvate.

Cererea agregată. Oferta agregată. Echilibru macroeconomic.

Dezechilibru macroeconomic.
Cererea agregată reprezintă suma tuturor cheltuielilor planificate în economie la diferite niveluri
de prețuri într-un anumit interval de timp.

Cererea agregată este influențată de consumul gospodăriilor, investițiile private și publice,

cheltuielile guvernamentale și exporturile nete (diferența dintre exporturi și importuri).

Oferta agregată reprezintă cantitatea totală de bunuri și servicii pe care producătorii sunt dispuși
să le ofere la diferite niveluri de prețuri.
Oferta agregată este influențată de costurile de producție, nivelul tehnologic, cantitatea de factori
de producție disponibili și politica guvernamentală.

Echilibrul macroeconomic apare atunci când cererea agregată este egală cu oferta agregată.

Echilibrul macroeconomic indică o utilizare eficientă a resurselor economice și se obține la

nivelul prețului și cantității la care cererea și oferta agregată se întâlnesc.

Dezechilibru macroeconomic poate apărea în diferite situații:

Inflație: cererea agregată depășește oferta agregată, ceea ce duce la creșterea generalizată a
prețurilor.

Recesiune: cererea agregată este mai mică decât oferta agregată, ceea ce poate duce la șomaj și
scădere economică.

Dezechilibru bugetar: cheltuielile guvernamentale depășesc veniturile, ceea ce poate duce la

deficite fiscale și datorii publice.

Dezechilibru în comerțul exterior: exporturile nete (exporturi minus importuri) sunt în deficit,
ceea ce poate afecta balanța comercială a unei țări.

Piata muncii
Piața muncii reprezintă locul de întâlnire între cererea și oferta de forță de muncă într-o
economie.

Cererea de forță de muncă vine din partea angajatorilor și reprezintă cantitatea de muncă pe care
aceștia sunt dispuși să o cumpere la un anumit nivel salarial.

Oferta de forță de muncă provine din partea lucrătorilor și reprezintă cantitatea de muncă pe care
aceștia sunt dispuși să o ofere la un anumit nivel salarial.

Echilibrul pe piața muncii apare atunci când cererea de forță de muncă este egală cu oferta de
forță de muncă.

Salariații și nivelul șomajului sunt principalele variabile utilizate pentru a analiza piața muncii.

Salariații sunt prețul pe care angajatorii îl plătesc lucrătorilor pentru serviciile lor și pot varia în
funcție de cerere și ofertă.

Nivelul șomajului indică proporția persoanelor care doresc să lucreze și sunt disponibile pentru
muncă, dar nu au un loc de muncă.

Factori care influențează piața muncii includ cererea și oferta agregată, tehnologia, nivelul de
educație și formare a forței de muncă, politicile guvernamentale și factorii demografici.
Politicile guvernamentale, cum ar fi măsurile de protecție socială, legislația muncii și politica
salarială, pot influența piața muncii.

Somajul
Șomajul reprezintă situația în care persoanele active din punct de vedere economic sunt lipsite de
locuri de muncă și sunt în căutarea unui loc de muncă.

Există mai multe tipuri de șomaj, inclusiv:

Șomaj structural: apare atunci când abilitățile și calificările lucrătorilor nu sunt compatibile cu
cerințele pieței muncii sau când există dezechilibre în distribuția geografică a locurilor de muncă.

Șomaj conjunctural: este cauzat de fluctuațiile ciclice ale economiei și apare atunci când cererea
totală de bunuri și servicii scade în timpul recesiunilor economice.

Șomaj friccional: rezultă din tranziția lucrătorilor între locuri de muncă sau în căutarea unui loc
de muncă potrivit și este considerat inevitabil într-o piață dinamică a muncii.

Șomaj sezonier: apare în anumite industrii sau ocupații care sunt afectate de variații sezoniere,
cum ar fi turismul sau agricultura.

Impactul șomajului poate fi negativ, afectând atât persoanele șomerilor, cât și economia în
ansamblu. Printre consecințele sale se numără scăderea veniturilor, scăderea calității vieții,
instabilitate socială și costuri economice ridicate.

Măsurarea șomajului se realizează prin intermediul sondajelor și a datelor statistice, iar

principala măsură a șomajului este rata șomajului, care exprimă procentul forței de muncă active
care nu are un loc de muncă.

Politicile guvernamentale și măsurile active de ocupare a forței de muncă pot fi implementate

pentru a reduce șomajul, cum ar fi stimulentele pentru crearea de locuri de muncă, programe de
formare și recalificare, și inițiative de sprijin pentru antreprenoriat.

Piata monetara
Piața monetară se referă la interacțiunea dintre cererea și oferta de bani într-o economie.

Banii îndeplinesc mai multe funcții în economie, inclusiv mijloc de schimb, unitate de cont și
rezervă de valoare.

Băncile comerciale joacă un rol central în piața monetară, colectând depozite de la deponenți și
acordând credite și împrumuturi.
Politica monetară este gestionată de către banca centrală a unei țări și include reguli și
instrumente utilizate pentru a controla cantitatea de bani din circulație și pentru a influența ratele
dobânzilor.

Principalele instrumente ale politicii monetare includ politica de rezervă obligatorie, politica de
discount, operațiunile pe piața deschisă și ghidarea anticipațiilor privind ratele dobânzilor.

Scopurile politicii monetare includ menținerea stabilității prețurilor, stimularea creșterii

economice, menținerea stabilității sistemului bancar și gestionarea riscurilor financiare.

Inflatia
Inflația reprezintă creșterea generală și susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și
serviciilor într-o economie pe o perioadă de timp.

Cauzele inflației pot fi diverse, inclusiv creșterea cererii aggregate în raport cu oferta agregată,
costurile de producție crescute, deprecieri monetare, politicile fiscale și monetare expansive sau
evenimente externe cum ar fi creșterea prețurilor la petrol.

Inflația poate avea consecințe negative, cum ar fi reducerea puterii de cumpărare a monedei,
redistribuția inechitabilă a veniturilor și afectarea stabilității economice și financiare.

Măsurarea inflației se realizează prin intermediul indicilor de preț, cel mai cunoscut fiind
Indicele Prețurilor de Consum (IPC).

Pentru a gestiona inflația, politica monetară poate fi utilizată pentru a controla oferta de bani și
pentru a influența ratele dobânzilor.

Politicile fiscale, cum ar fi ajustările de taxe și cheltuieli guvernamentale, pot fi, de asemenea,
utilizate pentru a gestiona inflația.

Ciclurile economice
Ciclurile economice reprezintă fluctuațiile periodice ale activității economice care constau în
alternanța între perioade de creștere și recesiune.

Există patru faze principale într-un ciclu economic: expansiune, vârf, recesiune și fund.

Expansiunea reprezintă perioada în care economia se extinde, având creștere economică, creștere
a ocupării forței de muncă, investiții și niveluri ridicate ale producției și consumului.

Vârful este punctul culminant al expansiunii, caracterizat de nivelurile maxime ale activității
economice și de optimism generalizat în privința viitorului economic.
Recesiunea este perioada în care economia se contractă, având scădere economică, scădere a
ocupării forței de muncă, investiții și producție, precum și reducerea consumului și a
cheltuielilor.

Fundul reprezintă punctul minim al recesiunii, caracterizat de niveluri scăzute ale activității
economice și de pesimism în privința viitorului economic.

Cauzele ciclurilor economice pot fi diverse, inclusiv schimbări în investiții, cerere și ofertă
agregată, politici fiscale și monetare, schimbări tehnologice și evenimente economice globale.

Impactul ciclurilor economice poate fi resimțit în diferite sectoare și industrii, cu efecte asupra
ocupării forței de muncă, investițiilor, consumului, inflației și ratei dobânzii.

Politica economică, inclusiv politica fiscală și politica monetară, poate fi utilizată pentru a atenua
efectele negative ale ciclurilor economice și pentru a promova stabilitatea economică.

Cresterea economica
Creșterea economică se referă la mărirea pe termen lung a producției și a veniturilor unei
economii.

Indicatorul principal utilizat pentru a măsura creșterea economică este produsul intern brut (PIB),
care reprezintă valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o economie într-un anumit
interval de timp.

Creșterea economică poate fi cauzată de mai mulți factori, cum ar fi inovația tehnologică,
investițiile în infrastructură și capital uman, creșterea productivității, politici guvernamentale
favorabile și dezvoltarea piețelor și instituțiilor.

Creșterea economică are numeroase beneficii, cum ar fi îmbunătățirea nivelului de trai, reducerea
sărăciei, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat și sporirea resurselor
disponibile pentru servicii publice și programe sociale.

Totuși, creșterea economică poate genera și provocări, precum inegalitățile sociale și economice,
degradarea mediului înconjurător și consumul excesiv de resurse.

Politica economică poate juca un rol important în promovarea creșterii economice durabile, prin
intermediul politicii fiscale și monetare, politicii de inovare și cercetare, investițiilor în educație
și formare, promovării antreprenoriatului și creării unui mediu favorabil afacerilor.

Politica bugetara
Politica bugetară se referă la deciziile și acțiunile guvernamentale privind colectarea și
cheltuielile bugetare pentru a atinge obiectivele economice și sociale.
Bugetul guvernamental este un instrument important al politicii bugetare și reprezintă o
planificare financiară detaliată a veniturilor și cheltuielilor publice pentru un anumit interval de
timp.

Obiectivele politicii bugetare pot include stimularea creșterii economice, reducerea șomajului,
combaterea inflației, asigurarea stabilității financiare și promovarea redistribuirii juste a
veniturilor.

Politica bugetară poate fi expansionistă sau restrictivă. O politică bugetară expansionistă se

caracterizează prin cheltuieli guvernamentale mai mari și/sau reduceri de impozite pentru a
stimula cererea și creșterea economică. În schimb, o politică bugetară restrictivă implică
reducerea cheltuielilor și/sau creșterea impozitelor pentru a controla inflația și pentru a reduce
deficitul bugetar.

Instrumentele utilizate în politica bugetară includ ajustările de cheltuieli guvernamentale,

modificările nivelului și structurii impozitelor, politica de îndatorare și utilizarea rezervelor
bugetare.

Un aspect important al politicii bugetare este echilibrul bugetar, care se referă la asigurarea unui
echilibru între veniturile și cheltuielile guvernului pe o anumită perioadă de timp.

Politica bugetară poate fi influențată de factori politici, sociali și economici, precum și de

obiectivele pe termen scurt și pe termen lung ale guvernului.

Evaluarea impactului politicii bugetare se realizează prin intermediul analizei cost-beneficiu,

modelării economice și monitorizării rezultatelor obținute.

Comertul international
Comerțul internațional se referă la schimbul de bunuri, servicii și resurse între țări sau regiuni
geografice.

Avantajele comerțului internațional includ posibilitatea de a obține bunuri și servicii care nu sunt
disponibile intern, extinderea piețelor și a oportunităților de afaceri, specializarea în producția
celor mai eficiente bunuri și creșterea economică.

Teoria avantajului comparativ, dezvoltată de economistul clasic David Ricardo, susține că țările
ar trebui să se specializeze în producția și exportul bunurilor pentru care au un avantaj
comparativ în costuri.

Barierele comerciale, cum ar fi taxele vamale, cotele de import, restricțiile privind normele și
standardele tehnice, pot afecta fluxurile comerciale și pot crea distorsiuni în comerțul
internațional.
Organizații internaționale precum Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și acordurile
comerciale regionale, cum ar fi Uniunea Europeană (UE) și Acordul de Liber Schimb al Americii
de Nord (NAFTA), facilitează comerțul internațional și promovează cooperarea economică.

Comerțul internațional poate avea efecte asupra distribuției veniturilor, ocupării forței de muncă
și mediului înconjurător, de aceea este importantă implementarea politicii comerciale echitabile
și sustenabile.

Balanța comercială reprezintă diferența dintre exporturi și importuri, iar un deficit comercial
indică faptul că o țară importă mai mult decât exportă.

Comerțul internațional poate influența relațiile politice și sociale între țări și poate contribui la
stabilitatea globală și cooperarea internațională.

Piata valutara
Piața valutară se referă la locul unde se efectuează tranzacții cu valute străine.

Principalul scop al pieței valutare este de a facilita schimbul valutar între diferite monede pentru
comerț internațional, investiții și alte operațiuni financiare.

Cursul de schimb reprezintă prețul unei valute exprimat în unități ale altei valute și este
determinat de cererea și oferta de valută pe piața valutară.

Piața valutară poate fi divizată în piața valutară spot, unde tranzacțiile se finalizează în termen
scurt (de obicei, în două zile lucrătoare), și piața valutară forward, unde tranzacțiile se desfășoară
pentru o livrare ulterioară.

Participanții pe piața valutară includ bănci comerciale, bănci centrale, companii multinaționale,
instituții financiare și investitori individuali.

Volatilitatea cursurilor de schimb poate fi influențată de factori economici, politici și evenimente

globale, precum ratele dobânzilor, inflația, politicile guvernamentale, instabilitatea politică sau
crizele financiare.

Politica monetară a băncilor centrale poate juca un rol important în stabilizarea pieței valutare
prin reglementarea dobânzilor, intervenții valutare și alte instrumente disponibile.

Instrumente financiare utilizate în tranzacțiile valutare includ schimburile valutare, contractele

forward, opțiunile valutare și alte instrumente derivate.

Piața valutară este foarte fluidă și se desfășoară în principal în mediul electronic, prin intermediul
platformelor de tranzacționare online.