Inflația – definiții și analiză a cauzelor și efectelor acesteia

Ce este inflația?
Inflația reprezintă un dezechilibru major in economia unei țări. Aceasta se refera la cresterea generala si
progresiva a preturilor bunurilor si serviciilor in economia unei tari. In fapt, inflatia este un fenomen
monetar care presupune reducerea puterii de cumparare in bani, avand in vedere ca se pot cumpara
mai putine bunuri sau servicii cu fiecare unitate de moneda. Efectul se poate face simțit atât la nivelul
consumatorului, cât și la nivel macroeconomic, afectând de la prețurile din magazine, până la nivelul
dobânzii de referință.

La calcularea inflației, sunt luate în considerare toate bunurile și serviciile care intră în consumul
gospodăriilor populației, inclusiv:

• articole zilnice (alimente, combustibil);

• bunuri de folosință îndelungată ( îmbrăcămintea, electrocasnicele);

• serviciile (inchirierile/vanzarile de locuinte, infrumusetarea). Astfel că inflația are ca scop măsurarea

impactului total al schimbării prețurilor pentru un set diversificat de produse și servicii, rezultând doar o
singura valoarea reprezentativă pentru creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor într-o economie, pe o
perioadă de timp.

timpului

Cauzele Inflației
De-a lungul timpului economiștii au analizat și studiat îndeaproape ce generează inflația, fiind un
fenomen cu impact puternic asupra nivelului de trai al populației. S-au descoperit o multitudine de
factori care pot desclanșa inflația, însa se pot deosebi următorii factori principali:

 inflație prin cerere;

 inflație prin costuri;
 inflație prin structuri.

Inflația prin cerere presupune că suma cererii de consum a familiilor, de investiții a intreprinderilor și
cheltuielile guvernului este mai mare decât capacitatea productivă a țării. Când populația are lichidități
semnificative sau nu mai economisește ci solicită diverse produse și servicii în cantitate mare, iar piața
este depășită de ritmul cererii, intervine creșterea prețurilor. Astfel că dacă apare o cerere in exces a
anumitor bunuri de consum sau servicii prețurile vor crește in consecință. Acest tip de inflație poate
apărea și dupa anumite crize politice care generează embargouri prin lipsa de materii prime pentru
obținerea unor produse sau pur și simplu prin lipsa unor produse. Un exemplu de creștere a inflației prin
cerere poate fi și creșterea prețurilor apartamentelor în București, pe fondul creșterii veniturilor și a
faptului că există o mare cerere pentru cumpărarea locuințelor noi în special. Construirea de noi locuințe
destitate populației tinere nu a putut ține pasul cu creșterea cererii, astfel că crescând puterea de
cumpărare a locuințelor iar ritmul de construcție rămânând relativ același , rezultatul e creșterea
prețurilor.

De asemenea, economiștii consideră că și politicile eronate ale guvernelor, astfel că o creștere

necontrolată a cantității de bani din circulație, crește cererea pe toate componentele ei (consumul
familiilor, investițiile întreprinderilor și cheltuielile guvernului). De fapt acesta este numit fenomenul
montarist care presupune că, cu cât populația are acces la mai multe resurse, cu atât ei vor dori să
achiziționeze mai multe servicii și bunuri.

Inflația prin costuri se referă la declanșarea inflației prin creșterea costului de producție a anumitor
bunuri. Cauzele costurilor mai mari pot fi de natură politică:

 prin impunerea de noi taxe vamale sau de embargouri – un exemplu actual fiind embargoul pe
cărbune rusesc impus în UE și care în Polonia spre exemplu a crescut prețul tonei de cărbune de
4 ori mai mult decât în urmă cu un an, această țară necesitând să importe din alte surse decât
Rusia 12 milioane de tone de cărbune necesare pentru iarnă;
 prin anumite decizii politice cu efect direct asupra produselor – un alt exemplu actual sunt
politicile Green impuse in UE pentru energie, care au dus la creșteri semnificative ale pretului
energiei, afectând astfel toată populația și crescând inflația;
 majorarea unor accize care controlează prețul combustibilului sau al energiei electrice;

De asemenea costurile mari pot fi cauzate de fenomene naturale distructive care distrug culturi sau alte
bunuri. Un exemplu ar fi legat de Uraganul Katrina care a lovit orașul New Orleans, numeroase țevi care
alimentau benzinăriile fiind distruse s-a diminuat cantitatea disponibilă de combustibil, înregistrându-se
o creștere importantă a prețului carburantului. De asemenea starea vremii unui an influențează prețul
recoltei și automat prețul produselor agricole către consumatorii finali, fiind un factor generator de
inflație.

Inflația prin structuri presupune că prețurile ridicate nu au o legătură directă cu creșterea sau scăderea
ofertei, ci se datoreaza dezechilibrelor dintre clasele sociale, cât și structurii oligopoliste sau
monopoliste a economiei, care împiedică manifstarea concurenței, permițând practicarea nor prețuri
ridicate. Un exemplu de inflație generată astfel este în cazul țărilor sud americane, unde pe lângă faptul
că există un dezechilibru major între grupurile sociale, sate și orașe, mai exisă problema comerțului
exterior. Aceste țări au export format din produse putine de bază, cafea,bumbac, zahăr, iar fluctuațiile
pe piețele internaționale ale acestor produse au repercusiuni directe – în ani buni cu creșteri foarte mari
de venituri, iar în ani răi cu scăderi masive și crize economice.

Inflația are mai multe forme în funcție de cauzele ei și de repercusiunile pe care le poate avea.
Economișii le-au identificat și denumit reprezentativ:

 inflația târâtoare (sau liniștită) -- se referă la creșterea treptată și continuă a prețurilor de până

la 3%. Termenul a fost propus de către Franklyn Holzman, profesor la universitatea Tufts, în
1959;
 inflația moderată -- reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 15-30%. Definiția inflației
moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer, primul
vice-director executiv al FMI, în 1993];
 criza inflaționistă -- reprezintă acea perioadă de timp, de cel puțin doi ani, pe parcursul căreia
rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția crizei inflaționiste a fost propusă de către
Michael Bruno și William Easterly, economiști la Banca Mondială, în 1998;
 inflația rapidă, când ritmul anual de creștere a prețurilor se apropie de 10%;
 inflația galopantă, când creșterea prețurilor depășește 10% anual;
 hiperinflația -- reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună. Definiția hiperinflației a fost
formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la Universitatea Columbia, în 1956.
Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se termină, dacă rata
creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel. După alți autori,
hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și peste acest nivel.

Calculul inflației
Inflația se calculează în expresie relativă ca raportul dintre surplusul de monedă și oferta realp de bunuri
și servicii, căreia în economie ii corespunde o anumită majorare de prețuri. Pentru surprinderea valorii
inflației se calculează lunar sau anual ratei inflației ca fiind procentul cu care prețurile au crescut sau
scăzut într-un interval anume de timp. În România Institutul Național de Statistică calculează rata
inflației în funcție de un indice al prețurilor de consum. Acesta este un indicator economic care măsoară
evoluția prețurilor unor bunuri de larg consum uzuale pe o perioadă de timp în funcție de prețurile lor
într-o perioadă anterioară, o perioadă de referință. Asadar, calculul efectiv al acestui IPC se bazeaza pe
colectarea unui numar total de 60.000 de preturi, selectate dintr-o serie de 6000 de unitati comerciale
sau de consum. Fie ca este vorba despre magazine sau firme prestatoare de servicii, fie ca este studiata
rata la nivelul utilitatilor (precum energia electrica, termica, sau altele), efectele sunt usor de remarcat
pe piata de profil. În Romania se utilizează Indicele Agregat al prețurilor de tip Laspeyres ca fiind raportul
dintre suma bunurilor necesare subzistenței populației în perioada curentă față de perioada de
referință. Acest indice nu actualizează cantitătile din bunurile consumate.

În UE se folosește indicele Armonizat al prețurilor de consum (IAPC) pentru calculul inflației. Acesta
presupune că toate statele europene aplică aceeași metodologie în determinarea inflației. Astfel se
poate obțin o comparare reală a ratei inflației în diferite țări. Banca centrală Europeană are ca obiectiv
menținerea indicelui IAPC la o valoare anuală mai mică de 2%. Acest indice se calculează lunar de catre
Institutul de statistică Eurostat, fiind colectate aproximativ 1.8 milioane de prețuri din peste 200.000 de
magazine din 1600 localități din UE.  Numărul exact al articolelor incluse în eșantion diferă de la o țară
la alta. Pentru fiecare produs, se colectează mai multe prețuri din magazine și regiuni diferite.  ponderea
grupelor de produse se stabilește în funcție de importanța acestora în bugetele medii ale gospodăriilor
populației. Pentru a asigura că indicele își păstrează relevanța, reflectând toate variațiile obiceiurilor de
consum, aceste ponderi sunt actualizate periodic. Ponderile se calculează pe baza rezultatelor unor
sondaje în cadrul cărora membrii gospodăriilor sunt rugați să țină o evidență a cheltuielilor efectuate.
Ponderile reprezintă medii la nivel național, care reflectă cheltuielile tuturor tipurilor de consumatori
(bogați și săraci, tineri și vârstnici etc.). Ponderile țărilor se stabilesc în funcție de cota fiecăreia în totalul
cheltuielilor de consum din zona euro.

Consecințele inflației
 scăderea puterii de cumpărare a populației;
 redistribuirea veniturilor și avuției;
 stimularea înclinației spre consum și descurajarea înclinației spre economisire;
 avantajarea debitorilor (în moneda națională);
 rata inflației care influențează rata dobânzii.
Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în ansamblul ei sunt cunoscute
sub denumirea de cost al inflației.

La ora actuală țările Uniunii Europene trec printr-o puternică creștere a inflației. În graficul de
mai jos, se observă evoluția inflației în Europa, conform indicelui IAPC din anul 1997 până în
prezent.

Fig. 2 - evoluție IAPC în UE

Fig. 3 - Inflația în zona Euro este de 8.9%, cea mai înaltă cotă fiind inregistrată în Estonia

Fig. 4 - Evoluția IAPC în România pe componente

În România se înregistrează la ora actuală o inflație de 13% conform statisticii băncii europe, fiind un
procent bun comparativ cu valoarea cea mai mare de 23% înregistrată în Estonia, dar menținându-se
ridicată pe fondul apropierii cu zona de conflict Ucraina-Rusia. Concluzia este că la momentul actual se
observă o rată a inflației mai crescută în țările est europene comparativ cu cele vestice, unde spre
exemplu în Germania IAPC este la valoarea de 8.5%, sau Franța de doar 6.8%.
 Fig. 5 - Evoluția IAPC în România pe începând cu ianuarie 2000.

Măsuri de prevenire a inflației

Inflația este un fenomen care în cea mai mare măsură are efecte negative(există și anumite avantaje ale
inflației - daca acesta este sub un anumit control si sub anumite limite, poate absoarbe somajul, daca nu
total cel putin partial. In al doilea rand, au de castigat debitorii, care la restituirea creditelor, acestea au,
in condițiile preturilor majorate de inflatie, un avantaj: sumele restituite au o valoare de cumparare mai
mica. Si cei care isi convertesc disponibilitatile banesti in monedele stabile ale altor tari, atunci cand
schimba in moneda nationala au de castigat. Castigul lor este dat de diferenta dintre rata inflatiei interne
si cea a monedei straine), care se doresc a fi combătute prin anumite măsuri preventive. Măsurile merg
pe firul invers al cailor care au dus la inflație și se baează pe instrumente monetare, economice și
financiare. Acestea se împart în două categorii :

 Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:

- politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în economie;
- politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menținerea la un nivel a
cheltuielilor publice, în perioada respectivă, și spre ridicarea, în anumite limite, a nivelului impozitelor și
taxelor, care să frâneze creșterea cererii și a prețurilor;
- politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micșorare artificială a ratei
dobânzii și la ieftinirea creditului;
 Măsuri de stimulare a creșterii ofertei:
- o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obținute prin muncă, prin care să se evite
creșterea costurilor medii;
- creșterea capacității de adaptare a aparatului de producție la cerințele pieței;
- stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții de capital în mijloacele de producție
performante, prin forța de muncă într-o structură de calificare nouă, inovații, prin creșterea
productivității factorilor de producție.
Bibliografie
1. https://www.ecb.europa.eu/ - Banca Centrala Europeana

2. https://financer.com/ro/wiki/ce-este-inflatia/

3. https://www.eumed.net/ecorom/XIII.%20Inflatia/3%20cauzele_inflatiei.htm

4. https://www.investopedia.com/terms/i/inflation.asp

5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Infla%C8%9Bie