Contabilitate

ALINA MĂRCUȚĂ
CONTABILITATE
1
2
CUPRINS
Introducere 7
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1
CONTABILITATEA – FORMĂ DE BAZĂ A EVIDENȚEI ECONOMICE 9
1.1. Obiective 9
1.2. Definirea, necesitatea și rolul contabilității 9
1.3. Organizarea evidenţei contabile la nivel microeconomic 10
1.4. Lucrarea de verificare nr. 1 12
1.5. Bibliografie 12
OBIECTUL ȘI METODA CONTABILITĂȚII 13
2.1. Obiective 13
2.2. Obiectul contabilității 13
2.3. Metoda contabilității 15
2.4. Principiile contabilității 17
2.5. Funcţiile contabilității 19
ACTIVUL PATRIMONIAL 21
3.1. Obiective 21
3.2. Activul patrimonial 21
PASIVUL PATRIMONIAL 28
4.1. Obiective 28
4.2. Pasivul patrimonial 28
DOCUMENTELE ȘI REGISTRELE DE CONTABILITATE 33
5.1. Obiective 33
5.2. Definirea evaluării 33
5.3. Registrele de contabilitate 38
EVALUAREA – PROCEDEU AL METODEI CONTABILITĂȚII 41
6.1. Obiective 41
6.2. Evaluarea – ca procedeu al contabilităţii 41
3
BILANȚUL CONTABIL 45
7.1. Obiective 45
7.2. Importanța și funcțiile bilanțului contabil 45
7.3. Forma şi structura bilanţului patrimonial 47
7.4. Modificări bilanțiere 51
CONTUL ȘI BALANȚA DE VERIFICARE 53
8.1. Obiective 53
8.2. Definiţia, forma şi structura contului 53
8.3. Regulile de funcţionare a conturilor 55
8.4. Analiza contabilă, formula contabilă şi articolul contabil 55
8.5. Balanța de verificare 61
CONTABILITATEA CAPITALURILOR 65
9.1. Obiective 65
9.2. Contabilitatea capitalurilor 65
CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE 74
10.1. Obiective 74
10.2. Contabilitatea activelor imobilizate 74
CONTABILITATEA STOCURILOR 79
11.1. Obiective 79
11.2. Contabilitatea stocurilor 79
CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU TERȚII 83
12.1. Obiective 83
12.2. Clasificarea creanțelor și a datoriilor 83
12.3. Contabilitatea relațiilor cu terții 84
12.4. Analiza corelației creanțe-obligații 92
CONTABILITATEA TREZORERIEI UNITĂȚII 94
13.1. Obiective 94
13.2. Contabilitatea disponibilităților bănești 94
4
CONTABILITATEA CHELTUIELILOR, A VENITURILOR ȘI A REZULTATELOR
FINANCIARE 97
14.1. Obiective 97
14.2. Contabilitatea cheltuielilor 97
14.3. Contabilitatea veniturilor 98
14.4. Contabilitatea rezultatelor financiare 98
14.5. Analiza informațiilor privind rezultatele financiare 100
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 15 102

LUCRĂRI CONTABILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIŢIULUI FINANCIAR 102
15.1. Obiective
15.2. Lucrări de raportare financiar-contabilă întocmite de unităţile patrimoniale 102
în cursul anului
15.3. Lucrări de raportare financiar-contabilă întocmite de unităţile patrimoniale 105
la sfârşitul anului (bilanţul contabil) 114
15.5. Bibliografie
5
6
Introducere
Lucrarea de faţă se adresează studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă care

urmează cursurile Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură și
Dezvoltare Rurală București și își propune să le ofere cursanților modalitățile cele mai
eficiente pentru înţelegerea și aprofundarea problemelor de contabilitate, să le formeze o
gândire contabilă logică, independentă, precum și deprinderi necesare pentru utilizarea
informației contabile în cadul activității desfășurate de către unitățile patrimoniale.
Pentru a fundamenta şi dezvolta ideile din manual este necesară și parcurgerea
bibliografiei la care se face trimitere pe parcursul lucrării.
La sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili să:
 înțeleagă mecanismele de aplicare a principiilor contabile;
 aplice tehnicile de organizare şi funcţionare a contabilităţii unei firme;
 dobândească deprinderile de prelucrare şi înregistrare în contabilitate a
principalelor operaţii economice;
 dobândească deprinderi practice necesare realizării ciclului contabil;
 obţină competenţe care să certifice fiecărui student nivelul de calificare atins în
domeniul contabilității.
7
8
CONTABILITATEA – FORMĂ DE BAZĂ A EVIDENȚEI ECONOMICE
Cuprins
1.1. Obiective
1.2. Definirea, necesitatea și rolul contabilității
1.3. Organizarea evidenţei contabile la nivel microeconomic
1.4. Lucrarea de verificare nr. 1
1.5. Bibliografie
1.1. Obiective
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 definească noțiunea de contabilitate;
 înțeleagă necesitatea organizării contabilității la nivelul fiecărei
unități patrimoniale;
 înțeleagă rolul pe care îl are contabilitatea în cadrul activității
desfășurate de unitățile patrimoniale;
 înțeleagă modul de organizare a contabilității la nivel
microeconomic.
1.2. Definirea, necesitatea și rolul contabilității

Contabilitatea a existat din cele mai vechi timpuri. C.G. Dumitrescu în „Istoria
contabilității” arăta că grecii au împrumutat tehnica evidenței contabile de la egipteni, iar de la
ei au preluat-o romanii. Dar se pare ca evidențele contabile sunt mult mai vechi în istoria
omenirii. Contabilitatea în partida dublă s-a născut ca urmare a practicii contabililor din
Veneţia și Genova. În anul 1494, Luca Paciolo descrie contabilitatea în partidă dublă într-o
lucrare de matematică și geometrie. După apariţia acestei lucrări, aplicarea contabilităţii în
partidă dublă s-a răspândit și în alte țări ale Europei.
Astăzi, contabilităţii îi revin sarcini din ce în ce mai grele. Ea caută să-şi depăşească
limitele, fiind pusă în situaţia de a descrie organizaţii din ce în ce mai complexe care operează
într-un mediu economic şi social în continuă mişcare şi transformare.
9
 ca instrument de descriere, de modelare a întreprinderilor;
Principalele aspecte
sub care trebuie  ca instrument de prelucrare a informaţiilor;
studiată contabilitatea
(după N. Feleagă)  ca practică sau „joc social”, înscrisă într-o reţea de restricţii
reglementare mai mult sau mai puţin stricte.
Contabilitatea poate fi considerată drept o artă, o tehnică sau o ştiinţă, dar indifent de
cum am privi-o, contabilitatea este „un joc social” ce are drept finalitate reprezentarea unei
realităţi care este entitatea.
Contabilitatea studiază acele laturi ale reproducţiei sociale care se pot exprima în
etalon bănesc. Ea urmăreşte existenţa şi dinamica patrimoniului agenţilor economici,
procesele economice, pe care aceştia le organizează, stabilind şi înregistrând rezultatele
financiare finale.
1.3. Organizarea evidenţei contabile la nivel microeconomic

Conform Legii Contabilităţii nr. 82/1991, întreprinderile au obligaţia să organizeze şi
să conducă contabilitate proprie, în limba română şi în moneda naţională. Organizarea
contabilităţii reprezintă deci, nu numai o necesitate, aşa cum am arătat anterior, dar şi o
obligaţie impusă prin reglementările legale în vigoare.
De altfel, entitatea ca sistem complex economico-social şi administrativ-organizatoric,
îndeplineşte o serie de funcţii, în cadrul cărora un rol esenţial îl are funcţia financiar-
contabilă.
Pentru îndeplinirea acestei funcţii şi în acelaşi timp pentru respectarea legii, în cadrul
entității se organizează şi funcţionează un compartiment specializat, financiar-contabil. În
cadrul acestui compartiment lucrează persoane cu studii de specialitate (medii şi superioare),
având atribuţii distincte în domeniul evidenţei contabile operative şi generale.
Compartimentul financiar-contabil se subordonează contabilului şef, care are studii superioare
în finanţe-contabilitate.
Aici se consemnează zilnic şi lunar, toate operaţiunile economico-financiare ce au loc
în entitate, respectiv: cumpărări, vânzări, consumuri, salarii, încasări, plăţi etc., conducând în
final la determinarea rezultatului activităţii şi la întocmirea situaţiilor financiare anuale de
sinteză şi raportate contabilă.
10
Luna calendaristică poartă denumirea de perioadă de gestiune, iar anul calendaristic,
de exerciţiu financiar.
În baza datelor furnizate de evidenţa contabilă, se pot efectua analize economico-
financiare privind corelarea resurselor alocate cu rezultatele obţinute, se pot calcula diverşi
indicatori şi se poate determina evoluţia diverselor fenomene în timp, cu factorii pozitivi şi
negativi care le-au generat.
În cadrul entității, contabilitatea se organizează pe două circuite paralele: contabilitate
financiară şi contabilitate de gestiune.
 este reglementată prin norme unitare;
 oferă o viziune globală asupra activităţii;
 are un obiectiv financiar – reflectarea imaginii fidele a
patrimoniului;
Contabilitatea financiară
 generează fluxuri de informaţii şi documente externe;
 aplică reguli normative;
 oferă date utilizatorilor externi (furnizori, clienţi, bănci,
investitori, organe de control etc.);
 se referă la perioade încheiate (lună, an).
 se lasă la latitudinea fiecărei entități;

 oferă o viziune detaliată asupra activităţii;
 are un obiectiv economic constând în supravegherea şi
controlul activităţii prin intermediul costurilor;
Contabilitatea  generează fluxuri de informaţii interne;
de gestiune  aplică reguli stabilite în cadrul entității;
 oferă date conducerii entității;
 se referă la prezent şi viitor (previziuni);
 clasifică cheltuielile după locul de realizare şi destinaţia lor.
11
Instrucțiuni 1.4. Lucrarea de verificare nr. 1
Lucrarea de verificare solicitată, implică activităţi care necesită
cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 1 privind „Contabilitatea – formă
de bază a evidenței economice”.
1. Definiți contabilitatea. – 2 p
2. Prezentați rolul contabilității în cadrul unei entități. – 2 p
3. Care sunt circuitele de organizare ale contabilității în cadrul unei
Întrebări entități? – 2 p
4. Ce este contabilitatea financiară și prin ce se caracterizează? – 2 p
5. Ce este contabilitatea de gestiune și prin ce se caracterizează? – 2 p
1.5. Bibliografie
1. Bojian Octavian - Bazele contabilităţii, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
2. Cernușca L. - Strategii și politici contabile, Editura Economică,
București, 2004
3. Feleagă N., Feleagă Liliana - Contabilitate financiară. O abordare
europeană și internațională, ediția a IV-a, Editura Economică,
2007
4. Budacia L.C.G. - Bazele contabilității, Editura Universitară,
București, 2010
5. Caraiani C., Dumitrana Mihaela - Bazele contabilității, Editura
Universitară, București, 2010
6. Popa I. - Bazele contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2009
7. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, Monitorul Oficial
nr. 454/2008
8. *** Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial nr.
766/2009.
12
OBIECTUL ȘI METODA CONTABILITĂȚII
Cuprins
2.1. Obiective
2.2. Obiectul contabilității
2.3. Metoda contabilităţii
2.4. Principiile contabilităţii
2.5. Funcţiile contabilităţii
2.7. Bibliografie
2.1. Obiective
 identifice obiectul de studiu al contabilităţii;
 identifice procedeele ce aparțin metodei contabilității;
 identifice și să înțeleagă rolul principiilor contabilității;
 identifice funcțiile contabilității și necesitatea aplicării acestora în
contabilitatea financiară și în contabilitatea de gestiune.
2.2. Obiectul contabilității

Ca orice disciplină ştiinţifică, contabilitatea reprezintă simultan o teorie și o metodă.
În calitatea sa de teorie ştiinţifică, contabilitatea reprezintă un sistem de principii și cunoştinţe
care explică și informează, iar ca metodă sau tehnică, un ansamblu coerent de procedee,
instrumente prin care se observă și înregistrează resursele economice ale societăţii, separate ca
utilități patrimoniale.
Concepţii cu 1. Concepţia administrativă consideră că obiectul contabilităţii îl constituie

privire reflectarea și controlul, în expresie valorică, a faptelor administrative, în
la delimitarea și vederea sprijinirii managementului, pentru a obţine cu un minimum de eforturi
definirea (cheltuieli) un maximum de efecte economice (rezultate-venituri).
obiectului 2. Concepţia juridică consideră ca obiectul contabilităţii îl formează patrimoniul
contabilităţii unui subiect de drept (agent economic), prin prisma relaţiilor juridice, adică a
drepturilor și obligaţiilor pecuniare (materiale) ale unei persoane fizice sau
juridice, în corelaţie cu obiectele, adică cu bunurile și valorile corespunzătoare.
13
3. Concepţia economică sau financiară consideră că obiectul contabilităţii îl
constituie circuitul capitalului, privit atât sub aspectul destinației lui, cât și sub
forma modului de dobândire, respectiv, sub forma de capital propriu și capital
străin.
 Obiectul contabilităţii este reprezentat de reflectarea în expresie bănească a

bunurilor mobile și imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele și alte
bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti, titlurile de valoare,
Concluzie drepturile și obligaţiile agenţilor economici, precum și mişcările și modificările
intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile
și rezultatele obţinute de aceştia.
 Obiectivul fundamental al contabilităţii îl reprezintă furnizarea de informaţii
utile luării deciziilor menite să asigure o imagine fidelă a patrimoniului, situaţiei
financiare și a rezultatelor obţinute.
Din această definiție rezultă că patrimoniul presupune existența a două condiții de

bază: un titular de patrimoniu (subiect de drept) pe de o parte, iar pe de altă parte bunurile și
valorile economice, privite ca obiecte de drepturi și obligaţii, precum și titularul de patrimoniu.
Structura de ansamblu a patrimoniului este următoarea:
PATRIMONIU
BUNURI ECONOMICE PATRIMONIU PROPRIU
(DREPTURI)
PATRIMONIU STRĂIN
(OBLIGAȚII)
Bunurile economice se concretizează în bunuri materiale (terenuri, clădiri, utilaje,

mijloace de transport, stocuri de materii prime etc.) şi nemateriale (proiecte, programe
informatice etc.) formând averea entității.
Relaţiile de drepturi se referă la faptul că entitatea îşi procură o parte din avere din
surse proprii, iar bunurile procurate îi aparţin de drept.
Relaţiile de obligaţii se referă la faptul că entitatea îşi procură o parte din avere din
surse împrumutate, fiind obligată să restituie terţilor contravaloarea bunurilor procurate.
Contabilitatea se ocupă cu reflectarea în expresie valorică a patrimoniului, ea
înregistrează circuitul elementelor patrimoniale în condiţii concrete de timp şi spaţiu,
14
calculează mărimea acestor elemente şi reflectă mişcarea patrimoniului prin operaţiuni de
intrări şi ieşiri1.
Contabilitatea studiază modul de gestionare a patrimoniului, fundamentează
deciziile referitoare la finanţarea şi utilizarea elementelor patrimoniale, controlează realizarea
deciziilor şi stabileşte răspunderi privind integritatea şi dezvoltarea patrimoniului.
De asemenea, contabilitatea studiază echilibrul global al patrimoniului, prin
respectarea ecuaţiei patrimoniale:
BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAȚII
cu derivatele sale: Drepturi = Bunuri economice – Obligaţii

şi
Obligaţii = Bunuri economice – Drepturi
În consecinţă, entitatea reprezintă o unitate patrimonială, al cărei patrimoniu poate fi

privit sub dublu aspect: al mijloacelor economice (bunurile/averea) şi al surselor de
procurare a acestor mijloace (capitalul) proprii şi străine.
Mijloacele economice definesc activul patrimonial, iar sursele definesc pasivul
patrimonial.
În derularea operaţiunilor economico-financiare, apar şi o serie de procese
economice, sub forma veniturilor şi cheltuielilor, care ajută la înregistrarea creşterii sau
diminuării patrimoniului.
În acest context, ecuaţia patrimonială de mai sus, devine:
AVERE = CAPITAL
2.3. Metoda contabilității

Datorită complexităţii obiectului de studiu, metoda contabilităţii reuneşte mai multe
procedee tehnice de lucru.
Un ansamblu de procedee aflate într-o strânsă corelație și intercondiționare ca un

Metoda tot unitar, în vederea stabilirii normelor și principiilor cu caracter special pe care
contabilității se fundamentează contabilitatea și cu ajutorul cărora cercetează starea și mişcarea
elementelor patrimoniale ale unităţilor patrimoniale.
1
Gh. Talaghir, Gh. Negoescu – Contabilitatea pe înţelesul tuturor, Ed. All, Bucureşti, 1998
15
O trăsătură caracteristică a metodei contabilităţii este aceea a folosirii unor procedee
care să permită înregistrarea numerică, cifrică, a existenţei și mișcării patrimoniului unităților
economice și sociale în expresie valorică. Generalizând, se poate spune că metoda
contabilității reprezintă totalitatea procedeelor interdependente, pe care le folosește aceasta în
scopul cunoașterii situației partimoniului și a rezultatelor obținute.
1. procedee comune tuturor ştiinţelor;

Procedee utilizate
de contabilitate 2. procedee specifice metodei contabilităţii;
3. procedee ale metodei contabilităţii, comune și altor discipline economice.
Procedee comune Observația – este faza inițială a cercetării obiectului de studiu al oricărei științe
tuturor științelor și este utilizată pentru cunoașterea operațiilor economice care se pot exprima
valoric și pe care le reflectă cifric, numeric, cu ajutorul procedeelor sale
specifice.
Raționamentul – se aplică de metoda contabilităţii, pentru ca pe bază de
judecăți logice, pornind de la fenomenele și procesele economice care intră în
obiectul său de studiu să ajungă la concluzii noi (ex.: activul este egal cu pasivul,
pentru că între mijloacele economice și sursele de finanţare a acestora există o
egalitate perfectă).
Comparația – se folosește de metoda contabilităţii prin alăturarea a două sau
mai multe fenomene și procese economice care se pot exprima valoric, cu scopul
de a stabili asemănările și deosebirile dintre ele, ca astfel să se tragă o serie de
concluzii. Se foloseşte frecvent pentru a se compara veniturile și cheltuielile pe
baza cărora se stabilesc rezultatele finale.
Clasificarea – acțiunea de împărțire, distribuire, repartizare sistematică pe clase
sau într-o anumită ordine a obiectelor în funcţie de asemănările și deosebirile
dintre ele. Asemănările le apropie și le încadrează în aceeași clasă, iar deosebirile
le diferențiază și le distribuie în clase diferite.
Analiza – procedeu științific de cercetare a unui întreg, a unui fenomen care se
bazează pe examinarea fiecărui element component în parte.
Sinteza – ca procedeu științific de cercetare a fenomenelor se bazează pe
trecerea de la particular la general, de la simplu la compus pentru a se ajunge la
generalizare.
16
Procedee specifice Bilanţul – stă la baza dublei reprezentări a patrimoniului în contabilitate. El
metodei furnizează informaţii generale privitoare la situația economică și financiară a
contabilităţii unei entități, dar reflectă și la relaţiile ei economice cu alte entități, fiind
completat de o serie de situații anexă prin care se explică și se detaliază anumite
laturi ale activității economico-financiare ale societății.
Contul – se deschide în contabilitatea curentă pentru reflectarea fiecărui element
din patrimoniu. Contabilitatea dispune de un sistem de conturi în care reflectarea
operațiilor economice rezultate din mișcarea elementelor patrimoniale are la
bază dubla înregistrare.
Balanţa de verificare – asigură în contabilitatea dublei reprezentări și a dublei
înregistrări, garanția exactității înregistrărilor efectuate în conturi. Datele balanței
de verificare stau la baza întocmirii bilanțului. Balanța de verificare îndeplineşte
atât o funcție de control, cât și o funcție economică, constituind puntea de
legătură între cont și bilanţ.
Procedeele Documentația – orice operaţie economică și financiară referitoare la existența și

metodei mișcarea elementelor patrimoniale trebuie să fie consemnată în documente care
contabilităţii fac dovada înfăptuirii lor.
comune și altor Evaluarea – procedeul prin care datele contabilității sunt reprezentate printr-o
discipline singură unitate de măsură, creând posibilitatea centralizării lor cu ajutorul
economice balanțelor de verificare și generalizarea cu ajutorul bilanțului. Evaluarea constă
în transformarea unităților naturale în unități monetare cu ajutorul prețurilor.
Calculaţia – este strâns legată de evaluare ca procedeu al metodei contabilităţii.
Acest procedeu își găsește aplicarea cea mai largă în domeniul calculației
costurilor de producție.
Inventarierea – se foloseşte pentru a se cunoaşte situația reală a patrimoniului
reflectat în contabilitate, și trebuie să se verifice existența faptică a tuturor
elementelor sale, în scopul descoperirii neconcordanțelor dintre datele
înregistrate în conturi și realitatea de pe teren.
2.4. Principiile contabilităţii

Pentru a se oferi o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor
obținute de către entitate, trebuie respectate cu bună credință regulile privind evaluarea
patrimoniului și celelalte norme și principii contabile.
17
Principiul  nu sunt admise supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor,
prudenţei respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de
deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea
activității unității;
 prudența presupune anticiparea efectelor unor acțiuni și în special a
transferului de proprietate cu efecte posibile asupra exerciţiului sau a celor
parcurse deja, întrucât asupra lor nu se mai poate interveni din punct de
vedere contabil;
 la încheierea fiecărui exercițiu financiar se contabilizează datoriile și
pierderile probabile.
Principiul  continuitatea aplicării regulilor și normelor privind evaluarea, înregistrarea

permanenţei în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor
metodelor asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile;
 asigură aplicarea pentru aceleași elemente, stucturi, domenii de activitate, a
acelorași metode de la un exercițiu la altul, excluzând schimbarea metodelor
în cursul exercițiului;
 modificarea metodelor de la un an la altul trebuie să fie determinată de o
profundă motivație (modificarea unor acte normative, stabilirea unor reguli
generale de evaluare noi etc.).
Principiului  presupune că unitatea patrimonială își continuă în mod normal funcționarea

continuităţii într-un viitor previzibil, fară a fi în stare de lichidare sau de reducere
activităţii sensibilă a activității;
 atunci când funcționarea este delimitată în timp sunt menționate datele de
începere și de încetare a activității;
 permite fixarea responsabilității entității în raport cu terțe persoane, inclusiv
cu bugetul statului.
Principiul  presupune delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor aferente

independenţei activităţii unităţii patrimoniale pe măsura angajării acestora și trecerii
exerciţiului acestora la rezultatul exerciţiului la care se referă;
 independența exercițiului trebuie înțeleasă prin aceea că nu se mai poate
interveni asupra bilanţului după perioada de raportare (aprobarea consiliului
de administrație, înregistrarea la organele financiare etc.).
18
Principiului  bilanțul de deschiderea unui exercițiu trebuie să corespundă cu bilanțul de
intangibilităţii închidere al exercițiului precedent.
bilanţului de
deschidere
Principiului  elementele de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate și înregistrate în

neconpensării contabilitate separat, nefiind admise compensarea între posturile de activ și
de pasiv ale bilanțului;
 necompensarea trebuie înţeleasă în sensul că pentru fiecare element
patrimonial cu substanță materială, pentru orice resursă care reflectă
drepturi și obligații trebuie să fie deschis, în contabilitate, câte un cont nou;
 necompensarea nu trebuie confundată cu rectificarea prevăzută în scopul
reflectării valorii rămase;
 valorile rectificative sunt evidențiate distinct chiar dacă în cazul unor
elemente patrimoniale înregistrarea în bilanţ se face la valoarea considerată
netă sau rămasă (imobilizări rectificate pe calea amortizării, materiale de
natura obiectelor de inventar rectificate pe calea uzurii sau deprecierilor
rectificate pe seama provizioanelor etc.).
2.5. Funcțiile contabilității

Contabilitatea  Funcția de înregistrare completă a tranzacțiilor entității în scopul
financiară determinării periodice a situației patrimoniale și a rezultatului global;
 Funcția de comunicare financiară externă (informarea terţilor);
 Funcția de instrument de verificare și de probă judiciară și fiscală;
 Funcția de instrument de gestiune a entității;
 Funcția de furnizare a informaţiilor necesare realizării sintezelor
macroeconomice;
 Funcția de informare pentru analize financiare;
Contabilitatea  Funcția de determinare a costurilor pe produse, lucrări și sectoare de activitate;
internă de  Funcția de determinare a diferitelor marje și a rezultatelor analitice pe
gestiune produse și activități;
 Funcția de generalizare și furnizare a informațiilor destinate elaborării
bugetelor și costurilor previzionate;
 Funcția de generalizare și furnizare a informațiilor destinate actualizării
indicatorilor de gestiune din structura tabloului de bord al entității;
 Funcția de generalizare și furnizare a informațiilor destinate măsurării
performanțelor la nivelul sectoarelor și pe produse, lucrări și servicii.
19
Lucrarea de verificare solicitată, implică activităţi care necesită
cunoaşterea Unităţii de învăţare nr. 2 privind „Obiectul și metoda
contabilității”.
1. Precizați care este obiectul de studiu al contabilității. – 2 p

2. Precizați caracteristicile metodei contabilității. – 2 p
3. Descrieți procedeele specifice metodei contabilității. – 2 p
Întrebări 4. Caracterizați în câteva rânduri fiecare principiu al contabilității. – 2 p
5. Enumerați funcțiile contabilității. – 2 p
2.7. Bibliografie
1. Bojian Octavian - Bazele contabilităţii, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
2. Budacia L.C.G. – Bazele contabilității, Editura Universitară,
București, 2010
5. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, Monitorul Oficial
nr. 454/2008
6. *** Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial nr. 766/2009.
20
ACTIVUL PATRIMONIAL
Cuprins
3.1. Obiective
3.2. Activul patrimonial
3.4. Bibliografie
3.1. Obiective
 definească noțiunea de active patrimoniale;
 identifice și să descrie elementele componente ale activelor
imobilizate;
 identifice și să descrie elementele componente ale activelor
circulante.
3.2. Activul patrimonial

Este format din totalitatea mijloacelor economice destinate bunei desfăşurări a
activităţii. Elementele patrimoniale de activ se pot clasifica: după modul de valorificare şi
după gradul de lichiditate. Se observă că, după ambele criterii se conturează două mari
categorii de active patrimoniale: active imobilizate şi active circulante.
I. Activele imobilizate - active fixe ce se consumă şi se valorifică în mod treptat, pe

parcursul mai multor cicluri de exploatare, având un grad de
lichiditate scăzut.
În funcție de natura lor, ele cuprind următoarele grupe:

1) Active imobilizate - sunt active fixe nemateriale, reprezentate prin documente juridice
necorporale sau comerciale ce conferă entității anumite drepturi.
2) Active imobilizate - sunt active fixe materiale.

corporale
21
3) Active imobilizate - sunt active fixe de natura investiţiilor financiare în cadrul altor
financiare întreprinderi, efectuate pe termen mediu şi lung, în scopul obţinerii
de venituri.
1) Activele imobilizate necorporale cuprind:
a) Cheltuielile de - sunt cheltuielile efectuate de entitate la înfiinţarea ei: cheltuieli de
constituire înscriere la Registrul Comerţului, taxe de publicare la Monitorul
Oficial, cheltuieli cu emisiunea de acţiuni şi părţi sociale etc.
b) Cheltuielile de - sunt cheltuieli efectuate pentru achiziţionarea sau realizarea în
cercetare-dezvoltare producţie proprie a unor proiecte de cercetare ce urmează a fi
aplicate în procesul de producţie, în scopul obţinerii de profit.
c) Concesiunile - sunt convenţii prin care entitatea dobândeşte, în schimbul unei
sume, dreptul de a exploata pe o anumită perioadă, bunuri
proprietate a statului (terenuri, clădiri etc.).
d) Brevetele - sunt documente prin care i se recunoaşte unei persoane dreptul de a
exploata exclusiv un produs al cărui autor este.
e) Licenţele de fabricaţie - sunt drepturi câştigate de entitate, de a exploata un brevet, prin
cumpărarea acestuia.
f) Mărcile de fabrică - sunt sume investite de entitate pentru ca produsele sale să se
deosebească de produse similare existente pe piaţă.
g) Fondul comercial - reprezintă dreptul suplimentar cuvenit entității, peste valoarea
bunurilor materiale, datorită existenţei unor condiţii deosebite,
precum: vadul comercial, clientela etc.
h) Programele informatice - reprezintă partea soft a echipamentului electronic, ce permite
efectuarea diverselor operaţiuni cu ajutorul tehnicii de calcul.
i) Alte imobilizări - cuprind cheltuieli ocazionate de achiziţionarea sau elaborarea
necorporale programelor informatice şi alte imobilizări necorporale.
j) Imobilizările necorporale - reprezintă costul de producţie sau de achiziţie a imobilizărilor
în curs necorporale neterminate până la sfârşitul exerciţiului financiar.
Datorită utilizării lor pe durată îndelungată, imobilizările necorporale se supun uzurii

în timp. Expresia valorică a uzurii imobilizărilor se înregistrează în contabilitate sub
forma amortizării.
22
2) Activele imobilizate corporale cuprind:
a) Terenurile - în funcție de destinație se clasifică: terenuri agricole, silvice, pentru
construcţii etc.
- în funcţie de intervenţia factorului uman se clasifică în:
a1) Terenurile fără - sunt achiziţionate în scopul vânzării lor ulterioare. Nu se
amenajări amortizează, în schimb se supun actualizării periodice, în funcţie de
evoluţia preţurilor pieţei. Această actualizare a valorii se numeşte în
contabilitate reevaluare.
a2) Amenajările de - lucrări efectuate în scopul derulării unor activităţi profitabile
terenuri (îndiguiri, desecări, asanări etc.).
b) Mijloace fixe - sunt imobilizări corporale ce îndeplinesc simultan două condiţii:
valoare de intrare (Vi)  2.500 lei (această sumă se actualizează
periodic, prin lege) și durată de folosinţă (D)  1 an calendaristic.
- Grupa mijloace fixe conține:
b1) construcţiile;
b2) instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii;
b3) mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor
umane şi materiale, alte imobilizări corporale.
c) Imobilizări corporale în - reprezintă investiţiile neterminate efectuate în regie proprie sau în
curs antrepriză.
3) Activele imobilizate financiare conțin:

a) Titlurile imobilizate - sunt reprezentate de acţiuni/părţi sociale cumpărate de entitate la
alte întreprinderi, pe termen mediu şi lung, în scopul de a obţine la
sfârşitul fiecărui an venituri sub formă de dividende, cu sau fără
drept de decizie în activitatea entității respective. Ele pot fi: titluri
de participare, titluri sub forma intereselor de participare, alte titluri
imobilizate.
b) Creanţele imobilizate - sunt împrumuturi pe termen mediu şi lung pe care entitatea le
acordă altor întreprinderi, în scopul de a obţine lunar şi anual, pe
durata contractului, venituri sub formă de dobânzi. Ele pot fi:
creanţe legate de participaţii, sume datorate de filiale etc.
II. Activele circulante - sunt active ce se consumă şi se valorifică dintr-o dată, fiind
reînnoite la fiecare ciclu de exploatare şi având un grad de
lichiditate ridicat. Ele îşi schimbă în permanenţă forma bani-marfă-
23
bani, în funcţie de stadiul circuitului economic pe care îl parcurg
(aprovizionare, producţie, desfacere).
Activele circulante se împart în:

1) Active circualnte - sunt reprezentate prin stocurile şi producţia nedeterminată ce se
materiale regăsesc în entitate.
2) Active circulante în - sunt reprezentate prin creanţele entității, respectiv sumele pe care
decontare entitatea le are de încasat de la clienţi în schimbul bunurilor vândute
acestora.
3) Investiții financiare pe - sunt echivalente de numerar, uşor convertibile în numerar, a căror
tremen scurt risc de schimbare a valorii este nesemnificativ.
4) Casă și conturi la bănci - disponibilităţile în lei şi în valută ale entităţii, păstrate în casierie şi
în conturile de la bănci, acreditive, alte valori etc.
1) Activele circulante materiale cuprind:
a) Materiile prime - sunt stocuri cumpărate în scopul de a fi consumate în procesul de
producţie. Ele participă în mod direct la realizarea produsului finit
şi se regăsesc în acesta, în stare iniţială sau transformată.
b) Materialele consumabile - sunt stocuri cumpărate ce participă la realizarea produselor finite,
fără a se regăsi în acestea. Cuprind următoarele categorii: materiale
auxiliare, combustibili, materiale de ambalat, piese de schimb,
seminţe, furaje, alte materiale.
c) Materialele de natura - sunt bunuri cumpărate ce nu îndeplinesc simultan cele două condiţii
obiectelor de inventar pentru a fi mijloace fixe. Prin urmare, au fie Vi  2.500 lei dar D
sub un an, fie D  1 an, dar Vi sub 2.500 lei.
d) Produsele - sunt stocuri fabricate în scopul vânzării lor către clienţi. Cuprind:
d1) Produsele finite - sunt bunurile ce au parcurs integral stadiile procesului tehnologic şi
îndeplinesc condiţiile calitative pentru a fi vândute;
d2) Semifabricatele - sunt produsele ce au parcurs parţial stadiile procesului tehnologic,
dar care pot fi vândute ca atare.
d3) Produsele reziduale - sunt produsele ce au parcurs în întregime procesul tehnologic, dar
nu îndeplinesc condiţiile calitative ale produsului finit (rebuturi),
sau rezultă pur şi simplu ca urmare a aplicării procesului
tehnologic.
e) Producţia în curs de - este producţia aflată în curs de execuţie, ce a parcurs parţial
execuție procesul tehnologic, fără a ajunge la stadiul de semifabricat sau
(producția neterminată) produs finit.
24
f) Animalele - sunt stocurile achiziţionate în scopul reproducţiei sau vânzării
pentru consumul populaţiei.
g) Mărfurile - sunt stocuri cumpărate în scopul vânzării lor ca atare.
h) Ambalajele - sunt stocuri cumpărate şi utilizate în scopul depozitării şi
transportului produselor finite şi mărfurilor. De regulă ele se vând
odată cu acestea.
2) Activele circulante în decontare (creanțele) cuprind:

a) Creanţe comerciale - sunt reprezentate de creanţele asupra terţilor izvorâte din raporturile
comerciale cu aceştia, cum sunt:
1. Furnizori-debitori, reprezintă drepturi de creanţă care rezultă
din avansuri şi aconturi acordate furnizorilor. Aceste avansuri şi
aconturi (împrumuturi) se acordă înainte ca datoria faţă de
furnizori să existe.
2. Clienţi, sunt creanţele rezultate din facturarea către terţi a
bunurilor şi serviciilor livrate sau de livrat, urmând a se realiza
(încasa) ulterior.
3. Efecte de primit de la clienţi, sunt reprezentate de drepturile de
creanţă asupra clienţilor care au acceptat să îşi onoreze
obligaţiile pe baza unui credit cambial, urmând ca furnizorul să
primească de la clienţi cambiile acceptate sau biletele la ordin.
4. Clienţi – facturi de întocmit, reflectă valoarea bunurilor livrate,
a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate către clienţi,
pentru care nu s-au întocmit facturi.
b) Sume de încasat de la - sunt reprezentate de drepturile de creanţă, asupra altor unităţi din
societăţi din cadrul cadrul grupului, izvorâte din: sume şi bunuri livrate, imobilizări
grupului cedate, dividende de încasat pentru investiţiile financiare pe termen
scurt etc.
c) Sume de încasat din - sunt reprezentate de drepturile de creanţă rezultate de interesele de
interese de participare participare pe termen scurt, cum sunt: sume virate unităţilor legate
prin interese de participare, imobilizările financiare cedate acestor
unităţi, dividende de încasat pentru investiţiile pe termen scurt etc.
d) Creanţe privind - reflectă drepturile de creanţă asupra acţionarilor sau asociaţilor care
capitalul subscris şi au subscris să contribuie la majorarea capitalului social, urmând ca
nevărsat aportul lor să fie adus în societatea comercială.
25
e) Alte creanţe - cuprind creanţele întreprinderii rezultate din operaţiuni (decontări)
cu: personalul, bugetul statului, bugetul asigurărilor şi protecţiei
sociale, asociaţii în participaţie, diverşii debitori etc. De asemenea
acest element include şi sumele în curs de clarificare, care la un
moment dat nu pot fi înregistrate la alte posturi de activ sau pe
cheltuieli, fiind necesare cercetări sau lămuriri suplimentare.
3) Investițiile financiare pe termen scurt:

a) Titluri de participare - sunt investiţii financiare pe termen scurt (plasamente) făcute la
deţinute la societăţi din societăţi comerciale din cadrul grupului (cumpărări de acţiuni) cu
cadrul grupului scopul obţinerii unor venituri financiare pe termen scurt.
b) Acţiuni proprii - sunt acţiunile proprii răscumpărate cu scopul creşterii valorii
acestora pe piaţa de capital. Ulterior aceste acţiuni sunt anulate sau
sunt cedate (revândute).
c) Alte investiţii financiare În această categorie sunt incluse:
pe termen scurt - acţiunile emise de alte societăţi, cumpărate în vederea obţinerii de
venituri financiare pe termen scurt (cu scop speculativ);
- obligaţiunile emise şi răscumpărate de societatea comercială, în
vederea anulării;
- obligaţiunile emise de alte societăţi cumpărate în vederea revânzării
lor;
- alte investiţii financiare (titluri de plasament şi creanţe asimilate)
cumpărate;
- valori de încasat sub forma cecurilor şi altor efecte comerciale
primite de la clienţi. Aceste instrumente financiare urmează să fie
încasate la termenele stabilite sau pot fi scontate înainte de sca-
denţele fixate iniţial în schimbul unei taxe de scont cedate.
4) Casa și conturi la bănci cuprind:
a) Conturile la bănci - cuprind disponibilităţile băneşti existente în contul curent deschis
de entitate la una sau mai multe instituţii bancare. Sumele pot fi în
lei sau în devize.
b) Casa - surprinde disponibilităţile băneşti aflate în casieria entității
(numerarul existent) în lei dau în devize.
c) Alte valori - cuprind: timbre fiscale şi poştale, bilete de odihnă şi tratament,
tichete de călătorii, bonuri de consum fix pentru benzină şi
motorină etc. – bunuri achiziţionate de entitate în scopul
26
consumului în activitatea curentă (transport, corespondenţă,
concedii, angajaţi etc.).
e) Acreditivele - reprezintă sume rezervate din contul bancar şi puse la dispoziţia
furnizorilor, pentru plata unor datorii.
f) Avansurile de trezorerie - reprezintă sume plătite prin casieria entității, delegaţilor angajaţi ai
firmei, care se deplasează în interesul serviciului. La întoarcerea din
deplasare, delegatul justifică suma cheltuită prin: transport, cazare
la hotel, diurnă, plata unor furnizori etc. Suma rămasă necheltuită
(nejustificată prin documente), se restituie la casieria entității.
g) Cecurile de încasat - sunt file de CEC primite de entitate de la clienţii cărora le-a vândut
anterior bunuri. În momentul primirii filei de CEC, entitatea o
depune la bancă şi încasează prin cont suma înscrisă pe fila
respectivă.

Lucrarea de verificare solicitată, implică activităţi care necesită cunoaşterea
Unităţii de învăţare nr. 3 privind „Activul patrimonial”.
1. Definiți activele imobilizate. – 2 p

2. Definiți activele circualnte. – 2 p
3. Cum se clasifică activele imobilizate? – 2 p
4. Cum se clasifică activele circulante? – 2 p
Întrebări
5. Ce sunt creanțele? – 2 p
3.4. Bibliografie
1. Bojian Octavian - Bazele contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2003
2. Cernușca L. - Strategii și politici contabile, Editura Economică, București,
2004
3. Budacia L.C.G. - Bazele contabilității, Editura Universitară, București,
2010
6. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, Monitorul Oficial nr.
454/2008
27
PASIVUL PATRIMONIAL
Cuprins
4.1. Obiective
4.2. Pasivul patrimonial
4.4. Bibliografie
4.1. Obiective
 definească noțiunea de pasiv patrimonial;
 identifice și să descrie elementele componente ale capitalurilor
proprii;
 identifice și să descrie elementele componente ale capitalurilor
străine.
4.2. Pasivul patrimonial

Este format din totalitatea surselor entității destinate procurării mijloacelor
economice prezentate anterior. Elementele patrimoniale de pasiv se pot clasifica: după modul
de finanţare şi după gradul de exigibilitate.
Capitalurile - surse permanente care asigură procurarea bunurilor prin finanţare proprie sau
din împrumuturi pe termen mediu şi lung, având grad de exigibilitate scăzut.
Pot fi capitaluri proprii sau capitaluri străine (datorii).
1) Capitalurile proprii - sunt surse proprii constituite de entitate pe cont propriu, fără a apela
la împrumuturi din afară.
2) Provizioanele pentru - sunt surse constituite de entitate la sfârşitul anului, pentru a evita
riscuri şi cheltuieli posibile pierderi generate de producerea unor fenomene de risc în
perioada următoare, precum: litigii cu alte întreprinderi, garanţii
acordate clienţilor, dezafectări de imobilizări, restructurări de
personal etc.
- provizioanele se constituie pe seama cheltuielilor, determinând o
diminuare a profitului şi implicit a impozitului pe profit. În perioada
28
următoare, după producerea fenomenului de risc, provizionul rămas
fără obiect se anulează pe seama veniturilor.
3) Capitalurile străine - sunt surse împrumutate de entitate de la alte firme sau bănci, în
vederea completării surselor proprii insuficiente. Au caracter
rambursabil la termen (mediu – între 2 şi 5 ani şi lung peste 5 ani) şi
sunt purtătoare de dobândă. Pentru entitatea care beneficiază de
împrumut, dobânda plătită reprezintă o cheltuială.
1) Capitalurile proprii conțin:

a) Capitalul social - sursa proprie permanentă a entității, constituită la înfiinţarea
acesteia şi lichidată la încetarea activităţii prin dizolvare sau
faliment. Este format din acţiuni (în cazul societăţilor pe acţiuni)
sau părţi sociale (în cazul societăţilor cu răspundere limitată),
fiecare având o valoare de înregistrare în contabilitate, numită
valoare nominală (Vn).
b) Primele legate de capital - surse proprii constituite cu ocazia emisiunii de noi acţiuni în cazul
majorării de capital sau al fuziunii de întreprinderi. Ele reprezintă
diferenţa dintre preţul de emisiune mai mare şi Vn mai mică. Pot fi:
prime de emisiune, prime de aport, prime de fuziune şi prime de
conversie a obligaţiunilor în acţiuni.
c) Rezervele din reevaluare - surse proprii constituite cu ocazia reevaluării imobilizărilor din
patrimoniu. Ele reprezintă diferenţa dintre valoarea actuală
(reevaluată) şi valoarea de înregistrare a imobilizărilor. Rezervele
din reevaluare trec asupra rezultatului reportat reprezentând
surplusul realizat din reevaluare, la data ieşirii din patrimoniu a
imobilizărilor respective.
d) Rezervele - surse proprii constituite la sfârşitul anului din profitul obţinut, în
scopul conservării capitalului social.
d1) Rezervele legale - se constituie anual obligatoriu în proporţie de 5 % din profitul brut,
până când ating 20 % din capitalul social.
d2) Rezervele pentru - se constituie din profitul net şi se utilizează pentru acoperirea
acţiuni proprii diferenţei nefavorabile apărute cu ocazia răscumpărării de acţiuni
proprii la un preţ de răscumpărare mai mare decât valoarea
nominală.
d3) Rezervele statutare - se constituie anual din profitul net, în procentul prevăzut prin
statutul societăţii. Se utilizează pentru majorarea capitalului social.
29
d4) Alte rezerve - se constituie din profitul net în mod facultativ şi se utilizează pentru
acoperirea unor pierderi din anii anteriori sau pentru majorarea
capitalului social.
e) Rezultatul reportat - reprezintă profitul/pierderea înregistrate în anii anteriori.
e1) Profitul reportat - profit nerepartizat, care se repartizează în anii următori pentru:
constituire de rezerve, majorare de capital social sau dividende
cuvenite acţionarilor.
e2) Pierderea reportată - pierdere neacoperită care se acoperă în anii următori din: profitul
curent, rezerva legală existentă sau prin diminuarea capitalului
social.
f) Rezultatul curent - profitul/pierderea înregistrate în anul curent.
f1) Profitul curent - reprezintă diferenţa dintre totalul veniturilor mai mare şi totalul
cheltuielilor mai mic. Fiind un profit brut, el se supune impozitării
cu 16 %, după scăderea rezervei legale. Diferenţa dintre profitul
brut şi impozitul pe profit se numeşte profit net şi se supune
repartizării conform destinaţiilor legale: constituire de rezerve,
majorare de capital social, dividende cuvenite acţionarilor,
acoperire de pierderi precedente. Diferenţa nerepartizată se
reportează în anul următor ca profit nerepartizat.
f2) Pierderea curentă - diferenţa dintre totalul cheltuielilor mai mare şi totalul veniturilor
mai mic.
2) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli cuprind:

a) Provizioanele pentru - se constituie dacă entitatea se află în litigiu cu altă firmă, pentru
litigii prevenirea riscului de a pierde litigiul.
b) Provizioanele pentru - se constituie în situația în care entitatea vinde bunuri aflate în
garanţii acordate clienţilor termen de garanţie, pentru prevenirea riscului ca acei clienţi să
reclame defecţiuni în perioada de garanţie.
c) Provizioanele pentru - se constituie în cazul în care entitatea va efectua în perioada
dezafectări de imobilizări următoare dezafectări de clădiri sau construcţii speciale.
d) Provizioanele pentru - se constituie pentru prevenirea riscul de restructurare a
restructurări personalului, căruia entitatea trebuie să-i plătească salarii
compensatorii.
30
3) Capitalurile străine cuprind:
A. Datorii pe termen lung
a) Împrumuturile din - împrumuturi derulate în baza unui contract între două societăţi pe
emisiuni de obligaţiuni acţiuni – una numită emitent, iar cealaltă obligatar. Au la bază
(credite obligatare) obligaţiunea ca hârtie de valoare ce conferă posesorului său
calitatea de creditor asupra unei sume şi dreptul de a obţine
dobândă.
- pentru obţinerea împrumutului, emitentul emite un număr de
obligaţiuni având o valoare nominală Vn. Emitentul vinde
obligaţiunile către obligatar, încasând împrumutul în schimbul
acestora. Pe durata contractului, lunar şi anual, el plăteşte
obligatarului prin cont o dobândă calculată ca procent din valoarea
nominală a împrumutului. La scadenţă emitentul restituie
împrumutul şi primeşte înapoi obligaţiunile, operaţiune numită
răscumpărarea şi anularea obligaţiunilor.
- Obligaţiunile pot fi: ordinare (Pe = Vn) sau cu primă de rambursare
(Pe < Vn).
b) Creditele bancare pe - împrumuturi primite de la bănci, în baza unor contracte de creditare
termen mediu şi lung şi a unor garanţii materiale.
c) Datoriile ce privesc - împrumuturi primite de la alte firme, la care entitatea deţine titluri
imobilizările financiare imobilizate. Anual ea achită firmei respective dobânda, iar la
scadenţă, restituie împrumutul din contul bancar.
d) Alte împrumuturi - împrumuturi ce respectă acelaşi procedeu de plată a dobânzii şi de
restituire a creditului.
B. Datoriile pe termen scurt

a) Datoriile comerciale - sunt datorii faţă de furnizori, rezultate cu ocazia cumpărării de
bunuri şi servicii și reprezentând contravaloarea acestora, ce va fi
decontată ulterior.
b) Datoriile salariale şi - sunt reprezentate de salariile pe care entitatea le datorează
sociale angajaţilor, în schimbul activităţii prestate, precum şi cotele
aferente salariilor pe care entitatea le plăteşte la Bugetul Statului.
c) Datorii fiscale - sunt reprezentate de impozitele şi taxele datorate de entitate la
bugetul statului.
c1) Impozitul pe profit - se calculează aplicând cota legală de 16 % asupra profitului
impozabil realizat de entitate.
31
c2) Impozitul pe dividende - se calculează aplicând cota legală asupra dividendelor brute ce se
cuvin acţionarilor.
c3) Taxele vamale - se calculează în procente diferenţiate în funcţie de natura bunurilor
importate, aplicate asupra valorii bunurilor în vamă.
c4) Accizele - se calculează în procente diferenţiate, aplicate asupra prețului de
vânzare pentru următoarelor categorii de bunuri: ţigări, cafea, băuturi,
autoturisme, combustibili, arme de vânătoare, blănuri, bijuterii,
parfumuri, aparatură electronică etc.
c5) Taxa pe valoarea - se calculează în cota de 19 % asupra cumpărărilor şi vânzărilor de
adăugată (TVA) bunuri şi servicii.
d) Datoriile faţă de - sunt reprezentate de dividendele pe care entitatea le datorează
acţionari sau asociaţi acestora.
e) Datoriile financiare - creditele bancare cu termen de rambursare sub un an, purtătoare de
dobândă.

Unităţii de învăţare nr. 4 privind „Pasivul patrimonial”.
1. Definiți capitalurile proprii. – 2 p

2. Definiți capitalurile străine. – 2 p
3. Cum se clasifică capitalurile proprii? – 2 p
4. Cum se clasifică capitalurile străine? – 2 p
Întrebări
5. Ce sunt provizioanele? – 2 p
4.4. Bibliografie
2. Cernușca L. - Strategii și politici contabile, Editura Economică, București,
2004
3. Budacia L.C.G. - Bazele contabilității, Editura Universitară, București, 2010
4. Caraiani C., Dumitrana Mihaela - Bazele contabilității, Editura Universitară,
București, 2010
6. *** Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, Ediţia 2009, emise de
Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB), Editura
CECCAR, Bucureşti, 2009
454/2008
32
DOCUMENTELE ȘI REGISTRELE DE CONTABILITATE
Cuprins
5.1. Obiective
5.2. Definirea evaluării
5.3. Registrele de contabilitate
5.5. Bibliografie
5.1. Obiective
 identifice și să descrie principalele documente contabile;
 identifice și să descrie principalele registre contabile.
5.2. Documentele contabile

Toate operaţiunile economico-financiare ce au loc în entitate pe parcursul unui
exerciţiu financiar se consemnează în documente de evidenţă.
Întocmirea documentelor contabile la locul şi la data înfăptuirii fenomenelor şi
proceselor economice, în scopul de a atesta producerea lor, este o cerinţă impusă prin Legea
contabilităţii nr. 82/1991. Pentru a răspunde acestei cerinţe, dar şi din necesitatea reală a
evidenţei operative (zilnice), contabilitatea utilizează ca procedeu documentaţia.
5.2.1. Clasificarea documentelor contabile

Entitatea utilizează în cadrul evidenţei contabile numeroase documente de evidenţă,
care se pot clasifica după următoarele criterii:
a) După natura elementelor patrimoniale a căror mişcare o reflectă prin operaţiile
economice, avem:
 Documente ce reflectă imobilizări corporale şi necorporale (active imobilizate).
Exemplu: Proces-verbal de punere în funcţiune a mijloacelor fixe; Proces-
verbal de predare-primire a mijloacelor fixe; Proces-verbal de scoatere din funcţiune a
mijloacelor fixe.
 Documente ce reflectă stocuri (active circulante materiale)
33
Exemplu: Notă de intrare-recepţie, Bon de consum, Fişă limită de consum;
Notă de predare la magazie; Bon de transfer-restituire etc.
 Documente ce reflectă vânzările (creanţe/active circulante în decontare).
Exemplu: Dispoziţii de livrare, Aviz de expediere, Factură fiscală etc.
 Documente ce reflectă disponibilităţile băneşti (active circulante băneşti-
încasări şi plăţi).
Exemplu: Chitanţă, Ordinul de plată, Dispoziţia de încasare/plată prin casierie,
Fila de CEC etc.
 Documente ce reflectă salariile şi alte drepturi de personal
Exemplu: Lista de avans chenzinal, Statul de plată, Ordinul de deplasare,
Decontul de cheltuieli etc.
b) După locul de întocmire, avem:
 Documente interne – se întocmesc în cadrul entității şi circulă în interiorul
entității sau în afara ei.
Exemplu:
 Documente interne care circulă în incinta entității: Notă de intrare-recepţie,
Bon de consum, Bon de predare la magazie, Bon de transfer, Listă de avans
chenzinal, Stat de plată etc.
 Documente interne care circulă în afara entității: Factura fiscală emisă către
client, Chitanţa de casă emisă către client, Ordinul de plată emis către
furnizor etc.
 Documente externe – se întocmesc de către terţi şi sunt adresate entității.
Exemplu: Factura fiscală primită de la furnizor; Chitanţa de casă primită de la
furnizor; Ordinul de plată primit de la client etc.
Documentele interne şi externe atestă relaţiile entității cu terţii (furnizori, clienţi etc.).
c) După modul de întocmire, avem:
 Documente primare – în care se consemnează pentru prima dată operaţiile
economice.
Exemplu: Notă de intrare-recepţie, Bonul de consum, Factura fiscală, Statul de
plată etc.
 Documente centralizatoare – în care se grupează şi se cumulează datele înscrise
în documentele primare, cuprinzând operaţii de acelaşi fel, în scopul înregistrării lor în
conturi.
34
Exemplu: Centralizatorul Notelor de intrare-recepţie (intrărilor),
centralizatorul Bonurilor de consum (ieşirilor), centralizatorul Statelor de plată (salariilor),
centralizatorul Facturilor fiscale (vânzărilor) etc.
d) După funcţia pe care o îndeplinesc, avem:
 Documente de dispoziţie – prin care se transmite ordinul de a executa o anumită
operaţie economică.
Exemplu: Dispoziţia de plată prin casierie – prin care se transmite casierului
ordinul de a plăti o anumită sumă unei persoane, pentru un scop determinat.
Nota de comandă – prin care se transmite furnizorului necesarul de bunuri pe care
entitatea urmează a le achiziţiona de la acesta.
 Documente de execuţie – care fac dovada înfăptuirii unei operaţii.
Exemplu: Bonul de consum – dovedeşte utilizarea materiilor prime şi
materialelor în procesul de producţie.
Chitanţa de casă – dovedeşte efectuarea unei încasări de la client sau a unei plăţi către
furnizor.
Nota de intrare-recepţie – dovedeşte încărcarea gestiunii de stocuri, prin cumpărare.
Factura fiscală emisă către client – dovedeşte vânzarea de bunuri către client.
 Documente mixte – care reunesc caracteristicile documentelor de dispoziţie şi de
execuţie.
Exemplu: Fişa limită de consum – reflectă simultan ordinul de utilizare a
materiei prime în procesul de producţie şi consumul efectiv al acestuia.
Dispoziţia de livrare – Aviz de expediţie – reflectă simultan ordinul de livrare şi
expedierea bunurilor către client.
e) După regimul de tipărire şi utilizare, avem:
 Documente cu regim special – pentru care există dispoziţii legale privind modul
de completare, circulaţie şi păstrare.
Exemplu: Avizul de expediere, Factura fiscală, Chitanţa de casă, Fila de CEC
numerar.
Aceste documente sunt înseriate din tipografie şi necesită numerotarea şi ştampilarea
lor de către entitate. Carnetele ce le conţin se şnuruiesc şi se sigilează, înscriind pe ultima filă,
numărul de file existente.
Evidenţa lor operativă are un caracter special, în sensul că se realizează cu ajutorul
unor fişe de evidenţă în care se înscriu zilnic:
35
- cumpărarea lor (cantitate, serii şi preţ unitar) – respectiv numărul şi data Notei de
intrare-recepţie;
- darea lor în consum (cantitate, serii şi preţ unitar) – respectiv numărul şi data
Bonului de consum;
- stocul la sfârşitul fiecărei luni.
 Documente fără regim special – care se folosesc respectând normele generale de
întocmire, circulaţie şi păstrare.
Exemplu: Bon de consum, Stat de plată, Dispoziţie de încasare/plată prin
casierie, Notă de intrare-recepţie etc.
f) După sfera de aplicare, avem:
 Documente de uz general – utilizate în toate domeniile de activitate.
Exemplu: Factura fiscală, Chitanţa de casă, Statul de plată, Ordinul de plată
etc.
 Documente specifice – utilizate numai în anumite domenii de activitate.
Exemplu: Fişa consumului de furaje, Actul de fătare – în zootehnie;
Devizul de lucrări – în construcţii.
g) După rolul lor în cadrul sistemului informaţional al entității, avem:
 Documente justificative – sunt documentele primare ce se întocmesc la locul şi în
momentul înfăptuirii operaţiei economice. Ele stau la baza înregistrărilor contabile. Au formă
de imprimate tipizate.
Exemplu: Notă de intrare-recepţie, Bon de consum, Factură fiscală, Chitanţă
de casă, Stat de plată etc.
 Registre contabile – sunt registrele ce consemnează operaţiile economice în
conturi, cu ajutorul formulelor contabile.
Exemplu: Registrul jurnal, Registrul Cartea Mare şi Registrul inventar.
 Documente de sinteză şi raportare – sunt documente prin care se centralizează şi
se transmit informaţiile sintetice către utilizatorii interni şi externi.
Exemplu: Bilanţul contabil, Contul de profit şi pierderi, Notele explicative.
Aceste documente furnizează utilizatorilor informaţii privind structura mijloacelor şi
surselor entității, structura veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor, precum şi o serie de situaţii
anexă privind: imobilizările, provizioanele, creanţele şi datoriile, repartizarea profitului etc.
36
5.2.2. Verificarea, circuitul şi păstrarea documentelor
Pentru a avea convingerea că documentele au fost corect întocmite, înainte de
înregistrarea informaţiilor în conturi, se procedează la verificarea documentelor. Ea constă
în controlul de formă şi de fond al condiţiilor pe care documentele trebuie să le îndeplinească
conform legii.
a) Verificarea de formă
Se referă la următoarele aspecte:
- folosirea tipului de document adecvat operaţiei consemnate (de ex.: pentru
evidenţierea salariilor vom folosi statul de plată etc.);
- completarea tuturor rubricilor cerute de formular (de ex.: denumire bunuri, cantitate,
preţ unitar, valoare etc.);
- existenţa semnăturilor peroanelor ce au întocmit documentul;
- existenţa numerelor de ordine pe fiecare exemplar (de ex.: Nota de intrare-recepţie
se întocmeşte în trei exemplare – toate trei trebuie să poarte acelaşi număr de ordine
etc.);
- exactitatea sumelor înscrise şi corectitudinea calculelor (de ex.: valoarea trebuie să
rezulte prin înmulţirea cantităţii cu preţul).
b) Verificarea de fond
Se referă la următoarele aspecte:
- legalitatea operaţiei (de ex.: încasările sau plăţile să se facă conform reglementărilor
legale);
- necesitatea şi oportunitatea operaţiei (de ex.: cumpărarea unei materii prime trebuie
să se facă numai dacă stocul vechi s-a epuizat);
- realitatea operaţiei (de ex.: consemnarea unui consum trebuie să reflecte utilizarea
efectivă în producţie);
- rentabilitatea operaţiei (de ex.: cumpărarea de bunuri la preţuri avantajoase – mici,
dar păstrând raportul preţ-calitate; vânzarea de bunuri la preţuri avantajoase).
Conform legii, verificarea documentelor trebuie să se efectueze de către alte persoane
decât cele ce le-au întocmit, pentru eficienţa operaţiei.
Erorile constatate se aduc la cunoştinţa persoanelor ce au întocmit documentul şi se
corectează prin tăierea textului/sumei eronate şi înscrierea alăturată corect, însoţită de
semnătura corectorului.
Documentele ce reflectă disponibilităţi băneşti nu pot fi corectate (chitanţa de casă,
ordin de plată, filă de CEC).
37
Acestea se anulează prin tăierea cu o linie oblică şi înscrierea cuvântului „Anulat”. Ele
rămân ataşate la carnet şi se completează un nou document.
Odată verificate şi corectate, documentele de evidenţă intră în circuitul contabil al
entității, care trebuie să fie un traseu prestabilit, cât mai clar şi mai scurt posibil.
În acest sens, se stabilesc documentele ce trebuie întocmite de fiecare compartiment,
persoanele cu atribuţii în întocmirea documentelor, termenul de întocmire şi compartimentul
căruia se adresează.
Circuitul documentelor diferă în funcţie de: mărimea entității; structura ei
organizatorică; operaţiile consemnate şi mijloacele de întocmire şi prelucrare.
Păstrarea documentelor se realizează prin îndosariere şi aşezare în rafturi, într-o
ordine bine stabilită după următoarele criterii:
- după natura operaţiilor pe care le reflectă:
o documente privind intrări de bunuri (note de intrare-recepţie, procese-verbale de
punere în funcţiune a mijloacelor fixe, rapoarte de fabricaţie pentru produse finite etc.);
o documente privind consumuri (bonuri de consum, fişe limită de consum);
o documente privind vânzări (avize de expediţie, facturi fiscale);
o documente privind salarii (liste de avans chenzinal, state de plată);
o documente privind încasări şi plăţi prin casierie (registrul de casă la care se
anexează: chitanţe de casă, foi de vărsământ, dispoziţii de plată/încasare etc.);
o documente privind încasări şi plăţi prin contul bancar (extrasul de cont la care se
anexează ordinele de plată etc.).
- după data întocmirii – pe luni şi ani calendaristici;
- după alfabet – conform denumirii întreprinderilor colaboratoare;
- după amplasarea geografică – conform localităţilor în care se află întreprinderile
colaboratoare.
Documentele se păstrează în arhiva curentă, iar după un an calendaristic, se predau la
arhiva generală a entității, unde se păstrează pe termene diferite, în funcţie de natura lor şi de
reglementările legale.
5.3. Registrele de contabilitate

Conform Legii nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar și
Cartea Mare.
38
Potrivit Normei metodologice de întocmire și utilizare a registrelor și a formularelor
comune pe economie privind activitatea financiară și contabilă, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 23 bis din 7.01.2005, registrele de contabilitate se pot prezenta sub formă
de registru, foi volante sau listări informatice, după caz. Numerotarea paginilor registrelor se
va face în ordine crescătoare, iar volumele se vor numerota în ordinea completării lor.
Registrul-jurnal (cod 14-1-1) este un document contabil obligatoriu în care se
înregistrează, în mod cronologic, toate operațiunile economico-financiare. Operațiunile de
aceeași natură, realizate în același loc de activitate, pot fi recapitulate într-un document
centralizator, denumit jurnal auxiliar, care stă la baza înregistrării în Registrul-jurnal. Orice
înregistrare în Registrul-jurnal trebuie să cuprindă elemente cu privire la: felul, numărul și
data documentului justificativ, explicații privind operațiunile respective și conturile sintetice
debitoare și creditoare în care s-au înregistrat sumele corespunzătoare operațiunilor efectuate.
Cartea Mare (cod 14-1-3) este un registru contabil obligatoriu în care se înregistrează
lunar și sistematic, prin regruparea conturilor, mișcarea și existența tuturor elementelor de
activ și de pasiv, la un moment dat. Acesta este un document contabil de sinteză și
sistematizare și conține simbolul contului debitor și al conturilor creditoare corespondente,
rulajul debitor și creditor, precum și soldul contului pentru fiecare lună a anului curent. Cartea
Mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare.
Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează
toate elementele de activ și de pasiv, grupate în funcție de natura lor, inventariate de unitate,
potrivit legii.

Unităţii de învăţare nr. 5 privind „Documentele și regsitrele de contabilitate”.
1. Definiți noțiunea de documente. – 2 p

2. Cum se clasifică documentele? – 2 p
3. Care sunt formele de verificare a documentelor? – 2 p
4. Care este circuitul documentelor? – 2 p
Întrebări
5. Descrieți principalele registre de contabilitate. – 2 p
39
5.5. Bibliografie
2010
454/2008
40
EVALUAREA – PROCEDEU AL METODEI CONTABILITĂȚII
Cuprins
6.1. Obiective
6.2. Evaluarea – ca procedeu al contabilității
6.4. Bibliografie
6.1. Obiective
 definească noțiunea de evaluare;
 identifice și să descrie principalele forme de evaluare ale
elementelor patrimoniale.
6.2. Evaluarea – ca procedeu al contabilității

Evaluarea este operaţiunea de cuantificare, de măsurare în expresie valorică a
resurselor materiale, a bunurilor create, a cheltuielilor de muncă înmagazinate în produse sau
în servicii.
Obiectul evaluării poate fi extrem de divers. El trebuie interpretat și utilizat în funcţie
de locul din care privim patrimoniul. Din interior, obiectul evaluării se referă la toate
structurile patrimoniale, din exterior evaluarea poate avea ca obiect anumite componente sau
anumite modalităţi de cuantificare, cum ar fi evaluarea fiscală.
Principiul general de evaluare a elementelor patrimoniale în vederea evaluării în
contabilitatea curentă constă în evaluarea la cost istoric denumit și valoare contabilă.
Evaluarea elementelor patrimoniale se face la diferite momente ale desfăşurării activităţii
economice, și anume:
- La intrarea în patrimoniu;
- La inventariere;
- Cu prilejul închiderii exerciţiului economico-financiar;
- La ieşirea lor din patrimoniu sau la trecerea la consum.
41
a) Evaluarea elementelor patrimoniale la data intrării în patrimoniu se realizează la
valoarea de intrare, numită şi valoare contabilă, stabilită diferenţiat în funcţie de natura şi
provenienţa bunurilor astfel:
- pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social, la valoare de aport, stabilită în
funcţie de preţul pieţei, starea şi utilitatea bunurilor;
- pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit (donaţii), la valoare de utilitate, stabilită
în funcţie de preţul pieţei şi starea bunurilor;
- pentru bunurile cumpărate (procurate cu titlu oneros), la cost de achiziţie, stabilit
în funcţie de preţul de cumpărare şi cheltuielile de transport-aprovizionare facturate de
furnizor;
- pentru bunurile realizate în producţie proprie, la cost de producţie, stabilit în
funcţie de totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea bunurilor (produse finite).
b) Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoare
actuală (de inventar), stabilită în funcţie de preţul pieţei, starea şi utilitatea bunului. Această
valoare se stabileşte diferit în funcţie de natura elementului inventariat, astfel:
- pentru imobilizări amortizabile – valoarea rămasă neamortizată;
- pentru imobilizări neamortizabile:
o terenuri – preţul pieţei;
o titluri imobilizate – cotaţia bursieră;
o creanţe imobilizate în lei – valoarea probabilă de încasat;
o creanţe imobilizate în devize – valoarea la cursul valutar oficial;
- pentru stocuri:
o cumpărate – costul de achiziţie al ultimului lot intrat;
o fabricate – costul de producţie al ultimului lot fabricat;
- pentru creanţe:
o în lei – valoarea probabilă de încasat, înscrisă în factura emisă către client;
o în devize – valoarea la curs valutar oficial;
- pentru disponibilităţi:
o în lei – soldul din cont sau casierie;
o în devize – soldul la cursul valutar oficial;
- pentru plasamente financiare – cotaţia bursieră;
- pentru credite pe termen mediu şi lung:
o în lei – valoarea probabilă de plată;
42
- pentru datorii curente:
o în lei – valoarea probabilă de plată înscrisă în factura furnizorului;
c) Evaluarea elementelor patrimoniale la închiderea exerciţiului se face la valoarea
de intrare (contabilă) pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop, valoarea de
intrare se compară cu valoarea de inventar, respectând următoarele reguli:
- pentru elementele de activ (bunuri inventariate):
o diferenţele constatate în plus (valoare de inventar > valoare de înregistrare), nu se
înregistrează, elementele rămânând la valoarea lor de intrare;
o diferenţele constatate în minus (valoare de inventar < valoare de înregistrare), se
înregistrează pe seama amortizării (dacă deprecierea este ireversibilă) sau pe seama
provizioanelor de depreciere (dacă deprecierea este reversibilă), elementele menţinându-se
de asemenea la valoarea lor de intrare.
- pentru elementele de pasiv (datorii inventariate):
o diferenţele constatate în minus (valoare de inventar < valoare de înregistrare) nu
se înregistrează, elementele menţinându-se la valoarea lor de intrare;
o diferenţele constatate în plus (valoare de inventar > valoare de înregistrare) se
înregistrează pe seama provizioanelor, elementele menţinându-se la valoarea de intrare;
- pentru elementele monetare în devize (disponibilul în cont sau casierie la 31
decembrie) se înregistrează:
o diferenţele favorabile (plus), drept venituri din diferenţe de curs valutar;
o diferenţele nefavorabile (minus), drept cheltuieli din diferenţe de curs valutar;
- pentru elementele nemonetare în devize (creanţe şi datorii):
o diferenţele favorabile (plus) se înregistrează pe seama rezervelor din conversie
pasiv;
o diferenţele nefavorabile (minus) se înregistrează pe seama rezervelor din
conversie activ.
Evaluarea la ieşirea din patrimoniu sau darea în consum se face prin utilizarea
următoarelor metode:
1. metoda primul intrat - primul ieşit „FIFO” (first in - first out) potrivit căreia costul
unitar de achiziţie al primei intrări se atribuie primei ieşiri;
2. metoda ultimul intrat – primul iesit „LIFO” (last în - first out) adică pentru ieşiri se
atribuie conturile de achiziţie în ordinea inversă intrărilor;
43
3. metoda costului unitar mediu ponderat (CMP) calculat după fiecare intrare, după
formula: CMP X = (Cantitatea din stocul iniţial + Cantitatea intrată)/Cantitatea ieşită –
Valoarea materialelor ieşite.
4. metoda costului standard – presupune stabilirea unui preţ unic de înregistrare a
ieşirilor, de obicei preţul ce corespunde sursei principale de aprovizionare.
Reevaluarea elementelor de activ și pasiv se face pe baza unei dispoziţii legale (de
obicei o hotărâre a guvernului). Noua valoare stabilită în urma reevaluării poate fi egală cu
valoarea contabilă veche bazată pe valoarea contabilă de intrare înmulţită cu indicele variaţiei
preţurilor. Diferenţa se înregistrează în contabilitate sub forma unor diferenţe din reevaluare.

Unităţii de învăţare nr. 6 privind „Evaluarea – procedeu al metodei
contabilității”.
1. Definiți noțiunea de evaluare. – 2 p

2. Identificați principalele momente ale evaluării elementelor patrimoniale. – 2 p
3. Descrieți metoda de evaluare FIFO. – 2 p
4. Descrieți metoda de evaluare LIFO. – 2 p
Întrebări
5. Descrieți metoda de evaluare CMP. – 2 p
6.4. Bibliografie
2010
454/2008
44
BILANȚUL CONTABIL
Cuprins
7.1. Obiective
7.2. Importanța și funcțiile bilanțului contabil
7.3. Forma şi structura bilanţului patrimonial
7.4. Modificări bilanțiere
7.6. Bibliografie
7.1. Obiective
 definească noțiunea de bilanț contabil;
 identifice și să descrie principalele grupe de elemente
patrimoniale înregistrate în bilanț;
 aplice principiile întocmirii bilanțului contabil;
 descrie principalele tipuri de modificări bilanțiere.
7.2. Importanța și funcțiile bilanțului contabil

Pentru a satisface cerinţele informaţionale ale analizei financiare şi ale
managementului entității, bilanţul constituie modelul ce caracterizează patrimoniul în
totalitatea sa şi asigură informaţiile sintetice referitoare la integritatea resurselor şi la eficienţa
economică a folosirii lor.
Întrucât reflectă echilibrul patrimoniului în ansamblul său, bilanţul respectă egalitatea
fundamentală:
ACTIV BILANŢIER = PASIV BILANŢIER
În timp, s-au conturat mai multe concepţii în privinţa modului de fundamentare şi

exprimare a acestei egalităţi2.
a) Concepţia economico-juridico-patriomonială
Consideră că egalitatea bilanţieră are la bază relaţia:
2
Nicolae Georgescu – Analiza bilanţului contabil, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
45
Valori economice = Capital + Obligaţii
(obiecte de drept) (drepturi + angajamente)

b) Concepţia economico-juridică – consideră că egalitatea bilanţieră are la bază
relaţia:
Realităţi = Resurse
(elemente concrete + activ formal)

c) Concepţia economică – consideră că egalitatea
(abstracţii juridice)bilanţieră are la bază relaţia:
Avere = Capital
(activ) (pasiv)
Fiecare concepţie a avut contribuţia sa la fundamentarea în timp a schemei bilanţului,
impusă ulterior prin acte normative.
Importanţa bilanţului în cadrul entității rezultă explicit din funcţiile pe care acesta le
îndeplineşte:
1) Funcţia de generalizare
Conform acesteia, bilanţul preia informaţiile din fiecare cont, centralizate în balanţa de
verificare întocmită la 31 decembrie. El grupează aceste informaţii, le sistematizează şi le
centralizează după natura lor, oferind informaţii de sinteză privind: mijloacele economice,
sursele economice, veniturile, cheltuielile şi rezultatele entității. Din acest punct de vedere,
bilanţul reprezintă un document de sinteză.
2) Funcţia de informare
Conform acesteia, bilanţul furnizează informaţii deosebit de importante referitoare la
patrimoniul entității, la situaţia economico-financiară şi la rezultatul exerciţiului. Cu ajutorul
acestor informaţii, utilizatorii interni sau externi îşi pot forma o imagine reală şi precisă
asupra gospodăririi mijloacelor şi surselor, eficienţei activităţii, modului de finanţare a
acesteia din surse proprii sau din credite etc. Din punctul de vedere al celor prezentate,
bilanţul reprezintă un document de raportare contabilă.
3) Funcţia de analiză
Conform acesteia, datorită corelaţiilor obligatorii care există între elementele
patrimoniale şi capitolele bilanţului, se pot calcula la sfârşitul anului o serie de indicatori
sintetici care reflectă activitatea economico-financiară a entității. Pe baza acestor indicatori se
determină factorii de influenţă asupra fenomenelor şi proceselor economice şi se pot calcula şi
mărimile acestor influenţe. Din acest punct de vedere, bilanţul reprezintă un document de
analiză contabilă.
46
7.3. Forma şi structura bilanţului patrimonial
Întrucât constituie modelul de bază pentru reflectarea fenomenelor şi proceselor
economice, bilanţul are o structură deosebită şi un conţinut propriu, fiind alcătuit din bilanţ
patrimonial, cont de profit şi pierdere, politici contabile şi note explicative. Ele formează
situaţiile financiare anuale.
Bilanţul patrimonial respectă principiul dublei reprezentări a patrimoniului, prin
urmare în conţinutul său se vor regăsi atât mijloacele economice (bunurile), cât şi sursele de
finanţare a acestor mijloace, aflate într-un echilibru permanent.
Bilanţul trebuie să asigure prin forma şi structura sa următoarele informaţii:
 Situaţia netă a patrimoniului (capitalurile proprii) conform relaţiei:
Situaţie netă
Total
(capitaluri = - Datorii
activ
proprii)
 Determinarea rezultatului net, conform relaţiei:
Rezultat net Capitaluri Modificări de
Capitaluri proprii
proprii la +/ capital
= - la începutul
(bilanţier) sfârşitul - în cursul
exerciţiului
exerciţiului exerciţiului
 Determinarea unor date privind:

 situaţia activelor imobilizate;
 situaţia stocurilor şi producţiei neterminate;
 situaţia creanţelor şi datoriilor;
 situaţia provizioanelor;
 determinarea rezultatului şi repartizarea profitului net.
Forma şi conţinutul bilanţului trebuie să respecte principiile Comunităţii Europene
privind următoarele aspecte:
- fundamentarea înregistrărilor contabile pe bază de documente justificative;
- consemnarea înregistrărilor în registre contabile complet, corect şi la timp;
- înregistrarea zilnică a încasărilor şi plăţilor;
- prezentarea informaţiilor pe înţelesul terţilor, într-o formă cât mai explicită, astfel
încât utilizatorii, chiar şi persoane neautorizate, să-şi poată forma o imagine clară şi concisă
asupra activităţii entității, stării patrimoniale şi rezultatelor economico-financiare obţinute.
47
În România, forma şi structura bilanţului sunt standardizate în concordanţă cu normele
europene şi internaţionale, informaţiile prezentate nefiind influenţate de particularităţile
obiectului de activitate sau de ramura de care aparţine entitatea.
Principalele prevederi ale Directivei a IV-a a Comunităţii Economice Europene
cuprind următoarele elemente:
- bilanţul trebuie să ofere o imagine fidelă a situaţiei financiare a entității;
- interpretarea activităţilor trebuie făcută conform conceptului juridico-economic al
patrimoniului;
- evaluarea elementelor patrimoniale în bilanţ trebuie să se realizeze la costuri
istorice (valori de intrare);
- întreprinderile mijlocii şi mici trebuie să prezinte bilanţul în sistem simplificat.
Prezentarea elementelor patrimoniale prin bilanţ
În cadrul activului bilanţier, elementele mulţimii de activ sunt grupate în raport de
destinaţia bunurilor economice utilizate și gradul de lichiditate. Cât priveşte pasivul,
elementele mulţimii de pasiv sunt grupate în raport de căile de formare a surselor de finanţare
și gradul lor de exigibilitate.
Lichiditatea reprezintă capacitatea bunurilor economice de a se transforma în bani.
Exigibilitatea reprezintă posibilitatea achitării datoriilor la anumite termene.
Diferitele poziţii care formează activul și pasivul bilanţului sunt denumite posturi de
bilanţ, respectiv posturi de activ și posturi de pasiv.
Conform Ordinului ministrului finanţelor pentru aprobarea Reglementărilor contabile
armonizate cu Direcţia a IV-a a Comunităţii Economice Europene și cu Standardele de
contabilitate internaţionale, posturile obligatorii ale bilanţului contabil sunt următoarele:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi și valori similare
4. Fondul comercial
5. Programe de informatică
6. Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuţie
II. Imobilizări corporale
1. Terenuri și construcţii
2. Instalaţii tehnice și maşini
48
3. Alte instalaţii, utilaje și mobilier
4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilzări financiare
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului
2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului
2. Titluri sub formă de interese de participare
3. Titluri deţinute ca imobilizări
4. Alte creanţe
5. Acţiuni proprii (cu indicarea valorii nominale)
B. Active circulante
I. Stocuri
1. Materii prime și consumabile
2. Producţie în curs de execuţie
3. Produse finite și mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II. Creanţe
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului
3. Sume de încasat din interese de participare
4. Alte creanţe
5. Creanţe privind capitalul subscris și nevărsat
III. Investiţii financiare
1. Titluri de participare în societăţile din cadrul grupului
2. Acţiuni proprii
3. Alte investiţii financiare
IV. Casa și conturi la banci
C. Cheltuieli în avans și venituri angajate
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an
6. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
7. Sume datorate instituţiilor de credit
8. Avansuri încasate în contul comenzilor
9. Datorii comerciale - furnizori
10. Efecte de comerţ de plătit
11. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
49
12. Sume datorate privind interesele de participare
13. Alte datorii (datorii fiscale, datorii pentru asigurările sociale)
E. Active circulante, respectiv obligaţii curente nete
F. Total active minus obligaţii curente
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii (datorii fiscale, datorii pentru asigurările sociale)
H. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
1. Provizioane pentru pensii și alte obligaţii similare
2. Provizioane pentru impozite
3. Alte provizioane
I. Venituri în avans și cheltuieli angajate
J. Capital și rezerve
1. Capital subscris
2. Prime de capital
3. Rezerve din reevaluare
4. Rezerve
5. Rezultatul reportat
6. Rezultatul exerciţiului
Ordinea de dispunere a poziţiilor în activul bilanţului este cea inversă lichidităţii
activelor, de la cele mai puţin lichide, cum sunt imobilizările necorporale, către
disponibilităţile băneşti care îmbracă forma de bani. Cât priveşte ordinea de succesiune a
poziţiilor de pasiv, ea este inversă exigibilităţii surselor de finanţare, începând cu elementele
capitalurilor proprii, continuând cu datoriile pe termen lung și cu cele pe termen scurt.
Indiferent de criteriul ales pentru ierarhizarea elementelor patrimoniale în activul și pasivul
bilanţului, necesar este ca în această ordine să se asigure o corelaţie între lichiditatea activelor
și exigibilitatea pasivelor.
50
7.4. Modificări bilanțiere
Caracterul continuu al activităţii economice determină o permanentă mişcare și
transformare în masa și structura elementelor patrimoniale. Aceste modificări sunt descrise de
contabilitate prin prisma operaţiilor economico-financiare. Efectuarea unor operaţii
economico-financiare ulterioare întocmirii bilanţului are drept rezultat variaţia posturilor sale.
Operaţiile economico-financiare ce se întâlnesc în activitatea unităţilor patrimoniale
sunt de o mare diversitate. Operaţiile economice exprimă raporturi patrimoniale privind
producţia sau schimbul de valori (exemplu: aprovizionarea cu materiale de la furnizori).
Operaţiile financiare exprimă mişcări de valori fără echivalent sau transferuri de valori
(exemplu: plata la bugetul statului a impozitului pe profit).
Analizat prin prisma efectului asupra ecuaţiei generale a bilanţului A = P și asupra
structurii și mărimii valorice a elementelor patrimoniale din bilanţ, operaţiile economice și
financiare determină următoarele tipuri de modificări:
a) în ambele părţi ale bilanţului, prin creşterea unui element de activ,
concomitent și cu aceeaşi sumă cu un element de pasiv:
A+x=P+x
b) în ambele părţi ale bilanţului, prin scăderea unui element de activ,
concomitent și cu aceeaşi sumă cu un element de paşi:
A–x=P–x
c) numai în activul bilanţului, prin creşterea unui element de activ,
concomitent cu scăderea altui element de activ:
A+x–x=P
d) numai în pasivul bilanţului, prin creşterea unui element de pasiv,
concomitent cu scăderea altui element de pasiv:
A=P+x–x

Unităţii de învăţare nr. 7 privind „Bilanțul contabil”.
51
1. Definiți noțiunea de bilanț contabil.– 2 p
2. Identificați principalele grupe de elemente patrimoniale înregistrate în
bilanț. – 6 p
3. Exemplificați principalele tipuri de modificări bilanțiere. – 2 p
Întrebări
7.5. Bibliografie
2010
454/2008
52
CONTUL ȘI BALANȚA DE VERIFICARE
CUPRINS
8.1. Obiective
8.2. Definiţia, forma şi structura contului
8.3. Regulile de funcţionare a conturilor
8.4. Analiza contabilă, formula contabilă şi articolul contabil
8.5. Balanța de verificare
8.7. Bibliografie
8.1. Obiective
 definească noțiunea de cont;
 definească noțiunea de balanță de verificare;
 aplice regulile funcționare ale conturilor;
 stabilească formula contabilă pentru o operațiune economică sau
financiară.
8.2. Definiţia, forma şi structura contului

Contul reprezintă un instrument care evidenţiază şi urmăreşte, într-o formă ordonată,
informaţiile economice, permiţând prelucrarea acestora în continuare. Fiecare element
patrimonial - de activ şi de pasiv - se reflectă printr-un cont distinct, în care se înregistrează
mişcările succesive la care este supus elementul respectiv, pe parcursul desfăşurării activităţii
economice.
Conturile îndeplinesc o serie de funcţii - ce conferă acestora o importanţă
fundamentală în procesul cunoaşterii contabile, şi anume:
a) Funcţia de înregistrare, grupare, ordonare şi sistematizare a informaţiilor.
Conform acesteia, fiecare cont ajută la înregistrarea ordonată şi sistematizată a operaţiilor
economice referitoare la elementul patrimonial respectiv.
b) Funcţia de cuantificare - conform căreia, cu ajutorul conturilor - respectiv al
sumelor înregistrate în conturi - se poate dimensiona mărimea fenomenelor economice.
53
c) Funcţia de informare - constă în faptul că - sumele înregistrate în conturi
constituie sursa principală de informaţii pentru cunoaşterea activităţii entității din punct de
vedere financiar-contabil.
d) Funcţia de control - constă în faptul că, sumele înregistrate în conturi permit
exercitarea unui control riguros privind respectarea integrităţii patrimoniului, a disciplinei
financiare şi contractuale.
e) Funcţia contabilă - conform căreia - fiecare cont aparţine activului, respectiv
pasivului unităţii patrimoniale - şi prin urmare, se utilizează după reguli riguros stabilite - ce
permit înregistrarea corectă a sumelor şi respectiv determină faptul ca informaţiile din cont să
reflecte realitatea.
Pentru a reflecta diversitatea elementelor patrimoniale, contul trebuie să posede o
structură proprie care să-i permită individualizarea tuturor elementelor prezentate în
exemplele anterioare.
Aceste elemente sunt:
a) Titlul (denumirea contului) = defineşte elementul patrimonial de activ sau de
pasiv pentru care s-a deschis contul respectiv şi a cărui evidenţă o ţine. În exemplele noastre:
„Ambalaje” şi respectiv „Rezerve”.
b) Debitul şi creditul contului = denumirile celor două părţi opuse ale contului,
respectiv ale celor două talere - care permit înregistrarea separată a creşterilor şi micşorărilor.
Indiferent de elementul patrimonial pe care îl reflectă, cele 2 părţi ale contului sunt:
- partea stângă - numită întotdeauna DEBIT
- partea dreaptă - numită întotdeauna CREDIT
c) Rulajul contului = sumele înregistrate succesiv în debitul şi creditul unui cont pe
parcursul lunii (perioadei de gestiune).
Sumele înregistrate în debitul contului formează RULAJUL DEBITOR, iar sumele
înregistrate în creditul contului formează RULAJUL CREDITOR.
d) Totalul sumelor = reprezintă totalul efectuat între existentul iniţial şi rulajul
debitor/creditor al contului.
e) Soldul contului = existentul valoric la un moment dat, în cont. El se determină ca
diferenţa dintre totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare, sau invers.
Astfel: Dacă Total sume debitoare > Total sume creditoare, diferenţa reflectă SOLD
DEBITOR.
Dacă Total sume creditoare > Total sume debitoare, diferenţa reflectă SOLD
CREDITOR.
54
 Există şi varianta în care, TOTAL SUME DEBITOARE = TOTAL SUME
CREDITOARE, diferenţa fiind < j > - respectiv soldul contului este < f). În acest caz contul
se numeşte cont soldat sau balansat.
Soldurile conturilor se stabilesc de regulă la sfârşitul lunii (perioadei de gestiune) -
fapt pentru care se numesc SOLDURI FINALE.
Acestea devin, la începutul lunii imediat următoare, SOLDURI INIŢIALE (existent
iniţial).
8.3. Regulile de funcţionare a conturilor

Acestea stabilesc riguros modul de utilizare a conturilor ce exprimă elementele de
activ şi elemente de pasiv, respectiv modul de înregistrare a sumelor pe debitul şi creditul
conturilor.
Întrucât conturile pot reflecta atât elemente de activ, cât şi elemente de pasiv,
diametral opuse prin conţinutul lor economic - este de la sine înţeles că funcţionarea
conturilor respective este şi ea diametral opusă.
1. Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu
existenţele iniţiale de activ, iar conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita şi
se creditează cu existenţele iniţiale de pasiv.
2. Conturile de activ se debitează în continuare cu creşterile elementelor de activ,
iar conturile de pasiv se creditează în continuare cu creşterile elementelor de pasiv.
3. Conturile de activ se creditează cu micşorările elementelor de activ, iar
conturile de pasiv se debitează cu micşorările elementelor de pasiv.
4. Conturile de activ prezintă sold final debitor sau nu prezintă sold (dacă Total
sume creditoare = Total sume debitoare), iar conturile de pasiv prezintă sold final
creditor sau nu prezintă sold (dacă Total sume creditoare = Total sume debitoare).
8.4. Analiza contabilă, formula contabilă şi articolul contabil

Analiza contabilă a unei operaţii economice constă în cercetarea detaliată a acestuia pe
bază de documente, prin descompunerea ei în elemente componente, în vederea stabilirii
modificărilor pe care le produce (creşteri sau micşorări ale elementelor patrimoniale) şi a
conturilor corespondente (debitoare şi creditoare), în care urmează a se înregistra operaţia
concomitent şi cu aceeaşi sumă.
55
Efectuarea analizei contabile presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) Stabilirea naturii şi conţinutului operaţiei care se supune analizei (la ce se referă
operaţia: plată, încasare, cumpărare de bunuri, vânzare de bunuri, realizare de produse finite,
consum de materie primă etc.);
2) Precizarea modificărilor pe care le produce operaţia (elementele de activ şi de pasiv
care se modifică, sensul modificării - creştere sau micşorare, conţinutul economic al
modificărilor - creştere de stocuri, diminuare de creanţe, creştere de datorii, diminuare de
disponibil în cont, creştere de disponibil în casă etc.);
3) Stabilirea conturilor corespondente care să reflecte modificarea elementelor
patrimoniale (conturi de activ, de pasiv sau ambele);
4) Aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor, pentru a putea stabili ce conturi se
debitează şi ce conturi se creditează.
Exemplu: Se plătesc angajaţilor, prin casieria entității, salariile în valoare de 8.000.000
lei.
Să supunem această operaţie economică analizei contabile, conform etapelor prezentate:
1) Operaţia se referă la efectuarea unei plăţi:
- plata salariilor către angajaţi, efectuată prin casierie.
2) Operaţia afectează două elemente patrimoniale:
- datoria entității faţă de angajaţi privind salariile cuvenite acestora (element de pasiv);
- disponibilul în casieria entității (element de activ).
Cele două elemente patrimoniale se modifică astfel:
- elementul de pasiv înregistrează o micşorare: prin plata salariilor către angajaţi,
scade datoria entității faţă de aceştia;
- elementul de activ înregistrează o micşorare: prin plata salariilor către angajaţi, scade
disponibilul din casieria entității.
3) Operaţia se reflectă prin două conturi corespondente, specifice fiecărui element
patrimonial:
- contul „Personal - remuneraţii datorate” - de pasiv;
- contul „Casa în lei” - de activ.
4) Pentru a stabili care dintre cele două conturi se va debita şi care se va credita,
aplicăm regulile de funcţionare a conturilor:
- contul de pasiv „Personal - remuneraţii datorate” - întrucât elementul de pasiv
înregistrează o micşorare, conform Regulii de pasiv, se va debita.
56
- contul de activ „Casa în lei” - întrucât elementul de activ înregistrează o micşorare,
conform Regulii de activ, se va credita.
Astfel, din punct de vedere contabil, operaţia economică se va înregistra:
„Personal - remuneraţii datorate” = „Casa în lei” 8.000.000
-P = -A
Tocmai am scris o formulă contabilă!
Deci, scopul final al analizei contabile a unei operaţii economice - îl constituie
transcrierea acesteia prin intermediul unei formule contabile.
Ce este, de fapt, o formulă contabilă?
Este modalitatea de prezentare grafică a fiecărei operaţii economice prin conturile
corespondente, pe baza dublei înregistrări şi sub formă de egalitate valorică.
Elementul de noutate, faţă de exemplele de la subcapitolul anterior (când, de fapt, am
scris tot formule contabile), îl constituie, scrierea în partea dreaptă a egalităţii dintre conturile
corespondente - a sumei care se înregistrează simultan în conturi, prin producerea operaţiei
economice.
Aşa cum se observă, contul care se debitează se trece în partea stângă a egalităţii, iar
contul care se creditează se trece în partea dreaptă a egalităţii.
Evident, suma - deşi se scrie o singură dată - se va înregistra atât în debitul unui cont,
cât şi în creditul celuilalt cont.
Trebuie menţionat faptul că semnul „=” evidenţiază corespondenţa dintre cele două
conturi în care se înregistrează operaţiunea economică bazată pe principiul dublei înregistrări
şi faptul că între cele două părţi ale formulei contabile există egalitate, indiferent câte conturi
intervin în prezentarea acestuia.
1) După modul în care sunt formate, avem:
- formule contabile simple;
- formule contabile compuse.
Formula contabilă simplă - este aceea în care corespondenţa conturilor se stabileşte
între un singur cont care se debitează (cont debitor) şi un singur cont care se creditează (cont
creditor).
Formula contabilă din exemplul anterior este o formulă contabilă simplă.
Formula contabilă compusă - este aceea în care corespondenţa se stabileşte fie între un
singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare, fie între mai multe conturi debitoare şi un
singur cont creditor.
57
Ea este specifică acelor operaţii economice care afectează simultan mai mult de două
elemente patrimoniale.
În acest caz, pentru a reprezenta grafic faptul că pe debit sau pe credit există mai multe
conturi, se utilizează semnul „%” - care se citeşte „următoarele” (în sensul că, urmează mai
multe conturi care se debitează sau se creditează).
2) După scopul pentru care se întocmesc, avem:
- formule contabile de înregistrare curentă;
- formule contabile de stornare.
Formula contabilă de înregistrare curentă - este aceea care se întocmeşte pentru
înregistrarea operaţiilor economice obişnuite - şi care are cea mai mare frecvenţă în evidenţa
contabilă.
Formulele din exemplele anterioare (simple şi compuse) se încadrează în această
categorie. Caracteristic acestor formule este faptul că înscrierea sumelor şi înregistrarea lor în
conturi se face în negru.
Ce înţelegem prin sumă în negru?
În contabilitate, suma în negru se scrie cu culoare obişnuită (pix albastru sau cerneală)
- şi are semnificaţia unei sume care se adună (cu semnul imaginar „+”).
Sumele înscrise în formulele contabile din exemplele prezentate, sunt sume în negru.
Formula contabilă de stornare - este aceea care se întocmeşte în situaţii deosebite,
atunci când se doreşte corecţia (rectificarea) unor sume anterior înregistrate în conturi.
Anularea unei înregistrări anterioare se realizează de asemenea printr-o înregistrare de
stornare.
Deci, aceste formule reflectă operaţii economice cu caracter special.
Stornarea (corecţia) se poate face fie cu sume în negru, fie cu sume în roşu.
a) Stornarea cu sume în negru (care se adună, aşa cum am văzut mai sus) - are loc
atunci când - formula contabilă anterioară - se anulează, deci, se inversează - contul debitor
devenind creditor, iar contul creditor devenind debitor. Efectul constă în dispariţia sumei
respective din conturi.
Exemplu: Se înregistrează cumpărarea de materii prime de la furnizori în valoare de
1.000.000 lei. Conform analizei contabile, parcurgând etapele necesare, ajungem la formula
contabilă simplă:
I. „Materii prime” = „Furnizori” 10.000.000
58
Ulterior, se constată că formula contabilă a fost eronat stabilită, dorindu-se anularea ei.
Contul „Materii prime” se va credita, iar contul „Furnizori” se va debita, cu aceeaşi sumă în
negru:
II. „Furnizori” = „Materii prime” 1.000.000
Schematic, pentru a vedea efectul formulei contabile de stornare în negru, vom avea:
Cele două linii paralele evidenţiază soldarea (închiderea) celor 2 conturi. Deci, prin
formula contabilă de stornare în negru, sumele înregistrate iniţial, au fost anulate, aşa cum am
dorit.
a) Stornarea cu sume în roşu
Ce înţelegem prin sumă în roşu?
În contabilitate, suma în roşu se scrie cu culoare roşie sau cu culoare obişnuită
(albastru) - dar încadrată în chenar - şi are semnificaţia unei sume care se scade (cu semnul
imaginar „-”).
În acest caz, anularea unei formule contabile anterioare se face prin transcrierea ei
identică (contul debitor rămâne debitor, iar cel creditor rămâne creditor), dar cu suma în
roşu!
Exemplu: Considerăm că formula anterioară,
I. „Materii prime” = „Furnizori” 1.000.000
fiind eronată, se stornează cu suma în roşu.
Vom avea:
II „Materii prime” = „Furnizori” 1.000.000
Schematic, pentru a vedea efectul formulei contabile de stornare în roşu, vom avea:
Constatăm că, şi în acest caz, cele două conturi se soldează (se închid).
Şi în cazul formulei contabile de stornare în roşu, sumele înregistrate iniţial se
anulează, aşa cum am dorit.
59
De preferat este ca, prin aplicarea unei analize contabile corecte, să se ajungă la
scrierea unor formule contabile corecte şi implicit la înregistrarea corectă a sumelor în
conturi, fără a apela la formulele contabile de stornare.
Există şi operaţii, care prin natura lor economică - necesită formule contabile de
stornare.
Înregistrarea unei operaţii economice cu ajutorul formulei contabile poartă numele de
înregistrare cronologică, întrucât fiecare operaţie economică se înregistrează în conturi la
data înfăptuii ei.
Înregistrarea unei operaţii economice schematic, cu ajutorul T-urilor se numeşte
înregistrare sistematică şi serveşte la întocmirea Balanţei de verificare (ea completează
înregistrarea cronologică).
Ce reprezintă Articolul contabil?
Reprezintă un instrument de lucru - cu ajutorul căruia se identifică în timp şi spaţiu o
operaţie economică ce produce modificarea patrimoniului sau a structurii acestuia.
El vine, de fapt, să completeze formula contabilă, adăugându-i elemente suplimentare:
- data efectuării înregistrării contabile - respectiv anul, luna şi ziua în care a avut loc
operaţia economică.
- explicaţia operaţiei economico-financiare - redată prin cuvinte, în mod concis, având
în vedere felul operaţiei şi documentul justificativ ce a stat la baza acesteia.
Exemplu: Cumpărarea de materii prime în valoare de 3.000.000 lei.
Dacă formula contabilă este simplă, vorbim de un articol contabil simplu, iar dacă este
compusă, de un articol contabil compus.
În acelaşi mod putem avea:
- articole contabile curente (pentru operaţii obişnuite);
- articole contabile de stornare (pentru operaţii de stornare).
Clasificarea conturilor
Conturile pot fi clasificate în funcţie de următoarele criterii:
a. În funcţie de conţinutul economic, acestea sunt:
- conturi deschise pentru active;
- conturi deschise pentru pasive;
60
- conturi deschise pentru cheltuieli;
- conturi deschise pentru venituri;
- conturi în afara bilanţului;
- conturi de gestiune.
Deoarece activul şi pasivul desemnează cele două laturi ale bilanţului, conturile
aferente acestora, conturile deschise pentru active şi cele pentru pasive se mai numesc şi
conturi bilanţiere. În schimb, conturile deschise pentru venituri şi cheltuieli se mai numesc şi
conturi de rezultare, aceasta deoarece veniturile şi cheltuielile stau la baza determinării
rezultatelor.
b. După funcţia contabilă, conturile sunt:
- conturi de activ, care reflectă mişcarea şi transformarea elementelor de activ ale
entității;
- conturi de pasiv, care reflectă mişcarea şi transformarea elementelor de pasiv
(situaţie netă şi datorii);
- conturi bifuncţionale, care pot funcţiona atât ca şi conturi de activ, cât şi de pasiv,
pe parcursul perioadei de gestiune. La finele perioadei însă, conturile bifuncţionale prezintă
fie sold debitor, fie creditor. Cu alte cuvinte, la finele exerciţiului orice cont bifuncţional se
prezintă fie ca un cont de activ, fie ca unul de pasiv.
c. În funcţie de gradul de detaliere, conturile sunt:
- conturi sintetice – reflectă categorii omogene de elemente patrimoniale. Sunt
sintetice de gradul I sau gradul II. Dar nu toate conturile sintetice de gradul I se detaliază în
conturi sintetice de gradul II.
- conturi analitice – reprezintă detalierea unui cont sintetic, fie de gradul I sau II, în
funcţie de anumite caracteristici. Ele sunt facultative, motiv pentru care nu se regăsesc în
planul de conturi.
8.5. Balanța de verificare

Balanţa de verificare sau balanţa conturilor este un procedeu specific al metodei
contabilităţii care asigură verificarea exactităţii înregistrării operaţiilor economice în conturi,
legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ, legătura dintre conturile sintetice şi conturile
analitice, precum şi centralizarea datelor contabilităţii curente.
Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare, în care se înscriu
datele valorice preluate din conturi. În cadrul balanţei de verificare se obţin anumite egalităţi
61
structurale şi globale proprii dublei înregistrări şi corespondenţei conturilor. Aceste egalităţi
exprimă un echilibru permanent între aceste date, de unde provine şi denumirea de „balanţă”.
Balanţa de verificare conţine toate conturile folosite de o unitate patrimonială, fiecare
cont fiind înscris cu soldul iniţial, rulajele perioadei curente, totalul sumelor şi soldul final de
la sfârşitul lunii pentru care se încheie balanţa respectivă.
Funcţiile balanţei de verificare
a) Funcţiile de verificare a exactităţii înregistrării operaţiilor economice în conturi.
Această funcţie constă în controlul şi identificarea erorilor de înregistrare în conturi, prin
intermediul diferitelor egalităţi valorice care trebuie să existe în cadrul balanţei de verificare,
precum şi prin intermediul unor corelaţii valorice stabilite cu ajutorul ei. Înregistrarea greşită
a unor operaţii economice ca urmare a nerespectării principiului dublei înregistrări, trecerea
eronată a sumelor din Registrul-jurnal în Registrul Cartea Mare şi de aici în balanţă,
efectuarea unor calcule greşite în formulele contabile complexe, stabilirea eronată a rulajelor
şi a soldurilor conturilor determină inegalităţi între totalurile balanţei, care se semnalizează cu
ajutorul ei, fapt ce îi conferă caracterul unui instrument de verificare, de control. Lipsa unei
egalităţi valorice sau a unor corelaţii constituie dovada existenţei unor erori, care trebuie să fie
identificate şi corectate.
b) Funcţia de legătură între conturile sintetice şi bilanţ. Balanţa de verificare
concentrează informaţiile din toate conturile folosite în contabilitatea curentă a unităţii.
Această legătură se concretizează în faptul că datele din bilanţul anual reprezintă soldurile
finale ale conturilor, preluate din balanţa de verificare prelucrate şi grupate conform
necesităţilor de întocmire a bilanţului. Soldurile iniţiale ale conturilor la începutul anului sunt
preluate din bilanţul anual, potrivit principiului intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui
exerciţiu care trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent.
c) Funcţia de legătură dintre conturile sintetice şi cele analitice. Această funcţie
constă în întocmirea unor balanţe de verificare ale conturilor analitice pentru fiecare cont
sintetic care se desfăşoară pe conturi analitice. Cu ajutorul acestor balanţe se controlează
concordanţa care trebuie să existe între datele înregistrate în contul sintetic şi conturile sale
analitice.
d) Funcţia de centralizare a existenţelor, mişcărilor şi transformărilor elementelor
patrimoniale. Gruparea şi centralizarea datelor înregistrate oferă conducerii unităţilor
posibilitatea de a cunoaşte totalul modificărilor intervenite în volumul şi structura
patrimoniului economic, rezultatele financiare obţinute în urma activităţilor desfăşurate etc.
Cuprinzând, centralizate, toate datele privitoare la existenţele şi mişcările elementelor
62
patrimoniale înregistrate în conturile sintetice şi analitice, pe o anumită perioadă de timp,
balanţa de verificare asigură compararea datelor de la începutul unei perioade de gestiune cu
cele de la sfârşitul ei şi cu alte perioade de gestiune expirate. Astfel se pot stabili schimbările
produse în mărimea şi structura patrimoniului economic, eficienţa plasării resurselor etc.
e) Funcţia de analiză a activităţii economice. Balanţa de verificare are un rol deosebit
de important în analiza situaţiei economico-financiare pe perioade scurte de timp, şi în
intervalul dintre două bilanţuri, fiind astfel, singurul instrument care furnizează informaţiile
necesare conducerii operative a unităţilor patrimoniale. Această analiză are anumite limite
comparativ cu analiza care se poate realiza pe baza bilanţului contabil, cu ajutorul balanţelor
de verificare obţinându-se un grad mai redus de sintetizare a datelor contabile.
Clasificarea balanţelor de verificare
Balanţele de verificare se clasifică după mai multe criterii.
a) După natura conturilor pe care le conţin pot fi balanţe de verificare ale conturilor
sintetice (generale) şi balanţe de verificare ale conturilor analitice.
– Balanţele de verificare ale conturilor sintetice se întocmesc pe baza datelor
preluate din conturile sintetice şi cuprind toate conturile sintetice folosit în contabilitatea
curentă a unei unităţi patrimoniale, într-o anumită perioadă de gestiune.
– Balanţele de verificare ale conturilor analitice se întocmesc înaintea elaborării
balanţei conturilor sintetice, pe baza datelor preluate din conturile analitice. Balanţele de
verificare analitice se întocmesc pentru fiecare cont sintetic care a fost desfăşurat pe conturi
analitice. Aceste balanţe se mai numesc şi balanţe de verificare auxiliare sau secundare. Spre
deosebire de balanţa de verificare a conturilor sintetice, care este una singură pe entitate,
numărul balanţelor de verificare ale conturilor analitice depinde de numărul conturilor care au
fost desfăşurate pe conturi analitice.
b) După numărul de egalităţi pe care le cuprind, balanţele de verificare ale conturilor
sintetice pot fi: balanţe de verificare cu o egalitate, balanţe de verificare cu două egalităţi,
balanţe de verificare cu trei egalităţi şi balanţe de verificare cu patru egalităţi. Ele pot fi
întocmite într-o singură variantă sau în două variante.

Unităţii de învăţare nr. 8 privind „Contul și balanța de verificare”.
63
1. Definiți noțiunea de cont. – 2 p
2. Definiți noțiunea de balanță de verificare. – 2 p
3. Aplicați regulile de funcționare ale conturilor. – 4 p
4. Identificați funcțiile balanței de verificare. – 2 p
Întrebări
8.7. Bibliografie
2010
454/2008
64
CONTABILITATEA CAPITALURILOR
Cuprins
9.1. Obiective
9.2. Contabilitatea capitalurilor
9.4. Bibliografie
9.1. Obiective
 identifice conturile de capitaluri;
 înțeleagă modul de înregistrare al operațiilor economice în
conturile de capitaluri.
9.2. Contabilitatea capitalurilor

Principalele conturi utilizate pentru evidența contabilității capitalurilor sunt:
Contul 101 „Capital social”, cu ajutorul căruia se ţine evidenţa capitalului subscris şi
vărsat în natură sau în numerar de acţionarii sau asociaţii societăţii, precum şi măririle sau
micşorările acestuia.
Contul 101 „Capital social” se desfăşoară în conturi sintetice de gradul II (conturi
operaţionale) astfel: 1011 „Capital subscris nevărsat” - înregistrează şi controlează procesul
de subscriere a capitalului până în momentul vărsării lui de către asociaţi sau acţionari; 1012
„Capital subscris vărsat” - înregistrează şi controlează procesul de constituire efectivă a
capitalului subscris prin depunere în natură sau în numerar de către asociaţi sau acţionari.
După conţinutul economic, este un cont de surse proprii, după funcţia contabilă este
cont de pasiv.
Contul 101 Capital se creditează:
- Cu capitalul social subscris de acţionari sau asociaţi în natură şi/sau în numerar, în
corespondenţă cu debitul contului 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul”:
456 1011
„Decontări cu „Capital subscris
=
asociaţii privind nevărsat”
capitalul”
65
- Cu rezervele încorporate în capitalul social în corespondenţă cu debitul
contului106 „Rezerve”:
106 = 1011
„Rezerve” „Capital subscris nevărsat”
- Cu profitul net realizat în exerciţiile precedente şi destinat măririi capitalului

social, în corespondenţă cu debitul contului 117 „Rezultatul reportat”:
117 1011
„Rezultatul = „Capital subscris
reportat” nevărsat”
- Cu profitul net realizat la încheierea exerciţiului precedent destinat măririi

capitalului social, în corespondenţă cu debitul contului 121 „Profit şi pierdere”:
121 1011
„Profit şi = „Capital subscris
pierdere” nevărsat”
- Cu primele de capital încorporate în capitalul social, în corespondenţă cu debitul

contului 104 „Prime legate de capital”:
104 1011
„Prime legate de = „Capital subscris
capital” nevărsat”
Contul 101 Capital se debitează:

- Cu micşorarea capitalului hotărâtă de A.G.A. în corespondenţă cu creditul 456
„Decontări cu asociaţii privind capitalul”:
1012 = 456
„Capital subscris „Decontări cu asociaţii
vărsat privind capitalul”
- Cu pierderile realizate în exerciţiile financiare precedente care diminuează

capitalul social în corespondenţă cu creditul 117 „Rezultatul reportat” (dacă
pierderile au fost reportate) sau cu creditul contului 121 „Profit şi pierdere”:
1012 = %
„Capital
117 „Rezultatul reportat”
subscris
vărsat 121 „Profit şi pierdere”
Contul 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul” este cont bifuncţional care
ţine evidenţa aporturilor subscrise de asociaţi sau acţionari pentru constituirea sau creşterea
capitalului social.
66
Pe parcursul desfăşurării activităţii, prin aprobarea A.G.A. se pot produce majorări ale
capitalului social prin:
- Noi aporturi în natură şi/sau numerar presupune creşterea surselor financiare
proprii prin emisiunea de noi acţiuni, la preţ de emisiune. Dacă preţul de emisiune
este mai mare decât valoarea nominală a vechilor acţiuni, atunci diferenţa o
reprezintă prima de emisiune.
subscrierea noilor acţiuni
456 = %
„Decontări cu asociaţii privind 1011 „Capital subscris nevărsat”
capitalul” 1041 „Prime de emisiune”
realizarea aportului
% = 456
211 „Terenuri şi construcţii” „Decontări cu asociaţii
212 „Instalaţii tehnice şi maşini” privind capitalul”
5121 „Conturi la bănci în lei”
trecerea capitalului subscris aferent creşterii de capital la categoria „vărsat”:

1011 = 1011
„Capital subscris nevărsat” „Capital subscris vărsat”
- Operaţii interne - încorporarea primelor de capital, a rezervelor, diferenţelor din

reevaluare, profitului şi rezultatului reportat (profitul nerepartizat):
% = 1012
104 „Prime legate de capital” „Capital subscris vărsat”
105 „Rezerve din reevaluare”
106 „Rezerve”
129 „Repartizarea profitului”
- Conversia obligaţiunilor în acţiuni din emisiunea de obligaţiuni concomitent cu

creşterea capitalului social.
Pe parcursul desfăşurării activităţii, prin aprobarea A.G.A. se pot produce diminuări
ale capitalului social prin:
- Rambursarea unei părţi către acţionari/asociaţi când se decide vânzarea unei
părţi din activul societăţii sau la cererea acţionarilor, în condiţiile prevăzute în
statut.
obligaţia faţă de acţionari pentru capitalul de restituit:
1012 = 456
„Capital subscris vărsat” „Decontări cu asociaţii privind capitalul”
67
stingerea obligaţiei faţă de acţionari prin restituirea capitalului:
456 = %
„Decontări cu asociaţii 211 „Instalaţii tehnice şi maşini”
privind capitalul” 512 „Conturi curente la bănci”
- Acoperirea pierderilor din exerciţiile precedente

1012 = 117
„Capital subscris vărsat” „Rezultatul reportat”
- Răscumpărarea de la acţionari a propriilor acţiuni, la un preţ de răscumpărare

care poate fi egal, mai mare sau mai mic decât valoarea nominală.
Prascumparare  Vno min ala
răscumpărarea acţiunilor
502 = 5121
„Acţiuni proprii” „Conturi la bănci în lei”
anularea acţiunilor răscumpărate
1012 = 502
„Capital subscris vărsat” „Acţiuni proprii”
Prascumparare  Vno min ala

502 = 5121
% = 502
1012 „Capital subscris vărsat” „Acţiuni proprii”
1062 „Rezerve pentru acţiuni proprii”
Prascumparare  Vno min ala

502 = 5121

1012 „Capital subscris vărsat” = %
502 „Acţiuni proprii”
1041 „Prime de emisiune”
Contul 104 „Prime legate de capital”, este un cont de pasiv și se creditează:

- Cu primele determinate la emisiunea de noi acţiuni, ca diferenţă între preţul de
emisiune mai mare şi valoarea nominală a acestora, mai mică.
456 = %
„Decontări cu 1011 „Capital subscris şi nevărsat”
asociaţii privind 104 „Prime legate de capital”
capitalul”
68
Contul 104 „Prime de capital” se debitează:
- Cu utilizarea lor fie pentru majorarea capitalului, fie pentru majorarea rezervelor:
104 = %
„Prime legate de capital” 1012 „Capital subscris vărsat”
106 „Rezerve”
Contul 105 „Rezerve din reevaluare”, este un cont de pasiv și se creditează:

- Cu diferenţele constatate în plus cu ocazia reevaluării imobilizărilor, prin debitul
conturilor de imobilizări corporale:
212 = 105
„Instalaţii tehnice şi maşini” „Rezerve din reevaluare”
Contul 105 „Rezerve din reevaluare” se debitează:

- Cu diferenţele din reevaluare încorporate în capitalul social prin creditul contului
1012 sau transferate la rezerve, prin creditul contului 1068.
105 = %
„Rezerve din reevaluare” 1012 „Capital subscris vărsat”
1068 „Alte rezerve”
Contul 106 „Rezerve” are funcție de pasiv și se dezvoltă pe trei sintetice de gradul II:
1061 „Rezerve legale” ţine evidenţa rezervelor constituite în baza reglementărilor
legale.
1063 „Rezerve statutare” ţine evidenţa rezervelor constituite anual din profitul net, în
baza prevederilor din statutul societăţii.
1068 „Alte rezerve” ţine evidenţa unor rezerve neprevăzute de lege sau statut,
constituite facultativ din profitul net pentru acoperirea pierderilor, creşterea capitalului social
sau pentru alte scopuri, potrivit hotărârii A.G.A.
Contul 1061 „Rezerve legale” este un cont de surse proprii, cu funcţie de pasiv care
se creditează:
- Cu rezervele constituite din profitul brut, în corespondenţă cu debitul contului 121
„Profit şi pierdere”
121 „Profit şi pierdere” = 1061 „Rezerve legale”
Contul se debitează:
- Cu rezervele legale utilizate pentru acoperirea pierderilor din exerciţiile
precedente, prin creditul contului 107, respectiv cu rezervele legale încorporate în
capitalul social, prin creditul contului 1012:
69
1061 = %
„Rezerve legale” 1012 „Capital subscris vărsat”
Rezultatul exerciţiului se determină cu ocazia închiderii conturilor de venituri şi

cheltuieli.
Evidenţa rezultatelor se ţine cu ajutorul conturilor:
Contul 121 „Profit şi pierdere” ţine evidenţa profitului sau pierderii realizate în
cursul exerciţiului. După funcţia contabilă este un cont bifuncţional.
Contul 129 „Repartizarea profitului” – ţine evidenţa repartizării profitului, asupra
căruia decide A.G.A. Este un cont de activ.
Dacă A.G.A. nu a repartizat parţial sau integral profitul sau nu s-a hotărât asupra
modului de acoperire a pierderilor, aceste sume rămân în aşteptare. Contabilitatea acestor
sume se operează prin contul 117 „Rezultatul reportat”, cont bifuncţional.
Contul 131 „Subvenţii pentru investiţii” este un cont de surse asimilate celor proprii,
de pasiv și se creditează:
- Cu valoarea subvenţiilor pentru investiţii de primit în corespondenţă cu contul 445
„Subvenţii”
445 = 131
„Subvenţii” „Subvenţii pentru investiţii”
- Cu subvenţiile primite şi concretizate în bunuri de natura imobilizărilor sau în

disponibilităţi băneşti.
% = 131
212 „Instalaţii tehnice şi maşini” „Subvenţii pentru
5121 „Conturi la bănci în lei” investiţii”
Contul se debitează:
- Cu cota parte a subvenţiilor pentru investiţii virate asupra rezultatelor, pe măsura
amortizării bunurilor procurate pe seama subvenţiilor, prin creditul contului 7584.
131 = 7584
„Subvenţii pentru „Subvenţii pentru
investiţii” investiţii”
Contul 151 „Provizioane” ține evidența unor datorii generatoare de pierderi sau de
cheltuieli. Est cont de surse, asimilate capitalurilor proprii, are funcție de pasiv și se
creditează în momentul constituirii provizioanelor, prin trecerea pe cheltuieli după natura lor
(6812, 6862). Se debitează cu diminuarea sau anularea provizioanelor în corespondenţă cu
70
creditul conturilor de venituri corespunzător activităţii şi naturii cheltuielilor care le-au
generat (7812, 7862)
Contul 161 „Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni” este un cont de surse
împrumutate, cu funcție de pasiv.
Se creditează:
- Cu valoarea împrumuturilor obţinute în urma emisiunii de obligaţiuni prin debitul
contului 5121 dacă sumele sunt încasate direct în contul de disponibil, sau 461
„Debitori diverşi”, dacă încasarea este ulterioară.
5121 = 161
„Conturi la bănci în lei” „Împrumuturi din
emisiunea de obligaţiuni”
- Cu primele de rambursare aferente, prin contul 169 „Prime privind rambursarea

obligaţiunilor”
% = 161
461 „Debitori diverşi” „Împrumuturi din emisiunea de
169 „Prime privind obligaţiuni”
rambursarea
obligaţiunilor”
Se debitează:
- Cu suma împrumuturilor rambursate, prin creditul contului 5121
161 = 5121
„Împrumuturi din emisiunea „Conturi la bănci în lei”
de obligaţiuni”
- Cu valoarea obligaţiunilor emise, răscumpărate şi anulate, la valoarea de

răscumpărare, prin creditul contului 505 „Obligaţiuni emise şi răscumpărate”.
161 = 505
„Împrumuturi din emisiunea „Obligaţiuni emise şi
de obligaţiuni” răscumpărate”
Contul 169 „Prime privind rambursarea obligaţiunilor” este un cont de

regularizare, cu funcție de activ. Se debitează cu suma primelor de rambursare aferente
împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni, prin creditul contului 161. Se creditează cu
primele de rambursare amortizate prin debitul contului 6868 „Cheltuieli financiare privind
amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor”.
Contul 168 „Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate” ţine
evidenţa dobânzilor datorate, aferente împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni, creditelor
bancare pe termen lung şi mijlociu, datoriilor privind concesiunile legate de participaţii, a
71
altor împrumuturi şi datorii asimilate. Este un cont de surse, cu funcție de pasiv. Se
creditează:
- Cu valoarea dobânzilor datorate, prin debitul contului 666 „Cheltuieli privind
dobânzile”:
666 = 168
„Cheltuieli privind „Dobânzi aferente împrumuturilor şi
dobânzile” datoriilor asimilate”
- Cu suma dobânzilor plătite prin creditul contului 512.

168 = 512
„Dobânzi aferente „Conturi la bănci”
împrumuturilor şi datoriilor
asimilate”
Contul 162 „Credite bancare pe termen lung şi mijlociu” este un cont de surse
împrumutate, cu funcţie contabilă de pasiv.
Se creditează cu:
- Obligaţiile întreprinderii faţă de instituţiile bancare pentru creditele primite de la
acestea în corespondenţă cu debitul contului 5121.
5121 = 162
„Conturi la bănci în „Credite bancare pe termen lung şi
lei” mijlociu”
Se debitează:
- Cu stingerea obligaţiilor faţă de bănci, pentru sumele rambursate cu ocazia
ajungerii la scadenţă a creditelor.
162 = 5121
„Credite bancare pe termen „Conturi la bănci în lei”
lung şi mijlociu”

Unităţii de învăţare nr. 9 privind „Contabilitatea capitalurilor”.
1. Exemplificați modalitățile de constituire ale capitalului social. – 2 p

2. Exemplificați modalitățile de majorare ale capitalului social. – 2 p
3. Exemplificați modalitățile de diminuare ale capitalului social. – 2 p
4. Exemplificați modalitățile de înregistrare ale creditelor bancare pe termen
Întrebări
lung. – 2 p
5. Exemplificați modalitățile de constituire ale rezervelor. – 2 p
72
9.4. Bibliografie
1. Duţescu A. - Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, Editura CECCAR, Bucureşti, 2001
2. Mereuță Elena - Bazele contabilității, Editura Universității Dunărea de Jos,
Galați, 2006
3. Ristea M. - Contabilitatea financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2004
4. *** - Reglementări contabile pentru agenţii economici, Ministerul
Finanţelor Publice, Editura Economică, Bucureşti, 2002
73
CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE
Cuprins
10.1. Obiective
10.2. Contabilitatea activelor imobilizate
10.4. Bibliografie
10.1. Obiective
 identifice principalele conturi de active imobilizate;
 înțeleagă modul de înregistrare a operațiilor economice în conturile
de active imobilizate.
10.2. Contabilitatea activelor imobilizate

Activele imobilizate sunt valori economice de investiţie a căror perioadă de utilizare şi
lichiditate este mai mare de un an. Ele se împart în: Imobilizări necorporale; Imobilizări
corporale; Imobilizări financiare.
Activele imobilizate sunt supuse deprecierii care poate fi ireversibilă, ca urmare a
uzurii fizice şi morale, recuperarea treptată a valorii lor făcându-se prin amortizare sau
rebersibilă și apare în cazul în care are loc o scădere a valorii de utilitate, pentru recuperarea
căreia se constituie provizioane pentru depreciere.
Amortizarea poate fi calculată prin:
Metoda amortizării liniare care presupune calcularea şi alocarea uniformă a valorii
contabile de intrare a activelor amortizate pe toată durata normală de funcţionare exprimată în
ani.
Vi
Aa 
Nf
în care: Aa – amortizarea anuală;

Vi – valoare de intrare (de înregistrare);
Nf – durata normală de funcţionare
Metoda degresivă care presupune accelerarea procesului de amortizare în primii ani
de la punerea în funcţiune cu coeficienții stabiliți de lege.
74
Metoda amortizării accelerate care presupune includerea în cheltuieli a unei cote
care poate ajunge în primul an de funcționare până la 50 % din valoarea de intrare a
mijlocului fix respectiv, urmând ca pentru exerciţiile următoare, amortizările anuale sunt
calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportarea la numărul de
ani de utilizare rămaşi.
Contabilitatea activele imobilizate necorporale utilizează următoarele conturi:

Contul 201 „Cheltuieli de constituire” care evidenţiază cheltuielile ocazionate de
înfiinţarea unităţii patrimoniale: cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli cu
emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni şi acţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei, cheltuieli de
publicitate şi alte cheltuieli. Este un cont de activ.
Se debitează cu mărimea cheltuielilor legate de constituirea societăţii, în
corespondenţă cu creditul conturilor de disponibilităţi sau cu obligaţia de plată a acestor
cheltuieli și se creditează cu valoarea cheltuielilor de constituire amortizare integral, scoase
din evidenţă debitul contului 2801.
Contul 280 „Amortizări privind imobilizările necorporale” este un cont rectificativ
al valorii imobilizărilor necorporale și are funcție de pasiv.
Se creditează cu amortizarea aferentă imobilizărilor, prin debitul conturilor 6811
„Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor” și se debitează cu amortizarea
imobilizărilor necorporale ieşite din patrimoniul unităţii, prin creditul conturilor de imobilizări
necorporale.
Contul 205 „Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi
valori similare” ţine evidenţa imobilizărilor necorporale sub formă de brevete, licenţe, know-
how, şi alte elemente cum sunt: mărcile de fabrică şi de comerţ şi alte drepturi de proprietate
industrială şi intelectuală similare. Are funcție de activ, se debitează cu: valoarea bunurilor
concesionate (167); costul de achiziţie al brevetelor, mărcilor de fabrică şi de comerţ; costul
de producţie a celor provenite din producţie proprie; valoarea de aport a celor aduse de către
asociaţi sau acţionari și se creditează cu: valoarea brevetelor, licenţelor şi a altor drepturi şi
valori similare vândute sau scoase din funcţie, amortizate integral; valoarea brevetelor,
licenţelor şi a altor drepturi şi valori similare neamortizate integral; valoarea brevetelor,
licenţelor şi a altor drepturi şi valori similare restituite acţionarilor.
75
Contul 207 „Fond comercial” este cont de imobilizări necorporale, cu funcție de
activ. Se debitează cu: valoarea fondului comercial achiziţionat și cu valoarea fondului
comercial adus ca aport. Se creditează cu: valoarea fondului comercial cedat, nesupus
amortizării sau amortizat parțial.
Contabilitatea activele imobilizate corporale utilizează conturile din grupa 21
„Imobilizări corporale”:
211 „Terenuri şi amenajări de terenuri”
212 „Construcţii”
213 „Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii”
214 „Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane
şi materiale şi alte active corporale”
Conturile au funcție de activ și se debitează:
- Cu valoarea de înregistrare a imobilizărilor corporale achiziţionate:
% = 404
211 „Terenuri şi construcţii” „Furnizori de imobilizări”
212 „Instalaţii tehnice şi maşini”
- Cu valoarea activelor imobilizate aduse ca aport:

% = 456
211 „Terenuri şi construcţii” „Decontări cu asociaţii
212 „Instalaţii tehnice şi maşini” privind capitalul”
- Cu valoarea activelor imobilizate obţinute din producţia proprie:

211 = 722
„Terenuri şi construcţii” „Venituri din producţia
de imobilizări corporale”
- Cu valoarea activelor imobilizate primite cu titlu gratuit:

% = 131
211 „Terenuri şi construcţii” „Subvenţii
212 „Instalaţii tehnice şi maşini” guvernamentale pentru
investiţii”
Conturile se creditează:
- Cu valoarea de înregistrare a imobilizărilor corporale ieşite din patrimoniu, prin
scoatere din funcţiune, vânzări:
% = 212
281 „Amortizarea „Instalaţii tehnice şi
imobilizărilor corporale” maşini”
6583 „Cheltuieli privind
activele cedate”
76
- Cu valoarea donaţiile acordate sub forma imobilizărilor corporale
6582 = %
„Donaţii şi subvenţii 211 „Terenuri şi construcţii”
acordate” 212 „Instalaţii tehnice şi
maşini”
- Cu retragerea aportului asociaţilor/acţionarilor sub forma imobilizărilor corporale:

456 = ”%
„Decontări cu asociaţii 212 „Instalaţii tehnice şi
privind capitalul maşini”
207 „Fond comercial”
Contul 281 „Amortizări privind imobilizările corporale” este cont rectificativ al

valorii mijloacelor fixe și are funcție de pasiv.
Se creditează:
- Cu amortizarea imobilizărilor corporale incluse lunar în cheltuieli:
6811 = 281
„Cheltuieli de „Amortizări privind imobilizările
exploatare privind corporale”
amortizările”
Se debitează:
- Cu amortizarea aferentă imobilizărilor corporale ieşite din patrimoniu, prin
vânzare, scoatere din funcţiune, donaţii
281 = %
„Amortizări privind 211 „Terenuri şi construcţii”
imobilizările 212 „Instalaţii tehnice şi maşini”
corporale”
Contabilitatea imobilizărilor financiare se ține cu ajutorul conturile din grupa 26

„Imobilizări financiare”, conturi cu funcție de activ:
261 „Acţiuni deţinute la entităţile afiliate” (A)
263 „Interese de participare” (A)
264 „Titluri puse în echivalenţă” (A)
265 „Alte titluri imobilizate” (A)
267 „Creanţe imobilizate”
Conturile se debitează cu: valoarea titlurilor imobilizate ale activităţii de portofoliu
achiziţionate, cu plata imediată; valoarea titlurilor imobilizate ale activităţii de portofoliu
achiziţionate, cu plata ulterioară; valoarea titlurilor imobilizate aduse ca aport la constituirea
societăţii.
77
În credit înregistrează: valoarea titlurilor imobilizate ale activităţii de portofoliu
cedate (6583) sau valoarea titlurilor imobilizate ale activităţii de portofoliu retrase (456).
Contul 269 „Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare” este cont de
obligaţii faţă de terţi pentru imobilizările financiare achiziţionate ce urmează a se plăti, cu
funcție de pasiv. Se creditează cu sumele datorate pentru imobilizările financiare
achiziţionate, în corespondenţă cu conturile de imobilizări financiare și se debitează cu
sumele plătite din disponibilităţile băneşti (512, 531).
Contul 267 „Creanţe imobilizate” ține evidența împrumuturilor pe termen lung
acordate societăţilor la care unitatea patrimonială deţine titluri de participare, din dobânzile
aferente creanţelor imobilizate, precum şi din alte creanţe care sunt imobilizate pe timp
îndelungat.
Se debitează cu: valoarea împrumuturilor acordate (512, 531); veniturile de realizat
din împrumuturi şi dobânzi și se creditează cu: valoarea împrumutului rambursat şi a
dobânzii încasate (512, 531) și cu valoarea privind creanţele legate de participaţii trecute pe
cheltuieli.

Unităţii de învăţare nr. 10 privind „Contabilitatea imobilizărilor”.
1. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a activelor

imobilizate necorporale. – 2 p
imobilizate corporale. – 4 p
Întrebări
imobilizate financiare. – 2 p
4. Descrieți metodele de amortizare a activelor imobilizate. – 2 p
10.4. Bibliografie
Galați, 2006
78
CONTABILITATEA STOCURILOR
Cuprins
11.1. Obiective
11.2. Contabilitatea stocurilor
11.4. Bibliografie
11.1. Obiective
 identifice principalele conturi de stocuri;
 înțeleagă modul de înregistrare a operațiilor economice în
conturile de stocuri.
11.2. Contabilitatea stocurilor

Stocurile reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale
destinate fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după preluarea lor în procesul de producţie, fie a
fi consumate la prima lor utilizare.
Evaluarea stocurilor se face conform regulilor de evaluare descrise în capitolul
anterior.
Contabilitatea stocurilor se ţine cu ajutorul conturilor din CLASA 3 - CONTURI DE
STOCURI ŞI PRODUCŢIE ÎN CURS DE EXECUŢIE, cu următoarele grupe de conturi:
Grupa 30 „STOCURI DE MATERII PRIME ŞI MATERIALE” cu conturile 301
„Materii prime”, 302 „Materiale consumabile”, 303 „Materiale de natura obiectelor de
inventar”, 308 „Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale”.
Contul 301 „Materii prime” este un cont de active circulante cu funcţie de activ. În
debit înregistrează:
- valoarea stocurilor de materii prime achiziţionate (401):
301 = 401
„Materii prime” „Furnizori”
- valoarea stocurilor de materii prime aduse ca aport:

301 = 456
„Materii prime” „Decontări cu asociaţii privind
capitalul”
79
- valoarea stocurilor de materii prime primite cu titlu gratuit:
301 = 7412
„Materii prime” „Venituri din subvenţii de
exploatare pentru materii prime
şi materiale consumabile”
În credit înregistrează:
- valoarea stocurilor de materii prime ieşite din gestiune prin consum (601) sau
constatate lipsă la inventar:
601 = 301
„Cheltuieli cu materiile prime” „Materii prime”
- valoarea materiilor prime trecute la mărfuri spre a fi vândute (371):

371 = 301
„Mărfuri” „Materii prime”
- valoarea materiilor prime donate:

6582 = 301
„Donaţii şi subvenţii acordate” „Materii prime”
Contul 302 „Materiile consumabile” este un cont de active circulante cu funcţie de

activ şi funcţionează după aceleaşi reguli ca şi contul 301.
Contul 308 „Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale” este cont rectificativ,
cu funcţie de activ. Se utilizează în cazul în care evaluarea şi înregistrarea materiilor prime,
materialelor consumabile şi materiale de natura obiectelor de inventar se face la preţuri
standard, prestabilite.
Contul 308 „Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale” se debitează cu
diferenţele de preţ aferente materiilor prime şi materialelor, în roşu dacă preţurile prestabilite
sunt mai mari decât costul de achiziţie sau în negru dacă preţurile prestabilite sunt mai mici
decât costul de achiziţie şi se creditează cu diferenţele de preţ aferente materiilor prime şi
materialelor ieşite din gestiune.
Contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar” este cont de active
circulante cu funcţie de activ.
Se debitează cu:
- valoarea obiectelor de inventar achiziţionate:
303 = 401
„Materiale de natura obiectelor de inventar” „Furnizori”
80
- valoarea obiectelor de inventar aduse ca aport:
303 = 456
„Materiale de natura „Decontări cu asociaţii privind
obiectelor de inventar” capitalul”
- valoarea obiectelor de inventar primite cu titlu gratuit:

303 = 7412
„Materiale de „Venituri din subvenţii de
natura obiectelor exploatare pentru materii prime
de inventar” şi materiale consumabile”
Se creditează cu:
- valoarea obiectelor de inventar ieşite date în consum:
603 = 301
„Cheltuieli privind materialele „Materiale de natura
de natura obiectelor de obiectelor de inventar”
inventar”
- valoarea obiectelor de inventar trecute la mărfuri spre a fi vândute:

371 = 301
„Mărfuri” „Materiale de natura
obiectelor de inventar”
- valoarea materiilor prime donate:

6582 = 301
„Donaţii şi subvenţii acordate” „Materii prime”
- valoarea materiilor prime restituite acţionarilor:

456 = 301
„Decontări cu asociaţii privind „Materii prime”
capitalul”
Grupa 34 „PRODUSE” cu următoarele conturi: 341 „Semifabricate”, 345 „Produse

finite” şi 346 „Produse reziduale”.
Contul 345 „Produse finite” este cont cu funcţie de activ şi se debitează cu:
- preţul de înregistrare al semifabricatelor, respectiv al produselor finite şi/sau
produselor reziduale intrate în gestiune:
345 = 711
„Produse finite” „Variaţia stocurilor”
Se creditează cu:
- preţul de înregistrare al semifabricatelor, respectiv al produselor finite şi/sau
produselor reziduale destinate vânzării sau cu alte destinaţii:
345 = 711
„Produse finite” „Variaţia stocurilor”
81
Dacă evaluarea şi înregistrarea produselor se face la preţuri prestabilite (standard),
diferenţele dintre preţurile prestabilite şi costurile de producţie efective, calculate la sfârşitul
lunii, se înregistrează în contul 348 „Diferenţe de preţ la produse” care este cont
rectificativ, cu funcţie de activ. Contul se debiteză cu diferenţele favorabile sau nefavorabile
dintre costul de producţie efectiv şi cel prestabilit al produselor obţinute, în roşu sau în negru,
după caz. Contul se creditează cu diferenţa în plus sau în minus aferentă produselor ieşite din
gestiune, în roşu sau în negru, după caz.
Grupa 35 „STOCURI AFLATE LA TERŢI” sunt reprezentate de stocurile achitate şi
lăsate în custodia furnizorilor, date spre prelucrare - recondiţionare la terţi, depozitate la terţi,
predate terţilor spre vânzare în consignaţie, aflate în curs de aprovizionare (achitate, dar
nesosite sau sosite şi nerecepţionate).

Unităţii de învăţare nr. 11 privind „Contabilitatea imobilizărilor”.
1. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a materiilor prime.

–2p
2. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a materialelor
consumabile. – 4 p
Întrebări
3. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a produselor finite.
–2p
4. Descrieți metodele de amortizare a materialelor de natura obiectelor de
inventar. – 2 p
11.4. Bibliografie
Galați, 2006
82
CONTABILITATEA RELAȚIILOR CU TERȚII
Cuprins
12.1. Obiective
12.2. Clasificarea creanțelor și a datoriilor
12.3. Contabilitatea relațiilor cu terții
12.4. Analiza corelației creanțe-obligații
12.6. Bibliografie
12.1. Obiective
 identifice principalele conturi de terți;
conturile de terți.
12.2. Clasificarea creanțelor și a datoriilor

Activitatea desfășurată de către agenții economici presupune schimbul de valori dintre
aceștia, ceea ce dă naştere la creanţe şi datorii.
Creanţa este dreptul unei persoane fizice sau juridice denumită creditor de a primi de
la o altă persoană fizică sau juridică la o anumită dată o sumă de bani sau alte bunuri
economice.
Datoriile reprezintă obligaţiile agentului economic față de alte persoane fizice sau
juridice.
După natura operaţiilor economice creanțele se clasifică astfel:
 creanţe comerciale;
 creanţe financiare;
 alte creanţe.
După conţinutul economic şi obiectul creanţelor acestea se împart în:
 creanţe asupra clienţilor pentru produse vândute, lucrări executate şi servicii
prestate;
 creanţe asupra furnizorilor generate de avansurile acordate anticipat;
 creanţe generate de deţinerea unor bilete la ordin, cupoane, bonuri de tezaur;
 diverse creanţe asupra debitorilor provenite din operaţii necomerciale.
83
După natura operaţiilor economice datoriile se clasifică în:
 datorii comerciale;
 datorii financiare;
 datorii fiscale;
 datorii salariale şi sociale;
 alte datorii.
După conţinutul economic şi obiectul datoriilor, acestea pot fi:
 datorii faţă de furnizori;
 datorii faţă de clienţi pentru avansurile primite de la aceştia;
 datorii faţă de buget;
 datorii din efecte comerciale;
 datorii faţă de salariaţi;
 datorii faţă de asigurările şi protecţia socială;
 datorii faţă de acţionari;
 alte datorii.
12.3. Contabilitatea relațiilor cu terții
12.3.1. Contabilitatea creanțelor

Contabilitatea creanțelor se ține cu ajutorul grupei 41 „CLIENŢI ŞI CONTURI
ASIMILATE”, cu următoarele conturi:
Contul 411 „Clienţi” ţine evidenţa decontărilor cu clienţii pentru bunurile vândute,
lucrări executate şi servicii prestate, pe bază de facturi. În debitul contului se înregistrează:
- Cu valoarea bunurilor livrate, la preț d vânzare la care se adaugă TVA:
4111 = %
„Clienţi” 701 „Venituri din vânzarea produselor
finite”
707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”
4427 „TVA colectată”
- Cu valoarea lucrărilor excutate și a serviciilor prestate:
4111 = %
„Clienţi” 704 „Venituri din lucari executate si
servicii prestate”
84
- Sumele încasate de la clienţi în conturile de disponibilităţi:
512 = 411
„Conturi bancare în lei” „Clienţi”
531
„Casa”
- Valoarea efectelor comerciale acceptate în contul drepturilor de creanţă:

413 = 411
„Efecte de primit” „Clienţi”
- Sumele decontate pe seama avansurilor primite de la clienţi:

419 = 411
„Clienţi - creditori” „Clienţi”
Contul 413 „Efecte de primit” reflectă drepturile de creanţă stabilite pe bază de

efecte comerciale. Este cont de activ și se debitează cu:
- Sumele datorate de clienţi reprezentând valoarea efectelor comerciale acceptate:
413 = 411
„Efecte de primit” „Clienţi”
Contul se creditează cu:

- Valoarea efectelor comerciale primite de la clienţi:
5113 = 413
„Efecte de încasat” „Efecte de primit”
- sumele încasate de la clienţi prin bancă (5121):

5121 = 413
„Conturi la bănci în lei” „Efecte de primit”
Contul 461 „Debitori diverşi” – ţine evidenţa debitorilor din reclamaţii şi pagube
materiale aduse societății, precum şi a altor creanţe rezultate din existenţa unor titluri
executorii. Are funcție de activ și înregistrează în debit:
- valoarea creanţelor rezultate din imputaţii, ca urmare a constatării lipsurilor
imputabile la inventar, la care se adaugă TVA aferentă:
461 = %
„Debitori diverşi” 758 „Alte venituri din exploatare”
85
- valoarea debitelor încasate:
% = 461
5121 „Conturi la bănci în lei” „Debitori diverşi”
5311 „Casa în lei”
Contul 419 „Clienţi - creditori” ține evidența obligaţiilor pe care societatea le are faţă
de clienţi pentru avansurile încasate de la aceştia. Este cont cu funcție de pasiv și înregistrează
în credit:
- sumele încasate de la clienţi sub formă de avansuri:
5311 = 419
„Casa în lei” „Clienţi - creditori”
În debit înregistrează:
- valoarea avansurilor, decontate clienţilor pe seama livrărilor de bunuri, facturate
acestora:
419 = 411
„Clienţi - creditori” „Clienţi”
12.3.2. Contabilitatea datoriilor

Contabilitatea datoriilor comerciale se ține cu ajutorul grupei 40 „FURNIZORI ŞI
CONTURI ASIMILATE”:
Contul 401 „Furnizori” ține evidenţa decontărilor cu furnizorii pentru aprovizionările
de bunuri, lucrări şi servicii. Este cont de pasiv și înregistrează în credit:
- Valoarea bunurilor achiziționate pe bază de factură:
% = 401
301 „Furnizori”
„Materii prime”
302
„Materiale consumabile”
303
„Materiale de natura
obiectelor de inventar”
4426
„TVA deductibilă”
86
- Valoarea serviciilor prestate și a lucrărilor executate:
% = 401
Gr. 61 „Furnizori”
„Cheltuieli cu lucrări
şi servicii executate de terţi”
Gr. 62
„Cheltuieli cu alte
servicii executate de terţi”
4426
„TVA deductibilă”
Contul se debitează cu:

- plăţile efectuate către furnizori:
401 = %
„Furnizori” 5121
„Conturi la bănci în lei”
5311
„Casa în lei”
- valoarea efectelor comerciale de plată acceptate de furnizori:
401 = 403
„Furnizori” „Efecte de plătit”
- valoarea avansurilor virate anterior furnizorilor:

401 = 409
„Furnizori” „Furnizori-debitori”
Contul 404 „Furnizori de imobilizări” ține evidența obligaţiilor de plată faţă de

furnizorii de imobilizări, este cont de pasiv și funcţionează identic cu contul 401 „Furnizori”.
Contul 403 „Efecte de plată” ține evidența obligaţiilor de plată stabilite pe bază de
efecte comerciale, este un cont de pasiv și înregistrează în credit:
- valoarea acceptată a cambiilor sau biletelor la ordin subscrise:
401 = 403
„Furnizori” „Efecte de plătit”
Se debitează cu:
- plăţile efectuate la scadenţă a acestor efecte comerciale:
403 = 5121
„Efecte de plătit” „Conturi bancare în lei”
Contul 405 „Efecte de plătit pentru imobilizări” funcţionează asemănător contului

403.
87
Contul 409 „Furnizori-debitori” ține evidenţa creanţelor faţă de terţi pentru
avansurile sau aconturile acordate acestora. Este cont de activ care se debiteză cu:
- valoarea avansurilor sau aconturilor acordate furnizorilor:
409 = %
„Furnizori - debitori” 5121 „Conturi la bănci în lei”
5311 „Casa în lei
- valoarea avansurilor regularizate cu furnizorii, la primirea bunurilor pentru care au
fost acordate sau a avansurilor restituite:
% = 409
401 „Furnizori” „Furnizori - debitori”
5121 „Conturi la bănci în lei”
Grupa 42 „PERSONAL ȘI CONTURI ASIMILATE” ține evidența datoriilor față de

personal pentru munca prestată, cu ajutorul următoarelor conturi:
Contul 421 „Personal – salarii datorate” are funcție de pasiv, ține evidenţa
decontărilor cu personalul unităţii pentru salariile cuvenite acestora, inclusiv a sporurilor şi a
premiilor acordate. În credit înregistrează:
- valoarea salariilor şi a altor drepturi cuvenite personalului:
641 = 421
„Cheltuieli cu salariile „Personal - salarii
personalului” datorate”
Se debitează cu:
- reţinerile din salarii:
421 = %
„Personal – 425 „Avansuri acordate
salarii personalului”
datorate” 427 „Reţineri din salarii datorate
terţilor”
4312 „Contribuţia personalului
pentru pensia suplimentară”
4313 „Contribuţia personalului la
asigurările de sănătate”
4372 „Contribuţia personalului la
fondul de şomaj”
444 „Impozitul pe salarii”
- sumele neridicate la termen:

421 = 426
„Personal - salarii datorate” „Drepturi de personal neridicate”
88
- salariile nete achitate personalului:
421 = 5311
„Personal - salarii datorate” „Casa în lei”
Contul 425 „Avansuri acordate personalului” ține evidența acestor avansuri, are
funcție de activ și se debitează cu:
- avansurile plătite personalului:
425 = 5311
„Avansuri acordate personalului” „Casa în lei”
Contul se creditează cu:

- sumele reţinute pe statele de salarii reprezentând avansurile acordate:
421 = 425
„Personal - salarii datorate” „Avansuri acordate
personalului”
Contul 426 „Drepturi de personal neridicate” are funcție de pasiv și ține evidenţa
drepturilor salariale neridicate în termen. În credit înregistrează:
- salariile nete datorate personalului şi neridicate:
421 = 426
„Personal - salarii „Drepturi de personal
datorate” neridicate”
- avansurile datorate personalului şi neridicate:

425 = 426
„Avansuri acordate „Drepturi de personal
personalului” neridicate”
Contul 427 „Reţineri din salarii datorate terţilor” are funcție de pasiv și ține
evidenţa sumelor reţinute din salariile personalului, pentru terţi. În creditul contului se
înregistrează:
- sumele reţinute de la salariaţi și datorate terţilor:
421 = 427
„Personal - salarii „Reţineri din salarii
datorate” datorate terţilor”

- sumele achitate terţilor:
427 = 5311
„Reţineri din salarii datorate „Casa în lei”
terţilor”
89
Grupa 43 „ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI CONTURI
ASIMILATE” cu următoarele conturi:
Contul 431 „Asigurări sociale” evidenţiază decontările privind contribuţia unităţii şi a
personalului la asigurările sociale, are funcție de pasiv și înregistrează în credit:
- contribuţia unităţii la asigurările sociale și contribuţia unităţii la fondul de sănătate
aplicate asupra fondului de salarii brut:
6451 = %
„Contribuţia 4311 „Contribuţia unităţii la
unităţii la asigurările sociale”
asigurările 4313 „Contribuţia angajatorului
sociale” pentru asigurările sociale de
sănătate”

- sumele virate în contul asigurărilor sociale:
431 = 5121
„Asigurări sociale” „Conturi bancare în lei”
Contul 437 „Ajutor de şomaj” este cont cu funcție de pasiv care evidenţiază
decontările privind ajutorul de şomaj datorat de unitate şi de salariaţi. În creditul contului se
înregistrează:
- sumele datorate de societate pentru constituirea fondului de şomaj:
6452 = 4371
„Contribuţia unităţii la „Contribuţia unităţii la fondul de
fondul de șomaj” șomaj”
- sumele datorate de angajați pentru constituirea fondului de şomaj:

421 = 4372
„Personal - salarii „Contribuţia personalului la
datorate” fondul de şomaj”

- sumele virate la bugetul statului:
437 = 5121
„Ajutor de șomaj” „Conturi bancare în lei”
Grupa 44 „BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE ŞI CONTURI

ASIMILATE” cu următoarele conturi:
90
Contul 442 „Taxa pa valoarea adăugată” evidențiază un impozit indirect care se
aplică pe circulația mărfurilor. Este un cont bifuncţional, care se divide în următoarele conturi
analitice: 4423 „TVA de plată”, 4424 „TVA de recuperat”, 4426 „TVA deductibilă”, 4427
„TVA colectată” și 4428 „TVA neexigibilă”.
Contul 4423 „Taxa pe valoarea adăugată de plată” este cont de pasiv și evidenţiază
TVA de plătit bugetului de stat. Se creditează cu diferenţele rezultate la sfârşitul perioadei
între TVA colectată > TVA deductibilă și se debitează cu sumele plătite bugetului de stat
reprezentând TVA sau cu TVA de recuperat compensată.
Contul 4424 „Taxa pe valoarea adăugată de recuperat” are funcție de activ și
evidenţiază TVA de recuperat de la bugetul statului. Se debitează cu diferenţa dintre TVA
deductibilă > TVA colectată și se creditează cu sumele încasate de la bugetul statului
reprezentând TVA cuvenită pe baza cererii de rambursare.
Contul 4426 „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă” are funcție de activ și
evidenţiază TVA înscrisă în facturile furnizorilor pentru bunurile, lucrările şi serviciile
achiziţionate de unitate, deductibilă din punct de vedere fiscal. Contul se debitează cu sumele
reprezentând TVA deductibilă, potrivit legii și se creditează cu: sumele deductibile din taxa
pe valoarea adăugată, cu sumele reprezentând TVA deductibilă ce depăşesc valoarea TVA
colectată ce urmează a se încasa de la bugetul statului.
Contul 4427 „Taxa pe valoarea adăugată colectată” are funcție de pasiv și
evidenţiază sumele datorate de unităţile patrimoniale bugetului de stat, reprezentând TVA
aferentă vânzărilor de produse şi mărfuri, prestărilor de servicii sau executării de lucrări.
Contul se creditează cu TVA înscrisă în facturile emise către clienţi sau alte documente
legale reprezentând vânzări de produse, mărfuri, prestări de servicii şi executări de lucrări și
se debitează cu sumele reprezentând TVA deductibilă (4426), cu TVA de plată datorată
bugetului de stat.
Contul 4428 „Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă” este un cont bifuncţional care
se creditează cu TVA neexigibilă rezultată din vânzări cu plata în rate sau pentru prestaţii
efectuate şi nefacturate clienţilor și se debitează cu TVA neexigibilă aferentă cumpărărilor
făcute cu plata în rate şi aprovizionărilor pentru care nu au sosit facturile furnizorilor.
Contul 444 „Impozitul pe salarii” ține evidenţa impozitul pe salarii şi alte drepturi
similare datorate bugetului. Are funcție de pasiv și se creditează cu:
- sumele datorate bugetului reprezentând impozitul pe salarii reţinut din drepturile
băneşti cuvenite salariaţilor:
91
421 = 444
„Personal - salarii „Impozit pe salarii”
datorate”

- sumele virate la buget reprezentând impozitul pe salarii şi pe alte drepturi similare:
444 = 5121
„Impozit pe salarii” „Conturi bancare în lei”
12.4. Analiza corelației creanțe-obligații

Analiza corelației dintre creanțe și obligații se apreciază pe baza următorilor indicatori:
1. Durata medie de încasare a creanțelor
Scr
Dîc  x360
CA
unde: Dîc – durata de încasare a creanțelor

CA – cifra de afaceri, inclusiv TVA
Scr – soldul mediu al conturilor de creanțe
2. Durata medie de plată a obligațiilor

Sdat
Dîpo  x360
CA
unde: Dîpo – durata de plată a datoriilor

CA – cifra de afaceri, inclusiv TVA
Sdat – soldul mediu al conturilor de creanțe

Unităţii de învăţare nr. 12 privind „Contabilitatea relațiilor cu terții”.
1. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a datoriilor față de

furnizori. – 3 p
2. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a creanțelor pe
care societatea le are de încasat de la clienți. – 3 p
Întrebări
3. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a datoriilor pe care
societatea le are față de angajați. – 2 p
4. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a datoriilor pe care
societatea le are față de bugetul statului. – 2 p
92
12.6. Bibliografie
Galați, 2006
93
CONTABILITATEA TREZORERIEI UNITĂȚII
Cuprins
13.1. Obiective
13.2. Contabilitatea disponibilităților bănești
13.4. Bibliografie
13.1. Obiective
 identifice principalele conturi de trezorerie;
conturile de trezorerie.
13.2. Contabilitatea disponibilităților bănești

Trezoreria reprezintă ansamblul operaţiilor financiare realizate de către o societate în
vederea obţinerii mijloacelor băneşti necesare desfăşurării activităţii sale.
Contul 512 „Conturi curente la bănci” este cont bifuncțional și se debitează cu:
- sumele încasate de la clienţi și debitorii societății:
5121 = %
„Conturi curente la bănci” 4111
„Clienți”
461
„Debitori”
- sumele depuse din casieria unităţii în contul de disponibil de la bancă:

5121 = 581
„Conturi curente la bănci” „Viramente interne”
În creditul contului se înregistrează:
- plăţile efectuate prin conturi la bănci:
401 = 5121
„Furnizori” „Conturi curente la bănci”
- numerarul ridicat din cont şi depus în casierie:

581 = 5121
„Viramente interne” „Conturi curente la bănci”
94
Contul 531 „Casa” ține evidența disponibilităţile băneşti în numerar, în lei şi în
valută, este cont de activ și înregistrează în debit:
- valoarea încasărilor în numerar:
5311 = %
„Casa în lei” 4111
„Clienți”
461
„Debitori”
707
„Venituri din vânzarea
mărfurilor”
- sumele ridicate din disponibilul de la bancă:

5311 = 581
„Casa în lei” „Viramente interne”

- plăţile către furnizori efectuate în numerar:
401 = 5311
„Furnizori” „Casa în lei”
- sumele depuse la bancă:

581 = 5311
„Viramente interne” „Casa în lei”
Contul 581 „Viramente interne” ține evidenţa viramentele de disponibilităţi între

conturile de trezorerie, are funcție de activ și se debitează cu:
- sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie:
581 = 5121
„Viramente interne” „Conturi curente la bănci”

- sumele intrate într-un cont de trezorerie din alt cont de trezorerie:
5121 = 581
„Conturi curente la bănci” „Viramente interne”

Unităţii de învăţare nr. 13 privind „Contabilitatea trezoreriei”.
95
1. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a disponibilităților
la bănci. – 4 p
2. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a disponibilităților
în numerar. – 4 p
Întrebări
3. Ce este trezoreria unității? – 2 p
13.4. Bibliografie
Galați, 2006
96
CONTABILITATEA CHELTUIELILOR, A VENITURILOR ȘI A REZULTA-
TELOR FINANCIARE
Cuprins
14.1. Obiective
14.2. Contabilitatea cheltuielilor
14.3. Contabilitatea veniturilor
14.4. Contabilitatea rezultatelor financiare
14.5. Analiza informațiilor privind rezultatele financiare
14.7. Bibliografie
14.1. Obiective
 identifice principalele conturi de cheltuieli și de venituri;
conturile de cheltuieli și de venituri.
14.2. Contabilitatea cheltuielilor

Cheltuielile reprezintă sumele plătite sau de plătit ale unei societăți pentru consumurile
de materii prime şi materiale, pentru lucrările executate şi serviciile prestate, pentru plata
personalului şi a altor obligaţii contractuale sau legale, pentru deprecierea activelor, valoarea
contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute.
După natura lor economică cheltuielile se împart în cheltuieli de exploatare, cheltuieli
financiare și cheltuieli extraordinare.
Contabilitatea cheltuielilor se ține cu ajutorul conturilor din clasa 5 „Conturi de
cheltuieli” ce conține următoarele grupe de conturi: grupa 60 „Cheltuieli privind stocurile”,
grupa 61 „Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi”, grupa 62 „Cheltuieli cu alte
servicii executate de terţi”, grupa 63 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate”, grupa 64 „Cheltuieli cu personalul”, grupa 65 „Alte cheltuieli de exploatare”,
grupa 66 „Cheltuieli financiare”, grupa 67 „Cheltuieli extraordinare”, grupa 68 „Cheltuieli cu
amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare” și grupa 69
„Cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite”.
97
Toate conturile au funcție de activ și se debitează cu mărimea cheltuielilor efectuate
în cursul lunii, creditându-se la sfârșitul lunii prin trecerea tuturor cheltuielilor efectuate
asupra contului de rezultate:
121 = Clasa a 6-a
„Profit şi pierdere” „Conturi de cheltuieli”
La sfârșitul lunii conturile de cheltuieli nu prezintă sold.
14.3. Contabilitatea veniturilor

În cadrul unei societăți, veniturile sunt reprezentate de valorile încasate sau de încasat
rezultate din: livrări de bunuri, executări de lucrări, prestări de servicii, executări de obligaţii
sau contractuale, precum și veniturile din producţia stocată, veniturile din producţia
imobilizată, preţul de vânzare al activelor cedate, anularea sau diminuarea provizioanelor.
După natura lor economică veniturile se împart în venituri de exploatare, venituri
financiare și venituri extraordinare.
Contabilitatea veniturilor se ține cu ajutorul clasei 7 „Conturi de venituri” cu
următoarele grupe de conturi: grupa 70 „Cifra de afaceri netă”, grupa 71 „Variaţia stocurilor”,
grupa 72 „Venituri din producţia de imobilizări”, grupa 74 „Venituri din subvenţii de
exploatare”, grupa 75 „Alte venituri din exploatare”, grupa 76 „Venituri financiare”, grupa 77
„Venituri extraordinare”, grupa 78 „Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau
pierdere de valoare”.
Conturile de venituri au funcție de pasiv, cu excepția contului 711 „Venituri aferente
costurilor stocurilor de produse” care este cont bifuncțional.
Conturile de venituri se creditează cu veniturile înregistrate în cursul lunii și se
debitează la finele lunii când veniturile înregistrate în cursul lunii se trec asupra rezultatului
exerciţiului:
Clasa a 7-a = 121
„Conturi de venituri” „Profit şi pierdere”
La sfârșitul lunii, conturile de venituri nu prezintă sold.
14.4. Contabilitatea rezultatelor financiare

Contabilitatea rezultatelor financiare se ține cu ajutorul următoarelor conturi:
Contul 121 „Profit sau pierdere”, cont bifuncţional care ţine evidenţa profitului sau a
pierderii din exerciţiul curent. Se creditează cu veniturile obţinute în cursul exerciţiului
98
finaciar, preluate din conturile de venituri (clasa 7), la sfârşitul perioadei de gestiune, precum
și cu pierderile realizate în exerciţiul precedent și se debitează cu cheltuielile înregistrate în
conturile de cheltuieli (clasa 6), la sfârşitul perioadei de gestiune, precum și cu profitul net
realizat, supus repartizării.
Soldul final creditor reflectă profitul obținut de societate, iar soldul final debitor
reflectă pierderea înregistrată.
Profitul brut obținut de către societate este supus impozitării. Impozitul pe profit este
datorat de către toate societățile organizate ca persoane juridice, inclusiv cele cu capital străin,
precum şi de către unităţile economice ale altor persoane juridice, române sau străine, care
realizează profituri din activitatea desfăşurată.
Rezultatul exerciţiului = Veniturile - Cheltuielile
înainte de impozitare exerciţiului exerciţiului
Rezultatul exerciţiului este corectat înainte de impozitare cu cheltuielile nedeductibile

din punct de vedere fiscal şi deducerile fiscale permit obţinerea rezultatului fiscal.
Elemente Elemente
Rezultat Rezultatul
= + nedeductibile - deductibile
fiscal contabil
fiscal fiscal
Contabilitatea impozitului pe profit se ține cu ajutorul contului 441 „Impozit pe

profit/venit”, cont de pasiv, care funcţionează ca un cont de pasiv când exprimă datorii şi ca
un cont de activ când exprimă creanţe. Contul se creditează cu impozitul pe profit datorat
către bugetul statului:
691 = 441
„Cheltuieli cu impozitul „Impozit pe profit/venit”
pe profit”
și se debitează cu impozitul pe profit achitat bugetului statului:
441 = 5121
„Impozit pe profit/venit” „Conturi la bănci în lei”
Rezultatul Rezultatul - Impozitul pe

net = brut profit
Rezultatul net este supus repartizării, având diferite destinații.
99
Contul 129 „Repartizarea profitului” ţine evidenţa repartizării profitului, are funcție
de activ și se debitează cu repartizările din profit pentru majorarea capitalului, pentru
constituirea rezervelor, acordarea de dividende. Contul se creditează cu profitul net realizat în
exerciţiul precedent destinat repartizării prin debitul contului 121 după închiderea şi aprobarea
bilanţului pentru exerciţiul precedent.
Contul 117 „Rezultatul reportat” este cont bifuncțional, se debitează cu: pierderea
neacoperită înregistrată în exerciţiile precedente; cu partea din profitul realizat în exerciţiile
precedente, folosită pentru majorarea capitalului social, a rezervelor sau cu dividendele
cuvenite acţionarilor din profitul realizat în exerciţiile precedente. Se creditează cu reducerea
capitalului social sau a rezervelor pentru acoperirea pierderilor din exerciţiile anterioare,
precum și cu profitul net realizat în exerciţiile precedente şi nerepartizat.
14.5. Analiza informațiilor privind rezultatele financiare

Pentru analiza rezultatului brut al exerciţiului se folosesc următorii indicatori:
Rb
Rb  Vt 
Vt
unde: Vt – venituri totale;
Rb
– rezultatul brut la 1 leu venituri totale (rata rentabilităţii veniturilor totale).
Vt
Abaterea rezultatului brut al exerciţiului:
ΔRb = Rb1 – Rb0
- Influenţa veniturilor totale:
Rb0
ΔRb(Vt)  (Vt 1  Vt 0 ) 
Vt 0
- Influenţa ratei rentabilităţii veniturilor totale:
 Rb   Rb Rb 
ΔRb   Vt 1   1  0 
 Vt   Vt 1 Vt 0 

Unităţii de învăţare nr. 14 privind „Contabilitatea cheltuielilor, a veniturilor și
a rezultatelor financiare”.
100
1. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor. – 2 p
2. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a veniturilor. – 2 p
3. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a rezultatelor
financiare. – 4 p
Întrebări
4. Exemplificați modalitățile de înregistrare în contabilitate a impozitului pe
profit sau venit. – 2 p
14.7. Bibliografie
Galați, 2006
101
LUCRĂRI CONTABILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIŢIULUI FINANCIAR
Cuprins
15.1. Obiective
15.2. Lucrări de raportare financiar-contabilă întocmite de unităţile
patrimoniale în cursul anului
patrimoniale la sfârşitul anului (bilanţul contabil)
15.4. Bibliografie
15.1. Obiective
 identifice principalele etape în elaborarea lucrărilor de închidere a
exercițiului financiar;
 înțeleagă modul de raportare a informației contabile.

patrimoniale în cursul anului
Sintetizarea şi generalizarea informaţiilor contabile se realizează la toate unităţile
patrimoniale care gestionează bunuri materiale şi valori economice şi organizează
contabilitate proprie: societăţi comerciale, regii autonome, asociaţii, fundaţii, instituţii,
ministere etc.
Lucrările de sinteză şi raportare financiar-contabilă sunt reprezentate de situaţiile sau
documentele centralizatoare care se întocmesc periodic.
Majoritatea ţărilor europene întocmesc documente de sinteză contabilă, anual,
denumite şi conturi anuale, deoarece exerciţiul financiar se închide anual. Ca excepţie, de la
această regulă, România, potrivit normelor legale în vigoare, întocmeşte situaţii de raportare
contabilă lunar, trimestrial, semestrial şi anual. Acestea sunt impuse de interesele fiscale şi de
control ale statului, care doreşte să cunoască obligaţiile ce revin unităţilor patrimoniale la
intervale mai scurte de timp.
102
Întocmirea lucrărilor de sinteză şi raportare financiar-contabilă, constituie un proces
complex de prelucrare a datelor din conturi în scopul obţinerii indicatorilor economico-
financiari privind situaţia patrimoniului, rezultatele obţinute şi datoriile fiscale.
Pe baza datelor din contabilitatea curentă, unităţile patrimoniale, indiferent de
specificul activităţii, forma de organizare sau tipul de proprietate, întocmesc periodic, în
cursul anului, diferite documente sau lucrări contabile centralizatoare. Acestea se
concretizează, de fapt, în completarea unor formulare tipizate, elaborate de Ministerul
Finanţelor.
Componentele şi conţinutul informaţional al acestor lucrări contabile diferă în funcţie
de scopul pentru care se întocmesc şi perioadele pentru care se face raportarea, astfel:
 Balanţa de verificare, se elaborează, potrivit art. 22 din Legea contabilităţii nr.
82/1991
 Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se întocmeşte lunar,
trimestrial sau anual, în funcţie de natura datoriei ce se creează faţă de bugetul statului pentru
perioada de raportare.
În acest document se înscriu mai mulţi indicatori ce reprezintă, aşa cum îi spune şi
denumirea documentului, datorii sau obligaţii faţă de bugetul statului referitoare la:
- taxa pe valoarea adăugată (capitolul A), ce se completează lunar, şi cuprinde
rubrici privind TVA de plată pentru perioada de raportare şi TVA de rambursat pentru
perioada de raportare;
- impozitul pe venitul din salarii şi pe venituri asimilate salariilor (capitolul B), se
completează lunar şi se referă la sumele care trebuie virate, la bugetul de stat, reprezentând
impozitul pe veniturile salariale şi asimilate acestora;
- impozitul pe profit (capitolul C), se completează lunar, pentru impozitul pe profit
datorat de Banca Naţională a României şi alte bănci şi trimestrial, pentru impozitul pe profit
datorat de celelalte unităţi patrimoniale;
În cele două rubrici specifice impozitului pe profit, din această declaraţie, se înscrie
impozitul pe profit datorat cumulat, la sfârşitul perioadei precedente şi impozitul datorat
cumulat la sfârşitul perioadei de raportare.
- accizele datorate pentru perioada de raportare (capitolul D), se completează lunar
numai de către unităţile care încasează asemenea taxe speciale de consumaţie.
- impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă (capitolul E), se
completează lunar de către unităţile care plătesc un asemenea impozit;
103
- taxa pentru jocuri de noroc (capitolul F), se completează lunar de către toţi agenţii
economici autorizaţi să organizeze şi să exploateze activităţi de jocuri de noroc;
- impozitul pe dividende (capitolul G), se completează lunar de unităţile plătitoare
de venituri din dividende, pentru sumele calculate şi reţinute din acestea conform prevederilor
legale.
Celelalte obligaţii cuvenite bugetului statului, ce sunt raportate şi înregistrate pe baza
acestei declaraţii, se completează în formular la termenele legale, numai de către acele unităţi
cărora le sunt specifice impozitele şi taxele respective.
 Decontul privind taxa pe valoarea adăugată, se întocmeşte lunar de către agenţii
economici care sunt înregistraţi la organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată şi
se depune la organul fiscal teritorial.
Lucrările de sinteză,ce se întocmesc semestrial, includ următoarele piese
componente: Rezultatele financiare (cod 01); Situaţia patrimoniului (02); Date informative
(cod 03); Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate (cod 04); Plăţi restante (cod 05);
Raportul de gestiune, formular netipizat, în care se analizează activitatea şi principalii
indicatori economico-financiari prezentaţi în raportările contabile semestriale.
 Rezultatele financiare, reprezintă o situaţie ce se întocmeşte pentru primele şase
luni ale anului cu date referitoare la venituri şi cheltuieli, cumulate de la începutul anului până
la finele perioadei de raportare.
În cadrul acestei situaţii veniturile sunt structurate în trei grupe, iar cheltuielile în patru
grupe şi permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultatului financiar, rezultatului
extraordinar şi a rezultatului net al exerciţiului. Din punct de vedere grafic, se prezintă sub
formă de listă şi are acelaşi conţinut informaţional ca şi situaţia privind contul de profit şi
pierdere, ce se întocmeşte anual.
 Situaţia patrimoniului care, din punct de vedere al conţinutului informaţional, nu
este, altceva, decât bilanţul anual în care sunt înscrise date de la începutul anului şi la finele
perioadei de raportare, privind activele şi pasivele ce concretizează patrimoniul unităţii sub
cele două aspecte. Întocmirea acesteia se face pe baza preluării soldurilor conturilor, sau
grupării lor, din balanţa de verificare sintetică din luna de la finele perioadei de raportare.
 Date informative prin intermediul căreia sunt prezentaţi următorii indicatori:
fondurile speciale datorate şi vărsate pe perioada de raportare; numărul de salariaţi, salariile
brute, impozitul calculat asupra acestora şi contribuţiile pentru asigurările sociale şi protecţia
socială aferente; creanţele unităţii grupate pe termene de lichiditate sau de încasare (sub un an,
104
respectiv peste un an); datoriile unităţii grupate pe termene de exigibilitate sau de decontare
(sub un an, între 1 şi 5 ani şi peste 5 ani); date informative privind evoluţia creditelor, a
împrumuturilor şi a datoriilor financiare, precum şi date privind investiţiile străine în
România.
 Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate cuprinde informaţii cu privire la
toate categoriile de impozite şi taxe datorate şi vărsate în perioada raportată, precum şi cele
virate în plus.
 Plăţi restante cuprinde: datoriile restante faţă de furnizori (peste 30 de zile, 90 de
zile şi peste 1 an); datoriile restante reprezentând contribuţiile unităţii şi salariaţilor la
asigurările sociale; impozitele şi taxele neplătite în termen la bugetul statului, respectiv la
bugetele locale; creditele nerambursate la scadenţă, delimitate pe termene (30 zile, 90 zile, 1 an),
precum şi dobânzile restante.
Situaţiile contabile de sinteză şi raportare semestrială, precum şi raportul de gestiune
sunt semnate de conducătorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-contabil,
care poartă răspunderea asupra realităţii şi exactităţii datelor cu privire la situaţia
patrimoniului şi realizării indicatorilor economico-financiari prezentaţi în raportările
menţionate.
Formularele de raportare contabilă semestrială, împreună cu o copie după codul fiscal,
raportul de gestiune şi o copie după balanţa de verificare a conturilor sintetice se depun în
termenul legal (31 iulie) la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de
stat judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale
sectoarelor.

patrimoniale la sfârşitul anului (bilanţul contabil)
La finele exerciţiului financiar fiecare unitate economică este interesată şi trebuie să
cunoască situaţia patrimoniului, precum şi rezultatele obţinute.
Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se
încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data
înfiinţării unităţii patrimoniale.
Bilanţul contabil este documentul oficial de sinteză sau de raportare financiară ce se
foloseşte pentru finalizarea exerciţiului financiar, care trebuie să dea o imagine fidelă,
completă şi clară a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.
105
Bilanţul contabil, prin conţinutul informaţional, reflectă, după norme metodologice
unitare, comparativ cu exerciţiul precedent, în mod sintetizat şi sistematizat, toate elementele
de activ şi de pasiv ale întreprinderii la sfârşitul exerciţiului, precum şi în alte situaţii, cum
sunt fuziunea, încetarea activităţii etc.
Printre elementele care formează conţinutul şi structura bilanţului contabil se numără
şi rezultatul net al exerciţiului (profit şi pierdere). Rezultatul în sumă globală, nu reprezintă o
informaţie foarte utilă din punct de vedere al informaţiei de gestiune deoarece nu permite
punerea în evidenţă a modului de formare a rezultatului.
Întrucât unitatea patrimonială este interesată să cunoască în detaliu veniturile obţinute
din activitatea desfăşurată şi cheltuielile ocazionate, s-a introdus un al doilea instrument de
sintetizare a informaţiilor contabilităţii generale, şi anume „Contul de profit şi pierdere”
denumit şi „Contul de rezultate”. Introducerea acestui instrument a fost determinată şi de
necesitatea controlului respectării interesului fiscal al statului în condiţiile autonomiei
economico-decizionale a unităţii patrimoniale în economia de piaţă.
Contul de profit şi pierdere, prin structura sa, evidenţiază şi explică într-o formă
analitică rezultatele prin prisma ecuaţiei de echilibru dintre cheltuieli şi venituri.
Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile, precum
şi rezultatul exerciţiului, profit sau pierdere.
Veniturile şi cheltuielile sunt structurate în cadrul contului de profit şi pierdere,
respectându-se anumite criterii economice. Astfel, având în vedere faptul că se face distincţie
între activitatea curentă a unităţii, activitatea financiară şi cea cu caracter excepţional, contul
de profit şi pierdere, prezintă veniturile şi cheltuielile grupate după natura lor.
Rezultatul se determină în cascadă, astfel: A - Rezultatul din exploatare; B - Rezultatul
financiar; C - Rezultatul curent (rezultatul din exploatare + rezultatul financiar); D -
Rezultatul extraordinar; E - Rezultatul brut al exerciţiului; F - Rezultatul net al exerciţiului,
care se determină prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut al exerciţiului.
În sistemul de contabilitate din ţara noastră, potrivit legislaţiei fiscale, pentru
impozitarea profitului trebuie făcută distincţie între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal.
Rezultatul contabil sau rezultatul brut al exerciţiului este reflectat în sumă globală,
reprezentând profit sau pierdere, în contul 121 „Profit şi pierdere” şi se determină ca diferenţă
între veniturile obţinute şi cheltuielile ocazionate.
Rezultatul fiscal (impozabil) asupra căruia se calculează impozitul pe profit se
stabileşte astfel:
106
Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil - Elemente deductibile + Elemente
nedeductibile
Ca urmare, rezultatul brut al exerciţiului pentru determinarea rezultatului impozabil, se
corectează cu o serie de elemente deductibile fiscal (de regulă venituri) sau nedeductibile (de
regulă cheltuieli), între care menţionăm:
* Elementele deductibile fiscal, care diminuează baza impozabilă:
- dividende primite de la o altă persoană juridică;
- sume utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă în limita a 5 %
din profitul contabil anual, până când rezerva atinge 20 % din capitalul social;
- veniturile din provizioanele anulate pentru care nu s-a admis deducerea cheltuielilor
corespunzătoare la constituire;
- alte sume deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare.
* Elemente nedeductibile fiscal, care majorează baza impozabilă pentru determinarea
impozitului pe profit:
- impozitul pe profit din orice sursă română sau străină, calculat conform normelor
legale;
- amenzile şi penalităţile datorate de către autorităţile române şi străine;
- cheltuielile de protocol şi sponsorizare care depăşesc limitele legale;
- orice alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor.
Profitul impozabil şi, respectiv, calculul impozitului pe profit, se efectuează lunar, cu
datele cumulate de la începutul anului fiscal. Prin aplicarea cotei procentuale legale de
impozit (în prezent 25 %, cu anumite excepţii), plătitorii de impozit pe profit, denumiţi
generic contribuabili, stabilesc impozitul datorat bugetului de stat care constituie pentru
unitate o cheltuială (691 „Cheltuieli privind impozitul pe profit”).
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a
primei luni din trimestrul următor, cu excepţia BNR şi a societăţilor bancare care efectuează
plăţi lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează
impozitele.
Calculul, înregistrarea şi decontarea impozitului pe profit se efectuează pe baza
documentului denumit „Declaraţia pentru impozitul pe profit”. Pentru contribuabili
operaţiile de regularizare a impozitului pe profit se efectuează la termenele de plată a
impozitului, cu sumele cumulate de la începutul anului fiscal.
Declaraţia pentru impozitul pe profit se întocmeşte şi în cazul în care contribuabilul a
înregistrat pierderi pentru a cunoaşte nivelul plăţilor, privind impozitul efectuat în avans, a
107
recunoaşte creditele fiscale, ca formă a deducerilor din impozitul pe profit datorat, sau de
compensare a unor sume din impozitele datorate şi pentru recuperarea pierderii.
Conform IAS 1, un set complet se situaţii financiare anuale include:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere;
c) o situaţie care să reflecte, după caz:
 toate modificările capitalului propriu; fie
 modificările capitalului propriu, altele decât cele care rezultă din tranzacţiile de
capital cu proprietarii şi distribuirile către proprietari;
d) situaţia fluxurilor de trezorerie (numerar)
e) politicile contabile şi notele explicative.
Directiva a IV-a a UE defineşte situaţiile financiare prin apelaţia de conturi anuale
care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexa sau notele la conturile anuale.
Aceste documente trebuie să constituie un tot unitar.
Pentru sistemul de bază conform cu Directivele contabile europene, formaţia situaţiilor
financiare cuprinde:
 Bilanţ;
 Cont de profit şi pierdere;
 Situaţia modificărilor capitalurilor proprii;
 Situaţia fluxurilor de numerar;
 Notele explicative la situaţiile financiare.
Persoanele juridice, care aplică reglementările conform cu Directivele contabile
europene, care la data bilanţului nu depăşesc limitele a 2 dintre cele 3 criterii de mărime (total
active 3.650.000 euro, cifra de afaceri netă 7.300.000 euro, număr mediu de salariaţi în cursul
exerciţiului financiar 50) întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind: bilanţ
prescurtat, contul de profit şi pierdere, note explicative la situaţiile financiare anuale
simplificate. Opţional ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia
fluxurilor de numerar.
Situaţia fluxurilor de numerar
Fluxurile de numerar sunt intrările sau ieşirile de numerar sau echivalente de
numerar ale acestuia. Fluxurile de numerar exclud mişcările între elemente care constituie
numerar sau echivalente de numerar, deoarece aceste componente fac parte din gestiunea
numerarului unei întreprinderi.
108
Numerarul se referă la disponibilităţile băneşti existente în casierie sau în conturile
bancare (inclusiv sub formă de acreditive), precum şi la elementele asimilate lor: valori de
încasat, avansuri de trezorerie.
Echivalentele de numerar sunt investiţii financiare pe termen scurt extrem de lichide
(perioadă mai mică de 3 luni), care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi
care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. Ele sunt păstrate pentru
îndeplinirea angajamentelor pe termen scurt şi nu pentru alte scopuri.
Trezoreria unei întreprinderi reprezintă fluxurile de încasări şi plăţi care se derulează în
cadrul întreprinderii într-o anumită perioadă de timp, respectiv fluxul de diferenţe dintre
încasările şi plăţile efectuate de întreprindere.
Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie) este o componentă obligatorie conform
Ordinului MFP nr. 3055/2009, pentru entităţile mari şi opţională pentru întreprinderile mici şi
mijlocii, permiţând o analiză dinamică a echilibrului financiar a celor 3 activităţi: de
exploatare, investiţii şi finanţare.
Situaţia modificărilor capitalului propriu
Situaţia modificării capitalurilor proprii reprezintă detaliat toate variaţiile pe care
le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului
financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a capitalului şi rezultatul final (profitul
sau pierderea).
Modificările în capitalul propriu al întreprinderii între două date ale bilanţului reflectă
creşterea sau reducerea activului net sau a avuţiei în cursul perioadei, în baza principiilor
particulare de evaluare adoptate şi prezentate în situaţiile financiare.
Notele explicative la situaţiile financiare anuale
Notele explicative prezintă informaţii despre bazele de întocmire a situaţiilor
financiare şi politicilor contabile adoptate, completează şi detaliază toate informaţiile
prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de
analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate în altă parte.
OMFP nr. 3055/2005 prezintă structura următoarelor note explicative:
Nota 1 „Active imobilizate”, detaliază variaţia în timp a valorilor brute şi a
deprecierilor;
Nota 2 „Provizioane” detaliază variaţia naturii provizionului;
Nota 3 „Repartizarea profitului” arată cum este repartizat profitul pe destinaţii;
Nota 4 „Analiza rezultatului din exploatare” prezintă modul de obţinere a rezultatului
din exploatare după destinaţii;
109
Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor”, clasificate după lichiditate şi exigibilitate;
Nota 6 „Principii, politici şi metode contabile” cuprinde abateri şi modificări de la
reglementările naţionale, cu menţionarea naturii şi motivelor, tratamentele contabile
alternative, bază de evaluare, ajustări, influenţă asupra rezultatului;
Nota 7 „Participaţii şi surse de finanţare” detaliază capitalul social şi tipurile de titluri
emise;
Nota 8 „Informaţii privind salariaţii şi membrii organelor de administraţie, conducere”
cuprinde detalii despre număr mediu salariaţi, credite acordate, avansuri, salarii plătite,
asigurări sociale, contribuţii la pensii;
Nota 9 „Analiza principalilor indicatori economico-financiari” cuprinde prezentarea
unor indicatori de lichiditate, risc, profitabilitate, indicatori de activitate);
Nota 10 „Alte informaţii” se referă la prezentarea întreprinderii, cifra de afaceri,
relaţiile cu celelalte întreprinderi din cadrul grupului.
Raportul administratorilor
Consiliul de administraţie (asociatul) pentru fiecare exerciţiu financiar elaborează un
raport care cuprinde cel puţin o prezentare fidelă a dezvoltării şi performanţei activităţii
entităţii şi a poziţiei sale financiare, împreună cu o descriere a principalelor riscuri şi
incertitudini cu care se confruntă. În raportul administratorilor se va face o referire şi la
controlul intern al entităţii. Raportul va conţine şi informaţii despre:
 evenimente importante apărute după sfârşitul exerciţiului financiar;
 dezvoltarea previzibilă a entităţii;
 activităţi din domeniul cercetării şi dezvoltării;
 informaţii privind achiziţiile propriilor acţiuni;
 existenţa de sucursale ale entităţii;
 utilizarea de către entitate a instrumentelor financiare.
Lucrările premergătoare întocmirii bilanţului contabil
Întocmirea bilanţului contabil reprezintă o activitate complexă în vederea stabilirii
indicatorilor economico-financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute.
Această activitate se concretizează într-o serie de lucrări şi operaţii care, în funcţie de scopul
lor, se pot delimita în două grupe, şi anume: lucrări cu caracter preliminar sau premergătoare
şi lucrări de redactare sau completare propriu-zisă a bilanţului.
110
A. LUCRĂRILE PREMERGĂTOARE se desfăşoară într-o anumită ordine de succesiune
fiind structurate astfel:
1. Înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative, care reflectă
operaţiile economice şi financiare ale perioadei de gestiune pentru care se întocmeşte bilanţul,
şi întocmirea primei balanţe de verificare.
Caracterul real al bilanţului este condiţionat de înregistrarea în conturi a tuturor
documentelor în care au fost consemnate operaţiunile economice şi financiare ale unităţii
patrimoniale şi verificarea exactităţii datelor înregistrate cu ajutorul balanţei de
verificare.
Balanţa de verificare se întocmeşte lunar, atât pentru verificarea înregistrărilor în
conturile analitice pentru fiecare cont sintetic care are conturi analitice. Ea pregăteşte datele
necesare comparării datelor din contabilitate cu realitatea faptică constatată.
2. Inventarierea generală a patrimoniului are ca scop principal, stabilirea situaţiei
reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi
bunurile obţinute cu orice titlu aparţinând altor persoane juridice sau fizice.
Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa faptică
a tuturor elementelor de activ şi pasiv, cantitativ sau numai valoric, după caz, şi punerea de
acord a evidenţei cu realităţile constatate în urma inventarierii, precum şi evaluarea
elementelor patrimoniale la nivelul valorii actuale.
Evaluarea stocurilor faptice ale elementelor patrimoniale constatate la inventariere se
face utilizând aceleaşi preţuri folosite la înregistrarea intrării lor în gestiune, adică la valoarea
de înregistrare sau valoarea contabilă.
Pentru stabilirea valorii de inventar (denumită valoare actuală), în vederea determinării
deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor, evaluarea elementelor ce compun
patrimoniul se face conform prevederilor Legii contabilităţii (art. 9), astfel: bunurile de natura
imobilizărilor şi cele de natura activelor circulante materiale, se evaluează la valoarea actuală
sau de utilitate, denumită şi valoare de inventar; creanţele şi datoriile se evaluează la valoarea
nominală; bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate, în funcţie de utilitatea
bunului în unitate şi de preţul pieţei; creanţele şi datoriile în devize se evaluează la cursul
pieţei valutare din ultima zi a exerciţiului financiar; creanţele şi datoriile incerte se evaluează
la valoarea de utilitate, ca valoare posibilă de încasat sau de plată; titlurile imobilizate se
evaluează la valoarea de utilitate pe care o prezintă pentru deţinător, iar titlurile de plasament
se evaluează la cursul mediu al ultimei luni a exerciţiului, sau la valoarea probabilă de
negociere, după caz.
111
3. Determinarea rezultatului exerciţiului
După efectuarea înregistrărilor de regularizare este necesar să se închidă conturile de
cheltuieli şi venituri prin transmiterea soldurilor conturilor respective asupra contului 121
„Profit şi pierdere”, situaţie în care se efectuează înregistrările contabile.
În urma acestor înregistrări soldul creditor al contului 121 „Profit şi pierdere”
reprezintă profitul net obţinut de unitatea patrimonială.
Se efectuează repartizarea parţială sau totală, după caz, a profitului net realizat şi
înregistrările contabile corespunzătoare.
Repartizarea profitului net se efectuează conform normelor legale din ţara noastră, în
mod diferenţiat, pe anumite destinaţii, în funcţie de forma de proprietate a unităţilor
patrimoniale (societate comercială cu capital privat sau regie autonomă). În acest scop se
utilizează contul 129 „Repartizarea profitului”.
4. Întocmirea celei de a doua balanţă de verificare a conturilor (balanţa generală
sintetică definitivă) reprezintă ultima lucrare preliminară întocmirii bilanţului, asigurându-se
centralizarea datelor contabilităţii curente şi obţinerea unei situaţii generale a patrimoniului
unităţii economice.
B - COMPLETAREA (REDACTAREA) BILANŢULUI CONTABIL
Lucrările de completare a bilanţului, contului de profit şi pierdere şi a anexelor la
bilanţ reprezintă, prin conţinutul lor, în cea mai mare parte operaţii de prelucrare şi transcriere
a datelor din bilanţul contabil precedent şi din balanţa sintetică a conturilor.
Completarea formularelor de bilanţ se face pe documente tipizate, după o machetă
unică pentru toate unităţile patrimoniale, instituţiile publice şi de administraţie, organizaţii
teritoriale etc., ceea ce permite Ministerului Finanţelor întocmirea anuală a bilanţului general
pe ansamblul economiei naţionale.
Verificarea, certificarea, aprobarea şi prezentarea bilanţului contabil
Bilanţul contabil, după ce a fost întocmit şi semnat de persoanele împuternicite în
acest sens, este supus operaţiilor de verificare, certificare şi aprobare în vederea prezentării lui
la Direcţia judeţeană a finanţelor publice şi controlului financiar de stat şi la Oficiul
registrului Comerţului.
Verificarea şi certificarea bilanţului contabil se realizează de comisia de cenzori din
cadrul aceleiaşi unităţi patrimoniale sau de către experţi contabili sau contabili autorizaţi,
după caz, organizaţi în birouri, cabinete sau societăţi de contabilitate sau expertiză contabilă.
În acest scop, administratorii societăţii comerciale trebuie să prezinte cenzorilor sau altor
persoane autorizate, cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării
112
generale, bilanţul contabil al exerciţiului încheiat cu toate componentele sale şi documentele
justificative care au stat la baza întocmirii lui.
Prin verificarea şi certificarea bilanţului contabil se stabileşte în ce măsură imaginea
pe care o oferă asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului exerciţiului este
fidelă, clară şi completă. În acest scop, se întocmeşte un raport detaliat, care conţine şi
constatările verificărilor efectuate în timpul anului şi se prezintă în termen de maxim o lună,
adunării generale a acţionarilor şi asociaţilor.
Din raport trebuie să rezulte, în principal, următoarele: dacă bilanţul contabil
concordă, sau nu, cu registrele de contabilitate; dacă registrele de contabilitate sunt ţinute în
conformitate cu reglementările în vigoare; dacă sunt respectate regulile stabilite pentru
evaluarea patrimoniului şi a celorlalte norme şi principii contabile.
În acest sens raportul trebuie să conţină câteva aspecte obligatorii, şi anume:
reflectarea în contabilitate a capitalului social şi a modificării acestuia; modul de valorificare
şi cuprindere în bilanţ a rezultatelor inventarierii; modul de organizare a gestiunilor şi
evidenţei sintetice şi analitice, privind elementele patrimoniale; respectarea prevederilor
legale referitoare la ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii; preluarea corectă a datelor din
balanţa de verificare a conturilor sintetice; legalitatea şi exactitatea determinării profitului şi
repartizării acestuia pe destinaţii; propuneri şi măsuri care trebuie să fie avute în vedere de
consiliul de administraţie şi adunarea generală.
Bilanţul contabil poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se refuză certificarea
acestuia. Motivele certificării cu rezerve sau refuzului de certificare se menţionează în raport,
ceea ce impune efectuarea corectărilor şi/sau completărilor necesare.
Aprobarea bilanţului contabil intră în competenţa Consiliului de Administraţie,
respectiv a adunării generale. Pentru aceasta se efectuează o analiză detaliată a tuturor
componentelor bilanţului contabil şi în mod deosebit rezultatele economico-financiare
obţinute şi repartizarea profitului pe destinaţiile legale.
Prezentarea bilanţului contabil
Bilanţul contabil, certificat şi aprobat, însoţit de raportul de gestiune şi raportul
cenzorilor, se depune la compartimentul de profil din cadrul direcţiei generale a finanţelor
publice şi controlului financiar de stat până la 15 aprilie din anul următor.
Organele financiare de specialitate care primesc bilanţul contabil, în prezenţa
conducătorului compartimentului financiar al unităţii patrimoniale, procedează la verificarea
acestuia. Această verificare vizează două aspecte, şi anume:
113
- verificarea sub aspect formal care se referă la respectarea termenului de prezentare;
dacă conţine toate formularele şi dacă sunt completaţi toţi indicatorii pe care acestea le conţin;
existenţa corelaţiilor dintre indicatorii înscrişi în bilanţ şi cei din anexa la bilanţ.
- verificarea de fond care vizează, în general, aceleaşi obiective ca cele ale comisiei de
cenzori şi în special respectarea destinaţiilor legale privind repartizarea profitului şi calcularea
corectă şi decontarea la termenele legale a obligaţiilor fiscale.
În situaţia în care se constată încălcări ale prevederilor legale sau erori în întocmirea
bilanţului contabil, acesta se restituie unităţii pentru efectuarea modificărilor necesare.
După ce a fost acceptat şi avizat, bilanţul contabil urmează să fie depus la Registrul
Comerţului şi să fie publicat, în forma simplificată în Monitorul Oficial sau în presa de
specialitate locală, în funcţie de importanţa unităţii patrimoniale.
Normele metodologice de utilizare a bilanţurilor contabile stabilesc modul de
centralizare a acestora pe ramuri de activitate, în profil teritorial şi departamental, precum şi
pe ansamblul economiei naţionale.
Împreună cu dările de seamă statistice, bilanţul contabil furnizează informaţiile
necesare stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei bugetului public naţional şi a bilanţului pe
ansamblul economiei naţionale. În acest fel, informaţiile oferite de bilanţul contabil stau la
baza determinării indicatorilor macroeconomici şi a conturilor naţionale. Bilanţul contabil se
păstrează timp de 50 de ani, în arhiva unităţii patrimoniale.
Instrucțiuni Lucrarea de verificare nr. 15

Unităţii de învăţare nr. 15 privind „Lucrările contabile de închidere ale
exercițiului financiar”.
1. Exemplificați care sunt lucrările de raportare financiar-contabilă întocmite

de societăți în cursul anului. – 2 p
2. Exemplificați care sunt lucrările de raportare financiar-contabilă întocmite
de societăți la sfârșitul anului. – 2 p
Întrebări
3. Exemplificați etapele procesului de raportare contabilă. – 6 p
114
15.5. Bibliografie
Galați, 2006
115
116

Contabilitate

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ALINA MĂRCUȚĂ

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 15 102

Lucrarea de faţă se adresează studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă care

1.2. Definirea, necesitatea și rolul contabilității

1.3. Organizarea evidenţei contabile la nivel microeconomic

 se lasă la latitudinea fiecărei entități;

2.2. Obiectul contabilității

Concepţii cu 1. Concepţia administrativă consideră că obiectul contabilităţii îl constituie

 Obiectul contabilităţii este reprezentat de reflectarea în expresie bănească a

Din această definiție rezultă că patrimoniul presupune existența a două condiții de

Bunurile economice se concretizează în bunuri materiale (terenuri, clădiri, utilaje,

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAȚII

cu derivatele sale: Drepturi = Bunuri economice – Obligaţii

În consecinţă, entitatea reprezintă o unitate patrimonială, al cărei patrimoniu poate fi

2.3. Metoda contabilității

Un ansamblu de procedee aflate într-o strânsă corelație și intercondiționare ca un

1. procedee comune tuturor ştiinţelor;

3. procedee ale metodei contabilităţii, comune și altor discipline economice.

Procedeele Documentația – orice operaţie economică și financiară referitoare la existența și

2.4. Principiile contabilităţii

Principiul  continuitatea aplicării regulilor și normelor privind evaluarea, înregistrarea

Principiului  presupune că unitatea patrimonială își continuă în mod normal funcționarea

Principiul  presupune delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor aferente

Principiului  elementele de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate și înregistrate în

2.5. Funcțiile contabilității

1. Precizați care este obiectul de studiu al contabilității. – 2 p

3.2. Activul patrimonial

I. Activele imobilizate - active fixe ce se consumă şi se valorifică în mod treptat, pe

În funcție de natura lor, ele cuprind următoarele grupe:

2) Active imobilizate - sunt active fixe materiale.

Datorită utilizării lor pe durată îndelungată, imobilizările necorporale se supun uzurii

3) Activele imobilizate financiare conțin:

Activele circulante se împart în:

2) Activele circulante în decontare (creanțele) cuprind:

3) Investițiile financiare pe termen scurt:

Instrucțiuni 3.3. Lucrarea de verificare nr. 3

1. Definiți activele imobilizate. – 2 p

4.2. Pasivul patrimonial

1) Capitalurile proprii conțin:

2) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli cuprind:

B. Datoriile pe termen scurt

Instrucțiuni 4.3. Lucrarea de verificare nr. 4

1. Definiți capitalurile proprii. – 2 p

5.2. Documentele contabile

5.2.1. Clasificarea documentelor contabile

5.3. Registrele de contabilitate

Instrucțiuni 5.4. Lucrarea de verificare nr. 5

1. Definiți noțiunea de documente. – 2 p

6.2. Evaluarea – ca procedeu al contabilității

Instrucțiuni 6.3. Lucrarea de verificare nr. 6

1. Definiți noțiunea de evaluare. – 2 p

7.2. Importanța și funcțiile bilanțului contabil

ACTIV BILANŢIER = PASIV BILANŢIER

În timp, s-au conturat mai multe concepţii în privinţa modului de fundamentare şi

(obiecte de drept) (drepturi + angajamente)

(elemente concrete + activ formal)

 Determinarea unor date privind:

Instrucțiuni 7.5. Lucrarea de verificare nr. 7

8.2. Definiţia, forma şi structura contului

8.3. Regulile de funcţionare a conturilor

8.4. Analiza contabilă, formula contabilă şi articolul contabil

8.5. Balanța de verificare

Instrucțiuni 8.6. Lucrarea de verificare nr. 8

9.2. Contabilitatea capitalurilor