SINTEZĂ

INFLAȚIA ȘI DEFLAȚIA-

FORME DE MANIFESTARE ALE DEZECHILIBRULUI MONETAR

STUDENT:

FB 36

IAȘI
-2018-
 INFLAȚIA

Fenomenul numit inflație a apărut pentru prima dată în Franța, în jurul anilor 1300.
Termenul provine din latină, mai exact de la cuvântul „inflare” care înseamnă a umfla.

Inflația, unul dintre dezechilibrele monetare, se prezintă ca o creștere generalizată și de

durată a prețurilor, care duce la scăderea valorii banilor și nu in cele din urmă la scăderea
puterii de cumpărare a monedei naționale. De exemplu, cu 100EUR se cumpără mai puțin, sau
100EUR au o valoare mai mică decât valoarea anterioară.

Inflația este considerată în literatura de specialitate, un fenomen mondoeconomic cu

diferite manifestări la scara oricărei economii naționale, ce se concretizează în: creșterea
neîntreruptă și autoîntreținută a prețurilor bunurilor și serviciilor, creșterea cantității de bani în
economie, neînțelegeri salariale, scăderea calității vieții, falimentul unor entități neeficiente,
scăderea schimburilor cu străinătatea, etc.

Declanșarea acestui fenomen apare în condiții de dezechilibru economic, precum:

- prezența unor cantități mari de bani pe piață;

- lipsa de echilibru între rata consumului și a investițiilor;
- majorarea prețurilor ca efect a creșterii costurilor și zvonurilor din economie;
- dezechilibru cererii agregate în raport cu oferta;
- crearea banilor de cont ce a dus la sporirea relațiilor de creditare;
- concurența între producători și diferența de productivitate;
- deficit bugetar excesiv etc.

Rata inflației1- reprezintă evoluția inflației într-o anumită perioadă data, mai exact rata
creșterii a nivelului prețurilor. Aceasta se calculeaza după următoarea formulă:

R IPn−IP
i= n−1
×100
IP n−1

Măsurarea inflației se poate face atât din punct de vedere absolut, dar și relativ.

Din punct de vedere absolut- mărimea inflației se compune din diferența ce rezultă din
cererea globală solvabilă de bunuri și servicii și oferta acestora de pe piață.

Din punct de vedere relativ- măsurarea se face ca raport exprimat în procente între
mărimea absolută prezentată și oferta reală de bunuri și servicii.

1
Rata inflației din România, la sfârșitul anului 2017 s-a situat la cel mai înalt nivel după cea din anul 2013, ți anmume de
3,3%.
 Unii economiști văd diferit aceste aspecte de manifestare ale inflației. Astfel că, inflația
absolută apare atunci când creșterea nivelului mediu al prețurilor este superioară creșterii
masei monetare, iar inflația relativă prezintă opusul, mai exact creșterea nivelului mediu al
prețurilor este inferioară creșterii masei monetare.

În prezent, măsurarea inflației se poate face prin diferiți indici și coeficienți, cum ar fi:

 indicele general al prețurilor, se calculează dupa formula:

∑ P1 X Q
IGP= 1
× 100;
∑ P 0 × Q1
 indicele prețurilor de consum, reprezintă măsura cea mai utilizată pentru inflație și
se calculează pe baza unui asa numit coș de produse și servicii. IPC este obținut
în urma comparării prețurilor unui coș de produse la momentul dat cu prețurile
înregistrate în perioada de bază a acelorași produse, iar diferența ce rezultă între
acestea scoate în evidență evoluția fenomenului inflaționist;
 indicele prețurilor produselor industriale;
 deflatorul PIB, se calculează după formula:
PIB nominal
deflatorul PIB= .
PIB real

Forme de manifestare ale inflației:

Inflația se clasifică în funcție de mai multe criterii:
1. În funcție de ritmul de creștere al prețurilor, există:
a) Inflație moderată, lentă sau târâtoare, atunci când creșterea prețurilor este de
aproximativ 2-3% pe an. În cazul acestei inflații avem parte de o bună încredere în monedă, iar
agenții economici doresc să încheie contracte pe o perioadă lungă de timp, deoarece prețurile
bunurilor vândute și cumpărate vor înregistra evoluții moderate. În același timp, creditul se
dovedește a fi mai ieftin deoarece ratele dobânzilor la bănci sunt mai reduse;
b) Inflație medie sau declarată, dacă ritmul anual de creștere al prețurilor nu depășește
20%;
c) Inflație galopantă, dacă creșterea prețurilor este mai mare de 25% anual. În general,
este specifică țărilor ce se află în tranziție de la economia de comandă la cea de piață. În țările
în curs de dezvoltare din America Latină și Africa a fost întâlnită frecvent, precum și în țările mai
dezvoltate.
d) Hiperinflația, apare atunci inflația prezintă o rată medie lunară mai mare de 50%.
Aceasta duce la scăderea considerabilă a cererii de monedă națională, dar și a salariilor cu
până la 50%.
IAȘI
-2018-
 2. În funcție de anticipările pieței, identificăm:
a) Inflație anticipată, este așteptată și primită de participanții de pe piață, aceștia
acționând în consecință;
b) Inflație neanticipată, nu este așteptată de actorii pieței, afectează forța de muncă,
producția și economiile, avantajează debitorii sau creditorii după mărimea acesteia față de
inflația anticipată.

3. În funcție de tipul mecanismului de acționare a pieței, deosebim:

a) Inflație deschisă, surplusul de cerere, lipsa de echilibru dintre cerere și oferta de bunuri
și servicii, conduc la creșterea imediată a prețurilor precum și a salariilor;
b) Inflație reprimată, se manifestă atunci când acțiunea autorităților oprește creșterea
prețurilor, iar intervenția statului vizează excesului cererii.

4. În funcție de cauzele principale, distingem:

a) Inflație prin cerere, apărută ca urmare al unui exces de cerere globală în comparație cu
oferta globală de bunuri și servicii. Această creștere a cererii conduce firmele producătoare
înspre două reacții: una de majorare a producției și una de majorare a prețurilor;
b) Inflație prin costuri, se datorează creșterii excesive și nejustificate a costurilor a mai
multor factori de producție precum materiile prime, cheltuielile cu salariile, cheltuielile financiare
și fiscale, care în final se reflectă în nivelul general al prețurilor;
c) Inflație structurală, cauzată de unele dezechilibre structurale, concretizate în creșteri
disproporționate în anumite sectoare de activitate și apariția unor noi capacități de producție ce
sunt finanțate în general din fonduri bugetare sau credite, situție care conduce la creșterea
cererii;
d) Inflație importată, apare ca urmare a creșterii prețurilor produselor importate. Aceasta
determină deprecierea monedei naționale care conduce la scumpirea produselor importate.

DEFLAȚIA

Deflația reprezintă opusul inflației și se caracterizează prin scaderea prețurilor bunurilor

și serviciilor. Acest fenomen implică un efort depus pentru a îndrepta masa monetară la
mărimea ce a avut-o inițial și de asemena pentru a aduce prețurile la nivelul lor inițial. De cele
mai multe ori, deflația poate fi cauzată de o restrângere a creditului sau a ofertei de bani, dar și
de o restrângere a cheltuielilor din partea agenților economici, a guvernului sau a investițiilor din
economie.

Mecanismul deflației se referă la micșorarea sau oprirea fenomenului inflaționist printr-o

politică corespunzătoare, iar dacă aceastea se dovedește a fi de succes, va fi regăsită valorea
anterioară a unității monetare.

În perioada de după 2000, au existat câteva tendințe deflaționiste în țările precum SUA,
Japonia, această tendință fiind de micșorare a ratelor de dobândă, ajungând la valori negative,
insă lucrul acesta nu a condus la un fenomen inflaționist majoră sau chiar însoțit de deflație.

Forme ale deflației:

 Deflația reală, similară cu reducerea activității economice, fiind un concept utilizat

cu scopul de a denumi recesiunea care se află în jurul deflației monetare sau financiare.
Termenul de deflație desemnează toate scăderile majore ale prețurilor indiferent de cauzele sau
efectele acetora.
 Deflația monetară, caracterizată prin scăderea cantității de monedă ce se află la
dispoziția agenților economici și reducerea mijloacelor de plată existente în circulație.
 Deflația financiară, se referă la situația contractării creditului disponibil ce se
oferă prin sistemul bancar.

Se pot diferenția două niveluri ale deflației: deschisă și târâtoare.

Spre deosebire de episoadele deflaționiste ce s-au manifestat până la cel de-al doilea
Război Mondial (scăderea prețurilor, a cantității de monedă și a cheltuielilor publice,
rambursarea datoriei publice), în anii 90, acestea s-au manifestat într-o formă distinctă:
diminuarea inflației dar nu și a prețurior, încetinirea vitezei de circulație dar nu și a masei
monetare, încetinirea creșterii economice dar nu o recesiune. Această forma a deflației, s-a
desfășurat la începutul anilor 90 în țările membre ale Uniunii Europene, a fost numită deflație
târâtoare.

Printre cauzele deflației, enumerăm:

a) diminuarea cantității de monedă în circulație sau reducerea vitezei de circulație, ceea ce

se poate efectua prin vânzarea de valuta, vânzarea de aur sau majorarea ratei dobânzii;
b) restricții în distribuirea creditului- orice restricție puternică și de lungă durată poate duce
la apariția unei situații deflaționiste;

IAȘI
-2018-
 c) politica valutară- practicarea politicii unei monede puternice având scopul de a diminua
dezechilibrele de natura inflației, insă această politică constă în revalorizarea valorii monedei și
este realizată printr-o creștere a ratelor de dobândă sau prin contractarea cantității de monedă;
d) prefetința populației pentru lichiditate- atunci când la nivelul populației și a agenților
economici se manifestă o preferință mare pentru lichiditate, aceasta nu implică micșorarea
rateo dobânzii, în cazul în care nu există încredere în viitor, iar investițiile sunt blocate de unele
perspective. În acest caz economia stagnează și se manifestă deflația.
e) Excesul pentru îndatorare- creditul suscită operațiunea de rambursare a cheltuielilor
financiare și a capitalului și devine o greutate odată cu îndatorarea excesivă. Recurgerea la
credit menține creșterea economică, însă exercită o influență deflaționistă.

Efecte ale deflației:

 Scade consumul în vederea economirii;

 Crește povara datoriei publice;
 Scade valoarea patrimoniilor;
 Cresc ratele dobânzii.

Exemple de deflație:

Un exemplu tipic de deflație a fost prezent în secolul al XX-lea și anume micșorarea

prețurilor odată cu apariția Marii Depresiuni din anii 1920-1930;

Un alt exemplu, procesele deflației de la mijlocul anilor 1990 au fost tipice economiei
japoneze, în limita de 1%,.

CONCLUZII

În concluzie, inflația și deflația reprezintă principalele forme ale dezechilibrului monetar,

care afectează structura întregului organism economic și social și prezintă consecințe cu o
deosebită însemnătate.

Dacă inflația implică o creștere generală a prețurilor, deflația reprezintă opusul acesteia,
și anume scăderea prețurilor bunurilor și serviciilor. Însă, o creștere a prețului unui anumit bun
sau creșterea pe o perioadă scurtă de timp nu duce la apariția inflației.
 Deflația poate fi uneori apreciată ca un fenomen mai tulburător decât o inflație care
persista. Cele două fenomene cu siguranță nu sunt dorite într-o economie, dar pot apărea în
situațiile de criză, precum: cutremure, războaie, secetă și altele.

BIBLIOGRAFIE:

1. Alexandru Țugui, „Inflația- Concepte, teorii și politici economice”, Ed. Economică,

București, 2000;
2. Eugen Rădulescu, „Inflația, marea provocare”, Ed. Enciclopedică, București, 1999
3. Vasile Turliuc, Vasile Cocriș, Valeriu Dornescu, Dan Chirleșan, Monedă și credit, Ed.
Pim, Iași, 2017;
4. www.ecb.europa.eu
5. www.bnr.ro

IAȘI
-2018-