F I B A S

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Şcoala Academică de Studii Postuniversitare
“Finanţe – Bănci – Asigurări” FIBAS

Specializare : Economie şi Gestiune Financiar Bancarǎ

LUCRARE DE DISERTAŢIE

 
 
 
CONDUCATOR ŞTIINŢIFIC, ABSOLVENT,
Prof. Univ. Dr. VASILE COCRIŞ

 
 

IAŞI 2009

1
 F I B A S

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Şcoala Academică de Studii Postuniversitare
“Finanţe – Bănci – Asigurări” FIBAS

Specializare :Economie şi Gestiune Financiar Bancarǎ

RISCUL DE CREDIT

CONDUCATOR ŞTIINŢIFIC, ABSOLVENT,

Prof. Univ. Dr. VASILE COCRIŞ

 
 

IAŞI 2009

2
 CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………2

CAPITOLUL 1
RISCUL DE CREDITARE ÎN CONTEXTUL RISCURILOR
BANCARE …………………………………………………………………..…..4
1.1. Riscul - abordare generală………………………………………4
.
1.2. Riscurile bancare – definirea şi clasificarea riscurilor
bancare…………………………………………………………….6
1.2.1. Definirea riscurilor bancare…………………………….....6
1.2.2. Clasificarea riscurilor bancare………………………….....7

1.3. Riscul de creditare…………………………………………...…12

CAPITOLUL 2
EVALUAREA RISCULUI DE CREDITARE PE EXEMPLUL
BRD - Groupe Société Générale.......................................................................26
2.1. Controlul şi analiza bonităţii clienţilor prin metodologia bilanţului
restructurat…………………………………………………………….27

2.2. Analiza şi controlul bonităţii clienţilor prin metodologia

contului de profit şi pierdere…………………………………………..29

2.3. Analiza financiară şi controlul bonităţii clienţilor pe baza

indicatorilor de performanţă ai Contului de Profit şi Pierdere…………33

2.4 Analiza şi controlul bonităţii clienţilor prin metodologia fluxului de

fonduri………………………………………………………………….33

2.5. Controlul şi analiza bonităţii clienţilor prin metodologia credit-

scoring………………………………………………………………….41

2.6. Controlul şi analiza bonităţii clienţilor pe baza metodologiei de

rating……………………………………………………………………44

CAPITOLUL 3
ANALIZA PORTOFOLIULUI DE CREDITE DIN PERSPECTIVA
RAMBURSABILITǍŢII PE EXEMPLUL BRD - Groupe Société
Générale.............................................................................................................50

CONCLUZII ŞI PROPUNERI .......................................................................61

ANEXE………………………………………………………………………...63

3
 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………….……69

INTRODUCERE

Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui sistem bancar care
să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor
temporară în desfăşurarea de activităţi economice eficiente.
Prin activitatea desfăşurată de bănci, de colectare de resurse financiare
concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare
suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest
sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin
intermediul lui încurajându-se acţiunea anumitor fenomene, în funcţie de obiectivele
urmărite a se realiza.
Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are
o importanţă majoră, aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta
resursele spre cele mai eficiente plasamente.
În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de riscuri:
- riscul de nerambursare;
- riscul lipsei de lichiditate;
- riscul variaţiei ratei dobânzii pe piaţă;
- riscul de capital;
- riscul repatrierii capitalului în condiţiile creditării externe (riscul valutar şi
riscul de ţară).
Acordând credite banca îşi asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind
determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluţia economică
generală, fie de structura generală a băncii.
Se cunoaşte faptul că performanţa bancară are două dimensiuni: rentabilitate şi
risc, iar managementul bancar urmăreşte maximizarea performanţelor bancare prin
armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilităţii băncii, minimizarea
expunerii la risc şi încadrarea în normele de calitate şi comportament prudenţial.

4
 Cunoaşterea tuturor riscurilor este un fapt necesar şi important pentru fiecare
bancă, dar în condiţiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoaşterea, evitarea şi
prevenirea lor este de o deosebită relevanţă la nivel naţional.
În contextul relaţiei risc-profitabilitate lucrarea de faţă îşi propune să definescă şi
să descopere faţetele unui mecanism eficient de gestionare a riscului de credit.
Particularizările tehnicilor utilizate în prezent în cadrul sistemului bancar
românesc pentru gestionarea riscului de credit sunt exemplificate pe modelul Băncii
Române pentru Dezvoltare - GSG, instituţie bancară cu un renume de soliditate şi
experienţă în domeniul creditării.
Lucrarea de faţă este structurată pe trei capitole.
Capitolul 1, intitulat „Riscul de creditare în contextul riscurilor bancare” am
realizat o scurtă prezentare a riscurilor în general, dupa care am prezentat riscurile
bancare (definiţie , clasificări) urmată de o prezentare detaliată a riscului de credit.
Cel de-al doilea capitol „Evaluarea riscului de creditare pe exemplul Băncii
Române pentru Dezvoltare - GSD ”, am prezentat mtodologiile prin care se realizează
controlul şi analiza bonităţii clientilor şi anume: metodologia bilanţului restructurat,
metodologia contului de profit şi pierdere, metodologia fluxului de fonduri, metodologia
credit-scoring, metodologiei de rating.
În cel de-al treilea capitol „Analiza portofoliului de credite din perspective
rambursabilităţii pe exemplul Băncii Române pentru Dezvoltare – GSD” am prezentat
pe un scrurt istoricul şi profilul Băncii Române pentru Dezvoltare – GSD, după care pe
baza datelor preluate din Raportul anual 20071 am realizat o analiză statistică a creditelor
şi totodată am prezentat în formă tabelară şi grafică indicatorii rezultaţi în urma analizei
statistice efectuate.
Lucrarea de disertaţie se încheie cu concluziile şi propunerile pe care mi le-am
exprimat în urma anlizei realizate şi a legislaţiei în vigoare existente în România.

1
www.brd.ro
5
 CAPITOLUL 1

RISCUL DE CREDITARE ÎN CONTEXTUL RISCURILOR BANCARE

1.1. Riscul - abordare generală

Progresul societăţilor contemporane a fost posibil datorită utilizării unor modele

economice în care riscul şi incertitudinea erau utilizate într-o mai mare măsura decât în
economiile centralizate2.
Există în literatura de specialitate definiţii diferite ale riscului, în funcţie de
punctul de vedere din care se face analiza riscului.
     Conform definiţiei lingvistice, riscul reprezintă probabilitatea de producere a
unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect. În acest context, prin expunere la
risc se înţelege valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe
care le suportă sau le-ar putea suporta instituţia financiară în cauză. Etimologic,
termenul provine din latinescul resecare, care înseamnă ruptură într-un echilibru.
Autorii lucrării "Băncile - Mică enciclopedie", Costin C. Kiriţescu şi Emilia
M. Dobrescu consideră că riscul economic este eventualitatea unui eveniment care poate
provoca pierderi unei firme sau economiei în general.
Astăzi, noţiunea de risc pare a fi sinonimă cu cea de activitate. Deşi omniprezent
în mediul de afaceri, şi nu numai, riscul este adesea, relativ dificil de detectat sau
anticipat. Evenimentele ce pot afecta veniturile şi performanţele ulterioare investiţiei
sunt atât de numeroase şi variate încât identificarea lor reprezintă o provocare chiar şi
pentru cei mai abili şi experimentaţi investitori, fiindcă viitorul este în mare măsură
necunoscut. Multe decizii în afaceri se iau plecându-se de la estimări asupra viitorului.
Luarea unei decizii în baza unor estimări, prezumţii, aşteptări, previziuni, prognoze
asupra evenimentelor viitoare implică o doză bună de risc, uneori destul de dificil de
definit şi, în cele mai multe cazuri, imposibil de măsurat cu precizie, dată fiind natura
abstractă a conceptului.
Generalmente, conceptul este folosit pentru a descrie situaţii sau evenimente cu
rezultate sau consecinţe incerte. În domenii precum statistica, managementul financiar şi

2
Vasile Dedu- Gestiune şi audit bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 285
6
managementul investiţiilor, riscul, ca noţiune, face trimitere la posibilitatea şi
probabilitatea unor variaţii ale rezultatelor faţă de valorile sau nivelurile estimate iniţial.

În alte situaţii, pe piaţa asigurărilor spre exemplu, noţiunea de risc este asociată
cu cea de pierdere. Riscul fiind considerat ca având atribute cuantificabile, în timp ce
incertitudinea nu, fiind asociată acelor situaţii sau evenimente despre care există
informaţii insuficiente pentru a putea înţelege şi anticipa schimbările ce vor avea loc.
Prin urmare, atunci când informaţiile necesare înţelegerii şi anticipării evoluţiilor,
schimbărilor ce pot avea loc într-un anumit context sunt fie insuficiente, fie
indisponibile, situaţia este catalogată ca fiind una incertă.
Gradul de incertitudine este dat de numărul factorilor care pot afecta cursul unei
acţiuni şi de frecvenţa şi amplitudinea schimbărilor aferente lor. Gradul ridicat de
incertitudine induce operatorilor de pe piaţă un comportament de adaptare la
modificările intervenite în mediul de afaceri sau, după caz, un comportament de
influenţare a acestora. Incertitudinea a fost şi este utilizată pentru a descrie situaţii sau
evenimente cărora nu le pot fi asociate probabilităţi privind o potenţială producere a lor.
Riscul este indisolubil legat de părţile implicate în derularea afacerii, de
motivaţiile acestora, de natura activităţii ce face obiectul investiţiei, de resursele
necesare iniţierii, menţinerii şi dezvoltării afacerii, precum şi de anvergura acesteia.
Indiscutabil, în analiza, evaluarea şi estimarea riscului este foarte importantă
clarificarea naturii riscului, ale cărei surse pot fi extrem de diverse: definirea afacerii,
modalitatea de finanţare aleasă, sistemul logistic utilizat, condiţiile locale de piaţă,
resursele estimate, relaţiile comerciale, comunicarea, şi altele. Totuşi, unele categorii de
risc acţionează în strânsă interdependenţă, în sens convergent sau divergent, în timp ce
altele tind să opereze independent. Gruparea riscurilor şi criteriile folosite în acest scop
diferă, de la un autor la altul, în funcţie de propria perspectivă asupra analizei riscului:
riscuri pure, riscuri de preţ şi de dobândă riscuri directe şi riscuri virtuale, riscuri
obiective şi riscuri subiective,riscuri interne şi riscuri externe,riscuri globale şi riscuri
locale,macro sau microriscuri,riscuri de ţară ,de firmă sau de proiect
Deoarece gradul de manifestare a riscului este dependent, în mod direct, de
probabilitatea sa de realizare, se poate construi o departajare a evenimentelor în funcţie
de gravitatea riscurilor astfel:

- evenimente cu grad de risc maxim - când probabilitatea de realizare a acestora

este foarte mare;

7
 - evenimente cu probabilitatea de risc mediu - când probabilitatea de realizare
este moderată;

- evenimente cu grad de risc scăzut - când probabilitatea de realizare a acestora

este foarte scăzută;
În concluzie, elaborarea unui set de alternative realiste de diminuare şi control al
riscului depinde, în primul rând, de o analiză comprehensivă şi riguroasă, dar şi de
atitudinea decidentului, a celor implicaţi în derularea afacerii la nivel decizional. Deşi
necesită consum mare de timp şi reclamă un demers sistematic, identificarea şi
cuantificarea riscurilor este utilă.

1.2. Riscurile bancare – definirea şi clasificarea riscurilor bancare

1.2.1. Definirea riscurilor bancare
Una din funcţiile importante ale bancii este pe de o parte de a atrage fondurile
economisite şi disponibilităţile , iar pe de altă parte de a satisface nevoile financiare ale
societăţii, fie ele din sectorul de stat , privat sau persoane fizice.
Banca este un intermediar , o veriga între deponenti care au fonduri de plasat , şi
doresc o utilizare cât mai eficientă a acestora , şi clienţii potenţiali care sunt în căutarea
resurselor indispensabile funcţionării şi dezvoltării afacerilor lor.
Riscul bancar este definit în "Dictionary of Banking Terms" drept incertitudinea
ca un activ să înregistreze o rată aşteptata de eficienţa sau să producă o pierdere.
În lucrarea "Management bancar" autoarea Maricica Stoica defineşte noţiunea
de risc ca un angajament care poartă o incertitudine datorită probabilităţii de câştig sau
pierdere.
  Într-o altă accepţiune3, riscul bancar exprimă probabilitatea de producere a
unui eveniment cu consecinţe adverse pentru instituţia bancară, iar expunerea la risc
reprezintă valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielior suplimentare pe care le-
ar suporta aceasta.
Definirea riscurilor şi performanţelor este un demers clasic, dar important,
deoarece constituie punctul de plecare al gestionarii riscurilor. Aşadar, gestiunea riscului
bancar, aspect deosebit de important al managementului bancar, poate fi definit ca un
ansamblu de metode, tehnici, programe, instrumente şi dispozitive organizatorice
necesare băncii pentru a reuşi să desfăşoare o activitate corespunzătoare. Acestea nu

3
Isaic – Maniu, Irina – „Caracterizarea statistică a riscului”, Editura ASE, Bucureşti, 2006, pag.45
8
 sunt stabile, fixe, ci se află într-o continuă evoluţie, captând în permanent noi dimensiuni
şi transformându-se în vederea adaptării permanente la condiţiile mediului.4
Gestionarea riscului joacă un rol esenţial în strategia băncii şi pentru a o face pe
aceasta performanţă este nevoie de programe şi proceduri adecvate.
   Pe lângă rolul deosebit pe care îl are în minimizarea cheltuielilor, gestiunea
riscurilor bancare, materializată în preocupări permanente ale conducerii pentru
reducerea expunerii la risc, are efecte pozitive şi asupra comportamentului salariaţilor.
Astfel, aceştia devin mai atenţi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, pe fondul
producerii efectului psihologic de descurajare a activităţilor frauduloase.
   O gestiune eficace a riscurilor bancare îşi va pune amprenta şi asupra imaginii
publice a băncii. Clienţii vor alege să-şi plaseze disponibilităţile de care dispun la o
bancă cu o soliditate puternică, comparând în permanenţă rentabilitatea plasamentului cu
riscul asumat.
     Riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute, gestiunea lor
adecvată putând stabiliza veniturile în timp şi având rolul unui amortizor de şoc.
Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii
riscurilor bancare, daca adoptă măsuri precise de adaptare a performanţei la risc şi, în
fine, dacă vor crea mecanisme de raportare a performanţei în funcţie de risc, pentru a se
asigura că investitorii înţeleg impactul gestiunii riscului asupra valorii firmei bancare5.
Munca de identificare a riscurilor devine foarte importantă într-o societate
bancară, în sensul că aceasta trebuie “să pornească de la principalele sale linii de
activitate, respectiv de la strategia pe care o va adopta”6.

1.2.2. Clasificarea riscurilor bancare

     Riscurile bancare sunt multiple şi multidimensionale şi trebuie identificate şi

definite cât mai bine posibil în vederea măsurării, urmăririi şi controlării lor.
     Astfel, în lucrarea "Riscurile Bancare" autorii împart riscurile bancare în două
categorii: riscul de întreprindere (riscul de organizare, riscul material, riscul de
mediu), şi riscurile de contrapartidă (riscul de credit, riscul lichidităţii, riscul
dobânzii)7.

4
Boariu Angela – Creditarea bancară a activităţii de expuatare a intreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iasi,
2003,p..144
5
Luminiţa Roxin- Gestiunea Riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, p..10
6
Ion Niţu – Managementul riscului bancar, Edit. Expert Bucureşti 2000, pag...79
9
      Se consideră că gestionarea riscurilor şi gestionarea activelor şi pasivelor se
adresează mai întâi riscurilor cuantificabile. Riscurile cuantificabile includ riscurile
financiare (riscurile legate de variaţia ratei dobânzii, riscurile legate de asigurarea
lichidităţii şi finanţării operaţiunilor, riscurile pierderilor din operaţiunile pe piaţa), ce se
nasc pe piaţa financiară şi riscurile comerciale, care rezultă din alegerea pieţei şi a
clienţilor şi care cuprind un risc major - riscul de credit, care exprimă pierderile cauzate
de imposibilitatea clienţilor de a-şi achita obligaţiile faţa de bancă.
     De asemenea, nu toate riscurile comporta măsurători, astfel încât există şi o
serie de riscuri necuantificabile, de exemplu riscurile operaţionale sau tehnice, ce
desemnează toate riscurile generate de disfuncţionalităţi interne, legate de sistemele
informaţionale sau de procedurile interne şi de respectarea lor.
Alţi autori clasifică riscurile specifice activităţii bancare în trei categorii:

     * riscuri financiare - au următoarele forme de manifestare: riscul de credit,

riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul de schimb valutar, riscul insolvabilităţii.
Aceste riscuri sunt strâns legate de structura bilanţului contabil al băncii şi sunt sensibile
la dezechilibrele care pot să apară în compoziţia resurselor şi plasamentelor băncii;

     * riscuri comerciale - sunt generate de inadaptabilitatea băncii la noile

servicii şi produse ca urmare a unui marketing bancar slab şi a lipsei de talent
managerial. Formele sale sunt: riscul de produs sau de serviciu, riscul de piaţă, riscul de
imagine comercială;

    * riscuri de mediu - sunt riscurile asupra cărora banca fie nu are control, fie
are un control limitat. Formele sale sunt: riscul de fraudă (care cuprinde frauda
personalului bancar sau frauda prin computer), riscul economic (determinat de
conjunctura economică), riscul competiţional (generat de similitudinea produselor şi
serviciilor bancare), riscul de reglementare (determinat de deciziile luate de autorităţile
bancare, cu efecte negative asupra băncii).
  O altă clasificare a riscurilor bancare este cea care are la bază gama de operaţii
bancare ce pot genera riscuri şi forma acestor riscuri. Din acest punct de vedere se
identifică trei tipuri de riscuri: riscuri financiare, asumate în gestiunea bilanţului,
riscuri de prestare, caracteristice pentru sfera serviciilor bancare, riscuri ambientale,
care sunt generate de operarea băncii într-un mediu concurenţial strict reglementat de
autoritatea bancară şi într-un spaţiu economic caracterizat de propria sa dinamică.

7
Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel- Riscurile bancare, Editura Didactică şi Pedagogică ,
Bucureşti, 1999, p.10
10
   Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri
bancare, dat fiind faptul că proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente
bancare în acest grup de riscuri se includ:
     * riscul de creditare, denumit şi risc de insolvabilitate a creditorilor, risc de
nerambursare sau risc de deteriorare a calităţii activelor bancare. Exprimă probabilitatea
încasării efective, la scadenţă, a fluxului de venituri anticipat (capital avansat plus
dobândă);
     * riscul de lichiditate sau riscul de finanţare exprimă probabilitatea
finanţării efective a operaţiilor bancare. Pentru cei care au împrumutat banca poate
apărea ca un risc de creditare, dar aceasta este doar o componentă a sa;
     * riscul de piaţa sau de variaţie a valorii activelor financiare apare ca un
risc de variaţie a ratei dobânzii, risc valutar şi risc de variate a cursului activelor
financiare. Exprimă probabilitatea ca o variaţie a condiţiilor de piaţă să afecteze negativ
profitul bancar;
     * riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de îndatorare exprimă
probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi
pierderile rezultate din activitatea curentă şi că aceste pierderi să afecteze în mod negativ
plasamentele creditorilor băncii.
     În sistemul bancar, problemele cu care se confruntă o bancă pot afecta negativ
şi băncile partenere, existând un permanent pericol de contaminare. Acest risc specific
ansamblului băncilor este riscul sistemic şi gestiunea lui este asigurată de către banca
centrală.
     Riscurile de prestare cuprind: riscul operaţional, riscul tehnologic, riscul
produsului nou şi riscul strategic.
     * riscul operaţional exprimă probabilitatea ca banca să devină incapabilă să
mai asigure servirea clienţilor intr-un mod rentabil. În acest context sunt importante atât
oferta de servicii, cât şi capacitatea conducerii de a evalua şi controla cheltuielile de
prestare a acestor servicii;
     * riscul tehnologic este asociat calităţii şi structurii ofertei de produse
financiare, care au şi ele un ciclu de viaţă propriu şi tind să fie înlocuite de produse mai
performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de pe piaţa a unui produs sau
introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative şi există în permanenţă riscul
ca momentul ales să nu fie cel mai adecvat din punct de vedere al maximizării profitului
bancar;
11
 * riscul produsului nou este asociat inovărilor în sfera produselor financiare
şi exprimă probabilitatea cumulată a producerii mai multor evenimente adverse, precum:
situarea cererii sub nivelul anticipat, depăşirea nivelului planificat al costurilor specifice,
lipsa de profesionalism a echipei manageriale, etc.;
     * riscul strategic exprimă probabilitatea de a nu alege strategia optimă în
condiţiile date. El este inerent oricărei selecţii de pieţe, produse şi zone geografice, pe
care o implică strategia definirii băncii într-un mediu complex8.
     Riscurile ambientale sunt riscuri cu un puternic potenţial de impact asupra
performanţelor bancare, dar asupra cărora banca are un control limitat. În esenţă aceste
riscuri exprimă probabilitatea ca o schimbare adversă de mediu să afecteze negativ
profitul băncii. Există patru tipuri de riscuri ambientale:
     * riscul de fraudă este un risc de ordin intern, dar pentru bancă, privită ca
entitate, actele şi intenţiile salariaţilor reprezintă o variabilă externă, greu controlabilă.
Exprimă probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte acte contrare intereselor
băncii de către angajării acesteia. Fraudele afectează mult rentabilitatea băncii atunci
când nu pot fi detectate la timp şi recuperate;
     * riscul economic este asociat evoluţiei mediului economic în care acţionează
banca şi clienţii acesteia. Se poate manifesta la nivel sectorial, regional, naţional sau
internaţional. Exprimă probabilitatea diminuării performanţelor bancare ca urmare a
unei evoluţii nefavorabile a condiţiilor de mediu. Acestea influenţează calitatea
plasamentelor, volatilitatea resurselor şi potenţialul de risc;
     * riscul concurenţial exprimă probabilitatea reducerii profitului în condiţiile
modificării raporturilor de piaţa în defavoarea băncii. Este inerent activităţii bancare
întrucât majoritatea produselor financiare oferite pe piaţa de către o bancă sunt oferite şi
de alte instituţii financiare;
* riscul legal reflectă faptul că băncile trebuie să opereze în contextul stabilit
de reglementările legale în vigoare, chiar dacă acestea le creează un dezavantaj
competitiv faţă de alte instituţii financiare concurente. Un alt aspect al acestui risc este
acela că există o permanentă incertitudine atât în ceea ce priveşte evoluţia viitoare a
cadrului normativ de desfăşurare a activităţii bancare, cât şi referitor la momentul
implementării unor noi reglementări.

8
Paxino,D. Politica valutară şi managementul riscurilor în tranzacţiile internaţionale, Editura Economică,
Bucureşti, 2003,p.45

12
    În funcţie de alocarea lor în cadrul sistemului financiar, riscurile apar ca
diversificabile sau nediversificabile.
  Riscurile diversificabile sunt acele riscuri care ajung să fie nesemnificative
atunci când sunt combinate suficient de multe poziţii bilanţiere pentru că legea
numerelor mari să fie activată. Se poate reduce expunerea globală a unei bănci la un
anumit tip de risc, mărind suficient numărul operaţiilor şi partenerilor susceptibili a
genera acel risc;
    Riscurile nediversificabile sunt acelea care rămân relativ semnificative ca
expunere, chiar şi după ce toate posibilităţile de a folosi legea numerelor mari au fost
exploatate.
  În practică, orice poziţie bilanţieră sau extrabilanţieră comportă, de regula, atât
elemente diversificabile, cat şi elemente nediversificabile.
 Riscurile nediversificabile au puţini factori determinanţi: rate ale
dobânzii, cursuri valutare, preţuri ale materiilor prime, indicatori macroeconomici.
 În ceea ce priveşte clasificarea riscurilor bancare este evident ca pot exista şi alte
grupări sau tipuri de riscuri bancare, deoarece fiecare operaţiune bancară comportă un
risc, iar gama serviciilor şi produselor bancare se diversifică permanent şi odată cu ea şi
riscurile aferente9.
Gestionarea riscurilor bancare trebuie organizată în aşa fel încât să se realizeze
atât pe fiecare tip de risc în parte, cât şi la nivel global.
Gestionarea globală a riscurilor este impusă de relaţiile de interdependenţă dintre
diferite operaţiuni, tranzacţii şi activităţi ale unei societăţi bancare, dar şi de legăturile
cauzale între diversele tipuri de riscuri. O gestionare globală a riscurilor trebuie să
asigure societăţii bancare posibilitatea de a identifica şi aprecia riscurile, de a le
controla, de a le diminua influenţa şi nu în ultimul rând de a le finanţa.
Gestionarea globală a riscurilor bancare trebuie sa fie o componentă a sistemului
de management bancar şi să fie utilizată în acest sens.

1.3. Riscul de creditare

9
Rotaru,C-tin -Managementul performanţei, Editura Expert, Bucureşti, 2001,p 68

13
 Riscul de credit reprezintă probabilitatea ca împrumutul şi dobânda să nu fie
plătite din motive determinate de proiect sau de situaţia financiară a debitorului. El
decurge din nerespectarea clauzelor prevăzute în contractele de creditare de către clienţi,
dobânzile sau sumele împrumutate neputând să fie plătite ca urmare a insolvabilităţii
clienţilor. Acest risc este numit şi risc de insolvabilitate a debitorului, ris de
nerambursare sau risc al deteriorării calităţii activelor bancare. 10Riscul de creditare
este asumat de toate băncile şi poate asuma probleme serioase atât băncii în cauză cât şi
întregului sistem bancar dacă expunerea la risc este substanţiată. Printre celelalte
principii care stau la baza creditării bancare mai enumerăm credibilitatea de care clientul
entităţii bancare trebuie să se bucure, destinaţia precisă a creditului sub forma creditării
directe şi garantarea creditului cu bunuri mobile şi imobile sau cu titluri de valoare.11
  Gestionarea preventivă a riscului de creditare presupune organizarea
procesului de creditare începând cu definirea politicii de creditare şi terminând cu
monitorizarea şi controlul creditelor acordate. Politicile de creditare sunt dependente de
ciclul economic, astfel încât ele trebuie să fie în permanent actualizate şi adaptabile la
modificările mediului concurenţial şi economic. Evaluarea riscului de credit este o
activitate foarte laborioasă, care presupune parcurgerea mai multor etape - de la
identificarea elementelor de risc şi până la cuantificarea efectelor probabile într-o
singură mărime, respectiv marja de risc.
Se determină doi indicatori de referinţă pentru estimarea riscului de creditare
pe pe baza ponderii activelor de calitate slabă, care întârzie sau nu permit realizarea
veniturilor anticipate:

 RCR (Rata creditelor restante) = (volumul creditelor restante / total

credite)*100;

 RCN (Rata creditelor neperformante) = (volumul creditelor neperfomante /

total credite)*100;
Este de dorit ca cei doi indicatori sa aibă valori minime, creditele restante, dar
mai ales cele neperformante generând probleme în activitatea şi asupra rezultatelor
financiare ale băncii.
Alţi indicatori ai riscului de creditare utilizează în formula de calcul rezervele şi
provizioanele pe care băncile le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi:

10
Cocriş, Vasile, Chirleşan, Dan – „Managementul bancar şi analiza de risc în activitatea de
creditare”, Editura Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, 2007, pag. 71
11
Donath, Liliana – op. cit., pag.37
14
  RRP (Rata rezervelor pentru pierderi) = (rezerve pentru pierderi din
credite/total credite)*100. Acest indicator exprimă sintetic aşteptările mangeriale privind
evoluţia calităţii portofoliului de împrumuturi.
 RPP (Rata provizioanelor faţă de pierderi) = (provizioane pentru pierderi din
credite / pierderi nete)*100. Acest raport reflectă nivelul de prudenţă adoptat de bancă în
politica sa de creditare.
 RPP (Rata provizioanelor pentru pierderi din credite) = (provizioane pentru
pierderi din credite / profitul brut)*100. Acest indicator exprimă costul acoperirii
riscului de creditare de către bancă.
Indicatorii potenţiali de măsurare a riscului care pot semnala în avans variaţiile
veniturilor băncii sunt: concentrarea geografică şi pe sectoare economice a creditelor,
ritmul de creştere a volumului de credite sau rentabilitatea ridicată a unor categorii de
credite.
  Principalele etape care se parcurg în evaluarea riscului de credit sunt:
► identificarea elementelor de risc şi clasificarea acestora:
     În aceasta etapa riscurile sunt identificate şi împarte în două mari grupe:
riscuri legate de proiect şi riscuri legate de situaţia financiară a debitorului.
  Riscul ce decurge din situaţia financiară a debitorului este reprezentat de
incapacitatea de rambursare, care este fie rezultatul unui decalaj între venituri şi
cheltuieli, fie necinstea împrumutatului. Incapacitatea de rambursare a creditului este
cauzată de mediul înconjurător al întreprinderii sau de întreprindere. Deciziile cu
caracter politic, cum ar fi embargoul asupra vânzărilor unor produse, acorduri regionale
şi internaţionale, au un impact profund asupra unor întreprinderi. De asemenea, situaţia
şi evoluţia ramurii influenţează activitatea unor întreprinderi.
► transformarea factorilor de risc în indicatori economico-financiari
 Riscurile generate de proiect se exprimă prin indicatori de eficienţă economică
(rata internă de rentabilitate), iar cele privind situaţia financiară se evidenţiază printr-o
gamă de indicatori privind: capitalizarea, solvabilitatea, lichiditatea, profitabilitatea,
îndatorarea. În această etapă, evaluarea riscurilor înregistrează progrese substanţiale, dar
datorită structurii eterogene a indicatorilor prezentaţi şi a diferitelor grade de influenţa
nu se poate stabili gradul de risc.
►  stabilirea gradului de risc
      În această etapă are loc cuantificarea influenţei indicatorilor asupra capacităţii
de plată şi departajarea acestor influenţe pe mai multe clase de risc, pentru care se
15
stabilesc procente de risc, determinate pe baze statistico-matematice. Banca trebuie să
urmărească în permanent ca garanţiile constituite să acopere în totalitate valoarea
creditelor acordate, pentru a se evita neasumarea unor riscuri neacoperite. Garanţiile nu
trebuie să fie privite decât ca o siguranţă subsidiară. Decizia de a acorda creditul trebuie
să fie luată în funcţie de posibilitatea de a rambursa creditul care rezultă din analiza
afacerii pe care banca o creditează. Banca trebuie să aibă în vedere faptul că primii
despăgubiţi vor fi creditorii privilegiaţi (fiscul, statul).
      În cazul firmelor, analiza debitorului presupune o cunoaştere aprofundată a
situaţiei din sfera lui de activitate: tendinţă de dezvoltare, evoluţii conjuncturale şi, mai
ales, trăsăturile caracteristice ale firmei, factorii de creştere, evoluţia profitului, a
indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate, etc. Băncile se angajează în mai mică măsură
în creditarea nevoilor de investiţii şi de trezorerie care, fiind aferente unor producţii sau
desfaceri viitoare, prezintă rezerve cu privire la posibilităţile de rambursare. Pentru
aceste necesitaţi legate de promovarea factorilor de producţie, băncile promovează
modalităţi de creditare prin natura lor asigurate cu garanţii reale, cum ar fi leasingul.
Gestiunea riscului de creditare priveşte, deopotrivă, gestiunea riscului global de creditare
şi a celui individual, fiecare componentă având rolul său specific în cadrul activităţii de
creditare şi de management general.
     Gestionarea riscului global de creditare are la bază două principii:
 divizarea riscului de creditare, care urmăreşte evitarea concentrării riscurilor
prin diversificarea plasamentelor şi a creditelor, în special. Dacă valoarea creditelor
acordate unor clienţi care activează într-un singur domeniu de activitate este foarte mare
în totalul creditelor acordate de ea, atunci banca se expune la pierderi considerabile dacă
domeniul respectiv de activitate intra într-o perioadă de recesiune. Pe lângă
diversificarea portofoliului de credite pe categorii de clienţi, banca trebuie să urmărească
o diversificare teritorială, care să-i confere avantajele rezultate din operarea la scară
mare, într-un spaţiu geografic stabil şi cu potenţial economic ridicat. Această
diversificare vizează atât teritoriul naţional, cât şi spaţiul din afara graniţelor ţării;
 limitarea riscurilor are un caracter normativ (impusă de B.N.R.) şi
autonormativ (impusă de bancă).
      Limitarea riscurilor pe cale normativă, realizată de către B.N.R., are în vedere
stabilirea unor norme cu caracter obligatoriu, astfel:
 nivelul maxim de expunere a unei instituţii de credit faţă de un singur
debitor este de 25% din fondurile proprii ale acesteia, iar dacă debitorul are în

16
componenţă cel puţin un membru al grupului instituţiei de credit, atunci limita maxima
scade la 20%;
 suma totală a expunerilor mari (un angajament însumând mai mult de
10% din fondurile băncii reprezinta o expunere mare) faţă de debitorii băncii nu poate
depăşi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale acesteia;
 stabilirea de norme unitare stricte de creditare a persoanelor aflate în
relaţii speciale cu banca, precum şi a salariaţilor acesteia.
     

Riscul global de creditare poate sa fie evidenţiat cu ajutorul următorilor

indicatori:
Indicatori de structură
 Ponderea creditelor în totalul activ al băncii = (Credie totale / Activ total)
*100
Cu cât ponderea în total activ este mai ridicată, cu atât activitatea bancară este
percepută ca fiind mai riscantă.
 Ponderea creditelor de calitate medie în total credite = (Credite de calitate
medie / Credite totale)*100
Este un indicator care exprimă ponderea creditelor de calitate medie în totalul
creditelor. Creditele de calitate medie cuprind creditele în observaţie, creditele
substandard şi creditele îndoielnice.
 Ponderea pierderilor datorate portofoliului de credite = Pierderi af. portof.
de credite / Val. totală a portof. de credite) *100
Valoarea acestui raport trebuie să fie cât mai mică pentru ca portofoliul să fie
gestionat eficient din punct de vedere al riscului de creditare.

Indicatori de dinamică
 Ritmul de creştere a creditelor faţă de creşterea activului = ∆ Credite totale /
∆ Activ total
Fiecare instituţie bancară are o capacitate limitată de a gestiona corect un
portofoliu de un anumit volum. Această capacitate este limitată de performanţele
portofoliului, de cadrul politicii de creditare, de structură organizatorică, de ansamblul
resurselor bancii şi de modul de gestionare.

17
  Dinamica fondului de rezervă pentru acoperire a pierderilor la portofoliul de
credite = (Fondul de rezervă din perioada curentă / Fondul de rezervă din perioada de
bază) * 100
Acest indicator exprima felul în care conducerea băncii anticipează evoluţia
expunerii la riscul de creditare. Cu cât creşterea rezervelor planificate pentru care se
constituie provizioane este mai mare, cu atât se presupune că banca anticipează pierderi
mai mari şi că este de aşteptat o scădere a calităţii portofoliului de credite.
Indicatori relativi 
 Gradul de acoperire a pierderilor a pierderilor la portofoliul de credite =
Profitul net / Pierderi aferente portofoliului de credite
Profitul net este sursa principală de finanţare a pierderilor, dar acoperirea
acestora nu este singura sa destinaţie. Acest indicator trebuie sa aibă o valoare
supraunitară.
 Gradul de acoperire pierderilor = Fondul de rezervă / Pierderi aferente
portofoliului de credite
Acest raport trebuie să fie mai mare decât 1 pentru a putea aprecia că
managementul este prudent. Valoarea acestor indicatori ne permite să apreciem calitatea
portofoliului de credite şi evoluţia acestuia. Ei pot să fie folosiţi pentru a se aprecia
calitatea managementului bancar de către operatorii de pe pieţele financiare şi de către
autoritatea bancară.
În România, determinarea calităţii portofoliului de credite acordate clienţilor
nebancari şi a portofoliului de credite şi plasamente la alte bănci s-a realizat prin
aplicarea simultană a 2 criterii de clasificare:
 serviciul datoriei, care reprezintă capacitatea debitorului de a-şi onora datoria
la scadenţa, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenţei;
 iniţierea de proceduri judiciare faţă de debitor (acceptarea de către instanţa
judecătorească a cererii în vederea declanşării procedurii de reorganizare judecătorească
sau a procedurii de faliment şi declanşarea procedurii de executare silită a patrimoniului,
în cazul debitorilor persoane fizice), sau faţă de contract (investirea cu formula
executorie a contractului de credit precum şi a contractului de garanţie şi investirea cu
formula executorie a hotărârii judecătoreşti definitive ce dispune asupra contractului de
plasament).
   Prin aplicarea acestor criterii, creditele se clasificau în următoarele categorii:

18
  credite standard - sunt acele credite care nu implica deficient şi riscuri
care ar putea periclita administrarea datoriei, rambursarea lor efectuându-se în timpul şi
la termenele stabilite, fiind considerate împrumuturi acordate clienţilor solvabili pentru
afaceri bune;
 credite în observaţie - sunt creditele acordate unor clienţi cu rezultate
economico-financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de timp
întâmpină dificultăţi în rambursarea ratelor scadente şi a dobânzilor aferente. În cadrul
acestei categorii sunt incluse şi acele credite neajunse la scadenţă sau cu unele scadenţe
din împrumuturi şi dobânzi rambursate la termen, dar care au fost acordate acelor clienţi
pentru a căror activitate banca prelimina o scădere, în viitor, a profitului afacerilor;
 credite substandard - credite care prezintă deficiente şi riscuri ce
periclitează lichidarea datoriei. Aceste credite se caracterizează prin posibilitatea reala
ca banca să preia pierderile parţiale în cazul în care pierderile nu sunt recuperate
integral;
 credite îndoielnice - rambursarea acestora este incertă. Aceste credite
sunt protejate într-o mică măsură sau sunt neprotejate de valoarea realizabilă a garanţiei
lor;
 credite pierdere - sunt acele credite care nu pot fi restituite băncii,
ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată.

Tabel nr. 1.1. Schema de clasificare12 se prezintă astfel:

Serviciul datoriei S-au iniţiat Nu s-au

proceduri juridice iniţiat proceduri
juridice
Maxim 15 zile Pierdere Standard
16zile-30zile Pierdere În
observaţie
31 zile -60 zile Pierdere Substandard
61 zile -90 zile Pierdere Îndoielnic
Minim 91 zile Pierdere Pierdere

O altă clasificare se realizează aplicând simultan criteriile:

12
Nicolae Hoanţa- Bani şi Bănci, Editura, Bucureşti, ,2001, p.168
19
 a) serviciul datoriei - capacitatea debitorului de a-şi onora datoria la
scadenţă, exprimată ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenţei.
b) performanţa financiară - reflectarea potenţialului economic şi a
solidităţii financiare a unei entităţi economice, obţinută în urma analizării unui ansamblu
de factori cantitativi (lichiditate, solvabilitate, risc şi profitabilitate) şi calitativi (calitatea
managementului, a acţionariatului, a garanţiilor). Categoriile de performanţă financiară
sunt notate de la A la E în ordinea descrescătoare a calităţii acesteia.
c) iniţierea de proceduri judiciare - hotărârea de către instanţă a
începerii procedurii de faliment sau declanşarea procedurii de executare silită faţă de
persoane fizice sau juridice.
Tabel nr.1.2. Criterii de înc adrare pe categorii a creditelor acordate sectorului
nebancar

Performanţa
Financiară
A B C D E
Serviciul
datoriei
Standard/ În observaţie/ Substandard/ Îndoielnic/ Pierdere/
0-15 zile /Pierdere /Pierdere /Pierdere /Pierdere /Pierdere
În
observaţie Substandard/ Îndoielnic/ Pierdere/ Pierdere/
16-30 zile Nu s-au
/ /Pierdere /Pierdere /Pierdere /Pierdere
iniţiat
/Pierdere
proceduri
Substand
Îndoielnic/ Pierdere/ Pierdere/ Pierdere/ judiciare/
31-60 zile ard/
/Pierdere /Pierdere /Pierdere /Pierdere S-au iniţiat
/Pierdere
proceduri
Îndoielnic
Pierdere/ Pierdere/ Pierdere/ Pierdere/ judiciare
61-90 zile /
/Pierdere /Pierdere /Pierdere /Pierdere
/Pierdere
minimum 91 Pierdere/ Pierdere/ Pierdere/ Pierdere/ Pierdere/
de zile /Pierdere /Pierdere /Pierdere /Pierdere /Pierdere
Sursa: www.bnr.ro

Pe baza acestei clasificări, banca procedează la constituirea provizioanelor

specifice pentru riscul de credit, aplicând următorii coeficienţi de provizionare:
Tabel 1.3.
Standard În observaţie Substandard Îndoielnic Pierdere
0 0,05 0,2 0,5 1
Sursa: www.bnr.ro

Gestiunea riscului individual de creditare se desfăşoară de-a lungul întregului

proces de creditare şi priveşte fiecare credit în parte. Ea începe cu etapa selectării
20
cererilor de creditare şi se termină atunci când se rambursează creditul şi se plătesc
dobânzile şi comisioanele. Selectarea cererilor de credite trebuie să aibă la bază ideea ca
un credit nu se acordă decât în măsura în care se poate estima ca probabilitatea
rambursării este mai mare decât cea a nerambursării. Aprecierea acestei capacităţi de
rambursare este un lucru foarte important, fiind decisivă în majoritatea cazurilor, în
privinţa limitării riscurilor la care se expune banca. Ea se realizează prin analiza
creditului.
  Analiza creditului reprezinta procesul de evaluare a riscului de creditare.
În luarea deciziei de creditare trebuie să se compare câştigurile ce urmează sa le obţină
banca prin acordarea creditului şi eventualele pierderi pe care trebuie să şi le asume
atunci când decide să acorde un credit.
Trimestrial , unităţile bancare vor efectua analiza cantităţii patrimoniului
de credite angajate de agenţii econimici utilizând următoarea schema matriceală:
Tabelul 1.4. Schema matriceală

Nr. Serviciul BUN SLAB NECORESPUNZǍTOR

Crt datoriei (Împrumut (Împrumut (Împrumut restant peste 30
. Performanţa curent) restant de zile)
financiară a până la 30
imprumutatulu de zile)
i
1 Împrumutat Credite cu Credite în Credite substandard
categoria A risc minim observaţie
2 Împrumutat Credite în Credite Credite incerte
categoria B observaţie substandar
d
3 Împrumutat Credite Credite Credite cu risc major
categoria C substandar incerte
d
4 Împrumutat Credite Credite cu Credite cu risc major
categoria D incerte risc major
5 Împrumutat Credite cu Credite cu Credite cu risc major
categoria E risc major risc major
Stabilirea performanţei economico- financiare a împrumutatului are la bază un
sistem de analiză şi clasificare a agenţilor economici în cinci categorii ( A,B,C,D,E),
după cum urmează:
21
  Categoria A – cuprinde împrumutaţii care desfăşoară o activitate
economico- financiară rentabilă, având asigurate toate condiţiile de aprovizionare-
desfacere, tehnologice, organizatorice şi de personal, care să-i permită rambursarea la
termen a ratelor scadente din credite şi plata dobânzilor bancare;
 Categoria B – împrumutaţii care au o situaţie economico- finaciară bună
în prezent, îşi realizează indicatorii de bonitate, dar pentru perioada următoare nu sunt
perspective privind menţinerea performanţeler financiare la acelaşi nivel, existând
probleme legate de natura şi obiceiul activităţii;
 Categoria C – împrumutaţii care au în prezent o situaţie economico-
financiară satisfăcătoare, existând tendinţa de înrăutăţire a indicatorilor de producţie, a
eficienţei activităţii organizatorice şi de personal;
 Categoria D – împrumutaţii care înregistrează o situaţie economico-
finaciară caracterizată prin indicatori de producţie, tehnologici, organizatorici şi de
personal inferiori,oscilând în perioade scurte de timp între o activitate nesatisfacatoare şi
una satisfacatoare;
 Categoria E – împrumutaţii care desfăşoară o activitate nerentabilă,
înregistrând pierderi, de unde şi incertitudinea cu privire la capacitatea acestora de a
rambursa creditele acordate şi dobânda aferentă.
Pentru stabilirea calităţii portofoliului de credite pe lângă încadrarea în grupele
de bonitate ( A, B,C,D,E), este necesar să se stabilească şi serviciul datoriei.
Concluziile analizei serviciului datoriei pot fi următoarele:
a) bun – când ratele de credite s-au rambursat la scadenţă, iar dobânzile
datorate au fost plătite la termenele stabilite;
b) slab – când una sau mai multe rate sau dobânzi datorate nu au fost
rambursate, respective plătite la termen;
c) necorespunzator – când, fie ratele de credit, fie dobânzile datorate au au
fost rambursate, respectiv plătite pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice,
indiferent de volumul şi ponderea lor.13
     

   Abordarea modernă a analizei creditului se bazează pe notarea creditului-

credit scoring, care consta în evaluarea creditelor pe baza de punctaj.

13
Cocriş V.,Chirleşan D., Economie bancară Repere teoretice şi studiu monografic Ediţia a II-a, Editura
Universităţii”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2008, p38-39
22
   În analiza bonităţii băncile româneşti utilizează, în principal, următoarele
grupe de indicatori:
 indicatori de lichiditate (lichiditatea curenta, lichiditatea imediata);

 indicatori de profitabilitate (rata profitului net, rata rentabilităţii financiare,

rata rentabilităţii economice);
 indicatori de gestionare a activelor (numărul de rotaţii ale stocurilor,
numărul de rotaţii ale activului total);
 indicatori ai gestionarii datoriilor (gradul de îndatorare, gradul de acoperire
a dobânzilor);
 indicatorul solvabilităţii patrimoniale.
     La aceşti indicatori cuantificabili se adaugă şi indicatori calitativi, legaţi de
calitatea managementului, locul firmei pe piaţa, tipul de garanţie adus pentru a obţine
creditul, etc.
      Prin însumarea punctajelor de la indicatorii financiari şi de la cei calitativi se
obţine punctajul final pentru clasificarea clienţilor în următoarele categorii respectiv ( A,
B,C,D,E).
Analiza creditului trebuie sa se deruleze periodic, astfel:
 înaintea acordării creditului, în vederea fundamentării deciziei de creditare;
 pe parcursul perioadei de angajare a creditului, la intervale de timp
determinate (de regula, trimestrial), pentru a urmă respectarea destinaţiei creditului,
menţinerea garanţiilor aduse în momentul acordării creditului şi a modului de derulare a
afacerii creditate, ca suport al rambursării datoriei faţă de bancă (compusă din principal,
dobânzi şi comisioane). Procesul de analiza a creditului are 2 dimensiuni. O primă
dimensiune este de natură cantitativă şi se desfăşoară pe baza colectării, prelucrării şi
interpretării tuturor informaţiilor culese de bancă.
În cadrul acestei etape au loc:
●  analiza generală a activităţii clientului (domeniul în care activează, volumul
de activitate, volumul de operaţiuni desfăşurat prin banca ce urmează sa-i acorde
creditul, piaţa pe care acţionează, etc.);
  ●  analiza datelor financiare, pe baza principalelor date financiar-contabile
(bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, bugetul de venituri şi cheltuieli, bugetul
numerarului, etc.) şi prognoza evoluţiei viitoare a activităţilor clientului, pe baza
planului de afaceri;

23
 ●   evaluarea capacităţii de rambursare a credite lor, dobânzilor şi comisioanelor,
pe baza analizei prognozei fluxurilor viitoare anticipate de venituri şi cheltuieli (având la
baza documente ca: bugetul de venituri şi cheltuieli, fluxul numerarului, etc.);
●   evaluarea capacităţii debitorului de a rezista la eventuale şocuri (diversitatea
activităţilor şi produselor fabricate, rentabilitatea, gradul de îndatorare, garanţii, etc.);
     A doua dimensiune a procesului de analiza a creditului este dimensiunea
calitativa şi ea poate completa, în mod fericit, rezultatele şi concluziile analizei
cantitative.
     Analiza calitativă constă în: colectarea şi actualizarea tuturor informaţiilor
referitoare la responsabilitatea financiară a debitorului (obiceiul acestuia de a-şi achita la
timp datoriile), determinarea scopului real al contractării împrumutului, identificarea
eventualelor riscuri cu care se poate confrunta debitorul şi estimarea seriozităţii şi
implicarea debitorului în respectarea angajamentelor asumate faţă de bancă.  Pentru
evaluarea riscului de credit, analiza trebuie sa se concentreze asupra a 7 caracteristici,
considerate tradiţionale. Astfel, analiza creditului în vederea gestionarii riscului
individual de creditare se poate baza pe „ sistemul celor 7 C ", care se referă la:
caracter, capacitate, capital, condiţii, clienţi, concurenţa, colateral (garanţii)..
Caracterul se referă la probabilitatea care există ca debitorul să încerce să-şi
onoreze obligaţiile (rambursarea principalului, plata dobânzilor şi a comisioanelor,
punerea la dispoziţia băncii a documentelor financiar-contabile şi a altor informaţi).
Acest factor este unul moral şi este de cea mai mare importanţă, deoarece orice credit
implică obligaţii ulterioare de plată din partea celui împrumutat. El se referă la
competenţa managerului şi la dorinţa de plată a împrumutatului;
  Capacitatea este factorul care constă în aprecierea subiectivă a capacităţii de
plată a debitorului, adică aprecierea abilităţii împrumutatului de a rambursa. Aceasta
este măsurată, în parte, pe baza datelor din perioadele anterioare, existente în bancă sau
la alte instituţii financiar-bancare referitoare la clientul respectiv;
      Capitalul se referă la situaţia financiar-generală a solicitantului de
împrumut, care este indicată de analiza rapoartelor financiare (documentelor financiar-
contabile). Accentul este pus pe indicii: datorii totale/active totale, capitaluri proprii/total
pasiv, datorii pe termen scurt/active circulante, etc. Se are în vedere patrimoniul
împrumutatului comparativ cu creditul care va fi acordat;

24
      Condiţiile se referă atât la tendinţele generale ale economiei, cât şi la
evenimente particulare dintr-o anumita regiune geografică ori sector al economiei, care
pot afecta capacitatea clienţilor de a-si îndeplini obligaţiile;
        Concurenţa este un factor legat de cel anterior şi se referă la analiza
segmentului de piaţă pe care îl defineşte solicitantul creditului, a posibilităţii acestuia de
a face faţa competiţiei cu ceilalţii concurenţi de pe piaţă, etc;
     Colateralul (garanţia) priveşte existenţa unor active pe care clienţii le pot
oferi drept garanţii pentru obţinerea de credite bancare.
Riscul de creditare ce poate apărea în legătură cu unii clienţi poate fi gestionat,
în mod preventiv, prin modul de organizare şi structurare a procesului de creditare.
Abordarea clasică în acest domeniu are la baza organizarea distinctă a activitatii de
creditare la nivelul a doua compartimente ale băncii.
 front office sau compartimentul care intra în contact direct cu clienţii,
însărcinat cu admiterea cererilor de creditare şi întocmirea dosarelor de creditare.
 back office sau compartimentul care nu intra în contact cu clienţii la
acordarea creditele, ci asigură gestionarea evenimentelor ulterioare acceptării creditelor,
ci asigura gestionarea evenimentelor ulterioare acceptării creditelor ,pe parcursul
derulării relaţiei ci debitorul.
În cazul acestei abordări, gestionarea riscurilor este concentrată, într-o pondere
covârşitoare, la nivelul front office, unde dosarele sunt selectate folosind diverse
proceduri, iar protecţia împotriva riscurilor este asigurată prin solicitarea unor garanţii
reale şi personale.
Procesul creditării începe cu întocmirea dosarului de creditare de către front
office, ocazie cu care se identifică şi se evaluează riscul de creditare într-o maniera
globală, iar în funcţie de rezultatul acestei evaluări, banca se angajează sau nu în relaţia
de creditare.
În etapă a doua, dosarul de creditare trece în analiza unor comitete de lucru
(comitetul de credite şi comitetul de risc de credit) şi a serviciilor administrative. Aici
se trece de la o viziune globală asupra clientului la una operaţională, concretizată în
angajamentul băncii faţă de client.
Cu alte cuvinte, în aceasta etapă are loc aprobarea creditului la diferite nivele
ierarhice, în funcţie de mărimea creditului şi de competenţele stabilite de fiecare
bancă.

25
 În cea de-a treia etapă, are loc gestionarea efectivă a dosarului de credite şi
debutează printr-un transfer de responsabilitate la echipa back office. Aceasta răspunde
de derularea anormală, în continuare, a procesului de creditare şi de gestionarea
evenimentelor ce au loc pe parcursul creditării : deblocarea fondurilor , înregistrarea
plăţilor, rescadenţarea sau amânarea ratelor. Orice incident apărut pe parcursul
creditării este semnalat de către back office direct către front office, care ia legătura cu
clientul pentru rezolvarea incidentului.
Un sprijin deosebit de important îl au băncile din partea B.N.R. atunci când
analizează solicitările de credit, deoarece ele au posibilitatea consultării Centralei
Riscurilor Bancare din cadrul Băncii Naţionale a Românei, în privinţa volumului de
credite, inclusiv restante, pe care un anumit solicitant îl are angajat la altă bancă .
Centrala Riscurilor Bancare a fost organizată de către BNR în scopul protejării
activităţii bancare şi reducerii a riscului de creditare. Potrivit acestuia, Centrala
Riscurilor Bancare este un centru de intermediar care gestionează, în numele B.N.R.,
informaţia de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor, în condiţiile păstrării secretului
bancar. Informaţia de risc bancar este transmisă de către centralele băncilor persoane
juridice române şi de către sucursalele din România ale băncilor persoanelor juridice
străine, prin intermediul a cel mult trei persoane acreditate de Centrul Riscurilor
Bancare.
Centrala Riscurilor Bancare organizează şi gestionează două fişiere:
 Registrul Centralei Creditelor, care conţin informaţii de risc bancar raportate
de persoanele declarante, prelucrate şi difuzate de Centrala Riscurilor Bancare în
vederea valorificărilor de către utilizatori, în condiţiile păstrării secretului bancar
 Registrul Creditelor Restante, care este un fişier alimentar lunar de Registrul
Central al Creditelor cu informaţia de risc bancar referitoare la persoanele recenzate şi
la creditele restante ale acestora faţă de întregul sistem bancar din România.
Orice unitate bancară poate solicita Centralei Riscurilor Bancare, prin
intermediul propriei persoane declarante, informaţia de risc bancar referitoare la orice
persoană fizică sau juridică non-bancară rezidentă, cu condiţia să aibă acordul scris al
persoanei rezidente. Datele ce pot fi solicitate de către bancă sunt:
cele referitoare la riscul global, în Registrul Central al Creditelor în ultima
lună, pe numele persoanei recenzate;

26
 cele referitoare la creditele restante, înregistrate faţă de întregul sistem bancar,
în cel mai mult ultimii 2 ani(după cel mult 2 ani relaţia de risc se arhivează).
Ca urmare a modificării Regulamentului nr. 4/2004 privind organizarea şi
funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscurilor Bancare, începând cu
situaţia pentru luna aprilie 2007, instituţiile de credit nu mai raportează la Centrala
Riscurilor Bancare restanţele mai mari de 30 de zile înregistrate în restituirea creditelor
de către persoanele fizice cu expunere mai mică de 20 000 RON14.

CAPITOLUL 2

EVALUAREA RISCULUI DE CREDITARE PE EXEMPLUL

BRD - Groupe Société Générale

14
www. bnr.ro
27
 Dobândirea încrederii presupune cunoaşterea detaliată a clienţilor pentru
formarea convingerilor băncii cu privire la situaţia patrimonială şi financiară; reputaţia
privită prin calitatea produselor şi serviciilor executate; relaţiile cu partenerii; calităţile
morale şi profesionale ale conducătorilor unităţii.
Acordarea creditelor este mai puţin riscantă dacă perioada de rambursare este
mai scurtă. De exemplu, pentru creditele pe termen scurt, riscul este mai mic. De aceea,
specialiştii bancii trebuie să facă estimări cantitative cu privire la perioada de rotaţie a
capitalului circulant. Se au în vedere în acest sens:
 durata stocurilor de materii prime;
 durata stocurilor producţiei neterminate;
 durata stocării produselor finite;
 durata încasărilor de la debitori;
 durata plăţilor către furnizori.
În evaluarea riscului creditării, specialiştii băncii au în vedere şi problemele pe
care le poate avea agentul economic la încheierea ciclului de fabricaţie, comercializare şi
transferarea activelor în numerar.
Băncile realizează evaluarea riscului în cadrul unui program complex de analiză
a documentaţiei de credit şi de stabilire a garanţiilor. Această evaluare a riscului este o
componentă a strategiilor băncilor comerciale. Aceasta întrucât, în analiza complexă se
determină resursele, limitele, politica economică a clientului, se fac aprecieri cu privire
la legislaţia economico-financiară, piaţa produsului şi strategiile împărţirii pieţei.
Pentru o apreciere financiară generala asupra afacerii (creditarii) se foloseşte
analiza multivariabilă, bazata pe modelul "Z" dezvoltat de J. Altman. Acest model se
prezintă astfel:

1.2X1 +1.4X2 +3.3X3 +0.6X4 +1.0X5, unde:

X1 : capitalul circulant/active totale;
X2 : profit net capitalizat/total active;
X3 : datorii totale/total active;
X4 : valoarea totala a capitalului actionarilor/total datorii;
X5 : cifra de afaceri/total active.
Altman consideră că la un punctaj mai mic de 1,8 agentul economic în
cauză are mari şanse să dea faliment. Un punctaj mai mare de 2,7 dă garanţia că agentul

28
 economic ce împrumută nu va da faliment.
Bonitatea clientului se stabileşte cu ajutorul indicatorilor ce o definesc şi exprimă
capacitatea acestuia de a-şi achita obligaţiile care urmează să şi le asume prin semnarea
contractului de credite.
Bonitatea reprezintă „performanţa financiară a agentului economic care atestă
încrederea pe care acesta o inspiră băncii în momentul solicitării unui credit, de a restitui
la scadenţă, creditele contractate împreună cu dobânzile aferente“. 15 Analiza cererii de
credit a solicitantului, în scopul determinării capacităţii acestuia de a-şi achita obligaţiile
care urmează să şi le asume prin semnarea contractului de credite ia în considerare atât
aspectele nefinanciare, cât şi cele financiare care caracterizează activitatea clientului.
Performanţele economico-financiare se pot determina prin:
 Metodologia bilanţului restructurat;
 Metodologia contului de profit şi pierdere;
 Metodologia fluxului de fonduri.
 Metoda credit-scoring;
 Metoda ratingul de credit;
 Matricea clasificării creditelor, folosită în cazul agenţilor economici care
au avut relaţii de creditare anterioare, iar banca efectuează o analiză şi
verificare a calităţii portofoliului de credite angajate.
Aceste metode oferă informaţii importante în luarea deciziei de creditare a
agenţilor economici, decizia finală este cu atât mai precisă şi mai sigură, cu cât aceste
informaţii se utilizează în mod complementar, de unde rezultă o interdependenţă a
acestor metode.

2.1. Controlul şi analiza bonităţii clienţilor prin metodologia bilanţului

restructurat

Deoarece bilanţul contabil întocmit de client conţine elementele patrimoniale

reflectate la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă, care poate

15
Negoescu, Gh. (coordonator) – Bonitatea agenţilor economici, Editura Algorithm, Galaţi,
1998, p. 63

29
fi diferită de valoarea reală, de piaţă a acestora, ofiţerii de credit din cadrul sucursalei
băncii solicitate, pornind de la balanţa de verificare lunară, situaţiile financiar-contabile
periodice şi bilanţul contabil prezentate de clienţi, vor proceda la analiza şi prelucrarea
lor, în vederea obţinerii elementelor şi informaţiilor care servesc mai bine scopurilor şi
principiilor de analiză ale băncii. Astfel, se determină valoarea reală a activului şi a
întregului patrimoniu şi se stabileşte cât mai corect posibil mărimea riscului asumat de
client, în comparaţie cu cel al băncii.
I. Analiza financiară a nivelului I al bilanţului restructurat
Analiza acestui prim nivel al bilanţului restructurat presupune determinarea
„fondului de rulment” astfel:
Fond de Rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate
Fondul de rulment este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung
şi a contribuţiei acestora la înfăptuirea echilibrului finanţării pe termen scurt. În cazul
unei bune gestionări financiare, activele financiare trebuie să fie acoperite integral de
pasivele pe termen lung. Nivelul I al bilanţului, respectiv raportul dintre activele
imobilizate şi pasivele pe termen lung, reprezintă partea cea mai stabilă a bilanţului şi de
aceea pe perioade scurte fondul de rulment are variaţii mici.
II. Analiza financiară a nivelului II al bilanţului restructurat
La acest nivel al bilanţului restructurat se poate analiza „necesarul de fond de
rulment“, care este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt şi se
caracterizează prin variaţii mai mari decât fondul de rulment, datorită instabi-lităţii
elementelor care o determină.
Necesarul de Fond de Rulment (N.F.R.) = Active realizabile – Datorii curente
cu scadenţa mai mică de un an
O bună gestionare financiară se reflectă în corelarea fondului de rulment cu
necesarul de fond de rulment.
III. Analiza financiară a nivelului III al bilanţului restructurat
La acest nivel al bilanţului restructurat, se analizează trezoreria agentului
economic, conform relaţiei:
Trezoreria Netă = Fondul de rulment – Necesarul de fond de rulment
În general, întreprinderile au un necesar de fond de rulment pozitiv, cu atât mai
mare cu cât ciclul de fabricaţie este mai lung. Orice dezvoltare a activităţii atrage după
sine o creştere a necesarului de fond de rulment şi dacă în aceste condiţii fondul de

30
rulment nu este suficient de mare, se va înregistra un deficit de trezorerie. Analistul va
da o importanţă mare surselor de trezorerie şi cauzelor variaţiilor sale de la un exerciţiu
la altul.

2.2. Analiza şi controlul bonităţii clienţilor prin metodologia contului de profit

şi pierdere

Contul de profit şi pierdere reprezintă documentul prin care se regrupează

fluxurile reale, financiare şi excepţionale ale unei societăţi. Cu ajutorul lui se explică
modul de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite etape, permiţând desprinderea
unor concluzii legate de nivelul performanţelor economice ale activităţii desfăşurate de o
societate într-o anumită perioadă de gestiune. Pentru societatea bancară, în procesul de
analiză economico-financiară a clienţilor săi, modul de structurare a contului de profit şi
pierdere nu oferă toate elementele pentru determinarea corectă a rentabilităţii şi
capacităţii de autofinanţare a societăţilor, a puterii lor economice. De aceea se impune
restructurarea acestui document, prin introducerea şi a altor indicatori, sub forma
soldurilor intermediare de gestiune, care să permită determinarea corectă, reală, pe
diferite fluxuri economice, a rezultatelor. Aceste solduri intermediare de gestiune, nou
introduse în contul de profit şi pierdere, au fost denumite excedente brute şi reprezintă,
de fapt, rezultatele economice în diferite faze ale activităţii economice, neafectate de
cheltuielile cu amortismentele şi provizioanele. În vederea explicării modului de
constituire a rezultatului, fluxurile economice au fost grupate în funcţie de natura
activităţii şi de caracterul lor, astfel:16
a. Fluxurile de exploatare
b. Fluxurile financiare
c. Fluxurile excepţionale
d. Contul de profit şi pierdere,
Analiza financiară a contului de profit şi pierdere restructurat este posibilă prin
aprecierea diferitelor nivele din structura acestuia, precum şi a indicatorilor de
performanţă determinaţi pe baza lui. (tabel 2.1.)
Contul de profit şi pierdere pune în evidenţă patru nivele, nivele ce sunt
prezentate în tabelul următor:
Tabelul 2.1. – Prezentarea contului de profit şi pierdere în varianta restructurată
16
xxx – Norme metodologice privind activitatea de creditare nr. 1/2000, Banca Comercială Română

31
 Nr. crt. Nivelul Cheltuieli Venituri

I Exploatare Cheltuieli de Venituri din

exploatare exploatare
II Financiar Cheltuieli financiare Venituri financiare
III Excepţional Cheltuieli Venituri
excepţionale excepţionale
IV Global Impozit pe profit
Sursa: Cota, M., Analiza financiară a agenţilor economici, BRD - Groupe Société
Générale ,
I. Analiza financiară a nivelului de exploatare
În această parte a contului de profit şi pierdere sunt prezentate date contabile
cuantificate în indicatori care permit determinarea performanţei societăţii la nivelul
activităţii de bază, respectiv activitatea de exploatare. Aceşti indicatori sunt:17
 Marja Comercială reprezintă valoarea nou creată obţinută în sfera
comerţului en gros şi en détail, atât de societăţile de profit, cât şi de alte societăţi care
desfăşoară o astfel de activitate prin magazine proprii de desfacere.
 Cifra de Afaceri (CA) reprezintă totalitatea veniturilor obţinute de
activitatea de vânzare a produselor, serviciilor, mărfurilor etc. într-o anumită perioadă
de timp (lună, trimestru, an).
 Producţia exerciţiului reprezintă valoarea totală a bunurilor executate şi
serviciilor prestate de o societate într-o anumită perioadă, vândute sau păs-trate în stoc
sau utilizate drept active fixe.
Producţia exerciţiului=Producţia vândută+/-Producţia stocată+
+Producţia imobilizată
 Excedentul Brut din Exploatare reprezintă rezultatul obţinut de o
societate comercială din exploatare, respectiv din activităţile sale curente, neinfluenţat
de volumul amortismentelor şi provizioanelor, precum şi de alte venituri şi cheltuieli
din exploatare.
 Veniturile totale din exploatare sunt constituite din totalitatea veniturilor
unei societăţi înregistrate într-o perioadă.
 Cheltuielile totale din exploatare reprezintă totalitatea cheltuielilor
efectua-te de o societate într-o anumită perioadă.

17
xxx – Norme metodologice privind activitatea de creditare nr.1/2000, Banca Comercială Română

32
  Rezultatul din exploatare evaluează rentabilitatea economică a unei
socie-tăţi din activitatea de exploatare.

II. Analiza financiară a nivelului financiar

 Excedentul brut financiar reprezintă rezultatul obţinut de societate din
fluxurile financiare neinfluenţat de provizioane şi amortizări financiare.
 Veniturile financiare totale sunt veniturile obţinute din toate fluxurile
ge-nerate la acest nivel economic al activităţii unei societăţi.
 Cheltuielile financiare totale sunt acele cheltuieli aferente fluxurilor fi-
nanciare, respectiv creanţelor imobilizate, titlurilor de plasament, diferenţelor de curs
valutar şi plăţii dobânzilor.
Pentru bancă, deosebit de importante sunt cheltuielile pentru plata dobânzii,
deoarece volumul acestora arată gradul de risc pe care şi-l asumă în relaţiile cu
clienţii.
 Rezultatul financiar măsoară rentabilitatea societăţii obţinută în
activitatea sa la nivelul tuturor fluxurilor financiare.
 Excedent brut curent măsoară volumul rezultatului obţinut în activitatea
curentă (de exploatare şi financiară) neinfluenţat de alte venituri şi cheltu-ieli din
exploatare, precum şi de amortizări şi provizioane din exploatare şi financiare.
 Rezultatul curent al exerciţiului măsoară rentabilitatea unei societăţi în
întreaga sa activitate de exploatare şi financiară.

III. Analiza financiară a nivelului excepţional

 Excedentul brut excepţional arată volumul rezultatelor obţinute în
activitatea excepţională neinfluenţate de amortizările şi provizioanele specifice
acestor fluxuri.
 Veniturile excepţionale totale sunt acele venituri obţinute la acest
nivel al activităţii economice.
 Cheltuielile excepţionale totale constau în cheltuielile efectuate la
acest nivel al activităţii economice.
 Rezultatul excepţional măsoară rentabilitatea unei societăţi obţinută la
acest nivel de fluxuri economice.

33
 IV. Analiza financiară a nivelului global
 Excedentul brut total arată volumul rezultatelor tuturor fluxurilor
econo-mice, mai puţin cele corespunzătoare altor venituri şi cheltuieli, amortizările şi
provizioanele.
 Rezultatul înaintea dobânzii şi impozitului pe profit măsoară volumul
rezultatului obţinut de o societate neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor şi cu
impozitul pe profit.
 Veniturile totale sunt veniturile obţinute de o societate din toate
fluxurile economice, respectiv, de exploatare, financiare şi excepţionale, într-o
anumită perioadă.
 Cheltuielile totale reprezintă cheltuieli efectuate pentru desfăşurarea
între-gii activităţi a unei societăţi într-o anumită perioadă.
 Rezultatul brut al exerciţiului (profit/pierdere) măsoară rezultatul
obţinut de o societate în întreaga sa activitate, înaintea plăţii impozitului pe profit.
De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu agenţii economici care nu
reuşesc să-şi recupereze cheltuielile din veniturile realizate şi deci înregistrează
pierderi, iar afacerile cu clienţii cu un profit mic se vor face cu mare prudenţă.
 Rezultatul net al exerciţiului măsoară rezultatul final al activităţii unei
societăţi după plata impozitului pe profit.
 Capacitatea de autofinanţare reprezintă surplusul de mijloace băneşti
rezultat din exploatare, pe parcursul unei perioade de gestiune. Mărimea ei arată
capacitatea reală a unei societăţi de a finanţa creşterea sa economică din surse proprii.
 Capacitatea de autofinanţare netă reprezintă surplusul de mijloace
băneşti rezultat din activitatea unei societăţi pe parcursul unei perioade după
repartizarea dividendelor.

2.3. Analiza financiară şi controlul bonităţii clienţilor pe baza indicatorilor de

performanţă ai Contului de Profit şi Pierdere

Indicatorii de performanţă reflectă situaţia economico-financiară determinată pe

baza datelor din contul de profit şi pierdere la un moment dat. Pentru o apreciere cât mai
corectă a situaţiei economico-financiare a unui client este necesar ca interpretarea
acestor indicatori să se facă în evoluţie pe mai multe perioade şi în comparaţie cu alte
întreprinderi, ramuri sau subramuri de activitate.
34
  Rata Valorii Adăugate (RVA) – reprezintă ponderea valorii nou
create de către împrumutat în totalul activităţii sale.
 Rentabilitatea – exprimă capacitatea unei unităţi economice de a
obţine profit din activitatea proprie. Rentabilitatea se exprimă sub mai multe forme,
astfel:
 Rentabilitatea economică

 Rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăţi comerciale

de a obţine profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influenţe ale ele-mentelor
financiare şi excepţionale18
 Rentabilitatea financiară exprimă eficienţa financiară a activităţii
agentului economic, evidenţiind capacitatea capitalului investit de a produce profit.
Pentru agenţii economici care beneficiază de subvenţii pentru investiţii, la
determinarea indicatorilor rentabilităţii financiare se pot utiliza şi capitalurile proprii
nete în sens larg.

2.4 Analiza şi controlul bonităţii clienţilor prin metodologia fluxului de fonduri

Noţiunea de flux de fonduri porneşte de la înregistrarea economică a bilanţului,

potrivit căreia activul reprezintă un ansamblu de utilizări, iar pasivul, un ansamblu de
resurse.
Bilanţul este un document static în care nu apar fluxurile (mişcările) care au loc
de la o perioadă la alta. Pornind de la această constatare, apare necesitatea determinării
ansamblului de fluxuri care au loc într-o activitate, într-o anumită perioadă, şi elaborării
unui document sintetic care să redea aceste mişcări. Acest document poartă denumirea
de flux de fonduri.19 Analiza situaţiei financiare istorice cu ajutorul fluxului de fonduri
dă posibilitatea unei mai bune înţelegeri a mişcărilor care au loc la nivelul activelor şi
pasivelor într-o anumită perioadă, precum şi impactul acestora asupra poziţiei
lichidităţii. Fluxul de fonduri indică sursele din care societatea a obţinut fonduri şi cum
au fost utilizate acestea pe perioada analizată. Tendinţele rezultate din analiza fluxurilor
de fonduri dau informaţii despre modul în care clientul şi-a desfăşurat activitatea şi, în

18
xxx – Norme metodologice privind activitatea de creditare nr. 12/2000, Banca Comercială
Română
19
xxx – Norme metodologice bancare privind activitatea de creditare nr. 1/2000, Banca
Comercială Română

35
 condiţiile în care se folosesc proiecţii de fluxuri de fonduri, oferă informaţii despre
situaţia societăţii în viitor.
Fluxul de fonduri poate avea mai multe forme de prezentare în funcţie de cel care
îl utilizează. Formele standard utilizate pe plan internaţional sunt:20
1. Metoda directă care reflectă mişcarea fondurilor la nivelul activităţii de
exploatare, intrările şi ieşirile de fonduri din activitatea investiţională şi cele din
activitatea financiară, rezultând variaţia disponibilităţilor băneşti.
2. Metoda indirectă care arată intrările şi ieşirile de fonduri la nivelul activelor şi
pasivelor pe termen lung şi apoi mişcările de fonduri la nivelul activităţii, reflectând
relaţia dintre acestea21.
Formatul de flux de fonduri utilizat de BRD - Groupe Société Générale
este o combinaţie între metoda directă şi cea indirectă, reflectând necesităţile
băncii şi posibilităţile oferite de contabilitatea utilizată în ţara noastră22.
Criteriile de aprecierea performanţelor economico–financiare a împrumutaţilor
sunt următoarele: forma de organizare a agentului economic;sectorul în care îşi
desfaşoară activitatea; pozitia unităţii în ramura sau subramura respectivă; lichiditatea
patrimonială; indicatorul de solvabilitate; situaţia economico–financiară; rotaţia
activelor circulante; garanţiile asiguratorii; gradul de îndatorare; dependenţa de pieţele
de aprovizionare şi desfacere; nivelul sprijinului guvernamental sau al subvenţiilor;
calitatea conducerii; perspectiva unităţii.
În funcţie de importanţa lor în aprecierea calităţii careditelor şi de aportul propriu
al agenţilor economici la realizarea acestora, celor 13 criterii propuse li s-au atribuit un
număr de 1-2 puncte.
Astfel criterii cum sunt forma de organizare şi sectorul în care îşi desfaşoară
activitatea, care sunt practice independente de efortul propriu al agentului economic
respective, au fost notate cu 1 punct, iar criterii ca lichiditatea parimonială, situaţia

20
xxx – Norme metodologice bancare privind activitatea de creditare nr. 1/2000, BRD - Groupe Société
Générale
21
Mihăiescu Sorin, Control financiar în Firme, Bănci, Instituţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2007, p. 257-273

22
xxx – Norme metodologice bancare privind activitatea de creditare nr. 1/2000, BRD - Groupe Société
Générale

36
 financiară etc., care sunt direct influienţate de efortul propriu al agenţilor economici în
cauză, au primit un punctaj superior.
Punctajul total se obtine prin înmulţirea numărului de puncte atribuite fiecărui
subcriteriu cu numărul punctelor atribuite criteriului.
Exemplu:Un agent economic care realizeaza o cifra de afaceri medie lunara de
40000 RON, cu un profit lunar de 6000 RON si cu o rata a rentabilitatii financiare de
15%, va obţine la criteriul Situaţia economico-financiară urmatorul punctaj:
 pentru cifra de afaceri: 2 x 2 = 4 puncte
 pentru profitul brut: 2 x 2 = 4 puncte
 pentru rata rentabilitatii: 2 x 2 = 4 puncte
Total 12 puncte
În cazul criteriului garanţia creditului, întrucat apare posibilitatea existenţei mai
multor garanţii, este necesar ca în prealabil să se stabilească media punctelor obţinute la
subcriterii şi apoi, prin înmulţire cu punctajul criteriului, se va obţine totalul punctelor la
criteriul respectiv.
Exemplu: În cazul unui agent economic care garantează creditul solicitat cu
active mobile şi imobile şi cu bunuri achiziţionate din credite, punctajul obţinut la
criteriul garanţia creditului va fi:
( 3 + 2 ) / 2 x 1,5 = 3,15
Pentru obţinerea punctajului total, se procedează la însumarea punctelor obtinute
la cele 13 criterii.
În funcţie de punctajul total obţinut şi de scara valorică se recurge la încadrarea
agenţilor economici într-o categories au alta ( A,B,C,D,E ), care exprimă capacitatea
acestora de a asigura rambursarea la termen a împrumutului şi plata dabânzii.23
Din analiza corobortă a performanţei financiare a împrumutaţilor cu serviciul
datoriei, pe baza tabelului1.4. matrice, se poate determină calitatea portofoliului de
împrumuturi, după cum urmează:
a) Creditele cu risc minim, standard (S), sunt acele plasamente ce nu
implică dificultăţi în recuperare şi riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei în
maniera convenită prin contractul de credite la acordarea împrumutului. Aceste credite
sunt acordate clienţilor solvabili pentru afaceri bune şi sigure.

23
Cocriş V.,Chirleşan D., Economie bancară Repere teoretice şi studiu monografic Ediţia a II-a, Editura
Universităţii”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2008, p39-40
37
 b) Creditele în observaţie (IO) sunt acele plasamente acordate unor clienţi
cu rezultate economico-financiare foarte bune, dar care, în anumite perioade scurte de
timp, întâmpină unele greutăţi în rambursarea ratelor scadente şi plata dobân-zilor
aferente.
c) Creditele sub standard (SS) sunt plasamente care prezintă riscuri şi
periclitează stingerea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului
şi/sau capacităţii de plată a beneficiarului de împrumuturi. Această categorie de credite
este caracterizată prin posibilitatea reală ca banca să preia parţial unele pierderi, dacă
deficienţele din activitatea clientului nu sunt corectate pe parcurs.
d) Creditele incerte (I) sunt acele împrumuturi, în cazul cărora rambursarea
sau lichidarea pe baza condiţiilor de contract, valorilor şi garanţiilor existente, este
incertă. Aceste active sunt acelea care sunt protejate într-o mică măsură sau chiar
neprotejate de valoarea realizabilă a garanţiei lor.
e) Creditele cu risc major, creditele pierdere (P) sunt considerate acele pla-
samente care nu pot fi restituite băncii, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca
active bancare să nu fie garantată. 24 Concluziile rezultate din analiza şi controlul bancar
al portofoliului de credite sunt avute în vedere la acordarea de noi împrumuturi în
perioadele următoare, după cum urmează:
 pentru agenţii economici încadraţi în categoria A, aprobarea creditelor
solicitate presupune un risc foarte mic pentru bancă şi nu ridică probleme;
 în cazul agenţilor economici din categoriile B şi C, decizia de aprobare a
creditelor are suficiente argumente favorabile, dar şi unele motive de îngrijorare, mai
ales, în ceea ce priveşte perspectivele viitoare ale activităţii economico-financiare a
acestora;
 aprobarea unor credite pentru agenţii economici din ultimele două cate-gorii
(D, E), presupune asumarea unor riscuri majore pentru bancă, iar pentru cei din
categoria E, chiar posibilitatea înregistrării unor pierderi, determinând îngreunarea
condiţiilor de acordare.
Pentru agenţii economici cu personalitate juridică, se va determina grupa de
bonitate în care aceştia se încadrează, pe baza indicatorilor financiari determinaţi, după o
metodologie proprie băncii.
În cazul analizei bonităţii clientului, voi exemplifica 2 cazuri de grupare a
indicatorilor specjfici:

24
Cezar Basno, Nicolae Dardac, op. cit., p. 204
38
 Cazul1
a) Indicatori de solvabilitate, ceea ce reprezintă gradul în care agenţii economici
pot face fată obligaţiilor de plată, îndeosebi din surse proprii, şi se exprimă prin
solvabilitatea partimonială, astfel:
Sp = ( Capital propriu / Total pasiv )*100, în care:
Sp – sovabilitatea patrimonială.
Indicatorul este considerat optim atunci cand rezultatul obţinut depaşeşte 30%.
Deoarece acesta indica ponderea surselor proprii în totalul pasivului agentului economic,
un rezultat sub 30 % demonstrează o situaţie financiară delicate a acestuia, el având un
grad mare de îndatorare.O valoare relativ apropiată de 100 a acestui indicator arată ca
agentul economic nu are datorii şi că tot ce posedă are acoperire în sursele sale proprii.
b) Indicatorii de rentabilitate, care exprimă eficienţa activiăţii unui agent
economic, în sensul capacităţii acestuia de a obţine profit din activitatea
desfăşurată.Amintim în acest sens: rentabilitatea capitalului propriu, rentabilitatea în
functie de costuri.
Rentabilitatea în funcţie de costuri se determină după formula:
Rc = ( Pn / Cht )*100, în care:
Rc - rentabilitatea în funcţie de costuri;
Pn – profitul net;
Cht – cheltuieli totale.
Nivelul considerat acceptabil al acestui indicator trebuie să fie peste 5 %.
c) Indicatorii de echilibru, ce arata limita până la care agentul economic este
finanţat din alte surse decât fondurile sale proprii şi se exprimă prin gradul de
îndatorare.
Se calculează astfel:
Gi = ( PE / ∑Ap )*100, în care:
Gi – gradul de îndatorare;
PE – plăţi exigibile care corespund obligaţiile, creditele bancare şi
împrumuturile;
∑Ap – total active.

39
 Acest indicator trebuie să fie subunitar. Cu cat raportul între plăţile exigibile şi
total active este mai mic ( sub 30% ), cu atât este mai redus şi gradul de îndatorare a
agentului economic.
d) Indicatorii de lichiditate, care reflectă, la un moment dat, posibilităţile
agentului economic de a-şi acoperi toate obligaţiile într-un termen cât mai scurt şi se
calculează ca lichiditate imediată ( absolută si relativă) şi lichiditate la o anumită dată,
astfel:
d1 Lichiditatea imediată în mărime absolută,
La = ∑Apts - ∑Ppts, în care:
La – lichiditatea imediată în mărime absolută;
∑Apts – active patrimoniale care pot fi transformate într-un termen scurt în
disponibilităţi băneşti sau de cont şi se determină prin deducerea din total active a
imobilizărilor totale, a pierderilor, precum şi a producţiei neterminate şi a
semifabricatelor fără posibilităţi de valorificare, a produselor finite fără desfacere
asigurată, a valorii produselor expediate, a lucrărilor şi serviciilor facturate, refuzate sau
fără posibilităti certe de încasare;
∑Ppts – passive patrimoniale, creditori cu condiţii de plată în termen scurt
( obligaţii, credite bancare şi împrumuturi ).
Lichiditatea este cu atât mai bună, cu cât diferenţa dintre activele şi pasivele
patrimoniale este mai mare, limita minimă admisă fiind zero.
d2 Lichiditatea imediată în mărime relativă,
Lr = ( ∑Apts / ∑Ppts )*100, în care
Lr – lichiditatea imediată în mărime relativă.
Lichiditatea unui agent economic este cu atât mai buna cu cât rezultatul obţinut
este mai mare ( peste 100% ), limita minimă aceeptată fiind 100%. Sub această limită
cererea de credite, cel mai adesea se respinge.
d3 Lichiditatea la o anumită dată,
Ld = [( DB + I + C ) / PE]*100, în care:
Ld – lichiditatea la o anumită dată;
DB – disponibilităţi proprii şi împrumutate;
I – încasări ce urmează a fi realizate până la finele decadei analizate;
PE – plăţi exigibile în perioada analizată, inclusiv ratele scadente şi dobânzile
aferente creditelor obţinute.

40
 Indicatorul lichiditatea la o anumită dată reflectă capacitatea de plată a agentului
economic şi este satisfăcător în cazul rezultatului de peste 100, sub această limita
indicatorul fiind nesatisfăcător, deoarece obligaţiile de plată sunt peste nivelul
încasărilor.
Cu cât lichiditatea este mai mare, cu atât activitatea agentului economic este mai
bună, deoarece, gradul de acoperire a obligaţiei de plată este mai mare.
Cazul 2
Indicatorii financiari şi formulele de calcul se prezintă asfel:
a) Lichiditatea generală = Active circulante / Datorii curente
b) Solvabilitatea patrimonială = (Capital propriu / Total pasiv )*100
c) Rata profitului brut = ( Profit brut / Cifra de afaceri )*100
d) Rata rentabilităţii financiare = ( Profit net / Capital propriu )*100
e) Grad de îndatorare = ( Datorii curente / Total active )*100
În funcţie de punctajul obţinut, fiecare agent economic cu personalitate juridică
va fi încadrat într-una dintre următoarele categorii de bonitate:
 categoria A: 85 – 100 puncte;
 categoria B: 70 – 84 puncte;
 categoria C: 50 – 69 puncte;
 categoria D: 25 – 49 puncte;
 categoria E : sub 25 de puncte.
Încadrarea pe categorii de bonitate se interpretează asfel:
Categoria A – performanţele financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la
scadenţa a dobânzii şi a ratei. Totodată se prefigurează menţinerea şi în perspective a
performanţelor financiare la nivel ridicat;
Categoria B – performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, cu posibilităţi
de degradare într-o perspectivă mai îndelungată;
Categoria C – performanţele sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendinţă de
înrăutăţire;
Categoria D – performanţele financiare sunt scăzute şi cu o evidentă ciclicitate la
intervale scurte de timp;
Categoria E – rezultatele financiare arată pierderi, ceea ce denotă perspective
clare ca nu vor fi plătite nici ratele scadente, nici dobânda.

41
 Tabelul 2.2. Punctajul indicatorilor de bonitate

Nr. INDICATORI 20 15 10 5
Crt. puncte puncte puncte puncte
1. Lichiditatea 2 1,6-2 1,3–1,6 1-1,3
generală
2. Solvabilitatea 30 20-30 10-20 0-10
patrimonială (%)
3. Rata profitului 5 3-5 1,5-3 0-1,50
brut(%)
4. Rata rentabilităţii 10 6-10 3-6 0-3
financiare (%)
5. Grad de îndatorare 0-0,25 0,25- 0,50- 0,70-1
(%) 0,50 0,70

Sursele din care se extrag datele pentru stabilirea indicatorului de bonitate sunt
bilanţurile contabile anuale sau situaţiile financiare semestriale.
În cazul în care indicatorii financiari se calculează pe baza datelor din balanţa de
verificare, conturile vor fi grupate în prealabil potrivit schemei de bilanţ. Activele totale
respectiv activele curente vor fi corelate cu soldurile conturilor de amortizări şi diferenţe
de preţ din pasiv.25

2.5. Controlul şi analiza bonităţii clienţilor prin metodologia credit-scoring

Pentru o apreciere financiară generală asupra creditării, se foloseşte analiza

multivariabilă denumită şi metoda scorurilor („credit scoring“).
Evaluarea creditului prin punctaj (scoring) reprezintă un mijloc static de evaluare
a clienţilor, în încercarea de a adopta un demers standardizat pentru de-terminarea
bonităţii lor.26 Credit-scoring-ul poate fi considerat drept element modern al tehnologiei
de creditare bancară, de apreciere şi evaluare a caracteristicilor solicitanţilor de credit, ce
stă la baza ierarhizării acestora, concretizându-se într-un punctaj sau într-o medie
calculată automat. Crearea şi folosirea sa presupune asigurarea anumitor premise, cum
sunt:
25
Cocriş V.,Chirleşan D., Economie bancară Repere teoretice şi studiu monografic Ediţia a II-a, Editura
Universităţii”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2008, p43-46
26
Ionescu I. (coordonator) – Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pag. 439

42
  stabilirea unui număr de variabile care să dea o imagine de ansamblu a stării
potenţialului debitor;
 stabilirea unui sistem de agregare, care să permită transpunerea variabilelor
într-un calificativ comun, pentru a exprima global poziţia solicitantului de credite, în
raport cu ceilalţi potenţiali debitori.
La rândul său, sistemul de variabile care stă la baza determinării credit-scoring-
ului diferă, în funcţie de tipul solicitantului, care poate fi persoană fizică sau juridică.
Specific credit-scoring-ului este faptul că pentru fiecare criteriu se stabileşte o scară de
valori – punctaj dependentă de gradul de satisfacere a criteriului respectiv, scorul total al
clientului fiind obţinut prin cumularea acestor puncte.
Evaluarea performanţei financiare a unei entităţi economice se realizează pe bază
de scoring atribuit unor factori calitativi şi a unor factori cantitativi.
A. Evaluarea factorilor calitativi
Factorii calitativi se referă la: calitatea managementului,calitatea acţionariatului,
poziţia de piaţă, conduita tranzacţională şi calitatea garanţiilor primite. Cei cinci factori
calitativi vor fi apreciaţi cu obiectivitate în funcţie de anumite limite specifice stabilite
pentru fiecare indicator, atribuindu-se un anumit numar de puncte (de regulă de la 0 la
10) aceşti indicatori sunt: calitatea garanţiilor primite; calitatea acţionarilor; poziţie pe
piaţă; conduita tranzacţională; calitatea garanţiilor primite.
B. Evaluarea factorilor cantitativi – calcul de indicatori
Indicatorii cantitativi se vor determina pe baza situaţiilor financiare ale entităţii
economice întocmite conform reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice.
Grupele de indicatori luate în considerare sunt: de lichiditate, solvabilitate,
profitabilitate, gestiune şi capacitatea de rambursare.
Scoringul maxim este de 50 de puncte, câte 10 puncte maximum pentru fiecare
grupă de indicatori. Calculul se va efectua pentru toţi indicatorii, cu precizarea că pentru
primele 4 grupe de indicatori se va selecta pentru fiecare grupă numai unul din
indicatorii specifici care va fi punctat în funcţie de limitele valorice stabilite.
Grupa I. Indicatori de lichiditate
Lichiditate curentă = Active curente/Pasive curente
Lichiditate imediată = (Active curente - Stocuri)/Pasive curente
Selectarea unuia dintre cei doi indicatori va ţine seama de natura activităţii
desfăşurate de fiecare client în parte, astfel, pentru clienţii care desfăşoară activităţi

43
preponderent comerciale şi la care rotaţia stocurilor este rapidă, se va utiliza lichiditatea
curentă. În mod similar, se va utiliza primul indicator în cazul societăţilor care
desfăşoară activităţi sezoniere şi la societăţile la care ciclul de fabricaţie este lung.
Grupa II. Indicatori de solvabilitate/Îndatorare
Solvabilitate = Datorii/Total Activ
Gradul de îndatorare = Total Datorii/Valoare active net
Gradul de îndatorare operaţional = Credite pe termen scurt/Cifra de afaceri
La selectarea unuia dintre cei trei indicatori din această grupă se va ţine seama de
structura pe termene a datoriilor societăţii (termen scurt sau termen mediu şi lung),
respectiv ponderea acestora în aceste datorii.
Grupa III. Indicatori de profitabilitate
Rentabilitatea netă = Profit net/Cifra de afaceri
Rentabilitatea operaţională = Profit din exploatare/Cifra de afaceri
În cazul societăţilor productive, se va utiliza unul din primii doi indicatori,
selectarea unuia dintre aceştia va avea în vedere situaţiile mai deosebite ca:
 aplicarea metodei de amortizare accelerată;
 constituirea de provizioane de risc diverse.
În cazul societăţilor care prestează activităţi comerciale sau servicii şi la care
rotaţia fondurilor este mai rapidă, se va utiliza indicatorul „ROE – Rentabilitatea
capitalului“.
Grupa IV Capacitatea de rambursare
Grad de acoperire a dobânzii = Profit din exploatare/Cheltuieli cu dobânzile
Serviciul datoriei = (Profit din exploatare + Amortizări + Provizioane risc
valutar)/ (Cheltuieli cu dobânzile + rambursări credite de investiţii cu scadenţa sub 1
an)
Alegerea celor doi indicatori va avea în vedere natura creditelor şi ponderea
acestora în totalul datoriei bancare. Astfel, pentru societăţile cu datorii preponderent pe
termen scurt, se va selecta primul indicator, iar pentru cele care înregistrează datorii pe
termen mediu şi lung se va utiliza cel de-al doilea indicator.
Grupa V Indicatori de gestiune
Rotaţia clienţilor = (Cifra de afaceri/Clienţi) * 365/N
Rotaţia stocurilor = (Cifra de afaceri/Stocuri) * 365/N
Rotaţia furnizorilor = (Cifra de afaceri/ Furnizori) * 365/N
44
 Totalul scoring-ului obţinut din evaluarea factorilor cantitativi şi calitativi se va
încadra în grila de clasificare din tabelul 2.3., stabilindu-se categoria clientului.
Tabelul 2.3. Grila de clasificare a clientului
Categorie Punctaj minim Punctaj maxim

A 71 100
B 41 70
C 21 40
D 11 20
E 0 10

În cazul determinării credit – scoring-ului pentru persoanele fizice, setul de

variabile luat în calcul este diferit faţă de solicitatorii de credite entităţi economice27.
De exemplu, BRD - Groupe Société Générale utilizează o structură de
determinare scoring pentru persoane fizice care cuprinde următoarele criterii (conform
tabel 3):

Tabelul 2.3. Model de determinare a scoring-ului pentru persoane fizice.

Nr. Crt. Criteriul
1. Criteriul unde locuieşte clientul
2. Durata rezidenţei la aceeaşi adresă
3. Profesia practicată
4. Durata lucrată în acelaşi loc de muncă
5. Telefon
6. Referinţe bancare
7. Situaţia familială
8. Numărul de persoane la întreţinere
9. Venitul net lunar exprimat în lei
10. Garanţii
Sursa: BRD – Norme de creditare pentru persoane fizice.
În funcţie de punctajul acordat prin cumularea rezultatelor obţinute la fiecare
criteriu se determină, în final, scoring-ul de credite al clientului respectiv, prin raportarea
numărului de puncte la plajele de valori corespunzătoare celor cinci categorii.

2.6. Controlul şi analiza bonităţii clienţilor pe baza metodologiei de rating

27
Mihăiescu Sorin, Control financiar în Firme, Bănci, Instituţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2007, p. 273-281
45
 Ratingul (cuvânt de origine americană „rating = evaluare“) desemnează atât un
proces (analiza riscului), cât şi rezultatul final al acestuia (nota).
Ratingul este un proces de evaluare a riscului ataşat unui titlu de creanţă
sintetizat într-o notă, permiţând un clasament în funcţie de caracteristicile parti-culare
ale titlului şi de garanţiilor emitentului.28
Pentru ratingul de credite reprezintă un calificativ exprimat numeric aferent
calităţii portofoliului de împrumuturi ale fiecărei unităţi bancare teritoriale.
Scopul introducerii ratingului de credite este acela de a diferenţia nivelurile de
risc în cadrul portofoliului de împrumuturi al băncii pentru:
 evitarea situaţiei grupării creditelor în categoriile cu risc major;
 determinarea trendului calităţii portofoliului, astfel încât să se poată
întreprindă măsurile necesare pentru a evita o deteriorare în timp a acestei calităţi;
 asigurarea managementului riscului de credite şi protecţia corespunzătoare a
băncii împotriva acestui risc.
Ratingul de credite se bazează atât pe comparaţia de ordin statistic (istoric), cât şi
pe analiză şi prognoză. Sistemul de rating de credite poate fi de tip bidimensional,
coroborând rezultatele analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului.
Caracteristicile clientului se fundamentează pe analiza aspectelor generale,
financiare, poziţia în (sub)ramura de activitate, de management şi strategie. Analiza
caracteristicilor creditului se bazează pe istoricul relaţiei de credit, îndeplinirea
condiţiilor de eligibilitate, administrarea şi monitorizarea creditului, serviciul datoriei,
sursa de rambursare şi natura colateralelor. Caracteristicile creditului se referă la toate
creditele de care beneficiază clienţii respectivi, pe termen scurt, mediu şi lung, în lei şi în
valută. Analiza şi determinarea rating-ului de credite se realizează în mod diferit pentru
persoane juridice faţă de persoanele fizice, iar criteriile avute în vedere diferă
substanţial.
În cazul analizei persoanelor juridice se iau în calcul atât aspectele financiare, cât
şi cele nefinanciare care caracterizează respectivul client, dar şi de creditul la care
apelează acesta. Un model utilizabil pentru stabilirea rating-ului unei persoane juridice

28
Lăzărescu, S., Rating, ASE Bucureşti, 2000, pag.7

46
 ar putea fi sintetizat conform următoarei clasificări în care CR1, CR2... CR5 semnifică
diferite nivele de încadrare a clienţilor faţă de criteriile luate în analiză.
I. Caracteristicile clientului: generale; finaciar ;management; (sub)ramura de
activitate.
II.Caracteristicile creditului: istoricul relaţiei de credit; condiţiile de eligibilitate;
administrare; colaterale.
La determinarea rating-ului persoanelor juridice, se consideră că fiecare criteriu
poate lua o valoare cuprinsă între 1 şi 5, în funcţie de gradul de satisfacere al acestuia, 1
fiind cea mai favorabilă valoare. Calculul final al rating-ului de credit se face prin
cumularea punctelor obţinute la fiecare criteriu analizat şi raportarea totalului obţinut la
numărul total de criterii analizate. Scopul final al determinării rating-ului de credite este
însă în toate cazurile acela de a stabili dacă solicitantul poate fi creditat, în condiţiile
asumării de către bancă a unui risc limitat, dar şi acela de a determina tipurile de credite
pe care banca le poate acorda acestuia şi care dintre acestea este mai potrivit. Eficienţa
aplicării metodei prezentate de determinare a rating-ului depinde de considerarea
factorilor cei mai semnificativi ce pot constitui variabile ale sistemului, deoarece
fenomenul de compensare a unor caracteristici cu altele, prin punctajele atribuite, ar
putea conduce la vicierea rezultatului final. În cazul determinării rating-ului unei
persoane juridice, este necesară determinarea stării economico-financiare prezentate şi
de perspectivă, cât şi a evoluţiei situaţiei clientului în timp, pe baza calculării unor
indicatori economico-financiari reprezentanţi.
Ratingul de credit se calculează atât pe baza situaţiilor contabile periodice,
pentru a se cunoaşte, în mod real şi obiectiv, calitatea şi structura de ansamblu a
portofoliului de împrumuturi al băncii, dar şi ca obiectiv strategic de atins în perioada
următoare privind calitatea portofoliului de credite, ca pârghie a managementului
riscului de credite.29
Sistemul de rating de credite al BRD - Groupe Société Générale este de tip bi-
dimensional, deoarece coroborează rezultatele analizei criteriilor cantitative
(cuantificabile) cu cele calitative (necuantificabile) ale clienţilor. În cadrul criteriilor
cantitative (cuantificabile), stabilite pentru clienţii corporate, se includ: indicatorii de
bonitate înregistraţi de aceştia (lichiditatea patrimonială, solvabilitatea patrimonială,
profitabilitatea, gradul de îndatorare), unele criterii de natura trendului cifrei de afaceri,

29
Mihăiescu Sorin, Control financiar în Firme, Bănci, Instituţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2007, p.281- 285

47
al ponderii exportului în cifra de afaceri realizată de client, precum şi al sursei de
rambursare.
Criteriile calitative (necuantificabile), stabilite pentru clienţii corporate, se
bazează pe analiza calităţii acţionariatului, managementului, gradului de îndeplinire a
condiţiilor de eligibilitate, a strategiei adoptate de client, a condiţiilor de piaţă în care-şi
desfăsoară activitatea clientul, pe auditarea raportărilor contabile şi pe natura
colateralelor.
Pentru determinarea ratingului de credite pentru un client se procedează astfel:
– se evaluează fiecare indicator cantitativ şi calitativ;
– se determină ratingul de credit cu relaţia:

unde:
gs = greutatea specifică atribuită fiecărui criteriu;
Cr1...5 = numărul criteriului de rating
CR = ratingul de credit
– se stabileşte performanţa financiară a clientului în funcţie de ratingul de credit
obţinut, conform corespondenţei din tabelul de mai jos.
Tabelul 2.4. Corespondenţa dintre ratingul de credit şi performanţa financiară a
unui client
Ratingul de credite Performanţa financiară
1,00 – 1,80 A
1,81 – 2,60 B
2,61 – 3,40 C
3,41 – 4,20 D
4,21 – 5,00 E

Ratingul de credit se calculează pentru toţi clienţii corporate aflaţi în portofoliu,

pe baza situaţiilor financiare anuale, iar în cursul anului cu ocazia acordării/revizuirii
creditelor. De asemenea prin determinarea ratingului de credit se urmăreşte cunoaşterea
reală şi obiectivă a calităţii şi a structurii de ansamblu a portofoliului de împrumuturi al
băncii şi diferenţierea nivelurilor de risc în cadrul acestuia.
La nivelul BRD - Groupe Société Générale , ratingul de credite reprezintă un
obiectiv dinamic, fiind supus revizuirii periodice. Cel puţin o dată pe an, în funcţie de
obiectivele strategice ale băncii, de situaţia reală a portofoliului de împrumuturi şi de
48
evoluţiile pieţei, la propunerea Direcţiei de Management al Riscurilor şi Metodologie,
managementul de top al BRD - Groupe Société Générale aprobă ratingul de credite
acceptabil pentru bancă pe anul următor, cu defalcare pe sucursalele judeţene.
Introducerea acestui sistem de rating de credite, pe de o parte asigură un
instrument util pentru creşterea calităţii portofoliului de credite, iar pe de altă parte,
constituie o reacţie de adaptare a BRD - Groupe Société Générale la realităţile tot mai
complexe ale mediului în care operează, prin diminuarea potenţialului de risc aferent
portofoliului de împrumut.
Apreciez că punctul vulnerabil al ratingului de credite utilizat de către BRD -
Groupe Société Générale îl constituie subiectivitatea care se poate manifesta în
cuantificarea criteriilor calitative. De exemplu, în cuantificarea calităţii acţionariatului,
respective a prestigiului de care se bucură în comunitatea de afaceri (criteriul 8 cu
pondere 8%), precum şi a experienţei, capabilităţii şi abilităţii managementului (criteriul
9 cu pondere 10%), factorul subiectiv are o influenţă de 18% în ratingul final acordat.
Consider că o variantă mai obiectivă a ratingului de credite ar fi determinarea de
ratinguri separate pentru cele două categorii de criterii (calitative şi cantitative),
ponderile acordate criteriilor fiind redimensionate la 100% pentru fiecare grupă de
criterii. Rezultatul final se poate stabili alegând una din cele două variante:
– calificativul final să fie dat de scorul cel mai mic dintre cele acordate
categoriilor de criterii;
– se stabileste o nouă pondere a celor două grupe de criterii, astfel încât criteriile
cantitative să aibă o pondere mai mare decât cele 58%, obiectivizând calificativul final.
Pentru o mai bună gestionare a riscului în activitatea de creditare, BRD - Groupe
Société Générale îşi stabileşte limite de risc pentru un eşantion reprezentativ de clienţi
faţă de care aceasta înregistrează expunere. Limita de risc reprezintă un instrument de
monitorizare permanentă a riscului din operaţiuni de creditare şi alte operaţiuni/produse
similare creditului, în scopul identificării, al evaluării şi al controlului influenţei negative
a factorului de risc de credit asupra rezultatului financiar al băncii.
Limitele de risc se stabilesc atât pe baza analizei fluxului de lichidităţi
previzionat, cât şi pe baza analizei interdependente a aspectelor financiare şi
nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului. De asemenea, limitele de risc se
stabilesc pe total şi pe structură şi includ atât riscurile directe, cât şi cele indirecte
aferente, după cum urmează:

49
  limita de risc directă acoperă riscul de credit implicat de creditele şi
scrisorile de garanţie de care beneficiază clientul, de operaţiunile de schimb valutar la
termen şi de operaţiunile de capital;
 limita de risc indirectă acoperă riscul de credit indirect faţă de un client,
risc ce derivă din operaţiunile de factoring şi scont efectuate de către bancă.
La stabilirea limitelor de risc, banca are în vedere ratingul de credit aferent
categoriei respective de împrumutaţi. În funcţie de numărul de puncte rezultat, banca a
stabilit cinci categorii de risc – de la categoria I, care are cel mai scăzut grad de risc până
la categoria cu cel mai mare grad de risc – fiecărei categorii de risc fiindu-i atribuite
următoarele tendinţe:

Tabelul 2.5. Tendinţe atribuite pentru fiecare categorie de risc

Categoria Rating de Tendinţe
de risc credit
I 1,00 – 1,80 Majorare
semnificativă
II 1,81 – 2.60 Majorare

III 2,61 – 3,40 Menţinere

IV 3,41 – 4,20 Reduceri si uneori

menţinere
V 4,21 – 5,00 Reducere
semnificativă

Nivelul limitei de risc se stabileşte în funcţie de tendinţe, rezultate ca urmare a

aplicării scoringului, analiza fiind coroborată cu nivelul cifrei de afaceri realizate de
către client şi cu posibilitatea acestuia de a genera fluxuri de numerar pozitive etc.
Limitele de risc care pot fi atribuite unui client sunt cu atât mai mari cu cât
performanţele economico-financiare şi aspectele nefinanciare sunt mai bune şi atrag
după sine un scoring mai bun.
Înainte de acordarea oricărui produs tip credit unui client, indiferent de nivelul
expunerii totale a BRD - Groupe Société Générale faţă de clientul respectiv, este
obligatorie consultarea informaţiei de risc bancar înscrise în arhiva C.R.B.
Utilizarea acestei informaţii îmbunătăţeste capacitatea BRD - Groupe Société
Générale de a monitoriza şi controla direct expunerile şi riscurile în relaţia cu fiecare
client şi, mai mult, de a determina situaţia financiară a clienţilor potenţiali şi
comportamentul lor în ceea ce priveşte serviciul datoriei. BRD - Groupe Société
Générale monitorizează situaţia expunerii faţă de primii 100 de clienţi şi de cei care
50
reprezintă debitorii unici, expunerile mari şi angajamentele persoanelor aflate în relaţii
speciale cu banca.

CAPITOLUL 3

ANALIZA PORTOFOLIULUI DE CREDITE DIN PERSPECTIVA

RAMBURSABILITǍŢIIPE EXEMPLUL
BRD - Groupe Société Générale

Istoric
La 1 decembrie 1990, Banca Românã pentru Dezvoltare a fost înfiinţată ca bancă
independentă cu statutul juridic de societate pe acţiuni, ce a preluat activele şi pasivele
Băncii de Investiţii, cu autorizaţie completă de desfăşurare de activităţii bancare. Banca
Română pentru Dezvoltare a fost înregistrată în februarie 1991 ca societate pe acţiuni cu
capitalul social deţinut de Statul român.
În martie 1999, Société Générale a achiziţionat un pachet de acţiuni ale Băncii
Române pentru Dezvoltare de la Fondul Proprietăţii de Stat şi, în acelaşi timp, a majorat
capitalul social al Băncii Române pentru Dezvoltare, ajungând astfel să deţinã 51% din
acţiuni.
Din ianuarie 2001, acţiunile Băncii au fost admise la tranzacţionare şi cotate în
Categoria I (First Tier) a Bursei de Valori Bucureşti.
În 2004, Société Générale a achiziţionat şi restul participaţiei Statului român în
Banca Românã pentru Dezvoltare, majorându-şi astfel acţiunile deţinute la 58,32%.
În data de 27 mai 2004, denumirea juridicã de Banca Românã pentru Dezvoltare
a fost schimbată în BRD-Groupe Société Générale SA.

51
 Profilul BRD — Groupe Société Générale
BRD - Groupe Société Générale este a doua bancă din România, cu o cotă de
piaţă la 31 decembrie 2008 între 16% şi 21%, în funcţie de segmentul de clientelă şi de
produse. La sfârşitul anului 2007, BRD este al doilea emitent de la Bursa de Valori
Bucureşti, cu o capitalizare de aproximativ 5,4 miliarde euro.
Banca numără aproximativ 2.400.000 clienţi, peste 8.500 salariaţi şi deţine o
reţea teritorială de peste 800 unităţi.
BRD este o bancă universală, oferind servicii atât persoanelor fizice cât şi
companiilor.
Banca întreprinderilor: 146.000 clienţi
Banca pentru persoane fizice: 2.259.000 clienţi
Strategia BRD constă în dezvoltarea pe toate segmentele de piaţă, menţinând în
acelaşi timp un nivel de rentabilitate durabilă.30
BRD este a doua instituţie de credit din România, ca mărime, deţinând
următoarele cote de piaţă:

Tabelul 3.1. Repartizarea creditelor pentru personae juridice şi personae fizice

2005 2006 2007

Credite persoane juridice 14,8 16,7 15,9

Credite persoane fizice 18,7 22,7 18,1
Sursa:www.brd.ro

30
www.brd.ro
52
 Graficul 3.1. Repartizarea creditelor pentru persoane juridice si persoane
fizice

250

200

150
Credite persoane juridice
100 Credite persoane fizice

50

0
2005 2006 2007

Finanţarea la locul de vânzare: BRD Finance IFN

BRD Finance a fost creatã în 2004 de BRD şi Franfinance, unul dintre principalii
actori europeni în domeniul creditului de consum.
Din dorinţa de a menţine calitatea serviciilor, BRD Finance şi-a adaptat
oferta şi creează în permanenţă noi produse flexibile, personalizate, adaptate
partenerilor săi. Pe o piaţă extrem de concurenţială, creditele acordate au crescut cu
25%, iar BRD Finance a acordat o atenţie specială unei oferte adaptate la situaţia
financiară a fiecăruia dintre clienţii săi.
Din cifra de mai sus, BRDFinance, filiala specializată în acordarea de credite la
locul de vânzare, a înregistrat un sold de 608 Milioane RON (+25%).

Tabelul 3.2. Credite acordate în magazine Solduri credite (MRON)

Anii 2004 2005 2006 2007

Credite 83 338 487 608

acordate în
magazine
Sursa:www.brd.ro

53
 Graficul 3.2. Credite acordate in magazine

700
600
500
400
300 Credite
acordate în
200 magazine
100
0
2004 2005 2006 2007

Obiectivul riscului de credit este menţinerea unui portofoliu echilibrat pe

sectoare economice, categorii de clientelă şi zone geografice.
La 31 decembrie 2007, expunerea sectorială era cea de mai jos.

Tabelul 3.3. Repartizarea sectorială 31.12.2007

Comerţ, turism 31%

Industrie alimentară, agricultură 9%

Construcţii, proiecte, materiale de 16%

construcţii, sticlărie, porţelan

Resurse primare, energie electrică 7%

Industrie chimică 4%
şi petrochimie

Metalurgie, siderurgie, construcţie de 6%

maşini-utilaje, electrice şi
electrotehnice

Industria lemnului, celulozei 6%

şi hârtiei

Industrie textilă, confecţii, 2%

marochinărie

Transport şi telecomunicaţii 5%
54
 Prestări de servicii, 14%
alte sectoare

Sursa:www.brd.ro

Graficul 3.3. Repartizarea sectoriala la 31 decembrie 2007

6%
4% comert turism
31% ind alim
14%
constructii
resurse primare
ind lemnului
ind textila
5%
2% transport
6% prestari
9% ind chimica
7% metalurgie
16%

Tabelul de mai jos prezintă valoarea justă a creditelor acordate şi a altor creanţe,
fiind urmat de descrierea metodelor de a determina valoarea justă.

Tabelul 3.4. Sold Valoare justă creditelor acordate şi a altor creanţe

31.12.2006 31.12.2007

Credite şi alte creanţe 26.280.921 26.400.105

Sursa:www.brd.ro

55
 Graficul 3.4. Valoarea justa a creantelor si a altor creante

26450000
26400105
26400000
26350000
26280921 Credite şi alte creanţe
26300000
26250000
26200000
31.12.2006 31.12.2007

Următoarele metode şi ipoteze semnificative au fost aplicate în determinarea

valorii juste creditelor şi a altor creanţe prezentate în tabelul de mai sus şi care sunt
înregistrate la cost:
(a) valoarea justă a instrumentelor financiare cu rata variabilă se presupune că
este aproximată de soldul contabil;
(b) valoarea justă a creditelor acordate cu rata fixă înregistrate la cost amortizat
este estimată folosind ratele curente ale pieţei oferite pentru credite similare.
Modificările calităţii creditelor din portofoliu nu sunt luate în considerare în
determinarea valorii juste brute, pentru că impactul deprecierii este recunoscut separat
prin scăderea valorii provizionului constituit pentru pierderi atât din suma înregistrată
cât şi din valoarea justă.
Pentru scopuri de prezentare a valorii juste, dobânda înregistrată pânã la data
raportarii este inclusă în valoarea contabilă a instrumentelor financiare.
Tabelul 3.5. Credite acordate persoanelor fizice în lei şi alte valute

Decembrie 2007
în euro 58,9 %
în lei 29,2%
în franci elveţieni 11,3%
în dolari SUA. 0,6%
Sursa : www.brd.ro

56
 Graficul3.5. Ponderea creditelor acordate persoanelor fizice in functie de
moneda de acordare

11.3 0.6

euro
lei
franci elvetieni
29.2
58.9 dolari USA

Totalul creditelor acordate la 31 decembrie 2007 faţă de31 decembrie 2006 avea
următoarea structură:
Tabelul3.6. Totalul creditelor acordate

31 decembrie 2007 31 decembrie 2006

Credite de trezorerie 7.331.317 5.369.790

Credite pentru echipamente 5.438.940 3.468.645

Finanţarea activităţii 315.619 242.793

comerciale
Achiziţii imobiliare, inclusiv 1.757.424 899.175
credite ipotecare
Credite guvernamentale — 968

Credite de consum 9.429.144 7.213.996

Altele 1.715.744 948.403

Total 25.988.188 18.143.770

Sursa : www.brd.ro

57
 Graficul 3.6.1. Credite dupa credite trezorerie
destinatie in 2007
credite pt echipamente

6.60%
finantarea activitatii
28.21%
comerc.
achizitii imobiliare
36.28%

credite guvernamentale

20.93% credite consum

0.00%6.76% 1.21%

altele

Graficul 3.6.2. Credite dupa credite de trezorerie

destinatie in 2006
credite pentru echipamente

5.23% finantare activitati

29.60% comerciale
achizitii imobiliare

39.76%
credite guvernamentale

0.01%
19.12% credite de consum
4.96%1.34%

altele

Analiza pe vechime a creditelor restante dar nedepreciate pe clase de active financiare.

Tabelul 3.7. Analiza pe vechime a creditelor restante dar nedepreciate pe clase de

active financiare 31 decembrie 2007

<= 30 zile 31—60 zile 61—90 zile >= 91 zile Total

397.166 19.750 1.584 5.514 424.014

Companii
Întreprinderi 161.228 26.470 17.603 1.159 206.460
mici
Consum 745.395 155.940 63.904 — 965.239

Ipotecar 69.854 11.648 3.617 — 85.119

58
Total 1.373.643 213.808 86.708 6.673 1.680.832

Sursa: www.brd.ro

Graficul 3.7. Credite restante dar nedepreciate in 2007

800000

600000 Companii
400000 IMM
Consum
200000
Ipotecar
0
<30 zile 31-60 zile 61-90 zile <91 zile

Tabelul 3.8. Analiza pe vechime a creditelor restante dar nedepreciate pe clase de

active financiare 31 decembrie 2006

<= 30 zile 31—60 zile 61—90 zile >= 91 zile Total

379.769 20.692 2.047 1.317 403.825

Companii
Întreprinderi mici 66.653 11.759 3.401 214 82.027
Consum 577.305 104.303 40.506 — 722.114
Ipotecar 65.491 7.539 2.884 — 75.914

Total 1.089.218 144.293 48.838 1.531 1.283.880

Sursa: www.brd.ro

Graficul 3.8. Credite restante dar nedepreciate in 2006

600000
500000
400000 companii
300000 IMM
200000 consum
100000 ipotecar
0
<30 zile 31-60 zile 61-90 zile >91 zile

Tabelul 3.9.Valoarea contabilã a creditelor ale căror termene au fost renegociate

59
 31 decembrie 2007 31 decembrie 2006

Companii 946 2.860

Întreprinderi mici 133 0

Total 1.079 2.860

Sursa: www.brd.ro

Graficul 3. 9. Active renegociate BRD in 2006-2007

2860
3000

2000
946
companii
1000 IMM
133 0
0
2006 2007

Tabelul 3.10. Calitatea creditelor acordate de către BRD - Groupe Société Générale
(procente)

Credite restante şi îndoielnice/total portofoliu leasing 6,41 %

Credite restante şi îndoielnice/ total portofoliu credite de 3,81 %

consum
Credite restante şi îndoielnice/total portofoliu credite
pentru investiţii imobiliare 0,02 %

Sursa: www.brd.ro

60
 Graficul 3.10. Ponderea creditelor restante si indoielnice per total
portofolii

8.00% Credite restante şi

6.41% îndoielnice/total portofoliu
6.00% leasing
3.81% Credite restante şi
4.00%
îndoielnice/ total portofoliu
2.00% credite de
0.02% Credite restante şi
0.00%
2007 îndoielnice/total portofoliu
credite

Tabelul 3.11. Analiza acoperirii cu garanţii a creditelor restante dar

nedepreciate31 decembrie 2007

Credite Partea acoperita cu Partea acoperită

colaterale cu garanţii
personale

Companii 424.014 18.843 536.018

Persoane fizice şi întreprinderi mici 1.256.818 167.966 61.643

Total 1.680.832 186.809 597.661

Sursa: www.brd.ro

Tabelul 3.12. Analiza acoperirii cu garanţii a creditelor restante dar nedepreciate

31 decembrie 2006

Credite Partea acoperita Partea acoperită

cu colaterale cu garanţii
personale

Companii 403.825 7.221 365.697

Persoane fizice şi întreprinderi 880.055 74.063 20.198

mici

Total 1.283.880 81.284 385.895

Sursa: www.brd.ro
61
 Graficul 3.11. Acoperirea cu colaterale si garantii a creditelor BRD in
2007

1,400,000.00 1256818
1,200,000.00
1,000,000.00 credite
800,000.00
600,000.00 536018 partea acoperita cu
424014
400,000.00 colaterale
200,000.00 167966
18843 61643 partea acoperita cu garantii
0.00 personale
companii persoane fizice si
IMM

Graficul 3.12. Acoperirea cu garantii si colaterale a creditelor BRD in 2006

1,000,000.00 880055
800,000.00
credite
600,000.00
403825
400,000.00 365697 partea acoperita cu
colaterale
200,000.00
7221
74063
20198 partea acoperita cu garantii
0.00 personale
companii persoane fizice si
IMM

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Sistemul bancar reprezintă una din cele mai importante verigi ale economiei de
piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Stabilitatea unei economii naţionale este în
legătură directă cu stabilitatea sistemului bancar naţional. Tocmai de aceea băncile
trebuie să reducă riscul activităţilor şi proceselor bancare care ar putea genera pierderi.
Economia în tranziţia ţării noastre a demonstrat foarte multe cazuri în care
băncile au dispărut de pe piaţă datorită unor diverşi factori printre care unul dintre cele
mai importante îl reprezintă măsurile inadecvate ce au fost luate în calculul riscului
bancar. De aceea pentru consolidarea activităţii şi obţinerea de rezultate economico-
financiare superioare băncile trebuie să-şi canalizeze efortul pentru:

62
 - reactualizarea normelor de creditare şi gestionarea riscului şi interpretarea
acestora din punct de vedere juridic;
- asigurarea permanentă a echilibrului între resursele de creditare şi plasamente;
- cunoaşterea în teritoriu a normelor metodologice de evaluarea bunurilor ce
constituie garanţia creditării;
- reanalizarea tuturor dosarelor neperformante pentru găsirea soluţiilor de
recuperare a creditului;
- instruirea periodică a personalului pentru aplicarea unitară a normelor de lucru.
În ceea ce priveşte obiectivul de diminuare a riscului din cadrul activităţi
desfăşurate experienţa bancară impune cu stringenţă implementarea şi generalizarea
unor modalităţi eficiente de atenuare, dar mai întâi, de preîntâmpinare a riscului.
Evitarea şi minimizarea riscului se realizează prin luarea unor decizii şi găsirea
unor tehnici juridice cât mai coerente.
Minimizarea riscurilor suportate de către bancă contribuie la minimizarea
pierderilor înregistrate de către bancă şi maximizarea rentabilităţii acesteia.
Controlul şi evaluarea riscului se poate realiza în condiţiile în care există un
personal calificat superior în domeniu cu experienţă, care însă să nu devină un obstacol
pentru creditarea agenţilor comerciali, motorul economiei contemporane.
BRD - GSG este o bancă de succes, care acoperă un segment mare de piaţă, are o
ofertă variată de produse şi servicii, atât cele referitoare la operaţiunile curente, cât şi la
gama de depozite constituite şi credite acordate.
Gestionarea riscului de credit în cadrul BRD - Groupe Société Générale se
bazează pe câteva principii importante, cum ar fi:
 analizarea şi aprobarea lansării de noi produse şi activităţi generatoare de risc
de către conducerea băncii;
 utilizarea de criterii bine definite de acordare a creditului, în funcţie de tipul
de clientelă, implicând atât cunoaşterea detaliată a debitorului, cât şi a destinaţiei şi
structurii creditului, precum şi a sursei de rambursare, solicitarea de garanţii reale sau
personale pentru diminuarea riscului de credit la niveluri acceptabile;
 procese bine formalizate pentru aprobarea creditelor, incluzând un sistem clar
de competenţe de aprobare;
 monitorizarea continuă a expunerilor, la nivel individual, respectiv la nivel de
grup de expuneri, unde este cazul;
 monitorizarea şi raportarea periodică, către conducerea băncii, a
calităţii portofoliilor de credit;
63
  verificarea periodică a activităţii de creditare, de către funcţia de
audit intern;
 utilizarea unui sistem pentru identificarea şi gestionarea a creditelor
neperformante şi a diferitelor aspecte rezultate din această activitate, utilizând indicatori
obiectivi.
Dintre toate creditetele acordate de BRD - Groupe Société Générale cel mai
mare risc îl reprezintă creditele negarantate.
Continuând politica bancară pe care o practică, consider ca BRD - Groupe
Société Générale va avea un viitor pe piaţa românească, aşa cum, de altfel, are Groupe
Société Générale în zona euro.

Anexa 1

64
DOCUMENTAŢIA SOLICITATǍ CLIENTULUI ÎN VEDEREA
ANALIZEI CREDITELOR DIN GAMA SIMPLIS CREDIT

 Cerere credit;
 Acord consultare CRB (inclusiv pentru celelalte societăţi din
grup, daca este cazul);
 Certificat constatator de la Registrul Comerţului, nu mai vechi
de 30 zile de la data solicitării creditului;
 Dosar juridic (actele de constituire legala a societăţii si actele
adiţionale, acordurile si avizele prevăzute de lege pt. funcţionarea societăţii,
Certificat constatator Oficiul Registrului Comerţului, lista reprezentanţilor
legali ai societăţii si copii acte identitate, etc);
 Aprobarea AGA privind contractarea creditului (tip credit,
valoare, durata, mod de garantare, mandatare persoane pentm semnare
documente);
 Documentaţie garanţii (daca e cazul);
 Dosar financiar al solicitantului, intelegand prin aceasta bilanţul
si contul de rezultate (inclusiv anexele, eventual Raport cenzori sau
certificare) aferente ultimului exerciţiu anual si ultimului semestru (cel din
umia doar daca este cazul), depuse la Administraţia financiara;
 Ultimul Certificat fiscal - care sa ateste situaţia datoriilor fata
de bugetul statului la data analizei;
 Rezultatul consultării Registrului Insolventei;
 Rezultatul consultării Site-ului Ministerului Finanţelor
Publice, privind situaţia solicitantului de credit.

65
 Anexa 2
ACORD DE CONSULTARE A BAZEI DE DATE
A CENTRALEI RISCURILOR BANCARE
Nr. ..
(data emiterii)

1. Persoana
1
COD DE IDENTIFICARE

Prin prezenta autorizam instituţia de credit:

sa solicite si sa primească de la Centrala Riscurilor

Bancare următoarele informaţii de risc bancar
inregistrate pe numele meu:

3. a) □ SITUAŢIA RISCULUI GLOBAL

b) □ SITUAŢIA CREDITELOR RESTANTE

4. Acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare este valabil in

perioada

Semnătura
emitentului
Semnătura autorizata
si stampila instituţiei de
credit

66
 MOD DE COMPLETARE
Rubrica "Nr."
Se completează prin înscrierea unui număr unic, atribuit de instituţia de credit formularului.
Rubrica "(data emiterii)"
Se completează cu data la care se da acordul.
ZONA1
Rubrica "Persoana"
Se completează cu numele sau denumirea completa a persoanei care da acordul. Rubrica
"COD DE IDENTIFICARE"
Se completează astfel:
a) in cazul persoanelor juridice rezidente, cu codul unic de înregistrare;
b) in cazul persoanelor care exercita profesii in baza unor legi speciale si care nu au cod
unic de înregistrare, cu codul numeric personal;
c) in cazul persoanelor fizice romane, cu codul numeric personal;
d) in cazul persoanelor fizice străine, cu codul tarii care a emis paşaportul precum si cu
seria acestuia;
e) in cazul persoanelor juridice nerezidente, cu codul tarii precum si cu codul de
înregistrare din tara de origine
ZONA 2
Rubrica "Denumire"
Se completează cu denumirea completa a unitarii teritoriale a instituţiei de credit căreia i se
da acordul. Rubrica "Cod"
Se completează cu codul bancar atribuit de Banca Naţionala a României unităţii teritoriale a
instituţiei de credit căreia i se da acordul.
ZONA 3
Se marchează, după caz, una sau ambele rubrici, in funcţie de informaţia pentru obţinerea
căreia se da acordul. ZONA 4
Se completează cu perioada pentru care persoana isi da acordul de consultare a bazei de
date a Centralei Riscurilor Bancare.
Prin "Semnătura emitentului" se înţelege semnătura persoanei fizice sau semnătura
reprezentantului persoanei juridice si stampila însoţitoare.
Prin "Semnătura autorizata si stampila instituţiei de credit" se intelege semnătura
reprezentantului instituţiei de credit si stampila însoţitoare, care certifica identitatea persoanei care
da acordul.

67
 A a3
nex

68
 GRILA DE DECIZIE. CRITERII DE ELIGIBILITATE

DECIZIE CRITERIALA (PRE-APROBARE)

CRITERII PRINCIPALE

1 Scoring indicatori cantitativi Minim 20 puncte

2 Cifra de afaceri [conform ultimului bilanţ anual încheiat] Peste 100.000 EUR (echivalent RON)
3 Obiect principal de activitate Producţie, Comerţ sau Servicii
4 Vechime in afacere Minim 12 luni
5 Expunere maxima acceptata fata de BRD "'', Maxim 900.000 RON pe client/grup 500.00
din care: - angajamente pe termen RON pe client si 700.000 RON pe grup
scurt,mediu sau lung - in plus, angajamente 900.000 RON pe client/grup
de tip DAC Business Plus, Investissimo (Plus)

6 Conduita tranzacţionala, la: Centrala - Minim „Fara incidente CIP in ultimele 12

Incidentelor de Plaţi luni"
- Centrala Riscurilor Bancare - Minim „Fara inregistrari la CRB in
ultimele 12 luni cu serviciul datoriei de tip B,
C, D, E sau X"
7 Profit net [conform ultimului bilanţ anual încheiat] Pozitiv
8 Capitaluri proprii [conform ultimului bilanţ anual încheiat] Pozitive
9 Calitate management & acţionari Minim „Acceptabil" (conform Fisa Scoring)
CRITERII SECUNDARE

10 Scoring indicatori cantitativi (intermediar) Minim 20 puncte

[pe baza rezultatelor aferente ultimului semestru, daca este cazul]

11 Dinamica Cifra de Afacere Minim 9%

12 Lichiditate curenta [Active curente/Pasive curentei Minim 100%
13 Profitabilitate activitate de exploatare[Rezultat din Minim 1.5%
exploatare (exclusiv influenta datorata operaţiunilor de capital / cu
active) 1 Cifra de Afacere]

14 Profil datorii fiscale, bugete Fara datorii restante la momentul solicitării

15 Acord derulare activitate prin BRD'2> Integral
16 Baza de risc interna a Băncii Minim „Solicitantul este inregistrat cu o
suma mai mica de 100 EUR" sau
„Reprezentanţii legali ai solicitantului sunt
înregistraţii cu o suma mai mica de 50 EUR pe
17 Biroul de credite [pentru reprezentanţii legali ai solicitantului] persoana"
Minim „Reprezentanţii legali sunt înregistraţi
restante curente mai mici de 15 EUR pe
persoana si/sau nu figurează in istoricul
ultimelor 12 luni cu restante mai mari de 60
de zile si/sau nu figurează cu contracte
investite cu formula executorie sau sunt
acţionaţi
(1) Pentru dosarele defactoring, expunerea maxima acceptata fata de BRD (la in Iinstanţa
nivel de client in este
grup de firme) baza LegiiRON.
1.500.000 85/2006"
(2) Nu se aplica pentru dosarele defactoring si credite de investiţie pentru achiziţie de bunuri imobile.

69
BRD
Anexa 4
TIPURI DE DECIZIE CRITERIALA (PRE-APROBARE)

70
 TIP DECIZIE ÎNSEMNĂTATE
ACCEPTAT Fara abateri de la criteriile principale si secundare.

NEFINALIZAT (i) Fara abateri de la criteriile principale si (ii)

Maximum doua abateri la nivel de criterii secundare.

REFUZAT Continuarea analizei, definitivarea si aprobarea dosarului de credit se pot

face numai in condiţiile prevăzute prin instrucţiunile specifice in vigoare
(N2I6 si N2I10), referitor la documentaţie, garanţii si costuri.

FORŢĂRI MANUALE DE DECIZIE

Sunt posibile forţările de decizie, in cazul in care rezultatul deciziei este altul decât,, Acceptat" , de
către:

Persoana responsabila Tip de decizie Condiţie

Consilier de clientela (care Nefinalizat Pentru solicitările de credit sub 50.000
montează dosarul) RON

Competente delegate de către Nefmalizat Pentru solicitările de credit peste 50.000

Directorul de Grup RON

Director Comercial de Grup Refuzat Daca indeplineste cumulativ

următoarele: ■S o singura abatere la
nivel de criterii principale (scoring
indicatori cantitativi intre 14 si 20
puncte) ■/ maxim doua abateri la
nivel de criterii secundare ■S exclusiv
garanţii reale imobiliare, grad de
acoperire minim 200%

71
 Pentru creditele acordate in valuta, nu se accepta derogări de la criterii principale si secundare. In
OBS: cazuri excepţionale, se vor admite derogări, doar cu aprobarea Directorului de Grup sau a
competentelor superioare acestuia.
OBS: Se va acorda o atenţie deosebita procedurilor de cunoaştere a clientelei prin verificarea la Registrul
Comerţului si Ministerul de Finanţe* a veridicităţii documentelor prezentate pentru toate solicitările
de credit si se va acorda o atenţie sporita clienţilor care prezintă parţial următoarele caracteristici:
- schimbarea structurii actionariatului o data sau de mai multe ori in ultimele 6 luni;
- lipsa informaţii despre noii administratori, acţionari unici;
- deschiderea conturilor la banca la momentul acordării creditului;
- desemnarea de către mai multe societăţi, a aceloraşi persoane in vederea reprezientani in
relaţia cu banca;
- lipsa de activitate prin conturile societăţilor (verificarea rulajelor conturilor societăţilor :
procentaj fluxuri creditoare BRD in cifra de afaceri).

*Daca bilanţul pe care se realizează analiza nu poate fi verificat, se va solicita bilanţul anterior si se vor verifica
pe site-ul Ministerului de Finanţe atât corectitudinea cat si continuitatea datelor de la un bilanţ la altul.

72
 Anexa 5

Foaie de decizie

73
Client
Cod Unic de
Identificare
ld iBank
Număr cerere /
data
Consilier de
clientela

74
Tip credit DAC Simplis
Valoare credit 0 RON
Perioada de 12 i
creditare

75
Decizie critcriala pentru DAC Maşter
creditul Simplis
Criterii principale Date client
Cerinţe standard Abatere
Indicator _
Minim 20 EURO
Cifra de afaceri bilanţ anual 0 Abatere
(echiv. EUR) Acceptabil _ In
Scoring indicatori cantitativi Pozitive curs
Abatere
Profit net, capitaluri proprii - Minim "Acceptabil" Stand
bilanţ anual Minim „Fara incidente CIP (ultimele 12 luni), CRB (ultimele 6 luni / ard
Calitate management & tip B, C, D, E Relaţie tradiţionala, fara incidente CIP, CRB sauX)
acţionari Standard

Conduita tranzacţionala
Expunere maxima acceptata fata de BRD la
nivel de client pentru angajamente pe termen Maxim 500,000 Standard
scurt, mediu sau lung, cu excepţia DAC si
Investissimo (Plus) RON
Expunere maxima acceptata fata de BRD la
nivel de grup pentru angajamente pe termen Maxim 700.000 Standard
scurt, mediu sau lung, cu excepţia DAC si
Investissimo (Plus) RON
Sector activitate Comerţ / Producţie / Servicii Comerţ Standard
Vechimea in afacere (luni) Minim 12 luni 36 Standard
Expunere maxima pe gama Maxim 900.000 RON 0 Standard
Simplis Credit, in funcţie de

Criterii secundare
Indicator Cerinţe standard Date client Abatere
Scoring indicatori cantitativi - Minim 20 Nu exista bilanţ semestrial Standard
bilanţ semestrial
Dinamica Cifrei de Afaceri Minim 9% Nu exista an precedent Nu e cazul
Lichiditate curenta Minim 100% In curs
Profitabilitate activitate de baza Minim 1,5% Fara Cifra de afaceri Nu e cazul
[RE(exclusiv influenta op. de
capital sau cu active)/CA]
Profil datorii fiscale/bugete Fara datorii restante Fara datorii Standard

Acord derulare activitate prin BRD Integral Integral Standard

Decizie pre-acceptare refuz

Data de 2007 Ultimul semestru
referinţa
Categoria de performanta Nu e cazul
Scoring 30
indicatori
cantitativi
Angajamente proprii (exclusiv credit solicitat) -
echiv. RON BRD Alte Total
banei
Apartenenţa la un grup de DA
firme
Tip Data (formal
decizie LL'ZZ/AAAA)
Decizie Aprobat
finala
propusa
 BIBLIOGRAFIE

1. Basno C., Dardac N., Operaţiuni Bancare, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1995.
2. Basno C., Dardac N., Riscuri bancre. Cerinţe prudenţiale. Monitorizare, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.
3. Cocriş V., Chirleşan D. , Managementul bancar şi analiza de risc în activitatea
de creditare, Editura Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, 2007.
4. Cocriş V.,Chirleşan D., Economie bancară Repere teoretice şi studiu
monografic Ediţia a II-a, Editura Universităţii”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2008.
5. Dedu V., Gestiune bancară, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti ,
1998.
6. Institutul Bancar Român, Riscul şi garanţia în activitatea bancară şi economia,
Bucureşti,1996.
7. Ionescu C. Lucian , Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Economică,
Bucureşti, 1998.
8. Mihăiescu S., Control financiar în Firme, Bănci, Instituţii, Editura Sedcom
Libris, Iaşi, 2007,
9. Opriţeanu M., Monedă şi credit, Editura Universitaria, Craiova, 1998
10. Roxin L., Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 2001.
11. Vintilă G., Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001
***Regulament nr. 4/ 7.04.2004 privind organizarea şi funcţionarea la Banca
Naţională a României a Centralei Riscurilor Bancare;
***Regulamentul B.N.R.-C.N.V.M. nr. 14/19/ 14.12.2006 privind tratamentul
riscului de credit potrivit abordării standard;
***Regulamentul B.N.R.18/23/14.12.2006;
www.bnd.ro