Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Băncile acordând credite îşi asumă riscuri care sunt determinate fie de calitatea
debitorului, fie datorită evoluţiei economice generale, fie de structura financiară a băncii.
Cel mai adesea riscurile bancare sunt considerate din două puncte de vedere
sensibil diferite: punctul de vedere teoretic şi cel practic.
Atunci când definesc riscul şi gestiunea riscului, cei mai mulţi autori se
concentrează asupra funcţiei clasice a băncilor, de intermediere în sfera riscurilor
financiare, prin diviziunea acestora; din acest punct de vedere este tratată îndeosebi
problema unor pierderi neprevăzute la activele bancare, pierderi cauzate de riscuri de
piaţă, de credit sau de lichiditate.
1
sau clasă de riscuri, cel mai adesea sub aspectul tehnicilor de gestiune şi foarte rar sunt
analizate şi mecanismele de transmisie / amplificare a riscului suportat de instituţia
financiară.
Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii băncii sau instituţiei
financiare în chestiune, atât un impact în sine (de regulă sub forma pierderilor directe
suportate), cât şi un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului,
partenerilor şi chiar asupra autorităţii bancare.
Şi, nu în cele din urmă, o gestiune eficace a riscurilor bancare îşi va pune
amprenta şi asupra imaginii publice a băncii. Soliditatea unei bănci îi atrage însă pe
deponenţi în condiţiile în care depozitele nu sunt asigurate în mod obligatoriu. Dacă
băncile sunt obligate să se asigure de răspunderea civilă faţă de deponenţi, atunci
interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure instituţii estre diminuat; principalul
criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate să apară atunci o selecţie adversă
pentru că este foarte probabil ca băncile cu cele mai mari probleme, în lipsă de
lichiditate, să acorde cele mai ridicate dobânzi. Pentru evitarea acestei selecţii adverse
2
este preferabil ca asigurătorul să perceapă prime de asigurare diferenţiate, mai ridicate
pentru băncile cu o gestiune deficitară a riscurilor astfel încât să existe o penalizare
explicită pentru acestea.
Pentru cea de-a doua categorie, riscurile speculative, expunerea este generată
de încercarea de a obţine un profit mai mare. Această expunere poate genera şi
cheltuieli suplimentare şi deci (potenţial) şi pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta
din credite nerambursate la scadenţă, pierderi la portofoliul de credite sau o structură
defectuoasă a activelor bancare.
Demarcaţia dintre cele două tipuri de riscuri nu este netă, după cum se poate
observa şi din tabelul 2.1. În tabel cele două tipuri de riscuri sunt exemplificate cu
ajutorul câtorva categorii de riscuri bancare.
Tabelul 2.1
3
de riscuri - mărfuri - organizare - companii tidă pagube
- valute - personal - asigurare - viaţă şi
- tehnologie (obligaţii) sănătate
- imagine şi
marketing
Cauze - modificări - aprecierea - restricţii - erori ale - înbolnăvi-
principale ale raportu- managerială de angajaţilor rea
lui cerere- - informarea capacitate sau furt angajaţilor
ofertă limitată (volum) - acţiunile - catastrofe
- condiţiile - acţiunile - căderea conducerii naturale
de piaţă concurenţei sistemelor - eşecul în - accidente
anticipate - modificarea - informarea afaceri
nevoilor inegală
consumatorilor
Consideraţii de forţă Politica economică, reglementări şi alte acte normative
majoră
4
• Riscul legal: reprezintă imposibilitatea susţinerii în instanţă a drepturilor băncii ca
urmare a unor erori in verificarea si constituirea documentatiei de credit si de garantii
sau datorita unor posibile interpretări ale legilor sau ale jurisprudentei.
Riscul variaţiei ratei dobânzii de piaţă este măsurat tradiţional prin gradul de
sensibilitate (relativ) sau gap (absolut). Principalele neajunsuri ale acestor indicatori sunt
legate de greutatea alegerii scadenţei de folosit drept criteriu de sensibilitate, precum şi
5
de neluarea în considerare a efectelor pe care variaţia ratei dobânzii le are asupra valorii
actuale a plasamentelor.
Indicatorii clasici ai riscului de capital sunt indicatori relativi prin care se poate
determina valoarea raportului dintre diferite categorii de active/pasive şi capital. Aceşti
indicatori sunt statici şi nu pun în evidenţă diferenţele referitoare la riscul diferitelor
plasamente. Mai mult încă, folosesc valori din contabilitate pentru elemente, nu valoarea
de piaţă a acestora. Aceste neajunsuri sunt compensate de indicatori mai noi care ţin
cont şi de elementele din afara bilanţului şi de gradul diferit de risc.
• riscul de credit;
• riscul de preţ;
b. Riscul tranzacţional:
6
Decizia de creditare se ia numai după analiza atentă a riscurilor implicate si stabilirea
masurilor de diminuare a acestora. Sursele de informare pentru evaluarea acestor
riscuri sunt:
• Date furnizate de client (conform cu Lista de informatii Anexa nr.1C) inter alia:
• informatii despre afacere – acestea trebuie să fie analizate într-o manieră
critică de către Bancă întrucât provin de la o sursă subiectivă si in
corelatie cu rezultatele economico-financiare;
• organigrama completa a grupului si situatia fluxurilor intra-grup (daca este
cazul);
• informatii despre piata si concurenta (pozitia clientului pe piata);
• informaţii juridice – dosarul juridic al clientului;
• informaţii financiare – situatii financiare incheiate si raportul de audit (daca
este disponibil), proiectii financiare fundamentate pe perioada de
creditare;
• situatia tuturor angajamentelor financiare (bancare, leasing, factoring
etc );
• planul de investitii (ce include studiul de oportunitate), insotit de planul de
finantare, in cazul proiectelor de investitii;
• informatii privind garantiile propuse – titluri de proprietate, sarcini, situatii
financiare ale garantului, rapoarte de evaluare etc.
• studii de fezabilitate, rapoarte de due dilligence financiar, fiscal, legal,
tehnic, comercial, etc., in functie de tipul tranzactiei, intocmite de un
consultant independent agreat de catre banca, pentru operatiunile
mentionate la art. 2.1.4., validate, in functie de caz, de un inginer conseil
din cadrul SG/RISQ/ETU.
• In cazul in care exista co-debitori / garanti, este necesara prezentarea
acelorasi documente ca si in cazul clientilor, in ceea ce priveste
documentele juridice, documentele financiare si cele cu privire la
angajamentele financiare (bilantiere si extra-bilantiere).
7
CIP si Buletinul Procedurilor de Insolventa pentru firma care solicita
facilitatea de finantare, cat si pentru firmele care au angajamente in sold
la BRD sau care garanteaza contrapartida respectiva;
• Servicii de informare comercială;
Riscul de credit constă în pericolul ca, pe parcursul derulării unei tranzacţii, una dintre părţi
să sufere o pierdere în legătură cu realizarea creanţelor pe care le are asupra celorlalţi participanţi.
Aceşti participanţi pot fi partenerul cu care s-a încheiat tranzacţia, intermediarul ori intermediarii
care asigură plata şi/sau intermediarii care asigură livrarea. Riscul de credit apare în situaţia în care
unul dintre participanţi, pe parcursul derulării tranzacţiei, nu îşi achită obligaţiile, în cele mai multe
cazuri eşecul unui participant în onorarea obligaţiilor asumate într-o tranzacţie fiind rezultatul intrării
sale în starea de insolvabilitate.
8
RISCUL DE CREDIT
C faţă de V : transferul fondurilor înainte de recepţionarea produsului
V faţă de C : transferul produsului înaintea recepţionării fondurilor
A faţă de C : transferul fondurilor către B înainte ca acestea să fi fost disponibile
în contul lui C
B faţă de A : transferul fondurilor către V înainte ca acestea să fi fost disponibile
în contul lui A sau înaintea recepţionării finale a fondurilor de la C, prin
intermediul lui A, în contul său deschis în evidenţele băncii centrale.
Banca centrală faţă de A : transferul fondurilor către B înainte ca acestea să fi
fost disponibile în contul lui A.
- RISC/BRD
In situatia emiterii unui aviz favorabil insotit de conditii, acestea trebuie sa fie
preluate in totalitate in decizia de acordare.
9
Acordarea de credite presupune şi o seamă de riscuri printre care putem
enumera2 şi:
Dintre aceste riscuri două sunt fundamentale: riscul insolvabilităţii şi riscul imobilizării.
Riscul imobilizării sau al lipsei de lichidităţi reprezintă, şi el, pentru bănci, tot o chestiune de
costuri. Şi pentru bănci, lichiditatea este posibilitatea de a asigura în orice moment efectuarea
plăţilor cerute de creditorii săi. Aceasta înseamnă pentru bănci plăţi directe către clienţi, în numerar,
sau plăţi dispuse de clienţi în favoarea altor bănci (sau mai precis) către alte firme care au conturi
deschise la alte bănci.
În ţările dezvoltate, pentru a lega pasivele unei bănci de riscul portofoliului de active
deţinute, se foloseşte sistemul WRA3 (Weighted Risk Asset) care stabileşte gradul de risc pentru
fiecare categorie de active patrimoniale.
2
Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel – Monedă Credit Bănci, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999
3
Sistemul WRA – sistemul de ponderare a activelor în funcţie de risc
10
Factorii interni sunt aproape integral asociaţi unei conduceri defectuoase; de
aceea, aprecierea profesionalismului echipei de conducere sau a partenerului însuşi (în
cazul micilor întreprinderi), reprezintă un element atât de important în cadrul procesului
de analiză a riscului de creditare. De asemenea, trebuie apreciat caracterul debitorului –
dorinţa sa de a face plăţile pe care le implică achitarea creditului primit. Este extrem de
greu de apreciat pentru clienţii noi şi necesită o informare extensivă.
Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcţie a managementului bancar
este de a controla şi analiza calitatea portofoliului de credite, deoarece slaba calitate a
creditelor constituie una dintre principalele cauze ale falimentului bancar.
11
de bancă pentru derularea acestora, datorită unor factori imprevizibili. Înainte de toate,
sunt câteva condiţii reglementate de care orice bancă trebuie să ţină seama permanent.
Ele sunt reglementate fie de Banca Naţională, în virtutea funcţiei sale de supraveghere
bancară, fie de propriile norme şi proceduri.
Categoria B – performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot
menţine acest nivel în perspectivă mai îndelungată
Serviciul datoriei5 unui agent economic, poate fi apreciat după cum urmează:
4
Marius Gust, op. cit., pag. 190-191
5
Serviciul datoriei – capacitatea debitorului de a-şi onora datoria la scadenţă şi se exprimă prin număr de
zile întârziere la plată de la data scadenţei.
12
• necorespunzător – în situaţiile în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere
de peste 30 de zile.
Serviciul datoriei unui agent economic faţă de bancă va fi unic şi se va stabili în funcţie de
modul de achitare a datoriilor împrumutatului (credite şi dobânzi), indiferent dacă acestea provin de
la creditele în lei sau de la cele în valută.
În politica de creditare banca utilizează şi restricţii menite să elimine riscul acestei activităţi.
Astfel, banca nu acordă credite:
Tabel
A Standard În Substandard
observaţie
6
Ion Niţu, Managementul riscului bancar, Ed. Expert, Bucureşti, 2000, pag. 113-114
13
Obiectivul important a analizei de cuantificare a riscului de credit îl constituie
cunoaşterea evoluţiei clientului în perioadele trecute, precum şi prognozarea
performanţelor viitoare ale acestuia în vederea unei previzionări a valabilităţii lui.
Nivelul acceptat al riscului de credit este considerat drept definitoriu atât pentru
calitatea activităţii unei bănci, cât şi pentru stabilitatea acesteia în perspectivă. Structura
şi calitatea portofoliului de credite al unei bănci constituie o reflectare a politicilor de
credit ale acesteia prin care se stabilesc atât principiile de creditare, cât şi nivelurile
maxim admise ale riscurilor ce decurg din activitatea de creditare. Politica de credit
evidenţiază de asemenea şi mijloacele de monitorizare a activităţii de creditare.
Aproape toate băncile, într-o măsură mai mică sau mai mare, îşi asumă riscul de
creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei atente a modului în care evoluează în
timp calitatea portofoliului de credite, cu impact deosebit asupra profitabilităţii, adecvării
capitalului şi încrederii generale în banca respectivă.
Cu cât ponderea creditelor în total active este mai ridicată, cu atât activitatea bancară este
percepută ca fiind mai riscantă; prin politica de creditare se poate stabili un plafon al acestei măsuri
şi/sau praguri de alertă. Dacă valoarea portofoliului de valori mobiliare este semnificativă, atunci
14
trebuie calculat şi raportul dintre creanţele totale asupra debitorilor (credite acordate plus titluri de
credit în portofoliu) şi activele totale.
Este un indicator care exprimă direct ponderea creditelor de calitate inferioară (din punctul
de vedere al riscului de creditare) în total credite. Creditele de calitate medie cuprind creditele în
observaţie plus creditele substandard şi cele îndoielnice (definite conform normelor BNR). Pentru
portofoliul de obligaţiuni se poate construi un indicator similar în funcţie de calificativele titlurilor de
portofoliu (cele internaţionale), aşa cum sunt ele acordate de agenţiile de evaluare recunoscute
(Moody’s sau Standard & Poor’s).
Valoarea acestui raport trebuie să fie cât mai mică pentru ca portofoliul să fi fost
gestionat eficient din punct de vedere al riscului de creditare. Această mărime serveşte
şi drept reper pentru stabilirea rezervelor la portofoliul de credite din care sunt acoperite
aceste pierderi. Analog se poate calcula valoarea raportului pierderi la portofoliul de titluri
de credite raportate la valoarea totală a portofoliului de titluri de credit.
- Dinamica activelor şi, mai ales, a creditelor totale, sunt interpretate ca indicatori
ai riscului de creditare atunci când exprimă o creştere accelerată. Acesta deoarece se
15
presupune, în baza experienţei, că fiecare instituţie bancară are o capacitate limitată de
a gestiona corect un portofoliu de un anumit volum. Această capacitate este limitată de
performanţele personalului, de cadrul politicii de creditare, de structura organizatorică şi,
în general de ansamblul resurselor băncii şi de modul lor de gestionare. O creştere
accelerată (de exemplu de 50% într-un an) a valorii reale (în preţuri constante) a
portofoliului de credite sau a activelor totale nu poate fi gestionată convenabil sau cel
puţin comparabil cu nivelul de performanţă din anii anteriori în cadrul aceloraşi structuri
şi folosind aceleaşi resurse. Pe de altă parte adecvarea însăşi a acestor resurse şi
structuri la presiunea exercitată de volumul sporit de activitate reprezintă un factor
perturbator până la restabilirea unui nivel rezonabil de echilibru între capacităţile bancare
de prelucrare a informaţiei şi volumul acesteia. Capacitatea deficitară de prelucrare a
informaţiei este un factor de risc căci sunt şanse mari de strecurare a unor erori (mai
ales în cadrul procedurii clasice de tratament).
16
Evaluarea riscului de credit are dimensiuni calitative şi cantitative. Dimensiunea
calitativă a evaluării riscului de credit, este în general, mai greu de estimat. Etapele în
evaluarea calitativă a riscului se referă la obţinerea de informaţii în legătură cu
responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului real pentru care acesta doreşte
creditului, identificare riscurilor cu care se confruntă activitatea clientului, ţinând cont de
tendinţele de evoluţie a condiţiilor economice în viitor şi în estimarea eforturilor reale pe care
clientul le va face în vederea rambursării. Dimensiunea cantitativă a evaluării riscului constă în
analiza istoricului datelor financiare ale clientului şi proiectarea viitoarelor rezultate financiare,
pentru a evalua capacitatea clientului de a rambursa la timp creditul şi capacitatea sa reală de
a supraveţui în cazul apariţiei unor fenomene economice adverse.
17
3.1 Mijloace de protectie împotriva riscurilor – Garanţii
În alegerea tipului de garanţie pentru un anumit credit se va ţine cont de: calitatea
contrapartidei şi tipul facilitatii de credit, astfel incat riscurile asumate de banca sa fie
acoperite.
In cazul clienţilor care beneficiază de mai multe facilităţi de credit din partea
Băncii, se recomandă pe de o parte constituirea de garanţii comune tuturor
acestor facilităţi, astfel încât riscurile Băncii să fie acoperite printr-un „coş de
garanţii”, iar pe de alta parte in cazul existentiei de garantii incrucisate sau de
garantii care apartin unei terte entitati se va urmari obtinerea calitatii de co-
imprumutat / codebitor / fidejusor al acestora – vezi Politica de Garantii si
Instructiunile specifice.
18
În această categorie intră ipotecile, şi gajurile pe orice activ corporal sau necorporal,
individual sau generic, prezent sau viitor, aparţinând imprumutatului sau unui garant terţ,
privilegiul imprumutatorului, garantiile reale mobiliare, cesiunea drepturilor de incasare
dintr-un contract comercial, cesiunea drepturilor de încasare ce rezulta din depunerea
unui acreditiv confirmat (doar in cazul in care a fost prezentat si verificat de Banca iar
acesta este conform cu cerintele acreditivului existent )
Puncte cheie:
• Valoarea estimată a activelor corporale imobilizate (bunurilor imobile) care fac
subiectul ipotecilor sau privilegiului împrumutatorului;
• Valabilitatea şi publicitatea contractului de garanţie – se vor urmări modelele şi
precizările din instrucţiunile specifice de garantare a creditelor;
• Bunurile ipotecate sau gajate trebuie asigurate pe intreaga perioada de
creditare (atunci când tipul activului o permite), iar poliţa de asigurare (reinnoita anual
dupa caz) cesionată în favoarea Băncii.
Scrisorile de angajament (oferite de societăţile din grup pentru afiliatele lor) pot lua
forma unor scrisori de confort sau de garanţie. Acestea pot fi luate în considerare în
cazul marilor grupuri locale şi internaţionale, avându-se în vedere onorabilitatea şi
soliditatea financiară a întregului grup, certificată de un auditor, de preferinta
internaţional. De asemenea, în cazul marilor grupuri urmărite centralizat de către
responsabilii de clientela din cadrul Société Générale Franta, scrisorile de angajament
pot îmbrăca şi forma unor protocoale globale de finanţare semnate de Société Générale
cu aceşti clienţi.
19
3.1.3. Clauzele speciale:
20
Piaţa financiară este extrem de volatilă datorită influenţei diferiţilor factori
subiectivi şi obiectivi, instituţiile bancare ştiind că maximizarea profitului implică o
expunere permanentă la risc.
Acordarea creditelor este mai puţin riscantă dacă perioada de rambursare este
mai scurta. De exemplu, pentru creditele pe termen scurt, riscul este mai mic. De aceea,
specialiştii băncii trebuie sa facă estimări cantitative cu privire la perioada de rotaţie a
capitalului circulant. Se au in vedere in acest sens:
7
Constantin Rotaru, op. cit., pg. 57-58
21
• durata încasărilor de la debitori;
22
destinat protejării capitalului băncii, protejării depozitelor persoanelor fizice şi juridice, acoperirii
eventualelor credite cu incertitudini în recuperare.
Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecărui credit aprobat, în curs de derulare la
unităţile băncii, şi sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, în urma analizei
performanţelor financiare ale împrumutaţilor şi ale serviciului datoriei, prezintă incertitudine în
recuperarea lor.
8
Normele nr. 10/1995 ale BNR
23
interes deosebit pentru conducerea băncii, cu atât mai mult cu cât volatilitatea mediului
economic – specifică ţărilor în tranziţie – determină necesitatea unor abordări prudente
în activitatea operatorilor pe piaţa financiară.
Minimizarea expunerii băncii la risc se face, cel mai adesea, prin creşterea
costului creditului (înăsprirea condiţiilor de creditare) şi luarea de garanţii. Este însă
demn de reţinut faptul că garanţiile nu sunt o protecţie sigură pentru creditor. Valoarea
de piaţă a activelor se poate diminua semnificativ şi, chiar dacă ea se conservă, pot
exista alţi creditori, privilegiaţi faţă de bancă, şi chiar la 125% garanţii activul rămas
poate fi insuficient pentru acoperirea datoriilor.
9
Normele BNR 5/1992
24
grup de persoane fizice sau juridice care beneficiază împreună sau cu titlu individual de
împrumuturi acordate de aceeaşi bancă şi care sunt legate economic între ele. Suma
totală a acestor împrumuturi mari acordate debitorilor nu va putea depăşi de 8 ori nivelul
capitalului propriu al societăţii bancare. Împrumuturile mari acordate unui singur debitor
nu pot depăşi 20% din capitalul propriu al societăţii bancare.
La ora actuală, cele mai importante bănci şi-au asigurat sediile şi birourile,
maşinile, tehnica de calcul, transportul de valori, tezaurele, casele de valori. Băncile care
oferă servicii de carduri şi-au asigurat şi ATM-urile, în timp ce unele bănci şi-au asigurat
riscul financiar care derivă din contractele de credit, precum şi riscul contractelor de
leasing. Faţă de acum 3 ani, când doar câteva bănci erau asigurate, este un progres. În
comparaţie cu situaţia de pe piaţa internaţională, unde băncile şi-au asigurat de mult
riscurile operaţionale, la noi acest tip de asigurări este abia la început.
Poliţa complexă pentru bănci / Bankers Blanket Bonds (BBB) acoperă, prin
condiţiile standard de asigurare, pierderile suferite bancă din cauza: acţiunilor necinstite
sau frauduloase ale angajaţilor băncii, care au ca scop obţinerea de câştig financiar
necuvenit sau provocarea unei pierderi pentru bancă; furtului prin efracţie, jafului armat,
dispariţiei, deteriorării banilor, hârtiilor de valoare şi a altor bunuri aflate în sediul băncii;
pierderea banilor şi a altor bunuri de valoare pe perioada transportului; falsificării
10
Alin Iacob – “Asigurarea riscurilor operaţiunilor bancare”, Piaţa Financiară, nr. 12/2000, pag. 33
25
instrumentelor financiare (cecuri, certificate de depozit, scrisori de garanţie, etc.);
acceptării de valută falsificată.
26
2. Asigurarea riscurilor ce decurg din contractele comerciale (de vânzare –
cumpărare / distribuţie /consignaţie) cu plata la termen integral sau în rate
Într-un sistem bancar expus zvonisticii, cum este cel românesc, avantajele
asigurării riscurilor operaţionale sunt şi mai evidente. În condiţiile în care nu intervin
declarativ BNR, ARB sau principalii acţionari, clientela unei bănci poate fi liniştită de
asigurător. Acesta se poate constitui într-un organism suplimentar de supraveghere,
întru-cât societăţile de asigurări sunt primele interesate ca riscurile asigurate să nu se
producă.
27
Studiu de caz
28
Bibliografie
Basno C., Dardac N., Floricel C. – „Monedă Credit Bănci”, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999
Gust Marius – „Management bancar”, Ed. Independenţa Economică, Brăila, 1999
Iacob Alin- „Asigurarea riscurilor operatiunilor bancare”, Piata
financiara,nr.12/2000,pag.33
Niţu Ion – „Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, Bucureşti, 2000
Rotaru Constantin – „Managementul performanţei bancare”, Ed. Expert,
Bucureşti, 2001
*** - Revista Finanţe, Bănci, Asigurări, colecţia anilor 1999-2004
*** - Revista Piaţa Financiară, colecţia anilor 2000-2004
*** - Revista Tribuna Economică , colecţia anilor 2000-2004
*** - Revista Finanţe, Credit, Contabilitate, colecţia anilor 1999-2004
*** - Raportul anual BNR 2000, 2001
*** - Norma BNR 8/1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor
*** - Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 2/2000 privind clasificarea
creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea
provizioanelor specifice de risc de credit
www.bnro.ro
Norma 2-Operatiuni de credit si alte angajamente, BRD-GROUPE SOCIETE
GENERALE
29