ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori

Riscurile bancare
Scorecard

1
Cuprins
1. Introducere

2. Riscurile bancare
2.1 Clasificarea riscurilor bancare in functie de expunerea la risc
2.2 Clasificarea riscurilor bancare in functie de caracteristica bancara
2.3 Clasificarea riscurilor bancare in functie de cauza si forma lor

3. Gestiunea riscului global al bancii

4. Dezvoltarea Scoring-ului
4.1 Introducere în Balanced Scorecard
4.2 Calculul indicatorilor WoE si IV

5. Concluzii

1.Introducere
2
 Piata financiara este extrem de volatila datorita influentei unui numar mare
de factori obiectivi si subiectivi. Din aceasta cauza, in lupta lor pentru
maximizarea profitului, institutiile de credit se confrunta in permanenta cu tot
felul de riscuri.
In general, riscul (industrial, comercial, bancar) poate fi definit ca fiind o
intamplare a carei producere are o consecinta nefavorabila asupra
subiectului/agentului economic. Riscul reprezinta posibilitatea de nerealizare a
castigului scontat sau de aparitie a unei pierderi in tranzactiile economice (de
import, export, arbitraj etc.), ca urmare a producerii unor evenimente sau
fenomene cu impact asupra afacerilor societatii comerciale/operatorului.
Cele mai multe definitii date riscului si managementului riscului se bazeaza
pe functia clasica a banilor si anume aceea de intermediere in domeniul
riscurilor financiare prin diviziunea lor. Din acest punct de vedere, este privita
de obicei problema pierderilor neasteptate din activul bancilor, pierderi cauzate
de piata, de riscurile de credit sau lichiditate.
Riscul poate avea o influenta considerabila asupra unei institutii de credit
atat o influenta care se resimte in pierderile directe inregistrate, cat si o
influenta a caror efecte se resimt asupra clientilor, personalului, partenerilor de
afaceri si chiar asupra autoritatii bancii.

2.Riscurile bancare

Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confrunta bancile in

realizarea operatiunilor curente si nu numai riscurile specifice activitatii
bancare clasice. In general, riscul bancar reprezinta gradul de pierdere suferit de
o banca in cazul in care cealalta parte contractuala (clientul acesteia)
falimenteaza fara sa poata sa-si achite obligatiile fata de banca.
Pierderile inregistrate de banci apar datorita imprumuturilor excesive
acordate unor clienti sau datorita angajarii excesive in activitati speculative
aparand din expunerea unor cursuri valutare ridicate sau stabilirea
necorespunzatoare a scadentei si a ratei dobanzii, expuneri generate fie de
decizii tehnice necorespunzatoare aparute in schimburile de pe piata sau
rezultatele unei tehnici a conducerii bancare necorespunzatoare.

Tipuri de risc bancar

Gruparea riscurilor bancare in clase si tipuri de risc este necesara atat in
scop didactic, cat si practic. Multe riscuri prezinta trasaturi comune si tratarea lor
corelata permite observatii ce pot facilita atat intelegerea procesului de gestiune,
cat si asimilarea unor procedee si tehnici.

3
2.1 Clasificarea riscurilor bancare in functie de expunerea la risc

Expunerea la risc a unei institutii financiare, desi generata de acelasi

ansamblu de activitati, poate fi privita din doua puncte de vedere: ca expunere
inerenta si ca expunere suplimentara sau subiectiva.
In acest context riscurile pure se caracterizeaza prin aceea ca expunerea
este generata de activitatile si procesele bancare cu potential de a produce
evenimente care sa se soldeze cu pierderi. Astfel de evenimente pot fi considerate
fraudele in efectuarea unor plati, accidentarea in cadere a unui client intr-una din
agentiile bancii sau degradarea mediului ambiant de catre active dobandite de banca
in urma exercitarii unor drepturi de ipoteca. La randul lor, riscurile pure se pot
impartii in: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale si frauduloase, riscuri
de raspundere.
Riscurile fizice se pot manifesta ca distrugere a cladirilor, avariere a
cladirilor in curs de construire, distrugere a liniilor de telecomunicatii, avariere a
masinilor si materialelor diverse, distrugere a materialului in cursul transportului,
accidente de circulatie.
Riscurile financiare pot apare ca pierderi complete de date, pierderi de
cecuri in curs de incasare, pierderi de efecte, distrugere a arhivelor, nerecuperare a
pierderilor.
Riscuri criminale si frauduloase: patrunderi in fisierele informatice,
utilizarea frauduloasa a mijloacelor de plata, duplicarea si contrafacerea cartilor si a
cecurilor, utilizarea frauduloasa a unei operatii de catre un salariat, utilizarea
frauduloasa a unei operatii de catre terti, intocmirea dosarului de credit pe baza de
falsuri, toate tipurile de deturnari de fonduri, furt, deturnare de fonduri de catre un
salariat, talharii, cereri de rascumparare.
Riscuri de raspundere: nerespectarea normelor privind deschiderea de
conturi, pierderi de efecte in contul clientilor, activitati proprii filialelor, punerea in
discutie a mijloacelor folosite, raspunderea cenzorilor, erori de gestiune a conturilor
si serviciilor de fructificare a economiilor, erori de ordin bursier in operatiile cu
titluri, pierderi de cecuri, returnare de agentii, acordari abuzive de credite, suspendari
abuzive de credite, greseli de consultanta in ingineria financiara.
Pentru cea de-a doua categorie, riscurile lucrative sau
speculative, expunerea este generata de incercarea de a obtine profit mai mare.
Aceasta expunere poate genera si cheltuieli suplimentare si potential si pierderi.
Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadenta, pierderi la
portofoliul de titluri sau o structura defectuoasa a activelor bancare.
Demarcatia dintre cele doua tipuri nu este neta, dupa cum se poate observa
si din tabelul urmator:

4
2.2 Clasificarea riscurilor bancare in functie de caracteristica bancara

 O alta clasificare a riscurilor bancare este cea care are la baza gama de
operatii bancare ce pot genera riscuri si forma acestor riscuri. In urmatorul tabel se
prezinta o clasificare succinta a principalelor tipuri de riscuri asumate de o banca
universala in desfasurarea operatiilor proprii: riscuri financiare asumate in gestiunea
bilantului, riscuri de prestare caracteristice pentru sfera serviciilor bancare si riscuri
ambientale care sunt generate de operarea bancii intr-un mediu concurential strict
reglementat de autoritatea bancara si intr-un spatiu economic caracterizat de propria
sa dinamica.

2.3 Clasificarea riscurilor bancare in functie de cauza si forma lor

Caracteristica bancara Grupa de risc Tipul de risc

Risc de creditare
Operatii bilantiere Financiar Risc de lichiditate
Risc de piata
Risc de faliment

De prestare Risc operational

Servicii bancare Risc tehnologic
Risc al produselor noi
Risc strategic

Cadrul de activitate Ambiental Risc de frauda

Risc economic
Risc concurential
Risc legal

Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de

riscuri bancare, dat fiind ca proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente
bancare. In acest grup de riscuri se includ:
-                riscul de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de
nerambursare sau risc al deteriorarii calitatii activelor bancare. Exprima
probabilitatea incasarii efective, la scadenta, a fluxului de venituri anticipat;
-                riscul de lichiditate sau riscul de finantare. Exprima probabilitatea
finantarii efective a operatiilor bancare. Pentru cei care au imprumutat banca, poate
apare ca risc de creditare dar aceasta este doar o componenta a sa;
-                riscul de piata sau de variatie a valorii activelor financiare apare ca
risc de variatie a ratei dobanzii, risc valutar si risc de variatie a cursului activelor
5
financiare. Exprima probabilitatea ca o variatie a conditiilor de piata sa afecteze
negativ profitul bancar;
- riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de indatorare exprima probabilitatea
ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate
din activitatea curenta si ca aceste pierderi sa afecteze in mod negativ plasamentele
creditorilor bancii.
Intre toate aceste grupe de risc se exercita o interactiune permanenta,
deoarece ele exprima doar aspecte diferite ale aceluiasi potential de risc (operatiile
bancare curente). Asa , de exemplu, o expunere reala excesiva la riscul de creditare
poate genera risc de lichiditate, daca banca nu are suficiente active lichide pentru a
face fata obligatiilor sale scadente fara aportul sumelor rezultate din rambursarea
creditului primit de catre client. Riscul de lichiditate poate genera risc de faliment
daca banca nu-si poate procura rapid resursele deficitare. Mai mult, in sistemul
bancar, problemele cu care se confrunta o banca pot afecta negativ si banci partenere
existand un permanent pericol de contagiune. Acest risc specific ansamblului
bancilor este numit risc sistemic si gestiunea lui este asigurata de catre banca
centrala. Aceasta nu inseamna insa ca fiecare banca nu trebuie sa urmareasca in
permanenta soliditatea partenerilor sai , in baza tuturor informatiilor de care poate
dispune.
Riscurile de prestare sunt asociate operatiilor din sfera serviciilor
financiare. Urmatoarele tipuri de riscuri sunt cuprinse aici:
-riscul operational sau riscul de sarcina exprima probabilitatea ca banca sa
devina incapabila sa mai asigure servirea clientilor intr-un mod rentabil. In acest
context sunt importante atat oferta de servicii, cat si capacitatea conducerii de a
evalua si controla cheltuielile generate de prestarea acestor servicii;
-riscul tehnologic este asociat calitatii si structurii ofertei de produse
financiare care au si ele un ciclu de viata propriu si tind sa fie inlocuite de produse
mai performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de pe piata a unui
produs sau a momentului introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative
si exista in permanenta riscul ca momentul ales sa nu fie cel mai adecvat din punct
de vedere al maximizarii profitului bancar;
-riscul produsului nou este asociat inovarilor in sfera produselor financiare.
Exprima probabilitatea cumulata a producerii mai multor evenimente adverse,
precum: situarea cererii sub nivelul anticipat, depasirea nivelului planificat al
costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale;
-riscul strategic exprima probabilitatea de a nu alege strategia optima in
conditiile date. El este inerent oricarei selectii de piete, produse si zone geografice pe
care o implica definirea strategiei bancii intr-un mediu complex.
Grupa riscurilor ambientale cuprinde o clasa de riscuri cu un puternic
potential de impact asupra performantei bancare, dar asupra carora banca are un
control limitat. In esenta aceste riscuri exprima probabilitatea ca o scimbare adversa
de mediu sa afecteze negativ profitul bancii:

6
 -riscul de frauda  este un risc de ordin intern pe care l-am inclus totusi in
aceasta grupa deoarece pentru banca , privita ca entitate, actele si mai ales intentiile
salariatilor reprezinta o variabila externa greu controlabila. Riscul de frauda este un
risc de ordin intern si exprima probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte
acte contrare intereselor bancii de catre angajatii acesteia. Fraudele pot afecta
sensibil rentabilitatea bancii, atunci cand nu pot fi detectate din vreme si recuperate;
-riscul economic este asociat evolutiei mediului economic in care actioneaza
banca si clientii acesteia. Se poate manifesta la nivel sectorial, regional, national sau
international. Exprima probabilitatea diminuarii performantei bancii ca urmare a
unei evolutii adverse a conditiilor de mediu. Acestea influenteaza calitatea
plasamentelor, volatilitatea resurselor si potentialul de risc;
-riscul concurential exprima probabilitatea reducerii profitului in conditiile
modificarii raporturilor de piata in defavoarea bancii. El este inerent activitatii
bancare deoarece majoritatea produselor financiare oferite pe piata de o banca sunt
oferite si de alte institutii financiare;
-riscul legal reflecta faptul ca bancile trebuie sa opereze in contextul stabilit
de reglementarile legale in vigoare, chiar daca acestea le creeaza un dezavantaj
competitiv fata de alte institutii financiare concurente. Un alt aspect al acestui risc
este acela ca exista o permanenta incertitudine atat in ceea ce priveste evolutia
viitoare a cadrului normativ de desfasurare a activitatii bancare, cat si referitor la
momentul implementarii unor noi reglementari.
            Ca incidenta si amploare a pierderilor pe care le genereaza, riscurile cuprinse
in prima grupa sunt de departe cele mai semnificative pentru banci si gestiunea lor
poate aduce un plus semnificativ de soliditate bancii. In tabelul urmator se prezinta
principalii indicatori si tehnicile de gestiune pentru evaluarea si controlul riscurilor
financiare, asa cum vor face ele obiectul cursului.
Riscul de creditare  este asumat de toate bancile si poate genera probleme
serioase daca expunerea la risc este substantiala. Indicatorii traditionali sunt mai
putin folositi deoarece ei afecteaza negativ rentabilitatea bancii. Ei se pot dovedi utili
in analize temporale si comparatii interbancare. Indicatorii obiectiv, monitorizati
atent, pot semnaliza in avans aparitia unor probleme pe parcursul procesului de
creditare, mai ales daca limitele sunt depasite pentru mai multi dintre ei.
            Indicatorii traditionali ai  riscului de lichiditate tind sa se concentreze asupra
lichiditatii activelor bancare. Indicatorii obiectiv urmaresc indeosebi evolutia
corelata a activelor lichide si pasivelor imediate. Din practica rezulta ca cel mai bun
este indicatorul derivat ce raporteaza diferenta dintre activele lichide si
imprumuturi la o marime care sa reprezinte nevoile potentiale de lichiditate.
            Riscul variatiei ratei dobanzii pe piata este masurat traditional prin gradul
de sensibilitate (relativ) sau gap (absolut). Principalele neajunsuri ale acestor
indicatori sunt generate de greutatea alegerii scadentei de folosit drept criteriu pentru
sensibilitate, precum si de neluarea in considerare a efectelor pe care variatia ratei
dobanzii le are asupra valorii actuale a plasamentelor.

7
            Indicatorii clasici astfel incat riscului de capital  sunt indicatori relativi prin
care se poate determina valoarea raportului dintre diferite categorii de active/pasive
si capital. Acesti indicatori sunt statici si nu pun in evidenta diferentele referitoare la
riscul diferitelor plasamente. Folosesc valori din contabilitate pentru elemente, nu
valoarea de piata a acestora. Aceste neajunsuri sunt compensate de indicatori mai noi
care tin cont si de elementele din afara bilantului si de gradul diferit de risc.

3.Gestiunea riscului global al bancii

Gestiunea riscurilor bancare este totalitatea de activitati intreprinse de banca

pentru a depista cauzele aparitiei a riscurilor si a micsora expunerea posibila la risc.
Scopurile:
 asigurarea viabilitatii bancii prin evaluarea corecta a riscului si micsorarea
pierderilor posibile;
 extinderea controlului intern prin supravegherea riscului respectînd un
sistem de norme si coeficienti interni precum si cei impusi de autoritatile
bncare;
 detinerea în permanenta a informatiei asupra riscurilor asumate de banca
pentru a crea posibilitati de actiune imediata în omiterea lor;
reevaluarea si restructurarea continua a portofoliului de active si pasive bancare.
Gestiunea riscurilor bancare este foarte importanta pentru banca caci este
echivalata cu gestiunea întregii banci. Din aceste considerente autoritatile pe piata
bancara impun bancilor anumite conditii de gestiune a riscurilor sub forma de
coeficenti obligatorii catre respectare sau principii ce vor fi implementate în strategia
de activitate a bancii. Recomandarile cele generale sunt înaintate de comitetul de la
BASEL.
Gestiunea riscurilor prevede urmatoarele etape:
1. identificare riscului, ce presupune masuri de depistare a factorilor ce pot
provoca un orice risc;
2. evaluarea riscului, stabilirea printr-un set de indicatori a marimii pierderilor
posibile în caz daca acest risc apare;
3. controlul riscului, verificarea procesului sau activitatii bancare pe tot
parcursul derularii ei pentru identificarea momentului de aparitie a riscului;
4. eliminarea sau evitarea riscului presupune gasirea metodelor de acoperire a
pierderilor posibile generate de riscul respectiv;
5. finantarea riscului, este preluarea unor pozitii de hedjing prin instrumente
suplimentare pentru acoperirea pierderilor posibile.

8
4. Dezvoltarea Scoring-ului

4.1 Introducere în Balanced Scorecard

Balanced Scorecard este un instrument introdus la începutul anilor 1990 de

către Robert S. Kaplan şi David P. Norton în Revista Harvard Business Review, în
renumitul articol “The Balanced Scorecard: measures that drive performance“,
articol ce avea să constituie baza dezvoltării instrumentului.
Deşi iniţial Balacend Scorecard era considerat un simplu instrument de
măsurare a performanţei, astăzi Blanced Scorecard este privit ca un sistem strategic
de management al performanţei organizaţionale, ce utilizează planuri de performanţă
strategică, operaţională şi individuală ca suport pentru comunicarea, monitorizarea şi
îmbunătăţirea performanţei organizaţionale. Cu alte cuvine, Balanced Scorecard
reprezintă un instrument de măsurare a performanţei organizaţionale prin corelarea
strategiei cu obiective, iniţiative, ţinte şi măsuri.
Ca element de noutate în implementarea planului strategic instituţional, BSC
operează pe mai multe paliere ale dezvoltării strategice, denumite “perspective” în
literatura de specialitate. In mod clasic, Kaplan şi Norton definesc patru perspective
de bază, relevante pentru evaluarea activităţii unei organizaţii. În funcţie de tipul de
organizaţie, perspectivele fundamentale sunt: aspectul financiar, clienţii
(beneficiarii), procesele interne şi dezvoltarea. Aceste perspective pot fi adaptate
specificului şi nevoilor organizaţiilor.

1. Clienţi / Beneficiari / Parteneri – zona de dezvoltare strategică unde

organizaţia trebuie să-şi dezvolte şi să-şi îmbunătăţească serviciile;
2. Perspectiva financiară – zona de dezvoltare strategică referitoare la
managementul financiar propriu ;
3. Procese interne – zonă strategică referitoare la felul în care funcţionează
organizaţia din punctul de vedere al birocraţiei interne şi al sistemelor de
management ;
4. Inovare, învăţare şi dezvoltare – zonă strategică care se referă la satisfacţia
şi păstrarea în instituţie a angajaţilor, sisteme de training pentru angajaţi,
sisteme de motivare pentru angajaţi.

Perspectiva
Financiară

Perspectiva
Perspectiva
Proceselor
Beneficiarului
interne
 Perspectiva
Inovării,
învăţării şi
dezvoltării

Scoringul de credit este un algoritm prin care institutiile financiare

determina capacitatea debitorului de a plati ratele la credite si imprumuturi,
implementat de Biroul de Credit. In momentul in care se depune o cerere pentru
un credit sau pentru un overdraft, institutia financiara foloseste pentru aprobarea
creditului un punctaj al situatiei financiare, familiale, personale denumit scoring.
Pe baza acestuia se va decide:

• aprobarea/respingerea dosarului;
• valoarea creditului aprobat;
• avansul solicitat;
• gradul de indatorare;
• gradul de acoperire cu garantii.

Scoringul de credit, pe langa informatiile privind veniturile solicitantilor si

codebitorilor (valoare, sursa etc), destinatia creditului si alte rate la credite, carduri
(credit, overdraft) sau intarzieri la plata, cuprinde informatii detaliate referitoare la:

• date personale despre solicitant: starea civila, numarul de membrii ai

familiei, ultimul nivel de invatamant absolvit, de cand se locuieste la adresa
curenta si in calitate de ce (proprietar, chirias, cu parintii etc);
• date privind incadrarea in munca: denumirea societatii angajatoare,
domeniul de activitate, numarul total de angajati, profesia solicitantului,
functia, vechimea la locul actual de munca si totala in munca.

Asadar, scoringul de credit este calculat luand in considerare mai multi

parametrii care au valori diferite pentru fiecare persoana. Acesti parametrii sunt

10
ponderati diferit in functie de influenta pe care o au in stabilirea riscului. Astfel,
grupele principale sunt:
• Date aplicant: pondere de 20%;
• Surse de venit: pondere de 25%;
• Angajator si industrie: pondere de 15%;
• Intarzieri la plata: pondere de 40%.

Ponderile nu sunt constante in decursul timpului si variaza in functie de

conditiile economice pe termen mediu, arata. Nivele mentionate sunt orientative cele
reale putand varia cu pana la 10% fata de valorile indicate.
In cazul in care cererea de credit a fost respinsa, conform legii, institutiile
financiare nu au obligatia sa informeze clientul despre motivele care au dus la
aceasta decizie. Doar in cazul in care solicitantul a fost respins pentru ca este inscris
in Biroul de Credit, banca are obligatia sa-i comunice acest lucru.
Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul creditului trebuie sa aiba o
vechime in munca cat mai mare si fara intreruperi. In egala masura exista criterii de
diferentiere chiar si pentru cei mai in varsta, de exemplu detinerea unei propietati sau
a unei masini poate fi un plus in cadrul scoringului.
Intre criteriile utilizate de fiecare institutie in parte exista diferente
semnificative si chiar si in cazul aceleiasi banci, analiza scoring poate sa difere in
timp.

Analiza:
Pentru stabilirea unui scoring s-au luat in considerare 1000 de persoane
fizice si relatia lor cu institutia de credit. In analiza efectuata s-au luat ca si variabile
vechimea in raport cu banca, comportamentul anterior, varsta, rezidenta, ocupatia. In
urma implementarii datelor in R-studio, s-au obtinut urmatoarele rezultate privind
structurarea acestora in grupuri si calculul indicatorilor WoE si IV.

4.2 Calculul indicatorilor WoE si IV IV

11
 a. Vechime in raport cu banca

Vechimea in raport cu banca a fost clasificata in functie de perioada de

relatie de natura bancara intre cele doua parti ale unui contract de imprumut,
respectiv 20 ani, 30 ani, 40 ani si 41+ ani, punctajul cel mai mare avandu-l categoría
de 30 ani (cu perioada intre 20 si 30 ani).

b. Comportament anterior

Comportamentul anterior a fost clasificat in trepte intre slab si excellent, cu

punctaj crescator incepand cu acel comportament slab.

12
 c. Varsta

In ceea ce priveste varsta, persoanele fizice au fost grupate in patru categorii

reprezentative, respective 28 ani, 37, 50 si 51+. Punctajul cel mai mare a fost oferit
grupei ce evidentiaza categoria de 37 ani (ce contine personae cu varsta intre 29 si
37 ani).

d. Rezidenta

In functie de rezidenta, persoanele fizice au fost grupate in proprietar,

locuieste cu parintii sau chirias, punctajul minim fiind oferit celor care stau cu chirie,
iar cel mai mare celor care detin o locuinta.

13
 e. Ocupatie

Tinand cont de ocupatie, clasificarea a fost facuta incepand cu persoanele

somere, care au obtinut cel mai mic punctaj, muncitor necalificat, muncitor calificat
si manager, cel din urma primit punctajul maxim.

Compararea semnelor coeficientilor si a indcatorilor WoE pentru

fiecare grupa in parte:

14
Gini + KS

Testare in R-Studio

15
 5. Concluzii:
Institutiile bancare tin cont de o multime de factori caracteristici ai persoanelor
aplicante pentru primirea unui credit bancar. In cazul acestui studiu, factorii sunt
reprezentati de vechimea in raport cu banca, comportamentul anterior, varsta,
rezidenta si ocupatie, observandu-se o sensibilitate la toti acesti factori in decizia de
acordare a creditelor bancare. Pe baza analizei am obtinut o valoare a indicelui GIN
de 51,98%, in timp ce valoarea indicelui KS este de 40,81%.

Bibliografie

http://www.revistadestatistica.ro/wp-
content/uploads/2014/02/RRS_2_2012_A3_ro .pdf

16