Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Master “Bănci şi Pieţe Financiare”, Grupa BPF12

Analiza calită ţii portofoliului de

credite în vederea determină rii
gradului de risc – C.A.R. AEROSTAR
BACĂ U I.F.N.

Coordonator ştiinţific:

Prof. dr. Vasile Cocriş

Masterand:

Tofan (căs. Ignat) Irina-Andreea

IAŞI
2020
CUPRINS

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE 3

1.1. Definirea conceptului de risc bancar 3
1.2. Tipologia riscurilor bancare 6
CAPITOLUL 2. PORTOFOLIUL DE CREDITE 9
2.1. Condiţii 10
2.2. Analiză 15
2.3. Indicatori 17
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ – C.A.R. AEROSTAR BACAU I.F.N. 21
3.1. Scurt istoric şi portofoliul de clienţi (membri) 10
3.2. Riscuri identificate în activitate 15
3.3. Analiza riscului de credit (S.A.) în perioada 2016 – 2019 17
3.4. Strategii de gestionare a riscului 19

CONCLUZII 24
BIBLIOGRAFIE / WEBOGRAFIE 26

2
 CAPITOLUL I – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Definirea conceptului de risc bancar

Dicţionarul dexonline.ro menţioneză etimologia cuvântului risc din termenul francez

risque, care se referă la o “posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un
necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil”. OCDE (Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică) a definit încă din 1983 riscul ca fiind “posibilitatea ca un fapt cu
consecinţe nedorite să se producă”. Se poate remarca caracterul posibil, eventual, ca un
eveniment să aibă loc, având urmări negative.
Articolul prezentat de către Petrişor (2017, p. 5) trece în revistă o serie de definiţii clasice
ale riscului, de la diferiţi autori, între care putem aminti: “riscul este…
 “variaţia, variabilitatea rezultatului unei acţiuni sau decizii într-o perioadă de timp, într-o
situaţie determinată; în aceste condiţii, se poate aprecia că în cazul în care există un singur
rezultat posibil al unei decizii /acţiuni, atunci riscul asociat acesteia este nul” (citând pe
Williams, 1989);
 „ incertitudinea cu privire la o pierdere, care poate avea semnificaţia obţinerii unui rezultat
negativ sau a obţinerii unui rezultat efectiv pozitiv, dar inferior celui aşteptat” (citând pe
Tieschman, 1991);
 „posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se aşteaptă” (citând pe Mehr, 1974).
Definiţiile prezentate anterior au în comun câteva elemente, între care se remarcă ideea
de pierdere potenţială, care poate îmbrăca diverse forme: rezultate obţinute mai slabe decât cele
aşteptate, rezultate negative sau pierderea unor oportunităţi care ar fi putut fi valorificate. Un alt
element comun definiţiilor este probabilitatea de apariţie. Pentru ca riscul să poată fi validat, este
necesar ca o acţiune să aibă cel puţin două rezultate potenţiale, iar acestea să aibă probabilităţi de
apariţie echivalente. Astfel, autorul enunţă o definiţie mai amplă a riscului fiind “o categorie
socială, economică sau naturală, a cărei origine se află incertitudine şi care poate sau nu să
genereze o pagubă din cauza ezitărilor şi inconştienţei în luarea deciziei” (Petrişor, 2017, p.6).
Utilizat frecvent în limbajul cotidian cu această semnificaţie, acest concept are
aplicabilitate şi în domeniul financiar. În acest sens, dicţionarul de Economie Oxford defineşte
riscul ca fiind “o formă de incertitudine în care rezultatul final al acţiunilor nu este cunoscut,

3
fiind potenţial dăunător”. În literatura de specialitate această noţiune este cunoscută sub numele
de risc bancar, pentru care pot fi sintetizată următoarea definiţie: „prejudiciul potenţial, la care
sunt expuse patrimoniul, interesele şi activitatea agentului economic” (Iosof & Gavri, 2013, p.
11, citând pe Mihai, 2003, p. 151).
Deşi în majoritatea concepţiilor riscul este considerat a fi un eveniment negativ, care
generează pierderi materiale în rândul băncilor sau a altor agenţi economici, în aceeaşi lucrare se
afirmă că riscul poate aduce şi oportunităţi celor care ştiu cum să îl evalueze anticipat şi să îl
gestioneze în conformitate cu această evaluare. Este astfel posibil ca pentru unii investitori un
risc mai mare să fie echivalent cu un câştig mai ridicat. Autorii concluzionează că “riscul nu
trebuie neapărat evitat, ci în primul rând identificat şi evaluat cu scopul transformării posibilelor
rezultate negative în oportunităţi” (Iosof & Gavri, 2013, p. 12).
În aceeaşi idee, Cocriş & Andrieş (2010, p. 66) menţioneză că în ceea ce priveşte
domeniul bancar, “riscul are în vedere numai abaterile negative de la rezultatul aşteptat sau dorit
şi este asociat cu posibilitatea de a înregistra o pierdere, în timp ce abaterile pozitive sunt
considerate a fi oportunităţi”. Riscul bancar este asimilat îndeosebi riscului financiar, deoarece
băncile sunt prin natura lor cele mai în măsură de a fi afectate în cazul modificării condiţiilor
economice din ţările unde îşi desfăşoară activitatea.
Articolul scris de Gavrilă-Paven (2006, p. 187) debutează cu definiţia potrivit căreia
riscurile sunt “pierderi asociate unor evolutii adverse ale rezultatelor. Gestiunea riscurilor nu
este altceva decat ansamblul instrumentelor, tehnicilor şi dispozitivelor organizatorice necesare
băncii pentru a reuşi”. Încă o dată, se conturează importanţa gestionării riscurilor bancare în
sensul de a elabora prognoze ale producerii eventualelor evenimente riscante şi de a adopta în
timp util măsurile care se impun, pentru a diminua consecinţele nefavorabile care ar putea
apărea. Cu cât aceste riscuri sunt mai bine cunoscute, cu atât este posibilă o mai bună gestiune.
O altă definiţie care se remarcă în lucrarea semnată de Cocriş & Andrieş (2010, p. 67)
este cea potrivit căreia riscul bancar este “un fenomen care apare pe parcursul derulării
operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective prin
deteriorarea calităţii activelor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, ce
afectează funcţionalitatea băncii”.
Odată cu internaţionalizarea şi diversificarea pieţelor financiare, mediul de afaceri şi
sistemul bancar au devenit din ce în ce mai complexe, aducând la lumină noi oportunităţi, care

4
sunt însoţite şi de noi riscuri. Elementele mai puţin cunoscute au o prevalenţă importantă faţă de
cele clasice precum: preţurile, costurile, datoriile; ceea ce a crescut şi nivelul de risc aferent.
Iosof & Gavri (2013, p. 13) menţionează că “în trecut, profitul funcţiona ca un barometru de
performanţă şi era în strictă concordanţă cu riscul asumat, dorinţa unui câştig mai mare
presupunea şi asumarea unor riscuri mai mari”, însă în prezent creşterea riscurilor este
exponenţială, ţinând cont de ritmul în care apar noi schimbări ce necesită o adaptare rapidă a
percepţiei asupra acestora. Pentru bănci, cel mai evident de monitorizat şi gestionat risc este cel
de credit, însă acestea sunt expuse şi altor categorii de risc mai puţin vizibile, dar a căror
management este la fel de important pentru buna desfăşurare: riscul operaţional, riscul de piaţă,
riscul de lichiditate, riscul reputaţional.
Ţinând cont de faptul că instituţiile bancare repezintă un intermediar pentru transferul de
fonduri de la agenţii excedentari către cei deficitari, atunci când avem în vedere problematica
riscului bancar, aceasta trebuie să aibă în vedere raportarea la toate componentele sistemului. O
altă definiţie din mediul online descrie riscul bancar drept “valoarea actuală a tuturor pierderilor
sau cheltuielilor suplimentare pe care le suportă sau pe care le-ar putea suporta o instituţie
bancară.”
Problematica riscului este strâns legată de incertitudine şi este prezentă încă de la debutul
activităţilor economice; fără asumarea unor riscuri, nu ar fi fost posibilă creşterea economică şi
obţinerea profitului. Faţă de economiile centralizate, în economiile de piaţă contemporane se
utilizează într-o măsură mai mare modele ale condiţiilor de risc, iar acestea au cercetat şi
identificat metode de a-l măsura şi a-l gestiona cât mai eficient. Orice agent economic, fie el
societate comercială sau instituţie financiară va încerca să obţină un profit semnificativ, prin
intermediul unui management al riscurilor care sunt specifice pentru acel domeniu de activitate.
Mediul concurenţial în care îşi desfăşoară activitatea agenţii excedentari predispun la riscuri,
care pot fi gestionate prin minimizarea pierderilor şi cheltuielilor care sunt suportate de
instituţiile financiare, în vederea obţinerii unui profit cât mai mare.
Fiecare instituţie bancară îşi conturează propriul profil de risc, având în vedere strategia
şi obiectivele aferente fiecărui risc pe care îl identifică în contextul socio-economic în care îşi
desfăşoară activitatea, dar şi pragul de la care fiecare risc este considerat semnificativ. Nu toate
riscurile vor fi suportate de către bănci; pentru unele dintre ele se va recurge la modalităţi
specifice de protecţie, fie se vor transfera către alţi parteneri de afaceri.

5
 f
n
ă
v
h
ţ
o
d
j
t
p
e
r
u
c
s
i
R
l
a
z
â
b
1.2. Tipologia riscurilor bancare

Literatura de specialitate prezintă o abundenţă de clasificări ale riscurilor bancare, între

care le vom menţiona pe cele mai importante. O primă distincţie se regăseşte în articolul publicat
de Nagy & Solovăstru (2008, p. 65), care prezintă schematic principalele tipuri de risc bancar:

Riscuri bancare
Compensaţie

Lichiditate

Dobândă

Piaţă

Cursuri/schimb

Solvabilitate
Riscurile legate de mişcările
pieţelor sunt specific
financiare. Riscul de credit
este un risc comercial, pentru
că este rezultatul direct al
alegerii pieţelor şi clienţilor.
Riscurile operaţionale şi/
sau tehnice desemnează toate
riscurile de disfuncţionări
interne. Sunt de natură non-
financiară.

Fig. 1- Riscuri bancare. Prelucrare / sintetizare după Nagy & Solovăstru (2008, p. 64-65)

O altă clasificare conform Normei Băncii României nr.17/2003 se regăseşte în articolul

scris de Gavrilă-Paven (2006, p. 188) şi distinge între următoarele tipuri de risc bancar:

Fig. 2- Riscuri bancare. Prelucrare / sintetizare după Gavrilă-Paven (2006, p. 188)

6
 riscul de credit - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca
urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligaţiilor contractuale;
 riscul de ţară - riscul asociat riscului de credit, care este determinat de condiţiile econornice,
sociale şi politice ale ţării de origine a împrumutatului;
 riscul de transfer - o componentă a riscului de ţară, care apare atunci când obligaţia
împrumutatului nu este exprimată în moneda locală a acestuia;
 riscul de piaţă - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care
apare din fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor, ratei dobânzii şi cursului valutar;
 riscul de preţ - o componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale
preţurilor valorilor mobiliare, mărfurilor şi instrumentelor financiare derivate;
 riscul valutar - o componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale
cursului valutar;
 riscul ratei dobânzii - o componentă a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale
ratei dobânzii;
 riscul de lichiditate - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ce
rezultă din imposibilitalea instituţiilor de credit de a onora în orice moment obligaţiile de piaţă pe
termen scurt, fără ca aceasta să implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de instituţiile de
credit;
 riscul operaţional - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care
este determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor activităţi interne, existenţa unui
personal sau unor sisteme necorespunzătoare etc.) sau de factori externi (condiţii economice,
schimbări în mediul bancar, progrese tehnologice etc.);
 riscul juridic - componentă a riscului operaţional, apărut ca urmare a neaplicării sau a aplicări
defectuoase a dispoziţiilor legale ori contractuale, care afectează negativ operaţiunile sau situaţia
instituţiilor de credit.;
 riscul reputaţional - riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca
urmare a lipsei de încredere a publicului în integritatea instituţiilor de credit.
Iosof & Gavri (2013, p. 30-33) propun o altă clasificare a riscurilor bancare, utilizată cu
precădere în preajma anilor 2000, care împarte riscurile în trei mari categorii: financiare,
comerciale şi de mediu, fiecare dintre acestea având un număr de subcategorii, precum este
ilustrat în figura următoare.

7
 v
z
n
â
b
th
p
o
ă
ţa
m
f
g
r
e
ld
u
c
is
R fac obiectul unor reglementări bancare

apar din cauza inadaptabilităţii băncilor

la noile produse, pieţe, strategii, situaţii

riscuri care nu pot fi controlate de către

bancă dar care pot influenţa negativ
rezultatele băncii

Fig. 3- Riscuri bancare. Prelucrare / sintetizare după Iosof & Gavri (2013, p. 30-33)

Clasificarea propusă de către Cocriş & Andrieş (2010, p. 69-73), citând pe Dermine
(2009, p. 266) are în vedere 6 mari categorii de risc: de credit, de piaţă, de lichiditate,
operaţional, juridic şi strategic. Dintre acestea, riscurile de credit şi operaţionale au la rândul lor
mai multe subcategorii, care vor fi detaliate ulterior.

8
 )
v
(
ţă
h
p
x
m
n
o
lg
F
jd
u
ic
R
e
a
tr
s
f
Fig. 4- Riscuri bancare. Prelucrare / sintetizare după Cocriş & Andrieş (2010, p. 69-73)
Riscul de credit este considerat principalul risc în ceea ce priveşte activitatea bancară –
retail sau corporate şi constă în incapacitatea unui client de a rambursa la scadenţă principalul
și/sau dobânda aferentă unui credit. Dintre subcategoriile acestui risc, putem aminti:
 riscul de contrapartidă - debitorul este o altă instituție financiară;
 riscul de decontare - apare dacă livrarea instrumentelor financiare primare sau derivate pe
pieţele internaţionale are loc înaintea efectuării plății;
 riscul de mediu - dacă activul imobiliar care este garanţie pentru credit prezintă anumite
obligații de mediu;
 riscul de ţară (suveran) – pierderile care pot să apară dacă ţara trece printr-o criză economică,
drept urmare a unor decizii de creştere a taxelor sau naţionalizare.
Riscul de piață are în vedere pierderile provocate de o evoluție nefavorabilă a ratelor de
dobândă, a cursurilor de schimb și a prețurilor de piață la instrumentele financiare primare sau
derivate pe care banca le deţine. Riscul de lichiditate reprezintă incapacitatea băncii de a
procura lichidități necesare pe termen scurt, pentru a-şi onora obligaţiile de plată. Riscul juridic
apare ca urmare a pierderilor cauzate prin modificarea neașteptată a unor reglementări aplicabile,
în timp ce riscul strategic este acel risc care apare în situaţia în care un nou concurent, produs
sau firmă va modifica concurenţa de pe piaţa bancară.

9
 Riscul operaţional este o altă categorie importantă, care poate să se manifeste ca urmare a
pierderilor provocate de procese interne necorespunzătoare, erori în sistemul informatic, culpa
angajaților sau alte evenimente externe. Cele mai importante subtipuri se referă la:
 riscul de execuție - poate să apară ca urmare a erorilor de introducere a datelor sau din cauza
sistemului informatic utilizat;
 riscul de model - o serie de pierderi care apar ca urmare a unor neconcordanțe ale modelului
de tranzacționare a instrumentelor financiare cu evoluția prețurilor de piață sau dacă este aplicat
sau implementat greșit un model;
 frauda - sustragerea fondurilor băncii de către personal (internă) sau clienți (externă);
 riscul legal - implică pierderile neașteptate determinate de anumite obligații legale;
 riscul de conformitate - incapacitatea băncii de a se conforma legilor, regulamentelor,
politicilor și procedurilor aplicabile sau standardelor etice.

CAPITOLUL II – PORTOFOLIUL DE CREDITE

2.1. Condiţii

Pentru

10