Sunteți pe pagina 1din 20

Riscul în activitatea de creditare bancară a persoanelor fizice

Cuprins

I. Tipuri de risc întâlnite în activitatea bancară cu populaţia..........................3

I.1. Riscurile financiare................................................................................4

I.2. Riscurile de prestare............................................................................10

I.3. Riscuri ambientale................................................................................11

Capitolul II. Măsuri de prevenire a riscului creditelor acordate populaţiei. .12

II.1. Măsuri preventive..............................................................................13

II.2. Măsuri operative................................................................................14

II.3. Măsuri curative..................................................................................15

Concluzii.......................................................................................................17

Bibliografie...................................................................................................19

2
I. Tipuri de risc întâlnite în activitatea bancară cu populaţia

Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relaţii de repartiţie a


unei părţi din PIB sau din venitul naţional, prin care se mobilizează şi se distribuie
disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii
unor nevoi de capital şi al realizării unor obiective ale politicii economice 1.

Perioada actuală este denumită „era managementului de risc” în domeniul bancar


iar managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă şi importantă a
managementului bancar. De obicei, asumarea unor riscuri atrage după sine şi câştiguri
mai mari. Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o
activitate nu se poate obţine profit fără risc.

Riscul bancar poate fi definit ca un fenomen care apare pe parcursul derulării


operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective
prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de
pierderi cu afectarea funcţionalităţii băncii2.

Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii bãncii sau instituţiei
financiare în chestiune, atât un impact în sine (de regulã sub forma pierderilor directe
suportate), cât şi un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului,
partenerilor şi chiar asupra autoritãţii bancare. Luând în considerare cauza şi forma de
manifestare a riscurilor determinată de activitatea bancară se poate concepe o clasificare a
riscurilor bancare pe următoarele tipuri:
a) riscul financiar;
b) riscul de prestare;
c) riscul ambiental.

1
Dardac,Nicolae, Barbu, Teodora : “Momedă.Bănci.Politici monetare.”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2005, pag.157
2
C. Brendea, V.E.Dăeanu, M. Zamfirescu, M. Ghiţă : „Riscul şi performanţa creditului bancar în
România”, Bucureşti, 2001, pag. 8

3
I.1. Riscurile financiare sunt considerate cea mai importantă grupă de riscuri
bancare, deoarece proasta lor gestionare constituie sursa celor mai multe falimente
bancare. În cadrul acestei grupe de riscuri se includ:
 riscul de credit
 riscul de lichiditate
 riscul de piaţă
 riscul de faliment

A. Riscul de credit, denumit şi risc de insolvabilitate a debitorilor, este


riscul neîncasării valorilor scontate, determinat de incapacitatea debitorului de a
acţiona în termenii şi condiţiile contractului încheiat cu banca3.
Sub acest aspect riscul de credit are două componente:
1. Riscul de neîncasare a sumei creditului (riscul de nerambursare a valorii
creditului);
2. Riscul de neîncasare a dobânzii (riscul de lipsă a venitului din operaţiunea
respectivă).
În unele cazuri riscul de credit poate fi determinat de riscurile debitorului în
aceiaşi măsură ca şi de riscurile băncii (sau a agentului) debitorului. În cel din urmă caz
se poate determina riscul de credit ca risc de contrapartidă, sub acest aspect în raporturile
de credit riscurile probabile sunt:
 riscul de nerambursare;
 riscul de imobilizare.
Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a
incapacităţii de plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau deficienţelor
împrumutatului. Pentru prevenirea riscului trebuie să se analizeze corect situaţia
împrumutatului plecând de la respectarea cerinţelor raportului de credit sub diverse
aspecte: umane (competenţă, moralitate), economice (situaţie internaţională, naţională,
cadrul profesional), financiare (situaţii financiare, îndatorarea existentă, capacitatea de

3
Prunea P.: “Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de reducere.”, Ed. Economică,
Bucureşti, 2003, p. 195

4
rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte întreprinderi). Prevenirea
riscului este strict legată de procedurile de garantare a împrumutului.
Riscul de imobilizare survine de la bancă, sau la deţinătorul de depozite, care nu
este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni
nereuşite a creditelor acordate. Efectele negative ale unei asemenea situaţii care afectează
pe deponent pot fi prevenite prin administrarea incorectă a depozitelor şi creditelor de
către bănci.
Riscul de credit este foarte important pentru bancă, deoarece de el depinde buna
desfăşurare şi continuitatea activităţii bancare. La baza determinării şi evaluării acestui
risc stau graficele de rambursare a ratelor creditelor acordate clienţilor. O evoluţie a
acestora este prezentată în tabelul următor:

Tabel nr.1 Evoluţia ratei restanţelor pentru creditele acordate populaţiei şi


companiilor -%-
Dec. 2001 Dec. 2002 Dec. 2003 Dec. 2004 Dec. 2005 Aug.2006
2,97 1,67 1,27 1,16 0,95 0,78
Sursa: Rapoartele anuale ale B.N.R., 2001-2005, Buletine lunare ale B.N.R., 2006

Figura nr.1 Reprezentarea grafică a ratelor restante la creditele acordate


populaţiei şi companiilor

Sursa: prelucrare după Rapoartele anuale ale B.N.R., 2001-2005, Buletine


lunare ale B.N.R., 2006

5
Conform datelor din tabel se poate concluziona că riscul de credit a fost gestionat
corespunzător de-a lungul perioadei 2001-2005 în care se înregistrează o creştere a
creditelor neguvernamentale, ponderea creditelor restante înregistrând o scădere în
perioada decembrie 2001 – august 2005 de la 2,97 la sută la 0,95 la sută. Această scădere
se datorează şi faptului că băncile sunt mult mai preocupate de garantarea creditelor, de o
prudenţă mai ridicată în ce priveşte selecţia clienţilor precum şi condiţiile de acordare a
creditelor.
Totuşi, tendinţa de creştere a maturităţii finanţărilor acordate, în contextul
creşterii semnificative a creditării, creează posibilitatea ca nivelul creditelor restante să nu
reflecte nivelul real al riscului din sistem, acesta fiind subevaluat.
Existenţa unei concurenţe puternice impune acordarea unor facilităţi de creditare
pentru acapararea unui segment cât mai mare de piaţă, pentru sporirea cotei de piaţă,
uneori acest comportament ducând la relaxarea condiţiilor de creditare, într-o proporţie
mai mare determinată şi de o percepţie optimistă asupra riscului, justificată de ponderea
redusă a creditelor neperformante.

B. În perioada actuală se observă o preferinţă a populaţiei spre depozitele


constituite pe termen scurt, comparative cu majorarea ponderii plasamentelor pe termen
mediu şi lung realizate de către bănci, (ca urmare a creşterii cererii pentru creditele de
investiţii, imobiliare/ipotecare şi destinate achiziţiilor de bunuri de folosinţă îndelungată)
care face ca riscul de lichiditate (sau riscul de finanţare) să rămână o preocupare
importantă a operatorilor din sistemul bancar românesc.
Acest risc priveşte disponibilitatea imediată a fondurilor plasate şi apare în două
condiţii : activul băncii să fie mai puţin lichid decât pasivul său şi lichiditatea prematură a
activului trebuie să antreneze pierderi specifice, care nu s-ar manifesta pentru proiecte pe
termen lung4.
Punctul de plecare în manifestarea riscului de lichiditate este comportamentul
unui număr de deponenţi care decid retragerea anticipată a depozitelor. Banii - instrument
de lucrul al băncilor- au un efect complex asupra economiei: inexistenţa sau insuficienţa

4
Stoica,Marian : „Riscul de lichiditate” articol publicat în Tribuna Economică , nr. 17/24,04,1997

6
lor atrage blocarea sistemului economic, comparativ cu excesul de bani care determină
dificultăţi în gestionarea resurselor, cu repercursiuni asupra rezultatului economic.
Asigurarea lichidităţii este o problemă de conjunctură5 şi restabilirea stării de
lichiditate necesită efectuarea de cheltuieli de către bancă, ce pot avea un efect negativ
asupra rezultatului financiar. Pentru prevenirea acestor situaţii se impune o supraveghere
permanentă a stării de lichiditate şi găsirea modalităţilor de intervenţie cel mai puţin
costisitoare.

C. Riscul de piaţă sau de variaţie a valorii activelor financiare se manifestă în


diferite forme, precum: riscul dobânzii, riscul de schimb valutar şi riscul de variaţie a
cursului activelor financiare. Riscul de piaţă este, prin conţinutul său, „un revelator al
deviaţiilor nefavorabile ale valorii de piaţă a poziţiilor dintr-un portofoliu, de-a lungul
duratei minime necesare pentru lichidarea poziţiilor, adică până la anularea riscului.”6
Riscul de piaţă înregistrează un nivel redus în condiţiile în care băncile reuşesc să
îşi echilibreze, în general, nepotrivirea (mismatch) pe maturităţi şi poziţia valutară, în
situaţia în care rata dobânzii practicată la credite este fluctuantă.
Astfel, creşterea ponderii creditelor acordate pe termen mediu şi lung companiilor
şi populaţiei, în condiţiile în care depozitele bancare ale acestora au maturităţi de regulă
pe termen scurt (Figura nr. 2), ar putea determina preocupări referitor la capacitatea
băncilor de a gestiona acest risc de nepotrivire a maturităţilor.
Jklg

klkjl

hk

hjm

5
Cocriş, Vasile : „Management Bancar” , suport de curs, anul IV, Finanţe şi Bănci, 2006-2007
6
C. Brendea, V.E.Dăeanu, M. Zamfirescu, M. Ghiţă : Op.cit., pag.35

7
hgFigura nr.2 Reprezentarea grafică pe maturităţi a activelor şi pasivelor bancare
aferente companiilor şi populaţiei

Sursa: prelucrare după Rapoartele anuale ale B.N.R., 2004 - 2006

Riscul dobânzii este determinat de variaţia fluxului de numerar ca urmare a


schimbărilor ce intervin în nivelul ratelor dobânzilor, cu efecte negative asupra băncii.
Variaţia preţului activelor financiare şi pasivelor datorată modificării ratei dobânzii poate
transforma diversele riscuri la care este supusă activitatea bancară, cum ar fi riscul de
creditare, într-o ameninţare majoră pentru bancă. În cea mai mare parte, riscul de
dobândă aferent activităţii în monedă naţională, este asumat de clienţii băncilor. Riscul
ratei dobânzii are la bază două componente, şi anume:
 riscul investiţiei (riscul unor eventuale pierderi în patrimoniul net al
societăţii bancare);
 riscul venitului (riscul de a realiza pierderi din venitul net din dobânzi).
Riscul de schimb se manifestă ca posibilitate a băncii de a înregistra pierderi în
evoluţia cursului de schimb influenţată în mod direct de riscul ratei dobânzii. Oscilaţia şi
evoluţia imprevizibilă a cursului de schimb creează tututror participanţilor la tranzacţii
efectuate în monedă străină expuneri la riscul valutar, cu impact asupra rezultatului
financiar. Acest risc se manifestă numai la băncile implicate în operaţii valutare pe cont
propriu sau în numele clienţilor. O dată cu diversificarea activităţii de creditare în valută,

8
acest risc prezintă o importanţă deosebită pentru bancă mai ales în ultimii ani când aceste
credite au cunoscut o creştere galopantă.
Riscul de variaţie a valorii activelor financiare din portofoliu (riscul de emisie sau
risc de tranzacţionare) corespunde pierderii sau lipsei de câştig ce poate rezulta din
variaţia valorii acţinilor deţinute de o instituţie. Modificările frecvente de preţuri, rapide
şi de amploare ce caracterizează o piaţă eficientă, deoarece acţiunea factorilor care
influenţează variaţia raportului dintre cerere şi ofertă a activelor financiare este
compensată de modificarea corespunzătoare a preţului acestora, care acţionează în scopul
reinstalării echilibrului pe pieţele financiare. Management-ul acestui risc este complicat
de volatilitatea ridicată a cotaţiilor euro/dolar pe pieţele internaţionale şi de
disponibilitatea redusă a instrumentelor de hedging pe piaţa românească. Totodată, se
poate constata că dimensiunea dezechilibrului extern creşte probabilitatea producerii unei
„corecţii valutare”.

D. Riscul de faliment - riscul de capital sau riscul de îndatorare exprimă


probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile
rezultate din activitatea curentă şi ca aceste pierderi să afecteze în mod negativ
plasamentele creditorilor băncii. Între toate aceste grupe de risc se exercită o interacţiune
permanentă deoarece ele exprimă doar aspecte diferite ale aceluiaşi potenţial de risc -
operaţiile bancare curente. Banca poate cunoaşte dificultãţi financiare periodice, ca de
exemplu întârzierea plãţilor în anumite momente ale anului sau în perioade de accelerare
a creşterii. Chiar dacã viabilitatea întreprinderii nu e pusã în pericol, imaginea sa se poate
degrada datoritã perturbãrilor periodice.
Permanenţa unor dificultãţi de achitare a obligaţiilor este expresia unei fragilitãţi
economice şi financiare structurale. Ele pot genera restrângerea activitãţii, reducerea
efectivului de salariaţi, restructurarea sistemului de gestiune sau în cazurile foarte grave,
falimentul bãncii.
fg
g
g
gg

9
I.2. Riscurile de prestare sunt generate de inadaptibilitatea băncii la noile
servicii şi produse ca urmare a unui slab serviciu de marketing şi lipsa de talent
managerial pentru noile pieţe şi cuprind riscul operaţional, riscul tehnologic, riscul
produsului nou, riscul strategic.
Riscurile operaţionale sunt legate de tratamentul administrativ şi contabil al
operaţiunilor ce fac obiectul unor calificative diverse: riscul operaţional, riscul
administrativ, riscul de procedură în tratament/contabilizare sau riscul de back-office 7.
Riscul operaţional exprimă probabilitatea ca banca să devină incapabilă să mai asigure
servirea clienţilor într-un mod rentabil. Acordul BASEL II stabileşte pentru bănci
metodologii de calcul mai precise a rezervelor de capital pe care trebuie să le facă luând
în calcul riscurile de credit, comerciale şi operaţionale. Ceea ce constituie însă un element
de noutate este faptul că BASEL II introduce ca o condiţie esenţială riscul operaţional în
calcularea cerinţelor de capital. Cu alte cuvinte, cu cât este mai eficient managementul
riscului operaţional al unei bănci, cu atât mai puţini bani sunt necesari să fie blocaţi în
rezerve. Riscul operaţional este definit de BASEL II ca fiind "riscul pierderii rezultate în
urma neconformităţilor sau inadecvării proceselor interne, personalului, sistemelor sau
din cauza unor evenimente externe". Este deci evident că această cerinţă relativă la riscul
operaţional trebuie să includă nu numai disponibilitatea informaţiilor, dar si
confidenţialitatea şi integritatea acestora. În această accepţiune, metodele de securitate a
informaţiilor din cadrul unui Sistem de Management al Securităţii Informaţiilor constituie
o piatră de temelie în managementul riscului operaţional alături de cerinţele Sistemului de
management al calităţii precum şi a altor cerinţe best practices din domeniul financiar.
Riscul tehnologic referitor la calitatea şi structura ofertei de produse financiare
care au un ciclu de viaţă propriu şi tind să fie înlocuite de produse mai performante.
Alegerea incorectă a momentului scoaterii de pe piaţă a unui produs sau a momentului
introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative şi banca este expusă în
permanenţă riscului manifestat ca urmare a faptului ca momentul ales să nu fie cel mai
adecvat din punctul de vedere al maximizării profitului bancar.
Riscul produsului nou este specific inovărilor în sfera produselor financiare.
Exprimă probabilitatea cumulată a producerii mai multor evenimente adverse, precum:
7
Roxin,Luminiţa Violeta: “Gestiunea riscurilor bancare”, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1997,
pag.13

10
situarea cererii sub nivelul anticipat sau depăşirea nivelului planificat al costurilor
specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale.
Riscurile strategice (riscul de afaceri) – asociate cu mediul afacerilor din
domeniul bancar - exprimă probabilitatea de a nu alege strategia optimă în condiţiile date.
Este inerent oricărei selecţii de pieţe, produse şi zone geografice pe care o implică
definirea strategiei băncii într-un mediu complex.

I.3. Riscuri ambientale sunt riscuri asupra cărora banca fie nu are control, fie are
un control limitat, manifestându-se sub următoarele forme :
Riscul de fraudă (riscul de deficit) este un risc de ordin intern, exprimând
probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte acte contrare intereselor băncii de
către angajaţii acesteia.
Riscul economic este asociat evoluţiei mediului economic (la nivel naţional şi
regional) în care acţionează banca şi clienţii acesteia. Exprimă probabilitatea diminuării
performanţei băncii ca urmare a unei evoluţii adverse a condiţiilor de mediu. Aceasta
influenţează calitatea plasamentelor, volatilitatea resurselor şi potenţialul de risc.
Riscul concurenţial (competiţional) - determinat de similitudinea produselor şi
serviciilor oferite de celelalte bănci sau instituţii financiare - exprimă probabilitatea
reducerii profitului în condiţiile modificării raporturilor de piaţă în defavoarea băncii.
Este inerent activităţii bancare deoarece majoritatea produselor financiare oferite pe piaţă
de o bancă sunt oferite şi de alte instituţii financiare.
Riscul legal - reflectă faptul că băncile trebuie să opereze în contextul stabilit de
reglementările legale în vigoare chiar dacă acestea le creează un dezavantaj competitiv
faţă de alte instituţii financiare concurente.oioo

11
Capitolul II. Măsuri de prevenire a riscului creditelor acordate
populaţiei

In România bãncile au fãcut faţã tuturor factorilor de instabilitate financiarã într-


un context de instabilitate generalã generatã de procesul de tranziţie. Tranziţia a însemnat
pentru bãncile româneşti modificarea statutelor (ele operând ca societãţi pe acţiuni), a
cadrului legal de operare (legea permiţând angajarea într-o gamã largã de operaţiuni
financiare), libertatea în alegerea partenerilor interni şi externi, concurenţa din partea
altor instituţii financiare (fondurile de plasament) şi altor bãnci (româneşti, create dupã
1990 şi strãine), reducerea refinanţãrii directe de cãtre banca centralã, schimbarea
permanentã a normelor prudenţiale de cãtre BNR şi deteriorarea situaţiei financiare a
majoritãţii clienţilor mari. In aceste condiţii, pentru conducerea bãncilor, implementarea
unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca şi asimilarea de cãtre
salariaţi a unor noi tehnici şi instrumente de gestiune a riscurilor.
Dezvoltarea creditelor acordate populaţiei a fost determinată în mare parte de
creşterea puterii de cumpărare a populaţiei înregistrată în ultimii ani, pe fondul sporului
salariilor reale, reducerii şomajului concomitent cu scăderea inflaţiei .
În scopul minimizării expunerii la riscurile aferente creditelor acordate populaţiei,
băncile pot folosi ca instrumente specifice organizarea şi stuctura procesului de creditare.
Utilizarea corectă a acestora stă la baza gestiunii riscului client în mod active.
Riscul de creditare se manifestă sub toate aspectele numai la bancă. Din acest
motiv băncile trebuie să aplice măsuri specifice care să le poată proteja corespunzător.
Măsurile de prevenire a riscului manifestat în cadrul relaţiei de creditare au un caracter
foarte complex, determină evitarea sau cel puţin reducerea consecinţelor manifestării
acestuia, fiind structurate pe următoarele trei categorii:
 măsuri preventive;
 măsuri operative;
 măsuri curative.

12
II.1. Măsuri preventive
Orice relaţie de credit desfăşurată este caracterizată de un risc specific. Astfel,
pentru diminuarea şi prevenirea acestui risc banca este obligată să respecte reglementările
şi limitele impuse de Normele B.N.R. nr.8/1999. Riscul legat de credit se concretizează în
riscul de insolvabilitate a clientului ( ce poate duce la pierderea sumei acordate drept
împrumut) şi riscul imobilizării manifestat în momentul în care clientul nu rambursează
la scadenţă suma cuvenită băncii. Limitarea riscului de insolvabilitate a clientului poate fi
realizată prin constituirea de garanţii personale (care nu asigură băncii nici un avantaj
juridic asupra clientului său) sau reale (ce constau în afectarea specială a unor bunuri
individualizate pentru garantarea creditului8, fiind formate din ipoteci şi gajuri) în profitul
băncii.
În acordarea creditelor se urmăresc o serie de factori dintre care cel mai important
este determinarea capacităţii creditului de a produce venituri viitoare. Estimarea acesteia
se poate realiza prin diverse mijloace de observare şi evaluare şi „se îmbină cu
posibilitatea de restrângere a volumului de operaţiuni în curs, fără perturbarea echilibrului
economic al gestiunii”9, în defavoarea capacităţii de îndatorare a agentului economic.
Rolul principal în estimarea şi prevenirea sau limitarea riscului de nerambursare îl
constituie prudenţa şi intuiţia lucrătorului bancar, deoarece rezultatul operaţiunii de
creditare depinde în mod cert de exactitatea datelor culese şi analizate. Certitudinea cu
care sunt efectuate aceste previziuni nu împiedică banca să impună constituirea unor
garanţii reale sau personale la dispoziţia ei, garanţii corespunzătoare mărimii creditul
cerut.
Posibilitatea de repartizare a creditului pe diferiţi întreprinzători, în scopul
fracţionării riscului ce decurge din modificarea condiţiilor de credit constituie un alt
element important în estimarea şi prevenirea riscului.
În această etapă banca stabileşte o rată a dobânzii care să acopere atât rata inflaţiei
cât şi rata dobânzii percepută de B.N.R. la creditele de refinanţare, în virtutea asigurării
profitului. În acelaşi sens, pentru operaţiile de scontare banca îşi va stabili o taxă de
scontare mai mare decât cea percepută de B.N.R., respectiv taxa rescontului.

8
Stere, Popescu : “Riscuri financiar-bancare în economia de piaţă”, Editura I.N.I.D., Bucureşti, 1998,
pag.27
9
Stere,Popescu ,Idem 27, pag.28

13
Caracteristic domeniului de creditare a populaţiei, accentul se pune pe analiza
cererii de creditare, cu ajutorul metodei credit - scoring-ului, metodă ce permite evaluarea
riscului de nerambursare cu ajutorul unei note şi presupune selectarea informaţiilor ce
caracterizează fiecare client în parte. Etapele de constituire a unui scorecard (fişei de
evaluare) sunt următoarele:
 colectarea datelor;
 evidenţierea datelor care sunt relevante procesului de evaluare;
 fiecare dintre aceste informaţii primesc o notă pe o anumită scală, iar
totalul comparat cu o notă limită de referinţă oferă posibilitatea băncii de a
decide sau nu acordarea creditului.
Activitatea de scoring nu se limitează la un rezultat bun/rău, existând date care nu
sunt luate în considerare într-o analiză clasică, liniară. Din acest motiv, această metodă
afectează în timp profitul instituţiei care o aplică.

II.2. Măsuri operative


Acestea cuprind un sistem de măsuri menite să evite punerea băncii în faţa
riscului apărut. Încheierea contractului de creditare în condiţii avantajoase pentru bancă
constiuie o primă măsură de acest gen. Printre alte măsuri din această categorie fac parte:
 perceperea comisionului de neutralizare şi verificarea utilizării
disponibilului din contul de credit, mai ales în situaţia în care debitorul nu
utilizează banii conform condiţiilor prevăzute în contract;
 perceperea comisionului de gestiune direct din contul clientului, acoperind
cheltuielile de administrare a riscului, de acordare şi urmărire a creditelor;
 perceperea unui comision de risc pentru a acoperi riscurile client/
operaţiune/ ţară, ce se aplică la valoarea contractului încheiat;
 verificarea documentelor contabile ale agenţilor economici;
 calcularea indicatorilor de performanţă a activităţii agenţilor economici,
precum: cifra de afaceri, profitul net, gardul de îndatorare, utilizaţi în
determinarea permanentă a poziţiei debitorului pe piaţă.

14
 colectarea veniturilor din dobânzi şi perceperea comisioanelor aferente
fiecărei operaţiuni;
 verificarea regularităţii încasărilor şi plăţilor din cont.
Desfăşurarea normală a activităţii operative impune existenţa unui sistem
informaţional adecvat şi deţinerea de cunoştinţe în utilizarea calculatorului.
În situaţia în care debitorul nu rambursează împrumutul la scadenţă, după
anunţarea acestuia, banca trece la măsuri curative.

II.3. Măsuri curative


O măsură curativă are în vedere dreptul băncii de a întrerupe contractul de credit
în cazul în care constată neîndeplinirea obligaţiilor din contract, întârzieri în plata ratelor
scadente, nederularea contractelor, deteriorarea garanţiilor. În cazul în care debitorul nu-şi
onorează plăţile nici după avizarea de către bancă, aceasta va recurge la o serie de măsuri
extreme, precum:
 execuţia garanţiilor reale;
 reclamarea clientului la un tribunal de comerţ;
 recuperarea sumelor de la giranţi.
O altă măsură de acest gen o reprezintă constituirea unui fond de rezervă pentru
evitarea riscurilor. Băncile comerciale pentru constituirea de rezerve repartizează 20%
din profitul brut anual, până ce fondul costituit egalează capitalul, apoi 10% până ce
fondul de rezervă depăşeşte capitalul. Rezerva generală pentru riscul de credit este
constituită prin aplicarea cotei de 2% asupra soldului creditelor existente.
Necesitatea de gestionare mai prudentă a riscului de credit, în ultimii ani, a
favorizat practica asigurării creditelor acordate populaţiei. În plus, sunt asigurate şi
bunurile de folosinţă îndelungată achiziţionate prin credit, iar în cazul creditelor de
imobiliare, băncile impun, pe lângă asigurarea imobilului care face obiectul contractului,
şi încheierea unei asigurări de viaţă (Figura nr.3).
hg
h
jhghk

15
Figura nr.3 Reprezentarea grafică a creditelor asigurate în totalul creditelor
acordate populaţiei

Sursa: prelucare date după Rapoartele anuale ale B.N.R., 2001- 2005

Potrivit graficului se poate observa o creştere substanţială a creditelor asigurate de


la 2,2% în 2000 la 16,7% în 2004. Acest lucru este posibil şi ca urmare a creşterii
măsurilor de prudenţă luate de bănci în scopul limitării riscurilor la care sunt supuse. Deşi
aceste asigurări nu fac parte din categoria asigurărilor obligatorii, totuşi în solicitarea şi
acordarea unui credit banca solicită încheierea unei asigurări în favoarea sa, astfel
diminuându-şi riscul la care se expune prin creditare.
Gestiunea, managementul şi contabilitatea riscurilor care acţionează în domeniul
bancar se impune a fi corelate cu realităţile curente legate de schimbările economice şi a
pieţelor financiare. Această abordare pune accentul pe responsabilitatea principalilor
participanţi la procesul economic, corelată cu managementul diferitelor dimensiuni ale
riscului financiar. Toate aceste măsuri de prevenire a riscului luate de către societăţile
bancare contribuie la gestionarea corectă a portofoliului de credite.
ghg
gh

16
Concluzii

Printre preocupările Băncii Centrale de a realiza un sistem bancar sigur, modern


şi competitiv, care să poată asigura o bună intermediere, să genereze încredere publicului
şi să satisfacă cerinţele posibililor clienţi se concretizează, între altele, monitorizarea
sistematică a pieţei interne a produselor şi serviciilor bancare şi a tendinţelor înregistrate
în sectorul bancar european.
O dată cu integrarea României în Uniunea Europeanǎ s-au produs o serie de
modificǎri în planul politicii monetare a BNR, legislaţiei bancare, a structurii sistemului
bancar cât şi la nivelul fiecǎrei instituţii de credit. Aceasta a avut drept urmare o intrare
substanţială de capital strǎin, datoratǎ liberalizǎrii pieţei bancare româneşti şi
implementǎrii licenţei bancare unice care a condus la amplificarea concurenţei şi la
creşterea calitǎţii, diversităţii şi atractivităţii serviciilor şi produselor bancare.
Fidelizarea clienţilor şi mulţumirea acestora de produsele oferite constituie o
barieră pentru pătrunderea pe piaţă a noilor concurenţi. Potrivit expresiei “Clientul nostru
este stǎpânul nostru”, banca trebuie sǎ dezvolte, în mod activ, o relaţie pe termen lung cu
clienţii sǎi, pe baza încrederii reciproce. Vor avea de câştigat băncile care oferă produse
bancare de cea mai bunǎ calitate, cele mai bune performanţe (dobânzi atractive la
depozite, perioade de graţie la împrumuturi) sau care au caracteristici noi (parolarea
conturilor).
Principalele produse de pe piaţa bancară oferite persoanelor fizice sunt depozitele
şi creditele. În ceea ce priveşte creditele acordate acestui segment de clienţi, acestea au
drept scop satisfacerea nevoii de locuinţǎ, de acoperire a cheltuielilor curente precum şi
de achiziţionare a unor bunuri de folosinţǎ îndelungatǎ care, în contextul modernizǎrii şi
tehnologizǎrii societǎţii sunt indispensabile.
În ultima perioadă, creditele acordate persoanelor fizice - imobiliare, ipotecare,
de nevoi personale sau de consum - au luat o amploare deosebitǎ, înregistrând o evoluţie
exponenţialǎ, având la bază nevoia umanǎ de siguranţǎ, de securitate, de a avea un spaţiu
care sǎ-i satisfacǎ cerinţele de locuit cu dotǎrile şi utilitǎţile necesare. Acest ritm de
creştere semnificativă a creditului, precum şi îndreptarea acestuia cu preponderenţă spre

17
populaţie şi spre diversificarea creditelor în valută reprezintă caracteristici întâlnite în
ultimii ani nu numai în România ci şi în ţările din Europa Centrală şi de Est.
Extinderea şi diversificarea ofertei de creditare face şi condiţiile de acordare a
creditelor mai atractive, mai eficiente , totuşi creditul ipotecar rămâne cel mai scump şi
mai complex produs de creditare destinat persoanelor fizice, în prezent fiind accesibil
doar populaţiei cu venituri peste media generală. Totuşi, puterea de cumpǎrare a
populaţiei creşte continuu determinând modificarea consumului în favoarea dotǎrii cu
bunuri de folosinţǎ îndelungatǎ.
După o perioadă în care activitatea bancară a fost axată mai mult pe activitatea de
creditare a clienţilor instituţionali, începând cu 2002 – 2003 a avut loc un boom al
creditului de consum, urmat de creditul imobiliar şi ipotecar, segmentul de retail
începând sǎ se apropie de poziţia pe care o ocupǎ în ţǎrile cu sisteme bancare dezvoltate,
inclusive asigurarea premiselor de aliniere la cerinţele sistemului bancar european.

18
Bibliografie

1. Amariei, Grigore : “Creditarea bancară şi creşterea economică”, Editura Universităţii


Al.I.Cuza, Iaşi, 2003
2. Berea,Aurel Octavian, Stoica,Emilia Cornelia : “Creditul Bancar – coordonate actuale
şi perspective”, Editura Expert, Bucureşti, 2003
3. C. Brendea, V.E.Dăeanu, M. Zamfirescu, M. Ghiţă : „Riscul şi performanţa creditului
bancar în România”, Bucureşti, 2001
4. Cocriş, Vasile : „Management Bancar” , suport de curs, anul IV, Finanţe şi Bănci,
2006-2007
5. Dardac,Nicolae, Barbu, Teodora : “Momedă.Bănci.Politici monetare.”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005
6. Hoanţă, Nicolae : „Bani şi bănci”, Editura Economică, Bucureşti, 2001
7. Ilie,Mihai : „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Editura Expert,
Bucureşti, 2003
8. Levente, Katona : “Performanţa creditării şi dezvoltarea locală”, Bucureşti, 2003
9. Matiş D., Palfi C. : “ Creditul ipotecar în România în ultimii 10 ani”, articol publicat
în Revista Finanţe Bǎnci Asigurǎri, Nr. 11/ noiembrie 2006
10. Prunea P.: “Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de
reducere.”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003
11. Roxin,Luminiţa Violeta: “Gestiunea riscurilor bancare”, Editura Didactică şi
Pedagogică,Bucureşti, 1997
12. Stere, Popescu : “Riscuri financiar-bancare în economia de piaţă”, Editura I.N.I.D.,
Bucureşti, 1998
13. Stoica,Marian : „Riscul de lichiditate” articol publicat în Tribuna Economică , nr.
17/24,04,1997

Bibliografie normativă:

19
14. *** Lege nr. 289/2004 din 24/06/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 611
din 06/07/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate
consumatorilor, persoane fizice
15. ***Regulamentul nr.3 din 12 martie 2007 privind limitarea riscului de credit la
creditele destinate persoanelor fizice, publicat în Monitorul Oficial nr.117/14.03.2007

Bibliografie electronică:
16. www.bcr.ro
17. www.bnro.ro
18. www.bobanzi.ro
19. www.finansbank.ro
20. www.ghiseulbancar.ro
21. www.wall-street.ro

20