Sunteți pe pagina 1din 19

CUPRINS:

INTRODUCERE.............................................................................................................................2

CAPITOLUL I. MODALITĂŢI DE CREDITARE...................................................................4

1.1. Principiile activitatii de creditare.........................................................................................4

1.2. Creditarea agentilor economici............................................................................................5

CAPITOLUL II. STRATEGII DE CREDITARE OPERATE DE BĂNCILE

COMERCIALE.............................................................................................................................7

2.1. Garantarea creditelor - principalul mijloc de protejare faţă de riscul creditării.................7

2.2. Tehnici şi procedee de gestionare a resurselor de creditare...............................................12

CONCLUZII................................................................................................................................17

BIBLIOGRAFE...........................................................................................................................18

1
INTRODUCERE
O dată cu trecerea economiei Republicii Moldova la relaţiile de piaţă au fost reorganizate
principalele sale elemente structurale, inclusiv sistemul bancar. După dezmembrarea sistemului
centralizat şi constituirea sistemului bancar naţional, unele bănci de stat s-au transformat în bănci
comerciale. În aceeaşi perioadă, în Republica Moldova au fost înfiinţate o serie de bănci
comerciale
Actualitatea temei investigate a prezentei teze constă în faptul că, anume în condiţiile
economiei de piaţă, expunerea băncilor comerciale la pericolul diferitelor categorii de riscuri
financiare şi funcţionale este deosebit de mare, ceea ce nu era caracteristic pentru activitatea
operaţională a băncilor de stat.
Astfel, factorul principal care determină actualitatea prezentei lucrări de cercetare constă în
implementarea şi adaptarea practică în sistemul bancar al Republicii Moldova a experienţei
internaţionale de management al creditelor bancare.
Analiza lucrărilor ştiinţifice, scrise de autori străini şi de autori moldoveni, şi studierea
situaţiei din sistemul bancar al Republicii Moldova au demonstrat că procesele de eficientizare a
funcţionării instituţiilor financiare şi de extindere a prezenţei lor pe piaţă nu sunt frânate doar de
capacitatea mică a acesteia. Principalele impedimente strategice constau în caracterul inadecvat
şi în lipsa de coordonare a bazei financiare-legislative cu condiţiile economice reale, precum şi
în calitatea inferioară a managementului creditelor bancare al unor instituţii financiare, care, în
practică, conduc la înrăutăţirea structurii activelor, scăderea eficienţei operaţiunilor şi, în ultimă
instanţă, la insolvabilitatea băncilor comerciale. Acest concurs de împrejurări, în condiţiile
actuale, confirmă cu prisosinţă actualitatea temei tezei de faţă.
Scopul lucrării, conform temei investigate, constă în identificarea problemelor de evaluare
a organizării procesului de creditare de băncile comerciale în urma analizei detaliate a stării
efective a pieţei de capital al Republicii Moldova în ce priveşte expunerea la riscurile exterioare
şi interioare, financiare şi funcţionale, şi în formularea factorilor riscurilor bancare în calitatea
de concluzii şi recomandări în vederea soluţionării problemelor existente şi perfecţionării acestui
sistem.
Pornind de la scopul urmărit, sarcinile (obiectivele) cercetării sunt:
– analiza concepţiilor fundamentale ale creditelor, studierea experienţei bancare
internaţionale avansate şi evaluarea gradului de admisibilitate a folosirii acesteia în activitatea
practică a băncilor din R. Moldova;
– determinarea nivelului de corespundere a bazei legislativ-financiare condiţiilor actuale
ale economiei de piaţă;

2
– evaluarea tendinţelor şi prognozarea perspectivelor dezvoltării sistemului financiar-
bancar al R. Moldova, ce influenţează nemijlocit gradul de predispoziţie a băncilor la diferite
categorii de riscuri;
Structura lucrării. Teza e compusă din introducere, trei capitole, sinteza rezultatelor
obţinute, concluzii şi recomandări, bibliografie, şi lista abrevierilor utilizate în teză..
Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea diverselor metode, cel mai frecvent utilizate
fiind: metoda sistemică, metoda normativă, metoda statistică, metoda grafică şi dinamică. De
asemenea, pe parcursul cercetării ne-am propus să utilizăm şi alte metode de cercetare cum ar fi:
de sinteză; analiza economică; compararea; inducţia şi deducţia, aplicate în dialectica cunoaşterii
materiei şi societăţii, precum şi alte procedee şi instrumente de cunoaştere ştiinţifică a proceselor
economice.

3
CAPITOLUL I. MODALITĂŢI DE CREDITARE

1.1. Principiile activitatii de creditare

Activitatea de acordare a creditelor se bazeaza pe urmatoarele principii generale:


a) activitatea de angajare si acordare a creditelor sub toate formele, precum si activitatea
de asumare a unor riscuri, se bazeaza pe resursele proprii si atrase ale bancii.
In acest scop, este necesar ca evidenta contabila sa fie structurata pe un sistem de conturi,
corespunzator, in lei si valuta, de credite si disponibilitati deschise diferentiat, pe urmatoarele
categorii: feluri de valuta; termen scurt, mijlociu, lung; feluri de capital ale agentilor economici:
de stat, privat, mixt, strain sau al persoanelor fizice1.
Contabilitatea externa, condusa si organizata cu ajutorul calculatorului, asigura
distribuirea zilnica a extraselor de cont bancare ale clientilor, balanta soldurilor conturilor
clientilor si balanta rulajelor conturilor clientilor in forma stabilita de comun acord cu Directia
Clientela, in functie de necesitatea de analiza, controlul si evidenta acestora in materie de
disponibilitati si credite existente in conturile clientilor, conturi pe care le au in administrare2.
b) elementele de analiza care vor sta in toate cazurile la baza asumarii de catre banca a
unor angajamente sunt urmatoarele:
1) incadrarea in strategia generala a bancii; aceasta strategie generala a bancii vizeaza atat
mentinerea pe linia politicii monetare a BNR cat si obtinerea unui profit cat mai mare,
evitarea riscurilor, gestionarea cat mai eficienta a resurselor bancii;
2) situatia concreta a fiecarui client; se vor urmari lichidarea, bonitatea, solvabilitatea,
responsabilitatea activitatii desfasurate, precum si pozitia pe piata a fiecarui agent economic;
3) activitatea de asumare de angajamente si de derulare a operatiunilor de creditare, va fi treptat,
pe masura posibilitatilor, descentralizata in sensul aprecierii serviciilor de clientela din punct
de vedere al localizarii teritoriale.
In acest scop, data fiind tendinta generala de descentralizare a activitatii economice se vor
urmari deschiderea cat mai rapida de sucursale, in toate resedintele de judet si in marile orase
industriale.
1) in toate cazurile, se va urmari corelarea directa, generala a posibilitatilor de refinantare
existente in momentul respectiv;
2) o atentie deosebita se va acorda categoriilor de garantii ce se vor putea fi obtinute in
acoperirea angajamentelor asumate, in numele clientilor sai, intre care, un loc deosebit
trebuie sa ocupe garantiile materiale reale oferite de client, bazate pe propria loc activitate,
precum si garantiile bugetare;
1
Rusu C. Managementul afacerilor mici şi mijlocii. - Chişinău, Editura Logos, 1993, - 54p.
2
Ibidem, p.57

4
3) Directia Contencios, va trece la executarea garantiilor reale (ipoteci, gajul, scrisorile de
garantie sau firma etc.) sau actionarea in justitie pentru recuperarea creantelor detinute asupra
clientilor, in cazul in care se constata una din urmatoarele situatii:
a) una din declaratiile pe linie financiar contabila, de organizare contabila, sau de orice alta
natura solicitata de banca, se va dovedi falsa;
b) obiectul nu se inscrie in parametrii de eficienta economica;
c) clientul nu are suficiente disponibilitati in conturile sale pentru achitarea la termen si in
cuantumul prevazut, a obligatiilor ce-i revin, fata de banca;
d) derularea operatiunilor legate de angajamentele asumate de banca, pentru si in numele
clientelei, trebuie sa asigure alocarea unor sume importante pentru constituirea de
provizioane de risc, daca tinem seama de gradul de incertitudine ridicat, generat de faptul
ca majoritatea clientilor sunt noi, precum si de necesitatea acoperirii angajamentelor
asumate in conformitate cu practica bancara internationala.

1.2. Creditarea agentilor economici.

In general nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii pentru a face fata in
intregime cheltuielilor ocazionale de desfasurare normala a activitatii complexe a fiecarui agent
economic (productie, investitii, comerciala etc.). La orice agent economic apar dezechilibre,
disfunctionalitati in cazul trezoreriei, al gestiunii intreprinderii. De aceea creditul de trezorerie
ocupa o pondere insemnata in totalul creditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar cand
activul circulant din bilant nu poate fi acoperit integral din incasari si din fondul de rulment. Se
poate afirma ca in cadrul creditelor de exploatare creditul de trezorerie detine primul loc. Orice
agent economic detine active circulante importante determinate in primul rand de activitatea de
productie si in al doilea rand, de creantele asupra clientelei. La orice agent economic, sursele de
finantare trebuie sa fie suficiente pentru a face fata nevoilor de acoperire a activului circulant.
In tara noastra, fondul de rulment are in general un volum mai mare decat in tarile cu o
economie dezvoltata, ca urmare a vitezei mai mici de rotatie a mijloacelor circulante in general si
a ciclului de fabricatie mai lung. De aceea, avand in vedere si faptul ca mijloacele proprii de
finantare sunt limitate, putem afirma ca la noi, necesitatea creditelor bancare este mai mare.
Adaugam la cauzele de mai sus si stocurile mai mari de produse finite care nu se vand (ca
urmare a nefolosirii marketingului vanzarii) si incasarilor restante care au ajuns la un nivel de
nesuportat. Necesarul total de fonduri si deci de credite este determinat si de modul de gestionare
al agentului economic. Daca printr-o gestionare eficienta a fondurilor se poate asigura rotatia
stocurilor, recuperarea mai rapida a creantelor nemobilizate, obtinerea prelungirii creditului

5
furnizorilor, cresterea avansurilor primite de la partenerii de afaceri, putem vorbi de o reducere a
necesarului de credite al agentilor economici3.
Exista mai multe clasificari de credite bancare acordate agentilor economici in functie de
varietatea si complexitatea raporturilor de creditare, de gruparea operatiunilor de credit.
In economia de piata exista cinci mari feluri de credite si anume:
 creditul bancar;
 creditul comercial;
 creditul obligatar;
 creditul ipotecar;
 credit de consum.
1.Creditul bancar este acordat de catre banci persoanelor fizice si juridice pe termen scurt,
mijlociu sau lung. Aceste credite se pot acorda cu sau fara inscrisuri, cu garantii reale
sau fara pe obiecte ale creditarii sau global.
2.Creditul comercial se acorda sub forma de marfa. El satisface atat interesul
producatorului (deci agentul economic producator) de a vinde mai repede marfa, cat si
pe cel al comerciantului care nu are fonduri sa le elibereze direct la primirea marfii.
3.Creditul obligatar apare in raporturile dintre institutiile de stat si agentii economici in
calitate de debitori, pe de o parte si creditori, pe de alta parte. Aceste raporturi se
concretizeaza in faptul ca primii emit obligatiuni, iar creditorii sunt subscriitori si
detinatori ai acestor obligatiuni.
4.Creditul ipotecar este destinat activitatii imobiliare si se bazeaza in principiu pe
proprietatea privata. El presupune o conventie intre creditor si imprumutat, care
cuprinde in esenta proprietatea (ca garantie a rambursarii imprumutului), conditiile si
scadentele, penalitatile si circumstantele in care se poate pierde proprietatea.
5.Creditul de consum se acorda pe termen scurt sau mijlociu, persoanelor individuale,
pentru acoperirea valorii marfurilor si serviciilor procurate din comert sau pentru
recreditarea creantelor contractate in acest scop.
Bancile comerciale din tara noastra acorda urmatoarele tipuri de credite, in functie de
scopul pentru care sunt solicitate:
 credite pe termen scurt cu durata de rambursare de pana la doi ani;
 credite pe termen mediu cu durata de rambursare de 1 – 5 ani;
 credite pe termen lung cu durata de rambursare de peste 5 ani.

3
Perju I., Platon S., Nipomici Gh. Note de curs privind instruirea directorilor executivi ai AEIC. - Chi şin ău, RISP

6
CAPITOLUL II. STRATEGII DE CREDITARE OPERATE DE BĂNCILE
COMERCIALE.

2.1. Garantarea creditelor - principalul mijloc de protejare faţă de riscul


creditării.

Creditele se acorda, de regula, prin bănci, angajează fonduri ce nu aparţin băncii. Acest
lucru explica necesitatea, in scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce ii sunt încredinţate ca
bancherul sa-si consolideze poziţia sa de creditor prin garanţii personale sau reale. Astfel banca
cere garanţii asigurătorii atât debitorilor săi cit si unor terţe persoane fizice sau juridice, numiţi
garanţi.
Garanţii reale.
Aceste garanţii sînt reprezentate de bunuri mobile sau imobile din patrimoniul debitorului
sau al unui terţ, oferite pentru îndestulare in mod preferenţial a unui creditor.
Tipuri de garanţii reale:
1. Ipoteca
Este o garanţie imobiliara fără deposedare convenţionala fiind o înţelegere intre banca, si
client sau girant.
Obiectul ipotecii îl constituie bunurile imobile (clădiri) si terenuri. Ipoteca este
consemnata intr-un înscris care poate fi un contractat de ipoteca sau un act de garanţie imobiliara
in care sînt prezentate valoarea creditului, determinarea exacta a bunului ipotecat si valoarea
luata in garanţie.
Pentru ca un bun ipotecat sa poată fi acceptat de banca acesta trebuie sa îndeplinească
următoarele condiţii:
- sa fie proprietate si sa se afle in circuitul civil;
- sa existe o piaţa sigura pentru acesta;
- bunul sa fie situat in zone de interes;
- clădirile sa permită amenajări si adaptări;
- sa fie asigurat.
Ipoteca este considerata ca o garanţie sigura, mai ales daca este vorba de o ipoteca de
rang I, care presupune ca debitorul nu afectează imobilul respectiv numai decât in favoarea
băncii creditoare.
Dar având in vedere particularităţile economiei moldoveneşti, chiar si in cazul agenţilor
economici privaţi, siguranţa pe care o oferă ipoteca are o anumita relativitate.
2. Gajul

7
Gajul este o alta modalitate de garanţie reala fiind instituit asupra bunurilor corporale si
necorporale aflate in circuitul civil.
Contractul de gaj este un contract accesoriu contractului de credit.
* Gajul cu deposedare:
- gaj cu deposedare (amanetul) asupra unor bunuri de valoare deosebita (bijuterii, lucrări de arta,
metale preţioase), hârtii de valoare si titluri de valoare negociabile emise in forma materializata
(acţiuni, obligaţiuni nominative si la purtător etc.) in condiţiile art. 1685 si 1686 Cod civil si art.
480 alin. 1 si 2 Cod comercial. Certificatele de acţionar nu se pot gaja, gajul acestora neavând
nici o valoare.
- gaj cu deposedare asupra bunurilor mobile din patrimoniul împrumutatului in
conformitate cu art. 480 alin. 1 si 2 Cod comercial;
- gaj cu deposedare asupra unor titluri de credit (cambii si bilete la ordin avalizate de
bănci, instituţii specializate de tipul Fondului de Garantare, societari comerciale cu rating
ridicat), warante, conosamente ale împrumutatului, constituit prin gir cu clauza “valoare in
garanţie” conform art. 479 alin, 1 si 2 Cod comercial sau prin contract scris conform art. 480
alin. 1 si 2 Cod comercial.
* Gajul fără deposedare
- gaj fără deposedare asupra unor bunuri mobile ale împrumutatului de genul celor
prevăzute la art. 480 alin. 4 Cod comercial cu transcrierea lui in Registru (cu condiţia verificării
acestora atât la acordarea cit si pe toata durata creditului). Pentru bunurile mobile, împrumutatul
va prezenta asigurarea contractuala satisfăcătoare Băncii, care nu poate fi mai mica decât
valoarea expertizată a bunului asigurat, încheiata la o societate agreata, pentru toata durata
rambursării creditului;
- gaj fără deposedare asupra fondului de comerţ al debitorului, care va preda băncii titlurile si
documentele constatatoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor constituind fondul de
comerţ, având obligaţia de a face menţiune, privind gajul, la Registrul Cometului conform art. 21
lit. a) din Legea nr. 26/1996. Clientul va prezenta băncii copia menţiunii care atesta operaţiunea
de mai sus.
Pe timpul constituirii gajului asupra fondului de comerţ, debitorul nu poate înstrăina
bunurile care formează obiectul acestuia.
Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale
pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi comerciale, in scopul atragerii
clientului si implicit obţinerii de profit.
Bunurile corporale care fac parte din fondul de comerţ sunt materiile prime, materialele
destinate a fi prelucrate, precum si produsele rezultate din activitatea comerciala, iar bunurile

8
incorporale sunt investiţiile, know-how-ul, mărcile de fabrica, de comerţ, licenţele. Fondul de
comerţ nu cuprinde creanţele si datoriile comerciantului.
- gaj fără deposedare asupra unor titluri de valoare negociabile, emise in forma dematerializata:
acţiuni, părţi sociale, obligaţiuni nominative sau nenominative, pentru care transferul cu titlu de
gaj se efectuează prin înscrierea in Registrul societarii emitente a menţiunii “pentru cauza de
garanţie” sau bonuri de tezaur/titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor pentru care transferul
cu titlu de gaj se efectuează, pe baza solicitării acesteia de înscriere in Registrul titlurilor de stat
de la Banca Naţionala a Moldovei, a menţiunii “pentru cauza de garanţie”.
2. Bunurile cumpărate prin credit.
O alta modalitate de garantare a creditului consta in garanţiile prezentate chiar de
bunurile achiziţionate din împrumutul primit.
4. Cesiunea de creanţa.
Cesiunea de creanţa este o convenţie scrisa prin care creditorul transmite o creanţa a sa
unei alte persoane.
Pârtile implicate sânt:
- cedentul
- cesionarul
- debitul de cedat
pot fi cedate creanţele din:
- livrări mărfuri
- executări de lucrări
- prestări de servicii.
Deşi reprezintă o garanţie sigura, frecvent acoperita de către bănci, acest fapt nu este
valabil si pentru băncile moldoveneşti, care din cauza existentei pieţei paralele, sînt puse in
situaţia unei dificile daca nu chiar imposibile urmăriri a creanţelor debitorilor.
In principiu garanţia presupune ca debitorul sa pună la dispoziţia băncii sale (creditoare)
drepturile privind încasarea contravalorii mărfurilor, lucrărilor si serviciilor vândute si respectiv
prestate unor terţi (de către aceştia).
Daca in celelalte cazuri, problemele băncilor in valorificarea garanţiilor sînt de natura
exogena, aici, totuşi, analogic seriozitatii partenerilor debitorului băncii este elementul cheie al
previzionarii si gestionarii riscului.
Garanţiile personale
Acestea reprezintă un mijloc juridic de garantare a obligaţiilor prin care una sau mai
multe persoane juridice se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu creditorul, sa
plătească datoria debitorului, in cazul in care nu o va putea plăti el însuşi.

9
Tipuri de garanţii personale:
1. Fidejusiunea (cauţiunea)
Fidejusiunea este un contract accesoriu, unilateral, consensual si cu titlu gratuit, folosit in
cazul persoanelor fizice.
2. Garanţia bancara (scrisoarea de garanţie)
Scrisorile de garanţie guvernamentale si cele emise de bănci reprezintă de departe cele
mai sigure garanţii pe care le poate accepta o banca in vederea acordării unui credit. Deşi teoretic
scrisorile de garanţie bancare sînt acceptate la valoarea (nominala) înscrisa pe document,
inexistenta transparentei bancare - lipsa informaţiilor cu privire la loialitatea băncii emitente -
face ca in Moldova banca acceptatoare sa manifeste o anumita rezerva fata de garanţia
respectiva.
3. Depozitul bancar
Acesta reprezintă o garanţie materiala sub forma unei sume de bani depusa de debitor sau
de garant la banca.
Garanţiile personale nu reprezintă o practica curenta in cadrul băncii.
Totuşi, daca in spatele clientului solicitant se afla o firma puternica, atunci banca acorda creditul
si chiar poate reduce necesarul de garanţii cu până la 20%. Astfel daca solicitantul găseşte cel
puţin doi giranţi care sa se angajeze sa plătească la scadenta (in locul sau) datoriile fata de banca,
atunci creditul este acordat.
Persoana fizica va trebui, in acest caz sa facă dovada unor venituri lunare nete si certe in
anumite plafoane. Contractul de fidejusiune este practicat si pentru persoanele juridice, ceea ce
presupune ca daca firma solicitanta nu poate acoperi integral necesarul de garanţii restul până la
120% poate fi garantat de o alta firma.
Alte garanţii acceptate de banca
Banca mai poate accepta, drept garanţii pentru creditele solicitate, metale preţioase sau
obiecte de arta, acestea fiind incluse in categoria gajului cu deposedare. Prin proprii săi
specialişti evaluatori banca ia întotdeauna in considerare valoarea de piaţa (reala) si cea de
catalog (nominala).
Nu este o condiţie obligatorie ca evaluarea sa fie efectuata de experţii băncii, aceasta puţindu-se
desfăşura prin orice alt organ autorizat.
Este insa nevoie de confirmarea BNM asupra numărului de carate, valorii si autenticităţii
respectivelor bunuri. Banca îşi va lua o marja de siguranţa in funcţie de preţul de circulaţie ale
acestora.
Solicitanţii mai pot prezenta spre acceptare bilete la ordin si cambii, banca considerându-
le “bune si sigure”. In prezent sînt acordate credite asociaţiilor de salariaţi in vederea privatizării.

10
Elementul avut in vedere ca garanţie este acţiunea societarii. Cesiunea de creanţe este practicata
intr-o pondere foarte scăzuta procedeul fiind considerat nesigur de către banca, mai ales in
condiţiile blocajului financiar actual. Pentru un client care si-a probat insa seriozitatea de-a
lungul timpului, banca ia in considerare si o astfel de eventualitate.
Cit despre acreditiv, banca îl accepta numai ca modalitate de plata si prin urmare îl
foloseşte drept garanţie.
Modalitatea de garantare a creditelor
a) Garanţiile acceptate de banca la data acordării creditului trebuie sa acopere in proporţie
de cel puţin 120% valoarea creditului si a dobânzii aferente perioadei de creditare.
Bunurile imobiliare aduse in garanţie vor fi acceptate de către banca in procent de 70%
din valoarea reevaluata.
Bunurile mobiliare aduse in garanţie si cele procurate din credit vor fi acceptate de banca
astfel:
- 50% din valoarea bunurilor mobile cu vechime mai mare de un an;
- 80% din valoarea bunurilor mobile aduse din import pe anul in curs;
- 50% din valoarea stocurilor existente sau procurate din credit;
- 100% (la valoarea lor: depozitele bancare; scrisorile de garanţie; obiectele de arta,
bijuteriile, metale si pietre preţioase)
- 80% din valoarea creanţelor certe, lichide si exigibile aduse in gaj;
- 100% in cazul titlurilor de valoare in care avalistul, acceptatul sau emitentul vor fi bănci sau
instituţii financiare.
b) - dreptul de gaj asupra materiilor prime si materialelor supuse prelucrării se menţine pe
întreaga perioada de creditare si se extinde si asupra producţiei neterminiate, semifabricatelor si
produselor finite rezultate.
- bunurile mobiliare care se consuma inclusiv cele procurate din credit gajate, vor putea fi
înlocuite de debitori prin altele de aceiaşi natura, calitate, cantitate si valoare.
c) Pentru creditele pe termen mediu si lung valoarea garanţiilor constituite va acoperi in
proporţie de cel puţin 120% valoarea creditului plus dobânda pentru primul an, adăugindu-se
următoarele condiţii:
- daca garanţiile se depreciază valoarea lor scăzând sub 120% din creditul nerambursat si
dobânda aferenta anului următor se recurge la consolidarea garanţiilor si la rambursarea
creditului înainte de scadenta;
- daca in primul an de derulare a creditului pe termen mediu si lung, dobânzile si ratele
scadente nu sînt plătite la timp, banca are dreptul sa treacă la sistarea imediata a creditării si la
declasarea procedurii de recuperare a creditului si a dobânzii aferente.

11
d) Bunurile cumpărate din credite se iau in calcul garanţiei creditului in toate cazurile
chiar daca suma garanţiilor prezentate de client e suficienta.
Daca banca constata ca bunul respectiv e ameninţat sa dispară sau sa piardă din valoare, este in
drept sa ceara luarea de masuri pentru conservare sau sa se treacă la rambursarea creditului
înainte de scădere.
e) Pentru obiectivele de investiţii mari pentru care clienţii nu au garanţii asigurătorii in
limita solicitata de banca acestea se pot completa cu garanţii acordate de :
- Fondul de Garantare a creditelor, care acoperă până la 70% din valoarea garanţiilor necesare,
restul de 50% fiind in sarcina clientului;
- Fondul de Garanţie a Creditului Rural, care garantează in proporţie de 60%, insa partea
neacoperită (negarantata) si nu din întregul de 120%.
f) Toate bunurile aduse in garanţie se vor asigura la o societate de asigurări cu menţiunea
expresa de cesionare a drepturilor de despăgubire pentru bunurile asigurate. Deci, creanţa cu
privire la despăgubiri se substituie bunului ipotecat sau gajat, astfel incit banca in calitate de
creditor, îşi menţine dreptul sau de preferinţa chiar daca bunul a dispărut. Cesiunea de creanţa
rezultata din asigurarea bunurilor nu este o forma independenta de garanţie.

2.2. Tehnici şi procedee de gestionare a resurselor de creditare

Băncile şi instituţiile de credit specializate sînt acele instituţii care, prin statutul lor sau
prin lege, au atribuţii funcţionale într-o sferă a creditului într-o anumită ramură a economiei
naţionale sau execută în exclusivitate operaţii de un anumit gen.
Datorită existenţei concurenţei interbancare, bancile vor trebui să-şi păstreze şi să atragă
noi clienţi prin măsuri atractive pentru aceştea; dobînzi mai mici pentru creditele acordate,
dobînzi mai mari acordate pentru sumele acestora din conturile deschise la banca respectivă,
perceperea unor comisioane moderate în condiţiile asigurării unor servicii prompte şi de calitate.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor lor, băncile trebuie să beneficieze de personal competent,
de o extindere a computerizării, a gamei operaţiunilor efectuate prin prelucrarea automată a
datelor.
Alte măsuri ce pot asigura dezvoltarea sistemului bancar pot fi: calcularea periodică a
indicatorilor bancari şi luarea de măsuri pentru îmbunătăţirea calitativă a acestora, introducerea
unor calcule de actualizare, corelarea permanentă a ratei dobînzii cu dobînda pieţei pentru
contracararea inflaţiei.
În ceea ce priveşte raporturile de credit, perfecţionarea şi reglementarea acestora
reprezintă o necesitate firească a societăţii, ca parte a reglementării generale a raporturilor

12
economice, dată fiind implicarea largă a agenţilor economici, a populaţiei, a banilor cît şi rolul
motor al creditului în desfăşurarea mecanismului economic.
Pentru reglementarea generală a relaţiilor este necesar un cadru legislativ democratic,
care să asigure desfăşurarea corectă şi eficientă a acestor relaţii.
De asemenea, este necesară instituirea şi funcţionarea unor organisme speciale, de
control, supravegheate şi coordonate cum ar fi: consilii consultative şi de decizie bancară,
alcătuite în scopul de a asigura orientarea deciziilor majore în corelarea cu interesele agenţilor
economici; autorităţi de control bancar cu atribuţii de supraveghere şi control asupra îndeplinirii
atribuţiilor bancare specifice: asociaţii profesionale bancare cu rol important în implementarea
unui climat de colaborare între societăţile bancare.
Orientarea dezvoltării economice şi intensificarea dezvoltării anumitor sectoare
economice ar fi premise pentru accentuarea specializării băncilor.
Politicile monetare şi de credit realizează şi au ca obiectiv unic dimensionarea resurselor
de credit ale băncilor. Astfel, în condiţiile unui volum mai mare de credite acordate, economia va
facilita creşterea economică, prin acestea putînd acţiona diferenţiat asupra zonelor economice
sau a ramurilor economice.
Perfecţionarea managementului bancar are următoarele scopuri:
a) mărirea volumului serviciilor prestate de bancă;

b) micşorarea cheltuielilor şi pierderilor de la nerambursarea creditelor;

c) mărirea preţului la aceste servicii în legătură cu mărirea calităţii lor şi siguranţei,


ceea ce în condiţiile concurenţei nu prea este prielnică.
Una din funcţiile managementului bancar vizează cuantificarea performanţelor ce trebuie
obţinute în urma fructificării resurselor mobilizate. În ultimă instanţă, scopul oricărui
întreprinzător bancar îl constituie maximizarea profitului. În consecinţă prin raportarea acestuia
la principalii factori care îl generează pot fi relevate interdependenţele în evoluţia performanţelor
bancare.
Însă, în aprecierea activităţii bancare considerăm că nu este suficientă cunoaşterea
modului de construire a sistemului de indicatori, ci, mai ales, precizarea intervalelor în care ei
pot varia. Realizarea acestui deziderat implică cunoaşterea rezultatelor obţinute de ţările avansate
din punct de vedere economic.
O altă funcţie a managementului bancar are în vedere optimizarea nivelului costurilor de
funcţionare a instituţiilor aferente, respectiv raportului dintre venituri şi cheltuieli.
Un asemenea obiectiv nu este unul strict bancar, realizarea sa interesînd societatea în
ansamblul ei şi cuprinzînd în sine unele aspecte contradictorii în condiţiile în care sectorul

13
bancar are funcţionalitate dată, cu cît cheltuielile sînt mai mici, cu atît sistemul este mai
performant.
Aplicarea eficientă a managementului bancar poate fi efectuată numai în complex cu
funcţionarea metodelor şi pîrghiilor mecanismului financiar ce reprezintă un sistem de acţiuni a
pîrghiilor financiare, manifestate prin organizarea, planificarea şi stimularea utilizării resurselor
financiare.
Operaţiunile pasive reprezintă pentru bancă modalităţi de constituire a resurselor. Din
această categorie fac parte:
a) Constituirea depozitelor;

b) Scontul şi rescontul;

c) Capitalul propriu şi fondurile de rezervă.


Constituirea depozitelor
Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare prezintă una din funcţiile
principale ale băncii. Depozitele bancare au un dublu caracter:
 pe de o parte constituie obligaţii ale unor bănci faţă de depunători, derivînd din
mobilizarea capitalului temporar disponibil al clienţilor;
 pe de altă parte, depozitele bancare reprezintă pentru depunători creanţe faţă bancă, de
fapt mijloace de plată pe care aceştea le pot utiliza în orice moment pentru efectuarea
de plăţi către terţi, prin operarea în cont.
Depozitele bancare reprezintă, pe lîngă o formă de existenţă a banilor, respectiv, a
băncilor de cont, şi una din principalele forme de mobilizare a capitalului temporar disponibile.
Depozitele la vedere se caracterizează printr-un grad mare de elasticitate, deoarece
evoluţia disponibilităţilor din depozitele la vedere înregistrează permanent o anumită variaţie al
soldurilor. Cu toate acestea utilizarea sumelor provenite din depozitele la vedere se poate face cu
prudenţă, în limitele soldului minim permanent ce exprimă posibilităţile reale de fructificare prin
folosirea sumelor respective ca resursele de creditare.
Certificatele de depozit sînt titluri de credite pe termen emise de bancă ce atestă
depunerea unei anumite sume de bani de către o persoană fizică sau juridică. În baza acestora,
suma poate fi încasată la scadenţă împreună cu dobînda aferentă.
b)Scontul şi rescontul
Reprezintă modalităţi de procurare de resurse noi prin cedarea portofoliului de efecte
comerciale.
Scontul este mărimea procentuală a dobînzii percepută de bănci asupra valorii nominale a
efectelor de comerţ - cambii, bilet la ordin, cec, mandat - achitate înainte de scadenţei.

14
Operaţiunea prin care banca achiziţionează la vedere, de la unul din clienţii săi, o creanţă
la termen oferind suma înscrisă pe efectul de comerţ, mai puţin comisionul şi dobînda, poartă
denumirea de scontare.
Mărimea dobînzii depinde de următoarele elemente:
 valoarea titlului de comerţ;
 perioada pînă la scadenţă;
 taxa (rata) scontului.
Scontul poate fi fixat de Banca Naţională şi reprezintă o pîrghie a politicii de credit, fiind
punct de preferinţă la stabilirea ratei dobînzii pentru diverse operaţiuni de credit şi un instrument
de influenţare a activităţii economice generale, deoarece scăderea scontului face mai accesibilă
creditele şi stimulează afacerile, favorizînd însă emigraţia capitalurilor, cu efecte negative asupra
balanţei de plăţi şi asupra cursului de schimb a monedei naţionale, iar majorarea scontului
frînează cererea de credite, favorizează atragerea de capitaluri străine şi creşterea cursului de
schimb al monedei naţionale.
Rescontul reprezintă mărimea procentuală a dobînzii reţinută de către Banca Naţională, în
calitatea sa de bancă centrală, la operaţiunile ce intervin între aceasta şi băncile comerciale care
solicită credite pe seama efectelor de comerţ neajunse la scadenţă şi aflate în portofoliul propriu.
Operaţiunea de transmitere a cestor titluri de credit între cele două instituţii este denumită
rescontare.
Similare rescontului sînt şi operaţiunile de lombardare, de fapt operaţiuni de împrumut pe
garanţii de efecte publice (obligaţiuni şi bunuri de tezaur), operaţiuni prin care banca de depozit
obţine de la banca de emisiune resurse pe termen scurt, valorificîndu-şi astfel portofoliul de hîrtii
de valoare.
c) Capitalul propriu şi fondurile de rezervă
Capitalul şi fondurile de rezervă se constituie pe seama profitului şi au un aport relativ
redus în formarea resurselor de creditare ale băncilor, deoarece banca, fiind o societate de
acţiuni, formează capitalul propriu prin emisiune şi subscriere de acţiuni.
Acţiunile sînt indivizibile, iar banca nu recunoaşte decît un singur proprietar pe fiecare
acţiune. Dacă sînt mai mulţi proprietari în indiviziune asupra unei singure acţiuni, aceştea trebuie
să delege un reprezentant pentru exercitarea drepturilor de proprietate.
Acţiunile pot fi nominative sau la purtător, forma acestora urmînd a fi stabilită de către
Consiliul de Administraţie a Băncii.
Gestionarea eficientă a activelor presupune soluţionarea alternativei risc - profit în
vederea optimizării acestui raport.

15
Fie că sînt naţionalizate sau particulare, iar statul este socialist sau liberal, băncile ca şi
întreprinderile, sînt administrate în funcţie de obiectivele de maximizare a profiturilor şi de
minimizare a riscurilor – cu respectarea restricţiilor reglementare.
Pentru ca o bancă să realizeze un serviciu, este necesar ca produsele sale bancare
(constituite, în principal, din dobînzile percepute la creditele acordate) să depăşească cheltuielile
bancare (constituite, în principal, din dobînzile plătite pentru resursele complectate) şi cu soldul
astfel colectat, numit produs bancar net (PBN) să fie mai mare decît cheltuielile de exploatare
(cheltuielile cu personalul, impozite, chirii, amortismente). Aceşti indicatori se pot exprima prin
următoarele ecuaţii:
Produse bancare – Cheltuieli bancare = PNB
PNB – Cheltuieli de exploatare = Rezultat
Această abordare, care corespunde în mod simplificat, planului contabil bancar, arată că
rentabilitatea băncilor se analizează la două niveluri: pe de o parte, produsul bancar net, iar pe de
altă parte, cheltuielile de exploatare.

16
CONCLUZII
Se poate considera că activitatea bancară constă în vînzarea creditelor la un preţ stabilit
(dobînda creditelor) şi răscumpărarea lor la un preţ diferit şi inferior (rata de rambursare a
creditelor). În această optică, produsul bancar net este similar adaosului comercial tradiţional.
Formarea sa rezultă dintr-un volum de afaceri (capitaluri investite) şi dintr-o rată a beneficiului
(diferenţa dintre dobînzile medii ale creditelor acordate şi cele ale depunerilor colectate).
Managementul performanţei bancare implică, pe lîngă cunoaşterea unor tehnici şi
procedee de lucru specifice şi dimensiunea umană a activităţii managerului bancar.
Personalitatea oamenilor, pe de o parte şi nevoia lor de a fi conduşi, organizaţi şi
coordonaţi, pe de altă parte, constituie cei doi poli între care se situează managerii.
Un management eficient înseamnă, în banca mai mult decît oriunde, planificare, creare de
permise, provocare, într-un cuvînt gestionarea schimbării în mod permanent. Numai prin
elementul uman managerul bancher poate provoca schimbarea şi, din acest motiv, o componentă
esenţială a strategiei băncii este aceea privind resursele umane.
Iată de ce esenţială pentru activitatea managerială este cunoaşterea oamenilor, a
colaboratorilor, a calităţilor şi defectelor umane şi profesionale ale acestora, a aspiraţiilor şi
problemelor care îi frămîntă şi chiar a hoby-urilor pentru a se instaura un climat favorabil, de o
comunicare reală interumană subordonat şi orientat atingerii obiectivelor vizate, pe un orizont de
timp mai apropiat sau mai îndepărtat.
În ceea ce priveşte sistemul bancar în Republica Moldova încă nu corespunde nivelului
european: serviciile prestate sînt limitate, este insuficient susţinut businesul mic şi mijlociu (mai
cu seamă în domeniul producerii), nu corespunde standardelor europene evaluarea riscurilor
creditare, automatizarea operaţiunilor bancare, structura organizatorică a băncilor, calitatea
serviciilor oferite, modul de primire şi raporturile cu clientela. Toate acestea au condiţionat
actualitatea cercetării problemelor managementului bancar la etapa actuală.

17
BIBLIOGRAFE
Acte legislativ-normative, hotărari ale Guvernului şi Parlamentului
1. Legea Republicii Moldova cu privire la instituţiile financiare nr.550-XIII din
21.07.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1/2 din 1.01.1996
2. Legea Republicii Moldova privind organizaţiile de microfinanţare nr. 28-XV din 22 iulie
2004 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.138-146 din 13.08.2004
3. Strategia de Creştere Economică si Reducere a Sărăciei pe anii 2004-2006. Guvernul
Republicii Moldova // www.scers.md
4. Regulamentul BNM cu privire la acordarea de către băncile comerciale a creditelor de
consorţiu din 3.02.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.38-39 din
14.07.1995
5. Regulamentul BNM privind incheierea acordurilor cu persoanele afiliate băncilor
comerciale, inclusiv eliberarea creditelor nr.1/09 din 10.11.95 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.67 din 30.11.1995
6. Regulamentul BNM cu privire la creditele “mari” nr.3/09 din 15 decembrie 1995 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.70 din 14.12.1995
7. Regulamentul BNM cu privire la creditele Republicii Moldova nr. 87-89/1974 din
24.09.1998

Monografii, manuale, teze de doctor, broşuri


8. Bulgac C. Managementul dezvoltării sistemului bancar in Republica Moldova // teza de
doctor in ştiinţe economice. - Chişinău, ASEM, 2000. - 160 p.
9. Burlacu N., Cojocaru V. Management. - Chişinău, ASEM, 2000. - 473 p.Borş I. Relaţii
valutar - financiare
10. Caraganciu A., Iliadi Gh. Monedă si credit. - Chişinău, ASEM, 2004. - 249 p.
11. Centrul pentru Dezvoltarea Rurală. Curs de creditare pentru AEIC (modulul 1 şi
2). - Chişinău, Bizpro –Moldova, 2002. - 117 p.
12. Cobzari L., Dicova I. Managementul bancar. - Chişinău, ASEM. 1998. – 139
13. Enicov I., Oboroc I. Riscuri şi instrumente financiare de acoperire.- Chişinău,
Evric 263 p.
14. Grigoriţă C. Activitatea bancară. - Chişinău, ULIM, 2002, - 257 p.
15. Grigoriţă C. Activitate bancară, ediţia a II-a, - Chişinău, Editura Cartier, 2004,
16. Ionescu L. Băncile şi operaţiunile bancare. Institutul Bancar Roman, - B
Economică, 1996, - 528 p.

18
17. Mirzac V., Pădure I. Controlul intern in Asociaţiile de Economii şi Imprumut ale
Cetăţenilor. - Chişinău, Editura Arc, 2002, - 198 p.
18. Oboroc I. Gestiunea băncilor problematice din Republica Moldova in condiţiile
instabilitate economică // autoreferat al tezei de doctor in ştiinţe economice, ASEM, 2001
19. Perju I., Platon S., Nipomici Gh. Note de curs privind instruirea directorilor
executivi ai AEIC. - Chişinău, RISP
20. Roxin L. Gestiunea riscurilor bancare. - Bucureşti, Editura Didactică si
Pedagogică, 1997,- 287 .

19