Tema 5: Managementul activelor

1. Principiile fundamentale ale investițiilor bancare

2. Politica de credit- principii de formare și de gestiune
3. Gestiunea profoliului de investiții în valori mobiliare

1 Respectarea legalității, siguranța investitiilor , profitabilitatea asigurarea lichidității sunt principiile

fundamentale ce stau la baza deciziile manageriale privind investitiile facute de banca in scopul
atingerii obiectivului fundamental. Respectarea legalitatii vizeazaatit aspecte tehnice cit si protectia
legalaa a portofoliului de investitii.
Prin legea bancara se impune respectarea unor reguli privind plasamentele:
1. Imprumuturile acordate unui singur debitor nu pot depasi 15% din totalul fondurilor proprii
le bancii.
2. Respectarea unui nivel minim de lichiditate determinat in unctie de de scadentele creantelor
si angajamentelor bancii.
3. Valoarea creditelor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca sau personalului
acestuia nu pot depasi 10% din valoarea fondurilor proprii ale bancii.
4. Nici o banca singura sau in cadru grupului de persoane care actioneaza fara permisiune scrisa
de BNM nu poate sa detina in capitalul unei persoane juridice o cota de 20% si mai mult din
capitalul persoanei juridice si depaseste comform valorii ei contabile , 5% din capitalul
reglementat al bancii
5. Valoarea totala a investitiilor in imobilizari corporale al unei banci nu poate depasi 50% din
fondurile proprii ale bancii.
6. Bancile nu pot acorda credite garantate cu propriile actiuni sau conditionate de vinzarea sau
cumpararea propriilor actiuni. Pe baza restrictiilor impuse de legislatie tinind cont de
conjunctura economica si de pozitia bancii in sistemul bancar , fiecare banca isi elaboreaza
propriile politici privind plasamentele. Creditele, participatiile la capitalul altor societatii ,
plasamente in titlurile financiare trebuie analizate cu multa grija si in deplina cunoastere de
cauza privind posibilitatile de rambursare in valoarea si la termenele din cont. Fiecare banca
isi asuma un grad de risc si trece prin eexperienta pierderii definitive ale activelor sau
recuperarea intirziata si partiala a unor active , pierderi ce pot fi micsorate pintr-o analiza
prealabila a plasamentelor potentiale pe care banca le-ar putea , precum si prin urmarirea
modului de uilizarea a banilor pe toata perioada derularii contractului.
Investitiile pe piata interbancara sunt relativ sigure in masura in care cei ce se imprumuta pe aceasta
piata sunt bancii cunoscute si aceste investitii sunt garantate cu valori mobiliare de stat.
Problema sigurantei investitiilor se impune in cazul imprumuturilor pe care banca le acorda
societatilor comerciale sau persoanelor fizice.
Aceste credite sunt expuse riscului de a nu fi rambursate la scadenta din urmatoarele cauze:
1. Din cauza debitorului respectiv si in special din cauza situatiei financiare , de productie sau
comercializare, precum si de componenta managementului agentilor economici.
2. Din cauza sectorului sau ramurii economice in care activeaza debitorul
3. Situatia in ansamblu a economiei nationale
4. Din cauza bancii
Nevoile de lichiditate : retragerea de depozite sau cererile pe care banca trebuie sa le satisfaca pentru
a ramine un intermediar financiar riguros . Satisfacerea nevoilor de lichiditate impune o arbitrare
permanenta a legaturii dintre scadentele resurselor si plasamentele bancii. Bncile mai trebuie sa
posede suficiente ective lichide pentru a face fata cererilor de credite si retragerilor de depozite.
Aceasta este o constrigere pentru managerii bancii in atingerea obiectivului fundamental caci banca
utilizeaza profituri maari din plasamente pe termen lung si nu pe termen scurt.
 Cel mai lichid activ este numerarul in casierie. Lipsa lui poate duce la probleme pentru banca .
plasametele in depozite pe piata interbancara sunt usor tarnsferabile in lihiditati. Asigurarea
lichiditatii bancii in conditiile de profitabilitate ridicata depinde in mod decisiv de realizarea unor
investitii in conditii de siguranta care sa asigure rambursabilitatea conform termenelor stabilite .
Obtinerea profitului reprezinta scopul investitiilor pe care banca le face.
Bancile trebuie sa gestioneze in mod eficient activele pentru a creste proportia dintre profitul si
capitalul propriu in vederea atingerii obiectivului fundamental. Modul cum sunt abordate de catre
managerii bancii principiile fundamentale ale investitiilor bancare se reflecta sintetic prin raportul
dintre profitul obtinut si capitalul propriu al bancii. Obtinerea unui profit mare nu este doar un scop
in sine ci si o necesitate pentru asigurarea unei pozitii sanatoase a bancii in cadru sistemului bancar.

2 In sens larg, politica de credit este o activitate ce reglementeaza relatiile dintre banca si debitor,
si care orienteaza spre realizarea acestor relatii la un nivel cit mai inalt si calitativ. Fundamentarea
politicii de credit e reflectată in Registru intern privind politica de credit. Aici sunt determinate
standardele si proceduri de creditare, imputernicirea si sarcinile personalului bancii , metode si
instrumente de gestiune a portofoliului de credit.Politica de credit , fiind un document analitico-
metodic, precizeaza cerintele de perfectare a documentelor necesare, colectarea si analiza
informatiei, metode de determinare a solvabilitatii clientilor etc, este un indrumator in luarea
deciziilor finale. Acest document permite personalului bancii sa respecte principiile de baza a
activitatii de creditare , a distribuirii eficiente a resurselor in diverse tipuri de credite . Se aplica
diverse metode de mentinere a rentabilitatii operatiunilor de credit.
Gestiunea riscului de credit presupune folosirea metodelor multilaterale , ca ajutorul carora este
posibil dispersarea riscului , diversiificarea, preintimpinarea , absorbirea, compesarea, sau
transferarea lui.
Getiunea riscului se realizeaza la toate etapele de creditare.
La prima etapa se determina bonitatea solicitantului de credit pe baza documentelor finale
prezentate, se evalueaza calitatea si suficienta gajului, sau altor tipuri de asigurare a creditului.
La următoarea etapa este necesar un sistem intreg de control intern a riscului creditor si ca un
element esential in acest proces o constituie gestiunea portofoliului de credite . Aceasta notiune
presupune culegerea in ansamblu a diferitor tipuri de credite acordate clientilor. Cu toate acestea ,
concepul de portofoliul presupune administrarea creditelor pe baza unei analize si reglementari
speciale. Formarea si analiza portofoliului de credite permite bancii sa mentina pozitia stabila sau sa
se extinda pe piata creditara, sa perfecteze metode de acordare a seviciilor de credit , sa evalueze
calitatea operatiunilor de credit.
Portofoliul de credit are 2 functii:
1. Functia analitica- desfasurind activitatea de creditare, banca analizeaza circulatia creditelor
si prognozeaza dezvoltarea lor.Formind portofoliul de credit banca alege cele mai
convenabile domenii de creditare. In acest sens, portofoliul de credit este un clasificator al
creditelor acordate. El structureaza creditele dupa grupele de clienti, dupa domeniul de
acordare a creditelor, determina clintii prioritari, determina care din crdite vor fi mai
eficeinte.
2. Functia a 2 – asigura diversiificarea riscului de credit in scopul diminuarii si micsorarii
acestora. Gestiunea portofoliului permite bancii sa dezvolte sau sa rețină operatii de credit ,
sa perfecteze structura lor, sa asigure satabilitatea calitatii creditelor acordate.
Analiza portofoliului de credite se bazeaza pe anumite principii:
1. Gestiunea portofoliului nu se limiteaza doar cu domeniul de creditare , dar este imbinata si
cu alte domenii a activitatii bancare , ca de exemplu atragerea resurselor , studierea pietelor,
gestiunea lichiditatii si solvabilitatii, care sunt strins legate cu rentabilitatea portofoliului de
credite.
 2. Analiza portofolului de credit este o cerctare permanenta si sistematica ce permite aprecierea
structurii si calitatii creditelor in dinamica si in comparatie cu alte activitatii ale bancii
3. Analiza portofoliului de credit permite bancii sa utilizeze rezultatele obtinute in luarea
deciziilor si de catre alte subdiviziuni ale bancii.
4. Getiunea portofoliului de credit se bazeaza pe anumite criterii si indicatori. Fiecare banca
elaboreaza sistemul de indicatori proprii pe baza experientei, utilizind instrumente si
experienta in practica bancara autonoma si mondiala. In formarea portofoliului de credite
prioritate au domeniile cu un risc mai redus , cu posibilitatea de a obtine un venit cit mai
mare. Gestiunea portofoliului de credite presupune determinarea criteriilor de evaluare a
creditelor, a structurii portofoliului, a sistemului de indicatori pentru evaluarea calitatii
creditelor luind in considerare riscul aferent fiecarui credit, motivelor schimbarii structurii
portofoliului, suficientei rezervelor si asigurarea crearii rezervelor adecvate, regulilor de
revizuire sistemica a portofoliului de credit, care vor permite o clasificare obiectiva a
acestuia. In acest scop, trebuie sa fie definite clar responsabilitatile departamentului de credit
ale oficiului bancii si a felialelor , reguli cu privire la procesul intern de informare a datelor
si procedeelor de control.Gestiunea riscului de creditare se efectueaza cu utilizarea metodelor
de administare si evaluare atit a fiecarui imprumut in parte cit si a portofoliului de credit in
intregime. In practica bancara autohtona evaluarea calitatii unui imprumut se bazeaza pe pe
rambursarea la timp a datoriei de baza , a dobinzii si de prezenta asigurarii suficiente. Cel
mai semnificativ indicator este absenta datoriei unui imprumut. Creditul nerambursat se
evidentiaza prin numarul cazurilor de modificarea a datei de rambursare, reflectate in
contractul de credit. Ca indicator al asigurarii imprumutului este existenta gajului suficient
pentru rambursarea creditului, dobinzii si cheltuielilor legate de vinzarea gajului.
Aceste criterii precum si utilizarea creditului dupa scopul stabilit in contractul de credit stau la
baza structurarii creditelor acordate in 5 categorii:
1. Standard-2%
2. Supra-5%
3. Substandard-30%
4. Dubioase-60%
5. Compromise-100%
Politica de management a riscului de credit cuprinde cel putin urmatoarele componente:
1. Procesul si modalitatile de asumare a riscului de credit
2. Criteriile de definire si modalitati de aprobare a creditelor neperformante , prelungite si
renegociate.
3. Proceduri de administrare a creditului care includ analiza continua a capacitatii debitorului
de a achita platile conform contractului
4. Evaluarea sistemului de clasificare pentru ca acesta sa corespunda cu specificul, marimea si
complexitatea activitatii bancii.
5. Procedurii pentru identificarea creditelor neperformante
6. Derullare testelor de stres pentru identificarea punctelor slabe potentiale privind pozitiile
riscului de credit in baza diferitor scenarii de risc
7. Procesul de monitorizare in limitele conformarii cu limitele stabilite privind asumarea
riscului de credit
8. Proceduri de raportare interna ce asigura conducerea bancii cu informatii adecvate cu privire
la masurarea, estimarea, si raportarea marimii si calitatii riscului de credit
9. Respectarea cerintelor BNM stabilite pentru limitarea riscului de credit printr-un sir de
regulamente: Regulamentul cu privire la expunerile mari din 05.04.19, Regulamentul cu
privire la tehnicile de diminuare a riscului de credit din 24.05.18, Regulamentul cu privire la
tratamentul riscului de credit pentru banci potrivit abordarii standardizate din 24.05.18
Evaluarea riscului de credit se face prin intermediul anumitor indicatori:
1. Raportul dintre credite totale si total active. Cu cit valoarea este mai ridicata cu atit
activitatea bancara este perceputa ca fiind mai riscanta. Marimea optima:60-70%
2. Rata creditelor restante: credite restante/ credite totale. Valoarea acestui raport trebuie sa fie
cir mai mica , pentru ca portofoliul sa fie gestionat eficient, limita maxima a acestiu indicator
este zde 6% , acest indicator se mai poate exprima si prin formula: credite restante pe termen
scurt/ credite totale pe termen scurt
Ponderea creditelor pe termen scurt , respectiv pe termen mediu si lung in total credite are in vedere
faptul ca acordarea de credite pe termen TM si TL prezinta un grad de risc mai ridicat decit
creditarea pe termen scurt.
La nivel de banca centrala se mai pot determina si anumiti indicatori exprima cantitativ relatia
dintre expunerea la risc si sursa de finantare a acestei expuneri, corelind activele bancare cu capitalul
si fondurile bancare. Raportul dintre profitul net si pierderile din din credite tin cont de faptul ca
profitul net este sursa principala de finantare a pierderilor, iar acoperirea acestora nu este singura sa
destinatie.
Analiza creditelor presupune determinarea capacitatii debitorului de a onora obligatiile de plata
asumate si se bazeaza pe caracteristiciile de evaluare cantitativa si calitativa , lindu-se in
consideratie diversi factori de risc care pot afecta negativ capacitatea de rambursare a creditului ,
fiind cunoscut sub denumirea de * cei 6 ce*:
1. Caracterul debitorului – desemneaza atitudinea lui fata de rambursarea creditului si plata
dobinzilor aferente , onestitatea, responsabilitatea si integritatea lui. Cle mai bune surse de
informaatii asupra caracterului beneficiarului de credit sunt relatiile de afaceri curente cu alte
societati bancare care au creditat debitorul intr-o perioada anterioara.
2. Capitalul- indica valoarea resurselor financiare detinute de catre debitor resurse ce ar putea fi
folosit pentru rambursarea creditului atunci cind incasarile curente sunt insuficiente pentru
acoperirea obligatiei de plata. Cu cit capitalul este mai mare , cu atit abilitatea debitorului de
a restitui imprumut este mai mare.
3. Capacitatea de plata- are in vedere resursele debitoare ce pot fi folosite pentru indeplinirea
obligatiilor prevzute . Este cel mai important factor ca caracterizeaza abilitatea de a restitui
imprumutul conform prevederilor contractului.
4. Colateralul(garantia)-activele ce pot fi folosite pentru satisfacerea obligatiunilor debitorului
daca nu se realizeaza.
5. Conditiile de mediu- privesc mediul economic general in care isi desfasoara activitatea atit
debitorul cit si creditorul, si care poate afecta abilitatea debitorului de a rambursa creditul
contractat, dar si bunavointa creditorului de a extinde creditarea.
6. Controlul- consta in identificarea impactului unei modificari in legislatie, presupunind ca
imprumutul acordat satisface standardele bancii in ceea ce priveste calitatea creditului.
Ponderea capitalului propriu -20% din total resurse, restul 80% sunt resurse atrase.
Periodicitatea analizei creditelor presupune in primul rind analiza inainte de acordare , dar si
analiza la intervale de timp, stabilite in functie de scadenta creditului pentru a asigura mentinerea sa
intre limitele stabilite. In al doilea rind , se realizeaza urmarirea creditului . O alta modalitate de
reducere a riscului de credit care are drept scop asigurarea unei revizuiri continue a creditului ce
permite rezilierea lui intr-un timp util.
Revizuirea portofoliului de credit al unei banci se realizeaza in doua etape:
1. Auditarea periodica si revizuirea creditelor existente , in sensul ca se va verifica situatia
financiara a debitorului, daca este in continuare acceptabila, daca creditul acordat este utilizat
conform destinatiei stabilite, daca pretul creditului continua sa satisfaca obiectivele de
profitabilitate a bancii
 2. Administrarea creditelor problematice , care presupune controlul pierderilor si recuperarea
maxima posibila a creditelor acordate si dobinzilor aferente
Bancile trebuie sa aiba in vedere prudenta bancara si estimarea riscului de credit pentru a reduce
efectele pe care le pot avea asupra profitului creditele neperformante. Folosireaa tehologiilor
bancare contemporane in gestiunea portofoliului de credite permite bancii sa evite perderii mari de
minimizare a riscului de credit , de a riduca rentabilitatea activitatii de creditare

3 Activitatea investitionala a bancilor comerciale – activitatea de participare in valori mobiliare

pe piata de capital din numele si initiativa proprie, cu scopul de a obtine venituri directe si indirecte .
Veniturile directe de la investirea in valori mobiliare , bancile le obtin in forma de dividende ,
dobinda sau profit din revinzare.
O componenta importanta in activitatea investitionala o constituie formarea si gestiunea
portofoliului de titluri financiare, care reprezinta- un sortiment de valori mobiliare, care asigura asa
caracteristici ca lichiditatea, profitabilitatea si riscul si care sunt administrate ca un tot intreg.
Investitiile baancare in titluri financiare se realizeaza dupa ce banca isi asigura rezerva minime
obligatorii reglementate, nevoile de lichiditate ce acopera solicitarile de imprumuturi. Titlurile
financiare joaca un rol important in gestiunea activelor bancii, permitind utilizarea fondurilor
disponibile si furnizind resurse lichide necesare bancii la un monment dat si diversificind portofoliul
bancii, in asa fel contribuind la protejarea bancii impotriva riscurilor financiare.
Scopul principal al gestiunii portofoliului de valori mobiliare consta in obtinerea profitului.
Portofoliul indeplineste 3 functii cu relatii de reprocitate:
1. Sporirea valorii, care se realizeaza prin veniturile curente a valorilor mobiliare si prin
cresterea valorii lor de piata. Sursa specifica veniturilor curente reprezinta operatiile
speculative cu valori mobiliare care au un grad de risc ridicat.
2. Crearea rezervai de lichiditate, acesta functie are o importanta semnificativa, deoarece
majoritatea resurselor bancare este compusa din depozite pe TS si la vedere care pot fi
retrase in orice moment. Lasind o parte din ressurse in titluri cu lichiditate inalta, bancile
simplifica posibilitatea gestiunii lichiditatii, deoarece aceste titluri pot fi usor realizate pe
piata sau pot fi utilizate ca gaj pentru obtinerea unui credit interbancar sau de la BNM.
Pentru crearea rezervei de lichiditate bancile folosesc titluri financiare de stat sau remitente
de prim-rang.
3. Posibilitatea de a participa la gestiunea intreprinderilor in care banca este cionteresata.
Functia acesta se realizeaza prin cumpararea pachetului de actiuni de control. Asa
posibilitate permite banci de a influenta la gestiuneea entitatii si astfel, dea controla riscurile
de credit ce permit de a obtine venituri suplimentare de la extinderea creditarii si altor
servicii bancare pentru acesti clienti. Trebuie de mentionat ca acesta functie este limitata in
multe tari, inclusiv in RM. Conform regulamentului cu privire la detinerea de catre banci a
cotelor in capitalul persoanelor juridice din 01.12.16, nici o banca singura sau in cadru
grupului de persoane ce actioneaza concertat fara permisiunea scrisa a BNM, nu poate sa
detina in capitalul unei persoane juridice o cota care reprezinta 20% si mai mult din capitalul
persoanei juridice si care depaseste conform valorii ei totale si care depaseste 5% din
capitalul reglementat al bancii. In al 2-lea rind nu poate sa detina cotele mentionate cu o
valoare contabila mai mare de 50% din capitalul reglementat al bancii.
Principalele titluri financiare sunt titlurile de stat, titlurile de valori mobiliare, de corporatii
internationale, etc.
Caracteristicile titlurilor financiare sunt:
1. Scadenta- durata pe care emitentul solicita fondurile
2. Rata dobinzii
3. Valorile nominale
 4. Venitul
5. Pretul titlului
6. Riscul asociat
7. Tratamentul fiscal
8. Volatilitatea, fluctuarea cursului bursier
9. Lichiditatea
10. Garantarea
Investitiile in titluri contribuie la profitul bancar prin venitul periodic din dobinzi sau prin aprecierea
valorii titlurilor achizitionate.
Etapele gestiunii portofoliului de investitii:
1. Coordonarea lui cu mediul bancar
2. Corelarea portofoliului de investitii cu planul de lichiditatii al bancii
3. Evaluarea posibilitatilor de gajare oferite de titlurile financiare
4. Evaluarea riscului pe care il impiedica fiecare tip de activ
5. Evaluarea venitului net fara impozit
6. Diversificarea portofoliului de investitii
7. Anticiparea evolutiei ratei dobinzii
8. Determinarea marimii portofoliului de investitii
9. Evaluarea experientei manageriale in tranzactionarea titlurilor
Contributia esentiala a portofoliului de investitii consta in posibilitatea echilibrarii pozitie de risc a
bancii si a lichiditatiii totale. In dependenta de scopul formarii pot fi implimentate diferite strategii:
in dependenta de obiectivele ancii, pot fi implimentate strategii ale administrariii portofoliului care
se refera la unul sau mai multe aspecte, precum configuratia scadentelor, dimensiunea portofoliului,
orientarea spre sectoare etc. Putem deosebi:
I. strategii centrate pe ciclu de afaceri
II. strategii centrate pe scadenta
I . Strategii centrate pe ciclu de afaceri- presupun existenta unei piete de capital bine dezvoltate si
reglementate, adoptate la mediul economic, sensibile la acesta. Ea se axeaza pe maximizarea
profitului net printr-o structura adecvata a portofoliului
1. Strategia pasiva urmareste constituirea de rezerve primare pentru asigurarea lichiditatii si de
rezerve secundare in titluri pe termen lung generate de venit, structura rezervelor urmarind si
reflectind evolutia mediului financiar. Problema rezida in planificarea sistematica a
momentelor de investitie la nivelul maxim al ratei dobinzii.
2. Strategia activa- incearca ca antipicipeze modificarile majore ale ratei dobinzii conform
ciclului de afaceri si sa ajusteze corespunzator scadentele financiare. In acest sens , banca
extinde sau restringe portofoliul de investitii si durata scadentelor in functie de cererea de
credite , determinata de evolutia ciclului de afaceri. In conditiile reducerii cererii de credite ,
bancile sunt obligate sa caute investitori cu venituri mari pentru a mentine nivelul
portofoliului net , obtinut din dobinzile la credite.Tendinta va fi de prelungire ascadentelor,
deoarece cifra veniturilor este descrescatoare si in cazul cind ratele dobinzilor cresc , banca va
vinde titlurile in pierdere sau le va conserva in portofoliu detinind un venit sub valoarea de
piata.
II .Strategii centrate pe scadenta
In conditiile unei piete de capital atractive decizia fundamentala ce se impune rezida in a
determina cind sa fie reduse scadentele titlurilor detinute in portofoliu si daca sa se realizeze
cistiguri din vinzari de titluri inainte de scadenta. Adaptarea strategii bancare in mod activ la
evolutia conditiei economice trebuie sa ia in consideratie faptul ca strategia portofoliului de investitii
impune adaptarea corespunzatoare a scadentelor, modificarea raportului dintre titlurile impozabile si
cele neimpozabile si modificarea tipului titlurilor obtinute.
 Astfel , strategiilee centrate pe scadeta sunt strategiile pasive care se clasifica in 2 modele:
1. Strategia scadentelor in trepte, ce presupune stipularea unor sacdente maxime acceptabile,
titlurile fiind distribuite de-a lungul perioadei de scadenta, astfel asigurindu-se o lichiditate si
un venit mediu reinvestibil. Aceasta strategie asigura un profit mediu, atita timp cit curba
veniturilor nu se modifica.
2. Strategia scadentelor pe termen lung si pe termen scurt diferentiaza titlurile achizitionate
pe lichiditate de cele achizitionate pe venituri.
Ambele strategii au caracter repetabil, avind avantajul reducerii costurilor la tranzactii,
probabilitatea pierderilor din vinzarea titlurilor inainte de scadenta fiind mica. Strategiile active
presupun acceptarea de riscuri privind adaptarea scadentelor, modificarea titlurilor detinute si
lichidarea periodica a titlurilor de discont. Aceste strategii grupeaza titlurile in 3 categorii:
1. Pastrate pentru tranzactionare
2. Pastrate pina la scadenta
3. Disponibile la vinzare
Gestiunea fiecarei categorii se face diferit, managementul avtiv presupunind detinerea unui volum
semnificativ de titluri disponibile pentru vinzare, recunoscind atit cerinte de lichiditate cit si cele de
venit.
Strategia activa- ajustarea nivelului de profit mediu corespunzator preveziunilor ratelor dobinzii.