CAP.

13 - CREDITAREA PE TERMEN SCURT

1-CONŢINUTUL CREDITULUI PE TERMEN SCURT

2-RESURSE DE CREDITARE
3-PROGRAMUL DE CREDITE
4-ACORDAREA CREDITELOR PE TERMEN SCURT
5-DOCUMENTAŢIA DE CREDITARE PE TERMEN SCURT
6-RAMBURSAREA CREDITELOR PE TERMEN SCURT

1-CONŢINUTUL CREDITĂRII PE TERMEN SCURT

Nevoia de creditare bancară apare din lipsa fondurilor proprii. În cazul utilizării acestor credite, firmele nu
pot acoperi toate cheltuielile ocazionate de activitatea de producţie, de aprovizionare şi de comercializare. La orice
agent economic apar disfuncţionalităţi, mai ales în cazul trezoreriei, dar şi al gestiunii globale a întreprinderii.
Creditul de trezorerie, numit şi „credit de exploatare” ocupă cea mai mare pondere în cadrul creditelor
bancare totale. Creditul de trezorerie este necesar cînd activul circulant din bilanţ nu poate fi acoperit integral din
încasări şi din fondul de rulment. Creditul de trezorerie este legat direct de deţinerea de active circulante, care, la
rîndul lor depind de activitatea de producţie, şi în al doilea rînd de creanţele asupra clientelei.
În ţara noastră, fondul de rulment, de care sînt legate direct creditele pe termen scurt, are un volum mai
mare decît în ţările dezvoltate. Cauza o constituie viteza de rotaţie mai mică a activelor circulante, ca urmare, ciclul
de fabricaţie mai lung. Rezultă că în România, necesarul de credit este mai mare, mai ales dacă adăugăm stocurile
mai mari de produse finite care nu se vînd. De asemenea, trebuie să adăugăm încasările restante, care şi ele sînt
mari.
Creditele bancare pe termen scurt depind şi de modul de gestionare al agentului economic; printr-o gestiune
eficientă a fondurilor, poate fi asigurată rotaţia stocurilor la termene mai scurte, ceea ce înseamnă de fapt şi o
recuperare mai rapidă a creanţelor nerambursabile, care uneori reprezintă, în relaţiile cu banca, prelungirea
facilităţilor de credit.
Creditul bancar pe termen scurt se acordă pe operioadă de maxim 12 luni şi are forma clasică, adică pentru
o firmă industrială obişnuită, durata este de 90 zile.
Actualmente, se încearcă perfecţionarea activităţii de creditare prin următoarele măsuri:
1-evaluarea corectă a creditelor
2-perfecţionarea activităţii de garanţii
3-dezvoltarea portofoliului de asigurări pentru active
4-reducerea riscului de supraevaluare a garanţiilor
5-creşterea ponderii creditelor garantate cu valori imobiliare
6-folosirea pe scară largă a alternativelor la creditare
7-folosirea formei de creditare cu primă de asigurare
8-eliminarea pe cît posibil a creditelor neperformante

2-RESURSE DE CREDITARE

Băncile comerciale se sprijină în activitatea lor, nu atît pe capitalul propriu, care are o pondere mică, cît mai
ales pe capitalurile de pe piaţa financiar-monetară. Banca este o instituţie care lucrează cu banii altora.
De obicei, cererile de credite sînt aşa de mari, încît băncile nu pot face faţă cu capitalul propriu şi rezervele,
acestea reprezintă pentru bancă doar un fel de fond de rulment la nivelul întreprinderii. Se mai poate spune că
fondurile proprii ale băncilor reprezintă doar o primă de asigurare pentru acoperirea riscurilor pe care le implică
plasamentele băncilor.
Banca nu este doar o instituţie care împrumută. Ea trebuie mai întîi să-şi asigure resursele de alimentare cu
fonduri, care, ulterior să fie utilizate drept credite.
Agenţii economici pot fi în următoarele raporturi faţă de bancă:
1-au capital disponibil, care caută plasament şi fructificare
2-au nevoie de capital, atît pentru activitatea curentă, cît şi pentru investiţii
3-prezintă o situaţie financiară echilibrată care conduce la o oarecare stabilitate şi chiar autonomie
în relaţiile cu banca
Banca are o funcţie specială şi anume, de a lega agenţii economici sau persoanele fizice cu spirit
întreprinzător, cu persoanele fizice sau juridice care dispun de capital. Resursele băncii pot fi diferite, în funcţie de
provenienţă, scop, condiţii, termen, piaţa monetară şi bancară.
 Resursele băncii constituie obligaţii ale acesteia, de aceea sînt înscrise în partea dreaptă a bilanţului (deci în
pasiv), motiv pentru care se mai numesc şi OPERATIUNI PASIVE.

După modul de constituire a resurselor, băncile pot fi:

1-bănci de depozite
2-bănci de rescont
3-bănci de emisiune
4-bănci de înscrisuri financiare
5-bănci de înscrisuri ipotecare
6-obligaţiuni
Actualmente, resursele principale ale băncilor comerciale sînt constituite din:
1-depozite ale persoanelor fizice şi juridice în conturile bancare
2-disponibilităţi din conturile curente ale persoanelor fizice şi juridice
3-capitalul propriu
4-sume în tranzit între unităţile băncilor
5-depozite publice guvernamentale (ale ministerelor economice, regii autonome, instituţii bugetare)
6-pasive interbancare
7-fondul de refinanţare de la Banca Centrală
8-împrumuturi de la bănci străine
9-depozite ale băncilor străine
10-depozite ale persoanelor fizice nerezidente
11-creditori din operaţiuni cu străinătatea
În principal, constituirea resurselor se face prin Centrală, apoi se repartizează pe unităţi operative ale fiecărei bănci.

3-PROGRAMUL DE CREDITE

= este un plan operativ ce se întocmeşte trimestrial de către unităţile teritoriale ale băncilor comerciale şi de
către departamentele de creditare din centralele acestor bănci
= se întocmeşte pe categorii (tipuri) de credite şi pe sectoare de activitate
Planificarea necesarului de credite este foarte riguroasă la nivelul băncilor. În cazul planificării necesarului
de credite se porneşte de jos în sus, adică de la unităţile operative cele mai mici ale băncii, şi anume : de la agenţii, la
sucursale, apoi la sucursalele judeţene coordonatoare, apoi la Centrala băncii.

Există 2 programe (planuri) principale de credite:

1-programul anual de credite = nu are caracter obiectiv, ci doar unul indicativ
2-programul trimestrial de credite = este mult mai riguros şi are caracter obiectiv

Unităţile băncilor îşi stabilesc necesarul de credite pe baza cererilor clienţilor săi şi pe baza situaţiilor din
trimestrele anterioare. În cazul în care, la nivelul Centralei băncii comerciale necesarul de credite este mai mare
decît totalul resurselor, conducerea băncii apelează la un credit de refinanţare de la BNR.
În situaţii deosebite, băncile pot face faţă necesarului de credite prin utilizarea overdraft-ului (descoperire
de cont). Această formă extremă de creditare este considerată un accident în activitatea băncilor. Actualmente, sursa
de creditare cea mai importantă o constituie depozitele, persoanele fizice şi creditul de refinanţare de la BNR.
Tot mai multe bănci şi-au majorat capitalul social an de an, încît ponderea acestuia a ajuns în cazul unor
bănci de aproape 40%

4-ACORDAREA CREDITELOR PE TERMEN SCURT

Acordarea de credit înseamnă pentru bănci efectuarea de plasamente, atît din fondurile proprii, dar mai ales
din cele atrase. Operaţiunile de plasament înseamnă de fapt, distribuirea fondurilor de care dispune banca. Scopul
principal al plasamentelor (deci al creditării) îl constituie realizarea de dobînzi, deci de venituri şi de profit.
Plasamentele sînt operaţiuni active ale băncilor (se înscriu în activul bilanţului). Ele pot fi în numerar sau
cel mai adesea în virament, deci bani de credit. În acest caz (bani de credit), banca pune la dispoziţia clientului doar
creditul prin semnătură dată sau prin garanţia ce o preia.
Actualmente, acordarea creditului pe termen scurt prezintă o flexibilitate mult mai mare, în comparaţie cu
tradiţionalele deschideri de cont de credit. Aceasta şi datorită faptului că împrumutul este acoperit de garanţii care
finanţează global nevoile agenţilor economici.
 În ţara noastră,creditul pe termen scurt are o pondere mare şi datorită următorilor factori:
1-rentabilitatea multor agenţi economici nu se ameliorează
2-puterea pieţei financiare este încă mică
3-preţul bunurilor nu este ridicat
4-volumul afacerilor nu creşte rapid
5-concurenţa bancară diminuează preţul creditului
6-agenţii economici nu menţin îndatorarea lor la niveluri rezonabile
7-preţul real al capitalului este foarte mare
Pentru a aproba creditarea, băncile pretind firmelor îndeplinirea următoarelor condiţii :
1-să desfăşoare activitate potrivit legii
2-să deschidă conturi la banca de la care solicită creditul
3-să prezinte documentaţia de creditare
4-să aibă calitatea de a-şi asuma obligaţii în nume propriu sau în numele societăţii
5-creditul să fie utilizat pentru realizarea de activităţi specifice profilului agentului economic
6-agentul economic să desfăşoare o activitate rentabilă
7-să facă dovada existenţei capacităţii de rambursare a creditului
8-să prezinte situaţia garanţiilor materiale solicitate de bancă
9-să organizeze corect contabilitatea şi să o ţină la zi

Băncile comerciale nu acordă credite pentru activităţi interzise de lege, pentru achitarea altor credite sau
datorii restante, pentru achitarea altor credite, chiar dacă sînt curente, pentru documentaţie cu date false. Prudenţa
bancară face ca uneori să nu fie acordate credite unor întregi sectoare cum ar fi: mineritul, siderurgia, agricultura.
În acordarea creditului pe termen scurt este foarte importantă definirea clară a agentului economic
împrumutat. Acordarea creditelor pe termen scurt se face pentru agenţii economici în completarea fondurilor proprii,
adică pentru acoperirea în întregime a cheltuielilor de producţie şi desfacere.
Acordarea creditelor pe termen scurt se face pe obiecte, adică pentru: aprovizionare, salarii, reparaţii, pe
destinaţii precise. Totuşi, pentru unele firme se admite o creditare globală, adică se merge pe aşa-zisa facilitate de
cont.
Băncile au în vedere că firmele trebuie să participe cu fonduri proprii la acoperirea cheltuielilor. Ele îşi
fixează anumite limite de creditare, astfel, pentru acoperirea cheltuielilor de producţie şi pentru activităţi de
comercializare, banca acordă pînă la maxim 70% din totalul cheltuielilor, iar pentru vînzarea produselor finite pînă
la 90% din valoarea stocurilor constituite.
Acordarea efectivă a creditului, deci plata lui se face după semnarea contractului de credite şi depunerea la
bancă de către agentul economic, a întregii documentaţii de credite (plata se face în numerar, mai rar şi prin
virament). Aceasta presupune depunerea la bancă a întregii documentaţii şi analiza bonităţii firmei de către ofiţerul
de credite, după care referatul de credite al acestuia este supus aprobării sau respingerii în comitetul de credite. La
contractul de credite se anexează un grafic de eşalonare a acordării şi rambursării creditelor.
Acordarea creditului (plata efectivă a sumelor) se face prin conturi simple de împrumut. Plăţile se fac pe
baza ordinului de plată, a acreditivului, cardului sau a altor instrumente de plăţi. Plăţile prin virament se operează în
conturi numai cu consimţămîntul beneficiarilor de credite. Efectuarea plăţilor se face numai pe măsura efectuării
cheltuielilor prevăzute în devizele obiectelor creditate.
Banca mai poate elibera scrisori de garanţie din credite în favoarea furnizorilor pentru efectuarea unor plăţi
viitoare. În acest caz, sumele aferente sînt blocate în contul de împrumut.

5-DOCUMENTATIA DE CREDITE
Aprobarea şi acordarea creditelor pe termen scurt se efectuează numai după prezentarea la bancă şi analiza
riguroasă a documentaţiei de creditare, adică a dosarului de credite. Documentaţia de creditare pe termen scurt
cuprinde:
1-cererea de credite
2-ultimul bilanţ contabil
3-balanţa de verificare pe luna precedentă solicitării creditului
4-bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul curent
5-fluxul de încasări şi plăţi pe perioada de creditare
6-un centralizator al devizelor pe baza cărora au fost fundamentate veniturile şi cheltuielile din buget
7-situaţia împrumuturilor, a altor datorii şi a altor creanţe pe care le are firma faţă de bancă, faţă de alţi
creditori şi debitori
8-situaţia cantitativă şi valorică a stocurilor
9-graficul de utilizare a stocurilor sau de vînzare a lor
10-hotărîrea adunării generale sau aprobarea consiliului de administraţie de a contracta creditul şi
împuternicirea a două persoane care să semneze şi să gestioneze creditul
11-copie de pe statutul firmei şi de pe certificatul de înmatriculare în Registrul Comerţului (pentru clienţii
noi ai băncii)
CEREREA DE CREDITE = prezintă importanţă pentru bancă, ea cuprinzînd multe informaţii în funcţie de care se
acordă creditul
= cuprinde următoarele date importante:
1-date informative (sediu, reprezentare, adresă, telefon, fax)
2-capacităţile de producţie în funcţiune (construcţii, terenuri, utilaje, instalaţii, mijloace de transport)
3-producţia şi destinaţia ei
4-surse de venituri, cheltuieli, profitul
5-destinaţia creditelor solicitate
6-garanţiile propuse
7-declaraţia solicitantului privind veridicitatea datelor înscrise în cerere şi în documentele de creditare

CONTRACTUL DE CREDITE
= documentul cel mai important încheiat între bancă şi agentul economic împrumutat
= un înscris autentic şi constituie titlu executoriu
= se încheie la bancă, după aprobarea creditului de către comitetul de credite
= este de drept încheiat, numai după ce a fost înregistrat în registrul de evidenţă a cererilor şi contractului
de credite
= principalele prevederi ale acestuia sînt:
1-adresele celor două părţi
2-obiectul contractului
3-destinaţia şi plata creditului
4-durata creditului
5-dobînda
6-comisioanele (pentru sumele neutilizate)
7-garanţiile
8-asigurarea bunurilor aduse garanţie
9-drepturi şi obligaţii
10-litigii
11-alte clauze

6-RAMBURSAREA CREDITELOR PE TERMEN SCURT

= se face în mod eşalonat, pe o perioadă de pînă la 12 luni, iar uneori pînă la 2 ani, conform graficului
anexat la contract
= începe din luna următoare acordării creditului; aceasta se face în cadrul termenelor maxime aprobate prin
contract
Banca ţine seama de perioada de realizare a veniturilor sau de constituire a resurselor pentru rambursare.
Banca trebuie să ţină seama de posibilităţile reale ale beneficiarilor de a rambursa ratele şi dobînzile.
Actualmente, sumele de rambursare şi termenele se stabilesc prin negociere între bancă şi agentul
economic. Aceste sume se trec în graficul de rambursare a creditelor. Rambursarea se face din sumele încasate de
agentul economic pentru produsele, serviciile şi lucrările sale, din orice încasări, din despăgubiri.
Încasarea ratelor scadente se poate face prin:
1-înregistrarea directă în conturile de credite a încasărilor de împrumutat
2-depunerea în numerar la casieriile băncii a sumelor datorate
3-virarea din conturile de disponibilităţi pe bază de dispoziţie de plată întocmită de împrumutant, a
sumelor pe care acesta le rambursează anticipat
4-încasarea ratelor neachitate din orice disponibilităţi existente în conturile agenţilor economici
împrumutaţi sau din orice încasări ale acestora
Recuperarea creditelor prin ultima din modalităţile expuse mai sus se face cu nota contabilă, pe baza
dispoziţiei scrise dată de serviciul creditare. Ratele rămase nerambursabile se trec la scadenţă în ziua următoare datei
scadenţei. Trecerea la restanţă înseamnă diminuarea limitei de creditare, cît şi înştiinţarea clientului.
Pentru creditele restante, dobînda se majorează, deci devine penalizatoare şi este cu 5% mai mare decît rata
dobînzii curente. În cazuri bine justificate, banca poate amîna plata unor rate scadente cu pînă la 60 zile.
Dacă apar restanţe noi se suspendă creditarea. În mod obişnuit, băncile, în termen de 30 zile de la data cînd
creditul a devenit restant, poate declanşa procedura executării silite, care, în esenţă înseamnă valorificarea bunurilor
constituite garanţie.
Mai există modalitatea de recuperare numită PROPRIRE, mai ales în cazul persoanelor fizice, iar forma cea
mai gravă este declanşarea procedurii de faliment. Executarea silită este preferată de bancă, în comparaţie cu
falimentul, întrucît în primul caz banca este singurul beneficiar al sumelor realizate, pe cînd în cazul falimentului,
banca este pe locul 3, după stat şi salariaţi.