Sunteți pe pagina 1din 23

IV. SISTEMUL BANCAR IN ECONOMIA DE PlATA 4.1.

Conceptul de sistem bancar i structura acestuia Sistemul bancar reprezint ansamblul instituiilor autorizate s efectueze operaiuni bancare pe teritoriul unei ri. Aceste instituii sunt entiti economice specializate pe comeru1 cu bani, precum i pe furnizarea de produse i servicii bancare, avnd drept scop al activitii desfurate obinerea de profit. In economia de pia, sistemul bancar e organizat pe dou niveluri (subsisteme): banca central i respectiv, ansamblul bncilor. Calitatea de sistem decurge din relaiie care se stabilesc ntre cele dou subsisteme n dublu sens: dac bncile dispun de resurse excedentare, surplusul poate fi preluat de banca central; dac bncile au nevoie de resurse suplimentare, pentru a le procura pot apela la banca central pentru a obine credite. 4.2. Bncile comerciale 4.2.1. Rolul i funciile bncilor comerciale In prezent, locul i rolul bncilor n economie este strns legat de calitatea lor de principali intermediari n relaia economii - investitii, relaie hotartoare n cresterea economica. Totodata, ele au calitatea de interrnediari monetari a caror caracteristica esentiala este posibilitatea de a realiza creatie monetara, transformand active nemonetare (cambii, obligatii, etc.) n moneda. Desi, istructurile nationale ale sistemelor bancare sunt foarte diferite, totusi in majoritatea tarilor se face o delimitare intre bancile comerciale (de depozit) si bancile specializate. Bancile comerciale sunt acelea care efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare. Totusi, constituirea de depozite si acordarea de credite constituie operatiunile de baza ale acestora. in ultima perioada se remarca o tendinta de universalizare a bancilor comerciale, in sensul ca acestea desfasoara toate operatiunile bancare permise de lege si nu isi limiteaza activitatea la anumite sectoare (la noi, societatile bancare sunt, prin lege, banci universale). Bancile comerciale indeplinesc trei functii de baza: sa atraga resursele disponibile ale clientilor (persoane tizice si juridice) sub forma de depozite (atragerea fondurilor); sa permita clientilor sa-si retraga banii sau sa-i transfere in alte conturi; sa acorde imprumuturi clientilor care solicita credite, folosind depozitele atrase (plasarea fondurilor). 4.2.2. Operatiunile bancilor comerciale n ndeplinirea funciilor lor, bncile comerciale desfaoar operatiuni specifice, delimitate, dupa sensul lor, n pasive i active. Pentru a analiza operaiunile pasive i active ale bncilor comerciale amintim c n pasivul bncilor se reflect constituirea resurselor i datoriile bncii fa de exterior, iar n activ utilizrile resurselor. Elementele de activ i pasiv se structureaz n funcie de destinaie i gradul de

exigibilitate: ACTIV 1. Mijloace fixe 2. Numerar 3. Plasamente - sume de primit de la B Central - certificate de trezorerie - depozite constituite la alte bnci - sume de primit de la guvern - credite i avansuri acordate clienilor - participaii la alte societi 4. Alte active PASIV 1. Capitaluri proprii Capital social Rezerve Fond de dezvoltare Profit nedistribuit 2. Depozite ale clienilor 3. Depozite de la alte bnci 4. mprumuturi de la B Central 5. mprumuturi de la alte bnci 6. mprumuturi externe

Operatiunile de pasiv (operaiuni pasive) Operatiunile pasive sunt cele prin care bncile i constituie resursele: 1) Operaiuni de constituire si completare a capitalului propriu - dein o pondere redus n totalul operaiunilor pasive (8 - 12%). Fiind n marea lor majoritate societi pe aciuni, bncile i formeaz capitalul propriu prin emisiunea si subscrierea de actiuni. Capitalul social al unei bnci trebuie vrsat integral i n form bneasc n momentul subscrierii. Completarea acestuia se realizeaza pe seama fondurilor de rezerv constituite prin repartizarea unei pri din profit. 2) Operaiunile de depuneri - reprezint cea mai important operaiune de paviv a bncilor de depozit, prin care se mobilizeaz capitalurile disponibile temporar din eonomie. Depunerile pot fi constituite de ageni economici, de populaie, precum i de alte bnci. depozite la vedere - prezint o mare elasticitate, n sensul c depuntorii pot dispune n orice moment utilizarea lor pentru plile prin cont sau retragerile din cont. depozite cu preaviz deintorii pot realiza retrageri doar dup ntiinarea prealabil a bncii, ntr-un anumit termen, prevzut n contract. depozite la termen se realizeaz prin conturi de depozite (de economii), creand o baza sigura de fructificare in procesul de creditare, pe termene corelate cu natura si durata aces- tor resurse. 3) Operaiunile de mprumut sunt operaiuni de procurare a reurselor de la Banca Central. Aceste operaiuni de refinanare pot fi operaiuni de rescont (operaiuni de rescont, de mprumut pe gaj de cambii sau de mprumut prin pensiunea cambiilor, de la alte bnci, bnci de scont sau, de regula, banca de emisiune) operaiunile de lombardare, operaiuni de mprumut pe garanii de efecte publice (obligaiuni i bonuri de tezaur), prin care banca comercial obine de la banca de emisiune resurse pe termen scurt. 4) Alte operatiuni pasive: emiterea de certificate de depozit (pentru acoperirea unor goluri temporare) sau de obligatiuni (pentru procurarea de resurse pe termen mediu si lung).

Operatiunile de activ Operaiunile active (plasamente bancare) - sunt operaiuni prin care bncile angajeaz resursele procurate n vederea obinerii profitului. Acestea sunt: 1) operatiunile de creditare se difereniaz dou categorii distincte i anume a) operatiuni de creditarea a agenilor economici acestela putnd fi clasificate n funcie de destinaie, astfel: credite pentru procurarea de echipament ( credite de investitii) - se acord pe termen mijlociu i lung i sunt destinate procurrii de echipamente, maini, realizarea de construcii etc.; credite de exploatare - sunt destinate acoperirii cheltuielilor de exploatare, realizanduse pe doua ci: creditarea creanelor comerciale operaiune prin care bncile preiau creanele firmelor asupra clienilor lor n schimbul monedei. Astfel, avem: scontarea cambiilor, mprumutul pe gaj de cambii, pensiunea cambiilor, mprumutul pe gaj de efecte publice i aciuni; credite de trezorerie sunt acordate n vederea satisfacerii nevoilor de finanarea firmelor din activitatea de producie i comercializare. Aceste sunt acordate pe termen scurt i mbrac dou forme principale: avansurile n cont curent reprezint posibilitatea agenilor economici de a efectua pli chiar dac nu sunt disponibiliti n cont; se acord pentru creditarea activitii curente a agenilor economici credite specializate (credite de campanie pentru activiti sezoniere, credite pentru stocuri garantate cu waranturi sau credite pentru marfuri aflate n curs de transport pe baz de scrisori de trsur sau conosament). b) operaiuni de creditare a persoanelor fizice, constau n urmtoarele tipuri de credite: o credite pentru locuine; o credite pentru bunuri de folosin ndelungat; o credite pentru cheltuieli curente (nevoi personale). c) operaiuni de creditare a statului: prin achiziionarea de titluri de stat. 2) operaiuni de plasament - pot consta in: cumprarea de aur i devize, acestea fiind plasamente deosebit de lichide; achiziia de efecte publice i aciuni - constituie o cale de plasare a resurselor n vederea obinerii de profit din activitatea bancar. Aceste sunt active uor lichidabile; operaiunile efectuate cu bunurile dobndite n urma executrii silite, acestea fiind valorificate prin vnzare n vederea recuperrii sumelor mprumutate. 3) Plasamente interbancare - constituirea de depozite la alte banci Operaiunile de comision nu sunt cuprinse n bilanul bncilor comerciale Operaiunile de comision sunt operaiunile pe baza crora bncile ncaseaz comisioane i speze bancare pentru serviciile prestate clienilor. Cea mai mare parte a serviciilor bancare nu comport angajarea bilanier (nu contribuie la majorarea resurselor i nu afecteaz activul bncilor), dar angajeaz riscuri, aducnd concomitent anumite venituri. Aceste operatiuni se refer la: 1) efectuarea de transferuri banesti 2) efectuarea de operatiuni de incasso - primesc de la clienti diferite documente

(facturi, cambii, cecuri) pe care le trimit spre incasare; 3) efectuarea de operatiuni de mandat - sunt cele pe care le realizeaza n numele bancii dar pentru contul clientului, care, in general, se refera la efectuarea unor operatiuni pentru client: vanzare - cumparare de titluri pentru client, administrarea portofoliilor de hartii de valoare si chiar la administrarea patrimoniului acestuia; 4) acordarea de garantii - consta In efectuarea de acte prin care banca se obliga sa-si asume angajamentele tertilor, cele mai cunoscute fiind: o cautiunea - este angajamentul bancii ca, in caz de faliment al c1ientului sau, sa realizeze operatiunile la care acesta s-a angajat; o acceptarea, avalizarea si andosarea (girarea) tratelor - sunt formalitati prin care banca se angajeaza sa achite la scadenta cambiile care nu au fost onorate de c1ientul sau; o acreditivul documentar - banca se obliga sa plateasca exportatorului care prezinta documentele cerute, in caz ca importatorul nu va plati; 5) asumarea de angajamente propriu-zise; deschiderea de linii de credit confirmate - reprezinta angajamentul luat de banca de a acorda clientului sau, in anumite conditii, un credit de o valoare determinata; creditul va fi inclus in activul bilantului in momentul in care clientul il va utiliza efectiv; angajamente de a cumpara sau vinde titluri la termen; operatiuni legate de variatia dobanzilor si a cursurilor vaJutare - sunt operatiuni pe care banca le efectueaza pe baza anticipatiilor proprii referitoare la evolutia viitoare a ratelor dobanzii si cursurilor valutare; pot fi operatiuni de acoperire (protejarea impotriva riscurilor: operatiuni de swap - se schimba la un moment dat o suma de dolari cu una de euro, urmand ca la o data viitoare prestabilita sa aiba loc operatiunea inversa) sau operatiuni speculative (obtinerea de castig); facilitiiti de emitere a titlurilor - banca se angajeaza, fie sa cumpere titlurile emise de clientul sau si ramase neplasate, fie sa-i deschida o linie de credit care sa inlocuiasca operatiunea de emisiune a titlurilor. 4.2.3. Lichiditatea bancar Lichiditatea bancar reprezint capacitatea bncii de a asigura n orice moment efectuarea plilor cerute de creditorii si (pli directe ctre clieni n numerar sau pli dispuse de clieni n favoarea altor firme care au conturi la alte bnci). In gestionarea lichiditii, bncile mbin doi factori care actioneaz contradictoriu: interesul bncii de-a efectua ct mai multe plasamente pentru a obine un profit ct mai ridicat (dar aceasta conduce la un nivel sczut de lichiditate) si, respectiv, preocuparea bncii de-a asigura un grad ridicat de lichiditate (dar astfel obine un profit mai sczut). Realizarea unei lichiditi adecvate necesit asigurarea unui raport optim ntre durata de constituire a resurselor i destinaia plasamentelor, n sensul ndrumrii resurselor cu caracter temporar (provenite din depuneri la vedere) n plasamente pe termen scurt, iar a resurselor permanente n plasamente pe termen mijlociu i lung. Totodat, resursele cu caracter temporar trebuie angrenate doar parial n plasamente, ntruct o parte din acestea e necesar a fi pastrat sub forma rezervei de lichiditate. In ultimul timp, analitii acord o mare atenie orientrii politicii bancare n funcie de structura activelor. Operaiunile active ale bncilor comerciale sunt structurate pe trei grupe principale: numerar, hrtii de valoare (obligaiuni de stat, bonuri de tezaur, certificate de

depozit ale altor bnci etc.) i credite. Lund n considerare situaia activelor, banca se confrunt cu alternativa risc - profit, adic ea trebuie s asigure deopotriva o lichiditate adecvat i un profit ridicat. Plasamentele bancare nu sunt omogene, n literatura de specialitate fiind evideniate deosebirile dintre acestea: Active bancare Numerar Hrtii de valoare Credite Grad de lichiditate nalt mediu sczut Grad de profit sczut mediu nalt

Banca trebuie s optimizeze structura activelor, aceasta bazndu-se pe dou atitudini semnificative: selectia active lor, prin confruntarea profitabilitii cu riscurile, lundu-se n considerare nu numai gradul de lichiditate, ci i riscul neplii; diversificarea portofoliului, acesta urmrind, pe de o parte, minimizarea riscului, iar pe de alt parte, meninerea i creterea, nivelului de profit existent; diversificarea este subordonat principiului dispersrii riscului; ns, dispersarea riscurilor diminueaz riscurile, dar aplatizeaz i profiturile. Astfel, rmne la latitudinea fiecarei bnci n ce plasamente se angajeaz si n ce combinaii, astfel nct s realizeze un profit ridicat, dar s poat asigura i o lichiditate corespunztoare. In vederea asigurarii lichiditatii, bancile comerciale au obligatia de a-si constitui si menine rezerve minime obligatorii, bncile trebuind da pstreze la banca central o parte din depozitele constituite de clientii lor. Indicatorii de apreciere a lichiditii bancare Lichiditatea bancar poate fi apreciat pe seama mai multor indicatori, ntre care cei mai relevani sunt: a) Coeficientul lichiditii bancare: Al + Aum Ang TS unde: L coeficientul lichiditatii bancare Al - active lichide (numerar, disponibiliti n conturi la alte banci si la banca centrala); Aum - active usor mobilizabile (aur, devize, hrtii de valoare); Ang - angajamentele bancii fata de deponentii pe termen scurt. L= b) Coeficientul de utilizare a resurselor stabile: ( C + CTL ) Curs = TM Rs unde: Curs - coeficientul de utilizare a resurselor stabile Ctm - credite pe termen mediu; Ctl - credite pe termen lung;

Rs - resurse stabile (capital propriu plus depunerile pe termen ale clienilor). c) indicele de lichiditate - se stabilete prin ponderare (aplicnd succesiv fiecrei categorii analizate o cifr de ponderare n ordine cresctoare) i raportare a pasivelor ponderate la activele ponderate: IL =

P pond A pond

unde: IL - indicele de lichiditate P pond - pasive ponderate A pond - active ponderate Nivelul optim al acestui indicator este 1. d) A1i indicatori: ponderea activelor lichide n total active; raportul dintre active curente i pasive curente. 4.3. Banca central 4.3.1. Rolul i funciile bncii centrale Banca central este o instituie financiar - bancara aflata in fruntea intregului sistem bancar, care ofera servicii atat guvernului unui stat, cat si sistemului de banci comerciale si care implementeaza politica monetara si de credit a tarii respective. Bancile centrale nu lucreaza direct cu publicul, ci doar cu sistemul bancilor comerciale. Primele banci centrale au aparut in secolul al XVII-lea: Banca Suediei (1668), Banca Angliei (1694), Bana Frantei (1800). Scopul urmarit de fondatorii lor era infiintarea unei banci de stat, care sa acorde acestuia creditele de care acesta avea nevoie. In schimbul acestui sprijin primit de la banca centrala, statul a oferit acesteia "privilegiul emisiunii", adica dreptul exclusiv de a emite bancnote. Acest moment a marcat excluderea bancilor comerciale din procesul emisiunii de bancnote, motiv pentru care acestea au inceput sa dezvolte practica utilizarii monedei scripturale. Intr-o economie, banca centrala ndeplineste anumite functii specifice: 1) emisiunea monetara; de regula, emisiunea de bancnote este garantata de stat, fiind monopol al bancii centrale; bancnotele si monedele emise de banca centrala reprezinta moneda primara ("moneda de ultima instanta), in care toate celelalte forme de monede trebuie transformate pentru a putea exista si functiona; 2) stabilirea si implementarea politicii monetare si valutare la ora actuala, politica monetara reprezinta principala functie pentru majoritatea bancilor centrale si are ca principal obiectiv principal asigurarea stabilitatii preturilor; totodata, banca centrala stabileste si aplica regimul valutar al tarii, monitorizeaza evolutia cursului de schimb al monedei nationale (poate interveni pe piata pentru influentarea acestuia), administreaza rezervele internationale ale tarii (formate din aur, devize si alte active de rezerva recunoscute pe plan international); totodatii, este reprezentanta statului in relatiile internationale: interstatale, interbancare si cu institutii financiare internationale (Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementelor Internationale etc.);

3) bancher si casier al statului tine in evidentele sale contul statului, efectueaza plati si incasari prin acesta, poate acorda avansuri si imprumuturi statului in anumite conditii, poate actiona ca agent al statului in ceea ce priveste emisiunea, vanzarea si rascumpararea titlurilor de stat si a altor efecte prin care statul se imprumuta de la public; 4) banca a bancilor - deschide conturi bancilor comerciale, primeste depozite de la acestea si este imprumutator de ultima instanta pentru acestea; in unele tari, banca centrala este si autoritatea de supraveghere bancara; 5) reglementarea si supravegherea sistemului de plati al tarii. In tara noastra, banca centrala este Banca Nationala a Romaniei, care a fost infiintata in anul 1880, ca societate pe actiuni, cu capital de stat (1/3) si privat (2/3). In anul 1901, statul si-a retras participatia la capitalul bancii centrale, aceasta devenind banca privata. In anul 1946 Banca Nationala a Romaniei a fost etatizata, reorganizata si suhordonata conducerii statului comunist. Dupa anul 1989, s-au adoptat doua legi bancare: Legea nr.33/1991 privind activitatea bancara (actualizata prin Legea bancara nr.58/1998) si Legea nr.34/1991 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei (actualizata prin Legea nr.101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei si, respectiv, Legea nr.312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei). Potrivit acestora, Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a statului roman, unic organ de emisiune, imputernicita sa elaboreze si sa implementeze politica monetara, valutara, de credit si de plati, precum si autorizarea si supravegherea sistemului bancar.

4.3.2. Operaiunile bancii centrale Pentru a-si indeplini functiile in economie, bancile centrale realizeaza urmatoarele operatiuni: Operatiuni pasive Operatiuni pasive sunt cele prin care isi constituie resursele: 1) Operapuni de constituire si completare a capitalului - au o pondere modesta in cadrul operatiunilor pasive; constituirea se realizeaza din surse bugetare, iar completarea prin capitalizarea unei parti din profit; 2) Operapuni de depuneri - sunt reprezentate de: depuneri ale biincilor comerciale, fie sub forma de rezerve mll11me ohligatorii, fie sub forma de depozite bane are atrase de banca centralii de la acestea; depozite publice (disponibilitati ale Trezoreriei publice, asigurarilor sociale dc stat si alte depuneri); depuneri ale bancilor centrale din alte tari, efectuate fie pentru derularea transferurilor banesti internationale, fie pentru interventii pe piata valutara; depozite ale organizatiilor internationale (Fondul Monetar International, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Reglementelor lnternationale etc.). 3) Emisiunea de bancnote - reprezinta principala operatiune a unei banci centrale, de

unde si denumirea de banca de emisiune; moneda creata de banca centrala (sau moneda primara) este caracterizata prin faptul ca are o putere liberatorie nelimitata pe teritoriul national, orice monede sau bancnote emise de aceasta trebuie sa fie acceptate ca moneda legala de catre persoanele fizice si juridice pentru plata tuturor obligatiilor publice si private; 4) Operatiuni de imprumut - sunt imprumuturi obtinute de la banci straine si institutii financiare internationale. Operatiunile active Operatiunile active sunt cele prin care sunt plasate resursele constituite: 1) Operapuni de creditare - constau in operatiuni de refinantare a bancilor comerciafe si operatiuni de creditare a statului. Refinantarea bancilor comerciale este realizata de banca centrala in trei modalitati: a) Rescontul - este modalitatea traditionala de refinantare a bancilor; tehnica sa este simpla: bancile comerciale pot vinde bancii centrale titlurile de creanta pe care le detin, suportand o taxa de rescont stabilita cu anticipatie. In Romania, efectele comerciale se utilizeaza, inca, pe scara foarte redusa si, in consecinta, Banca Nationala a Romaniei nu a putut pune la punct o procedura de rescont. b) Operatiunile de piata monetara (open market) - sunt operatiuni prin care banca central a achizitioneaza de la bancile comerciale titluri, cu predilectie titluri publice, prin interventiile sale pe piata monetara; aceste operatiuni au luat amploare pe masura diminuarii ponderii operatiunilor de rescont, avand avantajul ca permit bancii centrale sa initieze ea aceste operatiuni de refinantare a sectorului bancar comercial, iar dobanda de refinantare poate fi modulata in functie de conditiile pietei. Banca Nationala a Romaniei a inceput sa efectueze operatiuni de open market abia in anul 1997, iar volumul acestora este inca modest comparativ cu cel al tarilor dezvoltate. c) Creditele in cont - se realizeaza fie sub forma tehnica a liniilor de credit (limita maxima stabilita de banca centrala pentru soldul debitor al contului curent al unei banci comerciale), fie sub forma tehnica a avansurilor in cont (banca centrala crediteaza cu suma respectiva contul bancii comerciale beneficiare). In prezent, Banca Nationala a Romaniei poate furniza lichiditati bancilor comerciale acordandu-le credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare (titluri de stat si alte active negociabile). Totoda, bancile pot apela la facilitatea de creditare - creditul lombard. Acesta este o forma exceptional a de refinantare pe termen foarte scurt, scopul sau fiind de a asigura efectuarea platilor zilnice ale unei banci aflate In criza de lichiditate. Pentru a avea acces la acest credit, bancile comerciale trebuie sa constituie garantii (titluri de stat si aIte titluri acceptate de Banca Nationala). Rata dobanzii este stabilita de Banca Nationala si reprezinta, de regula, nivelul maxim al ratei dobanzii practicate in sistemul ba:ncar. Creditarea statului, se poate realiza fie prin acordarea de credite directe, fie prin operatiuni de open market, prin care banca centrala dobandeste creante asupra statului. In ceea ce priveste Banca Nationala a Romaniei, aceasta administreaza "Contul curent general al Trezoreriei Statului", iar acesta, conform legii, nu poate inregistra solduri debitoare mai mari decat dublul capitalului social al bancii plus fondul sau de rezerva si, respectiv, echivalentul a 7% din veniturile bugetului inregistrate in anul precedent. Creditele directe acordate Trezoreriei publice sunt deseori completate prin operatiunile de open market. Dad banea central a dore~te sa favorizeze o noua emisiune de titluri publice, ea va cumpara de pe piata monetara titlurile veehi. Biincile comerciale vand titlurile veehi ~i cumpara noile titluri emise de Trezorerie, avand In vedere ca cursul titlurilor veehi este mai mare dedit al celor noi (Intrucat In eazul titlurilor vechi timpul ramas panii la scadenfii este mai scazut).

2) Operatiuni comerciale - constau In cumparari de aur si devize. Aceste active externe ale bancii centrale au o importanta semnificatie monetara, intrucat reflecta operatiunile efectuate de autoritatea monetara pentru a asigura stabilitatea cursurilor de schimb ale monedei nationale (vanzand valuta pe piata valutara banca centrala evita o depreciere prea mare a monedei nationale, iar cumparand valuta evita o apreciere excesiva.). Alte operatiuni - banca centrala. poate realiza operatiuni de decontare si compensare a platiior si incasarilor derulate intre bancile comerciale din tara respectiva. 4.4. Bancile i institutiile de credit specializate Bancile specializate sunt acele banci care dezvolta preponderent operatiuni bancare de un anumit tip sau in anumite sectoare in care s-au specializat. Acestea actioneaza in marea lor majoritate in sfera creditului pe termen mijlociu si lung. Cele mai reprezentative banci specializate vor fi prezentate n continuare. 1) Bancile ipotecare Bancile ipotecare sunt banci specializate in acordarea de credite ipotecare. Aceste credite sunt credite pe termen lung (pana.la 25 de ani), care se acorda pentru cumpararea sau construirea unei locuinte, fiind garantate cu ipoteca instituiti asupra imobilului pentru care se acorda creditul si cu polita de asigurare de viata a beneficiarului creditului, cesionata in favoarea bancii. Creditul ipotecar reprezinta principala modalitate de sprijinire a proprietatii private. In Romania nu exista inca banci ipotecare, dar tot mai multe banci comerciale au introdus in oferta lor de credite acest produs bancar. In prezent, in jur de 15 banci comerciale romanesti acorda credite ipotecare, precum si o institutie de interes public - Agentia Nationala pentru Locuinte. Credite ipotecare mai sunt acordate si de societati de credit ipotecar, care au aparut recent in economia noastra. O alta institutie care acorda credite ipotecare este Raiffeisen Banca pentru Locuinte, care este prima institutie specializata in instrumente de economisire si creditare pentru constructia sau cumpararea de locuinte, insa nu este o banca specializata. A fost infiintata in luna mai a acestui an, in conformitate cu prevederile Legii 541/2002 privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ. Pentru a beneficia de un credit de la aceasta institutie se incheie un contract de economisire - creditare, in baza caruia clientul economiseste o suma minima stabilita si, astfel, dobandeste dreptul de a primi un credit ipotecar cu dobanda fixa. 2) Bancile de comert exterior Bancile de comert exterior urmaresc, in principal, sprijinirea si expansiunea comertului exterior, cele mai importante operatiuni ale lor fiind: decontarea schimburilor intemationale (operatiuni de schimb valutar, operatiuni de plati si incasari rezultate din relatiiIe cu firme din strainatate) ; acordarea de credite prin intermediul acceptarii si scontarii cambiilor, prin intermediul creditelor documentare (acreditive si scrisori de garantie bancara), prin mobilizarea creanteIor de la furnizor (exportator) sau credite acordate cumparatoruIui (importatorului) pe termen mijlociu si lung; facilitarea tuturor operatiunilor valutare, de credit, de garantare si asigurare a creditelor, a operatiunilor de mandat, care sa sprijine dezvoltarea comertu1ui exterior.

de

participarea la crearea societatilor comerciale, bancare si financiare specializate in comertul exterior. Principalele credite oferite de banciIe de comert exterior sunt: - crediteIe furnizor - sunt acordate furnizoruIui (exportatorului); - creditele de prefinantare - sunt acordate exportatorului pentru acoperirea cheltuielilor fabricatie si de pregatire a exportului; - creditele cumparator - sunt acordate cumparatorului (importatorului).

3) Bancile de investitii Bancile de investitii acorda, in principal, credite pe termen mediu si lung, intreprinderilor industriale (uneori si din alte ramuri economice), de regula, pentru realizarea de investitii productive (achizitionari de utilaje, echipamente, instalatii industriale sau realizarea de constructii), precum si antreprenorilor de case si celor care doresc sa construiasca imobile in regie proprie. Creditele de investitii reprezinta un factor important in dezvoltarea, modernizarea si progresul afacerilor. Prin intermediul lor firmele isi asigura necesarul de fonduri in vederea realizarii de investitii in active corporale, in special in imobilizari. 4) Casele de economii (sau bancile de economii) Sunt institutii specializate in mobilizarea economiilor, in special ale populatiei. Aceste institutii mobilizeaza resursele considerabile, in principal, sub forma de depozite pe termen lung, care sunt folosite, cu precadere, pentru acordarea de credite si achizitionarea de efecte publice. In general, casele de economii sunt institutii de stat si, in consecinta statul reglementeaza si supravegheaza activitatea de economii, de regula, prin garantarea depozitelor de economii constituite la aceste institutii. Totodata, statul urmareste sa promoveze prin lege si sa aplice anumite norme de lucru care sa protejeze pe cei care economisesc si sa dezvolte preferinta publicului de a economisi. In tara noastra functioneaza Casa de Economii si Consemnatiuni, insa nu este o banca specializata, ci o banca comerciala universala, cu capital integral de stat. Depozitele constituite la Casa de Economii si Consemnatiuni sunt garantate integral de statul roman, in timp ce depozitele formate la celelalte banci beneficiaza de o garantare partiala prin intermediul unui fond special (Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar). 5) Cooperativele de credit Cooperativele de credit sunt institutii de credit eu caracter de ajutorare reciproca (sunt institutii mutualiste), care mobilizeaza resursele disponibile, in principal, ale membrilor cooperatori (persoane fizice, mici intreprinzatori, organizatii obstesti, asociatii familiale, firme mici si mijlocii etc.). Creditele acordate de aceste institutii sunt indreptate, cu precadere, catre membrii cooperatori, in vederea satisfacerii unor scopuri productive saupersonale ale acestora. In majoritatea tarilor dezvoltate, cooperativele de credit ocupa un loc important in cadrul sistemului bancar. In tara noastra functioneaza asemenea institutii din anul 1996, insa pozitia lor in sistemul bancar romanesc este modesta comparativ cu tarile dezvoltate. 6) Bancile agricole Bancile agricole vizeaza sprijinirea agriculturii, prin sustinerea unitatilor din agricultura prin urmatoarele modalitati:

acordarea de credite unitatilor agricole pe termen mediu si lung (pentru cumpararea de terenuri si utilaje agricole pentru imbunatatiri funciare, pentru realizarea de constructii necesare desfasurarii activitatilor agricole) acordarea de credite pe termen scurt pentru cumpararea de seminte, furaje, animale etc. sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente ale unitatilor agricole; acordarea de diferite facilitati financiare si de plata unitatilor din agricultura.

7) Bancile straine Bancile straine sunt banci care si-au infiintat numeroase sucursale sau reprezentante in alte tari. Pentru bancile straine operatiunile externe joaca un rol deosebit de important, daca nu chiar preponderent. Aceste banci faciliteaza transferul capitalurilor, spre valorificare, dintro tara in alta, avand un aport insemnat in dezvoltarea relatiilor economice internationale si in amplificarea cooperarii mondiale. De regula, bancile straine beneficiaza de avantaje deosebite privind regimul circulatie capitalurilor, privind impozitele sau nivelul dobanzilor . In prezent, bancile straine detin o pozitie tot mai importanta pe pietele creditului, nu numai in tarile dezvoltate, ci si in alte tari. Aceste institutii sunt instrumente eficiente ale companiilor transnationale, ale caror interese le promoveaza in intreaga lume. 8) Bancile internationale Bancile internationale sunt institutii interguvernamentale al caror capital provine din doua sau mai multe tari. Cele mai importante banci internationale sunt: Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (Banca Mondiala), Banca Reglementelor lnternationale (BRI), Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Europeana de Investitii (BEl), Banca Africana de Dezvoltare, Banca Asiatica de Dezvoltare si altele. Activitatea bancilor internationale se desfasoara la nivel international sau mondial, depasind granitele unei singure tari. Aceste institutii mobilizeaza resursele disponibile din tarile dezvoltate, care apoi sunt indrumate, in principal, spre tarile in curs de dezvoltare. 9) Bancile de leasing Bancile de leasing sunt verigi relativ noi ale sistemului bancar. Operatiunile de leasing au fost introduse abia in 1952 in S.U.A. si extinse din 1962 si in principalele tari dezvoltate ale lumii, ocupand deja o pozitie principala intre formele de finantare si creditare a investitiilor. Leasingul se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: este o operatiune de inchiriere de utilaje, imobile sau echipament industrial, care apartin unei banci sau societati financiare; bunurile sunt achizitionate special in acest scop; in numeroase cazuri, partile convin inchirierea ca o etapa intermediara, scopul final fiind achizitia de catre chirias a bunurilor respective la un pret convenit, cu luarea in considerare a platilor efectuate cu titlu de chirie. Aceasta operatiune este reciproc avantajoasa pentru ambele parti. Pentru banca sau societatea financiara, proprietara a bunurilor, leasingul asigura: un plasament avantajos al capitalului, chiriile avand in vedere atat amortizarea accelerata a capitalului fix, cat si dobanzi ridicate asupra capitalului investit; garantia materiala certa a bunurilor incredintate chiriasului, intrucat bunurile raman in proprietatea bancii;

posibilitatea recuperarii in cativa ani a intregii sume investite, prin cumpararea bunurilor de catre chirias . Pentru chirias, avantajele sunt numeroase: bunurile necesare dezvoltarii sunt procurate fara angrenarea fondurilor proprii, acestea putand fi folosite pentru acoperirea altor nevoi; nu mai suporta riscul uzurii morale a echipamentului tehnologic; uneori bunul inchiriat este folosit de chirias o perioada relativ scurta si nu s-ar justifica achizitionarea lui.

Leasingul reprezinta o forma speciala a relatiilor de credit. Caracterul de credit al acestei operatiuni decurge din mai multe elemente: presupune un plasament de capital disponibil al institutiei de leasing; factorul hotarator in determinarea profitului bancii este nivelul dobanzilor practicate in operatiuni similare; angrenarea capitalului se face pe termen mijlociu si, uneori, lung, potrivit specificului operatiunilor de investitii; garantia materiala a operatiunii, ca si in cazul relatiilor de credit, intrucat bunurile raman in proprietatea bancii. Leasingul imbraca mai multe forme, in functie de obiectul inchirierii: leasingul mobiliar - priveste inchirierea de bunuri materiale fungibile, tractoare, utilaj de constructii, nave de pescuit, vagoane de cale ferata etc. leasingul irnobiliar - priveste inchirierea de imobile special construite in acest scop, fie pentru birouri, fie pentru locuinte; leasingul industrial - priveste inchirierea de echipament industrial si instalatii industriale complexe (sectii sau fabrici). 10) Bancile de factoring Bancile de factoring sunt, de asemenea, verigi noi ale sistemului de credit, care s-au extins rapid in tarile dezvoltate. Operatiile de factoring implica aparitia in relatiile de credit, intre creditor (vanzatorul) si debitor (cumparatorul), a unei terte persoane numita factor (institutia de factoring). Aparitia factorului a fost determinata de interesul creditorului de a incasa cat mai rapid sumele datorate de clientii sai. Factorul (banca de factoring)preia asupra sa, de la creditor (numit aderent), titlurile de creanta asupra debitorilor sai, devenind beneficiarul acestor creante. In acest fel, factorul preia asupra sa si riscul de neplata a creantelor respective. Pentru creantele preluate, factorul plateste creditorului valoarea actuala a creantelor (calculata ca diferenta intre valoarea nominala si dobanda aferenta pe perioada pana la scadenta), diminuata cu comisionul sau (aferent operatiunilor de incasare a creantelor, inclusiv o cota care sa acopere riscurile si cheltuielile suplimentare, legate de urmarirea debitorilor rau-platnici).

4.5. Bancile de afaceri Aparitia acestora este strans legata de evolutia economiei moderne dominata de marile intreprinderi industriale si comerciale. In general, crearea si extinderea afacerilor necesita apelul la capitaluri, bancile servind drept intermediari. Intrucat noile intreprinderi, mai putin

cunoscute, sunt considerate de detinatorii de capital ca fiind riscante si de neincredere, bancile au fost nevoite sa se implice direct ca participanti, cu resurse proprii. Astfel, au aparut bancile de afaceri, care s-au rupt cu timpul, definitiv, de bancile comerciale, afirmandu-se ca o categorie specifica de banci Bancile de afaceri au cateva trasaturi caracteristice, si anume: 1) sunt specializate pe anumite titluri si piete, in sensul ca organizeaza emisiunea de titluri pentru clienti, garantand plasamentul si monitorizand evolutia pietei secundare a titlurilor respective, in vederea mentinerii cursului acestora; 2) realizeaza operatiuni de inginerie financiara: finanteaza proiecte complexe si de mare anvergura, realizabile in cativa ani, care sunt deosebit de costisitoare; sunt angajate in realizarea operatiunilor de fuziuni si achizitii, In ealitate de mediatori si consilieri, pregaitind conditiile juridice necesare finalizlirii acestora; 3) partea cea mai insemnata din profitul lor provine din incasarea de comisioane. Exista doua mari tipuri de banci de afaceri: a) Bancile de afaceri de tip american - se numesc banci de investitii (investment banks) si efectueaza operatiuni de intermediere in domeniul atragerii capitalurilor si plasarii lor optime, inclusiv prin administrarea pe cont propriu a emisiunilor de valori mobiliare. Ele se implica, in mod deosebit, in intermedierea achizitiilor, cesiunilor si fuziunilor, majorante de capital, avand, in special, rolul de consilieri, serviciile lor fiind remunerate prin comisioane ridicate, in functie de natura serviciilor. Cu timpul, bancile de investitii au inceput sa ofere clientilor si sprijin financiar, fie direct, prin participatie de capital, fie indirect, prin preluarea directa a datoriilor sub forma obligatiuni (respectiv prin obligatiunile emise in acest sens pentru cei de la care preiau aceste datorii). Caracteristica lor este faptul ele nu detin si nu exercita controlul portofoliilor intreprinderilor industriale. b) Bancile de afaceri de tip francez - se caracterizeaza prin detineri importante ale Intreprinderilor industriale (frecvent considerate drept "clienti captivi"). Totodata, ele detin in gestiune fonduri considerabile, care pot fi folosite, deseori, in scopul desfasurarii operatiilor fmanciare proprii. O forma derivata in activitatea bancilor de afaceti franceze o reprezintli societatile de portofoliu, care au o dubla functionalitate: o detinerile insemnate de actiuni asigura o valorificare ridicata a capitalurilor pe seama veniturilor obtinute din dividende; o detinerea unui numar de actiuni identificat ca "pachet de control" le permite controlul intreprinderilor respective. Societatile de portofoliu franceze sunt grupate in 3 categorii principale: o societati holding, cotate la bursa, ale caror actiuni sunt detinute sau controlate de bancile franceze; o societati de portofoliu ale marilor banci comerciale, ale caror actiuni nu sunt cotate la bursa; o societiiti care imbina activitatea de investitori cu cea de intermediari. In prezent, rolul bancilor de afaceri se manifesta, in principal, pe doua planuri: in efectuarea operatiunilor de achizitii si fuziuni, ca forma predilecta de realizare a coneentrarii si centralizarii economice si, respectiv, in rascumpararea integrala pentru management, ca solutie financiara a privatizarii (cumpararea unei intreprinderi in vederea perfectionarii managementului, cresterii competitivitatii si a nivelului sau de rentabilitate, scopul final fiind revanzarea intreprinderii consolidate si realizarea unui catig considerabil pentru intermediari).

4.6. Performante si riscuri bancare Profitul bancar - reprezinta, in final, scopul esentia1 al infiintarii si functionarii unei banci. Apare ca diferenta intre venituri si cheltuieli. Prineipalele surse de venituri ale unei banci sunt: dobanzile incasate la creditele acordate, comisioanele si spezele bancare pereepute pentru diferite operatiuni efeetuate pentru clienti, precum si profiturile realizate din operatiuni eomereiale: Cheltuielile sunt eoneretizate in eosturile bancare, ce pot fi: costuri legate de formarea resurselor: dobanzi bonificate clientilor pentru depozitele constituite, dobanzi platite pentru imprumuturile primite de la alte banci sau de la banca centrala, dobanzi platite la obligatiunile emise etc.; costuri de functionare: cheltuieli generale si amortisment, eheltuieli cu personalul, cheltuieli de intretinere si dezvoltare a retelei (infiintarea de sucursale si agentii), cheltuieli pentru intarirea securitatii casieriilor si salilor de seifuri, cheltuieli de investitii pentru extinderea si perfectionarea retelei informatice, impozite si taxe etc. Performantele realizate de banca prin activitatea desfasurata pot fi apreciate prin prism a unor indicatori,intre care: a) Rv = Dinc Dpl 100 Av unde: Rv - rata veniturilor Dine - dobanzi incasate Dpl - dobanzi platite Av - active valorificate

Pnet 100 b) R pr = V unde: Rpr - rata profitului Pnet - profit net V - venituri Vt 100 A unde: Rua - rata utilizarii active lor V - venituri A - active c) Rua = Pnet 100 A unde: Rec - rata rentabilitatii economice Pnet - profit net A - active d) R pr = e) Rfin = Pnet 100 C

unde: Rfin - rata rentabilitatii financiare Pnet - profit net C - capital (capitalul social + fonduri de rezerva) A C unde: Ep - efectul de parghie A - active C - capital. Intre acesti indicatori se stabilesc urmatoarele corelatii: Rec = Rpr * Rua; Rfin = Rec* Ep f) Ep = Riscurile bancare reprezinta fenomene care pot sa apara pe parcursul derularii activitatii bancare si care provoaca efecte negative asupra acesteia, prin deteriorarea calitatii activitatii, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi. Bancile trebuie sa acorde o atentie deosebita gestiunii riscurilor, intrucat ele sunt expuse nu doar riscurilor generale ale economiei de piata, care vizeaza orice agent economic (riscul de lichiditate, riscul de faliment, riscul de management, riscul de capital), ci si unor riscuri specifice activitatii lor, cum ar fi: riscul de creditare, riscul valutar, riscul de decontare, riscul de comunicatii, riscul de banca corespondenta, riscul de frauda, riscul reputational. Cele mai importante riscuri bancare sunt: 1) Riscul de creditare apare atunci cand sumele imprumutate si dobanzile aferente nu pot fi platite de clienti, ca urmare a insolvabilitatii lor (sau a relei vointe), ceea ce provoaca bancii creditoare o pierdere de capital definitiva sau o recuperare intarziata si partiala a sumelor, prin actiuni in instantele judecatoresti. Riscul de creditare imbraca doua forme: riscul individual de creditare, care se manifesta la nivel de client, fiind cauzat de riscul de incetare a platilor firmei dcbitoare, asociat cu riscul afacerii derulate de aceasta; riscul global de creditare, care se manifesta la nivelul portofoliu de credite, fiind generat de riscul de neplata firmelor debitoare, asociat cu riscurile induse de macroeconomice care afecteaza toti debitorii. In vederea limitarii la maxim a riscului de creditare, bancile trebuie sa evalueze cat mai exact cele trei componente ale acestuia: riscul tranzactiei - este legat de riscurile pe care le implica afacerea pentru care clientii solicita biincii acordarea creditului; riscul clientului - este legat de capacitatea acestuia de a-si onora obligatia fata de banca (restituirea creditului si plata dobanzii aferente); riscul garantiei - este legat de posibilitatea bancii de a-si recupera creantele prin valorificarea garantiilor aduse de client, daca aeesta nu-si achita datoriile. Riscul de creditare este cu atat mai mare cu cat creste volumul creditelor acordate si rata dobanzii, intrucat creste numarul debitorilor potentiali insolvabili. Diminuarea volumului creditelor determina redueerea cazurilor de insolvabilitate, deoarece in aceasta situatie se face o selectie mai severa a debitorilor. Gestiunea riscului de creditare se poate realiza prin: promovarea unei politici echilibrate de creditare (in cadrul careia deciziile de creditare sa fie fundamentate economic si sa aprecieze cat mai exact riscul de creditare); diversificarea portofoliului de credite (prin diversificarea beneficiarilor creditelor, a

termenelor de acordare, a destinatiilor creditelor etc.); prin diversificare se reduce riscul individual de credit; apelarea la sistemul asigurarilor in vederea transferarii riscurilor de creditarea unor societati de asigurare.

2) Riscul lipsei de lichiditati apare atunci cand activele lichide disponibile sunt insuficiente pentru a onora cererile clientilor de a-si retrage depozitele (cererile in numerar) sau plati1e dispuse de acestia in favoarea clientilor altor banci (viramentele). cel mai lichid activ este moneda efectiva (numerarul), insa bancile tind sa minimizeze detinerile de numerar intrucat acestea nu aduc venituri. Majoritatea fondurilor sunt plasate in active mai putin lichide sau cu scadente mai intregului al tuturor conditiile ndepartate. Astfel, deseori cand deponenti solicita retragerea depozitelor, banca, trebuie sa imprumute fonduri suplimentare sau sa vanda o parte din activele detinute, ceea ce presupune anumite costuri. In consecinta, pentru asigurarea lichiditatii bancile trebuie sa dispuna de sufieiente detineri de moneda centrala (bancnote si depozite la banca centrala) sau alte active usor transformabile in moneda centrala. Lichiditatile de care dispun bancile sunt de doua feluri: lichiditati gratuite, (nu implica bancii nici un cost de procurare sau unul foarte mic), cum sunt depunerile de numerar efectuate de clienti pentru conturile lor, in cazul in care acestea sunt superioare solicitarilor clientilor de retragere de numerar; soldul creditor rezultat in urma compensarii multilaterale a platilor interbancare, care semnifica faptul ca volumul incasarilor de 1a alte banci pentru conturi1e clientilor sai este mai mare decat volumul plati1or dispuse de clientii sai catre c1ientii altor banci. lichiditati care implica costuri: recurgerea la credite de refinantare de la banca centrala ); apelarea la credite de pe piata interbancara. vanzarea unor active detinute de banca Riscul lipsei de lichiditati poate sa apara si atunci cand banca nu are suficiente resurse pentru a onora angajamentele asumate in cazul liniilor de eredite deschise clientilor. Liniile de credit permit clientilor sa imprumute fonduri de la banca pana la plafon prestabilit, oricand in perioada de valabilitate. In momentul in care clientul doreste sa beneficieze de creditul respectiv, banca trebuie sa ii puna resursele la dispozitie. Aceasta presupune ca banca sa dispuna de lichiditati sau sa fie capabila sa le obtina, imprumutand fonduri sau vanzand alte active. Asigurarea lichiditatii este o problema de conjunctura., iar problema lipsei de lichiditati poate fi rezolvata, insa implica bancii anumite costuri, care, uneori, sunt ridicate. Riscul lipsei de lichiditati nu se refera doar la imposibilitatea obtinerii de lichiditati, ci si la costurile suportate de banca pentru obtinerea acestora. Asadar, gestiunea riscului lipsei de lichiditati vizeaza minimizarea costurilor implicate de procurarea lichiditatilor. 3) Riscul ratei dobanzii este reprezentat de modificarea nefavorabila a rezuitatelor financiare in urma schimbarilor ratei dobanzii. Gestiunea riscului ratei dobanzii se realizeazii prin gestiunea marjei dobanzii, care reprezinta diferenta dintre veniturile din dobanzi (dobanzile incasate din plasamentele efectuate de banca) si cheltuielile cu dobanzi (dobanzile platite pentru procurarea de resurse). Crsterea ratei dobanzilor pasive determina diminuarea

profitului bancii ca urmare a majorarii costului de procurare a resurselor. Cresterea mai rapida a costului de procurare a resurselor decat a venitul obtinut din plasamente determina inregistrarea de pierderi, aparand, astfel, riscul de insolvabilitate a bancii in cauza. Principalul indicator care masoara sensibilitatea urnei banci la variatia ratei dobanzii este ecartul (GAP - ul), care se calculeaza ca diferenta intre activele sensibile si pasivele sensibile la rata dobanzii intr-o perioada de timp (o luna, un trimestru, un semestru, un an). Plasamentele care au ajuns la maturitate (la scadenta) si care trebuie reinvestite sau a caror rata a dobanzii se poate modifica in perioada data sunt active. sensibile la rata dobiinzii. Resursele care au ajuns la maturitate si care pot fi retrase sau a caror rata a dobanzii se poate modifica in perioada data sunt pasive sensibile la rata dobanzii. In cazul in care banca este sensibila din punct de vedere al activelor (adica, activele sensibile sunt mai mari decat pasivele sensibile) venitul ei din dobiinzi va creste daca ratele dobanzilor se vor majora si va scadea daca ratele se vor diminua. In cazul in care banca este sensibila din punct de vedere al pasivelor (adica, pasivele sensibile sunt mai mari decat activele sensibile) venitul ei din dobanzi va creste daca ratele dobanzilor se vor diminua si va scadea daca ratele se vor majora. Analiza GAP - ului consta In evaluarea resurselor si plasamentelor bancii din punct de vedere al maturitatii lor in vederea eliminarii, pe cat posibil, a neconcordantei dintre acestea. 4) Riscul de insolvabilitate (de faliment) reprezinta riscul ca o banca sa nu aiba suficient capital pentru a compensa scaderea valorii activelor comparativ cu cea a pasivelor sale. Cu alte cuvinte este riscul ca o banca sa ajunga in incapacitate de plata (sa nu isi mai poata achita datoriile fata de terti). Acest risc este consecinta celorlalte trei riscuri: riscul de creditare, riscul lipsei de lichiditati si riscul ratei dobanzii. Cu cat capitalul propriu al unei banci este mai mare, cu atat creste capacitatea bancii de a rezista la pierderile provocate de schimbarile nefavorabile ale ratei dobanzii, nerambursarea creditelor sau din alte motive92 Riscul de insolvabilitate este strans legat de riscul de creditare, intruciit falimentul unui client al bancii sau a mai multor c1ienti poate sa afecteze echilibrul acesteia, dar si de riscul ratei dobiinzii, in cazul practicarii unor dobanzi pasive ridicate pentru atragerea de resurse suplimentare. Totodata, si lipsa unor lichiditati suficiente poate conduce, in final, la insolvabilitatea unei banci. Desi este un risc comun tuturor agentilor economici, riscul insolvabilitatii are dimensiuni sporite la nivelul bancilor datorita functie de intermediari financiari pe care acestea o indeplinesc. Din acest motiv, in fiecare tara se aplica anumite norme de prudenta bancara, menite sa protejeze deponentii (principalii furnizori de resurse pentru banci).

V. POLITICI MONETARE I DE CREDIT Politica monetar desemneaz complexul msurilor luate prin banca central sau autoritile monetare pentru a influena lichiditatea economiei, stabilitatea preurilor i a cursurilor valutare n scopul de a contribui la realizarea obiectivelor politicii economice. Instrumentele utilizate de politica monetar n influenarea economiei sunt de dou categorii: instrumente de intervenie indirect n sensul c ele influeneaz comportamentul bncilor i celorlalte instituii financiare, exclusiv prin funciile pieei. instrumente de intervenie direct (reglementri bancare) - n sensul c ele influeneaz direct condiiile monetare din sectorul nebancar, ratele dobnzii i creditul din economie Instrumente de intervenie indirect: taxa rescontului sistemul rezervelor minime obligatorii (RMO) politica de open-market Aceste tehnici se sprijin pe urmtoarele elemente: dependena sistemului bancar fa de banca central corelaia dintre volumul creditului i volumul activitii economice elasticitatea cererii de credit funcie de nivelul dobnzii 5.1. Politici monetare directe sunt urmtoarele: a. Selectivitatea creditelor Se realizeaz prin orientarea creditelor n direcia dorit de stat. Dac se dorete finanarea anumitor sectoare considerate prioritare, statul ncurajeaz bncile utiliznd diverse formule: avataje fiscale, dobnzi subvenionate, faciliti de finanare, garantarea creditelor de ctre organisme oficiale, etc Subvenionarea dobnzilor este principala metod a dirijrii creditelor. Se realizeaz prin suportarea unei pri din costul creditului de ctre stat, fie direct de la bugetul statului, fie indirect, prin banca central. Garantarea creditelor acordate de bnci de ctre stat este o alt metod de politic indirect, prin care se elimin riscurile asumate de bnci n procesul creditrii. b. Plafonarea creditelor Se realizeaz prin stabilirea pe cale administrativ a unei limite maxime a ritmului de cretere a volumului creditelor acordate de bnci. Uneori se face difereniat n funcie de tipul instituiei care acord creditul respectiv (banc comercial universal, banc specializat) sau de natura activitii de creditare (investiii, export, consum). In cazul nclcrii plafonului stabilit de catre banc, acesta va fi sancionat financiar, fiind obligat s constituie rezerve suplimetare.

5.2. Politici monetare indirecte a. Politica taxei de reescont Taxa oficial a scontului (taxa rescontului T.O.S.) reprezint dobnda cu care banca central resconteaz cambiile bncilor comerciale i dobnda cu care banca central acord mprumuturi celorlalte bnci. Rescontarea = operaiunea de cumprare cu plata imediat a unor titluri de credit (creane) prezentate de bncile comerciale. La rndul lor, bncile comerciale cumpr titluri de credit, nainte de scaden, la VN a nscrisului minus dobnda (taxa scontului) pe perioada de pn la scaden. Procesul de distribuire a creditului prin intermediul operaiilor de rescont se prezint astfel n bilanul bncilor comerciale: Banca de 10.000 Scontare VN = 15.000 Vas = 10.000 depozit 13.000 Banca 13.000 rescontare central 13.000 emisiune monetar

Agentul economic A, beneficiar al unei cambii de VN =15.000 u.m., se adreseaz unei bnci comerciale pentru scontare i obine valoarea actual a cambiei: Vas = VN scontul (5.000 u.m.) La rndul su, banca comercial, avnd nevoie de resurse, se adreseaz bncii de emisiune cedndu-i titlu de emisiune prin operaia de rescont. Astfel, banca de emisiune acord bncii de depozit valoarea actual a efectului de comer (13.000 u.m.), n baza unei emisiuni suplimentare de valoare egal: Var = VN rescont (2.000 u.m.) Astfel, banca de depozit recupereaz suma angajat la scontare (10.000 u.m.) i ncaseaz partea de dobnd ce i se cuvine (taxa scontului = 3.000 u.m.). Banca de emisiune = surs a creditului; taxa de rescont perceput de BE constituie principala component a taxei de scont ncasat de bncile comerciale i, deci, principala prghie pentru ieftinirea sau scumpirea creditului. Astfel: TOS reducerea taxei de scont diminuarea general a dobnzilor sporirea eficienei utilizrii creditelor pentru intreprinztori, i intensificarea activitii economice; TOS sporirea general a dobnzilor scumpirea creditului reducerea masei monetare n circulaie restrngerea activitii economice.

Prin Circulara nr. 3/1 febr.2002 privind nivelul ratei dobnzii de referin al BNR (M.O. partea 1 nr.100/5 febr.2002) i avnd la baza reglementrile legii 101/1998 privind statutul BNR, Consiliul de Administraie a hotrt: 1. ncepnd cu data de 1 febr.2002 se abrog prevederile privind TOS din circulara BNR 11/1998 privind ratele dobnzii practicate de BNR; 2. ncepnd cu aceast data se calculeaz lunar, rata dobnzii de referin a BNR care este anunat public n prima zi lucrtoare a fiecrei luni prin circulare ale BNR; 3. pentru luna febr. Dr = 34,6 %/an, nov. Dr = 22,2 %/an. Rata dobnzii de referin - procente pe an Luna mai 2008 aprilie2008 ianuarie 2008 august 2007 mai 2007 februarie 2007 ianuarie 2007 ianuarie 2006 Dobnda 9,5 9,03 7,50 6,10 7,50 8,75 8,75 7,50

b. Politica rezervelor minime obligatorii Rezerva minim obligatorie (RMO) = obligaia stabilit de ctre banca central dintr-o ar pentru bncile comerciale din tara respectiv, n sensul pstrrii n conturi deschise la banca central a unei pri din depunerile pe care clienii le-au realizat la bncile comerciale. Regulamentul nr. 6 din 24/07/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, publicat n Monitorul Oficial, Partea I nr. 566 din 01/08/2002, a fost modificat prin: Circulara nr. 28 din 17/09/2003 Circulara nr. 9 din 30/04/2004 Circulara nr. 26 din 19/11/2004 Circulara nr. 6 din 11/02/2005 Circulara nr. 22 din 10 sept 2007 Modificarea RMO are un impact asupra lichiditii bncilor comerciale i a potenialului lor de a acorda credite Scopul politicii RMO: limitarea potenialului de multiplicare a creditului de ctre sistemul bancar. n Romnia s-a introdus din anul 1993. - creterea RMO scumpirea creditului creterea dobnzii la mprumuturi; - scderea RMO lrgirea posibilitilor de creditare. Problemele pe care le ridic politica RMO: a) cotele unice - difereniate, funcie de gradul de exigibilitate al depozitelor

b) baza de calcul este format din depunerile la bnci (diferenieri n ceea ce privete structura depozitelor) c) dobnzile bonificate de ctre Banca Central pentru aceste depozite. Rezervele minime obligatorii ncepnd cu perioada de aplicare 24 nov - 23 dec 2007 Rata RMO (%) Lei Valuta 20 40 20 0 40 40

Categoria rezervei minime obligatorii RMO pentru pasive cu scaden rezidual mai mica de 2 ani cu clauz de RMO pentru pasive cu scaden rezidual rambursare anticipat mai mare de 2 ani fr clauz de rambursare anticipat

Rata dobnzii bonificate, ncepnd cu perioada de aplicare 24 apr - 23 mai 2008 Categoria rezervei minime obligatorii RMO constituite n lei EUR RMO constituite n valut USD Rata dobnzii bonificate (%) 3,15 1,55 0,98

c. Politica de open-market Operaiunile de open market reprezint cumprrile i vnzrile de titluri pe piaa monetar, de regul, titluri publice (bonuri de tezaur i obligaiuni de stat). Astfel, banca central poate interveni pe piaa monetar influennd lichiditatea din sistemul bancar, aceste operaiuni realizndu-se la o rat a dobanzii stabilit pe pia, dar care poate fi influneat de ctre banca central. Politica de open market are influen asupra lichiditii din sistemul bancar (asupra cantitii de moned) ceea ce influeneaz capacitatea bncilor comerciale de acordare de credite i asupra nivelului dobnzilor: cumprrile de titluri ale bncii centrale determin creterea lichiditii i diminuarea dobnzii de pe pia, implicnd sporirea volumului creditelor acordate vnzrile de titluri au efect invers. Orice intervenie a bncii centrale asupra cererii i ofertei de titluri de stat determin o modificare a ratei dobnzii pe piaa respectiv, cu urmtoarele consecine: influeneaz costul creditelor acordate de bnci, respectiv costurile suportate de clineii care apeleaz la credite;

influeneaz structura plasamentelor bncilor: achiziioneaz titluri de la banca central, diminundu-i oferta de credite cnd rata dobnzii este superioar celei percepute la credite, iar n caz contrar vor vinde titluri, sporindu-i volumul creditelor acordate.

Aplicaii practice privind politicile monetare i de credit Cum va evolua volumul creditelor acordate economiei de ctre bncile comerciale, n cazul n care banca central reduce taxa oficial a scontului de la 12% la 10%, achiziioneaz de la bncile comerciale bonuri de tezaur n valoare de 1.000 u.m. i crete rata rezervelor minime obligatorii (RMO) de la 11% la 12%. Situaia iniial se caracteriza prin: 1. Bilanul bncilor comerciale cuprinde urmtoarele elemente: - bonuri de tezaur (Bt) 2.000 u.m. - depozite (Dep) 25.000 u.m. - aur i devize (A + d) 1.000 u.m. - capital (Cap) 5.000 u.m. 2. Bilanul bncii centrale cuprinde urmtoarele elemente: - aur i devize 1.200 u.m. - bonuri de tezaur 3.000 u.m. - credite acordate economiei (Cr. acord.) 8.000 u.m. - capital 6.000 u.m. 3. Portofoliul de cambii prezentat la rescont este de 1.500 u.m. i se apreciaz c reducerea taxei oficiale a scontului va determina o cretere a portofoliului de cambii prezentat la rescont cu 5%. Rezolvare: I. Situaia iniial Bilanul bncii centrale A+d 1.200 Cap Bt 3.000 RMO Cr. acord. 8.000 Em Rs 1.320 Total 13.520 Total 6.000 2.750 4.770 13.520

Bilanul bncilor comerciale Bt 2.000 Dep 25.000 A+d 1.000 Cap 5.000 RMO 2.750 Rs 1.320 CE 25.570 Total 31.320 Total 31.320

Rs rescontul, suma obinut de bncile comerciale prin rescontarea cambiilor la banca central RMO rezervele minime obligatorii pe care bncile comerciale trebuie s le pstreze la banca central CE - creditele acordate economiei de ctre bncile comerciale EM emisiunea monetar

Rs = 1.500 RMO =

1.500 12 = 1.320 100

11 25.000 = 2.750 100

Msurile luate de banca central determin modificri att n bilanul bncilor comerciale ct i n bilanul bncii centrale. Aceste modificri vor fi nregistrate n situaia ulterioar. II. Situaia ulterioar Bilanul bncilor comerciale Bt 1.000 Dep 25.000 A+d 1.000 Cap 5.000 RMO 3.000 Rs 1.417 CE 26.417 Total 31.417 Total 31.417 Bilanul bncii centrale A+d 1.200 Cap 6.000 Bt 4.000 RMO 3.000 Cr. acord. 8.000 Em 5.617 Rs 1.417 Total 14.617 Total 14.617

Portofoliul prezentat la rescont = 1.500 + 1500 Rs = 1.575 RMO = 1.575 10 = 1.417 100

5 = 1575 100

12 25.000 = 3.000 100