Operatiunile pasive ale bancilor comercialeOperatiunile pasive ale bancilor comerciale duc la formarea

resurselor bancii. Resursele bancilor comerciale se formeaza din :

Emisia primara sau ulterioara a hartiilor de valoare

- Decontarile din profit pentru formarea sau majorarea fondurilor

- Atragerea creditelor de la alte personae juridice

- Operatiunile de depozitare

Operatiunile activePrin intermediul operatiunilor active bancile plaseaza resursele formate in urma
operatiunilor pasive. Din contul acestora bancile obtin venit. Toate operatiunile active pot fi divizate in
operatiuni de creditare si in operatiuni cu hartii de valoare(80% din active le revin operatiunilor date)

Operatiunile de comision sunt operatiunile prin intermediul carora bancile executa ordinele clientilor sai din contul
acestora.acestea pot fi legate de transferul de bani atat in interiorul tarii si in exteriorul acesteia. La operatiunile de
comision se refera:Operatiuni de transfer-operatiuni prin care clientul da ordine bancii sale de a efectua
transferulOperatiuni de acreditare-banca primeste indicatii de la clientulOperatiuni incaso –prin care bancile primesc
banii si numele clientilor sai de diverse documente(cecuri, cambia, hartii de valoare) Operatiuni de factoring- prin
realizarea operatiunilor date banca cumpara datoriile debitoare ale clientuluiOperatiuni trust-prin care banca
isi asuma gestionarea anumitor bunuri(resurse financiare

Principiile de organizare a activitatii bancare: Bancile trebuie se lacreze in limita resurselor disponibile.
Ceea ce inseamna ca banca trebuie sa asigure corespunderea cantitativa si calitativa a resurselor si a
plasamentelor ulterioareBancile au libertatea economica deplina. Ceea ce presupune si responsabilitatea
absoluta pentru rezultatele activitatii sale Relatia banca-client. Ea are la temelie principiile care se bazeaza
pe asigurarea rentabilitatii, minimizarea riscului si influenta asupra lichiditatii. Reglarea activitatii bancare.
Aceasta se face prin metode indirecte si nu prin metode administrative. BN stabileste regulile de joc, normele
si normativele in sistemul bancar, urmareste respectarea acestora

Creditul reprezinta relatia dintre 2 persoane referitor la un bun sau valoare dat cu imprumut, care, de regula,
presupune rambursarea acetsuia intr-o perioada determinate de timp(perioada de scadenta) cu achitarea unei
anumite dobanzi.

principiile de creditare: Rambursabilitatea creditului-reprezinta necesitatea rambursarii la timp a

resurselor luate de la creditor. Perioada de acordare a creditului-care se manifesta prin necesitatea
rambursarii creditului nu in orice moment, ci la o data stabilita-data scadentei Costul creditului-dobanda.
Pentru dreptul de a utilize resursele pentru o perioada determinate de timp, imprumutantul achita creditorului
o anumita plata care este numita dobandaAsigurarea creditului-presupune necesitatea de a asigura resurselor
financiare pe care le da cu imprumut creditorul. Scopul acordarii creditului. Orice credit este acordat pentru
anumite scopuri care, in practica, se regaseste in contractual de creditare in subcapitolul –destinatie
credituluiCaracterul nediferentiat al creditului-presupune ca fiecare operatiune de creditare va fi tratata
separate

Functiile dobanzii: Redistribuirea unei parti din profiturile persoanelor fizice si juridice;Reglarea procedurii si
circulatiei in rezultatul distribuirii capitalurilor de imprumut la nivel ramural, interramural si international; La etapele
de criza economica serveste ca mijloc de protejare antiinflationista a resurselor bancii.
Functiile credituluiDe redistribuire care consta in urmatoarele: In conditiile economiei de piata, piata
capitaluriulor de imprumut intervine ca un mechanism specific care transfera mijloacele financiare temporar
disponibile din unele domenii in altele care asigura un nivel de profitabilitate mai inalt.Economia cheltuielilor
de circulatie. Reiesind din esenta economica a creditului in care ca sursa a creditului sunt resursele financiare
care se elibereaza temporar in circuitul industrial, commercial, financiar. Accelerarea procesului de
concentrare a capitalurilor. Concentrarea capitalurilor este necesara pentru asigurarea stabilitatii dezvoltarii
economiei si unul din scopurile b agentului economic.Accelerarea progresului tehnico-stiintific

 Clasificarea creditului: CREDITUL COMERCIAL-este prima forma a creditului(din punct de vedere

istoric) care a dus la aparitia circulatiei cambiilor si care a contribuit la dezvoltarea circulatiei prin
virament.forme creditului commercial: Credit cu o rata fixate a scadenteiCredit cu achitarea dupa
comercializarea marfurilor acordate in crediteCredit deschis care presupune livrarea urmatoarea
partida de marfuri, chiar daca partida anterioara nu a fost achitataCredit de consum.
Caracteristica de baza a acestuia consta in faptul ca acestea sunt acordate exclusive
persoanelor fizice.CREDITUL INTERNATIONAL. Caracteristica de baza a acestuia este ca in
calitate de partener al operatiunii de creditare este o intreprindere care e situata in afara tarii, ori
e un organism financiar mondial. CREDITUL DE STAT. Are ca caracteristica participarea
nemijlocita a statului. Fie in calitate de debitor, fie in calitate de creditor.CREDITUL
CAMATAR. Are ca particularitate caracterul illegal.CREDITUL BANCAR reprezinta una din
formele cele mai raspandite ale relatiilor de creditare in economie. Trasaturile lui sunt:
 Subiectii tranzactiei care sunt: creditorul-banca sau institutie financiar specializata care are
activitatea in baza unei licente eliberata de BN si care efectueaza acest tip de operatiuni pentru
obtinerea profiturilor.

 Ca obiect al tranzactiei servesc resursele financiare doar!

 Caracterul rambursabil care presupune rambursarea creditului in termini stabiliti in contractul

de creditare

 Plata creditului. Utilizarea resurselor financiare ale bancii presupune achitarea dobanzii in
marimea si in termenii stabiliti in contractul de creditare.

 Asigurarea creditului.toate creditele bancare au asigurare. Asigurarea este stabilita prin

mentionarea acestuia in contractul de creditare.

 Scopul creditului(destinatia). Fiecare credit bancar acordat isi are destinatia de utiliare a
resurselor stabilita in contractul de creditare(fie pentru acoperirea deficitului, utilaje
industrial…)

 Contractul de creditare pe creditele bancare se incheie in forma scrisa si au putere juridica din
momentul semnarii

 Acordarea creditului bancar are loc prin transferul intr-un cont extrabilantier special din care se
vor face platile pe operatiunea creditata. Toate platile se fac sub forma de plati prin virament.

Creditul bancar respecta cel mai bine principiile

Creditele bancare pot fi clasificate dupa mai multe criterii: In dependenta de perioada de
acordare; In dependenta de modalitatea de achitare a acestuia; In dependenta de modalitatea de achitare a
dobanzii; In dependenta de existent asigurarii; In dependenta de scop;In dependenta de categoria
imprumutantului
 Politica creditara reprezinta strategia si tactica bancilor in domeniul operatiunilor creditare.

Elaborarea politicii creditare se face in cateva etape. Mai intai sunt analizate conditiile interne de
activitate ale bancilor (se analizeaza arhiva creditara). De asemenea se analizeaza mediul extern pentru a
evalua factorii de baza care o influenteaza. In baza castor analize se efectueaza politica creditara care se
aproba de conducerea bancii pentru 1 an. Procesul de creditare bancara are la baza urmatoarele principii:

1. Principiul relatiilor cu clientii presupune preferinta bancii pentru creditarea pe termen scurt sau lung,
preferinta pentru relatii de durata cu clientii sau tranzactii unice.

2. Prioritatile de care se conduce banca in procesul de creditare bancara. Se refera atat la destinatia si
tipul operatiunilor creditate, cat si la formele de asigurare a creditelor.
3. Sistemul de valori de care se conduc bancile in activitatea lor.

- Toate operatiunile procesului pot fi divizate in 4 etape: -Planificarea-are loc analiza situatiei
macroeconomice a tarii in general, analiza potentialilor clienti, pieti ce vor fi acreditate, pregatirea
personalului pentru efectuarea operatiunilor de creditare, elaborarea documentelor normative. Ca
rezultat al etapei date sunt elaborate 2 documente:

 Memorandumul despre politica creditara care include directiile de baza de activitate ale bancii,
indicatorii de performanta in doemniul creditor(normative si limite) care ar asigura nivelul
dorit de rentabilitate, precum si protejarea contra riscurilor:

1. Raportul dintre credite si depozite

2. Raportul dintre active si capitalul propriu
3. Limitele de creditare(structura imprumutantilor, marimea maxima a creditului de acordat,
structura pietilor deservite).

 Instructiunea referitor la acordarea creditelor- este un document intern, de baza pentru ofiterii
creditari. Acest document include:

1. Organizarea procesului de creditare

2. Lista documentelor de prezentat
3. Standardele referitor la contractile de creditare
4. Regulile de evaluare a asigurarilor(minimizarea greselilor).

Acordarea creditelor-are loc selectarea personalului creditar si incepe procesul de primire a cererilor de
creditare. La cererea de creditare se prezinta actele:

 Copiile documentelor de constituire a imprumutantului autentificate notarial

 Bilanturile contabile pentru ultimele perioade de raportare autentificate de inpectoratul fiscal

 Argumentarea tehnico-economica a operatiunilor creditate

 Copiile documentelor sau contractelor ce confirma scopul luarii creditului

 Fisa bancara cu modelele semnaturilor conducatorilor intreprinderii a contabilului sef si cu

modelul stampilei
  Documentele ce confirma existenta asigurarii(contract de gajare, polita de asigurare, garantia
bancara…)

Dupa ce se determina toate aspectele operatiunii de creditare are loc incheierea contractului de creditare care se va
efectua astfel: Alcatuirea contractului de creditare initial in care imprumutantul va indica tipul creditului, suma
creditului, termenul, asigurarea,s.a.Banca va examina contractual de creditare evaluand capacitatea de a acorda un
astfel de creditNegocierea intre banca si imprumutant pentru definitivarea contractului de creditareSemnarea
contractului de creditare si intrarea acestuia in vigoare.Contractual de creditare are urmatoarea structura:Dispozitii
generaleDrepturile si obligatiunile imprumutantuluiDrepturile si obligatiunile banciiResponsabilitatile
partilorModalitatea de solutionare a litigiilorPerioada contractuluiAdresele juridice ale partilor

Monitoringul creditor- presupune controlul utilizarii imprumutului si achitarea dobanzilor pe credit. Are loc
verificarea utilizarii resurselor conform scopurilor mentionate, controlul mentinerii gajului. In cazul
nerespectarii clauzelor contractual bancile pot aplica penalitati. La etapa data se face evaluarea portofoliului
creditor (respectarea indicilor de performanta stabiliti in politica creditara, analiza tuturor creditelor acordate).
De asemenea, analiza data ii permite bancii sa depisteze problemele majore ce apar in creditare(neachitarea la
timp a dobanzilor, nerambursarea la timp a creditului, utilizarea frauduloasa a resurselor, care ulterior vor fi
luate in considerare la elaborarea politicii creditare pentru anul viitor).

Rambursarea cerditului- preupune intrarea resurselor financiare la banca, precum si achitarea tuturor platilor
obligatorii pe credit. Din moment ce creditul e stins si dobanzile sunt achitate imprumutantul obtine o istorie
creditara pozitiva, iar activitatea sectiilor creditare e considerata eficienta. O istorie creditara pozitiva
creditantului ii va permite sa obtina mai usor credite. Creditarea bancara presupune respectarea tuturor
principiilor de creditare, o consecutivitate stabilita a operatiunilor, respectarea ii permite bancii sa-si asigure
rezultatul dorit din operatiunile date.

Esenta riscurilor si clasificarea lor Riscul reprezinta posibilitatea de inregistrare a unei pierderi in
rezultatul actiunii carorva factori, evolutia carora poate fi prognozata si masurata. Activitatea in situatii de risc
este mai benefica pentru o banca decat activitatea in conditii de incertitudine.

Riscurile se clasifica dupa urmatoarele criterii:A)dupa locul aparitiei(interne-care sunt acuzate de cativitatea
bancii, de clientele pe care o are banca si de partenerii cu care lucreaza; externe-care se refera la mediul extern
asupra carora banca nu poate influenta considerabil); B)dupa momentul aparitiei(retrospective, curente, de
viitor).clasificarea data este necesara, deoarece analizand riscurile retrospective le poti evalua pe cele curente
si cele de viitor. C)dupa volumul/gradul de influenta al activitatii(cu o influenta mica, moderata, mare).
La studierea riscurilor bancare este important de realizat ca ele nu se manifesta separate, ci in totalitate, astfel,
ele trebuie sa fie gestionate in corelare. Modificarea unui risc poate duce la modificarea gestionarii tuturor
riscurilor in general.

Riscurile externe-sunt legate de mediul extern de activitate al bancii. Mediul extern poate fi divizat in mediul
extern de influenta directa(furnizori, client, concurenti, legislatia in domeniu) si mediul extern de influenta
indirecta(factorii sociali, politici, naturali, demografici, economici). Printre riscuri pot fi mentionate:

- Riscul de tara-riscurile care sunt legate de situatia dintr-un anumit stat. La calculul riscului de tara se ia
in consideratie atat situatia politica (stabilitatea), precum si situatia economica. Acestui risc sunt
supuse bancile cu capital strain sau cele care doresc sa-si largeasca activitatea in exterior. Riscul in
special este luat in consideratie de catre investitori.
- Riscul valutar-riscului dat sunt supuse toate bancile ce fac tranzactii cu valuta, in special cele care
deservesc operatiunile de export-import, operatiuni de transportare sau cele care deserves
intreprinderile mixte. Riscul valutar reprezinta posibilitatea inregistrarii pierderilor din modificarea
riscurilor valutare. Pentru riscurile valutare exista tehnici special de minimizare a acestora care se
numesc hedjing valutar.
 - Riscul calamitatilor natural/riscuri de force major-pot aparea ca rezultat a unor calamitati naturale
precum si datorita unor interventii din partea statului.

Riscurile interne-tin de activitatea propriu-zisa a bancii si pot fi divizate in functie de tipul bancii, in functie
de caracterul activitatii pe care-l desfasoara si si functie de component partenerilor bancii-clienti si
contraagenti.

a) In functie de tipul bancii presupune divizarea riscurilor pe care si le asuma bancile de stat si bancile
private. La randul lor bancile private pot fi COOP sau comerciale. Bancile de stat se confrunta cu
riscuri care sunt legate nemijlocit de politica statului in domeniu, iar schimbarea guvernarii politice
poate duce la modificarea activitatii bancii(Banca de Economii). Pentru COOP riscurile sunt legate de
structura proprietarilor. Bancile COOP sunt formate ca rezultat al extinderii COOP in anumite
domenii, iar bancile sunt destinate deservirii activitatii acestora(in agricultura in RM). Bancile
comerciale sunt banci care au fost din start create pentru obtinerea veniturilor din operatiuni de
cumparare-vanzare a resurselor financiare(operatiuni speculative), iar riscurile lor depend de specificul
operatiunilor pe care le finanteaza. In cazul in care banca se specializeaza in anumite operatiuni riscul
pe care si-l asuma e mai mare, decat la bancile care au o activitate mai diversificata(metoda de
gestionare).
b) Riscurile legate de specificul clientele bancii: relatia dintre banca si client se va baza pe minimizarea
cheltuielilor si a riscurilor pe care si le asuma banca. Banca poate risca cu capitalul propriu, dar nu cu
capitalul clientilor sai. Pentru a-si minimiza riscurile bancile trebuie sa diversifice portofoliul de
clentela. Sa acorde credite in sume mai mici unui nr mai mare de client. In cazul creditelor mari sa
aplice consortiul care presupune acordarea creditului de catre mai multe banci.
c) Riscuri legate de caracterul operatiunilor bancare, riscurile operatiunilor bilatiere si extrabilantiere care
se impart in: operatiuni active si operatiuni passive. Riscurile operatiunilor passive sunt legate de
riscurile formarii capitalului bancii-:capital propriu-risc minim… capital atras-risc maxim. Riscurile
legate de depozite tin de posibilitatea retragerii inainte de termen a resurselor financiare. Depozitele
pot fi la termen sub forma de depozite de economii sau sub forma hartiilor de valoare. E necesar de
mentinut o structura optima intre acestea, astfel ca ele sa fie suficiente pentru efectuarea operatiunilor
active de catre banci.

DECONTĂRILE PRIN VIRAMENT (DV)

1. Esenţa, principiile de organizare şi importanţa DV.
În procesul de activitate întreprinderile au relaţii cu alţi agenţi economici, cu sistema financiară, cu băncile, cu
angajaţii săi şi cu alţi parteneri. În cadrul relaţiilor date apar fluxuri de mijloace băneşti care pot lua 2 forme:
- sub formă de numerar - sub formă de plăţi prin virament
La moment tendinţa este spre micşorarea plăţilor în numerar şi trecerea la plăţile prin viramnet.
Plăţile sau decontările prin virament deţin o cotă de bază în circulaţia monetară şi includ plăţile efectuate fără
utilizarea banilor lichizi. De regulă, mecanismul se reduce la decontarea unei sume de bani din contul
plătitorului şi înscrierea ei în contul beneficiarului, efectuat în cadrul băncilor sau prin intermediul stingerii
obligaţiunilor reciproce.
Procesul de efectuare a DV este reglementat de un cadru juridic corespunzător. Astfel în Republica
Moldova la 01.01.1997 au intrat în vigoare regulile despre efectuarea DV care conţin:
 principiile de organizare a decontărilor;
 formele decontărilor prin virament utilizate;
 documentele de plată utilizate;
  cerinţele faţă de completarea documentelor date.
Principiile DV:
1.Pe teritoriul RM unicul mijloc legal de plată este valuta naţională – leul moldovenesc (MDL);
2.Întreprinderile efectuează tranzacţii cu clienţii săi numai prin intermediul băncilor; în cazul în care are loc
stingerea reciprocă a obligaţiunilor la bancă este prezentată o dispoziţie de plată unde în rubrica „Destinaţia
plăţii” se indică documentul prin care s-au stins obligaţiunile.
3.Întreprinderile au dreptul de a dispune de resursele sale după dorinţa lor conform destinaţiei acestora, cu
excepţia cazurilor când are loc decontarea obligatorie ale mijloacelor băneşti.
4.Înscrierea banilor în contul beneficiarului se va face numai după decontarea sumei corespunzătoare din
contul plătitorului.
5.Decontarea banilor din contul plătitorului se va face la ordinul scris al acestuia, cu excepţia cazurilor
decontărilor obligatorii ale mijloacelor băneşti.
6.Întreprinderile la discreţia lor aleg formele decontărilor şi au dreptul să le indice în contracte cu partenerii
săi, cu respectarea cadrului juridic existent.
7.Băncile primesc documentele de plată pe parcursul zilei operaţionale şi le înregistrază în aceeaşi zi.
Documentele de plată se primesc spre execuţie indiferent de suficeinţa banilor în cont.
8.Documentul de plată este primit spre executare de către banca plătitoare numai în cazul existenţei suficiente
a mijloacelor băneşti în contul plătitorului, astfel ca suma să fie decontată în mărime completă.
9.Ordinea efectuării plăţilor din contul întreprinderii este determinat de conducătorul acesteia, dacă legislaţia
în vigoare nu presupune altă modalitate.
10.Plătitorul nu are dreptul de a retrage documentele de plată prezente la bancă.
11.Circulaţia documentară în băncile comerciale şi la BNM este organizată în conformitate cu „Regulile
decontărilor prin virament” şi în conformitate cu „Dispoziţia despre organizarea plăţilor interbancare pe
teritoriul RM”.
12.Litigiile ce apar între beneficiarul mijloace băneşti şi plătitor, referitor la efectuarea de contărilor între ei
sunt examinate de judecătoria de arbitraj, iar cele ce ţin de efectuarea operaţiunilor bancare sunt examinate de
către bancă.
Formele de bază de DV sunt:
 dispoziţii de plată  acreditivele
 dispoziţii de plată acceptate  cecuri
 cereri - dispoziţii de plată  dispoziţiile incasso
Importanţa DV reiese din următoarele :
*ele intermediază distribuţia
*datorită necesităţii respectării termenilor de plată, DV influenţează reproducerea, contribuind la micşorarea
perioadei dintre momentul livrării şi momentul plăţii
*utilizarea DV contribuie la majorarea vitezei de rotaţie a banilor
*DV permit formarea capitalului de împrumut
2. Formele de bază ale decontărilor prin virament şi mecanismul de realizare a acestora
După cum a fost menţionat anterior formele de bază a decontărilor sunt: dispoziţii de plată, dispoziţii
de plată acceptate, cereri - dispoziţii de plată, acreditivele, cecuri şi dispoziţiile incasso. În urma modificărilor
efectuate şi în scopul reducerii documentelor ce se utilizează în efectuarea decontărilor prin virament
dispoziţiile de plată, dispoziţiile de plată acceptate şi cererile dispoziţii de plată au fost înlocuite cu ordine de
plată. Ordinele de plată se utilizează la efectuarea plăţilor pentru mărfurile şi serviciile prestate, precum şi
pentru efectuarea altor plăţi. Plătitorul prezintă documentul dat în 4 sau 2 exemplare băncii ce-l deserveşte.
Semnătura şi ştampila se pun pe primul exemplar. Ordinul de plată este valabil timp de 10 zile din momentul
completării.Banca-plătitoare primeşte documentele spre execuţie numai în cazul existenţei suficientelor
mijloace băneşti în contul plătitorului pentru decontarea sumei complete indicate în documentul de plată.
Mecanismul de efectuare a plăţilor în baza ordinelor de plată, precum şi circulaţia documentelor este
prezentată în figura 1:

Cumpărător - plătitor Furnizor - beneficiar

1 4 6

Banca plătitorului Banca beneficiarului

3
2 5

1. Prezentarea ordinului de plată în 4 exemplare

2. Decontarea banilor din contul plătitorului
3. Transmiterea exemplarului 2 şi 3
4. Prezentarea exemplarului 4 şi a extrasului din cont
5. Înscrierea sumei de bani în contul beneficiarului
6. Transmiterea exemplarului 3 şi a extrasului din cont
Figura 1
Cererea dispoziţie de plată presupunea achitarea cererea beneficiarului. La moment astfel de plăţi între
persoanele fizice practic nu se utilizează. Dispoziţia de plată acceptată se utiliza pentru efectuarea plăţilor
persoanelor terţe prin intermediul poştelor, pentru achitarea pensiilor, drepturilor de autor, indemnizaţiilor
pentru copii, pensiilor pentru întreţinerea copiilor, etc. În acest caz între plătitor şi beneficiar apare oficiul
poştal.
Acreditivele reprezintă un tip de decontări prin virament care prevăd efectuarea plăţilor de către banca
beneficiarului numai după prezentarea de către beneficiar a documentelor ce adeveresc prestarea serviciilor
sau livrarea mărfii. Forma dată de plată spre deosebire de celelalte forme trebuie să fie prevăzută în
contractele încheiate între prestator şi plătitor.
Specificul acreditivului utilizat în R. Moldova constă în aceea că:
  el este acoperit, ceea ce înseamnă că la deschiderea acreditivului banca-plătitoare transferă
suma integrală băncii beneficiarului într-un cont special „Creditori pe documentele de plată”,
iar plăţile se fac în limitele sumei acreditivului. Acreditivul pot fi deschis în baza surselor din
contul de decontare sau în baza surselor din credit
 acreditivul este irevocabil, altfel spus el nu poate modificat sau anulat fără acceptul ambelor
părţi
 fiecare acreditiv este destinat pentru efectuarea plăţilor cu un singur beneficiar, nu poate fi
readresat, nu se admite plata banilor lichizi pe acreditiv;
 acreditivul este deschis pentru o anumită perioadă de timp. Perioada maximă pentru un
acreditiv este de 25 zile (pentru cel deschis în baza surselor bugetare - 1 an bugetar).

Mecanismul de efectuare a plăţilor în baza acreditivului:

Plătitor 7 Beneficiar

1 3 12 6 8 10

Banca plătitorului Banca beneficiarului

4
2 11 5 9

1. Prezentarea cererii pentru deschiderea acreditivului în 4 exemplare

2. Decontarea banilor din contul plătitorului
3. Transmiterea exemplarului 4 a cererii şi a extrasului din cont
4. Transferarea banilor
5. Deschiderea contului “Creditori pe documente de plată ” şi transferarea în el a banilor primiţi
6. Transmiterea exemplarului 3 a cererii ce serveşte ca anunţare despre deschiderea acreditivului
7. Eliberarea mărfurilor sau acordarea serviciilor
8. Prezentarea borderoului de utilizare a acreditivului în 3 exemplare şi documentele ce adeveresc
efectuarea livrării sau acordarea serviciilor
9. Transferarea banilor în contul beneficiarului în suma valorii mărfurilor sau serviciilor acordate
10. Transmiterea exemplarului 3 al borderoului
11. Transmiterea exemplarului 2 al borderoului împreună cu documentele prezentate de beneficiar
12. Transmiterea exemplarului 2 al borderoului împreună cu documentele prezentate de beneficiar
În cazul în care acreditivul nu este utilizat complet până la expirarea termenului, el este închis, iar
suma restantă este transferată în contul plătitorului. La cererea ambelor părţi acreditivul poate fi închis pînă la
expirarea termenului. Utilizarea redusă a formei date de plată în republică este condiţionat de nedorinţa
băncilor de aşi asuma responsabilitatea de verificare a documentelor ce atestă livrarea mărfurilor sau prestarea
serviciilor.
Cec - dispoziţia scrisă a plătitorului băncii de a transfera suma de bani indicată în cec în contul
beneficiarului la prezentarea de către cel din urmă a cecului. Agenţii economici folosesc pentru plăţi doar
cecuri din carnetele de cecuri limitate.
Pentru a primi carnetul de cecuri limitat agentul economic prezintă băncii în care se deserveşte o
cerere de deschidere a carnetului, un ordin de plată cu indicarea sumei ce va fi transferată din contul de
decontare sau de credit într-un cont special „Cecuri de plată”. Banca la luarea deciziei de a deschide carnet de
cecuri va lua în considerare situaţia financiară a acestuia, precum şi respectarea disciplinei decontare-plată.
Carnetul de cecuri eliberat se avizează cu semnătura contabilului-şef şi cu ştampila băncii plătitoare. Pe
fiecare filă se aplică ştampila băncii-plătitoare, numele emitentului de cecuri şi numărul contului, din care se
vor face plăţile pe cecuri.
La completarea cecurilor se respectă următoarele reguli:
1. Agentul economic eliberează cecul din carnetul de cecuri în prezenţa beneficiarului în momentul
determinării sumei plăţii. Nu se admite semnarea cecului necompletat, sau transmiterea carnetului de
cecuri beneficiarului.
2. Filele în carnetul de cecuri se completează la rând, nu se admite omiterea unor file.
3. Dacă la completarea cecurilor se fac unele greşeli, atunci cecul este considerat nevalabil. Fila
respectivă rămâne în carnet, iar pe diagonală se scrie cuvântul „invalid” se pune data şi semnătura,
după care şi se trece la completarea următoarei file.
4. La completarea cecului soldul restant de pe cecul anterior este trecut ca sold iniţial pe următorul cec.
5. Beneficiarul primeşte cecul numai după ce verifică corectitudinea completării şi suficienţei mijloacelor
în contul respectiv, după care pe verso aplică ştampila şi semnătura sa.
6. Cecul trebuie să fie prezentat spre achitare timp de 10 zile din ziua completării lui. Nu se admite
primirea în baza cecului a banilor lichizi.
7. Cecul este prezentat de către beneficiar spre achitare de către beneficiar fie băncii-plătitoare, fie
băncii-beneficiarului, care-l transmite băncii-plătitoare. Daca este prezentat băncii-plătitoare, atunci la
acestea se anexează reiestrul cecurilor în 4/2 exemplare, iar dacă băncii-beneficiarului se anexează
reiestrul cecurilor în 5/3 exemplare.
Mecanismul de efectuare a plăţilor în baza cecurilor:
 Plătitor 4 Beneficiar

1 3 5

Banca plătitorului 8 Banca beneficiarului

2 7 6 9

1. Prezentarea cererii de deschidere a carnetului de cecuri şi a ordinului de plată pentru decontarea

mijloacelor băneşti
2. Decontarea mijloacelor băneşti în contul special “Cecuri şi carnete de cecuri”
3. Eliberarea carnetului de cecuri
4. Completarea cecului de către plătitor, transmiterea lui beneficiarului după acordarea serviciilor,
eliberarea mărfurilor
5. Transmiterea cecurilor primite
6. Transmiterea documentelor pentru achitare
7. Decontarea banilor din contul mijloacelor băneşti depuse în contul “Cecuri şi carnete de cecuri”
8. Transferarea banilor
9. Înscrierea mijloacelor băneşti în contul beneficiarului
Daca carnetul de cecuri este pierdut, atunci deţinătorul carnetului trebuie să anunţe banca-plătitoare în
formă scrisă, indicând numărul, seria şi data eliberării carnetului. În cazul în care beneficiarul pierde cecul
emis de plătitor, el este obligat ca timp de cel mult o lună din momentul eliberării cecului să înştiinţeze banca-
plătitoare în formă scrisă indicându-se seria, numărul cecului precum şi suma şi data eliberării cecului. Suma
restantă în carnetul de cecuri, sau suma indicată în cecul pierdut va fi transferată în contul de decontare a
plătitorului timp de 2 luni din momentul expirării valabilităţii carnetului de cecuri.
În cazul în care suma carnetului de cecuri nu a fost utilizată complet la momentul expirării carnetului,
atunci agentul economic are 2 opţiuni:
 Prezintă carnetul băncii şi un ordin de plată pentru transferarea sumei neutilizate în contul de
decontare sau în contul de credit.
 Prezintă carnetul utilizat băncii, şi printr-o cerere solicită deschiderea unui nou carnet de cecuri
pentru suma neutilizată.
Dacă foile din carnetul de cecuri nu au fost epuizate, iar plătitorul are nevoie de o nouă limită, el
prezintă băncii-plătitorului carnetul de cecuri şi un ordin de plată pentru suma necesară pentru stabilirea unei
noi limite.
Dispoziţiile incasso - documente de plată utilizate în cazurile de decontare a mijloacelor băneşti din
contul plătitorului fără acordul prealabil al acestuia în baza documentelor de execuţie sau a celor egalate
acestora, sau în alte cazuri, când legislaţia R. Moldova prevede modalitatea dată de decontare. Documentele
date sunt: foile de execuţie, eliberate de judecători; înscrieri de execuţie, eliberate de notari; duplicate ale
documentelor de execuţie, eliberate de organele de execuţie la pierderea documentelor originale; documentele
de percepere a datoriilor faţă de bugetele de stat, locale sau a asigurărilor de stat; decizii ale organelor
împuternicite de a examina cauzele încălcărilor administrative şi de a aplica sancţiuni financiare. Mijloacele
băneşti se decontează fără acordul plătitorului în baza dispoziţiilor incasso, care sunt primite de către bancă
spre execuţie timp de 10 zile din momentul eliberării.
Mecanismul de efectuare al plăţilor:
***are loc completarea dispoziţiei incasso în 4/2 exemplare care sunt transmise băncii-beneficiarului
împreună cu documentele de execuţie sau alte documente prevăzute de legislaţie. În cazul perceperii datoriilor
faţă de bugetul de stat şi cel social nu sunt necesare documente speciale;
***are loc transmiterea băncii plătitoare care le primeşte spre execuţie primordial;
***are loc decontarea banilor din contul plătitorului dacă sunt suficiente mijloace, iar dacă nu se află în
aşteptare la banca plătitoare;
***transferarea banilor în contul beneficiarului.
Încetarea sau întreruperea efectuării plăţilor incasso se face în următoarele cazuri:
1. la cererea beneficiarului sau a organelor ce au emis documentele respective;
2. la cererea organelor judecătoreşti economice
3. la cererea organelor de cercetare în legătură cu intentarea unui dosar penal.
Decontările trezoreriei – se utilizează la efectuarea plăţilor de către trezorerie sau în contul
trezoreriei. La decontările trezoreriei se utilizează ordinele de plată şi dispoziţiile incasso ale trezoreriei.
Ordinele de plată sunt utilizată pentru efectuarea plăţilor ce ţin de formarea veniturilor şi repartizarea
cheltuielilor din bugetul de stat. Prin intermediul acestora are loc introducerea impozitelor şi taxelor în bugetul
de stat, se fac plăţile pentru mărfurile şi serviciile prestate statului, precum şi alte plăţi. În cazurile efectuării
plăţilor date în ordinul de plată se introduce codul trezoreriei, care indică ca plata este destinată tezoreriei.
Mecanismul de efectuare al plăţilor este identic ca şi în cazul ordinelor de plată.
Dispoziţiile incasso trezorială sunt utilizate pentru decontarea mijloacelor băneşti din contul
contribuabilului sau a trezorieriei în baza documentelor de execuţie sau a altor acte legislative.
3. DV la etapa actuală
Întrebările anterioare au avut ca scop prezentarea experienţei şi practicilor utilizate în Republica
Moldova în domeniul decontărilor prin virament, în special cele realizate pentru efectuarea plăţilor între
agenţii economici. Studierea experienţei ţărilor cu o experienţă mai mare în domeniu va permite compararea
sistemei locale cu cele străine. Experienţa ţărilor dezvoltate arată că la moment tendinţa este de reducere a
plăţilor cu lichidităţi, şi înlocuirea acestora cu plăţi prin virament, ce se referă nu doar la plăţile dintre
persoanele juridice, ci şi la plăţile efectuate de către persoanele fizice. Astfel, în aşa ţări ca SUA, Canada,
Anglia, Italia, Franţa în decontările prin virament predominau achitările cu cecuri, emise atât de persoanele
juridice, cât şi fizice. Iar în Elveţia, Finlanda, Germania predominau plăţile prin intermediul dispoziţiilor
creditoare şi debitoare. Începând cu anii 50 ai secolului trecut au început să fie introduse formele electronice
 de efectuare a decontărilor, care se bazează
Emitentul cambiei 1 Deţinătorul cambiei
pe prelucrarea şi transmiterea informaţiei cu
(împrumutantul) 2 (creditor) ajutorul aparatajului electronic şi sistemelor

3 4
de telecomunicaţii.
Una din formele decontărilor prin
virament larg utilizate sunt cambiile. Cambia
reprezintă o hârtii de valoare care atestă
Plătitorul tratei
obligaţiunea indiscutabilă da a plăti la o dată
anumită o sumă stabilită deţinătorului cambiei. Creanţa îi dă dreptul indiscutabil să ceară la scadenţă de la
debitor sau de la acceptant plătirea sumei indicată pe cambie. Cambiile pot fi simple sau transmisibile.
Cambia simplă intermediază relaţiile dintre două persoane, iar mecanismul de plată este următorul:

Emitentul cambiei 1 Deţinătorul cambiei

(împrumutantul) 2 (creditor)

1. Eliberarea mărfurilor, acordarea serviciilor de către creditor

2. Emiterea cambiei simple

Cambia transmisibilă (trata) – reprezintă ordinul scris al unei persoane (trasant) altei persoane -
plătitorului (trasat) de a plăti la cerere sau la o dată anumită o anumită suma de bani unei persoane terţe
(beneficiarului). Trata este o hârtie de valoare deschisă de către creditor, şi nu de către debitor ca în cazul
cambiei simple. De asemenea, în cazul tratei este necesară acceptarea efectuării plăţii de către plătitor.

Mecanismul de efectuare a plăţilor este următorul:

1. Eliberarea mărfurilor, acordarea 3. Transmiterea tratei spre acceptare

serviciilor de către creditor 4. Transmiterea tratei acceptate
2. Emiterea tratei

Cambia primită poate servi ca mijloc de plată cu furnizorii sau cu creditorii prin andosament, sau altfel
spus se face o înscriere de transmitere pe recto sau pe foia adăugătoare numită alonjă. Andosamentul indică,
că dreptul de a cere achitarea sumei trece la altă persoană. Această operaţie poate fi efectuată de nenumărate
ori. În scopul garantării plăţii indicate în cambie se aplică pe cambie semnătura garantului. Ea este numită
aval. Persoana care dă garanţia este numit avalist. Avalul poate fi acordat atât de o persoană terţă, cât şi de o
persoană care a făcut andosamentul. Pentru asigurarea avalului este necesară o singură semnătură, aplicată pe
cambie de către avalist. În aval trebuie să fie indicat din ce contul se face asigurarea. Un alt moment important
este acceptarea cambiei – acordul persoanei, ce trebuie să plătească, de a plăti suma dată. El trebuie să fie
exprimat prin cuvintele „acceptat” înscris pe cambie, unde stă şi semnătura plătitorului.
 De asemenea, o altă formă de decontări prin virament sunt cecurile. Cecurile sunt utilizate atât de
persoanele juridice, cât şi de cele fizice. Cecurile pot fi nominale – plăţile se fac unei anumite persoane, la
ordin - plăţile se fac unei anumite persoane sau la ordinul acesteia sau la purtător - plăţile se fac persoanei cel
prezintă. Pentru cecurile la ordin este caracteristică transmiterea dreptului de a primi banii unei terţe părţi.
Transmiterea se face prin inscripţia de transmitere, numită andosament pe versoul cecului. Andosamentul
poate fi: andosare în alb – după ce deţinătorul cecului pune semnătura pe verso el devine la purtător, şi poate
fi valorificat de oricine îl deţine; andosament nominal – deţinătorul cecului pune semnătura pe verso
menţionând numele persoanei căreia îi transmite dreptul de obţinere a banilor; andosament cu un anumit scop
– pe verso se indică scopul transmiterii dreptului; andosament „fără garanţie” se utilizează când deţinătorul
vrea să se asigure că nu îi vor fi înaintate pretenţii în cazul neachitării acestuia.
Utilizarea cecurilor pentru efectuarea plăţilor punea un şir de probleme, care a dus la apariţia altor
mijloace de utilizare a conturilor curente, ce a dus la apariţia cardurilor.
Cardul reprezintă un document de plată –achitare, eliberat de către bancă clienţilor săi pentru
achitarea mărfurilor sau serviciilor. Este un card de plastic pe care este indicat numele deţinătorului, numărul
atribuit, exemplu al semnăturii deţinătorului şi perioada de valabilitate, înregistrează toate operaţiunile
financiare, introduce modificări în situaţia contului bancar, conţine şi alte date. Cardurile poate fi:
 Debitoare - deţinătorul are posibilitatea de a achita mărfurile în limita sumei disponibile în contul
curent;
 Creditoare - deţinătorul are dreptul de a depăşi suma pe care o are pe cont în condiţiile suplinirii
contului într-o perioadă stabilită de timp cu reţinerea ulterioară a dobânzii bancare cu sau fără
reţinerea comisionului. În ultimul timp creditele de consum se acordă prin intermediul cardurilor,
care se referă de asemenea la categoria dată.
Pentru a fi utilizate cardurile este necesară respectarea câtorva condiţii şi anume:
----pentru a efectua plăţile este necesară existenţa terminalelor în punctele de comercializare a mărfurilor,
legătura cu banca plătitoare ce ar permite decontarea sumei necesare de bani şi transferarea ei în contul
beneficiarului;
---existenţa unei reţele dezvoltate a bancomatelor, ce permit efectuarea operaţiunilor cu carduri (scoaterea
numeralului, efectuarea anumitor plăţi, transferarea banilor dintr-un cont în altul, obţinerea creditului în limita
permisă, ş.a.).
---reţele diverselor bănci să fie compatibile între ele, ceea ce permite clienţilor în caz de necesitate să
folosească bancomatele altor bănci decât a celei emiţătoare de card.
---Crearea unor reţele, care ar permite utilizarea bancomatelor indiferent de ţara de origine a cardului.
O altă modalitate de efectuare a plăţilor este efectuarea plăţilor prin telefon, sau mai recent prin
Internet. În aceste cazuri există modalităţi specifice ce permit efectuarea diverselor plăţilor. Migrarea forţei
de muncă a impus dezvoltarea diverselor sisteme de transfer a banilor, cum ar fi WESTERN UNION, Anelic,
Bîstraia Pochta, etc.
STRUCTURA ŞI ORGANELE DE CONDUCERE ALE BĂNCILOR COMERCIALE
1. Constituirea şi organele de conducere ale băncii
Constituirea băncilor: Metodologia de constituire a băncilor diferă de la o ţară la alta în dependenţă de
sistema bancară existentă, însă , de regulă, el este reglementat de legislaţia specializată în domeniul bancar.
Pentru deschiderea unei bănci, fondatorii trebuie să obţină permisiunea specială ( licenţă de activitate), însă în
unele ţări se permite doar o simplă înregistrare a băncii. Ex: în SUA procedura de constituire este strict
reglementată. Astfel pentru a obţine licenţă, fondatorii trebuie să apeleze cererea la organele statului respectiv
sau la organele federale pentru a obţine o licenţă federală. Cererea este analizată din punct de vedere a
suficienţei clienţilor şi numai după aceea se oferă licenţa. În Germania licenţa este acordată de către organul
federal de control asupra activităţii băncilor, care stabileşte cerinţele faţă de fondatori, iar băncile pot avea
statut doar de S.A. sau parteneriat. Aceeaşi sistemă strict reglementată funcţionează în Elveţia şi Japonia cu
anumite specificuri ţărilor date. În Anglia constituirea băncilor nu este reglementată de un cadru juridic
specializat; până în 1980 nu exista legislaţia specializată pentru bănci, iar pentru fondare era necesară o simplă
înregistrare. În 1980 s-au făcut unele modificări, iar pentru a începe activitatea fondatorii trebuie să apeleze la
Banca Centrală a Angliei. Toate băncile sunt împărţite în două categorii:
 Bănci recunoscute - nu obţin licenţa de activitate, însă trebuie să fie recunoscute de Banca Angliei.
 Companii licenţiate - restul companiilor trebuie să fie licenţiate pentru a primi depozite, de asemenea
de către această bancă.
În R. Moldova există un cadru juridic ce reglementează procesul de constituire a băncilor, şi anume
„Legea despre constituirea băncilor” din 15.08.1995 - care prevede ca băncile vor fi constituite sub formă de
Societăţi pe Acţiuni în corespundere cu „Legea despre Societăţile pe Acţiuni”, „Legea despre licenţiere”
conform căreia băncile trebuie să obţină licenţa de la Banca Naţională a Moldovei, „Legea despre instituţiile
financiare”. Conform legislaţiei în vigoare băncile pot obţine 3 tipuri de licenţă:
Licenţă de tip A care oferă dreptul efectuării următoarelor operaţiuni:
**acordarea creditelor şi garanţiilor financiare;
**împrumutul mijloacelor, cumpărarea-vânzarea din contul băncilor sau clienţilor a instrumentelor financiare
(Cecuri, cambii, certificate de depozit);
**Contracte futures financiare şi Opţiuni;
**Hârtii de valoare negociabile, cu excepţia activităţilor de underwriting (plasarea hârtiilor de valoare);
**Efectuarea decontărilor;
**Emisia şi dirijarea cu instrumente de plată (cartele de debit şi de credit, cecuri de voiaj);
**Cumpărarea-vânzarea valutei;
**Leasing financiar;
**Acordarea serviciilor în domeniul creditării în calitate de consultant financiar, alte tipuri de activităţi
permise de B.N.M.
Pentru a obţine licenţa dată băncile trebuie să deţină şi să menţină la nivelul de 32 mln. lei capitalul de
categoria I.
 Licenţa de tip B oferă băncii dreptul efectuării operaţiunilor permise de licenţa de tip A plus:
1. operaţiuni cu valută, inclusiv contracte futures de vânzare a acesteia;
2. acordarea serviciilor de trust (investirea şi dirijarea fondurilor de trust, păstrarea hârtiilor de
valoare şi a altor bunuri şi dirijarea cu acestea).
Pentru a obţine licenţa dată băncile trebuie să deţină şi să menţină capitalul de categoria I la nivelul de
64 mln. lei.
Licenţa tip C oferă băncii dreptul de a efectua toate tipurile de operaţiuni permise de licenţa de tip A şi
B, precum şi:
----acordarea serviciilor de dirijare cu portofoliul de investiţii;
---acordarea consultaţiilor investiţionale;
---efectuarea operaţiunilor de underwriting, plasarea hârtiilor de valoare negociabile şi operaţiuni cu acestea.
Pentru a obţine licenţa dată băncile trebuie să deţină şi să menţină capitalul de categoria I la nivelul de
96 mln. lei minimum.
Procedura de obţinere a licenţei:
1. Prezentarea cererii în formă scrisă pentru obţinerea licenţei pe numele preşedintelui
B.N.M. în corespundere cu cerinţele B.N.M. La cerere se anexează documentele menţionate în legislaţie.
Numai în cazul în care sunt anexate toate documentele, cererea este acceptată spre examinare, este
înregistrată la B.N.M., despre ce se anunţă în formă scrisă fondatorii.
2. Luarea deciziei despre acordarea licenţei. Pe parcursul a 8 luni din momentul
înregistrării cererii, B.N.M. dă acordul preliminar sau refuză cererea. Indiferent de decizia luată
fondatorii sunt anunţaţi în formă scrisă despre decizia luată, iar în caz de refuz sunt enumerate cauzele
refuzului. Cauze ale refuzului pot fi insuficienţa datelor prezentate la B.N.M. care nu-i permite să ia
decizia favorabilă. După acordarea avizului preliminar B.N.M. ia decizia finală timp de o lună. Din
momentul primirii licenţei de activitate băncile îşi încep activitatea.
Organele de conducere ale băncilor ::::Organele de conducere ale băncilor şi structurile organizatorice ale
băncilor au tangenţe comune cu cele ale altor întreprinderi, însă există şi unele deosebiri.
În conformitate cu legislaţia R. Moldova toate băncile au statut de societăţi pe acţiuni, de aceea organul
superior de conducere al acestora este adunarea acţionarilor. Ea are funcţiile de a aproba statutul băncii, de a
alege consiliului de director, de a aproba dările de seamă şi rapoartele băncilor, precum şi toate politicile de
activitate ale acesteia: politica generală, de creditare. Adunarea acţionarilor este reprezentată în activitatea
zilnică a băncii de către consiliul băncii, care este ales de către acţionari, el trebuie să fie format dintr-un
număr impar de persoane (nu mai puţin de trei persoane), este ales pentru o perioadă de 5 ani, iar membrii
acestuia pot fi realeşi pentru perioadele viitoare.
Consiliul Băncii este condus de către preşedintele consiliului şi are următoarele funcţii:
 Apărarea intereselor acţionarilor prin asigurarea unui nivel suficient de venit la capitalul plasat;
 Apărarea intereselor clienţilor şi altor părţi cointeresate în activitatea băncii;
  Formularea strategiei băncii, scopurilor de activitate, precum şi a politicilor de bază, care sunt
prezentate în memorandumuri speciale şi aprobate de adunarea acţionarilor;
 Selectarea personalului pentru top-managementul băncii;
 Formarea diverselor comitete, fie cu caracter permanent sau temporar, care soluţionează anumite
probleme cu care se confruntă banca sau care au funcţie de preîntâmpinare a unor anumite
probleme. În componenţa lor se includ personalul bancar şi specialişti din afara băncii;
 Controlul operaţiunilor de creditare şi investiţionale. Periodic consiliul poate verifica structura
portofoliului de credite şi de hârtii de valoare, pentru ca acestea să corespundă scopurilor băncii;
 Consultarea şi reprezentarea băncii;
 Controlul periodic al activităţii băncii.
Organul executiv al băncii îl reprezintă aparatul băncii, în fruntea căruia se află preşedintele băncii şi
toţi specialiştii ce asigură activitatea zilnică băncii. Reieşind din aceea că preşedintele este persoana care
decide cursul activităţii băncii şi de care depinde succesul acesteia, candidatura acestuia este examinată
conform cerinţelor B.N.M.şi aprobată de către B.N.M. Pe lângă preşedinte activează vice-preşedinţii care
gestionează anumite direcţii de activitate a băncii.
Activitatea băncii este supravegheată de către Comisia de Cenzori, care este numită de către Adunarea
Acţionarilor pe o perioadă de 4 ani. Este formată dintr-un număr impar de persoane (nu mai puţin de 3), iar
membrii acesteia nu pot fi în componenţa Consiliului băncii. Ea are următoarele funcţii:
 Stabileşte procedurile evidenţei şi controlului contabilităţii în corespundere cu regulamentul
B.N.M., verifică ca procedurile date să fie respectate;
 Urmăreşte respectarea legilor şi regulamentelor de către bancă şi prezintă consiliului băncii
rapoarte referitor la respectarea sau nerespectarea regulamentelor;
 La cererea consiliului băncii verifică activitatea băncii prezentând rapoarte referitor la rezultatele
obţinute.
Membrii consiliului băncii şi a comisiei de cenzori nu îşi pot transmite obligaţiunile sale altor
persoane.
2. Structurile organizaţionale ale băncilor comerciale.
Structura băncii, numărul de departamente, specializarea acestora, repartizarea funcţiilor, structura
aparatului de conducere depinde de mulţi factori şi se bazează pe eficienţa economică. Structura unei bănci
mici în diferenţa de structură unei bănci cu un număr mare de operaţiuni. Indiferent de structura aleasă, toate
secţiile din cadrul unei bănci se vor diferenţia în dependenţă de funcţiile care le are în:
1. secţii lineare 2. secţii de deservire
Secţiile liniare sunt implicate în desfăşurarea activităţii zilnice a băncii, în executarea operaţiunilor de
bază cum ar fi:
 Creditare  Investirea în hârtii de valoare
 Primirea depunerilor
 Secţiile de deservire au ca funcţie de a deservi secţiile lineare şi de a crea condiţii normale de lucru:
Mk, jurişti, personal. Structurile organizatorice ale băncilor depind de mai mulţi factori, fiecare din ele
corespund unei anumite situaţii ale pieţei de creditare. Astfel dacă banca activează pe o piaţă locală, are un
număr redus de clienţi, concurenţa este slabă, atunci băncile au de regulă structuri piramidale.
Figura 1. Structura piramidală
Odată cu lărgirea activităţii băncii, mărirea
numărului de clienţi, acordarea unui spectru de
servicii mai mare se va modifica şi structura
organizatorică. În acest caz sunt 2 variante:
Structuri organizatorice funcţionale - repartizarea funcţiilor în 2 direcţi: Formarea resurselor; Utilizarea
resurselor

Figura 2. Structura funcţională

Figura 3. Structura geografică

Odată cu complicarea activelor băncilor are loc extinderea pe pieţi
regionale şi naţionale, are loc specializarea departamentelor ce necesită
atragerea specialiştilor şi experţilor din afară. În acest caz este raţional de
format centre de profit specializate, care oferă clienţilor un anumit set de
servicii, care deţine aparatul său de conducere, calcularea proprie a
consumurilor şi cheltuielilor, a profiturilor, iar conducerea de vârf a băncii
stabileşte direcţiile de activitate.
 Preşedinte

Finanţe Resurse umane Marketing Departament juridic

Împrumuturi Hârtii de gaj Credit de Carduri Operaţiuni de

consum trast

Canalul de distribuţie

Oraşul A Oraşul B Oraşul C Oraşul E

Figura 4. Structura profit-centrelor

Odată cu lărgirea activităţii băncilor duce la formarea holdingurilor bancare. În comparaţie cu centrul
de profit companiile ce fac parte din holding, sunt independente din punct de vedere juridic, iar compania
mamă influenţează activele în mărimea cotei părţi de proprietăţile pe care o deţine.

Bancă
Companie financiară Compania de leasing

Compania de trast Holdingul Compania fiică

Companie de asigurare Compania ipotecară

Bancă

Figura 5. Structura de holding

O structură asemănătoare celei de holding este şi structura de reţea. Spre deosebire de holding care se
bazează pe legăturile de proprietate între companiile din acestea, legătura dintre companii se face în baza
relaţiilor contractuale ceea ce le ţine împreună.
3. Reţeaua de filiale şi decentralizarea operaţiunilor.
Reţeaua de filiale pe care o deţine banca îi permite să acopere un număr mai mare de clienţi, să ofere
servicii specifice sectorului în care activează, măreşte eficienţa activităţii băncii. Odată cu deschiderea
filialelor apare problema gestionării lor şi în acest caz se aplică 2 metode de gestionare:
Centralizată - majoritatea deciziilor cu caracter operativ sunt luate din oficiul central. Metoda dată are
unele avantaje:
 Posibilitatea utilizării celui mai calificat personal pentru soluţionarea problemelor ce apar în filiale;
  Asigurarea unui control maxim de efectuare a operaţiunilor;
 Economia cheltuielilor datorită prelucrării centralizate a tuturor documentelor;
 Planificare şi control eficient a activităţii filialelor.
Dezavantaje:
 posibilităţi reduse de a educa personalul competent în domeniul dirijării activităţii în filiale;
 reţinerii în luarea deciziilor care duce la pierderea clienţilor posibili;
 neacordarea atenţiei cuvenite clientelei şi înrăutăţirea deservirii acestora;
 eficienţa redusă a activităţii de dirijare din cauza că deciziile se iau la nivel centralizat.
Decentralizată - plusurile şi minusurile metodei date sunt opuse metodei centralizate.
Avantaje:
 posibilitatea de educare a managerilor competenţi;
 luarea unor decizii reieşind din situaţia reală de activitate a filialelor;
 îmbunătăţirea deservirii clientelei;
 eliberarea managerilor superiori de necesitatea supravegherii activităţii filialelor.
Dezavantaje:
 mărirea numărului de greşeli din cauza lipsei spcialiştilor calificaţi
 majorarea cheltuielilor operaţionale;
 cointeresarea în rezultatele proprii şi nu în cele comune ale băncii
Alegerea unei sau altei metode depinde de mai mulţi factori, cum ar fi scopurile băncii, viziunea
managerilor superiori la activitatea filialelor. Tendinţa generală fiind spre decentralizare, cu păstrarea unui
nivel redus de centralizare.