Sunteți pe pagina 1din 27

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA” CONSTANŢA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE


MASTERAT: Management financiar-bancar
DISCIPLINA: Produse bancare moderne, anul I, semestrul II

MANAGEMENTUL CREDITĂRII BANCARE

MASTERAND:
CONSTANŢA 2011

3
1. DEFINIREA CREDITULUI BANCAR ŞI
A ELEMENTELOR SALE

1.1. CONCEPTUL DE CREDIT

Relaţiile de credit au apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării producţiei de


mărfuri, şi anume atunci când această dezvoltare a permis trecerea mărfurilor de la
vânzător la cumpărător, fără ca în acel moment să aibă loc şi un transfer de valoare
în sens invers, acest transfer urmând să se facă ulterior, cu un decalaj de timp.
În literatura de specialitate, conceptul de credit este abordat din două puncte
de vedere, şi anume:
1 -unul juridic, potrivit căruia creditul exprimă o convenţie între creditor şi
debitor care serveşte procesul de producţie şi de circulaţie a mărfurilor;
2 -unul economic, conform căruia creditul exprimă relaţii de repartiţie a unei
părţi din venitul naţional în vederea satisfacerii unor anumite nevoi de capital
Definiţia creditului şi accepţiunile acordate în literatura de specialitate,
străină şi română, sunt multiple şi diferite. Un mod simplu de a defini conceptul de
credit este acela prin care “creditul este o formă specială de mişcare a valorii,
vânzarea de mărfuri cu plata amânată sau cu transferarea temporară de monedă cu
titlu de împrumut”. În concepţia economistului român Virgil Madgearu, noţiunea
de credit este legată de faptul că pe piaţă se schimbă nu numai mărfurile şi
serviciile între ele, ci şi bunurile prezente contra unor obligaţii viitoare. Una din
cele mai complete definiţii este cea dată de economistul german F.Wagner conform
căruia “creditul se concretizează în acel act de schimb privat-economic, prin care
un subiect cedează unui alt subiect valori economice ca: bunuri materiale sau
monedă, cu rezervarea dreptului de a avea pretenţii asupra lor”.
În esenţă, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra
unei valori monetare viitoare. Deci, creditul este o "relaţie bănească ce apare în
legătură cu acordarea de credite unor persoane juridice sau fizice, care urmează a se
rambursa ulterior, la scadenţă" .
Operaţiunea de acordare a creditului exprimă o conexiune directă între
producător şi consumator, între ofertă şi cerere şi între cei doi agenţi economici

4
reprezentativi ai economiei: furnizorul şi beneficiarul, această relaţie dintre cei doi
parteneri definind întreaga relaţie a procesului de creditare.
Sub un alt aspect, creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre
diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă, din
aceasta perspectivă creditul reprezentând o pârghie a desfăşurării oricărui proces
economic. La nivelul agentului economic se constată că, pe lângă capitalul propriu,
acesta contractează şi împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului.
Lărgirea şi modernizarea producţiei spre care tinde orice manager, crearea
condiţiilor pentru a rezista concurenţei şi, nu în ultimul rând, obţinerea unui profit
care să-i asigure desfăşurarea normală a activităţii sunt de neconceput fără existenta
creditului.
Cu toata complexitatea şi varietatea lor, relaţiile de credit au o esenţă
comună dată de trăsăturile lor caracteristice:
 subiecţii relaţiei de credit;
 dobânda;
 promisiunea de rambursare;
 acordarea creditului;
 rambursabilitatea;
 consemnarea şi tranferabilitatea acestuia.
Formele principale cu care se prezintă creditul în economia de piaţă sunt:
- credit bancar;
- credit comercial;

1.2. DEFINIREA CREDITULUI BANCAR ŞI A ELEMENTELOR


SALE

În economia de piaţă contemporană un rol important îl ocupă creditul


bancar care poate fi definit ca reprezentând operaţiunea prin care împrumutatul
(debitorul) ia în stăpânire imediată resurse băneşti în schimbul unei
promisiuni/angajament de rambursare viitoare, însoţite de plata unei dobânzi ce
remunerează banca. Prin urmare, creditul bancar presupune acordarea de credite
sub formă bănească, constând în punerea la dispoziţia unui debitor a unui anumit

5
capital pentru un timp delimitat, cu promisiunea acestuia de a restitui capitalul la
expirarea termenului şi de a plăti dobânda aferentă.
Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul dintre parteneri este banca, iar
relaţiile între bancă şi parteneri se desfăşoară pe terenul valorificării capitalurilor
disponibile şi realizarea de profituri, în principal sub formă de dobânzi.

Trăsăturile creditului bancar


Pentru a putea contura trăsăturile creditului bancar vom porni de la trăsăturile
creditului în general, având în vedere întotdeauna faptul că, de fiecare dată banca
este creditorul, iar obiectul creditului îl constituie banul, iar operaţiunea de acordare
a creditului “comerţ de bancă”.

Subiectele raportului de credit


Subiectele raportului de credit sunt:
a) Creditorul - banca
b) Debitorul - întreprindere (o persoană juridică), populaţia, statul.

Promisiunea (angajamentul) de rambursare - constituie un element esenţial al


raportului de credit şi necesar, în consecinţă: angajarea unei garanţii.

În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:


a) riscul de rambursare - constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a
incapacităţii de plată, datorată conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau
deficienţelor debitorului.Prevenirea riscului este strict legată de procedura de
garantare a împrumutului
b) riscul de imobilizare - survine la bancă sau la deţinătorul de depozite, care nu
este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni
nereuşite a creditelor acordate.

Termenul de rambursare - reprezintă o trăsătură specifică a creditului, care


are o mare varietate: de la termene foarte scurte (24 de ore – termen practicat între
bănci pe pieţele monetare) şi până la termene de 30 – 50 ani (în soluţii recente)
pentru împrumuturi privind construcţii de locuinţe.

Termenul de rambursare poate fi:


6
 scurt - căror durată de rambursare nu depăşeşte 12 luni;
 mijlociu - cu durata de rambursare între 1 an şi 5 ani;
 lung - a căror durată de rambursare este mai mare de 5 ani

Dobânda - este o caracteristică esenţială a creditului, este preţul creditului.


Se stabileşte în convenţia de credit, este negociabilă; în condiţiile actuale variază,
fiind influenţată puternic de inflaţie.

Tranzacţia. Acordarea creditului - creditul poate fi consimţit în cadrul unei


tranzacţii unice, acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea
unui depozit la altă bancă.

Consemnarea şi transferabilitatea
Acordurile de credit sunt consemnate în marea lor majoritate prin înscrisuri,
instrumentede credit a căror formă de prezentare implică aspecte multiple şi
diferenţiate.
Esenţial în aceste instrumente este obligaţia fermă a debitorului privind
rambursarea împrumutului, respectiv dreptul băncii de a i se plăti suma angajată.
În practica bancară, transferabilitatea are un loc important, deoarece permite
asigurarea utilizării fluxurilor fireşti de constituire şi utilizare a capacităţilor
temporar disponibile.

Tipologia creditelor bancare


Principalele categorii de credite acordate de bănci persoanelor fizice sunt:
 Credite pe termen scurt pentru populaţie:
- credite de trezorerie – punte – acordate unui client, proprietar legal al unei
locuinţe, care solicită o finanţare temporară în scopul achiziţionării altei
proprietăţi imobiliare, vânzând apoi locuinţa deţinută anterior;
- credite de trezorerie pentru plata unor tratamente medicale şi a unor forme de
şcolarizare;
- credite de trezorerie, nenominalizate – maxim 6 salarii sau pensii nete lunare;
- credite pentru petrecerea de sejur în străinătate;
- credite pentru participarea la simpozioane şi conferinţe în străinătate;
- credite pentru cumpărarea de produse tehnico-medicale pentru uz personal

7
pentru persoane fizice autorizate:
- credite pentru achiziţionarea de materii prime, materiale şi mărfuri.

 Credite pe termen mediu şi lung pentru populaţie:


- credite pentru cumpărarea de bunuri de echipament menajer;
- credite pentru cumpărarea de materiale de construcţii, obiecte şi instalaţii
sanitare;
- credite pentru cumpărarea de autoturisme, motociclete şi bărci cu motor noi;
- credite pentru cumpărarea sau construirea de locuinţe şi/sau pentru
cumpărarea de terenuri în intravilan;
- credite ipotecare;
- credite pentru amenajări şi reparaţii de locuinţe;
- credite pentru plata unor forme de şcolarizare în străinătate;
- credite pentru plata unor tratamente medicale în străinătate;
- credite pentru achiziţionarea din import a unor bunuri de folosinţă
îndelungată.
pentru persoane fizice autorizate:
- credite pentru achiziţionarea de inventar agricol mecanic;
- credite pentru procurarea de animale de producţie şi reproducţie, plantaţii
pomicole şi viticole;
- credite pentru realizarea de investiţii – autovehicule, spaţii, utilaje;
- credite pentru achiziţionarea din import de utilaje de strictă specialitate.

8
2. PRINCIPII ŞI REGULI GENERALE PRIVIND
ACTIVITATEA DE CREDITARE

Creditarea este o activitate de bază care poate genera profituri importante


pentru bancă, dacă este practicată corect, dar care poate duce şi la pierderi. Prin
urmare, creditarea trebuie abordată într-o manieră structurală şi logică. Astfel că, în
cazul în care o bancă acordă credit unui client persoană fizică sau juridică, iar
aceasta din anumite motive nu va putea să-şi achite obligaţiile (restituirea creditului
plus dobânda aferentă), banca va înregistra pierderi pe care trebuie să le suporte din
profit.
Există principii generale de creditare care dacă sunt aplicate consecvent permit
reducerea gradului de incertitudine şi a riscului implicat în creditare. Băncile, pe de
o parte, atrag fondurile economisite şi disponibilităţile, iar, pe de altă parte, satisfac
nevoile financiare ale societăţii. În calitatea lor de intermediari, băncile lucrează în
principal cu banii deponenţilor. În consecinţă, operaţiunile de aprobare şi acordare
a creditelor au la bază prudenţa bancară, ca principiu fundamental ce caracterizează
întreaga activitate bancară. Prudenţa bancară presupune că, în primul rând, procesul
de luare a deciziilor de creditare să se bazeze pe cunoaşterea şi înţelegerea
activităţii clienţilor băncii.
Întreaga activitate de creditare presupune respectarea Legii nr.34/1991
privind statutul BNR, a Legii nr.58/1998 privind activitatea bancară, a normelor şi
reglementărilor emise de BNR, în calitate de bancă centrală cu atribuţii de
reglementare în domeniul monetar, de credit, valutar şi de plăţi, precum şi a
normelor şi instrucţiunilor de lucru proprii băncilor comerciale.
Activitatea de acordare a creditelor se bazează pe următoarele reguli
generale:
a) activitatea de angajare şi acordare a creditelor sub toate formele, precum şi
activitatea de asumare a unor riscuri se bazează pe resursele proprii şi atrase
ale băncii. În acest scop este necesar ca evidenţa contabilă să fie structurată
pe un sistem de conturi corespunzător, în lei şi valută, de credite şi
disponibilităţi, deschise separat pe următoarele categorii: feluri de valute,
termen scurt, mijlociu şi lung, feluri de capital al agenţilor economici: de
stat, privat, mixt, străin sau al persoanelor fizice.
9
b) elementelede analiză care vor sta în toate cazurile la baza asumării de către
bancă a unor angajamente sunt urmatoarele:
 încadrarea în strategia generală a băncii. Aceasta vizează atât menţinerea pe
linie monetară a BNR cât şi obţinerea unui profit cât mai mare, evitarea
riscurilor, gestionarea cât mai eficientă a resurselor băncii.
 situaţia concretă a fiecărui client: se vor urmări: lichiditatea, bonitatea,
rentabilitatea activităţii desfăşurate precum şi poziţia de piaţă a fiecărui agent
economic;
 activitatea de asumare de angajamente şi de derulare a operaţiunilor de creditare
va fi treptat pe măsura disponibilităţilor descentralizată în sensul aprecierii
serviciilor cu clientela din punct de vedere al localizării teritoriale.
 o atenţie deosebită se va acorda categoriilor de garanţii ce vor putea fi obţinute
pentru acoperirea angajamentelor asumate în numele clienţilor săi între care un
loc deosebit trebuie să ocupe garanţiile materiale oferite de client, bazate pe
propria lor activitate precum şi garanţiile bugetare.
În cazul neexecutării contractului de către client, contract ce are titlu
executoriu, banca trece la executarea silită a garanţiilor reale în următoarele situaţii:
- una din declaraţiile pe linie financiar-contabilă, de organizare sau orice altă
natura solicitată de bancă se va dovedi falsă.
- obiectul nu se inscrie în parametrii de eficienţă economică.
- clientul nu are suficiente disponibilităţi în conturile sale pentru achitarea la
termen şi în cuantumul prevăzut a obligaţiilor ce îi revin faţă de bancă.
- derularea operaţiunilor legate de angajamente asumate de bancă pentru şi în
numele clientului, trebuie să asigure alocarea unor sume importante pentru
consituirea de provizioane de risc, dacă ţinem seama de gradul de
incertitudine ridicat şi de necesitatea acoperirii angajamentelor asumate în
conformitate cu practica bancară internaţională.

Reguli de bază privind creditul bancar :


 în acordarea creditelor, societăţile bancare vor urmări ca solicitanţii să

10
prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadenţă. În acest scop pot
cere solicitanţilor garantarea imprumutului cu bunuri mobile şi imobile.
 după aprobarea unui credit banca nu poate anula sau reduce cuantumul
acestuia decât în cazuri justificate, determinate de furnizarea de către
debitor a unor date nereale şi numai după expirarea unui termen de preaviz
care va fi comunicat în scris debitorului.
 toate operaţiunile de credit ale societăţilor bancare vor trebui consemnate
în documente contractuale din care să rezulte clar toţi termenii şi toate
condiţiile tranzacţiilor. Copiile acestor documente păstrate de societăţile
bancare pot fi verificate de BNR.

 creditele acordate de bancă unui singur debitor nu pot depăşi cumulat 20%
din capitalul şi rezervele societăţilor bancare respective.

La baza operaţiunii de creditare desfăşurate de bancă stau mai multe principii


care sunt subordonate obiectivului prudenţei bancare. Acest principiu este
fundamentul politicii bancare şi constă în faptul că orice operaţie de credit trebuie
să fie asiguratorie pentru bancă, încât aceasta să-şi poată recupera resursele
împrumutate.

3. PROCESUL DE CREDITARE
11
Persoanele fizice, independent autorizate, asociaţiile familiale şi societăţile
comerciale, regiile autonome etc., pot fi finanţate din credite în scopul completării
resurselor proprii, pentru realizarea activităţilor prevăzute în autorizaţia de
funcţionare.

Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere


privind capacitatea de rambursare prezentă şi viitoare a clientului. Prin urmare, este
esenţial ca banca să obţină cât mai multe informaţii în legătură cu situaţia
financiară a potenţialului client şi să fie sigură că se poate baza pe toate informaţiile
oferite de acesta. În această analiză banca trebuie să ia în considerare măsura în
care îl cunoaşte pe client. Analiza se face diferenţiat pentru un client nou şi pentru
un client tradiţional.
Dacă solicitantul este deja un client al băncii, banca va lua în considerare
evidenţele sale referitoare la acesta (de exemplu, referitor la creditele anterioare: a
fost respectat graficul de rambursare a ratelor şi dobânzilor). Orice solicitare de
reînnoire a unui credit se bazează pe relaţiile anterioare cu clientul.
Solicitările noilor clienţi trebuie tratate diferit.Dacă cel care solicită creditul
nu este un client al băncii, trebuie să se obţină referinţe satisfăcătoare despre
integritatea şi situaţia financiară a persoanelor care conduc afacerea.
Inspectorul băncii poartă cu solicitantul creditului o discuţie cu caracter de
informare – documentare, axată în principal pe activităţile prevăzute în statut sau
autorizaţie, sumele de aprovizionare şi posibilităţile de desfacere, cheltuielile şi
veniturile preliminate de întreprinzător, capitalul social de care dispune, credite
necesare şi alte elemente pentru primele conluzii. Problemele cheie asupra cărora
banca trebuie să se concentreze când analizează situaţia unui client care a solicitat
un credit se referă la: domeniul de activitate, situaţia financiară, calitatea
managementului, performanţele viitoare. În practică, analiza creditului din punct de
vedere al solicitantului creditului este cunoscută şi sub denumirea de caracterul şi
capacitatea de rambursare a clientului.
În cazul în care solicitantul este o persoană fizică, interesează: starea materială
(garanţii, gajuri), scopul creditului.
În această etapă nu se completează nici un act, ci inspectorul bancar doar îşi
face o imagine globală asupra solicitantului, a necesităţii reale a acestuia de
disponibilităţi.

3.1. ETAPELE DE ACORDARE A CREDITELOR


12
 Analiza cererii de creditare şi a documentaţiei necesare

În cazul în care inspectorul băncii consideră că sunt îndeplinite condiţiile


pentru acordarea creditului, clientul trebuie să prezinte următoarele documente:

 Cererea de acordare a creditului sau emitere a unui angajament cu


menţionarea expresă a documentelor anexate la acesta;
 Dovada înregistrării la Registrul Comerţului;
 Aprobarea Consiliului de Administraţie conform hotărârii guvernamentale sau
a deciziei administraţiei locale de înfiinţare a societăţii comerciale sau regiei
autonome cu capital de stat sau majoritar de stat şi, respectiv, contractul de
societate şi statutul, aprobate cu sentinţă judecătorească pentru celelalte
categorii de societăţi privind:
a) angajarea legală a creditului la bancă.
b) asumarea de către bancă a unui angajament în numele agentului economic
(acreditiv, garanţie bancară).
c) garanţia materială pe care agentul o oferă în mod legal pentru creditul
angajat sau pentru asumarea de către bancă a unor angajamente bancare în
numele său.
d) programul de activitate pe perioada de la acordarea creditului şi până la
rambursarea acestuia, respectiv pe perioada de la data asumării
angajamentului economic şi până la expirarea valabilităţii lui; program ce
trebuie să se muleze pe scheletul B.V.C. elaborat de organele competente în
materie.
e) B.V.C. pe anul în curs şi perioada menţionată în mod detailat la punctul d).
f) modificările în legătură cu capitalul social iniţial subscris sau vărsat la zi şi
a măsurilor întreprinse pentru aprobarea şi comunicarea modificărilor
respective, în condiţiile legii de către Registrul Comerţului şi Monitorul
Oficial.
g) contractul de import, export sau orice alt contract de vânzare-cumpărare ce
pot face obiectul solicitat de client.
h) textul scrisorii de garanţie bancară pe care trebuie să o emită banca, pe
numele clientului său.

13
i)orice alte aprobări, prevăzute în statut, Regulamentul de funcţionare al
Consiliul de Administraţie, respectiv contractul de societate etc., care pot
avea legătură cu obiectul sau garanţia bancară solicitată a se emite.
 Studiul de fezabilitate, pe ansamblu, a societăţii care să includă în mod
obligatoriu şi studiul de fezabilitate a investiţiei, care face obiectul creditului
sau scrisorii de garanţie bancară solicitată.
 B.V.C. pe anul în curs şi perspectivă, până la rambursarea creditului sau
expirarea valabilităţii scrisorii de garanţie, întocmit în conformitate cu
instrucţiunile şi normele elaborate de Ministerul Finanţelor.
 Certificatul de bonitate privind situaţia economio-financiară, prin prisma
angajamenelor bancare asumate de client la banca ce gestionează contul
principal H.G. 142/1991 (în măsura în care este posibil ca agentul economic
să-l obţină, dat fiind faptul că nu există o reglementare legală în materie).
 Bilanţul contabil (formular) pe ultimii 5 ani, vizate de organele bancare.
 Situaţia conturilor de profit şi pierderi, vizată de cenzorii societăţii.
 Situaţia patrimonială lunară (la zi) cuprinzând în mod obligatoriu, situaţia
încasărilor şi plăţilor, atât în lei cât şi în valută.
 Cash flow, în valută pe perioada până la rambursarea creditului.
 Contractul de import, de export sau orice alt contract ce poate face obiectul
creditului sau angajamentului solicitat.
 Licenţa de import / export.
 Textul scrisorii de garanţie bancară solicitată a se emite în limba de contract
şi în limba română, aprobat de Consiliul de Administraţie.

 Analiza garanţiilor
Garanţia este denumirea generică utilizată pentru a desemna orice metodă,
instrument sau angajament accesoriu contractului de împrumut, pus la dispoziţia
sau emis în favoarea băncii, în virtutea contractului încheiat, în măsură să asigure
banca de realizarea certă a drepturilor garantate, respectiv recuperarea sumelor
împrumutate (inclusiv dobânzile), în cazul nerambursării acestora de către debitor.
Pentru a putea stabili o rată de dobândă mai mică şi totuşi să reducă pe cât
posibil riscul de credit, banca trebuie să solicite debitorului garanţii. Orice decizie
privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare capacitatea prezentă şi
viitoare a clientului de a rambursa creditul din resurse proprii. Decizia de creditare

14
trebuie să fie luată înainte de a se aduce în discuţie garanţia. Banca va trebui să ia
în considerare valoarea care se poate atribui în mod realist oricărei garanţii oferite
de client şi cât de uşor va fi să transforme în numerar garanţia, în cazul că apare
necesitatea executării ei.

Cel solicitat să ofere o garanţie suplimentară băncii, privind îndeplinirea


obligaţiei de rambursare a creditului are, în principiu, două alternative:

- poate garanta cu bunuri materiale, imobile, terenuri sau active financiare pe


care le pune la dispoziţia băncii, sub forma ipotecii, gajului, depozitului
bancar etc., acestea fiind denumite garanţii reale;
sau
- poate apela la o terţă persoană - numită garant – care să-şi asume obligaţia că
va achita datoria (sau va despăgubi băneşte banca), în cazul în care cel pentru
care garantează (debitorul, clientul băncii) nu îşi îndeplineşte obligaţia
asumată prin contractul de împrumut. Instrumentul garantării poate fi în
acest caz scrisoarea de garanţie bancară, avalul cambial etc., acestea făcând
parte din garanţiile personale.
Indiferent de tipul garanţiei (reală sau personală), aceasta trebuie să răspundă
anumitor cerinţe de bază:

 existenţa unui patrimoniu independent de relaţia contractuală, suficient de


mare şi cert în timp, pentru a acoperi obligaţia garantată;

 garanţia să fie astfel concepută încât să asigure băncii dreptul şi


posibilitatea de a o executa fără ca debitorul să se poată opune acestei
executări;

 banca, în calitate de beneficiar al garanţiei, să aibă asigurată posibilitatea


de a transforma garanţia în bani, rapid şi fără pierderi;

Garanţiile reale sunt de patru feluri: ipoteca, gajul, bunurile cumpărate din
credite, cesiune de creanţe.

3.2. PROCEDURI PRIVIND FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE


CREDITARE ŞI LUAREA DECIZIEI DE CREDITARE
15
În procesul de analiză al creditelor moderatorii de credite vor urmări
respectarea principiilor generale ale activităţii de creditare, îndeplinirea tuturor
condiţiilor specifice fiecărei categorii de credit solicitate, precum şi a unor
porceduri comune, care stau la baza fundamentării deciziei de creditare.

În cadrul analizei economico-financiare a activităţii clienţilor şi a bonităţii


acestora, inspectorii de credite vor urmări existenţa capacităţii de rambursare a
împrumuturilor pe întreaga perioadă de creditare şi încadrarea volumului total al
creditelor şi dobânzilor aferente în posibilităţile de rambursare ale acestora. În
procesul de analiză a capacităţii de rambursare a agenţilor economici împrumutaţi,
inspectorii de credite vor utiliza, pe lângă portofoliul de contracte şi comenzi de
care dispune clientul, şi cash-flow-ul previzionat. Următoarea formulă de calcul,
care extrapolează în perioada viitoare media încasărilor zilnice realizate în ultimul
trimestru, determină volumul de credite pentru care împrumutatul va avea
capacitatea financiară necesară în vederea rambursării.

Cr = capacitatea de rambursare a împrumutatului


I = încasările zilnice realizate de împrumutat în ultimul trimestru
p = perioada de valabilitate a creditului, exprimată în număr de zile
Ra = rata de actualizare, care reprezintă un factor sintetic a cărui dimensiune
concura rata inflaţiei, rata dobânzii bancare, rata de schimb a leului, rata creşterii
economice etc.

Pentru a fi aprobate toate categoriile de credite vor fi garantate cu garanţii


acoperitoare.
Luarea deciziei de creditare presupune parcurgerea mai multor etape.
O prima etapă constă în întocmirea de către moderatorul de credite a
referatului de creditare, după studierea în prealabil, a documentaţiei depuse de
client, urmând ca dosarul de credit să fie înaintat spre verificare şi aprobare şefului
compartimentului de credite.
A doua etapă constă în verificarea de către şeful compartimentului de credite a
documentaţiei, adică a dosarului, a modului de fundamentare a referatului de
16
credite şi a îndeplinirii condiţiilor solicitate pentru a putea beneficia de un credit de
la bancă. După verificare, dacă se aprobă dosarul de credit acesta va fi înaintat spre
discutare şi aprobare de plafon în limita disponibilă pentru categoria solicitată
Comitetului Director al sucursalei.
Ultima etapă este reprezentată de dezbaterea de către Comitetul Director al
sucursalei a dosarului de credite, şi în cazul în care există plafon, acordarea
aprobării pentru începerea negocierii condiţiilor contractului de împrumut.

3.3. CONTRACTUL DE CREDITARE

Contractul de credit este actul încheiat între bancă şi împrumutat, prin care se
materializează acordul de voinţă între părţi. Temeiul juridic al contractului de credit
îl constituie prevederile art. nr. 35-59 din Codul Comercial/1887, coroborate cu
prevederile art. nr. 942 din Codul Civil/1965, art. nr.15 din Statutul Băncii
Româneşti, potrivit căruia “contractul de credit are valoare de înscris autentic şi
constituie titlu executoriu”.

Colectivul de negociere este format din inspectori, şeful serviciului de credite


şi consilierul juridic al băncii. Aceştia convin cu reprezentanţii legali ai
solicitantului, sub rezerva aprobării Comitetului de Direcţie al băncii, asupra
clauzelor contractului de împrumut.

a) destinaţia creditului: se analizează activitatea prevăzută în statutul firmei şi


dacă produsele şi mărfurile realizate sau cele ce se vor achiziţiona au
asigurată desfacerea, în cadrul perioadei de creditare;

b) volumul creditului: se determină în funcţie de preţurile de creditare, de


bonitatea clientului, de capitalul social şi sursele atrase de către solicitant,
astfel încăt creditul şi dobânzile aferente să fie rambursate din încasarile ce
se vor realiza în perioada creditării;

c) acordarea creditului: dacă se realizează prin conturi separate de împrumut


sau prin contul curent stabilind şi modul de utilizare;

d) termenul de efectuare al plăţilor: trebuie să fie corespunzător cu


modalitatea de acordare a creditului şi care poate fi integral, la o anumită

17
dată sau eşalonat, la anumite date;

e) nivelul dobânzii: este stabilit de către centrala băncii şi este comunicat prin
intermediul circularelor emise de aceasta;

f) comisionul de gestiune: se încasează din disponibilităţile împrumutatului


sau în lipsa acestora se reţine din credit, în momentul eliberării acestuia
înregistrându-se la veniturile băncii;

g) comisionul de neutilizare al creditului: se stabileşte de către centrala băncii


şi se calculează pentru fiecare zi de neutilizare a creditului, la valoarea
creditului aprobat, dar neutilizat, prin conturi separate de împrumut, sau
până la nivelul plafoanelor de credit neutilizate, pentru agenţii economici
creditaţi prin cont curent;

h) garanţiile asiguratorii: se stabilesc în funcţie de volumul creditului, de


situaţia patrimonială, de bonitatea acestuia;

i) termenele de rambursare se stabilesc în funcţie de termenele pentru


realizarea încasărilor şi vor fi stabilite la o dată sau în cursul trimestrului
sau convenţional, la finele lunii sau trimestrului.

După negocierea contractului de împrumut şi a celorlalte condiţii de


acordare, inspectorul băncii întocmeşte "Contractul de împrumut" în trei
exemplare.
Contractul se înregistrează în "Registrul de evidenţă al contractelor şi
garanţiilor" .
Orice modificare ulterioară a clauzelor unui contract de credit încheiat se face
pe baza actului adiţional. Acesta se va încheia ori de câte ori, cel puţin una din
clauzele contractului anterior încheiat necesită modificări, ca urmare a apariţiei
uneia din următoarele situaţii:

 se majorează sau se diminuează creditul iniţial aprobat pentru acelaşi


obiect de creditare;

 se modifică datele de acordare;

 se modifică scadenţa contractului de credit;

18
 se modifică orice altă clauză din contract.

Actul adiţional se încheie în tot atâtea exemplare, ca şi contractul iniţial de


credit, utilizând aceleaşi proceduri cu privire la întocmirea, semnarea şi păstrarea
actului.

Contractul de credit încetează de drept la expirarea duratei pentru care a fost


întocmit sau la data rezilierii unilaterale de către bancă a acestuia, în situaţia
neexecutării contractului de către împrumutat. La data declanşării rezilierii toate
sumele viitoare datorate de împrumutat, în baza contractului, devin scadente,
cumulându-se cu sumele restante neachitate.

În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile din contract pentru punerea la


dispoziţie a creditului, conducerea unităţii băncii va comunica în scris
împrumutatului cauzele neacordării efective a creditului.

3.4. CONTROLUL UTILIZĂRII CREDITELOR ŞI VERIFICAREA


GARANŢIILOR ACESTORA.ASIGURAREA ACTIVELOR LUATE ÎN
GARANŢIE

Potrivit Legii bancare şi statutului propriu de organizare şi funcţionare, banca


are dreptul să verifice la agenţii economici, beneficiari de credite, modul cum
aceştia utilizează creditele primite, în conformitate cu destinaţiile pentru care s-au
aprobat, cum constituie şi păstrează garanţiile creditelor, dacă respectă normele de
lucru ale băncii şi clauzele din contractele de credit, în vederea asigurării
rambursării la scadenţă a creditelor şi plăţii dobânzilor datorate băncii.

În acest scop unităţile bancare teritoriale vor urmări ca beneficiarii de credite


(persoane juridice), să prezinte băncii, periodic, următoarele documente:

 balanţa de verificare pentru luna expirată, se va depune lunar,

 rezultatele financiare, situaţia patrimoniului şi situaţia încasărilor şi plăţilor

19
în valută,

 raportul de gestiune, bilanţul contabil şi anexele sale, anual,

 bugetul de venituri şi cheltuieli şi fluxul de lichidităţi prognozat, anual şi ori


de câte ori intervin modificări semnificative la nivel sau structură,

 proiecţia surselor şi a utilizărilor acestora, în cazul creditelor pentru


investiţii, anual,

 orice alte documente, privind garanţiile creditului sau activitatea desfăşurată


de împrumutat.

Permanent, pe parcursul derulării contractelor de credit se realizează


verificarea statistică şi faptică, la sediul debitorului, a modului de utilizare a tuturor
creditelor acordate atât prin cont separat de împrumut, cât şi prin cont curent.

Inspectorii de credite trebuie să urmărească în principal respectarea


obligaţiilor ce-i revin împrumutatului, prin contractul de credit şi anume:

 respectarea destinaţiei creditelor prin utilizarea acestora numai în scopurile


pentru care au fost aprobate;

 plăţile din credit, care se vor efectua sub control bancar, prin virament.
Plăţile în numerar sunt permise, în mod excepţional;

 reflectarea corectă şi la zi în evidenţa contabilă, a operaţiunilor legate de


utilizarea şi rambursarea creditelor, achitarea dobânzilor şi a comisioanelor
aferente acestora;

 concordanţa datelor prin evidenţe cu cele efective constatate pe teren;

 menţinerea şi consolidarea capacităţii de plată, a bonităţii, pe tot parcursul


procesului de creditare;

 analiza permanentă a acoperirii cheltuielilor din veniturile realizate şi


menţinerea unui grad acceptabil de rentabilitate;

 prevederea în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, precum şi în fluxul de


lichidităţi, a resurselor necesare pentru rambursarea ratelor de credit scadente
20
şi a dobânzilor aferente;

 păstrarea în conturi deschise la bancă a disponibilităţilor baneşti rezultate din


desfăşurarea activităţii;

 comunicarea băncii dacă a deshis conturi curente sau conturi separate de


împrumut la alte societăţi bancare şi volumul operaţiunilor desfăşurate prin
acestea.

Legat de verificarea garanţiilor creditelor, lunar, în 10 zile lucrătoare de la


expirarea termenului legal de depunere la organele în drept a situaţiilor contabile
periodice, inspectorii de credite vor efectua verificarea garanţiei tuturor creditelor
acordate agenţilor economici, prin conturi separate de împrumut.
Verificarea garanţiei creditelor se efectuează atât faptic, prin constatări la
faţa locului, cât şi scriptic pe baza datelor din evidenţele agenţilor economici şi ale
băncii.
Verificarea faptică a garanţiei, la faţa locului, se efectuează cel puţin o dată
pe trimestru, asupra existenţei integrităţii şi condiţiilor de păstrare şi conservare a
bunurilor luate în garanţie, precum şi respectarea obligaţiei de reînnoire a
contractelor, de asigurare ale acestora, atunci când durata de creditare este mai
mare decât cea de asigurare.

O serie de măsuri de control se referă la politica de credit a băncii:


a) controlul rentabilităţii creditului, care poate fi realizat pe ansamblul
operaţiunilor sau pe fiecare operaţiune;
b) controlul condiţiilor creditului, care în situaţia în care nu mai corespunde
rentabilităţii, trebuiesc fie modificate fie să înceteze contractul;
c) controlul utilizării creditului, important atât din punct de vedere al băncii, cât
şi al economiei în general;

d) controlul volumului creditului folosit, care poate fi insuficient, fiind necesară


suplimentarea, sau prea mare, în această situaţie banca putând folosi partea
neutilizată de disponibilităţi din credit, pentru alţi solicitanţi de credite.

Din punct de vedere al politicii de credit, prin acest control se urmareşte:

21
 dacă volumul creditului în general se află într-un raport potrivit cu mijloacele
proprii ale băncii şi cu celelalte angajamente, deci dacă îndeplineşte
condiţiile de lichiditate;

 dacă creditele, la rândul lor, sunt împărţite în mod proporţional între


diferitele ramuri de afaceri;

 dacă volumul fiecăruia din creditele acordate nu depăşeşte proporţia unei


politici sănătoase de credit

Din punct de vedere politico-economic se are în vedere dacă creditele


acordate pe ramuri corespund cu importanţa ramurii respective, în ansamblul
economiei şi dacă volumul din punct de vedere al situaţiei monetare a pieţei, este
îndreptăţit să fie la acel nivel. Un control care nu trebuie scăpat din vedere este
controlul timpului şi duratei de acordare a creditului, pentru că anumite credite,
doar când sunt acordate la timpul necesar, pot fi folositoare şi au o rentabilitate
ridicată.

Asigurarea activelor acceptate în garanţie - în scopul diminuării riscului în


activitatea de creditare, banca va solicita beneficiarilor de credite să asigure, la
societăţile de asigurare - reasigurare bunurile adrnise în garanţie. În acest sens după
semnarea contractului de credit, Înainte a se angaja efectiv creditul, împrumutaţii
vor prezenta băncii poliţele de asigurare, în original, pentru bunurile cu care au
garantat creditele obţinute de la bancă.
Banca va accepta numai poliţe de asigurare emise de societăţi agreate de
aceasta.

4. RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

Orice decizie de creditare din partea băncii implică luarea în considerare a


riscurilor legate de acordarea împrumutului. Obiectivul creditorului este evaluarea
şi stabilirea expunerii la risc, în vederea diminuării gradului de incertitudine inerent
rambursării împrumutului.
22
Banca, prin intermediul conducerii şi inspectorilor de credit trebuie să ia
toate măsurile necesare pentru a stabili şi menţine un risc al activelor cât mai redus.
Decizia de a crea un activ care implică risc nu poate fi bazată în cazul unei
bănci pe intuiţie, ci trebuie să se bazeze pe un proces structurat respectând
responsanbilitatea băncii faţă de proprietari şi deponenţi. Banca gestionează acest
risc prin:
 decizii echilibrate de creditare prin care riscul creditului este corect
evaluat şi apreciat;
 asigurarea unor debitori diverşi aşa încât pierderile să nu fie concentrate
în timp;
 solicitarea de garanţii de la terţe părţi (asigurarea creditelor) astfel ca
riscul de faliment este total sau parţial transferat de la creditor.
O preocupare permanentă pentru asigurarea unui control eficient al riscului
de credit este monitorizarea volumului creditelor, a structurii şi calităţii acestuia,
evidenţiindu-se creditele restante.

5. ANALIZA PERFORMANŢELOR FINANCIARE


Societăţile bancare sunt obligate, ca în scopul protejării capitalului băncii,
dar mai ales, din punctul de vedere al autorităţii monetare, în scopul protejării
depozitelor persoanelor fizice şi juridice, precum şi a acoperirii eventualelor credite
pe termen scurt, mediu şi lung, care prezintă incertitudine în recuperare, să
constituie provizioane specifice de risc.
Analiza şi clasificarea portofoliului de credite se va face ţinând cont de
evaluarea performanţelor financiare ale împrumutaţilor şi de serviciul datoriei
acestora, care reprezintă capacitatea de a-şi onora datoriile la scadenţă.

Stabilirea performanţelor financiare a împrumutaţilor are la bază un sistem de


analiză şi clasificare a agenţilor economici în cinci categorii:

 categoria A cuprinde creditele clienţilor a căror performanţe financiare


sunt foarte bune, şi care, prin urmare, respectă scadenţele creditelor şi a
dobânzilor aferente. Sunt clienţi a căror afaceri merg foarte bine rezultate
23
care se menţin şi în perioada de perspectivă;
 categoria B include clienţii care, din punctul de vedere al prezentului, se
aseamănă cu cei din categoria A, înregistrând şi ei rezultate bune şi foarte
bune, rezultate care, însă, nu se întrevăd, la acelaşi nivel, în perioadele
viitoare;
 în categoria C urmează clienţii care, încă din perioada de analiză,
înregistrează rezultate nu bune, ci satisfăcătoare, şi care, în ceea ce priveşte
perioada de perspectivă au o evidentă tendinţă de înrăutăţire;
 categoria D cuprinde clienţi mai puţin performanţi, pe linia de plutire
chiar, deci, cu performanţe financiare scăzute şi cu o evidentă ciclicitate la
intervale scurte de timp;
 categoria E este categoria ultimilor clienţi, adică a clienţilor care
înregistrează pierderi şi care nu mai au nici o posibilitate de redresare,
neputând fi plătite nici ratele de credit şi nici dobânzile aferente.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu al analizei şi clasificării


portofoliului de credite, serviciul datoriei va fi apreciat astfel:

- “bun” în situaţiile în care, în general, ratele de credit şi dobânzile aferente


au fost rambursate, respectiv plătite la scadenţă, sau cu o întârziere de cel
mult 7 zile. Ponderea creditelor restante reprezintă cel mult 5%.

- ”slab” când una sau mai multe rate de credit scadente sau dobânzi datorate
nu au fost plătite la termen, întârzierea depăşind şi cele 7 zile admise de
categoria anterioară. Aceste credite restante sunt, deci, mai întâi de 8 zile
însă nedepăşind 30 de zile calendaristice de la data scadenţei. În acestă
categorie se includ agenţii economici la care procentul creditelor restante, în
totalul creditelor angajate, este mai mare de 5%.

- ”necorespunzător”, atunci cand ratele de credit scadente şi dobânzile


aferente nu au fost rambursate, respectiv plătite la termen, înregistrând o
întârziere de peste 30 zile calendaristice, indiferent de volumul şi ponderea
lor.
Tabelul nr. 3.1.

Categorii de încadrare a creditului

24
Bun Slab Necorespunzător

A. Standard În observaţie Sub standard


B. În observaţie Sub standard Îndoielnic
C. Sub standard Îndoielnic Pierdere
D. Îndoielnic Pierdere Pierdere
E. Pierdere Pierdere Pierdere

În afara analizei performanţelor financiare şi a serviciului datoriei, pentru


încadrarea creditului în una din categoriile convenţionale, stabilite de BNR se mai
ţine seama şi de următoarele criterii: calitatea organizării şi conducerii, sectorul în
care clientul îşi desfăşoară activitatea, poziţia pe care o ocupă pe piaţă, strategia de
dezvoltare etc.

Caracteristicile categoriilor de credite convenţionale, stabilite


de autoritatea monetară, sunt următoarele:
- creditele "standard" sunt acele credite ce nu implică deficienţe şi riscuri, care ar
putea periclita administrarea datoriei în maniera convenită prin contractul de
credit, la acordarea împrumutului. Rambursarea se efectuează în timpul şi la
termenele prevăzute, fiind vorba în esenţă, de clienţi solvabili ce desfăşoară
afaceri foarte bune;

- creditele "în observaţie" sunt creditele acordate clienţilor care, deşi înregistrează
rezultate foarte bune totuşi, în anumite perioade scurte de timp, întâmpină
greutăţi în rambursarea creditelor şi achitarea dobânzilor aferente.
- creditele ”sub standard” sunt creditele ce reprezintă deficienţe şi riscuri, care
periclitează lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a
capitalului şi/sau capacitatea de plată a beneficiarului de împrumut. Prin urmare,
se caracterizează prin posibilitatea reală ca banca să preia parţial unele pierderi,
ca urmare a imposibilităţii recuperării integrale a creditului, dacă deficienţele nu
sunt corectate pe parcurs;
- creditele "îndoielnice" sunt acele împrumuturi în cazul cărora rambursarea sau
lichidarea, pe baza condiţiilor, valorilor şi garanţiilor existente este incertă. Sunt
25
acele active, care practic sunt neprotejate sau protejate într-o mică măsură de
valoarea realizabilă a garanţiei lor;
- creditele "pierdere" sunt considerate credite ce nu mai pot fi restituite băncii,
ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie
garantate.

Se va evita trecerea nejustificată a unor credite dintr-o categorie în alta, dacă


această situaţie nu e susţinută de modificări esenţiale în calitatea activităţii
economice şi financiare, nivelul şi structura garanţiilor, serviciul datoriei agentului
economic respectiv.

Din expunerea modului de activitate a unei bănci comerciale, a criteriilor ce


stau la baza funcţionării raţionale a acesteia se desprinde faptul că băncile au ca
principal obiectiv, aşa cum este normal într-o economie concurenţială, maximizarea
profitului. Din acest motiv, în deciziile oricărei băncii nu se pot implica nici
politica, nici opţiunile de protecţie socială, ci numai raţionamente reci de profit.

Având la bază tocmai aceste raţionamente clare şi logice, activitatea de


creditare se dovedeşte a fi foarte riguroasă, având la bază principii şi reguli bine
stabilite.

Condiţiile şi formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru solicitarea, în special


pentru primirea creditului, s-au născut tocmai din grija băncii pentru propria
securitate, pentru diminuarea pe cât posibil a riscului. Ca urmare a complexităţii
unei operaţiuni de creditare, în cadrul unei bănci comerciale funcţionează
compartimente şi birouri specializate care analizează documentaţia necesară,
garanţiile oferite de debitor. De asemenea o foarte mare importanţă se acordă
riscului în activitatea de creditare, iar activitatea debitorului este urmărită
îndeaproape de bancă.

26
27
28