Instrumente de plată utilizate în plățile internaționale

Incasso-ul documentar
Incasoul este cea mai simplă modalitate de plată care se bazează numai pe prevederile
contractului comercial şi nu angajează în nici un fel băncile participante la derularea plăţii.
Prin incasou se înţelege tratarea de către bănci, potrivit instrucţiunilor primite, a
documentelor comerciale şi financiare în vederea acceptării sau plăţii acestora.
Documentele vehiculate de bănci sunt de două feluri:
 comerciale (factura, documente de transport, de proprietate);
 financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri, chitanţe).
Pentru bănci, decontarea prin incasou reprezintă o simplă vehiculare de documente, de la
beneficiar la plătitor, potrivit instrucţiunilor primite de la beneficiar şi efectuarea operaţiunilor de
plată pentru un partener şi de încasare pentru celălalt partener. Prin transmiterea documentelor prin
intermediul băncilor se urmăreşte ca destinatarul acestora să nu intre în posesia lor decât în
momentul executării obligaţiei de plată sau alta asimilată (acceptarea cambiei).
Deci plata nu se efectuează contra marfă, ci contra documente care se folosesc apoi pentru
intrarea în posesia mărfii.
În acest fel, importatorul are certitudinea ca exportătorul şi-a îndeplinit obligaţia de a livra
marfa, iar exportatorul este sigur ca importatorul nu poate intra în posesia mărfii înainte de a o
achita.
În funcţie de tipul documentelor, incasoul este de două feluri:
 simplu – când se vehiculează numai documente financiare;
 documentar – când se vehiculează documente comerciale însoţite sau nu de documente
financiare.
Părţile implicate în derularea unui incasou simplu sau documentar sunt:
 ordonatorul (exportatorul) – clientul care iniţiază operaţiunea de incasou;
 banca remitentă (banca exportatorului) – banca la care ordonatorul a încredinţat
operaţiunea de incasou;
 banca însărcinată cu încasarea – orice bancă, alta decât banca remitentă, care intervine
în operaţiunea de incasou;
 banca prezentatoare (banca importatorului) – banca însarcinată cu prezentarea
documentelor trasului;
 trasul (importatorul) – persoana la care documentele trebuie sa fie prezentate.
Incasoul, cunoscut şi sub numele de dispoziţia de încasare, este un document standardizat
sub forma de mesaj care cuprinde: numele şi adresa ordonatorului, numele şi adresa trasului,
băncile implicate, documentele comerciale şi financiare, detalii privind transportul (aerian, naval,
cale ferată, rutier) şi livrarea (localitatea de destinaţie), condiţiile de plată, valuta, modalitatea de
transmitere a fondurilor şi contul bancar al ordonatorului.
Incasso-ul documentar reprezintă o modalitate de plată simplă, puţin costisitoare, dar care
prezintă riscuri mai ales pentru exportator.
Incasoul documentar este un instrument de plată care avantajează importatorul. Incasoul nu
prezintă nici o garanţie pentru exportator ca importatorul va achita imediat marfa livrată, singura
obligaţie scrisă fiind contractul dintre parteneri. Întreaga tranzacţie se desfăşoară din ordinul şi pe
raspunderea exportatorului. Documentele trebuie să ajungă la importator înaintea sosirii
mărfurilor, în caz contrar exportatorul va plăti taxele de contrastalii, magazinaj, întrucât
imporatatorul în lipsa conosamentului nu poate prelua marfa de la cărăuş. Din această cauză,
incasoul este utilizat numai în proporţie de 10% -15% în relaţiile de plăţi comerciale şi numai în
cazurile în care există suficientă încredere între parteneri.
Incasoul simplu este folosit numai pentru transmiterea spre încasare a documentelor
financiare – cambii, bilete la ordin, cecuri, chitanţe de plată şi alte documente analogice pentru a
obţine sume de bani.
Sumele de încasat provin din obligaţii comerciale, necomerciale, financiare, cambiale etc.
Mecanismuul de derulare este identic cu cel al incasoului documentar. Ordonatorul emite
dispoziţia de încasare însoţită de documentele financiare şi dă instrucţiuni băncii sale pentru
transmiterea acestora la banca însărcinată cu încasarea, precizând banca şi contul unde se vor
transmite fondurile, precum şi modul în care se va proceda în caz de refuz de plată din partea
trasului.
Un exemplu de utilizare a incasoului simplu este transmiterea la încasare a cambiei acceptate
în cadrul incasoului documentar.
Folosirea incasso-ului se bazează pe efectuarea plăţii după livrarea şi depunerea
documentelor care atestă livrarea, respectiv: factura, documentele de transport, poliţa de asigurare,
certificate de calitate etc. Prin această modalitate exportatorul acordă importatorului un credit
comercial fără dobândă pe perioada cuprinsă între momentul expedierii mărfii şi momentul
încasării contravalorii acesteia, respectiv după scurgerea timpului de curier bancar.
Organizarea plăţii prin incasso-ul documentar presupune un risc important pentru exportator,
acesta expediind bunurile contractate fără o garanţie concretă şi anticipată expedierii respective.
Incasso-ul documentar constă în remiterea de către creditor/furnizor la banca sa a
documentelor care atestă îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi în asigurarea plăţii imediat ce
cumpărătorul este avizat de către banca sa că documentele de expediţie au fost depuse şi îi stau la
dispoziţie.
Având în vedere perioada îndelungată până la încasare (până la 45 de zile), exportatorul se
confruntă cu mai multe riscuri: riscul de neplată, riscul de pierdere/ deteriorare a mărfurilor pe
timpul transportului, riscul de curs de schimb etc.
Pornind de la aceste riscuri, incasso documentar este din ce în ce mai puţin folosit pe plan
internaţional, locul său fiind luat de către acreditivul documentar, care deşi este mult mai costisitor
este utilizat în majoritatea contractelor internaţionale.
Avantajul utilizării incasso-ului pentru exportator constă în faptul că acesta are garanţia
că importatorul va intra în posesia documentelor de livrare numai contra plăţii sau acceptului de
plată al acestora.
Avantajele utilizarii incasso-ului pentru importator:
 nu are nici o obligaţie până la sosirea documentelor la banca lui;
 nu plăteşte mărfurile importate decât la ridicarea documentelor.
 Figura 1 Mecanismul derulării incasso-ului documentar
Succint, mecanismul derulării incasso-ului documentar este următorul:
 la livrarea mărfii conform contractului comercial internaţional prin care partenerii au
convenit la plata prin incasso documentar, exportatorul intră în posesia documentelor care atestă
îndeplinirea obligaţiilor contractuale, de regulă factura, documentul de transport, poliţa de
asigurare, certificatul de calitate şi una sau mai multe cambii;
 setul de documente însoţit de ordinul de plată/încasare la incasso este prezentat băncii
exportatorului (banca remitentă) care, după ce verifică corectitudinea întocmirii documentelor, le
remite băncii importatorului, însoţite de un document propriu – incasso documentar – în cadrul
căruia preia (şi traduce) întocmai instrucţiunile primite de la exportator (ordonator) în ordinul de
încasare/plată;
 banca importatorului (banca prezentatoare) avizează importatorul în legătură cu sosirea
documentelor şi, în funcţie de instrucţiunile primite în incasso documentar, le remite
importatorului contra plată, sau contra acceptării cambiei;
 pe baza avizului de efectuare a plăţii, banca importatorului creditează contul băncii
exportatorului şi îl debitează pe cel al importatorului cu suma reprezentând contravaloarea
mărfurilor livrate;
 la primirea banilor, banca remitentă notifică exportatorul de încasarea exportului şi îi
creditează contul.
Derularea plăţilor internaţionale prin incasso-ul documentar se realizează cu participarea
următoarelor persoane juridice:
 emitentul ordinului de încasare sau remitentul documentelor;
 banca remitentă (banca exportatorului);
 banca importatorului (care realizează plata la prezentarea documentelor);
 trasul (importatorul).
În mod concret, operaţiunile declanşate de incasso-ul documentar sunt grupate tot pe patru
etape:
1) Contractul – stipulează în mod expres folosirea incasso-ului ca modalitate de plată;
 2) Expedierea mărfurilor – exportatorul procedează, conform contractului, la expedierea
bunurilor destinate importatorului. Concomitent, întocmeşte documentele care atestă
expediţia şi fundamentează relaţia de plată internaţională. Aceste documente se depun la
banca comercială care îl serveşte pe exportator. Banca remitentă expediază documentele
primite spre banca importatorului, declanşând ordinul de încasare contra documente. Banca
cumpărătorului îl anunţă pe acesta de sosirea documentelor şi i le înmânează contra
avizului de plată.
3) Plata – pe baza avizului de plată primit de la tras (importator), banca sa va transfera
semnele băneşti cerute de stingerea datoriei internaţionale prin intermediul sistemelor
informatice şi de comunicare care leagă cele două bănci.
4) Evaluare riscuri – pe parcursul derulării modalităţii de plată, dar mai cu seamă la sosirea
bunurilor contractate şi deja plătite, are loc analizarea riscurilor economice şi valutare pe
care le poate determina modalitatea de plată respectivă şi stabilirea măsurilor de
contracarare.
Pot interveni următoarele categorii de riscuri:
♦ economice: risc de neplată (pentru exportator), risc privind posibilitatea de neprimire a
mărfurilor, calitate redusă, preţuri diferite etc. (pentru importator);
♦ valutare: scăderea cursului valutar la moneda de plată (pentru exportator), creşterea
cursului valutar la moneda de plată (pentru importator).

Acreditivul
Acreditivul a fost utilizat încă de la începutul secolului al XIX-lea în marile centre financiare
ale vremii – Paris, Amsterdam, Londra în negoţul cu Extremul Orient, prezentând elementele de
structură regăsite şi astăzi în practica în materie: caracterul documentar, fermitatea angajamentului
bancar, siguranţa oferită partenerilor, formalismul.
Într-o accepţiune modernă se poate discuta însă după primul război mondial, când, după
crearea Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris în 1920 au debutat şi primele încercări de
elaborare a unor reguli uniforme în materie de acreditiv documentar în vederea facilitării plăţilor
internaţionale şi implicit, pentru dezvoltarea schimburilor internaţionale.
Primele „Reguli şi uzanţe uniforme privitoare la acreditivul documentar” au fost adoptate în
anul 1933 dar au fost privite cu reticenţă de multe ţări printre care SUA şi Marea Britanie. După
al doilea război mondial însă, SUA – devenind primul exportator către ţările europene – a fost
interesată de un sistem de plăţi internaţionale cât mai riguros şi sigur, drept pentru care a sprijinit
adoptarea textului revizuit în 1951. Acumularea de experienţă, dar şi creşterea numărului de ţări
interesate în aplicarea Regulilor şi Uzanţelor au impus o nouă revizuire în 1962. Regulile şi
uzantţle devin cu adevărat internaţionale în 1974 când Publicaţia nr. 274 este recunoscută de un
organism ONU, Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Internaţional. Textul cunoaşte îmbunătăţiri
şi adaptări la noile cerinţe în 1984 (Publicaţia nr. 400).
Procedura acreditivului constă în emiterea unui acreditiv în favoarea exportatorului
(beneficiar) de către banca importatorului (banca emitentă) la cererea importatorului (ordonator).
Acreditivul documentar (Letter of Credit) este modalitatea de plată cea mai frecvent utilizată
în tranzacţiile internaţionale. Este solicitat în mod deosebit în cazul contractelor de valoare ridicată
sau atunci când există îndoieli în ceea ce priveşte solvabilitatea partenerului/ partenerilor de
afaceri.
 Acreditivul documentar reprezintă angajamentul ferm asumat de către o bancă (emitentă,
ordonatoare) la ordinul/cererea şi în conformitate cu instrucţiuni precise transmise către aceasta,
în contul clientului său (exportatorul), de a plăti o anumită sumă de bani (reprezentând
contravaloarea exportului) către o terţă persoană (beneficiarul acreditivului, vânzătorul) contra
documentelor atestând efectuarea obligaţiei (livrarea mărfii) pe care exportatorul se obligă să le
emită şi să le prezinte în condiţiile şi la termenele stabilite de ordonatorul acreditivului.
Principalul avantaj al acestei tehnici de plată este garanţia pe care o oferă celor implicaţi –
exportator, importator, bănci – cu referire la apărarea intereselor acestora în procesul efectuării de
plăţi, fără a mai lua în calcul faptul că buna sa executare cere din partea exportatorului o muncă de
administrare riguroasă - având consecinţe benefice în buna desfăşurare a relaţiilor contractuale
datorită obligativităţii de respectare a clauzelor de acreditiv – iar din partea importatorului
suportarea de costuri specifice, motiv pentru care se afirmă că acreditivul documentar constituie
un mijloc de siguranţă şi de control reciproc, având drept scop să asigure pe vânzător că va încasa
contravaloarea mărfurilor livrate, dacă a efectuat livrarea în termenii şi în condiţiile stabilite de
cumpărător.
În plus, există posibilitatea ca banca emitentă/ordonatoare să plătească sau să accepte, ca
urmare a ordinului dat de beneficiarul acreditivului, cambii care au fost trase de către beneficiar,
să accepte sau să negocieze cambii.
Acreditivele documentare sunt clasificate în:
 acreditiv documentar revocabil – poate fi anulat sau modificat oricând fără înştiinţarea
prealabilă a beneficiarului. Acest tip de acreditiv este întâlnit mai rar.
 acreditiv documentar irevocabil – reprezintă angajamentul ferm al băncii notificatoare
de a efectua plata fără recurs. Acreditivele documentare irevocabile pot fi modificate sau
anulate numai cu acordul părţilor.Acreditivele documentare irevocabile pot fi confirmate
sau neconfirmate de către banca notificatoare.
 acreditivul la vedere – acesta permite efectuarea plăţii imediat ce documentele au fost
prezentate.
 acreditivul cu plata amânată – acest tip de acreditiv a devenit foarte popular în ultima
vreme. În acest caz, plata documentelor nu se face în momentul prezentării acestora la
bancă de către bneficiar, ci la o dată ulterioară, menţionată în acreditiv. Termenii unui astfel
de acreditiv statuează, de exemplu: „disponibil după prezentarea următoarelor documente
… dar plătibile numai ... zile după data facturii / conosamentului. Data prezentării, etc”.
 acreditivul transferabil – este acel tip de acreditiv în baza căruia beneficiarul poate cere
băncii plătitoare să permită utilizarea în totalitate sau parţial de către unul sau mai mulţi
terţi (beneficiari secundari). Astfel, acreditivul poate fi transferat de la beneficiarul original
către unul sau mai mulţi beneficiari.
 acreditivul subsidiar sau „spate în spate” (engl. back to back). – în baza acestui acreditiv,
beneficiarul primului acreditiv poate să îl ofere ca „garanţie” băncii notificatoare pentru
asigurarea celui de al doilea acreditiv.
 acreditivul cu clauză roşie (engl. red clause) – acest acreditiv încorporează o concesie
specială acordată beneficiarului, în sensul că îi permite băncii notificatoare să-i dea ca
avans un procent din valoarea totală a acreditivului înaintea prezentării documentelor de
transport. La origine, această clauză era scrisă cu cerneală roşie pentru a atrage atenţia.
 acreditivul documentar reînnoibil (engl. revolving). Acreditivul este deschis pentru o
anumită valoare urmând ca banca să-l reîntregească automat pentru fiecare nouă tranşă;
 totalul sumelor reînnoite trebuie să se încadreze în valoarea globală a acreditivului. Scopul
acestui acreditiv este de a înlocui o serie de acreditive către acelaşi beneficiar.
 acreditivul stand-by – acest tip de acreditiv poate fi emis de o bancă în numele unui client
şi în favoarea unei părţi terţe din străinătate. El acţionează ca o garanţie pentru banca
emitentă în favoarea unui beneficiar din străinătate.
În derularea unui acreditiv documentar sunt implicate patru părţi (Figura 2), şi anume:
1) ordonatorul (importatorul/ cumpărătorul), cel care solicită băncii sale deschiderea
acreditivului documentar, înscrisurile conţinând denumirea şi sediul ordonatorului, debitorul sau
beneficiarul importului de mărfuri (dacă acesta este altul decât cumpărătorul din contractul
comercial) pentru acesta acreditivul constă într-o declaraţie de plată irevocabilă în favoarea
exportatorului, condiţionată de prezentarea documentelor solicitate contractual şi inserate drept
clauze de acreditiv de către beneficiar la banca sa;
2) banca emitentă (banca importatorului), cea care la solicitarea importatorului îşi asumă
angajamentul de plată, înscrisurile conţinând denumirea şi sediul băncii ordonatoare (emitente)
care deschide acreditivul, a băncii plătitoare sau a aceleia care negociază cambii;
3) beneficiarul acreditivului (exportatorul/vânzătorul), cel în favoarea căruia a fost
deschis acreditivul şi cel care prezintă setul de documente în bancă în vederea încasării
contravalorii mărfurilor livrate, înscrisurile conţinând momentul deschiderii acreditivului,
important pentru exportatorul care nu livrează marfa înainte de a fi anunţat cu privire la
deschiderea acreditivului – pentru acesta acreditivul documentar apare ca o promisiune
irevocabilă de plată din partea unei bănci, condiţionată de prezentarea de către el, într-un anumit
termen, a setului de documente care atestă expediţia mărfii sau care sunt solicitate expres
contractual şi se reflectă în condiţiile de derulare a acreditivului documentar;
4) banca exportatorului (banca avizatoare / notificatoare / plătitoare / negociatoare), cea
care îl deserveşte pe beneficiarul acreditivului.

Figura 2 Mecanismul derulării acreditivului documentar

Derularea plăţii prin acreditiv documentar implică parcurgerea mai multor etape:
 Încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi includerea modalităţii de plată prin
acreditiv documentar;
 Importatorul dă ordin băncii sale în privinţa deschiderii acreditivului, pe baza
disponibilului care îl are deja în contul său, sau pe baza unui credit pe care banca îl acordă în acest
scop;
 Deschiderea acreditivului şi înştiinţarea băncii exportatorului;
 Avizarea exportatorului cu privire la deschiderea acreditivului;
  Confirmarea de către banca exportatoare a concordanţei datelor din acreditiv cu clauzele
din contractul încheiat, precum şi alte clauze indicate de importatorul ordonator, dar care nu
contravin spiritului contractului;
 Livrarea mărfurilor, conform condiţiilor contractului de vânzare-cumpărare încheiat şi a
clauzelor convenite în acreditiv;
 Remiterea de către exportator la bancă a documentelor care dovedesc expedierea
mărfurilor, documente ce au fost indicate în mod expres în acreditiv, în numărul de exemplare
solicitat;
 Plata contravalorii mărfurilor pe baza documentelor, în cazul în care acreditivul este
domiciliat în ţara vânzatorului exportator;
 Banca firmei exportatoare remite documentele băncii firmei importatoare/ordonatoare,
debitând-o în valuta prevazută în acreditiv;
 Banca importatorului, pe baza documentelor primite şi verificate drept corespunzătoare
condiţiilor din acreditiv, efectuează plata, creditând banca firmei exportatoare;
 Banca firmei importatoare transmite documentele către aceasta care, pe baza lor, va intra
în posesia mărfurilor.
Ofiţerul de cont de la bancă verifică dacă agentul a completat corect toate rubricile
formularului de cerere, dacă semnăturile persoanelor autorizate de pe formular corespund cu cele
din lista specimenelor de semnătură, dacă cererea este însoţită de factura comercială şi/sau de
contractul comercial extern. Apoi, lucrătorul bancar procedează la verificarea prealabilă a
disponibilităţilor valutare din contul agentului. Dacă acesta nu are disponibilităţi bancare valutare
se apelează la cele în lei sau se creditează contul în lei întocmindu-se ordin de cumpărare de valută
(dacă are valută, se face alimentarea directă sau verificarea disponibilului de cont).
După efectuarea acestor formalităţi, întreaga documentaţie este înaintată centralei băncii, la
serviciul acreditive. Lucrătorul bancar de aici va deschide un acreditiv în limba engleză, conform
cererii de deschidere a acreditiului, îi va da un număr de referinţă, îl va înregistra în registru, va
opera notele contabile de blocaj, de percepere comision pentru deschiderea acreditivului şi speze
pentru telex/SWIFT. Se va înregistra de asemenea, constituirea disponibilului de plată (cash
colateral), cu data valutei, la maxim 2 zile de la data deschiderii acreditivului.
După vizarea documentaţiei de către director, se va cifra conţinutul acreditivului şi se va
trimite la o bancă corespondentă a băncii ordonatorului. În momentul primirii acreditivului, banca
exportatorului îl va descifra (pentru a se asigura că nu este un fals) şi va examina termenele şi
condiţiile acreditivului.
Astfel, banca exportatorului poate să se rezume la rolul de simplu transmiţător al deschiderii
creditului sau poate fi solicitată de către banca importatorului să confirme deschiderea
acreditivului. În acest caz, pe formular se adaugă la instrucţiuni speciale, menţiunea „vă rugăm să-
l avizaţi pe beneficiar şi să adăugaţi confirmarea Dvs.”. Dacă băncii respective i se cere numai să-
l avizeze pe beneficiar, se înscrie formula „această deschidere de cont vă este transmisă pentru
avizarea beneficiarului fără vreun angajament din partea Dvs”.
În final, în condiţii normale de rerulare a operaţiunilor, banca exportatorului va întocmi un
telex/adresă către banca importatorului în care se specifica că exportatorul a fost înştiinţat despre
deschiderea acreditivului.
Acreditivul este considerat acceptat prin prezentarea documentelor băncii corespondente. De
aceea, pentru a evita neînţelegerile, orice eroare descoperită în momentul primirii acreditivului
documentar trebuie să fie imediat semnalată importatorului, pentru ca aceasta să ordone băncii
emitente să efectueze modificările cuvenite.
 Utilizarea de către exportator a acreditivului documentar în raport cu banca corespondentă
se bazează pe două principii:
1) principiul forţei executorii a documentelor – prezentarea de către exportator a
documentelor prescrise obligă banca la plata sumei prevăzute în acreditivul documentar;
2) principiul forţei executorii a termenelor – termenul de expediere a mărfurilor ca şi termenul
de valabilitate al acreditivului sunt esenţiale. Banca are obligaţia de a plăti numai dacă
aceste termene au fost respectate. Dacă termenul de expediere a mărfii nu este menţionat
printr-o dată calendaristică se consideră că el coincide cu data expirării acreditivului.