ELEMENTE ESENŢIALE PRIVIND DERULAREA ACREDITIVULUI

DOCUMENTAR

CUPRINS

INTRDUCERE

Acreditivul documentar reprezintă un angajament prin care o bancă (emitentă)

acţionând la cererea şi în conformitate cu instrucţiunile unui client (ordonator-
importator), contra documente stricte, conforme cu termenii şi în condiţiile acreditivului
se obligă să efectueze plata în favoarea unui terţ (beneficiar- exportator) sau la ordinul
acestuia, sau să plătească ori să accepte efecte de comerţ (cambii, bilete la ordin) trase de
acesta; să autorizeze o altă bancă să facă astfel de plăţi sau ca astfel efectele să fie plătite,
acceptate sau negociate la o altă bancă.
În derularea acreditivului documentar sunt implicate următoarele părţi:
ordonatorul acreditivului care este importatorul respectiv cumpărătorul, beneficiarul
acreditivului respective vânzătorul, banca emitentă a acreditivului care işi asumă
angajamentul de plată faţă de vânzător şi o bancă corespondentă care poate fi în postura
de bancă bancă trasă/acceptantă, bancă negociatoare, bancă confirmatoare .
Executarea acreditivului documentar se realizează printr-o serie de documente
formate în general din factură comercială, documente de transport, certificat de asigurare,
certificat de origine, lista de colete, certificat de calitate, fitosanitar, buletinul de analize
având rolul de a demonstra că beneficiarul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Recurgerea generală la acreditiv documentar se datorează avantajelor pe care le
conferă, gradului ridicat de securitate pentru interesele importatorului, livrarea mărfurilor
în condiţiile şi termenele stabilite precum şi pentru interesele exportatorului vizând în
principal siguranţa plăţii.

0
 Dr.Ion Stoian, dr. Alexandru Puiu şi Anca Moţiu, apreciază că „ acreditivul
documentar nu este altceva decât un contract prin care o bancă se obligă să plătească
preţul unei mărfi contra documentelor care o reprezintă, pe contul şi din ordinul unui
cumpărător (importator)” .1

2.1 . PĂRŢILE IMPLICATE ÎN DERULAREA PLĂŢII PRIN ACREDITIV

DOCUMENTAR

Într-o tranzacţie pe bază de acreditiv documentar sunt implicate patru părţi, fiind
remarcat faptul că fiecare dintre aceste părţi poartă mai multe denumiri. Aceste denumiri
depind de persoana care le foloseşte: un om de afaceri va folosi denumirile de
cumpărător, vânzător, banca cumpărătorului, banca vânzătorului, în timp ce băncile
preferă denumirile de solicitant, beneficiar, banca emitentă şi bancă notificatoare.
Vom analiza fiecare dintre aceste parţi mai pe larg:
 Ordonatorul AD – sau importatorul, beneficiarul unei prestaţii sau serviciu. El
este persoana care iniţiază relaţia de AD, dând instrucţiuni băncii sale de a plăti
exportatorul. Toate instrucţiunile sunt cuprinse în „ordinul de deschidere a AD”, fiind
precizate toate condiţiile, termenele si documentele potrivit cărora banca poate efectua
plata.
 Beneficarul AD - sau exportatorul, prestatorul de servicii. Acesta este cel în
favoarea căruia banca importatorului s-a angajat la plată şi care, îndeplinind condiţiile de
termene şi documente cuprinse în textul AD, încasează banii.
 Banca emitentă – este banca care îşi asumă în scris angajamentul de plată în
anumite condiţii de termene şi documente în favoarea exportatorului, angajament asumat
la ordinul importatorului.
 Banca corespondentă – situată de obicei în ţara exportatorului, este banca prin
care banca emitentă transmite textul AD spre a fi comunicat beneficiarului AD,
exportatorul.

1
Ion Stoian, Alexandru Puiu şi Anca Moţiu, Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1973, pag.174.

1
2.2. MECANISMUL PLĂŢII PRIN ACREDITIV DOCUMENTAR

Plata prin acreditiv documentar reprezintă o parte componentă a ansamblului de

relaţii comerciale cât şi a ansamblului de elemente necesare pentru construcţia unei
afaceri. Acest lucru poate fi mai uşor evidenţiat prin figura de mai jos unde acreditivul
este integrat în etapele incheierii unei afaceri.

Figura nr.2.1
Acreditivul documentar şi etapele încheierii unei afaceri

Etapa I
OFERTA OPŢIUNEA PENTRU AD
1. Exportatorul in oferta sa propune unui 2. Importatorul acceptă oferta şi plata
potenţial importator plata prin AD. mărfii prin AD.
Etapa II
COMANDA DESCHIDEREA AD
3. Importatorul comandă marfă sau 4. Importatorul ordonă băncii sale
încheie cu exportatorul un contract deschiderea AD.
comercial internaţional.
Etapa III
LIVRAREA UTILIZAREA AD
5. Exportatorul primind AD expediază 6. Exportatorul în posesia documentelor
marfa în condiţiile cerute în acreditiv. ce atestă livrarea mărfii le prezintă băncii
plătitoare pentru încasarea contravalorii lor.

Prelucrat după: Mariana Negruş, Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. All, Bucureşti, 1998,
pag.19

Derularea plăţii prin AD presupune parcurgerea următoarelor etape (figura nr.2.2):

1. existenţa unui contract sau a unei înţelegeri - prin care partenerii au convenit
plata prin AD.

2
 2. dispoziţia/ ordinul de deschidere AD - dat de către importator băncii sale, banca
emitentă, şi în care sunt cuprinse toate condiţiile de termene şi documente pe care trebuie
să le îndeplinească exportatorul pentru a i se efectua plata.
3. deschiderea AD - care presupune elaborarea unui înscris, prin care banca
emitentă se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului AD, în condiţiile de
termene şi documente potrivit instrucţiunilor primite de la ordonator. Acest document este
transmis ulterior băncii exportatorului.
4. notificarea beneficiarului AD – banca exportatorului anunţă exportatorul de
deschiderea AD şi îi remite documentul AD.
5. livrarea mărfii – exportatorul, după ce a studiat cu atenţie AD începe
producerea mărfii sau preluarea ei din stoc. Acesta expediază marfa cu respectarea tuturor
termenelor din AD, întocmeşte setul de documente cerut prin acreditiv, în cazul în care
nu poate îndeplini condiţiile din AD, nu expediază marfa, ci cere modificarea AD.
6/7. utilizarea AD – exportatorul dispunând de documentele ce atestă livrarea
mărfii în termenele şi condiţiile din AD, le prezintă băncii care verifică concordanţa
documentelor cu cerinţele AD şi efectuează plata.
8/9. remiterea documentelor/ rambursarea sumei – după efectuarea plăţii banca
plătitoare remite documentele băncii emitente, care după un nou control al documentelor,
în funcţie de condiţiile din acreditiv, rambursează băncii plătitoare banii .
10/11.notificare importator/plată documente – banca emitentă deţine documentele
privitoare la marfă şi le eliberează contra plată importatorului. Acesta verifică din nou
concordanţa acestora cu instrucţiunile din deschiderea AD.
12. eliberarea/ridicarea mărfii – importatorul în posesia documentelor îşi ridică
marfa. Cărăuşul eliberează marfa contra documentului de transport.

2.3. ORDINUL DE DESCHIDERE A ACREDITIVULUI DOCUMENTAR

3
Ordinul de deschidere al acreditivului este dat de către importator băncii sale, în
calitate de bancă emitentă. Acest ordin de deschidere al acreditivului se poate realiza fie
sub forma unei simple scrisori în cuprinsul căreia sunt precizate toate condiţiile de
termene şi documente, precum şi informaţiile necesare băncii să deschidă AD, fie prin
completarea unui formular tipizat, pus de catre bancă clienţilor săi.

3
 Locul prezentării documentelor este numit şi domicilierea AD. De obicei se trece
oraşul şi ţara unde documentele trebuie prezentate pentru plată, acceptare, negociere,
banca la ghişeele căreia urmează să aibă loc plata contravalorii mărfurilor.
Acreditivele pot fi domiciliate în ţara exportatorului, importatorului sau într-o ţară
terţă.
AD domiciliat în ţara exportatorului presupune faptul că exportatorul prezintă
documentele pentru plată la o bancă desemnată în acreditiv din ţara sa.
AD domiciliat în ţara importatorului sau în cazul celui domiciliat într-o ţară terţă
se înţelege acel AD în baza căruia exportatorul poate încasa contravaloarea mărfurilor
exportate prin prezentarea documentelor solicitate în AD, la ghişeele acesteia.
AD domiciliat în ţara exportatorului prezintă mai multe avantaje printre care:
apropierea exportatorului de locul plăţii înseamnă o grăbire a încasărilor egală cu timpul
de curier al documentelor dacă domicilierea ar fi în ţara importatorului, prezenţa unor
elemente interpretabile de bancă va determina decizia băncii emitente cu privire la
acestea, reglementarea litigiilor care pot să apară privind neexecutarea obligaţiilor
rezultate ca urmare a derulării AD se face conform legislaţiei din ţara unde este domiciliat
acesta, evitarea pierderii pe parcursul poştal, sporirea veniturilor valutare, comisioanele
şi spezele bancare căzând în sarcina importatorului dacă nu s-a precizat altfel.1

2.4. PRINCIPALELE DOCUMENTE NECESARE PLĂŢII PRIN

ACREDITIV DOCUMENTAR
În cadrul unui acreditiv documentar, încă în faza tratativelor şi ulterior la
definitivarea şi semnarea contractului, sunt menţionate la capitolul „condiţii de plată” de
către importator documentele în baza cărora banca urmează să plătească contravaloarea
mărfurilor livrate de către exportator.
Foarte important este faptul că atât beneficiarul AD, ordonatorul şi băncile
implicate să dea acelaşi înţeles termenilor folosiţi pentru a desemna documentele,
conţinutul lor şi cine le va semna.
Documentele pot fi grupate în doua grupe distincte:

1
Mariana Negruş, Plăţi şi garanţii internaţionale, Ed. All, Bucureşti, 1998, pag.34-35

4
 - o primă grupă formată din: factură, documentul de transport şi certificatul de
asigurare, pentru care Publicţia 500 a stabilit un cadru riguros;
- alte documente în care pot fi cuprinse: certificatul de origine, lista de
colete/greutate, de calitate, fitosanitar, buletinul de analize, al căror număr şi conţinut sunt
în măsură să asigure ordonatorul că beneficiarul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
În cererea de deschidere a acreditivului, ordonatorul trebuie să precizeze clar ce
informaţii, ce date trebuie să conţină şi cine trebuie să semneze aceste alte documente.
În ceea ce priveşte documentele, trebuie respectate anumite condiţii: documentele
trebuie emise pe numele ordonatorului sau pe numele persoanei care este precizată în
acreditiv; toate documentele cerute trebuie prezentate în numărul de originale şi copii
specificate în acreditiv; descrierea mărfii, marcarea coletelor, numărul lor, precizările
privind greutatea trebuie să fie identice în toate documentele; documentele trebuie
prezentate în cadrul termenului de prezentare a documentelor, specificat în AD, fără a
depăşi însă valabilitatea acreditivului; documentele sunt prezentate la ghişeele băncii
desemnate să plătească/accepte/negocieze, în acest loc expiră termenul de prezentare şi
valabilitate AD; în cazul în care prezentarea documentelor se face la o bancă, iar
valabilitatea AD expiră la o altă bancă, în AD trebuie să se specifice acest lucru; dacă nu
se menţionează în alt mod în AD, băncile acceptă documente emise înainte de
deschiderea AD.
2.4.1. FACTURA
Factura este un document comercial contabil, pe care exportatorul-vânzător îl
remite importatorului-cumpărător pentru mărfurile livrate în baza documentelor de
transport şi expediţie şi a celorlalte documente privind expediţia.
Există mai multe tipuri de factură: factură comercială externă, factură consulară,
factură proforma.
Factura comercială externă trebuie întocmită în numărul de exemplare cerut în
acreditiv sau conform specificului geografic. Este emisă pe numele ordonatorului,
valoarea sa trebuind să se încadreze în valoarea acreditivului şi să fie exprimată în valuta
de plată menţionată în acreditiv, sub rezerva refuzului plăţii, în caz de nerespectare a
clauzei în acest sens.

5
 Ea conţine de obicei următoarele elemente: data calendaristică, localitatea şi ţara
de emisie; denumirea de factură şi numărul de ordine a acesteia; numele şi adresa firmei
exportatoare; numărul şi data contractului comercial încheiat; denumirea, cantitatea,
descrierea mărfurilor; numele şi adresa firmei cumpărătoare; condiţia de livrare; modul
de expediere şi mijlocul de transport folosit; natura, felul ambalajelor, numărul acestora,
greutatea, cubajul; semnătura/semnăturile persoanelor autorizate şi ştampila firmei.1
Factura consulară este cea legalizată de consulatul ţării destinatare din ţara
exportatorului. Pentru anumite ţări, factura consulară se redactează pe un formular
specializat eliberat de consulatul ţării destinatare şi conţine de obicei aceleaşi elemente cu
factura comercială externă.
Pe această factură este aplicată viza consulatului, certificându-se totodată şi
realitatea mărfurilor aşa cum sunt descrise ele în factură.
Factura proforma conţine aceleaşi date ca şi factura comercială externă şi trebuie
în mod obligatoriu să fie identică cu aceasta.
Ea este trimisă de către exportator importatorului înainte de expedierea
mărfurilor. Ea serveşte ca probă importatorului pentru a evidenţia valoarea mărfurilor pe
care intenţionează să le importe, în cazul în care este necesară licenţa de import.
Factura este un document de sinteză fiind actul primar în baza căruia operează în
evidenţa sa atât exportatorul cît şi importatorul, iar băncile îl au ca element de referinţă la
controlul documentelor şi permite identificarea valorii de ansamblu a mărfurilor vîndute
cuprinzând precizări despre: denumirea mărfii, sortiment, cantitate, preţ unitar, valoarea
totală a mărfurilor, cheltuieli determinate de condiţia de livrare.

2.4.2. DOCUMENTUL DE TRANSPORT

Documentul de transport este un înscris prin care vânzătorul face dovada
expedierii sau preluării mărfii la o anumită dată cu o anumită destinaţie şi transmiterea
posesiunii acestor mărfuri.
El probează expedierea mărfurilor şi poate fi menţionat în acreditiv sub una din
formele sale: conosament maritim/oceanic set complet, scrisoare de transport maritim
negociabilă, documente de transport combinat sau multimodal, duplicatul scrisorii de
1
Mihai Gheorghe. A. Imireanu, Produse şi servicii bancare în relaţiile de plăţi interne şi einternaţionale, Ed.
Tribuna Economică, Bucureşti, 2002, pag. 182

6
trăsură feroviară sau frahtul internaţional, document de transport aerian, duplicatul
scrisorii de trăsură rutieră, duplicatul scrisorii de trăsură fluvială, recipisa poştală sau
certificatul/adeverinţa de expediere prin mesageriile poştale sau prin case de expediţii,
certificatul de prise en charge sau certificatul de depozit.1
Conosamentul maritim se eliberează de căpitanul vasului, certificând că a preluat
marfa de la expeditor spre a fi predată, în anumite condiţii stabilite de părţi destinatarului.
El constituie dovada că între cărăuş şi expeditor s-a incheiat un contract de
transport, cărăuşul confirmând primirea mărfurilor şi obligaţia să le elibereze la destinaţie
în anumite condiţii de termene şi timp.
Plata navlului se poate realiza prin următoarele variante: “navlu plătibil la
destinaţie” (condiţie de livrare FOB) sau “navlu plătibil anticipat în portul de încărcare
(condiţia de livrare CIF).
De obieci în cazul condiţiei de livrare CIF, băncile cer vânzătorului/exportatorului
un conosament cu menţiunea “ navlu plătit”, chiar dacă nu se menţionează în mod expres
acest lucru în acreditiv. Menţiunile “navlu plătibil în avans” sau “navlu a se plăti în
avans” nu sunt luate în considerare de către bănci ca fiind o dovadă a plăţii navlului.
Documente de transport combinat se folosesc când transportul mărfii de la locul
de expediţie la cel de destinaţie se realizează cu mai multe mijloace de transport diferite.
Conţine: numele cărăuşului, locul de preluare, destinaţie etc.
În acest caz prin acreditiv se poate menţiona să se prezinte un singur document de
transport, iar în privinţa condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească dacă acestea nu
sunt menţionate expres, băncile acceptă astfel de documente în maniera în care au fost
prezentate.
În transportul multimodal se pot utiliza fie conosamentul “direct”, conosamentul
„primit spre încărcare”, adeverinţa casei de transport şi expediţii.
Conosamentul direct conţine indicarea felurilor de transport. Paradoxal chiar şi
conosamentul cu transbordare este denumit direct, deoarece se înţelege că acesta acoperă
tot parcursul transportului.

1
Mihai Imireanu, Produse şi servicii bancare în relaţiile de plăţi interne şi internaţionale, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2002

7
 Conosamentul “primit spre încărcare” se eliberează înaintea încărcării mărfurilor
la bordul vasului şi se poate obţine în situaţia în care mărfurile au ajuns in port şi urmează
a fi încărcate, dar vasul de destinaţie nu a sosit încă.
Adeverinţa casei de transport şi expediţii ori a agentului mandatat conţine
menţiunea expresă a felului de transport. Operaţiunile efectuate de casa de expediţie care
pot sa cauzeze dificultăţi şi întârzieri în sosirea mărfurilor, de genul alegerii unei rute în
funcţie de mijloacele de transport avute în vedere de cărăuşi pentru preluarea succesivă a
mărfurilor în caz de tranzitare şi posibilitatea întreruperii transportului de documentele
care acoperă transporturile pe diferite zone de transport sunt transmise în diferite moduri.
Duplicatul de scrisoare de trăsură internaţională atestă faptul că între
firma exportatoare şi calea ferată a intervenit un contract de transport şi a avut loc
preluarea mărfurilor în vederea expedierii. Ceea ce îl distinge de conosament este ca
duplicatul scrisorii de trăsură internaţională nu este negociabil.
Printre elementele obligatorii ale scrisorii de trăsură internaţională se numără:
denumirea de scrisoare de trăsură internaţională şi indicaţia de mică viteză/mare viteză,
numărul de ordine al frahtului şi menţionarea unităţii de cale ferată expeditoare, date
privind vagonul (seria, numărul, iniţialele căii ferate proprietare, tonajul vagonului,
suprafaţa podelei, numărul osiilor, ţara înscrisă pe vagon, ţara verificată în urma cântăririi
vagonului gol, numărul şi semnele plumburilor aplicate în staţia de predare/expediere,
staţia de predare/expediere şi calea ferată de destinaţie, numele şi adresa predătorului şi
destinatarului, semne, mărci şi numerele coletelor, denumirea marfii, felul ambalajului,
greutatea mărfurilor în kilograme, modul de determinare a greutăţii, greutatea certificat
de predător, calea ferată şi magaziner, ştampila la cântărire a staţiei, destinaţia, ştampilele
staţiilor de frontieră de tranzit, ruta de îndrumare pe liniile căii ferate de predare,
menţiuni vamale, menţiuni speciale ale prădătorului, documente anexate de predător,
valoarea declarată a mărfurilor, data primirii mărfurilor spre expediere, data sosirii mărfii,
ştampilele cu data staţiilor de predare şi de destinaţie, diverse menţiuni asupra taxelor de
încasat.
Este recomandat ca înainte de prezentarea de către exportator a duplicatului
scrisorii de trăsură la bancă verificarea încă o dată a documentului, cu o analiză mai
atentă a următoarelor elemente: consemnarea tuturor menţiunilor prevăzute în acreditiv,

8
indicarea exactă a cantităţilor brutto şi netto, precum şi a numărului de colete încărcate,
menţiunile necesare privind plata transportului, existenţa unei date certe, care să nu fie
mai veche decât permite termenul de prezentare a documentelor prevăzute în acreditiv,
prezenţa ştampilei staţiei de cale ferată emitente, verificarea calculării cheltuielilor de
transport potrivit condiţiei de livrare şi existenţa ştampilei “achitat”.
Duplicatele de scrisoare de trăsură fluvială şi a scrisorii de transport rutier
prezintă aceleaşi elemente ca şi scrisoarea de trăsură internaţională în transport feroviar
cu unele modificări: în loc de gară portul, respectiv localitatea din ruta rutieră etc.
Documente de transport aerian se efectuează pe bază de contract şi poartă
denumirea de: scrisoare de transport aerian, notă de expediţie aerian, fracht aerian. Aceste
documente trebuie să indice: numele transportatorului şi semnătura acestuia, faptul că
mărfurile au fost acceptate pentru transport, data reală a expedierii mărfurilor, aeroportul
de plecare, destinaţie.
Scrisoarea de transport aerian se emite în trei originale cu destinaţii precise:
- original 1 pentru transportator (rămâne la cărăuş);
- original 2 pentru destinatar (însoţeşte marfa);
- original 3 pentru expeditor.
Documente de transport rutier, feroviar, fluvial intern - sunt reprezentate de
scrisoarea de trăsură rutieră, scrisoarea de trăsură feroviară, conosament fluvial. Ele
trebuie să conţină: numele şi semnătura cărăuşului, precizarea că mărfurile au fost trimise
spre livrare, locul de încărcare şi de destinaţie, data emiterii.
Scrisoarea de trăsură feroviară cuprinde următoarele file: originalul care
însoţeşte marfa şi se eliberează o dată cu marfa, foaia de expediţie, avizul şi adeverinţa de
primire, document doveditor al primirii mărfii de către destinatar, duplicatul scrisorii de
trăsură care se eliberează predătorului, copia scrisorii de trăsură care rămâne la staţia de
expediere a mărfii.
Scrisoarea de trăsură rutieră se întocmeşte în trei exemplare: originalul 1 râmâne
expeditorului, originalul 2 însoţeşte transportul şi este eliberat destinatarului o dată cu
marfa, originalul 3 este reţinut de cărăuş.
Recipisa poştală trebuie să fie ştampilată, datată sau autentificată de serviciul
poştal, data prezentă pe acest document fiind considerată dată a livrării sau expedierii.

9
2.4.3. CERTIFICATUL/POLIŢA DE ASIGURARE

Este un document care atestă înţelegerea prin care asiguratul se angajează să

plătească o anumită sumă de bani asiguratorului, numită primă de asigurare, în schimbul
căreia acesta îşi asumă anumite riscuri şi se obligă să îl despăgubească pe asigurat pentru
daunele pentru care s-a convenit asigurarea.
Există şi note de acoperire sau „covering notes” care sunt certificate provizorii
fiind acceptate de bănci, numai dacă ele sunt menţionate astfel în acreditiv.
Certificatul de asigurare este un document negociabil şi el poate fi emis nominal
şi la ordin, iar prin andosare în alb devine document la purtător.
Acest document de asigurare trebuie să fie emis şi semnat de companiile de
asigurare sau agenţii acestora. În cazul în care ordonatorul doreşte o anumită dată pentru
emiterea poliţei de asigurare el trebuie s-o menţioneze în AD, băncile neacceptând
documente de asigurare datate după data livrării/preluării mărfii de către cărăuş.
În AD trebuie specificat tipul de asigurare cerut şi eventual ce riscuri adiţionale
mai trebuie acoperite. Riscurile reprezintă anumite evenimente probabile care pot surveni
pe parcursul transportului mărfurilor şi care pot avea ca urmare pierderea sau avarierea
totală sau parţială atât a mărfurilor, cât şi a mijloacelor de transport.
Poliţa sau certificatul de asigurare se încheie de obicei pentru riscurile maritime
de furtună, naufragiu, eşuare, ciocnire, aruncare peste bord, explozie, carantină, aceste
riscuri sunt riscuri obişnuite, normale.
Se mai pot face asigurări şi pentru riscuri speciale, în funcţie de natura mărfurilor,
cum sunt: fermentaţie, scurgere, pierdere de greutate prin evaporare, grevă, furt etc.
Mai există şi riscuri excluse pentru care asiguratorul nu poartă nici o răspundere:
nerespectarea regulilor de transport a mărfii respective, viciul propriu mărfurilor,
contrastaliile, întârzierile în livrare, capturarea, confiscarea.
În condiţile în care asiguratul doreşte să-ţi asigure mărfurile integral, trebuie să
menţioneze ca asigurarea să fie făcută “fără franşiză”. Franşiza reprezintă procentul din
valoarea mărfurilor depreciate, care este suportat de firma asigurată. De obicei societăţile

10
de asigurare nu plătesc integral valoarea mărfurilor avariate, decât dacă valoarea
depăşeşte un anumit procent stabilit în funcţie de natura mărfii.
Elementele principale pe care trebuie să le conţină o poliţă de asigurare sunt
următoarele:
- numele şi semnătura companiei de asigurare;
- numele asiguratului;
- descrierea tipurilor de asigurare acoperite prin certificatul respectiv;
- suma asigurată în cifre şi litere, exprimată în aceeaşi monedă cu AD;
- descrierea mărfurilor asigurate identică cu cea din factură;
- locul încasării în caz de producere a riscurilor asigurate;
- declaraţia sub semnătură a asiguratorului;
- data emiterii.

2.4.4. CERTIFICATUL DE ORIGINE

Certificatul de origine este un document comercial care atestă originea unei mărfi,
respectiv faptul că este produsă sau fabricată în întregime sau într-o anumită proporţie în
ţara exportatoare. Scopul pentru care sunt solicitate aceste certificate de origine diferă,
majoritatea firmelor importatoare solicitându-le pentru a beneficia de anumite facilităţi
tarifare şi netarifare în timp ce altele sunt solicitate pentru motive politice, pentru a avea
certitudinea că mărfurile importate nu au în componenţa lor produse dintr-o ţară cu care
statul se află în conflict sau poate exista un embargou, pentru verificarea încadrării
cantităţii şi/sau valorii mărfii din lista de contingente pentru ţara exportatoare
Solicitarea acestor certificate generează beneficii pentru ambele părţi: pentru
importator faptul ca va beneficia de taxe vamale mai mici, iar exportatorul va putea
negocia un preţ mai mare pentru marfa exportată într-o ţară în care mărfurile sale se
bucură de preferinţe vamale.
Formularele acestor certificate diferă de la ţară la ţară, dar e necesar ca toate să
cuprindă datele şi informaţiile necesare pentru constatarea originii mărfii şi să fie semnate
de exportator/producător şi de autoritatea care le-a eliberat.
În ţara noastră aceste certificate sunt eliberate de Camera de comerţ şi Industrie a

11
2.4.6. CERTIFICATE

În cadrul AD sunt solicitate o serie de tipuri de certificate, care să ateste anumite

caracteristici ale mărfurilor: certificatul de calitate, de greutate, certificatul fitosanitar,
veterinar, buletinul de analize chimice etc.
Certificatul de calitate este emis fie de unitatea producătoare, fie de firme
specializate şi este un document constatator al calităţii mărfurilor livrate la export,
trebuind să aibă o dată anterioară sau cel mult data documentului de transport.
Certificatul de greutate evidenţiază cantităţile brutto, tara şi netto a mărfurilor
expediate.
Certificatul fitosanitar se eliberează pentru legume, fructe etc. În acest document
se menţionează că plantele, părţile de plante sau produsele vegetale au fost examinate şi
sunt indemne de boli şi dăunători periculoşi pentru culturi şi că transportul respectiv este
considerat corespunzător pentru ţara importatoare. Mai sunt şi menţiuni referitoare la
numele şi adresa expeditorului, a destinatarului, provenienţa şi denumirea produsului,
mijlocul de transport etc.
Certificatul veterinar menţionează că animalele nu prezintă simptom clinic de
boală, că au fost vaccinate în termenele de cel puţin 15 zile şi nu mai mult de 4 luni
contra diverşilor viruşi, că nu provin din unităţi contaminate de bruceloză, tuberculoză, că
pe teritoriul ţării exportatoare nu s-au semnalat în ultimele 6 luni diverse boli.
Buletinul de analiză se solicită de regulă la minereuri, produse chimice,
metalurgice, cereale pentru a se constata calitatea marfurilor livrate. Prin aceste buletine
se arată detaliat în procente, compoziţia mărfurilor care fac obiectul acreditivului.
Dacă ordonatorul AD doreşte ca aceste certificate să fie semnate şi de un agent al
său în ţara exportatoare va trebui să transmită semnăturile prin canal bancar.
Reprezentanţii importatorului pot amâna semarea şi atunci există riscul depăşirii termelor
de prezentare a documentelor la bancă.
Pe măsura dezvoltării operaţiunilor de intermediere, se utilizează tot mai des
“work progress certificates”, prin care importatorul confirmă că o parte din marfa aflată

12
în fabricaţie este corespunzătoare. Aceste certificate sunt deseori solicitate în cadrul
acreditivului documentar.

CONSIDERAŢII FINALE
acreditivul documentar reprezintă o modalitate de plată prin care importatorul
este cel care dă dispoziţia băncii sale de a plăti sau de a ţine la dipoziţie contravaloarea
mărfurilor livrate sau a serviciilor prestate, banca emitentă a acreditivului asumându-şi

13
obligaţia necondiţionată de plată, în timp ce în cazul incasso-ului băncile implicate în
derularea acestei modalităţi de plată nu îşi asumă nici un risc comercial, singura
responsabilitate reprezentând-o manipularea documentelor.
Mecanismul de funcţionare a incassoului se aseamănă într-o oarecare măsură cu
cel al acreditivului constând în principal în livrarea mărfurilor de către exportator şi
procurarea documentelor necesare, prezentarea acestora însoţită de ordinul de plată
încasare la incasso băncii remitente, remiterea acestora băncii importatorului printr-un
document propriu incasso, informarea imporatatorului de sosirea acestora cu respectarea
condiţiilor din incasso, efectuarea plăţii de către banca importatorului prin creditarea
contului exportatorului, notificarea exportatorului şi creditarea contului său.

În mediul de afaceri românesc acreditivul documentar este frecvent înlocuit cu

ordinul de plată datorită costului mai ieftin şi mecanismului mai simplu de derulare.
Totuşi trebuie să se ţină seama că ordinul de plată este revocabil, revocarea acestuia
neasumând obligaţii pentru părţile implicate în derularea sa, beneficiarul nu este sigur de
încasarea contravalorii prestaţiilor sale până în momentul efectuării plăţii, băncile
implicate nu işi asumă nici o obligaţie comercială având doar rolul de prestatoare de
servicii.
Prin complexitatea şi avantajele pe care le conferă, acreditivul documentar se
impune ca cea mai sigură modalitate de plată internaţională oferind un grad ridicat de
securitate atât pentru interesele exportatorului cât şi ale importatorului. De aceea el se
preferă în faţa incasso-ului şi ordinului de plată..

BIBLIOGRAFIE

14
1. Cerna, Silviu, Economie monetară şi financiară internaţională, Timişoara, Editura
Mirton, 1997;
2. Dedu, Vasile, Management bancar, Bucureşti, Editura Mondan, 1997;
3. Hinkelman, Edward, Plăţi internaţionale, Bucureşti, Editura, Teora, 2000;
3. Imireanu, Mihai, Gheorghe, Instrumente şi modalităţi de plată în schimburile
economice internaţionale, Craiova, Editura Scrisul românesc, 1982;
4. Imireanu, Mihai, Gheorge, Produse şi servicii bancare în relaţiile de plăţi interne şi
internaţionale, Bucureşti, Editura Tribuna Economică, 2002;
5. Imireanu, Mihai, Gheorghe, Reguli şi uzanţe uniforme referitoare la acreditivele
documentare, Bucureşti, Editura All, 1982;
6. Motica, Radu, Drept comercial român şi internaţional, Timişoara, Editura Alma
Mater, 1999;
7. Negruş, Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Bucureşti, Editura All, 1998 ;
8. Popa, Ioan, Tranzacţii comerciale internaţionale, Bucureşti, editura Economică,
1997;
9. Rotariu, Ioan; Antonie, Niţu, Renate; Şoşdean, Corina; Perian, Ramona; Ludoşan,
Bianca, Managementul tranzacţiilor economice internaţionale şi strategia
competitivităţii, Timişoara, Editura Mirton, 2002;
10. Rotariu, Ioan, Management financiar-valutar în tranzacţiile comerciale
internaţionale, Timişoara, Editura Amphora, 1995;
11. XXX, Cum puteţi face afaceri cu Vestul- Ghid pentru întreprinzătorii Est-Europeni,
Bucureşti, Editura Coresi, 1995;
12. XXX, Reguli şi uzanţe uniforme, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1992;
13. XXX, Reguli şi practica creditelor documentare, Publicaţia 500, Camera
Internaţională de Comerţ de la Paris, 1993.

15