Curs 6 si 7

MODALITĂŢI DE PLATĂ ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL

Unitatea de învăţare:
1. Aspecte preliminare
2. Acreditivul documentar
3. Incasoul documentar

Bibliografie:
1.D.A.Sitaru, Dreptul comerţului internaţional, Universul Juridic, vol.1-2008 ; vol.2-2009 ;
2.I. Macovei, Dreptul comertului international, Ed. C.H.Beck, vol.1-2006, vol.2-2009;
3.T.R.Popescu, Dreptul comertului international, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983;
4. St.Scurtu, Dreptul comerţului internaţional, Partea generală, Ed. Didactică și pedagogică, București,
2010.

1. Aspecte preliminare

Modalităţile de plată în comerţul internaţional sunt mecanisme prin care se transmite de la

importator la exportator contravaloarea mărfurilor livrate, a lucrărilor efectuate sau a serviciilor prestate.
a)De regulă, părţile stabilesc prin contractul comercial internaţional pe care-l încheie sau prin
contractul-cadru care stă la baza relaţiilor lor comerciale şi modalitatea de plată ce urmează să fie utilizată,
având în vedere particularităţile relaţiilor de afaceri dintre ele (corectitudinea şi promptitudinea cu care cele
două părţi îşi îndeplinesc, de regulă, obligaţiile contractuale), situaţia economică şi politică, precum şi
reglementările naţionale în materie ale ţărilor pe teritoriul cărora se va desfăşura operaţia de import-export.
b)Uneori modalităţile de plată sunt stabilite prin acorduri guvernamentale sau prin aranjamente interbancare.
Modalităţile de plată în comerţul internaţional s-au diversificat continuu, datorită dezvoltării
schimburilor comerciale şi perfecţionării tehnicilor şi tehnologiilor de transmitere a mesajelor. În prezent, se
disting următoarele modalităţi de plată: plata prin marfă contra marfă, plata în numerar, plata prin cec, plata
prin titluri de credit, ordinul de plată, plata documentară, scrisoarea de garanţie bancară.
1) Plata prin marfă contra marfă (denumită şi troc sau plată prin compensaţie). Deşi este
cunoscută din cele mai vechi timpuri, această modalitate de plată nu aparţine doar istoriei, ci şi etapei
contemporane a comerţului internaţional, necesitatea ei fiind determinată fie de fenomene de criză financiară,
naţională sau internaţională (de exemplu, criza din 1929 - 1933, criza datoriior externe din 1980 - 1985 etc.),
fie de limitele financiare ale unor participanţi la comerţul internaţional (de exemplu, această modalitate de
plată este utilizată pentru a menţine relaţii comerciale cu ţări, firme etc., ale căror disponibilităţi financiare
sunt modeste sau inexistente).
2) Plata în numerar. Această tehnică de plată este rareori folosită în prezent în schimburile
comerciale internaţionale, datorită riscurilor (legate de posibilitatea pierderii, furtului etc.) şi dificultăţilor pe
care le presupune (ca urmare a distanţei la care se află partenerii contractuali).
Plata în numerar este utilizată în comerţul contemporan în următoarele situaţii:
a)în spaţiile geografice izolate, care nu sunt conectate la un sistem bancar;
b)în activitatea de turism şi transport internaţional, pentru plăţi curente de bunuri şi servicii, mai ales în ţările
care nu sunt conectate la sisteme de plată electronizate (cărţi de debit, de credit etc.);
c) în ţările care au restricţii valutare privind deţinerea şi mişcarea devizelor, fiind folosită pentru a evita
restricţiile valutare;
d) în cazul în care una dintre părţile contractante sau ambele părţi intenţionează să eludeze legile fiscale
privind plata impozitului pe venit sau să achiziţioneze mărfuri de contrabandă.
3) Plata prin cec prezintă multe similitudini cu plata în numerar. Această modalitate de plată oferă
partenerilor comerciali un grad de siguranţă mai ridicat. Cu toate acestea, plata prin cec se utilizează mai ales
pentru plăţile necomerciale.
4) Plata prin titluri de credit, precum cambia şi biletul la ordin, se utilizează fie ca tehnică
individuală, fie asociată cu alte tehnici de plată (acreditivul documentar, incasoul documentar etc.).
5) Ordinul de plată. Această tehnică de plată numită şi “plată din cont”, se aseamănă cu plăţile în
numerar, dar se realizează prin intermediul băncilor (ordinul de plată constă în dispoziţia pe care un client o
dă băncii sale de a plăti din contul său o sumă de bani unei alte persoane, transferând suma de bani respectivă
în contul acesteia, care poate fi deschis la aceeaşi bancă sau la altă bancă).
6) Plata documentară este o tehnică de plată caracterizată prin faptul că plata preţului mărfurilor,
lucrărilor sau serviciilor se face de o bancă numai contra prezentării unor documente de către beneficiarul
plăţii, ceea ce conferă operaţiunii de plată un grad de securitate ridicat. Ca forme ale acestei tehnici sunt
acreditivul documentar şi incasoul documentar.
7) Scrisoarea de garanţie bancară. Deşi în esenţă este un instrument de garantare, poate fi utilizată
şi ca instrument de plată. Această tehnică poate fi utilizată în mod singular sau în asociere cu o tehnică de
plată cu scopul de a o garanta (de exemplu, plata prin incaso documentar sau prin compensaţie).
Cele mai utilizate tehnici de plată în comerţul internaţional contemporan sunt acreditivul documentar
şi incasoul documentar.

2. Acreditivul documentar (creditul documentar)

1.Noţiune Acreditivul documentar este angajamentul prin care o bancă se obligă, la cererea unui
client al său, să efectueze o plată către un terţ beneficiar, căruia îi remite o scrisoare în acest sens (numită
acreditiv).Pentru că plata bancară se face cu condiţia predării de către terţul beneficiar a unor documente
nominalizate în acordul dintre bancă şi clientul său (de exemplu, factură comercială, poliţă de asigurare,
documente de transport, documente vamale etc.), acreditivul se numeşte documentar.
Acreditivul documentar este utilizat, de regulă, pentru a asigura transmiterea pe canale bancare a
documentelor financiare şi comerciale de la exportator la importator şi a banilor în sens invers.

2.Reglementare. Pentru că în comerţul internaţional de la începutul secolului XX, lipsa unor

reglementări uniforme în materie de plăţi internaţionale constituia un obstacol important în dezvoltarea
schimburilor comerciale, una dintre priorităţile Camerei de Comerţ Internaţionale (C.C.I.) cu sediul la Paris,
a fost elaborarea unor norme uniforme în materia acreditivelor documentare.
Astfel, în anul 1933, a fost adoptat la Conferinţa de la Viena documentul intitulat “Reguli şi uzanţe
uniforme referitoare la acreditivul documentar”, având la bază un proiect elaborat de C.C.I. Aceste reguli au
fost revizuite în anii 1962, 1974, 1984 şi 1993, 2006. Regulile adoptate în 1993 şi aplicabile de la 1 ianuarie
1994, se numesc “Reguli uniforme şi practica acreditivelor documentare - C.C.I., Publicaţia 500”, pentru
care se foloseşte denumirea prescurtată “Publicaţia 500”. Ultimele reguli în materie, adoptate în 2006 şi
aplicabile din 2007, sunt cunoscute sub denumirea prescurtată „Publicaţia 600”, denumirea fiind inspirată de
faptul că se referă la a şasea revizuire a regulilor adoptate în 1933 în materia acreditivelor documentare. La
regulile uniforme în materia acreditivelor documentare au aderat bănci din peste 170 de ţări, inclusiv
România. Ediţia în limba engleză a Publicaţiei 600 constituie textul oficial.
Ca urmare a reglementărilor uniforme în materie, în prezent peste 70% din tranzacţiile internaţionale
se fac pe baza acreditivului documentar.

3.Părţi implicate. În efectuarea unei plăţi prin acreditiv documentar, sunt implicate trei, eventual
patru persoane, care au denumiri consacrate: ordonatorul de credit, beneficiarul acreditivului,banca emitentă,
banca corespondentă a băncii emitente.
a) ordonatorul de acreditiv (sau emitentul ordinului de acreditiv documentar) este importatorul care a
cumpărat mărfuri, a beneficiat de executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii şi, ca urmare, este
debitor al exportatorului; el este cel ce inţiază plata prin acreditiv, printr-un ordin pe care-l dă în acest sens
băncii sale;
b) beneficiarul acreditivului (terţul beneficiar) este exportatorul-vânzător al mărfii, creditor al ordonatorului
de credit, este persoana în favoarea căreia se deschide acreditivul şi care, după îndeplinirea condiţiilor
prevăzute în acreditiv, încasează banii contra remiterii unor documente;
c) banca emitentă (banca ordonatoare a acreditivului) este banca importatorului, care la solicitarea clientului
său - ordonatorul de acreditiv, îşi asumă angajamentul de plată faţă de exportatorul - beneficiar al
acreditivului.
Angajamentul de plată poate fi realizat 1) direct, în sensul că banca emitentă efectuează şi plata sau
2) indirect, când banca emitentă încredinţează efectuarea plăţii unei bănci corespondente situată, de regulă, în
ţara exportatorului;
d) banca corespondentă a băncii emitente (banca intermediară) este societatea bancară prin care banca
emitentă a acreditivului documentar transmite textul acestuia beneficiarului acreditivului.
 În funcţie de atribuţiile pe care le are, banca intermediară poartă următoarele denumiri: bancă
notificatoare (avizatoare), bancă plătitoare, bancă trasă (acceptantă), bancă negociatoare, bancă
confirmatoare.
d1) Banca notificatoare sau avizatoare. Dacă plata se face de către banca emitentă sau de o terţă
bancă, banca notificatoare are rolul unui intermediar care manipulează documentele: anunţă pe exportator de
deschiderea acreditivului, apoi primeşte de la acesta documentele prevăzute în acreditiv şi le transmite băncii
plătitoare.
d2) Banca plătitoare. Dacă plata este făcută de o altă bancă decât banca emitentă, banca plătitoare
(situată în ţara exportatorului sau într-o ţară terţă), are obligaţia să plătească exportatorului o anumită sumă
de bani contra remiterii documentelor prevăzute în acreditiv, apoi să trimită documentele băncii emitente
pentru ca aceasta să-i ramburseze suma plătită.
d3) Banca trasă (acceptantă). Dacă plata urmează să se facă prin cambii trase asupra unei bănci,
aceasta se numeşte bancă trasă. Ea primeşte documentele ce atestă livrarea mărfii, însoţite de cambii de la
exportator, acceptă cambiile şi i le restituie, iar documentele le remite băncii emitente sau importatorului
(după cum este cazul). La scadenţă are obligaţia să achite cambiile beneficiarului.
d4) Banca negociatoare. În dreptul anglo-saxon, acreditivul presupune prezentarea de către
beneficiar a documentelor însoţite de una sau mai multe cambii trase asupra băncii emitente, locul plăţii fiind
în străinătate, la domiciliul trasului, adică al băncii emitente. Acest fapt este un inconvenient pentru
exportator şi pentru a-l elimina, banca emitentă, la instrucţiunile ordonatorului de acreditiv, poate autoriza o
altă bancă să negocieze documentele. Aceasta plăteşte beneficiarului cambia contra documentelor şi apoi le
transmite băncii emitente, încasând de la beneficiar un comision de negociere.
d5) Banca confirmatoare este banca ce adaugă propriul angajament la angajamentul de plată
asumat de banca emitentă. Dacă banca emitentă nu-şi onorează angajamentul de plată, plata va fi făcută de
banca confirmatoare.

4. Operaţii juridice sau bancare necesare plăţii prin acreditiv

Dacă plata prin acreditiv se face de banca exportatorului, această plată implică următoarele operaţii
succesive:
a) încheierea unui contract comercial internaţional privind livrarea unei mărfi, în cadrul căruia părţile
convin plata mărfii prin acreditiv. Ca urmare a acestui acord, importatorul are obligaţia să dea ordin băncii
sale să deschidă un acreditiv în beneficiul exportatorului, iar exportatorul are obligaţia să expedieze marfa în
condiţiile precizate în acreditivul documentar;
b) încheierea unei convenţii între importator şi banca sa privind deschiderea acreditivului, convenţie
prin care se stabilesc obligaţiile părţilor, conţinutul acreditivului (termenele pe care trebuie să le respecte
exportatorul şi documentele pe care trebuie să le predea băncii pentru a i se face plata) etc. Instrucţiunile
pentru emiterea acreditivului trebuie să fie complete şi precise. Pentru a se evita confuzia şi greşita
înţelegere, băncile nu vor accepta:
1) includerea de detalii excesive în acreditiv sau în orice modificare la acesta;
2) instrucţiunile de emitere, avizare sau confirmare a unui acreditiv prin referire la un acreditiv emis anterior.
În baza acestei convenţii, importatorul remite băncii sale ordinul de deschidere a acreditivului.
Pentru ca banca importatorului să îşi asume angajamentul de a-l plăti pe exportor trebuie ca importatorul să
aibă disponibilităţi băneşti în cont sau să i se fi aprobat deschiderea unui credit.
Toate instrucţiunile de emitere sau modificare a acreditivului trebuie să precizeze clar documentele
contra cărora se va face plata, acceptarea sau negocierea;
c) emiterea acreditivului de către banca importatorului. Prin acest document bancar, banca emitentă
se angajează ferm faţă de exportator să-i plătească o anumită sumă în condiţiile de termene şi documente
cuprinse în acreditiv; documentul este transmis băncii exportatorului.
Acreditivul documentar este (un contract) independent de contractul comercial care stă la baza lui.
Acest fapt produce următoarele consecinţe:
1) dacă banca a primit toate documentele prevăzute în acreditiv, nu poate refuza plata, invocând excepţii
trase din contractul de vânzare, pentru că excepţiile sunt inopozabile, exceptând cazul unei fraude săvârşite
de beneficiar (fraus omnia corrumpit); deci drepturile beneficiarului acreditivului documentar sunt
independente de relaţiile contractuale dintre el şi ordonatorul acreditivului; băncile verifică numai
documentele, nu şi modul în care au fost respectate prevederile contractului comercial referitoare la calitatea
sau starea mărfurilor.
2) dacă acreditivul şi contractul comercial care a stat la baza lui au prevederi contrare, pentru utilizarea
acreditivului (încasarea banilor) au prioritate prevederile acreditivului; pentru că textul acreditivului s-a
realizat potrivit instrucţiunilor ordonatorului, banca nu poartă nici o răspundere pentru eventualele
neconcordanţe dintre acreditiv şi contractul de bază, diferendul urmând să se rezolve între partenerii
contractuali;
3) includerea în acreditiv a unor referiri la contractul principal, nu are nici un efect, deci nu creează obligaţii
pentru bănci;
4) datorită faptului că drepturile exportatorului beneficiar decurg direct din acreditiv, ele sunt independente
de relaţiile dintre bancă şi importatorul ordonator şi întreruperea acestor relaţii (prin moarte, faliment etc.) nu
permite băncii să refuze îndeplinirea obligaţiilor izvorâte din acreditiv;
d) notificarea exportatorului de către banca sa cu privire la deschiderea acreditivului şi remiterea
documentului bancar respectiv exportatorului ;
e) livrarea mărfii de către exportator, cu respectarea tuturor termenelor din acreditiv şi cu întocmirea
documentelor menţionate în acreditiv.
Dacă nu poate îndeplini condiţiile din acreditiv, exportatorul nu expediază marfa, ci solicită
ordonatorului de acreditiv modificarea acestuia (de exemplu, modificarea datelor de expediere a mărfii,
prelungirea termenului de prezentare a documentelor sau renunţarea la anumite documente pe care nu le
poate procura);
f) utilizarea acreditivului, adică predarea acreditivului şi a documentelor ce atestă livrarea mărfii de
către exportator băncii plătitoare şi încasarea sumei de bani cuvenite. Înainte de a face plata, banca verifică
dacă documentele sunt conforme cu termenele şi condiţiile acreditivului .
Plata sumei de bani prevăzute în acreditivul documentar se poate face de banca plătitoare prin
creditarea contului beneficiarului acreditivului, prin acordarea unui credit cu plata amânată sau prin
acceptarea cambiei, care urmează să fie încasată la scadenţă sau scontată la o bancă;
g) banca plătitoare remite documentele băncii emitente şi aceasta, după verificarea conformităţii
documentelor cu condiţiile acreditivului, rambursează banii băncii plătitoare sau refuză plata, dacă
documentele nu sunt conforme cu acreditivul;
h) banca importatorului remite acestuia documentele şi primeşte suma plătită dacă importatorul,
verificând documentele, constată că sunt conforme cu instrucţiunile date prin cererea de deschidere a
acreditivului;
i) importatorul predă documentele de transport (originalul sau duplicatul, după caz) cărăuşului pentru
ca acesta să-i elibereze marfa livrată de exportator.

5. Clasificarea acreditivelor documentare

6.1. În funcţie de fermitatea lor, acreditivele sunt revocabile şi irevocabile. Acreditivele trebuie să
indice clar dacă sunt revocabile sau irevocabile. În lipsa unei asemenea precizări, acreditivul va fi considerat
irevocabil.
a) Un acreditiv revocabil poate fi modificat sau anulat de banca emitentă în orice moment, fără o
avizare prealabilă a beneficiarului; deci banca nu are altă obligaţie faţă de vânzător, decât de a-l informa că a
fost deschis acreditivul. Banca rămâne obligată doar faţă de ordonatorul de acreditiv în baza convenţiei
dintre ei.
Dreptul de revocare al băncii emitente se stinge în momentul în care plata a fost făcută de banca
plătitoare. Prin urmare, dacă banca corespondentă a plătit acreditivul, înaintea primirii modificării sau
anulării lui, banca emitentă trebuie să ramburseze băncii plătitoate suma plătită. Acreditivul revocabil este
rar utilizat în practică, datorită riscurilor pe care le prezintă.
b) Un acreditiv irevocabil presupune angajamentul ferm al băncii emitente de a plăti beneficiarului
suma prevăzută în acreditiv, cu condiţia ca documentele stipulate să fie prezentate băncii desemnate sau
băncii emitente şi să fie în conformitate cu termenii şi condiţiile acreditivului. Dacă în acreditiv sunt
menţionate unele condiţii fără a se arăta documentele care trebuie prezentate pentru atestarea îndeplinirii
condiţiilor respective, băncile vor considera acele condiţii ca nefiind scrise şi le vor ignora. Un acreditiv
irevocabil nu poate fi modificat sau anulat fără acordul tuturor celor interesaţi (banca emitentă, banca
confirmatoare, dacă există şi beneficiarul).
Acreditivele irevocabile pot fi neconfirmate sau confirmate.
b1) În cazul acreditivelor neconfirmate, banca emitentă este singura angajată ferm la plată, iar banca
corespondentă nu-şi asumă un astfel de angajament , acţionând doar ca mandatar al băncii emitente.
 b2) În cazul acreditivelor confirmate, la angajamentul băncii emitente se adaugă un angajament
independent şi ferm al băncii confirmatoare, care poate fi banca exportatorului sau o bancă situată într-o altă
ţară. Dacă banca emitentă nu plăteşte acreditivul conform angajamentului luat, banca confirmatoare are
obligaţia să plătească în temeiul propriului angajament.
Avantajul acreditivelor confirmate este că oferă o garanţie în plus exportatorului pentru plata
mărfurilor livrate; dezavantajul este legat de creşterea costului comisioanelor bancare, costul comisionului de
confirmare fiind suportat de beneficiarul acreditivului.
Acreditivele confirmate se folosesc când banca emitentă îşi are sediul într-o ţară cu o situaţie
financiară dificilă sau standingul băncii emitente este îndoielnic.
6.2. În funcţie de locul prezentării documentelor sau locul de domiciliere a acreditivului, pot fi:
acreditive domiciliate în ţara importatorului, acreditive domiciliate în ţara exportatorului şi acreditive
domiciliate într-o ţară terţă.

3. Incasoul documentar

1. Noţiune.Incasoul documentar este o modalitate de plată prin care exportatorul remite băncii sale
documentele comerciale care atestă îndeplinirea obligaţiilor ce i-au revenit în baza unui contract comercial
internaţional, cu solicitarea ca aceasta să remită documentele spre încasare unei bănci din străinătate, care, la
rândul ei, le predă importatorului după ce acesta achită contravaloarea lor.

2.Reglementare. În anul 1967, Camera de Comerţ Internaţional cu sediul la Paris, a elaborat

“Regulile uniforme pentru încasarea hârtiilor comerciale”, care au însemnat un pas important pentru
unificarea uzanţelor bancare în domeniul plăţilor documentare. Acestea au fost revizuite în anul 1979 sub
denumirea “Reguli uniforme privind incasourile” (Publicaţia 322) şi în 1995 sub denumirea “Reguli
uniforme pentru incaso” (Publicaţia 522).

3. Caracteristici ale incasoului documentar. a) incasoul documentar este atât o modalitate de plată,
cât şi o operaţie bancară în relaţiile comerciale internaţionale, pentru că exportatorul îi acordă indirect
importatorului un credit pe perioada de timp cuprinsă între momentul expedierii mărfurilor şi până la
încasarea preţului.
Incasoul documentar presupune ca băncile să efectueze o încasare pentru client, spre deosebire de
creditul documentar, în cazul căruia băncile au rolul de a efectua o plată;
b) atât incasoul documentar, cât şi acreditivul documentar au ca mecanism de realizare vehicularea
documentelor de către bănci pentru ca, în final, să se obţină plata mărfii contra documente. Dar caracterul
documentar al plăţii este mai pronunţat în cazul incasoului documentar pentru că importatorul efectuează
plata nu contra marfă, ci contra documente care atestă livrarea mărfii în conformitate cu condiţiile stabilite în
contractul comercial internaţional;
c) incasoul documentar nu prezintă garanţie pentru exportator în ce priveşte plata preţului mărfii de
către importator; de aceea, el este mai puţin folosit în relaţiile de plăţi internaţionale. Pentru a atenua riscul
neplăţii creanţei sale, exportatorul care uzează de incaso, foloseşte de multe ori un instrument de garantare:
obţinerea unei scrisori de garanţie bancară, tragerea unei cambii asupra importatorului, folosirea vinculaţiei
etc;
d) dacă trasul refuză plata taxelor şi comisioanelor bancare, acestea sunt suportate de exportator;
e) dacă importatorul refuză primirea mărfii, exportatorul poate dispune de marfa sa, deci o poate
vinde altui cumpărător, dar aceasta înseamnă întârzierea încasării preţului şi sporirea cheltuielilor de
desfacere a mărfii;
f) incasoul este o modalitate de plată simplă şi puţin costisitoare (pentru că nu angajează răspunderea
băncilor şi serviciile lor sunt ieftine);
g) incasoul documentar prezintă dezavantajul că este domiciliat întotdeauna în ţara importatorului,
ceea ce duce la întârzierea încasării contravalorii mărfii;
h) datorită dezavantajelor sale, incasoul este folosit mai rar în relaţiile comerciale internaţionale (10-
15%), fiind utilizat în mai mare măsură în relaţiile de plăţi necomerciale (incasoul este folosit când
importatorul are o bonitate recunoscută pe planul afacerilor internaţionale; când marfa care face obiectul
contractului fundamental este mai greu vandabilă; când legislaţia din ţara importatorului impune utilizarea
incasoului etc).
 4. Părţi implicate
În operaţiunea de incaso documentar sunt implicate următoarele părţi:
a) ordonatorul (emitentul sau trăgătorul principal) este un exportator care încredinţează operaţiunea
de incaso băncii sale;
b) trasul (importatorul) este debitorul exportatorului, ca urmare a încheierii unui contract de vânzare
internaţională de mărfuri şi este partea căreia trebuie să i se prezinte documentele conform instrucţiunilor
menţionate de exportator în incaso.
c) banca ordonatoare (numită şi bancă remitentă) este banca exportatorului, căreia i s-a încredinţat
operaţiunea de incaso;
d1) banca prezentatoare este banca importatorului, însărcinată cu prezentarea documentelor trasului
şi cu încasarea sumei de bani datorată de importator exportatorului;
d2) banca însărcinată cu încasarea, poate fi orice bancă, alta decât banca ordonatoare, implicată în
operaţiunile asociate incasoului.
Banca însărcinată cu încasarea şi banca prezentatoare pot fi una şi aceeaşi bancă dacă documentele
sunt trimise direct băncii al cărei client este trasul. Dar banca ordonatoare poate utiliza serviciile altei bănci
din ţara importatorului, care să fie însărcinată cu încasarea şi care, la rândul ei, se adresează băncii care îl
deserveşte pe tras, numită bancă prezentatoare;

5. Etapele realizării unei operaţiuni de incaso documentar

5.1) Acordul asupra plăţii prin incaso documentar. Condiţiile de plată sunt stabilite în contractul de
vânzare internaţională negociat de părţi sau în oferta exportatorului acceptată de importator. Clauza
contractuală referitoare la condiţiile de plată prin incaso documentar se poate prezenta în trei variante: a)
predarea documentelor contra plată; b) predarea documentelor contra acceptării unei cambii; c) acceptarea
cambiei cu predarea documentelor contra plată (art. 6 şi 7).
a) Când există clauza predării documentelor contra plată, importatorul va face plata odată cu
predarea documentelor sau cel mai târziu la sosirea mărfii.
b) Când contractul cuprinde clauza predării documentelor contra cambiei trase de exportator asupra
importatorului, banca verifică numai dacă menţiunea acceptării este scrisă în mod corespunzător pe cambie.
Ea nu răspunde pentru autenticitatea semnăturilor, nici de îndrituirea importatorului de a accepta cambia, nici
de solvabilitatea acestuia.
Cambia este trasă, de regulă, la 30 - 180 de zile sau la o dată fixă. Importatorul poate intra în posesia
mărfii imediat după primirea documentelor de la banca sa, deci înainte de a fi plătit efectiv marfa şi o poate
vinde imediat şi din fondurile procurate astfel, poate plăti cambia.
Pentru a-şi consolida garanţia plăţii, exportatorul poate pretinde avalizarea cambiei de către o bancă,
prin avalizare banca devenind debitor solidar cu importatorul.
c) Acceptarea cambiei cu predarea documentelor contra plată este un procedeu care constă în faptul
că mai întâi banca prezintă importatorului documentele de livrare a mărfii, iar acesta acceptă cambia trasă la
x zile de la vedere. Documentele îi sunt predate importatorului în momentul plăţii cambiei, mărfurile fiind
depozitate până în acest moment.
5.2. Livrarea mărfii. Livrarea mărfii trebuie să se facă în conformitate cu termenele şi condiţiile de
livrare prevăzute în contractul de bază.
După ce livrează marfa, exportatorul trebuie să depună la banca remitentă documentele de livrare
într-un interval de timp optim, astfel ca documentele să ajungă la cumpărător înaintea sosirii mărfii la
destinaţie pentru că în caz contrar, se prelungeşte creditul pe care în mod indirect exportatorul îl acordă
cumpărătorului, cresc cheltuielile de magazinaj (eventual contrastalii, în cazul transportului maritim) etc.
5.3) Prezentarea la bancă a documentelor de livrare a mărfii, de către exportator şi emiterea ordinului
de încasare.
După ce livrează marfa (pe adresa importatorului sau pe adresa băncii acestuia), exportatorul predă
băncii ordonatoare ordinul de incaso documentar şi documentele de expediţie (factură comercială, document
de transport, poliţă de asigurare a mărfii, certificat de calitate, certificat de origine, eventual, una sau mai
multe cambii etc).
În ordinul de plată la incaso se arată denumirea documentelor anexate acestuia, se solicită în mod
expres plata la incaso şi sunt menţionate condiţiile în care vor fi remise documentele de livrare
importatorului (contra plată, contra acceptare şi/sau alte condiţii).
5.4) Banca exportatorului remite ordinul de incaso, împreună cu documentele de livrare a mărfii,
băncii importatorului. În acest scop, banca exportatorului emite propriul ei ordin de incaso, în cadrul căruia
preia instrucţiunile primite de la exportator.
 Banca nu este obligată să verifice conformitatea documentelor.
Exportatorul poate da băncilor orice instrucţiuni consideră că sunt necesare; astfel:
a) poate indica băncii sale să protesteze cambia în cazul neacceptării ei de către tras sau în cazul
neplăţii la termen a cambiei acceptate;
b) poate indica băncii încasatoare că importatorul poate verifica marfa, înainte de acceptarea plăţii
etc.
5.5) Banca importatorului îl avizează pe importator despre sosirea documentelor şi despre condiţiile
de plată.
5.6) Banca prezentatoare eliberează importatorului documentele şi conform instrucţiunilor cuprinse
în ordinul de încasare documentară, încasează plata sau primeşte acceptarea cambiei trasă de exportator
asupra importatorului. Fiind în posesia documentelor, importatorul poate să ridice marfa.
Băncile pot să accepte plăţi parţiale în cazul incasoului documentar, numai dacă prin ordinul de
încasare nu sunt interzise plăţile parţiale, iar în caz contrar, documentele nu vor fi remise trasului decât după
efectuarea integrală a plăţii.
În cazul incasoului simplu, plăţile parţiale pot fi acceptate în măsura şi în condiţiile în care astfel de
plăţi sunt autorizate de legile în vigoare la locul plăţii.
Plata parţială a mărfii este acceptată de exportator, de regulă, când importatorul refuză plata integrală
a documentelor, motivând că există erori de facturare ale exportatorului, lipsuri cantitative (dacă mărfurile au
sosit înaintea documentelor) etc. În astfel de situaţii, ca urmare a negocierilor directe între părţile din
contractul fundamental, exportatorul dă ordin băncii de încasare parţială a valorii mărfii.
5.7) Banca importatorului remite banii sau cambia băncii exportatorului, care notifică acest lucru
exportatorului şi îi creditează contul cu suma încasată sau îi remite cambia acceptată.

TESTE GRILĂ

1) Modalitatea de plată utilizată în contractele internaţionale se stabileşte , de regulă:

a) prin legi naţionale
b) prin acordul părţilor contractante
c) prin aranjamente interbancare

2) Ordonatorul de acreditiv este:

a) exportatorul
b) importatorul
c) banca emitentă a acreditivului

3) Acreditivul revocabil poate fi revocat de banca emitentă:

a) în orice moment
b) după avizarea importatorului
c) după avizarea exportatorului

4) Ordonatorul incasoului documentar este:

a) banca importatorului
b) banca exportatorului
c) importatorul
d) exportatorul

5) Plata prin incaso documentar poate fi stabilită:

a) prin contractul negociat de plăţi
b) prin oferta exportatorului acceptată de importator
c) prin acordul dintre importator şi banca sa.