Modulul III

Urmele

1. Noţiunea şi clasificarea urmelor

Prin urmă, sub aspect criminalistic, se înţelege orice modificare produsă la locul
faptei ca rezultat material al activităţii persoanelor implicate în comiterea
acesteia şi utilă cercetării criminalistice.
Mijlocul legal de administrare ca probe a urmelor îl constituie constatarea
tehnico-ştiinţifică sau expertiza. Ca valoare probantă, aceste mijloace se
situează la acelaşi nivel cu celelalte mijloace de probă prevăzute de legea
procesual penală.

Clasificarea urmelor :
a. După criteriul naturii obiectului creator al urmei:
-de mâini,
-de picioare,
-de dinţi, de buze,
-al instrumentelor de spargere,
-ale mijloacelor de transport, de animale, etc.
Cu alte cuvinte, urme de reproducere, create doar prin contactul
nemijlocit a două obiecte.

b. -amprente : digitale, corporale, de îmbrăcăminte, de animale

- urme :obiecte lăsate de autor, instrumente de spargere, fire de păr
- pete

Urmele sunt impartite in doua categorii:

-urme formate prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor
(urme de mâini, picioare, încălţăminte, instrumente de spargere)
- urme formate cu resturi de obiecte şi de materii organice şi anorganice

O clasificare mai amplă a urmelor a fost făcută de către specialiştii din

poliţie, şi anume:
a) dupa factorul creator de urme :
-urme ale omului,
-ale animalelor, vegetalelor,
-ale obiectelor,
-urme create de unele fenomene
 b) după factorul primitor de urme :
-primite de om, de animale, de vegetale, de obiecte
c) după esenţa lor :
-urme formă,
- urme materie
- urme poziţionale cu subdiviziuni ale acestora
d) după mărime : macro şi micro urme
e) după posibilitatea ce o oferă în procesul identificării :
-urme care furnizează elemente pentru lămurirea diferitelor împrejurări
ale săvârşirii infracţiunii
-urme care ajută la stabilirea apartenenţei de gen
- urme care permit identificarea factorului creator
f) după modul de formare :
- urme de reproducere =create prin venirea în contact direct cu două corpuri
dintre care unul a creat urma, iar celălalt a receptat-o
-urme formate din diferite obiecte ori substanţe =create prin pierdere,
deteriorare ori schimbare de poziţie, depuneri de substanţe diferite
-urme de incendiu

1. Urmele de mâini

Utilizarea în identificarea criminalistică şi în sistemul de probaţiune

judiciară a urmelor de mâini este rezultatul unor cercetări asidue, desfăşurate
de diferite personalităţi din ţări diferite.

Mod de formare
Prin urmele mâinilor, în sens criminalistic, se înţeleg modificări aduse
elementelor componente ale locului faptei, ca rezultat al contactului mâinilor
făptuitorului şi victimei cu aceasta în procesul săvârşirii infracţiunii.
Formarea urmelor de mâini se explică prin existenţa permanentă pe suprafaţa
palmei a substanţei secretate de piele, formată din compuşi organici şi
anorganici care nu se evaporă prin trecerea timpului.
Pielea care acoperă mâna este formată din trei straturi: epidermul (partea
exterioară), dermul (care conţine vasele capilare arteriale şi venoase, precum şi
terminaţiile nervilor senzitivi) şi hipodermul (stratul cel mai profund ce
conţine glandele sebacee).
La punctul de contact cu epidermul, dermul prezintă ridicături conice
permanente, denumite papile, în vârful cărora sunt situaţi porii care, printr-un
canal, elimină transpiraţia.
Papilele conţin vase şi terminaţii nervoase şi sunt grupate liniar şi într-o
succesiune ordonată. La suprafaţa pielii, ele dau naştere unor ridicături paralele
denumite creste papilare, între care se formează şanţuri papilare (interpapilare).
Crestele papilare sunt orientate diferit la fiecare persoană, fiind grupate sub
forma unor torente de linii papilare, formând aşa-numitele desene papilare.
Acestea, precum şi şanţurile de flexiune ce despart diferitele regiuni ale
palmei, pot duce, în urma examinării, la identificarea individuală a persoanei.
În concluzie, impresiunea papilară este produsă de către depozitul de stropi
microscopici de sudoare, formată din apă, substanţe organice şi săruri
minerale.
Astfel, sudoarea reprezintă unul dintre elementele importante de formare a
urmelor pe suprafeţele cu care pielea a venit în contact, afirmaţie valabilă şi în
cazul celorlalte categorii de urme lăsate de aceasta.

Descrierea urmelor de mâini

În procesul identificării criminalistice, urmele de mâini ocupă un loc
important, având în vedere prezenţa lor relativ frecventă la locul faptei, precum
şi posibilitatea de identificare certă şi rapidă a persoanei care le-a creat, având
în vedere numeroasele elemente de comparaţie ce le oferă.
Urmele de mâini conferă două posibilităţi de identificare a persoanei care le-a
creat:
a) una prin utilizarea caracteristicilor desenului papilar
b) a doua prin utilizarea moleculelor organice conţinute de urmă în
stabilirea ADN-ului.

Pentru descrierea urmelor de mâini, este necesară cunoaşterea structurii

desenului papilar, întrucât, la faţa locului, urma îl reproduce în întregime sau
numai parţial.
Datorită diferenţei de formă a desfăşurării liniilor papilare după zonele în care
se află, ştiinţa criminalisticii face:
1. o diferenţiere a reliefului papilar în regiuni
2. clasifică relieful papilar de pe urmele falange ale degetelor, întrucât acesta
este cel mai variat.
Mâna este formată din degete şi palmă.
 Degetele sunt împărţite în trei zone, departajate de şanţuri de flexiune şi
anume: a.falangeta
b.falangina
c. falanga.

Palma este compusă din regiunea digito-palmară, tenara şi hipotenară.

Cele mai variate desene papilare sunt prezente la nivelul falangetelor.
Desenul papilar al falangetei este împărţit în trei zone:
a. centrală (nuceclaul),
b. zona bazală (cuprinsă între nucleu şi şanţul de flexiune)
c. zona marginală (care înconjoară nucleul).

Vârful degetului se numeşte zona distală, iar zonele laterale se numesc

periferice.
La întâlnirea cretelor papilare limitante ale fiecărei zone se găseşte o deltă,
după forma literei greceşti care i-a dat numele.
Această deltă poate fi albă (când cele trei creste formează un triunghi) sau
neagră (când formează o bifurcaţie asemănătoare literei y).
Centrul deltei îl reprezintă punctul deltic şi constituie reperul de plecare în
compararea unei urme cu o impresiune digitală (urma degetului luată
experimental) sau dactilograma (fotografia urmei sau a impresiunilor).

Prezenţa deltelor în desenul papilar al falangei sau absenţa lor a oferit

posibilitatea clasificării amprentelor în cinci tipuri după desenul papilar :
-adeltic
- monodeltic
- bideltic
- polideltic
- amorf

Individualitatea unei amprente este dată de tipul sau subtipul ei, dar şi de alte
detalii care au fost grupate (sistematizate) şi al căror număr şi reparaţie
topografică conferă individualitatea amprentei. Astfel, o falangetă conţine
circa 150-200 de astfel de detalii (mai puţin tipul adeltic), unele permiţând
subclasificarea.
Pentru a diferenţia două amprente de acelaşi tip sau subtip, a fost stabilit, pe
lângă centrul deltei, un al doilea reper, şi anume centrul desenului care trebuie
stabilit.
Unirea celor două repere printr-o linie reală sau imaginară oferă un criteriu
cifric de clasificare a desenului papilar prin numărul de creste intersectate de
respectiva linie.
Dacă în urma comparaţiei urmei cu amprenta clasificată în fişier, numărul de
creste obţinute nu este acelaşi, urma este exclusă.

1.1.3. Proprietăţile desenului papilar

-fixitatea desenului papilar- este manifestată prin menţinerea trăsăturilor

iniţiale, fără nici un fel de schimbare de-a lungul întregii existenţe.
Relieful papilelor se formează înainte de naştere (definitivat în luna a şasea a
fătului) şi continuă să existe şi după moartea persoanei, până la descompunerea
pielii prin procesul putrefacţiei.

-unicitatea-fiecare persoană are relieful papilar propriu, ca existenţă unică,

irepetabil la alt om.

-inalterabilitatea desenului papilar- relieful papilar nu poate fi modificat sau

înlăturat.
În cazul unor intervenţii de natură fizică sau chimică asupra epidermei,
relieful papilar se reface, cu aceleaşi caracteristici, în măsura refacerii
epidermei.
În situaţia lezării dermei, relieful papilar este distrus pentru totdeauna, fiind
înlocuit cu un ţesut scleros inform.

Urmele de mâini la locul faptei

În cadrul cercetării la faţa locului, organul de urmărire penală va desfăşura
activităţi de descoperire a urmelor de mâini, de relevare, interpretare, fixare şi
ridicare a acestora în raport cu modul în care acestea s-au format.

Modul de prezentare a urmelor de mâini

Prin atingerea unor suprafeţe, se creează urme ale crestelor papilare, datorită
depunerii de substanţă de pe degete pe obiecte sau prin detaşare de substanţă
 de pe suprafaţa obiectelor ori prin mularea crestelor în materii care prezintă
oarecare plasticitate.
După plasticitatea materiei pe care se creează, urmele de mâini pot fi:
a. de suprafaţă
- vizibile- vizibile sunt create de mâinile murdărite cu substanţe colorate
(sânge, vopsea, cerneală, noroi, praf, ciment, funingine), iar valoarea
lor în procesul de identificare va fi dependentă de gradul de îmbâcsire
a crestelor de substanţă colorată.
Datorită faptului că prin atingerea repetată a unor obiecte substanţa colorată
dispare de pe crestele papilare, urma se va reproduce va fi cea a şanţurilor
papilare, fapt care poate produce apariţia unor erori în procesul de comparare
(prin compararea şanţurilor urmei cu crestele modelului de comparare).
De aceea, se recomandă ca atunci când se descoperă şi se ridică o urmă colorată,
mai întâi să se compare urma aşa cum se găseşte, iar după aceea să se procedeze
şi la inversarea sa fotografică.

- Invizibile- lăsate de mâini rămân prin depunerea sudorii şi a grăsimii

umane de pe piele, ca urmare a atingerii cu mâna, voluntar ori
involuntar, a anumitor obiecte (de exemplu, când făptuitorul a pus
mâna pe geamul ferestrei, pe diferite cărţi sau s-a sprijinit cu mâna pe
mobila din încăpere, a băut apă dintr-un pahar etc).
La crearea acestui gen de urme, pot să concure şi alte substanţe
invizibile, susceptibile transferului, cum sunt, mai ales, grăsimile
(uleiurile), produsele petroliere, cremele şi vaselinele incolore, sărurile de
urină etc.

b. de adâncime - sunt lăsate de mâini prin imprimarea crestelor papilare în

diverse materii plastice (argilă proaspătă, chit, vopsea proaspătă, ceară,
unele alimente

Atât urmele de suprafaţă, cât şi cele de adâncime, în raport cu modul în care s-

au format, vor fi găsite la locul faptei, într-una din următoarele situaţii:

a. urma este statică, clară şi bine imprimată pe suport, caracteristicile

individuale ale acesteia oferă suficiente elemente de identificare a mâinii
creatoare;
 b. urma este statică, clară, bine imprimată, dar suportul pe care s-a creat
nu permite reproducerea exactă a desenului papilar şi când se vor putea
stabili numai unele elemente generice ca: numărul degetelor, lungimea,
grosimea acestora, caracterele particulare ale unor negi, cicatrice ş.a.m.d
c. urma este dinamică – de pildă, mâna alunecă pe un obiect, pe un mâner, se
scapă o sticlă din mână ori alunecă mâna murdară de noroi pe zid etc. – se
reproduc foarte puţin elemente caracteristice.

Descoperirea urmelor de mâini

Descoperirea urmelor de mâini presupune căutarea acestora şi relevarea urmelor
invizibile.
Pentru o cercetare sistematică a locului faptei, se impune ca măsură iniţială
stabilirea locului de acces şi a drumului parcurs de autori la locul faptei, urmând
ca apoi să fie supuse unei căutări amănunţite toate suprafeţele pe care ar fi fost
posibil să rămână urme de mâini.
În funcţie de natura suportului pe care s-a format urma, ea se păstrează o
perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Urmele papilare dispar foarte repede
sub acţiunea aerului uscat şi cald sau a razelor solare directe, fapt care face ca,
la cercetarea locului faptei în aer liber, ele să trebuiască să fie cât mai repede
prelevate sau apărate de lumina solara directa.

Relevarea urmelor
Relevarea urmelor este operaţiunea tehnico-criminalistică prin care urmele
invizibile sunt puse în evidenţă cu ajutorul unor substanţe sau procedee fizice
ori chimice.

Pentru relevarea urmelor digitale invizibile (latente), în practica criminalistică

se folosesc frecvent următoarele metode fizice:

a) prăfuirea (pudrarea) care se aplică pentru colorarea urmelor digitale

invizibile folosindu-se, în acest scop, diferite substanţe (carbonat bazic de
plumb roşu de sudan, pulbere de carbon).
Înainte de a se trece la aplicarea colorantului, urma şi obiectul purtător sunt
studiate pentru că prima să fie uscată sau supusă unor operaţiuni de pregătire,
iar obiectul purtător va trebui să contrasteze cu culoarea substanţei alese pentru
relevarea urmei.
Pudra va fi întinsă pe urmă cu ajutorul unei pensule, confecţionată din păr de
coadă de veveriţă, din puf de struţ ori din fire de carbon, fiind luate precauţiuni
pentru a nu o distruge.
În afara pensulei arătate, pentru relevarea urmelor de mâini se mai utilizează şi
pensula magnetică, formată dintr-un magnet fixat într-un mâner. Substanţa de
relevare este o pulbere fină de fier redus cu hidrogen care aderă la grăsimea
din urmă când este plimbată cu ajutorul pensulei.
Pentru suprafeţele multicolore, relevarea urmelor papilare se face cu ajutorul
substanţelor fluorescente (praf galben fluorescent), care pot fi activat sub
acţiunea razelor ultraviolete.

b)pulverizarea se aplică suprafeţelor care nu pot fi aduse în poziţie orizontală

şi constă
într-o prăfuire la care, în locul pensulei, se foloseşte un pulverizator care
aruncă substanţa pe urma pe care se lipeşte. Ulterior, urma este corectată.

c)relevarea urmelor digitale latente se face şi prin metode chimice:

vaporizarea cu iod
- şi relevarea cu reactivi chimici propriu-zişi.
- Vaporizarea cu iod constă în colorarea urmei cu vapori condensaţi de
iod şi este utilizată în special atunci când urma se găseşte pe un suport de
hârtie sau perete.
- Utilizarea reactivilor chimici propriu-zişi (ninhidrina, nitratul de argint,
acidul floric, acidul osmic ş.a.m.d) necesită cunoştinţe de specialitate care
exced pregătirii generale a juriştilor.

- Fixarea, ridicarea şi transportul urmelor de mâini

Prin operaţiunea de fixare a urmelor de mâini ca, de altfel, a oricăror categorii
de urme
– se înţelege activitatea procesuală prin care se menţionează locul unde au fost
descoperite urmele, poziţia acestora şi orientarea faţă de obiectele din jur în
scopul de a dovedi că acestea au fost descoperite cu ocazia unor activităţi de
urmărire penală şi de tactică criminalistică: cercetarea la faţa locului,
percheziţia, reconstituirea etc. – întreprinse într-o anumită cauză penală.
Fixarea urmelor şi a obiectelor purtătoare de urme se face cu ajutorul
procesului-verbal (de cercetare la faţa locului, de percheziţie, de reconstituire
etc.) şi cu ajutorul fotografiei judiciare (care va reflecta urma, obiectul purtător
al urmei, precum şi ambientul unde au fost descoperite).
La procesul-verbal se pot anexa, pe lângă planşa conţinând fotografiile
efectuate, şi schiţe, desene ori alte asemenea lucrări conform prevederilor
Codului de procedură penală.
Prin ridicarea urmelor – în sens criminalistic – se înţelege luarea lor ca atare,
a imaginii acestora ori a obiectului sau înscrisului care le poartă ori le conţine
din locul săvârşirii faptei penale.
Ridicarea urmelor de mâini se face prin fotografiere, transferare pe peliculă
adezivă, cu ajutorul mulajelor şi prin ridicarea obiectelor purtătoare de urme
(dacă dimensiunile acestora o permit).
Ambalarea şi transportul urmelor sunt operaţiuni care necesită o atenţie
specială şi la care trebuie să se ţină seama de posibilitatea alterării mesajului
iniţial al acestora.
Ca regulă generală, urmele trebuie ambalate separat, în raport de locul în care
au fost descoperite şi în ambalaje corespunzătoare specificului urmei
respective sau obiectului purtător pentru a nu o altera.
Fiecare ambalaj trebuie să fie etichetat, menţionându-se: numărul de ordine;
ce conţine; data şi locul recoltării; calitatea, numele şi semnătura celui care a
ridicat-o şi ale martorilor asistenţi; viza organului de urmărire penală, după
care se aplică sigiliul (cu scopul de a se reduce posibilitatea deschiderii
ambalajului şi înlocuirea conţinutului său).
Urmele de mâini se ambalează în raport cu mijlocul folosit la ridicarea lor,
evitându-se atingerea suprafeţei urmei cu mâna sau cu alte obiecte care ar
putea să le modifice sau să le distrugă.
Interpretarea urmelor de mâini descoperite la faţa locului şi posibilităţi oferite
de expertiza acestor urme.
Prin interpretarea urmelor descoperite la locul faptei se pot obţine informaţii
privind obiectul creator de urmă, persoana făptuitorului, activităţile desfăşurate
de acesta în câmpul acţiunii şi succesiunea desfăşurării acestora.
Interpretarea la faţa locului a urmelor papilare are drept scop următoarele
lucruri:
- stabilirea acţiunilor întreprinse de făptuitor în câmpul infracţiunii;
- determinarea degetului sau a mâinii care a creat urma;
- stabilirea tipului de desen papilar digital;
- aprecierea valorii de identificare a urmei ş.a. (în cazul în care se apreciază
că urma papilară nu are valoare de identificare, nefiind aptă pentru comparaţie
ea va putea fi totuşi valorificată în vederea stabilirii ADN-ului).
Pentru a se putea trece în etapa dispunerii şi efectuării constatării tehnico-
ştiinţifice sau a expertizei dactiloscopice, pe lângă urmele ridicate de la faţa
locului, organul de urmărire penală trebuie să fie în posesia unor modele de
comparaţie, preluate de la suspecţi pe care să le pună la dispoziţia expertului.
Aceste modele de comparaţie se obţin prin amprentarea persoanelor suspecte
de săvârşirea infracţiunii, operaţiune care poate fi făcută anterior cu ocazia
săvârşirii de către persoana suspectă a unei infracţiuni sau ulterior descoperirii
infracţiunii ce se cercetează.
Modelele pentru comparaţie poartă denumirea de amprente sau impresiuni de
control şi sunt obţinute atât de la persoanele în viaţă, cât şi de la cadavre prin
metode corespunzătoare stării din momentul respectiv al pielii, cea mai uzitată
fiind amprentarea cu tuş tipografic.
Evoluţia tehnologiei informatice şi a rezultatelor obţinute în tratarea
matematică a analizei imaginilor a permis stocarea şi automatizarea
identificării amprentelor prin sistemul „AFIS” (Automated Fingerprint
Identification System).
Cu posibilităţi remarcabile de stocare (impresiunile unui milion de persoane) şi
o mare viteză de verificare a urmelor, trebuie menţionat faptul că acest sistem
restrânge foarte mult sfera de verificare a impresiunilor pe care expertul va
trebui în final să le examineze în vederea identificării persoanei care a creat
urma.
Prin examinarea urmelor papilare, expertul va putea răspunde la următoarele
întrebări:
a) când se prezintă numai urma sau obiectul în litigiu:
- dacă obiectul poartă urme şi câte anume;
- dacă urma este digitală sau palmară;
- care sunt tipul, subtipul şi varietatea urmei;
- de la ce mână şi de la ce deget provine urma;
- dacă urma prezintă suficiente elemente individuale pentru identificare;
- care este mecanismul de formare a urmei;
- dacă urma este veche sau proaspătă;
- sexul, vârsta, talia aproximativă şi forţa musculară a făptuitorului.
- b) când se prezintă urma şi modelul pentru comparaţie:
 - dacă urma ridicată de la faţa locului şi amprenta prezentată sunt create de
aceeaşi persoană;
- dacă amprenta pruncului şi a mamei presupuse autoare a pruncuciderii
prezintă dermatoglife caracteristice de rudenie;
- dacă amprentele cadavrului neidentificat şi amprentele presupuselor rude
apropiate ale sale prezintă dermatoglife caracteristice care să confirme
rudenia;
- poziţia făptuitorului şi a victimei în momentul creării urmei.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică(expertiză) a urmelor papilare va avea
forma generală unui astfel de raport, concluzia specialistului putând fi cert
pozitivă sau negativă, de probabilitate sau de imposibilitate a identificării
urmei.
Urmele de picioare
- În literatură, apar în diferite locuri din lume, din vremuri îndepărtate,
„cititorii de urme”, adică oameni care avea capacitatea de a interpreta o urmă
creată de om sau animal şi puteau să extragă informaţii cu privire la cine sau
ce a creat-o, în ce împrejurări, cu cat timp înainte, precum şi diferite date
privind persoana care a creat-o.
- Ele ocupă un mic procent în totalul urmelor pe care criminaliştii le ridică
de la faţa locului şi sunt apoi utilizate în probarea faptelor penale.
- Explicaţia marginalizării acestei categorii de urme, nedorită şi cu efecte
negative asupra ansamblului ştiinţific al probaţiunii, este următoarea:
-
-înregistrarea ponderii infracţiunilor în mediul urban, unde urmele de picior
sunt mai puţin vizibile;
-în procesul de dezvoltare a criminalisticii, studiul acestor urme nu s-a desprins
ca o ramură separată, asemenea celor papilare (care au format obiectul
dactiloscopiei) sau ale armelor de foc (balistică) şi au rămas în cadrul
traseologiei, alături de alte multe tipuri de urme, fiind tratate ca „examinări
ocazionale” de specialiştii şi experţii criminalişti;
-cunoştinţele de specialitate legate de acest tip de urme au rămas mult timp în
stadiul atins de clasicii criminalisticii.
Generalităţi privind urmele de picioare
2.1.1. Mod de formare
Prin urmele de picior de înţeleg acele modificări aduse elementelor
componente ale locului faptei ca rezultat al contactului picioarelor desculţe cu
acestea în procesul săvârşirii infracţiunii.
Suprafaţa plantară este împărţită pe regiuni (metatorsofalangiană, metatorsiană
şi cea a călcâiului).
În prima regiune, cea a degetelor piciorului sunt prezente creste papilare, de o
mare varietate, care pot prezenta toate formele existente pe falangele mâinilor.
Şi următoarele regiuni prezintă suficiente caracteristici individuale ale
desenului papilar care în mod logic le fac apte pentru identificare.
Ca şi în cazul urmelor de mâini, sudoarea va reprezenta cel mai important
element de formare a urmelor pe suprafeţe cu care pielea a venit în contact.
Urmele de picioare confirmă posibilităţi de identificare a persoanei care le-a
creat prin utilizarea caracteristicilor desenului papilar (cel puţin din punct de
vedere teoretic), dar şi pentru utilizarea moleculelor organice conţinute de
urmă în stabilirea ADN-ului persoanei creatoare a urmei.
De asemenea, urmele de picioare pot indica direcţia de unde a venit infractorul
şi în ce direcţie s-a îndreptat după săvârşirea infracţiunii, iar în baza
interpretării formei, dimensiunii şi funcţiei locomotorii, se pot formula ipoteze
cu privire la trăsăturile fizice ale creatorului lor.

Urme de picioare la locul faptei

Modul de prezentare a urmelor de picioare
La locul faptei urmele de picioare ce pot fi descoperite sunt ale piciorului
desculţ, ale piciorului semiîncâlţat sau cu ciorap ori ale piciorului încălţat, care
sunt şi cele mai frecvente. Ele pot fi descoperite ca urme singulare sau izolate
ori sub forma cărării de urme ca succesiune de urme formate consecutiv în
timpul mersului sau în alergare.
După mecanismul de formare, urmele de picioare pot fi de suprafaţă sau
bidimensionale
(la care pot fi măsurate două dimensiuni, respectiv lungimea şi lăţimea) care
rămân pe suprafaţa unor suporturi dure prin stratificare şi de adâncime sau
tridimensionale (cele care permit măsurarea a trei dimensiuni: lungimea,
lăţimea şi adâncimea) şi se formează prin imprimarea piciorului într-un
material a cărui plasticitate permite mularea şi păstrarea fidelă a formei sale.
Tot după criteriul modului de formare urmele de picioare sunt statice şi
dinamice.
Primele redau în volumul sau suprafaţa obiectului primilor din urmă
trăsăturile generale şi uneori particulare, de detaliu, ale încălţămintei ori ale
piciorului desculţ.
Secundele se prezintă sub formă de dâre paralele. Din această cauză, urmele
statice de picior sunt utile cercetării criminalistice, ajutând chiar la
identificarea obiectului creator, pe când cele dinamice contribuie cel mult la
stabilirea naturii obiectului creator şi la determinarea modului de săvârşire a
infracţiunii.
Descoperirea urmelor de picioare
Urmele de picior desculţ se caută şi se pun în evidenţă prin metode similare
celor folosite la descoperirea urmelor papilare latente. (carbonat bazic de
plumb roşu de sudan, pulbere de carbon).
Celelalte urme de picioare sunt descoperite, în general, cu uşurinţă printr-o
inspecţie vizuală atentă a locului faptei, câteodată sprijinită de lumina unui
reflector portabil.
Fixarea, ridicarea şi transportul urmelor de picioare
Cu ocazia descoperirii urmelor de picioare acestea vor fi descrise în procesul-
verbal de cercetare la faţa locului. Descrierea acestei categorii de urme
urmează regula generală a precizării zonei în care se află urma, a naturii
suportului pe care s-a creat, a numărului şi poziţiei fiecărei urme în raport cu
celelalte obiecte de la locul faptei.
Fiecare urmă va fi măsurată apoi conform regulilor de măsurare a urmei
piciorului desculţ, a urmei de încălţăminte sau a elementelor cărării de urme
(linia mersului, lungimea pasului, lăţimea pasului, unghiul pasului), iar
rezultatul va fi consemnat în cuprinsul procesului verbal.
Un alt procedeu de fixare a urmelor de picioare este fotografierea care se
execută în ansamblu, a obiectelor principale, şi în detaliu a fiecărei urme şi la
scară.
Urmele de picioare de suprafaţă mai pot fi fixate şi cu ajutorul unei pelicule
adezive, iar cele de adâncime cu ajutorul mulajului.
Ridicarea urmelor de picioare se face asemenea urmelor de mâini, prin
fotografiere, transferare pe peliculă adezivă, cu ajutorul mulajelor şi prin
ridicarea obiectelor purtătoare de urme (dacă dimensiunile acestora o permit).
Aceleaşi reguli trebuie respectate şi cu ocazia ambalării şi transportului
acestei categorii de urme.
Interpretarea urmelor de picioare în câmpul infracţiunii poate furniza trei mari
categorii de informaţii:
a) Informaţii care pot ajuta la cunoaşterea şi reconstituirea activităţilor
întreprinse de persoanele care au lăsat urme.
Astfel, prin interpretarea cărării de urme, se pot obţine informaţii de genul:
- dacă persoana care a lăsat urma se afla în mers sau staţiona;
- direcţia de deplasare;
- viteza de deplasare;
- stabilirea punctului de oprire şi a duratei de staţionare;
- stările de ebrietate, nelinişte şi chiar boală;
- starea de obezitate, de sarcină avansată (la femei);
- aprecierea numărului de persoane care au acţionat în locul faptei;
Prin interpretarea urmelor de picioare care nu sunt grupate sub formă de
cărare pot fi obţinute unele informaţii, în funcţie de cazul cercetat, astfel:
- efectuarea unor pânde în apropierea locului faptei;
- escaladarea unui gard, a unui balcon sau a unei ferestre etc.;
- pătrunderea prin acoperiş sau plafon în interiorul unui magazin sau al
unei locuinţe;
- strangularea victimei;
- târârea cadavrului dintr-un loc în altul;
- controlarea (percheziţionarea) unor dulapuri sau încăperi în care se
găseau bunurile sau valorile ce constituie obiectul material al infracţiunii;
- înlocuirea încălţămintei uzate cu alta nouă luată din locul unde s-a comis
fapta, etc.;
- reconstituirea unor mişcări ale persoanei care a lăsat urmele.
b) Informaţii care ajută la identificarea persoanei care a lăsat urmele privind:
sexul persoanei, vârsta, unele anomalii fizice în mersul persoanei, afecţiuni
neuropsihice, caracteristicile călcăturii, determinarea înălţimii persoanei.
În situaţia când în cauză există suspecţi şi se va impune compararea urmelor
ridicate de la faţa locului cu cele ale persoanei presupuse a le fi creat, se
impune obţinerea metodelor de comparaţie.
În funcţie de urma de picior singulară sau sub formă de cărare, ridicată de la
locul faptei, se va proceda la obţinerea modelului de comparaţie aplicându-se
procedee corespunzătoare în funcţie de caracteristicile urmelor ridicate de la
locul faptei (de suprafaţă sau de adâncime, statică sau dinamică) şi pe suport
din hârtie, dar şi pe sol asemănător celui existent în locul în care urma a fost
descoperită.
În cazul în care urma de la locul faptei a fost ridicată cu ajutorul mulajului şi
modelului de comparaţie, va fi ridicat în aceeaşi modalitate, deoarece există
regula conform căreia examinarea comparativă se realizează pe obiecte de
aceeaşi natură.
În urma examinării, expertul va putea răspunde la următoarele întrebări:
1. Când se prezintă doar urma sau obiectul în litigiu:
- dacă urma prezentată spre examinare este de picior; - dacă pe obiectul
prezentat se găsesc urme de picior;
- dacă urma plantară prezintă suficiente elemente individuale pentru
identificare;
- care sunt sexul, greutatea aproximativă şi vârsta persoanei care a creat
urma plantară;
- de la ce picior provine urma supusă examinării;
- care este mecanismul de formare a urmei;
- cu ce substanţă a fost creată urma;
- care este direcţia de mers a persoanei ce a creat urmele;
- ce particularităţi anatomo-patologice prezintă persoana care a creat
cărarea de urme.
2. Când se prezintă urma şi modelul pentru comparaţie, dacă urma ridicată de
la faţa locului şi modelul pentru comparaţie prezentat au fost create de aceeaşi
persoană.