Notiunea de urma în criminalistica

Notiunea de urma are o sfera foarte larga, care depaseste cu mult domeniul
criminalisticii. Întâlnim notiunea de urma în arheologie, în acceptia de dovezi ale existentei
unor civilizatii disparute, dupa cum o întâlnim în acceptia de existenta a unor urme de viata
pe alte planete.
Daca restrângem întelesul notiunii de urma numai la domeniul criminalisticii,
observam ca aceasta cuprinde o sfera mult mai larga decât aceea de urma a infractiunii. Într-
un sens restrâns, urmele infractiunii sunt urmele produse de om în timpul savârsirii unor
fapte prevazute de legea penala.
În criminalistica, notiunea de urma are un sens mai larg si un sens mai restrâns. În sens
larg, urmele constituie rezultatul modificarilor intervenite în mediul înconjurator prin
actiunea (interventia) omului, iar în sens restrâns, urmele sunt numai acele modificari
produse în mediul înconjurator, în timpul savârsirii unor fapte prevazute de legea penala.
Este important de retinut faptul ca aceste modificari trebuie cercetate atât pe obiectele
asupra carora s-a exercitat actiunea omului, cât si pe corupul sau îmbracamintea persoanelor
implicate în savârsirea unor fapte penale. De asemenea, se stie ca, între actiunea omului si
modificarile produse în mediul înconjurator, trebuie sa existe o legatura cauzala.
Din cele de mai sus rezulta ca, în criminalistica, notiunea de urma cuprinde toate
modificarile care au loc în lumea materiala prin actiunea omului si care prezinta interes
pentru stabilirea existentei unei fapte prevazute de legea penala, a mijloacelor folosite la
savârsirea ei, a împrejurarilor în care s-a produs, precum si pentru identificarea faptuitorului.1

Clasificarea urmelor

Diversitatea modificarilor care au loc în lumea materiala, ca rezultat al interventiei omului,

face ca si urmele sa capete forme si aspecte din cele mai diferite, iar clasificarea lor sa devina
foarte anevoioasa. De aceea, din motive de ordin didactic, clasificarea urmelor se face dupa
multiple criterii2.

1
Ion Mircea, Criminalistica, Editura Fundatiei „Chemarea” Iasi, 1992, p. 74; Emilian Stancu,
Criminalistica, vol. I, Editura „Actami”, Bucuresti, 1995, p. 135.

2
Camil Suciu, Criminalistica, Editura „Didactica si Pedagogica” Bucuresti, 1972, p. 200
si urm.; Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuta, op. cit., p. 42; Emilian Stancu, Criminalistica,
vol. I, Editura „Actami”, Bucuresti, 1995, p. 137
 1. Dupa modul de formare
Potrivit acestui criteriu, urmele se împart în trei categorii, si anume:
 urmele de reproducere;
 urmele formate din obiecte sau felurite substante;
 urmele produse prin incendii sau explozii.

Toate aceste categorii sunt examinate în cele ce urmeaza, în capitole distincte. În ceea
ce priveste categoria urmelor de reproducere, acestea se formeaza prin venirea în contact
nemijlocit a doua obiecte: primul, purtând denumirea de obiect creator de urma, lasa pe
suprafata ori substanta celui de-al doilea, numit obiect primitor de urma, o parte din
caracteristicile sale de contact.3
La rândul lor, urmele de reproducere se clasifica si se subclasifica dupa
anumite criterii, si anume:
 modul de actiune a unui obiect asupra celuilat: în urme statice si urme
dinamice;
 natura obiectului primitor: urme de adâncime si urme de suprafata;
 natura obiectului creator.

a) Dupa modul de actiune a unui obiect asupra celuilalt, urmele de

reproducere se clasifica în: urme statice si urme dinamice.

Urmele statice se formeaza printr-un singur contact între obiectul creator de urma si
obiectul primitor de urma. Astfel, la contactul degetului cu o suprafata plana lucioasa, se
imprima detaliile desenului papilar. De asemenea, la trecerea unui autovehicul pe asfaltul
curat al soselei ramân imprimate urmele desenului antiderapant al pneurilor.

Urmele dinamice se formeaza prin alunecarea obiectului creator pe suprafata

obiectului primitor. Asa se formeaza urmele lasate de pneurile unui autovehicul pe asflat în
timpul frânarii bruste, sau urmele instrumentelor de spargere, în timpul fortarii sistemului de
închidere a unei usi.

b) Dupa consistenta sau gradul de plasticitate a obiectului primitor, urmele

de reproducere se clasifica în: urme de adâncime si urme de suprafata.

Urmele de adâncime se formeaza atunci când obiectul primitor de urme are un grad de
plasticitate mai mare decât obiectul creator de urme. Astfel se formeaza urmele pneurilor

3
A.I.Vinberg, S.M. Mitricev, Criminalistica, vol. I, Bucuresti, 1953, p. 105.
 când autovehiculul circula pe un drum desfundat, sau când o persoana calca pe nisipul umed
de pe plaja ori pe asfaltul încins al trotuarului puternic încalzit de razele solare.

Urmele de suprafata se formeaza atunci când obiectul creator de urme si cel primitor de
urme au un grad de plasticitate aproape asemanator, iar obiectul creator de urme îsi imprima
conturul si detaliile pe suprafata
obiectului primitor. Aceste urme se împart, la rândul lor, în urme de stratificare si urme de
destratificare.

Urmele de stratificare se formeaza prin desprinderea de pe suprafata obiectului creator si

depunerea pe suprafata obiectului primitor a unui strat subtire de substanta. Asa se întâmpla
când praful, vopseaua si alte asemenea substante se detaseaza de pe suprafata degetului care
atinge suprafata curata, lucioasa a unui geam, a unei oglinzi sau a unei mese netede. În
acelasi mod se imprima urmele pneurilor pline de praf sau de noroi, care ating suprafata
asfaltului curat de pe sosea.

Urmele de destratificare se formeaza prin desprinderea unui strat superficial de substanta

de pe suprafata obiectului primitor de urme si depunerea acesteia pe suprafata obiectului
creator de urme. În acest mod se formeaza urmele de deget când degetul curat atinge
suprafata prafuita a unei mese, ori când pneurile umede ale autovehiculului circula pe asflatul
acoperit de praf.

c) Dupa natura obiectului creator:

Potrivit acestui criteriu, putem întâlni atâtea urme câte obiecte exista în lumea materiala.
În criminalistica sunt studiate numai cele care prezinta interes pentru aflarea adevarului în
procesul penal: urmele de mâini, urmele de picioare, urmele de dinti etc., si care vor fi
examinate în capitolele urmatoare.
Tot dupa modul de formare, urmele pot fi clasificate în urme locale si urme de contur.

2. Dupa natura factorilor care participa la procesul de formare a urmelor

În procesul de formare a urmelor sunt antrenate doua categorii de factori:

factorii creatori de urme si factorii primitori de urme. În ambele categorii sunt cuprinse
urmele create de om, de animale, de vegetale si de obiecte sau fenomene.
 a) Omul poate crea urme cu mâinile, picioarele, fata ori alte partiale corpului care vin în
contact cu locul unde s-a produs infractiunea, dupa cum obiectele de la locul savârsirii faptei
pot lasa urme pe corpul omului. În aceasta categorie se includ si produsele biologice de natura
umana: sânge, urina, secretii glandulare.

b) Animalele pot crea urme cu diferite parti ale corpului: gheare, copite, coarne etc. De
asemenea, prezinta interes în criminalistica firele de par, produsele biologice, precum si
mirosul specific al animalelor, deoarece pot folosi la identificarea acestora.
c) Plantele pot crea urme sub forma de zgârieturi, urticarie etc., care indica locul pe unde
au trecut persoanele implicate într-un conflict:
vegetatie specifica zonei mlastinoase, zonei montane etc.
d) De asemenea, incendiile produse de descarcarile electrice natural creeaza urme
caracteristice pe corpul, îmbracamintea sau obiectele aflate asupra omului.

CERCETAREA CRIMINALISTICA A URMELOR

INSTRUMENTELOR DE SPARGERE

Aspecte generale

De multe ori, pentru a-si atinge scopul, infractorul este interesat sã pãtrundã într-o
anumitã încãpere, sã deschidã un sertar, un fiset, o casã de bani etc. Pentru aceasta el
apeleazã la cele mai diverse metode sau instrumente, denumite generic în literatura de
specialitate instrumente de spargere.4

Enumerarea acestor instrumente este aproape imposibil de realizat, mai ales cã, în
marea lor majoritate, au cu totul o altã destinatie.

Datoritã varietãtii acestor instrumente, atât ca naturã si mãrime, cât si ca destinatie, si

urmele create prin folosirea lor sunt foarte variate. Din aceastã cauzã, încercãrile de
clasificare au la bazã criterii diferite, fapt care atrage dupã sine si sistematizarea studiului lor
în cercetarea criminalisticã.

Dupã tipul lor, urmele instrumentelor de spargere pot fi clasificate în urme de

adâncime sau de suprafatã, statice ori dinamice si, de regulã, vizibile. Dupã modul lor de
formare ele se clasificã în urme de tãiere, de apãsare, de frecare si urme de lovire.5 Prin

4
Valeriu Manea, Constantin Dumitrescu, "Curs de tehnica criminalistica", Ed. Scoala militara de
ofiteri activi a MI, pag. 152.
5
C. Suciu, "Criminalistica", pag. 265.
aceastã clasificare, fiecare urmã, din cadrul grupelor astfel delimitate, are anumite trãsãturi
generale corespunzãtoare grupei sale, precum si unele caracteristici individuale.

Urmele de tãiere prezintã mare importantã la identificarea instrumentului creator. Ele

sunt dinamice, cu aspect general de striatii paralele, create de lama instrumentului utilizat,
prin distrugerea mecanicã fie a masei fibroase din lemn, fie a substantei obiectului primitor în
zona vãtãmatã.

Pentru crearea acestor urme, obiectul creator si obiectul primitor trebuie sã aibã
anumite însusiri. Obiectul creator trebuie sã fie mai dur decât cel primitor, sã fie prevãzut cu
una sau douã lame de tãiere, care sã producã, prin actiunea mecanicã, o modificare în
volumul obiectului primitor. În rândul acestor obiecte pot fi amintite toporul, cutitul, dalta,
foarfecele, clestele, burghiul etc. Al doilea obiect (primitor de urmã), în comparatie cu
primul, trebuie sã fie mai putin dur, sã aibã o structurã finã, ca prin deformãrile ce le suferã
sã redea caracteristicile vizibile si chiar invizibile ale instrumentului creator. Perfectiunea
caracteristicilor generale si individuale, imprimate sub formã de striatii în masa obiectului
primitor, depinde de structura celor douã obiecte si de modul cum se actioneazã în procesul
tãierii.

În functie de orientarea imperfectiunilor de pe lama obiectului creator, striatiile create

pe obiectul primitor pot fi pe o parte proeminente si pe alta, corespunzãtor primelor, sub
formã de santuri paralele.

Când însã imperfectiunile de pe lamã sunt orientate într-o parte si alta, în aceeasi zonã,
striatiile create vor fi pe ambele pãrti sub formã de santuri paralele. O influentã însemnatã
asupra acestor striatii, create de topoare, cutit, dãlti, are si unghiul sub care se actioneazã cu
instrumentul asupra obiectului primitor.

Când se taie, de pildã, cu toporul în masa lemnoasã ori cu cutitul în diferite alimente
perpendicular pe obiectul în cauzã, striatiile create vor fi mai îndepãrtate unele de altele decât
în tãierile executate sub un unghi ascutit. De asemenea pozitia striatiilor este diferitã în
functie de faptul dacã tãierea s-a realizat cu mâna stângã sau cu cea dreaptã.6

6
I. Iacubovskaia, "Unele aspecte ale identificarii uneltelor de taiere", in "Probleme de medicina judiciara si de
criminalistica, vol. 1, Ed. Medicala, 1964, pag. 76-78.
 Urmele de tãiere create cu felurite cleste sau foarfeci pentru tãiat obiecte din metal,
datoritã actiunii lamelor din douã pãrti opuse, totdeauna vor fi perechi, cu pãrtile de început
în exteriorul obiectului primitor si sfârsitul în interiorul masei sale.

Aproape totdeauna aceste urme sunt invizibile si de mici dimensiuni în privinta

lungimiilor, din care cauzã studierea si fixarea lor se face cu mai mari sanse de succes în
conditii de laborator, folosindu-se aparaturã opticã adecvatã.

Alte urme de tãiere sunt cele create de sfredele si burghie. Sfredelele, ca unelte de
gãurit obiecte din lemn prin rãsucire în jurul axei lor, sunt niste bare de fier sau din otel,
prevãzute în partea finalã cu douã muchii ascutite, rãsucite în spiralã, reduse treptat în
diametru si terminate cu un vârf ascutit, tot în spiralã. Burghiele pentru lemn se aseamãnã cu
primele, doar cã ele au muchiile mai ascutite, cu acelasi diametru în toatã desfãsurarea lor,
care se terminã brusc cu douã lame ascutite, cu aspect de raze de cerc, iar în zona centralã, la
locul de întâlnire a celor douã lame, au un ax subtire cu spirale ascutite, pentru a se fixa si
înainta prin rãsucire în masa lemnoasã. si burghiele destinate pentru gãurirea obiectelor din
metal, se aseamãnã cu cele precedente, doar cã acestea nu au la capãt, în zona lamelor
ascutite, axul subtire.

Urmele create de sfredele si burghie au aceeasi voloare criminalisticã cu urmele

lãsate de topoare, cutite sau dãlti. Prin intermediul acestor urme se poate stabili natura
instrumentului utilizat, directia din care s-a actionat, diametrul instrumentului în zona
lamelor, instrumentul corp-delict, dacã striatiile din urmã si de pe aschiile rezultate redau
bine microrelieful lamelor sale. În aceastã privintã mentionãm cã spanurile rezultate din
gãurirea obiectelor din lemn sau din metal prezintã aceeasi voloare pentru identificarea
instrumentului creator ca si striatiile însesi. Trebuie, însã, de tinut seama cã spanurile
reprezintã pe suprafata lor exterioarã negativul striatiilor imprimate în orificii.

Urmelor de apãsare se creazã cu foarte variate instrumente, uneori cu obiecte gãsite

la întâmplare. Frecvent, ele se întâlnesc ca urme statice de adâncime si foarte rar ca urme de
suprafatã. Ele cu foarte rari exceptii, reproduc constructia exterioarã a obiectului creator din
zona care a venit în contact nemijlocit cu obiectul primitor. Prin pozitia pe care o au pe
obiectul primitor indicã directia din care s-a actionat. În cazuri foarte rare în aceste urme se
reproduc si anumite detalii individuale ale obiectelor creatoare, fie din fabricatie, fie rezultate
din uzurã. Prin atari caracteristici individuale se deschide posibilitatea identificãrii
instrumentului corp- delict. La locul faptei aceste urme se creazã pe cele mai diverse obiecte,
chiar si pe corpul omului.
 Urmele de frecare, dupã cum au si denumirea, sunt dinamice, formate prin alunecarea
instrumentului creator pe obiectul primitor, cum se întâmplã în cazurile de folosire a
ferestraielor, bomfaierelor sau a pilelor. Întrucât se creazã prin actiunea succesivã a ditilor
sau a zimtilor instrumentului utilizat în masa obiectului primitor, în mod obisnuit, urmele
acestor instrumente nu reproduc caracteristici individuale ale obiectului creator.

Astfel cã utilitatea lor criminalisticã constã mai mult în stabilirea naturii instrumentului
folosit, la determinarea modului si directiei din care s-a actionat asupra obiectului vãtãmat7,
decât la identificarea instrumentului creator de urmã. Pilitura si rumegusul rezultate din acest
mod de tãiere se pot folosi la stabilirea naturii obiectului vãtãmat, a mãrimii dintilor sau a
zimtilor obiectului creator si, uneori, la determinarea directiei din care s-a actionat.

Urmele de lovire se formeazã prin actiunea a felurite obiecte asupra obiectului

primitor. Obiectele mai des utilizate în acest scop sunt rãngile, ciocanele, topoarele, clestele
sau alte obiecte usor de mânuit si cu efect vãtãmãtor sporit.

Deoarece prin folosirea în acest mod a diferitelor obiecte sau instrumente se produc
zgomote puternice, la utilizarea lor se recurge foarte rar, doar în locuri în care zgomotul nu
pune în pericol operatia întreprinsã sau pe fãptuitor, ori în situatia când infractorii sunt
începãtori.

Urmele create prin lovire, de obicei, reproduc în negativ pe suprafata si mai des în
volumul obiectului primitor unele caracteristici generale ale instrumentului folosit, cum ar fi
forma si dimensiunile pãrtii de contact cu obiectul primitor. Se întâmplã ca, în unele situatii,
sã fie reproduse în urmã si anumite detalii individuale ale obiectului creator, cum ar fi cele de
uzurã. În aceste situatii, urmele create în acest fel, afarã de faptul cã ajutã la stabilirea
modului lor de formare, a naturii si caracteristicilor de grup, mai prezintã importantã si
pentru identificarea instrumentului corp-delict.

7
I. Mircea, "Imprejurari controversate de la locul savirsirii unor infractiuni de furt", in "Studia
Universitatis" Babes-Bolay", Cluj, nr. 2/1987, pag.83.