UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA

MASTER - ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

REFERAT

CLASIFICAREA URMELOR ÎN CRIMINALISTICĂ

Numele : BORA SERGIU-RAUL

Specializarea : ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICE

Disciplina : TEHNICĂ ȘI TACTICĂ CRIMINALISTICĂ APROFUNDATĂ

ORADEA
~ 2020 ~

Page 1 of 8
 1. Clasificare

Clasificarea este operația logica prin care noțiunile (obiectele) sunt ordonate și grupate ,
după diferite criterii, în diferite clase (din ce in ce mai generale).
Clasificarea presupune 3 elemente
1.  Elementele Clasificării , adică noțiunile ce vor fi supuse operației de clasificare și
care formeaza obiectul clasificării (de regula ele sunt noțiuni individuale sau noțiuni cu un
grad redus de generalitate)
2.  Clasele , respective noțiunile obținute ca rezultat al clasificării (noțiuni generale
sau noțiuni cu un grad mai ridicat de generalitate)
3. Criteriul clasificări (diferenta specifica) adică proprietațile pe baza cărora se
realizeaza grparea elementelor în clase sau formarea genului din speciile sale
Corectitudine în Clasificare
1.       Pentru ca o clasificare ea trebuie să fie completă (fara resturi).
2.       Pentru ca o clasificare să fie corectă , asemănările trebuie sa fie mai
importante decăt deosebirile între elementele unei clase.
3.       Pentru ca o clasificare să fie corectă  ea trebuie sa aibă un singur criteriu pe
nivel de clasificare.
4.       Pentru ca o clasificare sa fie corectă , între clasele rezultate trebuie să existe o
relație de opozitie.
5.       Pentru ca o clasificare să fie corectă ea trebuie să conțină cele 3 elemente
precizate mai sus.

2. Noţiunea de urmă a infracţiunii

Majoritatea faptelor aparţinând oamenilor se reflectă în transformările produse în

mediul în care se desfăşoară activităţile lor. Cunoscutul criminalist francez, Edmond
Locard(1877-1966), formulează un principiu care va fi respectat, ulterior, de toţi criminaliştii,
anume : « Orice individ care se deplasează într-un mediu lasă urme ». Simpla prezenţă a
omului într-un anumit loc, fie statică, fie dinamică, în cadrul desfăşurării unor acţiuni
cotidiene, profesionale, sociale, artistice etc., este de natură să determine în mod necesar şi
obligatoriu modificări în spaţiul şi timpul de manifestare.

Aşa de exemplu, un infractor sare gardul, sparge un geam, intră în casă, forţează cu un
levier uşile şifonierului şi ale unei casete metalice, furând banii găsiţi şi bijuterii, după care
părăseşte locul faptei. În cursul acestei acţiuni, infractorul creează la faţa locului o multitudine
de modificări, numite urme criminalistice şi anume: urme de încălţăminte pe pământ, urme
digitale pe obiectele atinse cu mâna, striaţiuni ale vârfului levierului pe uşile şifonierului şi
caseta metalică, cioburi de sticlă, fire textile rămase agăţate pe scândura gardului escaladat,
etc. În acelaşi timp, pe rama şi talpa încălţămintei, aderă particule de sol, pe obiectele de
îmbrăcăminte se depun particule şi microparticule de sticlă de la geamul spart, pe levier se
ataşează particule lemnoase, metalice şi de vopsea de la şifonier şi caseta metalică, de la mâna
infractorului cad mai multe picături de sânge, tăindu-se într-un ciob din geamul spart, un capăt
de ţigară fumată. Aşadar, cercetarea criminalistică are drept fundament ştiinţific principiul
potrivit căruia, în marea majoritate a cazurilor, săvârşirea unei infracţiuni presupune prezenţa
Page 2 of 8
făptuitorului la faţa locului şi executarea de către acesta a unor activităţi ce produc modificări
materiale în ambianţa existentă, cunoscute sub denumirea generică de URME. În acest
context, în concepţia şcolii româneşti de criminalistică, prin urmă se înţelege:”orice
modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de
acesta şi elementele componente ale mediului unde îşi desfăşoară activitatea infracţională,
modificări care, examinate individual sau în totalitate, pot conduce la: stabilirea faptei,
identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite de acesta şi la lămurirea împrejurărilor
cauzei”.

Constituie urme: – tot ce a rămas material vizibil sau invizibil la locul faptei de la
persoana făptuitorului, de la îmbrăcămintea acestuia sau de la mijloacele ori instrumentele
folosite de acesta (urmele papilare, îmbrăcăminte abandonată de infractor, urme ale diferitelor
instrumente de spargere, etc.); – tot ce s-a ataşat material ( vizibil sau invizibil) de la locul
faptei asupra făptuitorului, hainelor, obiectelor, ori mijloacelor sau instrumentelor folosite de
acesta la comiterea faptei (particule de sol ataşate pe îmbrăcămintea infractorului, sânge
aparţinând victimei descoperit pe hainele infractorului, etc); – schimbările de poziţie ale unor
obiecte existente la locul săvârşirii faptei(uşa de la intrarea în locuinţa găsită întredeschisă,
poziţia schimbătorului de viteze, cuplat într-o anumită viteză, poziţia acului vitezometrului,
etc). Pentru a fi considerată urmă în sens criminalistic, modificările materiale trebuie să
îndeplinească o condiţie esenţială: să aibă o legătură de cauzalitate cu o infracţiune.
Rămânerea urmelor la faţa locului este determinată de următoarele cauze: – condiţiile în care
operează făptuitorul (timp scurt, dificultăţi de a pătrunde etc.); – starea psihică a făptuitorului
în momentul comiterii faptei (emoţie, frică,etc.); – modul de operare, specific făptuitorului; –
condiţii nefavorabile de iluminare a locului faptei,etc. .

Trăsături caracteristice generale ale urmelor - urmele, privite în accepţiune

criminalistică, prezintă următoarele trăsături caracteristice generale: – urmele apar obligatoriu
în procesul săvârşirii unei fapte penale(infracţiunea perfectă nu există!); – urmele sunt
rezultatul interacţiunii(contactului) dintre factorii creatori şi cei primitori de urme, în timpul
comiterii faptei(spre exemplu, urma papilară se creează prin contactul dintre mâna
infractorului şi suprafaţa unui obiect lucios, existent la locul faptei); – în timp, urmele
criminalistice suferă unele schimbări care pot duce la diminuarea valorii lor în procesul de
identificare. Concomitent, asemenea modificări pot suferi şi factorii creatori ai urmelor – om,
obiecte, etc.

3. Criminalistica

Este definită ca ştiinţa care elaborează şi foloseşte un ansamblu de cunoştinţe despre

metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării
infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor
antisociale.Obiectul de studiual criminalisticii reiese cu claritate din definiţie, anume studiul
mijloacelor tehnice şi metodelor tactice de investigare a faptelor prevăzute de legea penală.
Principiile criminalisticii

Page 3 of 8
 De relevat că fiind subordonată procesului penal şi contribuind la realizarea sarcinilor
acestuia, criminalistica se bazează pe principiile dreptului procesual penal. Prin urmare,
sistemul principiilor fundamentale ale criminalisticii include principii dedrept procesual penal
interpretate în accepţiunea criminalistică, dar şi unele principii proprii acestei discipline, ca,
spre exeriiplu, principiul operativităţii, al planificării activităţilor criminalistice, al celui
privind aplicarea formei deductive şi inductive de cercetare a faptelor penale.
Principiul legalităţii –este prevăzut de art.2 al Codul penal şi art.2 al Codului de
procedură penală. Conform acestui principiu întreaga activitate de investigare a infracţiunilor
se desfăşoară cu stricta respectare a prevederilor legale.
Principiul aflării adevărului -este prevăzut de art.3 al Coduli de procedură
penală.Concluziile desprinse de către organele judiciare prin intermeniul probelor trebuie să
reflecte cu exactitate realitatea obiectivă.
Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Orice persoană împotriva căreia a fost pornit un
proces penal este prezumată a fi nevinovată pe tot parcursul acestuia.
Principiul existenţei urmelor infracţiunii. Orice activitate ilicită a omului produce
transformări şimodificări produse la locul faptei sub forma urmelor.
Principiul identităţii. În centrul investigaţiilor criminalistice se află identificarea
persoanelor, obiectelor sau fenomenelor ce se află în legătură cauzală cu faptele incrimnate
prin legea penală.
Principiul operativităţii în efectuarea activităţii de urmărire penală -presupune
constatarea la timp şi în mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, şi idetnificarea
infractorilor.

4. Clasificarea Generală a Urmelor Infracţiunii

Într-o opinie mai veche, promovată de criminalistul francez Edmond Locard,

clasificarea urmelor era făcută în: amprente(digitale, corporale, de îmbrăcăminte, de animale,
etc.); urme(obiecte lăsate de infractor, instrumente de spargere, fire de păr, etc.). În
criminalistica românească, clasificarea urmelor a fost făcută după anumite criterii, astfel:

4.1. Clasificarea după factorul creator de urmă:

Raportat la acest criteriu, urmele pot fi:

a) urme ale omului, care cuprind toate modificările rezultate din contactul mâinilor,
picioarelor, feţei şi altor părţi ale corpului, cu elementele locului în care s-a comis
infracţiunea; produsele biologice de natură umană(sânge, salivă, spermă, păr); vorbirea;
scrisul; modul specific de executare a nodurilor şi legăturilor etc.

b) urme ale animalelor: urme create de copite, gheare, coarne, colţi, aripi, păr, pene,
produse biologice, precum şi cele sonore şi de miros;

c) urme ale vegetalelor, din care fac parte: urmele frunzelor, ramurilor, tulpinilor,
seminţelor, porilor, produselor biologice de origine vegetală, precum şi cele ale vegetalelor
prelucrate ( cafeaua, tutunul, iasca, etc.);

Page 4 of 8
 d) urme ale obiectelor şi instrumentelor: urme create de încălţăminte, de pneurile
mijloacelor de transport, pelicule de vopsea, cioburi de sticlă, striaţiile create de ghinturile
ţevii armei, pe glonţ, sau cele create de instrumentele de spargere, părţi din obiecte şi chiar
obiecte rămase la faţa locului;

e) urme create de unele fenomene, sunt cele care apar ca urmare a incendiilor,
exploziilor, catastrofelor, folosirii radiaţiilor, etc.

4.2. Clasificarea după factorul primitor de urme

Potrivit acestui criteriu, urmele se clasifică în:

a) urme primite de om: răni (echimoze, tumefieri, fracturi, etc.) particule de praf, pete şi
mânjituri de vopsea, vaselină, sânge, etc., existente la locul faptei sau pe corpul ori
îmbrăcămintea victimei.

b) urme primite de animale, care sunt modificări produse asupra corpului acestora, prin
intermediul unor instrumente, arme, sau substanţe. Modificările pot consta în răniri, imprimări
pe blana sau pielea animalului, intoxicaţii, împuşcări etc.

c) urme primite de vegetale, care constau în tăieturi, ruperi, smulgeri, sau imprimări
efectuate cu diverse instrumente, unelte, ori alte obiecte. De asemenea, din această categorie
mai fac parte urmele imprimate pe suprafaţa plantelor, de forma corpului unor persoane,
animale, mijloace de transport, sau obiecte ( urmele lăsate de roţile unui autovehicul pe iarbă,
culcuşurile animalelor în lanuri, fâneţuri etc.).

d) urme primite de obiecte; acestea constau în modificările pe diferite obiecte, teren,

etc., în urma contactului lor cu unul dintre factorii creatori(ex: urmele de încălţăminte create în
terenul moale, urmele instrumentelor de spargere create în tocul uşii sau al ferestrei, etc). În
cadrul acestei grupe sunt incluse şi urmele rămase pe banda de magnetofon, sau pe pelicula
foto şi cinematografică.

4.3. Clasificarea urmelor după esenţa lor

Din acest punct de vedere, urmele se clasifică astfel:

a) Urme formă, ce reproduc conturul exterior al factorului creator de urmă( ex: urmele
de încălţăminte, de pneuri etc.) ori suprafaţa activă a acestuia ( ex: urmele instrumentelor de
spargere folosite pentru forţare, tăiere etc.).

a1) În raport de procesul de mişcare al celor doi factori( primitor şi respectiv

creator), urmele formă se împart în: – urme statice, ce se formează prin apăsare, presare,
lovire, rostogolire, fără ca suprafaţa obiectului creator de urmă să alunece pe suprafaţa
obiectului primitor de urmă(urme de încălţăminte, urme papilare, conturul dinţilor pe
pielea victimei, conturul instrumentelor de spargere etc.); – urme dinamice, care se
formează când suprafeţele în contact, ale celor două obiecte (obiectul creator şi cel

Page 5 of 8
 primitor de urmă) se află în mişcare unele faţă de altele (urme striaţii, urme de derapare
a roţilor autovehiculului, urme de alunecare şi frecare etc.).

a2) În raport de modificările aduse factorului primitor, urmele formă se

subclasifică în: – urme de adâncime, ce se formează prin modificarea în profunzime a
obiectului primitor în locul de contact cu cel creator de urmă(când obiectul creator este
dur şi pătrunde în masa obiectului primitor); – urme de suprafaţă, se formează numai la
suprafaţa obiectului primitor şi apar ca rezultat al unor depuneri( stratificare) sau
ridicări( destratificare) de substanţă, fără a schimba forma sau conturul acestuia. Deci,
în funcţie de procesul formării lor, urmele de suprafaţă pot fi: urme create prin
stratificare (când obiectul creator depune pe cel primitor un strat de substanţă: urme de
încălţăminte, urme ale pneurilor pe asfalt etc.) sau urme create prin destratificare( când
obiectul creator primeşte un strat subţire de substanţă din suprafaţa obiectului primitor:
stratul depus pe degetele aşezate pe un toc de fereastră). De asemenea, urmele de
stratificare şi de destratificare pot fi: vizibile (colorate, când sunt detectate cu ochiul
liber) sau latente (invizibile, care nu pot fi detectate decât dacă sunt examinate cu
ajutorul unor mijloace tehnice adecvate). De exemplu, mâna curată, în contact cu
obiectele, lasă urme de stratificare latente, depunând un strat incolor de material
biologic: sudoare, grăsimi, resturi de excuamare, ş.a. Când mâna este acoperită cu
sânge, vopsea, praf, făină, sau alte substanţe, creează pe suprafeţele cu care vine în
contact urme vizibile.

b) Urme materie, ce cuprind produsele, substanţele sau peliculele de natură organică

sau anorganică apărute în procesul săvârşirii unei infracţiuni, care prin componenţa şi aspectul
lor prezintă importanţă din punct de vedere criminalistic(ex: produse biologice de natură
animală şi vegetală şi substanţe chimice de natură organică; cioburi de sticlă, particule de sol,
de vopsea etc.).

c) Urme poziţionale, sunt reprezentate de schimbările poziţiilor iniţiale ale corpurilor

sau obiectelor, existente la locul unde s-a comis o infracţiune şi care au legătură cu aceasta(ex:
un sertar tras pe jumătate, o uşă întredeschisă, prezentând broasca în poziţie ”asigurat”, o
perdea, sau o draperie cu un colţ desprins, ceasul spart sau oprit la o anumită oră, mânerul de
cuplare al unui motor, sau aparat de bord blocat într-o anumită poziţie etc.).

4.4.Clasificarea urmelor după mărime

În raport cu dimensiunile lor, urmele ce fac obiectul examinărilor criminalistice, se

clasifică în două mari categorii:

a) macrourme, sunt urmele formă sau materie de dimensiuni suficient de mari pentru fi
descoperite şi examinate cu ochiul liber.

b) microurme, sunt urmele formă sau materie, mici sau foarte mici, a căror descoperire,
ridicare şi examinare necesită mijloace tehnice de mărire, cum ar fi: lupa, microscop,
stereomicroscop etc. Dimensiunile mici ale microurmelor, fac ca făptuitorul să nu sesizeze

Page 6 of 8
crearea acestora la faţa locului şi, ca urmare, să nu le poată distruge, ori altera intenţionat(ex:
striaţiile create de cuiul percutor pe capsa tubului cartuşului, striaţiile cuţitului pe capul
furtunului de cauciuc tăiat de la butelia de aragaz etc.).

4.5. După posibilităţile ce le oferă în procesul identificării

Urmele se împart astfel:

a) Urme care furnizează elemente pentru lămurirea diferitelor împrejurări ale săvârşirii
infracţiunii. În această categorie se includ acele urme care, deşi nu conţin elemente de
identificare, sau stabilire a apartenenţei lor la gen, contribuie la determinarea naturii
activităţilor desfăşurate de către făptuitor, a succesiunii şi duratei acestora, la explicarea
diferitelor împrejurări negative etc. Fac parte din această categorie, îndeosebi urmele
poziţionale, precum şi urmele aşa-zise ” concepţionale”, care relevă concepţia de săvârşire a
unei fapte infracţionale, diferită de la individ la individ. În categoria urmelor ” concepţionale”,
se include cunoscutul ” modus operandi”.

b) Urme care ajută la stabilirea apartenenţei la gen, sunt acele urme care conţin doar
caracteristici generale, ori au şi caracteristici individuale, însă insuficiente( din punct de
vedere cantitativ şi/sau calitativ) pentru formularea unei concluzii de identificare individuală .
Procentul cel mai mare în această grupă, îl deţin urmele formă dinamice( în afara striaţiilor),
urmele de destratificare, cele negative, o parte a urmelor materie, a microurmelor şi ale unor
fenomene.

c) Urme care permit identificarea factorului creator, sunt acelea care conţin suficiente
caracteristici, generale şi individuale, pentru identificarea factorului creator de urmă. Acestea
ajută cel mai mult în procesul identificării(ex: urme lăsate de mâini, de picioare, de buze, de
dinţi, de îmbrăcăminte, de încălţăminte, de părţile rulante ale mijloacelor de transport, precum
şi urmele vocii şi vorbirii). Prezenţa urmele în câmpul infracţiunii nu au nici o valoare dacă
acestea rămân necunoscute organului judiciar. De aceea, acestea trebuie descoperite şi
examinate, apoi înaintate specialiştilor sau experţilor, care , în urma examinărilor efectuate,
întocmesc rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză criminalistică , rapoarte ce
le conferă valoare judiciară ca probe.

Traseologia este o ramură a tehnicii criminalistice, în care se studiază bazele teoretice

ale mecanismului de formare a urmelor, legităţile apariţiei urmelor ce oglindesc mecanismul
infracţiunii. Tot ea, elaborează recomandări privind aplicarea metodelor şi mijloacelor de
descoperire, fixare, ridicare şi cercetare a urmelor, în scopul stabilirii împrejurărilor
importante pentru descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.
În criminalistică, urmele sunt tratate în aspect larg şi îngust al cuvîntului. În accepţia
largă a cuvîntului, urmele sunt consecinţele materiale ale infracţiunii, modificările obiectelor
şi a stărilor de fapt, rezultatele contactului unui obiect cu un alt obiect, obiecte abandonate sau
pierdute, precum şi rămăşiţe ale obiectelor deteriorate.
Urmele obiecte ale infracţiunii, la fel reflectă caracteristicile obiectului, precum şi
caracterul acţiunilor comise de infractor.
Page 7 of 8
 Urmele resturi de substanţe, pentru traseologie, au o însemnătate auxiliară şi se
cercetează doar pentru a stabili mecanismul de formare a acestora şi caracteristicile de grup.
Principalele principii care stau la baza teoriei criminalistice despre urme, sunt
următoarele:
1. Individualitatea obiectelor lumii materiale, inclusiv a construcţiei exterioare a
obiectului;
2. Aspectul exterior al obiectului, inclusiv şi caracteristicile lui particulare, care se pot
reflecta în anumite condiţii, suficient de exact pe alte obiecte, în formă de urme reflectate. Cu
cît obiectul primitor este mai plastic iar structura lui compoziţională este mai fină, cu atît mai
clar şi mai ilustrativ reflectă detaliile obiectului creator;
3. Reflectarea construcţiei exterioare a obiectului în urme este întotdeauna negativă,
adică obiectul cu o structură proeminentă lasă o urmă concavă în materialul plastic, deci
urmele formă care prezintă obiectul principal al studiului traseologic, se formează în rezultatul
contactului a două obiecte. Obiectul pe care rămîne urma poartă denumirea de obiect primitor
de urmă, iar obiectul care formează această urmă, se numeşte obiect creator de urmă.
Zonele suprafeţelor care contactează în procesul de formare a urmelor, poartă denumirea
de suprafeţe de contact.

5. Locul şi rolul criminalisticii în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.

Asigurarea climatului de ordine şi legalitate, apărarea avutului public şi privat, a liniştii

cetăţenilor, constituie obiective fundamentale ale activităţi desfăşurate de organele judiciare.
în realizarea acestor sarcini complexe, criminalisticii îi revine un rol deosebit, ca având o
contribuţie însemnată în prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. în acest context,
apare evidentă necesitatea introducerii celor mai noi descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii în
activitatea de investigare a infracţiunilor. Metode şi mijloace moderne cum sunt cele bazate pe
electronică, automatizare şi informatică, analiză prin activare cu neutroni, ş.a., se folosesc
astăzi în mod curent în cercetările criminalistice. Rolul criminalisticii în prevenirea şi
combaterea fenomenului infracţional se concretizează în: -efectuarea unor analize chimice,
fizice ori de altă natură asupra calităţii produselor puse în circulaţie; -folosirea mijloacelor
fotografice şi video pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei, şi mediatizarea
modalităţilor de descoperire a infracţiunilor şi de identificare a autorilor acestora; -examinarea
operativă a urmelor şi mijloacelor materiale de probă în vederea descoperirii şi prinderii
infractorilor, şi întreruperii şirului de fapte ilicite; -identificarea şi aplicarea de noi elemente de
protecţie a documentelor în vederea prevenirii contrafacerii ori falsificării lor; -utilizarea
capcanelor criminalistice în obiectivele unde se constată săvârşirea repetată a unor infracţiuni;
-organizarea şi exploatarea eficientă a cartotecilor şi colecţiilor tehnico-criminalistice destinate
identificării persoanelor, cadavrelor şi obiectelor; -evidenţierea cauzelor şi condiţiilor care au
generat ori favorizat săvârşirea infracţiunilor şi propunerea de măsuri concrete pentru
înlăturarea lor (inclusiv măsuri de perfecţionare a cadrului legislativ); -asigurarea unui grad
sporit de operativitate şi eficienţă în descoperirea şi probarea faptelor penale, precum şi în
descoperirea şi prinderea făptuitorilor etc.

Page 8 of 8