O arm de foc este un dispozitiv care poate fi utilizat ca arm.

Aceasta
lanseaz proiectile la viteze mari prin expansiunea gazelor produse n
urma arderii rapide, controlate i nchise a unui combustibil.
n Romnia, Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor i al muniiilor
definete arma de foc ca fiind "arma al crei principiu de funcionare are
la baz fora de expansiune dirijat a gazelor provenite din detonarea
unei capse ori prin arderea unei ncrcturi; sunt asimilate armelor de foc
i ansamblurile, subansamblurile i dispozitivele care se pot constitui i
pot funciona ca arme de foc".
[1]

Referat - Balistica judiciara
Balistica judiciara este o ramura distincta a tehnicii criminalistice, destinata
examinarii armelor de foc si urmelor acestora, prin metode si mijloace tehnico-
stiintifice specializate, in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost
folosita o arma la comiterea unei infractiuni si al identificarii sale.
Balistica judiciara reprezinta o adaptare a cunostintelor de balistica generala la
specificul activitatii organelor judiciare, nu odata confruntate cu cauze in care
faptuitorii au folosit arme de foc.
Balistica generala are o sfera mai larga de cercetare, impusa de sarcinile
specialistilorce activeaza in domeniul proiectarii, fabricarii si folosirii armelor si
a munitiilor in scop de atac sau de aparare, balistica judiciara isi propune sa
identifice o arma dupa urmele lasate pe tub, sa determine distanta de la care
s-a tras, sa stabileasca vechimea aproximativa a impuscaturii etc..
De aceea sunt cunoscute cateva domenii distincte privitoare la :
-balistica interioara, care studiaza fenomenele ce se produc in canalul tevii
armei dupa percutare;
-balistica exterioara, care examineaza fenomenele ce se produc din momentul
in care glontul paraseste gura tevii si pana la atingerea tintei;
-balistica tintei, care are drept scop cercetarea fenomenelor ce se produc prin
atingerea acsteia de catre glont sau proiectil.
Adaptand cerintelor sale rezultatele cercetarilor din balistica generala, balistica
judiciara studiazam armele de foc si urmele acestora, prin metode si mijloace
tehnico-stiintifice moderne, in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost
folosita o arma de foc la savarsirea faptei si a identificarii sale, apoi a
tragatorului. Cunoasterea notiunilor de balistica judiciara, atat de organele de
urmarire penala, cat si de instantele de judecata, este tot mai necesara, pe
masura ce numarul faptelor penale savarsite prin folosirea armelor de foc este
in continua crestere. Avem in vedere si diversificarea si perfectionarea
armamentului usor, folosit de grupe de comando, teroristi sau alte persoane
ce prezinta pericol pentru societate.
2. Obiect.
Balistica judiciara studiaza armele de foc, munitia si urmele acestora,create
pe corpul sau imbracamintea persoanei ori pe alte obiecte. Armele de foc sunt
foarte variate in ceea ce priveste constructia si functionarea lor. Balistica
judiciara studiaza doar armamentul usor folosit de infanterie, a carui
manipulare este mai comoda.
Este controversata problema care-si propune sa stabileasca daca studierea
armelor defoc si a urmelor impuscaturii intalnite pe corpul victimei ar apartine
criminalisticii sau medicinei legale. Pana ce literatura de specialitate va reusi
eel putin sa apropie cele doua puncte de vedere contradictorii, organele
judiciare, expertii criminalisti si medicii legisti trebuie sa colaboreze, pentru
aflarea adevarului in procesul penal.
Problemele controversate la care ne-am referit constituie inca o dovada in
sprijinulafirmatiei potrivit careia, desi criminalistica are un obiect de studiu
propriu, ne se poate dezvolta fara o stransa colaborare cu alte stiinte, intre
care un loc important il ocupa medicina legala, chimia, fizica etc. aceasta
observatie este deopotriva valabila si pentru balistica judiciara.
3.Sarcinile balisticii judiciare.
Sarcnile balisticii judiciare revin organelor judiciaresi expertilor criminalisti. O
enumerare chiar succinta a acestor sarcini, indiferent ca revin organelor
judiciare sau expertilor, se refera la urmatoarele:
a. Descoperirea armelor de foc si a munitiilor folosite. Este prima grija a
organelorjudiciare, sosite la fata locului pentru a putea asigura identificarea si
prinderea tragatorului.
b. Descoperirea si studierea urmelor lasate de intrebuintarea unei arme de
foc. In aceasta activitate sunt antrenate echipe mixte din care, in mod
obligatoriu, trebuie sa faca parte, pe langa organele de urmarire penala
(politist, procurer), medicul legist, expertul criminalist, alti specialist!.
c. Verificarea tehnica a armei. Aceastasarcina revine, in primul rand, ofiterului
de politie specializat in probleme de armament si munitii, in ceea ce priveste
primele constatari efectuate la fata locului; apoi expertul criminalist, in
laborator, unde exista mijloace tehnice adecvate, va clarifica aspectele de
detaliu ale chestiunilor in discutie..
d. Examinarea gloantelor si tuburilor. Esteo activitate complexa, care se
desfasoaratot in doua etape. Primele cercetari se fac la fata locului de catre
ofiterul de politie specializat in probleme de armament si munitii, iar daca sunt
necesare si alte precizari, se continua examinarea de catre expertul criminalist.
Aceasta sarcina prezinta un interes particular deoarece ca urmare a examinarii
gloantelor si tuburilor, se pot afla date utile pentru identificarea armei cu care
s-a tras si, in cele din urma, a tragatorului.
O alta grupa de sarcini, deosebit de importante, care revin, in principal,
expertului criminalist, se refera la: stabilirea directiei si distantei de tragere,
examinarea orificiului de intrare si a orificiului de iesire, stabilirea imprejurarii
privitoare la inlocuirea unor piese originale ale armei cu unele piese straine.
De asemenea, tot expertul criminalist trebuie sa stabileasca si alte detalii
privitoare launghiul de tragere, natura materialului din care sunt confectionate
gloantele.

Noti nerale despre armele de foc si munitiile folosite de acestea

1. Armele de foc.
Organele judiciare trebuie sa aiba cunostinte elementare privitoare la armele
de foc, pentru a putea sa identifice armele folosite la savarsirea unei
infractiuni, sa caute si sa valorifice urmele impuscaturii, si, mai ales, sa stie
care sunt limitele expertizei criminalistice in acest domeniu. De asemenea,
organele judiciare trebuie sa inteleaga si sa interpreteze rapoartele de
expertiza criminalistica in totalitate, si nu numai concluziile acestora, asa cum
se intampla de foarte multe ori. In timp ce balistica militara studiaza o imensa
varietate de arme de foc, balistica judiciara cerceteaza numai armele usoare,
numite si arme de mana. Orice arma, care prezinta interes pentru
criminalistica, este alcatuita din trei parti principale: teava, ansamblul
mecanismelor si patul sau manerul.
a.Teava.
Dupa scopul urmarit prin constructia armei, teava poate fi ghintuita, atunci
cand trebuie sa asigure forta si viteza necesare proiectului, sau lisa, atunci
cand trebuie sa asigure doar forta si directia alicelor, cum este arma de
vanatoare. Teava este construita dintr-un otel special, care trebuie sa reziste
la presiunea puternica dezvoltata de aprinderea pulberii in momentul
declansarii focului si sa dirijeze proiectilul sau alicele pentru a ajunge la tinta.
b. Ansamblul mecanismelor.
Este alcatuit din mai multe piese, in functie de destinatia armei: ,,foc cu foc"
sau foc automat. Intre aceste piese intalnim: inchizatorul, gheara extractoare,
percutorul, ejectorul etc. Studiul acestor piese este un aliaj mai dursi, de
aceea, lasa pe acesta urme utile cercetarii criminalistice.
c. Patul sau manerul.
Are rolul de a usura folosirea armei, atenuind puterea reculului. Desi prezinta
un interes mai redus in raport cu primele 2 elemente, trebuie cunoscut si
cercetat, deoarece pe el se pot imprima urmele digitale ale tragatorului sau
unele pete de sange.
2. Clasificarea armelor de foc.
Se pot face clasificari ale armelor dupa mai multe criterii:
a. Dupa destinatie:
- arme militare (pusti, pistoale, carabine etc.);
- arme de aparare apropiata (revolvere, pistoale);
- arme de vanatoare;
- arme sportive de tir;
- arme cu destinatii speciale (pistoale de semnalizare, de lansat rachete, de
alarma, cu gaze lacrimogene etc.)
b. Dupa lungimea tevii. Potrivit acestui criteriu sunt cunoscute arme cu teava
lunga, arme cu teava mijlocie si arme cu teava scurta. Din prima subgrupa fac
parte carabinele si armele de vanatoare, iar din cea de-a doua subgrupa fac
parte pistoalele automate. Armele din a treia subgrupa prezinta un interes
deosebit in criminalistica, deoarece, fiind cele mai usoare si mai comod de
purtat, sunt frecvent folosite la savarsirea faptelor impotriva vietii si integritatii
corporale: accidente, sinucideri, omucideri sau ucideri din culpa. Sunt cuprinse
aici toate tipurile de pistoale si revolvere. Din punct de vedere tehnic,
pistoalele pot asigura trageri semiautomate, iar cu revolverele se pot face
numai trageri repetate sau ,,foc cu foc",
c. Dupa constructia canalului tevii exista arme cu teava lisa (dreapta, neteda).
Din prima categoric fac parte armele militare si, in mod exceptional, armele de
vanatoare cu destinatie speciala. Ghinturile sunt ridicaturi delimitate de santuri
paralele, care, in interiorul tevii, au o directie elicoidala. Diametrul tevii,
masurat intre doua santuri opuse, corespunde de regula, diametrului glontului.
Diametrul tevii, masurat intre doua ghinturi (plinuri), corespunde calibrului
armei si este mai mic decat diametrul glontului. Diferenta de diametru asigura
trecerea fortata a glontului prin teava si imprimarea unei miscari de invartire in
jurul axei proprii. Aceasta miscare continua pana la atingerea tintei si ii asigura
cresterea puterii de infrangere a rezistentei opuse de aer si apoi de tinta.
Studiul ghinturilor si al santurilor prezinta interes in expertiza criminalistica
pentru identificarea armei cu care s-a tras, dupa urmele caracteristice lasate
de ghinturi de proiectil. Se stie ca numarul, latimea, directia si unghiul de
rasucire al ghinturilor difera fiecare tip de arma. Majoritatea armelor de
vanatoare nu au plinuri (ghinturi) si goluri (santuri), ci interiorul tevii este
neted, sters, de unde si denumirea de teava lisa.
d. Dupa modul de functionare se disting arme neautomate (,,foc
cu foc"), semiautomate si automate.
Armele neautomate fac parte din prima generatie a armelor de foc. Ele au cea
mai simpla constructie si pentru fiecare impuscatura tragatorul trebuie sa
manevreze inchizatorul, pentru a introduce un cartus in camera de explozie, sa
asigure inchiderea, apoi sa apese pe tragaci. Dupa fiecare tragere trebuie
manevrat inchizatorul, pentru ca gheara extractoare sa scoata tubul din
locasul tevii, iar ejectorul sa il arunce afara. Se fac alte manevre pentru
trecerea unui cartus din magazie in camera de explozie.
Armele semiautomatesunt astfel construite, incat forta gazelor asigura
mai intai punerea in miscare a priectilului tras, apoi ejectarea tubului tras si
reincarcarea cu un alt cartus, din magazie (incarcator). Este deci asigurata
numai incarcarea, deoarece pentru o noua tragere este necesara o alta
apasare pe tragaci. In ultimii ani, numarul armelor semiautomate (si cu atat
mai mult al celor neautomate) scade tot mai mult in favoarea armelor
automate.
Armele automateau un sistem al mecanismelor de tragere foarte complex,
care ofera posibilitatea tragatorului sa execute focuri in serie printr-o singura
apasare pe tragaci (serii scurte sau serii lungi, privind intregul mcarcator).
Cadenta de tragere la cele mai noi tipuri este atat de marita, meat se poate
ajunge la cateva lovituri pe secunda.
e. Dupa calibru, armele se impart in arme cu calibru mic, mijlociu si mare.
Armele de calibru mic sunt cele care au calibrul pana la 6,35 mm. Cele cu
calibru mijlociu sunt cele cuprinse intre 6,35 mm si 9 mm, iar cele de calibru
mare depasesc 9 mm. Pentru armele cu teava ghintuita calibrul reprezinta
distanta in milimetri masurata intre doua tipuri opuse. Pentru armele cu teava
lisa, calibrul este dat de numarul de bile de plumb necesar pentru acoperirea
diametrului tevii. Se ia ca baza de calcul numarul de bile (alice ) ce poate fi
fabricat dintr-un fund de plumb (cca.500gr). Deci, din aceeasi cantitate de
metal, va rezulta un numar de bile mai mare, daca diametrul lor este mai mic,
si un numar mai mic de bile (alice), dar cu diametrul mai mare.
f. Dupa fabricatie, distingem arme produse in intreprinderi mecanice de inalta
tehnicitate (fabrici de armament) si arme produse artizanal. Ambele categorii
prezinta interes pentru organele judiciare si experti, deoarece fiecare
producator imprima pe arma importante repere ce folosesc la identificare;
armele artizanale, destul de raspandite, pun probleme deosebite, pentru ca,
de foarte multe ori, sunt produse unicate. La aceasta ultima categoric,
expertul criminalist va trebui sa stabileasca, in primul rand, daca pot fi folosite
la tragere sau daca indeplinesc conditiile tehnice pentru a fi calificate arme de
foc.
3. Munitiile armelor de foc.
Pe langa cunostintele elementare privitoare la armele de foc, organle judiciare
trebuie sa cunoasca si datele principale privitoare la constructia cartuselor
folosite la aceste arme. In acest domeniu, sarcini de mare raspundere revin
expertului criminalist, dar si organelor judiciare trebuie sa stie cum se prezinta
cartusele abandonate la locul faptei sau pierdute, trase sau netrase,
dimensiunea lor etc.
A. Cartusele pentru arme cu teava ghintuita.
Oricare ar fi calibrul armei, la un cartus distingem urmatoarele elemente de
constructie: glontul, tubul, capsa si pulberea.
a. Glontul (proiectilul)se prezinta sub forma gloantelor, alicelor sau
mitralierelor; acestaeste format din metal si din alte componente, in functie de
destinatia data de fabricant. Dupa acest criteriu exista gloante obisnuite si
gloante cu destinatie speciala. Un glont obisnuit este fabricat din metal.
Primele cartuse construite de industria de armament erau formate dintr-un
singur tip de metal: cupru sau plumb. Intrucat aceste metale sunt foarte moi,
au trebuit sa fie acoperite cu o camasa otelita, pentru a se asigura
patrunderea tintei. In ultimii ani, pentru camasa care acopera miezul glontului,
fabricat tot din otel, sunt folosite oteluri speciale, mai ales pentru varful
glontului. Gloantele speciale au constructii diferite, dupa destinatia data de
proiectant si fabricant. Sunt cunoscute gloante perforante, trasoare, incendiare
etc., sau cu destinatii multiple: perforant-incendiare, perforant-incendiare
trasoare etc. Forma glontului difera tot dupa destinatia data. Diametrul
glontului este mai mare la mijloc, mai redus la baza si din ce in ce mai mic
spre varf. Atat baza, cat si varful glontului pot primi forme diferite, in raport de
tipul armei si, mai ales, de destinatia data de proiectant.
b. Tubul cartusului. Este construit din metal si are dimensiuni (lungime si
diametru) diferite, dupa calibrul si tipul armei. Se folosesc metale sau aliaje
care sa asigure rezistentadar si maleabilitatea dorita. Tubul are o forma
apropiata de un trunchi de con, cu diametrul mai mare la baza si mai mic spre
locul de fixare a cartusului. Baza, numita rozeta, prezinta un sant in care va
patrunde gheara extractoare, iar varful are diametrul mai mic, corespunzator
diametrului camerei de explozie si unde se fixeaza glontul.
In interiorul tubului se introduce pulberea exploziva, iar la baza lui este fixata
capsa.
c. Capsa este construta dintr-un metal moale, cu peretii subtiri, in care se
depun substante explozive, care se aprind foarte usor la declansarea focului si
atingerea ei de capul acului percutor. Cele mai folosite sunt fulminatul de
mercur si stibiatul de plumb.
d. Pulberea (praful de pusca). Este alcatuita dintr-un amestec de substante
care, prinaprindere, produc gaze si o presiune foarte puternica, de aproximativ
3500 atmosfere, asigurand viteza si forta de patrundere a glontului, dirijat
spre gura tevii. La inceputul industriei de armament si munitii s-a folosit
pulberea neagra, numita si pulbere cu fum a carei compozitie de baza o
constituie azotarul de potasiu. Treptat, ea a fost aproape in intregime
inlocuita, pana in prezent, la cartusele destinate armelor cu teava ghintuita se
utilizeaza pulberile coloidale, denumite si pulberi fara fum. La fabricarea lorse
utilizeaza piroxilina si nitroglicerina, in amestec cu alti compusi, de importanta
secundara.
B.Cartusele pentru armele cu teava lisa.
La un cartus pentru armele cu teavalisa distingem urmatoarele elemente de
constructie: proiectilul, tubul, capsa, pulberea, bura si rondelul.
a. Proiectilul pentru cartusul armei de vanatoare il constituie, de cele mai
multe ori,alicele s.i mitraliile si, mult mai rar, glontul. Alicele si mitraliile sunt
bile de plumb cu diametre diferite, iar gloantele au o constructie speciala, care
le deosebeste de cele ale armelor cu teava ghintuita.
b. Tubul cartusului este construit, de regula, din carton si mai rar din metal
sau aliaje.
In ultimul timp, locul cartonului a fost luat de materialele plastice. Oricare ar fi
materialul folosit la constructia corpului tubului (carton, material plastic), baza
(rozeta) este construta intotdeauna din metale moi sau diferite aliaje.
c. Capsa este fixata la baza rozetei si contine explozivi care se aprind la
atingerea decatre capul arcului percutor. Se folosesc aceiasi explozivi ca si
cartusul armei cu teava ghintuita. Spre deosebire de capsa cartusului pentru
arma cu teava ghintuita, care se foloseste o singura data, la cartus.ul armei de
vanatoare capsa poate fi ianlocuita cu usurinta de catre tragator; acest fapt
ajuta organul judiciar si expertul criminalist sa stabileasca de cate ori a fost
inlocuita capsa, deci la cate trageri a fost
folosit acelasi cartus., dupa inlocuirea capsei.
d.Pulberea folosita la cartusele armei de vanatoare este pulberea cu fum si
are acelasi scop: De a dezvolta, prin aprindere, gaze a caroro presiune sa
dirijeze proiectilul (alice, mitralii, glons) spre gura tevii.
e. Bura. In fabricile de munitii se foloseste o pasla din care se confectioneaza
un perete despartitor intre pulbere si alice. De aceea, o intalnim numai la
prima tragere pt. ca la tragerile urmatoare cu acelasi cartus este confectionata
de tragatori din fragmente de textile, hartie obisnuita sau chiar hartie de ziar.
Org. de cercetare penala o cauta cu mult interes in timpul cercetarii la fata
locului pt. ca poate contribui la
identificarea armei cu care s-a tras, apoi la identificarea tragatorului.
f. Rondela. Dupa cum o anticipa denumirea, este un capac de carton aplicat la
gura cartusului, pt a asigura inchiderea si protejarea incarcaturii. Prezinta
interes pt ca poarta imprimat pe ea calibrul cartusului. Ajuta la identificarea
calibrului armei atunci cand la locul faptei se gaseste un cartus netras. Uneori,
dupa terminarea tragerilo, raman cartuse in apropierea locului unde s-a aflat
tragatorul in momentul declansarii focului..
Elementele tragerii:
Pentru examinarea urmelor impuscaturii, pentru stabilirea distantei si
a directiei de tragere, este necesar a se avea in vedere mai multe elemente:
1. Viteza proiectilului este in functie de tipul si cantitatea de pulbere, de
greutatea proiectilului si de lungimea tevii (la tevile cu arta scurta 300-400
m/s, la armele cu teava lunga peste 800 m/s).
2. Traiectoria este linia curbata descrisa de centrul de greutate al proiectilului
in drumul parcurs de la iesirea din teava pana la tinta. Ea este influentata nu
numai de forta gravitationala, ci si de rezistenta aerului, forta si directia
vantului, alti factori admosferici.
3. Bataia armei este distanta maxima la care poate sa ajunga un proiectil;
intereseaza bataia eficace, adica distanta la care proiectilul isi mentine precizia
si forta districtiva si depinde in primul rand de viteza initiala a glontului.
Urmele formate prin folosirea armelor de foc
Se intelege pe de o parte urmele create de arma pe cartusul tras, cat si
urmele impuscaturii create pe corpul victimei sau pe obeictele asupra carora
si-au exercitat actiunea proiectilul, ceilalti factori suplimentari de tragere.
A. Urmele formate de arma pe cartus:
1. Urmele de pe tub: se formeaza in trei etape succesive: incarcarea, tragerea
si extragerea tubului tras. Mecanismele ce concura la formarea urmelor sunt:
percutorul, peretele frontal al inchizatorului, gheara extractoare, pragul
aruncator si peretii camerei de detonare.
In momentul incarcarii se formeaza urme dinamice longitudinale pe
peretii laterali ai tubului prin impingerea cartusului din camera de detonare; se
formeaza si urma ghearei extractoare care prinde rozeta sau gulerul tubului.
In momentul tragerii apar urmele percutorului si ale peretelui frontal al
inchizatorului ce se formeaza pe fundul cartusului.
In momentul extragerii tubului se imprima pe rigola urmele ghearei
extractoare, iar pe fundul tubului urmele pragului aruncator.
2. Urmele de pe glont au un caracter dinamic si reflecta caracteristicile
constructiei interioare a tevii ghintuite (ex. urme ale plinurilor, ale flacurilor
ghintuite, ale spatiilor dintre ghinturi). Pot aparea si deformari ale glontului
daca acestea au un calibru mai mare decat al armei cu care a fost tras.
B. Urmele de impuscare: se intelege urmele specifice formate de proiectil, cat
si urme secundare.
1. Urmele principale: sunt rezultatul actiunii directe; se intalnesc sub trei
forme:
a. urme de perforare: apar cand proiectilul a traversat intreg corpul; le sunt
specifice 3 elemente: orificiul de intrare, canalul si orificiul de iesire. Pe corpul
uman orificiul de intrare se caracterizeaza prin lipsa de tesut, diametrul sau
fiind apropiat de cel al proiectilului; orificiul de iesire nu prezinta lipsa de tesut,
iar canalul de perfoare nu prezinta in toate cazurile o forma rectilinie. Pe
imbracaminte sau pe alte obiecte din material textil, orificiul de intrare este
mai mic decat cel de iesire, orificiile de iesire prezentand si rupturi in cruce. In
cazul urmelor formate in obiectele lipsite de elasticitate, orificiul de intrare este
mai mare decat diametrul proiectilului, fiind vorba de o rupere sau de o
sfaramare.
b. urme de patrundere sau canale oarbe: cand glontul patrunde in corp fara a
mai iesi, deci au un orifiu de intrare si un canal infundat.
c. urme de ricosare: cand glontul este deviat de obiect si constau in adancituri
sau zgarieturi functie de unghiul de lovire si de natura obstacolului.
2. Urmele secundare: sunt rezultatul actiunii unor factori suplimentari ai
tragerii. Sunt impartite in doua mari categorii:
a. formate indiferent de distanta de tragere:
inelul de frecare: sau de stergere: creat prin depunerea pe marginea
orificiului de intrare a unor particile de unsoare, praf, urgina sau orice alta
substanta aflata pe suprafata proiectilului;
inelul de metalizare: depuneri de particule metalice desprinse de pe
suprafata proiectilului in momentul perforarii unor obiecte cu un anumit grad
de densitate, intalinit la strabarea unor oase plate ale corpului uman.
b. formate la tragerile cu teava armei lipita nde corp sau la mica distanta:
rupturile provocate de gaze: in cazul tragerilor de la distante mai mici de 10
cm si au o forma stelara;
urmele gurii tevii: se formeaza prin lipirea acesteia de corp;
arsurile: sunt tipice mai ales in cazul armelor automate;
urmele de funingine: sunt rezultate din combustia incarcaturii de pulbere si
depind de calitatea substantei explozive si de distanta de tragere;
tatuajul: ca urmare a patrunderii in piele a resturilor de pulbere neagra sau
arsa incomplet;
urmele de unsoare: apar sub forma de stropi depusi in jurul orificiului de
intrare mai ales la primele focuri.

Particularitatile cercetarii la fata locului a armelor de foc si a urmelor acestora
A. Descoperirea si fixarea armelor de foc si urmelor acestora:
Descoperirea armelor de foc si a munitiei nu prezinta dificultati in cazul
sinuciderii sau a incercarilor de disimulare a omorului printr-o sinucidere. In
majoritatea cazurilor autorul cauta sa se debaraseze de arma, fie ascunzand-o,
fie aruncand-o. De multe ori arma trebuie cautati in alte locuri decat cele in
care a fost comisa fapta, recurgandu-se la mijloace tehnice adecvate (ex:
detectorul de metale, electromagneti puternici, instalatii de gammagrafiere sau
cu aparatura rentgen portabila). Consemnarea, fixarea pozitiei si a starii
armelor se face cu mijloace precum proces-verbal, schita, fotografiere, filmare,
inregistrare pe banda videomagnetica fara a se omite nici un detaliu, nici un
element necesar clarificarii imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea.
B. Ridicarea armei de foc si a munitiei descoperite la locul faptei: se
realizeaza in conditii impuse de necesitatea protejarii urmelor tragerii, a
urmelor de maini sau de natura biologica aflate pe corporile delicte.
C. Stabilirea distantie si a directiei de tragere: activitatile destinate
stabilirii acestor imprejurari se desfasoara in principal cu prilejul cercetarii
locului faptei, ele continuand daca este nevoie si in procesul examinarilor
criminalistice de laborator, concomitent cu examenul medico legal al corpului
victimei. In cazul tragerilor efectuate in limita de actiune a factorilor
suplimentari (trageri fara distanta sau de la mica distanta), stabilirea distantei
si a directiei este relativ usoara. In cazul tragerilor efectuate de la distanta
este necesar sa se studieze mai intai orificiile de intrare si de iesire pentru a se
stabili din ce parte a venit proiectilul. Pentru stabilirea cat mai exacta a
directiei sau locului din care s-a tras, trebuie avuti in vedere si factori care pot
determin modificari ale traiectoriei (vantul, ploaia, diverse obstacole ce
provoaca ricosari).
Expertiza balistica criminalistica a armelor de foc si a urmelor acestora
1. Examinarea tehnica generala a armelor de foc:
Expertiza balistica judiciara este una dintre cele mai complexe examinari la
care sunt supuse armele de foc, munitia si urmele acestora, cat si
imparejurarile legate de folosirea lor.
Problemele principale la care este chemat sa dea raspuns specialistul
balistician sunt:
1. determinarea tipului, modelului si calibrului armei;
2. stabilirea starii de functiune a unei arme: pentru a se putea clarifica doua
aspecte esentiale: daca o arma se putea declansa accidental si dacao arma
deteriorata, cu piese lipsa, putea fi totusi folosita.
3. examinarea munitiei: are rolul de a stabili tipul, modelul si anul de fabricatie
al cartuselor, interesand starea lor tehnica.
B. Expertiza urmelor formate de armele de foc:
1. expertiza urmelor principale ale tragerii: consta in examinarea orificiilor de
intrare si de iesire, a canalelor formate atat pe corpul uman, cat si pe obiectele
pe care glontul a intrat in contact pentru a se stabili daca orificiile sunt sau nu
consecinta unei arme de foc.
2. expertiza urmelor secundare ale tragerii: este destinata descoperiri si
examinarii urmelor apartinand factorilor secundari. Presupune mai multe
etape:
a. examinarea preliminara: se foloseste microscopul optic, insa nefiind
concludent se mai utilizeaza si;
b. examinarea chimica: sunt puse in evidenta urmele suplimentare de
impuscare existente in jurul orificiului de intrare, in teava armei si pe mana
tragatorului.
c. examinarile spectrale: servesc la punerea in evidenta a particulelor de
cupru, plumb s.a. existente in urmele suplimentare.
d. alte tehnici de descoperire sau delimitare: se bazeaza pe examinarea
radiatiilor infrarosii.
e. metode de certitudine: printre tehnicile de varf se numara:
microscopia electronicp cu baleiaj: permite o analiza punctuala a particulelor
de pulbere descoperite pe mana tragatorului.
microspectrofotometria in radiatii infrarosii: efectuata cu un aparat de tip
Nanospec permite analiza unor pulbere cu diametrul sub 20 milimicroni.
C. Ientificarea armelor de foc dupa urmele formate pe glont si pe tubul
cartusului:
1. Identificarea armei dupa urmele formatem pe glont: presupune o delimitare
a cercului armelor suspecte, prin excluderea din sfera cercetarilor a celor care
nu corespund caracteristicilor reflectate de glont. Pentru obtinerea modelelor
de comparatie se efecuteaza trageri experimentale cu armele examinate.
2. Identificarea armelor dupa urmele lasate pe tubul cartusului: captarea
tuburilor de comparatie se face mai usor prin folosirea de pilda a unor saculete
ori sertarase prinse in dreptul carcasei inchizatorului. Examinari comparative
se pot efectua si pe baza mulajelor obtinute dupa interiorul camerei de
detonare, compararea realizandu-se intre tubul cartusului in litigiul si mulajul
experimental.
Alte probleme rezolvate de expertiza balistica criminalistica a armelor
de foc:
1. Refacerea inscriptiilor stantate pe arme: este necesara pentru stabilirea
locului de provenienta a armei, modelului, anului de fabricatie etc. Metodele
curente de refacere sunt:
a. metoda chimica: este bazata pe reactia diferita a partilor metalice cu
densitate mai mare sub actiunea unui reactiv.
b. metoda feromagnetica: consta in aderarea selectiva a particulelor metalice
la suprafata armei, magnetizata in prealabil.
c. metoda electrochimica: este considerata ca fiind cea mai sigura, rapida si cu
posibilitati de repetare.
2. Examinari "acustice prespun examinarea urmelor sonore ale impuscaturii,
armarii si percutiei.

Alte genuri de examinari balistice
1. Examinarea armelor de foc atipice si a armelor de fabricatie artizanala: cele
mai adesea privesc armele de fabricatie artizanata, ori improvizatii de arme,
unele confectionate din tevi de calorifer.
2. Examinarea urmelor lasate de pistoale de implantat bolturi care desi nu
sunt incluse in categoria armelor de foc sunt apte sa produca leziuni mortale.
3. Examinarea armelor de alarma si de aparare: urmareste stabilirea tipului de
teava, de regula obturata, destinata numai gazelor