Sunteți pe pagina 1din 26

TEZĂ ANUALĂ

Prezentarea a persoanei şi a obiectelor


spre recunoaştere.

Chişinău 2014
CUPRINS:
INTRODUCERE

§ I. Caracteristici generale a mijloacelor speciale de obţinere a declaraţiilor

§ II. Pregătirea în vederea pezentării spre recunoaştere

§ III. Ordinea procesuală de efectuare a prezentării spre recunoaştere

1.1 Recunoaşterea după fotografie

§ IV. Altele modalităţi posibele de prezentare spre recunoaştere

1.2 Recunoașterea după semnalmentele statice


1.3 Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor după mers
1.4 Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire

2
INTRODUCERE

Prezentarea spre recunoaștere este unul din compartimentele de bază .


Totodată, reprezintă și una din activitățile realizate în cadrul anchetei
penale,activitate reglementată procesual. (art.116 117 CPP.RM). Relevanța ei
rezidă în faptul că aceastaconstituie un mijloc de constatare faptelor cu
semnificație probantă. Așadar, datorită prezentării spre recunoaștere se pot obține
date care vor dovedi în mod direct sau indirect,conexiunea unei persoane anumite
cu fapta ilicită concretă sau vor fi scoase la iveală alte circumstanțe esențiale ale
activității infracționale.

În ceea ce privește aspectele explicative, în legătură cu prezentarea pentru


recunoaștere, în literatura de specialitate nu există divergențe de opinii.
Astfel, propunem următoarea definiție,întrucît ilustrează vast esența prezentării
spre recunoaștere.
Prezentarea pentru recunoaștere este o activitate desfășurată în scopul
identificării persoanelor, cadavrelor, obiectelor și animalelor are au legătură
cu cauza, prin intermediul anumitor persoane care le-au perceput în împrejurări
determinate de săvîrșireaunei infracțiuni sau unui alt fapt juridic, reținînd în
memorie semnalmentele și caracteristicileobiectelor de îmbrăcăminte ale acestora.

După cum reiese din definiția sus menționată,


prezentarea pentru recunoaștere opereazăcu subiecțiși obiecte. Subiecții recunoașterii
sunt, deseori martorii, victimele și chiar învinuitulsau inculpatul. În ceea ce
privește obiectele, sunt supuse recunoașterii atît persoane, lucruri,cadavre, animale
cît și fotografii ale acestora.

3
Prezenta teza, are drept obiectiv evidențierea acelor momente, care se referă
înexclusivitate la prezentarea pentru recunoaștere a persoanelor vii. Anume această
categorie prezintă un interes practic deosebit, nu numai datorită
frecvenței, dar și a eventualelor repercusiuni negative pe care le-ar putea genera
falsele identificări.
În cadrul rereferatului respectiv, intenționez să analizez atît aspectele
teoretice, cît și cele practice care vizează prezentarea spre recunoaștere:
modalitățile ei, regulile de desfășurare a acesteia, probleme și obstacole, momentele
psihologice, date statistice ș.a.

4
§ I. Caracteristici generale a mijloacelor speciale de
obţinere a declaraţiilor
Probele reprezinta acea categorie juridica ce consta în anumite împrejurari,
realitati, întâmplari denumite generic elemente de fapt care servesc la aflarea
adevarului si realizarea scopului procesului penal, respectiv constatarea la
timp si în mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice
persoana care a savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si
nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Categorie juridica distincta, mijloacele de proba pot fi definite ca fiind
izvorul probei, adica acele mijloace care pun în evidenta proba prin care pot fi
constatate elementele de fapt care pot servi ca proba în procesul penal Acestea
fiind mijloace legale prin care se administreaza probele, mijloacele de proba
au, deci, menirea sa descopere elementele de fapt care constituie probe.
Asa cum remarca si literatura de specialitate, cele doua notiuni trebuie
delimitate întotdeauna cu precizie. În nici un caz, o împrejurare de fapt care
conduce la o concluzie de vinovatie ori de nevinovatie nu poate fi confundata
cu mijlocul prin care o asemenea împrejurare este cunoscuta sau demonstrata.
A.MIJLOACELE DE PROBĂ ORALE
Cadrul mijloacelor de proba este expres prevazut în legea procesual penala,
iar la prima subcategorie, mijloacele de proba orale, sunt enumerate:
1. declaratiile învinuitului sau inculpatului;
2. declaratiile partii vatamate, partii civile si partii
responsabile civilmente;
3. declaratiile martorilor;
4. confruntarea;
5. prezentarea pentru recunoastere.1

1
Tudor Osoianu, Perfecţionarea reglementării actelor de urmărire penală. Chişinău 1999.
5
1. Declaratiile învinuitului sau inculpatului
Fara îndoiala învinuitul este figura centrala a procesului penal, deoarece
întreaga activitate procesuala se desfasoara în vederea dovedirii activitatii
infractionale a acestuia si tragerii acestuia la raspundere penala, dar acest
aspect a fost mai bine detaliat în cadrul Capitolului IV, ÎNCEPEREA
URMĂRIRII PENALE, acum nemaioprindu-ne pentru analizarea acestui
mijloc de proba oral prevazut de legea procesual penala.
2. Declaratiile partii vatamate, partii civile si partii responsabile
civilmente
Solutionarea cauzelor penale nu este posibila fara stabilirea cu exactitate a
situatiei de fapt si a împrejurarilor legate de situatia faptuitorului. Astfel, pe
lânga declaratiile învinuitului sau inculpatului, la aflarea adevarului în cauza,
o contributie substantiala pot aduce si declaratiile celorlalte parti în procesul
penal, respectiv ale partii vatamate, partii civile si partii responsabile
civilmente.
În întelesul legii, partea vatamata este persoana care a suferit prin
infractiune o vatamare fizica, materiala sau morala, daca participa la procesul
penal. Persoana vatamata care exercita actiunea civila în cadrul procesului
penal se numeste parte civilă. Dupa cum este cunoscut, constituirea ca parte
civila nu se poate face decât în vederea repararii pagubelor pricinuite prin
infractiune. În conformitate cu prevederile legale, persoana vatamata se poate
constitui ca parte civila atât împotriva învinuitului sau inculpatului, cât ti
împotriva partii responsabile civilmente, care potrivit legii procesual penale
este persoana care este chemata în procesul penal, sa raspunda potrivit legii
civile, pentru pagubele pricinuite prin fapta învinuitului sau inculpatului.
Ascultarea partii vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente
reprezintă o obligaţie a organului de cercetare penală.
Cât priveste functia declaratiilor acestor parti din procesul penal, literatura
de specialitate este unanima în a sublinia ca acestea sunt de natura sa
6
reliefeze2 diversele elemente de fapt care pot servi la aflarea adevarului, ca
proba, cu referire la fapta savârsita, modul de comitere, participantii la
infractiune, urmarile produse s.a.m.d.
Ascultarea acestor parti poate fi facuta numai daca sunt îndeplinite anumite
conditii, astfel:
· organul de cercetare penala sesizat despre savârsirea infractiunii
sa fi dispus începerea urmaririi penale în cauza care face obiectul ascultarii;
· daca, potrivit legii, începerea urmaririi penale se face numai la
plângerea prealabila a persoanei vatamate ori la sesizarea sau autorizarea
organului expres prevazut, organul de cercetare penala este obligat -înainte de
a trece la ascultarea partilor- sa îndeplineasca conditiile prevazute de lege.
În ceea ce priveste valoarea probatorie, ca si în cazul celorlalte mijloace de
proba, declaratiile partii vatamate, partii civile si ale partii responsabile
civilmente -facute în cadrul procesului penal- pot servi la aflarea adevarului
numai în masura în care sunt coroborate cu faptele si împrejurarile ce rezulta
din ansamblul probelor administrate în cauza.
Regulile generale, statuate de tactica criminalistica, si generalizate de
experienta pozitiva a organelor de cercetare penala constau în:
· regulile stabilite pentru ascultarea învinuitului sau inculpatului se aplica
în mod corespunzatori în cazul ascultarii uneia din persoanele mentionate mai
sus;
· partea responsabila civilmente are, în ceea ce priveste actiunea civila,
toate drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.
Dintre regulile speciale amintim:
· persoana care a suferit o vatamare prin infractiune are posibilitatea de a
opta, în sensul ca poate participa la proces fie în calitate de parte vatamata, fie
în calitate de parte civila, fie, renuntând la cele doua posibilitati, în calitate de
martor;
2
N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Parte generală, vol. 1, Editura Paideia, Bucureşti, 1993.

7
· o persoana nu poate cumula mai multe calitati procesuale în una si
aceeasi cauza penala;
· spre deosebire de partea vatamata sau partea civila, partea responsabile
civilmente nu are posibilitatea de optiune;
· în cazul infractiunilor flagrante, urmarite si judecate conform procedurii
speciale, declaratia de constituire ca parte civila se face în cuprinsul
procesului verbal de constatare.
Având în vedere ca regulile stabilite pentru ascultarea învinuitului sau
inculpatului se aplica în mod corespunzator si acestor parti din procesul penal,
ascultarea parcurge urmatoarele etape:
1. verificarea identitatii si ascultarea cu privire la datele
personale;
2. relatarea libera;
3. ascultarea dirijata sau adresarea de întrebari si ascultarea
raspunsurilor.
Declaratiile partii vatamate, partii civile si partii responsabile civilmente se
consemneaza pe coala de hârtie netipizata.
1. Declaratiile martorilor
Persoanele care pot fi ascultate ca martori;
Persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo împrejurare
de natura sa serveasca la aflarea adevarului în procesul penal poate fi ascultata
de organele judiciare în calitate de martor (art. 78 C. proc. pen.).
În principiu, orice persoana fizica fara deosebire de sex, vârsta, religie,
cetatenie, situatie sociala etc. care are cunostinta despre vreo fapta sau
împrejurare ce poate servi la aflarea adevarului intr-o cauza penala, poate
avea calitatea de martor.
De la aceasta regula exista si exceptii. Astfel, Codul de procedura penala la
art. 79 - 82 prevede anumite categorii de persoane care nu pot fi ascultate ca

8
martori decât dupa îndeplinirea unor conditii. Aceste categorii de persoane
sunt urmatoarele:3
a. Persoana obligata a pastra secretul profesional, nu poate fi ascultata ca
martor cu privire la faptele sau împrejurarile de care a luat cunostinta în
exercitiul profesiei, fara încuviintarea persoanei sau a organizatiei fata de care
este obligata a pastra secretul (art.79 alin.1 C.proc.pen.);
Calitatea de martor are întâietate fata de cea de aparator cu privire la faptele
si împrejurarile pe care acesta le-a cunoscut înainte de a deveni aparator sau
reprezentant al vreunei dintre parti (art. 79 alin. 2 C.proc. pen.).
b. Sotul sau rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt
obligate sa depuna marturie (art. 80 alin.1 C. proc. pen.).
Organul judiciar, dupa ce a stabilit ca persoana ce urmeaza sa fie ascultata
ca martor este sot sau ruda apropiata cu învinuitul sau inculpatul, are obligatia
sa-i aduca la cunostinta ca se poate abtine sa dea declaratie (art. 80 alin.2 C.
proc. pen.). Daca consimt sa dea declaratie, li se aminteste ca se supun
obligatiilor si drepturilor legale ale martorilor.
c. Persoana care are calitatea de parte în procesul penal.
Nimeni nu poate fi martor în propria sa cauza si în propriu sau interes.
Totusi, când o parte în procesul penal pierde sau renunta la aceasta calitate
poate fi ascultata ca martor (art. 82 C. proc. pen.).
d. Minorul pâna la vârsta de 14 ani.
Minorul poate fi ascultat ca martor. Pâna la vârsta de 14 ani va fi ascultat în
prezenta unuia dintre parinti ori a tutorelui sau a persoanei careia îi este
încredintat spre crestere si educare (art. 81 C. proc. pen.).
Drepturile si obligatiile procesuale ale martorilor;
a. Drepturile procesuale ale martorilor sunt urmatoarele (art. 87 C. proc.
pen.):
- de a lua cunostinta de obiectul cauzei si de a i se arata care sunt faptele
sau împrejurarile pentru dovedirea carora va fi ascultat;

3
Tudor Osoianu, Perfecţionarea reglementării actelor de urmărire penală. Chişinău 1999
9
- de a refuza sa raspunda la întrebarile care nu au legatura cu cauza;
- de a cere sa i se consemneze declaratia în modul cum o considera reala;
- de a i se restitui cheltuielile de transport, întretinere locuinta si alte
cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea sa.
b. Obligatiile procesuale ale martorilor sunt urmatoarele (art. 83 C. proc.
pen.):
- sa se prezinte la locul, ziua si ora indicata în citatie sau în mandatul de
aducere;
- sa declare tot ce stie cu privire la faptele cauzei.
Reguli ce trebuie respectate pe timpul luarii declaratiilor martorilor
- în raport cu fazele procesului penal se poate face atât în faza urmaririi
penale cât si în faza de judecata;
- organele judiciare care au dreptul sa procedeze la ascultarea martorilor
sunt, dupa caz, procurorul, organele de cercetare penala sau instanta de
judecata;
- în conformitate cu prevederile legii sunt obligate sa ia declaratii de
martori si comandantii de nave si aeronave, agenti de politie de frontiera,
precum si organele de constatare expres prevazute;
- organele de cercetare penala, ca de altfel si celelalte organe judiciare, au
datoria sa stabileasca persoanele ce urmeaza a fi ascultate în calitate de
martori, sa dispuna chemarea lor si sa asigure prezenta acestora la activitatea
procesuala;
- organele de cercetare penala sunt obligate sa citeze persoanele aratate în
plângere sau denunt, precum si cele propuse ca martori de catre parti;
- minorii, chiar daca nu au împlinit vârsta de 14 ani, pot avea calitatea de
martori, ascultarea lor facându-se în prezenta reprezentantului legal, parinte,
tutore, curator etc.;

10
- cu exceptia martorului care nu a împlinit 14 ani, celelalte categorii de
martori depun juramântul prevazut de lege, astfel :4
"Jur ca voi spune adevarul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa
sa-mi ajute Dumnezeu!" sau
"Jur pe onoare si constiinta ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde
nimic din ceea ce stiu!",
martorul care din motive de constiinta sau confesiune nu depune
juramântul va rosti formula:
"Ma oblig ca voi spune adevarul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu!"
- martorului îi revin o serie de obligatii: de a se prezenta în fata organului
judiciar, de a spune tot ce stie în legatura cu fapta ce face obiectul ascultarii si
de a nu face afirmatii mincinoase;
- martorul are dreptul la recuperarea cheltuielilor de transport, cazare si
întretinere facute în cursul procesului penal si ocazionate de prezenta sa
pentru a fi ascultat ca martor; de asemenea martorul beneficiaza de sumele de
bani ce i se cuvin, ca venit realizat din munca, pe timpul cât a lipsit de la
serviciu pentru a raspunde chemarii organelor judiciare;
- cu prilejul ascultarii martorilor este cu desavârsire interzis sa se
foloseasca mijloace de constrângere pentru a se obtine declaratii în sensul
dorit;
- ascultarea martorilor se face de regula la sediul organelor de cercetare
penala;
- sunt exceptate de la obligatia de a depune ca martor persoanele ca martor
persoanele acer sunt obligate sa pastreze secretul profesional: medicii,
avocatii, preotii, notarii s.a.;
- nu sunt obligate sa depuna ca martor sotul si rudele apropiate, ascendentii
si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele
devenite prin înfiere astfel de rude;

4
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă..., Comentariul codului de procedură penală, Editura Cartier
Juridic, Chişinău 2005
11
- pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, legea procesual penala
prevede unele dispozitii speciale, în sensul ca ascultarea se face în prezenta
unuia dintre parinti ori a tutorelui sau a persoanei careia îi este încredintat
minorul spre crestere;
- în cazul în care, din diverse motive obiective, persoana nu se poate
prezenta în fata organelor judiciare pentru a fi ascultate în calitate de martori,
organul de cercetare penala va proceda la ascultarea acestuia în locul unde se
afla;
- daca martorul nu cunoaste limba româna, ascultarea acestuia trebuie sa se
faca în prezenta unui interpret;
- daca martorul se afla în imposibilitatea de a scrie sau de a semna
declaratia data se va face mentiunea despre aceasta în declaratia scrisa;
- în situatia în care infractiunea a fost constatata în flagrant, iar faptuitorului
urmeaza sa i se aplice procedura speciala de urmarire si judecata, declaratia
martorului se consemneaza în cuprinsul procesului de constatare a infractiunii
flagrante;
- ascultarea martorilor se poate efectua si prin comisie rogatorie ori
delegare.

§ II. Pregătirea în vederea prezentării spre recunoaştere

1. Studierea materialului cauzei aceasta are drept scop stabilirea a trei


elemente importante: obiectul identificării (persoanele care urmează a fi
recunoscute) subiectul identificării (persoanele care pot face identificarea, aceștia,
după caz, fiind martorul, învinuitul, partea vătămată) și condițiile în care trebuie
făcută prezentarea spre recunoaștere.
2. Ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează să recunoască această
condiție este prevăzută expres în legislația națională, în art.116 alin.1,și anume:
”Dacă este necesar de a prezenta o persoană spre recunoaştere martorului,

12
părţii vătămate, bănuitului, învinuitului,organul de urmărire penală îi audiază pe
aceştia asupra circumstanţelor în care au văzut persoana, precum şi asupra
semnelor şi particularităţilor distinctive după care ar putea să o recunoască.
Despre aceasta se întocmeşte un proces verbal.
În cadrul ascultării prealabile, organul competent trebuie să stabilească factorii
subiectivi și obiectivi. Dintre factorii obiectivi, amintim: datele privind timpul și
distanța de la care s-a efectuat observarea, și nu în ultimul rînd, modul în care a
determinat aceste detalii – intuitiv sau în baza unor instrumentare speciale (ceas, de
exemplu). De asemenea, va indica condițiile climaterice, cele de iluminare,
prezența sau lipsa obstacolelor fonice sau fizice.
Subiectul recunoașterii, ulterior, urmează să fie întrebat dacă a cunoscut persoana
încauză, cînd și în ce ocazie a contactat cu ea anterior. Dacă vor exista dubii în
privința factorilor subiectivi, adică a posibilităților perceptive și de memorare, va fi
dispusă efectuarea fie a unei expertize medico-legale, fie dubiile vor fi verificate pe
cale experimentală.
Se va preciza neapărat modul în care s-a efectuat observarea și reținerea
informației (spontan, involuntar sau premeditat) .
Dacă persoana chemată să recunoască este în stare să recunoască persoana asupra căreia adat
declarații, v-a fi invitată să facă o descriere cât mai amănunțită a semnalmentelor,
caracteristicilor identificatoare.
Este important să reiterăm faptul că incapacitatea persoanei de a descrie
trasăturileindividuale nu denotă incapacitatea ei de a recunoaște persoana
respectivă.
Întrucît, se mizează pe faptul că atunci cînd martorul o să se aflte în contact
vizual direct cu obiectul de identificat, s-ar putea ca anumite impresii sau
momente să actualizeze reprezentarea mintală și, în consecință,să asigure
recunoașterea lor.
Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal.
Asigurarea condițiilor în care se va desfășura recunoașterea - se are în
vedere determinarea în prealabil a locului, a timpului și a ambianței în care va avea
13
loc recunoașterea.Regula generală este că prezentarea spre recunoaștere se face la
5
sediul organului de cercetare,dar în condiții asemănătoare celor care au existat în
momentul perceperei inițiale.
Din aceste considerente, apar situații cînd recunoașterea trebuie efectuate în alte
locuridecît cel al organului de cercetare. De exemplu, în cazul recunoașterii
persoanelor dupăcaracteristicile funcțional-dinamice, se va alege un spațiu deschis,
unde va fi posibila deplasarea.
Aceleași repere se vor aplica și în ceea ce privește alegerea timpului desfășurării
recunoașterii.
Alegerea persoanelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie
recunoscute.Cînd se vor alege persoanele respective, se va ține cont de două
categorii de caracteristici: cele generale (rasa,vîrsta, culoarea) și cele individuale
(indicate în cadrul ascultării prealabile decătre subiectul recunoașterii).

§ III. Ordinea procesuală de efectuare a prezentării


spre recunoaştere

În acest sens, legea procesuală în art.116 alin.3 indică: ”


Persoana care trebuie recunoscutăeste prezentată celui care urmează să o
recunoască în afara spaţiului vizibilităţii celui careurmează a fi recunoscut,
împreună cu cel puţin 4 asistenţi procedurali de acelaşi sex, asemănători
la exterior.
În cadrul acestei etape, toate operațiunile desfășurate pot fi, de asemenea
subdivizate în cîteva stadii:
a) Etapa introductivă – constă în efectuarea unor formalități. Toate
persoanele participante și asistente(martori asistenți, interpretul, specialistul,
avocatul, colaboratorulorganului de poliție ș.a.)o să fie înștiințate despre

5
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă..., Comentariul codului de procedură penală, Editura Cartier
Juridic, Chişinău 2005
14
drepturile și obligațiile care le revin conform statutului corespunzător. În
această ordine de idei, în art.116 alin.2 este prevăzut că ”dacă cel chemat spre
a face recunoaşterea este martor sau parte vătămată, el este prevenit
desprerăspunderea penală, prevăzută în art.313 din Codul penal, pentru
refuzul de a face declaraţii, înart.312 din Codul penal, pentru declaraţiile
mincinoase, precum şi despre dreptul de a nu facedeclaraţii împotriva sa şi
împotriva rudelor sale apropiate.”
O altă particularitate, care este absolut indispensabilă prezentării spre recunoaștere
ține de persoanele prezentate împreună cu persoana ce urmează
a fi recunoscută. Așadar, codul de procedură penală stipulează în art.116 alin.3
: ”Persoana care trebuie recunoscută este prezentatăcelui care urmează să o
recunoască în afara spaţiului vizibilităţii celui care urmează a firecunoscut,
împreună cu cel puţin 4 asistenţi procedurali de acelaşi sex, asemănători
la exterior.”
Așadar, persoanele din grupul respectiv trebuie să întrunească anumite trăsături
deansamblu comune cu persoana ce urmează a fi recunoscută. Mai ales cele ce țin
de vîrstă, sex, statură, conformație, culoarea pielii, a părului, coafură, îmbrăcăminte
etc.
În eventualitatea în care făptuitorul a fost deghizat în momentul săvîrșirii
infracțiunii, vorfi folosite aceleași elemente de deghizare (ochelari, peruci, mustăți
etc.) și în cadrul prezentăriispre recunoaștere.
Persoana care urmează a fi recunoscută își alege de sine stătător locul pe care
dorește să-l ocupe, în așa mod, o să fie înlăturate orice suspiciuni privind
obiectivitatea recunoașterii.
b ) Recunoașterea propriu - zisă – Cea de-a doua etapă începe cu invitarea
persoaneichemate să recunoască la un studiu pentru a stabili dacă vreuna din
persoanele prezentate poate fiidentificată.Înainte se obișnuia ca în situația în care
martorulrecunoștea presupusul făptuitor, trebuia să declare acest lucru în prezența
tuturor celor de față.Actualmente, acest lucru nu se mai practică și este justificat
prin aceea că în practică, s-ademonstrat că în majoritatea cazurilor, persoanele
15
chemate să recunoască, din frica de răzbunaresau din alte motive, inițial declarau
că nu recunoșteau pe nimeni. Ulterior, schimbîndu-și afirmațiile. În această situație
s-ar recurge la realizarea repetată a prezentării spre recunoaștere,cu același grup de
persoane.
În virtutea acestor lucruri, legislația procesual-penală în vigoare, în art.116 alin.3,
prevede o soluție în acest sens: ”Persoana care trebuie recunoscută este prezentată
celui careurmează să o recunoască în afara spaţiului vizibilităţii celui care urmează
a fi recunoscut,împreună cu cel puţin 4 asistenţi procedurali de acelaşi sex,
asemănători la exterior.”
Utilajul special reprezintă un vitraliu din steclă, o parte a căruia este o suprafață
prelucrată, caracteristicăunei oglinzi, vizualizarea fiind posibilă doar dintr -o
singură parte.
Organul competent trebuie să creeze toate condițiile necesare pentru examinarea
grupului.De exemplu, dacă persoana chemată să recunoască solicită ca persoanele
din grupul prezentat să-și schimbe poziția, acest lucru îi va fi asigurat.
Astfel, prezentarea spre recunoaștere, de obicei se face concomitent, în grup
compact.Dar, potrivit unor opinii nu este contraindicată prezentarea persoanelor în
modsuccesiv, urmînd ca cel care face identificarea să precizeze a cîta în ordine este
persoana văzută anterior.
În urma acestei etape pot aparea două rezultate: primul persoana nu reușește
săidentifice pe nimeni (lucru care se consemnează într -un proces verbal) sau
persoana reușește săidentifice pe cineva. În cazul răspunsului pozitiv, se
fotografiază întregul grup, apoi separat, cel recunoscut.
c) Etapa detalizării-persoana care a recunoscut este chemată să-și facă
declarația, undeo să precizeze care caracteristici identificatoare l-au ajutat să
realizeze identificarea. Este foarte probabil ca persoana să semnaleze
caracteristici care nu au fost menționate în cadrul ascultării prealabile.
Acest lucru este absolut normal, întrucît recunoașterea funcționează pe principiulac
tualizării impresiilor anterioare.

16
Aceste declarații vor fi consemnate într-un proces-verbal.Din punctul de vedere
al gradului de certitudine,recunoașterea poate fi:
SIGURĂ – martorul constată o coincidență deplină a trăsăturilor definitorii
caracteristice ale persoanei percepute anterior cu cele ale persoanei ce i se prezintă
spre recunoaștere.
IMPRECISĂ-pe fondul coincidenței unora dintre trăsăturile definitorii,
se constată șiexistența unor discordanțe.
Martorul nu recunoaște persoana atunci cînd cel ce i se înfățișează și imaginea
adevăratului făptuitor păstrată în memorie, sunt total diferite. Într-o astfel de
situație, ei i se va cere să stabilească dacă în componența grupului prezentat se află
vreo persoană asemănătoare după anumite caracteristici cu cel despre care a
declarat anterior.O altă clasificare a recunoașterii, propusă de doctrinari în funcție
de mecanismul psihologic.

Recunoașterea simultană - denumită și sintetică – este reproducerea


imediată a obiectuluivăzut, fiind recunoașterea de la prima vedere, în urma
raportării modelului întipărit în memori persoanei ce recunoaște la modelul
perceput.
Recunoașterea succesivă - denumită și analitică – are loc diferențiat, printr-
o identificare,verificare succesivă și comparare a semnalmentelor obiectului
prezentatcu elementele modelului existent în memorie.
d) Etapa de fixare - presupune întocmirea procesului-verbal de prezentare
spre recunoaștere. Acesta cuprinde trei părți constitutive (introductivă, descriptivă
și concludentă). Înel sunt fixate date privind: data, locul, împrejurările în care s-a
efectuat prezentarea spre recunoaștere. Denumirea instituției care a dispus
efectuarea prezentării; datele personale ale participanților, inclusiv se va specifica
și faptul că acestea au fost atenționate despre drepturile șiobligațiile care le revin.
Nu în ultimul rînd va fi consemnat și modul în care a decurs
prezentarea:declarațiile persoanei chemate să recunoască, obiecțiile eventuale
ale persoanei recunoscute ș.a.
17
O deosebită importanță o au și mijloacele tehnice de fixare a prezentării. Cu
ajutorul fotografiei judiciare vor fi fixate cele mai semnificative momente. În acest
sens vor fi efectuate următoarele fotografii: a persoanelor prezentate în grup
(pentru a demonstra respectarea cerințelor legale); a momentului cînd persoana va
indica asupra celui identificat;
În afară de fotografia judiciară, este folosită cu frecvență și înregistrarea
videomagnetică.Aceasta constituie un avantaj mai mai mare datorită capacității de
a reda sincronic și simultanimaginea și declarațiile participanților. Din prespectivă
tactică, înregistrarea video se va folosi lafixarea grupului prezentat, a momentului
de recunoaștere a persoanei și a declarațiilor celui ce afăcut recunoașterea.

Recunoașterea după fotografie


Această modalitate este prevăzută de legea procesual penală: ”În cazul în
care prezentarea persoanei spre recunoaştere este imposibilă, recunoaşterea se poat
e face după fotografia acesteia, prezentată împreună cu fotografiile a cel
puţin 4 alte persoane ce nu sedeosebesc esenţial între ele. Toate fotografiile se
anexează la dosar.”
Imposibilitatea persoanei de a se prezenta spre a fi recunoscută, poate avea la bază
o serie de motive: starea de boală, persoana care urmează a fi recunoscută este
fugitivă, însăși ontactuldirect dintre victimă și făptuitor este considerată inoportun
etc.
În cadrul acestei modalități de recunoaștere se folosesc următoarele tipuri de
fotografii:
Fotografia de recunoaștere – exectutată în prealabil conform tuturor procedeelor
caracteristice.
Fotografii destinate să servească ca rechizite în actele de identitate și alte
documente;
Fotografii executate de profesioniști sau de amatori – trebuie de ținut cont ca
ultima categorie, de multe ori, prezintă aspectul persoanei în formă denaturată
(retușări, condiții slabe de iluminare)
18
Ordinea tactică de desfășurare a acestei modalități de prezentare spre recunoaștere,
este următoarea:
Se procură 3-5 fotografii în care să fie prezentate persoane cu fizionomii
asemănătoare.Acestea trebuie să fie egale după dimensiunile hîrtiei și a pozei
celor reprezentați.
2.Între aceste fotografii se așează fotografia celui care urmează a fi
recunoscut.
3.Fotografiile se lipesc pe un carton alb, se ștampilează și se numerotează, în
prezențamartorilor asistenți.
4.Persoanei i se prezintă planșa cu fotografii, solicitîndu-i-se să arate dacă
recunoaște vreo persoană/și să indice numărul fotografiei în care este reprezentată
persoana recunoscută.
În cazul unui răspuns afirmativ, persoana urmează să relateze împrejurările în care
a cunoscut-o și caracteristicile identificatoare pe care le-a observat.
Modul de desfășurare a prezentării spre recunoaștere urmează să fie consemnate
într -un procesverbal iar fotografiile anexate, respectiv.Fie căe vorba de o planșă cu
fotografii ,fie fotografiile urmează a fi încleiate pe formularul procesului-verbal
imediat după partea introductivă a acestuia.6

§ IV. Alte modalităţi posibile de prezentare spre


recunoaştere 7

În literatura sunt analizate mai multe varietăți ale prezentării spre recunoaștere.
Mai exact se are în vedere că recunoașterea propriu-zisă a persoanei este făcută
după anumite criterii (care nu sunt altceva decat caracteristici proprii ale persoanei
de identificat).
Deci, deosebim recunoașterea făcută:

6
Nicu Jidovu, Drept Procesual Penal. Ediţia 2, Editura C.H.Beck, 2007.
7
Doraş Simion Gh., Criminalistica, Elemente de tactică, Vol.II, Tipografia Centrală, Chişinău 1999
19
 după semnalmentele statice;
 după voce și vorbire;
 după mers.

4.1 Recunoașterea după semnalmentele statice

Prin recunoașterea dupa semnalmentele statice se are în vedere recunoașterea


dupăînfățișare, care are la bază principiul percepției vizuale.
Printre semnalmentele care prezintă odeosebită pentru recunoaștere, se numără:
Trăsăturile anatomice – constituția fizică, culoarea tenului, culoarea și
natura părului,formele anatomice ale capului, aspectul feței și dimensiunile părților
sale constitutive (înspecial cele ale nasului, zonei bucale). O valoare identificatoare
importantă o auinfirmitățile anatomice și funcționale (cicatrice, handicap); Tot la
această categorie pot fiatribuite după opinia unor autori și deprinderile individuale,
cum ar figesticulația, ticurile ș.a.
Obiectele de îmbrăcăminte – se au în vedere articolele de îmbrăcăminte,
specifice după factură și model, felul și culoarea materialului din care sunt
confecșionate. Tot aici pot fi atribuite și alte obiecte purtate permanent de persoana
(ceas, bijuterii, ochelari, baston) . Întrucît în compartimentele anterioare am
menționat deja ordinea tactică de desfășurare a prezentării spre recunoaștere, în
cele ce urmează o să concretizez acele nuanțe care au fost omise
anterior.
Cu toate că persoana care urmează a fi identificată trebuie prezentată spre
recunoaștereavînd aspectul exterior identic (din punct de vedere al figurei și al
vestimentației) cu cel din momentul comiterii faptei, similitudinea în acest sens
nu trebuie să fie întru totul asemănătoareîntre indivizii prezentați, pentru a evita
eventuale erori.

20
De exemplu, dacă victima, în cadrulascultării prealabile declară că
făptuitorul purta un palton și o căciulă, în niciun caz grupul de persoane prezentate
nu trebuie să poarte același tip de palton și căciulă. Croiala poate fi diferită.
Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează a fi introdusă
persoana ceurmează a fi recunoscută trebuie să fie: neutre (să nu fie cointeresante
în cauză); să nu fiecunoscute persoanei chemate să recunoască și să aibă
semnalmente similare.

4.2 Prezentarea spre recunoaștere a persoanelor după mers

Mersul unei persoane prezintă o serie de particularități care-l individualizează. La


unicitatea lui contribuie o serie de factori: sistemul nervos central, caracteristicile
anatomice ale membrelor inferioare. Valoare identificatoare mare au și anumite
deficiențe, cum ar fi:șchiopătarea, tîrîrea unui picior ș.a.
La această formă se recurge atunci cînd persoana declară că a perceput mersul
specific al infractorului, care la momentul respectiv era deghizat ori se deplasa
astfel, încît perceperea trăsăturilor feței era cu neputință.
Astfel, trebuie avute în vedere:
-Distanța de la care a fost percepută mișcarea
-Lungimea aproximativă a drumului parcurs de către persoana observată;
-Direcția de deplasare (se apropia sau se depărta);
Pe lîngă respectarea regulilor tactice generale, nominalizate anterior,mai trebuiesc
respectate șio serie de reguli speciale, caracteristice anume acestei modalități:
Pentru a preveni eventuale încercări de a deghiza mersul, persoanele din
grupul prezentat o să fie rugate să se deplaseze într -un anumit spațiu fără ca să știe
că suntobservate după mers;
Distanța pe care persoanele urmează s-o parcurgă trebuie să permită obersvarea
deprinderilor acestora de a merge.;

21
Persoanele, sub pretexte bine-gîndite, urmează să fie rugate să se deplaseze de mai
multe ori, împreună sau cîte una, repede ori încet.

4.3 Prezentarea spre recunoaştere după voce şi vorbire

Vocea fiecărui om este unică, iar individualitatea ei este condiționată de mai multe
aspecte. Posibilitatea identificării după voce e explicată de percepția celor trei
însușirifundamentale ale sunetului: intensitatea, înălțimea și timbrul.
Acestea reprezintăelementele principale. În rîndul elementelor secundare relevante
pentru recunoaștere, putem atribui, structura, calitatea vrobirii, limbajul folosit.
Vocea poate fi clară, înfundată, răgușită, nazalizată, guturală, iar vorbirea la rîndul
ei rapidă, lentă, clară, peltică, învălmășită sau bîlbîită.
În procesul vorbirii, persoana poate utiliza șiun limbaj specific, după stil, modul
de exprimare, de alcătuire a frazelor, terminologia(neologisme, arhaisme,
regionalisme).
Prezentarea spre recunoaștere după voce și vorbire va fi aplicată în situația în
care persoana declară că a reținut vocea și vrobirea agresorului care activa cu fața
mascată sau se aflaîn condiții de puțină vizibilitate.Trebuie de menționat că această
modalitate, totuși comportă anumite dificultăți și neajunsuri. Adică, în multe
cazuri, cuvintele sunt pronunțate sub imperiul anumitor emoții șistări, care ar
modifica timbrul, intonația... lucru care îngreuiaza procesul de recunoaștere.
În ceea ce privește ordinea tactică de realizare a acestei modalități, pe lîngă faptul
cătrebuie desfășurată în strictă conformitate cu regulile generale, menționate
anterior, aceastacomportă și anumite particularități.
Această varietate a prezentării spre recunoaștere, de regulă, se realizează în două
încăperi. În una din încăperi se vor afla, anchetatorul, martorii asistenți și persoana
care urmează a firecunoscută, împreună cu 2-3 persoane selectate după regulile

22
generale de completare a grupului;iar în cealaltă – persoana chemată să
recunoască. Grupul de prezentare trebuie plasat astfel încît să nu poată fi vazute de
persoana chemată să recunoască.Persoana care conduce recunoașterea, sub un
pretext bine gîndit, va proceda la o discuție asupra unui subiect neutru, dar care, în
mod necesar, ar impune participanților pronunțareaanumitor fraze și cuvinte.
Dialogul se va întreține cu fiecare persoană inclusă în grupul derecunoaștere într-o
anumită ordine, începînd cu cea din partea stîngă și terminînd cu cea din partea
dreaptă. Ulterior, dacă măsurile de securitate o permit, persoana care conduce
procesul de prezentare spre recunoaștere, va cere persoanei chemate să facă
recunoașterea să declare dacă areușit să identifice pe cineva după voce.Dacă
răspunsul e afirmativ, ea va trece în încăperea unde se află grupul de
persoane prezentate și, în prezența lor și a martorilor va specifica particularitățile
vocii și ale vorbirii dupăcare a facut recunoașterea. În urma celor analizate am
observat că în cadrul tuturor modalităților de prezentare sprerecunoaștere se insistă
asupra faptului ca persoana chemată să recunoască să confirme răspunsulafirmativ
în prezența obiectului identificării. Evident, cu excepțiile de rigoare, atunci
cîndsecuritatea acestuia este periclitată.
Pentru aceasta, totuși amputea găsi și o explicație practică.Confruntarea directă
dintre subiect și obiect ar putea aduce noi informații relevante anchetării
ulterioare a cazului. De exemplu, în urma confruntării directe, persoana
recunoscută și-ar putea trăda conexiunea cu fapta infracțională prin anumite
mimici ale feței (involuntare).Procesul prezentării spre recunoaștere după voce și
vorbire trebuie înregistrat în întregime pe bandă magnetică sau videomagnetică.

23
CONCLUZIE

Prezentarea spre recunoaștere este o activitate


procesuală cărei finalitate este obținerea de date cu
semnificație probantă, utilizate ulterior la cercetarea
infracțiunilor.
Așadar, datorită complexității sale și mai ales rolului decisiv
pe care îl are în unele situații,desfășurarea ei în strictă
conformitate cu regulile tactice este o necesitate imperioasă.
Se pune întrebarea, dacă ar fi oportun să vorbim despre
care dintre modalitățile ilustrate ar fi mai eficientă?
Răspunsul la această întrebare este unul, dar totodată și unul
complex. Să nu uităm că oricare dintre varietățile prezentării
spre recunoaștere nominalizate în această teză sunt
condiționate de principiul subiectivismului. Întrucît
recunoașterea se realizează în totalitate în baza reflectărilor
memoriale.
Nu mai puțin important este și faptul că
persoaneledescriu în mod diferit unele și aceleași
semnalmente, caracteristici.
În acest sens, studiile arată că în cadrul investigațiilor în
circa 70% din cazuri, erorile comise de ofițerii de urmărire
penală și victime au fost condiționate de particularitățile

24
individuale ale persoanei care a recunoscut, precum și de
circumstanțele procesului de percepere și memorizare.
În altă ordine de idei, una din sarcinile de bază ale
criminalisticii este ca, în virtutea experiențelor acumulate, să
elaboreze și să perfecționeze metode și mijloace tactice cît
mai conforme necesităților curente.

25
BIBLIOGRAFIE:

Acte normative:

1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994;


2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie
2003;
3. Codul Penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002;

Cursuri, tratate, monografii:


1. Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă..., Comentariul codului de
procedură penală, Editura Cartier Juridic, Chişinău 2005;
2. Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă..., Drept procesual penal,
Editura Cartier Juridic, Chişinău 2005;
3. Nicu Jidovu, Drept procesual penal. Ediţia 2, Editura C.H.Beck, Bucureşti
2007;
4. N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Parte generală, vol. 1, Editura
Paideia, Bucureşti 1993;
5. Mihai Apertrei, Drept procesual penal, Editura Victor, Bucureşti 2001;
6. Tudor Osoianu, Perfecţionarea reglementării actelor de urmărire penală,
Chişinău 1999;
7. Doraş Simion Gh., Criminalistica, Elemente de tactică, Vol.II, Tipografia
Centrală, Chişinău 1999;

26