MINISTERUL EDUCAŢIEI

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE

MASTERAT ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

INFRACȚIUNI PRAETERINTENȚIONATE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC,
TATU ANGELA MARIA

MASTERAND :

SPOIALĂ MIHAELA

Alba Iulia
2023
 Cuprins
Introducere.................................................................................................3
Noțiuni și participația la infracțiunea praeterintenționată...................6
Pedeapsa infracțiunii preterintenționate.................................................8
Deosebiri și asemănări în comparație cu legislația din Republica
Moldova referitoare la infracțiunile praeterintenționate....................10
Spețe si practică.......................................................................................12
Concluzii...................................................................................................15
Bibliografie...............................................................................................16

2
 Introducere

Infracțiunea este o faptă care, din cauza gravității ei, este pedepsită de legea penală (Codul
penal sau alte legi în domeniul penal), e săvârșită cu vinovăție, nejustificată (ex. nu e în legitimă
apărare)  și de care e ținută responsabilă persoana care a săvârșit-o. Infracțiunea poate fi îndreptată
împotriva persoanei, a bunurilor acesteia sau poate să lezeze unele relații privind conviețuirea
socială, inclusiv a celor din familie.
Este cunoscut faptul că praeterintenţia, cunoscută şi sub denumirea de intenţie depăşită,
este o formă autonomă a vinovăţiei, care îmbină în structura sa mixtă elemente ale intenţiei şi
culpei. De altfel, art. 16 (5) din Cod Penal 1, specifică faptul că „Există intenţie depăşită când
fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se
datorează culpei făptuitorului.”

Scopul lucrării : Infracțiunile preterintenționate și practică judiciară

Obiectivele lucrării :
 Noțiune de infracțiune praeterintenționată sau infracțiune cu intenție depășită
 Participația la infracțiunea praeterintențioată
 Pedeapsa infracțiunii preterintenționate
 Deosebiri și asemănări în comparație cu legislația din Republica Moldova
referitoare la infracțiunile praeterintenționate
 Spețe si practică judiciară

Noțiuni introductive
1
Legea nr. 286/2009, publicată în M. Of. nr. 510/24.07.2009.

3
 O formă specială a vinovăției, ce rezultă din unirea intenției cu culpa, este denumită în
doctrina de drept penal - praeterinteție (intenție depășita). Ea se caracterizează prin aceea ca
subiectul infracțiunii prevede și dorește ori acceptă producerea unor urmări periculoase, însă cele
produse in realitate sunt mult mai grave, iar acestea le-a prevăzut, dar a socotit fără temei ca nu se
vor produce sau nu le-a prevăzut, dar putea si trebuia sa le prevadă.2
Spre exemplu, autorul aplică victimei o lovitură cu pumnul, iar aceasta se
dezechilibrează, cade, suferă o leziune craniană şi decedează. Prin urmare, în structura
praeterintenţiei vom avea două forme de vinovăţie suprapuse: o intenţie, cu privire la rezultatul
dorit (lovirea), şi o culpă cu privire la rezultatul mai grav, efectiv produs (moartea victimei).
Potrivit art. 16 alin. (5) C. pen., intenția depășită este reprezentată de o către singură
acțiune sau inacțiune. Astfel, deși am putut susține că aceasta circumscrie infracțiunea
praeterintenționată ca un tip de infracțiune ce ar aparține unității de infracțiune și, mai ales, ca o
formă naturală a unității de infracțiune, totuși nu am pierdut din vedere faptul că rezultatul mai
grav produs din culpa făptuitorului presupune reținerea în sarcina sa a unei alte infracțiuni
(corespunzătoare urmării imediate finale), aspect ce a determinat caracterizarea sa ca formă legală
a unității de infracțiune.
Voința legiuitorului de a se reține o singură infracțiune atunci când activitatea infracțională
este săvârșită cu intenție depășită, se observă la infracțiuni precum: cea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.), infracțiunea de tâlhărie sau piraterie urmată de moartea
victimei (art. 236 C. pen.), cea de viol care a avut ca urmare vătămarea corporală [art. 218 alin. (3)
lit. e) din cod ].
Din aceste dispoziții legale am dedus că infracțiunile praeterintenționate ar fi acele fapte ce
iau forma complexă (cum este tâlhăria sau piraterie urmată de moartea victimei) sau progresivă
(de pildă, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte) a unității de infracțiune. Astfel, am putut
considera că atât timp cât situațiile faptice, ce ar putea fi calificate infracțiuni praeterintenționate,
sunt împărțite în infracțiuni complexe praeterintenționate și infracțiuni progresive, nu ar fi
necesară studierea infracțiunii praeterintenționate în mod separat față de aceste forme de
infracțiune.
În lucrarea mea, am considerat importantă analiza trăsăturilor infracțiunii
praeterintenționate, caracterizate prin unele modificări constatate odată cu producerea unui

2
Florin Sreteanu, Raluca Moroșanu, Instituții și infracțiuni în noul cod penal, București 2010, pagina 56
4
rezultat mai grav (al unei infracțiuni, care în forma tip prezintă o formă simplă, continuă sau
complexă a unității de infracțiune), precum și elementele de noutate pe care aceasta le presupune
în corelație cu formele complexe și progresive ale unității de infracțiune. Infracțiunea
praeterintenționată ar fi un punct de plecare în studiul infracțiunii complexe și al celei progresive.
Infracțiunea praeterintenționată aparține ca formă tot unității legale de infracțiune, fiind un
tip de infracțiune, care este compus din infracțiuni ce aparțin atât formei complexe, cât și celei
progresive a unității legale de infracțiune.3
De asemenea, am evidențiat la infracțiunea praeterintenționată următoarele:

– presupune săvârșirea unei singure activități infracționale, care de fiecare dată poate
determina reținerea în sarcina făptuitorului a unei forme a unității de infracțiune (ce este
compatibilă cu forma de vinovăție a intenției depășite) sau a unui concurs ideal de infracțiuni,
dacă am ajunge la concluzia potrivit căreia rezultatul final realizat din culpă (la o infracțiune
contra persoanei) privește o altă persoană decât cea asupra căreia se voia producerea rezultatul
inițial.

– este o infracțiune compusă dintr-o infracțiune intenționată și alta săvârșită din culpă,
caracterizată printr-o unitate a tuturor trăsăturile sale, cu excepția anumitor situații.
– rezultatul mai grav se poate produce și asupra unei alte persoane (spre exemplu,
infracțiunea complexă – și anume aceea de tâlhărie sau piraterie urmată de moartea victimei, art.
236 C. pen., când violențele sunt exercitate asupra persoanei care îl oprise pe făptuitor să iasă
din locație cu bunul, acestea provocându-i moartea);
– întotdeauna o infracțiune progresivă este praeterintenționată, dar nu toate infracțiunile
complexe sunt praeterintenționate; 4

3
V. Papadopol, D. Pavel, Formele unității infracționale în dreptul penal român, Casa de Editură și
Presă ,,Șansa” S.R.L., București, 1992, p 124.

4
G. Paraschiv, R.-G. Paraschiv, D.-Ș. Paraschiv, Unitatea naturală de infracțiune în noul Cod penal, Editura
Universul Juridic, București, 2014, p. 135.

5
 PARTICIPAȚIA LA INFRACȚIUNILE PREATERINTENȚIONATE

După analiza textului legal , observăm că acesta nu distinge între modalitățile intenției cu
care trebuie să se comită fapta, după cum nu distinge nici între formele culpei în ceea ce privește
rezultatul mai grav. Prin urmare, autorul va răspunde pentru rezultatul mai grav chiar și atunci când
nu l-a prevăzut, dacă trebuia și putea să o facă.5
După cum reiese din Codul penal , complicitatea și instigarea sunt dependente de intenție
(art. 47 și art. 48). Analizând art. 50 alin. (2), putem ajunge la concluzia că orice împrejurare reală
care agravează răspunderea autorului va fi imputabilă participantului secundar tot cu titlu de intenție
(prevederea trebuind privită ca factor al intenției indirecte). Pe acest raționament, complicitatea sau
instigarea la o infracțiune praeterintenționată pare a fi exclusă de plano.
Într-adevăr, simțul echității îndeamnă la soluțiile instanțelor, dar echitatea nu poate duce –
oricât de grosieră ar fi omisiunea legiuitorului – la analogie în defavoarea participantului. Nu se
poate accepta nici ideea că art. 50 alin. (2) Cod pen. a avut în vedere doar infracțiunile intenționate,
ele fiind mai frecvente6 , după cum nu se poate accepta nici interpretarea potrivit căreia
“prevederea” ar include totuși infracțiunile săvârșite cu intenție depășită, atunci când rezultatul mai
grav ar fi imputabil din culpă cu prevedere, trebuind extins – pentru identitate de rațiune – și la culpa
fără prevedere.
Așadar, dacă reținerea circumstanței reale (rezultatul mai grav) în cazul autorului se va face
cu titlu de culpă (cu sau fără prevedere), așa va trebui să procedăm și în cazul complicelui sau
instigatorului. Totuși, analizând dispozițiile care reglementează intenția depășită (art. 16 alin. 5),
observăm că ea are incidență doar în ceea ce îl privește pe autor. Într-adevăr, peste fapta comisă cu
intenție, trebuie să se suprapună un rezultat, din culpă. Or, în cazul instigatorului sau complicelui nu
avem o “faptă comisă”, ci o faptă la care s-a ajutat ori care s-a determinat. Peste actele lor de
înlesnire sau determinare nu se poate suprapune din culpă un rezultat mai grav, ci doar peste actele
autorului. Raportându-ne la textele în vigoare, numai actele autorului pot îmbrăca forma de
vinovăție a praeterintenției. Instigare sau complicitate praeterintenționate nu există.

5
G. Antoniu, Vinovăția penală, Editura Academiei Române, București, 2002, p. 190.
6
V. Papadopol, Comentariu în Vasiliu T, Antoniu G. și colab., Codul penal al Republicii Socialiste…, Partea Generală,
op. cit.,p. 152. Într-adevăr, Cod pen. anterior nu reglementa intenția depășită, ca formă de vinovăție distinctă, motiv
pentru care autorul își fundamentează opinia și arătând că nu se putea referi art. 28 (2) de atunci la această ipoteză
nereglementată nici măc ar în cazul autorului. Totuși, Cod pen. actual o reglementează, iar art 28 alin. (2) a rămas
neschimbat sub acest aspect.
6
 Așadar afirmația conform căreia circumstanțele reale se răsfrâng participanților secundari în
condițiile în care se rețin celui principal’’ este valabilă în cazul infracțiunilor intenționate, iar
extinderea formei de vinovăție dictate de art. 16 alin. (5) la actele complicelui sau instigatorului ar
constitui o analogie nepermisă.
Rezultatul unei fapte este irelevant din punct de vedere penal până la momentul stabilirii
unei legături subiective cu făptuitorul 7. Ceea ce prezintă importanță aici nu este rezultatul mai grav
produs, ci în măsura se leagă ( din punct de vedere intelectiv și volitiv ) de subiecții activi ai
infracțiunii. În cuprinsul praeterintenției se observă două componente : una obiectivă, care constă
într-o relație cauzală de la forma de bază a infracțiunii la forma agravată care s-a comis, și cealaltă
componentă este una subiectivă și constă în atribuirea formei agravate cu titlu de culpă. Este
evident că prima componentă, de una singură nu este sificientă pentru fundamentarea unei agravări
a răspunderii penale a participantului.8
Din cele menționate mai sus, ajungem la concluzia că avem de-a face cu o circumstanță

personală subiectivă, și anume prevederea și neacceptarea producerii rezultatului mai grav ori
încălcarea obligației de prevedere a rezultatului mai grav. Din această perspectivă, doctrina susține
că așa se va proceda în cazul coautoratului la infracțiunile praeterintenționate. Se admite că va
trebui să existe o culpă în persoana fiecărui participant în parte pentru a se reține coautoratul la
infracțiunea comisă cu intenție depășită.
În cazul în care unuia dintre coautori nu i se poate atribui culpa, ci alt element subiectiv cu

privire la rezultatul respectiv, va răspunde conform acestuia. Spre exemplu, dacă 2 persoane

lovesc victima într-o zonă și cu o intensitate care nu ar putea produce în mod normal moartea.

Deși unul dintre aceștia, cunoștea starea precară de sănătate a victimei, prevăzând că loviturile

respective ar putea duce la moarte în cazul concret, atunci el va răspunde pentru omor cu intenție

eventuală, dacă s-a produs moartea victimei, iar celălalt va răspunde pentru loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, infracțiune praeterintenționată. Astfel, în cazul coautoratului se dă relevanță

legăturii subiective între rezultatul mai grav și acțiune. Legătura, fiind o circumstanță subiectivă

personală, va trebui verificată în persoana fiecărui participant.

7
E. Bacigalupo, Manual de derecho penal. Parte general, Editorial Termis S.A., Bogota, 1996, p. 220.
8
E. Bacigalupo, op. cit., p. 221.
7
 Pedeapsa infracțiunii preterintenționate

Așa cum am menționat în introducerea referatului meu, este cunoscut faptul că

preterintenția, este o formă autonomă a vinovăției, care îmbină în structura sa mixtă elemente ale
intenției și culpei.
Infracțiunea preterintenționată simplă reprezintă preterintenția sau intenția depășită, există
atunci când activitatea materială intenționată a autorului (săvârșită cu intenție directă sau indirectă)
a produs un rezultat mai grav decât acela aflat în reprezentarea subiectului, față de care acesta se
află în culpă, în oricare din cele două modalități ale sale (cu ușurință sau neglijență). Infractorul
prevede rezultatul acțiunii sale pe care-l dorește sau îl acceptă, însă se produce un rezultat mai
grav, pe care îl prevede, sau pe care trebuia și putea să-l prevadă.
În doctrina de specialitate, au fost exprimate puncte de vedere potrivit cărora preterintenția
poate consta și din intenție directă, pe care se grefează intenția indirectă 9, ori că rezultatul ar putea
fi nu doar neprevăzut, ci și imposibil de prevăzut 10. În acest ultim caz, se confundă culpa levis cu
cazul fortuit. Culpa fără prevedere implică în mod  necesar posibilitatea ori obligația de prevedere a
rezultatului, în lipsa cărora ne-am situa în afara tărâmului vinovăției, apropiindu-ne periculos de
răspunderea obiectivă, străină dreptului penal. Urmarea mai gravă se impută făptuitorului pe baza
culpei dovedite a acestuia, iar nu pe cea a culpei prezumate.
Exemplul tipic atunci când ne referim la praeterintenţie este dat de infracțiunea prevăzută la
art. 195 Cod penal , aceea de lovituri cauzatoare de moarte 11. Lovirea sau vătămarea se produce cu
intenție, iar urmarea mai gravă – moartea victimei, i se atribuie autorului pe baza culpei.
Infracțiunea respectivă este o infracțiune preterintenționată, nu însă și una complexă. Ea este o
infracțiune progresivă, care poate conține elemente ale infracțiunilor care o preced (lovire și alte
violente, vătămare corporală), însă aceste elemente sunt chiar mijloace de realizare ale acestei
infracțiuni.
Analizând infracțiunea de la art. 195 Cod Penal, pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii de
9
Doru Pavel, “Caractere specifice ale formelor de unitate infracţională”, RRD, nr. 10/1980, p. 24.
10
C. Turianu, “Discuţii despre natura juridică şi structura infracţiunii prevăzute în art. 178 al. 3 C. pen”, Dreptul, nr. 4-
5/1991, p. 67.
11
Maria Ioana Michinici, “Unele observaţii privind praeterintenţia”, RDP, nr. 1/1996, p. 81-82.
8
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este închisoarea de la 6 la 12 ani.
O speță referitoare la infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este
următoarea, doi inculpați i-au aplicat victimei lovituri, în urma cărora victima și-a pierdut
echilibrul, și a căzut. Astfel, victima a suferit leziuni, care ar fi necesitat 7-8 zile de îngrijiri
medicale pentru vindecare.Între traumatismul cranio-facial și decesul datorat meningitei acute
există o legătură de cauzalitate indirectă, secundară, complicațiile posttraumatice determinând
moarte violentă a victimei. Chiar dacă aceasta suferea de mai multe boli preexistente
loviturilor ,care puteau determina moartea și în afara condițiilor create prin traumatismul cauzat de
inculpați, această stare patologică nu are relevanță sub aspectul cauzei determinante a morții,
rezultatul fiind moartea victimei, care nu a survenit pe calea unei evoluții naturale la o dată
imprevizibilă, ci la scurt timp după lovirea ei de către inculpați ca urmare a traumatismului care a
declanșat meningita acută purulentă. În aceste condiții se constată că inculpații au săvârșit cu
intenție fapta de lovire dar nu au prevăzut din culpă rezultatul survenit ,ca atare ei au acționat cu
intenție depășită element subiectiv specific infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.12
Legiuitorul penal român prevede, în cazul unor infracțiuni complexe, și forme
preterintenționate ale acestora. Infracțiunile complexe preterintenționate sunt acele infracțiuni
complexe peste care se suprapune, ca o variantă agravată, o urmare care se datorează culpei
autorului. Sunt astfel de infracțiuni: lipsirea de libertate în mod ilegal, care a avut ca urmare
moartea victimei (art. 205 al. 4 NCP), violul care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale,
sau moartea victimei (art. 218 al. 3, lit. e și al. 4 NCP.), agresiunea sexuală care a avut ca urmare
vătămarea corporală sau moartea victimei (art. 219 al. 2 lit. b și al. 3 NCP) tâlhăria urmată de
vătămarea corporală a victimei sau de moartea acesteia (art. 234, al. 3 și art. 236 NCP).
Un exemplu în acest sens este că, dacă victima opunându-se inculpatului s-a lovit cu capul
de o piatră, iar după viol a încetat din viață se va reține că violența a fost exercitată cu intenție de
inculpat, rezultatul mortal fiind imputabil cu titlul de culpă, moartea producânu-se ca urmare a
violențelor exercitate de inculpat pentru a determina victima la raport sexual ,fapta constituie
infracțiune de viol în formă agravată, iar nu acea loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.13
Sub aspectul întrebării dacă infracțiunea complexă preterintenționată este susceptibilă de a
avea formă tentată, s-a afirmat că tentativa nu ar fi posibilă, în mare parte a opiniilor, deoarece,
chiar dacă este prezent caracterul complex, existența culpei este, prin definiție, exclusivă de
tentativă. Dacă infracțiunea de bază, intenționată, a rămas în faza tentativei, iar rezultatul a survenit

12
Decizie penală nr. 1173/2002, C.S.J.
13
Decizie penală nr. 486/1978, Tribunal Suprem, și în G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciară penală, vol. III, pag. 90.
9
din culpă, consumarea infracțiunii principale este o expresie a pericolului social sporit al faptei,
prin urmare este vorba de o infracțiune consumată, acțiunea adiacentă convertindu-se în acțiune
principală.
Tentativa nu este posibilă la următoarele categorii de infracțiuni: infracțiunile de executare
promptă, infracțiunile omisive, cele de obicei sau de obișnuință, infracțiunile din culpă și în această
categorie se includ și infracțiune praeterinționate, întrucât rezultatul mai grav decît cel urmărit se
produce din culpă.14

Deosebiri și asemănări în comparație cu legislația din Republica Moldova referitoare la

infracțiunile praeterintenționate

În știinţa dreptului penal și în legislaţia penală se face distincţie între două forme principale
de vinovăţie, intenţia și culpa, la care se adaugă, pentru unele infracţiuni, o formă mixtă, care se
conţine în art. 19 din Cod Penal al Republicii Moldova (infracţiunea săvârșită cu două forme de
vinovăţie). În dreptul penal român această formă poartă denumirea de intenţie depășită sau
praeterintenţia.15
O primă asemănare este că, în cele două coduri penale, a României și a Republicii Moldova
întâlnim noțiunea de infracțiune praeterintenționată, sau infracțiune săvârșită cu două forme de
vinovăție , care are aceeași semnificație, deși se numesc altfel de la un cod la altul și reprezintă o
vinovăție dublă, sau mixtă, în care intenția și imprudența (culpa) se contopesc.
Există un șir de infracțiuni la săvârșirea cărora tentativa de infracțiune nu este posibilă, în
virtutea particularităților specifice laturii obiective sau laturii subiective ale componenței
infracțiunii. Necesitatea studiului și analizei acestei probleme este generată de dificultățile și
dilemele existente în practică la calificarea unor fapte concrete. Din însăși examinarea conceptului
de tentativă rezultă că aceasta nu este posibilă la toate infracțiunile, ci numai la acele infracțiuni a
căror faptă constă dintr-o acțiune săvârșită cu intenție și susceptibilă de etape în executarea ei. În
mod firesc, acolo unde aceste cerințe nu sunt satisfăcute, tentativa nu este posibilă. Pornind de la
specificul particularităților laturii subiective a componenței infracțiunii, în categoria infracțiunilor
în cadrul cărora nu este posibilă realizarea acțiunilor de tentativă sunt incluse toate infracțiunile
săvârșite din imprudență, infracțiunile cu două forme de vinovăție (praeterintenționate).
14
Angela Maria Tatu ,, Curs de drept penal. Partea generală’’, Vol. 1, Editura Pro Universitaria, București 2016, pagina
152.
15
V. Dobrinoiu ş.a., Drept penal. Partea generală, Europa Nova, Bucureşti, 1999, p. 117.
1
0
 O altă asemănare în legislația acestor două state este că, presupunând existența unei
hotărâri de a comite o infracțiune, tentativa nu poate exista în cadrul infracțiunilor săvârșite din
culpă. În cazul culpei din neglijență, tentativa este exclusă, deoarece făptuitorul nu are în
reprezentare un rezultat a cărui producere să o urmărească; acest din urmă rezultat a fost ceva
neprevăzut, deși previzibil pentru subiect (acesta trebuia și putea să-l prevadă).
Tentativa este exclusă în cazul infracțiunilor cu două forme de vinovăție
(praeterintenționate), rezultatul mai grav producându-se din imprudența subiectului, ceea ce
înseamnă că în timp ce primul delict este o infracțiune intenționată, cel secundar , și anume
infracțiunea unică praeterintenționată, este realizat din imprudență. Pe de altă parte, rezultatul mai
grav este relevant penal numai dacă s-a produs efectiv, ca atare nu poate exista o încercare de a-l
produce 16. Poziția subiectivă a făptuitorului se evaluează după ce rezultatul mai ușor s-a produs,
până în acest moment (referindu-se numai la perspectivele unui rezultat mai grav) conduita lui nu
poate fi evaluată decât numai în raport cu infracțiunea de bază.
Deși a acționat cu intenție, făptuitorul nu a acționat în baza unei hotărâri de a produce
rezultatul mai grav, acesta a depășit intenția sa, de aceea, ca și în cazul imprudenței, nu se poate
vorbi nici în cazul intenției depășite despre punerea în executare a hotărârii de a produce rezultatul
mai grav, infracțiunile preterintenționate nefiind susceptibile de tentativă. De exemplu, în cazul
vătămării intenționate grave a integrității corporale care a fost urmată de decesul victimei
(infracțiune prevăzută de alin. (4) al art. 151 din Cod Penal al Republicii Moldova și infracțiunea
de loviri sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195, Cod Penal al României. ) nu
este posibilă tentativa, dacă s-a produs moartea, infracțiunea s-a săvârșit în formă consumată, dacă
s-a realizat numai vătămarea intenționată gravă, se va reține infracțiunea de vătămare corporală
gravă.17
O deosebire între legislațiile acestor două state este faptul că în Republica Moldova,
infracțiunile praeterintenționate se pedepsesc mai aspru . Un exemplu ar fi infracțiunea de vătămare
intenționată gravă a integrității corporale, care se regăsește la art. 151 Cod Penal al R. Moldova ,
care are ca urmare decesul victimei, se pedepsește cu închisoarea de la 12 la 15 ani. Pe când, în
Codul Penal al României, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se pedepsește la
fel cu închisoare, dar de la 6 la 12 ani.
Un alt exemplu în acest sens îl regăsim la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal ,

16
Stela Botnaru, Alina Savga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, Drept penal. Partea generală Volumul I, Editura
Cartier Juridic, Ediția II, Chișinău 2012, pagina 212.
17
Stela Botnaru, Alina Savga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, op. cit., p. 266
1
1
prevăzut la art. 205, alin. 4, Cod Penal al României, ce a avut ca urmare moartea victimei, și se
pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani, și interzicerea exercitării unor drepturi, pe când în
Codul Penal al Republicii Moldova, înfracțiunea de răpirea unei persoane, prevăzută în art. 164,
alin. 3, lit. b, care a cauzat din imprundență o vătămare gravă a intregrității corporale sau a
sănătății, ori decesul victimei se pedepsește cu închisoare de la 10 la 13 ani.
O altă deosebire mai vizibilă sunt noțiunile, utilizate în cele două coduri penale, și anume,
în Republica Moldova se folosește noțiunea de infracțiune săvârșită cu două forme de vinovăție, iar
în România se utilizează cea de infracțiune praeterintenționată, sau infracțiune cu intenție depășită.

Spețe și practică

În sentința penală cu nr. 171 din data de 23.07.2015, Tribunalul Botoșani este vorba despre
o schimbare de încadrare juridică, și anume din infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei,
în infracțiunea de omor calificat în concurs cu infracțiunea de tâlhărie.
Prin rechizitoriul din dosarul nr.X/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, s-
a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie
urmată de moartea victimei";, prev. și ped. de art. 233, art. 234 alin. 1, lit. d și f, rap. la art. 236 din
Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, într-o noapte a pătruns, fără drept, în locuința
victimei C. D., a lovit-o cu corpuri dure, a strâns-o de gât cu o panglică și i-a furat suma de 4500
lei, provocându-i leziuni care au dus la deces.
La termenul de judecată, procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice a
faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M. C., din infracțiunea de "tâlhărie urmată
de moartea victimei";, prevăzută și pedepsită de art.233, art.234 alin.1 lit.d și f raportat la art.236
Cod penal, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.189 lit.d Cod penal în concurs cu
infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.234 alin.1 lit.d și f Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1
Cod penal, apreciind că în cauză este vorba de infracțiunea de omor comisă în scopul săvârșirii
unei tâlhării în concurs cu infracțiunea de tâlhărie.
S-a reținut următoarea stare de fapt : în jurul orei 22:30, inculpatul M. C. s-a deplasat la
locuința victimei C. D., în vârstă de 82 de ani, cerându-i să-i împrumute telefonul cu cartelă pe care
știa că acesta îl are, solicitare cu care victima a fost de acord. Inculpatul a părăsit locuința, însă
după 45 minute a revenit, solicitându-i victimei să-i împrumute suma de 25 de lei, însă C. D. a
refuzat să-i dea suma de bani solicitată, spunându-i că nu are bani mărunți. Inculpatul s-a enervat
1
2
de refuz, întrucât știa că victima are în casă suma de 4500 lei, aspect despre care aflase din
discuțiile avute cu aceasta în zilele anterioare, ieșind din casă înjurând.
Știind că ușile de la locuința victimei sunt închise și că un geam de la intrarea laterală era
deschis, a intrat în locuință pe acel geam și a început să lovească victima, cu capul și cu pumnii,
cerându-i banii. Întrucât victima refuza să spună unde sunt banii, iar inculpatul nu-i găsea, acesta a
luat o panglică de la o perdea și a strâns-o de gât cu aceasta. După ce a găsit suma de 4500 lei,
inculpatul și-a însușit această sumă, apoi a părăsit locuința pe aceeași fereastră pe care intrase.
Unul dintre martori a primit un mesaj, expediat de pe numărul socrului său, și, dându-și
seama că s-a întâmplat ceva, l-a rugat pe un vecin să meargă să vadă ce face victima, după care
acesta a anunțat poliția și s-a deplasat apoi cu un lucrător de poliție la domiciliul victimei, găsind-o
pe aceasta întinsă pe pat, cu fața în sus, cu o pernă pe cap și cu o ață groasă, o coardă, în jurul
gâtului.
Cu ocazia autopsiei victimei s-au constatat: echimoze, tumefacții și excoriații faciale și
cervicale, șanț de strangulare cervical superior, infiltrate sanguine epicraniene și în mușchiul
temporal bilateral, infiltrate sanguine perilaringian și a limbii, stază generalizată, sânge lichid în
cord și vase mari.
Din Raportul de constatare medico-legală al Serviciului Județean de Medicină Legală
Botoșani, rezultă că:
1. Moartea numitului C. D. a fost violentă.
2. Ea s-a produs prin insuficiență cardio - respiratorie acută consecința asfixiei mecanice
prin strangulare.
3. Leziunea traumatică reprezentată de șanțul de strangulare s-a putut produce prin
comprimarea gâtului cu o pamblică și au legătură de cauzalitate necondiționată cu decesul.drotorax
bilateral, miocardofibroză, cardiomiopatie hipertrofică, ciroză hepatică.
În cursul judecății, inculpatul a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa, solicitând ca
judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în
judecată inculpatul M. C., din infracțiunea de "tâlhărie urmată de moartea victimei";,în infracțiunile
de omor calificat, și tâlhărie.
Pentru a se reține omorul în forma calificată prevăzută de art. art.189 lit.d Cod penal și nu
infracțiunea praeterintenționată de tâlhărie urmată de moartea victimei, prev. de art.art.233, art.234
alin.1 lit.d și f raportat la art.236 Cod penal, trebuie să rezulte date care să releve atât voința

1
3
făptuitorului de a sustrage bunuri prin violență, cât și voința acestuia de a ucide, urmărind
producerea rezultatului constând în moartea victimei sau acceptând posibilitatea producerii unui
asemenea rezultat. Caracterizarea poziției subiective a celui care ucide pentru a săvârși sau a
ascunde săvârșirea unei tâlhării se obține din acțiunea propriu-zisă, dar și din modul de comportare
a infractorului.
Astfel, situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate în cursul urmăririi
penale și judecății relevă cu certitudine că inculpatul a intrat în locuința victimei cu intenția de a-i
sustrage acesteia banii, aplicându-i lovituri cu capul și pumnii, așa cum rezultă din actul medico-
legal și cum a susținut și acesta, apoi, enervat de faptul că nu găsește banii și că victima nu-i spune
unde îi ține, a luat o panglică care susținea perdeaua, strângând victima de gât, apoi i-a pus pe față
o pernă.
Este evident că, în momentul în care a luat acea panglică și a înfășurat-o în jurul gâtului
victimei, inculpatul a avut reprezentarea producerii rezultatului constând în moartea victimei,
rezultat pe care, dacă nu l-a urmărit, cel puțin l-a acceptat, având în vedere faptul că, pe lângă
ștrangulare, a mai pus și o pernă pe fața victimei, micșorându-i astfel și mai mult șansele de a se
salva, avându-se în vedere și vârsta înaintată.
Prin urmare, în temeiul art.386 Cod procedură penală, instanța va dispune schimbarea
încadrării juridice a faptelor pentru care este trimis în judecată inculpatul M. C., din infracțiunea de
"tâlhărie urmată de moartea victimei"; prevăzută și pedepsită de art.233, art.234 alin.1 lit.d și f
raportat la art.236 Cod penal, în infracțiunile de "omor calificat";, prev. și ped. de art.189 lit.d Cod
penal și "tâlhărie calificată";, prev. de art.234 alin.1 lit.d și f Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1
Cod penal.
În temeiul art.38 alin.1, 39 alin.1 lit.b Cod penal, se vor contopi pedepsele aplicate, stabilind
drept rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, ce se va aplica pentru infracțiunea de
omor calificat, care va fi sporită cu o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare, ce se va aplica pentru
infracțiunea de tâlhărie, inculpatul urmând a executa în total pedeapsa de 16 ani închisoare.

1
4
 Concluzii

În urma efectuării lucrării au fost realizate toate scopurile și obiectivele propuse. În acest
referat, am început cu noțiunea de infracțiune praeterintenționată , după care am arătat în ce măsură
este posibilă participația la săvârșirea acesteia, după care am prezentat câteva mini-spețe, care
evedențiau clar când merge vorba despre o infracțiune săvârșită cu intenție depășită, și cum se
pedepsesc. În continuare am prezentat asemănările și deosebirile cu legislația din Republica
Moldova, referitoare la infracțiunile praeterintenționate, și am ințeles că cea mai importantă
deosebire este modul în care se pedepsesc. Așadar, legea din Republica Moldova este mai aspră,
întrucât prevede pedepse mai grele.
Într-un final , am ales o speță, care cuprindea schimbarea încadrării juridice, din
infracțiunea de tâlhărie, urmată de moartea victimei, în infracțiunea de omor calificat în concurs cu
infracțiunea de tâlhărie. Analizând această speță, am ințeles cum legea penală delimitează
infracțiunile comise cu intenție directă, sau indirectă de cele cu intenție depășită.
În urma documentarii asupra acestui subiect și efectuării lucrării am ajuns la concluzia că
este foarte important ca, la o încadrare juridică a unei infracțiuni, să fie analizată pe deplin
caracterizarea poziției subiective, și intențiile acestuia. În speța mea de mai sus, era evident ca
inculpatul , în momentul în care a luat acea panglică și a înfășurat-o în jurul gâtului victimei, a avut
reprezentarea producerii rezultatului constând în moartea victimei, rezultat pe care, dacă nu l-a
urmărit, cel puțin l-a acceptat, având în vedere faptul că, pe lângă ștrangulare, a mai pus și o pernă
pe fața victimei, micșorându-i astfel și mai mult șansele de a se salva, avându-se în vedere și vârsta
înaintată. Dar, în viața de zi cu zi avem diferite situații, spre exemplu în cazul celui care a săvârșit o
infracțiune, și nu putea să prevadă nicidecum consencințele faptei sale, și anume moartea victimei,
cum este infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Eu consider că numai în aceste
cazuri, în care instanța nu se îndoiește de faptul că infractorul, nu a putut să prevadă consecințele
faptei sale, să aplice o pedeapsă mai ușoară.
1
5
 Bibliografie

 Antoniu G., Vinovăția penală, Editura Academiei Române, București, 2002

 Bacigalupo E., Manual de derecho penal. Parte general, Editorial Termis S.A., Bogota, 1996
 Botnaru Stela , Savga Alina , Grosu Vladimir , Grama Mariana, Drept penal. Partea
generală Volumul I, Editura Cartier Juridic, Ediția II, Chișinău 2012
 Dobrinoiu V ş.a., Drept penal. Partea generală, Europa Nova, Bucureşti, 1999
 Michinici Maria Ioana “Unele observaţii privind praeterintenţia”, RDP, nr. 1/1996
 Papadopol V., Pavel D., Formele unității infracționale în dreptul penal român, Casa de
Editură și Presă ,,Șansa” S.R.L., București, 1992

 Paraschiv G, Paraschiv R-G., Paraschiv D.-Ș., Unitatea naturală de infracțiune în noul

Cod penal, Editura Universul Juridic, București, 2014
 Pavel Doru , “Caractere specifice ale formelor de unitate infracţională”, RRD, nr.
10/1980
 Sreteanu Florin , Moroșanu Raluca , Instituții și infracțiuni în noul cod penal, București
2010
 Tatu Angela Maria ,, Curs de drept penal. Partea generală’’, Vol. 1, Editura Pro
Universitaria, București 2016
 Turianu C. , “Discuţii despre natura juridică şi structura infracţiunii prevăzute în art. 178
al. 3 C. pen”, Dreptul, nr. 4-5/1991

1
6