1. Noiunea i obiectul criminalisticii..

Deci, criminalistica poate fi definita ca o stiinta ce studiaza legitatile activitatii infractionale, a

mecanismului de reflectare a faptelor penale in sursele de informatie precum si cele ce determina activitatea de investigatie a acestor
fapte, cunoasterea carora serveste drept baza de elaborare a metodelor si mijloacelor de descoperire, cercetare si prevenire a infractiunilor.
Din cele mentionate se observa ca criminalistica este un domeniu specific de cunoastere ce vizeaza, pe de o parte, activitatea
infractionala, iar, pe de alta parte, antipodul ei activitatea de descoperire si cercetare a infractiunilor. Cunoscand legitatile acestor genuri
de activitate este posibil a elabora metode, procedee si tehnici de maxima rigurozitate, asigurand astfel anchetatorii, expertii, alti
practicieni ai organelor de urmarire cu o baza stiintifica solida in lupta contra faptelor antisociale.
Aceasta si constituie functia principala a criminalisticii, utilitatea ei practica.
Cele mentionate oglindesc starea actuala a viziunilor privind obiectul criminalisticii. Literatura de specialitate atesta o mare diversitate de
determinari in acest sens care, in fond, reflecta evolutia stiintei si a opiniilor asupra obiectului sau de studiu in fiecare din etapele sale de
dezvoltare si existenta.
Spre exemplu, intemeetorul acestei stiinte
Hans Gross in opera sa Indreptarul judecatorului de instructie in sistemul
criminalisticii(a.1898) considera criminalistica o stiinta a starilor de fapt in dreptul penal, adica o disciplina care studiaza latura reala
a faptelor ce cad sub incidenta dreptului penal.
In aceasta etapa de acumulare a materialelor empirice obiectul ei era determinat si ca mijloc de adaptare la necesitatile actului de
Justitie a realizarilor stiintelor tehnice, naturale si medicale (I.Iakimov, a.1924), ca procedee si metode de depistare si examinare a
probelor in scopul descoperirii infractiunii si identificarii faptasului(B.Saver, a.1940).
Pe la mijlocul anilor '50 ai sec.XX in spatiul fostei URSS s-a statornicit notiunea de criminalistica ca stiinta ce vizeaza mijloacele
tehnice, metodele si procedeele de detectare, fixare si examinare a probelor in scopul descoperirii si prevenirii infractiunilor(A.Vinberg,
S.Mitricev).Aceasta definitie, considerata timp indelungat traditionala a jucat un rol pozitiv in profilarea obiectului de studiu si
autonomizarea stiintei criminalisticii in ansamblu.
Mai tarziu insa, si aceasta determinare a incetat sa corespunda viziunilor contemporane privind obiectul unui domeniu de cunoastere,
intrucit oglindea rezultatul elaborarilor criminalistice si nu aborda originea lor, adica legitatile studiate de criminalistica.
In sa propus o noua definitie acceptata ulterior de mai multi savanti criminalisti la temelia careia au fost puse legitatile realitatii obiective
studiate de criminalisticaConturarea unor astfel de legitati, care, de altfel, reprezinta obiectul de studiu al oricarei stiinte este indicele
adevarat al existentei ei independente.
Criminalistica este stiinta investigarii infractiunilor in scopul descoperirii si preveniri lor. Sarcina ei primordiala consta in aceea ca prin
analiza realizarilor de ultima ora a progresului tehnico-stiintific si generalizarii experientei pozitive a activitatii organelor de ancheta, a
practicii judiciare si de expertiza sa elaboreze metode, mijloace si procedee eficiente de descoperire si cercetare a faptelor penale.
2. Sistemul, sarcinile i structura criminalisticii Criminalistica ca stiinta este alcatuita traditional din patru compartimente: teoria
generala a criminalisticii, tehnica criminalistica, tactica criminalistica, metodica criminalistica, toate, in unitatea lor, constituind suportul
stiintific in lupta contra criminalitatii.
Teoria generala este baza metodologica a stiintei in totalitate. Ea cuprinde cunostinte privind obiectul criminalisticii, scopurile si
sarcinile concrete, stabileste locul si legatura ei cu alte stiinte. Deci, teoria generala a criminalisticii constituie un sistem de principii
conceptuale, notiuni si categorii, definitii si conexiuni ce privesc stiinta in ansamblu.
Pornind de la reflectarea conceptuala a realitatii obiective, criminalistica indica, de asemenea, sistemul de idei indrumatoare a acestei
ramuri, sistem, care serveste calauza in elaborarea mijloacelor, procedeelor si recomandatiilor criminalistice practice. In aceasta ordine de
idei pot fi mentionate teoria privind urmele infractiunii,a identificarii criminalistice, a modului de comitere a infractiunilor, a versiunilor,
planificarii investigatiilor etc.
Partile constituente ale stiintei in cauza se fondeaza la randul lor, pe principii si metode concrete de cercetare a fenomenului delicvent.
Tehnica criminalistica cuprinde un ansamblu de teze stiintifice si tehnici (in cea mai larga acceptie a cuvantului), procedee si metode
destinate colectarii, examinarii si utilizarii probelor. Fundamentul acestui compartiment il formeaza datele unui rand de stiinte atat
tehnice, cit si naturale, de aceea termenul folosit pentru intitularea acestui compartiment tehnica criminalistica are un caracter oarecum
conventional, insa este unanim acceptat de savantii si practicienii de profil. Tactica criminalistica constituie, de asemenea, un sistem de
teze stiintifice in baza carora se elaboreaza diferite reguli de organizare si planificare a urmaririi penale, precum si procedee de realizare
cu maximum de eficienta a diferitelor actiuni de ancheta (cercetarea la fata locului, interogarea, perchezitia etc.). Tactica se bazeaza pe
experienta pozitiva a practicii judiciare, avand menirea sa adapteze la necesitatile actului concret de investigatie preconizarile psihologiei
judiciare, logicii, eticii profesionale, stiintei despre organizarea muncii s,a. O atare tactica asigura aplicarea cu maximum de randament a
metodelor si mijloacelor tehnice in cadrul cercetarilor, marcand astfel legatura stransa intre tehnica si tactica criminalistica. Metodica
criminalistica (metodica cercetarii anumitor categorii si grupuri de infractiuni) include un ansamblu de recomandari si indicatii
metodice, validate stiintific si aprobate in practica, ce privesc cercetarea crimelor de omor, a violurilor, furturilor, talhariilor, accidentelor
de circulatie s.a.m.d. Deci, sistemul de metodici particulare scoate in evidenta trasaturile specifice de cercetare ale anumitor categorii si
grupuri de infractiuni determinate de natura faptelor, modul concret in care acestea se savarsesc si alte imprejurari de fapt. Functia sociala
a criminalisticii contureaza si sarcinile acestui domeniu de cunoastere. Sarcina generala este, fara indoiala, asistenta stiintifica si
sprijinul organelor de drept in activitatea profesionala de combatere a criminalitatii. Continutul ei poate fi precizat prin formularea
sarcinilor speciale: 1analiza legitatilor obiective ce fac temelia obiectului criminalisticii, dezvoltarea de mai departe a teoriei generale si a
celor particulare ca conditie necesara pentru largirea bazelor teoretice si sporirea eficacitatii practice a recomandatiilor ei; 2elaborarea
noilor metode si mijloace de colectare, examinare, evaluare si utilizare a probelor si perfectionarea celor existente; 3elaborarea si
desavirsirea bazelor organizatorice, tactice si metodice ale anchetei preliminare si a dezbaterilor judiciare; 4studierea criminalisticii
tarilor dezvoltate, implementarea experientei pozitive a acestora in practica de descoperire si prevenire a infractiunilor comise in tara
noastra. Evolutia stiintei in cauza in mare masura este impulsionata de dinamica si structura criminalitatii actuale aflate mereu in
fluctuatie ca rezultat al schimbarilor in societate.
3. Activitatea infracional noiunea i structura.In larga acceptie a cuvantului, activitatea poate fi interpretata ca un mod de existenta
al omului, o capacitate a acestuia de a modifica realitatea. Structura activitatii infractionale este similara oricarei preocupari sociale si
contine cateva elemente principale: subiectul infractiunii; mijloacele activitatii infractionale; obiectul atentarii (victima); urmele activitatii
infractionale.1. Subiectii activitatii infractionale sunt personajii principali ai infractiunii (organizatorii, executorii, instigatorii etc.)
1

capabili de a exercita activitati ce se pot reflecta in mediul inconjurator. Acestia poseda anumite calitati: biologice, sociale, psihice,
psihologice, care la fel se pot oglindi in amprentele materiale ramase la fata locului, dar si in memoria oamenilor. Aici, un interes deosebit
prezinta acele caracteristici, care usor pot fi determinate, sunt evidente, neschimbatoare si in acelasi timp operante pentru descoperirea
faptelor ilicite. Spre exemplu, semnalmentele exterioare frapante, desenul papilar digital, deprinderile si aptitudinile profesionale ale
faptuitorului etc. Tinandu-se cont de aceste caracteristici, se inainteaza diverse versiuni de urmarire penala, se organizeaza cautarea si
identificarea faptasilor, se elaboreaza tactica de interogare a acestora, se demasca declaratiile intentionat false etc.
2. Mijloacele activitatii infractionale. Aceasta notiune include cele mai diverse lucruri si obiectele ce se utilizeaza pentru a se atinge
scopul ilicit. Deci, ele trebuie intelese cat mai larg: o arma de foc, un mijloc de transport, o substanta otravitoare sau exploziva, curent
electric de inalta tensiune etc. In cursul comiterii actului criminal aceste obiecte creaza urme materiale operante pentru a reconstitui
fapta, imprejurarile cauzei si a identifica autorul. Ansamblul de mijloace infractionale poate fi divizat in patru grupe esentiale:
unelte (de spargere, instrumente, obiecte contodente, substante lichide, pulverulente);
arme (de foc, arme albe, dispozitive explozive);
surse de pericol sporit (mijloace de transport, dispozitive de uz curent, mecanisme de producere, fenomene fizice, substante cu
efect puternic si otravitor);
forte si fenomene naturale puse in actiune de catre faptuitor (ruperea digului unui canal, surparea rocii in mina, tratarea pe ascuns
cu radiatii de inalta frecventa etc.) 3. Obiectul atentatului (victima) sub aspect criminalistic este omul si lucrurile materiale ce-i apartin
sau i-l inconjoara: de la simpla incuietoare a usii pana la sistemele complexe bancare. Acest element trebuie deosebit de conceptul
juridico-penal al obiectului infractiunii care abordeaza in principal sfera relatiilor sociale.
Personalitatea victimei sub aspect criminalistic trezeste interes prin insusirile si raporturile sale cu alte persoane elemente care inlesnesc
descoperirea si cercetarea faptei. De subliniat ca marea diversitate de obiecte din campul infractional la fel pot indica unele caracteristici
ale faptuitorului. Spre exemplu, imprejurarile unui furt de valori si bunuri din locuinta, pot semnala varsta, sexul, particularitatile fizice
ale autorului etc. 4. Urmele activitatii infractionale in larga acceptie sunt diversele modificari a starilor de fapt si a obiectelor din lumea
materiala, dar si din sfera relatiilor sociale aparute ca urmare a comiterii unei infractiuni. In sens restrans, urma este orice manifestare
remanenta ivita in faza finala a procesului de reflectare a unui obiect pe suprafata sau in masa altuia.
Aceste urme aparute obligatoriu si nedorit de infractor in procesul activitatilor infractionale, trebuie socotite ca rezultat colateral al
acesteia, scopul principal fiind satisfacerea unor necesitati, dorinte, pasiuni insotite de pricinuirea daunelor fizice, materiale, morale
valorilor protejate de lege. Stranse si fixate procesual in cadrul actelor de urmarire penala, urmele materiale, dar si cele ideale, servesc
ca surse de proba in activitatea criminalistica de cercetare a infractiunilor si identificare a faptuitorilor.
4. Caracteristica criminalistic a infraciunii. Noiunea i structura ei. Caracteristica criminalistica a infractiunii este, la fel, un sistem
de cunostinte ce reflecta particularitatile tipice ale anumitor categorii si grupuri de infractiuni, analiza carora permite a judeca despre caile
optimale de descoperire si cercetare a acestora. In definitiile unui rand de savanti se evidentiaza alte aspecte care complementeaza cele
mentionate. Caracteristica criminalistica este un model informational tipic ce reprezinta cele mai comune si repetabile trasaturi ale unei
clase de infractiuni . In general, literatura de specialitate inregistreaza unitate de pareri, precum ca caracteristica criminalistica constituie
o notiune abstracta, un rezultat al analizei stiintifice a practicii judiciare privind un anumit gen de infractiuni, generalizarea trasaturilor si
particularitatilor tipice ale acestora.
In asa calitate ea este folosita la elaborarea unor metodici particulare privind descoperirea si cercetarea anumitor categorii de infractiuni.
Deci, notiunea de caracteristica criminalistica se refera doar la o categorie (tip, gen, grupa) de infractiuni si nu la unele manifestari
infractionale izolate, in ea comprimandu-se date despre caracteristicele lor tipice.
Desigur, in plan practic, se poate vorbi si despre caracteristica unor infractiuni aparte [6, pag.72], insa in astfel de situatii se vor mentiona
imprejurarile reale ale infractiunii concrete care pot fi atipice si deci, inutile pentru aplicarea lor in descoperirea si cercetarea altor
infractiuni de acest fel.
Cele mai relevante elemente ale caracteristicii criminalistice a infractiunii sunt:
1)
Trasaturile distinctive ale informatiei initiale privind evenimentul delicvent, sursele si conditiile de obtinere a acestora;
2)
Date privind obiectul atentatului ce permit a judeca despre interesele faptuitorului;
3)
Informatii vizand modul de pregatire, comitere si tainuire a infractiunii, precum si consecintele tipice ale actiunilor criminale.
Insemnatatea prognostica a cunostintelor privind modul de operare al infractorului rezida in aplicarea acestor date la elaborarea
versiunilor de ancheta, determinarea zonelor prezumtive unde pot fi gasite urmele autorului, utilizarea evidentelor criminalistice dupa
modul de comitere a infractiunilor etc.
4)
Informatii privind particularitatile tipice ale persoanei faptuitorului si a victimei.
Investigatiile criminologice si criminalistice demonstreaza ca intre victima si infractor exista legaturi specifice, stabilirea carora
faciliteaza elaborarea programului de cercetare.
5)
Date generalizate despre cele mai obisnuite motive ale infractiunii indica la fel autorul prezumtiv al infractiunii.
Lista elementelor caracteristicii criminalistice susmentionate nu este limitativa. Pe masura dezvoltarii criminalisticii ea se va preciza si se
va complementa pentru fiecare categorie de infractiuni.
5. Situaia de urmrire penal ca baz de elaborare a programului de investigaie Existenta oricarei preocupari umane este
determinata de ansambluri de imprejurari legate cauzal, spatial, informational sau temporal denumite situatii. Activitatea infractionala si
activitatea de combatere a criminalitatii poarta la fel un caracter situational. Starile de fapt ce iau nastere in cursul activitatilor ilicite sunt
cunoscute ca situatii. Baza informativa a astfel de situatii include atat probele deja adunate, datele operative de investigatie, cat si sursele
orientative ce pot semnala existenta unor eventuale dovezi.Privite in ansamblu, aceste date formeaza tabloul obiectiv al evenimentului
instrumentat in fiecare din fazele de cercetare permitand organului de urmarire de a-l aprecia obiectiv si a elabora decizii privind
programul activitatilor ulterioare. Necesitatea analizei situationale a infractiunilor si a activitatii criminalistice de cercetare a acestora
decurge din obiectivul dublu al stiintei criminalistica. Aceste elemente sunt puse in evidenta si studiate in fiecare din compartimentele ei.
Experienta acumulata in acest sens au permis savantilor criminalisti a elabora bazele unor teorii particulare, ca de pilda, teoria actiunilor
de ancheta [12], situalogia criminalistica [13], care urmaresc scopuri practice concrete - relevarea situatiilor tipice ce se formeaza in
cadrul cercetarii anumitor categorii de infractiuni pentru a formula recomendatii eficiente in vederea investigarii lor.
Situatiile de ancheta pot fi clasificate in baza diferitor criterii:
1)
situatii tipice si situatii practice concrete;
2

2)
situatii specifice cauzei in ansamblu si situatii aparute in cursul efectuarii anumitor acte de urmarire;
3)
situatii conflictuale si fara conflict.
Tipice sunt situatiile ce se evidentiaza prin volumul si continutul informatiilor acumulate la o etapa concreta de cercetare a anumitor
categorii si gurpuri de infractiuni. De pilda, pentru etapa initiala de cercetare a furturilor si altor categorii de infractiuni sunt caracteristice
trei situatii tipice: 1) faptuitorul este retinut in flagrant delict; 2) infractorul nu este determinat, insa exista anumite date ce fac posibila
urmarirea lui; 3) autorul este necunoscut si organul judiciar nu dispune de informatii utile pentru identificarea lui. In cazul violului pentru
faza incipienta sunt proprii doua situatii tipice: 1) patimita cunoaste violatorul sau poate oferi informatii operante pentru stabilirea
acestuia; 2) victima nu dispune de date ce privesc persoana autorului.
Situatiile concrete apar in cadrul cercetarii anumitor cauze reale si nu totdeauna coincid cu cele tipice. Cat priveste situatiile proprii
cauzelor in ansamblu acestea, de regula, sunt totdeauna conflictuale.
Situatia de ancheta si caracteristica criminalistica a infractiunii prezinta notiuni apropriate menite a eficientiza procesul de cercetare a
infractiunilor. Totodata acestea se deosebesc una de alta prin caracterul fenomenelor analizate.
Daca prima caracterizeaza specificitatea informationala a conditiilor in care se desfasoara o actiune de ancheta sau investigatiile in
ansamblu in diferite faze de cercetare, a doua semnaleaza despre esenta si trasaturile criminalistice specifice a diferitelor genuri de
infractiuni.
6. Noiunea de identificare i diagnostic criminalistic. Specificul i bazele tiinifice ale identificrii criminalistice. identificarea
criminalistica ca o activitate de examinare comparativa a obiectelor materiale si a imaginilor acestora in scopul stabilirii identitatii lor si
obtinerii datelor utile pentru cercetarea si descoperirea infractiunilor.
La temelia acestui proces stau cunoscutele teze stiintifice despre individualitatea, stabilitatea relativa si reflectivitatea obiectelor lumii
inconjuratoare.
Esenta individualitatii consta in aceea ca chiar si printre obiectele similare cuprinse in clase, genuri, tipuri etc. nu exista si nici nu pot
exista asemenea, care ar coincide intre ele pe deplin. Fiecare obiect este strict individual, nerepetabil, adica se distinge prin ceva de altele,
asemanatoare lui In ce priveste a doua premisa stiintifica stabilitatea relativa, trebuie de subliniat ca cu scurgerea timpului obiectele si
fiintele sufera prefaceri. Insa, pentru o anumita perioada de timp orice obiect isi pastreaza un oarecare numar de trasaturi calitative, care
il face sa ramina ceea ce este.Deci, identificarea este obiectiv posibila numai daca schimbarile sunt neinsemnate, adica daca ele nu
modifica esenta obiectului, proprietatile lui fundamentale. In caz contrar, obiectul inceteaza de a mai fi acelasi, el devine alt obiect. In
acest context, individualitatea apare relativ stabila.
O alta premisa indisolubil legata de precedentele o constituie reflectivitatea, adica capacitatea obiectelor de a se reflecta si de a fi
reflectate. Miscarea lumii materiale se relizeaza prin interactiunea obiectelor si fiintelor intr-un proces de influentare reciproca. In acest
cadru reflectarea consta in insusirea sistemelor materiale de a reproduce particularitatile obiectelor aflate in conexiune.
Reflectarea ca imagine a obiectului sau a insusirilor acestuia, de rind cu celelalte premise permit identificarea , fie in sens pozitiv de
determinare certa sau posibila a obiectului creator de urma, fie in sens negativ, de excludere a acestuia.
Identificarea se foloseste nu numai in criminalistica, dar si in alte domenii, precum ar fi fizica, chimia, antropologia s.a., avind, in cazul
dat, sarcina de a stabili natura obiectului (substantei), apartenenta lui la o anumita clasa, specie, varietate de obiecte. Insa spre deosebire
de aceste ramuri, identificarea in criminalistica se evidentiaza prin trasaturile ei specifice: - stabilirea unei identitati individuale, adica
determinarea unui obiect concret implicat in infractiune; - obiectele ce urmeaza a fi identificate in mare parte detin forma si parametrii
exteriori constanti; - rezultatele acestor identificari imbraca forme strict determinate de lege rapoarte de expertiza, procese-verbale de
efectuare a activitatilor de ancheta si judiciare, adeverinte ale organelor de evidenta si inregistrare etc; - ea se efectueaza in scopul
cercetarii ,descoperirii si prevenirii infractiunilor.
In procesul de descoperire si cercetare a infractiunilor un mare sprijin in stabilirea adevarului il prezinta asa numitele examinari
diagnosticatoare. Acestea se realizeaza pentru a obtine date necesare desfasurarii unor activitati operative de investigatie, expertize si
altor actiuni procesuale. Insa, spre deosebire de cercetarile de identificare, scopul carora este stabilirea identitatii, examinarile
diagnosticatoare ajuta la determinarea unor insusiri si stari ale obiectelor. Astfel, dupa urmele de picioare este posibil de identificat nu
numai factorul creator, dar se poate de judecat si despre directia de miscare a autorului, viteza aproximativa, daca a purtat unele greutati
sau daca a operat in intuneric. S.a
Examinarile diagnosticatoare pot fi divizate in trei grupe,in cadrul carora pot fi solutionate urmatoarele sarcini:
Prima determinarea calitatilor si starii obiectelor prin cercetarea lor nemijlocita (de ex.daca arma de foc este sau nu in stare buna de
functionare, daca plomba este sau nu violata s.a.). A doua stabilirea insusirilor si starii obiectelor dupa urmele lasate de acestea (de
ex.particularitatile mersului unei persoane dupa cararea de pasi). A treia grupa constatarea legaturilor cauzale intre unele actiuni si
consecintele acestora prin analiza integrala a urmelor si starilor de fapt din scena infractiunii (spre ex. dupa forma, dimensiunile si
numarul petelor de singe se determina locul unde victimei i s-au cauzat leziuni mortale, unde si cum a fost mutat cadavrul, daca a fost
schimbata pozitia lui etc.). In concluzie, mentionam ca identificarea si diagnosticarea criminalistica se aplica foarte larg in descoperirea si
cercetarea infractiunilor, ca metode efective de stabilire a adevarului in cauzele instrumentate.
7. Stabilirea ntregului dup prile componente i a sursei unice de provenien ca varietate a identificrii.
Orice obiect al lumii materiale se bucura de un ansamblu de proprietati, ce caracterizeaza structura lui exterioara, componentele materiale
din care este alcatuit. In scopul identificarii nu este neaparat necesar de a studia toate insusirile obiectului . In calitate de caracteristici
identificatoare mai frecvent se folosesc cele ce privesc forma, dimensiunile, microrelieful suprafetei obiectului , compozitia chimica,
densitatea, duritatea, conductibilitatea electrica,pot servi si unele reflectari transformate ale insusirilor obiectului. Astfel, identificarea
persoanei dupa scris consta in recunoasterea lui dupa caracteristicile intiparite in text. Prin caracteristica identificatoare putem subintelege
semnul, elementul specific ce pune in evidenta insusirea obiectului. Pentru ca aceste semne specifice sa fie utilizate in calitate de
identificatoare ele trebuie sa raspunda unor conditii. Principala este specificitatea si originalitatea lor. In acest scop e necesara capacitatea
caracteristicii de a distinge obiectul dintr-o multitudine de lucruri asemanatoare. A doua conditie este insusirea caracteristicii de a se
reproduce autentic si uniform in fiecare caz de formare a urmei obiectului dat. pentru o corecta identificare o constituie constatarea
stabilitatii relative a caracteristicii, adica eventuala capacitate de a se schimba cit mai putin posibil in perioada cuprinsa intre momentul
crearii urmei si momentul identificarii obiectului.
. Raportate la obiect in intregime ele se divizeaza in generale si particulare, primele exprimind trasaturile cele mai comune tuturor
obiectelor de acest gen, secundele evidentiind un obiect din toate celelalte asemanatoare lui.
3

Trebuie insa precizat ca orice caracteristica particulara luata izolat nu este suficienta pentru a individualiza obiectul. Asemenea trasaturi
se pot repeta si la altele similare. Individualizeaza obiectul doar o totalitate de caracteristici, un cumul de detalii, care in criminalistica
poarta denumirea de totalitate identificatoare. Aceasta se explica prin faptul ca repartizarea caracteristicilor pe suprafata sau in masa
obiectului, de multe ori chiar si aparitia lor poarta un caracter intimplator. Conform teoriei probabilitatilor in asemenea localizare si in asa
combinare particularitatile evidentiate sint practic irepetabile. Caracteristicile identificatoare se mai impart in calitative si cantitative.
Dupa provenienta lor se pot semnala caracteristici cu specific indispensabil, ce refleta esenta obiectului, element fara de care el n-ar fi
ceea ce este (de ex.semne ce caracterizeaza pistolul ca arma de foc) si caracteristici aparute accidental (formarea neregularitatilor in
canalul tevii unei arme, imprimate pe suprafata glontului).
8. Formele i obiectele identificrii, etapele procesului de identificare. Identificrea poate fi infaptuita in doua forme: neprocesuala si
procesuala.,Din momentul constatarii faptului comiterii unei infractiuni colaboratarii serviciilor operative de investigatie ale organelor de
drept realizeaza masuri de stabilire a faptuitorului, martorilor, victimelor, precum si altor imprejurari ale cauzei. In cadrul acestor
operatiuni, persoanele cautate se stabilesc dupa fotografii, portrete-robot sau dupa semnlmentele lor-activitati care, in fond, prezinta
identificari. Teoria si practica identificarii criminalistice distinge doua forme de reflectare a obiectelor lumii inconjuratoare: fixatematerial si psihofiziologice (fixate in memorie). Prima vizeaza diferitele feluri de urme (digitale, de picioare, de arme, de transport
etc.), fotografii, descrieri (inclusiv in cartotecile de evidenta) s.a. Identificarea dupa imaginile fixate material poarta un caracter obiectiv,
bazindu-se pe studierea caracteristicilor obiectului de catre specialisti in cursul analizelor de expertiza. In cadrul reflectarilor
psihofiziologice, in memoria unei anumite persoane se intipareste imaginea mentala a obiectului. Identificarea in acest caz devine
subiectiva, realizindu-se in actiunea de prezentare spre recunoastere a obiectelor de catre persoana care le-a observat anterior.
Identificarea se poate infaptui in doua forme: procesuala (in cadrul expertizelor si altor actiuni de ancheta), rezultatele carora prezinta
probe judiciare si neprocesuala (in cursul activitatilor operative de investigatie), efectele carora nu poseda forta probanta. In cercetarile
identificatoare sint antrenate diferite obiecte, rolul lor in aceste procese este diferit. Astfel, teoria identificarii distinge:
- obiecte de identificat, denumite si obiecte scop. Acestea pot fi diferite lucruri (pistol, unealta de spargere, imprimanta ordinatorului
etc.), persoana infractorului, animale, portiuni de teren etc.
- obiecte identificatoare, denumite si obiecte mijloc de identificare, ce servesc la stabilirea obiectelor cautate. Grupa din urma cuprinde
obiecte de natura necunoscuta, modele tip de comparatie, diferite urme-materiale (de incaltaminte, de miini, tuburi sau glonti trasi etc.),
unele parti de obiecte fragmentate, care anterior au alcatuit un tot intreg (cioburi din fara autovehiculului, bucati de documente etc.). Aici
reconstituirea intregului dupa partile componente constituie o varietate a identificarii criminalistice. Deosebirea intre aceste doua grupe
de obiecte rezida in faptul ca la obiectele de identificat se studiaza calitatile proprii lui insasi pe cind in obiectele identificatoareproprietatile altui obiect, reflectat in el.
La rind cu identificarea in criminalistica exista notiunea de determinare a apartenentei generice. Scopul ei este de a stabili atributia
obiectului la o specie, gen, varietate de obiecte, fie realizindu-se ca prima etapa a identificarii individuale, fie ca sarcina de sinestatatoare.
La fel ca si identificarea stabilirea apartenentei de gen are o mare insemnatate practica.
Astfel, stabilirea tipului armei cu care s-a savirsit o crima de omor usureaza cautarea armei concrete si a posesorului acesteia, la fel cum
stabilirea sistemului masinii de scris restringe sfera de cautare si contribuie la descoperirea masinii concrete la care a fost dactilografiat
actul.
9. Examinarea preliminar a urmelor infraciunii la faa locului ca sarcin a diagnosticii criminalistice.
In procesul de descoperire si cercetare a infractiunilor un mare sprijin in stabilirea adevarului il prezinta asa numitele examinari
diagnosticatoare. Acestea se realizeaza pentru a obtine date necesare desfasurarii unor activitati operative de investigatie, expertize si
altor actiuni procesuale. Insa, spre deosebire de cercetarile de identificare, scopul carora este stabilirea identitatii, examinarile
diagnosticatoare ajuta la determinarea unor insusiri si stari ale obiectelor, aflarea cauzelor unor fenomene, interpretarea dinamicii
evenimentelor etc. Astfel, dupa urmele de picioare este posibil de identificat nu numai factorul creator, dar se poate de judecat si despre
directia de miscare a autorului, viteza aproximativa, daca a purtat unele greutati sau daca a operat in intuneric. Dupa urmele de spargere
se determina deprinderile infractionale, puterea fizica si inaltimea faptuitorului, timpul consumat la comiterea efractiei s.a. Examinarile
diagnosticatoare pot fi divizate in trei grupe,in cadrul carora pot fi solutionate urmatoarele sarcini: Prima determinarea calitatilor si
starii obiectelor prin cercetarea lor nemijlocita (de ex.daca arma de foc este sau nu in stare buna de functionare, daca plomba este sau nu
violata s.a.). A doua stabilirea insusirilor si starii obiectelor dupa urmele lasate de acestea (de ex.particularitatile mersului unei persoane
dupa cararea de pasi). A treia grupa constatarea legaturilor cauzale intre unele actiuni si consecintele acestora prin analiza integrala a
urmelor si starilor de fapt din scena infractiunii (spre ex. dupa forma, dimensiunile si numarul petelor de singe se determina locul unde
victimei i s-au cauzat leziuni mortale, unde si cum a fost mutat cadavrul, daca a fost schimbata pozitia lui etc.). Examinarile
diagnosticatore pot fi corelate cu cele identificatoare. Spre ex. inainte de a stabili o persoana dupa amprenta digitala ridicata de la locul
faptei, trebuie sa se clarifice daca aceasta este utila pentru identificare, adica daca desenul papilar imprimat in urma contine suficiente
detalii de constructie. In concluzie, mentionam ca identificarea si diagnosticarea criminalistica se aplica foarte larg in descoperirea si
cercetarea infractiunilor, ca metode efective de stabilire a adevarului in cauzele instrumentate. , examinarile criminalistice preliminare
pot fi definite ca o forma de aplicare a cunostintelor de specialitate si a mijloacelor tehnice respective in scopul obtinerii informatiei
privind persoana faptasului, mecanismul infractiunii si alte imprejurari utile pentru descoperirea cauzei pe urme proaspete.
10. Apariia i dezvoltarea tiinei criminalisticii.Sub aspect evolutiv criminalistica a aparut ca o stiinta despre metodele si mijloacele
practice de investigare a faptelor antisociale intemeiate pe realizarile stiintelor tehnice si naturale. De la forme empirice de lupta contra
criminalitatii concepute in prima jumatate a sec.XIX de intiiul sef al politiei pariziene E.F.Vidoq, treptat aveau sa-si faca aparitia unele
generalizari si sistematizari ale acestor experiente menite sa slujeasca aflarii adevarului in justitia penala.
Procesul de consolidare a cunostintelor criminalistice a fost infaptuit mai cu seama de catre functionarii politienesti in ultimul sfert al
secolului trecut. Aceasta munca se desfasura in trei directii principale:
1) Crearea si perfectionarea mijloacelor de inregistrare penala a infractorilor. Un remercabil reprezentant al acestei orientari a fost
Alfonse Bertillon autor al metodei antropometrice de inregistrare, bazate pe masurarea anumitor parti ale corpului uman, precum si a
descrierii semnalmentelor dupa metoda portretului vorbit, a diferitelor procedee de fotografiere etc. O contributie incontestabila pentru
afirmarea altui sistem de inregistrare penala a celui dactiloscopic, care a succedat modelul antropometric au adus-o U.Herchel,
H.Foolds, R.Heindl, La ora actuala acest sistem a devenit universal si este aplicat pretutindeni.
4

2) Elaborarea si sistematizarea procedeelor de colectare a probelor directie, legata in primul rind de numele lui Hans Gross, magistrat si
profesor austriac, care a formulat sistemul stiintei in cauza (insasi termenul Criminalistica a fost propus de catre dinsul), a sistematizat
si complementat ansamblul de metode si mijloace vizind investigarea infractiunilor, socotindu-se pe drept, de rind cu A.Bertillon,
fondatorul stiintei criminalisticiiUrmasii lui din tarile Europei Occidentale, , din Rusia S.Tregubov, V.Lebedev, N.Makarenco,
S.Potapov s.a. au avut marele merit de a fi creatorii bazelor stiintifice ale acestei ramuri de cercetare.
3) Elaborarea metodelor stiintifice de expertizare a urmelor si altor obiecte materiale ridicate din scena infractiunii linie sustintua de
E.Locard fondator al laboratorului criminalistic din Lion (Franta), Ottolenghi (Italia), E.Burinski (Rusia) intemeietor al unui laborator
de fotografie judiciara din Petersburg, care a servit ca prototip la formarea primelor institutii de expertiza din Rusia Generalizind
continutul acestor activitati si a publicatiilor din acea perioada, socotite ca pietre de hotar a acestui domeniu de cunoastere putem trage
citeva concluzii: - - Dupa cuprins aceasta disciplina poarta caracter eclectic si include doua mari dispartituri:
expunerea modurilor de comitere a crimelor, a jargoanelor criminale, obisnuintelor si altor particularitati ale activitatilor infractionale;
formularea recomandatiilor privind organizarea descoperirii si cercetarii cauzelor penale. in practica de cercetare a infractiunilor se
aplica cunostinte nu numai din domeniul tehnicii si a stiintelor naturale, dar, ceea ce este important si din psihologie idee, la care
criminalistica sovietica avea sa revina mult mai tirziu.
etapa de dezvoltare a criminalisticii sovietice, s-a extins pina la mijlocul anilor ' 60. In cursul acestui rastimp s-au elaborat principalele
teorii criminalistice particulare (traseologia, balistica, etc.), favorizate de multimea colosala de date acumulate de practica care au servit
drept premise empirice de prefigurare a unor legitati studiate de stiinta criminalistica. Tocmai atunci au fost asezate primele pietre
metodologice la temelia teoriei generale a Criminalisticii:
- Cu privire la obiectul si metodele criminalisticii sovietice
- Introducere in criminalistica
- Principiile de baza ale expertizei criminalistice sovietice
- Bazele teoretice ale criminalisticii sovietice (
- Bazele tacticii de ancheta Ulterior, monografiile anilor '50-'60 consemnate de
B.Komarinet, S.Tihenko, I.Luzghin, V.Lisicenko, V.Snetkov, R.Belkin, L.Arotker, A.Kolesnicenko, V.Koldin, M.Segai, A.Dulov, I.Krilov,
N.Selivanov, A.Aisman s.a. au constituit nu numai bazele stiintifice ale teoriei generale a criminalisticii, dar si elementele ei structurale.
In concluzie, subliniem ca Criminalistica ca oricare alta stiinta in aparitia si dezvoltarea sa a parcurs anumite etape: 1) de cristalizare a
elementelor embriogeneze in adincurile procedurii penale si primele incercari de aplicare ale acestora in practica de urmarire penala; 2)
de acumulare si generalizare a materialelor empirice si formularea anumitor teorii particulare; 3) de creare a conceptiei generale a
criminalisticii si desavirsire a celor particulare.
11. Instituiile de expertiz judiciar n RM.. Centrul National de Expertize Judiciare de pe linga Ministerul Justitiei este institutie de
stat specializata in sfera efectuarii expertizelor judiciare.
Centrul efectueaza urmatoarele expertize si constatari tehnico- stiintifice:
1) grafoscopica;
2) de stabilire a autorului;
3) tehnica a actelor;
4) traseologica;
5) balistica;
6) fibrelor, materialelor fibroase si articolelor fabricate din ele;
7) materialelor fibroase supuse distrugerii prin ardere;
8) lacurilor si vopselelor;
9) produselor petroliere si substantelor lubrifiante;
10) polimerilor si masei plastice;
11) substantelor narcotice, preparatelor medicamentoase cu efect puternic;
Actele normative ce reglamenteaza activitatea centrului
LEGE cu privire la expertiza judiciara
HG cu privire la Centrul National de Expertize Judiciare de pe linga Ministerul Justitiei
HG Cu privire la aprobarea Registrului de stat al expertilor judiciari atestati
Codul de Procedura Civila al R.Moldova Codul de Procedura Penala al R.Moldova.
12. Tehnica criminalistic structura i sarcinile ei .Notiunea de tehnica criminalistica cuprinde elaborarea si tactica utilizarii diverselor
mijloace si metode tehnico-stiintifice aplicate in scopul majorarii eficacitatii luptei contra criminalitatii, demascarii faptuitorilor si
identificarii acestora. Deci, insasi elaborarea si implementarea in practica a mijloacelor noi ale tehnicii criminalistice este si directia
prioritara de dezvoltare a criminalisticii in tarile occidentale. Infractionalitatea contemporana se caracterizeaza prin asa trasaturi ca
profesionalism, globalizare, patrunderea ei in structurile statale, inlusiv si in politie, majorarea numarului de infractiuni cu caracter
organizat si latent, mai cu seama in domeniul economic.. A crescut simtitor si infractionalitatea gulerilor albe caracteristica pentru
functionarii structurilor de stat. Acest lucru determina pe slujitorii Justitiei sa caute masuri radicale privind combaterea criminalitatii,
devenita astazi o tumoare fara frontiere, un flagel al societatii contemporane. O atentie deosebita se acorda formarii unei retele de
laboratoare criminalistice dotate cu utilaj contemporan, precum si dezvoltarii asa numitei criminalistici de teren (adica a mijloacelor si
metodelor adaptate folosirii in conditiile efectuarii cercetarii la fata locului, perchezitiei, recunoasterii si altor actiuni procesuale si
operative de investigatie). Aceasta tehnica se utilizeaza cu maximum de randament in scopul analizelor expres a sangelui, a substantelor
narcotice, in scopul detectarii cadavrelor, metalelor, substantelor explozive, etc. Practica criminalistica a acestora se inarmeaza cu cele
mai noi realizari ale stiintei si tehnicii, in special metode de microanaliza lazer, tehnica digitala, mijloace electronice de calcul etc..
Tehnica crim.prezinta un ansamblu de cunostinte stiintifice cu caracter sintetic,in baza carora se elaboreaza metode,procedee si diverse
tehnici,destinate colectarii ,examinarii si utilizarii informatiei cu semnificatie crimin.Sub aspect practic ea cuprinde tot arsenalul de
mijloace si metode destinat colectarii si analizei materialelor de proba.Compartimentul este structurarat in parti

1)Tezele generale ale tehnicii crim.,in care se abordeaza notiunea ,sistemul si sarcinileei,clasificarea ,princiipiile formele si conditiile de
aplicare a metodelor si mijloacelor tehnice criminalistice ,notiunea si continutul conceptului de asistenta criminalistica a descoperiirii si
cercetarii infractiunilor ,precum si alte aspecte tehnico criminalistice.
2)Mijloacele tehnico-crim,procedeele si metodicile de lucru cu materialele de proba.
Fundamentul acestui compartiment il formeaza atit datele unor stiinte tehnice ,cit si naturale incluse in maimulte subramuri
,fotograf.crim.,inregistrarea audio si video,traseologia,armologia,gabitoscopia criminalistica ,asistenta informationala a ctivitatii
criminalistice.O directie relativ noua de cercetare a acestui compartiment poate fi considerata cercetarea crimin a informatiei
computerizate si a mijloacelor -suport ale acestuia ,a dizpozitivelor si substantelor explozive.
Sarcinile tehnicii crim deriva din sarcina generale si speciale:
-elaborarea si perfectionarea metodelor,mijloacelor procedeelor de descoperire a materialelor de proba
-elaborarea si prfectionarea bazelor teoretice ,tactice si metodice ale expertizei crim.
-elaborarea si aplicarea mijloacelor de profilaxie a infractiunii
13. Asistena tehnico-criminalistic a descoperirii infraciunilor In cadrul examinarilor preliminare, se folosesc, de regula, metode si
mijloace tehnico-criminalistice mai complexe decit la efectuarea cercetarilor de ancheta si a altor actiuni procesuale.
In conditii de teren se aplica practic trei grupe de metode: fizice, fizico-chimice si chimice. Din ansamblul metodelor fizice mai frecvent
se utilizeaza:
?
metode organoleptice (aprecierea culorii obiectului examinat, a aspectului exterior, determinarea porozitatii suprafetei lui, a
duritatii, elasticitatii, mirosului specific al acestuia);
?
examinarea reliefului suprafetei si microstructurii obiectelor cu ajutorul dispozitivelor optice lupe, microscoape etc.;
?
metode de masurare si de stabilire a insusirilor fizice, a dimensiunilor, greutatii specifice, grosimii, unitatii de suprafata,
temperaturii de topire s. a.
?
metode ale fotografiei criminalistice de examinare.
Metodele fizico-chimice mai raspindite sunt urmatoarele:
* analiza luminiscentei in radiatii ultraviolete;
* examinarea obiectelor in raze infrarosii;
* determinarea solubilitatii substantelor in diferiti dizolvanti.
Dintre metodele chimice aplicabile in conditii de teren numim:
> metode legate de aparitia precipitatiilor sau a gazelor in urma aplicarii diversilor reactivi (de exemplu, degajarea oxigenului si aparitia
unui dimbusor de spuma la interactiunea singelui cu apa oxigenata);
> metode de studiere a capacitatii unor substante de a arde in aer liber, precum si examinarile organoleptice ale produselor de ardere
(aspectul si culoarea flacarii, a resturilor de scrum, caracterul si mirosul produselor de ardere, de exemplu - al resturilor de substanta
exploziva, s. a).
- aparate de iluminare generala (lanterna de buzunar, felinarul electric obisnuit, aparatul electric de iluminat -1000 s. a.;
- surse de lumina orientata, care permit o concentrare a fasciculului de lumina pentru cautarea microurmelor (-9, O-21);
- surse speciale de lumina (detectoare cu radiatii ultraviolete- -1, -41, , , s. a., destinate depistarii
resturilor de singe, saliva, sperma,
Din utilajul optic in aceste scopuri se folosesc diferite lupe (pliante, cu picior, de masurare, binoculare, cu iluminare s. a.) cu o marire de
pina la 10x. La examinarea obiectelor de proportii mici se utilizeaza microscoapele obisnuite (MBC-2, MBC-10), , ,
s. a.
A doua cuprinde utilajul si procedeele tehnice de inregistrare si modelare a obiectelor si insusirilor acestora. Fixarea fotografica , Totodata
fixarea presupune si videoinregistrarea, alcatuirea diferitelor schite, desene cu folosirea larga a instrumentelor de masurare (rigle, sublere,
micrometre, echere, busole s. a.). In cazul modelarii unor urme de adincime se aplica plastelina, ceara, parafina, ghipsul, substantele
polimerice Principalele operatiuni tehnico-criminalistice desfasurate la fata locului ce privesc depistarea, fixarea, ridicare a urmelor,
examinarea lor preliminara sunt asigurate in mare parte de echipamentul si minimul de materiale si substante aflate in trusa criminalistica.
Problema completarii si adaptarii acesteia la necesitatile efectuarii examinarilor criminalistice preliminare ale obiectelor cere o tratare
desfasurata. In primul rind, apare chestiunea materialelor informative, rolul carora pentru reusita acestor examinari devine extrem de
important.
14. .Metodele i mijloacele tehnico-tiinifice de baz, utilizate n criminalistic .
Metodele de cercetare criminalistic cuprind urmtoarele categorii:
metode de cercetare a urmelor
metode de examinare a probelor materiale
metode de efectuare a experimentelor , a verificrilor
metode tactice de ascultare a persoanelor etc.
Legtura criminalisticii cu alte tiine.
Juridice - dreptul procesual penal
dreptul penal
criminologia
Metode i mijloace de prevenire a infraciunilor: Activitatea de elaborare a metodelor i mijloacelor de prevenire se bazeaz pe cunoaterea
cauzelor infraciunii i a metodelor de operare ale infractorilor.
msuri de prevenire cu a cror aplicare sunt nsrcinate toate organele de stat: ncadrarea n munc, consolidarea disciplinei n unitate,
munc educativ, formarea opiniei publice etc.
metode i mijloace elaborate de tiina criminalisticii pe baza cunoaterii modurilor de operare ale infractorilor ex.: - prevenirea
falsurilor se realizeaz prin utilizarea de imprimate speciale, cerneal special etc.
- prevenirea accidentelor de circulaie se realizeaz prin modernizarea parcului auto i a drumurilor publice; examene medicale
pentru oferi, restricii de vitez etc.
- prevenirea infraciunilor contra vieii, prin msuri legislative de limitare a deinerii armelor de foc i a unor substane toxice,
aciuni de control ale poliiei;
6

- prevenirea infraciunilor de furt prin msuri pentru asigurarea caseriilor, organizarea pazei, dispozitive de alarmare, depunerea
zilnic a banilor la banc etc.
Mijloace tehnico-tiinifice utilizate n cercetrile criminalistice:
A) Mijloace tehnico-tiinifice de care se folosesc organele de urmrire penal
I.
n teren se utilizeaz laboratoare criminalistice mobile instalate n raport cu natura terenului pe: autoturisme, microbuze, alupe,
elicoptere
Compartimentele laboratorului : trusele criminalistice coninnd instrumente i substane necesare cercetrii, compartimentul
fotografiei judiciare cu aparatur i accesorii; compartimentul filmului i videofonogramei judiciare; compartimentul schiei,
compartimentul magnetofonului; compartimentul detectoarelor; compartimentul cu aparatul mini-compozitor sau identi-kit pentru
ntocmirea portretului robot.
Trusa criminalistic : 4 compartimente (fotografie, substane pentru ridicarea urmelor de mini etc.; schi, instrumente ajuttoare
trusa de urubelnie, trusa de chei, patent, peraclu etc.)
II.
Mijloace tehnico-tiinifice de laborator utilizate de organele de urmrire penal pentru prelucrarea materialelor fotosensibile,
microscop, lmpi cu raze ultraviolete etc.
B) Mijloace tehnico-tiinifice din laboratorul de expertiz criminalistic de o construcie tehnic mai pretenioas.

15. Trusele criminalistice, laboratoarele criminalistice mobile. , pentru truse cu mijloace tehnice criminalistice portative materialele
trebuie sa aiba volum redus si sa prezinte niste ghiduri sau complete de tabele informative.
Trusele criminalistice de lucru in conditii de cimp pot fi completate conform principiului de universalism si de specializare. Dupa
primul principiu este alcatuita trusa criminalistica mai raspindita in comisariatele de politie -valiza unificata destinata pentru cercetarea
locului faptei. Principiul specializarii sta la baza formarii completelor de mijloace tehnice menite muncii cu anumite tipuri de urme si
probe materiale - truse cu destinatie speciala, care contin un instrumentar redus, destinat unor operatiuni concrete sau anumitor subiecti
(specialistul-criminalist, inspectorul politiei rutiere etc.). Continutul trusei criminalistice universale ce se afla in dotarea majoritatii
comisariatelor cuprind:
Nr 1 - mijloace pentru depistarea, fixarea si ridicarea urmelor de miini: pensula magnetica si cea cu par de veverita; complete de prafuri;
pelicula dactiloscopica de culoare alba si neagra; manusi de bumbac si de polietilena; lanterna; lupa cu iluminare; sticlograf; carioca.
Nr 2 - rechizite pentru efectuarea mulajelor: lingura pentru amestecul masei de mulare; pasta de silicon "Dentaflex"; solidificator
"Vulcanit"; lac pentru par; penseta destinata inlaturarii corpurilor straine de pe suprafata urmei.
Nr 3 - mijloace pentru amprentare: o placa din masa plastica de dimensiunile 15x20 cm, acoperita cu o pelicula de protectie, rulou de
cauciuc; tub cu vopsea tipografica; dispozitiv pentru amprentarea cadavrelor; manusi chirurgicale; servetele igienice.
Nr 4 - instrumentar pentru ridicarea, pachetarea si conservarea microobiectelor: seringi de masa plastica de 5 ml; penseta; patru
containere de masa plastica introduse unul in altul; doua containere de sticla; pungi de polietilena; sticle-suport.
Nr 5 - compartiment cu instrumente: ciocan; almaz; scalpel; ferastrau; dalta; foarfece; cleste; doua surubelnite; indicator electric; cutitas
universal de buzunar.
Nr 6 - compartiment cu rechizite pentru alcatuirea schitelor, schemelor: placa neteda cu fixator pentru a prinde hirtia milimetrica; rigla;
busola; transportor; toc; carioca; creion; creta de diverse culori; bande metrice de 2 si 10 metri; plasture medicinal de 5 m lungime si 12,5
mm latime. SUCCIND
Ca alternativa a unor examinari preliminare mai complexe la fata locului poate servi laboratorul criminalistic mobil. La ora actuala
organele Ministerului Afacerilor Interne sunt dotate cu laboratoare de doua tipuri:
- laborator mobil pe caroseria microbuzului RAF - 2203 (articolul "Cristal" - fig. 4);
- laborator mobil pe caroseria automobilului UAZ - 452 (articolul "Caravan"), cu o strabatere sporita a drumurilor greu accesibile in
conditii nefavorabile.
Sarcinile principale ale acestor laboratoare sunt:
a) transportarea la timp a mijloacelor tehnico-stiintifice si a echipei operative de ancheta la locul faptei;
b) folosirea incaperii laboratorului mobil pentru efectuarea unor actiuni procesuale
c) examinarile preliminare ale obiectelor, documentelor, urmelor cu aplicarea utilajului si materialelor necesare.
Instrumentarul laboratorului cuprinde urmatorul minimum de mijloace tehnico-stiintifice (inclusiv tehnici in sortimentele
transportabile):
?
compartimentul detectoarelor;
?
compartimentul de lucru cu urmele;
?
compartimentul de lucru cu microobiectele;
?
compartimentul de examinare a documentelor;
?
compartimentul videomagnetofonului (camera de luat vederi, radiomicrofon, videopleier);
?
echipament de iluminare (cabluri, projectoare);
?
trusa de instrumente;
?
sortiment de mijloace pentru pachetarea obiectelor ridicate (lazi demontabile, cutii pliante, pachete de hirtie si de celofana etc.);
?
mijloace de legatura si semnalizare;
?
set de mijloace pentru asigurarea securitatii (stingator de foc, masca antigaz, trusa farmaceutica de prim-ajutor, container pentru
obiecte si dispozitive explozibile, costum pentru scufundari sub apa etc.);
?
mijloace auxiliare (lenta pentru ingradirea locului faptei, scara plianta, set de mobila plianta etc.).
16. Reglementarea juridic a aplicrii metodelor i mijloacelor tehnico-criminalistice.Rezultatele intervievarii specialistilor
criminalisti si a altor practicieni demonstreaza ca majoritatea acestora folosesc forma orala de transmitere anchetatorilor a informatiei
obtinute in urma analizelor. in lipsa unei documentari a efectelor acestor examinari informatia dobindita cu privire la persoana
infractorului si imprejurarile cauzei in majoritatea cazurilor se pierde si in cercetarile ulterioare nu se foloseste. Indeosebi acest fapt are
loc atunci cind cercetarea locului faptei este realizata de anchetatorul de serviciu, iar investigatiile ulterioare sunt efectuate de alt
anchetator. Analiza practicii criminalistice demonstreaza ca specialistii serviciului criminalistic al MAI al RM, ce cuprinde aproape 200
de colaboratori, pot asigura participarea la cercetarea locului faptei a ceva mai mult de jumatate de infractiuni savirsite in cursul anului.
7

Daca am admite in calitate de subiect al acestor studii doar pe specialistul-criminalist, ar insemna sa renuntam cu buna stiinta la
efectuarea in cursul anchetarii unui mare numar de infractiuni a analizelor amanuntite ale urmelor.
trebuie sa acceptam parerea autorilor care, printre subiectii examinarilor criminalistice preliminare, indica, de rind cu specialistulcriminalist, pe anchetator si pe lucratorul operativ. Art. 158 al Codului de procedura penala prevede aplicarea de catre anchetator in cursul
cercetarii la fata locului a metodelor si mijloacelor tehnico-criminalistice si nu exista temeiuri de a considera incorecta utilizarea acestora
in scopul analizelor urmelor in acest cadru.
In ce priveste baza procesuala de activitate a colaboratorilor operativi, se cere mentionata Legea "Cu privire la activitatea operativa de
investigatie" din 12.04.1994, si art. 100 al Codului de procedura penala, care cuprinde obligatiunea organelor de cercetare penala de a lua
toate masurile necesare in scopul descoperirii, prevenirii si curmarii infractiunilor. Conform Prin urmare, printre subiectii efectuarii la fata
locului a examinarilor criminalistice preliminare, dupa parerea noastra, trebuie clasati
specialistul versat intr-o anumita ramura
(criminalistica, medicina legala etc.), anchetatorul, lucratorul operativ, procurorul-criminalist.
In concluzie, pe linga faptul recunoasterii obligatiunii efectuarii in conditii de teren a examinarilor criminalistice preliminare, trebuie sa
contina urmatoarele teze cu privire la subiectii executarii analizelor:
?
referitoare la stricta obligativitate de a nu aplica cu acest prilej metode
destructive a probelor materiale si de a pastra scena
infractiunii neschimbata;
?
despre caracterul orientativ, neprocesual al rezultatelor examinarii pentru procesul de probatiune in cauza instrumentata;
?
la consemnarea rezultatelor examinarilor criminalistice preliminare intr-un act special, anexat prin decizia anchetatorului la
procesul-verbal al cercetarii locului faptei. [22]
Prin urmare, reglementarea procesuala a efectuarii la fata locului a examinarilor criminalistice preliminare si actele departamentale
emise intru indeplinirea legii respective va permite solutionarea majoritatii problemelor abordate si va inlesni descoperirea cit mai rapida
a infractiunilor pe urme proaspete.
17. Utilizarea mijloacelor electronice de calcul, n activitatea profesional a organelor de urmrire Una din particularitatile
activitatii criminalistice este marea diversitate de obiecte si sarcini ce exista in aceasta ramura. Acest fapt este lamurit prin aceea ca unele
operatiuni le efectueaza nu numai omul, dar si masina, care in acest caz indeplineste functiile de roboti intelectuali.
Problema intelectului articificial priveste cateva tipuri de sisteme de adoptare a deciziilor in componenta carora sunt dispozitive intitulate
roboti intelectuali, altfel spus sisteme de rezolvare in mod autonom a problemelor. Crearea a astfel de sisteme si tendinta de folosire a lor
in activitatea criminalistica au conturat cateva probleme actuale . Intai de toate astfel de sisteme si insasi tendinta de compiuterizare si
automatizare a activitatii criminalistice n-au putut sa nu influenteze asupra viziunilor traditionale despre esenta sarcinilor criminalistice si
modul de rezolvare a acestora. In al doilea rand, in conditiile automatizarii proceselor de solutionare a sarcinilor criminalistice se produce
iminent o transformare a rolului si functiei subiectilor activitatii criminalistice, se formeaza legaturi si relatii conceptual noi, mai cu
seama legatura dintre om si masina. In literatura criminalistica de specialitate s-au expus pareri precum ca masinile electronice de calcul
pot inlocui definitiv unii subiecti ai activitatii criminalistice, ceea ce pe viitor poate conduce la lichidarea unor institutii procesuale ca,
spre exemplu, Institutul de Expertiza Judiciara. Aceasta pozitie se motiveaza prin aceea ca toate procedurile initiale, de investigatie si de
evaluare ale cercetarilor de expertiza masina le poate indeplini mult mai rapid si mai calitativ (ne mai vorbind de faptul ca si mai
obiectiv), ca omul-expert. Acest lucru, insa se produce doar atunci cand subiectul activitatii criminalistice largeste si amplifica
posibilitatile de cunoastere si de apreciere personale, folosind in aceste scopuri calculatorul. In ultimul caz, o parte din operatiuni ce intra
in structura rezolvarii sarcinilor criminalistice cu adevarat se transmit masinii. In continuare, formalizarea informatiei este la fel o
prerogativa a omului care contine aspecte logice si privesc structura rationamentelor umane, care formeaza premise reale pentru a elabora
algoritmii sistemelor automatizate de tratare si eliberare a infromatiei. Doar dupa ce vor fi realizate de catre subiect aceste elemente ale
schemei tehnologice poate fi aplicat compiuterul. Insa verificarea partii tehnice a sarcinii, evaluarea si utilizarea datelor eliberate de
computator raman la fel in sarcina omului subiectul activitatii criminalistice (anchetatorul, expertul, judecatorul etc.).
Iata de ce este indoielnic a sustine posibilitatea inlocuirii depline a expertului, precum si a altor subiecti de catre computer. Insa pe masura
implimentarii tot mai active si mai desfasurate a calculatoarelor in sfera activitatii criminalistice se va desfasura necontenit procesul de
largire a cercului de operatiuni care vor fi incredintate masinii si functiile acesteia se vor inmulti.
18. Fotografia criminalistic noiunea, nsemntatea i sistemul ei Fotografia a aparut mai mult de un secol si jumatate in urma, gratie
descoperirilor francezilor J.Nieps si L.Dagher (a.1839). In scurt timp dupa descoperirea fotografiei in Franta, mai pe urma in Belgia si
Suedia s-au facut incercari de a utiliza fotografia in scopul inregistrarii infractorilor si in descoperirea infractiunilor. Acest fapt a avut o
mare insemnatate pentru consolidarea cunostintelor criminalisticii ca stiinta, manifestandu-se ca suport tehnic al acestei ramuri, adaptate
la necesitatile judiciare de catre cunoscutul savant A.Bertillon dupa 1879.
La ora actuala tehnicile de realizare a imaginilor fotografice au evoluat extrem de mult in directia cresterii calitatii si operativitatii
obtinerii lor. Dintre acestea se pot enumara:
1. fotografia clasica, in care aparatul fotografic foloseste film negativ cu emulsia sensibila, copiat ulterior pe hirtie fotografica;
2. fotografia obtinuta prein tehnica Polaroid, in care aparatul fotografic foloseste un material fotosensibil special pe care apare direct
imaginea pozitiva;
3. fotografia obtinuta prin tehnica video, in care aparatul pentru obtinerea imaginii foloseste banda magnetica speciala;
4. fotografia digitala, in care imaginea este obtinuta pe disc lazer, - reprodusa ulterior la imprimanta ordinatorului.
Organele judiciare ale Republicii Moldova mai frecvent folosesc fotografia clasica, avind in dotare aparatura si materiale respective.
In procesul de obtinere a unei fotografii de acest fel se disting doua etape, si anume:
? etapa fizica, in care se foloseste aparatul fotografic in vederea impresionarii filmului negativ, etapa in care actioneaza legile propagarii
luminii, precum si cele de formare a imaginii optice a subiectului de fotografiat.
? etapa chimica, in care filmul expus este tratat chimic pentru evidentierea imaginii latente aflate pe film, operatie denumita generic
developare.
In acceptiunea contemporana, fotografia criminalistica ca ramura a tehnicii criminalistice este un sistem de teze stiintifice, metode,
procedee si mijloace fotografice bazate pe aceste teze utilizate pentru fixarea si cercetarea probelor in scopul descoperirii si prevenirii
infractiunilor.
8

Obiectele fotografiei judiciare sunt orice corpuri materiale aflate in campul infractional: urme infractionale, probe materiale, stari de fapt
si elemente componente ale ambiantei inconjuratoare din scena infractiunii etc.
Mijloacele fotografice sunt complete de aparate si instalatii folosite in procesul de fotografiere, realizarii de fotografii, fotoaccesorii,
precum si fotomaterialele folosite in aceste procese.
Metoda fotografica criminalistica prezinta un ansamblu de reguli si recomandari orientate spre alegerea mijloacelor fotografice, a
conditiilor de fotografiere si prelucrare a materialelor imaginate in scopul obtinerii fotografiilor ce raspund nevoilor muncii de fixare si
cercetare a probelor judiciare.Dupa sfera de activitate si subiectii folosirii fotografiei, ea este impartita in fotografia operativa de
investigatie, fotografia de ancheta si judiciara si fotografia de expertiza. In functie de sarcinile si scopurile aplicarii fotografiei se desting
doua varietati ale ei: fotografia de fixare si fotografia de examinare. Cu ajutorul fotografiei de fixare se efectueaza inregistrarea
obiectelor vizibile cu ochiul neinarmat, evidente. In aceste scopuri se foloseste fotoaparatura speciala, precum si cea obisnuita preluata
din fotografia generala. Rezultatele a astfel de fotografieri se prezinta in fototabele care se anexeaza la procesele verbale ale actiunilor de
ancheta. Aceste fotografii sunt privite ca fotodocumente si detin forta probanta in rezolvarea cauzelor judiciare. Fotografia de examinare
se aplica pe larg la efectuarea expertizelor si examinarilor speciale a probelor judiciare, in cazurile cand este necesar a releva si a fixa
caracteristicile slabvizibile sau invizibile ale obiectelor, spre exemplu, fotografierea in radiatii ultraviolete si infrarosii etc.
19. Tehnica fotografic i accesoriile ei folosit de ctre ofierul de urmrire penal, specialist i expert n cadrul urmririi penale.
Luand in consideratie scopurile si sarcinile fotografiei de inregistrare, in practica criminalistica sunt folosite metodele panoramice, de
masuratoare fotografica, de reproducere, fotografia semnalmentelor (signalitica), stereofotografia si macrofotografia.
Fotografia panoramica este imaginarea consecutiva pe cateva clisee negative a obiectului de fotografiat cu ajutorul fotoaparatului
obisnuit. Fotografiile executate de pe aceste negative se monteaza intr-o singura fotografie de ansamblu care este si panorama obiectului.
Exista panorame orizontale si verticale efectuate si cu aparatura fabricata special in aceste scopuri- fotoaparatul .
Fotografia panoramica cu ajutorul aparatului obisnuit se realizeaza prin doua metode: panorama circulara si panorama liniara.
Fotografia panoramica circulara presupune fotografierea obiectului dintr-un punct comod. Fotoaparatul se roteste succesiv in jurul axei
verticale (panorama orizontala), sau in jurul axei orizontale (panorama verticala). Panorma se aplica atunci cand locul faptei are o
intindere mare si cand obiectele si constructiile aflate in zona respectiva nu incurca sa va distantati.
Panorama liniara presupune stramutarea fotoaparatului paralel obiectului de fotografiat si de la o distanta nu prea mare de la acesta. Se
aplica in situatiile cand este necesar a fixa starile de fapt pe o intindere mare, dar limitata in latime.
Panoramele circulare si radiale se executa cu respectarea urmatoarelor cerinte generale: fotografierea se realizeaza cu ajutorul stativului,
iar in cazul cand acesta lipseste se foloseste un suport solid; se respecta linia unica a oruizontului si se determina o zona de suprapunere a
cadrelor pentru a efectua montajul ulterior al imaginii in ansamblu; fotografiile se realizeaza la aceeasi scara cu acelasi timp de expozitie
ele developandu-se simultan, ceea ce garanteaza o densitate optica uniforma a fotografiilor.
Fotografia masuratorii fotografice denumita uneori si fotografia la scara asigura obtinerea informatiilor dimensionale ale obiectelor
imaginate si a detaliilor acestora. Aceasta metoda de fotografiere este aplicata cu ajutorul camerelor speciale stereoscopice. De regula,
metoda in cauza se realizeaza cu ajutorul riglelor gradate care se plaseaza in vecinatatea obiectului de fotografiat sau pe suprafata lui.
Rigla gradata se foloseste pentru fixarea dimensiunilor unor obiecte nu prea mari plasandu-se alaturea de ele. Banda gradata (in
profunzime) se aplica cand este necesar sa se fixeze portiuni de teren intinse sau incaperi inchise . In calitate de banda gradata se
foloseste hartia cartonata sau panza cu elemente dimensionale in forma de patrate alb-negru si dimensiuni strict determinate (50 sau
100 mm). In cursul fotografierii se respecta unele reguli: aparatul se instaleaza in asa mod ca axa obiectivului sa fie strict paralela
suprafetei de fotografiat sau a solului; punctul initial al bandei gradate trebuie sa se afle strict sub centrul optic al obiectivului, pozitie
care poate fi verificata cu ajutorul unei greutati prinse cu sfoara.
Stereofotografia se realizeaza cu ajutorul unor aparate speciale si dispozitive care permit inregistrarea subiectului concomitent prin doua
obiective, cu distanta 60-65 mm intre axele lor optice ce asigura perceperea celei de a treia dimensiuni profunzimea. Imaginile privite
prin instalatii speciale ofera senzatia efectului vederii in spatiu. Aceasta metoda este destul de complexa, de aceea ea se aplica, de regula,
pentru fixarea starilor de fapt in asa locuri de comitere a infractiunilor ca exploziile, incendiile, catastrofele cand exista un mare numar de
obiecte diverse in campul infractiunii.
Fotografia de reproducere permite obtinerea unor fotocopii de pe obiecte plate (inscrisuri, schite, desene, fotografii, etc.
Fotografia semnalmentelor (signalitica) se executa pentru a fotografia persoanele vii, precum si a cadavrelor cu scopul inregistrarilor,
recunoasterii si identificarii. Fotografia signalitica a cadavrului poate fi realizata atat la fata locului, cat si la morga in toate cazurile dupa
o toaletare preventiva a cadavrului.
Macrofotografia o metoda de fotografiere a obiectelor la marime naturala sau cu o marire neinsemnata fara a utiliza microscopul.
Genurile fotografice. Pentru a obtine un tablou deplin si clar privind particularitatile obiectelor fotografiate, spatierea lor reciproca se
aplica diverse genuri de fotografiere: de orientare, de schita, a obiectelor principale si fotografia de detaliu.
Fotografia de orientare este fixarea locului desfasurarii actiunii de ancheta impreuna cu imprejurarile acesteia, elemente care
(constructii, drumuri, stalpi etc.) se manifesta ca repere pentru determinarea ulterioara a locului evenimentului ce a avut loc. O astfel de
fotografie se realizeaza prin panorama liniara sau circulara. Locul desfasurarii actiunii de ancheta sau a locului faptei trebuie sa se afle in
partea centrala a fotografiei. In cadrul acestor fotografieri se folosesc obiective cu distante focale scurte.
Fotografia schita se refera numai la locul de desfasurare a actului de urmarire fara cadrul inconjurator si cuprinde partea cea mai
importanta obiectul infractiunii. Acest gen de fotografie se aplica cu folosirea benzei gradate.
Fotografia obiectelor principale este destinata fixarii celor mai importante sectoare a locului faptei: cadavrul, mijloacele de transport,
urmele de maini, picioare, etc.
Fotografia de detaliu se efectueaza in scopul fixarii unor detalii aparte a locului faptei si a rezultatelor cercetarii la fata locului,
realizandu-se, de regula, cu rigla gradata.
Fotografierea in cadrul actelor de urmarire se desfasoara de regula in conditii de teren, ceea ce presupune aplicarea unor procedee
speciale si mijloace de iluminare suplimentara.
In lipsa acestor surse de iluminare artificiala fotografierea in conditii de lumina redusa poate fi asigurata prin marirea diafragmei care
trebuie determinata cu ajutorul fotoexponometrului. In astfel de cazuri fotoaparatul trebuie asezat pe un suport.

20. Fotografia judiciar operativ noiunea i metodele ei. Tot din categoria fotografiei operative face parte fotografia de urmarire sau
detectiva, aplicata de catre organele de Urmarire operativa In vederea identificarii persoanelor supuse supravegherii active sau declarate
in cautare, precum si a contactelor dintre diferite persoane implicate In activitati ilicite (de mituire, jafuri, navaliri talharesti, santaj etc).
Fotografiile detective se folosesc de catre organele mentionate in activitatea de prevenire a actelor criminale, la demascarea autorilor
faptelor savarsite, la paza diverselor obiecte de valoare sociala si a frontierelor.
Fotografia de urmarire se realizeaza in conditii spatiale si de timp complicate, conditionate de necesitatea pastrarii unui nivel Inalt de
confidentialitate. Aceasta impune aplicarea unor procedee si mijloace tehnice speciale. La fotografia de urmarire se folosesc aparate
minuscule, ponderea fiind detinuta de cele camuflate in diferite obiecte, cu sisteme automate de expunere si diafragmare. Atare aparate
sunt prevazute cu obiective ce permit expunerea de la distante mari.
Pentru executarea fotografiilor la Intuneric, se folosesc mijloace speciale de iluminare de tipul celor de radiatii infrarosii, amplificatoare
electronooptice etc.
Fotografia se realizeaza dupa regulile generale si conform sarcinilor, , in cazul fotografierii unei persoane, spre exemplu, se va tine cont
de conditiile privind fotografia de recunoastere, pe cand fixarea unor actiuni se va realiza conform regulilor fotografierii Ia locul faptei.
Fotografia se utilizeaza prectic la efectuarea tuturor actiunilor de ancheta. Regimul procesual si tactica criminalistica, scopul actiunilor
determina si particularitatile metodelor si procedeelor de fotografiere.
21. Fotografierea locului infraciunii, n ncperi i n afara lor. In procesul de cercetare a locului faptei este necesar a fixa vederea
generala a starilor de fapt a locului infractiunii, a obiectelor si urmelor descoperite legate cauzal cu fapta cercetata. In astfel de cazuri o
complexitate sporita prezinta fotografia de detaliu a unor obiecte si urme, care trebuie sa fie destul de clare si sa fie recunoscute dupa
fotografie. Acest lucru poate fi solutionat prin sensibilizarea contrastului caracteristicilor obiectelor fotografiate. Spre exemplu, , urmele
lasate de desenul antiderapant al rotilor automobilului, cararea de pasi a infractorului se fotografiaza prin metoda panoramei liniare.
Cadavrul se fotografiaza la locul descoperirii acestuia din trei puncte: din partile laterale si de sus. Este important sa fixam intai de toate
poza si aspectul general al cadavrului. In cazul detectarii unui cadavru dezmembrat fiecare sin partile lui se fotografiaza la locul
descoperirii acestuia.In cazul exhumarii cadavrului se fotografiaza succesiv imaginea generala a mormantului, sicriul in mormant si
sicriul extras din mormant, precum si cadavrul dupa deschiderea capacului sicriului.
In cazul examinarii medicale a persoanelor fotografia urmareste scopul de a fixa pe corpul victimei urmele infractiunii, semnalmente
particulare etc. In acest caz este important a respecta normele eticii. Este inadmisibila fotografierea corpului absolut dezgolit, se fixeaza
doar unele parti ale acestuia. Fotografierea in cadrul perchezitiei se realizeaza in scopul fixarii starilor de fapt, a procesului si
rezultatelor acestei actiuni de ancheta. Este obligatoriu sa se fixeze obiectele care nu pot fi pastrate in dosarul penal, precum munitiile,
valuta, armele, etc. La prezentarea spre recunoastere fotografia urmareste scopul de a fixa in mod ilustrativ obiectele ce urmeaza a fi
recunoscute (persoanelor, animalelor, obiectelor etc.), a procesului si rezultatelor acestei actiuni de ancheta. Obiectele recunoasterii se
fotografiaza mai intai de toate impreuna, iar apoi obiectul recunoscut se fixeaza aparte dupa regulile de fotografiere in detaliu sau cu
respectarea regulilor fotografiei signalitice. Fotografierea in cadrul experimentului de ancheta are la fel scopul de a imagina unel etape
mai importante a acestui proces si rezultatele experimentelor efectuate in cursul lui. Fotografiile obtinute se sistematizeaza conform
etapelor desfasurarii actiunii de ancheta si a experimentelor efectuate. Fotografiile trebuie enumerate uniform si consecutiv; - inscriptiile
de rigoare sub fotografii trebuie sa exprime continutul lor concretizand obiectul si locul fotografierii; - intre fotografiile fototabelului
trebuie sa existe o legatura logica reciproca; Acestea se incleie pe formulare standard sau pe hartie cartonata. Fiecare fotografie se
certifica cu impresiunea de stampila in asa mod ca o parte a imaginii impresiunii de stampila sa fie pe formularul tabelului, iar alta pe
fotografie. Fototabela trebuie sa poarte o denumire unica, spre exemplu, fototabela-anexa la procesul-verbal al cercetarii locului
furtului din apartamentul nr.60 casa 2/1 pe strada Mircea cel Batran comis la 16 februarie 2001. Fototabela se semneaza de catre
persoana ce a redactat-o si de catre anchetator. Pe ultima fila a fototabelei se incleie un plic in care se plaseaza negativele, acesta
certificandu-se cu stampila anchetatorului.
22. Fotografia de examinare i metodele ei. Fotografia judiciara de examinare a capatat o raspandire larga la efectuarea expertizelor si a
examinarilor criminalistice preliminare a urmelor la fata locului. Cu ajutorul ei se solutioneaza un rand de sarcini:
- fixarea obiectelor cercetate sau a fragmentelor acestora cu o marire considerabila, ceea ce permite a demonstra ilustrativ caracteristicile
particulare; - relevarea si fixarea caracteristicilor invizibile cu ajutorul ochiului neinarmat a obiectelor cercetate. Cercetarile fotografice
judiciare se efectueaza cu aplicarea unor metode speciale: micro si macrofotografia, fotografia de contraste, fotografia separatoare de
culori, fotografia in zona invizibila a spectrului de lumina s.a. Microfotografia se realizeaza cu utilizarea microscopului. Prin
microfotografie se fixeaza detaliile obiectului examinat cu un grosisment mai mare de 10x , adica practic imperceptibile ochiului uman.
Microfotografia permite a solutiona sarcini de identificare si de diagnostica criminalistica.
Fotografia de contraste si separatoare de culori se utilzeaza pentru a releva si fixa texte slabvizibile inlaturate chimic sau acoperite cu
cerneala, inscrisuri sterse sau stinse, precum si a urmelor de maini, de incaltaminte, de efractie etc.
Fotografia de contraste permite a modifica contrastul obiectului de fotografiat si imaginea lui fotografica. Prin contrast se inetelege
raportul dintre cele mai intunecoase si cele mai deschise elemente ale obiectului fotografiat. O importanta deosebita aici o are
luminozitatea, de aceea in aceste scopuri se folosesc surse de iluminare speciala si diferite procedee: iluminare difuza, verticala, oblica,
iluminare in lumina de trecere s.a. care se selecteaza luand in consideratie particularitatile obiectului de fotografiat. Fotografia
separatoare de culori permite a amplifica diferentele de culoare ale detaliilor obiectului de fotografiat pe imaginea lui fotografica. O
astfel de fotografie se foloseste pentru a determina continutul textelor acoperite cu coloranti, pentru a determina faptul adaugirii sau
modificarii textelor in documente, de detectare a urmelor de impuscatura de la distanta mica. Fotografia in zona invizibila a spectrului de
lumina are cateva varietati. Fotografia in radiatii infrarosii este pe larg folosita in criminalistica pentru cercetarea urmelor tragerilor de
la distanta mica, a documentelor si a altor obiecte. Fotografia in radiatii ultraviolete se efectueaza pentru a depista textele corodate,
decolorate sau stinse, pentru diferentierea particulelor de sticla cu compozitie chimica diferita, a bijuteriilor din minerale transparente, a
urmelor lasate de carboranti si lubrifianti, sange, saliva si alte eliminari ale organismului uman. Fotografia in raze Roentghen, gama- si
beta- radiatii se realizeaza fara fotoaparat, cu aplicarea unor instalatii speciale care genereaza radiatii sus-mentionate ce poseda o mare
forta de patrundere.

10

23. Aplicarea filmrii i a nregistrrii video n cursul efecturii actelor de urmrire penal. Procedeele ce pot fi utilizate. Evolutia
mijloacelor si metodelor de videoinregistrare au determinat aplicarea lor larga in criminalistica in scopul descoperirii si cercetarii
infractiunilor. La fel ca si fotografia, videoinregistrarea se foloseste ca un mijloc suplimentar de fixare a procesului si rezultatellor actelor
de urmarire. Insa, comparativ cu fotografia judiciara videofilmul prezinta unele avantaje:
- posibilitatea surprinderii in miscare a unor subiectie, a plasamentului si a raportului dintre acestia;
- videofilmul are un caracter pronuntat ilustrativ;
- capacitatea de imaginare a unor activitati in evolutia lor fireasca;
- rapiditatea cu care se pot fixa scenele, persoanele si obiectele, fixarea cadrului in videofilm ce contine un cliseu dupa care se pot executa
fotografii (stop-cadru).
Pentru ca aceste materiale sa devina probe in dosarele concrete ele trebuie anexate printr-o ordonanta speciala a anchetatorului.
Videoinregistrarea ca un mijloc suplimentar de fixare a mersului si a rezultatelor actiunilor de ancheta poate fi utilizata la decizia
anchetatorului, procurorului, instantei de judecata, precum si la cererea invinuitului, banuitului, martorului sau a partii vatamate daca
aplicarea ei in cazurile concrete nu contravine intereselor anchetei.
Daca anchetatorul a decis sa aplice videoinregistrarea el este obligat sa instiinteze persoanele interesate si alti participanti ai actiunii de
ancheta. In acest scop poate fi invitat un specialist care este avertizat despre raspunderea penala pentru refuzul sau sustragerea de la
indeplinirea obligatiunilor sale de specialist (art1161 CPP RM).
Videofonograma obtinuta in cadrul actiunii de ancheta, la fel ca si procesul-verbal trebuie sa contina trei parti: introductiva, partea
esentiala si de incheiere. Indiferent de genul actiunii de ancheta, partea introductiva incepe prin fixarea indeaproape a persoanei ce
conduce cu aceasta actiune de ancheta, care se prezinta specificand postul sau, mai apoi indica actiunea de ancheta care se desfasoara si
dosarul penal in cadrul careia se produce videoinregistrarea, timpul si locul executarii acesteia. In continuare anchetatorul prezinta
consecutiv fiecare din membrii participanti ai actiunii de ancheta, care la fel sunt imaginati indeaproape. In unele cazuri este oportun a
fixa si anturajul, mijloacele de transport, persoanele ce se afla in vecinatate. Aceasta contribuie la obtinerea unei imagini depline despre
toti participantii la actiunea de ancheta si locul unde aceasta s-a desfasurat. Mai apoi anchetatorul aflandu-se in cadrul filmului lamureste
drepturile si obligatiunile fiecarui participant, precum si ordinea in care se va desfasura actiunea. Cu aceasta se termina partea de inceput
a videofilmului dupa care anchetatorul imediat sau dupa o recreatie ce permite participantilor sa se deplaseze la locul nemijlocit unde se
va desfasura actiunea.
Totodata este important de a fixa pe videofonograma vederea de ansamblu a locului faptei, momente de depistare si ridicare a
celor mai importante urme si alte probe materiale, faptul descoperirii si a continutului unui ascunzis la perchezitie etc . Fiecare
intrerupere, timpul si cauzele acestuia trebuie sa fie mentionate in mod special. Urmele si alte probe materiale se descriu in corespundere
cu recomandarile criminalisticii, indicandu-se locul depistarii, caracteristicile generale si particulare ale obiectului purtator de urma,
modul de relevare a urmelor, topografia acestora si particularitatile urmelor, precum si a modului de ridicare si pachetare. Toate actiunile
privind depistarea, fixarea si ridicarea urmelor si altor probe materiale trebuie sa fie sonorizate de catre anchetatori sau specialistul
respectiv.
Partea de incheiere a videofilmului se inregistreaza dupa vizionarea de catre participanti a materialului imaginat. In ea se certifica
corectitudinea videoactiunilor imaginate de catre participanti.
Dupa vizionarea filmului, videoinregistrarea se reia, fixandu-se participantii in momentul in care anchetatorul ii chestioneaza despre
corespunderea mersului si rezultatelor actiunii de ancheta, continutului videofilmului vizionat, precum si a procesului verbal redactat la
fata locului. Videofilmul se incheie cu fixarea raspunsurilor la intrebarea pusa de anchetator si declaratia anchetatorului despre sfarsitul
actiunii de ancheta. caseta cu videofilmul se pacheteaza intr-o punga de polietilena care se plaseaza intr-un plic de hartie, se leaga cu o
sfoara, capetele careia se fixeaza cu stampila anchetatorului. Pe pachet se fac inscriptiile de rigoare, certificandu-se cu semnaturile
anchetatorului si a martorilor-asistenti.
24. Regulile de prezentare procesual a rezultatelor fotografierii, video, - audio nregistrrii aciunilor procesuale.. Fotografiile ce
reflecta procesul si rezultatele actiunilor de ancheta se perfecteaza in forma de fototabele ce sunt anexate la procesele-verbale. Acestea
sunt pregatite de catre persoana ce a efectuat fotografierea cu respectarea unor reguli generale: - fotografiile in fototabele se plaseaza in
ordinea ce corespunde succesiunii descrierii obiectelor si faptelor in procesul-verbal. Fotografiile trebuie enumerate uniform si
consecutiv; - inscriptiile de rigoare sub fotografii trebuie sa exprime continutul lor concretizand obiectul si locul fotografierii; - intre
fotografiile fototabelului trebuie sa existe o legatura logica reciproca; - fotografiile se recomanda a le executa cu dimensiunile de 13x18
cm, excluzand cele de orientare si de detaliu care por fi si de format mai mic. Acestea se incleie pe formulare standard sau pe hartie
cartonata folosind orice clei in afara de cel de silicat. Fiecare fotografie se certifica cu impresiunea de stampila in asa mod ca o parte a
imaginii impresiunii de stampila sa fie pe formularul tabelului, iar alta pe fotografie. Fototabela trebuie sa poarte o denumire unica. Pe
ultima fila a fototabelei se incleie un plic in care se plaseaza negativele, acesta certificandu-se cu stampila anchetatorului.
Videoinregistrarea ca un mijloc suplimentar de fixare a mersului si a rezultatelor actiunilor de ancheta poate fi utilizata la decizia
anchetatorului, procurorului, instantei de judecata, precum si la cererea invinuitului, banuitului, martorului sau a partii vatamate daca
aplicarea ei in cazurile concrete nu contravine intereselor anchetei. Daca anchetatorul a decis sa aplice videoinregistrarea el este obligat sa
instiinteze persoanele interesate si alti participanti ai actiunii de ancheta. In acest scop poate fi invitat un specialist care este avertizat
despre raspunderea penala pentru refuzul sau sustragerea de la indeplinirea obligatiunilor sale de specialist (art1161 CPP RM).
Videofonograma obtinuta in cadrul actiunii de ancheta, la fel ca si procesul-verbal trebuie sa contina trei parti: introductiva, partea
esentiala si de incheiere. In partea introductiva si cea de incheiere se fixeaza informatii care certifica si precizeaza videofonograma, iar
partea ei de baza oglindeste mersul si rezultatele actiunii de ancheta. In continuare anchetatorul prezinta consecutiv fiecare din membrii
participanti ai actiunii de ancheta, care la fel sunt imaginati indeaproape. In unele cazuri este oportun a fixa si anturajul, mijloacele de
transport, persoanele ce se afla in vecinatate. Aceasta contribuie la obtinerea unei imagini depline despre toti participantii la actiunea de
ancheta si locul unde aceasta s-a desfasurat. Mai apoi anchetatorul aflandu-se in cadrul filmului lamureste drepturile si obligatiunile
fiecarui participant, precum si ordinea in care se va desfasura actiunea. Cu aceasta se termina partea de inceput a videofilmului dupa care
anchetatorul imediat sau dupa o recreatie ce permite participantilor sa se deplaseze la locul nemijlocit unde se va desfasura actiunea.
Este necesar doar de a respecta o ordine anumita de intrerupere a videoinregistrarii. Fiecare intrerupere, timpul si cauzele acestuia trebuie
sa fie mentionate in mod special pe videofonograma si inregistrate in procesul-verbal. Urmele si alte probe materiale se descriu in
corespundere cu recomandarile criminalisticii, indicandu-se locul depistarii, caracteristicile generale si particulare ale obiectului purtator
11

de urma, modul de relevare a urmelor, topografia acestora si particularitatile urmelor, precum si a modului de ridicare si pachetare. Toate
actiunile privind depistarea, fixarea si ridicarea urmelor si altor probe materiale trebuie sa fie sonorizate de catre anchetatori sau
specialistul respectiv. Caseta cu videofilmul se pacheteaza intr-o punga de polietilena care se plaseaza intr-un plic de hartie, se leaga cu o
sfoara, capetele careia se fixeaza cu stampila anchetatorului. Pe pachet se fac inscriptiile de rigoare, certificandu-se cu semnaturile
anchetatorului si a martorilor-asistenti.
25. Sarcinile i structura traseologiei judiciare. Noiunea i clasificarea urmelor infracionale Traseologia este o ramura a tehnicii
criminalistice in care se studiaza bazele teoretice ale mecanismului de formare a urmelor, legitatile aparitiei urmelor ce oglindesc
mecanismul infractiunii, elaboreaza recomandari privind aplicarea metodelor si mijloacelor de descoperire, fixare, ridicare si cercetare a
acestora in scopul stabilirii imprejurarilor importante pentru descoperirea, cercetarea si prevenirea infractiunilor.
In criminalistica urmele sunt tratate in aspect larg si ingust al cuvantului. In acceptia larga a cuvantului urmele sunt consecintele materiale
ale infractiunii, modificarile obiectelor si a starilor materiale de fapt: urme aparute in rezultatul contactului unui obiect cu alt obiect;
obiecte abandonate, pierdute de infractor, obiecte preluate de la locul faptei; parti ale obiectelor deteriorate; urme de miros etc. Astfel de
urme pot fi clasificate in limitele a 3 mari grupe: a) urme forma; b) urme obiecte; c) urme resturi de substante.
Urme forma sunt urme in sensul ingust al cuvantului care sunt studiate cu preponderenta de catre traseologie. Acestea pot fi amprentele
digitale; urmele de spargere create de unealta infractiunii s.a. In calitate de urme ce reflecta mecanismul infractiunii pot fi nominalizate
urmele de sange, diferite noduri si resturi de franghii etc.
Urme obiecte ale infractiunii la fel reflecta caracteristicile obiectului, precum si caracterul actiunilor comise de infractor. La urmele
obiecte pot fi catalogate lacatile, incuietorile, plumburile cu urme de deteriorare, fragmente de obiecte cioburi de sticla de la fara
automobilului s.a.
Urmele resturi de substante (particule de lac si vopsea de la caroseria automobilului, particule de sol, lubrifianti si carboranti etc.)
pentru traseologie au o insemnatate auxiliara si se cerceteaza doar pentru a stabili mecanismul de formare a acestora, a caracteristicilor de
grup, privind obiectele care le-au creat.
In dependenta de obiectele care au lasat urmele forma, acestea pot fi divizate in cateva grupe: 1) urme create de corpul uman
(antroposcopia); 2) urme lasate de unelte, instrumente, mecanisme de productie (mecanoscopia); 3) urme ale mijloacelor de transport
(traseologia transporturilor). Stabilirea dupa urme a obiectului si mecanismului de formare a urmelor prezinta o insemnatate
criminalisitca deosebita. Rezolvarea acestor intrebari ajuta la stabilirea uneltei infractiunii, permite obtinerea datelor despre subiectul
infractiunii, despre modul de operare a acestuia, despre obiectul atentarii infractiunii s.a. Principiile principale care stau la baza teoriei
criminalistice despre urme sunt urmatoarele:
- individualitatea obiectelor lumii materiale, inclusiv a constructiei exterioare a obiectelor;
- aspectul exterior al obiectului, inclusiv si caracteristicile lui particulare se pot reflecta in anumite conditii suficient de exact pe alte
obiecte in forma de urme reflectare. Cu cat obiectul primitor este mai plastic, iar structura lui compozitionala este mai fina, cu atat mai
clar si mai ilustrativ reflecta detaliile obiectului creator;
- reflectarea constructiei exterioare a obiectului in urme este totdeauna negativa, rasturnata, intuitiva. Astfel, obiectul cu o structura
proeminenta (talpa incaltamintei) lasa o urma concava in materialul plastic, spre exemplu, in nisip, lut, sol moale.
Deci, urmele forma care prezinta obiectul principal al studiului traseologic se formeaza in rezultatul contactului a doua obiecte.
Obiectul pe care ramane urma poarta denumirea de obiect primitor de urma, iar obiectul care formeaza aceasta urma creator de urma.
Zonele suprafetelor care contacteaza in procesul de formare a urmelor poarta denumirea de suprafete de contact.
Traseologia studiaza urmele actiunii mecanice. Cercetarea particularitatilor actiunii mecanice a obiectelor ce au contactat si a urmelor
care au aparut in urma acestor fenomene prezinta esenta cercetarilor traseologice.
Raportate la conditiile de formare, urmele se clasifica in urmatoarele grupe: statice si dinamice; de adancime si de suprafata; locale si
periferice.
Urmele statice sunt acelea care se formeaza in cazul cand fiecare punct al obiectului creator lasa o replica adecvata a sa pe obiectul
primitor. Ca exemplu de urme statice poate servi reflectarea talpei incaltamintei cand persoana este nemiscata, reflectarea uneltei de
spargere la fortarea usei s.a. Urmele dinamice apar in cazul stramutarii unor puncte a suprafetei obiectului creator pe suprafata obiectului
primitor. La urmele dinamice se catalogheaza urme de taiere, de spintecare, de sfredelire etc. Atat urmele statice, cat si cele dinamice pot
fi urme in volum si urme de suprafata. Urmele in volum sunt acele adancituri ce se formeaza in cazul apasarii obiectului creator pe
suprafata obiectului primitor cu structura mai moale care si se deformeaza sub aceasta actiune. Urmele de suprafata apar in cazul cand
ambele obiecte (creator de urma si primitor de urma) sunt aproximativ egale dupa duritatea lor. In rezultat se formeaza urme plane si nu
de adancime. Spre exemplu, urma lasata de talpa incaltamintei pe podeaua de lemn vopsita.
Urmele de suprafata pot fi urme de stratificare si urme de destratificare. Urmele de stratificare se formeaza ca urmare a depunerii unor
particule ce s-au desprins de la obiectul creator de urma: sunt urmele substantei sudorale ale mainilor (a plantei piciorului).
Urme de destratificare se formeaza in cazul cand obiectul creator de urma desprinde particule de substanta ce acopera suprafata obiectului
primitor. Spre exemplu, infractorul s-a atins cu maina de suprafata usii proaspat vopsita sau de suprafata mesei acoperita de praf.
In dependenta de locul aflarii modificarilor care au inlesnit aparitia urmelor, acestea se impart in urme locale si periferice.
Urmele locale sunt formate de insasi suprafata de contact. Spre exemplu, urma de incaltaminte este formata ca urmare a modificarii
suprafetei solului in limitele actiunii asupra lui a talpei incaltamintei. Urmele periferice apar din cauza schimbarilor produse in afara
suprafetei de contact. Spre exemplu, partea de sus a incaltamintei infractorului este murdarita de praf si particule din tavanul deteriorat.
Dupa gradul de percepere urmele se impart in urme vizibile, slab vizibile si invizibile (latente). Urmele vizibile se depisteaza fara a utiliza
procedee speciale, acestea se pot observa cu ochiul neinarmat. Urmele pot fi slab vizibile sau, in genere, invizibile din cauza fondului de
aceeasi nuanta de culoare ca si urma sau din cauza dimensiunilor extrem de mici a acestora. Urmele slab vizibile si cele invizibile pot fi
detectate prin mijlocirea unor procedee speciale de iluminare sau prin folosirea unor metode chimice pe suprafata unde se presupune ca
sunt urme. Inainte de a incepe cautarea urmelor la fata locului este necesar a face cunostinta cu campul infractional si starile de fapt.
Pentru aceasta se determina starea si pozitia obiectelor pana la savarsirea infractiunii, se stabileste caile prezumtive de acces si de
abandonare a locului faptei de catre faptuitor; obiectele care au putut fi atinse de catre autor s.a.
Depistarea urmelor slab vizibile se efectueaza cu ajutorul unui fascicul de lumina orientata asupra obiectului sub un unghi ingust .
Principala modalitate de fixare a urmelor este descrierea acestora in procesul verbal al actiunii de ancheta in cadrul careia au fost
depistate. Mai apoi se expun calitatile si starea suprafetei pe care au fost depistate. In procesul-verbal se mentioneaza spatierea urmelor pe
12

obiecte si pozitia lor reciproca. Dupa aceasta se indica si caracteristicile urmelor. O atentie deosebita se atribuie caracteristicilor mai
importante ale urmelor. In partea de incheiere a procesului-verbal se fixeaza urmele care au fost ridicate, cum au fost pachetate si unde au
fost trimise. In cazul cand obiectele pe care au fost depistate urme nu pot fi ridicate in totalitate, de pe aceste urme se fac copii si mulari
de urme. Urmele de maini se prelucreaza in prealabil cu diverse prafuri si reactive chimice pentru a le face vizibile. Mai apoi acestea se
copie pe pelicula dactiloscopica sau adeziva. Ridicarea obiectelor cu urme sau copiile acestora se pacheteaza in asa fel ca peretii
pachetului sa nu se atinga de urme. Obiectele pachetate se certifica cu stampila anchetatorului si se depun inscriptiile de rigoare in care
se indica cine, cand si in ce cauza a ridicat aceste probe materiale
26. Desenele papilare tipurile, varietile i nsuirile lor. Metode de descoperire, fixare i ridicare a urmelor de mini . Desenele
papilare ca obiecte ale cercetarilor traseologice se caracterizeaza prin 3 calitati: individualitate, stabilitate relativa si refacere. Relieful
pielii de pep alma are o suprafat specifica prin faptul ca aici sunt prezente cute flexorale ,riduri, creste papilare, pori. Stabilitatea
desenului papilar este extrem de importanta sub aspect criminalistic.pentru identificare mai frecvent sunt folosite zona central a
falangetei care formeaza desene in forma de arcuri, platuri, cercuri. Dimensiunile acestor desene, tipul, prezinta caracteristici generale isa
fiecare creasta are particularitati in forma de bifurcari, contopiri, inceputuri, sfirshituri, butoniere. In totalitatea lor prin pozitia reciproca
ele formeaza un ansamblu de semen specific care individulalizeaza desenul facindul irepetabil. Individualitatea desenului papilar consta
in irepetabilitatea totalitatii de detalii care il caracterizeaza. Caracteristicile desenului papialr se impart in generale, la care se refera tipul
desenului (arc, lat, vertijil). Desenele papilare ale falangetelor , Clasificarea acestora se foloseste pentru inregistrarea persoanelor cu
antecedente penale si in cazurile de efectuare a expertizelor dactiloscopice. In scopul cercetarii obiectelor pe care se presupune ca sunt
urme digitale mana se inmanuseaza. In lipsa manusilor obiectele se prind de acele locuri pe care nu pot sa ramana urme utile pentru
identificare: fundul unei butelii si retezatura de sus, muchiile manerului pistolului s.a. Daca nu este cu putinta a descoperi urmele prin
mijlocirea luminii orientate se recurge la diverse procedee fizice si chimice de relevare a acestora. Modalitatile fizice cuprind procedee de
prelucrare a urmelor cu diverse prafuri sau vaporizarea cu vapori de iod. Urmele relevate cu ajutorul prafurilor se copie pe o pelicula
dactiloscopica sau alta pelicula adeziva . De rand cu urmele de maini la expertiza se trimit si mostre de comparatie.
Daca urmele formate de creste papilare sunt nedeslusite, usor sterse, tipul si varietatea desenului se diferentiaza, iar detaliile se observa cu
greu, amprentele se ridica pentru o examinare mai profunda in conditii de laborator. Daca urma contine un numar limitat de caracteristici
constructive, dar suficient de clare (3-4), insa tipul desenului papilar se determina cu aproximatie, problema valorificarii acestei amprente
poate fi rezolvata numai in prezenta impresiunilor digitale ale persoanei suspecte. De regula, asemenea urme se descopera pe suprafete
porozitare, structura carora nu permite a receptiona uniform detaliile si a stabili daca ele sunt caracteristici ale desenului papilar sau
dificiente conditionate de mecanismul de formare a urmei.
Deci, in procesul de examinare preliminara ale urmelor papilare la inceput se constata utilitatea lor pentru identificare, apoi se stabileste
mecanismul de formare a acestora, localizarea lor, amprentele se confrunta intre ele si, in sfirsit, se compara cu impresiunile
dactiloscopice ale persoanelor de verificat.
27. Metodica examinrii preliminare a urmelor de mini la faa locului.. Examinarea urmelor de miini la locul faptei permite
stabilirea utilitatii urmei, adica aprecierea elementelor de identificare. 1.1. Utilitatea urmelor de miini pentru identificarea persoanei
faptasului la fata locului se poate constata in ipoteza depistarii unor urme clare, ce reprezinta nu mai putin de 7-8 detalii ale desenului
papilar. In caz contrar aceasta problema se rezolva in conditii de laborator. Daca urmele prezinta minjituri, pete sau fragmente de creste
papilare in care nu se observa particularitati ale desenului papilar, ele sunt socotite inutile, nepotrivite pentru identificarea criminalului.
Insa nu trebuie ignorate posibilitatile cercetarilor poroscopice (forma, pozitia reciproca a porilor) si crestoscopice (forma, relieful
marginilor crestelor papilare).
Daca urmele formate de creste papilare sunt nedeslusite, usor sterse, tipul si varietatea desenului se diferentiaza, iar detaliile se observa cu
greu, amprentele se ridica pentru o examinare mai profunda in conditii de laborator.
Daca urma contine un numar limitat de caracteristici constructive, dar suficient de clare (3-4), insa tipul desenului papilar se determina cu
aproximatie. De regula, asemenea urme se descopera pe suprafete porozitare, structura carora nu permite a receptiona uniform detaliile si
a stabili daca ele sunt caracteristici ale desenului papilar sau dificiente conditionate de mecanismul de formare a urmei.
In situatia in care amprenta studiata prezinta un numar marginit de detalii distincte, insa categoric se apreciaza tipul si varietatea
desenului, se poate vorbi de utilitatea urmei pentru diferentierea (excluderea identitatii) unei persoane concrete.
Urmele utile pentru identificarea faptasului se compara intre ele pentru a decide daca ele sunt formate de una si aceeasi persoana sau de
persoane diferite.
Amprentele neconcludente pentru identificare, inclusiv stersaturile si petele sudorale la necesitate pot fi ridicate si trimise la expertiza
biologica pentru a se constata dupa substanta de transpiratie grupa sanguina a faptasului, indiferent daca aceste urme au fost prelucrate
sau nu cu prafuri dactiloscopice.
1.2. Examinarile identificatoare ale urmelor de miini in scopul stabilirii persoanei ce le-a lasat se realizeaza pe calea confruntarii
nemijlocite a detaliilor cuprinse in urma si in impresiunile digitale ale persoanelor verificate. In aceste cazuri trebuie sa se tina cont ca
urmele de miini ridicate cu ajutorul peliculei transparente . Examenul comparativ debuteaza cu compararea caracteristicilor generale.
Daca se constata deosebire intre elementele generale ale urmei si ale impresiunilor de control, procesul de examinare preliminara se
incheie in aceasta etapa cu concluzia despre lipsa identitatii obiectelor analizate. In cazul in care se stabileste coincidenta indicilor
generali, specialistul-criminalist trece la compararea particularitatilor omonime privind localizarea si pozitia lor reciproca. La
determinarea valorii identificatoare a elementelor constructive ale desenului papilar trebuie sa se porneasca de la faptul ca mai frecvent se
intilnesc inceputuri si sfirsituri de creasta papilara, mai rar - bifurcari si contopiri, inca mai rar - puncte, foarte rar - cirlig, butoniera si
extrem de rar - anastamoza (punte papilara).
Concluzia vizind prezenta sau lipsa identitatii se formuleaza dupa analiza cantitativa si calitativa a totalitatii caracteristicilor evidentiate
in baza convingerii intime a specialistului, cristalizate in cursul studiului realizat. Deci, in procesul de examinare preliminara ale urmelor
papilare la inceput se constata utilitatea lor pentru identificare, apoi se stabileste mecanismul de formare a acestora, localizarea lor,
amprentele se confrunta intre ele si, in sfirsit, se compara cu impresiunile dactiloscopice ale persoanelor de verificat.
28. Urmele de nclminte. Particularitile fixrii crrii de pai, a unei urme izolate n procesul-verbal. Ridicarea lor de pe sol,
zpad, praf.. Prin URME DE PICIOARE se inteleg acele urme aduse cimpului infractional ca rezultat a contactului talpei piciorului gol
13

sau a incaltamintei. In cazul in care o multitudine de urme rezulta dintr-un mechanism de formare acestea se numesc carare de pasi.
Elementele care sunt cuprinse in carari de pasi: cautarea , fixarea, ridicarea si expertizarea. Urmele picioarelor si a incaltamintei la fel de
des raman la fata locului devenind obiect de studiu al cercetarilor traseologice. Acestea sunt statice si dinamice, in volum si de suprafata..
urmele in volum lasate static de catre incaltaminte. Acestea se formeaza, de regula, in solul moale sau in stratul de zapada. Urmele de
suprafata se formeaza, de regula, de incaltamintea cu talpa murdara pe suprafete plane curate linoleum, parchet, teracota, hartie s.a.
Aceste urme sub aspect identificator au mai putina insemnatate. Urmele latente pot fi descoperite pe podeaua vopsita sau lacuita, pe
linoleum, hartie, sticla si alte obiecte, talpa incltamintei fiind confectionata din cauciuc sau material sintetic asemanator cu cauciucul.
Acestea se releva prin aplicrea prafurilor magnetice mai apoi se copie pe pelicula lipicioasa sau dactiloscopica adeziva. In cazul in care
este descoperita o urma de incaltaminte sau o urma a piciorului neincaltat, acestea se masoara si se consemneaza in procesul-verbal al
actiunii de ancheta. Dupa urma de picior este posibil a stabili statura orientativa a individului si marimea incaltamintei care acesta o
poarta. Daca se cere a se ridica o urma de incaltaminte de pe zapada este necesar a cobori temperatura apei pana la temperatura de 0,
adica pana cand in ea nu se mai topeste zapada aruncata. Praful de ghips se toarna in cantitati mici in apa , mestecand solutia pentru a
obtine o consistenta asemanatoare cu chefirul. O parte din solutie se toarna peste urma in asa fel ca sa fie acoperita suprafata ei, dupa ce
se instaleaza cateva betisoare de o lungime respectiva pentru a arma urma. De unul din aceste betisoare se prinde cu o sfoara o eticheta.
Resturile de solutie se toarna deasupra carcasei si peste 20-25 min. mulajul se ridica si se spala in apa curgatoare. Pe eticheta prinsa de
mulaj se fac inscriptiile de rigoare: cand, unde, in ce cauza a fost efectuata mularea si ridicata urma.
29. Metodica examinrii preliminare a urmelor de nclminte.. Informatia privind persoana faptasului poate fi completata simtitor
prin cercetarea la fata locului a urmelor formate de incaltamintea lui. Analiza acestora permite a se stabili numarul infractorilor, talia
aproximativa, sexul, existenta unor deficiente fizice sau particularitati ale incaltamintei ori ale plantei piciorului. Toate acestea sunt lesne
determinabile daca urmele depistate sunt lasate de o persoana concreta. Aceasta problema se rezolva inainte de toate pentru a exclude
eventuala generare de urme de catre patimit sau alte persoane cunoscute, care au avut acces in scena infractiunii.
2.1. Numarul persoanelor - participanti la infractiune se stabileste dupa grupa generica a urmelor de incaltaminte (picioare) depistate la
fata locului.
2.3. Pentru determinarea caracteristicilor ce tin de sex si de virsta ale individului dupa urmele de incaltaminte, se analizeaza forma si
dimensiunile urmelor, semnele de marca a fabricii producatoare, microrelieful desenului talpii, forma si dimensiunile tocului si alte
caracteristici distinctive. In masura posibilitatilor se determina lungimea pasului faptasului. Se stabileste unghiul mersului, care la barbati
este ceva mai mare . Unghiul de desfacere a plantei piciorului este cuprins intre perpendiculara trasata si axa longitudinala a tocului.
Daca urma este lasata de tocul incaltamintei piciorului drept, unghiul este pozitiv, daca de cel sting - negativ. Mersul neindeminatic
conduce la deformarea incaltamintei in care partea ei de sus luneca de pe platforma. Dupa urmele lasate de partea superioara a
incaltamintei este cu putinta sa se determine atit faptul stingaciei mersului, cit si orientarea concreta a acesteia.
Cercetarea cararii de pasi ofera si alte informatii referitoare la persoana faptasului atunci cind se tine cont de urmatoarele legitati:
? latimea excesiva a pasului este caracteristica pentru persoanele ce poarta greutati (lungimea pasului din partea incarcaturii este mai
scurta, iar urmele mai adincite), precum si pentru cele avansate in virsta, obeze sau obisnuite cu ocupatii pe suprafete instabile;
? unghiul de desfacere a plantei piciorului sting al individului stingaci este mai mic in raport cu unghiul piciorului drept; lungimea pasului
sting la persoanele stingace este marita;
? prezenta traumelor, afectiunilor, protezelor se exteriorizeaza prin latimea mica a pasului, tirirea piciorului bolnav si depistarea
amprentelor de baston; totodata lungimea pasului piciorului maladiv este mult mai mica comparativ cu cea a piciorului sanatos; urmele de
adincime lasate de piciorul beteag sunt mai putin adincite Anumite dificultati prezinta deducerea modelului de incaltaminte, deoarece
pentru fabricarea diverselor modele de multe ori se utilizeaza aceeasi platforma (talpa). Cu toate acestea, desenul si profilul talpii
imprimat in urma poate indica modul de confectionare, daca aceasta este lasata de incaltaminte sportiva sau obisnuita, de utilitate
cotidiana.
30. Urmele instrumentelor de spargere examinarea preliminar, fixarea i ridicare lor.. Reusita descoperirii infractiunilor in etapa
initiala de cercetare poate fi garantata si prin valorificarea informatiei rezultate din cercetarea urmelor de spargere. cu aceasta ocazie ca
distrugerea oricarui obstacol este totdeauna insotita de formarea unor urme produse de uneltele folosite.Specificul acestora, comparativ cu
alte urme, consta in faptul ca faptasul nu poate evita aparitia lor, nu este in stare sa le inlature ori sa le distruga. Obtinerea imediata a
informatiei ne permite sa judecam despre posibilitatea dobindirii altor informatii utile pentru descoperirea infractiunii pe urme proaspete,
si anume:
? despre genul si varietatea uneltei (instrumentului), particularitatile partii de contact a acesteia;
? determinarea provizorie a obiectului concret cu care s-au provocat deteriorarile in scena infractiunii;
? specificarea modului si directiei de spargere;
? stabilirea unor calitati, trasaturi psihofiziologice si functionale ale infractorului s. a.
In cursul comiterii infractiunilor majoritatea obstacolelor sunt sparse cu ajutorul mijloacelor de actiune mecanica, urmele carora
constituind in cele mai dese cazuri si obiectul examinarilor criminalistice preliminare la locul faptei.
De multe ori datorita examinarilor preliminare se stabileste pozitia incuietorii in care i s-au pricinuit deteriorari.
. Inceputul taieturii este marcat de alunecari ale acestuia pina capata o pozitie stabila. Sfirsitul taieturii se deosebeste prin faptul ca
metalul este putin intins in directia taierii si apoi se rupe. Ca urmare, se formeaza o mica proeminenta. Directia taieturii (din exterior sau
din partea interioara) are o importanta deosebita pentru lamurirea modului de spargere a obstacolului si pentru constatarea circumstantelor
negative vizind o eventuala inscenare a infractiunii.Forma urmelor de spargere depinde de proceeul aplicat, natura suportului,
instumentul folosit. Dupa modeul de actiune urmele pot fi create prin : lovire, apasare, taiere, alunecare, detasare.
Foarte importanta sub aspectul descoperirii infractiunii pe urme proaspete este informatia privind unele trasaturi si caracteristici ale
faptasului obtinuta in cursul examinarii urmelor si instrumentelor de efractie la locul incidentului.
0 astfel de posibilitate apare datorita corelarii informatiei intre particularitatile obiectului si insusirile persoanei care l-a utilizat.
In acest sens, S.M.Sirkov mentioneaza: Chiar si cele mai simple unelte - piatra, ciomagul, toporul, dalta - omul le alege in raport cu
forta sa fizica, dibacia, in functie de specificitatea organismului sau. [51, 9]
Determinarea inaltimii orientative a faptasului este posibila in alternativa depistarii la fata locului a urmelor de sfredelire si de pilire pe
suprafete verticale, mai rar - cind se gasesc urme de fortare. In asemenea cazuri pentru producerea, de pilda, a urmelor de sfredelire se
aplica, de regula, sfredelele, burghiele late pentru coarba, burghiele pentru metal. Sfredelirea se aplica in scopul spargerii usilor,
14

podelelor, tavanelor si a peretilor. Despre puterea, rezistenta si particularitatile fizice prezumtive ale infractorului se poate judeca tininduse cont de o seama de factori: gradul de deteriorare a obstacolului, instrumentul folosit, sursa energetica de actiune a instrumentului Daca
obiectul se despica in pozitie orizontala, loviturile principale de topor se aplica din stinga spre dreapta, iar din dreapta spre stinga se
reteaza doar surcelele destratificate. Referitor la virsta autorului se poate judeca intii de toate dupa modul de patrundere in incapere.
Adolescentii, minorii folosesc in aceste scopuri ferestruicile,. Uneori despre aceasta pot marturisi prezenta unor distrugeri exagerate sau
locuri de aplicare a eforturilor neadecvate starilor de fapt ce denota o lipsa de spirit practic, calcul de timp si puteri.
Comportarea infractorilor adulti se raporteaza la conditiile materiale ale starilor de fapt, eforturile acestora sunt orientate spre cautarea
unor locuri mai vulnerabile pentru sfarimarea obstacolului si atingerii mai rapide a scopului
31. Cum se poate stabili direcia de circulaie, viteza automobilului, diametrul anvelopei, ecartamentul i ampatamentul acestuia
dup urmele formate la faa locului..
Cu cit greutatea automobilului este mai mare, iar gradul de uzura a anvelopelor mai pronuntat si panta de coborire este mai brusca, cu atit
urmele de frinare vor fi mai intinse. In cazul descoperirii unor urme de frinare formate de rotile motocicletei se ia in consideratie atit
invelisul drumului, cit si greutatea pasagerilor, a motocicletei, starea sinelor si viteza de miscare. Dupa urmele de oprire este posibila
determinarea vitezei de deplasare a motocicletei. In cazul examinarii preliminare a urmelor mijloacelor de transport la locul faptei
directia de circulatie a automobilului poate fi determinata tinindu-se seama de urmatoarele:
?Stropii ce se formeaza in momentul traversarii unei baltoace sunt orientati inainte si lateral, formind un unghi deschis spre directia de
circulatie Densitatea substantei depuse de roti in urmele de stratificare scade pe masura indepartarii transportului de la locul murdar
(vopsea, ulei, baltoaca de apa, solutie de ciment etc?Capatul subtiat al picaturilor de ulei, apa, carburanti sau de alt lichid, cazute pe
sosea, indica directia circulatiei. La trecerea automobilului peste tulpinile rupte ale plantelor (paie, crengute s. a.) acestea se indoaie
sau se rup, formind un unghi, virful caruia este orientat in sensul opus miscarii transportului.
?Particulele de praf, zapada se depun pe partile laterale ale urmei sub forma de evantai, partea deschisa al caruia este orientata in sens
opus miscarii transportului?Presarea si urnirea solului din loc in cazul trecerii vehiculului peste pietre de proportii nu prea mari este
orientata spre directia de circulatie ?Particulele de sol si noroi, desprinse de pe rotile autovehiculului in miscare, sunt imprastiate sub
forma de evantai in sensul invers circulatiei?Urmele de frinare ale rotilor blocate devin tot mai pronuntate in latime si intensitate la
sfirsitul acestora, fapt lamurit prin acumulari de praf razuit de catre roti, particule de cauciuc, alte impuritati. (Fig. 20.8); ? Deschizatura
unghiului urmei creat de desenul antiderapant in forma de "brad" sau semnul "v", a autovehiculelor de tonaj mare este orientat in directia
miscarii.?Partea usor inclinata a urmelor valuroase formate pe nisip sau pe sol moale este indreptata in directia deplasarii
automobilului.
(?Virfurile tulpinilor plantelor si ale ierbii culcate de rotile transportului indica sensul miscarii acestuia.?Fibrele
lemnoase provenite din deteriorarea scoartei unor copaci, stilpi etc. la atingerea lor de caroseria autovehiculului sunt orientate in partea de
circulare.?Unghiul format de urmele rotilor de dinainte si ale celor din spate la inceputul unei cotituri de drum (unghiul de desfacere) este
mai larg comparativ cu cel format de roti la finele cotiturii transportului (unghiul de confluenta). Dupa urmele rotilor unor vehicule la fata
locului mai poate fi stabilit diametrul anvelopei. In acest scop se masoara distanta dintre doua imprimari consecutive in urma ale aceleiasi
particularitati de pe suprafata anvelopei (uzura, pietricica patrunsa in cauciucul nervurilor desenului antiderapant, crapatura, defecte
provenite din fabricare s. a.) descoperite pe banda de rulare si se aplica formula Urmele mijloacelor de transport (autovehicule,
motociclete, biciclete, tractoare cu senile sau cu remorci, sanii, carute s. a.) permit a se stabili modelul transportului, intr-un sir de cazuri directia si viteza de miscare, locul tamponarii, uneori chiar identificarea acestora dupa unele particularitati.
32. Fixarea i ridicarea armelor de foc. msurile de securitate n cadrul manipulrii armelor de foc. pachetarea n vederea
trimiterii la expertiz.. Arma de foc adeseori ramane la fata locului, alteori infractorii dupa savarsirea infractiunii arunca arma in zona
campului infractional (rapa, groapa si alte locuri). Locul descoperirii armei se studiaza atent pentru a detecta urme de incaltaminte, de
picioare, de transport, mucuri de tigara s.a. Cercetarea exterioara a armei cuprinde fixarea tuturor particularitatilor ,. Se stabileste starea
peretilor canalului tevii: daca acestea sunt fumezate si intensitatea afumarii, prezenta ruginei si a altor murdarii. In mod obligatoriu
trebuie sa se fixeze prezenta sau lipsa mirosului de praf ars, In cadrul cercetarilor trebuie de avut in vedere ca in momentul aruncarii
tubului acesta se poate lovi de un obstacol oarecare si isi poate schimba directia de .
Obiectul - tinta deteriorat la fel se cerceteaza minutios. Se stabileste pozitia acestuia fata de lucrurile di jur.
Diametrul proiectilului poate fi determinat mai exact dupa dimensiunile inelului de stergere a orificiului de intrare care corespunde
diametrului proiectilului. Urmele rezultate din actiunea flacarii se stabilesc dupa urmatorii indici: arsurile si rasuciturile de fibre,
fragilitatea si caracterul brun-cenusiu al fibrelor. Funiginea pe suprafetele deschise se observa cu ochiul neinarmat la lumina obisnuita,
insa pe materialele intunecate ea poate fi detectata prin metode speciale. Examinarea muchiilor cioburilor in spartura de glont permite a
se observa neregularitati valuroase sub forma unui evantai de fascicule arcuite de-a curmezisul muchiei. In crapaturile radiale capetele
apropiate ale acestor fascicule se afla la marginea laturii ajustate suprafetei prin care a intrat glontul, iar in crapaturile concentrice la
marginea laturii limitate de suprafata sticlei prin care a iesit glontul din sticla Mai exact directia de tragere si locul aflarii agresorului pot
fi stabilite examinand urmatoarele 3 situatii:
1. Cand la fata locului au fost descoperite orificii produse de glont pe 2 obiecte situate la o anumita distanta unul fata de altul;
2. Cand intr-un obiect este o gaura de perforare, iar in altul urma unui ricoset de glont;
3. Cand este descoperit un canal orb, lungimea caruia depaseste 2 dimensiuni ale diametrului glontului.
In balistica criminalistica exista 3 acceptii de distanta a impuscaturii: distanta mica, distanta cu teava lipita de obstacol si distanta mare.
La tragerea cu teava lipita, precum si de la o distanta mica in jurul orificiului de intrare a proiectilului pe obstacol se formeaza urme
suplimentare ale impuscaturii. Dintre acestea fac parte deteriorarea mecanica a obstacolului de catre gaze, urmele produse de actiunea
termica (arsuri, parliri), depunerea funiginii rezultate din impuscatura, depunerea reziduurilor de pulbere, iar uneori si urmele de unsoare
specifice pentru arma, care se prezinta sub forma de pete ori stropi formati in jurul orificiului de intrare. Fiecare gen de arma are
intervalul sau, in limitele caruia raman urme suplimentare ale impuscaturii. La armele cu teava scurta urme vizibile suplimentare se
formeaza la distanta de pana la 50 cm, la cele cu teava lunga pana la 2 m. Cu sporirea departarii de la care s-a tras depunerile pe obstacol
ale urmelor suplimentare dupa intensitate descresc, facandu-se invizibile pentru ochiul neinarmat. La tragerea cu teava lipita gura tevii in
momentul de dare a focului este atinsa de obstacol, fapt ce conduce la concentrarea gazelor in canalul glontului. In cadrul cercetarilor
urmelor impuscaturii uneori se deschid posibilitati de a se stabili consecutivitatea aparitiei leziunilor produse victimei sau a deteriorarilor
pricinuite obstacolului. Unul din indicii siguri ai acestei operatiuni este prezenta inelului de stergere si metalizare slab pronuntat in jurul
15

orificiului de intrare de la prima impuscatura (ea fiind produsa din teava curatita) in comprataie cu urmele produse de impuscaturile
ulterioare.
Expertiza balistico-judiciara constituie una din cele mai raspandite expertize criminalistice, obiectele careia sunt: arme de foc, munitii,
obiecte-tinta cu urme de impuscatura. Intrebarile care se pot pune expertului criminalist-balistician se pot referi la: modelul, seria si
calibrul armei; starea sa tehnica; posibilitatea de autodeclansare a focului; tipul de munitie folosita; existenta urmelor suplimentare ale
tragerii; distanta si directia de tragere; daca tuburile si proiectilele gasite la locul faptei sau in corpul victimei au fost trase cu arma
suspectata etc. Pe categoria de astfel de dosare penale se dispun si expertize complexe, spre exemplu, balistico-judiciara si fizico-chimica.
O atentie sporita se acorda pregatirii si prezentarii materialelor pentru expertiza, luandu-se si masuri de securitate la manipularea cu
obiectele in litigiu. In astfel de cazuri se efectueaza, de asemenea, si verificarea glontilor si tuburilor dupa evidentele criminalistice si
colectiile de glonti si tuburi ridicate de la locurile nedescoperite pentru a preciza daca arma incriminata n-a fost folosita la savarsirea altor
crime.
33. Balistica judiciar sarcinile i structura ei. Armele de foc noiunea i clasificarea.. Balistica judiciara este un compartiment al
armologiei judiciare care studiaza armele de foc, munitiile si legitatile impuscaturii, elaboreaza mijloace si procedee de colectare si
cercetare a astfel de obiecte si urmele folosirii acestora in cursul descoperirii, cercetarii si prevenirii comiterii infractiunilor.
Arma de foc este un dispozitiv destinat constructiv pentru nimicirea omului, animalului sau a altui obstacol prin intermediul proiectilului
care obtine o miscare directionata si tintita prin energia gazelor termice descompuse a substantelor explozive. Arma de foc detine un
complex de caracteristici constructive. La acestea se refera: teava cu camera de detonare si de ardere a incarcaturii de praf, dispozitiv de
inchidere, un mecanism de dare a focului, de aruncare a tuburilor trase si de alimentare cu cartus.
Orice arm de foc are 3 pri principale:
a) eava, care asigur precizia de btaie i dac este ghintuit imprim pe proiectil urmeimportante pentru identificarea armei. b)
Mecanismul de tragere, constand din: inchiztor, percutor, camera de explozie, ejector i gheara extractoare. Aceste piese las pe tuburile
arse urme utile la identificarea armei.
c) Patul sau manerul are rolul de a uura folosirea armei. Pe el se imprim urmele digitale ale persoanei care trage cu arma.
Operaii pregtitoare pentru realizarea impucturii: introducerea cartuului in camera de explozie unde este inchis cu inchiztorul astfel
incat s nu aib joc; prin apsarea pe trgaci se pune in micare cuiul percutor care lovete capsa; aceasta explodeaz i aprinde pulberea
din cartu care arde cu mare degajare de gaze i preseaz proiectilul pe eav; ghinturile ii imprim o micare de rotaie, proiectilul fiind
aruncat cu o vitez de peste 900 m/s. Din cauza forei de atracie a pmantului i a rezistenei aerului proiectilul se deplaseaz pe o linie
curb numit traiectorie; aceasta are 2 faze: ascendent i descendent Clasificarea armelor: 1. Dup lungimea evii:
a) cu eav lung (50- 70 cm)
b b) cu eav medie (20 50 cm)
c c) cu eav scurt (6 20 cm) d eava armei are influen asupra distanei i preciziei de btaie. Armele cu eav lung sunt carabinele
i armele de vantoare; din categoria armelor cu eava mijlocie fac parte pistoalele-mitralier. Armele cu eav scurt dei au distana de
aciune i precizia de btaie mult inferioar, intrucat sunt mai uor de purtat i de ascuns, cu ele se comit cele mai multe infraciuni.
Acestea sunt pistoalele (semiautomate) i revolverele (cu repetiie). 2. Dup suprafaa canalului evii: f - arme cu eava lis: armele de tir,
majoritatea celor de vantoare; ele sunt rspandite in randul populaiei civile; g - arme cu eava ghintuit; ghinturile sunt plinuri i goluri
paralele ce strbat canalul evii rsucindu-se sub form de spirale; scopul lor tehnic este de a imprima glonului o micare rotativ in jurul
axei sale (elicoidal) pentru meninerea sa cu varful inainte i strpungerea cu uurin a aerului i a obiectelor prin care trece; ele difer
de la o arm la alta fcand posibil identificarea armei. Calibrul: - distana milimetric intre dou plinuri opuse diametral i - la armele de
vantoare cu eava lis este un numr abstract i invers proporional cu diametrul evii. El este dat de numrul de bile confecionate
pentrudiametrul evii dintr-un pfund de plumb (aprox. 0,5 Kg). 3.Dup modul de funcionare: neautomate, semiautomate i automate.
4.Dup destinaie: de lupt, sportive, de vantoare, de aprare apropiat, cu destinaie special (de start, semnalizare). 5.Dup fabricaie:
arme de fabric, produse in serie, de construcie proprie (rudimentare) transformate (eava retezat, patul retezat) in vederea ascunderii
cu uurin.
34. Munitiile:clasificarea si structura lor.
Muniiile armelor de foc se numesc cartue i se deosebesc intre ele in funcie decaracteristicile canalului evii armelor pentru care sunt
destinate i in funcie de calibrul acestora. Pentru criminalistic prezint importan deosebirea dup caracteristicile canalului evii:
- cartue pentru arme cu eava ghintuit
- cartue pentru arme cu eava lis1. Cartuele armelor cu eava ghintuit sunt prevzute pentru anumite arme chiar din momentul
fabricrii; toate au aceleai pri componente: glonul, tubul, capsa i pulberea: a) Glonul este acea parte a cartuului care prin proiectare
creeaz efectul urmrit, al
impucturii. Pentru a ajunge la distane mari se fabric dintr-un metal greu (plumb) i are form aerodinamic. Plumbul fiind maleabil
este imbrcat intr-o cma protectoare din fier, oel, cupru etc. care ii confer glonului putere de penetrare. b) Tubul unete intr-un intreg
toate elementele acestuia fiind i magazia materialului inflamabil i exploziv. c) Capsa se afl in rozeta tubului; conine substana
exploziv (fulminat de mercur sau stibiat
de plumb) care explodeaz prin lovire i aprinde pulberea. d) Pulberea sau praful de puc poate fi: - neagr - coloidal 2. Cartuele
armelor cu eava lis au aceleai pri componente la care se adaug bura i rondela. a) proiectilul const din alice, mitralii i glon; b)
tubul este fabricat de obicei din carton presat cu rozet metalic c) capsa utilizat poate fi schimbat in caz de folosire a tubului d)
pulberea mai des utilizat este cea cu fum e) bura se confecioneaz din pasl i desparte pulberea de proiectile; dac e gsit la locul
faptei este util la determinarea calibrului cartuului f) rondela este fabricat din carton presat i se afl la gura tubului pentru a impiedica
ieirea proiectilelor din cartu. 3. Urmele armei imprimate pe muniie a) La armele cu eava ghintuit pe glon se imprim urmele
macroreliefului i microreliefului. Urmele lsate de ghinturi se prezint sub form de striaii paralele vizibile cu ochiul liber. Prin ele se
stabilesc: numrul ghinturilor, direcia i unghiul de rsucire, distana dintre plinuri i limea plinurilor. Aceste date indic sistemul
armei. Urmele microreliefului canalului evii se prezint tot sub form de striaii paralele datand dintimpul fabricrii armei. Ele nu sunt
vizibile cu ochiul liber; alte caracteristici se mai formeaz in timpul utilizrii armei. Urme utile pentru identificare sunt create pe muniii
de alte piese ale armei: percutor, inchiztor, gheara retractoare etc. b) La armele cu eava lis prezint interes urma percutorului. 4.
Urmele impucturii a) Urmele proiectilului in corpul uman au urmtoarele caracteristici: glonul formeaz orificiul de intrare cu minus
16

esut; pe marginile orificiului de intrare se formeaz inelul de tergere (vaselin, funingine etc.) inelul de metalizare creat la intrarea in
esutul osos; canalul de forma unui trunchi de con cu baza mare in direcia micrii.
b) In funcie de distana de tragere pe corp rman i alte urme: - Cand eava este lipit orificiul de intrare este mai mare decat calibrul
glonului iar
marginile sunt sfartecate de aciunea gazelor; poate aprea inelul de contuzie din cauza reculului. - Cand eava este la 5 10 cm distan,
lipsete inelul de contuzie dar apare tatuajul impucturii format din reziduuri intrate in epiderm. - Cand distana depete aciunea
gazelor i a flcrii orificiul de intrare este aproape egal cu calibrul glonului iar firicelele de pulbere nears sunt dispersate mai mult. - In
tragerile de la distane mari lipsesc urmele factorilor suplimentari. c) Caracteristicile urmelor impucturii create de glon pe diferite
obiecte in raport de natura lor i distana de tragere. - orificiile de intrare in sticl sunt ceva mai mari decat calibrul glonului iar in jurul
lor se afl fisuri radiale i concentrice. - orificiile in lemn sunt mai mici decat calibrul glonului iar cele de ieire mai mari 20 - orificiile in
metal au diametrul apropiat de calibrul glonului cu marginile impinse inainte. d) In tragerile de la distane mici in jurul orificiilor de
intrare se imprim factorii suplimentari ai impucturii: reziduurile impucturii (pulberea ars i nears) care acioneaz pan la 2,5 m;
funinginea pan la 30 cm; flacra pan la 30 cm; gazele pan la 10 cm.
35. Noiunea i clasificarea urmelor de mpuctur. Cum se poate stabili direcia i distana de la care s-a tras .. Astfel, cercetarea
deteriorarilor cauzate de glonti, alice, mitralii permite sa se rezolve probleme ce tin de directia din care s-a tras, .
Pentru stabilirea directiei impuscaturii se determina mai intii orificiile de intrare si de iesire ale canalului format de proiectil.
In functie de proprietatile obstacolului natura orificiilor produse de glont este extrem de variata. In obstacole ca lemnul, pielea, tesaturile
s. a., orificiul de intrare a perforarii se deduce dupa neteziturile marginilor acesteia orientate in directia miscarii glontului. Spre ex.
Orificiul de iesire produs in lemn uscat se caracterizeaza prin margini zimtate si prin aschiere neregulata a fibrelor de lemn.
Marimea unghiului de incidenta a proiectilului se apreciaza dupa forma asimetrica a urmei. Examinarea muchiilor cioburilor in spartura
de glont permite a se observa careva neregularitati . Prin urmare, pentru a determina directia traiectoriei glontului, este necesar sa se
adune cioburile si sa se aseze unele linga altele pentru a se reconstitui forma initiala a sticlei. Directia de tragere si locul aflarii
agresorului pot fi stabilite examinind urmatoarele trei situatii:
1)
Cind la fata locului au fost descoperite orificii produse de glonti pe doua obiecte situate la o anumita distanta unul fata de altul;
2)
Cind intr-un obiect este o gaura de perforare, iar in altul - urma unui ricoset de glont;
3)
Cind este descoperit un canal orb, lungimea caruia depaseste doua dimensiuni ale diametrului glontului.
In alte cazuri, de pilda - cind s-a depistat numai o gaura de perforare intr-un obstacol subtire, determinarea locului aflarii tintasului este
posibila doar cu aproximatie.
In scopul aprecierii directiei tragerii si a locului agresorului se aplica doua metode de baza: vizarea si procedeul grafic de calculare.
Modalitatea de vizarea se realizeaza prin aplicarea fotoaparatului, a binoclului, a dispozitivelor optice de ochire.
In ipoteza aplicarii metodei grafice de determinare a traiectoriei glontelui se alcatuiesc schite facute la scara in proiectia verticala si
orizontala. Examinarea perforatiei si ale urmelor ce se formeaza in jurul acesteia permite sa se stabileasca distanta de la care s-a tras.
In balistica criminalistica exista trei acceptii de distanta a impuscaturii: distanta mica, distanta cu teava lipita de obstacol si distanta mare.
La tragerea cu teava lipita, precum si de la o distanta mica in jurul orificiului de intrare a proiectilului pe obstacol se formeaza urme
suplimentare ale impuscaturii.
Fiecare gen de arma are intervalul sau, in limitele caruia ramin urme suplimentare ale impuscaturii. La tragerea cu teava lipita, gura tevii
in momentul de dare a focului este atinsa de obstacol, fapt ce conduce la concentrarea gazelor in canalul glontului.
Acestea provoaca in tesuturile elastice ale obstacolelor (haina, piele
s. a.) rupturi, care pot avea forme de cruce, stea, crapatura, iar
inauntrul canalului - arsuri, pirlituri, carbonizari. Pe linga rupturi, este caracteristica prezenta unui inel foarte ingust de funingine ce se
formeaza ca urmare a reculului armei, iar uneori si urma retezaturii anterioare a tevii.
Expresivitatea urmelor secundare la tragerile de la distanta mica depinde de departarea de la care s-a tras si pozitia axei canalului tevii
raportat la obstacol..
La tragerile de la distanta mare, pe linga deteriorarile proiectului si inelul de frecare in jurul orificiului de intrare pe obstacol alte urme nu
ramin, distanta de la care s-au efectuat aceste trageri este imposibil de stabilit.
La determinarea distantei de tragere din arma de vinatoare, trebuie sa avem in vedere ca suprafata obstacolului atacata de alice sau de
mitralii. In cazul in care distanta atinge 25 cm, apare o gaura cu dimensiunea de pina la 3 cm cu marginile usor zimtate, care devin cu
mult mai pronuntate daca se trage de la o departare de pina la 50 cm. La tragerea de la 50-100 cm apare o gaura cu marimea de pina la 4,5
cm cu marginile zimtate puternic si unele orificii izolate formate de alice la periferia orificiului principal. Dupa 4-5 m tabloul
impuscaturii inregistreaza doar gauri izolate formate de alicele dispersate pe obstacol.
36. Examinarea prealabil a urmelor mpucturii, procedeele de fixare i ridicare a lor Efectele impuscaturii sunt cauzate atit prin
actiunea nemijlocita a proiectilului, cit si prin manifestarea gazelor rezultate din tragere. Primele poarta denumirea de urme principale,
celelalte - suplimentare. Caracterul si evidentierea urmelor suplimentare depind de distanta de la care s-a tras, de tipul armei si al
proiectilului folosit, de insusirile obstacolului si de alti factori. Distrugerile pricinuite de impuscaturile, rezultate din actiunea proiectilului
pot fi:
a) de perforare, cind glontul (alicea, mitralia) strapunge obstacolul formind un orificiu de intrare si de iesire si un canal care le uneste;
b) de patrundere, cind proiectilul s-a infundat in obstacol, formind un canal orb, adica numai un orificiu de intrare si un canal;
c) de ricosare - o adincitura de o anumita profunzime ca urmare a devierii proiectilului in urma lovirii lui de obstacol.
Pentru stabilirea directiei impuscaturii se determina mai intii orificiile de intrare si de iesire ale canalului format de proiectil. In scopul
aprecierii directiei tragerii si a locului agresorului se aplica doua metode de baza: vizarea si procedeul grafic de calculare. Modalitatea de
vizarea se realizeaza prin aplicarea fotoaparatului, a binoclului, a dispozitivelor optice de ochire. In ipoteza aplicarii metodei grafice de
determinare a traiectoriei glontelui se alcatuiesc schite facute la scara in proiectia verticala si orizontala. In ipoteza aplicarii metodei
grafice de determinare a traiectoriei glontelui se alcatuiesc schite facute la scara in proiectia verticala si orizontala.
Examinarea perforatiei si ale urmelor ce se formeaza in jurul acesteia permite sa se stabileasca distanta de la care s-a tras, adica
departarea in linie dreapta de la gura tevii pina la orificiul de intrare, format in obstacol.
In balistica criminalistica exista trei acceptii de distanta a impuscaturii: distanta mica, distanta cu teava lipita de obstacol si distanta mare.
La determinarea distantei de tragere din arma de vinatoare, trebuie sa avem in vedere ca suprafata obstacolului atacata de alice sau de
17

mitralii . De asemenea Natura orificiului de intrare, Inelul de stergere, Amprenta retezaturii anterioare a tevii (stant-marca). La tragerile
din arma obisnuita cu teava lipita de obstacol amprenta retezaturii anterioare a tevii, de regula, este derogata de ruperile tesutului, pe
deasupra aceasta acoperindu-se cu un inel subtire de funingine.
La tragerile din arma fara zgomot cu teava lipita de corp, lipsa rupturilor asigura stantarea suficient de clara a retezaturii anterioare a tevii.
In majoritatea cazurilor dupa desenul acestei amprente se poate judeca nu numai despre faptul insusi al aplicarii unei atare arme, dar si
despre forma, dimensiunile (diametrul) amortizatorului de zgomot utilizat.
Arsurile aparute pe tinta. In cazul in care se folosesc arme obisnuite de infanterie arsurile pe tinta sunt caracteristice tragerilor de la
distanta mica. In ipoteza aplicarii armelor fara zgomot, urmele rezultate din actiunea flacarii, de regula, nu exista. Depunerea funinginii
pe tinta. Urmele de funingine pe obiectele afectate de arma fara zgomot se deosebesc de urmele de funingine lasate de armele obisnuite
dupa culoare, forma depunerii si raza extinderii.
Resturile de pulbere. In alternativa impuscaturii din arma cu amortizator de zgomot de la o distanta mica raza dispersarii si densitatea
depunerii reziduurilor de pulbere sunt reduse decit la tragerile cu arma obisnuita. Cind teava este lipita de corp, pulberea se depune
abundent pe toata suprafata amprentei retezaturii anterioare a tevii.
In cadrul cercetarilor urmelor impuscaturii uneori se deschid posibilitati de a se stabili consecutivitatea aparitiei leziunilor produse
victimei sau a deteriorarilor pricinuite obstacolului. Unul din indicii siguri ai acestei operatiuni este prezenta inelului de stergere si
metalizare slab pronuntat in jurul orificiului de intrare de la prima impuscatura (ea fiind produsa din teava curatita) in comparatie cu
urmele produse de impuscaturile ulterioare.
Acest indiciu se observa clar pe tesaturile hainelor de culoare deschisa, mai greu - pe piele, iar pe tesaturile de culoare inchisa - numai
prin metode de laborator.
Un alt semn il constituie depunerile de unsoare pe marginile sau in jurul orificiului de intrare in urma primei impuscaturi din arma cu
teava curatita si unsa. Examinarile facute in radiatii ultraviolete fixeaza pete luminiscente in jurul orificiului de intrare in forma de inel pe
marginea gaurilor cercetate. Uneori insa, daca au fost folosite cartuse unse abundent, depunerile circulare de unsoare pe marginile
orificiului de intrare pot fi depistate in fiecare din aceste urme.
In literatura de specialitate sunt semnalati si alti indici de stabilire a consecutivitatii impuscaturilor, in functie de natura obstacolului si de
imprejurarile locului faptei, care de multe ori reclama metode de laborator.
37. Noiunea de arm alb i trsturile ei generale. Clasificarea armelor albe. Cercetarea criminalistica a armelor albe si urmelor
folosirii acestora este o subramura a armologiei judiciare in care se studiaza arma alba, obiectele ce se aseamana sau le substituie, precum
si legitatile formarii urmelor aplicarii acestora, se elaboreaza mijloace si procedee de colectare si examinare a acestor obiecte in calitate
de probe judiciare la descoperirea, cercetarea si prevenirea infractiunilor.
Expresia arma alba este generalizatoare si cuprinde un sir de tipuri si modele constructive de astfel de arme.
In toate cazurile de diagnosticare a unui obiect ca arma alba este necesar sa ne conducem in prima etapa de unele criterii cu caracter
general, apreciindu-le in ansamblu, si anume:
1. Obiectul considerat arma alba trebuie sa aiba constructie sau sa fie adaptat constructiv pentru a produce leziuni grave omului sau
animalului. In acest caz confectionarea sau ajustarea speciala a obiectului pentru producerea unor astfel de leziuni delimiteaza net arma
alba de obiectele de uz casnic.
2. Obiectul diagnosticat drept arma alba trebuie sa corespunda constructiei si modului de actiune a modelelor-standard sau tipurilor
istorice cunoscute de arma alba.
3. Baza energetica de actiune a armei albe o constituie forta musculara a omului. Pentru a pune in actiune arma, se includ nu numai
muschii palmei, mainii si ai antibratului (cand este vorba de nunceac, bici de lupta, box), dar si muschii intregului corp (lovitura de
baioneta).
4. Arma alba se utilizeaza in lupta corp la corp prin contact direct cu adversarul sau de la distanta prin aruncarea acesteia (sulite, arcuri,
cutite, arbalete, bumeranguri etc.). Deci, arma alba poate fi considerat orice obiect confectionat special pentru a cauza prin mijlocirea
fortei musculare a omului leziuni corporale grave si care corespund unor modele-standard sau anumitor tipuri istorice de arme albe.
Aceasta definitie este o determinare generica a armei albe, care include trasaturi comune tuturor tipurilor de arme albe (de injunghiere
taiere, percutante, de zdrobire etc.). La fel cum nu exista casa sau copac in general, nu exista nici arma alba abstracta, ci numai
varietati concrete ale ei: pumnal, box, cutit finlandez s.a.
De aceea, concomitent cu definitia generica a armei albe, este necesar sa se opereze si cu caracteristicile varietatilor acesteia.
Caracteristicile constructive generale ale armei albe sunt:
prezenta partii destinate special pentru producerea leziunilor periculoase pentru viata (lama, tais, stift s.a.);
existenta manerului a dispozitivului de manuit, a limitatorului care previne alunecarea mainii de pe maner si evita pericolul de
autoranire;
soliditatea mecanica a constructiei in ansamblu.
Arma alba se clasifica in functie de mai multe temeiuri.
1. Dupa principiul de actiune, toate armele albe sunt divizate in arme pentru lupta corp la corp si arme de lansare
2. Dupa destinatie, armele albe se impart in arme de lupta (militare, politienesti, speciale); arme civile (sportive, de vanatoare); arme
criminale;
3. Dupa metoda de confectionare, armele in cauza pot fi industriale, artizanale si de fabricatie proprie;
4. Dupa constructie, armele albe se clasifica in arme cu lama; fara lama; combinate si mascate.
Armele albe cu lama dupa modul lor de actiune se subdivizeaza in arme: de taiere (sabii, tesace, spade); de injunghiere (pumnale, stilete,
spade); de injunghiere-spintecare (palose, unele pumnale); de injunghiere-taiere (cutite finlandeze, cutite de vanatoare, pumnale,
baionete, plate, cutite militare).
Pentru acest tip de arme proprietatile de baza sunt forma, dimensiunile si rezistenta obiectului in intregime, precum si a componentelor in
parte; existenta partii percutante sau a suprafetei de lovire; greutatea optima a armei; prezenta gaurilor pentru degete, in cazul boxului;
existenta manerului sau a dispozitivului de manuit; bara de prindere a buzduganului.
In cazul de descoperire a obiectului ce seamana cu arma alba sunt necesare cunostintele unui specialist-criminalisti sau armurier. In fata
expertizei, de regula, se formuleaza urmatoarele intrebari: daca obiectul in cauza este sau nu arma alba; care este tipul constructiv si
modul de fabricare a acestuia.
18

38. Noiunea i clasificarea substanelor explozive. Cum se poate stabili natura i focarul (epicentrul) exploziei.. Tehnica
criminalistica de explozie este un compartiment special al armologiei criminalistice care studiaza legitatile de fabricare a dispozitivelor
explozive, parametrii tehnici ai acestora, legitatile exploziei si formarii urmelor, precum si practica de cercetare a infractiunilor privind
exploziile. La ora actuala tehnica criminalistica de explozie, in esenta, se afla la etapa incipienta de consolidare formandu-se bazele
metodice de lucru cu obiectele explozive si cu urmele de explozie. Obiectele ce sunt studiate de aceasta subramura sunt diversele
dispozitive explozive, substantele explozive, mijloacele de explozie, urmele rezultate din procesele de explozie. Dispozitivele explozive
sunt acele instalatii destinate constructiv pentru a nimici oamenii, animalele si a deteriora diverse obstacole prin mijlocirea undei de soc
sau a schijelor ce obtin o directie orientata in urma discompunerii termice a substantelor explozive. Acestea sunt cu preponderenta
grenadele de maina si minele stationare. Grenadele de maina antitanc la ora actuala se caracterizeaza prin capacitati de perforare sporite
prin actiunea cumulativa a suvoilor de gaze. Dispozitivele de explozie de fabricatie proprie dupa principiul de actiune sunt asemanatoare
cu cele militare, insa sub aspect constructiv au mai multe varietati, in unele cazuri sunt mai primitive ca cele titulare, iar in altele - mult
mai complicate. In cazul depistarii unui obiect suspect este necesar a invita specialistul-tehnician de explozie pentru a hotari problema
daca acest dispozitiv este exploziv si daca este oportun de a-l demonta la locul descoperirii lui sau trebuie transportat in alt loc ne
periculos. Cercetarea locului exploziei se supune regulilor generale de depistare, fixare, ridicare si cercetare a obiectelor materiale de la
fata locului. Urmele exploziei in astfel de cazuri este important a le delimita de urmele distrugerilor ulterioare ca rezultat al incendiului,
surparii constructiilor, stingerii cu apa a incendiilor etc. Examinarea locului se desfasoara, de regula, de la centru (focarul exploziei) spre
periferie. Determinarea focarului si a naturii exploziei se face pe baza analizei urmelor actiunii explozive. Pentru focar, indiferent de
substanta exploziva folosita este caracteristica totdeauna deteriorarea substantiala a ambiantei, a craterului in pamant, deformarile
obiectelor materiale, prezenta unor urme intensive de fumizare, de parlire si topire a obiectelor din epicentrul exploziei etc.
Dintre problemele, referitoare la obiectul examinarilor in faza preliminara fac parte: determinarea naturii exploziei (a avut loc o explozie
de substanta exploziva sau a unui amestec de gaz natural si aer); stabilirea epicentrului exploziei (a locului amplasarii incarcaturii
substantei explozive sau a spatiului in care s-a facut amestecul exploziv); estimarea masei incarcaturii explodate in echivalent trotilic,
tipul si dimensiunile acesteia s.a. In cadrul expertizei dispozitivelor explozive in fata expertului se formuleaza si alte intrebari: daca
dispozitivul exploziv este sau nu operant dupa destinatia lui; daca obiectul depistat este sau nu parte componenta a dispozitivului
exploziv; sunt sau nu substante explozive materialele prezentate la expertiza; daca da, atunci care este tipul, marca, varietatea acestora.
39. Trsturile exterioare ale omului. Identificare dup metoda portretului vorbit i mijloacele tehnice folosite n aceste scopuri..
Identificarea persoanelor dupa metoda portretului vorbit Metoda portretului vorbit este folositoare pentru identificarea persoanelor
disparute sau care sunt supuse urmaririi penale ori condamnate. Identificarea persoanelor prin metoda portretului vorbit se bazeaz pe
principiile identificrii criminalistice, care la rndul lor, se sprijin pe teza materialismului didactic, potrivit creia toate obiectele lumii
materiale sunt identice numai cu ele nsele, sunt individuale, iar nsuirile acestora nu se repet. 1 Fiecare fiin are o individualitate cert,
obiectiv, durabil, invariabil n esena sa i uor de recunoscut.
Exista doua categorii de trasaturi:
statice
dinamice Trasaturi statice:
1. Talia scunda pana la 160 cm
mijlocie intre 160- 174 cm
inalta peste 174 cm
se are in vedere ca lungimea cadavrelor este mai mare cu 2-3 cm din cauza elaxarii tendoanelor
2.
Constitutia fizica
dupa sistemul osos si muscular: - solida (robusta)
mijlocie
osoasa
dupa tesutul adipos : slaba
mijlocie
grasa
3.
Marimea capului este raportata la marimea corpului
Poate fi:
mic
mijlociu
mare
4.
fata dupa forma este ovala, rotunda, dreptunghiulara, patrata, triunghiulara cu baza in sus sa jos si mai rara, rombica
parul se descrie dupa culoare, grosime, forma si insertie frontala; chelia poate fi partiala, frontala tonsoala si totala
fruntea se descrie dupa profil, latime, inaltime si particularitati
sprancenele dupa grosime si contur
ochii dupa culoare, marime, proeminenta, distanta interoculara si particularitatile privirii (strabism)
nasul dupa radacina, marime, contur, proeminenta, latime si pozitia bazei sale
gura dupa marime, contur, pozitie, tinuta
buzele se descriu dupa grosime, proeminenta, particularitati si malformatii
barbia dupa inclinatie, inaltime, latime, particularitati (bilobata sau cu gropita)
tenul dupa culoare, dilatatia porilor, semne particulare (eczeme, negi etc.)
ridurile dupa forma si adancime
pavilionul urechii dupa marime, forma, pozitie fata de cap, dupa detalii anatomice: helixul, antehelixul tragusul, antetragusul,
lobul, conca, fosa, fosa naviculara.

19

Semnele particulare ale persoanei sau cadravrului: anomalii anatomice, interventii chirurgicale, cicatrici dupa accidente , tatuaje
(decoratii, inscriptii profesionale sau obscene, simboluri erotice etc.).
Trasaturi dinamice
tinuta corpului este determinata de contractarea muschilor in mers, activitate profesionala (suilitorii, profesorii), suferinte
fizice sau psihice (reumatism etc.)
tinuta capului dreapta, aplecata stanga, dreapta, pe spate
tinuta mainilor la spate, la reverul haine, in buzunare (la persoane cu functii de conducere sau needucate)
mersul e determinat de lungimea piciorului, talie si temperament
vocea inaltimea, intensitatea timbrului; vorbirea clara, neclara, grabita, lenta, ragusita, balbaita
Balbaiala clonica repetarea primei slabe
tonica dificultatea de a articula prima silaba
Tahilalia ritmul accelerat al vorbirii
Bradilalia vorbire incetinita greu de urmarit
Dislalia alterarea aspectului fonetic al vorbirii pronuntandu-se defectuos anumite sunete (rotacismul, pelticia etc.)
Rinolalia nazalizarea suplimentara ori insuficienta
Mimica si pantomima obiceiuri de a manifesta interiorul: incretirea fruntii la concentrare, rictusul gurii cu exteriorizare a indoielii,
dispretului, ironiei, revoltei; obiceiul de a inchide un ochi in cazul unei indoieli sufletesti etc.
40. Noiunea i procedeele identificrii de expertiz a omului dup fotografiile aspectului exterior.. Utilizarea datelor privind
semnalmentele exterioare ale omului presupune analiza si aprecierea informatiei colectate si fixate. Simultan se studiaza si se evalueaza
conditiile in care ea s-a strans precum si cele ce influenteaza continutul lor, se iau in consideratie mijloacele si metodele folosite pentru
colectarea si fixarea ei, particularitatile folosirii ulterioare.
In urma a astfel de analize si aprecieri a informatiei despre semnalmentele omului se determina si directiile in care se vor folosi, care
cuprind, de regula, 3 situatii tipice:
- prima situatie priveste stabilirea martorului sau a faptuitorului necunoscut sau care este lipsa. Aceasta situatie este una din cele mai
complicate si mai frecvent intalnite. Determinarea persoanei faptuitorului dupa semnalmentele exterioare ale lui se poate desfasura in
conditii libere sau de o securitate sporita cu aplicarea metodelor si mijloacelor operative, de ancheta, expertuale.
- a doua situatie vizeaza stabilirea persoanei faptuitorului care se afla sub supraveghere insa nu este cunoscut. Datele privind
caracteristicile aspectului exterior se folosesc pentru verificare daca persoana detinuta este sau nu cea care a parasit locul faptei, daca ea
nu se afla in cautare sau nu este persoana disparuta fara veste.
- a treia situatie apare in cazul in care este necesar a determina identitatea unui cadavru necunoscut. Descrierea se foloseste pentru
verificarea dupa materialele de inregistrare a diferitor sisteme automatizate de cautare in care se utilizeaza semnalmentele persoanelor
inclinate spre a savarsi infractiuni.
O forma de utilizare zi cu zi a descrierii pentru stabilirea identitatii persoanelor sunt tabelele orientative de cautare.
Portretele robot executate sunt surse importante de informatie despre aspectul exterior al persoanelor cautate si se includ in tabelele
orientative de cautare, multiplicandu-se pentru darea in cautare a acestora la nivel regional si national.
O metoda destul de efectiva folosita in scopul stabilirii personalitatii celor decedati si pieriti este prezentarea spre recunoastere a
cadavrului sau imaginilor fotografice ale acestora. Aceste metode dobandesc importanta probanta in cazul in care aceste fapte sunt
confirmate de catre rezultatele expertizei medico-legale.
Procesul de expertiza se compune din 5 faze care cuprind faza de pregatire, analitica, comparativa, de sinteza si generalizare precum si
fixarea rezultatelor acestor investigatii.
41. Caracteristica particularitilor aspectului exterior, clasificarea lor. Semnalmentele statice, dinamice, generale i particulare,
trsturile frapante. Caracteristicile auxiliare
Caracteristicile exterioare ale omului se impart in doua mari grupe. Una din ele consta din semnalementele ce caracterizeaza
particularitatile anatomice ale omului (inaltimea, constitutia, trasaturi faciale etc.). Acestea se numesc anatomice sau statice, intrucat
pot fi observate atat in procesul de miscare al persoanei, cat si in stare de imobilitate. O alta grupa cuprinde caracteristicile ce se
manifesta numai in procesul miscarii omului (mersul, pozitia corpului, gesticulatia). Aceste caracteristici poarta denumirea de functionale
sau dinamice. O grupa aparte constituie asa numitele caracteristici frapante, adica relativ rare. Un grup auxiliar de caracteristici
exterioare il formeaza semnalmentele obiectelor vestimentare si a altor lucruri portabile de catre persoana in cauza.
Portretul vorbit presupune descrierea caracteristicilor anatomice cu indicatia formei, dimensiunilor, pozitiei, uneori si culorii.
In portretul vorbit o atentie principala se atrage semnalmentelor figurii umane, intrucat acestea contin particularitatile cele mai
valoroase si sunt cele mai accesibile pentru observare. . Exista persoane cu o constitutie medie, atletica, slaba, uscativa.
Sexul si varsta. In lipsa datelor autentice privind varsta se indica cu aproximatie (la vedere 40-45 ani).
Capul. Se indica dimensiunile relative ale capului, forma lui, forma si profilul cefii.
Parul. Se indica forma, culoarea, desimea, prezenta si gradul de calvitie, lungimea firelor de par, modul de frezare si de pieptanare. Daca
exista mustata, barba, bachenbarde se fixeaza forma, culoarea si lungimea lor.
Fata (figura). Forma generala a fetei umane privita din fata poate fi rotunda, ovala, dreptunghiulara, patrata, rombica, triunghiulara cu
baza in jos, triunghiulara cu baza in sus. In profil se indica conturul general al fetei (proeminent, rectiliniu, concav). Dupa gradul de
corpolenta fata poate fi slaba, de corpolenta medie si plina. Dupa culoare exista fete albe, smolite, imbujorate, chistruiate, palide,
bolnavicioase. Fruntea. In profil se caracterizeaza sub aspectul dimensiunilor verticale (frunte joasa, medie, inalta), dupa inclinare
(retrasa, verticala si proeminenta), dupa contur (rectiliniu, serpuit, convexe).
Sprancenele. Se caracterizeaza dupa lungime (scurte, medii, lungi), dupa latime (inguste, latime medie, late), dupa desime (rare, desime
medie, dese), dupa pozitie (inclinate interior, inclinare in exterior, orizontale), dupa forma (rectilinii, arcuite, frante, serpuite), dupa
pozitia reciproca (indepartate, medii si concrescute).
Ochii - in cadrul stabilirii semnalmentelor se caracterizeaza lacasul ochiului dupa contur, intindere, gradul de deschidere si pozitie;
proeminenta globului ocular; culoarea irisului..Nasul se caracterizeaza in ansamblu dupa inaltime, proeminenta, latime si particularitati
(nas rosu, bilobat, orientat spre dreapta, stanga). Gura se analizeaza dupa dimensiuni, contur, pozitia colturilor, particularitati (oblica,
20

dimensiuni exagerate, buze proeminente).Buzele se caracterizeaza dupa proeminenta, inaltime, latimea si conturul buzei de sus, pozitia
buzei de jos. Dintii se descriu doar caracteristicile ce pot fi observate si, mai cu seama, articulatia, marimea, defecte, culoare. Barbia se
descrie potrivit profilului ei, latimii, inaltimii, particularitati (ascutita, bilobata, cu gropite). Pavilionul urechii se analizeaza dupa
dimensiuni, pozitie, indepartare de cap, forma, particularitati (pavelion atrofiat etc.), precum si dupa conturul, pozitia elementelor
particulare (lobul, tragusul, antitragusul, helixul). Ceafa se descrie dupa forma si pozitie. Umerii se caracterizeaza dupa pozitie, latime,
proeminenta. Mainile se descriu dupa lungime, grosime. Pe langa aceasta se fixeaza lungimea degetelor, forma, conturul, lungimea si
culoarea unghiilor.
Semnalmentele functionale. Sunt acele caracteristici care apar cu prilejul executarii unor miscari. Cele mai importante sunt: expresia
fizionomiei, atitudinea, gesticulatia, mersul, vocea si vorbirea, anumite obisnuinte in diverse activitati.
Expresia fizionomiei: calma, enervata, flegmatica, suparata, mirata, confuza, distrata sau obosita.
Atitudinea se datoreaza starii de contractie musculara (relaxata, contractata, rigida).
Gesticulatia: abundenta, rara si nula. Dintre gesturi amintim: incruntarea fruntii, clipirea rapida si deasa a pleoapelor. Aranjarea repetata a
cravatei, gulerului, frecarea miinilor, joaca cu degetele etc.
Mersul: lungimea pasului, unghiul de mers (pozitiv-negativ), latimea pasului, rapiditatea, atitudinea corpului (drept, aplecat), pozitia
capului, oscilatiilor corpului, odulatii ale bazinului, miscarii ale bratelor etc.
Vocea si vorbirea: vorbire scurta si corecta, in fraze lungi si confuzie, cu diferite erori, folosirea unor dialecte. Ca defecte: bilbiiala,
grasiere, vice de copil, adult, batrin.
Obisnuinte in diverse activitati: felul de a aprinde chibritul, de a tine tigara, pozitia miinilor, exalatie frecventa, tualeta aleasa sau
neglijenta etc.
Semnele particulare. (Cicatricele, Culoarea pielii ): Sun acumulate defecte anatomice si functionale care ajuta la identificarea unei
persoane.
Metodele tehnice folosite in identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare
La alcatuirea portretului vorbit se utilizeaza diferite dispozitive tehnice:
1.
Portretul schitat (schita de portret) executata de un desenator cu calitati plastice.
2.
Fotorobotul o metoda de identificare cu ajutorul unui colaj fotografic de elemente fizice preluate din fotografii ale unor
persoane diferite (frontala, nazala, bucala).
3.
Identi-Kit-ul (-2): un album ce contine multe variante de elemente faciale reproduse pe o pelicula transparenta purtind
acelasi numar de cod. Peliculele se suprapun pe un suport special cu geam luminat de jos, obtinindu-se o imagine grafica.
4.
Mimicompozitorul: un montaj a mai multor dispozitive, proiecteaza pe ecran cite o zona a fetei selectionate din fotografii
obisnuite.
3. Reflectarea trasaturilor exterioare ale omului in practica criminalistica.
Reflectarile aspectului exterior al omului folosite in practica de descoperire si cercetare a infractiunilor se impart in subiective si
obiective.
Reflectarile subiective. Ea se formeaza sub actiunea a mai multor factori: sexul, varsta, zona de locuire, iluminare, durata observarii.
Imaginea mintala poate fi folosita nemijlocit (la recunoasterea agresorului de catre victima) si indirect, in cazul cand acesta este
materializat in forma de reflectari subiective (descrierea, alcatuirea portretului-vorbit).
Descrierea consta in indicarea caracteristicilor aspectului exterior; aceasta la fel este subiectiva dupa natura ei.
Descrierea dupa metoda portretului-vorbit trebuie sa se efectueze cu respectarea unor reguli:
caracteristicile aspectului exterior se determina comparativ cu pozitia normala a corpului;
elementele aspectului exterior se caracterizeaza din an fas si din profil;
descrierea este compusa consecutiv de la general spre particular; de sus in jos, la inceput elementele fizice generale, apoi
anatomice, functionale si insotitoare;
se reliefeaza elementele particulare si frapante.
Reflectarile obiective. Informatia privind aspectul exterior al omului poate fi facuta mai deplin si obiectiv prin mijlocirea fotografiei. In
practica se foloseste fotografia signalitica si fotografia operativa.
4. Utilizarea metodei portretului vorbit in practica de descoperire a infractiunilor.
Utilizarea datelor privind semnalmentele exterioare ale omului presupune analiza si aprecierea informatiei colectate si fixate. Simultan se
studiaza si se evalueaza conditiile in care ea s-a strans precum si cele ce influenteaza continutul lor, se iau in consideratie mijloacele si
metodele folosite pentru colectarea si fixarea ei, particularitatile folosirii ulterioare.
42. Bazele tiinifice ale cercetrii scrisului. Caracteristicile generale i particulare. Pregtirea materialelor ctre expertiz .
Cercetarea criminalistica a scrisului se efectueaza in scopul determinarii persoanei care a indeplinit textul sau semnatura in cauza.
In cursul unor miscari tipice repetate de multe ori se formeaza o deprindere (stereotip dinamic), asimilarea caruia in mare masura
micsoreaza consumul de energie psihica pentru a indeplini diferite actiuni, inclusiv si cele ce sunt legate de scierea textelor. Scrisul este
un sistem de miscari stabile si individuale in cadrul indeplinirii unor manuscrise. Individualitatea scrisului este irepetabilitatea si
unicitatea acestuia. Acest lucru este determinat de un complex de factoru subiectivi si obiectivi.. Vorbirea in scris se apreciaza din
punctul de vedere gramatical, lexic si stilistic. Caracteristicile gramaticale reflecta detinerea de catre executor a regulilor gramaticale de
scriere. Dupa caracterul greselilor gramaticale intalnite in diverse manuscrise gradul de carturie a persoanei poate fi determinat ca inalt,
mediu si jos Caracteristicile scrisului se impart in generale si particulare. Cele generale caracterizeaza scrisul ca un sistem de miscari in
ansamblu. La ele se refera: Evolutia scrisului Exista trei niveluri de evolutie a scrisului inalt, mediu si mic.
Marimea scrisului. In dependenta de marimea semnelor exista scris mare, mediu si mic.
Intinderea scrisului se determina dupa raportul dintre latimea literei si inaltimea ei. Acesta poate fi mijlociu, comprimat si intins.
Inclinatia scrisului. Exista scrisuri inclinate in dreapta, verticale si inclinate in stanga.
Presiunea scrisului se caracterizeaza prin eforturile depuse de catre scriptor asupra instrumentului de scriere. Exista scrisuri cu o presiune
mare, medie si slaba. In scopul identificarii personalitatii scriptorului este necesar a studia la fel si caracteristicile particulare ale scrisului.
Caracteristicile particulare ale scrisului reflecta specificitatea miscarilor la scrierea unor semne aparte, elemente, precum si moduri de
legare a literelor. Acestea reflecta un sistem automatizat de miscari stabile caracteristice fiecarei persoane. Caracteristica calitativa a
miscarilor este determinata de forma, directia, intinderea, consecutivitatea, precum si complexitatea miscarilor.
21

Caracteristicile particulare cuprind:

forma miscarilor la indeplinirea si legare unor semne si elementele acestora;
directia de miscare (de jos in sus, de sus in jos, in sensul acului ceasornicului, in contrasensul acului ceasornicului);
legatura miscarilor, adica modul de legare a elementelor in litere, precum si a modului de legare a literelor intre ele (unit, prin
interval);
spatierea relativa a punctelor de atac, de finalizare, de intersectie si legatura a miscarilor;
consecutivitatea miscarilor prin care se executa diferite elemente ale literelor;
complexitatea miscarilor la indeplinirea literelor (simplificate, complicate comparativ cu regulile caligrafice). Caracteristicile
particulare au insemnatate determinanta la identificarea persoanei scriptorului dupa textele scrise de maina. Acestea se evidentiaza printro stabilitate mai inalta comparativ cu caracteristicile generale si foarte greu se controleaza de catre creierul uman in procesul de scriere,
de aceea acestea, de regula, se pastreaza chiar si in cazul modificarii intentionate a scrisului.
43. Noiunea de document i cercetarea tehnico-criminalistic a documentelor. Regulile de manipulare cu documentele probe
materiale.. Examinare tehnico- criminalistica a doc. Prezinta un gen de cercetare care se efectueaza in acopul stabilirii modului de
fabricare a documentelor prezenta in ale a uor modificari material.
Documentele pot fi autentice si false. Cele autentice pot fi valabile si nevalabile. Actele confectionate in mod corespunzator, insa
continand date neconforme adevarului sunt nevalabile. Exista doua varietati de falsuri: intelectual (cand pe formularul unui model
prestabilit in prezenta tuturor rechizitelor sunt prezentate date neconforme realitatii) si material (cand in documentul autentic sunt atestate
modificari prin stergere, corodare sau documentul este pe deplin contrafacut). Corodarea. Prin corodare se intelege o modalitate de
falsificare care consta in aplicarea reactivelor chimice cu scopul de a decolora colorantul folosit pentru a indeplini documentul sau o parte
a acestuia.Inlaturarea de text este o modalitate de falsificare a documentelor in care textul este sters pe cale mecanica.
Adaugire de text este o alta modalitate de falsificare care consta in adaugirea unor grafisme, semne, cifre si cuvinte in scopul modificarii
continutului textului documentului .
Schimbarea fotografiilor se face, de regula, in actele de indetitate. Cele mai frecvente procedee de schimbare a fotografiilor si indicii
acestor operatiuni sunt:- schimbarea fotografiei in ansamblu examinarea vizuala demonstreaza incoerenta in textul stampilei,
dimensiunile ovalurilor acesteia; - montajul -prezenta pe reversul fotografiei anterioare a unor particule de emulsie de pe alta fotografie.
In ultima vreme au devenit frecvente falsurile impresiunilor de stampila si sigilei prin intermediul mijloacelor de poligrafie operativa si a
calculatoarelor care au deschis posibilitati de a reproduce destul de exact originalul, spre exemplu, cu ajutorul xeroxului, prin scanare
etc. Insa in astfel de cazuri nu se va observa pe reversul documentului urme de patrundere a colorantului stampilei in structura hartiei.
Cercetarea textelor dactilografiate. Textele dactilografiate sunt destul de des intalnite in practica de descoperire si cercetare a
infractiunilor. Cercetarea acestora se efectueaza, de regula, in scopuri identificatoare a masinii de scris.
Cercetarea foto-videodocumentelor. In masura ce se raspandeste tot mai mult foto-videotehnica, aparatura de imprimare audio, rezultatele
utilizarii acestora tot mai des se manifesta ca probe materiale.
In cadrul cercetarilor criminalistice a foto-videodocumentelor se pot identifica: aparatura de filmat si de laborator, negativele, obiectele,
constructiile, portiunile de teren imaginate pe fotografii, reactivele chimice, materialele fotosensibile si alte obiecte.
44. Categoriile de baz ale tacticii criminalistice.. Tehnica criminalistica cuprinde un ansamblu de teze stiintifice si tehnici (in cea mai
larga acceptie a cuvantului), procedee si metode destinate colectarii, examinarii si utilizarii probelor. Fundamentul acestui compartiment
il formeaza datele unui rand de stiinte atat tehnice, cit si naturale, de aceea termenul folosit pentru intitularea acestui compartiment
tehnica criminalistica are un caracter oarecum conventional, insa este unanim acceptat de savantii si practicienii de profil.
Tactica criminalistica constituie, de asemenea, un sistem de teze stiintifice in baza carora se elaboreaza diferite reguli de organizare si
planificare a urmaririi penale, precum si procedee de realizare cu maximum de eficienta a diferitelor actiuni de ancheta (cercetarea la fata
locului, interogarea, perchezitia etc.). Tactica se bazeaza pe experienta pozitiva a practicii judiciare, avand menirea sa adapteze la
necesitatile actului concret de investigatie preconizarile psihologiei judiciare, logicii, eticii profesionale, stiintei despre organizarea
muncii s,a. O atare tactica asigura aplicarea cu maximum de randament a metodelor si mijloacelor tehnice in cadrul cercetarilor, marcand
astfel legatura stransa intre tehnica si tactica criminalistica.
45.
Principiile
tacticii
criminalistice.
,planificarii,conspiratiitatii,flexibilitatii,stiintific

Princiupiul

operativitatii,obiectivitatii,fermitatii,necesitatii

si

opurtunitatii

46. Indicii de fals n cazul substituirii fotografiei n actul de identitate. Care sunt indicii de falsificare a impresiunilor de tampil..
Schimbarea fotografiilor se face, de regula, in actele de indetitate. Cele mai frecvente procedee de schimbare a fotografiilor si indicii
acestor operatiuni sunt:- schimbarea fotografiei in ansamblu examinarea vizuala demonstreaza incoerenta in textul stampilei,
dimensiunile ovalurilor acesteia; - montajul -prezenta pe reversul fotografiei anterioare a unor particule de emulsie de pe alta fotografie.
Controlul si examinarea documentelor include, de regula, trei etape: [67, 24]
1. Verificarea valabilitatii documentului;
2. Stabilirea apartenentei acestuia persoanei care l-a prezentat;
3. Depistarea indicilor de fals material.
se studiaza continutul si se determina valoarea juridica a actului. Se acorda atentie aspectului formularului, care trebuie sa corespunda
formei in vigoare la momentul verificarii. Apoi se examineaza rechizitele documentului - prezenta si continutul impresiunilor de stampila
si de sigiliu, semnaturile persoanelor oficiale, termenul de valabilitate a documentului s. a. Totodata se efectueaza o analiza logica a
sumarului inscriptiilor.
In cazul in care data eliberarii actului este mai timpurie comparativ cu momentul emiterii blanchetei acestuia sau exista contraziceri intre
continutul textului si datele cifrice ale documentului, precum si in ipoteza nepotrivirii cuprinsului unor informatii cunoscute, alte greseli
in rechizite - toate acestea marturisesc falsul in actul supus controlului. verificarea apartenentei documentului suspect individului ce l-a
prezentat prin confruntarea nemijlocita a imaginii persoanei de pe fotografie cu aspectul exterior al acestuia. Depisteaza indicii eventuali
de fals material, adica de modificare a continutului initial al documentului preexistent. Formele variate de falsificare, favorizate la ora
actuala de aplicarea ordinatoarelor, a dispozitivelor de scanare, ingreueaza descoperirea acestuia in conditii de teren dictind necesitatea
22

utilizarii unor mijloace tehnice: lupa, microscopul portativ, aparatul cu radiatii ultraviolete s. a. Substituirea fotografiei lipsa impresiunii
de stampila pe fotografie;
?nepotrivirea impresiunii de stampila de pe fotografie cu partea ei de pe document: continut, dimensiuni, nuanta de culoare, raza
circumferintei s. a.;
?lipsa rupturii de impresiune a stampilei la hotarul dintre fotografie si document (zona moarta);
?alterarea hirtiei actului din preajma fotografiei.
Falsificarea impresiunilor de stampila caracterul nestandardizat al literelor, prezenta unor greseli gramaticale, imagini de litere inversate,
traseuri lasate de creion, ac, indigo etc.;
?nesuprapunerea axelor longitudinale ale semnelor cu raza circumferintei stampilei improvizate;
?imagine stearsa sau difuza a stampilei, deformari de hirtie in locul spatierii acesteia;
?forma neregulata a ovalurilor, frinturi si serpuituri de elemente.
47. Care sunt indicii de contrafacere a semnturii, a adugrii sau a nlturrii de text n documente. Controlul si examinarea
documentelor in conditii de teren include, de regula, trei etape: 1. Verificarea valabilitatii documentului;
2. Stabilirea apartenentei acestuia persoanei care l-a prezentat;
3. Depistarea indicilor de fals material.
In prima etapa se studiaza continutul si se determina valoarea juridica a actului. Apoi se examineaza rechizitele documentului - prezenta
si continutul impresiunilor de stampila si de sigiliu, semnaturile persoanelor oficiale, termenul de valabilitate a documentului s. a. Lipsa
cel putin a unuia din rechizite face ca actul sa-si piarda puterea juridicaIn cazul in care data eliberarii actului este mai timpurie comparativ
cu momentul emiterii blanchetei acestuia sau exista contraziceri intre continutul textului si datele cifrice ale documentului, precum si in
ipoteza nepotrivirii cuprinsului unor informatii cunoscute, alte greseli in rechizite - toate acestea marturisesc falsul in actul supus
controlului. Contrafacerea semnaturii grafeme serpuite, punctate;
?opriri neintemeiate ale instrumentului de scris manifestate prin ingrosari sau intreruperi nefiresti de trasee;
?prezenta pe trasee sau in vecinatatea lor a particulelor altui colorant (de ex., pe traseul de pix, tus particule de creion, indigo);
?prezenta urmelor de apasare in trasaturile de pix, cerneala;
?trasaturi formate din puncte izolate, cu intreruperi, margini serpuite, neuniforme in cazul scanarii originalului si aplicarii lui pe
documentul examinat la imprimanta ordinatorului.
Inlaturare de text prin stergere pierderea luciului, subtierea si scamosarea hirtiei in zona alterata prin razuire;
?afectarea fondului protector sau a liniaturii;
?prezenta resturilor de inscrisuri initiale.
Inlaturare de text prin corodare (spalare)prezenta zonelor mate pe document, pierderea luciului, alterarea incleierii hirtiei;
?schimbarea nuantei de culoare a hirtiei, liniaturii, retelei de protectie;
?fragilitatea si porozitatea hirtiei;
?resturi intinse de coloranti ale inscrisurilor inlaturate pe portiunea atacata;
?diferenta de nuanta a luminiscentei hirtiei pe diferite sectoare ale documentului.
Adaugare de text prezenta unor contraziceri in continutul documentului;
?diferente in spatierea inscrisurilor inghesuiri si prescurtari nejustificate;
?deosebiri intre caracteristicile grafice ale textului de baza si ale celui adaugat;
?discordante de nuanta de culoare, fluctuatie de luminiscenta a grafismelor.
Infractorii fac uz de diverse moduri de falsificare a impresiunilor de stampila si de sigiliu. Cele mai frecvente dintre dansele sunt
urmatoarele: desenarea imaginii amprentei, copierea acesteia de pe impresiunea autentica, fabricarea cliseului contrafacut prin taierea
unor litere in cauciuc, linoleum si alte materiale asemanatoare sau prin fabricarea cliseului fals alcatuit din litere tipografice.
48. Inregistrarea criminalistic sarcinile, bazele tiinifice i juridice de administrare. Sistemul i coninutul evidenelor.. 1.
Notiunea, continutul si bazele legislative ale inregistrarii criminalistice
Eficacitatea descoperirii si cercetarii infractiunilor in mare masura depinde de volumul si de calitatea diverselor genuri de informatie
obtinute de catre anchetator, persoana ce efectueaza cercetarea preliminara a specialistului-criminalist sau a expertilor judiciari.
Utilizarea rationala a informatiei cu semnificatie criminalistica este posibil numai in cadrul unui sistem informational de cautare, ce
asigura colectarea, prelucrarea si cautarea a astfel de informatii.
Un astfel de sistem este numit inregistrare criminalistica subramura a criminalisticii ce prezinta un sistem de teze stiintifice si metodici
de inregistrare, depozitare si administrare a informatiei privind obiectele ce cad in orbita activitatii operative de investigatie, de urmarire
penala si judiciara a organelor ocrotirii normelor de drept in scopul descoperirii, cercetarii si prevenirii infractiunilor.
Sistemul inregistrarii criminalistice este compus din evidente izolate, fiecare cuprinzand o grupa de obiecte omogene. Deci, evidenta este
un subsistem al inregistrarii criminalistice, in care este concentrata informatia despre obiectele tipice omogene. Este necesar a diferentia
genul evidentelor criminalistice de forma acestuia, adica modul de colectare si depozitare a informatiei inregistrate. Modurile de fixare a
informatiei criminalistice sunt diverse: prin descriere, prin imaginare, grafic, prin colectii. In practica foarte des se folosesc forme mixte
de evidenta, acestea se sublimenteaza cu diverse alboame, cartoteci; modul descriptiv al fixarii informatiei se combina cu executarea
fotografiilor, a fiselor dactiloscopice etc.
Obiectele ce se iau la evidenta, de regula, cuprind:
a) persoanele (cunoscute declarate in cautare, arestate, retinute, ce prezinta un interes operativ, persoanele ce se ocupa cu vagabondajul
si cersitul, persoanele disparute fara veste; necunoscute infractorii, persoanele disparute de la locul faptei, alienate mintal, copiii,
identitatea carora nu este stabilita etc.);
b) cadavrele (decedate, cetatenii decedati, identitatea carora nu este cunoscuta);
c) obiectele (apartenenta carora nu este cunoscuta armele de foc ghintuite si pierdute, lucrurile furate, automobilele rapite s.a.; obiectele
apartenenta carora este cunoscuta armele de foc depistate, uneltele de efractie, folosite de la fata locului etc.);
Modurile de inregistrare criminalistica cuprind: descriptiv (fixarea in scris a informatiilor, a caracteristicilor obiectului ce trebuie pus la
evidenta); obtinerea de amprente, inclusiv amprentarea persoanelor; fono-videoinregistrarile; schita; schemele si alte desene; colectiilor
(colectarea si pastrarea obiectelor in natura; forma mixta cand se utilizeaza cateva moduri de inregistrare a obiectelor).
23

Toate caracteristicile obiectului ce trebuie inregistrate si informatii despre acestea se fixeaza intr-un mod anumit, sistematic. Exista,
respectiv si diferite forme de evidenta, adica cartoteci, jurnale, fotoalbumuri, videoteci, fototeci, colectii, baze de date in calculator s.a.
Bazele legislative in conformitate cu care se organizeaza functionarea evidentelor criminalistice, de regula, in actele legislative nu se
prevad. Insa aceasta activitate este reglementata destul de detaliat in actele bazate pe lege, in particular in ordinele si instructiunile
Ministerului Afacerilor Interne a R.M. (ordinul nr.115 din 12.03.1992).
Temeiul juridic pentru inretgistrarea anumitor persoane este ordonanta procurorului, a anchetatorului, a persoanei ce efectueaza cercetarea
penala, ordonanta de stabilire a masurii preventive privitor la invinuit; sentinta sau decizia instantei de judecata; ordonanta de declarare a
persoanei in cautare; procesul-verbal de retinere a banuitului. Pentru a lua la evidenta criminalistica a altor obiecte temeiul juridic
prezinta procesul-verbal al actiunii de ancheta.
2. Genurile de evidente criminalistice
Evidentele se divizeaza in: operative de informatie, criminalistice si auxiliare de informatie.
La baza evidentelor operative de informatie sunt puse semnalmentele evidente exterioare ale persoanelor, obiectelor, lucrurilor,
articolelor.
Evidentele auxiliare de informatie cuprind obiectele care nu sunt legate cauzal cu evenimentul infractional, insa caracteristicile de
inregistrare a acestora se depisteaza, fie vizual, fie cu ajutorul cercetarilor speciale.
In dependenta de nivelul de centralizare a acestora, ele se impart in locale, care se duc la nivelul comisariatelor de politie si sectiile
centrelor de informatie, in laboratoarele criminalistice de expertiza, in sectiile operative de investigatie; centrale in Directia Tehnicocriminalistica a MAI RM, Centrul de informatie al MAI RM.
49. Noiunea de tactic criminalistic, nsemntatea i obiectul ei.. Tactica criminalistica constituie, de asemenea, un sistem de teze
stiintifice in baza carora se elaboreaza diferite reguli de organizare si planificare a urmaririi penale, precum si procedee de realizare cu
maximum de eficienta a diferitelor actiuni de ancheta (cercetarea la fata locului, interogarea, perchezitia etc.). Tactica se bazeaza pe
experienta pozitiva a practicii judiciare, avand menirea sa adapteze la necesitatile actului concret de investigatie preconizarile psihologiei
judiciare, logicii, eticii profesionale, stiintei despre organizarea muncii s,a. O atare tactica asigura aplicarea cu maximum de randament a
metodelor si mijloacelor tehnice in cadrul cercetarilor, marcand astfel legatura stransa intre tehnica si tactica criminalistica.
50. Sistemul i rolul tacticii criminalistice n cercetarea infraciunilor. Sistemul este alcatuit din doua compartimente :
tezele generale al tacticii crrim.-cum ar fi a)rolul si locul tacticii crim.in cercetarea si combaterea infrac.b)situatiile de urmarire
penala,c)versiunea de urmarire penala-un proces complex de gindire,adica o presupunere verosimila referitoare la fapta ,actul care a avut
loc persoanele implicate si mijloacele utilizatela atingerea scopului infractional,d)organizarea urmaririi penale,e)palanificarea urmaririi
penale,f)interactiune in procesul urmaririi penale,g)actiunile de urmarire penala
tactica unor actiuni de urmarire penala
51. Noiunea de procedeu tactic, combinaia tactic i operaia tactic.. procedeu tactic-este o recomandare argumentata stiintific cu
privire la ordinea si modul de actiune a organelor de urmar.pen. la solutionarea anumitor probl.,realizarea unor actiuni concrete de urm
pen in scopul asigurarii eficacitatii lor cuvenite ,luind in consideratie particularitatile cazului penal si alte situatie de urmarire penala
.EX-CUM TREBUIE SA SE ACTIONEZE IN TIMPUL DEMASCARII PERSOANEI INTEROGATE.
operatiunea tactica-un sistem de procedee tactice ,care se efectuiaza in baza unui caz concret de cercetare in scopul solutionarii
problemelor de org.de urm.penala
combinatia tactica-este o imbinare a procedeelor si operatiilor tactice in cadrul unei activitati de urm pen in scopul de a realiza obiectivele
concrete ale cercetarii cauze
52. Organizarea cercetrii infraciunilor. Elementele i principiile planificrii. ) Definiti notiunea de planificare a activitatii de
urmarire penala.
1. Notiuni generale privind organizarea si planificarea anchetei penale
Planificarea reprezinta latura cea mai importanta a organizarii cercetarii faptelor penale, ea asigurand efectuarea acesteia in conformitate
cu cerintele legale, in mod temeinic, obiectiv si complet. O data cu orientarea cercetarilor, se vor specifica activitatile procedurale si
ordinea efectuarii acestora in functie de conditiile in care se activeaza, de fortele si timpul disponibil, intr-un cuvant, de situatia procesualtactica in care se desfasoara investigarea cauzei. Planificarea, prin urmare, este un proces continuu care atribuie cercetarii penale un
suport stiintific de organizarea muncii, ea reprezentand "latura organizatorica si creatoare a unui complicat proces de gandire a
anchetatorului", proces care finalizeaza cu intocmirea unei programe deJucru a unui model de activitate de cercetare in perspectiva.
Acestea fiind spuse, putem sublinia ca planificarea activitatii de cercetare penala prezinta o importanta practica deosebita, ea asigurand:
- orientarea cercetarilor si efectuarea acestora in mod organizat, organul judiciar detinand initiativa in administrarea probelor;
- efectuarea activitatilor de urmarire penala in deplina concordanta cu cerintele legislatiei procesual-penale si la un inalt grad calitativ,
respectarea stricta a drepturilor celor implicati in
proces;
- conjugarea posibilitatilor organelor de ancheta si a celor operative, aplicarea vasta a cunostintelor speciale prin antrenarea in proces a
specialistilor si expertilor.
3.2 (5) Determinati principiile planificarii activitatii de urmarire penala.
Planificarea activitatii de urmarire penala se desfasoara potrivit anumitor reguli, stabilite in baza unei vaste practici de ancheta penala, ce
au atribut de principii, deoarece se aplica de fiecare data indiferent de natura cauzei, situatia sau faza la care s-a ajuns in cercetarea
acesteia.
Principiile planificarii activitatii de urmarire penala reprezinta reguli specifice doar acestei activitati si ele nu trebuie confundate cu
principiile fundamentale ale criminalisticii, cu atat mai mult, cu cele generale ale procesului penal, desi este vorba de sisteme functional
corelate. Ca principalele reguli, carora trebuie sa corespunda un plan de urmarire penala sunt: individualitatea, realitatea, si mobilitatea
sau dinamismul.
Principiul individualitatii planificarii activitatii de urmarire penala presupune ca la realizarea unui plan de ancheta sa se tina cont de
natura si specificul infractiunii avute in cercetare, de particularitatile acesteia. Atat timp cat infractiunea reprezinta un eveniment
24

individual prin mijloacele si metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, imprejurarile de timp si de loc in care s-a
activat, scopul urmarit, planificarea trebuie sa se efectueze individual pentru fiecare cauza in parte. Principiul realitatii planificarii
activitatii de urmarire penala se are in vedere, in primul rand, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate Elaborarea
versiunilor implica un proces de analiza logica in vederea determinarii problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau
infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activitatii de cercetare. Pentru fiecare sarcina in plan se vor prevedea activitati de urmarire
penala, care sa fie realizabile. Principiul mobilitatii, cunoscut si sub denumirea de principiul dinamismului, reprezinta a treia regula,
potrivit careia planul de cercetare penala trebuie sa fie adaptabil la situatiile modificabile ale cercetarii cauzeiNu sunt excluse situatiile in
care materialul probatoriu obtinut sa reclame o alta directionare a anchetei penale si deci modificarea planului pana la inlocuirea celui
initial cu un altul "care sa indrepte urmarirea pe aceasta noua cale"1. De aici decurge obligatia organului de urmarire penala de a
completa si desavarsi planul de cercetare, astfel ca toate imprejurarile faptei sa fie stabilite la timp si in mod complet.
53. Noiunea i clasificarea versiunilor de urmrire penal.. Versiunile de urmarire penala
Apar ca supozitii logice ale organului judiciar care orienteaza intreaga activitate de stabilire a imprejurarilor in care a fost comisa o
anumita fapta.
Din punctul de vedere al Criminalisticii versiunile apar ca situatii trecute a caror cunoastere si stabilire precisa se
realizeaza prin intermediul verificarii de ipoteze si presupunerice rezulta din anumite indicii. Ele pot fi deci definite ca explicatii
probabile intemeiate pe informatiile existente la un moment dat.
Clasificarea versiunilor se poate face in:
1. Versiuni principale(generale) privind fapta in ansamblu, daca este sau nu de natura penala.
2. Versiuni secundare. Acestea vizeaza numai anumite aspecte izolate, imprejurari de plan secund, cum ar fi anumite actiuni ale victimei
anteioae faptei, care insa pot servi mai apoi la stabilirea mobilului faptei.
in temeiul principiului dinamismului urmaririi penale, in orice moment o versiune secundara poate sa devina versiune principala.
Versiunile trebuie fundamentate pe informatii exacte, clare, care pot proveni din diferite surse :probatoriu, constatari, deductii ale
anchetatorului.
Tactica elaborarii versiunilor impune ca acestea sa fie formulate numai dupa ce s au obtinut date suficiente cu privire la fapta.
Elaborarea versiunilor de urmarire penala este guvernata de trei conditii esentiale:
1. Detinerea de date si informatii corespunzatoare cantitativ si calitativ 2. Pregatirea profesionala multilaterala si experienta in
ancheta a celui cre efectueaza urmarirea penala.
3. Folosirea unor forme logice de rationament deductiv, inductiv, analitic, si ntetic.
Elaborarea versiunilor se supune urmatoarelor principii:
2. Versiunile se elaboreaza numai pe baza unor date concrete.
3. Versiunile trebuie sa fie elaborate in legatura cu toate explicatiile posibile.
4. Versiunile sa fie clare, precise, elaborate in baza unei temeinice fundamentari logice.
Pentru cauzele in care se elaboreza mai multe versiuni pentru aceeasi fapta, se vor verifica in paralel toate versiunile elaborate.
Aceasta se face prin analiza comparativa a probatoriului, cu continuarea concomitenta a cercetarii cauzei, de oarece trecerea timpului
poate duce la disparitia unor probe, la deformarea perceptiilor unora dinte martori sub influenta zvonurilor, etc.
In caz exceptional, vor putea fi verificate succesiv mai multe versiuni, in functie de ordinea evenimentelor, sau va fi verificata la
inceput versiunea principala , fiind apoiverificate si versiunile secundare. Este posibil ca, in urma verificarii tuturor versiunilor unele sa
se confirme integral sau doar partial, iar altele sa fie infirmate de asemenea integral sau partial.
54. Regulile de baz a elaborrii versiunilor.. Tactica elaborarii versiunilor impune ca acestea sa fie formulate numai dupa ce s au
obtinut date suficiente cu privire la fapta. Elaborarea versiunilor de urmarire penala este guvernata de trei conditii esentiale:
1. Detinerea de date si informatii corespunzatoare cantitativ si calitativ 2. Pregatirea profesionala multilaterala si experienta in
ancheta a celui cre efectueaza urmarirea penala. Anchetatorul va avea nevoie de cunostiinte din cele mai diferite domenii, fundamentate
insa pe temeinice cunostiinte de drept penal, procedura penala, criminalistica, medicina legala.
3. Folosirea unor forme logice de rationament deductiv, inductiv, analitic.
Elaborarea versiunilor se supune urmatoarelor principii:
2. Versiunile se elaboreaza numai pe baza unor date concrete.
3. Versiunile trebuie sa fie elaborate in legatura cu toate explicatiile posibile.
4. Versiunile sa fie clare, precise, elaborate in baza unei temeinice fundamentari logice.
Pentru cauzele in care se elaboreza mai multe versiuni pentru aceeasi fapta, se vor verifica in paralel toate versiunile elaborate.
Aceasta se face prin analiza comparativa a probatoriului, cu continuarea concomitenta a cercetarii cauzei, de oarece trecerea timpului
poate duce la disparitia unor probe, la deformarea perceptiilor unora dinte martori sub influenta zvonurilor, etc.
In caz exceptional, vor putea fi verificate succesiv mai multe versiuni, in functie de ordinea evenimentelor, sau va fi verificata la
inceput versiunea principala , fiind apoi verificate si versiunile secundare. Este posibil ca, in urma verificarii tuturor versiunilor unele sa
se confirme integral sau doar partial, iar altele sa fie infirmate de asemenea integral sau partial.
In cadrul fiecarei versiuni vor fi verificate mai intai acele aspecte, probleme care prezinta maxima urgenta. In functie de gradul de
confirmare/infirmare(totala/partiala)depinde de priceperea anchetatorului sa inteleaga raporturile dintre diferitele versiuni secundare sau
principale, pe caresa le integreze imaginii globale asupra intregii fapte cercetate.
Dupa epuizarea verificarii lor, versiunile devin fie date concrete cu privire la fapta, conforme probatoriului administrat, fie(in cazul
infirmarii lor) simple supozitii, neconfirmate, ramase fara interes pentru solutionarea cauzei.
55. Regulile de baz a verificrii versiunilor. Pentru cauzele in care se elaboreza mai multe versiuni pentru aceeasi fapta, se vor
verifica in paralel toate versiunile elaborate. Aceasta se face prin analiza comparativa a probatoriului, cu continuarea concomitenta a
cercetarii cauzei, de oarece trecerea timpului poate duce la disparitia unor probe, la deformarea perceptiilor unora dinte martori sub
influenta zvonurilor, etc.
In caz exceptional, vor putea fi verificate succesiv mai multe versiuni, in functie de ordinea evenimentelor, sau va fi verificata la
inceput versiunea principala , fiind apoiverificate si versiunile secundare. Este posibil ca, in urma verificarii tuturor versiunilor unele sa
se confirme integral sau doar partial, iar altele sa fie infirmate de asemenea integral sau partial.
25

In cadrul fiecarei versiuni vor fi verificate mai intai acele aspecte, probleme care prezinta maxima urgenta. Clarificarea va fi dusa pana
la elucidarea (confirmarea/infirmare)fiecarei versiuni in parte. In functie de gradul de confirmare/infirmare(totala/partiala)depinde de
priceperea anchetatorului sa inteleaga raporturile dintre diferitele versiuni secundare sau principale, pe caresa le integreze imaginii
globale asupra intregii fapte cercetate.
In cazul unui furt prin escaladare si efractie a fost sustrasa o cantitate mare de bunuri voluminoase(TV color, aparat video, receiver
satelit, aparate hi fi, doua valize cu haine)care au fost transportate la distanta in timp relativ scurt. Autorul, dupa identificare si prindere
a declarat in mod constant ca a actionat singur, transportand bunurile cu un rucsac si o roaba si ca ascunzand temporar o parte intr o
gradina acestea au disparut cand a revenit sa le caute. Din comoditate, cauza parand terminata, nu au mai fost elaborate alte versiuni, dar
la scurt timp au fost depistati ceilalti doi participanti la furt, care incercau sa vanda unele bunuri. Cu ocazia reluarii anchetei s a stabilit ca
fapta a fost comisa de cei trei impreuna si ca ei s au servit la transport de un autoturism a carei prezenta in zona o semnalase un martor
chiar de la inceputul cercetarilor.
Dupa epuizarea verificarii lor, versiunile devin fie date concrete cu privire la fapta, conforme probatoriului administrat, fie(in cazul
infirmarii lor) simple supozitii, neconfirmate, ramase fara interes pentru solutionarea cauzei.
56. Noiunea i sarcinile cercetrii la faa locului.. Cercetarea la fatza locului este o actiune de Urmarire Penala ce consta in
examinarea anumitor zone, teritorii, incaperi sau persoanelor cu scopul depistarii , fixarii si ridicarii urmelor infractiunii.
cercetarea la fata locului se efectueaza atunci cand sunt necesare: Constatarea situatiei locului savarsirii infractiunii.; Descoperirea si
fixarea urmelor infractiunii.; Stabilirea pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba si a imprejurarilor in care a fost comisa
infractiunea.
Obiectivele imediate ale cercetarii locului faptei sunt urmatoarele:
a. Descoperirea urmelor si evidentierea imprejurarilor apte sa conduca la identificarea fdptuitorului, la clarificarea circumstantelor in care
s-a savarsit infractiunea, la descoperirea corpurilor delicte. b. Obtinerea de catre organul de urmarire penala a unor date exacte, corecte,
prin cunoasterea si studierea nemijIocita a scenei infractiunii, referitoare la modul de savarsire a faptei si la persoana infractorului, aspect
de natura sa evidentieze principala functie a cercetarii la fata locului2. Reguli tactice ale cercetarii la fata locului
Cercetarea propriu-zisa la fata locului presupune respectarea unor reguli tactice cu caracter general, aplicabile in intreaga cercetare, astfel
incat sa se ajunga la scopul propus. Principalele elemente tactice, de natura sa orienteze activitatea echipei de cercetare la fata locului
sunt, urmatoarele: Cercetarea la fata locului se efectueaza cu maxima urgenta. practic, imediat dupa ce organul de urmarire penala a fost
sesizat despre savarsirea unei infractiuni. Aceasta cerinta, de o importanta deosebita, este obligatorie cel putin sub doua aspecte:
a. Prin scurgerea timpului, exista pericolul producerii unor modificari la local faptei si al disparitiei sau degraddrii urmelor.
b.Prin prezenta imediata a organului de urmarire penala la fata locului se creeaza posibilitatea identificarii unor martori, fara a se exclude
chiar surprin- derea autorului la locul infractiunii.Cercetarea la fata locului se efectueaza complet si detaliat. Conducerca si organizarea
competenta a cercetarii la fata locului.
Organizarea si conducerea eficienta a activitatii echipei de cercetare la fata locului constituie o conditie esentiala pentru realizarea
sarcinilor specifice actului procedural analizat. Tactic, aceasta cerinta se materializeaza prin:
Cercetarea in echipei care presupune, in primul rand, o conducere unica Potrivit prevederilor le-gii, conducerea echipei revine
procurorului. Conducerea unitara este determinata de importanta pe care o reprezinta, in general, cercetarea la fata locului, in special, de
caracterul particular, propriu cercetarii tn echipa. De aceea aceasta se supune urmatoarelor cerinte: Conlucrarea fara rezerve, pe toate
planurile, intre membrii echipei de cercetate sau de investigatie; Informarea permanentd a conducatorului cercetarii, care va centraliza
toate datele obtinute".
57. Etapa de pregtire a cercetrii la faa locului.. Pregatirea cercetarii la fata locului se face in doua etape - la sediul organului judiciar
si la locul faptei, fiecare constand din anumite masuri proprii, necesare pentru atingerea scopului urmarit. Prega tirea de diviyeay[ in 2
faze : pina la plecaea la fatza locului B) pregatirea la fatza locului.
1. Masurile pregatitoare luate la sediul organului de urmari penala sunt mai mult de ordin organizatoric, in vederea asigurarii cercetarii
locului faptei in bune conditii sub toate aspectele. a. Prima masura consta din activitatile pentru obtinerea datelor necesare despre fapta,
locul si timpul in care a fost comisa. In scopul evitarii formarii unei echipe de cercetare necorespunzatoare faptei savarsite si a unor
deplasari inutile, la adrese gresite sau fictive, organul judiciar sesizat despre savarsirea infractiunii cauta sa afle din surse sigure, demne
de incredere, ce anume infractiune, unde si cand a fost comisa, numarul victimelor, volumul si natura pagubelor cauzate, daca
faptuitorul se cunoaste sau nu, a fost ori nu descoperit si retinut de catre organele politieib. A doua masura priveste transmiterea unor
sarcini urgente pe care organele urm penala urmeaza sa le indeplineasca la fata locului pana la sosirea echipei de cercetare. Ele se refera
la salvarea victimelor aflate inca in viata, conservarea locului faptei, prin impiedicarea patrunderii in perimetrul sau a curiosilor sau a
persoanelor interesate si de ocrotire a urmelor impotriva intemperiilor, evidenta modificarilor intervenite la locul faptei, identificarea
martorilor si investigarea lor sumara, in vederea identificarii si retinerii infractorului. c. In functie de natura faptei, locul in care a fost
comisa si urmarile sale, se constituie echipa de cercetare, din care fac parte: procurorul, care conduce activitatea tuturor membrilor ei;
ofiteri din compartimentul judiciar si de cercetari penale; ofiterul criminalist; experti de specialitate in domeniul tehnic sau de alta natura,
cand particularitatile faptei impun prezenta acestora; ofiteri ori subofiteri din cadrul organului de politie in al carui sector de activitate s-a
comis infractiunea; medicul legist si subofiterul care conduce cainele de urmarire, daca este cazul. d. Asigurarea participarii la cercetarea
locului faptei a persoanelor legal interesate. In asemenea calitate, li se deschide posibilitatea participarii la cercetarea locului faptei
partilor civile, civilmente responsabile, victimelor si faptuitorilor. Partile odata incunostintate, cercetarea se poate desfasura si fara
participarea lor. Faptuitorul, insa, trebuie sa participe. Cand, din motive obiective, prezenta sa nu poate fi asigurata, se iau masuri pentru
reprezentarea lui de un aparator ales sau din oficiu. e. Alegerea mijloacelor tehnico-stiintifice necesare constituie o alta masura de
asigurare a unei bune cercetari la fata locului. Ea consta din verificarea trusei criminalistice universale, a mijloacelor pentru efectuarea
fotografiei judiciare operative (aparatele de fotografiat, filmele necesare in alb-negru si color, mijloacele de iluminat artificial), aparatul
de filmat cu accesoriile sale, substantele necesare pentru ridicarea mulajelor, magnetofonul cu accesoriile corespunzatoare, detectoarele
de metale si de cadavre, miniaspiratorul pentru ridicarea microurmelor, ambalajele necesare pentru ambalarea si transportul urmelor
descoperite.
58. Etapele cercetrii la faa locului. Redactarea procesual a rezultatelor. Structura procesului-verbal. Schia locului faptei..
26

Etapele cercetarii la fata locului sun divizate in 3 grupe 1. Pregatirea care este dispersata in 2 faza e pina la plecare la fata locului shi la
momentul sosirii la fata locului; 2. Examinare la fata locului in faza statica( prezinta o examinare a locul faptei fara a modifica careva
urme) si faza dinamica(are loc ridicarea obiectelor examinarea minutioasa, fotografia de detaliu shi de tip nod ),3. Documentarea ]
ntocmirea procesului verbal adduce la cunostinta tuturor , ambalam obiectele in felul in care au fost depistate , fiecaere fiind ambalat
separate pt a nu nimici urmele ramase. . Fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului consta in efectuarea de catre organul de urmarire
penala a anumitor lucrari in vederea inregistrarii si a raportului de legatura ale obiectelor ce constituie ambianta acestuia, conservarii si
retragerii urmelor infractiunii si a altor mijloace materiale de proba.
a)
Procesul-verbal, principalul mijloc procedural de fixare a rezultatelor acestui act initial de urmarire penala, trebuie sa reprezinte
o reproducere a intregii activitati desfasurate la fata locului, a tuturor urmelor si mijloacelor materiale de proba descoperite cu aceasta
ocazie.
, procesul-verbal de cercetare la fata locului, in cele trei parti ale structurii sale, trebuie sa cuprinda :
Procesul-verbal de cercetare la fata locului este prevazut in lege cu o structura tripartita: introductiva, descriptiva si de incheiere sau
finala.
in partea introductiva a procesului-verbal se consemneaza acele date ce atribuie caracter oficial acestui act procedural:locul si data
efectuarii cercetarii; numele, prenumele si calitatea celor ce participa la efectuarea cercetarii, cu precizarea denumirii organului de
urmarire penala , numele, prenumele si calitatea expertilor, specialistilor si tehnicienilor, precum si ale martorilor asistenti, ci: indicarea
adresei la care locuiesc ,
in partea descriptiva a procesului-verbal se consemneaza toate activitatile intreprinse, in ordinea efectuarii lor, toate urmele si mijloacele
materiale de proba descoperite cu aceasta ocazie.
Un amplu spatiu se acorda descrierii detaliate a urmelor, mijloacelor materiale de proba si obiectelor descoperite cu aceasta ocazie.
Urmele vor fi descrise sub urmatoarele aspecte : natura acestora, locul unde au fost descoperite, raporturile de distanta dintre diferite
urme, distanta dintre acestea si obiectele principale, In partea finala a procesului-verbal de cercetare la fata locului, se mentioneaza
urmatoarele elemente : - care anume obiecte si urme descoperite la locul faptei au fost ridicate, ce mijloace si metode s-au utilizat la
ridicarea acestora; ce masuri s-au luat cu privire la victima infractiunii, cu privire la cadavru, la autovehiculul distrus etc; - ce
genuri de fotografii, filme si videofonograme judiciare s-au
efectuat; ora terminarii cercetarii la fata locului.
Procesul-verbal de cercetare la fata locului va fi semnat pe fiecare pagina si la sfirsit toti cei care in diverse calitati au luat parte la
efectuarea acestei activitati : organul judiciar, martorii
2) Schita locului faptei
Schita reprezinta o modalitate de reprezentare grafica a locului infractiunii in ansamblu, a pozitiei obiectelor si urmelor, a raporturilor de
distanta dintre acestea si are menirea de a ilustra constatarile cuprinse in procesul-verbal si de a intregi celelalte mijloace de fixare a
rezultatelorcercetarii la fata locului. In functie de faptul ca la transpunerea in plan a locului faptei respecta sau nu proportiile reale ale
suprafetelor sau obiectelor reprezentate grafic, se disting doua modalitati de realizare a schitei : planul schita si desenul schita.
Planul schita sau planul la scara presupune respectarea riguroasa a proportiilor reale ale terenului, interioarelor, obiectelor reprezentate,
precum si a raporturilor de distanta dintre acestea, micsorate de un anumit numar de ori.
Scara planului se determina in raport cu intinderea suprafetelor si a dimensiunilor obiectelor ce urmeaza a fi reprezentate. Desenul schita
se realizeaza prin desenare fara respectarea stricta a distantelor si dimensiunilor reale ale suprafetelor sau obiectelor reprezentate.
in cazul trenurilor deschise trebuie sa se realizeze, mai intii, orientarea in teren cu ajutorul busolei, dupa punctele oardinale (latura din
dreapta a plansetei trebuie sa fie orientata in directia Nord-Sud, indicata de acul busolei).
Schita locurilor inchise se poate realiza dupa urmatoarele doua procedee : in proiectie orizontala si prin rabatarea planurilor de proiectie.
Schita in proiectie orizontala, cel mai frecvent utilizata, permite fixarea obiectelor, aflate pe astfel de suprafete.
Schita realizata prin rabatarea planurilor de proiectie permite realizarea intr-un singur plan a imaginii unor corpuri tridimensionale si
consta in reprezentarea in plan orizontal a suprafetelor verticale si a tavanului unei incaperi.
59. Tactica ascultrii noiunea, sarcinile, genurile, cerinele procesuale i tactice. Audierea este o aciune de UP ce consta in obtinerea
si fixarea dipozitiilor pe cauza cercetata. Ascultarea se efectueaza cu scopul de a obtine informatii referitoare la circumstantele
infractiunii comiseObtinerea informatiei ref. la pers. Implicate, ref. l mijloacele si metodele utilizate de infractor informative ref. la
obiectul atentat. Pregatirea catre ascultare presupune stabilirea materioalelor dosarului, trebuie de studiat persoana ce va fi audiata,
cercetarea martorului, banuitului, invinuitului, Pregatirea locului unde va fi ascultata persoana si intocmirea planului ascultarii. .
Relatarea libera se incepe cu formularea unor intrebari generale. Care pot fi de precizie sau de control. Declaratiile banuitului,
invinuitului, inculpatului sint informatiile orale sau scrise, depuse de acestia la audiere in conformitate cu prevederile prezentului cod,
referitor la circumstantele care au servit temei pentru a-i recunoaste in aceasta calitate, precum si la alte imprejurari ale cauzei pe care le
cunosc. Banuitul, invinuitul, inculpatul nu poate fi fortat sa marturiseasca impotriva sa sau impotriva rudelor sale apropiate ori sa-si
recunoasca vinovatia si nu poate fi tras la raspundere pentru refuzul de a face astfel de declaratii.
Audierea banuitului, invinuitului, inculpatului Audierea banuitului, invinuitului, inculpatului se face numai in prezenta unui aparator
ales sau numit din (3) Audierea banuitului, invinuitului, inculpatului nu poate incepe cu citirea sau reamintirea declaratiilor pe care acesta
le-a depus anterior. Banuitul, invinuitul, inculpatul nu poate prezenta sau citi o declaratie scrisa mai inainte, insa poate utiliza notele sale
asupra amanuntelor greu de memorizat. Fiecare banuit, invinuit este audiat separat Daca banuitul, invinuitul nu are posibilitate de a se
prezenta pentru a fi audiat, organul de urmarire penala procedeaza la audierea acestuia la locul aflarii lui. Declaratiile martorului sint date
orale sau scrise, depuse de acesta in cadrul audierii in conditiile prezentului cod, asupra oricaror circumstante care urmeaza sa fie
constatate in cauza Martorii chemati sint audiati fiecare separat, fara prezenta altor martori. Se explica martorului drepturile si obligatiile
Probele obtinute intr o anumita cauza vor putea fi verificate prin intermediul ascultarii partilor:invinuit, parti vatamate, martori. Tot cu
aceasta ocazie si pe aceasta cale vor putea fi completate elementele existente cu privire la cauza. Prin intermediul probelor se realizeaza
principiul aflarii adevarului in cauza . Faptele probatorii se refera la imprejurari de fapt care nu sunt cuprinse in faptul principal, dar a
caror demonstrare permite sa se traga concluzii cu privire la faptul principal .Un procedeu probator esential este cel al audierii
persoanelor .
27

60. Tactica ascultrii martorului i a victimei. Factorii ce influeneaz formarea declaraiilor, procedee folosite de ofierul de
urmrire penal pentru a obine depoziii autentice.. Potrivit legislatiei procesual-penale in vigoare persoanei careia, prin savarsirea
infractiunii, i s-au cauzat suferinte morale sau fizice ori pagube materiale, poarta denumirea de parte vatamata.
Ascultarea partii vatamate se desfasoara potrivit dispozitiilor procesuale cu privire la ascultarea martorilor (art. 141 al CPP) si are ca
obiectiv stabilirea:
1) starii de fapt si a imprejurarilor in care a avut loc fapta penala (unde, cand, in ce mod si cine a savarsit infractiunea);
2) consecintelor actului infractional si gravitatea acestora 3) relatiilor partii vatamate cu faptuitorul si cu alte persoane pana la savarsirea
actului ilicit (4) materialelor probante, surselor de informatie probanta 5) starii psihologice a victimei in momentul agresiunii.
Faza introductiva a ascultarii, victima sa fie audiata in mod amanuntit asupra personalitatii sale, precum si a relatiilor avute cu alte
persoane intr-un mod sau altul implicate in activitatea infractionala. Ascultarea victimei in momentul imediat dupa savarsirea infractiunii
finalizeaza cu adresarea catre aceasta a unor intrebari de completare sau de verificare a informatiei relatate. Urmatoarea faza a ascultarii
este importanta pentru cunoasterea personalitatii victimei prin observarea premeditata asupra comportarii ei, se pot trage concluzii privind
tipologia temperamentala si de caracter Pentru a obtine prin intermediul interogatorului declaratii fidele, organul de UP trebuie sa puna in
evidenta factorii care determina persoana respectiva sa prezinte declaratii mincinoasein paralel, victimei i se va atrage atentia asupra
urmarilor prevazute in legea penala pentru declaratii false.
Verificarea declaratiilor este absolut necesara pentru stabilirea veracitatii unei marturii. Verificarea va fi efectuata pe baza altor probe sau
date existente la dosar.
Pregatirea ascultarii martorului - sub raport tactic criminalistic - se va face in functie de obiectivele anchetei si activitatile destinate
solutionarii lor, asa cum au fost ele planificate de organul judiciar in vederea aflarii adevarului.Ascultarea unui martor PARCURGE In
etape distincte: etapa identificarii martorilor, etapa relatarii libere si etapa formularii de Intrebari, de ascultare a raspunsurilor date de
martor. Pregatirea ascultarii martorilor, pregatirea audierii presupune studierea datelor existente la dosar, stabilirea persoanelor care
trebuie ascultate, cunoasterea personalitatii acestora, a naturii relatiilor pe care le pot avea subiectii infractiunii, stabilirea locului, a
momentului si a modului de citare, precum si pregatirea acelor materiale ce pot fi folosite de catre organul DE.Verificarea declaratiilor pe
baza altor probe sau date existente la dosar, prin intrebari referitoare, la modul in care martorul a perceput fapteleOperatia de analiza a
unei declaratii se efectueaza in cadrul examinarii si aprecierii Tntregului probatoriu.
61. Particularitile ascultrii bnuitului i nvinuitului. Care sunt procedeele folosite de ofierul de urmrire penal n situaiile
de conflict.. Ascultarea inviunitului sau BANUITULUIeste o activitate procesuala si de tactica criminalistica , efectuata de catre organul
de urmarire penala, in scopul stabilirii unor date cu valoare probanta necesare aflarii adevarului in cauza. Etapele ascultarii pot fi cuprinse
in: 1 Pregatirea ascultarii in aceasta etapa se vor stabili problemele care urmeaza a fi lamurite cu ocazia ascultarii , tactica de ascultare,
precum si materialul probator ce urmeaza a fi folosit in cursul ascultarii tinand cont de particularitatile fiecarei infractiuni in parte
2 Studierea materialului cauzei Pe aceasta baza vor fi stabilite persoanele care urmeaza a fi audiate in cauza in calitate de invinuiti sau
inculpati, faptele care au fost retinute in sarcina acestora, participantii. 4. Intocmirea planului de ascultareUrmarea pregatirii audierii se
poate intocmi un plan de ascultare. Acesta va avea in vedere urmatoarele aspecte: problemele ce urmeaza a fi lamurite cu ocazia
ascultarii;materialul probator ce va fi utilizat in cursul ascultarii; forta probatorie a materialului existent, cunoscute despre personalitatea
si psihologia celui ce urmeaza a fi ascultat. 5. Asigurarea prezentei aparatorului.
Etapele ascultarii 1. verificarea identitatii , 2. ascultarea relatarii libere. 3. adresarea de intrebari si ascultarea raspunsului(ascultarea
dirijata)Privitor la verificarea identitatii trebuie sa aratam ca ea este de natura sa duca la evitarea greselilor si neintelegerilor privind
datele de identitate ale persoanei ce va fi ascultata .Etapa relatarilor libere se va cere celui ascultat sa relateze depsre fapta comisa cit mai
pe larg, fara a omite nimic , cerindu i se sa invoce si probele pe care le considera necesare in apararea sa.
Numai dupa lamurirea completa a imprejurarilor unei anumite fapte se poate trece la ascultarea relatarilor libere cu privire la alte fapte.
Prin intermediul relatarii libere poate fi cunoscuta si analizata pozitia faptuitorului prin compararea celor prezentate cu probatoriul
existent la dosarul cauzei Ascultarea dirijata ( adresarea de intrebari) acesta etapa da masura calitatilor anchetatorului, a modului in carea
pregatit ascultarea, spiritul de observatie, initiativa si perspicacitatea sa.
Intrebarile trebuie sa indeplineasca anumite conditii sa fie clare si precise: sa fie formulate la nivelul de intelegere al celui ascultat,
sa nu fie sugestive: sa oblige la un raspuns complet/relatare .Prin intermediul ascultarilor se vor urmari a fi evidentiate momentele
deosebit de importante ale aparitiei ideii infractionale, ''lupta motivelor''si deliberarea sau luarea hotaririi*. In aceste conditii faptul ilicit
nu ramine o simpla achizitie aleatorie, periferica in constiinta autorului ci se contureaza ca o structura infractionala stabila, cu incarcatura
denatura psiho afectiva specifica, si cu un rol motivational bine definit.
62. Particularitile ascultrii minorilor. Participarea specialistului la ascultare.. Data fiind situatia deosebita sub aspectul
dezvoltarii psihice si fizice a persoanelor minore, aflate in faza conturarii personalitatii, a acumularii unor cunostiinte de viata si
profesionale ascultarea acestora comporta unele elemente de dificultate suplimentare.
Ascultarea minorilor presupune o si mai atenta pregatire, ceruta de situatia oarecum speciala, de necesitatea cunoasterii personalitatii
minorului sub multiplele ei aspecte, adoptind o tactica de ascultare corespunzatoare virstei acestuia. Trebuie cunoscute si intelese
particularitatile de psihologie specifice fiecarei virste din cadrul minoratului. Se vor obtine date prealabile din mediul familial, scolar,
de la locul de munca precum si cu privire la preocuparile, cercul de preieteni, activitatile preferate de minor.
Din discutiile cu rudele, parintii, profesorii si prietenii minorului va putea fi conturat un portret psiho afectiv si intelectual, de
natura a permite o buna planificare a strategiei de ascultare. Vor putea fi stabilite persoanele cu care comunica mai usor, care il pot
influenta, in care are mai multa incredere, putind fi alese dintre acestea pentru a asista la ascultarea minorului.
In aprecierea declaratiilor se va tine seama de specificul virstei, de influentele posibile ale ''teribilismului'' adolescentei, de
limitele experientei de viata si ale bagajului intelectual. Cu toate acestea, declaratiile minorului nu vor trebui privite cu ironie sau
superioritate, de oarece o atitudine prea rece a anchetatorului va putea genera un recul, un refugiu si deci va ingreuna comunicarea. De
asemenea, o atitudine prea laxa, ar putea atrage tendinta minorului de a fabula . Ascultarea minorului va fi precedata de desfasurarea
unor discutii prelabile menite sa usureze stabilierea unor relatii de incredere intre minor si organul judiciar. Discutiile vor putea fi
orientate spre dezvaluirea preocuparilor minorului, fa cand u se apoi o trecere treptata spre ascultarea relatarii libere. Relatarea libera va
fi precedata de prezentarea calitatii in care este ascultat, cu prezentarea invinuirii cerindu se sa redacteze o declaratie scrisa asupra
28

acesteia. Se vor respecta aceleasi reguli de sobrietate in ascultarea relatarilor libere, fara interventii inutile, sau mimici sugestive, care
mai ales in cazul minorilor pot aduce rezultate nedorite: fabulatie copilareasca, negarea oricaror fapte, refugiul n mutism, s. a. Nu se
vor face amenintari sau promisi uni de crearea unei situati mai dificile sau mai usoare in proces, de oarece ele ar afecta in mod evident si
nceritate declaratiilor minorului. Faza de ascultare dirijata - presupune orientarea in punerea acestor intrebari in functie de natura faptei,
de modul si conditiile savarsirii, de pozitia procesuala precum si de trasaturile de personalitate ale minorului desprinse in cursul
pregatirii si al realizari ascultarii. Vor fi adresate, in functie de ansamblul problemelor ce trebuie detaliate, intrebari privind momente si
relatii anterioare comiterii faptei, intrebari privind elemente din timpul comiterii faptei cit si intrebari privind anumite evenimente,
atitudini, discutii, dupa comiterea faptei. Se vor pune intrebari clare, fara tenta sugestiva, fara mai multe intelesuri.
63. Noiunea i sarcinile confruntrii. Procedee tactice de interogare la confruntare.. confruntarea- Este o solutie la care se poate
recurge in si1tuatiile in care intre declaratiile diferitelor persoane exista contradictii , cerindu se clarificarea si completarea anumitor
probe sau depozitii. Confruntarea poate fi considerata , dat fiind specificul sau ca o solutie de exceptie, ea trebuind sa fie bine pregatita,
mai ales sub aspectul stapinirii perfecte a datelor ce urmeaza a fi clarificate prin intermediul sau .
Odata cu identificarea elementelor contradictorii, vor fi studiate amanuntit persoanele de la care provin relatarile divergente profilul lor
psihologic, putandu se stabili pe aceasta cale si motivele probabile ale distorsiunii .
Prin compararea declaratiior contradictorii cu alte declaratii asupra acelorasi elemente de la dosarul cauzei , se va putea aprecia care
dintre persoanele care declara diferit se apropie mai mult de adevar, asa cum rezulta el din restul probatoriului. Se vor lua in considerare
starea fizica si emotionala la momentul faptei, atitudinea sau relatia cu infractorul(relatii de prietenie, conflicte anterioare, mila pentru
autor, etc. ).
O chestiune destul de delicata este aprecierea oportunitatii confruntarii sub aspect moral. in functie de o larga paleta de motive:
cultura generala, virsta, trasaturi morale, reactii pe fond temperamental, pozitie sociala, unele persoane pot sa se si mta depasite de
actul si atmosfera confruntarii. in atari conditii, exista riscul ca acestea sa participe intr o stare de inhibitie, fiind doar participanti
inerti, care nu pot sa si sustina punctul de vedere si se lasa condusi de celalta parte cu care se face confruntarea. Exista de asemenea
posibilitatea ca la confruntarea cu autorul infractiunii, victimei sau unor martori oculari sa le fie reinviate sentimentele, starea emotionala
pe care le au generat o comiterea faptei, situatie de natura a ii impiedica sa reziste procesului confruntarii. Cind aceste situatii nu pot fi
inlaturate, este recomandabil sa se renunte la confruntare, acesta fiind compromisa sub aspectul eficientei tactice .
Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca divergentele de apreciere ale anumitor aspecte pot sa apara si in mod si ncer la persoane
diferite, pe temeiul perceperii gresite sau al receptionarii partiale incomplete al anumitor date. in planificarea confruntarii se poate
proceda la o pregatire, stabilindu se adoptarea unei tactici''surpriza'' sau a unei modalitati clasice de confruntare.
Confruntarea va avea loc cu prezenta ambelor parti confruntate supraveghindu se reactiile acestora. Fiecare intrebare si rapsuns vor fi
consemnate, dar nu se recomanda a se citi declaratiile anterioare care au determinat recurgerea la confruntare. Ele vor putea fi reproduse
in esenta, in sens.
Partilor confruntate li se vor pune aceleasi intrebari, acestea trebuind sa fie clare, concise, de natura a nu sugera ca organul de ancheta
ar impartasi sustinerile uneia si ar suspecta cealalta parte de nesinceritate. Intrebarile vor fi puse alternativ fiecarei parti, raspunsul
uneia fiind urmat de adresarea aceleiasi intrebari celeilalte parti si dupa semnarea a ceea ce s a consemnat cu privire la aceste raspunsuri
va fi adresata urmatoarea intrebare, continuind pina la epuizarea problemelor ce au determinat confruntarea.
In final pot fi adresate si intebari de precizare a unor elemente, dupa aceeasi regula aratata mai sus, permitindu se chiar celor confruntati
sa si adresze intrebari reciproce prin intermediul anchetatorului care va decide in ce masura acestea au legatura cu confruntarea. Fiecare
intrebare si raspuns din procesul verbal de confruntare vor fi semnate de persoana careia i au fost adresate, respectiv de cea care a
raspuns la ele.
64. Tactica percheziiei i a ridicrii de obiecte i documente.. Perchezitia poate fi definita ca o activitate procedurala care consta in
cercetarea prin constrangere a unui loc deschis, incapere sau a unei persoane in vederea depistarii si ridicarii de urme ale infractiunii, a
anumitor obiecte, valori si documente ce constituie mijloace materiale de proba, precum si descoperirii persoanelor aflate in cautare si a
cadavrelor ascunse.
Perchezitia reprezinta activitatea procedurala prin a carei efectuare se urmareste descoperirea si ridicarea obiectelor sau inscrisurilor ce
contin sau poarta urme ale unei infractiuni sui care pot servi la aflarea adevarului.
Ridicarea de obiecte si documente reprezinta o activitate procedurala de o mai redusa complexitate, deoarece in cazul acesteia sun
cunoscute atit obiectele cit sui inscrisuile, locurile in care se afla precum si persoana care le detine.
Specificul perchezitiei a conditionat stabilirea unui cadru procesual aparte. Dupa cum s-a subliniat, la efectuarea perchezitiei organul de
cercetare poate recurge numai daca se afla in posesia unor date ce in mod obiectiv intemeiaza necesitatea efectuarii ei. Altfel spus, pentru
a proceda la efectuarea perchezitiei, anchetatorul trebuie sa dispuna de date probante (documente, marturii) sau informatii operative de
natura sa justifice prezumtia ca in locul indicat sau la persoana respectiva sunt ascunse obiecte, documente sau alte materiale ce pot
contribui la stabilirea adevarului.
Similara perchezitiei, dar nu identica, ridicarea de obiecte si documente reprezinta o activitate procedurala prevazuta in mod distinct in
legislatia procesual-penala in vigoare. Astfel, potrivit art. 147 al CPP, in situatia in care se cunoaste ca anumite obiecte sau documente ce
pot servi ca mijloace de proba in procesul penal, se gasesc in posesia unei persoane fizice sau juridice, organul de ceretare efectueaza
ridicarea lor. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face numai cu autorizatia procurorului care supravegheaza activitatea de
cercetare a cauzei si in ordinea stabilita de comun acord cu factorii de conducere ai institutiei respective.
Specificul acestui act procedural rezida in modul in care se realizeaza: organul de cercetare dispune efectuarea ridicarii printr-o
ordonanta, in baza careia obliga persoana sau unitatea care detine obiectele sau documentele ce intereseaza cauza, sa le predea lui. Daca
persoana in cauza refuza sa predea benevol obiectele ori documentele cerute, situatie cu o frecventa redusa in practica organelor de
urmarire penala, dar care nu se exclude, acestea se ridica fortat.
Asadar, putem afirma ca ridicarea de obiecte si documente reprezinta o activitate procedurala consacrata colectarii probelor materiale ale
infractiunii, care consta in cererea si ridicarea silita a anumitor obiecte si documente ce prezinta interes pentru cauza, aflate in posesia
persoanelor fizice sau juridice.
29

Actul procedural al ridicarii de obiecte si documente se deosebeste de perchezitie prin faptul ca aici organul de cercetare cunoaste
obiectele si documentele ce urmeaza a fi ridicate, legatura
acestora cu fapta avuta in cercetare, stie si persoana care le detine sau in raspunderea careia se afla. Alta este situatia in cazul perchezitiei.
La momentul dispunerii acesteia organul ce urmeaza sa o efectueaze detine anumite date, care, dupa cum s-a mentionat deja, intemeiaza
doar prezumtia ca intr-un anumit loc sau la o anumita persoana se pot gasi urme ale infractiunii, obiecte sau documente ce pot contribui la
solutionarea cauzei.
Difera substantial si continutul activitatilor procedurale in discutie. Pe langa cererea si ridicarea obiectelor si documentelor, la care se
limiteaza actul procedural de ridicare, perchezitia cuprinde o vasta activitate de cautare, care urmareste scopuri diverse (descoperirea
obiectelor purtatoare de urme ale infractiunii, a bunurilor materiale rezultate din activitatea infractionala, a tot felul de acte scrise ce pot
furniza date probante, retinerea persoanelor declarate in cautare, depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc).
65 .Notiunea,sarcinile,varietatile experimentului de ancheta.
66. Noiunea, esena i tipurile prezentrii spre recunoatere..Sub aspect criminalistic, recunoasterea are ca scop stabilirea identitatii
unui obiect, persoana, animal. Metoda obisnuita se bazeaza pe examinarea directa a subiectuui de identificat.
Prezentarea pentru recunoastere va fi precedata in mod necesar de o ascultare amanuntita a persoanei care urmeaza sa faca
recunoasterea. I se va cere sa declare asupra imprejurarilor in care a vazut subiectul de identificat si sa indice detaliile, amanunte,
caracteristicile pe care isi intemeiaza identificarea.
Pentru recunoastere se va forma un grup de cel putin trei. In cazul identificarii persoanelor se vor alege alaturi de persoana ce
urmeaza a fi identificata , persoane de acelai sex, de talie si varsta cat mai apropiata, evitand diferentele frapante de inaltime sau
imbracaminte. In masura posibilului, daca la locul unde a fost vazuta, persoanade identificat indeplinea o anumita activitate i se va cere
sa execute acele miscari(de lovire, tarare, ridicare).
Desi, de regula, prezentarea pentru recunoastere se face in grup, se poate alege si modalitatea prezentarii succesive a persoanelor din
grup, cerand persoanei care face identificarea sa indice a cata este persoana recunoscuta. Acest procedeu este utilizat cand cel ce trebuie
recunoscut a fost vazut in miscare, in deplasare.
NU se vor face sugestii, sau gesturi edificatoare, cel ce trebuie identificat nu va fi prezentat in zeghe sau cu catuse la mana. Daca
raspunsul celui ce identifica este pozitiv, se vor efectua fotografii ale grupului de recunoastere, apoi se va fotografia persoana care
identifica indi cand obiectul sau persoana recunoscute. Sunt deosebit de utile inregistrarile video, pe langa fotografii, de oarece unele
unghiuri de imagine pot avea efecte inselatoare.
Atunci cand persoana declara ca nu poate recunoaste nici o persoana sau obiect dintre cele prezentate se va avea in vedere atat
posibilitatea existentei unei temeri sau retineri de a identifica de teama unor ulterioare razbunari, ca si posibilitatea ca, intr adevar, cel
cautat sa nu se afle in grupul respectiv.
Fotografiile se anexeaza la dosarul cauzei. Tot cu ocazia aceasta se intocmeste un proces verbal in care se consemneaza rezultatele
obtinute si modul de desfasurare, fiind si acesta anexat la dosar.
Pentru recunoasterea cadavrelor , prezentarea se face numai individual, si numai dupa ce s a facut toaleta cadavrului(spalarea
sangelui, coaserea plagilor, s. a. m. d. ). Si in acest caz prezentarea pentru recunoastere va fi precedata de o ascultare amanuntita , in
care se vor cere detalii cu privire la amanunte ca defecte fizice, semne particulare, tatuaje, cicatrici, etc. La prezentarea cadavrului se va
cere sa fie din nou amintite aceste detalii in baza carora se recunoaste cadavrul.
Aceleasi reguli raman valabile si necesare ( grup de cel putin trei, ascultarea prealabila, evitarea sugestiilor, efectuarea de fotografii,
inregistrari video, ) si in cazul recunoasterii obiectelor. Se va insista asupra unor detalii particulare: defecte, urme de reparatii, uzuri,
culoare, etc. Daca este posibil, se vor crea conditii de iluminat asemanatoare cu cele in care a fost vazut obiectul, iar in procesul verbal
se va mentiona modul de fixare: foto, video, ca si conditiile de lucru iluminat natural, artificial, etc. tipul de film si de aparat folosite,
durata activitatii, orele de incepere si incheiere. etc.
Avantajul inregistrarilor video este ca activitatile pot fi prezentate repetat completelor de judecata in integralitatea desfasurarii lor.
67. Tactica prezentrii spre recunoatere a persoanelor vii. Metoda obisnuita se bazeaza pe examinarea directa a subiectuui de
identificat.Prezentarea pentru recunoastere va fi precedata in mod necesar de o ascultare amanuntita a persoanei care urmeaza sa faca
recunoasterea. I se va cere sa declare asupra imprejurarilor in care a vazut subiectul de identificat si sa indice detaliile, amanunte,
caracteristicile pe care isi intemeiaza identificarea. Pentru recunoastere se va forma un grup de cel putin trei. In cazul identificarii
persoanelor se vor alege alaturi de persoana ce urmeaza a fi identificata , persoane de acelai sex, de talie si varsta cat mai apropiata,
evitand diferentele frapante de inaltime sau imbracaminte. In masura posibilului, daca la locul unde a fost vazuta, persoanade identificat
indeplinea o anumita activitate i se va cere sa execute acele miscari(de lovire, tarare, ridicare). Desi, de regula, prezentarea pentru
recunoastere se face in grup, se poate alege si modalitatea prezentarii succesive a persoanelor din grup, cerand persoanei care face
identificarea sa indice a cata este persoana recunoscuta. Acest procedeu este utilizat cand cel ce trebuie recunoscut a fost vazut in
miscare, in deplasare. NU se vor face sugestii, sau gesturi edificatoare, cel ce trebuie identificat nu va fi prezentat in zeghe sau cu catuse
la mana. Daca raspunsul celui ce identifica este pozitiv, se vor efectua fotografii ale grupului de recunoastere, apoi se va fotografia
persoana care identifica indi cand obiectul sau persoana recunoscute. Sunt deosebit de utile inregistrarile video, pe langa fotografii, de
oarece unele unghiuri de imagine pot avea efecte inselatoare. Atunci cand persoana declara ca nu poate recunoaste nici o persoana sau
obiect dintre cele prezentate se va avea in vedere atat posibilitatea existentei unei temeri sau retineri de a identifica de teama unor
ulterioare razbunari, ca si posibilitatea ca, intr adevar, cel cautat sa nu se afle in grupul respectiv. Fotografiile se anexeaza la dosarul
cauzei. Tot cu ocazia aceasta se intocmeste un proces verbal in care se consemneaza rezultatele obtinute si modul de desfasurare, fiind si
acesta anexat la dosar. Pentru recunoasterea cadavrelor , prezentarea se face numai individual, si numai dupa ce s a facut toaleta
cadavrului(spalarea sangelui, coaserea plagilor, s. a. m. d. ). Si in acest caz prezentarea pentru recunoastere va fi precedata de o
ascultare amanuntita , in care se vor cere detalii cu privire la amanunte ca defecte fizice, semne particulare, tatuaje, cicatrici, etc. La
Aceleasi reguli raman valabile si necesare ( grup de cel putin trei, ascultarea prealabila, evitarea sugestiilor, efectuarea de fotografii,
inregistrari video, ) si in cazul recunoasterii obiectelor. Se va insista asupra unor detalii particulare: defecte, urme de reparatii, uzuri,
culoare, etc. Daca este posibil, se vor crea conditii de iluminat asemanatoare cu cele in care a fost vazut obiectul, iar in procesul verbal
se va mentiona modul de fixare: foto, video, ca si conditiile de lucru iluminat natural, artificial, etc. tipul de film si de aparat folosite,
30

durata activitatii, orele de incepere si incheiere. etc. Avantajul inregistrarilor video este ca activitatile pot fi prezentate repetat
completelor de judecata in integralitatea desfasurarii lor.
68. Tactica prezentrii spre recunoatere a cadavrelor, animalelor, obiectelor, documentelor.. ct, persoana, animal. Metoda
obisnuita se bazeaza pe examinarea directa a subiectuui de identificat.
Prezentarea pentru recunoastere va fi precedata in mod necesar de o ascultare amanuntita a persoanei care urmeaza sa faca
recunoasterea. Pentru recunoastere se va forma un grup de 5 pers. . In cazul identificarii persoanelor se vor alege alaturi de persoana ce
urmeaza a fi identificata , persoane de acelai sex, de talie si varsta cat mai apropiata, evitand diferentele frapante de inaltime sau
imbracaminte. In masura posibilului, daca la locul unde a fost vazuta, persoanade identificat indeplinea o anumita activitate i se va cere
sa execute acele miscari(de lovire, tarare, ridicare). NU se vor face sugestii, sau gesturi edificatoare, cel ce trebuie identificat nu va fi
prezentat in zeghe sau cu catuse la mana. Daca raspunsul celui ce identifica este pozitiv, se vor efectua fotografii ale grupului de
recunoastere, apoi se va fotografia persoana care identifica indi cand obiectul sau persoana recunoscute. Sunt deosebit de utile
inregistrarile video, pe langa fotografii, de oarece unele unghiuri de imagine pot avea efecte inselatoare. Atunci cand persoana declara
ca nu poate recunoaste nici o persoana sau obiect dintre cele prezentate se va avea in vedere atat posibilitatea existentei unei temeri sau
retineri de a identifica de teama unor ulterioare razbunari, ca si posibilitatea ca, intr adevar, cel cautat sa nu se afle in grupul respectiv.
Fotografiile se anexeaza la dosarul cauzei. Tot cu ocazia aceasta se intocmeste un proces verbal in care se consemneaza rezultatele
obtinute si modul de desfasurare, fiind si acesta anexat la dosar. Pentru recunoasterea cadavrelor , prezentarea se face numai individual,
si numai dupa ce s a facut toaleta cadavrului(spalarea sangelui, coaserea plagilor, s. a. m. d. ). prezentarea pentru recunoastere va fi
precedata de o ascultare amanuntita , in care se vor cere detalii cu privire la amanunte ca defecte fizice, semne particulare, tatuaje,
cicatrici, etc. La prezentarea cadavrului se va cere sa fie din nou amintite aceste detalii in baza carora se recunoaste
cadavrul.Recunoasterea cadavrului se perzinta in numar de 1.In cazul recunoasterii a unor obiecte animale acestea se prezinta in numar de
3 Daca este posibil, se vor crea conditii de iluminat asemanatoare cu cele in care a fost vazut obiectul, iar in procesul verbal se va
mentiona modul de fixare: foto, video, ca si conditiile de lucru iluminat natural, artificial, etc. tipul de film si de aparat folosite,
durata activitatii, orele de incepere si incheiere. etc. Avantajul inregistrarilor video este ca activitatile pot fi prezentate repetat
completelor de judecata in integralitatea desfasurarii lor.
69. Tactica dispunerii i efecturii expertizei judiciare. Concluziile expertului i principiile de apreciere .. Reguli tactice aplicate in
dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice. Eficienta constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor
criminalistice, ca, de altfel, a oricarei expertize judiciare, depinde, in buna masura, de modul in care organele de urmarire penala si
instantele de judecata dispun efectuarea acestora. Oportunitatea expertizei. Asigurarea oportunitatii expertizei constituie o prima cerinta
ce trebuie avuta in vedere de catre organele judiciare. In functie de probele, datele sau materialele existente in cauza, este necesar sa se
aprecieze daca si in ce masura o expertiza este utila, astfel incat nici sa nu se intarzie efectuarea unei expertize indispensabile solutionarii
cazului2. Oportunitatea expertizei se raporteaza si la momentul dispunerii acesteia, mai ales in ideea ca o dispunere prematura, ca si
intarzierea acesteia, pot avea consecinte negative asupra solutionarii cauzei. In prima ipoteza, obiectele sau materialele trimise expertului
pot suferi modificari, degradari etc. Iar in a doua ipoteza, datele sau urmele sunt insuficiente pentru realizarea cercetarii.
Stabilirea corecta a obiectului expertizei. Cerinta privind stabilirea corecta a obiectului expertizei criminalistice are implicatii directe
asupra modului de valorificare judiciara a acestui mijloc de proba. Delimitarea stricta a aspectelor de clarificat este de natura sa
influenteze pozitiv insasi cercetarea fondului problemelor ce constituie obiectul expertizei. Obiectul expertizei judiciare consta in
lamurirea unor fapte sau imprejurari de fapt ce reclama cunostinte speciale din diverse domenii4. Formularea clara a intrebarilor adresate
expertului. La dispunerea ex pertizei criminalistice este important sa se acorde atentia cuvenita modului de formulare a intrebarilor la
care va raspunde expertul. Una din cauzele principale ale ajungerii la concluzii eronate sau nefundamentate stiintific o reprezinta
superficialitatea in fixarea obiectivelor expertizei, fara a mai mentiona situatiile in care aceste obiective sunt lasate la aprecierea
expertului .Asigurarea calitatii materialelor trimise spre expertiza. Asigurarea
calitatii materialelor trimise spre expertiza reprezinta premisa de baza a obtinerii rezultatelor scontate prin administrarea acestui mijloc de
proba. In vederea efectuarii lucrarilor indicate de organul judiciar, expertul va trebui, de regula, sa aiba la dispozitie, pe de o parte,
urmele, obiectele ce se constituie mijloace materiale de proba, iar, pe de alta parte, modele de comparatie sau obiecte presupuse a fi creat
urmele descoperite in campul infractional. a. Prima cerinta pe care trebuie sa o indeplineasca aceste materiale este aceea a cunoasterii cu
certitudine a provenientei lor. b. A doua cerinta importanta se refera la calitatea pe care trebuie s-o prezinte materialele, in sensul ca ele
trebuie sa contina sau sa reflccte suficiente elemente caracteristice pe baza carora sa sc faca identificarea.
70.Tactica retinerii banuitului.
Retinerea poate fi fizica, administrative si procesuala. Retinerea Procesuala este o actiune de UP ce consta in privarea de libertate
.Persoana poate fi retinuta ca sa nu se eschiveze de raspunderea penala, ca sa nu impiedice OUPsa cerceteze cauza, ca sa nu se sinucida,
pt a asigura arestarea persoanei. Retinerea poate fi clasificata in individuala ,- in grup, - retinerea publica,- retinerea conspirativa.
Retinerea cu pregatire prealabila se formeaza 3 echipe : - echipa de capturare, - asigurare, - documentare. Sau fie fara pregatire in caz de
flagrant. In LINII GENERALE Retinerea se efectueaza la timp fara ca pers. Sa stie din timp. Retinerea nu se efectueaza in locuri
agglomerate, in momentul capturarii pers. Imediat trebuie sa me prezentam. Duparetinerea pers. Trebuie imediat escortata la locul
detentiei. De asemenea Retinerea banuitului poate avea loc in incaperi de locuit ,se serviciu, si publice; pe strada cind se deplaseaza,pe
joss au cu masina, in mijloc de treansport..
71. Aciunile de urmrire penal noiunea, clasificarea i participanii
72. Pregatirea catre interogare
73.Pregatirea catre reconstituirea faptei.
Reconstituirea este o activitate procedural auxiliar ce const n reproducerea artificial a mprejurrilor n care a fost comis
infraciunea sau o alt mprejurare relevant pentru cauza cercetat n vederea precizrii sau verificrii condiiilor n care s-a svrit
31

fapta. Potrivit art.130 C.proc.pen. (1) Organul de urmrire penala sau instana de judecata, daca gaseste necesar pentru verificarea si
precizarea unor data, poate sa procedeze la reconstituirea la fata locului, in ntregime sau in parte, a modului si a condiiilor in care a
fost savirsita fapta. Reconstituirea se face in prezenta nvinuitului sau inculpatului. Dispoziiile art. 129 alin. 2 se aplica in mod
corespunztor.Reconstituirea mai este n reprezentat, n lucrrile de specialitate prin folosirea noiunii de experiment judiciar.
15.2 Desfurarea reconstituiriiScopul reconstituirii este, cel mai adesea, verificarea mecanismului de comitere a faptelor
precum i lmurirea aspectelor controversate ale cauzei, desemnate ca fiind mprejurri negative.
15.2.1 n raport de aspectele ce se urmresc a fi elucidate prin efectuarea reconstituirii, tactica criminalistic distinge ntre mai
multe feluri de reconstituire, i anume:
a)
reconstituirea n vederea verificrii declaraiilor persoanelor
verificarea condiiilor de audiie
verificarea condiiilor de vizibilitate
b)
reconstituirea n vederea lmuririi aspectelor negative mai precis dac anumite aciuni puteau fi desfurate de
fptuitor aa cum a declarat acesta: de exemplu, dac a putut ajunge singur, fr vreun ajutor, la o balustrad aflat la o anumit nlime,
dac se putea strecura pe un gemule de o anumit dimensiune .a.
15.2.2. Reguli tactice ale reconstituirii

reconstituirea se poate dispune n orice stadiu al procesului penal

Reconstituirea se face, pe ct posibil, la locul svririi infraciunii

Se vor folosi exceptnd armele i obiectele contondente aceleai obiecte utilizate n comiterea faptei

Se vor respecta condiiile de loc, timp, condiiile atmosferice de la data comiterii faptei (n msura
posibilului)

Nu se vor reconstitui infraciunile la viaa sexual, nu vor fi utilizate cadavrele pentru a reconstitui
mecanismul uciderii

Se va asigura prezena inculpatului, a martorilor asisteni, a aprtorilor .a.

Activitatea se consemneaz ntr-un proces verbal de reconstituire, nsoit de schie i fotografii surprinznd
momentele principale ale recunoaterii
74.Fazele interogrii.
75. Noiunea i coninutul metodicii cercetrii anumitor categorii i grupuri de infraciuni.
Metodica criminalistica (metodica cercetarii anumitor categorii si grupuri de infractiuni) include un ansamblu de recomandari si indicatii
metodice, validate stiintific si aprobate in practica, ce privesc cercetarea crimelor de omor, a violurilor, furturilor, talhariilor, accidentelor
de circulatie s.a.m.d. Deci, sistemul de metodici particulare scoate in evidenta trasaturile specifice de cercetare ale anumitor categorii si
grupuri de infractiuni determinate de natura faptelor, modul concret in care acestea se savarsesc si alte imprejurari de fapt.
76.Sursele i principiile de baz a metodicii criminalistice.
77. Interaciunea anchetatorului cu serviciile operative i criminalistice n descoperirea infraciunilor.
O conditie importanta privind reusita descoperirii infractiunilor este organizarea corecta a interactiunii dintre organele de drept ce poarta
raspundere de descoperirea si cercetarea infractiunilor. Prin interactiunea organelor de drept si a persoanelor cu functii de raspundere in
procesul de descoperire si cercetare a infractiunilor trebuie de subinteles o astfel de legatura care asigura corelarea optimala a
competentelor, metodelor si mijloacelor aflate in dotare la fiecare din participantii interactiunii.
Efectuarea masurilor operative de investigatie a obtinut o reglamentare legala suficienta Interactiunea in activitatea de descoperire si
cercetare a infractiunilor trebuie sa poarte un caracter concret si sa se bazeze, pe de o parte, pe lege, iar pe de alta parte, pe o corelare
corecta a metodelor si formelor de lucru caracteristice fiecarui din participantii interactiunii. La etapa actuala mai frecvent se folosesc
urmatoarele forme de actiune in activitatea de descoperire a infractiunilor: 1. Interactiunea dintre anchetator si organele de cercetare
penala in cauzele concrete. 2. Interactiunea procurorului cu anchetatorul. 3. Interactiunea anchetatorului cu expertii. 4. Interactiunea
anchetatorului cu diverse aparate de revizie si control, precum si cu alte organe cu functii de inspectie.
. Aceste organe se conduc de aceleasi legi procesual penale, actele procesuale si documentele perfectate de aceste organe detin aceeasi
putere juridica.
Organele de cercetare penala sunt adaptate mai cu seama pentru a indeplini activitati operative de investigatie, iar anchetatorul pentru a
efectua actiuni procesuale de ancheta.
Diferenta dintre statutul procesual al organelor de ancheta si a celor de cercetare penala este reflectata in lege: a) volumul si limitele
activitatii procesuale a organelor de cercetare penala in cauzele concrete depinde de faptul daca trebuie sau nu infaptuita pe aceasta cauza
cercetarea preliminara; b) anchetatorul este in drept sa porneasca in orice moment ancheta preliminara pe cauzele care se afla in
executarea organelor de cercetare penala; c) dupa transmiterea dosarului de catre organul de cercetare penala anchetatorului masurile
operative de investigatie si actiunile de ancheta sunt executate numai din insarcinarea anchetatorului.
Rezultatele activitatii operative de investigatii nu au forta probanta, datele obtinute pe aceasta cale pot obtine forta doveditoare daca sunt
confirmate in procesul actiunilor de ancheta Este important a delimita functiile participantilor interactiunii
Una din conditiile tactice importante privind eficacitatea corelarii actiunilor de ancheta si a masurilor operative de investigatie este
schimbul de informatie, care prezinta un principiu al interactiunii. Se are in vedere schimbul reciproc de date dintre anchetator si
lucratorul operativ care inlesnesc efectuarea masurilor operative de investigatie si a actiunilor de ancheta..
Formele de interactiune dintre organele de cercetare preliminara si cele de cercetare penala Forme procesual-legislative concrete care
inseamna ca anchetatorul efectueaza actiuni de ancheta, iar organul de cercetare penala in paralel si simultan realizeaza masuri operative
de investigatie. a.
O alta forma procesula de interactiune este indeplinirea de catre organul de cercetare penala a insarcinarilor anchetatorului, precum
cautarea infractorilor, a uneltelor infractiunii, a valorilor furate, a modului de viata a banuitului...
O alta forma de interactiune este acordarea de ajutor anchetatorului in cazul efectuarii anumitor actiuni de ancheta. Aceasta poate fi
determinata de dimensiunile locului care trebuie cercetat, de volumul mare de Forma tactica organizationala de interactiune presupune
32

iesirea la fata locului ca membri ai echipei operative de ancheta. O forma de interactiune intre organele sus-numite este si planificarea in
comun a investigatiilor pe dosarul penal, care presupune discutarea planului, a modificarilor acestuia in dependenta de situatiile de
ancheta care au intervenit. Uneori aceste planuri elaborate in comun se avizeaza de catre procuror sau seful organului de urmaarire
penala.In cazul cercetarii unor infractiuni ocmplexe cu multe episoade, precum si cele grave se organizeaza grupe operative de ancheta in
care sunt inclusi numai multi lucratori ai acestor organe. In aceste cazuri anchetatorul reprezinta figura centrala, alteori conducatorul
grupei poate fi numit unul dintre procurori.. Aceasta forma de interactiune cuprinde planificarea in comun a actiunilor de ancheta si
masurilor operative de investigatie; delimitarea concreta a functiilor si obligatiilor fiecarui participant al grupei; schimbul permanent de
informatii intre participanti pe parcursul cercetarii.
78. Caracteristica criminalistic a omuciderilor. Situaiile tipice de anchet i versiunile ce pot fi elaborate . Investigarea omorului una dintre formele mortii violente - se particularizeaza. fata de cercetarea altor categorii de infractiuni, prin problematica sa specifica
concentrate in cateva directii principale, respectiv: stabilirea cauzei si natarii mortii, a circumstantelor de timp si de mod in care a fost
savarsita fapta. descoperirea mijloacelor sau instrumentelor folosite la suprimarea vietii victimei. identincarea autorului, a eventualilor
participant!' la comiterea omorului. precizarea sccpului sau a mobilului infractiunii.
Obiectul probatiunii il constituie tocmai aceste probleme sus-mentionate. car particularizate la fiecare caz in parte, cu tot ce are el mai
deosebit. organul judiciar va trebui sa-si orieriteze cercetari!e potrivit formulei "celor 7 intrebari ", amintita: ce fapta s-a comis ji care este
natura ei? unde s-a comis fapta? cand a fost savarsita? cine este autorul? cum si in ce mod a savarsit-o? cu ajutorul cui? in ce scop?. La
aceste intrebari se mai adauga. uneori, inca una foarte importanta: cine este victima?.
Numai pe baza raspunsului la aceste intrebari este posibil sa se alcauiiasca un probatoriu de natura sa reflecte realitatea si,stabilirea
adevarului.
2.1.
Stabilirea cauzei si naturii mortii. In functie de cauza ei, moartea poate fi consecinta unui omor, a unei sinucideri sau a unui
accident, "diagnosticul juridic" al decesului stabilindu-se din coroborarea interpretarii datelor obtinute prin investigatiile tiinti-fice
criminalistice si cele anatomopatologice.
2.2.
Identificarea locului in care a fost savarsit omorul. Stabilirea locului in care a fost savarsjt omorul, acesta fiind, de regula, ce!
mai bogat in urme si date cu privire la impreju-rarile in care s-a comis fapta, gasirea locului crimei.
2.3.
Stabilirea momentului comiterii infractiunii.. rezultatele cercetarilor trebuie sa conduca, pe de o parte, la stabilirea momentului
exact la carea survenit moartea, iar pe de alta parte, la incadrarea In timp a activitatii infractio- nale desfasurate de autor.
2.4.
Determinarea modului in care a fost savarsit omorul. Stabilirea modului de suprimare a vietii victimei este posibila pe baza
interpretarii unui complex de date, de urme, cu privire la intreaga activitate desfasurata de infractor.
2.5.
Identificarea faptuitorului si a celorlalti participants Identificarea autorului, a eventualilor participant la savarsirea infractiunii
(complici, instigatori, tainuitori), este una dintre problemele centrale ale cercetarii, de ea depinzand atat
desfasurarea normala a procesului penal, cat si incadrarea corecta a faptei.
2.6. Identificarea victimei. Identificarea victimei are o importanta particulara pentru ancheta, intrucat, o data stabilita identitatea, este
posibila determinarea cercului de suspecti, ca si a incadrarii faptei in functie de calitatea subiectului pasiv al infractiunii.
2.7. Identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la savarsirea infractiunii. Identificarea acestor instrumente vizeaza atat
agentul vulnerant, care a cauzat moartea victimei, cat si celelalte mijloace destinate pregatirii savarsi-rii faptei, patrunderii la fata locului,
imobilizarii victimei etc.
79. Caracteristica aciunilor de urmrire penal n etapa iniial a cercetrilor privind omuciderile. Prin savarsirea faptelor
prevazute de legea penala sunt aduse prejudicii grave unor valori sociale deosebite, intre care primul loc il ocupa viata omului.
Dreptul penal o ocroteste prin mijoace specifice, constand in pedepsirea celor care atenteaza la viata omului. Un rol necontestat pentru
aflarea adevarului in procesul penal il au probele stiintifice, obiective, cercetate, valorificate si interpretate prin mijloace tehnicostiintifice si metode tactico-penale oferite de criminalistica.
Organelor de urmarire penala, care efectueaza cercetarile in legatura cu faptele savarsite impotriva vietii, le revin sarcini de mare
raspundere in aflarea adevarului si evitarea erorilor judiciare.
. Constatarea si expertiza medico-legala
Constatarea medico-legala se efectueaza chiar in cursul cercetarilor la fata locului. Expertiza medico-legala se dispune in cursul urmaririi
penale, in conditiile
Intrebarile la care poate raspunde medicul legist difera dupa natura faptei si mijloacele folosite de faptuitor pentru suprimarea vietii.
Cunoscand mijloacele de investigare de care dispun in prezent stiintele medicale, organele de urmarire penala vor stabili obiectivele care
sunt de competenta medicului si care sunt realizabile. Prin stabilirea cauzei mortii se urmareste sa se afle daca a fost o moarte patologica
sau violenta
B. Constatarea tehnico-stiintifica si expertiza criminalistica
Daca urgenta o impune, constatarile tehnico-stiintifice pot fi efectuate in cursul cercetarilor la fata locului. Este cazul cercetarii
amprentelor digitale gasite la locul faptei, care pot fi utile pentru identificarea autorului infractiunii. Alteori, aceste constatari se
efectueaza pentru identificarea cadavrului, cand pot fi examinate si comparate detaliile impresiunilor digitale, luate de la victima, cu cele
existente in evidenta operativa a organelor de politie.
Examinarea si interceptarea urmelor de maini sau de picioace (cararea de pasi) pot furniza date utile pentru identificarea autorului faptei
sau a victimei.
De asemenea, expertiza criminalistica a urmelor de dinti descoperite pe corpul victimei.
Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sange, a firelor de par, a urmelor biologice (saliva, sperma) si
chiar expertiza scrisului, daca la fata locului se gasesc acte despre care se banuic ca ar fi scrise de faptuitori.
80. Efectuarea expertizelor n cauzele de omor. Expertiza medico-legal. Ce probleme pot fi rezolvate prin examinarea ADN-ului
(Esena metodei dactiloscopiei genetice).. Constatarea si expertiza medico-legala
Constatarea medico-legala se efectueaza chiar in cursul cercetarilor la fata locului. Expertiza medico-legala se dispune in cursul urmaririi
penale, in conditiile
33

Atat constatarea, cat si expertiza medico-legala trebuie sa se efectueze in prezenta procurorului care participa la cercetari, iar cand
participarea procurorului nu este posibila, este recomandabil ca medicul legist sa aiba la dispozitie lucrarile dosarului penal si sa mentina
o legatura permanenta cu organele de urmarire penala.
Intrebarile la care poate raspunde medicul legist difera dupa natura faptei si mijloacele folosite de faptuitor pentru suprimarea vietii.
Cunoscand mijloacele de investigare de care dispun in prezent stiintele medicale, organele de urmarire penala vor stabili obiectivele care
sunt de competenta medicului si care sunt realizabile. intre acestea, mentionam stabilirea cauzei si naturii mortii si data probabila a
decesului-daca leziunile constatate sunt vitale sau postmortale; care este mecanismul de producere a lor; care este agentul vulnerant
folosit la producerea leziunilor; prezenta alcoolului in sange si in urina; stabilirea grupei sangvine; prezenta spermatozoizilor in secretiile
vaginale sau alte cavitati naturale (cavitatea bucala, orificiul anal).
Prin stabilirea cauzei mortii se urmareste sa se afle daca a fost o moarte patologica sau violenta (accidentala sau produsa de o persoana).
De asemenea, expertiza medico-legala poate contribui la stabilirea legaturii cauzale intre actele de violenta exercitate de o persoana si
moartea victimei, chestiune inca mult discutata in practica organelor de urmarire penala si a instantelor de judecata.
Constatarea tehnico-stiintifica si expertiza criminalistica
Daca urgenta o impune, constatarile tehnico-stiintifice pot fi efectuate in cursul cercetarilor la fata locului. Este cazul cercetarii
amprentelor digitale gasite la locul faptei, care pot fi utile pentru identificarea autorului infractiunii. Alteori, aceste constatari se
efectueaza pentru identificarea cadavrului, cand pot fi examinate si comparate detaliile impresiunilor digitale, luate de la victima, cu cele
existente in evidenta operativa a organelor de politie. Examinarea si interceptarea urmelor de maini sau de picioace (cararea de pasi) pot
furniza date utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei.
De asemenea, expertiza criminalistica a urmelor de dinti descoperite pe corpul victimei poate contribui la identificarea autorului. Autorul
omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinti gasite pe obrazul victimei si a probelor de comparatie
luate de la un tanar, vecin cu victima si care o mai ajuta la treburi in gospodarie.
83. Caracteristica criminalistic a furturilor. Situaiile tipice de urmrire penal. Coninutul etapei iniiale de
cercetare.
84.
85.

Primele msuri luate n vederea investigrii furtului i

Indiferent de natura i mprejurarea n care a fost svrit furtul - n urma sesizrii, prin plngere, denun ori din oficiu - organul de urmrire penal va efectua
ct mai urgent posibil urmtoarele acte procedurale:
86. 2.1. Constatarea infraciunii flagrante. n ipoteza descoperirii furtului sau tlhriei, n momentul svririi sau imediat dup svrire, n condiiile prevzute
de art.465 C.pr.pen., soluionarea cazului este relativ simpl. Frecvent, asemenea situaii se ntlnesc n cazul infraciunilor svrite n piee, n magazine,
mijloace de transport n comun etc.
87. 2.2. Cercetarea la faa locului. Cercetarea la faa locului este un act procedural indispensabil n cercetarea infraciunilor de furt i tlhrie, prin rezonana sa
ulterioar n soluionarea cauzei penale.
88. Prin cercetarea la faa locului pot fi obinute date importante referitoare la metodele i mijloacele folosite n svrirea furtului, la numrul de persoane i timpul
n care au operat, la drumul pe care l-au parcurs fptuitorii, precum i la bunurile furate.
89. 2.3. Ascultarea persoanei vtmate. Audierea persoanei vtmate vizeaz dou obiective importante:
90. a. Obinerea de date concrete privind bunurile sustrase, modul n care se prezenta locul faptei naintea svririi infraciunii.
91. b. n cazul tlhriei, victima va furniza date despre numrul fptuitorilor i modul de operare. n asemenea situaii, este important ca ascultarea s se fac
imediat, mai ales dac exist i pericolul morii victimei, n urma violenelor la care a fost supus.
92. 2.4. Audierea martorilor. Ascultarea martorilor va avea drept scop stabilirea acelor mprejurri, episoade ale furtului ori tlhriei, care au fost percepute direct,
n momentul svririi lor, ca i identificarea autorului.
n ipoteza existenei unor martori oculari, pentru identificarea autorului, organul judiciar va avea n vedere, cu prilejul ascultrii i prezentarea pentru recunoatere,
procedeu tactic aplicat i n cazul ascultrii victimei unei tlhrii.
2.5. Efectuarea de percheziii. Efectuarea percheziiilor este o activitate procedural deosebit de util i necesar, ea oferind posibilitatea descoperirii bunurilor furate,
precum i a altor mijloace materiale de prob capabile s serveasc la elucidarea cauzei.
2.6. Identificarea i prinderea fptuitorilor. Identificarea i prinderea fptuitorilor constituie o activitate esenial a organelor de urmrire penal, asupra creia se
pune accentul din primul moment al cercetrii. n acest scop, sunt folosite toate datele desprinse din cercetarea la faa locului, din ascultarea persoanei vtmate, a
martorilor.

84. Caracteristica criminalistic a jafului i a tlhriei. Situaiile tipice de urmrire penal.

Determinarea concret a bunurilor mobile luate din posesia sau detenia legitim a unei persoane ori a unei uniti din cele prevzute de art. 145 C.pen. (sau art.159
N.C.pen.).
Stabilirea exact a locului i momentului svririi faptei are semnificaii juridice multiple.
Identificarea mijloacelor i metodelor folosite n svrirea infraciunii servete la ncadrarea juridic a faptei n categoria furtului simplu ori calificat.
Identificarea fptuitorului i a participanilor la svrirea, pe lng importana sa cunoscut, este absolut necesar pentru conturarea formelor calificate ale furtului
i pentru stabilirea exact a rspunderii penale ce revine fiecrui coautor ori complice, n funcie de contribuia avut la svrirea infraciunii, la tinuirea bunurilor sau la
favorizarea infractorului. Indiferent de natura i mprejurarea n care a fost svrit furtul sau tlhria - n urma sesizrii, prin plngere, denun ori din oficiu - organul de
urmrire penal va efectua ct mai urgent posibil urmtoarele acte procedurale:
2.1. Constatarea infraciunii flagrante. n ipoteza descoperirii furtului sau tlhriei, n momentul svririi sau imediat dup svrire, n condiiile prevzute de art.465
C.pr.pen., soluionarea cazului este relativ simpl. Frecvent, asemenea situaii se ntlnesc n cazul infraciunilor svrite n piee, n magazine, mijloace de transport n
comun etc.
2.2. Cercetarea la faa locului. Cercetarea la faa locului este un act procedural indispensabil n cercetarea infraciunilor de furt i tlhrie, prin rezonana sa ulterioar n
soluionarea cauzei penale.
Prin cercetarea la faa locului pot fi obinute date importante referitoare la metodele i mijloacele folosite n svrirea furtului, la numrul de persoane i timpul n care au
operat, la drumul pe care l-au parcurs fptuitorii, precum i la bunurile furate.
2.3. Ascultarea persoanei vtmate. Audierea persoanei vtmate vizeaz dou obiective importante:
a. Obinerea de date concrete privind bunurile sustrase, modul n care se prezenta locul faptei naintea svririi infraciunii.
b. n cazul tlhriei, victima va furniza date despre numrul fptuitorilor i modul de operare. n asemenea situaii, este important ca ascultarea s se fac imediat, mai ales
dac exist i pericolul morii victimei, n urma violenelor la care a fost supus.
2.4. Audierea martorilor. Ascultarea martorilor va avea drept scop stabilirea acelor mprejurri, episoade ale furtului ori tlhriei, care au fost percepute direct, n
momentul svririi lor, ca i identificarea autorului.
n ipoteza existenei unor martori oculari, pentru identificarea autorului, organul judiciar va avea n vedere, cu prilejul ascultrii i

Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sange, a firelor de par, a urmelor biologice (saliva, sperma) si
chiar expertiza scrisului, daca la fata locului se gasesc acte despre care se banuic ca ar fi scrise de faptuitori.
89.Metodica cercetrii accidentelor rutiere. Caracteristica criminalistic a accidentelor. Situaiile tipice de urmrire penal.
18.1. Cauzele accidentelor de circulaie
34

Accidentele de circulaie pot fi cauzate de diveri factori, fie prin aciune individual fie prin suprapunerea cauzelor, anume:
a)
accidente datorate factorului uman pornind de la nerespectarea regulilor de circulaie circulaia imprudent,
circulaia n stare de ebrietate sau fr permis de conducere
b)
accidente datorate factorului tehnic strii necorespunztoare din punct de vedere tehnic a autovehiculelor
c)
accidente datorate strii infrastructurii rutiere: semnalizarea precar sau necorespunztoare, starea carosabilului,
prezena unor obstacole pe partea carosabil .a.
18.2 Probleme ce se impune a fi rezolvate n investigarea criminalistic a accidentului de circulaie
Pentru rezolvarea cauzelor penale implicnd accidente de circulaie, practica a dovedit necesitatea rezolvrii unor aspecte
specifice:
a)
locul producerii accidentului public pe un drum public sau nu, locul impactului .a.
b)
mecanismul producerii accidentului: factorii ce au general starea de pericol, momentul apariiei strii de pericol,
reacia participanilor fa de apariia pericolului, modalitatea de impact i proiectare a autovehiculelor i / ori a victimelor .a., vitezele
autovehiculelor la momentul producerii accidentului
c)
starea tehnic a autovehiculelor implicate n accident
d)
starea carosabilului, condiiile meteorologice, intensitatea traficului rutier
e)
regimul legal al circulaiei n acel sector de drum (eventualele limitri sau restricii)
f)
starea de sntate i starea general a participanilor implicai n accident stare la momentul producerii accidentului
18.3. Cercetarea la faa locului
Cercetarea la faa locului n cazul accidentelor de trafic rutier se realizeaz, de regul, de o echip complex din care fac parte
ofieri i subofieri din cadrul poliiei rutiere, specializai n cercetarea accidentelor rutiere, tehnicieni i experi criminaliti, mecanici
auto, medici legiti, eventual procurorul.
Cercetarea la faa locului implic activiti specifice fazei statice, respectiv fazei dinamice.
Locul producerii accidentului are o accepiune mai larg, cercetarea criminalistic trebuind s acopere:
segmentul de cale rutier unde s-a produs evenimentul (locul impactului, locul unde a fost proiectat pietonul sau
autovehiculul, poriunea pe care a fost trt victima, poriunea pe care a fost trt sau translat autovehiculul implicat n accident)
poriunile de teren imediat nvecinate drumului public n msura n care aici au ajuns autovehicule sau victime
locul unde au fost ulterior gsite autovehicule implicate n accident urmat de fuga de la locul faptei
cile de acces folosite pentru fuga de la locul faptei
n faza static a cercetrii la faa locului o atenie deosebit va fi acordat:
identificrii victimelor, acordrii primului ajutor i transportrii la unitile sanitare
ndeprtarea surselor de pericol (incendiu, explozie) n general prin deconectarea sistemului de alimentare electric a
autovehiculelor
delimitarea perimetrului de cercetat i ndeprtarea curioilor, oprirea sau devierea traficului rutier pentru a nu
compromite urmele accidentului
identificarea martorilor i a persoanelor implicate n evenimentul rutier
stabilirea modificrilor intervenite n cmpul infraciunii de la comiterea faptei pn la sosirea echipei de cercetare la
faa locului (mutarea victimelor sau transportarea lor la spital, mutarea autovehiculelor pentru degajarea prii carosabile .a.)
stabilirea locului unde au fost transportate victimele n vederea determinrii strii de sntate, a audierii acestora
fixarea locului infraciunii prin descriere n procesul verbal, prin efectuarea de fotografii i nregistrri video
n faza dinamic a cercetrii la faa locului ofierul specializat sau tehnicianul criminalist va proceda la ridicarea urmelor
gsite la faa locului, la studierea amnunit a obiectelor din cmpul infraciunii descriindu-se aceste aspecte n procesul verbal i
efectundu-se fotografii judiciare operative.
Medicul legist poate analiza cadavrul sub aspectul urmelor prezente pe mbrcminte i pe corpul acestuia, n mod excepional
autopsia putndu-se efectua la faa locului dac urgena o impune iar medicul dispune de ustensilele necesare.
Analiza tehnic a autoturismelor implicate n evenimentele rutiere se face, de regul, la o dat ulterioar, de ctre un tehnician
auto sau expert criminalist.
90. Aciunile de urmrire penal efectuate la etapa iniial de cercetare privind cazurile de accidente a
mijloacelor de transport.

Creterea exploziv a numrului de autoturisme, de autovehicule n general, dup anul 1989, dezvoltarea nceat a
infrastructurii rutiere constituie o parte din cauzele creterii accidentelor rutiere soldate cu vtmarea corporal sau decesul participanilor
la trafic.
Prezenta tem nu i propune s abordeze dect cele fapte accidente de trafic rutier ce constituie infraciuni potrivit OUG
195/2002 privind circulaia pe drumurile publice i Codului penal, fapte ce determin declanarea i desfurarea anchetei penale.
18.1. Cauzele accidentelor de circulaie
Accidentele de circulaie pot fi cauzate de diveri factori, fie prin aciune individual fie prin suprapunerea cauzelor, anume:
d)
accidente datorate factorului uman pornind de la nerespectarea regulilor de circulaie (nesemnalizarea depirii, a
schimbrii direcii de mers, viteza excesiv, neacordarea de prioritate, nerespectarea semnificaiei semnelor de circulaie .a.,) circulaia
imprudent, circulaia n stare de ebrietate sau fr permis de conducere
e)
accidente datorate factorului tehnic strii necorespunztoare din punct de vedere tehnic a autovehiculelor
f)
accidente datorate strii infrastructurii rutiere: semnalizarea precar sau necorespunztoare, starea carosabilului,
prezena unor obstacole pe partea carosabil .a.
18.2 Probleme ce se impune a fi rezolvate n investigarea criminalistic a accidentului de circulaie
Pentru rezolvarea cauzelor penale implicnd accidente de circulaie, practica a dovedit necesitatea rezolvrii unor aspecte
specifice:
g)
locul producerii accidentului public pe un drum public sau nu, locul impactului .a.
35

h)
mecanismul producerii accidentului: factorii ce au general starea de pericol, momentul apariiei strii de pericol,
reacia participanilor fa de apariia pericolului, modalitatea de impact i proiectare a autovehiculelor i / ori a victimelor .a., vitezele
autovehiculelor la momentul producerii accidentului
i)
starea tehnic a autovehiculelor implicate n accident
j)
starea carosabilului, condiiile meteorologice, intensitatea traficului rutier
k)
regimul legal al circulaiei n acel sector de drum (eventualele limitri sau restricii)
l)
starea de sntate i starea general a participanilor implicai n accident stare la momentul producerii accidentului
18.3. Cercetarea la faa locului
Cercetarea la faa locului n cazul accidentelor de trafic rutier se realizeaz, de regul, de o echip complex din care fac parte
ofieri i subofieri din cadrul poliiei rutiere, specializai n cercetarea accidentelor rutiere, tehnicieni i experi criminaliti, mecanici
auto, medici legiti, eventual procurorul.
Cercetarea la faa locului implic activiti specifice fazei statice, respectiv fazei dinamice.
Locul producerii accidentului are o accepiune mai larg, cercetarea criminalistic trebuind s acopere:
segmentul de cale rutier unde s-a produs evenimentul (locul impactului, locul unde a fost proiectat pietonul sau
autovehiculul, poriunea pe care a fost trt victima, poriunea pe care a fost trt sau translat autovehiculul implicat n accident)
poriunile de teren imediat nvecinate drumului public n msura n care aici au ajuns autovehicule sau victime
locul unde au fost ulterior gsite autovehicule implicate n accident urmat de fuga de la locul faptei
cile de acces folosite pentru fuga de la locul faptei
n faza static a cercetrii la faa locului o atenie deosebit va fi acordat:
identificrii victimelor, acordrii primului ajutor i transportrii la unitile sanitare
ndeprtarea surselor de pericol (incendiu, explozie) n general prin deconectarea sistemului de alimentare electric a
autovehiculelor
delimitarea perimetrului de cercetat i ndeprtarea curioilor, oprirea sau devierea traficului rutier pentru a nu
compromite urmele accidentului
identificarea martorilor i a persoanelor implicate n evenimentul rutier
stabilirea modificrilor intervenite n cmpul infraciunii de la comiterea faptei pn la sosirea echipei de cercetare la
faa locului (mutarea victimelor sau transportarea lor la spital, mutarea autovehiculelor pentru degajarea prii carosabile .a.)
stabilirea locului unde au fost transportate victimele n vederea determinrii strii de sntate, a audierii acestora
fixarea locului infraciunii prin descriere n procesul verbal, prin efectuarea de fotografii i nregistrri video
Un moment deosebit de important al cercetrii la faa locului l constituie identificarea obiectelor principale (victima,
autovehiculul, urmele de frnare, urmele de trre, locul impactului .a.), msurarea distanelor dintre acestea date eseniale pentru
corecta determinare a dinamici producerii accidentului.
De asemenea n mod grabnic un ofier sau subofier de poliie va conduce conductorii auto implicai n accident la o unitate
sanitar n vederea lurii de analize de snge pentru stabilirea prezenei n snge eventual, a alcoolului sau a altor substane interzise.
n faza dinamic a cercetrii la faa locului ofierul specializat sau tehnicianul criminalist va proceda la ridicarea urmelor
gsite la faa locului, la studierea amnunit a obiectelor din cmpul infraciunii descriindu-se aceste aspecte n procesul verbal i
efectundu-se fotografii judiciare operative.
Medicul legist poate analiza cadavrul sub aspectul urmelor prezente pe mbrcminte i pe corpul acestuia, n mod excepional
autopsia putndu-se efectua la faa locului dac urgena o impune iar medicul dispune de ustensilele necesare.
Analiza tehnic a autoturismelor implicate n evenimentele rutiere se face, de regul, la o dat ulterioar, de ctre un tehnician
auto sau expert criminalist.

98.Aciunile ulterioare la cercetarea omorului.

n cazul infraciunilor de omor n mod obligatoriu organul de urmrire penal dispune efectuarea constatrilor medico legale i
expertizelor medico-legale, necesare pentru a stabili pe o baz tiinific:
cauza morii
mecanismul producerii morii
timpul producerii morii
alte elemente utile anchetei penale de exemplu, prezena alcoolului sau substanelor narcotice n organismul
victimei , semne ale abuzului fizic sau al abuzului sexual, .a.
n cauzele de omor n mod curent se poate dispune i efectuarea unor constatri tehnico-tiinifice i expertize criminalistice
pentru interpretarea urmelor materiale ridicate de la faa locului: expertiza armei de foc, expertiza urmelor de mini, expertiza ADN cu
privire la urmele de snge altele dect cele ale victimei gsite la faa locului .a.
n raport de datele cauzei,
Ancheta penal este completat de audierea de persoane, att audierea victimei (n cazul tentativei), ct i martorilor,
nvinuiilor, realizarea de confruntri, prezentri pentru recunoateri, reconstituiri toate realizate rin aplicarea regulilor de tactic
criminalistic anterior expuse.
99.Aciunile ulterioare la cercetarea furturilor, delapidrilor.
Indiferent de natura i mprejurarea n care a fost svrit furtul = - n urma sesizrii, prin plngere, denun ori din oficiu - organul de
urmrire penal va efectua ct mai urgent posibil urmtoarele acte procedurale:
2.1. Constatarea infraciunii flagrante. n ipoteza descoperirii furtului sau tlhriei, n momentul svririi sau imediat dup svrire,
soluionarea cazului este relativ simpl. Frecvent, asemenea situaii se ntlnesc n cazul infraciunilor svrite n piee, n magazine,
mijloace de transport n comun etc.
2.2. Cercetarea la faa locului. Cercetarea la faa locului este un act procedural indispensabil n cercetarea infraciunilor de furt i
tlhrie, prin rezonana sa ulterioar n soluionarea cauzei penale.
36

Prin cercetarea la faa locului pot fi obinute date importante referitoare la metodele i mijloacele folosite n svrirea furtului, la
numrul de persoane i timpul n care au operat, la drumul pe care l-au parcurs fptuitorii, precum i la bunurile furate.
2.3. Ascultarea persoanei vtmate. Audierea persoanei vtmate vizeaz dou obiective importante:
a. Obinerea de date concrete privind bunurile sustrase, modul n care se prezenta locul faptei naintea svririi infraciunii.
2.4. Audierea martorilor. Ascultarea martorilor va avea drept scop stabilirea acelor mprejurri, episoade ale furtului ori tlhriei, care
au fost percepute direct, n momentul svririi lor, ca i identificarea autorului.
n ipoteza existenei unor martori oculari, pentru identificarea autorului, organul judiciar va avea n vedere, cu prilejul ascultrii i
Efectuarea de percheziii. Efectuarea percheziiilor este o activitate procedural deosebit de util i necesar, ea oferind posibilitatea
descoperirii bunurilor furate, precum i a altor mijloace materiale de prob capabile s serveasc la elucidarea cauzei.
2.6. Identificarea i prinderea fptuitorilor. Identificarea i prinderea fptuitorilor constituie o activitate esenial a organelor de
urmrire penal, asupra creia se pune accentul din primul moment al cercetrii. n acest scop, sunt folosite toate datele desprinse din
cercetarea la faa locului, din ascultarea persoanei vtmate, a martorilor.
3. Alte activiti de urmrire penal efectuate n anchetarea furtului i tlhriei
n cadrul urmririi penale, dintre actele procedurale mai importante, ntlnite frecvent n cercetarea furturilor i a tlhriilor, menionm:
3.1. Ascultarea nvinuiilor sau a inculpailor. Ascultarea nvinuitului (inculpatului) va fi axat, n mare, pe obinerea de date n
legtur cu maniera de concepere i pregtire a infraciunii.
3.2. Efectuarea prezentrilor pentru recunoatere i a reconstituirilor.
a. Prezentarea pentru recunoatere de persoane i de obiecte se face att n vederea identificrii fptuitorului de ctre martorii oculari
sau de ctre persoana vtmat (situaie ntlnit ndeosebi n cadrul tlhriilor).
b. Efectuarea de reconstituiri este, de asemenea, o activitate procedural de mare utilitate n verificarea declaraiilor nvinuiilor sau
inculpailor, ca i ale martorilor ori ale persoanei vtmate.
3.3. Dispunerea de expertize judiciare. Alturi de actele de urmrire penal, menionate anterior, un rol nsemnat n stabilirea
adevrului l au constatrile tehnico-tiinifice i expertizele cri-minalistice.
Problemele principale care se cer clarificate n cadrul investigrii delapidrii privesc, n esen, determinarea obiectului material al
infraciunii, stabilirea laturii obiective, identificarea fptuitorilor, stabilirea vinoviei sale, precum i a scopului sau mobilului
infraciunii.
Sub raport metodologic criminalistic, n cadrul anchetei trebuie s se acioneze n direcia asigurrii recuperrii prejudiciului cauzat, a
bunurilor sau valorilor sustrase, precum i a lurii de msuri viznd prevenirea svririi unor asemenea fapte. Cunoaterea situaiei
exacte, reale a gestiunii. n vederea determinrii situaiei gestiunii, se va proceda la inventarieri, la revizii contabile, ori la verificarea
suplimentar a actelor ncheiate de organele de constatare, Pentru determinarea cauzelor sustragerilor, aa cum am menionat anterior,
organul de urmrire penal care efectueaz cercetarea n cauz va trebui s-i formeze o imagine de ansamblu asupra activitii din
unitatea n gestiunea creia s-au constatat lipsurile sau plusurile, documentndu-se, de exemplu, asupra urmtoarelor aspecte mai
importante:
- Organizarea, caracterul i specificul activitii desfurate de ctre regia sau societatea comercial n care s-a produs paguba.
- Circulaia bunurilor, banilor sau valorilor, interesnd modul n care se face primirea sau recepionarea, pstrarea, livrarea sau
distribuirea, precum i felul n care este asigurat paza lor.
- Sistemul de inere a evidenelor i dac acestea corespund legii, ca i regulilor sau normelor cu caracter intern ori departamental.
Efectuarea de percheziii i ridicarea de obiecte i nscrisuri. Aceste acte de urmrire penal se impun de la sine, ele servind la
obinerea de probe directe privind fapta i mprejurrile n care s-a comis.
4. Efectuarea altor acte de urmrire penal
n vederea stabilirii valorii prejudiciului, a modalitilor de investigare, a perioadei de timp n care a fost svrit infraciunea, a
destinaiei date banilor sau bunurilor nsuite, inclusiv a condiiilor care au favorizat svrirea faptei, pe lng actele procedurale
efectuate n faza iniial a cercetrilor menionate mai sus, se procedeaz, n mod firesc, la:
Audierea martorilor, a nvinuiilor sau a inculpailor.
Dispunerea de expertize judiciare, frecvent fiind ntlnite expertizele contabile, merceologice, sau cu caracter economico-financiar.
Efectuarea de confruntri, de prezentri pentru recunoateri (de persoane sau obiecte) i de reconstituiri.

37