Drept penal I, Drept penal II

1. Prezentaţi noţiunea componenţei de infracţiune, enumeraţi și caracterizați

elementele acesteia.

Componenţa de infracţiune se consideră o totalitate de semne (trăsături) obiective şi subiective,

stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă. Ea este baza
juridică pentru calificarea infracţiunii.
Fiecare componenţă de infracţiune descrisă în lege constituie un ansamblu, o totalitate de trăsături
caracteristice doar unei anumite infracţiuni. Nu pot exista două componenţe absolut asemănătoare.
Absenţa cel puţin a unuia dintre aceste semne face imposibilă tragerea la răspundere penală a
persoanei şi calificarea faptei săvârşite drept infracţiune. Aceste semne sunt considerate suficiente
din motivul că, odată demonstrate, identificate şi evidenţiate, nu mai e nevoie de a stabili şi semne
suplimentare pentru a trage la răspundere penală persoana dată. Importanţa componenţei de
infracţiune constă, în primul rând, în faptul că anume ea serveşte drept indice al gradului de pericol
social al faptei, permiţându-ne totodată a caracteriza ultima drept infracţiune. Componenţa de
infracţiune ne permite să stabilim modalitatea, gradul de pericol social şi limitele pedepsei penale.

Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne ce caracterizează cele patru

elemente ale infracţiunii, dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă, şi două
subiective:subiectul şi latura subiectivă.
1.Obiectul unei infracțiuni în mod tradițional este înțeles ca un sistem protejat de legea penală de
relații sociale între persoanele, care sunt prejudiciate în urma săvârșirii unei infracțiuni.
Categorii de obiecte ale infracţiunii În teoria dreptului penal al Republicii Moldova, obiectul
infracţiunii este clasificat în trei categorii: obiectul general (comun) al infracţiunii, obiectul generic
(de grup) şi obiectul nemijlocit.
Obiectul general (comun) al infracţiunii este constituit de totalitatea valorilor ocrotite de normele
legii penale. În ultimă instanţă oricare acţiune (inacţiune) periculoasă, prevăzută de legea penală,
lezează societatea „şi întreaga ordine de drept, indiferent dacă este vorba de trădare de patrie, furt în
dauna patrimoniului public sau particular, lovire etc. Astfel obiectul general este unic pentru toate
infracţiunile.
Obiectul generic este comun pentru o anumită grupă de infracţiuni, constituind în acelaşi timp o
parte a obiectului general, deci aflându-se într-un raport al părţii faţă de întreg.
Obiectul special al infracţiunii e constituit de valoarea împotriva căreia se îndreaptă nemijlocit
acţiunea (inacţiunea) prevăzută de legea penală, valoare caracterizată prin anumite trăsături proprii,
speciale, care servesc la individualizarea unei infracţiuni din codul aceleiaşi grupe sau subgrupe.
Obiectul material al infracţiunii este lucrul sau fiinţa care încorporează unele valori ocrotite prin
legea penală, asupra căruia se îndreaptă acţiunea (inacţiunea) prevăzută de această lege. El este
prezent numai în cazul infracţiunilor materiale (ca rezultat, daună). De exemplu, în cazul furtului,
delapidării, obiectul material îl constituie bunurile sustrase; în cazul omorului – corpul persoanei,
etc. Însă obiectul material nu există în procesul oricărei infracţiuni, ci numai al acelor care atentează
la o valoare socială ocrotită juridic, ce constă sau se exprimă într-o entitate materială.
2. Latura obiectivă – latura obiectivă a infracţiunii este actul exterior al atentatului social periculos
îndreptat împotriva obiectului apărat de legea penală. Are cel mai mare număr de semne, adică în
dependenţă de latura obiectivă se face calificarea completă a unei fapte. Aşadar, latura obiectivă a
infracţiunii se realizează prin manifestarea exterioară a omului – acţiune, inacţiune – care atinge,
lezează valorile sociale (obiectul) ocrotite de legea penală.
Cea mai răspândită formă a faptei social-periculoase este forma activă de comportare a persoanei
(împuşcă, loveşte cu cuţitul sau cu pumnalul, cu pistolul, aruncă o piatră, răspândeşte zvonuri, ştiri
false, ia mită), numită în legea penală acţiune. Astfel, prin acţiune se înţelege o comportare umană
activă, conştientă şi voluntară prin care subiectul încalcă îndatorirea de a se abţine de la o anumită
comportare.
Prin inacţiune se înţelege comportarea pasivă, conştientă şi volitivă, care se exprimă prin
neexecutarea acţiunii care, conform legii, trebuie îndeplinită, înfăptuită, încălcându-se în acest fel o
normă operativă. De exemplu, nedenunţarea săvârşirii unei infracţiuni contra statului (art. 86 C.P.).
3.Latura subiectivă, reprezintă atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvîrşită şi faţă de
consecinţele acesteia.În literatura de specialitate cercetarea laturii subiective a infracţiunii se face
prin prisma elementelor sale componente:

Vinovăţia- trăsătură esenţială a infracţiunii care constă în poziţia subiectivă, exprimată prin intenţie
sau culpă, a subiectului infracţiunii, faţă de rezultatele faptei sale

Motivul-reprezintă acea forţă activă ,imboldul, stimulul, care călăuzeşte persoana spre atingerea
scopului realizat(dorit). Motivul este un fenomen reflectat în conştiinţa omului ,care îl îndeamnă să
săvîrşească infracţiunea şi îi dirijează voinţa în momentul săvîrşirii ei.

Scopul infracţiunii - este reprezentarea infractorului a consecinţelor dorite spre a căror realizare
acesta tinde. Scopul caracterizează gîndirea, raţiunea şi el nu trebuie confundat cu urmările.
Scopurile infracţiunii pot fi diverse în funcţie de conţinutul lor concret.

4.Subiecţii infracţiunii desemnează persoanele fizice sau juridice implicate în săvârşirea unei
infracţiuni

2. Caracterizaţi modalităţile infracţiunii unice și pluralității de infracțiuni.

Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se
califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale..
Infracţiunea unică simplă constă dintr-o singură faptă (acţiune, inacţiune), care provoacă o singură
daună.
Infracţiunea unică complexă se caracterizează printr-o complexitate ale subelementelor laturii
obiective, adică în conţinutul său intră fie ca element fie ca o circumstanţă agravantă o acţiune sau
inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Astfel avem trei varietăţi
ale infracţiunii unice comlexe: compuse; continue; prelungite.
I.Infracţiunile compuse se împart în:
1. Infracţiuni cu acţiuni (inacţiuni) alternative, cum ar fi de exemplu infracţiunea.
2. Infracţiuni compuse din mai multe fapte infracţionale care, dacă le-am analiza separat ar constitui
componenţă de infracţiune unică simplă.
II.  Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvîrşirea neîntreruptă, timp
nedeterminat, a activităţii infracţionale. În cazul infracţiunii continue nu există pluralitate de
infracţiuni.
Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau datorită
survenirii unor evenimente care împiedică această activitate.
III.Se consideră infracţiune prelungită fapta săvîrşită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau
mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o
infracţiune.
Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvîrşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni
infracţionale.

Pluralitatea de infracţiuni există când aceeaşi persoană săvârşeşte mai multe asemenea fapte în
acelaşi timp sau la anumite intervale.
Formele pluralităţii de infracţiuni sunt concursul şi recidiva.
Se consideră concurs de infracţiuni săvîrşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni
dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de
prescripţie de tragere la răspundere penală.
Concursul de infracţiuni poate fi real şi ideal.
Concursul real există atunci cînd persoana, prin două sau mai multe acţiuni (inacţiuni), săvîrşeşte
două sau mai multe infracţiuni.
Concursul ideal există atunci cînd persoana săvîrşeşte o acţiune (inacţiune) care întruneşte
elemente a mai multor infracţiuni.

Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu
antecedente penale pentru o infracţiune săvîrşită cu intenţie.
Recidiva se consideră periculoasă:
 dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de
gravă a săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de
gravă.
 Recidiva se consideră deosebit de periculoasă:
 dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvîrşit din
nou o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă.

La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:

a) pentru infracţiunile săvîrşite în timpul minoratului;
b) pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă;
c) dacă persoana a fost condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

3.Caracterizaţi formele vinovăţiei și modalitățile acestora.

Vinovăţia ca trăsătură a infracţiunii reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta şi
urmările produse. Ea constă în săvârşirea cu voinţa liberă a faptei .Potrivit Codului Penal,vinovăția
reprezintă două forme Intenția și Imprudența.

Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile,
le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări.
Intenţia ca formă a vinovăţiei poate fi de doua feluri:
Intenţia directă - se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi
urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii incriminate. Prin prevederea
rezultatului se înţelege reprezentarea urmărilor pe care le produce acţiunea sa, adică lezarea
obiectului sau punerea în pericol a acestuia.
Intenția indirectă - această formă a vinovăţiei este a doua modalitate a intenţiei şi există atunci
când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-l urmăreşte acceptă posibilitatea producerii
lui.

Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile,
dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei
prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.

Legea penala stableste doua modalitati ale imprudentei:

1) Sineîncrderea – presupune ca infractiunea a fost savirsita din imprudenta, daca persoana

care a savirsit-o :

 Isi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiuii sau inctiunii sale;

 A prevazut urmarile ei prejudiciabile;
 A considerat in mod usuratic ca ele vor putea fi evitate.

2) Neglijenta – prevede ca infractiunea a fost savirsita din imprudenta, daca persoana care a
savirit-o:

 nu-si dadea seama de cracterul prejudiciabil al actiuniii sau inactiunii sale:

 n-a prevazut posibilitatea surveniri consecintelor ei prejudiciabile;
 desi trebuia si putea sa le prevada.

4.Efectuaţi analiza noţiunilor: responsabilitate, iresponsabilitate,

responsabilitate redusă și efectele acestora asupra răspunderii penale.

Responsabilitatea - este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul
prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.
Iresponsabilitate - nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvîrşirii unei
fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile
ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări
psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanţei
de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical. Nu este pasibilă de pedeapsă
persoana care, deşi a săvîrşit infracţiunea în stare de responsabilitate, înainte de pronunţarea
sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea
de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în
baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, iar
după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei.
 Responsabilitatea redusă - persoana care a săvîrşit o infracţiune ca urmare a unei tulburări psihice,
constatată prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-şi putea da seama
pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin este pasibilă de
responsabilitate penală redusă. Instanţa de judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de
siguranţă, ţine cont de tulburarea psihică existentă, care însă nu exclude răspunderea penală.
5.Caracterizaţi principiul cetăţeniei în contextul aplicării legii penale în spaţiu şi
asupra persoanelor.
Toate persoanele care au săvîrşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la
răspundere penală în conformitate cu prezenrul cod al RM.
Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova
care au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sînt pasibili de răspundere penală în conformitate
cu prezentul cod. Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii
Moldova şi au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate
cu prezentul cod şi sînt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile
săvîrşite sînt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova, împotriva drepturilor şi
libertăţilor cetăţeanului Republicii Moldova, împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie
infracţiuni de război, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte, dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin .
Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvîrşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor
străine sau de alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sînt supuse
jurisdicţiei penale a Republicii Moldova.
Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră
săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana care a săvîrşit o infracţiune pe o navă maritimă
sau aeriană, înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului
acvatic sau aerian al Republicii Moldova, poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu
prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune
altfel.
Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii
Moldova sînt luate în considerare, conform prezentului cod, la individualizarea pedepsei pentru o
nouă infracţiune săvîrşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la
soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărîrii instanţei de
judecată.

6. Prezentaţi noţiunea şi formele individualizării pedepselor penale. 

Individualizarea pedepselor a fost definita in doctrina penala ca fiind acea operatie de adaptare sau
dozare a pedepsei in raport cu gravitatea abstracta sau concreta a infractiunii si cu persoana
infractorului, in asa fel incat pedeapsa sa isi poata indeplini cu maxima eficienta functiile si sa isi
rezealizeze scopul.
Formele individualizarii pedepselor
Individualizarea pedepsei se infatiseaza in urmatoarele trei forme :individualizarea
legala,individualizarea judiciara si individualizarea administrativa.
Aceste forme sunt corespunzatoare celor trei etape distincte in opera de combatere a savarsirii de
fapte penale :
etapa incriminarii faptelor,cand se stabileste pedeapsa aplicabila pentru fiecare fapta descrisa de
lege;
etapa stabilirii raspunderii penale,prin determinarea concreta a pedepsei in vederea aplicarii ei
pentru infractiunea savarsita;
etapa executarii pedepsei aplicate de instanta judecatoreasca.

I.Individualizarea legala a pedepselor.

Un rol hotarator in problema individualizarii il are preocuparea legiuitorului de a consacra si de a
asigura, prin insasi elaborarea normelor de drept penal, realizarea principiului individualizarii
pedepsei; aceasta preocupare se concretizeaza in urmatoarele operatiuni :
  consemnarea expresa a principiului individualizarii pedepsei;
 stabilirea cadrului general al pedepselor aplicabile;
 stabilirea naturii si limitelor speciale ale pedepsei pentru fecare intractiune in parte.

II. Individualizarea judiciara a pedepselor. Este de competenta instantei de Judecata si consta in

stabilirea si aplicarea pedepsei in limitele prevazute de lege in cazul savarsirii unei infractiuni
determinate, tinand seama de gravitatea infractiunii savarsite si de periculozitatea infractorului.
Pedeapsa astfel stabilita reprezinta un antecedent penal pentru condamnat si este consemnata
in cazierul judiciar.

III. Individualizarea administrativa a pedepselor.
 Apartine organelor administrative de executare a pedepselor si se efectueaza in faza executarii
pedepsei aplicate,reprezentand ultima etapa in realizarea principiului individualizarii
pedepsei. Individualizarea administrativa presupune adaptarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate in raport cu conduita condamnatilor la locurile de executare a
pedepselor. Aceasta forma de individualizare poate privi nu numai regimul de executare, dar si
durata executarii efective a pedepsei, prin aplicarea dispozitiilor privitoare la liberarea conditionata
sau la alte forme de executare ori prin gratiere.

7.Caracterizați modalităţile pedepselor penale.

Pedeapsa penala este o masura de constringere statala, stabilita de legea penala, aplicata
de judecata in numele statului persoanelor care au comis infractiuni, pricinuinduli-se anumite lipsuri
limitindu-li-se drepturile.
Fața de persoanele care au comis infractiuni pot fi aplicate urmatoarele pedepse:

Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice:

Persoanelor fizice care au săvîrşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse:
1) amendă - Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este
egală cu 50 de lei.
Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 500 la 3000 unităţi
convenţionale, iar pentru infracţiunile săvîrşite din interes material – pînă la 20000 unităţi
convenţionale, luîndu-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvîrşirii infracţiunii.
Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de gravitatea infracţiunii săvîrşite şi de situaţia materială a
celui vinovat şi a familiei sale. Luînd în considerare circumstanţele cauzei, instanţa de judecată
poate dispune achitarea amenzii în rate timp de pînă la 5 ani. În cazul infracţiunilor ușoare sau mai
puțin grave, condamnatul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel
mult 3 zile lucrătoare din momentul în care hotărîrea devine executorie. În acest caz, se consideră că
sancţiunea amenzii este executată integral.
2) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate -
Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în
interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit
condamnatul la săvîrşirea infracţiunii.  Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani.
3) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept - Privarea
de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept constă în interzicerea
conducerii oricărui tip de mijloc de transport pe drumurile publice. Privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani.
4) retragere a gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare
(clasificare) şi a distincţiilor de stat - in caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de
gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele săvîrşirii
infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar sau special, titlul special, gradul de calificare
(clasificare) şi distincţiile de stat.
5) munca neremunerată în folosul comunităţii - munca neremunerată în folosul comunităţii
constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă,
determinată de autorităţile administraţiei publice locale. Munca neremunerată în folosul comunităţii
se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi, iar în cazul
condamnatului care nu este antrenat în activităţi de bază sau de studii, la solicitarea sau la acordul
acestuia – pînă la 8 ore pe zi. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată
militarilor prin contract şi persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani. În caz de eschivare cu rea-
voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu
închisoare, calculîndu-se o zi de închisoare pentru 4 ore de muncă neremunerată în folosul
comunităţii. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de 3 luni.
6) închisoare - Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvîrşirea unei
infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în baza hotărîrii
instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un penitenciar.
Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 de ani. La stabilirea pedepsei închisorii
pentru persoana care, la data săvîrşirii infracţiunii, nu a atins vîrsta de 18 ani, termenul închisorii se
stabileşte din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvîrşită, reduse la
jumătate. La aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de
21 de ani, care au săvîrşit infracţiune la vîrsta de la 18 pînă la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce
cu o treime.
7) detenţiune pe viaţă -  Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru
tot restul vieţii. Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave.
Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor.

Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice

Persoanelor juridice li se pot aplica următoarele pedepse:
1) amendă -  mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 1500 la
60000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, de mărimea
daunei cauzate, luîndu-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. În caz de
eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice de la achitarea amenzii fixate, instanţa de judecată poate
să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului.
2) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate - Privarea unei persoane juridice de
dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite
tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje
de la stat sau de a exercita alte activităţi. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate
fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de
pînă la 5 ani sau pe un termen nelimitat.
3) lichidare - lichidarea persoanei juridice constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor
prevăzute de legislaţia civilă.  Lichidarea persoanei juridice se stabileşte în cazul în care instanţa de
judecată constată că gravitatea infracţiunii săvîrşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane
juridice şi prelungirea activităţii ei.

8.Prezentaţi noţiunea măsurilor de siguranţă, enumeraţi şi caracterizați tipurile

acestora.
 Măsurile de siguranță în dreptul penal au un caracter preventiv și, în același timp, coercitiv. Ele sunt
destinate pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte prevăzute de legea penală, fie de către cel
împotriva căruia se iau, fie de către alte persoane, pentru înlăturarea stărilor de pericol care le-au
generat.
Măsuri de siguranţă sînt:
a) măsurile de constrîngere cu caracter medical - persoanelor care au săvîrşit fapte prevăzute de
legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvîrşit asemenea fapte în stare de
responsabilitate, de responsabilitate redusă, dar, pînă la pronunţarea sentinţei sau în timpul
executării pedepsei, s-au îmbolnăvit de o boală psihică, din care cauză ele sînt incapabile să-şi dea
seama de acţiunile lor sau să le dirijeze, instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de
constrîngere cu caracter medical, care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de
ocrotire a sănătăţii:
a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită;
b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă.

b) măsurile de constrîngere cu caracter educative - persoanelor liberate de răspundere penală în

conformitate cu art. 54 ( Liberarea de răspundere penală a minorilor) se aplică următoarele măsuri
de constrîngere cu caracter educativ:
a) avertismentul;
b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau
organelor specializate de stat;
c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare
starea materială a minorului;
d) obligarea minorului de a urma un curs de reabilitare psihologică;
e) obligarea minorului de a urma cursul de învăţămînt obligatoriu;
f) obligarea minorului de a participa la un program probaţional.
Măsurile de constrîngere cu caracter educativ se aplică minorilor pînă la atingerea majoratului, în
funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvîrşite.
c) expulzarea - cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvîrşirea unor
infracţiuni li se poate interzice rămînerea pe teritoriul ţării. În cazul în care expulzarea însoţeşte
pedeapsa cu închisoare, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.
d) confiscarea special - confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea
statului a bunurilor.
 Sînt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile valutare):
a) utilizate sau destinate pentru săvîrșirea unei infracțiuni;
b) rezultate din infracțiuni, precum și orice venituri din valorificarea acestor bunuri;
c) date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;
e) deţinute contrar dispoziţiilor legale.
f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din
veniturile de la aceste bunuri.
În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă
contravaloarea acestora.  Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se
stabileşte o pedeapsă penală..
e) confiscarea extinsă.- confiscarea extinsă se dispune dacă sînt întrunite cumulativ următoarele
condiţii:
a) valoarea bunurilor dobîndite de persoana condamnată timp de 5 ani înainte şi după
săvîrşirea infracţiunii, pînă la data adoptării sentinţei, depăşeşte substanţial veniturile dobîndite licit
de aceasta;
 b) instanţa de judecată constată, în baza probelor prezentate în dosar, că bunurile respective
provin din activităţi infracţionale.
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc sau au fost comasate cu bunurile dobîndite licit, în
locul lor se confiscă bani şi bunuri care acoperă valoarea acestora. Se confiscă, de asemenea,
bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, inclusiv bunurile
în care au fost transformate sau convertite bunurile provenite din activităţile infracţionale, precum şi
veniturile sau foloasele obţinute din aceste bunuri.

9.Enumeraţi și caracterizați participanţii la infracţiune.

Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei infracţiuni în calitate de autor,
organizator, instigator sau complice.
Se consideră autor persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală,
precum şi persoana care a săvîrşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de
răspundere penală din cauza vîrstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze.
Se consideră organizator persoana care a organizat săvîrşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea
ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat
activitatea acestora.
Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să săvîrşească o
infracţiune.
Se consideră complice persoana care a contribuit la săvîrşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii,
prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi
persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele
de săvîrşire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobîndite pe cale criminală ori persoana care
a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.

10.Prezentaţi noţiunea şi caracterizați cauzele care înlătură caracterul penal al

faptei.
Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei reprezintă situaţii reale care împiedică
realizarea condiţiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie infracţiune. Cauzele care înlătură
caracterul penal al faptei trebuie să existe în momentul săvârșirii infracţiunii și au efect numai
asupra persoanei care s-a aflat într-o astfel de stare, situaţie sau împrejurare. În principiu, aceste
cauze produc efecte din momentul în care au apărut, s-au ivit, dar, pentru ca efectele să opereze,
practic este necesar ca existenţa în fapt a stărilor, a situaţiilor care constituie astfel de cauze să fie
oficial constatată de către organelle competente.
Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
a) legitima apărare -este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrşeşte fapta pentru a
respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau
împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul public.
b) reţinerea infractorului - nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită în
scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.
c) starea de extremă necesitate - este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte fapta
pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de
la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel. Nu este în stare de extremă necesitate persoana
care, în momentul săvîrşirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decît cele care s-
ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
d) constrîngerea fizică sau psihică - nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care
a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice, dacă în urma
acestei constrîngeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile.
e) riscul întemeiat - riscul se consider întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi
realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni
cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.  Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu
bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru
ecologic ori social.
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului - nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de
legea penală, săvîrşită de o persoană în vederea executării unui ordin sau dispoziţii a superiorului,
care sînt obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul sau dispoziţia nu sînt vădit ilegale şi dacă persoana
care le-a executat nu a ştiut că ordinul sau dispoziţia sînt ilegale. Răspunderii penale pentru fapta
săvîrşită este supusă persoana care a emis ordinul sau dispoziţia ilegală. Persoana care a comis
intenţionat infracţiune în vederea executării ordinului sau dispoziţiei vădit ilegale ale superiorului
răspunde penal în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei vădit ilegale exclude
răspunderea penală. Ordinul sau dispoziţia superiorului de a comite genocid sau o infracţiune
împotriva umanităţii sînt vădit ilegale.