Articol științific

Tema: Delimitarea infracțiunii de „Viol„ și infrcațiunii

„ Acțiuni violente cu caracter sexual”

A elaborat: Studenta anului III

de studii, gr. Academică 131
Agent-superior Guzun Daniela

Sigmund Freud spunea „ Sunt trei lucruri care conduc lumea: pofta de
putere, sexul și foametea ”. Pe parcursul anilor viața sexuală a devenit un factor
esențial al evoluției societății contemporane transformându-se dintr-un instinct
fiziologic al înmulțirii într-o importantă valoare socială. Astfel, o diversitate al
dreptului la libertate a persoanei îl constituie dreptul la libertate sexuală și
respectiv inviolabilitatea acesteia de care ar trebui să se bucure fiecare. Luând în
considerație faptul că viața sexuală a persoanei este una din cele mai abordate teme
atât pe plan național cât și internațional, asigurarea dreptului la libertatea și
inviolabilitatea sexuală constituie o condiție indispensabilă a existenței ființei
umane și deci prin urmare a întregii comunități.
Viaţa sexuală- în calitate de valoare socială- este apărată de dreptul penal
sub cele două aspecte caracteristice :dreptul la libertatea sexual a persoanei
(independenţa persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în raporturi sexuale)
şi dreptul la inviolabilitatea sexuală a persoanei (a-i fi asigurat individului
inviolabilitatea corpului său în ceea ce priveşte aspectul sexual, a-i proteja persoana
de orice acţiuni înfăptuite cu violenţă sau profitând de imposibilitatea victimei de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa).
Gradul prejudiciabil ce decurge din esența infracţiunilor privind viaţa
sexuală constă, în primul rând, în suferinţa provocată direct victimei, iar în cel de-al doilea
rând, în consecinţele destabilizatoare pe care le provoacă în plan social
asupra desfăşurării normale a vieţii. Încălcarea libertăţii sexuale creează în societate o stare
de nesiguranţă generală, un dezechilibru deosebit de primejdios şi de grav, cauzat
organismului social.1
Între timp, datele statistice din ultimii ani indică în Republica Moldova un
număr relativ constant și, având în vedere rezultatele studiului, mult sub cifra reală,
al infracțiunilor înregistrate privind viața sexuală. Astfel, în anul 2011 au fost
înregistrate 462 infracțiuni viața sexuală, iar în 2012 numărul infracțiunilor
înregistrate a crescut la 618 cazuri, pentru ca în 2013 să scadă la 608 infracțiuni. În
1
https://www.scribd.com/doc/123362426/Infractiunea-de-Viol
2014 s-a înregistrat din nou o creștere neînsemnată a numărului infracțiunilor
privind viața sexuală, atingând cifra de 648 cazuri. Începând cu anul 2015 se atestă
o descreștere continuă a numărului de infracțiuni din această categorie: 639
infracțiuni înregistrate privind viața sexuală în 2015, 618 cazuri înregistrate în
2016, în sfârșit, 578 infracțiuni înregistrate în 2017, inclusiv: viol – 296 cazuri sau
51%; acțiuni violente cu caracter sexual – 85 cazuri sau 15%; hărțuire sexuală – 28
cazuri sau 5%; raport sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani – 125
cazuri sau 22%; acțiuni perverse – 44 cazuri sau 7%. De mai remarcat că 19
infracțiuni au fost comise de minori. Cifra relativ constantă a infracțiunilor
înregistrate cu privire la viața sexuală din ultimii ani denotă, de rând cu altele, că
nu se realizează unul din principalele scopuri ale pedepsei expus în Codul penal, și
anume prevenirea săvârșirii altor infracțiuni.2
Relaţiile sexuale au evoluat de la nişte relaţii necontrolate specifice societăţii
primitive la relaţii încorsetate în morala societăţii şi orice abatere de la aceste norme fiind
sancţionate de către legislaţia în vigoare. Asemenea relațiilor în dezvoltare permanentă,
ținînd cont de etapele de dezvoltare a societății, au evaluat și diferitele modalităţi de
incriminare a atentatelor la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei..
.În antichitatea greacă se considera violul mai puţin grav decât seducerea
unei femei căsătorite sau necăsătorite: în primul caz se poseda doar corpul femeii,
pe când în cel de-al doilea caz – avea loc deturnarea sentimentelor şi fidelității victimei în
folosul seducătorului şi în detrimentul soţului ori al tatălui acesteia.
În ceea ce priveşte societatea romană, se considera o încălcare a normelor
morale existente în societate la acea perioadă siluirea unui băiat, unei femei sau a
oricărei alte persoane prin folosirea for ţei, violul fiind considerat un act de atac care nu putea
fi evitat, sancţionându-se cu pedeapsa capitală (tentativa se pedepsea cu exilul).
În perioada Evului Mediu protecția persoanei contra atentatelor la libertatea
şi inviolabilitatea sexuală se realiza, în general, prin intermediul normelor
ecleziastice (avându-se în vedere rolul bisericii în acea perioadă de timp).
O accepţiune a violului, similar ă celei actuale, începe să se cristalizeze odată cu intrarea
învigoare a Codului penal francez din 1791. Fiind inclus pentru prima dată violul în
subtitlul „Crime şi atentate împotriva persoanelor”, se stabilește că în cazul
comiterii unui raport sexual forţat se atentează la un element al libertăţii persoanei şi
anume la libertatea sexuală aacesteia.
Cele consemnate anterior denotă idea precum că reglementările privitoare la
infracțiunile privind viața sexuală, au evoluat (de la etapa cînd libertatea și
inviolabilitatea sexuală nu erau apărate nici într-un mod, urmînd asigurarea acestor
valori sociale prin intermediul normelor elaborate de către biserică și, într-un final,
ajungîndu-se la protecția prin norme de drept codificate cu character laic.)3

2
http://lastrada.md/pic/uploaded/Raport%20de%20compatibilitate%20norme%20penale%20VS.pdf
3
https://www.academia.edu/28459238/Infrac%C8%9Biunea_de_viol
 Prin incriminarea infracțiunilor privind viața sexuală își găsesc ocrotirea și
alte valori sociale legate de persoană și care pot fi lezate prin săvîrșirea acestora,
inviolabilitatea sexuală fiind inseparabil legată de inviolabilitatea fizică și respectiv
psihică, aceste fapte pot avea drept consecință vătămarea integrității corporale sau
a sănătății și chiar moartea. Se ocrotește deci și sănătatea fiziologică fără de care
viața sexuală nu-și poate realiza finalitatea sa firească.4
Pentru indicarea acţiunilor prin care se realizează elementul material al
infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, Codul penal foloseşte o terminologie
adecvată, făcînd destincţie între raport sexual, prin care desemnează actul sexual
firesc între două persoane de sex opus, relaţii sexuale, prin care desemnează actele
sexuale nefereşti între persoane de acelaşi sex, şi acte de perversiune sexuală, prin
care desemnează actele nefireşti în legătură cu viaţa sexuală altele decît cele care
constituie relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex.5
În acest context consider ca fiind actual și oportun studierea și delimitarea
din perspectiva dreptului penal a infracțiunii de „viol” prevăzută la art. 171 de
infractiunea „acțiuni violente cu caracter sexual” prevăzută la art. 172 CPRM, în
vederea elucidării și stabilirii semnelor și circumstanțelor caracteristice ficărei
infracțiuni în parte, și respectiv a acelor puncte de tangență .
Violul constituie cea mai brutala atingere adusa libertatii si inviolabilitatii
sexuale a persoanei, întrucât actul sexual de orice natura, savârsit prin
constrângerea persoanei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si
exprima vointa, aduce semnificative atingeri inviolabilitatii sexuale, fizice,
demnitatii si libertatii persoanei, având uneori drept consecinte vatamarea
integritatii corporale, sanatatii sau chiar moartea persoanei, punând în pericol
dezvoltarea normala psihica si fizica a victimei.
În art. 171 alin. 1, CP, este prevăzută răspunderea penală pentru viol, acesta
fiind defenit ca “raport sexual cu aplicarea forţei fizice, ameninţări sau profitînd de
starea de neputinţă a părţii vătămate”.
Dacă e să vorbim despre obiectul generic a infracțiunii de viol, luînd în
considerație că aceasta face parte din grupul infracțiunilor privind viața sexual
atunci reiese că obiectul juridic generic a infracțiunii respective îl constituie
relațiile sociale cu privire la viața socială a persanei.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la
viaţa sexuală a persoanei, legea penală ocrotind, prin incriminarea violului, libertatea
acestor relaţii la adăpost de orice constrângeri. Libertatea şi inviolabilitatea vieţii
sexuale sunt, în esenţă aspecteale libertăţii individuale şi îşi găsesc expresia în dreptul
inalienabil al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relaţiile sexuale, limitele
stabilite de normele dreptului şi ale moralei. Or, constrângerea persoanei la raport sexual
aduce atingerea tocmai acestor valori sociale şi relaţiilor sociale născute în jurul
acestora.
4
https://www.scribd.com/doc/123362426/Infractiunea-de-Viol
5
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/violul-abordare-juridica/
 Deci, obiectul juridic special principal al infracţiunii de viol îl constituie relaţiile sociale
privind libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, care sunt ameninţate sau
vătămate prin constrângerea persoanei la raport sexual, însă prin incriminarea
infracţiunii de viol sunt ocrotite şi alte relaţii sociale privitoare la alte valori legate de
persoana umană, relaţii şi valori ce sunt vătămate prin realizarea laturii obiective a infracţiunii
de viol.
Libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei sunt inseparabil legate de
inviolabilitatea fizică a persoanei, astfel încât atingerea adusă libertăţiişi inviolabilităţii
sexuale prin constrângere poate cauza o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii
persoanei, sau chiar moartea acesteia. Deci, într-o asemenea situaţie, relaţiile sociale
privind integritatea corporală, sănătatea ori viaţa victimei a infracţiunii de viol
constituie obiectul juridic special secundar al infracţiunii, acestea fiind ocrotite în paralel cu
ocrotirea libertăţiişi inviolabilităţii sexuale. În cazul faptelor de la lit.b din alin.2şi de la lit. b
alin. 3 art. 171 C.pen., obiectul juridic special este format şi din relaţiile sociale cu
privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.6
Obiectul material al infracţiunii prevăzute în art.171 din CP RM îl
constituie corpul persoanei care este în viaţă. Victima în cazul violului, poate fi nu
numai o femeie, dar şi un bărbat, însă în practică sunt cunoscute foarte puţine
cazuri de atestare a bărbaţilor în calitate de victime ale violului.7
Victimă în cazul violului poate fi nu numai o femeie, dar și un bărbat.
Actualmente, persoanele de sex feminin dau dovadă de nu mai puţină iniţiativă
decât persoanele de sex masculin în sfera relaţiilor sociale privind viaţa sexuală.
Însă practicii îi sunt cunoscute foarte puţine cazuri de evoluare a bărbaţilor în
calitate de victime ale violului.
Pentru existenţa infracţiunii de viol nu interesează vârsta victimei. Dacă însă
persoana este minoră (inclusiv cea care are vârsta sub 14 ani), infracţiunea ia
formele agravate prevăzute la lit. b) din alin. (2) și la lit. b) din alin. (3) ale art. 171
din CP al RM.
La fel nu interesează dacă victima este căsătorită sau divorţată, nici dacă a
avut o experienţă sexuală înainte de viol. În doctrina penală este consacrată
noţiunea “viol conjugal” , de aceea nu se exclude nici posibilitatea săvârșirii
violului asupra soţiei (soţului). De asemenea, victimă a violului poate fi chiar o
persoană sancţionată administrativ pentru practicarea prostituţiei.
Este important ca, în toate aceste ipoteze, victima să aibă o altă apartenenţă
sexuală decât autorul. E posibil însă și coautoratul la viol, când o parte a laturii
obiective este executată de o persoană de aceeași apartenenţă sexuală. De aceea, în
cazul coautoratului, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală, decât
persoana care realizează raportul sexual, principala parte a laturii obiective a
violului.
Latura obiectivă a infracţiunii analizate se exprimă în fapta prejudiciabilă,
concretizată în acţiuni de două tipuri: 1) acţiunea principală: raportul sexual 2)

6
https://www.scribd.com/doc/208115073/31682232-Violul-studiu-de-drept-penal-%C5%9Fi-investigarea-
judiciar%C4%83-a-infrac%C5%A3iunii-2
7
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Violul%20181_183.pdf
acţiunea adiacentă: a) constrângerea fizică; b) constrângerea psihică; c) profitarea
de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voinţa.
Latura obiectivă a violului este întregită numai atunci când acţiunea
principală a fost săvârșită în asociere cu oricare dintre acţiunile adiacente.
Privitor la acţiunea principală, menţionăm că prin “raport sexual” se înţelege
săvârșirea unui act sexual normal (sub aspect fiziologic), care constă în
introducerea membrului viril în vagin sau în vestibulul vaginului, astfel creându-se
condiţii pentru concepere. Prin urmare, nu este vorba de o simplă atingere a
organelor genitale, ci este necesar să aibă loc actul fiziologic de îmbinare a celor
două sexe.
Orice alte acte sau contacte sexuale, care nu corespund condiţiilor
specificate mai sus, nu pot intra sub incidenţa noţiunii de raport sexual. În acest
sens, nu este corect a opera cu concepte de tipul “raport sexual firesc” și “raport
sexual nefiresc”. În realitate, există noţiunea de raport sexual, pe de o parte, și
noţiunea de act sau contact sexual, pe de altă parte. Această distincţie este
importantă, deoarece contează la delimitarea violului de infracţiunile conexe
privind viaţa sexuală.
Săvârșirea violului cunoaște două etape: 1) înfrângerea sau paralizarea prin
constrângere – fizică sau psihică – a rezistenţei victimei ori profitarea de starea de
imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-și exprima voinţa; 2) săvârșirea
raportului sexual, săvârșire care a fost pregătită prin activitatea desfășurată la
prima etapă.
Așadar, infracţiunea de viol presupune un raport sexual fără a exista
consimţă mântul persoanei cu care se dorește a avea raport sexual. Această
nesocotire a voinţei victimei se poate înfăţișa sub trei modalităţi, corespunzătoare
celor trei acţiuni adiacente, cu caracter alternativ, din alcătuirea faptei
prejudiciabile examinate.8
Constrîngerea fizică reprezintă folosirea forţei fizice asupra persoanei pentru
a înfrînge rezistenţa fizică a acesteia şi pentru a face astfel posibil raportul sexual
(lovirea victimei, imobilizarea braţelor şi a întregului corp, legarea etc.) Rezistenţa
victimei nu este o condiţie esenţială şi nu prezintă importanţă decît ca expresie a
refuzului ei categoric de a consimţi un raport sexual.
Un principal obiectiv ce necesită a fi specificat este faptul că la săvîrșirea
violului prin constrîngerea fizică trebuie să fie prezente două condiții:
1) Acțiunile violente manifestate prin impunerea sau forțarea victimei
trebuie sa fie săvîrșite anterior sau concomitent cu actul/raportul sexual.
2) Scopul aplicării forței fizice să constea în săvîrșirea raportului sexual
contrar voinței victimei.
Constrîngerea psihică reprezintă ameninţarea persoanei cu un pericol grav
pentru ea sau pentru o altă persoană, în astfel de condiţii încît să-i inspire temerea
serioasă că acel pericol nu va putea fi înlăturat decît prin cedarea în faţa
ameninţării.

8
Brînza Sergiu. Drept penal. V-II. Cartier juridic, p. 159-170.
 Analizînd noțiunea de constrîngere psihică putem deduce următoarele
trîsîturi ale acesteia:
1) Se poate exprima în variate forme ( cuvinte, gesture, în formă verbal sau
scrisă);
2) Constă în amenințarea cu aplicarea violenței fizice, amenințarea de a
divulga informații compromițătoare despre victim, de a-i distruge
bunurile, de a o concedia etc.;
3) Trebuie percepută de către victimă ca avînd un character real, anume pe
aceasta contează făptuitorul;
4) Amenințarea victimei de către făptuitor trebuie să fie neîntîrziată,
imediată, dar, să prevadă un rău viitor.
Acţiunile persoanei, prin care a obţinut consimţămîntul victimei (femeii) la
un raport sexual sau la satisfacerea poftei sexuale în forme perverse prin
înşelăciune sau abuz de încredere (de exemplu: promisiunea mincinoasă de
căsătorie) nu pot fi considerate ca infracţiune împotriva libertăţii sau inviolabilităţii
sexuale a acesteia.9
Pentru calificare nu contează dacă constrângerea a fost exercitată de aceeași
persoană care a săvârșit raportul sexual sau de către o altă persoană. Dacă raportul
sexual a fost realizat de o persoană, iar constrângerea – de o altă persoană, vom fi
în prezenţa coautoratului la infracţiunea de viol, când fiecare dintre coautori
execută o parte din latura obiectivă a infracţiunii.
Elemental material al violului mai poate fi realizat prin profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința (constrîngere
implicită). Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și
exprima voința se înțeleg acțiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza
raportul sexual cu victima, înțelegînd, că ea nu se poate apăra sau nu își poate
exprima voința .10
Imposibilitatea de a se apăra în cazul infracţiunilor prevăzute de art.171 şi
172 CP presupune incapacitatea fizică de a opune rezistenţă făptuitorului (în
virtutea defectelor fizice, a oboselii excesive, a unei poziţii incomode în care a fost
surprinsă victima etc.). În contextul aceloraşi infracţiuni, imposibilitatea de a-şi
exprima voinţa presupune o stare psihofiziologică ce lipseşte victima de putinţa de
a-şi da seama de ceea ce se întîmplă cu ea sau de a-şi manifesta voinţa (în cazul
vîrstei fragede, a oligofreniei, a altor stări patologice de natură psihică, a somnului
hipnotic sau letargic, a leşinului, a comei, a morţii clinice etc.). Profitarea
făptuitorului de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa
înseamnă că făptuitorul şi-a dat seama de situaţia dificilă a victimei şi a folosit
prilejul pentru a întreţine cu ea un raport sexual şi/sau un act de homosexualitate,
ori de a-şi satisface pofta sexuală în formă perversă
Starea de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa
poate avea un caracter permanent sau provizoriu. În cazul în care această stare are
un caracter provizoriu, este important ca ea să coincidă cu momentul săvîrşirii
9
HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA Despre practica judiciară în cauzele
din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 07.11.2005
10
https://www.academia.edu/28459238/Infrac%C8%9Biunea_de_viol
raportului sexual şi/sau actul de homosexualitate sau satisfacere a poftei sexuale în
forme perverse.11
Infracţiunea de viol este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată
din momentul începerii raportului sexual, adică din momentul introducerii depline
sau parţiale a membrului viril în cavitatea vaginală. Se consideră consumat și acel
viol când membrul viril a fost introdus doar în vestibulul vaginului, dar din
anumite cauze (ejaculare anteportas, reactiade vaginism, acţiunile de rezistenţă
reuşite ale victimei etc.) nu a fost introdus în profunzime. Pentru a considera violul
consumat, nu este obligatorie confirmarea deflorării sau a gravidităţii victimei sau
a făptuitorului de sex feminin. Acţiunile îndreptate nemijlocit spre săvârşirea
raportului sexual (dezbrăcarea victimei, imobilizarea ei, aplicarea violenţei faţă de
ea pentru a-i înfrânge rezistenţa etc.), dar care nu au condus la începerea raportului
sexual, din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului, formează tentativa de viol.
Acţiunile date pot forma tentativa de viol numai dacă au fost întreprinse în scopul
săvârşirii raportului sexual.12
Latura subiectivă
Infracţiunea de viol se săvîrşeşte cu intenţia directă; făptuitorul îşi dă seama că
realizează raportul sexual împotriva voinţei persoanei şi că încalcă, în felul acesta,
libertatea şi inviolabilitatea ei sexuală, urmare a cărei producere o doreşte. Intenţia
făptuitorului trebuie să existe în momentul exercitării constrîngerii. Dacă
făptuitorul a luat hotărîrea de a avea raport sexual cu victima mai tîrziu şi
indipendent de constrîngerea pe care a exercitat-o asupra acesteia anterior, va
exista concurs între infracţiunea de viol şi infracţiunea realizată prin executarea
constrîngerii (lovire sau alte violenţe, vătămare corporală), în afară de cazul în care
constrîngerea exercitată anterior asupra victimei a adus-o pe aceasta în stare de
neputinţă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, stare de care a profitat
făptuitorul pentru a realiza raportul sexual. Dacă făptuitorul a realizat raportul
sexual profitînd de starea de neputinţa a victimei de a se apăra şi de a-şi exprima
voinţa, pentru existenţa violului, este necesar ca acesta să fi cunoscut, în momentul
săvîrşirii faptei, această stare a victimei.
Eroarea făptuitorului cu privire la această împrejurare îi inlătură vinovăţia şi, ca
urmare, răspunderea penală.
Latura subiectivă a violului nu include vreun motiv sau scop special.
Latura subiectivă – Sub aspect subiectiv infracţiunea de viol se săvârşeşte cu
intenţie directă, intenţie care trebuie să existe în momentul exercităm constrângem
victimei.
În situaţia în care violul se comite profitând de neputinţa victimei de a se apăra sau
de a-şi expnma voinţa, pentru existenta infracţiunii este necesar ca făptuitorul să fi
cunoscut starea de neputinţă a victimei şi să fi profitat de ea pentru realizarea
raportului sexual13

11
HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA Despre practica judiciară în cauzele
din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 07.11.2005
12
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Violul%20181_183.pdf
13
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/violul-abordare-juridica/
 Subiectul infracțiunii de viol poate fi orice persoană responsabilă atît de sex
masculin, cît și de sex feminin, care la momentul săvîrșirii infracțiunii a atins vîrsta
de 14 ani.
O altă infracțiune privind viața sexuală este cea descrisă în Codul Penal la
art. 172, fiind întitulată „Acțiuni violente cu caracter sexual” , aceasta prevede:
„ Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârșite prin
constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia
de a se apăra sau de a-și exprima voința”
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM
are de cele mai dese ori, ca și în cazul violului, un caracter complex, deoarece
acesta îl constituie: 1) relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală și
libertatea sexuală a persoanei (obiectul juridic principal); 2) relaţiile sociale cu
privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanei
(obiectul juridic secundar).
În cazul modalităţilor de la lit. b) din alin. (2) și de la lit. a) din alin. (3) ale
art. 172 din CP al RM, obiectul juridic principal al infracţiunii analizate este format
din relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Obiectul material al acţiunilor violente cu caracter sexual îl constituie
corpul persoanei.
Victima în cazul infracţiunii analizate adoptă o postură sau alta, în funcţie
de modalitatea sub care apare acţiunea principală din cadrul laturii obiective:
persoana de sex masculin (în cazul homosexualismului); persoana de sex feminin
(în cazul lesbianismului); persoana de sex masculin sau feminin (în cazul
satisfacerii poftei sexuale în forme perverse). În cazul primelor două modalităţi
enunţate, victima are aceeași apartenenţă sexuală ca și autorul (sau coautorul care
săvârșește actul sexual).
Latura obiectivă a infracţiunii de la art. 172 din CP al RM se exprimă în
fapta pre judiciabilă, concretizată în acţiuni de două tipuri: 1) acţiunea principală:
a) homo sexualismul; b) lesbianismul; c) satisfacerea poftei sexuale în forme
perverse; 2) acţiunea adiacentă: a) constrângerea fizică; b) constrângerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voinţa.14
Cât privește modalităţile, notele caracteristice sub care se poate prezenta
acţiunea principală, acestea sunt:
• homosexualismul, care reprezintă introducerea membrului viril al unei
persoane de sex masculin în rectul altei persoane de sex masculin;
• lesbianismul, care constituie: contactul dintre organele genitale a două
persoane de sex feminin; manipulările cu aceste organe cu ajutorul degetelor
mâinilor; alte asemenea acte și contacte săvârșite cu ajutorul mâinilor și altor părţi
ale corpului;
• satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, reprezentând următoarele
genuri de acte și contacte analo-genitale, analo-digitale, oralo-genitale, oralo-anale,
faloimitatoare etc.:

14
http://drept.usm.md/public/files/Dreptpenalspecialf2f52.pdf
 – introducerea membrului viril sau a altor părţi ale corpului persoanei de sex
masculin în rectul persoanei de sex feminin;
– actele oralo-genitale între bărbaţi, între femei, între bărbat și femeie;
– imitarea raportului sexual prin săvârșirea unor fricţiuni cu membrul viril în
spaţiul dintre mamelele femeii, coapsele, umărul și gâtul ei, ori pe suprafaţa
abdomenului acesteia;
– imitarea actului homosexual pe calea introducerii de către o persoană de
sex masculin a unui mulaj al membrului viril în rectul altei persoane de sex
masculin;
– imitarea actului de lesbianism pe calea introducerii de către o persoană de
sex feminin a unui mulaj al membrului viril în cavitatea vaginală ori în rectul altei
persoane de sex feminine
– introducerea de către o persoană de sex feminin a unui mulaj al membrului
viril sau a unei părţi a corpului său în rectul unei persoane de sex masculin;
– imitarea “penetrării sexuale” pe calea masturbării unei persoane de sex
masculin de către o persoană de sex feminin (sau viceversa) ori a unei persoane de
sex masculin de către o altă persoană de sex masculin;
– săvârșirea (prin constrângere) a actelor sau a contactelor sus-men ţionate
de către două sau mai multe persoane, când făptuitorul își satisface pofta
(necesitatea) sexuală prin contemplarea celor comise.15
Noţiunile “constrângerea fizică”, “constrângerea psihică”, “profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voinţa”, care se referă la
acţiunea adiacentă în contextul acţiunilor violente cu caracter sexual sunt
caracteristice și infracțiunii de viol, respective avînd aceeași semnificație.
Asemeni violului infracțiunea examinată are un caracter formal și se
consideră consumată din momentul începerii acțiunilor cu character sexual.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM se
exprimă, în primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Pe lângă
năzuinţa satisfacerii poftei (necesităţii) sexuale, motivele infracţiunii se
concretizează în: năzuinţa de a înjosi cinstea și demnitatea victimei; năzuinţa de a
impune victima să îndeplinească în viitor cerinţele făptuitorului, prin ameninţarea
de a răspândi despre ea informaţii defăimătoare, legate de săvârșirea acţiunilor
violente cu caracter sexual; răzbunare; intenţii huliganice etc
Asemeni infracțiunii de viol subiectul infracțiunii prevăzute la art. 172 CP reprezintă
persoana fizică responsabilă care la momentul săvîrșiri i infracțiunii a împlinit vîrsta de 14 ani.
De fapt, utilizarea expresiei homosexualitatea în dispoziția alin. (1), art. 172
CP, nu constituie altceva decât o abordare discriminatorie în raport cu persoanele
de o altă orientare sexuală, care apriori sunt considerate ca având relații „altfel
decât cele firești/normale”. Normele relevante ale tratatelor internaționale, cu statut
de standard în acest domeniu, abordând problema din perspectiva respectării
drepturilor omului, fac delimitare între acțiunile prejudiciabile cu caracter sexual,
care se manifestă prin „penetrare sexuală” a cavităților naturale ale altei persoane,
definite cu termenul generic de Viol, și alte acte (acțiuni de natură sexuală)

15
Brînza Sergiu. Drept penal. V-II. Cartier juridic, p. 171-172
prejudiciabile, care implică organele genitale sau alte părți ale corpului pentru
satisfacerea necesității sexuale, cunoscute sub noțiunea de Violență sexuală. În
legea penală națională aceste fapte prejudiciabile (acte (contacte) prejudiciabile de
natură sexuală) pot fi încadrate în termenul generic Acțiuni violente cu caracter
sexual.16
În opinia noastră, considerăm că mai corect ar fi ca elementul material al
infracţiunii de viol să fie întitulat „actul sexual de orice natură”. Această soluție la
incriminarea violului a fost adoptată de majoritatea codurilor penale moderne europene. De
asemenea, în susţinerea opiniei noastre am dori să aducem următoarele argumente:
această delimitare între raportul sexual și alte acte sexual este justificată doar din
punct de vedere medical, dar nu cred că această soluție este justificată și din punct
de vedere al tehnicii legislative. Adesea apropiate prin conținut și exerciate în
același timp, atît actele sexual normale, cît și actele sexual anormale sunt cuprinse
de o rezoluție infracțională unică a făptuitorului, și se percep de către acesta ca o
singură infracțiune ceea ce este și logic. Această delimitare artificială a unei
infracțini unice nu reprezintă cea mai bună soluție de tehnică legislativă.
În urma analizei făcute a naturii și esenței juridice a noțiunii de viață
sexuală, precum și a normelor morale existente în societate, putem concluziona, că
în present nu se face o delimitare atît de rigidă între acte sexual firești și acte
sexual nefirești. În consecință, reieșind din standartele soaciale acceptate în
colectivitate, la momentul actual al evoluției umane, nu mai este necesară
delimitarea pe plan normativ a raportului sexual de actele de homosexualitate sau
de alte acte sexual, delimitare specifică societății socialiste, în care unica formă de
satisfacere a necesităților sexualeera recunoscut raportul sexual normal destinat
procreație.
De asemenea, trebuie de luat în considerație că circumstanțele agravante
caracteristice art. 171 CP și art. 172 CP sunt asemănătoare. Astfel, atît la alin. (2)
art. 171 Cod penal al RM cît și la alin. (2) art. 172 Cod penal al RM sunt prezente
următoarele circumstanțe agravante:
a) săvîrşite de o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1);
b)săvîrşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
d) săvîrşite asupra unui membru de familie;
e) săvîrşite de două sau mai multe persoane;
f) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
g) săvîrşite cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice.
Respectiv la alin. (3) al ambelor articole sunt prezente următoarele
circumstanțe agravante:
a) au fost săvîrşite asupra unei persoane despre care se ştia cu
certitudine că nu a atins vîrsta de 14 ani;
a1) au fost săvîrşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea,
protecţia, educarea sau în tratamentul făptuitorului;

16
RAPORT DE COMPATIBILITATE 2018 Normele penale naționale referitoare la infracțiunile privind viața sexuală cu
standardele internaționale în domeniu p. 48-49
 b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;
e) au provocat alte urmări grave.17
În urma prezentării tuturor argumentelor, s-ar impune includerea în cadrul
textului art. 171 CP a acțiunilor incriminate în art. 172 CP și eliminarea celui din
urmă din cadrul Codului penal aceasta fiind evident o normă în plus.18

Bibliografie:
 Codul Penal al Republicii Moldova din 18.04.2002
 HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA Despre practica judiciară în cauzele din categoria
infracţiunilor privind viaţa sexuală nr.17 din 07.11.2005
 RAPORT DE COMPATIBILITATE 2018 Normele penale naționale
referitoare la infracțiunile privind viața sexuală cu standardele internaționale
în domeniu
 Brînza Sergiu. Drept penal. V-II. Cartier juridic
 Cuşnir V., Paladii A., Cernomoreţ S. Infracţiunea de viol (aspecte juridico-
penale) studiumonografic, Chişinău; Totex-Lux, 2006
 https://www.scribd.com/doc/123362426/Infractiunea-de-Viol
 http://lastrada.md/pic/uploaded/Raport%20de%20compatibilitate%20norme
%20penale%20VS.pdf
 https://www.academia.edu/28459238/Infrac%C8%9Biunea_de_viol
 https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/violul-abordare-juridica/
 https://www.scribd.com/doc/208115073/31682232-Violul-studiu-de-drept-
penal-%C5%9Fi-investigarea-judiciar%C4%83-a-infrac%C5%A3iunii-2
 https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Violul%20181_183.pdf
 http://drept.usm.md/public/files/Dreptpenalspecialf2f52.pdf

17
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
18
Cuşnir V., Paladii A., Cernomoreţ S. Infracţiunea de viol (aspecte juridico-penale) studiumonografic, Chişinău; Totex-Lux,
2006, 102 p