Secţiunea I.

Noţiunea, caracterizarea generală şi tipurile infracţiunilor

privind viaţa sexuală

Infracţiunile privind viaţa sexuală reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în

Capitolul IV din Partea Specială a Codului penal al Republicii Moldova, fiind
fapte socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care vatămă - în mod exclusiv
sau în principal - relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei.
Rezultă că obiectul juridic generic al infracţiunilor din grupul menţionat îl
constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei.
Viaţa sexuală a persoanei este o valoare socială importantă, care se identifică cu
atributul vital al conservării individului şi a speciei, cu însăşi raţiunea de a fi a
persoanei. Viaţa sexuală a persoanei a apărut odată cu persoana, ca individ social.
Caracterul şi formele ei s-au schimbat pe măsură ce s-a reformat structura socială.
Cultura modernă exercită influenţă asupra persoanei, determinând-o să-şi
perfecţioneze viaţa sexuală. Dragostea unei persoane culte a încetat a mai fi doar
un instinct al înmulţirii, transformându-se într-un factor esenţial al evoluţiei ei
spirituale.
Relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală intră în alcătuirea relaţiilor sociale
conjugale, dar ele au existat şi până la apariţia căsătoriei, ca instituţie socială; ele
există alături de căsătorie şi în afara acesteia. însăşi raţiunea desfăşurării relaţiilor
sociale conjugale constă în satisfacerea necesităţii sexuale, în dorinţa de a lăsa
urmaşi. La baza acestor relaţii se găseşte activitatea sexuală a persoanei, având o
origine firească. Dar, realizarea acestei necesităţi are şi un caracter social, deoarece
familia este elementul de bază al societăţii, factorul principal sociocoagulant. De
aceea, infracţiunile privind viaţa sexuală, având o profundă semnificaţie
antisocială, generează repercusiuni deosebit de dăunătoare pe plan social,
periclitând desfăşurarea normală a vieţii sexuale a persoanelor. De vreme ce
respectarea atributelor inalienabile ale persoanei în sfera relaţiilor sociale cu privire
la viaţa sexuală constituie una din bazele existenţei societăţii, vătămarea acestor
relaţii creează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru deosebit de
primejdios pentru însăşi existenţa societăţii. De aceea, reacţia penală împotriva
numitelor infracţiuni constituie o necesitate imperioasă.
Fiecare din infracţiunile privind viaţa sexuală are şi un obiect juridic special,
care este constituit din relaţiile sociale privitoare la anumite valori sociale specifice
ce derivă din viaţa sexuală a persoanei. Aceste valori sociale specifice sunt:
libertatea sexuală şi inviolabilitatea sexuală.
În cauza K.A. şi A.D. contra Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
stabilit: „Dacă orice persoană poate să revendice dreptul la orice practici sexuale
doreşte, o limită este cea a victimei acestor practici sexuale”. 1 Astfel, libertatea
sexuală înseamnă libertatea persoanei împotriva agresiunilor şi abuzurilor sexuale
cu caracter infracţional, condiţionată de autodeterminarea persoanei în planul
deciderii de sine stătătoare cu cine şi în ce formă să-şi satisfacă necesitatea sexuală.
In alţi termeni, se are în vedere libertatea persoanei de a-şi desfăşura viaţa sexuală
conform opţiunii sale, numai în mod liber consimţit şi fără vreo constrângere
explicită sau implicită din partea altor persoane.
Dacă libertatea sexuală presupune exteriorizarea prealabilă a dorinţei persoanei
de a-şi satisface necesitatea sexuală, atunci inviolabilitatea sexuală presupune lipsa
(de exemplu, în cazul persoanei care este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa)
1C.Enăchescu. Tratat de psihosexologie. Iaşi: Polirom, 2003, p.75.
sau irelevanţa (de exemplu, în cazul persoanei lipsite de discernământ din cauza
stării sănătăţii) unei asemenea dorinţe. Ca o componentă a categoriei de
inviolabilitate sexuală a persoanei apare noţiunea de inviolabilitate sexuală a
minorului. Acesta, datorită vârstei sale, nu este capabil să aprecieze independent
semnificaţia etico-socială a propriei decizii, fapt care poate fi exploatat de
infractori. De aceea, legea penală îi apără inviolabilitatea sexuală, indiferent de
manifestarea voinţei lui. Inviolabilitatea sexuală a minorului constituie o condiţie
importantă a dezvoltării sexuale normale a acestuia. în opinia lui C.Enăchescu,
experienţele psihotrauma- tizante din perioada formării personalităţii, cum sunt
violul, raporturile sexuale între rude, în grup etc., au un caracter de brutalitate şi
generează sentimente de „vinovăţie sexuală”, cu consecinţe grave asupra
personalităţii individului şi a comportamentului sexual al acestuia.1 Tocmai de
aceea, legea penală apără inviolabilitatea sexuală a minorului chiar şi atunci când,
în unele situaţii, se atestă manifestarea voinţei lui.
Pe lângă relaţiile sociale cu privire la valorile sociale sus-numite, infracţiunile
prevăzute în Capitolul IV din Partea Specială a Codului penal aduc sau pot aduce
atingere în plan secundar relaţiilor sociale cu privire la onoarea (cinstea) şi
demnitatea, libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanei.
în astfel de ipoteze, ele vor constitui obiectul juridic secundar al infracţiunii.
De regulă, infracţiunile privind viaţa sexuală au sau pot avea un obiect material
care constă în corpul persoanei. Ca excepţie, infracţiunea prevăzută la art.1751 CP
RM nu are obiect material, deoarece nu presupune o influenţare nemijlocită
infracţională asupra corpului victimei.
Infracţiunile privind viaţa sexuală sunt infracţiuni contra persoanei. De aceea, la
momentul săvârşirii acestor infracţiuni, victima trebuie să fie în viaţă. în cazul în
care persoana decedase înainte de comiterea faptei (iar făptuitorul este conştient de
aceasta), respectiva faptă va putea fi calificată în conformitate cu art.222
„Profanarea mormintelor”, presupunând modalitatea de profanare a unui cadavru.
Victimă a infracţiunilor privind viaţa sexuală poate fi orice persoană fizică,
dacă legea nu prevede altfel. Totodată, la calificarea unor infracţiuni privind viaţa
sexuală trebuie să se ia în considerare dacă făptuitorul sau victima sunt de acelaşi
sex ori au apartenenţă sexuală diferită. De exemplu, în cazul infracţiunii de viol
(art. 171 CP RM), victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală decât autorul
infracţiunii. în cazul violului săvârşit de două sau mai multe persoane, victima
trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală decât persoana care realizează raportul
sexual. în raport cu persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică,
apartenenţa sexuală poate fi aceeaşi.
În cazul infracţiunii prevăzute la art. 172 CP RM, presupunând realizarea
actului de homosexualitate, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu
autorul infracţiunii. în cazul în care o astfel de faptă este săvârşită de două sau mai
multe persoane, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă sexuală cu persoana
care realizează actul de homosexualitate. în raport cu persoana care realizează
constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi diferită.
în cazul infracţiunii prevăzute la art. 172 CP RM, presupunând satisfacerea
poftei sexuale în forme perverse, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală
faţă de autorul infracţiunii. în cazul în care o astfel de faptă este săvârşită de două
sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală faţă de
persoana care îşi satisface pofta sexuală în forme perverse. în raport cu persoana
care realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi
aceeaşi.
Nu este exclus ca făptuitorul sau victima unei infracţiuni privind viaţa sexuală
să fie purtătorul unei intersexualităţi. Astfel, de exemplu, hermafroditismul
(androginia; bisexualitatea) reprezintă coexistenţa simultană a unor elemente
anatomice masculine şi feminine. în dependenţă de elementele care predomină -
feminine sau masculine, actul sexual va fi considerat sau nu raport sexual. în
rezultat, fapta se va califica potrivit art. 171 CP RM sau potrivit art. 172 CP RM.
Este posibil ca făptuitorul să aibă o reprezentare greşită în privinţa predominării
elementelor anatomice masculine sau feminine la victimă. în asemenea cazuri,
respectiva eroare de fapt trebuie să aibă ca effect calificarea faptei ca tentativă de
viol (de exemplu, când făptuitorul consideră eronat că s-T* raport sexual) sau ca
tentativă la infracţiunea prevăzută la art. 172 CP RM (de exemplu, când torul
consideră eronat că săvârşeşte un act de homosexualitate).
Restricţionarea cercului de victime pentru unele infracţiuni sau modalităţi de
infracţiun: de regulă, după criteriul de vârstă: minor (lit.b) alin.(2) art. 171, lit.b)
alin.(2) art. 172 CP RM): f: gravidă (lit.b1) alin.(2) art. 171, lit.b1) alin.(2) art.172
CP RM); membru de familie (lit.b') alin. f2| art. 171, lit.b2) alin.(2) art.172 CP
RM); persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani (art. 174 şi 1~5 CP RM);
persoană care nu a atins vârsta de 14 ani (lit.b) alin.(3) art. 171, lit.a) alin.(3)
art.172 CP RM): persoană care nu a atins vârsta de 18 ani (art.1751 CP RM);
persoană care se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului (lit.a) alin.(3) art. 171, lit.a1) alin.(3) art.172 CP RM).
în planul laturii obiective, infracţiunile privind viaţa sexuală se comit numai
prin acţiuni. Aceste acţiuni presupun un raport sexual sau un alt act sexual, sau un
alt contact sexual, ori o activitate complementară contactului sexual. Alături de
aceste acţiuni care au un caracter principal pot subzista acţiuni adiacente, constând
în constrângere explicită sau implicită, folosită ca procedeu de atingere adusă
obiectului juridic secundar al infracţiunilor analizate.
Toate faptele infracţionale prevăzute la art. 171-175 CP RM sunt infracţiuni
formale. Numai în cazurile indicate la lit.e) alin.(2) şi lit.c)-f) alin.(3) art. 171 şi la
lit.d) alin.(2) şi lit.b)-e) alin.(3) art.172 CP RM se poate vorbi că infracţiunile pot
adopta forma unei infracţiuni materiale.
Sub aspectul semnelor secundare ale laturii obiective, acestea sunt în general
irelevante pentru calificarea infracţiunilor privind viaţa sexuală. Totuşi, pentru
infracţiunile specificate la lit.f) alin.(2) art. 171 şi lit.g) alin.(2) art.172 CP RM este
obligatorie metoda de săvârşire a infracţiunii: cruzimea deosebită1.
Sub aspectul laturii subiective, este necesar a menţiona că toate infracţiunile
privind viaţa sexuală se săvârşesc numai cu intenţie. în ipotezele consemnate la
lit.c)-e) alin.(3) art. 171 şi la lit.c)-e) alin.(3) art.172 CP RM, făptuitorul manifestă
imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile.
În majoritatea cazurilor, latura subiectivă a infracţiunilor examinate nu include
vreun motiv sau scop special. în asemenea cazuri, aceste semne secundare ale
laturii subiective trebuie luate în considerare la individualizarea pedepsei. în alte
cazuri, motivul sau scopul infracţiunii are un caracter special, îndeplinind rolul de
constituire a infracţiunii sau având efectul de agravare a răspunderii penale:
motivele sadice (lit.f) alin.(2) art. 171, lit.g) alin.(2) art.172); scopul de a determina
o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite (art.
173 CP RM); scopul săvârşirii împotriva victimei a oricărei infracţiuni cu caracter
sexual (art.1751 CP RM).
 În cele mai frecvente cazuri, infracţiunile prevăzute în Capitolul IV din Partea
Specială a Codului penal pot fi săvârşite de orice subiect, care îndeplineşte
condiţiile generale: persoană fizică responsabilă care la momentul comiterii
infracţiunii a atins vârsta de 14 ani (art. 171, 172, 175 CP RM) sau de 16 ani (în
celelalte cazuri).
Totuşi, este important să se ţină seama de faptul că subiectul unor infracţiuni
din acest grup trebuie să aibă, obligatoriu sau alternativ, aceeaşi sau altă
apartenenţă sexuală decât victima (de exemplu, în cazul violului, atunci când
realizează raportul sexual, trebuie să aibă o apartenenţă sexuală diferită de cea a
victimei). De asemenea, în unele cazuri, calitatea specială a subiectului infracţiunii
este condiţionată de raportul specific cu victima infracţiunii (de exemplu, atunci
când subiectul este membru al familiei victimei sau când o are pe victimă în grija
sa, sub ocrotirea ori protecţia sa, la educarea sa ori tratamentul său).
Ţinând seama de interconexiunile mai strânse care există între obiectele juridice
speciale ale unor sau altor infracţiuni prevăzute în Capitolul IV din Partea Specială
a Codului penal, precum şi de caracteristicile de vârstă ale victimelor acestor
infracţiuni, putem distinge următoarele trei tipuri ale infracţiunilor privind viaţa
sexuală:
1) infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi libertăţii sexuale a persoanei (art.
171, 172 şi 173 CP RM);
2) infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale a minorilor (art. 174, 175 şi 1751
CP RM).