Tema 3 Infractiuni Contra Vietii Si Sanatatii Persoanei

TEMA: INFRACŢIUNI CONTRA
VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI

Radion COJOCARU,
conf. univ., dr.
Ion ROTARU,
lector asistent, doctorand
Subiecte:
1. Caracterizarea de ansamblu şi tipologia infracţiunilor contra
vieţii şi sănătăţii persoanei.
2. Omorul intenţionat (art.145 C.pen.).
3. Omorul săvârşit în stare de afect (art.146 C.pen.).
4. Pruncuciderea (art.147 C.pen.).
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
6. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (art. 151 C.pen).
7. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (art.152 C.pen.).
8. Provocarea ilegală a avortului (art. 159 C.pen.)
9. Neacordarea de ajutor (art. 162 C.pen.).
10. Lăsarea în primejdie (art. 163 C.pen.).
Caracterizarea de ansamblu şi tipologia infracţiunilor contra vieţii şi
sănătăţii persoanei
Obiectul juridic generic al infracţiunilor examinate îl formează relaţiile sociale ce sunt
condiţionate de protejarea vieţii şi sănătăţii persoanei.
Obiectul juridic special se stabileşte în funcţie de infracţiunea săvârşită şi îl constituie,
după caz:
1. relaţiile sociale privitoare la protejarea vieţii persoanei (infracţiunile prevăzute la art.
145-150 C.pen.);
2. relaţiile sociale privitoare la protejarea sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei
(art. 151, 152, 156, 157 C.pen.);
3. relaţiile sociale privitoare viaţă şi protejarea sănătăţii şi integrităţii corporale a
persoanei (art. 155, 158-163 C.pen.).
În funcţie de conţinutul obiectului juridic special, infracţiunile incriminate în Capitolul
II din Partea specială a C.pen. pot fi clasificate în:
1. Infracţiuni contra vieţii persoanei (art.145-150 C.pen.);
2. Infracţiuni contra sănătăţii persoanei (art.151, 152, 156 şi 157 C.pen.);
3. Infracţiuni care pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei (art.155, 158-162 C.pen.).
Obiectul material al infracţiunii îl formează corpul fizic al persoanei, privit ca o
totalitate de funcţii şi procese organice care-l menţin în viaţă.
Latura obiectivă a infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei poate fi realizată
prin forma acţiunii sau inacţiunii.
Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei pot fi clasificate în trei categorii:
a. Infracţiuni ce pot fi comise atât sub forma acţiunii, cît şi a inacţiunii (art.145-152,
156,157 C.pen.).
b. Infracţiuni care pot fi săvârşite doar sub forma acţiunii (art.155, 157-161 C.pen.).
c. Infracţiuni ce pot fi comise doar sub forma inacţiunii (art.162, 163 C.pen.).
Sub aspectul structurii laturii obiective infracţiunile din Capitolul II al PS a C.pen. pot
avea:
- componenţe materiale. În acest caz infracţiunile se consumă din momentul survenirii
urmării prejudiciabile. Sunt descrise ca componenţe materiale faptele incriminate la
art.145-149, 151, 152, 159, 160. De exemplu, omorul intenţionat se consideră consumat
din momentul survenirii urmării prejudiciabile sub forma decesului biologic al
victimei;
-componenţe formale. În acest caz infracţiunile se consideră consumate din momentul
comiterii acţiunii sau inacţiunii prejudiciabile, indiferent de survenirea urmărilor
prejudiciabile. Au componenţe formale infracţiunile prevăzute de art.155, 158, 161-163
C.pen.
Legătura de cauzalitate este obligatorie doar pentru infracţiunile care au o componenţă
materială. Semnele facultative ale laturii obiective, adică condiţiile de loc, timp,
metodă, împrejurări, mijloace nu sunt obligatorii pentru toate infracţiunile, ci doar
pentru unele dintre acestea, atunci când sunt prevăzute în textul de lege. De exemplu,
pruncuciderea (art.147 C.pen.) poate fi comisă fie în timpul naşterii, fie imediat după
naştere.
Latura subiectivă a infracţiunilor din Capitolul II a PS a C.pen. se poate exprima
prin intenţie sau imprudenţă.
Cu intenţie pot fi comise infracţiunile descrise la art.145-148, 150, 151-156, 158-162
C.pen. Din imprudenţă pot fi săvârşite faptele prevăzute la art.149 şi 157 C.pen.
Imprudenţa caracterizează şi unele forme agravate ale infracţiunilor, precum ar fi
neacordarea de ajutor unui bolnav care a provocat vătămarea integrităţii corporale sau
decesul victimei (art.162 lit.a) şi b) C.pen.).
Motivul, scopul şi stările emoţionale devin obligatorii numai atunci când sunt prevăzute
în textul incriminatorii. De exemplu, starea de afect este o stare emoţională obligatorie
pentru componenţa omorul comis în stare de afect prevăzută la art.146 C.pen.
Subiect al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei poate fi persoana fizică
responsabilă cu vârsta de 16 ani. De la vârsta de 14 ani persoana poate fi trasă la
răspunderea penală pentru infracţiunile prevăzute la art. art.145, 147, 151, 152 alin.(2)
C.pen.
La unele infracţiuni subiectul este special (de exemplu, pentru pruncucidere la
răspunderea penală poate fi trasă doar mama copilului nou-născut).
Subiectul infracţiunii descrise la art.158/1 C.pen. (traficul de organe, ţesuturi sau celule
umane) poate şi o persoană juridică.
Omor intenţionat
Articolul 145. Omorul intenţionat
(1) Omorul unei persoane
(2) Omorul săvîrşit:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă
cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui
factor;
e1) asupra unui membru de familie;
f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic
g) asupra a două sau mai multor persoane;
h) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor apropiate ale
acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii publice sau
militar a obligaţiilor de serviciu;
i) de două sau mai multe persoane;
j) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
k) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvîrşirea ei;
l) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
m) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
n) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
o) de către o persoană care anterior a săvîrşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1);
p) la comandă
Omorul intenţionat
Norma incriminatoare de la art. 145 C.pen. nu prevede noţiunea de omor. O asemnea
noţiune, însă este prevăzută în Hotărârea Plenului CSJ Cu privire la practica judiciară
în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârșite prin omor (art.145-148 CP al
RM) nr. 11 din 24.12.2012, omorul intenţionat (sau pur şi simplu omorul) este
definit ca fiind lipsirea ilegală şi intenţionată de viaţă a unei alte persoane.
Această definiţie a noţiunii de omor este aplicabilă tuturor infracţiunilor săvârșite prin
omor, prevăzute la art.145-148 C.pen. Din noţiunea sus-menţionată reiese că omorul
se caracterizează prin două trăsături definitorii:
- privarea de viaţă este ilegală. Nu va fi ilegală uciderea inamicului pe timp de
război, uciderea agresorului în condiţiile legitimei apărări etc.
- privarea de viaţă este intenţionată.
În baza criteriului gravităţii, faptele de omor incriminate în C.pen. al R. Moldova pot
fi identificate după cum urmează:
1. Omor intenţionat simplu, adică omorul săvârşit fără circumstanţe agravante sau
atenuante calificative (art.145 alin.(1) C.pen.);
2. Omor intenţionat comis în circumstanţe agravante (art. 145 alin.(2) C.pen.);
3. Omor săvârşit în circumstanţe atenuate [omorul în stare de afect – art.146 C.pen.,
pruncuciderea – art.147 C.pen., eutanasia art.148 C.pen.].
Omorul intenţionat
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea
dreptului la viaţă al persoanei.
Viaţa dobândeşte protecţie juridico-penală din momentul naşterii persoanei. Până la
naştere embrionul sau fătul este o parte componentă a organismului femeii. Distrugerea
fătului în uterul mamei se consideră a fi o infracțiune contra sănătăţii femeii şi se
califică fie ca vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.
151 C.pen.), fie ca provocare ilegală a avortului (art. 159 C.pen.).
Momentul de încetare a vieţii corespunde cu momentul la care survine decesul biologic
al persoanei (moartea cerebrală).
Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul fizic al persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează atât sub forma acţiunii, cât şi a inacţiunii.
Cel mai des omorul se comite sub forma acţiunii (împuşcare, lovire, aruncare de la
înălţime, înjunghiere, înecare, sufocare etc.).
Acţiunea poate fi directă sau indirectă. Acţiunea de omor este directă atunci când
făptuitorul la comiterea omorului îşi utilizează propria energie. Acţiunea este indirectă
atunci când făptuitorul pentru comiterea faptei foloseşte anumite energii străine (de
exemplu, utilizarea unui animal dresat, utilizarea unei persoane iresponsabile, utilizarea
propriei energii a victimei infracţiunii etc.).
Omorul este săvârşit prin inacţiune atunci când făptuitorul are obligaţia legală,
profesională sau naturală de a interveni pentru a salva viaţa victimei de la un anumit
pericol, însă nu intervine, urmărind intenţionând să provoace decesul acesteia. De
exemplu, nealăptarea copilului, neacordarea de îngrijiri medicale pacientului,
nedecuparea de către medic a unui aparat de la corpul pacientului etc.).
Omorul intenţionat
Studiu de caz:
În urma unei cerţi, care a avut loc între G.I. şi concubina sa E.J., generată de relaţiile
personale, primul a lovit-o timp de 20 de minute cu un cablu electric pe ultima,
constrângând-o să se arunce peste geamul unui apartament aflat la etajul 4.
Leziunile produse prin lovire, completate de politraumatismul produs prin cădere, au
dus la decesul victimei.
Soluţii de practică judiciară: Prima instanţă şi cea de apel a calificat fapta sus-
menţionată ca determinare la sinucidere. Instanţa superioară a calificat fapta ca omor
săvârşit printr-o deosebită cruzime.
Comentariu: Considerăm ca fiind corectă soluţia promovată de instanţa superioară,
întrucât în speță făptuitorul a folosit energia victimei pentru comiterea omorului,
impunând-o prin constrângere fizică şi psihică să sară de la etaj. Prin urmare, fapta
urmează a fi calificată în baza art. 145 alin. (2) lit. j) şi e 1) C.pen.
Omorul intenţionat
Urmarea prejudiciabilă este un semn obligatoriu al laturii obiective şi constă
în survenirea decesului biologic al victimei. Fapta de omor nu se va consuma
dacă persoana se află în stare de moarte clinică, deoarece cel care se află în
moarte clinică poate fi reanimat la viaţă.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii este obligatorie stabilirea
legăturii de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea de omor şi urmarea
prejudiciabilă survenită.
Infracţiunea de omor are o componenţă materială şi se consumă din momentul
survenirii urmării prejudiciabile menţionate.
Dacă moartea victimei nu survine din motive care nu depind de voinţa
făptuitorului, fapta va fi calificată ca tentativă de omor.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă sau indirectă.
Va exista intenţie directă atunci când persoana îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al faptei pe care-l reprezintă pentru viaţa victimei, prevede
posibilitatea survenirii decesului şi doreşte acest lucru.
Va exista intenţie indirectă atunci când persoana îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al faptei pe care-l reprezintă pentru viaţa victimei, prevede
posibilitatea survenirii decesului şi admite în mod conştient survenirea
acestuia.
Este obligatoriu de a determina în fiecare caz în parte forma de intenţie prin
care este comisă fapta.
Omorul intenţionat
Tentativa de omor este posibilă doar atunci când se acţionează prin intenţie directă.
Atunci când se acţionează cu intenţie indirectă calificarea faptei se va face în corespundere cu
articolul care prevede urmarea prejudiciabilă efectiv survenită. De exemplu, dacă în rezultatul
acţionării cu intenţie directă nu survine decesul victimei, ci vătămarea gravă a integrităţii
corporale fapta va fi calificată în baza art.151 C.pen.
Motivul şi scopul de comiterii a faptei nu influenţează existenţa omorului intenţionat simplu, însă
de acestea se va ţine cont la individualizarea pedepsei penale.
Motivul şi scopul însă pot condiţiona unele circumstanţe agravante prevăzute la art.145 alin.(2)
C.pen.
Studiu de caz:
M.A. a aflat că fiul său minor B.A a fost agresat un grup de persoane. Din această cauză M.A. i -a
găsit pe presupuşii agresori şi fiind înarmat cu un cuţit, fără a preciza agresorul, din motive de
răzbunare i-a aplicat lui S.A. o lovitură penetrantă în regiunea lombară, cauzându-i leziuni
corporale grave periculoase pentru viaţă. După ce a fost înjunghiat, S.A. a fugit de la locul de
comitere a faptei, iar M.A. nu a mai întreprins acţiuni pentru a-şi continua activitatea
infracţională.
Soluţii de practică judiciară:
Instanţa de fond a încadrat acţiunile inculpatului în baza art.151 alin. (1) C.pen. ca vătămare
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Ulterior, instanţele de apel şi de recurs au
reîncadrat fapta săvârşită de M.A. în baza art. 27, 145 alin. (1) C.pen. ca tentativă la omor
intenţionat. CSJ a R.Moldova s-a pronunţat asupra incorectitudinii încadrării acţiunilor lui M.A. în
baza art.27, 145 alin.(1) C.pen., apreciind că calificarea este una incorectă deoarece tentativă de
omor este posibilă numai atunci când făptuitorul acţionează cu intenţie directă.
Comentarii: Soluţia pronunţată de către Curtea Supremă de Justiţie a R.Moldova este una corectă,
deoarece nici teoria dreptului penal şi nici practica judiciară nu recunosc posibilitatea existenţei
tentativei de infracţiune la fapta de omor comisă cu intenţie indirectă.
Subiectul infracţiunii de omor intenţionat poate fi persoana fizică, responsabilă care la momentul
comiterii faptei a atins vârsta de 14 ani.
Omorul intenţionat
La art.145 alin.(2) C.pen. este agravată răspunderea penală pentru următoarele circumstanţe
agravante ale omorului intenţionat:
a) Omorul săvârşit cu premeditare. Pentru existenţa agravantei se v-or constata două elemente:
- elementul subiectiv, care presupune scurgerea unui interval de timp de la momentul luării
deciziei de omor până la momentul comiterii acestuia. Este necesar ca în interiorul acestui interval
de timp făptuitorul să reflecteze asupra modului, locului, instrumentelor etc. de săvârşire a faptei;
- elementul obiectiv, care presupune săvârşirea în cadrul acestui interval de timp a unor acte
preparatorii, de pregătire a faptei (de exemplu, procurarea metodelor şi a instrumentelor de
comitere a faptei, amenajarea locului, alegerea complicelor etc.).
Studiu de caz:
Numitul M.V., anterior condamnat pentru omor săvârşit cu circumstanţe agravante, pe fundalul
unor relaţii conflictuale în care se afla cu B.N., urmărind scopul al priva de viaţă pe ultimul, a
efectuat o împuşcătură în direcţia acestuia din arma de vânătoare IJ-17, cauzându-i vătămări
corporale grave periculoase pentru viaţă, ce au adus la decesul acestuia. Pe parcursul
instrumentării cauzei penale intentate în speţă s-a constatat că M.V. şi-a pregătit arma din timp, a
încărcat-o şi s-a deplasat la locul de comitere a infracţiunii, după ce a parcurs o distanţă
considerabilă. Ajuns într-un loc anume, ales din timp, M.V. s-a ferit într-un ascunziş, de unde l-a
strigat pe B.N. în timp ce acesta se deplasa pe un drum de ţară şi la momentul apariţiei în vizorul
lui a ţintind şi a efectuat împuşcătura fatală.
Comentariu:
Existenţa elementului subiectiv al premeditării rezultă cu certitudine din faptul că B.N. din timp a
ales mijlocul de comitere a faptei, locul de realizare a intenţiei criminale şi modul de transpunerea
în viaţă a acesteia. Elementul obiectiv al premeditării reiese din faptul că autorul infracţiunii a ales
din timp instrumentul, metoda şi locul de comitere a faptei, a studiat itinerarul ce urma să fie
parcurs de către victimă etc.
Omorul intenţionat
b) Omorul din interes material este omorul săvârşit pentru obţinerea unui bun, a dreptului
asupra unui bun sau a oricărui alt avantaj material, precum şi omorul săvârşit de către făptuitor
pentru a se elibera de suportarea anumitor cheltuieli materiale.
Din punct de vedere faptic acest tip de omor se poate exprima prin următoarele modalităţi: omorul
săvârşit în vederea obţinerii banilor sau a altor a bunuri; pentru obţinerea unor drepturi
patrimoniale, inclusiv unei moştenirii; pentru încheierea unei tranzacţii profitabile; omorul
săvârşit în vederea primirii sumei asigurate; omorul săvârşit în scopul neachitării datoriei sau în
scopul amânării achitării datoriei etc.
Este obligatoriu ca interesul material să apară la persoană până la momentul de comitere a faptei.
Dacă interesul apare după ce persoana a fost omorâtă se va reţine, eventual un concurs de
infracţiuni. De exemplu, cel ce sustrage un bun de la o persoană pe care a omorât-o în baza unui
interese material care a apărut ulterior comiterii faptei va fi supus răspunderii penale pentru un
concurs de infracţiuni: art. 145 alin. (1) şi art. 186 C.pen.
Pentru existenţa faptei nu este obligatoriu ca făptuitorul să realizeze efectiv interesul material. De
acest lucru se va ţine cont la individualizarea pedepsei penale.
Omorul însoţit de atac tâlhăresc sau prin şantaj va fi calificat în concurs cu art.188 sau eventual în
concurs cu art. 189 C.pen.
Studiu de caz:
F. M. a pierdut 10 000 de lei de la B. L. într-un joc de noroc. Neavând banii necesari pentru a-şi
achita datoria, primul a cerut un termen de amânare, însă ultimul a refuzat, cerând achitarea
urgentă a acesteia. Drept urmare, pentru a se debarasa de achitarea datoriei, într -o seară, F.M. a
pătruns în apartamentul cetăţeanului B.L., pe care l-a omorât.
Comentariu:
În speţă se va reţine omor săvârşit din interese material, întrucât victima a fost omorâtă de către
făptuitor pentru a se elibera de suportarea anumitor cheltuieli materiale.
Omorul intenţionat
d) Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a
obligaţiilor de serviciu sau obşteşti.
Potrivit HP Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la
infracţiunile săvîrşite prin omor (art.145-148 CP al RM) a CSJ din
24.12.2012 prin îndeplinirea obligaţiilor de serviciu se înţelege executarea
atribuţiilor de serviciu care decurg din contractul individual de muncă,
încheiat cu o întreprindere, instituţie sau organizaţie, înregistrată în modul
stabilit, indiferent de tipul de proprietate sau de forma juridică de organizare
a acesteia.
În acord cu aceiaşi HP, prin îndeplinirea obligaţiilor obşteşti se are în
vedere înfăptuirea de către cetăţeni a unor îndatoriri publice cu care aceştia
au fost însărcinaţi sau săvârşirea altor acţiuni în interesul societăţii sau al
unor persoane aparte.
Pentru existenţa agravatei este obligatoriu existenţa unei legături cauzale
dintre activitatea de serviciu sau obştească a victimei şi fapte de omor. Va
exista o asemenea legătură când omorul este săvârşi, fie cu scopul de a
împiedica activitatea de serviciu a victimei, fie din motive de răzbunare
pentru o asemenea activitate.
Mai este obligatoriu ca acţiunile victimei legate de îndeplinirea obligaţiilor
de serviciu sau obşteşti să aibă un caracter legal. Nu va exista agravanta
atunci când persoana î-şi depăşeşte competenţa legală (de exemplu, aplică
ilegal forţa fizică, încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale etc.).
Omorul intenţionat
e) Omorul săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd
de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor.
Este agravată răspunderea penală pentru uciderea a trei categorii de victime aflate într -o stare
sporită de vulnerabilitate: minor, femeie gravidă şi persoană aflată în stare de neputinţă.
Prin minor se are în vedere persoana care nu a atins vârsta de 18 ani. Este obligatoriu ca făptuitorul
să acţioneze cu bună-ştiinţă, adică să cunoască cu certitudine că victima este o persoană minoră.
În cazul victimei femeie gravidă, termenul sarcinii nu are importanţă pentru calificare acesta
putând fi unul incipient sau mai avansat.
Este important ca făptuitorul să acţioneze cu bună-ştiinţă, adică să cunoască cu certitudine că
victima este o femeie însărcinată.
Prin stare de neputinţă trebuie să înţelegem incapacitatea victimei de a se apăra din cauza
nefuncţionării totale sau parţiale a conştiinţei ori a stării sale fizice sau psihice precare.
Sunt necesare trei condiţii:
•Victima să fie în stare de neputinţă. Aceasta se paote datora factorilor prevăzuţi de lege (vîrstei
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic) sau altor factori (stării de ebrietate, stării de leşin,
somn etc.).
•Starea de neputinţă să fie evidentă sau cunoscută;
•Făptuitorul trebuie să profite de această stare.
Omorul intenţionat
Studiu de caz: N.B. concubina cu numita V.M., care avea doi copii dintr-o căsătorie anterioară, E.N. în
vârstă de 5 ani şi E.C. în vârstă de 1 an şi o lună. În una din zile V.M. a plecat în vizită la nişte rude,
lăsându-şi copii în grila lui N.B. Peste două zile, ultimul s-a arătat a fi iritat pe comportamentul
concubinei ce nu şi-a ţinut promisiunea de a se întoarce la timp, după cum îi promisese. În dimineaţa
celei de a treia zi micuţa E.C. a început să plângă chemându-şi mama. N.B. a încercat s-o liniştească, însă
copilul continua să plângă. Enervându-se acesta a apucat-o de gât, cerându-i să tacă. E.C. continua să
plângă şi el a izbit-o de câteva ori patul de lemn pe care fetiţa era culcată, lovindu-se cu capul de
marginea de lemn a patului. După cea de a treia izbitură făptuitorul a auzit un zgomot de lovitură în lemn
şi E.C. a încetat să plângă. În urma acţiunilor violente săvârşite de N.B., minorei E.C. i-au fost cauzate
vătămări corporale grave periculoase pentru viaţă datorită cărora aceasta a decedat pe loc.
Soluţii de practică judiciară: Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond N.B. a fost condamnat în baza
149 C.pen. (lipsire de viaţă din imprudenţă). Sentinţa a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat din
motivul reîncadrării ilegale a acţiunilor inculpatului N.B. în baza normelor privitoare la omor. Colegiul
penal al Curţii de Apel a respins apelul procurorului, menţinând sentinţa dată. Judecând recursul Colegiul
Penal al Curţii Supreme de Justiţie al R. Moldova a considerat recursul întemeiat recalificând fapta
comisă de către N.B. în baza 145 alin. (2) lit. e) şi j).
Comentariu: Soluţia pronunţată de către Colegiul Penal al Curţii Supreme de Justiţie o găsim a fi
pe deplin justificată deoarece probele acumulate în cauză confirmă că inculpatul a săvârşit omorul
minorei E.C. cu intenţie indirectă . Aceste acţiuni ale inculpatului se încadrează ca omor
intenţionat săvârşit cu o deosebită cruzime, manifestată de făptuitor prin faptele de strângere a
victimei de gât, provocând asfixia acesteia, şi în continuare lovirea copilului de vârstă fragedă cu
capul de mai multe ori de marginea patului de lemn, omor săvârşit profitând de neputinţa victimei
de a se apăra.
Omorul intenţionat
e 1) Omorul asupra unui membru de familie.
În acest caz agravarea răspunderii penale pentru omor este justifictă de relaţiile de
rudenie şi apropiere existente între făptuitor şi victimă, fapt ce denotă un pericol
social sporit al făptuitorului.
Noţiunea de membru al familiei este prevăzută la art. 1331 C.pen., potrivit căruia prin
membru de familie se înţelege:
a) în condiţia de conlocuire: persoanele aflate în căsătorie, în divorţ, sub tutelă şi
curatelă, rudele, afinii lor, soţii rudelor, persoanele aflate în relaţii asemănătoare
celora dintre soţi (concubinaj) sau dintre părinţi şi copii;
b) în condiţia de locuire separată: persoanele aflate în căsătorie, în divorț, rudele,
afinii lor, copiii adoptivi, persoanele aflate sub curatelă, persoanele care se află ori s-
au aflat în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj).
Agravanta de la art. 145 alin. (2) lit. e1 uremază a fi delimitată de fapta de violenţă în
familie prevăzută art. 2011 alin. (4) C.pen., adică violenţa în familie care a cauzat
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii soldată cu decesul victimei.
Delimiatrea se face prin prisma laturii subiective – în cazul omorul atitudinea psihică
faţă de deces se exprimă prin intenţie directă sau intenţie indirectă, iar în cazul
violenţei în familie prevăzute de art. 2011 alin. (4) C.pen. prin imprudenţă.
Omorul intenţionat
Studiu de caz: S.V. locuia împreună cu mătuşa sa S.M. care era în vârstă de 87 de ani. Ultima,
avea dereglări psihice şi aducea în apartament lucruri uzate şi murdare, motiv din care cei doi se
aflau în relaţii de conflict. Într-o seară, S.V., în timp ce consuma băuturi alcoolice cu prietenul său
M.N., după ce a observat că mătuşa sa a adus în apartament nişte obiecte uzate, le-a aruncat afară.
Din această cauză între S.V. şi S.M. s-a iscat o ceartă, iar mai târziu ultimul a plecat din
apartament împreună cu prietenul său. La întoarcere, noaptea târziu S.V. şi a început din nouă să
se certe cu mătuşa sa. Pe fundalul cerţii S.V. a lovit-o pe S.M. cu un cuţit în regiunea gâtului,
provocându-i decesul.
Comentariu: Fapta urmează a fi calificată în baza art. 145 alin. (2) lit. e1) C.pen., adică ca omor
săvârşit asupra unui membru de familie. Din dispoziţia art. 1331 C.pen. lit. a) C.pen. reiese că în
condiţii de conlocuire calitatea de membru de familie există indiferent de gradul de rudenie.
Studiu de caz: M.D., după executarea pedepsei cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de
tâlhărie, s-a întâlnit cu fosta concubină T.L. şi i-a propus să înceapă o nouă relaţie de concubinaj.
Ultima însă i-a declarat că are un prieten cu care intenţionează să se căsătorească. În consecinţă,
între foştii concubini s-a iscat o ceartă, în rezultatul căreia M.D. i-a aplicat lui T.L. mai multe
lovituri cu pumnul în regiunea capului, provocându-i moartea.
Comentariu: Activitatea infracţională urmează a fi calificată în baza art. 145 alin. (2) lit. e1)
C.pen., adică ca omor săvârşit asupra unui membru de familie. Din dispoziţia art. 1331 lit. a)
C.pen. reiese că în condiţii de conlocuire calitatea de membru de familie există şi se păstrează şi
între foştii concubini.
Omorul intenţionat
f) Omorul cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic.
Omorul se consideră săvîrşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic, dacă
a fost comis în oricare din următoarele două situaţii: 1) în procesul răpirii sau luării
persoanei în calitate de ostatic; 2) după răpirea sau după luarea persoanei în calitate de
ostatic.
Victimă a infracţiunii poate fi doar persoana răpită sau persoana luată în calitate de
ostatic.
În prima situaţie, făptuitorul urmăreşte, să înfrîngă rezistenţa victimei pe care aceasta o
opune în procesul răpirii sau luării în calitate de ostatic.
În cea de a doua situaţie, făptuitorul urmăreşte, de regulă, fie ascunderea urmelor
infracţiunii de răpire sau luare în calitate de ostatic prin omorârea victimei, fie să se
răzbune pentru rezistenţa opusă sau pentru comportamentul acesteia manifestat în
procesul de comitere a infracţiunii.
În cazul luării în caliatate de ostatic victima poate fi omorâtă din motivul că autorităţile
sau un alt destinatar al cerinţelor nu a îndeplinit la timp şi promt cerinţele înainate de
către făptuitor.
La calificarea omorului săvîrşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic este
necesară calificarea suplimentară conform art.164 sau art.280 CP al RM.
Omorul intenţionat
g) Omorul săvîrşit asupra a două sau mai multor persoane.
Pentru aplicarea circumstanţei agravante prevăzute la art.145 alin.(2) lit.g) C.pen. este necesar să
fie întrunite următoarele două condiţii:
1) să existe o pluralitate de victime, adică acţiunea de omor trebuie să fie orientată asupra a
două sa a mai multor persoane;
2) făptuitorul să manifeste o rezoluţie infracţională unică, adică o intenţie unică de omor a
două sau mai multe persoane. Intenţia unică delimitează omorul săvârşit de două sau mai
multe persoane de omorul repetat prevăzut de art. 145 alin. (2) lit. o) C.pen. Prin intenţie
unică se are în vedere că făptuitorul îşi dă seama că prin acţiunea sau inacţiunea sa pune în
pericol viaţa mai multor persoane, prevede urmarea prejudiciabilă sub forma survenirii
decesului a două sau a mai multor persoane şi doreşte sau admite în mod conştient acest
lucru. Nu este obligatoriu ca scopul să fie unic. Se poate observa că omorul asupra a două
sau a mai multor persoane poate fi comis atât prin intenţie directă, cât şi prin intenţie
indirectă. Se poate întâmpla că în privinţa uneia dintre vcitme făptuitorul să acţioneze cu
intenţie directă, iar în privinţa alteia cu intenţie indirectă.
Acest tip de omor este comis cel mai des printr-o singură acţiune, însă nu este exclusă
posibilitatea comiterii lui prin acţiuni diferite, realizate la intervale scurte de timp, astfel încât să
nu fie afectată unicitatea de intenţie. De exemplu, pentru realizarea intenţiei sale făptuitorul pe
una dintre victime o sugrumă, iar în privinţa alteia exercită acte de înjunghiere cu un cuţit.
În legătură cu momentul consumativ al infracţiunii urmează a fi reţinute următaorele reguli de
calificare statuate în HP a CSJ din 24.12.2012:
în cazul în care făptuitorul a încercat să omoare două sau mai multe persoane, dar a decedat
numai una singură, calificarea se va face în baza art.145 alin.(1) şi art.27, art.145 alin.(2) lit.g)
C.pen. Dacă fapta a fost îndreptată nemijlocit spre săvîrşirea omorului asupra a două sau mai
multor persoane, dar, din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu se produce moartea nici
uneia din aceste persoane, cele comise trebuie calificate conform art.27 şi art.145 alin.(2) lit.g)
C.pen..
Omorul intenţionat
Studiu de caz: S.A. a mers în vizită la surorile M.M. şi M.T., unde împreună
au consumat băuturi alcoolice. După ce M.M. a ieşit în curte, sub influenţa
consumului de alcool şi cu acordul lui M.T., S.A. a întreţinut cu ultima rapor-
turi sexuale. Fiind surprinşi de M.M., aceasta i-a reproşat lui S.A. despre fap-
tele şi atitudinea sa, iar ultimul a lovit-o cu pumnul în faţă. Pentru că prima a
continuat reproşurile, fiind marcat de consumul de alcool, sus-numitul i-a
aplicat mai multe lovituri de cuţit în regiunea toracică. Deşi aflată sub influenţa
băuturilor alcoolice, M.T. a încercat să intervină în sprijinul surorii sale, însă a
fost şi ea lovită de multiple ori cu cuţitul de către făptuitor. Leziunile
traumatice provocate de către S.A. celor două surori au fost grave, fiind
soldate cu decesul imediat al acestora.
Comentariu: În speţă fapta va fi calificată art.145 alin.(2) lit.g) C.pen. ca
omor săvârşit asupra a două persoane. Calificarea în baza acestei norme nu
împiedicată de faptul că subiectul a omorât victimele prin acţiuni diferite.
Aceste acţiuni au fost realizate la intervale scurte de timp astfel încât nu a fost
afectată intenţia unică de omor a ambelor persoane.
Omorul intenţionat
h) Omorul săvârşit asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor
apropiate ale acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii
publice sau militar a obligaţiilor de serviciu.
Pentru existenţa agravantei sunt necesare următoarele condiţii:
1)victima infracţiunii are calitatea specială de reprezentant al autorităţii publice, de militar sau de rudă
apropiată a acestora. Prin reprezentant al autorităţii publice se înţelege exponentul intereselor oricărei
autorităţi publice centrale sau ale autorităţilor publice locale. Militari trebuie consideraţi cei care
îndeplinesc serviciul militar în următoarele forme: a) serviciul militar prin contract; b) serviciul militar în
termen; c) serviciul militar cu termen redus; d) serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi. În
conformitate cu art.134 alin.(4) C.pen., rude apropiate se consideră următoarele patru categorii corelative
de persoane: părinţii în raport cu copiii, sau viceversa; înfietorii în raport cu copiii înfiaţi, sau viceversa;
fraţii în raport cu surorile, sau viceversa; bunicii în raport cu nepoţii lor, sau viceversa.
2)infracţiunea de omor este săvîrşită în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul
autorităţii publice sau de către militar a obligaţiilor de serviciu. Noţiunea în timpul îndeplinirii
obligaţiilor de serviciu desemnează ipoteza cînd victima ce este omorâtă, se află în exerciţiul funcţiunii,
în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu Se va considera că fapta este săvârşită în legătură cu îndeplinirea
de către reprezentantul autorităţii publice sau de către militar a obligaţiilor de serviciu , atunci când
omorul este comis fie pentru împiedicarea activităţii de serviciu a victimei fie din motive de răzbunare
pentru o asemnea calitate. Omorul rudelor apropiate ale acestora este posibilă doar din motive de
răzbunare pentru activitatea de serviciu prestată de către reprezentantul autorităţii publice sau de către
militar ;
3)făptuitorul trebuie să cunoască cu bună-ştiinţă despre calitatea specilă a persoanei;
4)activitatea victimei trebuie să aibă un caracater legal.
Studiu de caz: H.P., după ce şi-a ispăşit pedeapsa pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, aflând că
judecătorul care anterior a pronunţat sentinţa în privinţa lui locuieşte în apropiere, a hotărât să se răzbune
pe acesta. În timp ce H.P. a încercat să-l atace pe judecător cu o armă de foc, a fost reţinut de către o
patrulă de poliţişti. Viaţa judecătorului a fost salvată datorită intervenţiei prompte a lucrătorilor de poliţie.
Comentariu: Fapta urmează a fi calificată în baza art. 145 alin. (2) lit. h), întrucât a fost comisă din
motive de răzbunare pentru activitatea de serviciu a victimei, care în cazul de faţă are calitatea de
judecător.
Omorul intenţionat
i) Omorul săvîrşit de două sau mai multe persoane.
Pentru existenţa agravantei sunt necesare următoarele condiţii cumulative:
1. la săvârşirea faptei să participe cel puţin două persoane care posedă semnele
subiectului infracţiunii;
2. cel puţin două din persoanele participante să aibă calitatea de coautori, adică să
realizeze nemijlocit latura obiectivă a infracţiunii. Va exista coautorat la
infracţiunea de omor şi atunci când două sau mai multe persoane, acţionînd cu
intenţia de a omorî persoana, aplică fiecare numeroase lovituri victimei şi chiar
dacă numai una din aceste lovituri s-a dovedit a fi mortală, toate aceste persoane
trebuie considerate coautori la infracţiunea de omor. Nu există coautorat în
cazul în care fiecare făptuitor acţionează independent şi în momente diferite,
lovind, din răzbunare, mortal, victima. Simpla prezenţă fizică a unei persoane
alături de făptuitor, la locul şi în momentul săvîrşirii de către acesta a omorului
nu constituie coautorat;
3. între coautori trebuie să existe o comunitate de intenţii. Pentru existenţa
agravantei nu este obligatorie existenţa unei înţelegeri prealabile.
Potrivit HP a CSJ din 24.12.2012, în cazul infracţiunii prevăzute la art.145 alin.(2)
lit.i) C.pen., făptuitorii pot realiza simultan şi integral latura obiectivă a infracţiunii de
omor. Dar, la fel de posibil este ca făptuitorii să o realizeze succesiv şi parţial (de
exemplu, unul dintre făptuitori omoară prima victimă, iar al doilea făptuitor omoară
cea de-a doua victimă; împreună, cei doi făptuitori săvîrşesc omorul asupra a două
persoane). Important este ca aceşti făptuitori să ia parte la săvîrşirea, chiar şi parţială,
a infracţiunii de omor.
Omorul intenţionat
j) Omorul săvârșit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice.
Omorul este comis cu o deosebită cruzime atunci când la săvârşirea faptei infractorul
utilizează o metodă din care rezultă intenţia de a cauza victimei o suferinţă deosebită.
Dintre metodele care reflectă o cruzime deosebită fac parte: cauzarea unor plăgi
multiple (când există probe suficiente care dovedesc intenţia de a comite omorul cu
deosebită cruzime); jupuirea pielii; turnarea peste victimă a unor lichide inflamabile
cărora li se dă foc; provocarea arsurilor cu ajutorul unor obiecte incandescente;
arderea sau îngroparea unei persoane vii; utilizarea curentului electric etc.
Va exista omor cu o deosebită cruzime şi atunci când fapta este comisă în prezenţa
rudelor sau a altor persoane apropiate ale făptuitorului.
Motivele sadice reprezintă imboldul generat de tendinţa anormală (dar în limitele
responsabilităţii) spre cruzime, o plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind
sau de a pricinui suferinţe.
k) Omorul săvîrşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni
săvîrşirea ei (art.145 alin.(2) lit.k) CP al RM).
Omorul săvîrşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune se caracterizează prin aceea
că făptuitorul, omorînd victima, urmăreşte să ascundă infracţiunea săvîrşită în trecut
sau infracţiunea care este săvîrşită concomitent cu omorul.
În cazul omorului săvârşit cu scopul de a înlesni săvîrşirea altei infracţiuni,
făptuitorul urmăreşte să creeze condiţii pentru comiterea pe viitor a unei alte
infracţiuni.
Atât omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o infracţiune, cât şi omorul săvârşit cu
scopul de a înlesni săvârşirea unei infracţiuni se califică în concurs de infracţiuni cu
art. din PS a C.pen. care prevede răspunderea penală pentru infracţiune a cărei
ascundere o urmăreşte făptuitorul sau pentru infracţiunea ă cărei uşurare o doreşte
acesta.
Omorul intenţionat
l) Omorul săvîrşit din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă.
Prin motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă trebuie de înţeles motivele de orgine
extremistă sau de discriminatorii, generate de atitudinea ostilă a făptuitorului faţă de o întreagă
categorie socială, etnie, rasă sau confesiune, de care poate aparţine victima infracţiunii.
Acest tip de omor trebuie delimitat de infracţiunea de genocid. În cazul genocidului făptuitorul
urmăreşte scopul exterminării totale sau parţiale a grupului naţional, religios, etnic sau rasial.
m) Omorul săvîrşit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane.
Pentru existenţa agravantei sunt necesare următoarele condiţii:
1)mijloacele aplicate în scopul săvârşirii omorului trebuie să prezinte un real pericol pentru viaţa
sau sănătatea mai multor persoane. Nu se cere ca fapta să fi avut ca urmare omorul şi a altor
persoane, fiind suficient ca viaţa sau sănătatea acestora să fi fost pusă în pericol de mijloacele
aplicate de făptuitor. Din categoria mijloacelor periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane fac parte: tragerea din arma de foc în direcţia în care se află mai multe persoane sau într -
un spaţiu închis în care se află mai multe persoane; săvârşirea omorului prin incendiere, cu
utilizarea mijloacelor explozive etc. Caracterul periculos al mijloacelor folosite trebuie constatat în
fiecare caz în parte şi el nu rezultă doarr din caracterul acestui mijloc, dar şi din modul prin care îl
foloseşte făptuitorul. De exemplu, tregerea unui foc cu o armă de vânătoare într-o încăpre în care
se ală mai multe persoane în preajma victimei va constitui un mijloc periculos, pe când tragerea cu
arma de vânătoare în direcţia victimei într-un loc izolat (în câmp, pădure etc.) nu v-a consitui un
mijlo periculos pentru viaţa sau sănătatea altor persoane.
2)făptuitorul trebuie să conştientizeze periculozitatea mijloacelor aplicate.
Omorul intenţionat
n) Omorul săvîrşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele
sau ţesuturile victimei.
Prelevarea înseamnă detaşarea organelor sau ţesuturilor din corpul victimei. Nu are
importanţă dacă acestea au fost detaşate înainte de uciderea victimei sau după uciderea
acesteia.
Utilizarea presupune folosirea organelor sau ţesuturilor în diferite scopuri: transplant,
efectuarea anumitor ritualuri religioase, canibalism etc.
Comercializarea presupune vinderea sau schimbarea organelor sau ţesuturilor pe
diferite bunuri.
o) Omorul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un omor
intenţionat prevăzut la alin.(1).
Circumstanţa agravantă specificată la art.145 alin.(2) lit.o) CP al RM este funcţională
atunci cînd sunt întrunite următoarele trei condiţii:
omorul este săvârşit de o persoană care a comis anterior o infracţiune prevăzută la
art.145 alin.(1) C.pen.;
făptuitorul nu a fost condamnat anterior pentru nici una din faptele de omor care se
repetă;
 nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, stabilit la art.60
C.pen.
p) Omorul săvîrşit la comandă. Acest tip de omor este comis de către autor la
comanda, adică la instigarea organizatorului sau instigatorului, în schimbul unei
recompense materiale. Dacă organizarea sau instigarea nu este urmată de executare,
atunci organizatorul sau instigatorul va fi tras la răspunderea penală pregătirea
omorului la comandă (aer.145 alin.(2) lit.p) C.pen.).
Omorul săvârşit în stare de afect
Noţiune legală (art. 145 C.pen.):
Omorul săvîrşit în stare de afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă
sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei.
Obiectul juridic special al infracţiuni îl formează relaţiile sociale ce sunt condiţionate
de protejarea vieţii persoanei.
Obiectul material îl constituie corpul fizic al persoanei privit ca o totalitate de funcţii
şi procese organice ce-l menţin în viaţă.
Victimă a infracţiuni poate fi doar persoana fizică care a exercitat acte de violenţă sau
de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale asupra făptuitorului. Potrivit HP
CSJ din 24.12.2012 în cazul pluralităţii de victime, care împreună au provocat apariţia
stării de afect, calificarea se face conform art.146 C.pen.o singură dată, dacă lipsirea de
viaţă a tuturor victimelor este cuprinsă de intenţia unică a făptuitorului.
Latura obiectivă a infracţiunii include patru semne obligatorii:
1. Acţiunea de ucidere a victimei. Din punct de vedere teoretic se recunoaşte
posibilitatea săvârşirii omorului în stare de afect şi prin inacţiune. Considerăm că din
punct de vedere practic este puţin posibil ca acest tip de omor să nu poată fi comis prin
inacţiune, deoarece procesul de executare în timp a acesteia subiexistă intenţiei
spontane caracteristice omorului comis în stare de afect.
2. Împrejurările de comitere a acţiunii. Pentru existenţa infracţiunii este obligatoriu ca
victima, anterior săvârşirii omorului să fi exercitat asupra făptuitorului următoarele
categorii de acţiuni ilegale:
a) actele de violenţă – se are în vedere atât violenţa fizică, cât şi violenţa psihică.
Violenţa psihică se exprimă prin aplicare actelor de violenţă, iar violenţa psihică prin
ameninţarea aplicării actelor de violenţă, inclusiv prin ameninţarea cu moartea;
b) insultele grave – se are în vedere înjosirea gravă a cinstei şi onoarei victimei prin
adresarea de injurii, expresii ofensatoare referitoare la apartenenţa etnică sau
religioasă a persoanei, anumite aspecte ce ţin de viaţa intimă şi privată a persoanei etc.;
c) acte imorale – din categoria actelor imorale fac parte de exemplu, adulterul, ducerea
sistematică a unei vieţi desfrânate de către unul dintre parteneri etc.
d) alte acte ilegale – se are în vedere încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale
ale persoanei, precum ar fi dreptul la viață privată, inclusiv la inviolabilitatea de
domiciliu, dreptul de proprietate etc.
3. Urmarea prejudiciabilă sub forma provocării decesului biologic;
4. Legătura de cauzalitate dintre acţiune şi urmarea prejudiciabilă.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă sau indirectă. Este
obligatoriu ca intenţia să aibă un caracter subit. Mai este obligatoriu ca intenţia să fie
generată de starea de afect survenită drept rezultat al acţiunilor ilegale realizate de către
făptuitor în privinţa victimei.
Astfel, un alt semn obligatoriu al laturii subiective îl constituie şi starea de afect, prin care se
are în vedere o stare emoţională deosebită provocată făptuitorului de acţiunile ilegale ale
victimei.
În conformitate cu HP CSJ din 24.12.2012, în contextul infracţiunii prevăzute la art.146
C.pen., prin stare de afect se înţelege starea psihică ce se caracterizează printr-o emoţie
intensă, de scurtă durată (de la cîteva secunde pînă la cîteva minute), legată de activitatea
instinctivă şi de reflexele necondiţionate. Este o stare care nu depăşeşte limitele normalităţii,
fiind însoţită de modificări spontane (dar nu şi psihotice) ale activităţii psihice, în mod
special observîndu-se îngustarea conştiinţei.
Pentru constatarea s-a aflat sau nu persoana în stare de afect, organul de urmărire penală ori
instanţa de judecată, după caz, poate să dispună efectuarea expertizei psihologice.
Omorul se consideră săvîrşit în stare de afect numai dacă atît starea de afect, cît şi intenţia de
a săvîrşi omorul au survenit în mod subit. Termenul subit înseamnă presupune că atât starea
de afect cât şi intenţia de omor apare într-un timp foarte scurt şi pe neaşteptate.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 16 ani.
Studiu de caz: S.B. în urma unei agresiuni fizice din partea lui B.N., manifestată prin tentativă de
sugrumare, fiind în stare de stres, frustrare, stare afectivă i-a aplicat ultimului mai multe lovituri
de cuţit în diferite regiuni ale corpului. Drept urmare, lui B.N. i-au fost provocate vătămări
intenţionate grave, periculoase pentru viaţă în urma cărora acesta a decedat la spital.
Soluţii de practică judiciară: Instanţa de fond l-a condamnat pe S.B. în baza art. 146 CP al RM,
care prevede răspunderea penală pentru infracţiunea de omor săvârşit stare de afect. Partea
vătămată S.B. a declarat apel, solicitând instanţei competente aplicarea unei pedepse mai aspre lui
S.B. şi reîncadrarea acţiunilor acestuia în baza art. 145 CP al RM – omor intenţionat.
Comentariu: Privarea de viaţă a unei persoane în scop de apărare împotriva unui atac nu atrage
după sine răspunderea penală, dacă sunt întrunite condiţiile cumulative ale legitimei apărări
prevăzute de art. 36 CP al RM. În situaţia privării de viaţă a agresorului după consumarea atacului
din motive de răzbunare, fapta poate fi încadrată în baza art. 146 CP al RM ca omor în stare de
afect, dacă este săvârşită sub imperiul stării emoţionale reprezentate de starea de afect survenită în
mod subit ca urmare a acţiunilor ilegale săvârşite de victimă în privinţa făptuitorului.
Studiu de caz: C.U., aflându-se într-un club de noapte, fiind în stare de ebrietate narcotică, şi-a
exprimat dorinţa de a dansa cu soţia lui B.M. Primind refuz din partea soţului, acesta a continuat
să insiste. Văzând că B.M. îi creează obstacole, C.U. l-a insultat grav, după care l-a lovit şi l-a
doborât jos. După aceasta B.M. s-a ridicat, l-a ajuns din urmă pe C.U., care se îndrepta spre
ieşire pentru a părăsi localul, şi cu două lovituri de cuţit l-a înjunghiat în regiunea toracică. În
urma loviturilor primite victima a decedat la doar două zile după internarea în spital.
Comentariu: În speţă fapta va putea fi calificată ca omor săvârşit în stare de afect potrivit art. 146
C.pen. cu condiţia stabilirii prin expertiză psihiatrico-psihologică a existenței stării de afect.
Pruncuciderea
Noţiunea legală (art. 147 C.pen.):
Omorul copilului nou-născut, săvîrşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama
care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernămîntului, cauzată de
naştere.
Obiectul juridic special îl constituie totalitatea relaţiilor sociale ce sunt condiţionate de
protejarea vieţii copilului nou-născut.
Obiectul material al infracţiunii îl formează corpul fizic al copilului nou-născut.
Victima a infracţiunii poate fi doar copilul care are calitatea de nou-născut. În medicina medico-
legală prin copil nou-născut se are în vedere copilul în primele 24 de ore de după naştere. Omorul
copilului peste acest termen urmează a fi calificat în baza art.145 alin.(2) lit.e) C.pen.
Latura obiectivă a infracţiunii încorporează în sine patru semne:
1. Acţiunea sau inacţiunea. Comparativ cu alte tipuri de omoruri, în practică pruncuciderea se
comite atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune proporţia fiind în medie de 50% la 50%.
Pruncuciderea comisă prin acţiune se numeşte pruncucidere activă (ştrangulare, sufocare,
îngropare de viu, înecare etc.), iar cea comisă prin inacţiune se numeşte pruncucidere pasivă
(neacordarea de ajutor după naştere, lăsarea în situaţii periculoase pentru viaţă etc.).
2. Timpul de comitere a infracţiunii. Este obligatoriu ca pruncuciderea să fie comisă fie în timpul
naşterii, fie imediat după naştere. Pruncuciderea comisă în timpul naşterii se numeşte feticid, iar
cea comisă după naştere infanticid. În timpul naşterii pruncuciderea se poate comite din momentul
începerii procesului fiziologic al naşterii până la momentul momentului final al naşterii. Din punct
de vedere practic nu au fost atestate cazuri de comitere a pruncuciderii în timpul naşterii.
Pruncuciderea
Toate cazurile de pruncucidere înregistrate în practică se comit „imediat după naştere”, prin care se are în
vedere termenul de 24 de ore de după naştere.
3. Urmarea prejudiciabilă sub forma decesului biologic al copilului nou născut.
4. Legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea criminală şi urmarea prejudiciabilă survenită.
Infracţiunea are o componenţă materială consumându-se din momentul survenirii urmării prejudiciabile.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă sau indirectă. Va exista intenţie directă
atunci când făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil pe care îl comportă acţiunea sau inacţiunea
sa pentru viaţa victimei, prevede decesul biologic ca urmare prejudiciabilă ce poate surveni şi doreşte
survenirea acestuia. Va exista intenţie indirectă atunci când făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil pe care îl comportă acţiunea sau inacţiunea sa pentru viaţa victimei, prevede decesul
biologic al nou-născutului şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestuia.
Un semn obligatoriu al laturii subiective îl constituie starea emoţională specifică care constă în starea de
tulburare fizică sau psihică cauzată de naştere. În lipsa acestei stări emoţionale specifice, omorul
copilului nou-născut de către mama acestuia, chiar dacă este săvîrşit în timpul naşterii sau imediat după
naştere, urmează a fi calificat în conformitate cu art.145 alin.(2) lit.e) C.pen. În practică această stare
emoţională se constată prin expertiză psihiatrico-psihologică. Însăţi intenţia de comitere a omorului
trebuie să fie determinată starea de tulburarea fizică sau psihică provocată de naştere.
Subiectul infracţiunii este special şi poate fi doar mama copilului nou-născut care a atins vârsta de 14
ani şi care la momentul comiterii infracţiunii are un discernământ diminuat determinat de starea de
tulburarea fizică sau psihică. Discernământul diminuat se stabilește prin expertiză psihiatrico -psihologică.
Infracţiunea de pruncucidere este o infracţiune cu subiect unic, astfel că doar mama copilului nou-născut
poate fi trasă la răspunderea penală în baza art. 147 C.pen. În ipoteza comiterii infracţiunii în participaţie,
ceilalţi coparticipanţi (organizatorul, instigatorul şi complicele) vor fi suspuşi răspunderii penale în baza
art. 145 C.pen.
Pruncuciderea
Studiu de caz: C.D. concubina cu C.V., de la care aştepta un copil. Înainte de naştere ultimul şi-a
convins concubina să nască în condiţii casnice, iar după naştere să-şi omoare copilul, pentru a
evita suportarea cheltuielilor legate de întreţinerea acestuia. Peste 15 ore de la naştere, C.D. şi -a
omorât copilul prin sufocare.
Comentariu: Deşi este comisă imediat după naştere, fapta de omor al copilului nou-născut nu v-a
cădea sub incidenţa art. 147 C.pen. întrucât făptuitoarea nu se afla într-o stare de tulburarea
psihică sau fizică provocată de naştere. În speţa dată se va reţine omorul intenţionat săvârșit în
prezenţa a trei agravante: omor din interes material [art. 145 alin. (2) lit. b) C.pen.], omor asupra
unui minor [art. 145 alin. (2) lit. e) C.pen.] şi omor asupra unui membru de familie [art. 145 alin.
(2) lit. e 1) C.pen.]. Astfel, acţiunile numitei C.D. v-or fi calificate ca autor în baza art. 145 alin. (2)
lit. b), e) şi e 1) C.pen, iar acţiunile numitului C.V. ca organizator – art. 42 alin. (3), 145 alin. (2) lit.
b), e) şi e 1) C.pen,
Studiu de caz: M.C. a născut un copil, pe care l-a omorât în prima zi după naştere, înecându-l
într-o cadă cu apă. În procesul urmăririi penale s-a constatat că copilul s-a născut în afara
căsătoriei şi din această cauză părinţii o dezaprobau pe viitoarea mamă, sugerându-i de multe ori
să facă avort. De asemenea, s-a mai determinat că M.C. a născut fără asistenţă medicală, iar în
timpul naşterii se afla într-o stare depresivă care i-a redus capacitatea de a conştientiza
caracterul şi esenţa faptei săvârşite .
Comentariu: În speţă fapta va putea fi calificată ca pruncucidere în baza art. 147 C.pen. întrucât
sunt prezente semnele specifice acestei infracţiuni: timpul – „imediat după naştere”, starea de
tulburarea psihică, discernământ diminuat.
•
Lipsirea de viaţă din imprudenţă
Noţiunea legală (art. 149 C.pen.):
(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea
dreptului la viaţă al persoanei (a se vedea art. 145 C.pen.).
Obiectul material al infracţiunii îl costituie corpul fizic al persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează atât sub forma acţiunii, cât şi a inacţiunii.
Potrivit HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la
infracţiunile săvîrşite prin omor (art.145-148 CP al RM) nr. 11 din 24.12.2012 pentru a
deosebi omorul intenţionat de lipsirea de viaţă din imprudenţă (art.149 C.pen.) urmează
să se atragă atenţia asupra faptului că omorul dă expresie unei conduite violente,
reprezentînd o formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărîrea de a suprima
viaţa unei persoane şi se foloseşte de mijloacele apte să realizeze acest scop, în cazul
lipsirii de viaţă din imprudenţă nu avem un act de violenţă, ci o conduită greşită a
făptuitorului într-o situaţie periculoasă, susceptibilă să producă, în anumite împrejurări,
consecinţe sub formă de moarte cerebrală a victimei.
Spre deosebire de infracţiunea de omor intenţionat, lipsirea de viaţă din imprudenţă se
comite în mod frecvent prin inacţiune, atunci cînd făptuitorul omite să facă ceea ce este
obligat potrivit legii, altor reglementări sau împrejurărilor, pentru a nu cauza moartea
unei persoane (încălcînd conduita prescrisă de legea penală de a nu lipsi de viaţă).
În cele mai dese czuri lipsirea de viaţă din imprudenţă se săvârşeşte drept rezultat al
încălcării anumitor reguli de precauţiune de către subiect (de exemplu, mînuirea
neglijentă a armei de foc).
Cel de al doilea semn al laturii obiective îl constituie urmarea prejudiicbailă sub forma decesului
biologic al persoanei.
Este obligatorie stabilirea legăturii de cauzaliate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă şi
urmarea prejudiabilă survenită
Infracţiunea are o componenţă materială şi se consideră cosumată din momentul survenirii urmării
prejudiicbaile sub forma decesului biologic al persoanei.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sub ambele sale modalităţi:
încrederea exagerată şi neglijenţa.
În primul caz, persoana îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale care -l
comportă pentru viaţa persoanei, prevede posibilitatea survenirii decesului şi speră în mod
uşuratic că acesta va putea fi evitat.
În cel de al doilea caz, persoana nu-şi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau
inacţiunii sale care-l comportă pentru viaţa persoanei, nu prevede posibilitatea survenirii decesului
deşi trebui şi putea să-l prevadă.
Omorul comis din neglijenţă urmează a fi delimitat de cazul fortuit definit la art. 20 C.pen. Potrvit
textului de lege, fapta de lipsie de viaţă din imprudenţă se consideră săvîrşită fără vinovăţie dacă
persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii
sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor
cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.
Subiectul infracţiunii poate fi persoana fizică, responsabilă cu vîrsta de 16 ani.
La art. 149 C.pen. alin. (2) C.pen. este agravată răspunderea penală pentru săvârşirea faptei asupra
a două sau a mai multor persoane. Pentru existenţa agravantei este obligatorie existenţa unei
rezoluţii infracţionale unice. În acest caz fapta se comiste printro singură acţiune sau inacţiune.
Excepţional fapta poate fi săvârşită şi prin acţiuni (inacţiuni) identice, comise la intervale sucrte
de timp în condiţii şi împrejurări identice.
Studiu de caz: T.V. aflându-se la serviciu în calitate de paznic pe teritoriul

firmei „S.N.” intenţionând să efectueze o împuşcătură de control, cu arma pe
care o avea în dotare, pistol de tip „TT” nr.YC 833. Întru realizarea
obiectivului vizat acesta scos arma din toc arma şi a efectuat o împuşcătură în
direcţia consăteanului său A.F., care se afla în imediata apropiere şi pe care
T.V. nu l-a observat. Ca rezultat lui A.F. i s-a produs o plagă în regiunea gâtului
din caza căreia victima peste puţin timp a decedat.
Soluţii de practică judiciară: Apreciind cumul de probe acumulate la dosarul
cauzei penale instanţa de judecată a calificat acţiunile inculpatului T.V. în baza
art. 149 C.pen ca lipsire de viaţă din imprudenţă.
Comentarii: Luarea în calcul a împrejurărilor obiective de săvârşire a faptei
ne îndreptăţeşte să susţinem că încadrarea juridică a acţiunilor săvârşite de
către T.V. conform art. 149 C.pen. este pe deplin justificată. Prin fapta săvârşită
inculpatul l-a lipsit din imprudenţă de viaţă pe A.F., rezultat pe care făptuitorul
nici nu la dorit, nici nu la admis în mod conştient. În acest mod este exclusă
posibilitatea încadrării acţiunilor lui T.V. în baza art. 145 C.pen.
Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Noţiune legală (art.151 C.pen.):
(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă
pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori
încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de
pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea
sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă
cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui
factor;
c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
d) de două sau mai multe persoane;
e) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
g) din interes material;
i) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
j) asupra a două sau a mai multor persoane;
k) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
m) la comandă
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat decesul victimei,
Aspecte generale. Potrivit Regulamentului de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării
corporale din 27.06.2003 prin vătămare corporală se înţelege prejudiciul cauzat sănătăţii prin
dereglarea integrităţii anatomice a organelor şi ţesuturilor sau a funcţiilor acestora, provocate de
acţiunea diferiţilor agenţi externi: mecanici, fizici, chimici, biologici, psihici.
În funcţie de gravitate vătămările integrităţii corporale sau a sănătăţii pot fi clasificate după cum
urmează:
• vătămări grave – art. 151 C.pen. (vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale a
integrităţii corporale sau a sănătăţii);
• vătămări medii – art. 152 C.pen. (vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale a
integrităţii corporale sau a sănătăţii);
• vătămări uşoare – art. 78 alin. (2) C.contr. (maltratarea sau alte acţiuni violente care au
cauzat vătămare neînsemnată a integrității corporale);
• vătămări neînsemnate – art. 78 alin. (1) C.contr. (vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii
corporale);
În funcţie de forma de vinovăţie de provocare a vătămărilor integrităţii corporale, acestea pot fi
clasificate în:
a) vătămări intenţionate a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 151 şi art. 152 C.pen.);
b) vătămări din imprudenţă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art. 157 C.pen.).
Obiectul juridic special al infracţiunii are un caracter complex şi include:
a. Obiectul juridic principal care este format din relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea
sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei.
b. Obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale condiţionate de protejarea vieţii persoanei.
Acesta este prezent doar în cazul agravantei prevăzute de art.151 alin.(4) C.pen., la care este
agravată răspunderea penală pentru vătămarea intenţionată gravă care a provocat după sine decesul
din imprudenţă al persoanei.
Obiectul material îl formează corpul fizic al persoanei, privit ca o totalitate de funcţii şi procese
organice care-l menţin în viaţă.
Latura obiectivă a infracţiunii include trei semne obligatorii:
- acţiunea sau inacţiunea violentă (lovire, proiectare la sol, înjunghiere, stropirea cu substanţe tocixe
etc.). Legiuitorul nu descrie acţiunile (inacţiunile) prin care poate fi comisă fapta. Din categoria
acestora fac parte acţiunile sau inacţiunile care reieşind din natura lor sunt susceptibile de a provoca o
vătămare gravă a sănătăţii sau integrităţii corporale;
- urmarea prejudicibailă sub forma provocării unei vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii.
Aceste tipuri de vătămări sunt prevăzute expres în dispoziţia art. 151 C.pen.;
- legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea crimială şi urmarea prejudiciabilă survenită.
Vătămările grave ale integrităţii corporale sau a sănătăţii pot fi clasificate în două categorii:
1. Vătămări periculoase pentru viaţă. Drept periculoase pentru viaţă sînt considerate vătămările
corporale, care prezintă pericol iminent-imediat, tardiv sau potenţial, ca leziunea să determine moartea,
indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament medical sau datorită reactivităţii
individuale a organismului. Acestea sunt prevăzute la pct. 24-52 al Regulamentului de apreciere
medico-legală a gravităţii vătămării corporale din 27.06.2003. În: Monitorul Oficial al R.Moldova
nr.170-172/224 din 08.08.2003. De exemplu, fracturile deschise ale craniului, hemoragiile intracaniene,
leziunile penetrante ale abdomenului, hipotermia etc.
2. Vătămările grave care nu sunt periculoase pentru viaţă însă care sunt grave datorită
urmărilor pe care le provoacă. Din categoria acestora fac parte:
a) Pierderea vederii – prin aceasta se subînţelege orbirea completă stabilă la ambii ochi sau o aşa
stare cînd are loc diminuarea acuităţii vederii pînă la enumerarea degetelor la o distanţă de doi
metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 dioptrii şi mai mică). Pierderea vederii la un singur ochi
are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai mult de 1/3 (o treime), graţie cărui
fapt face parte din vătămările grave.
b) Pierderea auzului – prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o aşa stare
ireversibilă cînd victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul
urechii. Pierderea auzului numai la o ureche antrenează o incapacitate permanentă de muncă mai
puţin de 1/3 (o treime) şi face parte din vătămări de grad mediu.
c) Pierderea graiului – pierderea capacităţii de a-şi exprima gîndurile prin sunete articulate,
recepţionate clar. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni anatomo-
funcţionale ale coardelor vocale sau de origine nervoasă (a centrelor respective din sistemul
nervos central).
d) Pierderea unui alt organ sau a funcţionării acestuia (de exemplu, pierderea mâinii,
piciorului, paraliza, pierderea capacităţii de coabitare etc.).
Pierderea mîinii sau a piciorului, adică detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor
acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor).
Prin pierderea anatomică a mîinii se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mîinii mai sus de
articulaţia radio-carpiană, iar a piciorului la nivelul articulaţiei talo-crurale; celelalte cazuri
trebuie considerate drept o pierdere a unei părţi a membrului, având drept criteriu de calificare
incapacitatea permanentă de muncă.
Pierderea capacităţii de reproducere – constă în pierderea capacităţii de coabitare, fecundare,
concepere şi naştere
e) Întreruperea sarcinii. Este obligatoriu ca făptuitorul să acţioneze cu bună-ştiinţă,
adică să cunoască despre starea de graviditate a vcitimei. Pentru calificare nu are
relevanţă termenul sarcinii, care poate fi unul incipient sau mai avansat. Dacă sarcina
este întreruptă prin manopere avortive şi femeia îşi acordă consimţământul în acest sens,
fapta va fi calificată în baza art.159 C.pen. Expertiza medico-legală în astfel de cazuri
se efectuează împreună cu medicul obstetrician-ginecolog.
f) Provocarea unei boli psihice (infirmitatea psihică postagresională). Se stabileşte în
cadrul expertizei psihiatrice cu concursul medicului legist în conformitate cu
Regulamentul respectiv, ţinându-se cont de legătura de cauzalitate dintre traumă şi
dereglarea psihică.
i) Pierderea stabilă a cel puţin 1/3 din capacitatea de muncă. Se are în vedere
pierderea generală şi nu specială a capacităţii de muncă în proporţie mai mare de 33%.
g) Desfigurarea ireparabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente (pavilioanele
urechilor, regiunile anterioare şi antero-laterale ale gîtului). Prin leziune reparabilă se
înţelege o micşorare considerabilă a gradului de pronunţare a modificărilor morfologice
(a cicatricei, a deformaţiei, a dereglării mimicii etc.) pe parcursul timpului sau sub
influenţa mijloacelor de tratament conservativ, nechirurgical. Dacă însă pentru
înlăturarea leziunii ori a consecinţelor acesteia este necesară o intervenţie chirurgicală (o
operaţie cosmetică), leziunea este considerată ireparabilă.
Infracţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii are o componenţă
materială şi se consideră consumată din momentul survenirii uneia dintre urmările
prejudiciabile menţionate mai sus.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă sau indirectă, adică făptuitorul
îşi dă seama că acţiunea sau inacţiunea săvârşită este una periculoasă pentru sănătatea sau
integritatea corporală a persoanei, prevede că drept rezultat poate surveni o vătămare gravă şi
doreşte sau admite în mod conştient acest lucru.
Vătămarea intenţionată gravă urmează a fi delimitată de tentativa de omor. Delimitarea se face,
în mod principal în funcţie de conţinutul intenţiei. Dacă făptuitorul săvârşeşte fapta în scopul
provocării decesului victimei, însă acesta nu survine din împrejurări care nu depind de voinţa
făptuitorului fapta va fi calificată ca tentativă de omor, chiar dacă victimei i s-a provocat o
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 14 ani.
Forme agravate ale infracţiunii (art. 151 alin. (2) C.pen.):
b) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă
cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic
sau psihic ori altui factor [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. e];
c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. e];
d) de două sau mai multe persoane [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. d];
e) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin.
(2) lit. j];
e1) asupra unui membru de familie [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. e1];
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane [a se vedea
explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. m];
g) din interes material [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. b];
i) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă [a se vedea explicaţiile de la art. 145
alin. (2) lit. l];
j) asupra a două sau a mai multor persoane [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. g];
k) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – noţiunea de grup criminal
oraganizat este prevăzută la art. 46, iar gea de organizaţie criminală la art. 47 C.pen.;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei [a se vedea
explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. n];
m) la comandă [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. m].
O circumstanţă agravantă specifică acestei infracţiuni este prevăzută la art.151 alin.(4) C.pen. şi
anume, acţiunile prevăzute de alin.(1) sau (2) care au provocat decesul victimei.
În acest caz survin două urmări prejudiciabile:
1. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (urmare prejudiciabilă de bază);
2. Decesul victimei (urmare prejudiciabilă suplimentară).
Faţă de urmarea prejudiciabilă de bază atitudinea psihică se exprimă prin inteţia, iar faţă de
urmarea suplimentară – imprudenţă. Nu este necesară o calificare în concurs cu art. 149 C.pen.,
întrucât lipsirea de viaţă din imprudenţă este absorbit de art.151 alin.(4) C.pen.
Dacă fapta se comite asupra unui mebbru de familie, aceasta va fi calificată în conformitate cu art.
2011 alin. (4) C.pen.
Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este
periculoasă pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost
urmată fie de dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi
stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă,
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c1) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de
starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei
înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de
serviciu sau obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
h) din interes material;
j) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) la comandă
Obiectul juridic special al infracţiunii este format din relaţiile sociale ce sunt condiţionate
de protejarea sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei.
Obiectul material îl formează corpul fizic al persoanei, privit ca o totalitate de funcţii şi
procese organice care-l menţin în viaţă.
Latura obiectivă a infracţiunii include trei semne obligatorii:
- acţiunea sau inacţiunea violentă (lovire, proiectare la sol, înjunghiere, stropirea cu
substanţe tocixe etc.). Legiuitorul nu descrie acţiunile (inacţiunile) prin care poate fi comisă
fapta. Din categoria acestora fac parte acţiunile sau inacţiunile care reieşind din natura lor
sunt susceptibile de a provoca o vătămare medie a sănătăţii sau integrităţii corporale.
- urmarea prejudicibailă sub forma provocării unei vătămări medii integrităţii
corporale sau sănătăţii. Aceste tipuri de vătămări sunt prevăzute expres în dispoziţia art. 152
C.pen.;
- legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea crimială şi urmarea
prejudiciabilă survenită.
Vătămările medii ale integrităţii corporale sau a sănătăţii pot fi clasificate în două categorii:
1. Vătămări însoţite de dereglarea îndelungată a sănătăţii – sunt vătămările (maladii,
dereglări de funcţii etc.) care se caracterizează printr-o dereglare a sănătăţii de lungă durată,
care au o durată de peste 3 săptămâni (mai mult de 21 zile).
2. Vătămările însoţite de fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o
treime din capacitatea de muncă – sunt vătămările ce se caracterizează printr-o incapacitate
generală, permanentă şi însemnată în volum mai mare de 10%, dar pînă la 33% (o treime)
inclusiv
Criteriile de calificare a vătămărilor corporale medii sunt: a) lipsa pericolului pentru viaţă; b) lipsa
tuturor consecinţelor, prevăzute de prezentul Regulament, cu referinţă la vătămările corporale
grave; c) dereglarea sănătăţii de lungă durată; d) incapacitatea permanentă însemnată de muncă.
Spre exemplu, la categoria vătămărilor medii ale integrităţii corporale sau a sănătăţii se atribuie:
luxaţiile oaselor în articulaţiile mici; pierderea auzului la o singură ureche; îndepărtarea
traumatică a dinţilor sănătoşi etc.
Infracţiunea are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul survenirii uneia
dintre vătămările medii ale integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă sau indirectă, adică făptuitorul
îşi dă seama că acţiunea sau inacţiunea săvârşită este una periculoasă pentru sănătatea persoanei,
prevede că drept rezultat poate surveni o vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi
doreşte sau admite în mod conştient acest lucru.
Vătămarea intenţionată medie urmează a fi delimitată de tentativa de vătămare gravă a integrităţii
corporale şi de tentativa de omor. Delimitarea se face, în mod principal în funcţie de conţinutul
intenţiei. Dacă făptuitorul săvârşeşte fapta în scopul provocării decesului victimei sau provocării
unei vătămări grave, însă acesta nu survine din împrejurări care nu depind de voinţa făptuitorului
fapta va fi calificată ca tentativă de omor sau tentativă de vătămare gravă, chiar dacă victimei i s -a
provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani în cazul variantei tip
sau de bază a infracţiunii descrise la art. 152 alin. (1) C.pen. sau de la 14 ani în cazul formelor
agravate prevăzute la art. 152 alin. (2) C.pen.
Formele agravate ale infracţiunii:
b) asupra a două sau mai multor persoane [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2)
lit. g];
c1) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii,
dizabilităţii ori altui factor [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. e];
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu
sau obşteşti [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. d];
e) de două sau mai multe persoane [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. d];
f) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice [a se vedea explicaţiile de la art.
145 alin. (2) lit. j];
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane [a se vedea
explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. m];
h) din interes material [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. b];
j) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă [a se vedea explicaţiile de
la art. 145 alin. (2) lit. l];
k) la comandă [a se vedea explicaţiile de la art. 145 alin. (2) lit. m].
Provocarea ilegală a avortului
(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvîrşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul
Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare
(2) Aceeaşi acţiune:
b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei.
Obiectul juridic special al infracţiunii de provocare ilegală a avortului îl constituie relaţiile
sociale privitoare la protejarea vieţii şi sănătăţii femeii însărcinate a căror existenţă şi desfăşurare
normală este condiţionată de întreruperea cursului sarcinii în condiţii de siguranţă prin respectarea
procedurilor legale instituite.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul fizic al femeii însărcinate şi produsul
conceperii (embrionul sau fătul).
Victimă a infracţiunii poate fi doar femeia însărcinată.
Este obligatoriu ca femeia să-şi dea consimțământul ca în privinţa ei făptuitorul să comite
manopere abortive. Mai mult decât atât, de cele mai multe ori iniţiativa de comitere a infracţiunii
vine din partea femeii însărcinate .
Latura obiectivă a infracţiunii include în sine patru semne obligatorii:
1.Acţiunea de întrerupere a cursului sarcinii – presupune săvârşirea unor manopere abortive de
expulzare sau suprimare a produsului concepţiei.
2.Urmarea prejudiciabilă sub forma întreruperii cursului sarcinii, indiferent dacă produsul
naşterii a fost distrus în uterul mamei sau dacă acesta a fost expulzat.
3.Legătura de cauzalitate din acţiune şi urmarea prejudiciabilă.
4.Condiţiile şi împrejurările speciale de comitere a infracţiunii. Pentru existenţa componenţei de
infracţiune este obligatoriu ca acţiunea de întrerupere a sarcinii să fie săvârşită în prezenţa uneia
dintre următoarele condiţii sau împrejurări:
a)Provocarea ilegală a avortului în afara instituțiilor medicale autorizate în acest scop.
Întreruperea cursului sarcinii în condiţii de siguranţa pentru viaţa şi sănătatea femeii nu poate fi
realizată decât instituţii medicale autorate în acest scop, care sunt stabilite prin Regulamentul
privind efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii aprobat prin Ordinul Ministerului
Sănătăţii nr. 647 din 21.09.2010. La stabilirea instituţiei medicale în care urmează a fi efectuată
întreruperea sarcinii se ţine cont de mai multe criterii: durata sarcini, metoda de întrerupere a
sarcinii, voinţa femeii.
b)Provocarea ilegală a avortului de către o persoană care nu are studii medicale superioare
speciale. În acest caz gradul prejudiciabil al faptei este determinat de efcetuarea manoperelor
abortive de către persoane necalificate. Potrivit normelor imperative prevăzute la pct. 9 şi 10 al
Regulamentul privind efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii întreruperea voluntară a
cursului sarcinii se efectuează numai de medicii specialişti în obstetrică-ginecologie, instruiţi în
prestarea acestui gen de servicii. Medicii rezidenţi în obstetrică-ginecologie pot efectua
întreruperea voluntară a cursului sarcinii doar sub supravegherea responsabililor pentru instruirea
c) Întreruperea cursului sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa
contraindicațiilor medicale. Întreruperea voluntară a cursului sarcinii după primele 12
săptămâni de sarcină se efectuează doar în instituţiile medico-sanitare publice.
Întreruperea voluntară a cursului sarcinii după primele 12 săptămâni şi pînă la sfîrşitul
săptămânii 21-a de sarcină se efectuează la indicaţii medicale (anexa nr. 1 la
Regulament) şi sociale (anexa nr.2 la Regulament). Potrivit Anexei nr. 1 al
Regulamentul pentru efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii sunt
prevăzute indicaţiile medicale pentru întreruperea voluntară a cursului sarcinii după 12
săptămâni şi pînă la sfîrşitul săptămânii 21 - a de sarcină:
•- malformaţiile fetale incompatibile cu viaţa/incurabile;
•- stările în urma tratamentului chirurgical cu înlăturarea unui organ vital important;
•- maladiile sau stările patologice care pun în pericol sănătatea şi viaţa femeii gravide.
d) Provocarea ilegală a avortului în cazul contraindicaţiilor medicale pentru
efectuarea unei asemenea operaţii. În conformitate cu pct. 17 al Regulamentului
pentru efectuarea întreruperii voluntare a cursului sarcinii aprobat prin Ordinul
Ministerului Sănătăţii nr. 647 din 21.09.2010 în cazul depistării proceselor inflamatorii
acute şi sub-acute de diverse localizări şi a bolilor infecţioase acute, intervenţia de
întrerupere voluntară a cursului sarcinii se efectuează după tratamentul acestora, luînd
în consideraţie şi termenul sarcinii.
Povocarea ilegală a avortului
e) Provocarea ilegală a avortului în condiţii antisanitare. În cazul art. 159 alin. (1) lit. e) dispoziţia este
de blanchetă, întrucât legiuitorul face trimitere la actele normative de referinţă care regelementează
regulile ce asigură respectarea condiţiilor de sanitarie în cazul întreruperii sarcinii. Din nomencaltorul
acestor acte normative fac parte: Legea privind supravegehrea de stat a sănătăţii publicer nr. 10 din
03.02.2009; Regulamentul sanitar privind condiţiile de igienă pentru instituţiile medico-sanitare, aprobat
prin Hoărârea Guvernului nr. 663 din 23.07.2010; Instrucţiunile metodice privind prelucrarea
instrumentelor în cazul întreruperii sarcinii prin metoda vacuum aspiraţie electrică sau manuală.
Infracţiunea are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul survenirii urmării
prejudiciabile sub forma întreruperii sarcinii.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptutiorul îşi dă seama că
realizează o acţiune de întrerupere a sarcinii în condiţii de ilegalitate prin primejdioase pentru sănătatea şi
viaţa femeii, prevede întreruperea sarcinii ca efcet al acţiunii sale şi doreşte acest lucru.
Motivul şi scopul de comitere a infracţiunii nu are relevanţă pentru calificarea juridică, însă de conţinutul
acestuia se va ţine cont la individualizarea răspunderii penale. de regulă, fapta se comite din interes
material.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 16 ani. Nu poate fi subiect a acestei
infracţiuni femeia care-şi singură îşi întrerupe sarcina.
Forme agravante: La art. 159 alin. (2) C.pen. sunt prevăzute două forme agravante ale infracţiunii:
b) Întreruperea sarcinii care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. În acest caz este abosrbită infracţiunea prevăzută la art. 157 C.pen. –
vătămarea gravă sau medie a integităţii corporale sau a sănătăţii comisă din imprudenţă.
c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei. Agravanta absoabe în sine lipsirea de viaţă din
imprudenţă incriminată la art. 149 C.pen.
În ambele cazuri infracţiunea se comite prin două forme de vinovăţie: intenţie faţă de provocarea
ilegală a avortului şi imprudenţă faţă de vătămarea medie, vătămarea sau deces.
Neacordarea de ajutor unui bolnav
(1) Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii
sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul bolnavului.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea
vieţii şi sănătăţii persoanei.
Obiectul material îl formează corpul fizic al persoanei. Victimă a infracţiunii poate fi doar o persoană
bolnavă care are nevoie de ajutor medical. În anumite situaţii persoana trebuie să fie asigurată medical –
se au în vedere situaţiile în care anumite servicii medicale se acordă doar în baza asigurării medicale.
Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin inacţiunea de neacordare de ajutor medical unei
persoane bolnave.
Prin „ajutor medical” se are în vedere fie primul „ajutor medical, fie „servicii medicale”. Astfel, va exista
componenţă de infracţiune atât în ipoteza în care subiectul nu acordă primul ajutor medical, cât şi în
ipoteza în care subiectul nu acordă asistenţă medicală calificată.
Din punct de vedere faptic infracţiunea se exprimă prin: neadministrarea sau refuzul administrării de
medicamente, necuplarea bolnavului la un aparat de respiraţie ventilată, neprezentarea medicului la
chemare etc.
Pentru existenţa infracţiunii este obligatoriu ca făptuitorul să aibă posibilitatea de a acorda ajutor medical.
Nu va exista o asemenea posibilitate atunci când din „motive întemeiate” subiectul nu-şi poate onora
obligaţia imputată.
Neacordarea de ajutor unui bolnav
De exemplu, medicul nu poate acorda ajutor medical din cauza lipsei aparatajului medical sau a
medicamentelor,unei stări bolnăvicioase în care se află, unei calamităţi naturale, unui accident rutier în
care a fost implicată ambulanţa etc.
Infracţiunea are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul săvârşirii inacţiunii de
neacordare a asistenţei medicale.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al inacţiunii sale conştientizând pericolul pe care-l implică pentru viaţa sau
sănătatea persoanei neacordarea ajutorului medical şi doreşte comiterea acesteia şi implicit, survenirea
stării de pericol. Motivele de comitere a infracţiunii nu au importanţă pentru calificare însă stabilirea lor
are importanţă pentru individualizarea pedepsei penale. Infracţiunea poate fi comisă din motive de
răzbunare, ură etc. Frecvent infracţiunea este comisă din indiferenţă.
Subiectul infracţiunii este special (calificat) şi poate persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 16 ani
care în baza obligaţiunilor profesionale are obligaţia de a acorda ajutor medical persoanei bolnave. Din
această categorie fac în primul rând lucrătorii medicali (medici, farmacişti, asistenţii medicali şi alţi
lucrători medicali). Subiecţi ai acestei infracţiuni mai pot fi poliţiştii, pompierii şi alte persoane care au
obligaţia ocazională de a acorda primul ajutor medical. De exemplu, în conformitate cu art.23 lit.c) al
Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, poliţistul este obligat să acorde acordă primul
ajutor, în caz de necesitate, persoanelor care se află în stare de neputinţă fizică sau psihologică, precum şi
persoanelor care au avut de suferit în urma acţiunilor criminale sau contravenţionale, situaţiilor
excepţionale de diferit caracter şi a altor incidente
Forme agravate [art. 162 alin. (2) C.pen.]:
a) Neacordarea de ajutor medical care a provocat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii;
b) Neacordarea de ajutor medical care a provocat din imprudenţă decesul bolnavului [a se vedea comentariile de
la art. 163 alin. (2) C.pen.].
Lăsarea în primejdie
Noţiunea legală (art.163 C.pen.):
(1) Lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă pentru
viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vîrstei fragede sau înaintate, a bolii sau
a neputinţei, dacă cel vinovat ştia despre primejdie şi a avut posibilitatea de a acorda ajutor părţii
vătămate fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce sunt condiţionate de
protejarea vieţii persoanei.
Obiectul material îl formează corpul fizic al persoanei.
Victimă a infracţiunii poate fi persoana care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este
lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vîrstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei.
Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin inacţiunea de lăsare a victimei fără ajutor, adică
fără sprijin, fără îngrijire, fără a o salva din situaţia periculoasă în care se află.
Pentru existenţa infracţiunii este obligatoriu de a se constata că subiectul a avut posibilitatea de a
acţiona. Această obligaţie se constată în fiecare caz aparte în funcţie factori obiectivi şi subiectivi.
Infracţiunea are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul săvârşirii inacţiunii,
indiferent de survenirea anumitor urmări prejudiciabile.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejciabil al inacţiunii sale conştientizând pericolul pe care-l implică pentru viaţa sau sănătatea
persoanei lăsarea în primejdie şi doreşte comiterea acesteia şi, implict, survenirea stării de pericol.
Motivele de comitere a infracţiunii nu au importanţă pentru calificarea însă stabilirea lor are relevanţă
pentru individualuazarea pedepsei penale. Infracţiunea poate fi comisă comisă din motive de răzbunare,
ură etc. Frecvent infracţiunea este comisă din indiferenţă.
Este obligatoriu ca făptuitorul să manifeste bună-ştiinţă, adică să cunoască cu certitudine că victima se
află într-o situaţie periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vîrstei
fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei.
În cazul în care făptuitorul acţionează cu intenţia de a omorî vicitma, iar decesul nu survine din cauze
care nu depind de voinţa acesteia, fapta va fi calificată ca tentativă de omor. De exemplu, inclupata cu
scopul de a-şi omorî copilul nou-născut îl abandonează la o margine de pădure pe timp de ger. Peste puţin
timp, din întâmplare copilul a fost găsit de către o altă persoană care-i slavează viaţa.
Subiecul infracţiunii este special (calificat) şi poate persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 16 ani
care are una dintre următoarele calităţi alternative:
1) ştie despre primejdie pentru viaţă (de exemplu, pompierul nu salvează de la incideniu o persoană aflată
într-o încăpere);
2) el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (de exemplu, părintele î-şi lasă copilul într-un
autoturims încuiat existând pericolul sufocării acestuia).
Forme agravate [art. 163 alin. (2) C.pen.]:
a) lăsarea în primejdie care a provocat o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) lăsarea în primejdie care a provocat decesul victimei.
În ambele cazuri infracţiunea este comisă cu două forme de vinovăţie, intenţie directă faţă de inacţiunea
de lăsare în primejdie şi imprudenţă faţă de vătămarea gravă sau de decesul victimei. Lăsarea îm
primejdie poate constituie o modalitate faptică de comitere a omorului atunci când subiectul acţionează
cu intenţia provocării decesului. În acest caz, fapta va fi calificată conform art. 145 C.pen,
Studiu de caz: Numita R.P. a observat că copilul ei R.D. în vârstă de 1 an se simţea rău
manifestând simptoame de răceală. Medicul de familie i-a prescris un tratament conform
diagnosticului constat, atenţionând-o pe R.P. asupra obligativităţii urmării acestuia şi
administrării medicamentelor prescrise în acest scop. R.P., contrar prescripţiilor făcute de către
medic şi în pofida obligaţiei legale de a-i purta copilului de grijă, nu l-a tratat pe copil creând,
astfel, o primejdie reală pentru viaţa acestuia. Drept urmare, starea sănătăţii a copilului s-a
agravat, fapt care a dus la decesul acestuia.
Soluţii de practică judiciară: Pe marginea cazului descris mai sus instanţa de judecată a
pronunţat o sentinţă definitivă de condamnare a persoanei R.P. în baza art. 149 C.pen. În calitate
de temei, prin care instanţa şi-a motivat soluţia a fost invocat faptul că „R.P., având încredere
exagerată în sine a admis îmbolnăvirea copilului şi netratarea lui la timp ceea ce a provocat
decesul lui R.D.”
Comentarii: Reieşind din normele de drept material existente în materie, considerăm că soluţia
încadrării faptei comisă de către R.P. în baza art. 149 C.pen. nu poate justificată.
Norma de incriminare stipulată la art. 163 alin. (2) lit.b) C.pen. este una specială faţă de norma art.
149 CP al RM, care prevede răspunderea penală pentru lipsirea de viaţă din imprudenţă. Astfel,
lăsarea în primejdie soldată cu decesul din imprudenţă a victimei reprezintă în esenţă un caz
particular de lipsire de viaţă de imprudenţă, incriminat distinct la art. 163 alin. (2) lit. b) C.pen..
Prin urmare între aceste două norme poate fi identificată o concurenţă dintre o normă specială şi
una generală. Potrivit regulii instituite la art.116 alin. (2) C.pen., în caz de concurenţă dintre o
normă specială şi una generală fapta urmează a fi calificată conform normei speciale.

Tema 3 Infractiuni Contra Vietii Si Sanatatii Persoanei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 3 Infractiuni Contra Vietii Si Sanatatii Persoanei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEMA: INFRACŢIUNI CONTRA

VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI

Studiu de caz: T.V. aflându-se la serviciu în calitate de paznic pe teritoriul

S-ar putea să vă placă și