Reglementări juridice internaţionale privind protecţia minorilor victimizaţi prin infracţiune / Gh.

Gladchi, D. Railean. - În: Legea şi viaţa, 2012, nr.5, p.4;

***
SUMMARY
Because of his specific vulnerability every child required a special protection. The minors
victimised by crime need even a more specific protection. In this article we make an analysis of
the international documents in the field of protection of the children rights that have been
victimised by crimes. Also an analysis of the documents at the European Union and Council of
Europe level, as well different laws on protection of the child victims from other countries.
SUMAR
Ca urmare a vulnerabilităţii specifice, fiecare copil are nevoie de o protecţie specială.
Minorii victimizaţi prin infracţiune necesită o protecţie şi mai specifică. În acest articol facem o
analiză a documentelor internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor copilului victimizat
prin infracţiune. De asemenea, sînt supuse analizei documentele existente la nivelul Uniunii
Europene şi Consiliului Europei, precum şi diferite legi de protecţie a victimelor minore din alte
ţări.

Pentru deplina şi armonioasa dezvoltare a personalităţii sale, copilul trebuie să crească într-
un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste, în spiritul păcii, demnităţii, libertăţii,
egalităţii şi solidarităţii. Fiind o fiinţă vulnerabilă, copilul evident că are nevoie de o protecţie
deosebită.
Pe plan internaţional, necesitatea de a acorda o protecţie specială copilului a fost enunţată
în: Declaraţia de la Geneva din 1924 cu privire la drepturile copilului [1]; Declaraţia drepturilor
copilului adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.11.1959 (principiile 8 şi 9) [2]; Declaraţia
universală a drepturilor omului din 1948 (art.23 şi 24) [3]; Pactul internaţional privind drepturile
economice, sociale şi culturale din 1966 (art.10) [4]; Convenţia de la Haga din 19.10.1996
privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la
răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor [5]. Conform noului art.3 din
Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel cum a fost introdus prin art.1 alin.(4) din Tratatul de
la Lisabona, se precizează că “Uniunea combate [...] discriminările şi promovează [...] protecţia
drepturilor copilului” şi se specifică faptul că “în relaţiile cu restul comunităţii internaţionale,
Uniunea [...] contribuie [...] la protecţia drepturilor omului şi, în special, a drepturilor copilului”
[6]. De asemenea, art.24 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE stabileşte că “în toate
acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sînt realizate de autorităţi publice sau de instituţii
private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial” [7], fapt consfinţit, de
asemenea, în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989, care în
preambulul său subliniază “[...] că din cauza lipsei sale de maturitate fizică şi intelectuală,
copilul are nevoie de o protecţie şi îngrijire speciale, inclusiv de protecţie juridică adecvată [...]”
[8].
Cu referire la protecţia minorilor victimizaţi prin infracţiune, pe arena internaţională,
menţionăm iarăşi Convenţia ONU privind drepturile copilului. Conform art.34, statele-părţi se
angajează să protejeze copilul de toate formele de exploatare sexuală şi abuz sexual [8]. De
asemenea, Convenţia de la Haga din 25.10.1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale
de copii [9] urmăreşte să protejeze copilul pe plan internaţional, inclusiv prin: localizarea unui
copil deplasat sau reţinut ilicit; asigurarea înapoierii de bunăvoie a copilului sau înlesnirea unei
soluţii amiabile; obţinerea de asistenţă juridică; înapoierea fără pericol a copilului.
Declaraţia Naţiunilor Unite privind principiile de bază ale justiţiei pentru victimele
infracţiunilor şi abuzului de putere din 1985, prezentată la cel de-al VII-lea Congres de
criminologie de la Milano din 1985 şi adoptată apoi de Adunarea generală a ONU [10], stabileşte
la art.4 că “victimele trebuie să fie tratate cu compasiune şi să li se respecte demnitatea”,
conform art.5 ele “trebuie să fie informate asupra drepturilor care le sînt recunoscute, pentru a
încerca să obţină compensarea prin aceste mijloace”. În afara prevederilor privind accesul la
justiţie, tratamentul echitabil, obligaţia de restituire şi de compensare din partea autorilor actelor
criminale sau terţii responsabili ai comportamentului lor, precum şi indemnizaţia cuvenită,
considerăm importantă includerea în declaraţie a art.14, care se referă la faptul că “victimele
trebuie să primească asistenţă materială, medicală, psihologică şi socială de care au nevoie prin
intermediul organismelor benevole, comunitare sau autohtone”. Astfel, conform Declaraţiei, se
recomandă constituirea unei reţele veridice de asistenţă complexă a victimelor; constituirea unor
fonduri naţionale de indemnizare a victimelor; cunoaşterea psihologiei de către jurişti şi, mai
ales, de către anchetatori, ştiut fiind faptul că starea victimei se poate agrava prin interogatorii,
expertize etc.
Studiul privind violenţa faţă de copii al Secretarului General al ONU, prezentat la
Adunarea Generală a ONU din 11.10.2006, recunoaşte necesitatea de a acorda prioritate
politicilor de prevenire şi de a consolida serviciile sociale, de a îmbunătăţi acţiunile de asistenţă
acordată victimelor violenţei şi de a consolida colectarea şi analiza datelor privind această
problemă ascunsă [11].
Întru continuarea promovării utilizării şi aplicării standardelor stabilite în Declaraţia ONU
privind principiile de bază ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzului de putere din
1985, Comisia Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală, în cadrul
sesiunii a XlV-a din 2005, a adoptat Ghidul privind justiţia în problemele care implică copii-
victime şi martori ai crimelor [12]. Ghidul stabileşte un cadru pentru a se asigura că copiii care
au fost victime ale unor crime sau martori la crimă sînt trataţi într-un mod corect, demn şi sigur,
atunci cînd aceştia sînt implicaţi într-un proces judiciar. Menţionăm că Ghidul ONU se bazează
pe Ghidul privind justiţia în problemele care implică copii-victime şi martori ai crimelor,
finalizat în 2003 de către Biroul Internaţional pentru Drepturile Copilului (IBCR).
De asemenea, în vederea implementării integrale a dispoziţiilor cuprinse în Declaraţia
ONU din 1985, recunoscînd faptul că milioane de oameni, inclusiv multe femei şi copii, în
întreaga lume, încă suferă prejudicii ca urmare a unor infracţiuni, gen abuz de putere sau
terorism, şi că drepturile acestor victime încă nu au fost recunoscute în mod adecvat, şi că ele
pot, în plus, suferi atunci cînd asistă la procesul de judecată a infractorilor, la 8 februarie 2010
ONU, în colaborare cu Societatea Mondială a Victimologilor, a înaintat spre discuţii Proiectul
Convenţiei ONU privind justiţia şi sprijinirea victimelor criminalităţii şi abuzului de putere [13].
Dacă ne referim în special la Uniunea Europeană şi protecţia minorilor victimizaţi prin
infracţiune, indicăm că, conform art.67 pct.(3) din Tratatul privind funcţionarea UE [14],
obiectivul general al politicii Uniunii este acela de “a asigura un nivel înalt de securitate prin
măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor”, care includ abuzul sexual asupra copilului şi
exploatarea sexuală a copilului. În conformitate cu art.83 din Tratatul privind funcţionarea UE,
acest obiectiv ar trebui să fie realizat, în primul rînd, prin stabilirea unor norme minime privind
definirea infracţiunii şi a sancţiunilor în ceea ce priveşte exploatarea sexuală a copiilor.
Obiectivele specifice ar fi urmărirea penală eficace a infracţiunii, protecţia drepturilor victimelor
şi prevenirea exploatării sexuale a copilului şi a abuzului sexual asupra copilului.
Cartea Socială Europeană Revizuită, adoptată la Strasbourg la 3.05.1996, stabileşte că
copiii şi tinerii au dreptul la o protecţie specială împotriva pericolelor fizice şi morale la care sînt
expuşi (art.7), ei avînd nevoie de o protecţie socială, juridică şi economică corespunzătoare
(art.17) [15].
Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului privind statutul victimelor în cadrul procedurilor
penale [16] stabileşte un set de drepturi ale victimelor în procedura penală, inclusiv dreptul la
protecţie şi despăgubire. De asemenea, coordonarea urmăririi penale a cazurilor de abuz sexual
asupra copiilor, de exploatare sexuală a copiilor şi de pornografie infantilă este facilitată de
adoptarea Deciziei-cadru 2009/948/JAI privind prevenirea şi soluţionarea conflictelor de
competenţe în procedura penală [17].
 Decizia-cadru 2004/68/JAI a Consiliului UE din 22.12.2003 privind combaterea
exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile [18] specifică că, atunci cînd este vorba
despre copii, victimele ar trebui să fie interogate în funcţie de vîrsta şi de maturitatea lor în
cadrul cercetării şi urmăririi penale a infracţiunilor la care se referă prezenta Decizie-cadru, la
capitolul protecţie indicînd la art.9 alin.(2) şi (3) că copiii-victime ale exploatării sexuale şi
pornografiei ar trebui să fie considerate drept victime vulnerabile în mod deosebit, fiecare stat-
membru luînd toate măsurile posibile pentru a garanta un sprijin adecvat familiei victimei. La
nivelul UE, Decizia-cadru indicată introduce un minimum de apropiere a legislaţiilor statelor-
membre ale UE, în vederea incriminării celor mai grave forme de abuz sexual asupra copilului şi
de exploatare sexuală a copilului, extinderii competenţei jurisdicţiilor naţionale şi asigurării unui
minimum de asistenţă pentru victime.
Deşi cerinţele au fost, în general, puse în aplicare, Decizia-cadru prezintă unele neajunsuri:
apropie legislaţia doar cu privire la un număr limitat de infracţiuni, nu abordează noile forme de
abuz şi de exploatare care utilizează tehnologia informaţiilor, nu elimină obstacolele în ceea ce
priveşte urmărirea penală a infracţiunilor în afara teritoriului naţional, nu răspunde tuturor
nevoilor specifice ale victimelor-copii şi nu conţine măsuri adecvate de prevenire a
infracţiunilor. În Propunerea de directivă din 29 martie 2010 a Parlamentului European şi a
Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi
a pornografiei infantile, de abrogare a Deciziei-cadru 2004/68/JAI [19] este menţionat că în ceea
ce priveşte protecţia victimelor, în directiva nouă vor fi incluse dispoziţii privind protecţia
acestora (în sens larg), pentru a se asigura că accesul victimelor la o cale de atac legală este
simplu şi că acestea nu suferă în urma participării la procedura penală. Dispoziţiile includ
asistenţă şi sprijin acordat victimelor, precum şi protecţia victimelor, în mod special în cursul
investigaţiilor şi procedurii penale. Conform pct.6 din Propunerea de directivă, “formele grave
de abuz sexual asupra copilului şi de exploatare sexuală a copilului ar trebui să constituie
obiectul unor sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive”.
Conform pct.2.3.4 din Programul de la Stockholm [20], urmează să se analizeze dacă este
oportun să se creeze un instrument juridic unic cuprinzător privind protecţia victimelor, prin
reunirea Directivei 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor
infracţionalităţii şi a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind
statutul victimelor în cadrul procedurilor penale, pe baza unei evaluări a celor două instrumente.
Menţionăm că prevederile Programului de la Stockholm (Program multianual pentru un spaţiu de
libertate, securitate şi justiţie şi protecţia cetăţeanului), adoptate de Consiliul Europei în mai
2010 [21], au inclus protejarea şi promovarea drepturilor fundamentale ale copilului ca o
chestiune prioritară, indicînd în pct.2.3.2 că ar trebui să se acorde o atenţie specială copiilor în
situaţii de vulnerabilitate deosebită, în special celor care sînt victimele abuzului şi exploatării
sexuale, iar în pct.4.4.3. se subliniază faptul că protejarea copiilor împotriva pericolului de abuz
sexual reprezintă un element important al Strategiei privind drepturile copiilor.
Strategia UE privind drepturile copilului se bazează pe valorile şi principiile prevăzute în
Convenţia ONU privind drepturile copilului. Conform Rezoluţiei legislative a Parlamentului
European din 16.01.2008 referitoare la Strategia UE privind drepturile copilului [22], în pct.34 al
Strategiei se prevede “abolirea tuturor formelor de violenţă împotriva copiilor”; în pct.42 se
afirmă că “orice formă de violenţă aplicată minorilor în orice circumstanţă, inclusiv în familie,
este nejustificabilă şi trebuie condamnată”; în pct.51 se subliniază că “este necesară elaborarea
unui cadru juridic adecvat cu privire la exploatarea sexuală şi abuzurile comise împotriva
minorilor”; conform pct.54 se “consideră că trebuie să se aplice circumstanţe agravante, atunci
cînd un copil este victima exploatării sau abuzului sexual”, pentru ca în pct.75 să se “solicite
protejarea eficientă a copiilor împotriva exploatării sexuale”. Mai mult, în comunicarea sa din
4.07.2006 “Către o strategie a UE privind drepturile copilului” [23], Comisia Europeană şi-a
stabilit drept obiectiv utilizarea la maxim a politicilor şi instrumentelor sale existente în vederea
protecţiei copiilor împotriva violenţei şi exploatării sexuale în interiorul şi în afara UE.
 În Avizul 2010/C 267/10 a Comitetului Regiunilor privind cooperarea locală şi regională în
vederea protejării drepturilor copilului în UE [24], este exprimată îngrijorarea în legătură cu
încălcările drepturilor copilului, manifestate sub diferite forme: de la hărţuirea care tinde să dea
naştere unui efect de luare la întrecere, prin imitarea comportamentelor negative, la alte forme de
violenţă psihică şi fizică exercitată de copii asupra altor copii şi la alte tipuri de abuzuri, în
special în cadrul şcolar (pct.44), astfel fiind necesară - conform pct.41 - garantarea dreptului
copilului de a beneficia de protecţie împotriva oricărei forme de violenţă fizică sau psihică,
subliniindu-se rolul esenţial al autorităţilor locale şi regionale în asigurarea acestui drept. De
asemenea, Avizul stipulează în pct.26 că, “avînd în vedere lipsa informaţiilor cuprinzătoare
privind protejarea drepturilor copilului în statele-membre ale UE, se solicită Comisiei UE să
elaboreze, să publice şi să actualizeze cu regularitate un “tablou de bord al drepturilor copilului”,
ca instrument care acoperă indicatorii îmbunătăţiţi privind drepturile copilului şi furnizează
informaţii fiabile, comparabile şi actualizate privind drepturile copilului în statele-membre”.
Acest instrument nu ar constitui doar un punct de referinţă pentru cercetare, ci - prin punerea în
evidenţă a bunelor practici - ar putea reprezenta un impuls important pentru schimbarea politicii
statelor-membre, suplinind lipsa legislaţiei UE obligatorii, acţionînd prin intermediul metodei
deschise de coordonare, astfel cum se preconizează în Cartea albă privind guvernanţa europeană.
Considerăm că un asemenea instrument inovator de prevenire ca “tabloul de bord al drepturilor
copilului” ar fi bine-venit pentru R. Moldova, instrument care va conţine informaţii privind
protejarea drepturilor copilului în ţara noastră, oferite de instituţiile responsabile în domeniu,
precum şi de societatea civilă, care vor publica şi actualiza acest tablou. De asemenea, credem că
acest instrument ar putea fi o componentă a Strategiei naţionale privind drepturile copilului,
aprobată prin hotărîre de guvern sau parlament.
Recenta Convenţie a Consiliului Europei STE nr.201 privind protecţia copiilor împotriva
exploatării şi abuzurilor sexuale din 25.10.2007, intrată în vigoare la 01.07.2010 [25], constituie,
fără îndoială, pînă la această dată standardul internaţional cel mai înalt privind protecţia copiilor
împotriva abuzului şi exploatării sexuale. Acest instrument este primul care califică drept
infracţiune penală abuzurile sexuale contra copiilor, indiferent de locul comiterii lor, utilizînd
forţa, constrîngerea sau ameninţarea. În prezent ţara noastră, ca membru al Consiliului Europei,
doar a semnat Convenţia la 25.10.2007, însă din moment ce o va ratifica, ea îşi va asuma
obligaţia de a modifica partea specială a Codului penal actual, introducînd articole noi şi
modificînd cele existente, pentru a se asigura că sînt incriminate toate formele de abuz sexual
împotriva copiilor, atît ca componenţă de bază, cît şi calificată, inclusiv stabilirea şi aplicarea
sancţiunilor. De exemplu, va fi necesară completarea alin.(2) art.220 CP RM “Proxenetismul” cu
circumstanţa agravantă, şi anume: - lit.“b”: “săvîrşită faţă de un minor”, agravantă exclusă, în
viziunea noastră, nemotivat prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare din 24.05.2009. În
contextul noilor instrumente internaţionale [26], precum şi al aspiraţiilor de integrare europeană
a R. Moldova, care stipulează expres protejarea copilului prin aplicarea circumstanţelor
agravante, în situaţia în care un copil este victima exploatării sau abuzului sexual, completarea
CP RM cu noi agravante va demonstra pe plan internaţional angajamentul şi voinţa ţării noastre
de a preveni şi a lupta împotriva fenomenului dat. În acelaşi timp, în viziunea noastră,
introducerea componentei cu circumstanţă agravantă va contribui la diferenţierea şi
individualizarea răspunderii penale, de asemenea caracteristicile victimologice ale infracţiunii
pot mărturisi despre periculozitatea socială sporită a infractorului. Ca o practică reuşită în
domeniu, menţionăm că o asemenea agravantă o regăsim la alin.(3) art.213 a CP al României,
care prevede că “dacă fapta de proxenetism este săvîrşită faţă de un minor, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu jumătate” [27].
La nivel global, standardul internaţional principal rămîne a fi Protocolul opţional la
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului referitor la vînzarea, prostituţia copiilor şi
pornografia infantilă din 25.05.2000 [28], ratificat de Moldova la 22.02.2007, şi în conformitate
cu care în Codul penal a fost incriminată pornografia infantilă.
 Referitor la actele normative ale Consiliului Europei, subliniem că astăzi prevenirea
victimizării a devenit un deziderat internaţional, fiind reflectat într-o serie întreagă de
recomandări [29]. De exemplu, Recomandarea R (91) 11 privind exploatarea sexuală,
pornografia, prostituţia, precum şi traficul de copii şi tineri [30], cu scopul protecţiei acestora
recomandă statelor-membre să-şi revadă legislaţia şi practica în vederea introducerii şi punerii în
practică a măsurilor de sensibilizare, educare şi informare (de pildă, pct.2 prevede “includerea în
programele de educaţie şcolară, primară şi secundară a unei informări asupra riscurilor la care se
pot expune copiii şi tinerii adulţi în domeniul exploatării şi al abuzurilor sexuale şi asupra
mijloacelor de apărare”); culegere şi schimb de informaţii; prevenire, depistare, asistenţă de
drept penal şi procedură penală, pct.14 prevăzînd “crearea pentru copiii-victime a unor condiţii
speciale de audiere ce vizează diminuarea efectelor traumatizante şi creşterea credibilităţii
declaraţiilor lor, în vederea respectării demnităţii acestora”. În Recomandarea R (87) 21 privind
asistenţa acordată victimelor infracţiunilor penale şi prevenirea victimizării repetate [31] şi
Recomandarea R (85) 4 cu privire la violenţa în familie [32], este indicată necesitatea de a
promova prevenirea victimizării repetate, în special pentru victimele ce fac parte din grupurile
vulnerabile. Noile cercetări şi constatări ale victimologilor au devenit baza Recomandării R (87)
19 privind organizarea prevenirii criminalităţii [33]. Cel mai recent document în domeniu este
Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a
violenţei domestice, semnată la Istanbul la 11 mai 2011 [34], care stabileşte că copiii sînt victime
ale violenţei domestice, ei necesitînd protecţie, sprijin şi asistenţă în funcţie de nevoile lor
specifice în calitate de persoane vulnerabile.
Cu privire la reglementările de drept privind protecţia victimelor în alte state, indicăm că
prima lege cu referire la protecţia copiilor a fost adoptată în statul Israel în 1955, fiind denumită
“Despre protecţia copiilor”. Aceasta este o lege unică şi progresivă chiar şi după standardele
internaţionale. Adoptată pentru a atenua trauma investigaţiilor efectuate de poliţie şi declaraţiilor
în instanţă, legea permite, conform art.2 lit.a), ca în cazul în care avem o victimă (sub vîrsta de
14 ani) a unei infracţiuni violente a cărei autor este un membru al familiei sau a oricărei
infracţiuni sexuale, un investigator de copii (lucrător social special instruit, şi nu un ofiţer de
poliţie) va depune mărturie în locul copilului. Mai mult decît atît, competenta unui copil de a
depune mărturie în instanţă va fi determinată de interesul superior al copilului şi nu întotdeauna
în interesul anchetei penale, decizia fiind luată de către investigatorul pentru copii în baza stării
emoţionale a copilului şi abilităţilor cognitive. În această decizie nu vor fi implicate aspecte
juridice sau de anchetă. În cazul în care investigatorul de copii decide că copilul nu este apt să
depună mărturii, el/ea va depune mărturie în locul acestuia. Menţionăm faptul că în Israel sînt
aproximativ 2.2 mii. de copii, ceea ce constituie 33% din populaţie. Conform statisticii, în anul
2003 nu au primit permisiunea de a depune mărturie în instanţă copiii-victime ale infracţiunilor
sexuale, după cum urmează: pînă la vîrsta de 5 ani - 99,1%, cu vîrste cuprinse între 6 şi 8 ani -
93%, între 9 şi 11 ani - 76,6%, cu vîrsta între 12 şi 14 ani - 60,3% [35]. În 1989 Israel adoptă
Legea privind prevenirea abuzului asupra minorilor şi neajutorării acestora, conform căreia este
obligatoriu de a raporta autorităţilor orice abuz suspectat de către un părinte sau de alte părţi
responsabile. Legea dată prevede agravarea pedepsei aplicate în cazul în care agresorul copilului
este tutorele acestuia sau un membru al familiei.
În 1978, în Marea Britanie a fost adoptată Legea privind protecţia copiilor, ca urmare a
îngrijorării faţă de pornografia infantilă şi a exploatării sexuale a copiilor care au apărut în SUA
în 1977. Legea se aplică în Anglia şi Ţara Galilor. Pentru Scoţia dispoziţii similare sînt conţinute
în Codul civil al Scoţiei din 1982, iar pentru Irlanda de Nord - în Ordinul privind protecţia
copilului din 1978. Persoanei condamnate pentru o infracţiune în conformitate cu Legea
menţionată îi este interzis să lucreze cu copii în Marea Britanie, fiind obligată să semneze
Registrul infractorilor legat de sex.
Cu privire la practica vizibilităţii sau raportării abuzului, aceasta diferă de la o ţară la alta.
În Elveţia nu există obligaţia de a raporta cazurile de abuz, însă în scopul respectării interesului
superior al copilului persoanele care au obligaţia profesională de a păstra confidenţialitatea
informaţiilor (art.320 şi 312 CP) sînt exonerate în ce priveşte informarea autorităţilor în legătură
cu violenţa asupra copiilor (art.358 CP). În Italia asistenţii sociali care iau cunoştinţă de existenţa
unui abuz sînt obligaţi să raporteze cazul; neraportarea se sancţionează penal (art.361, 362 CP);
aceeaşi obligaţie este valabilă şi pentru personalul medical (art.365 CP). În Belgia este
reglementată obligaţia tuturor cetăţenilor, precum şi a personalului specializat de a raporta orice
caz de abuz; pentru medici şi asistenţi sociali situaţia este însă mai delicată, deoarece ei sînt
obligaţi, pe de o parte, să respecte confidenţialitatea (art.458 CP), iar pe de alta - să asiste victima
(art.422 bis CP). În Danemarca obligaţia de a raporta cazurile de abuz e obligatorie şi are
întîietate faţă de orice altă regulă referitoare la confidenţialitatea profesională. În Franţa obligaţia
de a respecta confidenţialitatea nu se aplică în cazurile de rele tratamente aplicate persoanelor
vulnerabile, precum şi în toate cazurile de abuz sexual [36, p.306].
Răspunsul la vizibilitatea abuzului şi intervenţia în astfel de cazuri a generat practici
variate. Dincolo însă de diversitate, se constată o direcţie comună spre transferarea
responsabilităţii rezolvării conflictului mediului extrafamilial - agenţiilor specializate - şi spre
incriminarea în legislaţia penală a actelor de violenţă domestică/abuz asupra copilului. În Italia,
dacă părinţii aduc prejudicii grave copilului, serviciile sociale pot sesiza Tribunalul pentru
Minori, pentru a ordona o măsură de protecţie civilă. Tribunalul pentru Minori poate, de
asemenea, să limiteze drepturile părinţilor şi chiar să pronunţe decăderea acestora din drepturile
părinteşti. în Germania există Oficiul pentru Tineret, care intervine în problemele familiilor doar
dacă acestea acceptă cooperarea, în caz de refuz al familiei se apelează la Tribunalul pentru
Minori, cu judecători pentru minori. În Belgia, de asemenea, există un Tribunal pentru Tineret,
care intervine doar în caz de urgenţă sau atunci cînd familiile contestă deciziile serviciilor
administrative. În Olanda nu există obligaţia legală pentru nici o persoană sau instituţie să
semnaleze cazurile de rele tratamente aplicate copilului. În cazul punerii în pericol a copilului
din vina părinţilor, decăderea din exerciţiul autorităţii părinteşti poate fi pronunţată de Tribunalul
Familial [37, p.33-36]. În Franţa puterea legislativă a recunoscut importanţa victimelor
infracţiunilor penale şi a creat în anul 1983 Comisia de Indemnizaţii pentru Victimele
Infracţiunilor. Piesa care se pune la dosarul victimei este certificatul medical iniţial, important
atît pe plan penal pentru calificarea infracţiunii în funcţie de vătămarea corporală suferită şi de
durata incapacităţii totale de muncă, cît şi pe plan civil pentru indemnizaţia victimei.
Dacă ne referim la ţările vecine, conform Legii Ucrainei din 2002 privind protecţia
copiilor, tuturor copiilor le este garantat de către stat un acces egal la asistenţă juridică gratuită,
în vederea protejării drepturilor acestora în conformitate cu legile şi procedurile aplicabile.
Prevederi privind protecţia drepturilor copiilor sînt regăsite şi în Legea Ucrainei privind protecţia
minorilor şi familiilor împotriva violenţei din 2008, care, conform opiniilor unor experţi, nu se
aplică în practică. În România domeniul protecţiei drepturilor copilului este reglementat încă din
1997 prin Ordonanţa de Urgenţă nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate,
aprobată prin Legea nr.108/1998. În 2003 a fost aprobată Legea nr.217 privind prevenirea şi
combaterea violenţei în familie, prin care se creează un cadru instituţional din care face parte
Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, asistenţii familiali, precum şi centrele pentru
adăpostirea victimelor violenţei în familie.
Sentimentul că copiii ar trebui să fie recunoscuţi ca persoane care îşi au drepturile lor a fost
exprimat în cuvintele lui Janusz Korczak, unul dintre cei mai mari educatori ai sec.20 şi un
avocat timpuriu al drepturilor copiilor, cînd a scris că “copiii sînt oameni - nu oameni în
devenire, nu oameni ai zilei de mîine, dar oameni acum, chiar acum - astăzi” [38, p.8], prin
urmare şi protecţia copiilor trebuie să intervină prompt şi neîntîrziat.

Referinţe bibliografice
1. Declaraţia de la Geneva din 1924 cu privire la drepturile copilului, adoptată la 26 septembrie, 1924 de Liga
Naţiunilor, http://www.un-documents.net/gdrc1924.htm
2. Declaraţia drepturilor copilului, adoptată şi proclamată prin Rezoluţia 1386 (XIV) a Adunării Generale a
ONU din 20 noiembrie 1959. http://chiIdrensrightsportal.org/references-on-child-rights/declaration-rights-child/text/
 3. Declaraţia universală a drepturilor omului, aprobată şi proclamată la New York, prin Rezoluţia 1386 (XIV)
a Adunării Generale a ONU din 10.12.1948. În: Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-
1998). Ediţie oficială, volumul 1, Chişinău, 1998, p.11-17.
4. Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat şi proclamat la New York,
prin Rezoluţia 2200 A (XXI) a Adunării Generale a ONU din 16.12.1966. În: Tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte (1990-1998). Ediţie oficială, volumul 1, Chişinău, 1998, p.18-29.
5. Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea,
executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor. În: Monitorul
Oficial al României, nr.895 din 28.12.2007.
6. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene, semnat la 13.12.2007 de către reprezentanţii celor 27 de state-membre ale UE, intrat în
vigoare la 1.12.2009. În: Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene С 306 din 17.12.2007, p.1-271.
7. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată în mod solemn de Parlamentul European,
Consiliul şi Comisia Europeană, adoptată la 12.12.2007 la Strasbourg. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene С
303 din 14.12.2007, p.1-16.
8. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor
Unite la New York, la 20 noiembrie 1989, a intrat în vigoare la 20 septembrie 1990. R. Moldova a aderat la
Convenţie prin HP nr.408-XII din 12.12.90, în vigoare din 25 februarie 1993. În: Tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte (1990- 1998). Ediţie oficială, volumul 1, Chişinău, 1998, p.51-72.
9. Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25.10.1980, în
vigoare pentru R. Moldova din 01.07.1998. În Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-
1998). Ediţie oficială, volumul XV, Chişinău, 1999, p.67-80.
10. Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.40/34 din 29.11.1985 prin care s-a adoptat Declaraţia Naţiunilor
Unite privind principiile de bază ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzului de putere, recomandare a
celui de-al 7-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor, care a avut loc la
Milano, în perioada 26.08-06.09.1985. În: Handbook on Justice for victims. On the use and application of the
declaration of basic principles of justice for victims of crime and abuse of power. UNODCCP, Center for
International crime Prevention, New York, 1999, p.116-118
11. Paulo Sergio Pinheiro. Studiul general privind violenţa faţă de copii al Secretarului General al ONU,
prezentat la Adunarea Generală a ONU din 11.10.2006, Geneva: Secretariatul ONU, 2006, 364 p.
12. The UN Guidelines on Justice in Matters Involving Child Victims and Witnesses of Crime, adopted by
the United Nations Commission on Crime Prevention and Criminal Justice at its 14-th session, Vienna, 23-27 May
2005, http://www.juvenilejusticepanel.org/resource/items/U/N/UN-VictimsWitnessesGuidelines_EN.pdf
13. Draft UN Convention on Justice and Support for Victims of Crime and Abuse of Power, elaborated by
ONU and World Society of Victimology, February 8, 2010, http://www.apav.pt/portal/pdf/convention.pdf
14. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, încheiat la Roma la 25 martie 1957. Versiune consolidată
a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene С 115 din 09.05.2008,
p.47-199.
15. Cartea Socială Europeană Revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, intrată în vigoare pentru R.
Moldova din 01 ianuarie 2002. Ratificată prin Legea nr.484-XV din 28.09.2001. În: Tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte. Ediţie oficială, volumul 38, Chişinău, 2006, p.175.
16. Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind statutul victimelor în cadrul
procedurilor penale. În: Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 82, 22.3.2001, p.1-4, ediţie specială în limba
română: capitolul 19, volumul 03, p.104-107.
17. Decizia-cadru 2009/948/JAI a Consiliului Uniunii Europene privind prevenirea şi soluţionarea
conflictelor referitoare la exercitarea competenţei în cadrul procedurilor penale. În: Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene L 328, 15.12.2009, p.42-47.
18. Decizia-cadru 2004/68/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 22 decembrie 2003 privind combaterea
exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 13, din
20.01.2004, p.44-48, ediţie specială în limba română: capitolul 19, volumul 06, p.220-224.
19. Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea abuzului sexual
asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile, de abrogare a Deciziei-cadru 2004/68/JAI
/ (COM/2010/0094 final - COD 2010/0064), Bruxelles, 29 martie 2010. http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:0094:FIN:RO:HTML (online) (citat 05.05.2010)
20. Programul de la Stockholm - o Europă deschisă sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora
(2010/C 115/01). În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene С 115 din 04.05.2010, p.1-38.
21. Ibidem.
22. Strategia Uniunii Europene privind drepturile copilului, Rezoluţia legislativă a Parlamentului European
din 16 ianuarie 2008 referitoare la strategia UE privind drepturile copilului (2007/2093(INI)). În: Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene С 041 E din 19.02.2009, p.24-16.
23. Comunicarea Comisiei Europene din 4 iulie 2006 Spre o strategie a UE privind drepturile copilului
{SEC(2006) 888} {SEC(2006) 889} (COM(2006)0367, http://eur-
lex.europa.eu/Notice.do?val=429534:cs&lang=ro&list=429534:cs22/1 Aviz al Comitetului Regiunilor: Spre o
strategie UE privind drepturile copilului, în: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene С 146, 30.6.2007, p.58-62.
24. Avizul Comitetului Regiunilor privind cooperarea locală şi regională în vederea protejării drepturilor
copilului în Uniunea Europeană, Bruxelles, 10 iunie 2010 (2010/C 267/10). În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
С 267, din 01.10.2010, p.46-51.
25. Convenţia Consiliului Europei STE nr.201 privind protecţia copiilor împotriva exploatării şi abuzurilor
sexuale din 25 octombrie 2007, semnată cu ocazia Conferinţei miniştrilor de justiţie ai statelor-membre ale
Consiliului Europei, care a avut loc la 24-26 octombrie 2007 la Lanzarote, intrată în vigoare la 01.07.2010.
http://conventions.coe.int/Treaty/EN/treaties/Html/201.htm
26. Decizia-cadru 2004/68/JAI ... op. cit.; Propunere de directivă ... op. cit.; Convenţia Consiliului Europei
STE nr.201 ... op. cit.; Protocolul facultativ la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, referitor la vînzarea,
prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 25 mai 2000. Rezoluţia
Adunării Generale 54/263 din 16.03.2001, p.6-14. Semnat de Republica Moldova la 08.02.2002 şi ratificat prin
Legea nr.29-XVI din 22.02.2007. În: Monitorul Oficial al RM, nr.36-38/153 din 16.03.2007; Recomandarea R (91)
11 privind exploatarea sexuală, pornografia, prostituţia, precum şi traficul de copii şi tineri, adoptată de Comitetul
Miniştrilor la 9.09.1991, la cea de-a 461-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor; Recomandarea R (2001) 16 privind
protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 31 octombrie 2001, la cea de-a
771-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor.
27. Legea nr.286/2009 privind Codul penal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
1, nr.510 din 24 iulie 2009.
28. Protocolul facultativ la Convenţia ONU... op. cit.
29. Recomandarea R (79) 17 a Comitetului Consiliului Europei cu privire la protecţia copilului împotriva
maltratării, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 13.09.1979, la cea de-a 307-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor;
Recomandarea R (87) 19 a Comitetului CE din 17.09.1987 privind organizarea prevenirii criminalităţii, adoptată de
Comitetul Miniştrilor la 17.09.1978, la cea de-a 410-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor; Recomandarea R (90) 2
privind măsurile sociale referitoare la violenţa în familie, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 15.01.1990, la cea de-
a 432-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor; Recomandarea R (91) 11... op. cit.; Recomandarea R (93) 2 privind
aspectele medico-sociale ale abuzurilor faţă de copii, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 22.03.1993, la cea de-a
490-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor; Recomandarea R (2000) 11 privind lupta împotriva traficului de fiinţe
umane în scopul exploatării sexuale, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 19.05.2000, la cea de-a 710-a reuniune a
delegaţilor Miniştrilor; Recomandarea R (2001) 16 ... op. cit.; Recomandarea R (2002) 5 a Comitetului CE cu
privire la protecţia femeii împotriva violenţei, adoptată de Comitetul Miniştrilor la 20.04.2002, la cea de-a 794-a
reuniune a Delegaţilor Miniştrilor.
30. Recomandarea R (91) 11... op. cit.
31. Recomandarea R (87) 19 ... op. cit.
32. Recomandarea R (85) 4 a Comitetului Consiliului Europei cu privire la violenţa în familie, adoptată de
Comitetul Miniştrilor la 26 martie 1985, la cea de-a 382-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor.
33. Recomandarea R (87) 19 ... op. cit.
34. Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a
violenţei domestice, semnată la Istanbul la 11 mai 2011. în: Seria Tratatelor Consiliului Europei, nr.210, p.1-29.
http://www.соe.int/convention-violence
35. Israel National Council of the Child's statistical abstract for 2003.
36. Doina Balahur. Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale. Bucureşti: All Beck,
2001,392 р.
37. Gabriel Vasile Niţă, Marina Roman, Florenţa Teodorescu şi alţii. Prevenirea abuzurilor îndreptate
împotriva minorilor. îndrumar pentru poliţişti. Bucureşti: Ministerul de Interne, 2003, 57 p.
38. Janusz Korczak. The Child's Right to Respect. Strasbourg: Council of Europe Publishing, November 2009, 93 p.