PORNIREA PROCESULUI PENAL 1

§ 1. Esenţa, sarcinile şi importanţa

pornirii procesului penal
Pornirea procesului penal este faza iniţială şi obligatorie într- un
proces penal. în cadrul ei urmează să fie stabilită oportunitatea intentării
dosarului penal sau a refuzului privind intentarea lui. Atunci când organul
abilitat, examinând fapta săvârşită, stabileşte elementele constitutive ale
infracţiunii, este luată decizia: a porni procesul penal. Lipsa datelor
suficiente despre săvârşirea crimei, precum şi stabilirea circumstanţelor
care împiedică intentarea unui dosar penal (art. 5, C. pr. pen.)2, constituie o
motivaţie legală pentru a refuza pornirea procesului.
Faza în discuţie nu se rezumă numai la concretizarea unei decizii
(pornirea sau refuzul pornirii procesului). Hotărârea finală este rezultatul
unei activităţi desfăşurată din momentul sesizării organelor de drept. în
limitele acestei faze ample sunt întreprinse un şir de măsuri intermediare
care anticipează şi fundamentează emiterea ordonanţei în care se
materializează decizia luată. Aceste activităţi sunt numite procedurale,
deoarece sunt reglementate de C. pr. pen. al Republicii Moldova şi sunt
însoţite de întocmirea actelor procedurale: Declaraţiile şi sesizările privind

1 în opinia unor autori denumirea „pornirea procesului penal" este improprie acestui set
procesual, întrucât se refera, prin denumire, la întreaga activitate a procesului penal,
inclusiv Ia judecată, asupra căreia organul de cercetare sau procurorul, după cum este ştiut,
nu are drept de dispoziţie, ci numai judecătorul. S-a stabilit astfel că este mai adecvată
denumirea de „începere a urmăririi penale". A se vedea: Boris Lichii Urmărirea penală
(studiu comparat), Chişinău, 2000, p. 00.
Potrivit Dicţionarului de procedură penală, „pornirea procesului penal" este actul procesual care
în Codul de procedură penală anterior al României fixa momentul începerii urmăririi penale.
A se vedea: Gfceorghe Antoniu, Nicolae Voloneiu, Ni- colae Zahana, Dicţionar de procedură
penală. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p 214
•’ Aici şi în continuare se are în vedere Codul de procedură penală al Republicii Moldova,

3
Tudor OSOIANV
săvârşirea infracţiunii (art. 91 C. pr. pen.); autodenunţarea (art. 92 C. pr.
pen.): interpelări în întreprinderi, organizaţii: în colectarea lămuririlor de la
cetăţeni şi funcţionari publici (art. 93 alin. 2 C. pr. pen.); cercetarea la faţa
locului (art. 157, 158 C. pr. pen.) - unicul act de urmărire admis de lege
pentru a fi efectuat până la pornirea procesului penal; darea însărcinărilor
separate (art. 114 C. pr. pen.); desfăşurarea şi efectuarea reviziilor;
declaraţia privind împăcarea părţilor (art. 94 alin. 1 Codul de procedură
penală).
Astfel, în timpul derulării fazei iniţiale a procesului penal sunt
efectuate un şir de activităţi şi se întocmesc documentele in cauză care
constituie in ansamblu un sistem specific de raporturi procesual-penale. în
această etapă raportul de bază este stabilit intre persoana care a depus
declaraţie privind săvârşirea infracţiunii şi persoana care efectuează
cercetarea penală, anchetatorul sau procurorul. Atunci când este
suspectată o persoană concretă intr-un atare raport este antrenat şi
făptuitorul.
Legea obligă procurorul, anchetatorul penal şi persoana care
efectuează cercetarea penală să intenteze dosar penal ori de câte ori se
descoperă săvârşirea infracţiunii (art. 3, alin. 1 C. pr. pen.). Prin această
stipulare a legii este asigurată realizarea principiului oficialităţii in procesul
penal.:i Astfel, pornirea procesului penal este o modalitate prevăzută de
lege, o reacţie a procurorului, anchetatorului, organului de cercetare
penală la faptele socialmente periculoase, care le-au devenit cunoscute.
Intentarea fără tergiversare a procesului penal contribuie la justa
soluţionare a cauzei penale, mai ales atunci când ea este cercetată pe
urine fierbinţi. Dimpotrivă, reacţia întârziată a organelor de drept la
informaţia privind săvârşirea infracţiunii poate fi urmată de pierderea
probelor serioase în timpul cercetării cauzei.
Pornirea procesului penal constituie temei legal pentru aplicarea
măsurilor preventive şi efectuarea actelor de urmărire penală.3
în încheiere putem conchide că faza de debut a procesului penal

'3Петрухин ИА, Уголовный процесс. Учебник, Изд «Проспект . Москва, 2001. стр 70 - 71.
4Excepţie constituie numai cercetarea ia faţa locului care, în cazurile ce nu suferă amânare,

poate fi efectuată şi până la pornirea procesului penal (art 157, alin 1 C pr. pen.).

4
 Pornirea procesului penal

începe din momentul când este sesizat organul de stat competent (de
exemplu: înregistrarea în secţia de gardă a sectorului de poliţie a
declaraţiei privind săvârşirea infracţiunii) şi se încheie in momentul intrării
în vigoare a ordonanţei de pornire a procesului penal sau de refuz în
pornirea lui.
Sarcinile primei faze sunt:
a) stabilirea existenţei sau lipsei temeiurilor şi motivelor
legale pentru pornirea procesului;
b) depistarea şi documentarea (fixarea) urmelor infracţiunii;
c) prevenirea infracţiunilor în curs de pregătire,
contracararea celor declanşate şi care nu au fost consumate.
§ 2. Organele abilitate a porni procesul penal
Legea întruneşte limitativ organele judiciare care sunt în drept de a
intenta un dosar penal.
Potrivit art. 3 şi art. 93 alin. 1 C. pr. pen., au competenţa de a porni
procesul penal procurorul, anchetatorul şi organul de cercetare penală care
sunt numiţi în ansamblu organ de urmărire penală. Alte organe de stat,
instituţii, întreprinderi, organizaţii, firme, în cazul depistării infracţiunii,
informează organul de urmărire penală care, în limitele competenţei sale,
făcând verificările în cauză, emite decizia respectivă.
Procurorul are dreptxd a intenta un dosar penal privind orice
infracţiune (art. 4, alin. 2 al Legii Republicii Moldova cu privire la
Procuratură).
Organul de cercetare penală intentează dosare penale în limitele
competenţei sale. între organele de cercetare penale, de cea mai largă
competenţă dispune poliţia vizavi de pornirea procesului penal (art. 101,
102, 107 C. pr. pen.).
Comandanţii unităţilor, formaţiunilor militare şi şefii instituţiilor
militare intentează procese penale în cauzele privitoare la orice acţiuni
săvârşite de militari in subordine, precum şi de supuşii serviciului militar în
timpul cantonamentelor; în cauzele privitoare la infracţiuni săvârşite de
angajaţii civili ai Forţelor Armate ale Republicii Moldova in legătură cu
îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu (art. 99, p. 2 C. pr. pen.).
Organele serviciului de informaţii naţionale intentează procese

5
Tudor OSOIANV
penale în cauzele date de lege in competenţa lor (art. 99, p. 3 C. pr. pen.).

6
Tudor OSQIANU

Şefii instituţiilor de corectare prin muncii ai serviciilor de izolare

pentru anchetă penală, ai preventoriiior de tratament şi muncă, şi a
preventoriiior de educaţie prin muncă pornesc proces penal şi efectuează
cercetarea penală în cauzele referitoare la infracţiunile contra modului de
îndeplinire a îndatoririlor de serviciu comise de lucrătorii acestor instituţii
(art. 99, p. 4 C. pr. *pen.).
Organele pentru supravegherea de stat a măsurilor contra in-
cendiilor pornesc proces penal în cazul incendiilor sau la încălcarea
regulamentelor de siguranţă contra incendiilor (art. 99, p. 5 C. pr. pen.).
Organele corpului de grăniceri pornesc proces penal în cauzele
privitoare la violarea frontierei de stat (art. 99, p. 6, C. pr. pen.).
Organele controlului vamal pornesc proces penal în cauzele
privitoare la contrabandă (art. 99, p. 7 C. pr. pen.).
Anchetatorii (procuraturii, organelor de interne, ai serviciului de
informaţie şi securitate, precum şi ai departamentului de control vamal)
intentează dosare penale condueându-se de art. 107 C. pr. pen., care
stipulează competenţa lor.
Organele de cercetare penală şi de anchetă penală din cadrul
Departamentului de control vamal intentează şi examinează cauzele
penale privind contrabanda şi alte infracţiuni date de C. pr. pen. al
Republicii Moldova în competenţa lor (art. 223 al Codului vamal adoptat
prin Legea Republicii Moldova nr. 1149 XIV din 20 iulie 2000).
§ 3. Temeiurile şi motivele pornirii procesului penal
Procesul penal poate fi pornit numai dacă există un temei legal şi
motive suficiente. Temeiul 4 constituie izvorul stabilit de Lege din care
organul de urmărire penală primeşte informaţia despre pregătirea sau
săvârşirea infracţiunii. Recepţionarea unei atare informaţii obligă organul în
cauză a examina temeiurile şi motivele privind pornirea procesului penal.
Potrivit art. 90 C. pr. pen., temeiurile pornirii procesului penal sunt:
1) declaraţii sau scrisori emanate de la cetăţeni;

' Doctrina românească nu accepta această denumire,utilizându-se sintagma „modul de

sesizare" a organului de urmărire penală prin care se înţelege mijlocul de informare în
condiţiile legii a acestuia despre săvârşirea unei infracţiuni, obligându-1 a se pronunţa
asupra Începerii urmăririi penale. A se vedea: Boris Lichn, op. cit. p 66

7
Tudor OSOIANU
2) sesizările din partea organizaţiilor sindicale şi a altor
organizaţii obşteşti;
3) sesizările din partea întreprinderilor, instituţiilor, organiza-
ţiilor şi a persoanelor cu funcţii oficiale;
4) articole, notiţe sau scrisori publicate în presă;
5) autodenunţarea;
6) depistarea infracţiunii de către organul judiciar.
Declaraţiile sau scrisorile emanate de la cetăţeni, drept temei
pentru pornirea procesului penal, constituie înştiinţarea orală sau scrisă
adresată organelor de urmărire penală referitor la pregătirea sau
săvârşirea infracţiunii. Declaraţia orală se consemnează în procesul-verbal
(art. 91, C. pr. pen.). Persoana In cauză trebuie să fie preîntâmpinată
despre răspunderea ce o va purta in caz de denunţ falsificat cu intenţie (art.
195 C. pen.) 5 - denunţare calomnioasă făcându-se menţiune despre
aieasta in procesul-verbal. Atât declaraţia scrisă, cât şi procesul-verbal al
declaraţiei orale, trebuie să fie semnate de persoana care le face. De
asemenea, această persoană trebuie să fie identificată.
Declaraţiile şi scrisorile anonime, adică cele care nu sunt semnate
sau sunt semnate cu alt nume, nu constituie temei de pornire a procesului
penal. Dacă atare declaraţie conţine date de fapt concrete, referitor la
săvârşirea infracţiunii, ele sunt verificate de organul de cercetare penală. în
caz că aceste date se confirmă, drept temei de pornire a procesului va
constitui descoperirea nemijlocită de către organul de urmărire penală.
La fel trebuie calificate şi comunicările telefonice în calitate de
semnal şi nu ternei de intentare a dosarului penal, chiar dacă persoana
numeşte datele sale de identitate. Atare înştiinţări sunt documentate in
calitate de telefonogramă şi sunt verificate imediat sau, cel puţin, aşa
trebuie să fie. în caz de confirmare a telefo- nogramelor, de asemenea,
drept temei de pornire a procesului penal este cel stipulat în p. 6, art. 90 C.
pr. pen.

'6Aici şi în continuare se are în vedere Codul penal al Republicii Moldova. Pentru studierea
componenţei acestei infracţiuni este recomandat paragraful întâi al Capitolului III din
lucrarea lui Gheorghe Ulianovschi - Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, Chişinău,
1999, pag. 74 - 97

8
 Pornirea procesului penal

Declaraţiile şi scrisorile calificate ca temei de intentare a dosarului

trebuie să conţină date, circumstanţe concrete privind săvârşirea
infracţiunii. Nu este obligatoriu a exprima în declaraţie, scrisoare
rugămintea in vederea atragerii la răspundere penală a făptuitorului. în
virtutea principiului oficialităţii amintit mai sus, această problemă este
soluţionată în afara voinţei persoanei căreia i s-a cauzat o vătămare. însă
cauzele penale prevăzute in art. 94 C. pr. pen. pot fi intentate numai dacă
aceasta o doreşte persoana lezată şi de aceea in asemenea plângeri
trebuie să fie exprimată rugămintea atragerii la răspundere penală a
făptuitorului.
Sesizările clin partea organizaţiilor obşteşti şi ale altor organizaţii
nonguvernamentale sunt întocmite obligatoriu in formă scrisă şi trebuie să
conţină semnătura persoanei care este delegată a reprezenta formaţiunea
respectivă. Lista exhaustivă a organizaţiilor obşteşti care pot face sesizări
nu este stipulată în lege.
La aceste sesizări pot fi anexate şi alte materiale pertinente. De
exemplu: Proces-verbfl de reţinere, întocmit de membrii gărzii populare6
sau procese-verbale ale şedinţelor organizaţiilor nongu- vernamentale,
care conţin informaţii ce vizează încălcări de lege sancţionate de Codul
penal.
Sesizările din partea organizaţiilor, instituţiilor, întreprinderilor şi a
funcţionarilor publici trebuie să fie alcătuite in scris. Esenţa acestui
document constă în informarea prealabilă vizavi de săvârşirea infracţiunii.
în calitate de document oficial asemenea înştiinţare este întocmită pe foaie
cu antetul persoanei juridice in cau ză, semnată de persoana care o
reprezintă (director, şef, preşedinte etc.). Dacă nu este întocmită pe foaie
cu antet, pe foaia cu sesizarea se va aplica şi ştampila. Concomitent cu
acest act pot fi prezentate materiale care confirmă săvârşirea infracţiunii
(acte ale reviziilor şi verificărilor, explicaţii ale persoanelor responsabile
etc.).
Prin actele normative, prin ordine ale unui şir de ministere şi

7Potrivitart. 9, Iit c al Legii Republicii Moldova nr 1101 - XIII dm 6 februarie 1997 Cu privire
la gărzile populare, membru acestei formaţiuni au dreptul să reţină şi să aducă la poliţie
persoane care au săvârşit infracţiuni

9
Tudor OSOIANU
departamente sunt desemnate obligaţiile conducătorilor .şi instituţiilor de a
informa despre infracţiunile săvârşite. De exemplu: instituţiile medicale
trebuie să Înştiinţeze organele de poliţie referitor la internarea persoanelor
cu vătămări corporale; conducătorii întreprinderilor de stat sunt obligaţi să
sesizeze organul de urmă

10
 Pornirea procesului penai

rire penală în cazul depistării deficitului, lipsei neîntemeiate de

bunuri materiale, a delapidărilor constatate, precum şi în cazul stabilirii
încălcării flagrante a regulilor tehnicii securităţii soldate cu urmări tragice.
Organele sesizate nu sunt în drept să refuze recepţionarea unor
comunicări din motivul insuficienţei de informaţii, care se conţine în ele.
Organele de urmărire penală trebuie să înfăptuiască toate măsurile In
conformitate cu Legea pentru a le verifica şi completa.
Articolele, notiţele sau scrisorile publicate în presă constituie temei
de pornire a procesului, independent de atitudinea autorului. Nu are
importanţă nici tipul publicaţiei periodice (republicană sau judeţeană), nici
forma publicaţiei (articol, scrisoare sau comunicare). Important este ca
publicaţia să conţină informaţie despre fapte ce conţin semne ale
infracţiunii. Dacă redacţia editorialului expediază organului de urmărire
penală scrisorile nepublicate privind fapte delicvente, drept temei va servi
sesizarea din partea justiţiei, adică cel prevăzut de art. 90, p. 3 C. pr. pen.
Autodenunţarea este sesizarea benevolă a organelor de urmărire
penală de către persoana fizică care a săvârşit infracţiunea (făptuitor). în
acest caz este stabilită identitatea persoanei şi se întocmeşte un
proces-verbal. Datele comunicate de făptuitor trebuie să fie verificate în
detalii. Este necesar a face distincţie între autodenunţare şi recunoaşterea
vinovăţiei de către persoana reţinută şi ascultată in calitate de bănuit (art.
105 C. pr. pen.).
Autodenunţarea, de altfel ca şi căinţa sinceră, este calificată de
Codul penal ca circumstanţă atenuantă (art. 37, alin. 1, p. 8, C. pr. pen.).
Depistarea de către organele judiciare a infracţiunii. Anchetatorul
şi persoana care efectuează cercetarea penală pot stabili indicii unei
infracţiuni săvârşite sau in curs de săvârşire. De asemenea, săvârşirea
infracţiunii poate deveni cunoscută organului de cercetare penală in
procesul asigurării ordinii publice sau a securităţii circulaţiei rutiere etc.
§ 4. Motivele pornirii procesului penal
Pentru intentarea dosarului penal, în afară de temei legal, trebuie
să existe suficiente motive.

f)
Tudor OSOIANU
Procesul penal poate fi pornit în cazurile când există date
suficiente cu privire la infracţiunea săvârşită (art. 90, alin. 2 C. pr. pen.).
Aşadar, noţiunea motivului suficient de pornire a procesului penal este
constituită din două elemente indispensabile:
1) existenţa semnelor infracţiunii In cadrul faptei care a
devenit cunoscută organului de urmărire penală;
2) existenţa datelor suficiente in baza cărora sunt stabilite
semnele infracţiunii.
Soluţionând problema pornirii procesului penal, o atenţie deosebită
trebuie acordată semnelor infracţiunii care permit a delimita fapta
socialmente periculoasă şi penal condamnabilă de alte fapte, acţiuni ce
generează raporturi juridice, administrative, civile etc.
La momentul luării deciziei de a porni un proces penal nu este
obligatoriu a acumula date complete despre componenţa infracţiunii.
Stabilirea completă în detaliu a obiectului probaţiunii (timpul, locul, metoda,
forma vinovăţiei, motivul şi alte împrejurări - art. 52, C. pr. pen.) sunt
sarcina urmăririi penale, iar în continuare şi a dezbaterilor judiciare. Din
aceste considerente nu va fi justificat refuzul de a porni proces penal in
legătură cu faptul că victima nu poate arăta persoana concretă care a
săvârşit infracţiunea.
Determinarea corectă a cercului de circumstanţe care urmează să
fie stabilite în faza pornirii procesului penal are importanţă decisivă întru
asigurarea unei decizii legale şi întemeiate privitor la materialele
acumulate.
§ 5. Circumstanţele care exclud pornirea
procesului penal
în cadrul verificărilor preliminare din limitele fazei de debut a
procesului penal pot fi stabilite circumstanţe care împiedică pornirea
procesului penal. Aceste împrejurări sunt stipulate in art. 5 C. pr. pen.
Potrivit acestui articol, procesul penal nu poate fi pornit, iar procesul pornit
trebuie să înceteze:
1) dacă nu există fapta infracţiunii, adică dacă sunt stabilite
date indiscutabile care mărturisesc despre lipsa faptei socialmente
periculoase (acţiuni sau inacţivtni) in legătură cu care s-a făcut sesizarea;

10
 Pornirea procesului penal

2) când fapta nu întruneşte elementele constitutive ale

infracţiunii, avându-se în vedere că însăşi fapta a fost săvârşită, dar nu
poate fi calificată drept infracţiune, deoarece nu conţine toate elementele
componenţei de infracţiune sau, chiar şi dacă întruneşte toate elementele
ei, ele nu sunt penal condamnabile aşa cum sunt stipulate în C. pon. -
legitima apărare (art. 13) sau extrema necesitate (art. 14);
3) dacă a expirat termenul de prescripţie, prevăzut de art. 47
C. pen. pentru categoria respectivă de infracţiune;
4) dacă un act de amnistie sau graţiere a anulat aplicarea
pedepsei pentru fapta săvârşită sau pentru persoana în cauză. Actele de
amnistie sunt emise de Parlament referitor la un cerc nedeterminat
individual de persoane (art. 53' C. pen.) şi constă în absolvirea de
răspundere penală sau de pedeapsă fie prin reducerea pedepsei aplicate,
fie prin comutarea ei cu o pedeapsă mai blândă. Graţierea este actul prin
care persoanele condamnate sunt eliberate complet sau parţial de
pedeapsa aplicată. Graţierea este acordată de către Preşedintele
Republicii Moldova în mod individual prin Decret (art. 532, C. pen.);
5) dacă făptuitorul, la momentul săvârşirii infracţiunii, n-a
atins vârsta de la care, conform legii, poate fi tras la răspundere penală. în
baza regulii generale persoana fizică responsabilă poate fi supusă
răspunderii penale dacă la momentul săvârşirii infracţiunii împlineşte vârsta
de 16 ani (art. 10, alin. 1, C. pen.). Persoanele cu vârsta intre 14-16 ani,
care au săvârşit infracţiuni sunt supuse răspunderii penale numai pentru
unele infracţiuni grave (art. 10, alin. 2 C. pen.);
6) dacă partea vătămată s-a împăcat cu învinuitul în cauzele
care pot fi pornite numai la plângerea părţii vătămate, cu excepţia cazurilor
prevăzute de alin. 2 al art. 94, C. pr. pen.. Procesele privitoare la
infracţiunile prevăzute de art. 102 alin. 1, art. 126, 141 şi 141 1 sunt pornite
numai in baza plângerii persoanei care a pătimit. Pană la intentarea
dosarului, în cazurile arătate persoana care a depus plângerea poate să se
împace cu făptuitorul şi acest fapt poate servi drept împrejurare care
împiedică intentarea procesului penal;
7) in cazurile prevăzute in partea specială a Codului penal
(de exemplu, este scutit de răspundere penală cetăţeanul Republicii

11
Tudor OSOIANU
Moldova, recrutat de serviciul de spionaj străin pentru înfăptuirea unei
activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova, dacă el n-a săvârşit
nici un fel de acţiuni pentru a îndeplini sarcina criminală primită şi a declarat
de bună voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin
(art. 61, alin 2 C. pen.), sau este absolvită de răspundere penală persoana,
care a predat de bună voie arma de foc, muniţiile sau substanţele explo-
zive, pe care le-a păstrat fără autorizaţia corespunzătoare (art. 227, alin 3,
C. pen.);
8) în privinţa unui decedat, cu excepţia cazurilor când
aceasta este necesar pentru reabilitarea decedatului sau pentru revizuirea
procesului în ceea ce priveşte alte persoane în urma descoperirii unor
împrejurări noi;
9) în privinţa unei persoane, referitor la care există o sentinţă
definitivă, în legătură cu aceeaşi acuzaţie, sau avizul (ori hotărârea)
instanţei de judecată de clasare a procesului cu acelaşi temei;
10) în privinţa unei persoane, referitor la care există o hotărâre
neanulată a anchetatorului penal, a procurorului despre clasarea
procesului în legătură cu aceeaşi acuzaţie.
§ 6. Ordinea procesuală de pornire
a procesului penal şi de refuz în pornirea lui
Procurorul, anchetatorul penal, organul de cercetare penală sunt
obligaţi să primească declaraţiile şi sesizările referitoare la infracţiunea
săvârşită, pregătită sau în curs de pregătire chiar atunci când cauza nu
este de competenţa lor. în legătură cu declaraţiile şi sesizările existente pot
fi cerute materialele şi explicaţiile necesare, fără efectuarea actelor de
urmărire penală.
Asupra declaraţiei sau a sesizării primite organul de urmărire
penală trebuie să se pronunţe în termen de cincisprezece zile adoptând
una din următoarele decizii:
1) a porni procesul penal;
2) a refuza pornirea procesului;
3) a expedia declaraţia sau sesizarea recepţionată organului
competent pentru a le examina. în acest caz trebuie înfăptuite măsuri
pentru prevenirea sau curmarea infracţiunii, precum şi pentru păstrarea

12
 Pornirea procesului penal

urmelor ei. Hotărârea luată se comunică celui care a făcut declaraţia sau
sesizarea (art. 93, C. pr. pen.).
Adeseori cauza penală este intentată în privinţa faptei infracţiunii şi
nu vizează o persoană concretă, deoarece la acest moment nu există date
despre făptuitor sau ele urmează a fi verificate şi precizate. Fără îndoială,
există şi cazuri de intentare a dosarului penal în privinţa unei persoane
concrete. Dar in anumite cazuri trebuie să fie respectate unele condiţii
deosebite. în particular, Preşedintele Republicii Moldova poate fi pus sub
acuzare cu votul n cel puţin două treimi din numărul deputaţilor
Parlamentului in cazul în care el săvârşeşte o infracţiune (art. 81 al
Constituţiei Republicii Moldova). Deputatul Parlamentului nu poate fi
reţinut, arestat (cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă) sau trimis in
judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa (art. 70, alin.
3, al Constituţiei Republicii Moldova). Potrivit art. 19 al Legii Republicii
Moldova cu priire la statutul judecătorului dosarul penal împotriva
judecătorului poate fi pornit doar de Procurorul General, cu acordul
Consiliului Superior al Magistraturii şi al Preşedintelui Republicii Moldova
sau, după caz, al Parlamentului. Procurorul şi anchetatorul se bucură de
imunitate. Dosarul penal în privinţa procurorului poate fi intentat numai de
către Procurorul General (art. 44l al Legii Republicii Moldova cu privire la
Procuratură).
Faptul pornirii procesului penal este fixat în ordonanţă, care constă
din trei părţi: introductivă, descriptivă şi rezolutivă (deci- zională). Atare act
procesual cuprinde:
1) timpul şi locul întocmirii;
2) funcţia şi numele persoanei care a emis-o;
3) temeiul şi motivele pornirii procesului;
4) incadrarea juridică a faptei socialmente periculoase;
5) normele procesual-penale utilizate;
6) însăşi decizia de intentare a dosarului;
7) menţiuni despre expedierea copiei ordonanţei procurorului
timp de 24 de ore, precum şi despre informarea persoanelor interesate (art.
95, C. pr. pen., alin. 2).
Dacă procesul penal este pornit împotriva unui recrut, organul de

13
Tudor OSOIANU
urmărire penală este obligat să comunice acest lucru comisarului militar de
circumscripţie.
Atunci când în cursul şedinţei de judecată se săvârşeşte o faptă ce
conţine semnele unei infracţiuni, preşedintele şedinţei dispune
identificarea persoanei care a săvârşit infracţiunea şi reţinerea
făptuitorului, fapt reflectat în procesul-verbal al şedinţei. Instanţa emite un
aviz de expediere a materialelor şi a persoanei reţinute procurorului.
În cazul lipsei motivelor de pornire a procesului penal, precum şi
atunci când există circumstanţe care împiedică pornirea procesului (art. 5,
C. pr. pen.), organul de urmărire penală refuză să intenteze dosarul, fapt
fixat de ordonanţa de refuz în pornirea procesului penal. Acest act trebuie
să conţină întemeierea deciziei în cauză. Plângerea împotriva refuzului de
a porni procesul penal se adresează procurorului, care exercită
supravegherea legalităţii acestui act procesual, sau procurorului ierarhic
superior, fapt care nu privează petiţionarul de dreptul de a ataca în instanţa
de judecată (art. 97, alin. 4, C. pr. pen.).
§ 7. Supravegherea efectuată de organele competente
în faza de debut a procesului penal
Supravegherea legalităţii în prima fază a procesului este exercitată
de către procuror. Dacă procesul a fost pornit de către anchetatorul penal
sau de persoana care efectuează cercetarea penală fără motive şi temeiuri
legale, procurorul anulează ordonanţa anchetatorului penal sau a
organului de cercetare penală şi refuză pornirea procesului penal sau
dispune încetarea lui, dacă s-au efectuat deja actele de urmărire (art. 98,
alin. 1, C. pr. pen.).
în cazul când refuzul de a porni procesul penal este neîntemeiat,
procurorul anulează, printr-o ordonanţă, decizia adoptată şi dispune, după
caz, fie pornirea procesului, fie efectuarea unui control suplimentar intr-un
termen fixat.
Respectarea indicaţiilor date de către procuror organului de
urmărire penală în legătura cu intentarea dosarelor este obligatorie pentru
el (art. 98, alin. 1 C. pr. pen.).
Până la intrarea in vigoare a Legii Republicii Moldova nr. 1419 din
17.12.97 şi a Legii nr. 109 - XIV din 23 iunie 2000 pentru modificarea şi

14
 Pornirea procesului penal

completarea Codului de procedură penală şi a Codului cu privire la

contravenţiile administrative, promulgată prin Decretul Preşedintelui, nr.
1885 II din 08 februarie 2001 contestarea în instanţa de judecată a
legalităţii refuzului privind pornirea procesului penal nu a fost posibilă,
deoarece nu era stipidată. Imposibilitatea contestării in faţa instanţei de
judecată a refuzului vizând intentarea dosarului contravenea Constituţiei,
Republicii
Moldova. Potrivit art. 20 al Constituţiei orice persoană are dreptul
la satisfacerea efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente
împotriva actelor care violează drepturile. Nici o lege nu poate îngrădi
accesul la justiţie.
Neconstituţionalitatea art. 87, alin. 4, C. pr. pen.® a fost stabilită
prin Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, nr. 20 din
16.06.97.9 O decizie similară în acest sens a fost adoptată şi de Curtea
Constituţională a Federaţiei Ruse10.
După operarea modificărilor respective, legislaţia procesual-
penală in vigoare stipulează in art. 195/3 contestarea în instanţa de
judecată a legalităţii refuzului de a porni proces penal, iar în art. 195/4
controlul judiciar al legalităţii refuzul privind pornirea procesului penal.
Aşadar, persoanele ale căror drepturi şi interese au fost lezate prin
refuzul de a porni procesul penal, pot depune in instanţa de judecată o
plângere împotriva legalităţii ordonanţei de refuz, in termen de 10 zile de la
data când au luat cunoştinţă de ea. Controlul judiciar al legalităţii privind
refuzul pornirii procesului penal este exercitată de instanţa de judecată
cantonată în circumscripţia unde organul de urmărire a luat decizia
respectivă, cu participarea procurorului, petiţionarului, avocatului acestuia
sau reprezentantului său legal. Instanţa examinează materialele privind
lipsa motivelor şi temeiurile legale pentru pornirea procesului penal,
cauzele emiterii unei atare decizii, precum şi respectarea normelor
procesual-penale. în baza controlului judiciar, instanţa de judecată va
pronunţa una din următoarele decizii:
1) privind anularea ordonanţei privind refuzul de a porni
procesul penal;
2) privind modificarea temeiurilor refuzului, calificându-1

15
Tudor OSOIANU
legal în esenţă;
3) privind respingerea plângerii.
Trebuie de menţionat, de asemenea, că persoanele specificate în
art. 195/1, C. pr. pen. au dreptul să atace în instanţa de judecată refuzul
organului de urmărire penală privind primirea cererilor şi demersurilor
depuse in vederea intentării dosarului penal.
8In redacţia Legii nr. 310 din 9 decembrie 1994 Monitorul oficial,

1995, nr. 9, ari. 92 ' 9Publicală tn Monitorul Oficial, nr. 43 - 44 din 03.07.97.
10A sc vedea: Постановление К.С.Р.Ф по делу о проверке

конституционности, ч 4, ст 113 УПК РСФСР от 29.0498, Офиц.

сервер http KS rfnet.ru.
§ 8. Reglementareă începerii (pornirii) urmăririi
penale în Proiectul Codului de Procedură Penală11
al Republicii Moldova
Organul de urmărire penală poate fi sesizat în cazul săvârşirii sau
pregătirii unei fapte social-perieuloase prevăzute de Codul penal prin:
1) plângere;
2) denunţ;
3) autodenunţ;
4) depistarea nemijlocită de către organul de urmărire penală
a infracţiunii (art. 261, alin. 1, P. C. pr. pen.).
Plângerea este incunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau
juridică, despre prejudiciul ce i s-a cauzat prin infracţiune (art. 262, alin. 1
P. C. pr. pen.).
Denunţul este incunoştinţarea făcută de către o persoană fizică
sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni (art. 262, alin. 2 P. C. pr.
pen.).
Plângerile şi denunţurile anonime nu pot servi drept temei pentru
pornirea urmăririi penale (art. 262, alin. 8 P. C. pr. pen.).
Autodenunţarea este înconştiinţarea benevolă făcută de către o
persoană fizică sau juridică despre săvârşirea de către ea a unei infracţiuni
in cazul când făptuitorul n-a fost suspectat ori nu a fost pus sub învinuire
(art. 263 P. C. pr. pen.).
Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut în art. 261

16
 Pornirea procesului penal

P. C. pr. pen. dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale in cazul

când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare rezultă
elementele constitutive ale infracţiunii şi nu există vreuna din
circumstanţele care exclud urmărirea penală. Atunci când organul de
urmărire penală este sesizat din oficiu, el întocmeşte un proces-verbal care
constituie actul de începere a urmăririi penale.
Rezoluţia şi procesul-verbal de începere a urmăririi penale emise
de organul de urmărire penală se supun confirmării de către procurorul
care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală
11 Aici şi tn continuare se are In vedere Proiectul Codului de

Procedură Penală (P C pr pen ) care a fost elaborat de către grupul de lucru

constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 789 din ÎS iulie 1998
în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale.
Prezentându-i-se concomitent şi dosarul respectiv, procurorul o dată cu
confirmarea, fixează şi termenele urmăririi penale (art. 280, alin. 3, P. C. pr.
pen.).
Dacă din cuprinsul actidui de sesizare rezultă vreunul din cazurile
care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de cercetare penală
înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu începe
urmărirea penală şi dacă procurorul constată că nu există circumstanţe
care să împiedice urmărirea penală, el restituie actele organului cu
rezoluţia pentru începerea urmăririi penale. Atunci când procurorul este de
acord cu propunerea de a nu începe urmărirea penală, el confirmă acest
fapt prin rezoluţie motivată şi anunţă despre aceasta persoana care a
înaintat sesizarea. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale
poate fi înaintată plângere în instanţa de judecată.
Art. 281, C. pr. pen. stipulează circumstanţele care exclud
urmărirea penală. Urmărirea penală nu poate fi pornită în cazurile în care:
1) nu există fapta infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3) fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii;
4) fapta nu a fost săvârşită de învinuit;
5) în termenul de prescripţie a intervenit amnistia sau
decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare;

17
Tudor OSOIANU
6) lipseşte plângerea pătimitului, deoarece urmărirea penală
începe doar in baza plângerii acestuia;
7) persoana vătămată s-a împăcat cu învinuitul în cauzele
care pot fi intentate numai la plângerea părţii vătămate;
8) există o hotărâre judecătorească definitivă in legătură cu
aceeaşi acuzaţie;
9) există o ordonanţă neanulată de refuz în pornirea urmăririi
penale în legătură cu aceeaşi acuzaţie;
10) persoana a săvârşit infracţiunea în stare de iresponsabi-
litate, cu excepţia cazurilor când este necesar de a aplica faţă de ea măsuri
de constrângere cu un caracter medical;
11) există alte circumstanţe prevăzute de lege care exclud ur-
mărirea penală (deputat, diplomat etc.).
§ 9. Actele premergătoare
Actul premergător este actul procedural pe care organul de
urmărire penală il poate efectua în vederea colectării datelor necesare
începerii urmăririi penale.7
în legislaţia procesual-penală a Republicii Moldova modalitatea
verificărilor şi constatărilor preliminare nu este stipulată.
Numai art. 93, alin. 2, C. pr. pen. prevede că „în legătură cu
declaraţiile şi sesizările primite pot fi cerute materialele şi explicaţiile
necesare, insă fără a efectua actele de anchetă, prevăzute în C. pr. pen.
Art. 157, alin 2, C. pr. pen. specifică: în cazurile care nu suferă amânare,
cercetarea la faţa locului poate fi efectuată până la pornirea procesului
penal. Având în vedere cele expuse, ..considerăm oportună generalizarea
doctrinei şi legislaţiei procesual-penale româneşti în materia abordată.
Deşi activitatea ce precede urmărirea penală efectuarea actelor
premergătoare nu este considerată ca făcând parte din procesul penal, ea
fiind tratată ca un mijloc de verificare a unor date sau informaţii în vederea
începerii urmăririi penale, ea are importanţă deosebită fiind comparabilă,
prin volumul activităţilor desfăşurate şi atenţia acordată în practică, cu o

!12Gheorglie Antonia, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, op. cit., p 12.

12Adrian Ştefan Tulbure, Actele premergătoare // Revista de Drept Renal, nr 2,

18
 Pornirea procesului penal

fază a procesului penal de care este condiţionată începerea urmăririi

penale.8
Potrivit art. 224, C. pr. pen. al României actele premergătoare se
efectuează în vederea începerii urmăririi penale şi se realizează
următoarele obiective:
a) completează informaţiile organelor de cercetare pentru a
le aduce la nivelul unor cunoştinţe;
b) verifică informaţiile deţinute confirmând sau infirmând
concordanţa acestora cu circumstanţele cauzei;
c) fundamentează convingerea organului de cercetare
penală şi a procurorului pentru a se ajunge la soluţiile de neincepere a
urmăririi penale.
Actele premergătoare sunt facultative şi nu se mai efectuează
dacă informaţiile organului de urmărire penală, în urma sesizării, nu impun
completări sau verificări, aceste informaţii fiind sufi

ah. V, Bucureşti, 1998, p. 68.

19
 Pornirea procesului penal

ciente cantitativ şi calitativ pentru a se dispune începerea urmăririi

penale14.
Pot efectua acte premergătoare procurorul, lucrătorii operativi,
precum şi persoane din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul
siguranţei naţionale.15
Actele premergătoare întreprinse se consemnează intr-un
proces-verbal. Art. 224, alin. 2, G. pr. pen. al României menţionează că
procesul-verbal prin care se constată efectuarea actelor premergătoare
poate constitui un mijloc de probă. Cu alte cuvinte, in faza premergătoare
începerii urmăririi penale pot fi realizate, uneori, chiar sarcini legate de
probaţiunea ce urmează să se facă în cauza penală.16
Toţi cei care au analizat actele premergătoare le-au caracterizat ca
fiind acte diverse după conţinut, dar de natură juridică proprie.
Desigur, trebuie delimitate activităţile specifice de informare de
activităţile de probaţiune reglementate prin legi speciale şi prin C. pr. pen.17
în cadrul actelor premergătoare se pot întreprinde felurite activităţi
care nu au nimic comun cu formele de realizare a actelor judiciare (juridice)
propriu-zise18. în acest sens pot fi efectuate acţiuni mai mult sau mai puţin
confidenţiale. Este cazul unor mijloace specifice de acţiune prevăzute
expres de Legea nr. 51/ 1991 privind siguranţa naţională a României (art.
13), Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului
Român de Informaţii (art. 9). Acestea sunt: interceptarea comunicaţiilor;
căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere
este necesar accesul in locuri tăinuite; ridicarea şi repu nerea la loc a unui
obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care
acestea le conţin; filajul unei persoane suspecte; colectarea de informaţii,
exercitarea controlului asupra deţinerii portului şi folosirii armelor şi
muniţiilor; legitimarea şi identificarea unor persoane necunoscute eventual
conducerea lor Ia poliţie etc.
14Nicolae Volonciu , Tratat de procedură penală, parte specială

voi. II. ediţie revizuită şi adăugată, Bucureşti, 1937, pag. 60.

15 Adrian Ştefan Tulbure, op cit., pag. 69.

'16Iun Neagu. Tratat de procedură penală. Bucureşti, 1997, pag

424.

20
 Pornire/1 procesului penal
17 Adriun Ştefan Tulbure, op cit., pag 70
18 Nicolae Volonciu, op cit, pag 62 A se vedea de asemenea’ Boris

Lichii, op. cit . pag 80.

Pot fi efectuate, de asemenea, operaţiuni care sub aspect formal
au asemănare cu unele acte procedurale, dar care nu au conţinutul juridic
al acestora. De exemplu, se pot cere relatări verbale sau scrise de la
persoane care au unele trăsături comune cu declaraţiile învinuitului, ale
martorilor etc.; se pot face verificări ale unor ipoteze tehnice, care se
apropie de experimentul judiciar; este posibilă verificarea gestiunii
întreprinderii prin efectuarea unei revizii contabile, care are anumite
aspecte comune cu expertiza contabilă.1”
în cursul actelor premergătoare se pot efectua constatările
tehnieo-ştiinţifice şi medico-legale tocmai datorită caracterului de urgenţă
al acestora (în caz de moarte subită suspectă, accident de circulaţie ş.a.).
Săvârşirea unei infracţiuni flagrante poate impune efectuarea percheziţiei
inainte de începutul urmăririi penale, fără ca organul de cercetare să aibă
nevoie de autorizaţia procurorului. în cursul actelor premergătoare poate fi
efectuată şi cercetarea la faţa locului. Se vor putea efectua şi înregistrări pe
bandă magnetică ale unor convorbiri sau orice alte înregistrări ale
convorbirilor şi inregistrări de imagine, cu autorizaţia procurorului
competent (art. 911, 913, 914 Codul procesual penal al României).
Sigur că nu se poate face o listă cu toate actele ce pot fi efectuate
în cursul actelor premergătoare. Subliniem că acestea nu trebuie să
excedeze scopul actelor premergătoare, să nu lezeze drepturile şi
libertăţile persoanei.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că finalitatea actelor pre-
mergătoare este obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. în
cazul in care punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia
este împiedicată, nu se va începe urmărirea penală.9

18A se vedea Наринекий А. С., Гапелев H. Г., Контроль u бухгалтерским экспертиза

(практический аспект), Кишинзу, 1993, Cornel Popescu, Aurel Devoveanu, Expertiza
contabilii, ediţia a !l-a revăzuta şi adăugită. Bucureşti, 1960.
20Adrian Ştefan Tulbure, op cit., pag. 73

21
Tudor OSOIANU
§ 10. Unele aspecte de drept comparat în materia
începerii urmăririi penale
începerea urmăririi penale21 în procesul penal englez este unul din
drepturile persoanei (fizice sau juridice) care a pătimit in urma infracţiunii,
precum şi un drept al avocatului acesteia. Persoana, de asemenea, are
dreptul, independent sau cu ajutorul organelor competente (detectivi
particulari, poliţie sau departamentul de anchetă penală), să efectueze
cercetări în limitele urmăririi penale, în cazurile privind infracţiunile contra
statului sau alte infracţiuni grave, începerea şi efectuarea urmăririi penale
este in competenţa exclusivă a departamentului Directorului de urmărire
publică în frunte cu Procurorul General. Procurorul este în drept să
declanşeze personal urmărirea penală în cauzele date de lege in
competenţa departamentului pe cnre-l conduce. Cercetările efectuate de
poliţie sunt reglementate de Legea privind poliţia şi probele în cauzele
penale din 1984, precum şi de Legea privind justiţia penală şi urmărirea
publică din 1994. în timrul cercetărilor poliţia (din propria iniţiativă sau la
cererea persoanei pătimite) poate efectua reţinerea şi ascultarea
persoanei suspectate, ascultarea victimei şi a martorilor, poate efectua
percheziţii precum şi să intenteze dosar penal.22
în această etapă a procesului penal se admite arestul preventiv şi
percheziţiile. Pentru evitarea abuzurilor in cazul arestării pre ventive, este
admisă contestarea în instanţa de judecată a temeiniciei şi legalităţii
arestului,23 numită încă din sec. al XVII-Iea „Hsbeas Corpus Acft”24
în cazul când există motive justificate de a presupune că persoana
decedată a fost omorâtă, sau, când nu sunt stabilite cauzele morţii, precum
şi în cazul presupunerii că încetarea din viaţă este urmarea unei boli
profesionale legată de munca prestată de decedat, atunci începerea şi
efectuarea urmăririi penale este pusă în sarcina unui funcţionar public cu
prerogative speciale - coronerul.25
Gestionarea cauzelor penale în etapa prejudiciară a procesului
penal se caracterizează prin acumularea neprocesuală a probelor de către
părţi. Procedura începe din momentul transmiterii materialelor dosarului in
instanţa de judecată.
Gestionarea cauzelor penale in S.U.A. începe, de regulă, în baza

22
 Pornire/1 procesului penal
declaraţiei (informaţiei) privind săvârşirea infracţiunii. Momentul efectuării
actelor procedurale în documente procesuale nu se fixează distinct.
Intentarea dosarului penal, de asemenea, nu se rezumă numai la decizia
unei persoane abilitate cu funcţii procesuale. Această etapă este
constituită din deciziile şi acţiunile mai multor persoane şi organe şi nu are
o reglementare in detaliu.
Când există motive suficiente pentru atragerea persoanei la
răspundere penală, colaboratorul poliţiei sau al altui organ de urmărire
penală întocmeşte un demers pentru eliberarea mandatului de arest
preventiv. Demersul, fiind un document oficial, totuşi nu este considerat act
formal pentru intentarea dosarului penal. El este prezentat
judecălorului-magistru care, după valorificarea motivelor suficiente, va
elibera mandatul sau va dispune refuzul in eliberarea lui. Emiterea
mandatului constituie actul procesual care, formal, semnifică intentarea
dosarului penal. Un rol important în declanşarea urmăririi penale ii revine
serviciului de attomey. Atribuţiile acestui organ sunt analogice funcţiilor
realizate de procuror in alte state, de aceea in literatură serviciul american
de attomey este denumit procuratură, iar "attorneii” - procuror. în ultimii 10
ani prerogativele procuraturii americane intr-atâta s- au lărgit în direcţia
independenţei faţă de supravegherea instanţelor de judecată, incât
pornirea urmăririi penale a devenit practic monopolul său, fapt justificat de
funcţia înfăptuirii urmăririi penale şi susţinerii învinuirii în numele statului.26
Decizia privind pornirea urmăririi penale este luată de acuzatorul
de stat în faza cercetărilor înfăptuite de poliţie şi de alte organe abilitate,
precum şi de anchetatorii procuraturii. împreună 10 11

25Полянский H.H . Уголовное право ti уголовный суд Англии, Изл 2-е испр. и доп.

Moscova, 1969, pag, 182.

26Махов В Н . Пешков М.А.. Уголовный процесс США (досудебные стадии). Учебное пособие,

Moscova, 1998, pag 53.

23
TudoT OSOIANU

cu concluziile bazate pe materialele cercetărilor, procurorului ii

sunt prezentate demersul in vederea arestării preventive sau efectuării
percheziţiei. Fără acordul acuzatorului de stat adresarea nemijlocită către
judecător este practic inutilă, deoarece refuzul ulterior al acuzatorului de a
începe urmărirea penală în baza mandatului eliberat împotriva voinţei
procurorului lipseşte de sens acest mandat.12
De regulă, acuzatorul eliberând mandat de arestare sau de per-
cheziţie şi astfel declanşând urmărirea penală în baza „datelor suficiente",
intentează dosar penal numai atunci când consideră că va câştiga
procesul. Mai mult ca atât, examinând materialele cauzei penale,
acuzatorul de stat apreciază probele administrate în materia respectării
legii şi admisibilităţii lor. Procurorul este în drept să refuze ataşarea la
dosar a probelor administrate cu încălcarea normelor procesual-penale.
Astfel, imputernicirile procurorului în privinţa intentării dosarului penal
contribuie la desăvârşirea metodelor de activitate ale poliţiei.
în Franţa dosarele penale sunt intentate de funcţionari ai pro-
curaturii (denumiţi magistraţi), atât din iniţiativă proprie, cât şi în baza
plângerii victimei, persoanei care a pătimit sau a terţelor persoane.
Majoritatea covârşitoare a dosarelor penale sunt intentate cu sprijinul
materialelor prezentate de cadrele poliţieneşti. Urmărirea penală este
anticipată de cercetarea penală care este dirijată de procuror, comisar sau
de ofiţeri şi agenţi ai poliţiei judiciare. Poliţia judiciară dispune de
împuterniciri largi privind efectuarea actelor premergătoare: reţineri,
percheziţii, ridicări de obiecte şi înscrisuri, ascultarea martorilor etc. De
menţionat că procedura efectuării actelor nominalizate nu este
reglementată chiar şi dacă datele de fapt acumulate au forţă probantă 13.
Mai mult ca atât, efectuarea cercetării penale până la începerea urmăririi
penale este considerată accesibilă.14
Actul procesual de începere a urmăririi penale este înştiinţarea
oficială a învinuitului, cu alte cuvinte, punerea în mişcare a acţiunii penale.

27Ibidem.

J28JlymiHCKaa II A., op. cit. p 564

29 Ibidem, p 565

24
 Pornirea procesului penal

Procesul penal in Republica Federativă Germană începe din

momentul sesizării (în formă scrisă sau orală) a organelor procuraturii,
poliţiei sau instanţelor judecătoreşti de sector (de gradul 1).
Decizia începerii urmăririi penale este luată de procuror care până
la adoptarea acestei hotărâri efectuează cercetarea penală. În cadrul
cercetării penale sunt clarificate împrejurările infracţiunii şi documentate
datele de fapt colectate. Funcţionarii procuraturii efectuează acte de
urmărire penală (cu excepţia ascultării sub jurământ) sau dispun
efectuarea lor de către poliţie.
Poliţia dispune de prerogative largi privind depistarea infracţiunilor
şi reţinerea infractorilor. Poliţia este în drept să efectueze actele de
urmărire penală ce nu suferă amânare în cazul sesizării privitor la
săvârşirea infracţiunii. Toate materialele acumulate trebuie să fie transmise
procurorului sau judecătorului. Poliţia are dreptul să emită dispoziţii în
vederea arestării bănuitului reţinut care a încercat să fugă sau se
eschivează de răspunderea penală.
Cercetarea penală, conform art. 88, alin. 3, C. pr. pen. al Austriei15,
este efectuată pentru a stabili clacă există temeiuri şi motive pentru
pornirea urmăririi penale în privinţa persoanelor bănuite de săvârşirea
infracţiunilor. în unele cazuri cercetarea penală poate fi efectuată fără a
cunoaşte făptuitorul (art. 87, alin. 1, C. pr. pen. al Austriei). Conducătorul
nemijlocit al cercetării penale este procurorul. Persoana care a pătimit in
urma infracţiunii are dreptul să facă demers pentru efectuarea cercetării
penale direct în instanţa de judecată. Toate comunicările privind săvârşirea
infracţiunii trebuie transmise imediat. Izvorul acestor informaţii sunt
declaraţiile cetăţenilor, organizaţiilor, autodenunţarea, informaţia din
mass-media, sesizarea din oficiu, iar uneori şi denunţul anonim. Toate
organizaţiile obşteşti, instituţiile şi întreprinderile de stat ori private,
funcţionarii publici sunt obligaţi să informeze procurorul despre pregătirea
sau săvârşirea infracţiunii, iar in cazurile care nu suferă amânare -
judecătoria de primă instanţă (de sector)16. în atare cazuri organele de

J° Adoptat prin Legea din 9 decembrie 1975.

51 Бутов B.H . Уголовный процесс Австрии. Красноярск, Изд-во. Красноярского
университета, 1998 г , стр. 89

25
TudoT OSOIANU

ocrotire a ordinii publice sunt obligate să efectueze actele de constatare.

Rezultatele acţiunilor întreprinse sunt comunicate procurorului sau
judecătorului de instrucţie.
Procurorul trebuie să examineze toate materialele după care va
porunci judecătorului de instrucţie ori organului de ocrotire a ordinii publice
să acumuleze materialele in vederea începerii sau refuzului de a începe
urmărirea penală.
Cu ajutorul poliţiei procurorul poate efectua numai anumite
activităţi procesuale: luarea lămuririlor de la cetăţeni (martori oculari),
cercetarea la faţa locului şi percheziţia Ia domiciliu. Potrivit art. 90 din Codul
de procedură penală al Austriei, in baza cercetării penale efectuate
procurorul:
1) va dispune începerea urmăririi penale, dacă există
temeiuri legale şi motive suficiente;
2) va respinge plângerea, declaraţia, refuzând începerea
urmăririi penale in cazul lipsei de temeiuri şi motive justificate legal;
3) propune judecătorului de instrucţie să elibereze de răs-
pundere penală persoana în cazul săvârşirii unor infracţiuni neînsemnate
ce nu prezintă pericol social sporit; indicate in art. 42 din Codul de
procedură penală al Austriei;
4) propunea de a suspenda provizoriu cercetarea penală in
cazul neindentificării persoanei care a săvârşit infracţiunea, dacă sunt
epuizate toate posibilităţile in acest sens.

26
 Bibliografie
Acte normative
1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.
2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova adoptat
la 24.04.61 cu modificări şi completări la 01 ianuarie 2002.
3. Culegerea de Hotărâri a Curţii Constituţionale, 1997, Ed.
Guruda - art, Chişinău. 2000, 319 p.
4. Codul de procedură penală al Republicii Moldova; Proiect,
Chişinău
2000, 354 p.
5. Codul de procedură penală al României, Ed. Atlax-Lex,
Bucureşti, 1997, 255 p.
Literatura
1. Gheorghe Antoniu, Nicolae Zaharia, Nicolae Volonciu,
Dicţionar de procedură penală, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1988, 276 p.
2. Ciulan Dorin, Actele premărdătoare şi garanţiile
procesuale // Dreptul, nr. 7, Bucureşti 1998, p. 36 - 38.
3. Boris Lichii, Urmărirea penală (studiu comparat), Ed.
Garuda - art, Chişinău, 2000, 165 p.
4. Gheorghiţă Mateuţ, Sinteză a discuţiilor purtate In
literatura de specialitate in materia actelor premărgătoare începerii
urmăririi penale // Dreptul, nr. 8, Bucureşti, 1998, p. 42 - 46.
5. Ion Neagu, Tratat de procedură penală. Ed. PRO,
Bucureşti, 1997, 732 p.
6. Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, parte
specială, Ediţ. a Il-a rev. şi adăug., voi. II, Ed. PAIDEIA, Bucureşti, 1996,
513 p.
7. Бутов B.H., Уголовный процесс Австрии, Изд.
Красноярского университета, Красноярск, 1988, 200 р.
8. Лугшнская П. А., Уголовно-процессуальное право,
Учебник, 2-е изд., перераб. и доп , Изд. Юристь, М., 1997, 591 р
9. Махов В.Н., Пешков М А, Уголовный процесс США
(досудебные стадии). Изд. ЗАО, М., 1998, 208 р.

27
 10. Петрухин И.Л., Уголовный процесс, Учебник, Изд. «
Проспект», М.,
2001, 250 р.
11 Полянский Н.Н., Уголовное право и уголовный суд
Англии, Изд. 2-е испр и дом., М , Изд. «Юрид, Лит», Москва, 1969 г,
399 р.
12 Чельцов-Бебутов М.А, Курс уголовного процесса,
очерки по истории суда и уголовного процесса в
рабовладельческих, феодальных и буржуазных государствах,
Изд. «Равена», «Альфа», Санкт-Петербург, 1995 г, 846 р.
CUPRINS
PORNIREA PROCESULUI PENAL ......................................... 3
§ 1. Esenţa, sarcinile şi importanţa
pornirii procesului penal ............................................................. 3
§ 2. Organele abilitate a porni procesul penal........................... 5
§ 3. Temeiurile şi motivele pornirii procesului penal .................. 6
§ 1. Motivele pornirii procesului penal ........................................ 9
§ 5. Circumstanţele care exclud pornirea
procesului penal....................................................................... 10
§ 6. Ordinea procesuală de pornire
a procesului penal şi de refuz in pornirea lui ............................ 12
§ 7. Supravegherea efectuată de organele competente
in faza de debut a procesului penal ......................................... 14
§ 8. Reglementarea începerii (pornirii) urmăririi penale în Proiectul
Codului de Procedură Penală
al Republicii Moldova ............................................................... 16
§ 9. Actele premergătoare ....................................................... 18
§10. Unele aspecte de drept comparat în materia
începerii urmăririi penale ......................................................... 21
Bibliografie ............................................................................. 26
Acte normative ....................................................................... 26
Literatura ................................................................................ 26

28
 Tudor OSOIANU
Intentarea procesului penal
(note de curs)
Redactor: Claudia Virlan
Corector: Eugenia Proca
Redactor tehnic: Viorica Tofan, Svetlana Tonii
Responsabil de ediţie: Angela Levinţa
Bun de tipar: 25.01.2002
Coli de autor 1,2
Centrul Editorial al Universităţii de Criminologie
str. Meşterul Mnnole, 9/1, MD - 2036, Chişinău
Tel: +3732 470 748, 471 102; fax: +3732 471 335
E-mail: lascrim@rambler.ru
Tipografia Orhei
Format: 80x64 1/16