Drept procesual penal Procesul penal notiune, scop, rol educativ, fazele procesului penal.

. Aplicarea legii penale se materializeaza prin organele specializate ale statului care au sarcina de a descoperi o infractiune savarsita, de identificare a autorilor in vederea tragerii la raspundere penala a acestora si pentru restabilirea ordinii de drept incalcate. Aceasta activitate procesuala se infaptuieste printr-un complex de acte succesive care datorita desfasurarii lor coordonate si progresive reprezinta un proces, adica un lant de manifestari consecutive la capatul caruia se va putea hotari daca este sau nu cazul sa fie aplicata o sanctiune. O astfel de activitate este procesul penal. In literatura juridica de specialitate definitia procesului penal data de diferiti autori este, in esenta, apropriata cu cea care urmeaza a fi redata. Procesul penal este o activitate reglementata de lege desfasurata de organele competente cu participarea partilor si a altor persoane in scopul constatarii la timp si in mod concret a faptelor ce constituie infractiuni astfel incat orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala. 3. Trasaturile definitorii ce caracterizeaza notiunea de proces penal. Procesul penal este o activitate reglementata de lege care se desfasoara succesiv si coordonat; Termenul de proces deriva din latinescul procedere = a inainte, a progresa; Notiunea de proces penal este mai larga incluzand pe langa activitatea instantelor judecatoresti si subiecte procesuale (Ministerul Public, organele de cercetare penala, partile si alte persoane) Procesul penal are loc doar intr-o cauza penala. 4. Scopul procesului penal. Din definitia procesului penal rezulta implicit si scopul acestuia. Inscris in art. 1 Cod Procedura Penala scopul imediat al oricarui proces este constarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel incat orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala. Scopul imediat al oricarui proces este acela de a constata la timp faptele ce constituie infractiuni in vederea sanctionarii persoanelor socialmente periculoase dar si a individualizarii pedepselor ce urmeaza a fi aplicate. Scopul general al procesului penal este acela de aparare a ordinii de drept a persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, de prevenire a infractiunilor, precum si de educare a cetatenilor in spiritul respectarii legilor. (art. 1, alin. 2 C. Proc. Pen.). 5. Fazele procesului penal. Procesul penal asa cum rezulta din definitia sa cuprinde numeroase activitati complexe pe parcursul unor etape succesive care impun anumite reguli. Procesul penal modern cuprinde trei faze: Urmarirea penala; Judecata; Punerea in executare a hotararilor penale de condamnare ramase definitive. Procesul penal astfel alcatuit s-a dovedit eficace in realizarea raporturilor juridice penale. Sub acest aspect Ion Tanoviceanu in Tratat de drept si procedura penala (1924) arata: cercetarea constituie actul intai al dramei penale, judecata actul doi iar executarea epilogul. Fazele sunt diviziuni ale procesului penal in care isi desfasoara activitatea o anumita categorie de organe judiciare in indeplinirea atributiilor ce se inscriu in functiile lor procesuale si dupa epuizarea lor pot fi date anumite solutii privind cauza penala. In faza urmaririi penale sunt cuprinse etapele cercetarii penale care au ca obiect strangerea probelor pentru trimiterea in judecata a inculpatului. Codul de procedura penala cuprinde in partea speciala numeroase dispozitii referitoare la activitatea de cercetare penala. Aceasta activitate este efectuata de organele de cercetare penala si procuror. Conform noilor modificari aduse Codului de procedura penala instanta de judecata poate interveni in faza anchetei penale. Judecata incepe o data cu sesizarea instantei si dainuie pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Ultima faza a procesului penal, punerea in executare a hotararilor penale de condamnare ramase definitive, reprezinta momentul final al procesului penal. Este posibil ca procesul penal sa nu parcurga cele trei faze. Este cazul infractiunilor prevazute de art. 279 alin. 2, lit. a C. Proc. Pen. lipsind faza de urmarire penala deoarece plangerea prealabila se adreseaza direct instantei de judecata. Este asa-numita forma atipica a procesului penal. A. Principiul legalitatii procesual penale. Acest principiu este o transpunere pe plan particular al principiului general al legalitatii consacrat ca regula de baza a procesului penal, in art. 2 se arata ca:procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii potrivit dispozitiilor prevazute de lege. Principiul legalitatii presupune in primul rand respectarea dispozitiilor prevazute in Constitutia Romaniei

potrivit carora respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Legea de organizarea judecatoreasca (Legea 92/1992 modificata prin Legea 303/2004) prevede ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, ca nimeni nu este mai presus de lege si ca hotararile judecatoresti se pronunta in numele legii. Principiilor nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege din dreptul penal le corespunde in dreptul procesual penal principiul nulla justia sinae legae. Respectarea principiului legalitatii presupune respectarea intocmai de catre organele judiciare a competentei pe care o au precum si respectarea si asigurarea exercitarii drepturilor partilor in vederea solutionarii legale a cauzelor. Principiul legalitatii este dublat de numeroase garantii. Astfel ori de cate ori nu au fost respectate cu ocazia dispunerii efectuarii unui act procedural exista posibilitatea anularii lui (art. 197, alin. 1 C.Proc.Pen.) iar cand vatamarea nu poate fi inlaturata in nici un fel actul va capata caracter nelegal iar nulitatea va fi absoluta (art. 197, alin. 2 C.Proc.Pen.). In alte conditii subiectii oficiali ce au incalcat legea pot fi trasi la raspundere civila, penala, administrativa. Sunt si alte reglementari care dau posibilitatea unui control sistematic si eficient de inlaturare a cauzelor care au condus la executarea unor acte procesuale nelegale. De exemplu: art. 216-220 C.Proc.Pen. reglementeaza supravegherea exercitata de procurori in activitatea de urmarire penala, de asemenea instanta de judecata are potrivit legii (art. 300 C.Proc.Pen., art. 332 C.Proc.Pen, art. 333 C.Proc.Pen.) posibilitatea verificarii legalitatii activitatii de urmarire penala. Activitatea instantelor de judecata este controlata de instantele ierarhic superioare ca urmare a exercitarii cailor de atac. B. Principiul aflarii adevarului. Potrivit art. 3 C.Proc.Pen. in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului. Aflarea adevarului in procesul penal presupune o activitate de cercetare desfasurata de organele competente in scopul constatarii la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni in vederea tragerii la raspundere penala a persoanelor socialmente periculoase. Aflarea adevarului in procesul penal este limitata deci la faptele si imprejurarile care fac obiectul probatiunii. Instantele de judecata au obligatia, potrivit legii, sa dea solutii legale si temeinice care sa conduca la aflarea adevarului. Legea procesual penala a instituit un sistem de garantii dintre care exemplificam urmatoarele: 1 Organele judicare au obligatia de a afla adevarul in fiecare cauza penala, de a lamuri cauza sub toate aspectele in vederea justei solutionari a acesteia (art. 202 C.Proc.Pen. si art. 287 C.Proc.Pen.); 2 Partile au dreptul de a solicita probe pe tot parcursul procesului penal in scopul dovedirii imprejurarilor care duc la aflarea adevarului (art. 67 C.Proc.Pen.); 3 Orice persoana care cunoaste vreun mijloc de proba este obligata sa aduca la cunostinta organului de cercetare penala si a instantei de judecata (art. 65 alin. 2 C.Proc.Pen.). G. Garantarea dreptului de aparare. Potrivit art. 6 alin. 1 C.Proc.Pen. dreptul de aparare este garantat atat invinuitului, inculpatului cat si celorlalte parti in procesul penal. In cursul procesului penal organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa le administreze probele necesare in aparare. Atat Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cat si Pactul International privind drepturile civile si politice se refera la dreptul persoanei de a se apara ea insasi sau de a avea asigurata asistenta juridica a unui aparator. Art.6 al Conventiei Europene privind drepturile omului dispune ca persoana careia se imputa savarsirea unei infractiuni trebuie sa dispuna de timpul si de facilitatile necesare in vederea pregatirii apararii sale. Constitutia Romaniei consacra in art.24 dreptul de aparare printre drepturile fundamentale ale omului si legea de organizare judecatoreasca prevede ca in tot cursul procesului penal partile au dreptul sa fie reprezentate sau, dupa caz, asistate de aparator. Si Codul de procedura penala in art. 6 garanteaza dreptul de aparare. Organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevzute de lege. Codul de procedura penala contine numeroase garantii in ceea ce priveste dreptul de aparare. Astfel, art. 129 alin. 3 C.Proc.Pen. prevede ca atunci cand invinuitul sau inculpatul este retinut sau arestat daca nu poate fi adus la cercetare, organul de urmarire penala ii pune in vedere ca are dreptul sa fie reprezentat si ii asigura la cerere reprezentarea. Potrivit art.130 alin.2 C.Proc.Pen. reconstituirea se face in prezenta invinuitului sau inculpatului. Conform art. 250 C.Proc.Pen. organele de cercetare penala il cheama pe inculpat si ii pune in vedere faptul ca are dreptul de a lua la cunostinta de materialul de urmarire penala aratandu-i si incadrarea juridica a faptei, il intreaba totodata pe inculpat daca are de formulat cereri noi sau daca doreste sa faca declaratii suplimentare. Art.294 C.Proc.Pen. prevede posibilitatea ca inculpatul si celelalte parti din proces precum si aparatorii sa ia cunostinta de dosar in tot cursul judecatii. In faza de judecata partile isi exercita dreptul de aparare si prin folosirea cailor de atac.

Art.362 prevede ca in anumite limite ca fiecare parte din proces poate ataca cu apel sentintele penale, iar in art.3852 se arata persoanele care pot face recurs. In continutul dreptului de aparare este inclusa si asistenta juridica a partilor de catre un aparator. In acest sens in Legea 51/1995, cat si prin modificarile aduse statutul profesiei de avocat sunt reglementate conditiile exercitarii acestei profesii. O alta institutie care se constituie printr-o garantare a dreptului de aparare o reprezinta ascultarea invinuitului sau inculpatului in diferite etape ale desfasurarii procesului penal. Astfel, in art.150 alin.1 C.Proc.Pen. se prevede ca masura arestarii invinuitului sau inculpatului nu va putea fi luata decat dupa ascultarea acestuia. In cazul in care inculpatul este disparut sau se sustrage de la urmarirea penala cand mandatul de arestare a fost emis fara ascultarea acestuia, acesta va fi ascultat de indata ce v-a fi prins. In cazul prelungirii arestarii preventive potrivit art.159 C.Proc.Pen. inculpatul este adus in vederea ascultarii sale. Art.237 C.Proc.Pen. prevede obligatia organului de cercetare penala de a-l cheama pe inculpat sau invinuit si de a-i da explicatii cu privire la drepturile si obligatiile pe care le are, inclusiv dreptul de aparare. In vedrea exercitarii in bune conditii a dreptului de aparare, inculpatul aflat in stare de detentie sau detinere trebuie sa primeasca copia actului de sesizare a instantei (rechizitoriul). Potrivit art. 318 C.Proc.Pen. on cazul in care copia actului de sesizare a instantei nu a fost comunicat inculpatului in termenul prevazut de art. 313 C.Proc.Pen. adica cu cel putin 5 zile inaintea termenului fixat, inculpatul va cere un nou termen de judecata, acesta amanandu-se, instanta fiind obligata sa-i acorde acestuia un alt termen de judecata iar presedintele completului de judecata ii va inmana personal inculpatului copia actului de sesizare al instantei. Tot ca o garantie a dreptului de aparare se inscrie si sanctiunea nulitatii absolute prevazuta de art.297 alin 2 C.Proc.Pen. in cazul in care judecata s-a desfasurat fara ca inculpatul sa aiba asigurata asistenta juridica atunci cand acesta este obligatorie potrivit legii. Organele judiciare Instantele judecatoresti. Potrivit Constitutiei Romaniei autoritatea judecatoreasca este reglementata ca o functie distincta, organizata intr-un sistem in care sunt prevazute urmatoarele organe judiciare : a. instantele judecatoresti ; b. Consiliul Suprem al Magistraturii ; c. Ministerul Public. Puterea judecatoreasca este separata de celelalte puteri ale statului, avand atributii proprii exercitate prin instantele judecatoresti. Instantele judecatoresti se infatiseaza ca subiect principal al activitatii procesual penale in indeplinirea urmatoarelor atributii : - pronunta hotarari judecatoresti ; isi desfasoara in principal activitatea in faza de judecata dar are si atributii in privinta unor sarcini legate de urmarirea penala Organizarea instantelor judecatoresti. In sistemul actual instantele sunt urmatoarele : Judecatoriile ; Tribunalele ; Curtile de apel ; Tribunalele militare ; Curtea de apel militara. Inalta Curtea de Casatie si Justitie, ca singura instanta suprema, asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti potrivit competentei sale. Inalta Curte de Casatie si Justitie este organizata pe 4 sectii : Sectia civila si de proprietate intelectuala ; Sectia penala ; Sectia comerciala ; Sectia de contencios administrativ si fiscal. Completul de 9 judecatori si sectiile unite au o competenta proprie reglementata de Legea 56/1993 de organizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Ministerul Public. Potrivit Legii 304/2004 privind organizarea judiciara pe intreg teritoriul Romaniei puterea judecatoreasca se compune din instantele judecatoresti, Consiliul Suprem al Magistraturii si Ministerul Public. Ministerul Public isi

exercita atributiile in temeiul legii si este condus de un procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Activitatea Ministerului Public este organizata potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justitiei in conditiile legii. Activitatea Ministerului Public este organizata potrivit principiilor : Principiul legalitatii deriva din prevederile art. 54 din Constitutia Romaniei, unde se arata ca respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Ministerul Public este independent in relatiile cu celelalte autoritati publice si isi exercita atributiile numai in temeiul legii; Principiul impartialitatii rezulta dis prevederile legii, obligand procurorii sa intervina prin intermediul actiunii in justitie ori de cate ori legalitatea a fost incalcata. Exercitarea actiunii impune o atitudine obiectiva, de impartialitate corectitudine si probitate profesionala ; Principiul controlului ierarhic rezulta din prevederile art. 64 alin. 1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara in care se arata ca dispozitiile procurorului ierarhic superior date in scris si in conformitate cu legea sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. In solutiile dispuse procurorul este independent in conditiile prevazute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Suprem al Magistraturii interventia procurorului ierarhic superior in orice forma in efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei.

Organizarea si atributiile Ministerului Public. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie exercita direct sau prin procurori desemnati controlul tuturor parchetelor. Parchetul General are in structura sa sectii conduse de procurori sefi. In cadrul Parchetului General functioneaza Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, ca structura speciala si Directia Nationala Anticoruptie. In cadrul Ministerului Public functioneaza parchetele de pe langa judecatorii, parchetele de pe langa tribunale, parchetele de pe langa curtile de apel. Pe langa instanta militara functioneaza parchetele militare de pe langa tribunalul militar respectiv, curtea de apel. Ministerul Public exercita prin procurori urmatoarele atributii : - efectueaza urmarirea penala in cazurile si conditiile prevazute de lege ; - conduce si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si controleaza activitatea altor organe de cercetare penala ; - sesizeaza instantele judecatoresti pentru judecarea cauzelor ; - exercita actiunea civila in cazurile prevazute de lege ; - participa in conditiile legii la sedintele de judecata ; - exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti ; - apara drepturile si interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie, ale disparutilor ; - actioneaza pentru prevenirea si combaterea criminalitatii sub coordonarea Ministrului Justitiei pentru realizarea politicii penale a statului ; - studiaza cauzele ce genereaza si favorizeaza criminalitatea.

Partile in procesul penal 1. Notiunea de parte. La solutionarea cauzelor penale alaturi de subiectii oficiali sunt implicate si alte persoane numite in literatura de specialitate si subiecti particulari principali sau parti ale cauzei penale. Potrivit art. 23 si 24 C.Proc.Pen. sunt parti in procesul penal: inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente.

2. Faptuitorul. Inainte de pornirea procesului penal cel ce a savarsit o infractiune poarta denumirea de faptuitor, care o data cu declansarea procesului penal capata calitatea de invinuit. 3. Invinuitul. Invinuitul desi nu figureaza intre partile din procesul penal, acesta ocupa un loc considerabil in reglementarea Codului Procesual Penal. Urmare savarsirii unei infractiuni se naste un raport de drept substantial in care subiectul principal este societatea pe de o parte iar pe de alta parte autorul infractiunii respective. Pe parcursul desfasurarii urmaririi penale subiectul activ al infractiunii imbraca diferite calitati procesuale care au o semnificatie distincta, adica aceiasi persoana fizica, infractorul va avea calitati juridice diferite.

Invinuitul este subiect de drepturi si obligatii procesuale in timp ce faptuitorul nu are aceste drepturi si obligatii. Actele procesuale prin care i se confera invinuitului aceasta calitate sunt: Rezolutia si procesul-verbal al organului de cercetare penala. In art. 229 C.Proc.Pen se arata ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala se numeste invinuit cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa. In vederea inceperii urmaririi penale, organul de cercetare penala poate efectua acte premergatoare pentru a verifica temeinicia informatiilor primite prin modurile de sesizare. In conformitate cu dispozitiile art. 234 daca organul de cercetare penala isi formeaza convingerea ca sunt suficiente temeiuri pentru punerea in miscare a actiunii penale, va face propuneri in acest sens pe care le va inainta procurorului. Potrivit art.233 alin. 2 daca procurorul dupa ce examineaza dosarul cauzei constata ca sunt indicii temeinice poate propune instantei de judecata luarea unei masuri preventive. 4. Inculpatul. Potrivit art. 23 C.Proc.Pen. persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala este parte in procesul penal si se numeste inculpat. Actele procesuale prin care se confera unei persoane aceasta calitate sunt: Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale; Rechizitoriul; Declaratia orala a procurorului de sedinta; Incheierea instantei de judecata. Drepturile inculpatului: dreptul de a cunoaste materialul de urmarire penala; dreptul de aparare; dreptul de a formula cereri, memorii si de a pune intrebari; dreptul de a avea ultimul cuvant in fata instantei de judecata; dreptul de a uza de caile de atac prevazute de lege. Obligatiile inculpatului: sa suporte invinuirea adusa; sa suporte unele masuri procesuale, ca de ex. retinerea sau arestarea preventiva; sa se prezinte in fata organelor judiciare ori de cate ori este chemat. 1. Partea vtmata Conform art. 24 alin 1 C.Proc.Pen. persoana care a suferit prin fapta penala o vtmare fizica, morala sau materiala, daca participa in procesul penal, se numete parte vtmata. Calitatea de parte vtmata rezulta din raportul juridic creat pe plan social intre cel care a savarsit o infraciune sic el care a suferit o vtmare prin acea infraciune si implica vocaia de a participa in procesul penal ca parte vtmata sau parte civila. Drepturile si ndatoririle persoanei vtmate Partea vtmata isi desfasoara activitatea in legtura cu latura penala a cauzei putnd fi ascultata in cadrul procesului penal. In cazul in care poate fi periclitata viata, integritatea corporala sau libertatea parii vtmate sau a rudelor apropiate ale acesteia, procurorul, ori dup caz, instana de judecata poate ncuviina ca aceasta sa fie ascultata fara a fi prezenta fizic la locul unde se afla organul judiciar care efectueaz urmrirea penala sau dup caz in locul in care se desfasoara edina de judecata prin intermediul unei relaii video sau audio (art. 77 C.Proc.Pen, text introdus prin art. I pct. 41 din legea 356/2006). Declaraiile parii vtmate se nregistreaz integral in forma scrisa fiind semnate de organul judiciar, de partea vtmata precum si de consilierul de protecie a victimelor prezent la ascultarea acesteia. Persoana vtmata poate fi ascultata ca martor daca nu participa in procesul penal ca parte vtmata sau parte civila (art. 82 C.Proc.Pen.). Partea vtmata se bucura si de alte drepturi procesuale, ca de exemplu: 1 De a formula plngeri mpotriva actelor si masurilor de urmrire penala care au adus atingere drepturilor sale procesuale (art. 275 C.Proc.Pen, art. 2781 C.Proc.Pen.); 2 Dreptul de a fi asistata de un aparator (art. 6 alin. 4 C.Proc.Pen.); 3 Dreptul de a fi reprezentata (art. 174 alin. 1 C.Proc.Pen.); 4 Dreptul de a formula cereri, de a ridica excepii si de a pune concluzii; 5 Dreptul de a exercita cile de atac prevzute de lege; Decesul parii vtmate in timpul procesului penal lsa un gol procesual, ea neputnd fi nlocuita in drepturile sale. Dispariia parii vtmate nu trebuie sa conduc la concluzia ca s -ar putea mpiedica exercitarea aciunii penale. In asemenea cazuri exercitarea aciunii penale are loc din oficiu de ctre organele judiciare investite cu rezolvarea conflictului dedus judecaii.

2. Partea civila Potrivit art. 24 alin 2 C.Proc.Pen., partea vtmata care exercita aciunea civila in cadrul procesului penal se numete parte civila. Calitatea de parte civila se poate dobndi numai atunci cnd partea vtmata solicita acoperirea unui prejudiciu material sau moral produs prin infraciune. Temeiul constituirii de parte civila ntotdeauna l constituie savarsirea unei infraciuni care prin natura ei poate produce prejudicii materiale sau morale. Constituirea de parte civila in procesul penal Constituirea de parte civila in procesul penal ofer avantaje acesteia in raport cu exercitarea aciunii civile separate. Aceste avantaje sunt: 1 exercitarea operativa a aciunii; 2 rapiditatea obinerii despgubirilor materiale si/sau morale; 3 administrarea mai uor a probelor; 4 aciunea civila este scutita de taxa de timbru. Se pot constitui parte civila in procesul penal doar persoanele care au suferit un prejudiciu material sau moral in urma savarsirii unei infraciuni. Sub aspect formal se cere ca persoana sa-si manifeste voina de a fi despgubita in procesul penal iar sub aspect substanial sa existe un prejudiciu material sau moral cauzat prin infraciune. Pot exercita aciunea civila in procesul penal: otul sau otia, concubina care avea copii cu victima, otul sau otia pentru copii luai spre cretere si educare, precum si persoanele care au suportat cheltuielile cu nmormntarea victimei. Aciunea civila avnd caracter patrimonial si fiind transmisibila, motenitorii victimei se pot constitui pari civile in procesul penal. In cauzele cu copii minori, printele rmas in viata nu poate renuna la drepturile patrimoniale ale acestuia. Se pot constitui pari civile in procesul penal si copii victimelor care la data judecaii au devenit majori. Are calitatea de parte civila in procesul penal si unitatea sau societatea de la care s-au sustras anumite bunuri ori sume de bani. Are calitatea de parte civila in procesul penal si dobnditorul de buna credina a unui lucru sustras de inculpat si atunci cnd bunul a fost restituit parii vtmate in cursul procesului penal ori a fost ridicat de la inculpat si predat parii vtmate. Asiguratorul de rspundere civila se subroga in drepturile asiguratului si se poate constitui parte civila in procesul penal pentru sumele pltite in cadrul asigurrilor de bunuri si a asigurrilor pentru rspunderea civila atunci cnd paguba a fost cauzata prin fapte penale ale terilor. Asistenta juridica Prin asistenta juridica se intelege sprijinul pe care aparatorii il dau partilor in cadrul procesului penal prin lamuririle, sfaturile si interventiile lor ca specialisti in domeniul dreptului. Asistenta juridica este acordata numai de avocati, motiv pentru care in literatura juridica aceasta mai este denumita si aparare tehnica. In lumina reglementarilor in vigoare asistenta juridica poate fi facultativa si obligatorie. Asistenta juridica facultativa Potrivit art. 1/C.Proc.Pen. invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de aparator in tot cursul urmaririi penale si al judecatii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aduca la cunostinata acest drept. Art. 171 alin 1/C.Proc.Pen. este in deplina concordanta cu dispozitiile art. 6(3)/C.E.D.O. In vederea realizarii acestiu deziderat, asistenta juridica dintre justitiabil si avocat are loc in urma incheierii unui contract de asistenta juridica in care se include si plata unui onurariu asupra caruia cei 2 cad de acord. In cazul in care la dosar exista o imputernicire de aparator ales, instanta de judecata nu va putea proceda la solutionarea cauzei in lipsa aparatorului. Exista anumite categorii de persoane care pot beneficia de asistenta juridica gratuita(legea nr. 25.1990). Asistenta juidica obligatorie Potrivit art.171(2)/C.P.P. asistenta juridica este obligatorie cand invinuitul sau inculpatul este minor, internat intr-n centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, cand este retinut sau arestat chiar in alta cauza, cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii medicale sau obligarea la tratament medical chiar in alta cauza, ori cand organele de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca invinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur apararea, precum si in alte cazuri prevazute de lege. In cazul judecatii, asistenta juridica este este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infractiunile

savarsite pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare. Atunci cand asistenta juridica este obligatorie si aparatorul ales, nu se prezinta nejustificat la data stabilita pentru efectuarea unui act de urmarire penala sau la termenul de judecata fixat si nici nu asigura substituirea, pleaca sau refuza sa efectueze apararea, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca acordandu-i timpul necesar pentru pregatirea apararii. In cursul judecatii, dupa inceperea dezbaterilor cand asistenta juridica este obligatorie daca aparatorul ales lipseste nejustificat la termenul de judecata si nu asigura substituirea, instanta va desemna un aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca acordand un termen de minimum 3 zile pentru pregtirea apararii. Daca la judecata cauzei aparatorul lipseste si nu poate fi inlocuit cauza se amana.

1. Notiunea de actiune in justitie . Factorii actiunii Institutia actiunii in justitie, pentru a avea eficienta juridica, este conditionata de anumiti factori numiti si termeni. Acesti factori sunt: - temeiul actiunii - obiectul actiunii - subiectii actiunii - aptitudinea functionala Temeiul actiunii are doua modalitati de manifestare: - temeiul de drpt - temeiul de fapt Sub aspect substantial, temeiul de drept presupune existenta unor norme juridice ce prevad fapta ilicita a carei incalcare naste dreptul la actiune. Temeiul de fapt il constituie fapta prin care s-a incalcat norma sub aspect procesual. Temeiul de drept prevede posibilitatea titularului actiunii de a se adresa organelor judiciare. Temeiul de fapt presupune aducerea afectiva a faptei ilicite inaintea organelor judiciare. Obiectul actiunii il constituie tragerea la raspundere penala a persoanei care a savarsit fapta. Subiectii actiuniisunt intotdeauna subiectii raportului juridic conflictual. Aptitudinea functionala permite punerea in miscare si exercitarea actiunii daca nu apar impedimente de natura a nu exercita actiunea penala. Din prev. art. 9 si art. 14/C.P.P rezulta ca doua sunt actiunile ce pot fi exercitate in cadrul procesului penal, si anume: - actiunea penala - actiunea civila

Actiunea penala 1. Notiune, obiect, subiecti Prin savarsirea unei infractiuni ia nastere un conflict de drept penal substantial intre societate reprezentata de stat pe de o partesi autorul infractiunii pe de alta parte. Deducerea spre rezolvare a conflictului de drept nascut in urma savarsirii infractiunii sta sub semnul oficialitatii procesului penal si de aceea el trebuie dedus obligatoriu organelor judiciare. Instrumentul juridic cu ajutorul caruia conflictul de drept penal este dedus spre solutionare organelor judiciare se numeste actiune penala. Din punct de vedere procesual, actiuna penala este expresia organelor judiciare de a-l trage la raspundere penala a persoanei care a savarsit infractiunea.

Trasaturile caracteristice ale actiunii penale - Actiunea penala este o actiune sociala. Ea apartine si se exercita prin intermediul organelor statului, anume investite in acest sens. Aceasta trasatura deosebeste actiunea penala de actiunea civila care este o actiune privata. Actiunea penala apartine statului si cazul in care punerea in miscare ar fi conditionata de anumite cerinte. - Actiunea penala este obligatorie. Aceasta trasatura a actiunii penale este consecinta directa a regulii ofocialitatii procesului penal inscris in art. 2 alin 2.C.P.P. Punerea in miscare a actiunii penale constituie o obligatie de serviciu a organelor competente. - Actiunea penala este irevocabila. Odata pusa in miscare, actiunea penala nu mai poate fi revocata si odata sesizate organele judiciare acestea nu mai pot fi dezinvestite. Actiunea penala odata declansata nu se mai poate

stinge decat in cazurile si conditiile prevazute de lege. Daca procurorul a pus in miscare actiunea penala, in cursul urmaririi penale acesta poate dispune stingerea ei numai atunci cand apar cazurile de art. 10/C.P.P avand drept consecinta scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale. In faza de judecata procurorul nu mai poate dispune asupra actului promovat in instanta. Indisponibilitatea actiunii penale face ca aceasta sa se deosebeasca de actiunea civila care, in principiu, este disponibila. - Actiunea penala este indivizibila. Savarsirea unei infractiuni da nastere unui drept unic la actiune, indiferent de numarul participantilor la fapta penala. Intr-o cauza penala nu se exercita atatea actiuni penale cati autori, instigatori si complici exista, ci efectele actiunii unice si indivizibile se rasfrang asupra tuturor participantilor. Caracterul indivizibil al actiunii penale este determinat si de existenta unor institutii de drept procesual penal precum extinderea cercetarii penale (art. 238/C.P.P), extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale (art. 335/C.P.P), extinderea procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane (art. 336/C.P.P. si art. 337/C.P.P), indivizibilitatea actiunii penale se manifesta si in cazul in care actiunea penala este pusa in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. - Actiunea penala este individuala. Ea nu poate fi exercitata decat impotriva inculpatului cu excluderea tuturor persoanelor ce participa in cauza penala. 3. Momentele desfasurarii actiunii penale Potrivit art. 9 alin. 3/C.P.P actiunea penala se poate exercita in tot cursul procesului penal. Activitatea procesual penala care se efectueaza pe parcursul desfasurarii actiunii penale graviteaza in jurul a 3 momente principale: - punerea in miscare a actiunii penale - exercitarea actiunii penale - stingerea actiunii penale Punerea in miscare a actiunii penale - dupa savarsirea unei infractiuni, actiunea penala devine exercitabila, fapt ce impune punerea in miscare care poate avea loc in momente diferite pe parcursul urmaririi penale si exceptional in faza judecatii. Momentul punerii in miscare a actiunii penale nu trebuie confundat cu cel al inceperii urmaririi penale; astfel, ori de cate ori organele competente au fost sesizate cu privire la savarsirea unei infractiuni, daca se constata ca sunt date sau indicii temeinice cu privire la savarsirea infractiunii, ele pot trece la declansarea procesului penal, ceea ce corespunde cu momentul inceperii urmaririi penale. Acest lucru are loc in rem. Acest fapt nu conduce la punerea in miscare a actiunii penale intrucat aceasta are loc numai in prezenta celui care a savarsit infractiunea, in personam. Daca exista indicii suficiente ca o persoana sa fie pusa sub acuzatie in vederea tragerii la raspundere penala si nu o simpla banuiala ca o persoana a savarsit o infractiune, art. 9 alin. 2/C.P.P dispune ca actiunea penala se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege, prin ordonanta motivata de procuror, actul de sesizare, prin declaratia orala a procurorului de sedinta sau prin incheierea instantei se judecata. Procurorul va pune in miscare actiunea penala in cursul urmaririi penale la propunerea organelor de cercetare penala prin ordonanta (art. 235 alin. 2/C.P.P.) sau din oficiu (art. 234/C.P.P.). Daca procurorul nu a procedat astfel, cu ocazia sesizarii instantei de judecata prin rechizitoriu are posibilitatea de a pune in miscare actiunea penala (art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. /C.P.P). Actiunea penala poate fi pusa in miscare de procuror prin declaratia verbala consemnata de instanta de incheiere, caz in care se decide in legatura cu extinderea procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane. Instanta de judecata pune in miscare actiunea penala in conditiile art. 336 alin. 2/C.P.P. cand xtinderea procesului penal se dispune in absenta procurorului cand nu participa la judecata. In aceasta situatie, incheierea de extindere a procsului verbal va constitui actul de sesizare. Punerea in iscare a actiunii penale in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plangere se face numai la sesizarea partii vatamate. Plangerea prealabila se va adresa organelor de cercetare penala sau procurorului potrivit legii. Exercitarea actiunii penale - dupa punerea in miscare a actiunii penale in conformitate cu disp. art. 9 alin. 3/C.P.P. exercitarea ei in vederea tragerii la raspundere are loc de catre subiectii oficiali. Un asemenea subiect este procurorul. Exercitarea actiunii penale in faza de urmarire penala implica strangerea, administrarea si verificarea tuturor probelor in baza carora se dispune trimiterea in judecata. Aceasta activitate se desfasoara sub coordonarea nemijlocita a procurorului, singurul competent sa supravegheze urmarirea penala atunci cand aceasta este efectuata de organele de cercetare penala ale politiei judiciare. In desfasurarea cercetarilor si a dezbaterilor procurorul exercita rolul activ in vederea aflarii adevarului si a respectarii dispozitiilor legale. Acesta este liber sa prezinte concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legii, tinand seama se probele administrate. Cererile si concluziile procurorului trebuie sa fie promovate. Cand cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea, procurorul poate pune concluzii de achitare a inculpatului. Actiunea penala poate fi exercitata si de persoana vatamata in cauzele in care actiunea penala a fost pusa in miscare la plangerea prealabila. Epuizarea actiunii penale - acest moment are loc prin solutionarea cauzei penale, ceea ce presupune desfasurarea procesului penal pana la obtinerea unei hotarari judecatoresti definitive. Stingerea actiunii penale are loc

prin incetarea aptitudinii functionale a acesteia, stingere ce poate interveni oricand dupa comiterea infractiunii. Solutiile prin care actiunea penala se stinge in cursul urmaririi penale sunt: - clasarea, cand nu exista invinuit sau inculpat in cauza - scoaterea de sub urmarire penala cand exista invinuit sau inculpat (art. 10 lit. a/C.P.P.) - incetarea urmaririi penale cand exista invinuit sau inculpat (art. 10 lit f-h/C.P.P.). Solutiile prin care actiunea penala se tinge in cursul judecatii sunt: - achitarea in cazurile prevazute de art. 10 lit. a-e/C.P.P. - incetarea procesului penal in cazurile prevazute de art. 10 lit. f-j/C.P.P. - condamnarare

Actiunea civila in procesul penal 1. Notiunea si trasaturile actiunii civile a) Notiunea de actiune civila : este definita in Doctrina ca fiind modalitatea concreta prevazuta de lega in favoarea titularului unui drept subiectiv de aceste instante judecatoresti, recunoasterea unui drept preexistent, constituirea unei situatii juridice noi, incetrarea piedicilor puse in exercitarea dreptului sau de catre o alta persoana sau plata unei despagubiri atunci cand instituirea si executarea unei asemenea obligatii este necesara in vederea realizarii dreptului respectiv. Actiunea civila este totodata si un instrument juridic de aparare a legalitatii si ordinii de drept. b) Notiunea de actiune civila in procesul penal : ca institutie de drept procesual penal actiunea civila este mijlocul legal cu ajutorul caruia persoana care a suferit prin fapta penala o vatamarefizica materiala sau morala, un prejudiciu , isi manifesta intentia de a solicita repararea acestuia in cadrul procesului penal. Actiunea civila isi are izvorul intr-o infractiune, iar temeiul de drept il gasim in prevederile art. 998/Codul Civil, text potrivit caruia "orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu obliga pe acela din a cariu greseala sa ocazionat a-l repara". Actiunea civila in cadrul procesului penal prezinta unele particularutati in raport de actiunea civila exercitata in cadrul procesului civil si anume: - dreptul la actiune se naste ca urmare a unei infractiuni sau altfel spus actiunea civila isi are izvorul inte-o infractiune - dreptul la actiune se exercita in fata organelor judiciare - de regula se exercita la cererea persoanei prejudiciate prin infractiune sau a reprezentantilor acestora - este facultativa in sensul ca persoana prejudiciata are latitudinea de a cere repararea pagubei

Conditiile ce se cer a fi indeplinite pentru exercitarea actiunii civile in procesul penal Pentru exercitarea actiunii civile in cadrul procesului penal se cer a fi indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: Infractiunea trebuie sa produca un prejudiciu material sau moral; Sa existe o legatura de cauzalitate intre infractiunea savarsita si prejudiciul cauzat; Prejudiciul sa fie cert; Prejudiciul sa nu fi fost acoperit; Sa existe o manifestare de vointa din partea celui vatamat in legatura cu desdaunarea lui.

1. Formele competentei In functie de natura si gravitatea faptelor comise, de locul unde au fost savarsite, ori de calitatea pe care o avea faptuitorul se disting urmatoarele forme de competenta: Competenta functionala; Competenta materiala; Competenta teritoriala; Competenta personala; Competenta speciala. Aceste categorii de forme de competenta au fost clasificate in literatura de specialitate in fundamentale si subsidiare. Formele fundamentale sunt considerate: competenta functionala, competenta materiala si competenta teritoriala, acestea fiind folosite la stabilirea fiecarui organ judiciar. Formele subsidiare ale competentei sunt: competenta personala si competenta speciala. O forma subsidiara de competenta este si cea exceptionala sau extraordinara. Aceasta forma o intalnim atunci cand apar imprejurari deosebite (razboi, stare de necesitate) si ca urmare anumite organe judiciare au competenta de a solutiona cauzele primite spre rezolvare. De exemplu: prin Decretul Lege nr. 7/1990 au fost infiintate in toate judetele tarii inclusiv in municipiul Bucuresti, tribunale militare extraordinare pentru judecarea actelor de terorism savarsite in timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Obiectul probatiunii Este alcatuit din totalitatea faptelor si a imprejurarilor care trebuie dovedite, in scopul rezolvarii cauzei penale. Obiect al probatiunii nu pot fi decat faptele lumii reale.

Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului Art. 69: Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului (1) Declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza. Conditii ale ascultarii invinuitului sau inculpatului (1) Daca, in timpul ascultarii invinuitului sau inculpatului, acesta acuza simptomele unei boli care i-ar putea pune viata in pericol, ascultarea se intrerupe, iar organul judiciar ia masuri pentru ca acesta sa fie consultat de un medic. Ascultarea se reia imediat ce medicul decide ca viata invinuitului sau inculpatului nu este in pericol.

Consemnarea declaratiilor (1) Declaratiile invinuitului sau inculpatului se consemneaza in scris. In fiecare declaratie se vor consemna, totodata, ora inceperii si ora incheierii ascultarii invinuitului sau inculpatului. Declaratia scrisa se citeste acestuia, iar daca cere, i se da sa o citeasca. Cand este de acord cu continutul ei, o semneaza pe fiecare pagina si la sfarsit. (2) Cand invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiune in declaratia scrisa. Perchezitia domiciliara Potrivit art.27 alin.(1) din Constitutie, domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliu ori in resedinta unei persoane, fara invoirea acesteia. Justificarea acestui drept fundamental consta in respectul personalitatii umane, ceea ce implica si respectul domiciliului sau. Inviolabilitatea domiciliului, exprima juridic interdictia patrunderii in domiciliul unei persoane. Totusi, acest drept nu este unul absolut, existand cazuri prevazute chiar in Constitutie (art.27 alin.2) , in care se poate deroga de la prevederile art.27 alin.(1), si anume: a) executarea unui mandat de arestare sau a unai hotarari judecatoresti; b) inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane; c) apararea securitatii nationale sau a ordinii publice; d) prevenirea respandirii unei epidemii. Perchezitia se dispune de judecator si se efectueaza in conditiile si in formele prevazute de lege. In functie de locul si modalitatea efectuarii, perchezitia poate fi domiciliara sau corporala. Perchezitia domiciliara poate fi dispusa numai de judecator, prin incheiere motivata, in cursul urmaririi penale, la cererea procurorului, sau in cursul judecatii. Daca perchezitia domiciliara se dispune in cursul urmaririi penale, hotararea se ia in camera de consiliu, fara citarea partilor, cu participarea obligatorie a procurorului. In schimb, perchezitia corporala poate fi dispusa de organul de cercetare penala sau de procuror in faza urmaririi penale sau de judecator in faza judecatii. O precizare importanta este cuprinsa in art.100 alin.(6) C.p.p. si anume ca perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa inainte de inceperea urmaririi penale ceea ce inseamna ca nu poate fi efectuata in perioada actelor premergatoare, potrivit dispozitiilor art. 224 si 224 Cod procedura penala. Deoarece perchezitia domiciliara poate fi efectuata atat in faza de urmarire penala, cat si in faza judecatii, se face distinctie cu privire la organele judiciare care o efectueaza, in cele doua faze. Astfel, potrivit art.101, perchezitia domiciliara dispusa in cursul urmaririi penale se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala, insotit, dupa caz, de lucratori operativi. Daca perchezitia domiciliara a fost dispusa in cursul judecatii, instanta poate proceda la efectuarea acesteia, dar numai cu ocazia unei cercetari la fata locului. In celelalte cazuri, instanta comunica procurorului dispozitia de a efectua perchezitia, in vederea efectuarii acesteia.

Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, in afara de cazul infractiunilor flagrante. Deoarece textul din Constitutie nu defineste expresia "in timpul noptii", legea procesual penala arata cu privire la timpul de efectuare, ca ridicarea de obiecte si inscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se pot face intre orele 6,00 20,00, iar in celelalte ore numai in caz de infractiune flagranta sau cand perchezitia urmeaza sa se efectueze intr-un local public. Perchezitia inceputa intre orele 6,00 - 20,00, poate continua si in timpul noptii (art.103 C.p.p.).

Scopul si categoriile masurilor preventive (1) In cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentiune pe viata sau cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecataori de la executarea pedepsei, se poate lua fata de acesta una dintre urmatoarele masuri preventive: a) retinerea; b) obligarea de a nu parasi localitatea; c) obligarea de a nu parasi tara; d) arestarea preventiva. (2) Scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune. (3) Masura prevazuta in alin. 1 lit. a) poate fi luata de organul de cercetare penala sau de procuror. (4) Masurile prevazute in alin. 1 lit. b) si c) se pot lua de procuror sau de judecator, in cursul urmaririi penale, si de instanta de judecata, in cursul judecatii. (5) Masura prevazuta in alin. 1 lit. d) poate fi luata de judecator. (6) Masura arestarii preventive nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii. (7) Liberarea provizorie se dispune de instanta de judecata. (8) Alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face tinandu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura. Arestarea inculpatului Arestarea inculpatului Articolul 148 C.proc.pen. a suferit modificari care reglementeaza conditiile si cazurile in care se dispune arestarea inculpatului. Astfel, se arata ca masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre urmatoarele cazuri: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori exista date ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei; a1) inculpatul a incalcat, cu rea-credinta, masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara ori obligatiile care ii revin pe durata acestor masuri. b) exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului, prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert, ori prin dis trugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba; c) exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni; d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune; e) exista date ca inculpatul exercita presiune asupra persoanei vatamate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta; f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica. in alin. (2) al art. 148 C.proc.pen. se arata: "in cazurile prevazute in alin. (1) lit. a)-e)f masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata, numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de 4 ani. Durata arestarii inculpatului in cursul urmaririi penale nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, cand arestarea a fost dispusa dupa

ascultarea inculpatului, iar in cazul cand a fost dispusa in lipsa acestuia, termenul curge de la data punerii in executare a mandatului de arestare. Cand o cauza este trecuta de la un organ de urmarire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramane valabil.

4.4.3. Arestarea inculpatului in cursul urmarii penale (art. 1491 C.proc.pen.) Procurorul, din oficiu sau Ia sesizarea organului de cercetare penala, daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre cazurile prevazute in art. 148, cand considera ca in interesul urmaririi penale este necesara arestarea inculpatului, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, intocmeste propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului.1 Dosarul, impreuna cu propunerea de luare a masurii arestarii preventive intocmita de procurorul care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala, se prezinta presedintelui ori judecatorului delegat de acesta de la instanta careia i-ar reveni competenta" sa judece cauza in fond sau de ia instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevazute de legea penala ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. Cu ocazia prezentarii dosarului de catre procuror, presedintele instantei sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, pana la expirarea mandatului de arestare preventiva a invinuitului devenit inculpat sau, daca acesta este retinut, pana la expirarea celor 24 de ore de retinere. Ziua si ora se comunica atat aparatorului ales sau numit din oficiu, cat si procurorului, acesta din urma fiind obligat sa asigure prezenta in fata judecatorului a inculpatului arestat sau retinut. Propunerea de arestare preventiva se solutioneaza in camera de consiliu de un singur judecator, indiferent de natura infractiunii. Inculpatul este adus in fata judecatorului si va fi asistat de aparator.