TEMA NR.

1
Cerințe:

Realizați un eseu in care sa surprindeți analiza comparativă a drepturilor suspectului și

ale inculpatului în cadrul procesului penal.

REZOLVARE:

Inculpatul este partea în procesul penal împotriva căreia se exercită o acțiune în

justiție, fiind și în NCPP “persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală”;
definiția era asemănătoare și în Codul de procedură penală anterior. Dobândirea calității de
inculpat și punerea în mișcare a acțiunii penale au loc atunci când se constată că ,”există
probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul din cazurile
de împiedicare prevăzute la art. 16, alin. (1) .Acest moment procesual intervine în faza
urmăririi penale, când acțiunea penală este pusă în mișcare de procuror, acesta fiind singurul
organ de urmărire penală căruia legea îi rezervă posibilitatea de a pune în mișcare acțiunea
penală. Spre deosebire de inculpat care este o veritabilă parte în procesul penal, suspectul este
alături de persoana vătămată, doar un subiect procesual principal, iar drepturile și obligațiile
acestuia sunt în mare măsură cele prevăzute pentru inculpat, însă numai în limitele pe care
legea i le impune. Mai mult decât atât, deși în prezent termenul de ”suspect” este frecvent
întâlnit și în medii non-juridice, în procedura penală ,”suspectul” și-a făcut apariția odată cu
intrarea în vigoare a NCPP, în Codul de Procedura penală anterior neexistând nicio dispoziție
cu privire la acesta. Înainte de adoptarea Codului de procedură penală actual un termen care
definea însă persoana cercetată penal era acela de “învinuit”. În acest sens, art. 229 CPP
prevedea că “Persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit cât
timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală.” Cronologic, are întâietate dobândirea calității
de suspect, o persoană devenind suspect când există probe din care să rezulte “bănuiala
rezonabilă” că “a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul
dinre cazurile prevăzute la art 16, alin. (1)”. Spre dosebire de inculpat care primește acest
“statut” doar prin ordonanța procurorului, calitatea de suspect poate fi atribuită și de către
poliția judiciară prin îndreptarea cercetărilor penale dinspre faptă (“în rem”) spre o anumită
persoană (“in personam”). Cu toate acestea, dispoziția organului de cercetare penală poate fi
cenzurată de procuror, organul de cercetare penală având obligația de a înainta acestuia
dosarul cauzei și de a prezenta măsura dispusă spre a fi confirmată. Este important de
menționat că și în cazul extinderii urmăririi penale sau schimbării încadrării juridice a faptei
“când urmărirea penală se efectuează față de o persoană, extinderea dispusă de organul de
cercetare penală se supune confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală ”.
Organele de cercetare penală pot, așadar, să extindă urmărirea penală chiar și când în cauza
se află un suspect, sub rezerva confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală,
fără a putea însă extinde acțiunea penală cu privire la aspecte noi (această facultate
revenindu-i exclusiv procurorului). Aducerea în discuție a extinderii urmăririi penale și a
schimbării încadrării juridice în faza urmăririi penale are relevanță în raport cu drepturile
suspectului și inculpatului sub aspectul declarării ca neconstituțională a uneia dintre
prevederile art. 311 NCPP. Prin Decizia nr 90/2017, Curtea Constituțională a admis excepția
de neconstituționalitate referitoare la “excluderea obligației informării suspectului sau
inculpatului despre schimbarea încadrării juridice a faptei”, întrucât prin această trunchiere a
obligației de informare din sarcina organului de urmărire penală sunt încălcate principii
constituționale fundamentale precum dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil (art.
21, alin. (3) Constituția României). Mai mult decât atât, articolul în cauză contravenea și
Conveției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în privința
dreptului de informare datorat acuzatului . Formularea criticată sub aspectul
constituționalității este atașată în cele ce urmează: Art. 311, alin. (3) NCPP – Extinderea
urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice „Organul judiciar care a dispus extinderea
urmăririi penale sau schimbarea incadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect
despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea.” În prezent, în urma declarării sale
ca neconstituțională, dispoziția prevăzută în art 311, alin. (3) NCPP statuează că organul
judiciar are obligația informării supectului nu doar în ipoteza în care urmărirea penală s-a
extins (aspect care era prevăzut și înainte), ci și în cazul în care faptei i se dă o altă încadrare
juridică.

Data,

02.01.2023