Tema Nr. 2 - Drept Penal Special

DREPT PENAL SPECIAL I
An universitar 2022-2023,
Drept, anul III, IF, semestrul I,
Student: Braicovici Cătălin-Daniel
Tema nr. 2
Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii. Identificarea și

analiza unui studiu de caz din aceste categorii de infracțiuni de încredere.
În Capitolul III din Noul Cod Penal sunt incriminate faptele contra patrimoniului care se
săvârşesc prin nesocotirea încrederii, categorie în care au fost incluse, în primul rând, faptele
incriminate în Codul penal anterior, cum sunt: abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă,
însuşirea bunului găsit şi înşelăciunea. În acelaşi timp, la acestea au fost adăugate şi alte fapte
împotriva patrimoniului ale căror acţiuni ilicite se întemeiază pe nesocotirea încrederii, şi anume:
abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea
licitaţiilor publice şi exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile.
Art. 238 Abuzul de încredere
(1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel
căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 239 Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor

(1) Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în
parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul
fraudării creditorilor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea
plăti, achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Pagină 1 din 18
Art. 240 Bancruta simplă

(1) Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de
reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii
insolvenţei, într-un termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la
apariţia stării de insolvenţă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Art. 241 Bancruta frauduloasă

(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul
averii acestuia;
b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în
situaţia financiară sume nedatorate;
c) înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Art. 242 Gestiunea frauduloasă

(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor
acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de
lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos
patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Pagină 2 din 18
Art. 243 Însusirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a
pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni
sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce
aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea
acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Art. 244 Înșelaciunea

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru
altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la
6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte
mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos
constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Art. 245 Înșelaciunea privind asigurările

(1) Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau
înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în
scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
Pagină 3 din 18
(2) Fapta persoanei care, în scopul prevăzut în alin. (1), simulează, îşi cauzează sau
agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 246 Deturnarea licitațiilor publice

Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie
publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 247 Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile

(1) Fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de
starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii ori
relaţiei de dependenţă în care debitorul se află faţă de el, îl face să constituie sau să transmită,
pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanţă de valoare vădit disproporţionată faţă de
această prestaţie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei
intoxicaţii cu alcool sau cu substanţe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la
constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanţă sau să renunţe la un drept, dacă s-a
produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 248 Sancționarea tentativei

Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 239 alin. (1), art. 241 şi art. 244-247 se
pedepseşte.
Se observă că, față de vechea reglementare, au fost adăugate și alte fapte împotriva
patrimoniului ale căror actiuni ilicite se întemeiază pe nesocotirea încrederii și anume:
Pagină 4 din 18
abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, înșelaciunea privind asigurările,

deturnarea licitațiilor publice și exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile.
La prima categorie de fapte (cele prevazute și în Codul penal în vigoare), au fost
operate și unele modificări, menite a pune textele în situația de a răspunde mai bine
necesității reprimării unor modalități de comitere a respectivelor fapte, evidențiate de
practica judiciară.
Astfel, în cazul abuzului de încredere a fost consacrata o noua modalitate de
comitere a faptei, prin folosirea fara drept a unui bun incredintat cu un anumit scop, de
catre cel care l-a primit. Textul are in vedere atat situatia in care persoana nu avea dreptul
de a folosi bunul (spre exemplu, un autovehicul este incredintat de catre proprietar
mecanicului in vederea efectuarii unei reparatii, iar acesta din urma il foloseste pentru a
face curse in interes personal ori al unor terti) dar si situatia in care cel ce a primit bunul
are dreptul de a-l folosi, dar il utilizeaza in alt scop decat cel pentru care i-a fost incredintat
( de pilda, autorului ii este incredintat un autoturism pentru a face o plimbare, dar acesta il
foloseste pentru a transporta bunuri a caror greutate depaseste limita admisa pentru
vehiculul respectiv).
De asemenea, a fost introdusa o noua incriminare, abuzul de incredere prin
fraudarea creditorilor. Infractiunea se poate comise in doua modalitati, fie prin fapta
debitorului de a instraina, ascunde, deteriora sau distruge, in tot sau in parte, valori ori
bunuri din patrimoniul sau ori de a invoca acte sau datorii fictive in scopul fraudarii
creditorilor, fie prin achizitionarea de bunuri ori servicii, debitorul stiind cu certitudine la
momentul incheierii tranzactiei ca nu va putea plati si producand astfel o paguba
creditorului. Ambele modalitati de comitere a faptei au fost semnalate de practica ultimilor
ani, organele judiciare nedispunand insa de un text legal care sa permita reprimarea
acestor actiuni .
Pagină 5 din 18
Incriminari similare regasim si in art. 150 si 164 C. pen. elvetian, art. 313-5 si 314-7
C. pen. francez, 227 C. pen. portughez, 257-258 C. pen. spaniol, § 282 C. pen. norvegian
etc.
Noile incriminari referitoare la inselaciunea privind asigurarile, deturnarea
licitatiilor publice si exploatarea patrimoniala a unei persoane vulnerabile isi gasesc
justificarea in realitatea sociala, caci ele vin sa sanctioneze fapte care au devenit din ce in ce
mai frecvente in ultimii ani. Astfel, in conditiile dezvoltarii sustinute a pietei asigurarilor, a
cresterii numarului si ponderii asigurarilor obligatorii, a crescut si tentatia unor persoane
de a frauda asiguratorii in scopul obtinerii unor foloase patrimoniale injuste. Incriminari
similare se gasesc si in art. 642 C. pen. italian, art. 219 C. pen. portughez, § 272 C. pen.
norvegian etc.
In ceea ce priveste deturnarea licitatiilor publice, practica ultimilor ani a
demonstrat ca, nu in putine cazuri, participantii la o licitatie publica au recurs a diferite
manopere frauduloase, in scopul indepartarii de la licitatie a unor potentiali participanti,
alterand astfel pretul de adjudecare. Faptele de aceasta natura sunt incriminate si de alte
legislatii, cum este cazul art. 313-6 C. pen. francez, art. 230 C. pen. portughez, art. 262 C.
pen. spaniol.
In fine, prin incriminarea exploatarii patrimoniale a unei persoane vulnerabile se
doreste reprimarea unor fapte care au proliferat in ultimii ani si care au produs uneori
consecinte sociale devastatoare pentru persoanele care le-au cazut victima, fiind
aproapezilnic semnalate in presa cazuri ale unor persoane in varsta sau cu o stare de
sanatate precara care au ajuns sa isi piarda locuintele in urma unor asemenea intelegeri
patrimoniale disproportionate. Acest gen de fapte sunt incriminate in majoritate
legislatiilor europene. A se vedea art. 157 C. pen. elvetian, art. 226 C. pen. portughez, care
au inspirat redactarea textului din proiect, dar si art. 644 C. pen. italian, art. 313-4 C. pen.
francez, § 295 C. pen. norvegian.
Pagină 6 din 18
Tot in acest capitol au fost aduse si infractiunile bancruta simpla si bancruta

frauduloasa preluate din legislatia speciala.
Abuzul de încredere - Studiu de caz
Prin rechizitoriul nr. 1049/P/2015 din data de 13.10.2015 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Reghin, înregistrat la această instanţă sub nr. 2854.289.2015, la data de 16.10.2015,
s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B D A, pentru săvârşirea
infracţiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin.1 CP.
În fapt, în esenţă, se reţine că la data de 16.04.2014 s-a încheiat contractul de comodat
între persoana vătămată N M şi inculpatul B D A, autentificat la Biroul notarului public S C, în
temeiul căruia comodantul N M i-a dat cu titlu de împrumut de folosinţă ”comodantului” (în
realitate – comodatarului) B D A autoturismul marca VW Transporter cu număr de înmatriculare
MS.98.YOA, pentru perioada 16.04-26.12.2014.
În contractul dintre părţi s-a stipulat printre altele şi obligaţia comodatarului de a restitui
autoturismul la termenul prevăzut în act.
După expirarea perioadei de folosinţă a autoturismului, inculpatul nu l-a restituit, iar
persoana vătămată nu a reuşit pe nici o cale să ia legătura cu acesta, deşi l-a notificat prin
intermediul cabinetului individual de avocatură C C T să se prezinte la 01.04.2015, ora 09.00, în
vederea soluţionării amiabile a litigiului.
Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă,
administrate în faza de urmărire penală: plângerea persoanei vătămate (f. 3-4, dup); declaraţia
persoanei vătămate (f. 10-11, dup); declaraţia martorului F R I (f. 14, dup); contractul de
comodat (f. 15, dup).
Prin încheierea de cameră preliminară din data de 03.12.2015, în contextul în care nu au
fost invocate neregularităţi, cereri sau excepţii referitoare la posibile cauze de nulitate relativă,
judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Reghin a constatat legalitatea sesizării
Pagină 7 din 18
instanţei cu rechizitoriul nr. 1049/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, privind

pe inculpatul B D A, trimis în judecată în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de abuz
de încredere, prevăzute de art. 238 alin.1 CP.
În procedura de cameră preliminară, observând că în cursul urmării penale inculpatul nu a
fost ascultat, iar înştiinţările trimise acestuia au fost comunicate prin modalitatea afişării sau a
înmânării altei persoane, în vederea respectării dreptului la apărare al inculpatului, judecătorul de
cameră preliminară a apreciat că se impune numirea unui avocat din oficiu (f. 32). Delegaţia
apărătorului din oficiu astfel desemnat a încetat la data de 26.01.2016, prin prezentarea
apărătorului ales al inculpatului, instanţa luând act de această împrejurare în încheierea de
şedinţă de la aceea dată.
La primul termen de judecată cu părţile legal citate şi în măsură să pună concluzii,
ulterior citirii actului se sesizare, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 374
alin. 4 din CPP rap. la art. 396 alin. 10 din CPP, privind judecata în procedura simplificată,
precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul asistat de apărător ales a solicitat parcurgea procedurii de drept comun,
declarând că nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.
Procedând conform art. 374 CPP, instanţa a pus în discuţia contradictorie a procurorului
şi a părţilor, temeinicia probelor administrate în faza de urmărire şi eventualele cereri privind
probele noi.
Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti s-au administrat următoarele mijloace de probă:
declaraţia inculpatului B D A (f. 89-91); declaraţia părţii civile N M (f. 101-103); s-a reaudiat
martorul audiat în faza de urmărire penală, respectiv: F R (f. 107-108); declaraţia martorilor
propuşi de către apărare în faţa instanţei, respectiv: Z A (f. 104-106), I G (f. 130-131); proces-
verbal de confruntare a martorilor F R şi Z A (f. 115); proba cu înscrisuri, solicitată de partea
civilă (f. 85-88), respectiv de inculpat (f. 109-113).
Din dispoziţia instanţei, s-au ataşat la dosarul cauzei verificări la ANP, IGPR privind pe
inculpat (f. 66); fişa de cazier judiciar a inculpatului (f. 76); verificări în baza de date a
Pagină 8 din 18
evidenţei populaţiei privind pe partea civilă (f. 181) şi pe inculpat (f. 182) şi s-a dispus
efectuarea testării criminalistice privind detectarea comportamentului simulat al martorilor F R
(f. 136-145), Z A (f. 180-199) şi al părţii civile N M (în privinţa acesteia testarea nu a putut fi
efectuată din motive medicale – f. 134-135).
Referitor la acţiunea civilă, la data de 15.02.2016 (f. 83-84), anterior începerii cercetării
judecătoreşti, persoana vătămată N M şi-a precizat cuantumul pretenţiilor,respectiv suma de
24.221 lei, din care 13.410 lei contravaloarea autoturismului, 5.811 lei echivalentul lipsei de
folosinţă al autoturismului şi 5.000 lei daune morale.
La data de 30.03.2016, partea civilă a depus note de şedinţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmării penale şi al
cercetării judecătoreşti, instanţa reţine:
În fapt, la data de 16.04.2014, între partea civilă N M, în calitate de comodant, şi
inculpatul B D A, în calitate de comodatar [referirea din cuprinsul actului de sesizare
referitoare la calitatea de ”comodant” a inculpatului este, în mod vădit, eronată], s-a încheiat
un contract de comodat având ca obiect autoturismul marca Volkswagen, tip Transporter,
culoare alb, având număr de înmatriculare MS.98.YOA, după cum reiese din înscrisurile de la
dosar (f. 15, dup) şi din susţinerile părţilor.
Înscrisul sub semnătură privată reprezentând contractul de comodat încheiat de părţi a
primit dată certă la Biroul Notarilor Publici ŞUŞ, fiind inexactă menţiunea din rechizitoriu
referitoare la încheierea unui contract autentic.
Potrivit înţelegerii dintre părţi, perioada contractului este cuprinsă între 16 aprilie 2014
– 26 decembrie 2014, comodatarul având obligaţia să restituie autoturismului la termenul
prevăzut în act. De asemenea, în cuprinsul contractului, părţile au stipulat că inculpatul va
folosi autoturismul în România şi în străinătate în perioada menţionată, dar şi faptul că
evaluează autoturismul la 3.000 euro.
Pagină 9 din 18
După expirarea perioadei contractuale, la data de 02.04.2015 (confirmare de primire – f.

20, dup), partea civilă l-a notificat pe inculpat în vederea restituirii autoturismului prin
intermediul cabinetului de avocat ”C C T”, fără a primi un răspuns din partea comodatarului.
Versiunile părţilor devin însă divergente prin raportare la evenimentele anterioare
încheierii contractului de comodat.
Pe de o parte, potrivit părţii civile (f. 13, dup, f. 101-103) şi fiului acesteia – martorul F
R (f. 14, dup; 107-108), părţile contractante s-au cunoscut cu puţin timp înainte de încheiere
contractului de comodat la biroul notarial, autoturismul fiind predat la data contractului,
respectiv 16.04.2016. Mai mult, partea civilă a susţinut că anterior încheierii convenţiei s-a aflat
în posesia autoturismul remis inculpatului, însă a încheiat comodatul întrucât nu folosea efectiv
acest autoturism.
Pe de altă parte, în versiunea inculpatului (f. 89-91), susţinută de martorii Z A (f. 104-
106) şi I G (f. 130-131), în vara anului 2012 a cumpărat autoturismul marca Volkswagen, tip
Transporter, culoare albă, având număr de înmatriculare MS.98.YOA, din piaţa auto din
localitatea Ernei, când a negociat şi achitat preţul de 3.500 euro cu martorul F R. Ulterior,
întrucât intenţiona să folosească autoturismul în străinătate, s-a înţeles cu partea civilă să
încheie un contract de comodat simulat.
Analizând cele două versiuni, prin raportare la ansamblul probator şi la explicaţiile
părţilor, instanţa reţine că motivul invocat de partea civilă pentru încheierea contractului (faptul
că nu mai folosea autoturismul), dar şi susţinerea că l-a cunoscut pe inculpat cu puţin timp
înainte de încheierea contractului de comodat ridică puternice dubii cu privire la cauza
contractului cu dată certă şi, implicit, asupra versiunii părţii civile.
Făcând abstracţie de faptul că acuzarea – Ministerul Public, nu a efectuat în mod
amănunţit o cercetare a temeiniciei acuzaţiei penale împotriva inculpatului, printr-o urmărire
penală completă, preluând practic starea de fapt din cuprinsul plângerii penale, instanţa
înlătură versiunea părţii civile întrucât nu este susţinută de probele de la dosar.
Pagină 10 din 18
În primul rând, în viziunea judecătoriei, susţinerea părţii civile potrivit căreia l-a
cunoscut pentru prima dată pe inculpat la notar, când au încheiat contractul de comodat nu
poate fi primită, fiind cel puţin îndoielnic ca o persoană să încheie cu o alta un contract cu titlu
gratuit, fără a exista raporturi anterioare.
În al doilea rând, din declaraţia martorilor propuşi în apărare rezultă că inculpatul a
cumpărat autoturismul în cauză în vara anului 2012, anterior încheierii comodatului, iar
contractul de comodat a reprezentat doar un mijloc prin care inculpatul putea folosi
autoturismul şi în străinătate.
Astfel, din declaraţia martorilor Z A (f. 104-106) şi I G (f. 130-131), instanţa reţine că, în
vara anului 2012, inculpatul s-a deplasat împreună cu cei doi martori şi cu numitul V L la piaţa
auto din localitatea Ernei în vederea achiziţionării unui autoturism. După ce au examinat
autoturismul aflat spre vânzare, inculpatul l-a contactat telefonic pe fiul părţii civile, numitul F
R (al cărui număr de telefon era afişat în geamul autoturismului parcat în piaţă), iar mai apoi au
negociat la faţa locului preţul de achiziţie, de la suma de 3.900 la 3.500 euro. În aceeaşi zi,
inculpatul a efectuat o probă cu autoturismul iar mai apoi i-a remis numitului F R suma de
2.500 euro, restul de preţ fiind achitat în aceeaşi zi, la domiciliul inculpatului din localitatea
Aluniş. Între părţi nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă scrisă.
De asemenea, din declaraţiile martorilor reiese că inculpatul a folosit autoturismul
achiziţionat, din 2012 până în 2015, aspect verosimil având în vedere că martorii locuiesc în
acelaşi sat cu acesta.
Cele relevate prin declaraţiile acestor martori nu sunt infirmate de concluziile raportului
de constatare criminalistică – detectare comportament simulat, dispus în privinţa martorului Z A
(f. 180-199), deoarece nu s-a concluzionat că martorul este nesincer. În plus, declaraţiile
acestor martori se coroborează şi cu înscrisurile de la dosar, astfel cum se va arăta în
continuare, astfel că instanţa nu găseşte nici un motiv să le înlăture.
Posesia şi folosinţa autoturismului de către inculpat, în perioada anilor 2012-2015,
rezultă şi din înscrisurile depuse de către inculpat, respectiv: proces-verbal de contravenţie pe
Pagină 11 din 18
numele inculpatului, încheiat la data de 01.12.2012, în care se precizează marca şi numărul de

înmatriculare al autoturismului în cauză (f. 109); adeverinţă emisă de Serviciul Taxe şi impozite
Reghin privind achitarea amenzii aplicate prin respectivul proces-verbal; proces-verbal de
contravenţie, încheiat la data de 11.02.2014, în care se precizează numărul de înmatriculare al
autoturismului (f. 110); factura fiscală nr. 13885/22.08.2012 şi deviz privind reparaţii efectuate
la autoturismul marca Volkswagen (f. 111; 112); chitanţă privind plata contravalorii poliţei de
asigurare RCA din data de 27.04.2013 (f. 113-114).
Aceste înscrisuri nu au fost contestate de către partea civilă, astfel că rezultă în mod
indubitabil faptul că inculpatul a folosit autoturismul în această perioadă.
În consecinţă, instanţa reţine că declaraţiile martorilor propuşi în apărare se
coroborează cu înscrisurile anterior menţionate, fiind dovedită astfel împrejurarea că inculpatul
a cumpărat autoturismul în vara anului 2012 şi l-a folosit până în anul 2015.
În al treilea rând, susţinerile părţii civile referitoare la faptul că a readus autoturismul
găsit abandonat în Germania, pe o platformă, fără a putea da detalii despre persoana care a
efectuat transportul, accentuează dubiul deja reţinut în privinţa versiunii acesteia.
Prin urmare, susţinerile părţii civile şi ale martorului F R, referitoare la inexistenţa unui
raport juridic cu inculpatul născut în anul 2012 şi la motivul real pentru care s-a încheiat
contractul de comodat în cursul anului 2014, nefiind susţinute de ansamblul probator de la
dosar, vor fi înlăturate. În privinţa declaraţiei martorului F R, judecătoria mai reţine că acesta
este fiul părţii civile, existând astfel motive întemeiate a aprecia că declaraţia acestuia este dată
pro causa. Împrejurarea că raportul de constatare – detectare comportament simulat a acestui
martor (f. 136-145) nu a oferit concluzii certe în privinţa răspunsurilor la întrebările relevante
pentru cauză şi procesul-verbal de confruntare a martorilor F R şi Z A (f. 115) confirmă
concluzia expusă.
O precizare se mai impune referitor la forţa probantă a mijloacelor de probă
administrate în cursul urmării penale.
Pagină 12 din 18
În exercitarea rolului stabilit de actualele reglementări procesual penale, instanţa este

chemată să verifice, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, acuzaţia penală formulată împotriva
inculpatului. În acest sens, dată fiind modalitatea de desfăşurare a urmării penale, caracterizată
prin lipsa absolută a inculpatului, dar şi probatoriul sumar care a stat la baza soluţiei de
trimitere în judecată, mijloace de probă administrate în această fază, deşi legal administrate, nu
pot primi o valoare probantă suficient de însemnată pentru a se reţine dincolo de orice dubiu
comiterea infracţiunii de către inculpat, fiind, evident, afectate sub aspectul fiabilităţii.
Mai mult, deşi s-a dispus administrarea întregului probatoriul în faţa instanţei de
judecată (readministrarea probelor din urmărirea penală – în vederea respectării în mod efectiv
a dreptului la apărare al inculpatului şi pentru asigurarea contradictorialităţii, cât şi
administrarea de probe noi – în vederea aflării adevărului), acesta nu confirmă comiterea de
către inculpat a infracţiunii de abuz de încredere, după cum se va arăta în continuare.
În drept, potrivit art. 238 alin.1 CP, ”însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a
unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit
scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
Infracţiunea de abuz de încredere constă în fapta persoanei care, deţinând cu orice
titlu şi cu un anumit scop un bun mobil al altuia, şi-l însuşeşte, dispune de el sau îl foloseşte
pe nedrept ori refuză a-l restitui. Astfel, pentru îndeplinirea condiţiilor de tipicitate trebuie
dovedite următoarele elemente: există o situaţie premisă [un bunul mobil ce constituie obiectul
material al infracţiunii să fie deţinut cu orice titlu, adică să existe un raport juridic
netranslativ de proprietate, prin care a fost transmisă numai detenţia bunului şi care
presupune obligaţia restituirii]; comiterea uneia dintre modalităţii alternative ale elementului
material [însuşire, folosire, refuz de restituire]; iar comiterea într-una dintre aceste modalităţi
să fie fără drept, abuzivă.
În cauză, ansamblul probator nu face dovada certă a faptei penale reţinute în sarcina
inculpatului, nefiind aptă să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, acuzaţia în materie penală
nefiind astfel dovedită.
Pagină 13 din 18
În concret, instanţa reţine că titlul în baza căruia s-a formulat acuzaţia în materie penală
(contractul de comodat dintre părţi) nu este unul eficace din perspectivă penală, iar refuzul de
restituire nu este unul ”fără drept”.
Astfel, încredinţarea bunului în baza unui titlu trebuie să aibă loc în cadrul unui raport
juridic ce implică transmiterea posesiei ori a detenţiei, în conţinutul căruia intră şi obligaţi de
restituire. Deşi în mod formal contractul încheiat de părţi în anul 2014 se încadrează în aceste
limite, din probele administrate a reieşit că, anterior comodatului, autoturismul a fost cumpărat
de inculpat, folosindu-l în mod continuu începând cu anul 2012.
Prin urmare, nu se poate face abstracţie de raporturile existente între părţi anterior
încheierii contractului de comodat şi nici de motivul real pentru care s-a încheiat comodatul.
În privinţa cauzei contractului de comodat, judecătoria are în vedere că în cuprinsul
acestuia s-a prevăzut că autoturismul se va folosi în România şi în străinătate, fiind astfel
confirmată teza inculpatului referitoare la necesitatea întocmirii unui act pentru folosinţa
bunului în străinătate. În consecinţă, în acest fel, se explică raţional folosinţa autoturismului în
perioada anterioară contractului de comodat şi necesitatea încheierii unui astfel de act.
Totodată, deşi refuzul de restituire determină o prezumţie de tipicitate a acestei
infracţiuni, această prezumţie poate fi răsturnată dacă se dovedeşte că refuzul este unul legitim,
or, în speţă, este dovedit că inculpatul avea dreptul să reţină bunul în virtutea înţelegerii din
2012, dată la care a operat şi transferul dreptului de proprietate (contractul de vânzare-
cumpărare a unui bun mobil fiind unul consensual şi translativ de proprietate).
Pe baza acestui raţionament, toate obligaţiile ce decurg din contractul de comodat sunt
ineficiente din punct de vedere juridic, părţile fiind ţinute doar de actul juridic iniţial de vânzare.
Astfel, inculpatul avea dreptul nu doar să reţină bunul ci şi să exercite prerogativele dreptului de
proprietate, inclusiv sub aspectul dispoziţiei (materiale sau juridice), acţiunile sale fiind ”cu
drept” şi deci nesancţionabile penal.
Fără a specula cu privire la respectarea de către părţi a normelor de drept civil sau
fiscal incidente în cazul înstrăinării unui autoturism, instanţa mai reţine că există o diferenţă
Pagină 14 din 18
între aspectele de drept civil privind neexecutarea contractelor (fapte de natură civilă), pe de o
parte, şi comiterea infracţiunii de abuz de încredere, pe de altă parte. Este adevărat că nu se
poate face abstracţie totală de unele aceste aspecte de drept civil – după cum s-a analizat şi
anterior prin raportare la noţiunea de „titlu civil” în sensul art. 238 CP –, însă caracterul
simulat sau neexecutarea unui contract civil nu echivalează cu angajarea răspunderii penale.
Pentru a se reţine comiterea unei infracţiuni este necesar a se întruni în mod cert,
dincolo de orice dubiu rezonabil, elementele constitutive ale infracţiunii, astfel cum acestea
rezultă din art. 238 CP. Or, în speţă, dubiul ce rezidă din materialul probator trebuie să profite
inculpatului, conform art. 4 alin.2 CPP. În această ordine de idei, instanţa reţine că dovezile
administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat (în cursul urmării penale) conţin o
informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia inculpatului în legătură cu fapta imputată,
iar din probele noi, propuse în apărare în faza de judecată, a reieşit o stare de fapt semnificativ
diferită de cea reţinută în actul de sesizare, astfel că instanţa nu-şi poate forma o convingere
care să se constituie într-o certitudine în privinţa tipicităţii infracţiunii şi, de aceea,
concluzionează în sensul nevinovăţiei acuzatului.
Referitor la refuzul de restituire, instanţa mai reţine că partea civilă a încercat în mai
multe rânduri să solicite restituirea autoturismului la începutul anului 2015, fiind însă refuzată
de inculpat. De asemenea, printr-o notificare scrisă comunicată cu confirmare de primire la
data de 02.04.2014 (f. 20, dup), i s-a pus în vedere inculpatului să restituie bunul. În privinţa
acestei comunicări, se constată că inculpatul a contestat semnătura de la rubrica ”destinatar”,
iar prin comparaţie, respectiva semnătură este diferită de semnăturile efectuate de inculpat pe
actele de procedură întocmite în faţa instanţei şi de cele de pe alte înscrisuri (precum procesele-
verbal de contravenţie depuse la dosar sau contractul de comodat).
Totuşi, instanţa nu găseşte necesar a analiza aspectele referitoare la data la care s-a
realizat comunicarea notificării, respectiv data primului refuzul al inculpatului [susţinerile
reprezentantului Ministerului Public şi a părţii civile referitoare la faptul că termenul de
introducere al plângerii prealabile se raportează la data ultimului refuz sunt contrare legii, căci,
Pagină 15 din 18
într-o asemenea interpretare, ar opera o prorogare a termenului fără un suport legal], în

condiţiile în care refuzul de restituire nu este unul ”fără drept”.
În consecinţă, problema tardivităţii introducerii plângerii prealabile, ce se raportează la
data primului refuz al inculpatului de la începutul anului 2015 şi la data introducerii plângerii
prealabile (03.06.2015), devine subsidiară neîndeplinirii elementelor constitutive ale
infracţiunii, această din urmă constatare atrăgând achitarea inculpatului. Această concluzie e
întărită nu doar de ordinea legală a cazurilor de împiedicare a exercitării acţiunii penale (art.
16 CPP), cât şi de conduita procesuală a inculpatului care, în principal, a solicitat achitarea.
Faţă de toate aceste aspecte, instanţa conchide că fapta materială dedusă judecăţii nu
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, refuzul de restituire
nefiind ”fără drept”, prin raportare la situaţia premisă ce l-a generat. A fortiori, nu se poate
reţine nici o acţiune de dispunere fără drept de bun.
Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art.
396 alin.2 CPP, respectiv că fapta există, constituie infracţiune sub aspect obiectiv şi subiectiv, a
fost săvârşită de inculpat, instanţa va dispune achitarea inculpatului. În privinţa temeiului de
achitare, judecătoria arată că deşi există o faptă în materialitatea ei (respectiv, un refuz de
restituire), acesteia îi lipseşte o trăsătură esenţială a infracţiunii, respectiv aceea ca refuzul să
fie ”fără drept” sau abuziv.
Aşadar, în temeiul art. 396 alin.1 şi 5 CPP rap. la art. 16 lit. b) teza I CPP, va dispune
achitarea inculpatului B D A, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, prevăzute
de art. 238 alin.1 CP.
În baza art. 397 alin.1 rap. la art. 25 alin.5 CPP, va lasă nesoluţionată acţiunea civilă
formulată de partea civilă N M.
În baza art. 275 alin.1, pct.1, lit. a) CPP, va dispune obligarea părţii civile la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum total de 800 (din care 20 lei din cursul
urmării penale). La stabilirea cheltuielilor judiciare avansate de stat, instanţa are în vedere
culpa procesuală a părţii civile, care dedus judecăţii penale (prin formularea şi susţinerea unei
Pagină 16 din 18
plângeri penale împotriva inculpatului) o faptă care nu are conotaţii penale, ci, eventual,
consecinţe în planul răspunderii civile dintre părţi. De asemenea, în privinţa cuantumului,
judecătoria are în vedere numărul termenelor din cursul camerei preliminare respectiv a
judecăţii, dar şi cheltuielile privind întocmirea rapoartelor de constatare criminalistică.
În baza art. 275 alin. 6 CPP, cu referire la art. 6 teza a II-a din Protocolul privind
stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor, încheiat de UNBR şi Ministerul Justiţiei, nr.
48025/2015, suma de 130 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu care a
asigurat apărarea inculpatului în cursul fazei de cameră preliminară (avocat Gârbuleţ Lucia,
delegaţia nr. 3763-f. 32), se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul
Baroului Mureş.
Referitor la cheltuielile judiciare solicitate de inculpat, solicitate de inculpat cu ocazia
dezbaterii pe fondul cauzei, cuantumul acestora nu a fost probat, astfel că, în baza art. 276 alin.
5 CPP, va respinge cererea inculpatului ca nefondată.
Sentinţă penală 124 din 05.07.2016
BIBLIOGRAFIE
1. Noul Cod Penal;

2. https://www.univnt.ro/wp-content/uploads/doctorat/rezumate_doctorat/
Miron_Catalina.pdf;
Pagină 17 din 18
3. https://lege5.ro/Gratuit/gezdmnrzgi/infractiuni-contra-patrimoniului-prin-nesocotirea-
increderii-codul-penal?dp=gqytsojuhe4te;
4. https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-11m4ehu9.
Pagină 18 din 18

Tema Nr. 2 - Drept Penal Special

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema Nr. 2 - Drept Penal Special

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPT PENAL SPECIAL I

Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii. Identificarea și

Art. 239 Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor

Art. 240 Bancruta simplă

Art. 241 Bancruta frauduloasă

Art. 242 Gestiunea frauduloasă

(4) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 244 Înșelaciunea

Art. 245 Înșelaciunea privind asigurările

Art. 246 Deturnarea licitațiilor publice

Art. 247 Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile

Art. 248 Sancționarea tentativei

abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, înșelaciunea privind asigurările,

Tot in acest capitol au fost aduse si infractiunile bancruta simpla si bancruta

Abuzul de încredere - Studiu de caz

Prin rechizitoriul nr. 1049/P/2015 din data de 13.10.2015 al Parchetului de pe lângă

instanţei cu rechizitoriul nr. 1049/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, privind

După expirarea perioadei contractuale, la data de 02.04.2015 (confirmare de primire – f.

numele inculpatului, încheiat la data de 01.12.2012, în care se precizează marca şi numărul de

În exercitarea rolului stabilit de actualele reglementări procesual penale, instanţa este

într-o asemenea interpretare, ar opera o prorogare a termenului fără un suport legal], în

Sentinţă penală 124 din 05.07.2016

1. Noul Cod Penal;

S-ar putea să vă placă și