Sunteți pe pagina 1din 26

1,  

La infracțiunea de violare de domiciliu:


 elementul material se poate realiza prin pătrunderea fără drept într-o cameră dintr-un
apartament locuit de mai multe persoane corect
 obiectul juridic este reprezentat de relații sociale privind patrimoniul unei persoane
 elementul material se poate realiza prin refuzul de a părăsi o locuință, chiar dacă de
la părăsi locuință nu este făcută de proprietar, ci de o altă persoană care locuiește în
locuință respectiv

2, O infracțiune intenționată sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani


sau cu amendă, pentru care instanța a stabilit în concret pedeapsa amenzii, determină
apariția unei pluralități intermediare atunci când este comisă:

în termenul de supraveghere al amânării aplicației unei pedepse de la o închisoare stabilită


pentru o vătămare corporală din culpă
în termen de prescripție a executării unei pedepse de un an închis aplicat pentru o
infracțiune de furt
în termen de reabilitare pentru o condamnare de 3 ani închisoare aplicată pentru o vătămare
corporală din culpă.

3, Circumstanța atenuantă a depășirii limitelor legitimei apărări:

se va reține și în ipotezele în care ar fi operat legitima apărare prezumată, ori de câte ori
prezumția legală a fost răsturnată
nu poate fi reținută concomitent cu circumstanțe atenuante a stării de provocare în cazul
unei infracțiuni simple
exclude aplicarea concomitentă în cazul aceleiași infracțiuni a circumstanței agravante a
comiterii faptei în stare de intoxicație provocată în viziunea săvârșirii infracțiunilor.

4, Infracțiunea de ucidere la cererea victimei:

se poate comite și prin inacțiune


este imprescriptibilă, fiind o formă atenuată de omor
se comite întotdeauna cu intenția repentină (spontană), caracterizată de starea de tulburare
pricinuită autorului de suferință victimei.

5 Fapta se comite cu intenția atunci când:

făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea
producătorilor lui
făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că el nu se va
produce
făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și acceptă posibilitatea producătorilor lui, dar, în
realitate, se produce un rezultat mai grav
6 Grațierea:

înlătură răspunderea penală


înlătură, în totul sau în parte, executarea pedepsei
are effect asupra drepturilor persoanei vătămate

7 În cazul infracțiunilor de tulburare de posesie:

autor poate fi și proprietarul bunului imobil dacă acesta se află în posesia legitimă a altei
persoane
subiect activ al infracțiunilor poate fi coproprietarul neposedant dacă săvârșeste fapta față de
coproprietarul posesor
elementul material poate consta și în refuzul persoanelor care exercită o posesie nelegitimă
de la părinți imobilului la solicitarea expresă a proprietarului acestuia.

8 Infracțiunea de tâlhărie:

este o infracțiune complexă


presupune ca, întotdeauna, violența să fie anterioară sustragerii unui bun
absoarbe infracțiunea de iubire sau alte violențe

9 Obiectul material al infracțiunilor de înșelăciune poate fi reprezentat:

de un bun imobil
de un bun mobil
numai de un bun mobil

10 Măsura educativă a internării într-un centru educativ:

se poate dispune pe o perioada de 3 ani


se poate dispune atunci când pedeapsa necesară de lege pentru infracțiunea comisă este
închisă de 7 ani
va fi în mod obligatoriu înlocuită cu măsură internațională într-un centru de detenție, dacă în
perioada internațională în centrul educativ minorul comite o nouă infracțiune

11 În structura unui concurs formal (ideal):

nu poate intra o tentativă și o altă infracțiune în formă consumată


nu pot intra două infracțiuni progresive
pot intra două infracțiuni, comise fiecare în formă continuată.

12 Infracțiunea de distrugere:

poate avea ca subiect activ și pe proprietarul bunului în anumite modalități normative


nu poate avea ca subiect activ o persoană juridică
poate fi absorbită de o infracțiune de furt în scop de folosință

13 Inculpatul lovește victima peste picioare, în scopul imobilizării, însă victima cade
lovindu-se cu capul de multia unui dulap. Ulterior, inculpatul închide victima în camera,
timp de 2 zile, pentru a împiedica să participe la un concurs. La scurt timp după eliberare,
victima a decedat, din cauza leziunii craniene provocate prin căderea și iubirea de multă
dulapului. Ce încadrare juridică se va reține în sarcina inculpatului:

infracțiunea de omor în concurs cu infracțiunea de lipsă de libertate în mod ilegal


infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și infracțiunea de lipsă de libertate
infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei
.
14  În cazul infracțiunilor de reprezentare nedreaptă:

coautoratul este posibil


acțiunea ilicită poate consta și în continuare urmăririi penale in personam, știind că persoana
față de care sa început urmărirea penală este nevinovată
sub aspectul laturii subiective, există cerință ca fapta să fie săvârșită cu un anumit scop.

15  În cazul infracțiunilor de ucidere a nou-născutului comisă de mamă:

instanță trebuie să fie rețină și circumstanță agravantă a comiterii faptei profitând de starea
de vădită vulnerabilitate a victimei
starea de tulburare poate fi determinată de împrejurarea că copilul sa născut cu malformații
fizice grave
dacă actele de executare au loc în termen de 24 de ore de la naștere, dar moartea noului-
născut intervine după acest termen, se va reține în sarcina mamei un omor calificat.

16 Consimțământul persoanelor vătămate poate fi reținut ca și cauză justificativă în cazul


faptei de:

incest
violare de domiciliu
distrugere în formă de bază.

17. Fapta de a aplica o lovitură cu un cuțit în zona gâtului ce a avut drept consecință


producția unei plăgi penetrante constituie:
 infracțiunea de iubire sau alte violențe, dacă gravitatea a fost evaluată la 25 de zile de
îngrijiri medicale
 tentativă la omor, chiar dacă gravitatea a fost evaluată la 25 de zile de îngrijiri medicale
corect
 vătămare corporală, dacă leziunile traumatice au nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale,
dar prin raportul de expertiza medico-legală sa constatat că fapta a pus în pericol viață
victimei.
18 Victima infracțiunii, care, în calitate de persoană vătămată în procesul penal declanșat
în urmă sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală, face declarații
necorespunzătoare adevărate, în scopul exonerării de răspundere a inculpatului,
săvârșeste infracțiunea de:

favorizare a făptuitorului
mărturie mincinoasă
inducere în eroare a organelor judiciare.

19 În cazul infracțiunilor de furt calificat, săvârșit de către o persoană cu privire la o armă:

aceasta trebuie să fie o armă propriu-zisă, nu și o armă asimilată


arma nu trebuie să fie vizibilă, în caz contrar fiind în prezența infracțiunilor de tâlhărie
nu se poate reține această variantă de săvârșire dacă făptuitorul are arma asupra sa
întâmplător, fără vreo legătură cu săvârșirea infracțiunilor de furt.

20 Potrivit noului Cod penal, constituie al doilea termen la recidivei:

o infracțiune comisă cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de
un an
o infracțiune săvârșită cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni
o infracțiune săvârșită cu praeterintenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de un an.

21 Infracțiunea de vătămare corporală:

în oricare din formele sale, poate fi comisă și prin inacțiune.


poate fi reținută în concurs formal (ideal) cu infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte comisă asupra aceleiași victime
săvârșită în modalitatea punerii în primejdie a vieții victimei, este o infracțiune continuă.

22 Infracțiunea de omisiune a sesizării:

are un subiect activ necircumstanțiat (general)


poate fi comisă doar de către o persoană care a luat cunoștință de o faptă nevoie de legea
penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane
poate avea că formă de vinovăție intenționată sau culpa.

23 Infracțiunea de distrugere poate avea ca obiect material:

doar un bun care are alte persoane


un bun ce aparține făptuitorului, în anumite variante normative
un înscris sub semnătură privată.
24 Infracțiunea comisivă prin omisiune:

nu permite niciodată reținerea cauzei de nepedepsire a împiedicării producerii rezultatelor


poate îmbraca forma infracțiunii complexe
se comite cu intenție depășită (praeterintenție) ori de câte ori acțiune anterioară, ce a creat
starea de pericol care a înlesnit producerea rezultatului, este intenționată.

25 Inculpatul FG a hotărât împreună cu inculpatul AD că sustragă o motocicletă, după


care a pătruns în garaj pentru că inculpatul AD să nu fie surprins în timpul săvârșirii faptei,
iar ulterior a transformat motocicleta sustrasă prin revopsirea ei și schimbarea unor
piese. Fapta lui FG constituie:

infracțiunea de tăinuire
complicate la infracțiunea de furt
infracțiunea de furt în concurs cu infracțiunea de tăinuire.

26 Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii are loc în cazul:

neexecutării pedepsei amenzii, în întregime


neexecutării pedepsei amenzii, în tot sau doar în parte
neexecutării pedepsei amenzii, în tot sau în parte, cu rea-credință.

27 Infracțiunea de luare de mită:

se reține în sarcina notarului public care solicită o sumă de bani pentru a îndeplini în regim
de urgență un act care intră în atribuții sale
poate avea ca subiect activ o persoană care nu sunt calitatea de funcționare publică
presupune că înțelegerea între mituitor și mituit trebuie să intervină doar înainte de
îndeplinirea actului de către funcționarul public.

28 Este nevoie de o situație premisă constând în săvârșirea unei fapte prezentate de legea
penală pentru existența:

infracțiunii de favorizarea infractorului


infracțiunii de tăinuire
infracțiunii de abuz de încredere

29 În cazul provizoriu:

limitele speciale ale pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi se reduc la jumătate
forma de vinovăție poate fi diferită de cea care ar fi caracterizat infracțiunea respectivă în
formă consumată
se rețin aceleași circumstanțe agravante legale generale ce s-ar fi reținut dacă infracțiunea s-
ar fi consumat.
30 Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt
întrunite următoarele condiții:

infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității


pedeapsa aplicată este numai amenda
aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată

31 Infracțiunea de uz de fals:

poate fi comisă de o persoană juridică


este absorbită în infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, atunci când este săvârșită
de autor fals
este absorbită în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, atunci când este
săvârșită de autor fals.

32 Dacă sa provocat vătămarea corporală din culpă a mai multor persoane, încadrarea
juridică va fi:

o singură infracțiune de vătămare corporală din culpă în varianta tip


o singură infracțiune de vătămare corporală din culpă în varianta agravată
un concurs de infracțiuni de vătămare corporală din culpă (atâtea infracțiuni câte persoane
au fost vătămate)

33 Amenda care însoțește pedeapsa închisorii:

nu poate fi executat prin muncă neremunerată în folosul comunității


se poate aplica chiar dacă folosind material obținut de infractor din comiterea faptei face
obiectul confiscării speciale dispuse prin aceeași hotărâre
se prescrie întotdeauna în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.

34  Infracțiunea de vătămare corporală din culpă este fapta de iubire sau alte violențe,
săvârșită din culpă, dacă prin această s-au produs leziuni traumatice a căror gravitate a
fost evaluată prin zile de îngrijiri medicale:

între 11 și 90, indiferent de circumstanțe de săvârșire


chiar sub 10 de zile, dacă fapta a fost săvârșită de către o persoană aflată sub influență unei
substanțe psihoactive
de 90 de zile, indiferent de circumstanțele de săvârșire.

35 Ce infracțiune se va reține în sarcina făptuitorului care ucide o femeie, are în vedere că


acesta fusese anterior condamnat definitiv pentru o infracțiune de viol urmat de moartea
victimei:
infracțiunea de omor
infracțiunea de omor calificat, comis pentru a ascunde săvârșirea altei infracțiuni
infracțiunea de omor calificat, comis de către o persoană care a mai comis anterior o
infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor

36 În cazul complicității intelectuale (morale):

legătura subiectivă dintre autor și complice se poate stabili și ulterior consumării


infracțiunilor progresive, dar înainte de epuizarea acestor
dacă autorul se desistă complicat nu va mai fi sancționat, afară de cazul în care actele
îndeplinesc de autor până în momentul desistării constituie o altă infracțiune
dacă complicate împiedică consumarea infracțiunilor, instigatorul va răspunde pentru o
tentativă în măsură în care aceasta este incriminată.

37 Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea


exercitării, pe o perioadă de la unul la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre drepturile:

dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României


dreptul de a părăsi o anumită localitate stabilită de instanță
dreptul de a părăsi teritoriul României

38 În dreptul penal român infracțiunea comisivă prin omisiune:

poate fi o infracțiune de pericol sau de rezultat


se consumă la momentul la care ar fi trebuit să comită acțiunea la care agentul era obligat
poate îmbraca forma unei infracțiuni progresive.

39 Nu poate opera niciodată cumulul aritmetic a două pedepse cu închisoarea în caz de:

anulare a renunțării la aplicația pedepsei


comitere a unei noi infracțiuni în cursul termenului de prescripție a răspunderii penale pentru
o altă infracțiune
revocare a amânării aplicării pedepsei.

40 X a pătruns noaptea într-un depozit de materiale de construcții cu intenția de a


sustrage 3 cutii de faianță pentru a-și renova bucătăria. După ce a pătruns în interior a
realizat că i-ar fi util și alte materiale de construcție (nisip, ciment, adeziv, etc.), dar și-a
dat seama că dacă le-ar sustrage și pe acestea nu ar avea unde să le depoziteze. De aceea
la sunat pe prietenul sau P, ia spus în ce situație se află și la întrebat dacă ar fi de acord ca
materialele sustrase să fie depozitate la el, pentru că altfel nu ar avea rost să le sustragă. P
a fost de acord să depoziteze bunurile în garajul său până ce X va avea nevoie de
ele. După ce a descărcat bunurile sustrase în garaj, X a fost prins de poliție. În cauză:

nu se poate reține infracțiunea de tăinuire în sarcina lui P


în sarcina lui X se va reține infracțiunea de furt calificat în concurs cu instigarea la
infracțiunea de tăinuire
se va putea reține infracțiunea de favorizare făptuitorului în sarcina lui P, dar nu se poate
reține instigare la favorizarea făptuitorului în sarcina lui X.

41 Există infracțiune de luare de mită (art. 289 C.pen.) Și atunci când:

bunurile au fost primite de funcționar public după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției
sale, în baza unei înțelegeri anterioare
bunurile oferite de mituitor au fost refuzate de functionarul public
bunurile au fost primite de funcționare după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale,
fără o înțelegere prealabilă

42 Asistarea zilnică:

este o măsură educativă privativă de libertate și constă în obligația minoră de a respecta un


program stabilit de serviciul de probațiune
constituie o măsură preventivă ce se poate dispune față de inculpatul minor
poate fi înlocuită cu o măsură educativă privativă de libertate, dacă minorul săvârșeste o
nouă infracțiune.

43 Constituie circumstanțe atenuante legale împreună împrejurări:

dolul repentin (provocarea)


depășirea limitelor legitimei apărări
excesul neimputabil.

44 X o obligă pe Y, sora sa, să întrețină un raport sexual amenințând-o cu cuțitul. X a


comis infracțiunea de:

viol în variantă agravată


viol în concurs cu incest
incest

45  Infracțiunea de tulburare a ordini și liniștii publice:

nu se poate reține dacă actele de violență sau amenințare au fost îndreptate împotriva unei
singure persoane
nu absoarbe infracțiunea de iubire sau alte violențe
se poate reține și atunci când o persoană, în timpul zilei, se dezbracă complet în piața
publică din fața primăriei, în semn de protest față de activitatea primară.

46 Acțiunea de falsificare a unui înscris prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin
alterarea lui în orice mod se regăsește în latura obiectivă a infracțiunii de:

fals material în înscrisuri oficiale


fals intelectual
fals în înscrisuri sub semnătură privată

47 Constrângerea fizică se aseamănă cu starea de necesitate prin aceea că:

înlătură aceeași trăsătură generală a infracțiunii


au aceeași sferă a cauzelor aflate la originea lor (acțiune umană, comportament la un animal,
fenomen natural etc)
ambele presupun o proporționalitate între următorul produs și cea care s-ar fi produs în
absența intervenției autorului faptei prezentate de legea penală.

48 Infracțiunea complexă:

al cărei obiect juridic este alcătuit din două valori sociale identice, sunt întotdeauna o
pluralitate de subiecți pasivi
în structură căreia se regăsesc două acte de executare, presupune întotdeauna o conexiune
etiologică sau consecutivă între acestea
nu poate îmbraca foma unei infracțiuni progresive.

49 În cazul legitimei apărări prezumate:

prezumția operează doar în favoarea autorului faptei comise în apărare, nu și în favoarea


participanților
nu se poate lua față de autorul faptei comise în apărare măsură de siguranță a obligării
tratamentului medical, chiar dacă sa constatat că suferă de o boală care îl face periculos pentru
societate
atacul poate consta și în pătrunderea, în timpul nopții, în locuința altei persoane, profitând
de faptul că aceasta a uitat deschisă ușa de acces în locuință.

50 Desistarea:

nu se poate realiza prin acțiune


poate interveni oricând din moment începerii actelor de executare și până în momentul
consumării infracțiunilor
nu este posibil în cazul infracțiunilor de luare de mită.

51 Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală:

numai cu privire la persoana la care a fost retrasă


numai dacă retragerea a intervenit până la pronunțarea unei hotărâri definitive
a tuturor participanților.

52 Vom fi în prezența unei legi de dezincriminare și atunci când fapta se regăsește, sub
aceeași denumire, atât în legea veche, cât și în legea nouă, dar legea nouă:

consacră sau cauză de nepedepsire neprevăzută în legea veche și care este incident în speță
coboară limită de vârstă a subiectului pasiv în raport de care fapta constituie infracțiune, iar
victima depășește, la momentul comiterii infracțiunilor, respectiva limită
prevede că fapta, care anterior se urmărea din oficiu, va fi urmărit doar la plângere prealabilă,
iar persoana vătămată declara că nu dorește să formuleze o astfel de plângere.

53 Față de minorul care răspunde penal se poate lua una dintre următoarele măsuri
educative neprivative de libertate:

consemnarea la sfârșit de săptămână


asistarea zilnică
amenda

54 Săvârșeste infracțiunea de omor calificat cel care ucide o persoană cu intenție, anterior
fiind condamnat pentru o infracțiune de:

ultraj, în varianta uciderii unui funcționar public


loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
ucidere la cererea victimei.

55 Inculpatul ZM și-a asmuțit câinele asupra victimei MR și ca urmare a multiplelor plăgi


mușcate aceasta a decedat.

fapta arată infracțiunea de ucidere din culpă, întrucât inculpatul nu a rezultatului acțiunii sale
fapta constituie infracțiunea de omor, fiind comisă cu intenția indirectă
fapta arată infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fiind săvârșită cu
intenția depășită.

56 Tentativa constă în:

punerea în executare a hotărârii infracționale


punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executarea îngrijirii nu și-a
produsului efect sau a fost întreruptă
efectuarea de acte de pregătire în vederea comiterii infracțiunii.

57 Arătați care dintre împreună împrejurări califică atât infracțiunea de furt calificat, cât
și pe cea de tâlhărie calificată:

simularea, de către către făptuitor, a unor calități oficiale


comiterea faptelor prin efracție
comiterea faptelor într-un tramvai

58 X a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea, asupra unei


victime majore, a unei infracțiuni intenționate pentru care legea prevedea pedeapsa
închisorii de la unul la 5 ani. În cursul executării a intrat în vigoare sau lege nouă, care
prevede pentru infracțiunea respectivă pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau
amendă. În acest caz:
dacă pe lângă pedeapsa aplicată sa luat și măsură de siguranță a confiscării extinse, aceasta
va fi înlăturată, nemaifiind îndeplinite condiții pentru dispunerea ei
pedeapsa aplicată poate fi înlocuită cu amendă, dacă instaurează că această pedeapsă este
suficientă pentru reeducarea condamnatului, ținând seama și de partea executată din pedeapsa
închisă
dacă legea nouă prevede că fapta constituie infracțiunea doar dacă a fost comisă asupra
unui minor, pedeapsa de 3 ani aplicată nu mai poate constitui prim termen la o recidivă.

59 Sunt aplicabile dispoziții art. 231 alin. (1) C.pen. privind pedepsirea unor furturi la


plângerea prealabilă în cazul în care subiectul activ este:

o persoană care locuiește cu victima


găzduitorul care săvârșeste furtul în paguba celui pe care îl găzduiește
găzduitul care sustrage bunuri de la persoana care îl găzduiește

60 Fapta de a avea o înțelegere prealabilă cu autorul unui furt de ai depozita bunurile


sustrase poate constitui infracțiunea de:

tăinuire
complicate la furt
favorizarea infractorului

61 Amânarea aplicării pedepsei nu se poate dispune niciodată cu privire la:

o pedeapsă principală pe lângă care sa stabilită și pedeapsă complementară a degradării


militare
pedeapsa amenzii pentru care sa dispus executarea prin prestarea unei muni neremunerate
în folosul comunității
o persoană care a mai fost anterior condamnat pentru o altă infracțiune, comisă din culpă.

62 Reabilitarea de drept:

poate interveni și în cazul unei pedepse principale pe lângă care sa luat măsura de siguranță
a confiscării extinse
intervine, în cazul unei pedepse de un an și 6 luni închise pentru care sa dispus amânarea
aplicației pedepsei, la 2 ani de la împlinirea termenului de supraveghere al amânării
poate opera și în cazul unei condamnări la o pedeapsa de 4 ani închisă, pedeapsa care a fost
însă grațiată necondiționată cu jumătate, prin efectul unei legi de grațiere.

63 Pentru existența infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale:

nu este necesar ca subiectul activ să fie un funcționar


este necesar ca înscrisul falsificat să fie produs consecințe juridice
nu este necesar ca înscrisul să fie folosit
64 Infracțiunea de omor calificat:

se reține întotdeauna când omorul a fost comis asupra unui polițist aflat în exercitarea
atribuțiilor de serviciu
îmbracă întotdeauna forma unității naturale de infracțiune
în modalitatea săvârșirii pentru a înlesni comiterea alte infracțiuni, se reține indiferent dacă
autorul respectiv infracțiuni este chiar autorul omorului sau o altă persoană.

65 În baza aceleiași rezoluții infracționale, timp de o săptămână, în fiecare noapte,


inculpatul a sustras diverse bunuri din locuințe mai multe persoane. Anterior acestor
fapte, inculpatul fusese condamnat definitiv pentru o faptă comisă cu intenția la pedeapsa
de un an închis. În cauză:

nu sunt incidente dispoziții privind recidiva


sunt incidente dispoziții privind unitatea infracțiunii continuate
sunt incidente dispoziții privind concursul de infracțiuni

66 În cazul în care, cu privire la aceeași infracțiune sunt incidente mai multe cauze de
atenuare a pedepsei și mai multe cauze de agravare a pedepsei, limitele speciale ale
pedepsei pentru infracțiunea respectivă:

se reduc conform dispozițiilor privind cauzele de atenuare, după care limitele de pedeapsă
rezultate se majorează conform dispozițiilor privind cauzele de agravare
se majorează conform dispozițiilor privind cauzele de agravare, după care limitele de
pedeapsă rezultate se reduc conform dispozițiilor privind cauzele de atenuare
rămân neschimbate deoarece cauzează de atenuare și cele de agravare a pedepsei se
anihilează reciproc

67 Infracțiunea de ultraj:

se poate reține în concurs formal (ideal) cu o infracțiune de ultraj judiciar


se poate comite și printr-o faptă cu efect vădit intimidant care nu este nevoie de legea
penală
se reține și atunci când autorul exercită violențe asupra unor persoane ce nu are calitatea de
funcționare publică sau vreo legătură cu acesta, pe care o confundă însă cu funcționarea pe care
dorea să se răzbune.

68 Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere:

poate fi dispus și în cazul unui infractor condamnat anterior la o pedeapsa de 3 ani închisă
pentru o infracțiune de ucidere din culpă
nu poate fi dispus în cazul unui infractor care a mai fost condamnat anterior la o pedeapsa
de 1 an pentru o infracțiune săvârșită cu intenție
poate fi revocat de instanță chiar dacă pe parcursul termenului de supraveghere condamnat
săvârșește o infracțiune din culpă
69 Infracțiunea de violare de domiciliu:

poate îmbraca forma unei infracțiuni continue comisă în formă continuată


poate avea că subiect activ chiar pe proprietarul imobilului
este întotdeauna absorbită de furtul calificat comis prin efracție.

70 X ia smuls din mâna lui V telefonul mobil, în timp ce acesta din urmă vorbea la
telefon. Pentru că V a început să țină după ajutor, X ia aplicat o lovitură de cuțit în zona
abdominală și a fugit cu telefonul sustras. V a decedat la scurt timp din cauza hemoragiei
masive. În sarcina lui X se va reține:

omor în concurs cu infracțiunea de furt, având în vedere faptul că la momentul săvârșirii


omorului infracțiune de furt era deja consumată
omor calificat comis pentru a ascunde săvârșirea unei infracțiuni în concurs cu infracțiunea
de furt
omor calificat comis pentru a ascunde săvârșirea unei infracțiuni în concursuri cu infracțiunea
de tâlhărie.

71  X a sustras din curtea lui Y, unde a pătruns fără drept, un alambic pentru făcut țuică,
pe care la ținut două zile, cât timp a pregătit țică, iar apoi la dus înapoi, înainte ca
proprietarul să observe lipsa acestuia. În acest caz în sarcina lui X se poate reține:

infracțiunea de abuz de încredere, dacă cei doi erau vecini și între ei există o relație de
încredere
infracțiunea de furt în scop de folosință
infracțiunea de furt calificat.

72 Dispozițiile art. 5 C. stilou. privind aplicarea legii penale mai favorabile:

sunt aplicabile și în cazul unui act normativ declarat neconstituțional, dacă în timpul când
acesta este aflat în vigoare a cuprins dispoziții penale mai favorabile
sunt constituționale în măsură în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive
în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile
sunt constituționale în măsură în care permit combinarea prevederilor din legi succesive în
stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile

73 Inculpații X și Y au fost opriți și legitimați de o patrulă de poliție în jurul orelor 03.00


dimineață pe o stradă din Timișoara. În timp ce ele caută cartea de identitate, X a scăpat
din mână o sacoșă pe care o avea asupra sa, din care au ieșit mai multe bare metalice și
șurubelnițe. Chestionați în legătură cu aceste obiecte, X și Y au recunoscut că mergeau să
comită o spargere la un magazin de bijuterii aflat la circa 500 m pe aceeași stradă. În acest
caz:

în sarcina lui X și Y se va reține o tentativă întreruptă la infracțiunea de furt calificat


se va dispune confiscarea bunurilor aflate în sacoșă, ca fiind bunuri destinate a fi folosite la
săvârșirea unei fapte prezentate de legea penală
instanța nu va putea dispune pentru fapta comisă de X și Y renunțarea la aplicația pedepsei.

74 Renunțarea aplicației pedepsei:

nu permite luarea vreunei măsuri de siguranță, deoarece în acest caz instanță nu


individualizează nicio sancțiune
nu poate fi dispus dacă infracțiunea comisă se află în stare de recidivă postcondamnatorie,
dar se poate dispune atunci când se află în stare de recidivă postexecutorie
se poate dispune cu privire la autorul unei infracțiuni, chiar dacă instigatorului și complicilor
li s-au aplicat pedepse.

75  În cazul infracțiunilor progresive:

forma de vinovăție este întotdeauna intenționată depășită (praeterintenția)


nu este posibil niciodată coautoratul
elementul material poate consta și într-o omisiune.

76 X ele duc autoturismul la o spălătorie auto și îl încredințează lui Y, angajat la


spălătoriei, pentru a fi curățat, urmând ca X să revină după două ore pentru a recupera. în
acest timp, Y ia autoturismul și se deplasează împreună cu prietena sa într-o localitate
aflată la 30 de km, iar când se întoarce îi spune lui X că mașina a stat tot timpul la
spălătorie, dar nu a putut fi spălat încă din cauza unei pene de curent. În acest caz, Y poate
răspunde pentru:

un furt de folosință
un abuz de încredere
o înșelăciune.

77  Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi încetează


la:

împlinirea termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei sub supraveghere,


chiar dacă durata ei nu se împlinise la acel moment
împlinirea termenului de prescripție al executării pedepsei principale, chiar dacă durata ei nu
se împlinise la acel moment
momentul intervenției reabilitării de drept, chiar dacă durata ei nu se împlinise la acel
moment.

78.  X a încercat să facă o glumă pentru a-și distra invitații la o petrecere și ia oferit
unuia din ei un scaun căruia îi slăbise în prealabil îmbinări, astfel încât modificarea să fie
fie vizibilă, iar cel care se așează pe scaun să cadă . V, căruia X ia oferit scaunul sa
răsturnat, sa lovit cu capul de piciorul mesei și a suferi un traumatism cranio-cerebral
ușor. Din cauza unor complicații intervenite, la 3 săptămâni de la producția faptei, V a
decedat. În sarcina lui X:
se va reține infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
se va reține infracțiunea de ucidere din culpă
nu se poate reține nicio infracțiune pentru că lui V îi aparține culpa de a nu fi verificat dacă
scaunul era solid sau șubred.

79.  În cazul infracțiunilor de purtare abuzivă:

este posibilă participația sub formă coautoratului


legătură de cauzalitate trebuie dovedită în toate cazurile
sunt întotdeauna în prezența unei infracțiuni complexe.

80.  Reabilitarea judecătorească:

se anulează doar dacă infracțiune care atrage anularea este descoperită în termen de
reabilitare
poate fi acordat și ale celor condamnați la detenția pe viață
poate fi acordat și post-mortem, dar numai dacă cel condamnat a trăit până la împlinirea
termenului de reabilitare.

81.  Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere:

nu produce efect asupra măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prezentate în hotărârea


judecătorească
are loc pe durata unui termen de supraveghere cuprins între 2 și 4 ani, care se calculează de
la data când hotărârea prin care se pronunță suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
a rămas definitiv
se poate dispune indiferent de durata pedepsei stabilite, dacă infractorul nu a mai fost
condamnat anterior la pedeapsa închisorii.

82.  În cazul unui concurs caracterizat cu conexiuni etiologice:

un act de procedură îndeplinește cu privire la infracțiunea scop întrerupt întotdeauna și


cursul prescripției răspundere penală în cazul infracțiunilor mijloc
dacă infracțiunea mijlocie este expresă excepțională a aplicabilității unei legi de amnistie,
legea respectivă nu poate fi aplicată nici în cazul infracțiunilor scop
nu se poate dispune renunțarea la aplicația pedepsei în cazul infracțiunilor mijloc dacă
infracțiunea scop, judecată în aceeași cauză, nu îndeplinește condițiile de aplicare a renunțării.

83.  O infracțiune continuă:

nu poate fi comisă în coautorat


poate fi omisivă
consumat în termen de reabilitare de drept pentru o infracțiune anterioară și epuizată
ulterior împlinirii acestui termen, se poate afla în stare de recidivă în raport de infracțiune
anterioară.

84. Prin sentința penală nr. 441/2014 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin neapelare în
data de 25.04.2014 inculpatul CD a fost condamnat la pedeapsa 1 an închisoare pentru
săvârșirea infracțiunilor de iubire sau alte violențe, instanță dispunând suspendarea
executării sub supraveghere. Pe parcursul termenului de supraveghere sa descoperit că
persoana condamnată mai săvârșise anterior condamnării o infracțiune de amenințare
pentru care i se aplică, după împlinirea termenului de supraveghere, pedeapsa de 6 luni
închis. Sesizandu-se din oficiu, instanță care a judecat cea de a două infracțiune va
dispune:
 menținerea suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere
 anularea pedepsei suspendării executării pedepsei închisorii sub supravegherecorect
 revocarea suspendării pedepsei închisorii sub supraveghere.

85.  Pot retroactivă:

legile penale de dezincriminare


legile penale noi mai favorabile
legile extrapenale cu dispoziții penale.

86.  În cazul infracțiunilor de abuz de încredere:

bunul remis în baza titlului poate proveni din comiterea unei infracțiuni
actul de executare poate consta în folosirea pe nedrept a bunului mobil
forma de vinovăție este întotdeauna intenția directă, datorită scopului special.

87.  Inculpatul a luat hotărârea de a lovi victima ori de câte ori ori va întâlni. Astfel,
timp de mai multe zile, inculpatul a exercitat acte de violență asupra victimei. Ultima dată
inculpatul a aplicat lovituri și alte persoane care a intervenit în sprijinul victimei. În cauză
sunt incidente dispoziții privind:

infracțiunea complexă
infracțiunea continuată
concursul de infracțiuni

88.  Constituie întotdeauna furt calificat:

furtul care a produs o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei


furtul săvârșit de 3 persoane împreună
furtul comis prin folosirea cheii pe care autorul a sustras-o cu o zi înainte din buzunarul
persoanei vătămate.
89.  Infracțiunea de viol se reține în formă agravată întotdeauna când:

autorul pretinde, în mod nereal, că este noul director al liceului și că o va exmatricula pe


victimă, elevat în vârstă de 17 ani, dacă nu există cu un raport sexual, victima fiind astfel
constrânsă să accepte cererea
victima era însărcinată, fapt cunoscut de autor, iar comiterea violului a avut ca urmare
pierderea sarcinii
victima este un membru de familie al autorului.

90.  Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante legale:

depășirea limitelor legitimei apărări


depășirea limitelor stării de necesitate
excesul neimputabil

91.  X ia remis o sumă de bani lui G, grefier, care ia promis că va interveni pe lângă
judecător pentru obținerea unei soluții favorabile în cauză în care X avea calitatea de
inculpat. În acest caz:

în sarcina lui G se va reține infracțiunea de complicitate la dare de mită


fapta lui X nu prezintă infracțiune, dacă acesta este fapta mai înainte ca organul de urmărire
penală să fi fost sesizat cu aceasta
în sarcina lui G se va reține infracțiunea de trafic de influență.

92.  Pentru a obliga victima să îi cedeze, inculpatul o lovește de mai multe ori, cu
putere, în zona capului, cu o lopată, după care întreține cu victima un raport
sexual. Loviturile primite i-au produs victimei multiple fracturi craniene în urma cărora
aceasta a decedat la câteva săptămâni după agresiune. Fapta inculpatului reprezintă:

infracțiunea de omor (art. 188 C.pen.), în concurs cu infracțiunea de viol (art. 218 C.pen.)
infracțiunea de omor calificat, comis pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea unei alte
infracțiuni [art. 189 alin. (1) lit. d) C.pen.] în concurs cu infracțiunea de viol (art. 218 C.pen.)
infracțiunea de viol urmat de moartea victimei [art.218 alin. (4) C.pen.]

93.  Amnistia antecondamnatorie intervenită în cursul judecății împiedicate luarea:

măsurii de siguranță a confiscării bunurilor produse prin săvârșirea faptei prezentate de


legea penală
măsurii de siguranță a confiscării extinse
măsurii educative a asistării zilnice.

94.  Interzicerea exercitării dreptului de a afla în anumite localități stabilite de instanță


constituie:
o măsură educativă
o pedeapsă complementară
o măsură de siguranță.

95.  Dacă o instituție publică săvârșeste sau infracțiune:

nu răspunde niciodată penal, în măsură în care respectiv instituție publică poate desfășura și
activități care nu fac obiectul domeniului privat
nu este aplicabilă dispoziții referitoare la majorarea limitelor speciale ale zilelor-amendă în
cazul în care instituția publică a urmează obținerea unui folos patrimonial
nu i se pot aplica pedepse accesorii.

96.  În cazul infracțiunilor de fals intelectual:

falsificarea poate fi concomitentă sau ulterioară întocmirii unui înscris


subiectul activ poate fi un medic angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească
din sistemul public de sănătate
utilizare ulterioară a înscrisului de către o persoană care cunoaște că este fals realizează
condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de uz de fals.

97.  La infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, una din cerințele
esențiale ale laturilor obiective se poate realiza și atunci când învinuirea mincinoasă se
referă la:

o faptă ce nu mai este nevoie de legea penală


o faptă penală rămasă în formă tentativă
o fapta penală comisă de un alt participant, iar nu de autorul propriu-zis

98.  În cazul infracțiunilor de favorizare a făptuitorului;

subiect activ nu poate fi avocatul suspectului sau inculpatului


este necesar ca cel favorizat să fie după răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită
ajutor dat nu trebuie să fie urmărit unei înțelegeri prealabile săvârșirii infracțiunilor.

99.  X la convins pe Y să îl ucidă pe Z, iar apoi ia dat un topor cu care să comită


fapta. Două zile mai târziu, Y la ucis pe Z, dar nu cu toporul primit, ci lovindu-l intenționat
cu autoturismul pe care el îl avea în proprietate, în timp ce victima traversează stradă. În
acest caz:

dacă, după comiterea faptei, Y a închiriat autoturismul unei firme de taximetrie, se confiscă și
sumele de bani încasate de Y din închiriere până la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare
remiterea toporului de către X este un act de complicitate intelectuală (morală), absorbbit de
instigare
autoturismul lui Y nu va fi supus confiscării speciale, întrucât autovehiculele implicate în
accidente rutiere nu se confiscă.

100.  Este complice persoana care:

promite în timpul comiterii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta


promite înainte de comiterea faptei că îl va favoriza pe făptuitor
ajută cu intenție, în orice mod, pe făptuitor, după comiterea faptei

101.  Infracțiunea de neglijență în serviciu:

poate fi săvârșită numai din culpă cu prevedere sau fără prevedere


poate fi săvârșită în formă continuată
actele de pregătire și tentativă nu sunt posibile.

102.  În cazul infracțiunilor de act sexual cu un minor nu este posibilă reținerea:

circumstanței agravante a comiterii infracțiunii de un major împreună cu un minor


tentativei perfecte
participației improprii.

103.  Poate fi în legitimă apărare persoana care comite fapta:

pentru a înlătura o amenințare privind săvârșirea unei infracțiuni contra unei alte persoane
pentru a înlătura răspândirea unor zvonuri ce îi afectează dreptul la propria imagine
pentru a înlătura violențelor ce sunt exercitate asupra unor alte persoane în vedere
sustragerii unui bun care nu include acesteia

104.  Inculpatul a comis două infracțiuni înainte de intrarea în vigoare a noului Cod
penal. Pentru una dintre ele a fost condamnat sub incidența vechiului Cod Penal. Se
constată că această infracțiune nu a mai fost necesară de legea nouă. Cu prilejul judecării
cauzei, după intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pentru cea de la două infracțiuni, se
constată că cele două acte normative prevăd pedepse diferite. În acest caz vor fi incidente
dispoziții privind:

concursul de infracțiuni
aplicarea legii penale de dezincriminare
aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
105.  Pedeapsa rezultantă a unui concurs de infracțiuni pentru care instanță a stabilit
doar pedepse cu închisoarea:

poate fi, în anumite condiții, detențiunea pe viață, chiar dacă legea nu prevede pentru
niciuna dintre infracțiunile concurente acestei pedeapsă
poate ajunge până la totalul aritmetic al pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente
poate face obiectul renunțării la aplicația pedepsei.

106.  Nu există tentativă atunci când:

intenția de a săvârși infracțiunea a fost pusă în executare, dar consumarea infracțiunilor nu a


avut loc
intenția de a săvârși infracțiunea a fost pusă în executare dar executarea a fost întreruptă de
victimă
intenția de a săvârși infracțiunea a fost pusă în executare dar imposibilitatea de consumare a
infracțiunii a fost consecință modului cum a fost concepută executarea

107.  Poate există infracțiunea de abuz de încredere (art. 238 C.pen.) În cazul în care
făptuitorul acestea însușite:

o sumă de bani pe care avea obligația să o depună la o instituție bancară pe numele


proprietarului
o sumă de bani care îi fusese dată cu titlu de împrumut
o sumă de bani care îi fusese înmânată pentru a procura plătitorului anumite servicii (o
excursie, un bilet la spectacol etc.)

108.  Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal:

se reține în cazul inculpatei care pătrunde în sediul unei maternități, și, fără drept, ia un nou-
născut pe care îl ascunde într-o sacoșă și părăsește spitalul cu el
se reține în formă agravată ori de câte ori a fost comisă prin folosirea de calități mincinoase
se consumă în momentul în care victima lor redobândește libertatea.

109.  Dacă o pedeapsă de 2 ani închisă aplicată pentru o infracțiune de furt a fost
grațiată condiționată cu 1/2 printr-o lege intrată în vigoare ulterior rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare, dar înainte de începerea executării:

pedeapsa respectivă nu mai poate constitui prim termen la o recidivă


în caz de sustragere de la executarea părților negrațiate din pedeapsa aplicată, termen de
prescripție a executării pedepsei se va calcula în raport de durata acestor părți
termenul de definitivare (încercare) la grațierii condiționate începe să curgă după executarea
părților negative a pedeapsa.
110.  Un cetățean străin comite pe teritoriul României, împreună cu un minor care nu
îndeplinesc condițiile legale pentru a răspunde penal, o infracțiune pentru îngrijirea
pedeapsa nevoie de lege este închisă mai mare de 10 ani. Se constată că cetățeanul străin
a acționat în condiții de legitimitate apărare. În cauză vor fi incidente dispoziții privind:

cauzele justificative
cauzele de neimputabilitate
personalitatea legii penale

111.  Fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani la trei funcționari publici pentru ca
aceștia din urmă să-și facă acordul unei autorizații de construcție, suma de bani pe care
funcționarii nu au primit-o, sesizând organele judiciare, acestea:

o infracțiune de dare de mită


trei infracțiuni de dare de mită aflate în concurs
tentativă la infracțiunea de dare de mită

112.  În cazul circumstanței atenuante a provocării:

actul provocator este întotdeauna o faptă prezentată de legea penală


infracțiunea provocată (riposta) poate fi comisă cu orice formă de vinovăție
dacă instanța se oprește asupra pedepsei amenzii, circumstanța nu produce efect asupra
sumei potrivitoare unei zile-amendă.

113.  Infracțiunea de tulburare de posesie:

poate fi comisă de către cel care deține în fapt imobil, dar nu este proprietar
are ca obiect material un bun mobil sau imobil
poate fi reținută în concurs cu infracțiunea de violare de domiciliu și atunci când este vorba
de aceeași locuință.

114.  Termenul de reabilitare începe să curgă de la momentul:

rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă pedeapsa cu executarea aplicată este


egală cu durata arestării preventive executate de inculpat anterior condamnării
împlinirii termenului de încercare (definitiv) la grațierii totale și condiționate, intervenite
ulterior condamnării
rămânerii definitive a hotărârii prin care sa dispus înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea.

115.  În cazul infracțiunilor de înșelăciune:

nu este necesar că prin fapta săvârșită să producă un prejudiciu material


retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală
împăcarea înlătură răspunderea penală

116.  Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții
care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prezentate de lege
pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor legale în
următoarea ordine:

circumstanțe atenuante, tentative și cazuri speciale de reducere a pedepsei


caz special de reducere a pedepsei, circumstanțe atenuante și tentative
tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei.

117.  Participația improprie:

se reține și atunci când X major participă cu act de complicitate concomitentă la comiterea


unei infracțiuni intenționate de către Y, minor în vârstă de 17 ani
se poate reține și în cazul infracțiunilor caracterizate de pluralitate naturală
determină întotdeauna reținerea agravantei generale a săvârșirii faptei de un major împreună
cu un minor.

118.  Coautoratul nu este posibil în cazul: [ANULATĂ]

tentativei
infracțiunilor săvârșite din culpă
infracțiunilor complexe.

119.  În cazul unei infracțiuni consumate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii
de la unul la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi este legal aplicat:

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durata de 9 luni, dacă


instanță a reținut circumstanțe atenuante generale
măsură educativă a internării într-un centru educativ, dacă infracțiunea a fost comisă de un
minor față de care anterior sa luat, pentru o altă infracțiune, prin hotărâre definitiv, o măsură
educativă neprivativă de libertate ce nu fusese pusă în executare anterior comiterii noilor
infracțiuni
o pedeapsă accesorie în conținutul căreia nu se regăsește dreptul străinului de a se afla pe
teritoriul țării, deși această interdicție a fost aplicată de instanță ca pedeapsă complementară.

120.  Dacă X sustrage bunuri din domiciliul unui vecin, unde a pătruns prin efracție,
profitând de faptul că acesta este plecat în concediu, fiind ajutat de Y care pătrunde
intrarea în bloc, având asupra sa o armă despre existența căreia X nu știa:

X este autor al infracțiunilor de furt simplu


X este autor al infracțiunilor de furt calificat
Y este complice la infracțiunea de furt calificat
121.  Fapta de a ține victima sechestrată într-un garaj timp de 3 zile și violare acesteia
în cea de a 4-a zi, prilej cu care victimei i-au fost create leziuni ce necesită 7 zile de îngrijiri
medicale, trebuie:

infracțiunea de lipsire de libertate în concurs cu cea de viol


doar infracțiunea de viol
infracțiunea de lipsă de libertate în concurs cu cea de viol și cu cea de iubire sau alte violențe

122.  Persoana juridică răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite:

indiferent de activitate desfășurată


în realizarea obiectului de activitate
în interes ori în numele persoanelor juridice.

123.  Revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei detențiunii pe viață:

se dispune obligatoriu ori de câte ori infracțiunea comisă și descoperită în termen de


supraveghere este intenționată
are că efect aplicarea unei pedepse rezultate compuse din pedeapsa pentru infracțiunea ce a
atras revocarea liberării plus un rest de pedeapsă egal cu durata termenului de supraveghere (10
ani)
nu se dispune chiar dacă persoana condamnată nu a îndeplinit, cu rea-credință, obligațiile
civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

124.  X, care sa prezentat în fața procurorului, afirmând, în mod nereal, că este Y,
persoana citată în calitate de martor în cauză instrumentată de procuror, și a fost audiat în
această calitate comite o infracțiune de fals privind identitatea:

dacă a prezentat actul de identitate al lui Y


și o infracțiune de mărturie mincinoasă
și o infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare.

125.  X ia înmânat o substanță, despre care știa că este otrăvitoare, lui Y, asigurându-l
că este un energizant miraculos și, determinând-l să io ofere unui prieten comun care era
interesat de astfel de energizant. Y, convins că este vorba despre un energizant, ia oferit
substanță lui Z, care a ingerat-o și a decedat. În cauză sunt incidente dispoziții privind:

coautoratul
participația improprie
infracțiunea de omor

126.  X, Y și Z au avut o dispută verbală cu A. Peste două zile X și Y înarmați cu bâte l-au
urmărit pe A timp de două ore, fiind înțelegi care îi aplică în același timp sau corecție
fizică pentru insultele proferate. X la prins pe A, la imobilizat, în timp ce Y ia aplicat mai
multe lovituri puternice cu bâta în zona toracelui, lăsându-l în stare de inconștiență. Cei
doi au plecat de la locul faptei și s-au întâlnit întâmplător cu Z, căruia i-au povestit cele
întâmplate. Z sa deplasat pentru a verifica gravitatea loviturilor. La găsit pe A în stare de
inconstiență și pentru că a constatat că acesta are bunuri asupra sa (ceas, telefon,
portofel) și le-a însuși, iar seara, când sa întâlnit cu X și Y le-a împărțit cu aceștia. Pentru
însănătoșire X a nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale. În acest caz:

în sarcina lui Y se va reține infracțiunea de tăinuire


în sarcina lui Z se va reține infracțiunea de tâlhărie
în cazul lui X, Y și Z se reține circumstanța agravantă a comiterii faptei de trei sau mai multe
persoane împreună.

127.  Publicarea hotărârii definitive de condamnare:

este o pedeapsă complementară ce poate fi aplicată și condamnatului persoană fizică


se execută prin publicarea integrală a hotărârii prin intermediul presei scrise sau audiovizuale
este o pedeapsă principală aplicabilă persoane juridice care poate răspunde din punct de
vedere penal

128.  Infracțiunea de cumpărare de influență se săvârșeste atunci când:

o persoană oferă ori dă bani unui funcționar public, pentru a determina pe acesta să
îndeplinească ori să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu
o persoană pretinde bani ori foloase, lăsând să se creeze că are influență asupra unui
funcționar public
o persoană oferă bani ori alte foloase, direct ori indirect, unei persoane care lasă să se creadă
că sunt influență asupra unui funcționar public pentru a determina pe acesta să îndeplinească
ori să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

129.  În materia cauzei justificative a legitimei apărări:

atacul poate consta într-o faptă comisivă prin omisiune


apărarea nu poate fi exercitată niciodată ulterior consumării infracțiunilor simple care
constituie atacul
atacul poate consta într-o faptă care intră ea însăși sub incidența unei cauze justificative a
legitimei apărări.

130.  Prescripția răspunderii penale:

este o cauză care înlătură răspunderea penală, pentru toate infracțiunile, indiferent de formă
de vinovăție
începe să curgă de la datele săvârșirii infracțiunilor, iar în cazul infracțiunilor continuate de la
datele săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni
înlătură răspunderea penală, oricât întrerupt ar interveni, dacă termenul de prescripție este
depășit cu încă o dată.

131.  La infracțiunea de cumpărare de influență:

autorul este totdeauna un funcționar public


autorul poate fi și un funcționar public
elementul material poate consta în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani
sau alte foloase pentru altul.

132.  Împăcarea:

poate interveni și poate produce efect în orice moment la proces penal


produce efect numai dacă a fost însușită de către procuror în situația în care infracțiunea a
fost comisă de reprezentanți persoane juridice vătămate
poate interveni și poate înlătura răspunderea penală în cazul în care punerea în mișcare a
acțiunilor penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile

133.  Infracțiunea de șantaj:

nu se poate reține atunci când folosind a cărui obținere se urmărește era datorat autorului
de către persoana vătămată
se consumă în momentul în care subiectul pasiv cedează constrângerii exercitării, autorul
obținând satisfacerea interesului următor
se reține în concurs cu infracțiunea de lipsă de libertate în mod ilegal când în schimbul
eliberării victimei se cere un folosind patrimonial sau nepatrimonial.

134.  Autorul infracțiunii de mărturie mincinoasă nu se pedepsește dacă au retrage


mărturia:

în cauzele penale înainte de citirea actului de sesizare a instanței


în cauzele civile înainte de se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție, după ce
a mărturiei mincinoase
în cauzele penale, înainte de reținere, arestare sau de punere în mișcare a acțiunilor penale,
ca urmare a mărturiei mincinoase.

135.  Fapta procurorului de a amenință persoana care are calitatea de suspect cu


întocmirea unui nou dosar penal, pentru o faptă necomisă de această, pentru a determina
să dea o declarație de recunoaștere trebuie:

șantaj în concursuri cu cercetarea abuzivă


cercetare abuzivă
represiune nedreaptă.
https://grile.juridice.ro/drept-pena

S-ar putea să vă placă și