1.

Rol activ al organului de urmărire penală

Art.254
(1) Organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru
cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea
adevărului.
(2) Activitatea organului de urmărire penală prevăzută în alin.(1) se efectuează şi în cazul în
care bănuitul sau învinuitul îşi recunoaşte vinovăţia.

Astfel, organul de urmărire penală trebuie să aibă un rol activ în procesul probatoriului stabilind
toate circumstanțele prevăzute la art.96 din CPP, la examinarea plîngerilor și denunților
referitoare la infracțiuni prevazute la art.265CPP la explicarea drepturilor și obligațiilor
participanților la urmărirea penală conform art.277 CPP la examinarea cererilor și demersurilor
participanților la proces și a altor persoane interesate conform art.278 CPP la asigurarea
securității participanților la proces și a altor persoane conform art.215 CPP.

2.cazurile și condițiile efectuării urmării penale de mai mulți ofițeri de urmărire penală

Art.256

(1) În cazul unor cauze complicate sau de mari proporţii, conducătorul organului de urmărire
penală, cu informarea procurorului, dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri
de urmărire penală.
(2) Procurorul poate dispune efectuarea urmăririi penale, în unele cazuri menţionate la alin.(1),
mai multor ofiţeri din diferite organe de urmărire penală.
(3) Dispoziţia cu privire la efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire
penală se face prin ordonanţă, în care se indică ofiţerul care va conduce acţiunile celorlalţi
ofiţeri. Această ordonanţă se aduce la cunoştinţă bănuitului, învinuitului, părţii vătămate, părţii
civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor, explicîndu-li-se dreptul de a face
recuzare oricărui dintre ofiţeri.

Efectuarea UP de către mai mulți ofițeri de UP contribuie la descoperirea rapidă, deplină și

eficientă a tuturor circumstanțelor unei cauze cu multe versiuni privind infracțiuni săvîrșite de
grupuri, organizații criminale, cu multe episoade și în diferite locuri, cu multe persoane.

Conducător al grupului este numit un ofișer de UP care dirijează activitatea celorlați ofișeri, le dă
indicații orale privind efectuarea anumitor procedee probatorii, stabilește versiunile ce urmează a
fi verificate pt descoperirea rapidă, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei.

3.Noțiunea de titular al apelului

Potrivit art.401 CPP dreptul de a declara apeș aparține fiecărui subiect procesual ale cărui
drepturi au făcut obiectul judecății în prima instanță.În categoria titularilor dreptului de apel sunt
incluși 1) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă; 2) inculpatul, în ce priveşte
latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi
atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;3) partea vătămată, în
ce priveşte latura penală; 4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura
civilă 5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile
judiciare cuvenite acestora; 6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate
printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.Apelul poate fi declarat în numele persoanelor
menţionate în alin.(1) pct.2)-4) art.401 şi de către apărător sau reprezentantul lor legal.

4. Categoriile de hotăriri care nu se atacă cu apel

Art.437

1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora

legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;

3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;

3/1) încheierile privind refuzul în pornirea UP, scoaterea persoanei de sub UP, încetarea
UP, clasarea cauzei penale și reluareavUP, adoptate conform art.313 CPP.
4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor
cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
(3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor,
chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.

Persoanele care pot declara recurs.Recursul împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede
calea de atac apelul poate fi declarat de persoanele menţionate în art.401. Termenul de declarare
a recursului.Termenul de recurs împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a
apelului este de 15 zile de la data pronunţării hotărîrii. Data de la care curge termenul recursului,
repunerea în termen, declararea peste termen a recursului şi retragerea recursului se
reglementează de prevederile art.402-407, care se aplică în mod corespunzător.

5.Felurile competenței organelor UP

1. Competența funcțională a organelor UP art.55-57 CPP prevăd cadrul de atribuții ce-i revin
fiecărui organ de UP în faza UP în raport cu atribuțiile procurorului și cu atribuțiile judecătorului
de instrucție.

Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui

(1) Urmărirea penală se efectuează de către ofiţerii de urmărire penală desemnaţi ai organelor
de urmărire penală prevăzute în art.56.

(2) Organele de urmărire penală efectuează sau dispun acţiuni de urmărire penală în condiţiile
prezentului cod.

(3) Organul de urmărire penală are, de asemenea, obligaţia de a lua toate măsurile necesare
pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii.
(4) Dacă există indici ai infracţiunii, organul de urmărire penală, concomitent cu înregistrarea
sesizării despre aceasta, porneşte procesul de urmărire penală şi, călăuzindu-se de dispoziţiile
prezentului cod, efectuează acţiuni de urmărire penală în vederea descoperirii ei şi fixării
probelor care confirmă sau infirmă săvîrşirea infracţiunii, ia măsuri în vederea asigurării acţiunii
civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobîndite ilicit.
(5) Organul de urmărire penală anunţă imediat procurorul despre infracţiunea săvîrşită şi
despre începerea acţiunilor de urmărire penală.
2. Competența materială art.266-269 CPP, fiind determinată de obiectul cauzei penale, adică
de
faptul juridic care a produs conflictul de drept penal.
3. Competența personală(după calitatea făptuitorului și a victimei) este prevăzută de art.270 din
CPP pentru procuror ca organ de UP.

(1) Procurorul exercită urmărirea penală în cazurile:

1) infracţiunilor săvîrşite de:

a) Preşedintele ţării;
b) deputaţi;
c) membri ai Guvernului;
d) judecători;
e) procurori;
е1) executori judecătoreşti;
g) ofiţeri de urmărire penală, colaboratori de poliţie şi colaboratori ai organelor care desfăşoară
activitate specială de investigaţii;
h)minori;
2) atentatelor la viaţa colaboratorilor poliţiei, ofiţerilor de urmărire penală, ofiţerilor de
informaţii şi securitate, procurorilor, judecătorilor, executorilor judecătoreşti sau a membrilor
familiilor acestora, dacă atentatul este legat de activitatea acestora;
3) infracţiunilor săvîrşite de Procurorul General;
4) infracţiunilor săvîrşite de directorul, adjuncţii şi angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie.
5) infracţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, prevăzute la art. 1661 din Codul
penal.
(2) Procurorul exercită urmărirea penală în privinţa infracţiunilor contra păcii şi securităţii
omenirii, prevăzute la art. 135-144 din Codul penal, şi infracţiunilor contra securităţii statului,
prevăzute la art. 337-347 din Codul penal.
(3) Procurorul exercită conducerea acţiunilor de urmărire penală efectuate de organul de
urmărire penală.
(4) Este competent să exercite urmărirea penală în cazurile prevăzute la alin.(1) şi să efectueze
conducerea activităţii de urmărire penală procurorul de la procuratura de acelaşi nivel cu instanţa
căreia, potrivit legii, îi revine judecarea cauzei în primă instanţă. Procurorul procuraturii ierarhic
superioare poate să exercite urmărirea penală şi să efectueze conducerea acţiunilor de urmărire
penală în aceste cazuri dacă aceasta este necesar în interesul urmăririi penale.
(5) Procurorul ierarhic superior poate să dispună, prin ordonanţă motivată, exercitarea
urmăririi penale, în cazurile prevăzute în alin.(1), de către procurorul din altă procuratură de
acelaşi nivel.
(6) Procurorul General poate să dispună, prin ordonanţă motivată, exercitarea urmăririi penale,
în cazurile menţionate la alin.(1), de către un procuror de la Procuratura Generală.
(7) Este competent să exercite urmărirea penală în cazul prevăzut la alin.(1) pct.3) procurorul
ori grupul de procurori numiţi de Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia.
(8) În cazurile unor cauze complicate şi de mari proporţii, procurorul ierarhic superior celui de
competenţa căruia este urmărirea penală poate dispune, prin ordonanţă motivată, urmărirea
penală de un grup de procurori şi ofiţeri de urmărire penală, indicînd procurorul care va conduce
acţiunile de urmărire penală.
(9) În caz de necesitate, procurorul, în scopul asigurării urmăririi complete şi obiective, poate
exercita personal urmărirea penală sub toate aspectele în orice cauză penală.
4.Comptența teritorială art.257
 (1) Urmărirea penală se efectuează în sectorul unde a fost săvîrşită infracţiunea sau, la decizia
procurorului, în sectorul unde a fost descoperită infracţiunea ori unde se află bănuitul, învinuitul
sau majoritatea martorilor.
(2) Constatînd că această cauză nu este de competenţa sa sau că urmărirea penală poate fi
desfăşurată mai operativ şi mai complet de către un alt organ de urmărire penală, ofiţerul de
urmărire penală este obligat să efectueze toate acţiunile de urmărire penală ce nu pot fi amînate
şi apoi să înainteze cauza procurorului pentru ca acesta să decidă trimiterea ei organului de
urmărire penală competent.
(3) Dacă locul săvîrşirii infracţiunii nu este cunoscut, urmărirea penală se efectuează de
organul de urmărire penală în a cărui rază de activitate a fost descoperită infracţiunea sau se află
domiciliul bănuitului, învinuitului.
(4) Procurorul ierarhic superior procurorului care participă la urmărirea penală în cauza
respectivă poate dispune, motivat, transmiterea cauzei la un alt sector, în limitele circumscripţiei
în care activează.
(5) Procurorul General şi adjuncţii lui pot dispune, motivat, transmiterea cauzei de la un organ
de urmărire penală unui alt organ de urmărire penală pentru efectuarea unei urmăriri penale mai
operative, mai complete şi mai obiective.
Art.40
(1) Cauza penală se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost săvîrşită infracţiunea.
Dacă infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a
căreia s-a consumat ori a fost curmată infracţiunea.
(2) Dacă este imposibil de a constata locul unde a fost săvîrşită infracţiunea, cauza se judecă
de instanţa în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
(3) Cauza penală asupra infracţiunilor săvîrşite în afara hotarelor ţării sau pe o navă se judecă
de către instanţa în raza teritorială a căreia se afla ultimul loc permanent de trai al inculpatului
sau, dacă acesta nu este cunoscut -în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
5. Comptența alternativă este determinatăde fare organ de UP a pornit urmărirea în cazuri
speciale prevăzute de lege, acel va fi competent să desfășoareurmărirea. Astfel art. 269/1 din
CPP competenșa organelor de UP privind infracțiunile contra justiției. În cazurile privind
infracţiunile prevăzute la art.311-316 şi 323 din Codul penal, urmărirea penală se efectuează de
organul în a cărui competenţă se află infracţiunea în legătură cu care a fost pornită urmărirea
penală.
6. Competența derogată este determinat de anumiți factori stabiliți de către Procurorul General
și adjuncții lui prin care are loc derogarea de la regulile competenței menționate mai sus.
Conform art.271 ali. 7 CPP , Procurorul General în caz de necesitate , în scopul asigurării
urmăririi complete şi obiective, sub toate aspectele, pot dispune, prin ordonanţă motivată,
efectuarea urmăririi penale de către orice organ de urmărire penală, indiferent de competenţă.

6.Excepțiile de la competența legală a organelor UP

Art.258
Extinderea competenţei teritoriale şi delegaţiile organului de urmărire penală
(1) În cazul în care anumite acţiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara
teritoriului în care se face urmărirea penală, organul de urmărire penală poate să le efectueze
însuşi sau să dispună, prin delegaţie, efectuarea acestor acţiuni altui organ respectiv, care este
obligat să execute această delegaţie în termen de cel mult 10 zile.
(2) În cazul în care organul de urmărire penală însuşi procedează la efectuarea acţiunilor
procesuale în condiţiile alin.(1), el anunţă despre aceasta organul respectiv din raza teritorială în
care se vor efectua aceste acţiuni.
7. Termen procedural al apelului
Termenul de apel este de 15 zile de la data pronunţării sentinţei integrale, dacă legea nu dispune
altfel.

8. Situațiile în care începe să decurgă termenul de apel

Procuror,apărător, inculpat lăsat la libertate curge termenul de la pronunțarea sentinței, în cazul
redactării sentinței termenul începe să curgă din data înmînării copiei de pe sentința redactată.
Termenul de apel este de 15 zile de la data pronunţării sentinţei integrale, dacă legea nu dispune
altfel. În cazurile prevăzute în art.401 alin.(1) pct.5) şi 6), calea de atac poate fi exercitată de
îndată după pronunţarea încheierii, prin care instanţa a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau a
luat o altă măsură, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat
cauza. Judecarea apelului se face numai după soluţionarea cauzei în fond, în afară de cazul cînd
procesul a fost suspendat.Dacă procurorul care a participat la judecarea cauzei sau partea
vătămată a declarat în termen apel în defavoarea inculpatului, procurorul participant în instanţa
de apel, în termen de 15 zile de la data primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate
declara apel suplimentar, în care poate invoca motive adăugătoare de apel. Dacă inculpatul
declară apel în termen şi îşi înlocuieşte apărătorul, noul apărător, în termen de 15 zile de la data
primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar pentru inculpat,
în care poate invoca motive adăugătoare de apel. În cazul declarării apelurilor suplimentare în
condiţiile alin.(4) şi (5) art.405, copiile de pe apelurile suplimentare se înmînează părţilor şi se
acordă timp necesar pentru pregătirea către judecarea apelurilor.
Repunerea în termen a apelului.Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este
considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întîrzierea a fost determinată
de motive întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării
pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale. Pînă la soluţionarea repunerii în termen, instanţa
de apel poate suspenda executarea hotărîrii.
Apelul peste termen. Participantul la proces care a lipsit atît la judecarea, cît şi la pronunţarea
sentinţei şi nu a fost informat despre adoptarea sentinţei poate declara apel şi peste termen, dar
nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării pedepsei sau încasării despăgubirilor
materiale. Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea sentinţei

9. Modalitățile de sesizare a organelor UP

Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei
infracţiuni prevăzute de Codul penal prin: 1) plîngere; 2) denunţ; 3) autodenunţ; 4) depistarea
infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de urmărire penală.
Dacă, potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plîngerea prealabilă ori cu
acordul organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
Plîngerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a
cauzat un prejudiciu prin infracţiune.
Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea
unei infracţiuni.
Plîngerea sau, după caz, denunţul trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul
petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plîngerii sau denunţului, indicarea
făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a mijloacelor de probă. Plîngerea se poate face
personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii. Plîngerea sau denunţul făcute oral
se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care declară plîngere sau denunţ şi de
persoana oficială a organului de urmărire penală. Plîngerea poate fi făcută şi de către unul dintre
soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu
însuşeşte o asemenea plîngere. Persoanei care face denunţ sau plîngere ce conţine şi denunţ i se
explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul este intenţionat calomnios, fapt care se
consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al plîngerii şi se
confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plîngerea.
Plîngerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în
urma controlului efectuat în temeiul acestor plîngeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se
poate autosesiza în vederea urmăririi penale.
Autodenunţarea este înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică
despre săvîrşirea de către ea a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu
sînt la curent cu această faptă. Persoanei care face declaraţie de autodenunţare, înainte de a o
face, i se explică dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se autoincrimina, precum şi că în caz de
autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, ea nu va avea dreptul la repararea
prejudiciului în condiţiile legii, şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal privind
autodenunţarea sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare.

10. Garanțiile primirii și examinării sesizărilor privind săvîrșirea infracțiunii

(1) Organul de urmărire penală este obligat să primească plîngerile sau denunţurile referitoare
la infracţiunile săvîrşite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este
de competenţa lui. Persoanei care a depus plîngerea sau denunţul i se eliberează imediat un
certificat despre acest fapt, indicîndu-se persoana care a primit plîngerea sau denunţul şi timpul
cînd acestea au fost înregistrate.
(2) Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea sau denunţul poate fi atacat
imediat judecătorului de instrucţie, dar nu mai tîrziu de 5 zile de la momentul refuzului.
(3) Dacă a depistat o infracţiune ori a constatat o bănuială rezonabilă cu privire la o infracţiune
comisă, ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul organelor de constatare menţionate la art. 273
alin. (1) lit. a)–c) sau procurorul întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele
constatate şi concomitent dispune înregistrarea imediată a autosesizării pentru a începe urmărirea
penală.
Sesizările și alte informații parvenite în organul de UP dunt înregistrate în conformitate cu
regulile stabilite acestea se înregistrează în Registru de evidență a sesizărilor cu privire la
infracțiuni(reg.1), iar alte informații cu privire la infracțiuni și incidente, respectiv, în Registru de
evidență a altor informații cu privire la infracțiuni și incidente(r.2)
Primirea sesizărilor, indiferent de locul și timpul comiterii infracțiunilor, de plenitudinea datelor
anunțate, se efectuează zilnic în orele de lucru, iar de către unitățile de gardă și efectivul
organelor de poliție antrenat în serviciu- pe parcursul a 24 ore.

11. Efect devolutiv a apelului

Prin efect devolutiv al cererii instanța de apel capătă dreptul de a judecata cauza ori
împuternicirile de a înfaptui o nouă judecată.
Efectul devolutiv al apelului şi limitele lui.Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la
persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu
calitatea pe care apelantul o are în proces.În limitele prevederilor arătate în alin.(1) art.409,
instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant,
să examineze aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului.

12. Comparați efectul devolutiv a apelului cu efectul devolutiv a recursului

 Efect devolutiv apel Efectul devolutiv a recursului
Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la Instanţa de recurs judecă recursul
persoana care l-a declarat şi la persoana la care se numai cu privire la persoana la care se
referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea referă declaraţia de recurs şi numai în
pe care apelantul o are în proces.În limitele raport cu calitatea pe care aceasta o are
prevederilor arătate în alin.(1) art.409, instanţa de apel în proces. Instanţa de recurs
este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi examinează cauza numai în limitele
cererile formulate de apelant, să examineze aspectele temeiurilor prevăzute în art.427, fiind
de fapt şi de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi în drept să judece şi în baza temeiurilor
situaţia apelantului. neinvocate, fără a agrava situaţia
condamnaţilor. Neagravarea situaţiei în
Instanța de apel este sesizată cu fapta de care a fost propriul recurs. Instanţa de recurs,
învinuită peroana, neputînd judeca decât în limitele soluţionînd cauza, nu poate crea o
sentinței de care au fost legate.Avînd dreptul de situaţie mai gravă pentru persoana în
aschimba calificarea faptei, de a examina probe noi, favoarea căreia a fost declarat recurs.
instanța nu se poate pronunța asupra altor fapte sau
altor persoane decît asupra celor care au constituit Edectul devolutiv este limitat la
obiectul examinării în prima instanță. Există o temeiurile invocate la art.427 CPP,deci
derogare de la regula generală, dacă prima instanță nu efcetul devolutiv al recusului este
a examinat sau nu s-a pronunțat asupra unor fapte sau parțial și devoluează pricina în fața
persoane incluse în rechizitoriu și susținute de prouror instaneței de casare numai în
în cadrul dezbaterilor, instanța de apel va avea dreptul drept.Devoluează numai chestounile de
de a se pronunța și asupra lor. drept material sau procedural,care
privesc cauza doar controlul în drept.
Apelul parții vătămate devoluează numai în partea
laturii penale, prin care-i persoanei i s-a cauzat o În materia despgubirilor, materiale sau
daună morală, fizică sau materială.În urma apelului orale nu există temei de casare care să
părții vătămate soluția primei instanței poate fi îngăduie instanței de recurs să
modificată sub toate aspectele, inclusiv pedeapsa. reaprecieze cuantumul acțiunii civile.
În recurs nu se poate solicita
Apelul părții civile devoluează cauza numai în reactualizarea despăgubirilor cuvenite,
legătura cu starea de fapt și de drept referitoare la stabilite de instanța de fond.
inculpat și partea responsabilă civilmente răspund de
prejudiciu cauzat Procuror-l.penală,l.civilă
Apelul părții civilmente responsabile devoluează
cauza numai în ceea ce o privește pe ea, nu și în Partea vatamata-l.penală
legătur cu situația altor părți.
Apelulmartorului,expertului,interpretului,apărătorului, Partea civilă,civilmente responsabilă-
precum și apelul declarat de către orice persoană alei l.civilă
cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act
juridc devoluează cauza doar în legătura cu soluția Martor,expert,interpret-numai
dată față de unul din aceștia. chestiuni auxiliare sau adiacente.
Apelul procurorului produce efect devolutiv nu numai
în ceea ce privește aspectele justiției în general, ci și
față de toate persoanele ce au fost părți în proces, atît
în favoarea, cît și în defavoarea lor.

13.Temeiurile și condițiile începerii UP

Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul
infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157, 161, 177, 179 alin.(1) şi (2),
193, 194, 197 alin.(1), 198 alin.(1), 200, 202, 203, 204 alin.(1), 2461, 274 din Codul penal,
precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit de minor, de soţ, rude, în paguba tutorelui,
ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta.
Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune, prin ordonanţă,
începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de
constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din
circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat
sesizarea sau organul respectiv.
În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privinţa începerii
urmăririi penale, el întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la
infracţiunea depistată, apoi, prin ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale.
Condițiile:
1.banuiala rezonabilă
In rem- în privința faptei săvîrșite
In personam- în privința persoanei concrete (ex. Infracțiuni contra justiției)
2. Să nu există una din circumstanțele care exculd UP
3.Confirmarea actelor de începere a UP de către procuror (3) Ordonanţa de începere a urmăririi
penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi
penale, se aduce la cunoştinţă în scris procurorului care efectuează conducerea activităţii de
urmărire penală, prezentîndu-i-se totodată şi dosarul respectiv. La momentul cînd a luat
cunoştinţă de ordonanţa de începere a urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire
în cauza respectivă.

14. Rolul ofițerului UP și a procurolului la examinarea sesizării privin începerea UP

(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273
dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din
cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost
săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală,
informînd despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.
(2) În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privinţa
începerii urmăririi penale, el întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate
privitor la infracţiunea depistată, apoi, prin ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale.
(3) Ordonanţa de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de
24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se aduce la cunoştinţă în scris procurorului care
efectuează conducerea activităţii de urmărire penală, prezentîndu-i-se totodată şi dosarul
respectiv. La momentul cînd a luat cunoştinţă de ordonanţa de începere a urmăririi penale,
procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă.
(31) În cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare rezultă bănuirea de
săvîrşire a unei infracţiuni prevăzute la art. 1661 din Codul penal, procurorul urmează să decidă
asupra acesteia corespunzător alin. (1) din prezentul articol, într-un termen ce nu va depăşi 15
zile.

(4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea
urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu
propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanţe
care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa, organului menţionat pentru
începerea urmăririi penale.
 (5) În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin
ordonanţă motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai
mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc
temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de
începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului
penal.
(6) Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în instanţa
judecătorească, în condiţiile art.313.
(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza
propunerea de a refuza începerea urmării penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o
şi dispune începerea urmăririi penale.

15. Efect extensiv al apelului

Noțiunea de extensiv se definește ca un fenomen ce are capacitatea de ase extinde, adica de a-și
lărgi sfera de acțiune.Art.411 CPP Instanţa de apel examinează cauza prin extindere cu privire la
părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în
privinţa lor, fără să creeze acestor părţi o situaţie mai gravă.
Prin efect extensiv al unei căi de atac se înțelege posibilitatea de răsfrîngere a acestei căi și fașă
de părțile în privința cărora hotărîrea a ramas definitivă prin neatacare.

16. Comparați efect extensiv cu efect devolutiv a apelului

Efect extensiv Efect devolutiv
Noțiunea de extensiv se definește ca un Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la
fenomen ce are capacitatea de ase persoana care l-a declarat şi la persoana la care se
extinde, adica de a-și lărgi sfera de referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea
acțiune.Art.411 CPP Instanţa de apel pe care apelantul o are în proces.În limitele
examinează cauza prin extindere cu prevederilor arătate în alin.(1) art.409, instanţa de apel
privire la părţile care nu au declarat apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi
sau la care acesta nu se referă, avînd cererile formulate de apelant, să examineze aspectele
dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără de fapt şi de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi
să creeze acestor părţi o situaţie mai situaţia apelantului.
gravă.
Efect extensiv se produce atît cu privire Instanța de apel este sesizată cu fapta de care a fost
la părțilr care nu a declarat recurs, cît si învinuită peroana, neputînd judeca decât în limitele
cu privire la părțile care au declarat sentinței de care au fost legate.Avînd dreptul de
recurs după expirarea termenului aschimba calificarea faptei, de a examina probe noi,
prevăzut de lege,dacă aparțin grupului instanța nu se poate pronunța asupra altor fapte sau
procesual al recursului, iar acesta a altor persoane decît asupra celor care au constituit
declarat recursul în termen legal. obiectul examinării în prima instanță. Există o
Recursul nu poate fi extins asupra derogare de la regula generală, dacă prima instanță nu
părților cu interese contrare, deaorece a examinat sau nu s-a pronunțat asupra unor fapte sau
acestora li s-ar crea o situație mai gravă. persoane incluse în rechizitoriu și susținute de prouror
Procurorul, chiar după expirarea în cadrul dezbaterilor, instanța de apel va avea dreptul
termenului de recurs, poae ere de a se pronunța și asupra lor.
extinderea recursului declarat de el în
Apelul parții vătămate devoluează numai în partea
termen și fașă de alte persoane decît
laturii penale, prin care-i persoanei i s-a cauzat o
acelea la care s-a referit în recurs, fara a
daună morală, fizică sau materială.În urma apelului
crea acestora o situație mai gravă.
părții vătămate soluția primei instanței poate fi
Se poate întimpla ca un inculpat atacînd
modificată sub toate aspectele, inclusiv pedeapsa.
hotărîrea, să obțină modificarea ei, iar
alt inculpat din aceeiași cauză penală nu Apelul părții civile devoluează cauza numai în
a atacat-o situația lui ramînd legătura cu starea de fapt și de drept referitoare la
 neschimbată, chiar dacă prima instanță a
comis erori de fapt și drept , ce vizau
ambii inculpați. Astfel apare pericolul
dea fi pronunțate 2 hotărâri
contradictorii în aceeiași cauză.
Garanția exluderii acestui pericol o
constituie efectul extensiv , datorită
căruia calea de atac se răsfrînge și față
de părțile în privința cărora hotărirea
aramas definitivă prin neatacare.
inculpat și partea responsabilă civilmente răspund de
prejudiciu cauzat
Apelul părții civilmente responsabile devoluează
cauza numai în ceea ce o privește pe ea, nu și în
legătur cu situația altor părți.
Apelulmartorului,expertului,interpretului,apărătorului,
precum și apelul declarat de către orice persoană alei
cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act
juridc devoluează cauza doar în legătura cu soluția
dată față de unul din aceștia.
Apelul procurorului produce efect devolutiv nu numai
în ceea ce privește aspectele justiției în general, ci și
față de toate persoanele ce au fost părți în proces, atît
în favoarea, cît și în defavoarea lor.

17. procedura refuzului începerii UP

(4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea
urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu
propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanţe
care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa, organului menţionat pentru
începerea urmăririi penale.
(5) În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin
ordonanţă motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai
mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc
temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de
începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului
penal.
(6) Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în instanţa
judecătorească, în condiţiile art.313.
(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza
propunerea de a refuza începerea urmării penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o
şi dispune începerea urmăririi penale.

18. Clasificați temeiurile refuzului începerii UP(Temei material și procedural)

Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată
în cazurile în care:
1) nu există faptul infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai
în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de
încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz,
exclud urmărirea penală.

19. Noțiunea de efect al neagravării situației în propria cale de atac

Efect al neagravării situației stabilește că instanța de apel, soluționînd cauza, nu poate crea o
situație mai grea pentru cel care a declarat apel sau recurs. Esența acestui efect consta în sarcina
de a asigura și garanta libertatea folosirii căilor de atac pentru părți fără team că odată exercitată,
calea de atac le poate înrăutăți situația.În sfera anumitr reguli în primul rînd, se impune
precizarea că principiul dat este limitat în folosirea proprii de atac. Este imposibilă agravarea
situației părții numai în cazul cînd există un singur apel al său, sau mai multe apeluri, dar între
părți nu există interese contrare.
Princpiul neagrăvării situației în propriul recurs operează însă atunci cînd recursul este singular-
adica atunci cînd hotărîrea a fost atacată de o singură parte- sau cînd deși au fost declarate mai
multe recursuri, între părțile recurente nu există interese contrare.

20. Comparați efectul neagrăvării situației cu efectul extensiv

Efect al neagravării situației Efect extensiv
stabilește că instanța de apel, soluționînd Noțiunea de extensiv se definește ca un fenomen ce
cauza, nu poate crea o situație mai grea are capacitatea de ase extinde, adica de a-și lărgi sfera
pentru cel care a declarat apel sau recurs. de acțiune.Art.411 CPP Instanţa de apel examinează
Esența acestui efect consta în sarcina de cauza prin extindere cu privire la părţile care nu au
a asigura și garanta libertatea folosirii declarat apel sau la care acesta nu se referă, avînd
căilor de atac pentru părți fără team că dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără să creeze
odată exercitată, calea de atac le poate acestor părţi o situaţie mai gravă.
înrăutăți situația.În sfera anumitr reguli Efect extensiv se produce atît cu privire la părțilr care
în primul rînd, se impune precizarea că nu a declarat recurs, cît si cu privire la părțile care au
principiul dat este limitat în folosirea declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de
proprii de atac. Este imposibilă lege,dacă aparțin grupului procesual al recursului, iar
agravarea situației părții numai în cazul acesta a declarat recursul în termen legal.
cînd există un singur apel al său, sau mai Recursul nu poate fi extins asupra părților cu interese
multe apeluri, dar între părți nu există contrare, deaorece acestora li s-ar crea o situație mai
interese contrare. gravă.
Procurorul, chiar după expirarea termenului de
Regula neagrăvării situației se aplică recurs, poae ere extinderea recursului declarat de el în
tuturor titularilor dreptului de apel și termen și fașă de alte persoane decît acelea la care s-a
recurs cu excepția procurorului. Aceasta referit în recurs, fara a crea acestora o situație mai
înseamnă că dacă procurorul a atacat gravă.
hotărîrea în defavoarea inculpatului, Se poate întimpla ca un inculpat atacînd hotărîrea, să
isnatnța avînd dreptul de a agrava obțină modificarea ei, iar alt inculpat din aceeiași
situația inculpatului, va avea dreptul de a cauză penală nu a atacat-o situația lui ramînd
lua o hotărîre care să atenueze situația neschimbată, chiar dacă prima instanță a comis erori
acestuia. Însă în cazul cînd apelul de fapt și drept , ce vizau ambii inculpați. Astfel apare
procurorului a fost declarat în favoarea pericolul dea fi pronunțate 2 hotărâri contradictorii în
uneia dintre părți, instanța de apel nu va aceeiași cauză. Garanția exluderii acestui pericol o
 putea agrava situația ei. constituie efectul extensiv , datorită căruia calea de
atac se răsfrînge și față de părțile în privința cărora
hotărirea a ramas definitivă prin neatacare.

21. Desfășurarea UP
Organul de urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu
prevederile prezentului cod şi numai după pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor
prevăzute în art.118 (cercetare la faţa locului) şi în art.130 (percheziţia corporală sau ridicarea),
care pot fi efectuate şi pînă la pornirea urmăririi.
Orice acţiune de urmărire penală în incinta unei unităţi publice sau private se poate efectua doar
cu consimţămîntul conducerii sau al proprietarului acestei unităţi ori cu autorizaţia procurorului,
iar în cazurile prevăzute de prezentul cod – cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
Cercetarea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi alte acţiuni procesuale la domiciliu pot fi
efectuate doar cu consimţămîntul persoanei domiciliate la adresa respectivă sau cu autorizaţia
respectivă.
În cazul infracţiunilor flagrante, consimţămîntul sau autorizaţia nu sînt necesare, însă despre
efectuarea acţiunilor respective este informat imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, procurorul
sau, după caz, judecătorul de instrucţie care urma să dea autorizaţia respectivă.
Acţiunile de urmărire penală la sediile reprezentanţelor diplomatice şi instituţiilor asimilate
acestora, precum şi în clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi instituţii
asimilate lor şi familiile lor, se pot efectua numai de către procuror şi numai la cererea sau cu
consimţămîntul statului străin, exprimate de şeful reprezentanţei diplomatice ori de conducătorul
instituţiei asimilate reprezentanţei diplomatice şi în prezenţa acestora.
Consimţămîntul pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală în condiţiile date se cere prin
intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi
aceste acţiuni se efectuează în prezenţa unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi
Integrării Europene al Republicii Moldova.
Punerea sub învinuire
Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei,
procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite o ordonanţă de
punere sub învinuire a persoanei.
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a
fost întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire,
precum şi alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu
indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei,
caracterului vinei, motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei,
circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau
tentativei de infracţiune, menţiunea despre punerea persoanei respective sub învinuire în calitate
de învinuit în această cauză conform articolului, alineatului şi literei articolului din Codul penal
care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă.
În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni
care urmează a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului
din Codul penal, în ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele,
alineatele sau literele articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.
Înaintarea acuzării
Înaintarea acuzării învinuitului se va face de către procuror în prezenţa avocatului în decurs de
48 de ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai tîrziu de ziua în
care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit. Procurorul, după stabilirea identităţii
învinuitului, îi aduce la cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire şi îi explică conţinutul ei.
Aceste acţiuni se atestă cu semnăturile procurorului, învinuitului, avocatului şi ale altor persoane
care participă la această acţiune procesuală, aplicate pe ordonanţa de punere sub învinuire,
indicîndu-se data şi ora punerii sub învinuire.
După înaintarea acuzării, procurorul îi va explica învinuitului drepturile şi obligaţiile acestuia
prevăzute în art.66 CPP. Învinuitului i se înmînează copia de pe ordonanţa de punere sub
învinuire şi informaţia în scris privind drepturile şi obligaţiile lui.
Schimbarea şi completarea acuzării
Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării
înaintate învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o
completeze pe cea anterioară în conformitate cu prevederile articolelor respective din prezentul
cod.
Dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat într-o anumită parte a ei,
procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privinţa acestui capăt de
învinuire.
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc în cazul în care:
a). se constată că fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit,
b). în cazurile prevăzute în art.275 pct.1)-3) şi anume:
- nu există faptul infracţiunii;
- fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
- fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
b). precum şi dacă există cel puţin una din cauzele, prevăzute în art.35 din Codul penal, care
înlătură caracterul penal al faptei, şi anume:
- legitima apărare;
- reţinerea infractorului;
- starea de extremă necesitate;
- constrîngerea fizică sau psihică;
- riscul întemeiat;
Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau numai cu privire la un capăt de
învinuire.
Încetarea urmăririi penale
Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile prevăzute în art.275, precum şi în cazul în care se
constată că:
1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în
cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea
penală permite împăcarea;
2) există cel puţin una dintre cauzele sau unul dintre cazurile prevăzute la art.35 şi 53 din Codul
penal;
3) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
4) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară
aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical;
5) există o hotărîre definitivă a organului de urmărire penală sau a instanţei în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri.
În cazurile în care fapta bănuitului, învinuitului constituie o contravenţie administrativă,
urmărirea penală încetează.
Încetarea urmăririi penale are loc în orice moment al urmăririi penale, dacă se constată
existenţa temeiurilor prevăzute în alin.(1) şi (2), şi poate fi aplicată numai în privinţa unei
persoane sau în privinţa unei din fapte.
Clasarea cauzei penale
În cazul în care în cauză nu există învinuit şi a intervenit una din circumstanţele prevăzute la
art.275 alin.(1) pct.1)-3), procurorul, din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală,
prin ordonanţă motivată, dispune clasarea cauzei penale.
 Copia de pe ordonanţa de clasare a cauzei penale se înmînează persoanelor interesate,
explicîndu-li-se modul şi termenul de atac.
Temeiurile, modul şi termenele de suspendare a urmăririi penale
Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri care
împiedică continuarea şi terminarea ei:
1) învinuitul a dispărut, sustrăgîndu-se de la urmărirea penală sau judecată, ori locul aflării lui
nu este stabilit;
2) nu este identificată persoana care poate fi pusă sub învinuire;
3) în caz de refuz privind lipsirea persoanei de imunitate sau în caz de refuz de extrădare a
persoanei de către un stat străin, dacă urmărirea penală nu poate fi terminată în lipsa acestei
persoane;
4) învinuitul s-a îmbolnăvit de o boală psihică sau de o altă boală gravă, care îl împiedică sa ia
parte la procesul penal, atestată printr-o concluzie medico-legală a unei instituţii medicale de
stat.
În cazul în care se constată unul din temeiurile specificate la alin.(1), organul de urmărire penală
înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul. Procurorul va dispune, printr-o
ordonanţă motivată, suspendarea urmăririi penale. Dacă în cauză sînt puse sub învinuire două sau
mai multe persoane, iar temeiurile pentru suspendarea urmăririi penale nu se referă la toţi
învinuiţii, procurorul este în drept să disjungă cauza într-o procedură separată şi să suspende
urmărirea penală în privinţa unor învinuiţi sau să suspende urmărirea în întreaga cauză penală, în
cazul în care urmărirea penală nu poate fi continuată fără participarea tuturor învinuiţilor.
22. Stabiliți cazurile și condițiile reluării urmăririi penale

2 cazuri de reluare a urmăririi penale după încetare, clasare sau scoatere de sub urm. penală

Reluarea urmăririi penale de către procuror în cazul cînd acesta va constata că au apărut
fapte noi sau recent descoperite, sau a existat un viciu fundamental care a afcetat hotărîrea
anterioară privind încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei sau scoaterea persoanei de sub
urmărire penală. Fapte noi constituie date despre circumstanţele de care nu avea cunoştinţă
organul de urmărire penală la data adoptării ordonanţei atacate şi care nici nu puteau fi cunoscute
la acea dată. Noi trebuie să fie probele administrate în cadrul cercetării altor cauze şi nu
mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute în cauza respectivă. Fapte
recent descoperite sunt faptele care existau la data adoptării ordonanţei atacate, însă nu au putut
fi descoperite. Atitudinea unei părţi care, cunoscînd un fapt sau o împrejurare ce-i era favorabilă
a preferat să păstreze tăcerea, nu poate justifica menţiunea unei erori judiciare şi nu poate
constitui un obstacol la admiterea reluării urmăririi penale dacă prin alte mijloace de probă
asemenea împrejurări nu au putut fi descoperite la acel moment. Ordonanţa de încetare a
urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală
poate fi casată cu reluarea urmăririi penale oricînd înăuntru termenului de prescripţie dacă au
fost invocate fapte noi sau recent descoperite. În cazul descoperirii unui viciu fundamental în
cadrul procedurii precedente urmărirea penală poate fi reluată doar în termen de un an de la
intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de
scoatere a persoanei de sub urmărire penală.

A doua modalitate este determinate de emiterea unei încheieri a judecătorului de

instructive privind anularea ordonanței de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale
sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală. La încheierea de anulare a ordonanței se va
indica natura viciului fundamental cu menționarea circumstanțelor cauzei.
Urmărirea penală se reia și după suspendarea ei, care se dispune de către subiectul care a hotărît
asupra suspendării - procurorul din oficiu sau în urma cererii scrise, înaintate de ofițerul de
urmărire penală. Participanții la proces sunt neapărat informați. SĂ SE REPSECTE
TERMENUL REZONABIL AL PROCESULUI PENAL (care începe a curge din momentul
aducerii acuzării în materie personală).

23. Definiți noțiunea de admitere a apelului

Admiterea apelului prevede soluția pronunțată în cazul cînd instanța de apel, ca rezultat al
examinării căii de atac constată că sentința atacată este contaminată de un viciu sub aspect de
fapt sau de drept, material sau procesual. Ca rezultat al admiterii apelului are loc desființarea
hotărîrii, în limitele efectului devolutiv și extensiv, neagravînd situația apelantului. Admiterea
apelului determină necesitatea pronunțării unei noi hotărîri potrivit ordinii stabillite pentru prima
instanță. Necesitatea unei noi judecări a fondului cauzei este evidentă atunci cînd starea de fapt
este pusă sub semnul îndoielii. Instanța de apel va pronunța orice soluție care poate fi pronunțată
de prima instanță. Așadar, admițînd apelul, instanța casează total sau parțial sentința, rejudecă
cauza și pronunșă o nouă hotărîre, chiar dacă va exista necesitatea administrării de noi probe.

24. Caracterizați situațiile când apelul este admis cu casarea totală sau parțială a
sentinței

Apelul este admis cu casarea totală sau parțială cînd se consideră că fondul cauzei nu a fost
rezolvat din considerentele că din hotărîrea primei instanțe nu este clar dacă există sau nu fapta
imputată, dacă inculpatul este sau nu vinovat , dacă există circumstanțe care agravează sau
atenuează răspunderea inculpatului, dacă trebuie sau nu să admită acțiunea civilă, etc.

Alte motive de casare a sentinței instanței de fond pot fi unele încălcări ale legii procesuale
penale, cum ar fi – reglementările ce vizează competența instanței după materie sau după
calitatea persoanei, compunerea completului de judecată, publicitatea ședinței de judecată,
obligativitatea participării procurorului , inculpatului, apărătorului, traducătorului, interpretului
în ședința de judecată. În astfel de împrejurări, instața de apel va dispunde casarea hotărîrii și
rejudecarea cauzei cu reaprecierea probelor.

Poate fi motiv de casare și citarea ilegală a părții atunci cînd nu i-a fost trimisă citație, cînd ea nu
a primit-o sau cînd citația nu conține rechizitele necesare (data, ora, loc). În cazul cînd persoana
legal citată nu a avut posibilitatea să se prezinte și nu a anunțat despre asta instanța, ea are
dreptul să atace hotărîrea invocînd acest motiv. (caz fortuit).

25. Relatați despre importanța punerii sub învinuire

Importanța punerii sub învinuire rezidă în primul rînd în faptul că ea este obligatorie în orice
dosar, astfel încît fără ea, dosarul nu poate fi trimis în instanță. Pentru ca o persoană să poate fi
pusă sub invinuire, procurorul trebuie să constate că probele acumulate sunt concludente și
suficiente, alfel spus, are loc o evaluarea a probelor acumulate de ofițerul de urmărire penală ori
de el însuși. Prin ordonanța de punere sub învinuire are loc încadrarea juridică a faptei, cu
determinarea formei vinovăției, motivelor și semnelor calificative, etc. Punerea sub învinuire are
rolul unei notificări oficiale ce emană de la o autoritate competentă și determină faptul că acestei
persoane i se impută săvîrșirea unei sau mai multor infracțiuni. Învinuitului i se înmînează copia
de pe ordonanța de punere sub învinuire și informația în scris privind drepturile și obligațiile
sale. Punerea sub învinuire are ca scop combaterea criminalității și restrîngerea constituțională a
cărorva drepturi și libertăți.

26. Determinați particularitățile ordonanței de punere sub învinuire în raport cu

rechizitoriul.

Cu toate ca ambele sunt acte procedurale, între acestea există o serie de deosebiri. Ordonanța de
punere sub învinuire se întocmește de procuror din oficiu sau la propunerea scrisă (un raport) a
organului de urmărire penală. Ordonanța se emite dacă existe probe suficiente și concludente, în
viziunea procurorului. Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul
întocmirii; de către cine a fost întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii
persoanei puse sub învinuire, precum şi alte date despre persoană care au importanţă juridică în
cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a
infracţiunii şi consecinţele ei, caracterului vinei, motivelor şi semnelor calificative pentru
încadrarea juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a fost consumată în
cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, menţiunea despre punerea persoanei respective sub
învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului, alineatului şi literei
articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă. În cazul în care
învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care urmează a fi
încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din Codul penal, în
ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele sau literele
articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracțiuni.

Rechizitoriul este actul procedural prin care se sesizează instanța de judecată care determină
limitele judecării cauzei, în baza căruia instanța de fond se pronunșă prin sentinșă.Rechizitoriul
este de asemenea întocmit de procuror, doar că după ce are loc prezentarea tuturor materialelor
urmăririi penale. Prin intermedul lui, incukpaților li se aduce clar la cunoștință aspectele de fapt
și de drept asupra cărora sunt acuzați, cu consemnarea oficială a acestui fapt. Judecarea cauzei în
prima instanșă are loc doar în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Rechizitoriul se
compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul. Expunerea cuprinde informaţii despre fapta şi
persoana în privinţa căreia s-a efectuat urmărirea penală, analiza probelor care confirmă fapta şi
vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de învinuit în apărarea sa şi rezultatele verificării
acestor argumente, circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea învinuitului,
precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform prevederilor art.53 din
Codul penal dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana
învinuitului şi formularea învinuirii care i se incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui
şi menţiunea despre trimiterea dosarului în instanţa judecătorească competentă. Rechizitoriul se
semnează de procurorul care l-a întocmit, indicîndu-se locul şi data întocmirii lui. La rechizitoriu
se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile preventive aplicate,
durata arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de păstrare, acţiunea civilă, măsurile de
ocrotire, alte măsuri procesuale, precum şi cheltuielile judiciare. Copia de pe rechizitoriu şi
informaţia cu privire la durata urmăririi penale, la măsurile preventive aplicate, la durata arestării
preventive, la corpurile delicte şi locul lor de păstrare, cu privire la acţiunea civilă, la măsurile de
ocrotire, la alte măsuri procesuale, precum şi la cheltuielile judiciare se înmînează sub recipisă
învinuitului şi reprezentantului lui legal. Despre aceasta se face menţiune în informaţia anexată
la rechizitoriu. În rechizitoriu pot exista date cu privire la modificarea învinuirii.
Așadar, ordonanța de punere sub învinuire este un act procedural din timpul urmăririi penale, iar
rechizitoriul este un act de totalizare, fără de care cauza nu poate fi remisă în instanță pentru a fi
judecată.

27. Definiți noțiunea de tardivitate a apelului

Tardivitatea apelului reprezintă nerespectarea termenului de apel ca termen procedural, ce este

legal și imperativ, care duce la decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac. (15 zile).
Apelul introdus după expirarea termenului de atac va fi respins. Chiar și după judecarea apelului,
instanța poate respinge apelul ca tardiv.

28. Comparați tardivitatea cu inadmisibilitatea apelului.

Apelul este inadmisibil ori de cîte ori el nu etse obiectiv încuviințat de lege sau este declarat de o
persoană care nu este titular al dreptului de apel. (de exemplu apelul făcut de partea civilă asupra
laturii penale, apelul unei persoane care nu s-a constituit ca parte vătămată). Se va considera, de
asemenea, inadmisibil apelul inculpatului asupra unei hotărîri de achitare privind inexistența
faptului infracțiunii. Va fi de asemenea declarat inadmisibil apelul declarat împotriva unei
hotărîri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel care fusese soluționat în fond.

Tardivitatea apelului reprezintă nerespectarea termenului de apel ca termen procedural, ce este

legal și imperativ, care duce la decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac. (15 zile).
Apelul introdus după expirarea termenului de atac va fi respins. Chiar și după judecarea apelului,
instanța poate respinge apelul ca tardiv.

Diferența dintre cele 2 este că în cazul tardivității există posibilitatea ca persoana să fi avut
dreptul și temeiuri de a ataca sentința cu apel, dar nu o mai poate face pentru că a încălcat
termenul. În cazul iinadmisibilității, apelul nu este posibil în nici o circumstanșă, chiar dacă a
fost făcut cu respectarea termenului.

29. Relatați despre diferite forme ale modificării învinuirii

Judecarea cauzei se efectuează în limitele acuzării , adică judecătorul nu poate poate depăși în
sensul agravării limitele stabilite în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se
admite dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la
apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei inculpatului se admite numai în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. În sensul atenuării, instanța poate examina și pronunța
hotărîrea. Totuși, la judecarea în fond și în apel învinuirea poate fi modificată și în sensul
agravării, dar doar de către procuror, și în 3 situații.

1. Probele cercetate constată că inculpatul a săvîrșit o infracțiune mai gravă. În acest caz,
modificarea se poate produce înainte sau după terminarea cercetării judecătorești, așa
cum în art. 326 nu este strict indicat că se permite doar pînă la finalizarea acesteia. De
asemenea, nu este neapărat ca în instanșă să fie examinate și alte porbe decît cele indicate
în rechizitoriu. În asmenea situații, procurorul emite o ordonanță de modificare a
învinuirii. Dosarul rămîne în instanță și cercetarea continuă.
2. În timpul judecării cauzei se constată că inculpatul a săvîrșit o altă infracțiune (probabil
altă faptă) și este necesară stabilirea circumstanțelor. (de exemplu un martor declarăcă
infracțiunea a fost săvîrșită în grup). În aceste circumstanțe, procurorul la fel emite o
 ordonanță și prin demers solicită dosarul din instanță. Totuși, rechizitoriul și procesul
verbal rămîn în instanșă.
3. Se constată că inculpatul a săvîrșit infracțiunea împreună cu o alăr persoană, care ilegal a
fost scoasă de sub urmărire penală. În acest caz, prin demersul procurorului se solicită
dosarul din instanță și rechizitoriul, se reia urmărirea penală, persoana se pune sub
învinuire și se emite un nou rechizitoriu.

Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată nu

confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunţe parţial sau integral la
învinuire. Renunţarea procurorului la învinuire se face prin ordonanţă motivată şi atrage
adoptarea de către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de încetare a procesului
penal.

30. Caracterizați succesiunea acțiunilor și actelor procurorului și ofițerului de umrărire

penală la modificarea acuzării în sensul agravării.

Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării
înaintate învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o
completeze pe cea anterioară în conformitate cu prevederile articolelor respective din prezentul
cod.Dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat într-o anumită parte a
ei, procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privinţa acestui capăt de
învinuire. Modificarea acuzării are loc cînd se constată că persoana a comis o altă faptă, sau
faptei pe care a comis-o necesită a i se da o nouă încadrare juridică. Schimbarea acuzării se face
de către procuror din oficiu sau la propunerea ofițerului de urmărire penală, care este
asemănătoare cu propunerea de punere sub învinuire. Completarea acuzării mai are loc cînd se
constată că învinuitul a mai săvîrșit fapte care sunt infracțiuni. Schimbarea acuzării poate avea
loc și în situația cînd poate fi încetată parțial urmărirea penală sau persoana poate fi scoasă de
sub urmărire penală, în situația cînd nu se confirmă nici un capăt de învinuire. Schimbarea
acuzării se efectuează prin emiterea unei noi ordonanțe.

Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau că au
apărut circumstanţe noi care vor influenţa la încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, sau că
infracţiunea incriminată a fost comisă în coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă
neîntemeiat sau ilegal de sub urmărire penală, instanţa, la cererea procurorului, amînă
examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru efectuarea
urmăririi penale privind această infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale, în modul stabilit
la art.287, pentru formularea unei învinuiri noi şi înaintarea acesteia inculpatului, cu participarea
apărătorului. În primul caz, instanţa restituie dosarul penal fără rechizitoriu şi fără procesul-
verbal al şedinţei de judecată şi anexele la el, iar în situaţia cînd cauza se restituie procurorului în
vederea reluării urmăririi penale în privinţa persoanei scoase anterior de sub urmărire penală
pentru aceeaşi faptă, instanţa restituie dosarul penal cu rechizitoriu. După aceasta, materialele
noi, dobîndite în cadrul urmăririi penale, se aduc la cunoştinţă inculpatului, apărătorului acestuia
şi celorlalţi participanţi interesaţi, în condiţiile prevederilor art.293 şi 294, apoi cauza se prezintă
în instanţa respectivă pentru continuarea judecării. La demersul procurorului, termenul stabilit în
prezentul alineat poate fi prelungit de instanţă pînă la 2 luni, la expirarea căruia cauza, în mod
obligatoriu, se trimite instanţei pentru continuarea judecării. ------ LA FAZA JUDECĂRII
CAUZEI
31. Definiți noțiunea de recurs ordinat împotriva deciziilor.

Definiția legală o regăsim la art.6 pct. 7 CPC, și anume că este o cale ordonară de atac prevăzută
de lege pentru atacarea hortărîrilor judecătorești care nu sunt irevocabile. Aceastaă definiție se
referă exclusiv la recursul împotriva hotărîrilor instanțelor de apel. Este necesar de a completa
definiția cu sintagma „cît și nedefinitive și revocabile” ce s-ar referi la a doua formă a recursului
ordinar – recursul împotriva hot. Jud. Pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul.

Definitia doctrinară – Recursul este o cale ordinară de atac ireverențioasă, comună cu efect
devolutiv, extensiv, neagravării situației în propriul recurs și suspensiv, destinată pentru a repara
erorile de drept comise de către prima instanșă și/sau instanța de apel.

32.Caracterizați tutularii dreptului de recurs și hotărîrile supuse recursului.

Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel. Încheierile
instanţei de apel pot fi atacate cu recurs numai o dată cu decizia recurată, cu excepţia cazurilor
cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Recursul declarat împotriva deciziei instanţei
de apel se consideră făcut şi împotriva încheierilor acesteia, chiar dacă acestea au fost date după
pronunţarea hotărîrii recurate. Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele
titular nu au folosit calea apelului ori au retras apelul, dacă legea prevede această cale de atac.
Persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanţei de apel prin care i s-a
înrăutăţit situaţia. Procurorul care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a fost
admis apelul declarat din partea apărării.

Titularii dreptului de recurs sunt

procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;

2) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a
procesului penal pot fi atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
3) partea vătămată, în ce priveşte latura penală;
4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă;
5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare
cuvenite acestora;
6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act
al instanţei.
Recursul poate fi declarat în numele persoanelor menţionate în apct.2)-4) şi de către apărător sau
reprezentantul lor legal.

Hotărîrile supuse recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul:

-sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea
prevede în -exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
-sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
-încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea
penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, adoptate
conform prevederilor art.313;
-alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
- Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit
legii, pot fi atacate separat cu recurs.
-Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă
acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate

33. Definiți instituția scoaterii de sub urmărire penală și felurile ei

Scoaterea persoanei bănuite sau învinuite de sub urmărire penală constituie o hotărîre prin care
se reabilitează această persoană, dacă soluția se referă la toate capetele de acuzare. Persoana
poate fi scoasă de sub urm. Pen. Integral sau numai cu privire la un capat de acuzare. Prin
scoaterea integral încetează calitatea de bănuit sau învinuit. Scoaterea partial reprezintă o
schimbare a învinuirii.
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în privinţa
persoanei a oricăror acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată. (definitia
legală)
Felurile – integral/partiala, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu.

34. Caracterizați temeiurile scoaterii de sub urmărire penală

Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc cînd aceasta este bănuit sau învinuit şi se
constată că:
1) fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit – pot fi 2 situatii. Prima cînd se stabilește că
infracțiunea este săvîrșită de o altă persoană și se exclude faptul participării bănuitului sau
învinuitului la această infracțiune. A doua cînd nu sunt probe suficiente pentru a pune sub
învinuire persoana bănuită și au expirat toate termenele.
2) există vreuna din circumstanţele prevăzute la art.275 pct.1)–3), inclusiv dacă fapta constituie o
contravenţie;
- nu există faptul infracţiunii;
-fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
-fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
3) există cel puţin una din cauzele prevăzute la art.35 din Codul penal
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrîngerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat;
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.

35. Definiți noțiunea de temeiuri ale recursului ordinar.

Temeiurile recursului ordinar reprezintă erorile de drept formal sau procesual și erori de drept
material sau substantial comise în instanțele de fond și de apel. (Sunt expres pprevăzute de legea
procesual penală).
36. Caracterizați situațiile cînd recursul poate fi respins la faza admisibilității în principiu
Un complet format din 3 judecători, prin decizie, motivată, va decide în unanimitate asupra
inadmisibilităţii recursului înaintat în cazul în care se constată că:
1) recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut, prevăzute în art.429 şi 430
(recursul sa fie depus de un titular și să fie motivate, cererea de recurs să conțină denumirea
instanței la care se depune recursul, numele și prenumele recurentului, calitatea procesuală,
denumirea instanței care a pronunțat sentința, numele și prenumele inculpatului în privința căruia
se atacă hotărîrea, fapta constatată, dispozitivul sentinței, denumirea instanței care a adoptat
decizia de apel, data pronunșării, sipozitivul și argumentele respingerii sau admiterii, formularea
propunerilor privind hotărîrea solicitată și data declarării recursului și semnătura recurentului).
2) recursul este declarat peste termen - 30 zile de la pronunțare/
3) temeiurile invocate de recurent nu se încadrează în cele prevăzute la art.427;
4) recursul este vădit neîntemeiat;
5) recursul nu abordează probleme de drept de importanţă generală pentru jurisprudenţă.
Decizia privind inadmisibilitatea recursului este irevocabilă şi se comunică părţilor.

37. Relatați despre diferite feluri de încetare a urmăririi penale.

Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275
pct.4)–9) din cod-
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai
în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de
încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud
urmărirea penală.

- precum şi dacă există cel puţin una din cauzele prevăzute la art.53 din Codul penal-
Persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată
de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către instanţa de judecată
la judecarea cauzei în cazurile:
a) minorilor;
b) tragerii la răspundere contravenţională;
c) renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;
d) căinţei active;
e) schimbării situaţiei;
f) liberării condiţionate;
g) prescripţiei de tragere la răspundere penală.

sau dacă se constată că:

1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată, a fost încheiată o tranzacţie în
cadrul procesului de mediere sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală poate
fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea penală permite împăcarea;
2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
3) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară
aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
(3) Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice moment al urmăririi penale
dacă se constată existenţa temeiurilor.
(4) Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la
propunerea organului de urmărire penală.

38. Stabiliți deosebirile încetării urmăririi penale pe temei discreționar de încetarea

urmăririi penale pe alte temeiuri.

39.Definiți particularitățile recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul.
Pot fi atacate cu recurs, fără a fi exercitată calea de atac apelul
1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora
legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
31) încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub
urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale,
adoptate conform prevederilor art.313;
4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd,
potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
(3) Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar
dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.
Titularii acestui recurs sunt aceeași ca și la apel sau recursul ordinar.
Termenul de recurs împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a
apelului este de 15 zile de la data pronunţării hotărîrii, spre deosebire de cel de 30 zile pentru
recurs.Data de la care curge termenul recursului, repunerea în termen, declararea peste termen a
recursului şi retragerea recursului coincide cu reglementările recursului pentru care se prevede
Recursurile declarate în termen împotriva hotărîrilor judecătoreşti pentru care nu este
prevăzută calea de atac apelul sînt suspensive de executare atît în ce priveşte latura penală, cît şi
latura civilă, în afară de cazul cînd legea dispune altfel.
Cît tine de efectul devolutiv, instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la
persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are
în proces. Instanţa de recurs examinează cauza în limitele temeiurilor, însă ea este obligată ca, în
afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub
toate aspectele, dar fără a agrava situaţia părţii în favoarea căreia s-a declarat recurs.
Instanţa de recurs, soluţionînd cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana
în favoarea căreia a fost declarat recurs.
Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la persoanele în privinţa
cărora nu s-a declarat recurs sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa
lor, fără a crea acestora o situaţie mai gravă.
Hotărîrile judecătoreşti pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de
instanţele de fond în cazurile în care:
1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea
persoanei;
2) instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 şi 33;
3) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede altfel;
4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi apărătorului,
interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie potrivit legii;
 5) cauza a fost judecată în primă instanţă fără citarea legală a unei părţi sau care, legal
citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această
imposibilitate;
6) hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea
soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau dispozitivul hotărîrii
redactate nu corespunde cu dispozitivul pronunţat după deliberare;
7) nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre de
condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu
excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai blînde;
8) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
9) s-au aplicat pedepse în alte limite decît cele prevăzute de lege sau greşit individualizate
în raport cu prevederile capitolului VII din Partea generală a Codului penal;
10) persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau
există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o
nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit
împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege;
11) inculpatul a fost achitat greşit pentru motivul că fapta săvîrşită de el nu este prevăzută
de legea penală sau cînd procesul penal a fost încetat greşit din motivul că exista o hotărîre
judecătorească definitivă în privinţa aceleiaşi fapte sau că există o cauză de înlăturare a
răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o lege nouă sau anulată de un act
de amnistie ori că a intervenit decesul inculpatului;
12) faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;
13) a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;
14) Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza
respectivă;
15) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la
nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului, care poate fi reparată şi în această cauză.
(2) Cazurile prevăzute la pct.1)-4), 8), 9), 13)-15) se iau în considerare întotdeauna şi din
oficiu, iar cazurile prevăzute la pct.5)-7), 10), 12) se iau în considerare din oficiu numai cînd au
influenţat asupra hotărîrii în defavoarea inculpatului.
(3) În cazul în care instanţa ia în considerare temeiurile de casare din oficiu, aceasta este
obligată să le pună în discuţia părţilor.
Cererea de recurs trebuie să cuprindă:
1) denumirea instanţei la care se depune recursul;
2) numele şi prenumele recurentului, calitatea procesuală sau indicarea persoanei interesele
căreia le reprezintă şi adresa lui;
3) denumirea instanţei care a pronunţat sentinţa, data pronunţării sentinţei, numele şi
prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă hotărîrea judecătorească, fapta constatată,
dispozitivul sentinţei şi indicarea persoanei care a declarat recurs;
4) conţinutul şi motivele recursului cu argumentarea ilegalităţii hotărîrii atacate şi
solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art.444 invocate în recurs şi
formularea propunerilor asupra hotărîrii solicitate;
5) data declarării recursului şi semnătura recurentului.
(3) Cererea de recurs se depune la instanţa a cărei hotărîre se atacă cu atîtea copii cîţi
participanţi la proces sînt. Persoana arestată poate depune cererea de recurs la administraţia
locului de deţinere, fără a anexa copii.
(4) După expirarea termenului stabilit pentru declararea recursului, instanţa de judecată
care a pronunţat sentinţa trimite, în termen de 5 zile, dosarul penal împreună cu recursul în
instanţa de recurs.
(5) Renunţarea la recurs şi retragerea recursului se efectuează în condiţiile art.406 şi 407,
care se aplică în mod corespunzător.
După parvenirea recursului, se îndeplinesc următoarele acte procedurale preparatorii:
 1) se desemnează un judecător pentru a pregăti cauza spre judecare;
2) cauza se numeşte spre judecare cu înmînarea copiilor de pe recurs părţilor interesate.

Judecarea recursului se face cu citarea procurorului, avocatului şi celorlalte părţi. Participarea

procurorului şi a avocatului în şedinţa instanţei de recurs este obligatorie. Neprezentarea
inculpatului, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile legal citate, precum şi
a reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea recursului, însă dacă este necesar, instanţa de
recurs poate recunoaşte prezenţa lor obligatorie, informîndu-i despre aceasta. Prezenţa
inculpatului aflat în stare de arest este obligatorie, cu excepţia cazului în care acesta refuză să fie
escortat la şedinţă. Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunţă
numele şi prenumele judecătorilor completului de judecată, ale procurorului, avocaţilor, precum
şi ale interpretului, traducătorului, dacă aceştia participă, şi verifică dacă nu au fost formulate
cereri de recuzare. Primul cuvînt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi la şedinţă.
Dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvînt îl are acesta. În
cazul judecării recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, luările de cuvînt nu pot depăşi 30
de minute pentru fiecare participant şi aceştia nu pot ieşi din cadrul argumentelor recursului.
Dacă părţile invocă necesitatea administrării de noi probe, ele trebuie să indice aceste probe şi
mijloacele cu ajutorul cărora pot fi administrate, precum şi motivele care au împiedicat
prezentarea lor în primă instanţă. Părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile apărute în
procesul dezbaterilor.

Judecînd recursul, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza

materialului din dosarul cauzei şi a oricăror documente noi prezentate în instanţa de recurs.
Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs.
Judecînd recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:
1) respinge recursul, menţinînd hotărîrea atacată, dacă:
a) recursul este nefondat;
b) recursul este depus peste termen;
c) recursul este inadmisibil;
2) admite recursul, casînd hotărîrea, parţial sau integral, şi ia una din următoarele soluţii:
a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de
prezentul cod;
b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărîri;
c) dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond dacă este necesară administrarea de
probe suplimentare.

40. Identificați particularitățile efectului devolutiv al recursului în raport cu efectul

devolutiv al apelului și al recursului ordinar.
1. de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se
referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. În
limitele prevederilor arătate mai sus, instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile
invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi de drept ale cauzei,
însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului

1.Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de
recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces. Instanţa de recurs
examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de cod, fiind în drept să judece şi în
baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnaţilor.
3.Instanţa de recurs în cauzele ce nu prevăd apelul ca și cale de atac judecă recursul numai cu
privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care
aceasta o are în proces. Instanţa de recurs examinează cauza în limitele temeiurilor prevăzute în
acest capitol, însă ea este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de
recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, dar fără a agrava situaţia părţii în
favoarea căreia s-a declarat recurs.
Așadar, observăm că efectul devolutiv al recursului ca al doilea grad de jurisdicție are anumite
pparticularități ce îl disting de apel și recursul traditional. Instanța de recurs nu este legată de
cerințele înaintate de către recurent și le poate depăși. Însă, spre deosebire de apel, instant de
recurs este legată de temeiurile expres prevăzute (art. 444), în limitele cărora poate decide. În
recursul declarat ca cel de-al treilea grad de jurisdicție(vezi pct. 2), instant nu poate agrava
situația condamnatului, chiar dacă recursul este declarant în defavoare de partea opusă. Aceasta
deoarece în acest caz, instant de recurs (in al 3lea grad) urmează să transmită cauza spre
rejudecare în instanța de apel.

41. Relatați despre particularitățile clasării cauzei în raport cu încetarea urmăririi penale.
Clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acţiuni procesuale într-o cauză penală
sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracţiune. Clasarea procesului penal se dispune
printr-o ordonanţă motivată a procurorului, din oficiu sau la propunerea organului abilitat, fie
concomitent cu încetarea urmăririi penale sau scoaterea integrală de sub urmărirea penală, fie
cînd în cauza penală nu este bănuit sau învinuit şi există una din circumstanţele
1) nu există faptul infracțiunii
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune
3) fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu excepția cazurilor cînd infracțiunea a fost
săvîrșită de o persoană juridical
Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi de finisare a
acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică continuarea
acesteia. La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, dispune şi:
1) revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;
2) restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzut de lege;
3) aplicarea măsurilor de siguranţă;
4) încasarea cheltuielilor judiciare sau alte acţiuni prevăzute de lege.
Încetarea urmăririi penale şi liberarea persoanei de răspundere penală nu pot avea loc contrar
voinţei acesteia ori a reprezentantului legal, inclusiv în cazul cererii de reabilitare a persoanei
decedate. În acest caz, urmărirea penală continuă. Dacă constată că nu este cazul să dispună
încetarea urmăririi sau a dispus încetarea parţială ori dacă din alte considerente persistă
necesitatea continuării procesului penal, procurorul, după caz, restituie cauza penală organului de
urmărire penală, cu indicaţia respectivă, fixînd termenul urmăririi penale, sau ia o altă decizie în
conformitate cu prezentul cod. Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice
moment al urmăririi penale dacă se constată existenţa temeiurilor.Încetarea urmăririi penale se
dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la propunerea organului de urmărire
penală. Particularitățile ordonanție se manifestă prin faptul că aceasta nu vizează persoana, dar
acțiuni ale organului de urmărire penală. Prin urmare, după emiterea ordonanței de clasare a
procesului, nu este admisă efectuarea acțiunilor procesuale. Clasarea poate fi dispusă și împreună
cu scoterea de sub umrărire penală dacă nu va fi identificată o altă persoană posibilă de a fi
recunoscută în calitate de bănuit sau învinuit. Totodată, cauza poate fi clasată și odată cu
încetarea, doar în cazul în care în dosar figurează o singură persoană.
Diferența dintre cele 2 constă în faptul că clasarea presupune că urmărirea penală nu are sens,
pentru că nu există obiectul acesteia, și anume identificarea persoanelor vinovate de săvîrșirea
unei infracțiuni. În cazul încetării însă, urmărirea penală are ca temei existent unei infracțiuni,
însă nu poate fi continuată din diverse motive. Clasarea este o modalitate de încetare a urmăririi
penale in rem, adică exclusive în privința faptei, ne fiind stabilită nici o persoană în calitate de
bănuit sau învinuit.

42. Determinați importanța practică a soluției clasării cauzei

Din punct de vedere practice,clasarea cauzei se întilnește în rumătoarele situații – cînd autorii
infracțiunii rămîn nedescoperiți, cînd rezultatele produse nu pot fi imputate unei persoane, și
deci, o urmărire penală desfășurată in personam nu este posibilă. (de exemplu, s-a stabilit că
distrugerea bunurilor a fost rezultatul unor calamități naturale). Clasarea este o instituție proprie
urmăririi penale, neavînd correspondent la faza de judecare a cauzei, așa cum trimiterea cauzei în
instant poate avea loc doar cînd este stabilită cu certitudine o persoană învinuită de săvîrșirea
unei infracțiuni. Partea vătămată este în drept să atace ordonanța de clasare a cauzei.

43. Definiti noțiunea de recurs în anulare.

Potrivit art. 452 (1) CPP, Procurorul General şi adjuncţii lui, persoanele menţionate la art. 401
alin. (1) pct. 2) şi 3) adică (inculpatul și partea vătămată) , precum şi, în numele acestor
persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiţie recurs
în anulare împotriva hotărîrii judecătoreşti irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.

În principiu după natura sa, este același recurs deoarece se declară doar după examinarea cauzei
de regulă în recurs și în principiu de aceași titular(procurorul general, adjuncții..)

44. Caracterizați condițiile și temeiurile pentru înaintarea unui recurs în anulare.

Pentru înaintarea unui recurs în anulare este necesar de respectat condițiile prevăzute în art. 452-
455 CPP și anume că Procurorul General şi adjuncţii lui, persoanele menţionate la art. 401 alin.
(1) pct. 2) şi 3), precum şi, în numele acestor persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal,
pot declara la Curtea Supremă de Justiţie recurs în anulare împotriva hotărîrii judecătoreşti
irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.

Recursul în anulare poate fi declarat în termen de 6 luni de la data rămînerii irevocabile a

hotărîrii judecătoreşti sau, în cazul în care cererea a fost comunicată Guvernului Republicii
Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la data comunicării ei.

Recursul în anulare se declară la Curtea Supremă de Justiţie, iar Cererea de recurs în anulare
trebuie să cuprindă: 1) denumirea instanţei căreia îi este adresat recursul; 2) numele şi prenumele
recurentului, calitatea lui procesuală, domiciliul sau reşedinţa lui;3) denumirea instanţei care a
pronunţat sentinţa, data sentinţei, numele şi prenumele inculpatului în privinţa căruia se atacă
hotărîrea judecătorească, fapta constatată şi dispozitivul sentinţei, persoana care a declarat apelul
şi motivele invocate în apel; 4) denumirea instanţei care a adoptat decizia în apel, data deciziei în
apel, dispozitivul deciziei în apel şi argumentele admiterii sau respingerii apelului, persoana care
a declarat recurs şi motivele invocate în recurs. 5) denumirea instanţei care a adoptat decizia în
recurs, data adoptării deciziei în recurs şi argumentele admiterii sau respingerii recursului;6)
menţiunea privitor la hotărîrea împotriva căreia se declară recurs în anulare.7) conţinutul şi
motivele recursului în anulare cu menţionarea cazurilor prevăzute în art.453 şi cu argumentarea
ilegalităţii hotărîrii atacate;8) formularea propunerilor privind hotărîrea solicitată. 9) data
declarării recursului şi semnătura recurentului.

La recursul în anulare trebuie să fie anexate copiile de pe hotărîrile judecătoreşti atacate, precum
şi copiile recursului pentru fiecare parte la proces.

Temeiurile pentru înaintarea unui recurs în anulare sunt limitate, existînd un temei obiectiv
și un temei subiectiv.

Temei subiectiv – viciu fundamental, deoarece presupune încălcarea unor drepturi. Aprecierea o
dă doar instanța, prin urmare nu este exclus că judecătorii să aibă diferite opinii asupr acestor
încălcări.

Temei obiectiv – este informarea Guvernului de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului
despre faptul depunerii cererii.

Temeiurile pentru recurs în anulare sunt reglementate în art. 453. Alin. (1), potrivit căruia
Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept
comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente
a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează
Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii. De asemenea conform alin. (2) ,
Recursul în anulare este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul
articol sau este declarat repetat.

45. Caracterizați temeiurile suspendării urmăririi penale.

Potrivit alin. (1) art.2871 CPP, Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din
următoarele temeiuri care împiedică continuarea şi terminarea ei:

- existența învinuitului, dar care se ascunde. În cazul cînd avem suficiente probe de
învinuire și condamnare , se poate transmite dosarul în judecată de a fi condamnat în
lipsa lui. Cînd există probe insufiecinte, u.p se suspendă.
- Nu cunoaștem făptuitorul, aici se pornește u.p doar pe faptul infracțiunii. De regulă
cazurile în privința furturilor, jafurilor, omorului.
- Imposibilitatea lipsiirii de imunitate, acest caz se aplică doar pentru u.p. Dacă se
transmite dosarul în judecată, nu mai funcționează imunitatea.
- Alt temei de suspendarea este boala care se aplică și la u.p. și-n instanță pe o perioadă
determinată.
- a început procesul de mediere în temeiul art. 276 alin. (7).
Temeiurile prevăzute la art. 287 1 sunt exhaustive. În toate cazurile procurorul decide
suspendarea sau reluarea, în funcție de circumsntanțele cauzei. Nu este admisă nici o acțiune
procesuală (ex. Audierea unui martor) fără reluarea u.p.

U.P se suspendă doar atunci când alte acțiuni procesuale nu pot fi effectuate. În toate cazurile
se emit ordonanțe.
46. Determinați suspendarea urmăririi penale de suspendarea condiționată ale aceleași
instituții.

Aplicarea suspendării condiționate a u.p se face în privinţa persoanei puse sub învinuire pentru o
infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, care îşi recunoaşte vinovăţia, nu prezintă pericol social şi
poate fi reeducată fără aplicarea unei pedepse penale, urmărirea penală poate fi suspendată
condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspunderea penală conform art.59 din Codul penal,
procurorul fiind cel care decide posibilitatea suspendării condițioante a u.p.

Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri care
împiedică continuarea şi terminarea ei:1) învinuitul a dispărut, sustrăgîndu-se de la urmărirea
penală sau judecată, ori locul aflării lui nu este stabilit.

2) nu este identificată persoana care poate fi pusă sub învinuire;

3) în caz de refuz privind lipsirea persoanei de imunitate sau în caz de refuz de extrădare a
persoanei de către un stat străin, dacă urmărirea penală nu poate fi terminată în lipsa acestei
persoane

4) învinuitul s-a îmbolnăvit de o boală psihică sau de o altă boală gravă, care îl împiedică sa ia
parte la procesul penal, atestată printr-o concluzie medico-legală a unei instituţii medicale de
stat;

5) a început procesul de mediere în temeiul art. 276 alin. (7).

Astfel observăm că suspendarea u.p are loc atunci cînd este imposibilă continuarea ei din care
circumstanțte însă suspendarea condiționată vine defapt în favoare inculpaților și are loc prin
emiterea ordonanței de către procureor care decide de a suspenda condiționat sau nu u.p., aici
neefiind imposibilă continuarea u.p.

47. Indicați temeiurile recursului în anulare.

Temeiurile recursului în anulare sunt limitate, existînd un temei obiectiv și un temei subiectiv.

Temei subiectiv – viciu fundamental, deoarece presupune încălcarea unor drepturi. Aprecierea o
dă doar instanța, prin urmare nu este exclus că judecătorii să aibă diferite opinii asupr acestor
încălcări.

Temei obiectiv – este informarea Guvernului de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului
despre faptul depunerii cererii.

Temeiurile pentru recurs în anulare sunt reglementate în art. 453. Alin. (1), potrivit căruia
Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept
comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente
a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează
Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii. De asemenea conform alin. (2) ,
Recursul în anulare este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul
articol sau este declarat repetat.
48. Caracterizați procedura de judecare a recursului în interesul legii.

Recursul în interesul legii este prevăzut la art. 465 1. Nu este ocale extraordinară de atacchiar
dac- încadrată aici, este o instituție cu scopul de a unifica practica judecătorească. Se utilizează
cînd soluțiile date în ultimă instanță în mod diferit tratează o situație de drept.

Astfel, conform aceluași art., potrivit alin. (2) Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie,
preşedintele Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General sau preşedintele
Uniunii Avocaţilor poate să ceară Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe
asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti învestite cu
soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

(3) Cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora,
jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, opiniile
exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în
recursul în interesul legii.
(4) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca
inadmisibilă, de copii ale hotărîrilor judecătoreşti irevocabile din care rezultă că problemele de
drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele
judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Titularii acestui drept sunt limitați. Sarcina lor este de ajustifica, argumenta temeiurile recursului.
Aceștia sunt obligați să orezinte hotărârile care fac dovada, doctrina Hot. CtU.

Obiectul recursului în interesul legii îl constituie chestiunile de drept care au fost soluționate
diferit de către instanțele investite cu soluționarea cauzei în ultimă isntanță.

49. Relatați despre investigațiile în vederea căutării învinuitului.

Art. 288 CPP reglementează despre investigațiile în vederea căutării învinuitului, astfel:

(1) În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum şi în
cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire penală,
acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigaţiilor în vederea găsirii
învinuitului.

(2) Procurorul, în baza propunerii organului de urmărire penală, după ce a studiat-o, sau din
oficiu, dispune, prin ordonanţă motivată, căutarea învinuitului. În ordonanţă se va indica toată
informaţia cunoscută privitor la persoana învinuitului care urmează să fie căutat. Căutarea
învinuitului poate fi dispusă atît în cadrul exercitării urmăririi penale, cît şi concomitent cu
suspendarea ei.

(3) Dacă există temeiuri pentru aplicarea faţă de învinuit a măsurii preventive procurorul, în
ordonanţă, dispune totodată aplicarea măsurii preventive în condiţiile prezentului cod.
(4) Investigaţiile în vederea găsirii învinuitului se efectuează de către organele abilitate prin lege
cu asemenea atribuţii. Procurorul care dispune efectuarea investigaţiilor în vederea găsirii
învinuitului conduce această activitate şi verifică periodic desfăşurarea ei.

În cazul necesității de a dispune investigații în vederea căutării învinuitului, ofițerul de u.p

întocmește un raport în adresa procurorului prin care propune a fi dispouse asemenea măsuri. În
legătură cu necesitatea efectuării măsurilor de căutare a învinuitului, procurorul emite o
ordonanță, în care se dispune inițierea investigațiilor. Ordonanța se remite organului în
competența căruia se include efectuarea unor asemenea măsuri.

50. Stabiliți acțiunile efectuate de organul de u.p și de organul de investigație specială după
suspendare.

Articolul 2872. Acţiunile organului de urmărire penală după suspendarea urmăririi

penale,

(1) Despre suspendarea urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat să anunţe în
scris victima, partea vătămată, reprezentantul ei legal, partea civilă, partea civilmente
responsabilă sau reprezentanţii lor şi să le explice dreptul de a contesta ordonanţa de suspendare
a urmăririi penale la judecătorul de instrucţie. În cazurile de suspendare a urmăririi penale în
temeiul art.2871 alin.(1) pct.3) şi 4) ( adica persoanele care nu ot fi lipsite de imunitate si pers.
bolnave) , despre aceasta sînt informaţi, de asemenea, învinuitul şi apărătorul lui.

(2) După suspendarea urmăririi penale, în cazul prevăzut la art.2871 alin.(1) pct.2)( invinuitul
care se sustrage de la u.p si pnct 2 cel care nu este identificat ), organul de urmărire penală este
obligat să ia măsuri, atît direct, cît şi prin intermediul altor organe care exercită activitate
operativă de investigaţii, în vederea identificării persoanei care poate să fie pusă sub învinuire.
Procurorul, în mod periodic, dar nu mai rar decît o dată la 6 luni, va verifica măsurile de căutare
pentru identificarea persoanei.

(3) În cazul în care urmărirea penală este suspendată, în cauza penală nu se admite efectuarea
acţiunilor de urmărire penală.

Cind persoanele vin cu cereri justificate de a efectua actiuni procesuale, procurorul emite
ordonanță de realuare a u.p.

51. Definiți instituția revizuirii.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul
restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile art. 124 din
Constituție privind înfăptuirea justiției.

Natura revizuirii vine de la situația schimbării de fapt, prin urmare revizuirea este legată de
materialul probatoriu existent la momentul examinării cauzei.

52. Descrieți procedura de deschidere a procesului de revizuire de către procuror.

Declanșarea procedurii de revizuire depidne de temei, aceasta avînd 2 modalități. Astfel
modalitatea care ne interesează este cea care ține de fondul cauzei, este pornită în fața
procurorului printr-o cerere de către cel interesat, condamnat sau rudele acestuia. Această
cerere poate fi respinsă, fiind susceptibilă de atac la judecătorul de instrucție.

Așa deci, deschiderea procesului de revizuire de către procuror poate fi efectuată doar în
următoarele 2 cazuri prevăzute de art. 458 CPP și anume :

1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi
penale sau în legătură cu judecarea cauzei;

2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea
procesului penal este vinovat/vinovată;

La această etapă procurorul efectuează anumite investigații după emiterea ordonanței de

deschidere a procesului de revizuire. Potrivit art. 460 alin. (5) CPP , El are dreptul de a deschide
din oficiu procesul de revizuire.

După deschiderea procesului, există anumite investigații fără nici o limită, totuși efectuarea
celor special de investigație nu este admisibilă în urma revizuirii. După finalizarea dosarului,
acesta este transmis îninstanță de către procuror

53. Caracterizați condițiile și conținutul raportului privind terminararea u.p.

Terminarea urmăririi penale poate fi dispusă în 2 modalități. Prima este atunci când - u.p a fost
efectuată de către ofițerul de u.p sub conducerea procurorului, a doua situație – când u.p a fost
efectuată nemijlocit de către procuror.

În prima situație, potrivit art. 289 CPP, se întocmește un raport care conține informația
irelavantă la piesele dosarului.Dacă se menține învinuirea formulată inițial, raportul va conține
date privind învinuitul, descrierea faptelor, descrierea probelor, încadrarea juridică a faptelor și
orice date relevante. În cazul în care ofițerul de u.p va considera ca este necesar a modifica
încadrarea juridică, în raport se va motiva necesitatea unei asemnea modificări, fără a întocmi un
raport suplimentar.

Raportul reprezintă propunerea ofițerului de u.p către procuror, care conține o parte a
rechizitoriului.

În raport, ofițerul de u.p poate face, de asemnea, propuneri de încetare a urmăririi penale, integru
sau pe unele capete de acuzare, de scoatere de sub u.p sau de clasare a procesului penal, în
funcție de circumstanțele stabilite în cauza dată.

O a doua modalitate este atunci cînd urmărirea a fost exercitată nemijlcit de către procuror. În
asemenea caz nu se întocmește raportul, iar procurorul care a exercitat nemijlocit u.p
întocmește rechizitoriul.
54. Stabiliți diverse soluții propuse de procuror în cazul primirii propunerii de terminare a
u.p.

Potrivit art. 290 CPP, atunci cînd procurorul primește propunerea de terminare a u.p, acesta în
termen de 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de urmărire penală, verifică
materialele dosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu-se asupra acestora.

Astfel, prin prisma art. 291 CPP, Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile
prezentului cod privind urmărirea penală, că urmărirea penală este completă, că există probe
suficiente şi legal administrate, el dispune una din următoarele soluţii:

1) atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi că
acesta poartă răspundere penală:

a) pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art.281 şi 282, dacă acesta nu a fost pus
sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea
cauzei în judecată;

b) dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul
prin care dispune trimiterea cauzei în judecată;

2) prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau
scoaterea persoanei de sub urmărire.

Astfel, prima soluție, ține de constatarea posibilității transmiterii cauzei în instanță de judecată,
dacă procurorul va ajunge la concluzia că există probe sufiecient legale administrate, care
dovedesc vinovăția învinuitului.

A doua soluție data de procuror la etapa terminării u.p revine situației când acesta, verificând
materialele cauzei, ajunge la concluzia că există circumstanțe care împiedică desfășurarea
procesului, fie în ansamblu, fie în privința persoanei, acesta dispune de mecanismul de a înceta
u.p, a clasa cauza sau a scoate persoana de sub u.p

55. Definiți noțiunea de cazurile revizuirii .

Cazurile revizuirii sunt niște circumstanțe/cauze care au dus la o altă soluție decât cea reală care
trebuia să fie.

Art. 458 alin(3),Cazurile de revizuire a procesului :

1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi
penale sau în legătură cu judecarea cauzei;

2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea
procesului penal este vinovat/vinovată

3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;

4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza
respectivă.

56. Descrieți procedura de rejudecare a cauzei în revizuire

Rejudecarea cauzei după admiterea revizuirii potrivit art. 463 CPP, se face conform regulilor de
procedură privind judecarea în primă instanţă. Instanţa, dacă găseşte necesar, la cererea părţilor,
examinează din nou probele care au fost administrate în cursul judecăţilor precedente sau cu
ocazia admiterii cererii de revizuire.

57. Relatați despre ordinea prezentării materialelor de urmărire penală

Când se constată finalizarea u.p părțile au acces la toate materialele dosarului. Procurorul va
decide ordinea în care vor lua cunoștință cu materialele cauzei, în situația mai multor învinuiți,
părți vătămate, părți civile sau părți civilmente responsabile.

Art. 293 reglementează prezentarea materialelor de u.p, astfel :

(1) După verificarea de către procuror a materialelor cauzei şi adoptarea uneia din soluţiile
prevăzute în art.291, procurorul aduce la cunoştinţă învinuitului, reprezentantului lui legal,
apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor
despre terminarea urmăririi penale, locul şi termenul în care ei pot lua cunoştinţă de materialele
urmăririi penale. Părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor li se prezintă
pentru a lua cunoştinţă doar materialele referitoare la acţiunea civilă la care sînt parte.

(3) Dacă dosarul penal are mai multe volume, acestea se prezintă concomitent pentru a se lua
247. cunoştinţă de materialele respective ca persoana care ia cunoştinţă de ele să poată reveni la
oricare din aceste volume de mai multe ori. Pentru a se lua cunoştinţă de dosarele voluminoase,
procurorul, printr-o ordonanţă, poate întocmi un grafic, coordonat cu apărătorul, prin care
stabileşte data şi numărul volumelor pentru studiere.

(6) După ce au luat cunoştinţă de materialele urmăririi penale, persoanele menţionate în alin.(1)
pot formula cereri noi în legătură cu urmărirea penală.

58. Stabiliți condițiile limitării dreptului de a lua cunoștință de materialele u.p.

În scopul asigurării păstrării secretului de stat, comercial sau altor informaţii oficiale cu
accesibilitate limitată, precum şi în scopul asigurării protecţiei vieţii, integrităţii corporale şi
libertăţii martorului şi a altor persoane, judecătorul de instrucţie, conform demersului
procurorului, poate limita dreptul persoanelor și anume învinuitului, reprezentantului lui legal,
apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor de
a lua cunoştinţă de materialele sau datele privind identitatea acestora. Demersul se examinează în
condiţii de confidenţialitate, conform art. 305.

59. Relatați despre natura revizuirii cauzei în urma pronunțării hotărârii de către CEDO.

Natura juridică a acestei revizuire se regăsește la art. 464 1 CPP, astfel potrivit alin. (1), Hotărîrile
irevocabile pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o
încălcare a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale ale omului ori a dispus scoaterea cauzei de
pe rol ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi pot fi supuse
revizuirii dacă cel puţin una dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă
să se producă şi nu poate fi remediată decît prin revizuirea hotărîrii pronunţate.

Conditia de utilizare a acestei căi ține de o hotărâre a CtU împotriva Moldovei, într-o cauză
concretă sau înțelegerea amiabilă înte stat și persoană.

Există 2 modalități de examinare a cauzei:

1) cererea se adresează la CSJ în termen de un an, ea pronunțînd soluția.

2) Cererea se adresează la CSJ și ea dispune rejudecarea de către instața unde s-a produs
încălcarea dreptului.
Potrivit Hot.PLEN., CSJ cu privire la aplicarea de către instanțele judecătorești a unor prevederi
ale CEDO , nu orice încălcare a CEDO, constata de CtEDO, reprezintă temei pt revizuirea unei
hotărâri judecătorești, în legătură cu noile circumstanțe. Actul judecătoresc urmează a fi supus
revizuirii în cazul în care petiționarul continua să suporte consecințele negativeale unui astfel de
act.

60. Analizați temeiurile deschiderii procedurii de revizuire.

Temeiurile deschiderii procedurii de revizuire sunt reglementate la alin (3) art. 458, acestea fiind:

1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi
penale sau în legătură cu judecarea cauzei; - Adică dacă în timpul urmării sau judecării, unele
pers. participante au comis o infracțiune și ea a dus la o altă soluție decât cea adevărată și
aceastta a fost constată preintr-o hotărâre judecătorească doar atunci va fi temei de revizuire.( ex.
Judecatorul a luat mită pentru o pedeapsă mai blândă ) .

2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea
procesului penal este vinovat/vinovată; ( adică aceste 2 hotărâri sunt diametral opuse în privința
aceleași fapte sau persoane. )

3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;

4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza

respectivă. (Ex. Curtea a declarant neconstituțională o normă la baza căruia a stat condamnarea )

Temeiu trebuie să influiențeze asupra vinovăției.

Pe lîngă acestea avem și revizuirea în cazul pronunțării unei hotărâri de către CtEDO în care
Hotărîrile irevocabile pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale ale omului ori a dispus
scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi
pot fi supuse revizuirii dacă cel puţin una dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la
aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decît prin revizuirea hotărîrii pronunţate.

61. Caracterizați părțile constitutive a rechizitoriului.

Articolul 296

1) După prezentarea materialelor de urmărire penală, procurorul, cu excepţia cazurilor stipulate

la art. 516 alin. (1), întocmeşte rechizitoriul imediat sau în limitele termenului rezonabil.

(2) Rechizitoriul se compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul. Expunerea cuprinde
informaţii despre fapta şi persoana în privinţa căreia s-a efectuat urmărirea penală, analiza
probelor care confirmă fapta şi vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de învinuit în
apărarea sa şi rezultatele verificării acestor argumente, circumstanţele care atenuează sau
agravează răspunderea învinuitului, precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere penală
conform prevederilor art.53 din Codul penal dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul
cuprinde date cu privire la persoana învinuitului şi formularea învinuirii care i se incriminează cu
încadrarea juridică a acţiunilor lui şi menţiunea despre trimiterea dosarului în instanţa
judecătorească competentă.

(3) Rechizitoriul se semnează de procurorul care l-a întocmit, indicîndu-se locul şi data
întocmirii lui.

(4) La rechizitoriu se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile

preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de păstrare, acţiunea
civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum şi cheltuielile judiciare.

5) Copia de pe rechizitoriu şi informaţia cu privire la durata urmăririi penale, la măsurile

preventive aplicate, la durata arestării preventive, la corpurile delicte şi locul lor de păstrare, cu
privire la acţiunea civilă, la măsurile de ocrotire, la alte măsuri procesuale, precum şi la
cheltuielile judiciare se înmînează sub recipisă învinuitului şi reprezentantului lui legal. Despre
aceasta se face menţiune în informaţia anexată la rechizitoriu

(6) Învinuitul poate prezenta în scris referinţă la rechizitoriu, care se anexează la dosar.

62. Stabiliți câteva particularități ale rechizitoriului în raport cu ordonanța de punere sub
învinuire.

Ordonanța de punere sub învinuire însăși face parte din rechizitoriu sau duce la întocmirea
cestuia, totodată în rechizitoriu se notează informația pe cauza penală unde se conține data cînd
persoana a fost ăusă sub învinuire.

Ordonanța de punere sub învinuirea sau mai bine zis persoana care este pusă sub învinuire este și
persoana care se învinuiește în Rechizitoriu pentru a fi trasmis în judecată si de a fi condamnată.
 63. Definiți esența procedurii aplicării măsurilor de constrângere cu caracter
medical

Esența acestei proceduri constă în faptul că măsurile de constrîngere cu caracter medical,

se aplică de instanţa de judecată faţă de persoanele care au săvîrşit fapte prejudiciabile, prevăzute
de legea penală, în stare de iresponsabilitate, precum şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit
după săvîrşirea infracţiunii de o boală psihică, din care motive ele nu-şi pot da seama de acţiunile
lor sau nu le pot dirija, în caz dacă aceste persoane prezintă pericol pentru societate prin natura
faptei săvîrşite şi din cauza bolii lor. De asemenea conform ansamblului de regui minime pentru
tratamentul deținuților și recomandările referitoare la acesta (ONU, 30 august 1955), alienații nu
trebuie să fie deținuți în închisori și trebuie să se ia dispoziții pentru a fi transferați imediat ce
este posibil, în așezăminte pentru bolnavi mintal. Vedem și pct. 4

64. Caracterizați particularitățile procedurii penale în cauzele cu făptuitori în stare

de iresponsabilitate (e bine și pentru pct. 63)

Pentru categoriile de persoane iresponsabile, CPP stabilește la art. 488-503 prevederi

aparte, denumindu-le procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical. Prin
urmare, particularitățile procedurii date sunt determinate de specificul subiectului în privința
căruia se efectuează o asemenea procedură: persoane care au săvârșit infracțiuni în stare de
iresponsabilitate sau care s-au îmbolnăvit după săvârșirea infracțiunii de o boală psihică. Aceasta
se va constata, evident, printr-o expertiză și printr-o decizie a instanței. Prezența unor astfel de
dereglări psihice duc la imposibilitatea persoanei de a-și da seama de acțiunile ori inacțiunile
sale, de a le putea dirija și nu în ultimul rând la incapacitatea de a-și organiza apărarea de
acuzațiile sale.

Procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se realizează: potrivit

dispozițiilor generale CPP și ținându-se cont de Cap II, titlul III, partea specială CPP, cele din
urmă prelevând. Art. 99 CP prevede 2 modalități: internarea într-o instituție psihiatrică cu
supraveghere obișnuită și cu supraveghere riguroasă.

La finalizarea urmăririi, procurorul poate da următoarele soluții:

-poate scoate de sub urmărire penală; -poate înceta; -suplimentar, procurorul poate înceta
când consideră că față de persoana dată nu e necaesar de a aplica măsuri de constrângere.

Soluțiile dată de instanță:

 -poate da o soluție de absolvire de pedeapsă penală în funcție de circumstanțele cauzei; -
poate da o soluție de achitare; -poate da o soluție de încetare; - doar în cazul când lăsarea
persoanei fără supraveghere ar putea avea consecințe, instanța dispune aplicarea acestor măsuri.
Sentința se atacă cu recurs. În cazul, când până la pronunțarea sentinței, persoana care s-a
îmbolnăvit după comiterea infracțiunii, dar s-a însănătoșit, instanța transmite dosarul
procurorului pentru efectuarea reurmăririi în mod general.

Nu există un termen cât persoana se află la tratament, persoana poate fi deținută până se
însănătoșește, totuși la 6 luni se verifică.

65. Relatați despre rolul procurorului la efectuarea controlului activității organelor

de urmărire penală și organelor de investigație specială.

Rolul procurorului se rezumă la aceea că el controlează legalitatea acțiunilor procesuale

efectuate de aceste organe, controlează permanent executarea procedurii de primire și
înregistrare a sesizărilor privind infracțiunile; verifică calitatea probelor administrate, asigură
respectarea termenului rezonabil; anulează ordonanțe ilegale, modifică sau completează
ordonanțele neîntemeiate ale organului de urmărire penală etc.

Acest control este prevăzut la art. 298 – 2992 CPP. Astfel, împotriva acțiunilor acestor
organe, pot fi înaintate plângeri la procurorul care conduce urmărirea penală și se depune fie
direct la aecsa, fie la organul de urmărire penală. Procurorul, în termen de 15 zile de la primirea
plângerii este obligat să o examineze și să comunice decizia sa persoanei care a depus plângerea.,
dacă o respingem trebuie să eplice motivele și modalitatea contestării hotărârii la judecător de
instrucție. Important este că examinând plângerea împotriva refuzului de a porni procesul penal,
procurorul verifică nu numai temeiurile refuzului, dar și modul în care formularea temeiurilor și
motivelor refuzului de a porni procesul penal corespunde normelor legislației în vigoare, la fel și
dacă aceste formulări corespund circumstanțelor cauzei. În cazul în care refuzul de a porni
procesul penal este neîntemeiat, procurorul dă o ordonanță prin care anulează ordonanța în cauză
a ofițerului de urmărire penală sau a organului de investigație specială și dispune pornirea
procesului. De asemenea, procurorul poate modifica ordonanța de refuz de a porni procesul
penal.

66. Clasificați chestiunile soluționate de procurorul ierarhic superior în cadrul

controlului la urmărirea penală.

Conform Articolul 2991 CPP, chestiunile soluționate sunt cele la care persoanele indicate
la art. 298 alin. (1) pot depune plîngere, și anume: 1) împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor
efectuate sau dispuse de procurorul care conduce urmărirea penală sau exercită nemijlocit
urmărirea penală ori 2) împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor care au fost efectuate sau
dispuse în baza dispoziţiilor date de procurorul respectiv.

Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul

teritorial sau de cel al procuraturii specializate, precum şi de adjuncţii lor, se examinează de
Procurorul General sau adjuncţii lui ori de procurorii şefi de direcţii, secţii şi servicii ale
Procuraturii Generale. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse
de procurorii şefi de direcţii, secţii şi servicii ale Procuraturii Generale se examinează de
Procurorul General sau adjuncţii lui.

Plîngerea se adresează, în termen de 15 zile din momentul efectuării acţiunii, inacţiunii

sau de cînd s-a luat cunoştinţă de act, procurorului ierarhic superior şi se depune fie direct la
acesta, fie la procurorul care conduce sau exercită nemijlocit urmărirea penală. Ordonanţa prin
care procurorul ierarhic superior a soluţionat plîngerea poate fi contestată la judecătorul de
instrucţie.

În cazurile în care plîngerea este admisă, procurorul ierarhic superior este în drept: 1) să
schimbe temeiul de drept al actului procesual contestat; 2) să anuleze sau să modifice actul
procesual contestat ori unele elemente de fapt în baza cărora s-a dispus actul contestat.

De asemenea, conform art. 531 alin. (2) CPP, procurorul ierarhic superior, realizează
următoarele atribuții în cadrul urmăririi penale pentru exercitarea controlului ierarhic: poate cere
de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale,
materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi la persoanele identificate în cauzele
penale în care exercită controlul; retrage, prin ordonanţă motivată, în cazurile prevăzute la alin.
(3), materialele şi cauzele penale repartizate şi le transmite altui procuror pentru examinare;
decide, în termen de cel mult 15 zile, prin ordonanţă motivată, asupra contestaţiei depuse de
ofiţerul de urmărire penală împotriva indicaţiilor scrise ale procurorului; anulează, total ori
parţial, modifică sau completează, prin ordonanță motivată, în condiţiile prezentului cod, actele
procurorilor ierarhic inferiori și ale ofițerilor de urmărire penală; soluţionează, prin ordonanță
motivată, abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori; examinează plîngerile depuse
împotriva actelor şi acţiunilor procurorilor ierarhic inferiori; asigură repartizarea către procurori
a sesizărilor pentru examinare sau a cauzelor penale pentru exercitarea ori, după caz, pentru
conducerea urmăririi penale; reţine materialele, cauzele penale pentru exercitarea urmăririi
penale în mod personal sau pentru conducerea urmăririi penale, adoptînd o ordonanţă motivată în
acest sens; retrage, prin ordonanță motivată, cauzele penale de la un organ de urmărire penală,
dacă acesta nu este competent să efectueze urmărirea penală, și le transmite altui organ de
urmărire penală, conform competenței; restituie, cu indicaţiile sale scrise, dosarele penale
procurorilor ierarhic inferiori. Conform alin. (4) Procurorul General poate da instrucţiuni cu
caracter general procurorilor, organelor de urmărire penală, organelor care exercită activitatea
specială de investigaţii şi organelor de constatare în scopul asigurării legalităţii urmăririi penale.

67. Definiți noțiunea de excepție de neconstituționalitate

Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o procedură de inițiere de către instanțele

ordinare de judecată, la inițiativa părților sau din oficiu, a controlului conformității unei legi sau
a unui alt act normativ, cu normele constituționale. Ea reflectă existenţa raportului triunghiular
între partea aflată în proces, instanţa de judecată, în faţa căreia se invocă neconstituţionalitatea, şi
Curtea Constituţională, chemată să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

68. Caracterizați condițiile de ridicare a unei excepții de neconstituționalitate

Judecătorul ordinar nu se pronunţă asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformităţii

cu Constituţia a normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii
următoarelor condiții:

→ obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din
Constituție;

→ excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau indică că
este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu;

→ prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei;

→ nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate.

- See more at:

http://www.constcourt.md/libview.php?l=ro&idc=9&id=744&t=/Media/Publicatii/Ghid-practic-
privind-exceptia-de-neconstitutionalitate#sthash.kZ3tWC8L.dpuf

69. Explicați oportunitatea încetării procesului penal în ședința preliminară pe

anumite temeiuri

Ședința preliminară este o etapă facultativă la examinarea cauzei în fond. Desfășurarea

acesteia are ca scop constatarea posibilităților examinării cauzei și înlăturarea unor eventuale
impedimente. Ședința preliminară constă în soluționarea, cu participarea părților, a chestiunilor
legate de punerea pe rol a cauzei. Dacă în ședința preliminară s-au constatat temeiurile prevăzute
în art. 332 CPP, înstanța, prin sentință motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.
Copia sentinței se pune la dispoziția părților și altor persoane ale căror drepturi sau interese au
tangență cu soluția dată. Pornind de la faptul că la această etapă nu se examinează fondul cauzei,
sentința este susceptibilă de recurs, în condițiile art. 437 CPP. Dacă nu s-au constatat temeiuri
pentru aplicarea prevederilor 348-350, instanța de judecată numește cauza spre judecare. Așadar,
oportunitatea constă în a stabili încă de la o fază incipientă impedimentele desfășurării procesului
penal și de a nu leza drepturile persoanei supuse răspunderii.

70. Determinați particularitățile desfășurării ședinței preliminare și a soluțiilor

adoptate.

ART. 345. Prevede - În termen de cel mult 3 zile de la data la care cauza a fost repartizată
pentru judecare, judecătorul sau, după caz, completul de judecată, studiind materialele dosarului,
fixează termenul pentru şedinţa preliminară, care va începe în cel mult 20 de zile de la data
repartizării cauzei, cu excepţia infracţiunilor flagrante. Şedinţa preliminară în cauzele în care sînt
inculpaţi minori sau arestaţi se face de urgenţă şi cu prioritate, pînă la expirarea termenului de
arest stabilit anterior. Şedinţa preliminară constă în soluţionarea, cu participarea părţilor, a
chestiunilor legate de punerea pe rol a cauzei. Şedinţa preliminară se ţine cu respectarea
condiţiilor generale de judecare a cauzei, prevăzute la capitolul I din prezentul titlu (condițiile
generale ale judecării cauzei), care se aplică în mod corespunzător.

În şedinţa preliminară se soluţionează chestiunile privind: 1) cererile şi demersurile

înaintate, precum şi recuzările declarate; 2) lista probelor care vor fi prezentate de către părţi la
judecarea cauzei; 3) trimiterea cauzei după competenţă sau, după caz, încetarea, totală sau
parţială, a procesului penal; 4) suspendarea procesului penal; 5) fixarea termenului de judecată;
6) măsurile preventive şi de ocrotire.

Şedinţa preliminară începe cu anunţarea numelui şi prenumelui judecătorului sau, după

caz, al judecătorilor completului de judecată, al procurorului şi grefierului. Desfăşurarea şedinţei
preliminare se consemnează într-un proces-verbal în conformitate cu prevederile art.336, care se
aplică în mod corespunzător. Procesul-verbal se semnează de către preşedintele şedinţei şi
grefier. Instanţa de judecată soluţionează, prin încheiere, chestiunile prevăzute în art.346 - 351.
Încheierea adoptată în şedinţa preliminară este definitivă.

71. Relatați despre natura juridică a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Conform art. 504 Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între
procurorul şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţămîntul de a-şi recunoaşte
vina în schimbul unei pedepse reduse. Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției a apărut în
baza instituției pledării care există în sistemul common law, în care atunci când o persoană
compare în fața instanței de judecată cu diferite ocazii, ea, de obicei, este întrebată dacă pledează
vinovat sau nevinovat. În esență, acordul de recunoaștere a vinovăției este o formă de negociere
prin intermediul căreia se încheie o înțelegere care soluționează una sau mai multe învinuiri
aduse învinuitului fără a desfășura un proces judiciar deplin în care inculpatului i se garantează
toate drepturile prevăzute de lege.

72. Analizați condițiile de inițiere și încheiere a acordului de recunoaștere a

vinovăției.

Articolul 504. Noţiuni generale (2) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte

în scris, cu participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul
infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave. (4) Instanţa de judecată este obligată să constate
dacă acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în condiţiile legii, în mod benevol, cu
participarea apărătorului şi dacă există suficiente probe care confirmă condamnarea. În funcţie de
aceste circumstanţe, instanţa poate să accepte sau nu acordul de recunoaştere a vinovăţiei. (5)
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atît de către procuror, cît şi de către învinuit,
inculpat şi apărătorul său. (6) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat în orice
moment după punerea sub învinuire pînă la începerea cercetării judecătoreşti.

Articolul 505. (1) La iniţierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul trebuie

să ia în considerare următoarele circumstanţe: 1) voinţa învinuitului, inculpatului de a coopera la
efectuarea urmăririi penale sau acuzarea altor persoane; 2) atitudinea învinuitului, inculpatului
faţă de activitatea sa criminală şi de antecedentele penale;3) natura şi gravitatea acuzaţiei
înaintate; 4) căinţa sinceră a învinuitului, inculpatului şi dorinţa lui de a-şi asuma
responsabilitatea pentru cele comise de el; 5) voinţa liberă şi benevolă a învinuitului, inculpatului
de a-şi recunoaşte vinovăţia cît mai prompt şi de a accepta o procedură restrînsă;6) probabilitatea
de a obţine condamnarea în cazul respectiv;7) interesul public de a obţine o judecare mai
operativă cu cheltuieli mai reduse.
(2) În cazul în care procurorul iniţiază procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei de
către învinuit, inculpat, el se adresează apărătorului şi învinuitului, inculpatului cu această
iniţiativă. Apărătorul, în condiţii confidenţiale, discută cu învinuitul, inculpatul:
1) toate drepturile procesuale de care dispune învinuitul, inculpatul; 2) toate aspectele
cazului, inclusiv ordonanţa de punere sub învinuire sau, după caz, rechizitoriul; 3) toate
posibilităţile de apărare de care ar trebui să beneficieze în cazul respectiv; 4) pedeapsa maximă şi
minimă care poate fi aplicată în cazul recunoaşterii vinovăţiei; 5) obligaţia învinuitului,
inculpatului, în caz de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, de a depune jurămînt în
faţa instanţei că va face declaraţii veridice privitor la infracţiunea pusă sub acuzaţie şi că aceste
declaraţii vor putea fi folosite într-un alt proces împotriva sa pentru declaraţii false; 6) faptul
recunoaşterii vinovăţiei nu este consecinţă a aplicării violenţei sau ameninţării.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este semnat de procuror, învinuit, inculpat şi

apărătorul acestuia astfel ca semnăturile să fie pe fiecare pagină a acordului.
Apărătorul certifică separat, în scris, declaraţia că acordul de recunoaştere a vinovăţiei de către
învinuit, inculpat a fost examinat de el personal, că procedura de încheiere a lui, prevăzută de
prezentul articol, a fost respectată şi că recunoaşterea vinovăţiei de către învinuit, inculpat rezultă
din înţelegerea lor confidenţială anticipată. Înainte de prezentarea în judecată a cauzei cu acord
de recunoaştere a vinovăţiei, învinuitului şi apărătorului său le sînt prezentate materialele
dosarului pentru a lua cunoştinţă de ele, conform prevederilor art.293 şi 294, precum şi li se
înmînează rechizitoriul.

73. Caracterizați limitele judecării cauzei penale

Conform art. 325 CPP, Judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa
persoanei puse sub învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.
(2) Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează
situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul
agravării situaţiei inculpatului se admite numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul
cod.(art. 326 CPP).

74. Comparați procedura modificării învinuirii în ședința de judecată în sensul

atenuării și în sensul agravării situației inculpatului.

Instanța nu poate modifica din inițiativa sa acuzarea. 2 aspecte aici:

1) Instanța nu are dreptul, din inițiativa sa, să pronunțe o sentință de condamnare, unde va
figura un alt articol din CP, care ar agrava situația persoanei, alta decât este redată în rechizitoriu.
De asemenea nu pot fi invocate alte circumstanțe agravante, nu poate fi alt alineat al CP mai
agravat, nu poate neglija circumstanțe atenuante menționate în rechizitoriu etc.

2) Nu se limitează dreptul absolu a instanței de a interveni în situația de fapt și de drept și

a o modifica în momentul când pronunță sentința.

Observăm că în cazul atenuării sunt mai flexibile dispozițiile, pe când în cazul agravării
trebuie de respectat întocmai art. 326 CPP, astfel Procurorul care participă la judecarea cauzei
penale în primă instanţă şi în instanţa de apel este în drept să modifice, prin ordonanţă, învinuirea
adusă inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate în
şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvîrşit o infracţiune mai gravă decît
cea incriminată anterior, aducînd la cunoştinţă inculpatului, apărătorului lui şi, după caz,
reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire. În instanţa de apel, procurorul poate
modifica acuzarea în sensul agravării doar în cazul în care a declarat apel.

Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau
că au apărut circumstanţe noi care vor influenţa încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, sau că
infracţiunea incriminată a fost comisă în coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă
neîntemeiat sau ilegal de sub urmărire penală, instanţa, la cererea procurorului, amînă
examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru efectuarea
urmăririi penale privind această infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale, în modul stabilit
la art.287, pentru formularea unei învinuiri noi şi înaintarea acesteia inculpatului, cu participarea
apărătorului. În primul caz, instanţa restituie dosarul penal fără rechizitoriu şi fără procesul-
verbal al şedinţei de judecată şi anexele la el, iar în situaţia cînd cauza se restituie procurorului în
vederea reluării urmăririi penale în privinţa persoanei scoase anterior de sub urmărire penală
pentru aceeaşi faptă, instanţa restituie dosarul penal cu rechizitoriu.

75. Determinați rolul părților la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între procurorul şi

învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţămîntul de a-şi recunoaşte vina în schimbul
unei pedepse reduse. Este interzis instanţei de judecată să participe la discuţii de recunoaştere a
vinovăţiei. Instanţa de judecată este obligată să constate dacă acordul de recunoaştere a
vinovăţiei a fost încheiat în condiţiile legii, în mod benevol, cu participarea apărătorului şi dacă
există suficiente probe care confirmă condamnarea. În funcţie de aceste circumstanţe, instanţa
poate să accepte sau nu acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Procurorul trebuie să ia în
considerare următoarele circumstanţe prevăzute la art. 505. Apărătorul, în condiţii confidenţiale,
discută cu învinuitul, inculpatul condițiile prevăzute la art. 505 alin. (2). Acordul de recunoaştere
a vinovăţiei este semnat de procuror, învinuit, inculpat şi apărătorul acestuia astfel ca semnăturile
să fie pe fiecare pagină a acordului. Apărătorul certifică separat, în scris, declaraţia că acordul de
recunoaştere a vinovăţiei de către învinuit, inculpat a fost examinat de el personal, că procedura
de încheiere a lui, prevăzută de prezentul articol, a fost respectată şi că recunoaşterea vinovăţiei
de către învinuit, inculpat rezultă din înţelegerea lor confidenţială anticipată.
 76. Comparați instituția acordului de recunoaștere a vinovăției cu instituția
judecării cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Acordul de recunoaștere e prevăut la art. 504-509 CPP ca o procedură specială. Judecata

pe baza probelor este prevăzută la art. 3641 CPP, în cadrul părții pregătitoare a ședinței de
judecată, și conform unor opinii ea tot trebuie să fie inclusă ca procedură specială.

În cadrul acordului, persoana recunoaște vinovăția, iar la judecata în baza probelor ea nu

recunoaște expres vinovăția, ci doar probele care au fost administrate la urmărirea penală.

Ambele trebuie încheiate până la începerea cercetării judecătorești.

Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de procuror, cât și de făptuiotr,

iar judecata în baza probelor, se inițiează la dorința inculpatului, sau e întrebat de instanță.

Acordul de recunoaștere poate fin inițiat în orice moment după punerea sub învinuire
pină la cercetare, dar judecata în baza probelor după ce a fost înaintat rechizitoriul.

Referitor la pedeapsă, la judecata în baza probelor se menționează expres că beneficiază

de o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă la închisoare și muncă neremunerată; ¼ la limitele
la amendă și dacă e detențiune pe viață e 30 ani închisoare. La acord, e porblemă că făptuitorul
parcă ar fi cu ochii legați, nu știe ce pedeapsă va fi.

77. Identificați condițiile judecării pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală

Articolul 3641.

(1) Pînă la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal prin
înscris autentic, că recunoaşte săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să
se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. (2) Judecata nu poate avea loc
pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, decît dacă inculpatul declară că
recunoaşte în totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe.
(3) În cadrul şedinţei preliminare sau pînă la începerea cercetării judecătoreşti, instanţa îl
întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală, pe care le cunoaşte şi asupra cărora nu are obiecţii, apoi acordă cuvîntul
procurorului, părţii vătămate şi celorlalte părţi asupra cererii formulate. (4) Instanţa de judecată
admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sînt
stabilite şi dacă sînt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei
pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a martorului. (5) În
caz de admitere a cererii, preşedintele explică persoanei vătămate dreptul de a deveni parte civilă
şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă propun administrarea de probe,
după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile judiciare se compun din
discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o dată cuvîntul în formă
de replică. (6) În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate
în faza de urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu
derogările din prezentul articol.
(8) Inculpatul care a recunoscut săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca
judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de
reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare,
cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de
pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani. (9) În caz de respingere a cererii,
instanţa dispune judecarea cauzei în procedură generală.

78. Apreciați drepturile părții vătămate și a părții civile în procedura judecării pe

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța, după ce îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să fie conform

procedurii date, acordă cuvântul părții vătămate și părții civile asupra cererii formulate (un fel de
principiu al contradictorialității). Președitele ședinței, de asemenea, explică persoanei vătămate
dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă
propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. (aici e bine
pentru că ele pot aduce probe pentru a-și susține poziția).

Vedem o problemă a părții vătămate, care a fost ridicată și la Curtea Constituțională, și

anume că se bucură de această instituție doar partea civilă, totuși judecătorul este obligat de a
constata poziția părții vătămate și a decide până la urmă dacă e nejustificată poziția ei.

Instanța trebuie la pronunțarea sentinței, de a ține cont și de acțiunea civilă, în cazul în

care inculpatul o recunoaște integral. În cazurile prevăzute în art. 225 (3) CPP, instanța poate să
admită în principiu acțiunea civilă. În alte cazuri instanța de judecată lasă acțiunea civilă fără
soluționare în procesul penal, fapt ce nu împiedică persoana care a inițiat acțiunea civilă de a o
intenta în ordinea procedurii civile.

79. Definiți noțiunea de control judiciar

 Potrivit Hotărârii Plenului CSJ cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de
către judecătorul de instrucție în procesul urmăririi penale,,,,, controlul judiciar al procedurii de
urmărire penală constă în verificarea de către o instanță independentă și imparțială, sesizată în
modul prevăzut de lege, a acțiunilor organului de urmărire penală și a organului care efectuează
activitatea specială de investigații în scopul depistării și înlăturării încălcărilor drepturilor omului
încă la faza de urmărire penală și asigurării respectării drepturilor, libertăților și a intereselor
legitime ale participanților la proces și a altor persoane.

80. Indicați acțiunile de urmărire penală efectuate cu autorizarea judecătorului de

instrucție.

Conform art. 301 CPP, (1) Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează

acţiunile de urmărire penală legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea
secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor
comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege.

(2) Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în
domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie,
fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului, în
cazurile infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu permit amînare. Judecătorul de
instrucţie trebuie să fie informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în termen
de 24 de ore, iar în scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sînt
argumentate acţiunile de urmărire penală efectuate. În cazul în care sînt temeiuri suficiente,
judecătorul de instrucţie, prin încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală sau,
după caz, ilegală.

(3) În caz de neîndeplinire a cerinţelor legitime ale organului de urmărire penală,

efectuarea silită a examinării corporale, internarea persoanei într-o instituţie medicală pentru
efectuarea expertizei, luarea de probe pentru cercetare comparativă se face cu autorizarea
judecătorului de instrucţie.

81. Determinați cazurile când judecata poate avea loc în lipsa inculpatului.

Conform art. 321 alin. (2), Judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în cazul:
1) cînd inculpatul se ascunde de prezentarea în instanţă; 2) cînd inculpatul, fiind în stare de
arest, refuză să fie adus în instanţă pentru judecarea cauzei şi refuzul lui este confirmat şi de
apărătorul lui; 3) examinării unor cauze privitor la săvîrşirea unor infracţiuni uşoare cînd
inculpatul solicită judecarea cauzei în lipsa sa.
 82. Argumentați obligativitatea participării inculpatului la judecarea cauzei în
instanța de fond și în instanța de apel.

În Guvec c. Turciei, Curtea a reamintit că dreptul acuzatului de a participa efectiv la

proces include nu numai dreptul de a fi prezent, dar și de a asculta și urmări procedura. Aceste
drepturi sunt presupuse de noțiunea de contradictorialitate și pot fi depsrinse din garanțiile
cuprinse în special în paragraful 3 al art. 6 - ,,a se apăra el însuși”. Participarea efectivă
presupune ca acuzatul să aibă o înțelegere largă a naturii procesului, a mizei pe care o implică,
inclusiv a semnificației pedepsei care i-ar putea fi aplicată. Acest drept presupune de asemenea,
dacă este necesară, asistența, după caz, a unui interpret, avocat, asistent social, astfel încât să se
înțeleagă ce se spune în instanță. Acuzatul trebuie să poată urmări ce spun martorii acuzării și,
daca e reprezentat, să poată explica avocatului apărării propria versune a faptelor, declarațiile cu
care nu este de acord și să aducă la cunoștință instanței orice chestiuni invocate în apărare. În
cazul judecării în lipsa inculpatului, participarea apărătorului e obligatorie.

83. Relatați despre măsurile procesuale de constrângere aplicate cu autorizarea

judecătorului de instrucție.
Prin măsură procesuală de constrângere vom înțelege mijloace procesuale cu caracter restrictiv,
(în cazul nostru) aplicate de judecătorul de instrucție, în privința bănuitului, învinuitului, părții
vătămate, martorului și altor persoane pentru lichidare obstacolelor reale și posibile ce pot apărea
în procesul cercetării și soluționării cauzei penale, în scopul asigurării eficiente a sarcinilor
procesului penal.
Măsuri procesuale de constrângere ce pot fi aplicate de judecătorul de instrucție sunt: măsurile
preventive privative de libertate, amenda judiciară, punerea sub sechestru a bunurilor,
suspendarea provizorie din funcţie, ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor
de transport, măsuri speciale în privinţa persoanei juridice.
O măsură procesuală de constrângere o reprezintă reținerea care poate avea loc în baza:
procesului-verbal de reținere; ordonanței OUP, hotărârii instanței de judecată (per ex. cazul în
care persoana citată nu s-a prezentat fără motive întemeiate, nu a informat organul care a citat-o
despre imposibilitate prezentării acesteia, nu este cunoscut locul aflării ei).
Judecătorul de instrucţie se pronunţă prin încheiere, conform art. 306 din CPP, sau prin
autorizaţie asupra ordonanţei organului de urmărire penală, conform alin.2 al art. 205 în cazul
punerii sub sechestru a bunurilor.
Procedura aplicării măsurilor procesuale de constrângere în fața jud. de instrucție prevede
posibilitatea participării la ședința de judecată a persoanei față de care se soluționează demersul
privind aplicarea unei măsuri procesuale de constrângere, fie posibilitatea atacării actelor
procedurale prin care s-a dispus aplicare acestora.
84. Analizați condițiile de aplicare a măsurilor procesuale de constrângere cu autorizarea
judecătorului de instrucție.
Măsurile procesuale de constrângere se aplică atunci când există necesitatea întrunirii cumulative
a următoarelor condiții:
 Procesul penal să fie declanșat. Astfel până la începerea urmăririi penale nu se admite
aplicare măsurilor restrictive (excepție, reținerea persoanei în flagrant delict);
 Existența unor anumite temeiuri faptice și juridice expres prevăzute de lege.
 Să existe o hotărâre legală și motivată a OUP, procurorului, inst. de jud., în cazurile și
procedurile prevăzute de lege.
85. Caracterizați nemijlocirea judecării cauzei.
Art. 314 CPP „Instanţă de judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze
nemijlocit, sub toate aspectele, probele prezentate de părţi sau administrate la cererea acestora,
inclusiv să audieze inculpaţii, părţile vătămate, martorii, să cerceteze corpurile delicte, să dea
citire rapoartelor de expertiză, proceselor-verbale şi altor documente, precum şi să examineze
alte probe prevăzute de prezentul cod.”
Instanța astfel urmează să „pipăie” probele, prin urmare orice probă poate fi menționată în baza
sentinței decât doar dacă a fost examinată de instanță în mod nemijlocit.
Astfel ca exemplu, toți martorii urmează a fi audiați în fața instanței, decât doar dacă este un
martor protejat (există proceduri speciale), art. 109-110 CPP.
Principiul dat se aplică și la judecarea cauzei în apel, în funcție de solicitarea părților, dar și
aplicare efectului Devolutiv (instanța din oficiu poate examina toate aspectele).
86. Distingeți amânarea ședinței de judecată de suspendarea judecării cauzei.
Art. 330 și 331 CPP distinge aceste două noțiuni procesuale.
Prin amânare vom înțelege situația în care nu poate fi judecată din motivul neprezentării în
şedinţă a uneia din părţi sau a martorilor ori din alte motive întemeiate, instanţa, în urma
consultării părţilor va decide amânarea şedinţei şi dispune părţii obligate să prezinte probe să ia
măsurile respective pentru asigurarea prezenţei persoanelor care nu s-au prezentat şi pentru
asigurarea judecării cauzei la data fixată de instanţă. Hotărârea instanţei privind amânarea
şedinţei se adoptă prin încheiere motivată, care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.
Amânarea subînțelege o reținere de scurtă durată, art. 331 ne enumerând exhaustiv motivele
dispunerii ei, termenul de amânare poate fi stabilit în funcție de circumstanțele apărute.
Pe când suspendarea poate fi aplicată conform art. 330 doar în cazul în care inculpatul suferă de
o boală gravă, acest impediment urmează a fi stabilit prin constatare medico-legală sau aviz
medical prezentat de instituția unde se tratează inculpatul. Motivul suspendării este
imposibilitatea participării persoanei la judecarea cauzei penale. Totuși procesul poate continua
în cazul existenței mai multor inculpați, iar în cazul ce ține de bolnav, cauza penala va fi
disjunsă.
87. Enumerați circumstanțele suplimentare ce urmează a fi stabilite în cauzele privind
minorii.
Pe lângă cele stabilite la art. 96, adică: faptele referitoare la existenţa elementelor
infracţiunii, precum şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei; circumstanţele prevăzute
de lege care atenuează sau agravează răspunderea penală a făptuitorului; datele personale care
caracterizează inculpatul şi victima; caracterul şi mărimea daunei cauzate prin infracţiune;
bunurilor destinate sau utilizate pentru săvârșirea infracţiunii sau dobândite prin infracţiune,
indiferent de faptul cui ele au fost transmise; toate circumstanţele relevante la stabilirea pedepsei
+ trebuie să fie descoperite cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârșirea infracţiunii.
Art. 47 stabilește pe lângă aceste circumstanțe și următoarele: vârsta minorului (ziua,
luna, anul naşterii); condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare
intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului,
interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului; cauzele şi
condiţiile care au contribuit la săvârșirea infracţiunii; iar în cazul când se constată că minorul
suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de
asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvârșirea actului.
88. Indicați particularitățile aplicării măsurilor procesuale de constrângere față de minori
în comparație cu majorii.
Potrivit art. 477 din CPP, la soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în
privinţa minorului, în fiecare caz, se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub
supraveghere, conform art. 184 din CPP. Reţinerea minorului, precum şi arestarea preventivă în
temeiurile prevăzute în art.166, 176, 185, 186 din CPP pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale,
când au fost săvârșite infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Despre
reţinerea minorului se înştiinţează imediat părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, iar
demersul privind arestarea preventivă se soluţionează cu participarea obligatorie a
reprezentantului legal. Art. 166 alin. (5) reținerea nu poate depăși 24 de ore. Conform alin. (8)
al art.186 din CPP, durata ţinerii în stare de arest a învinuiţilor minori nu poate depăşi 8 luni.
Martorul minor în vârstă de până la 14 ani nu poate fi supus aducerii silite, ținând cont de
dispoziţia alin. 5 al art. 199 din CPP.
89. Relatați în ordine succesivă acțiunile judecătorului în partea pregătitoare a ședinței de
judecată.
Art. 354 - Preşedintele şedinţei de judecată deschide şedinţa şi anunţă care cauză penală va fi
judecată;
Art. 355 - Apelul părților și celorlalte persoane citate;
Art. 356 - După apelul martorilor, preşedintele şedinţei de judecată cere ca ei să părăsească sala
de şedinţă şi le pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviinţarea lui. Preşedintele ia măsuri
ca martorii audiaţi să nu comunice cu cei neaudiaţi.
Art. 357 - dacă există traducător/interpret, Preşedintele şedinţei stabileşte identitatea şi
competenţa interpretului, traducătorului şi explică drepturile şi obligaţiile. Interpretul,
traducătorul sunt preveniţi, contra semnătură, asupra răspunderii ce o poartă în caz de
interpretare sau traducere intenţionat incorectă, conform art.312 din Codul penal.
Art. 358 - Preşedintele şedinţei de judecată stabileşte identitatea inculpatului. Preşedintele
şedinţei verifică dacă inculpatului i-a fost înmânată informaţia în scris privind drepturile şi
obligaţiile sale, copia de pe rechizitoriu şi dacă îi sunt clare aceste documente.
Art. 359 - Preşedintele stabileşte identitatea procurorului şi a avocatului şi documentele care
confirmă calitatea şi împuternicirile lor. În acelaşi mod se stabileşte identitatea părţii vătămate,
părţii civile, părţii civilmente responsabile şi a reprezentanţilor lor, Președintele verifică și dacă
persoanelor le-a fost înmânată informaţia privind drepturile şi obligaţiile lor şi dacă acestea le
sunt clare.
Art. 360 - Preşedintele şedinţei anunţă numele şi prenumele său şi, după caz, şi ale celorlalţi
judecători din complet, ale procurorului, grefierului, precum şi ale expertului, interpretului,
traducătorului şi specialistului, dacă aceştia participă la judecare, şi verifică dacă nu sînt cereri de
recuzare sau abţineri.
Art. 361 - Preşedintele şedinţei de judecată anunţă numele şi prenumele apărătorului şi constată
dacă inculpatul acceptă asistenţa juridică a acestui apărător, renunţă la el cu schimbarea lui sau
singur îşi va exercita apărarea.
Art. 362 - Președintele soluționează chestiuni în privința judecării cauzei în lipsa vreuneia
din părţi sau a altor persoane citate.
Art. 363 - Dacă la judecarea cauzei participă expertul sau specialistul, preşedintele stabileşte
identitatea şi competenţa acestora şi le explică drepturile şi obligaţiile.
Art. 364 - Preşedintele şedinţei întreabă fiecare parte în proces dacă are careva cereri sau
demersuri. Cererile sau demersurile formulate se soluţionează de către instanţă după audierea
opiniilor celorlalte părţi asupra cerinţelor înaintate. (părțile pot prezenta inclusiv cerere de
administrarea unor probe noi).
Art. 3641 - În cadrul şedinţei preliminare sau până la începerea cercetării judecătoreşti, instanţa
îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza
de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi asupra cărora nu are obiecţii, apoi acordă cuvântul
procurorului, părţii vătămate şi celorlalte părţi asupra cererii formulate.
Instanţa de judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că
faptele inculpatului sunt stabilite şi dacă sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a
permite stabilirea unei pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de
audiere a martorului. În caz de admitere a cererii, preşedintele explică persoanei vătămate
dreptul de a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă
propun administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. Dezbaterile
judiciare se compun din discursurile procurorului, apărătorului şi inculpatului, care pot lua încă o
dată cuvântul în formă de replică. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în
rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire
penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul
pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o
pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa
prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani. În caz de
respingere a cererii, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură generală.
90. Stabiliți și argumentați diferite consecințe în dependență de neprezentarea în ședință a
vreuneia din părți sau a altor persoane citate.
1. art. 355 După apelul părţilor şi celorlalte persoane citate, grefierul raportează prezentarea în
instanţă şi motivele neprezentării celor care lipsesc. Art. 362 Instanța urmează să soluționeze
chestiunea dată, ascultând părțile în proces. În caz de neprezentare a vreunui martor, a
expertului sau a specialistului legal citaţi, instanţa, ascultînd opiniile părţilor asupra acestei
chestiuni, dispune continuarea şedinţei şi ia măsurile respective pentru asigurarea prezenţei lor,
dacă aceasta este necesar, sau dispune părţii care nu a asigurat prezenţa să o asigure la şedinţa
următoare.
2. În cazul în care inculpatul suferă de o boală gravă care îi împiedică participarea la judecarea
cauzei, atunci judecarea cauzei poate fi suspendată.
3. În cazul în care cauza nu poate fi judecată din motivul neprezentării în şedinţă a uneia din părţi
sau a martorilor ori din alte motive întemeiate, instanţa, în urma consultării părţilor, decide
amînarea şedinţei şi dispune părţii obligate să prezinte probe să ia măsurile respective pentru
asigurarea prezenţei persoanelor care nu s-au prezentat şi pentru asigurarea judecării cauzei la
data fixată de instanţă.
4. La reluarea cercetării judecătoreşti, în caz de neprezentare a părţilor la pronunţare, instanţa
numeşte o nouă dată pentru şedinţă, ce nu poate depăşi termenul de 15 zile de la data stabilită
pentru pronunţare, cu citarea părţilor şi a persoanelor interesate. (art. 383 alin. 2).
5. Neprezentarea părților citate legal în instanță nu împiedică examinarea cauzei de instanța de
judecată.
91. Relatați despre acțiunile procesuale aplicate în cazul minorilor.
Conform art. 477 La soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa
minorului, în fiecare caz se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub
supraveghere conform dispoziţiilor art.184. Reţinerea minorului, precum şi arestarea lui
preventivă în temeiurile prevăzute în art.166, 176, 185, 186, pot fi aplicate doar în cazuri
excepţionale când au fost săvârșite infracţiuni grave cu aplicarea violenţei, deosebit de grave sau
excepţional de grave. Despre reţinerea sau arestarea preventivă a minorului se înştiinţează
imediat procurorul şi părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, fapt care se consemnează
în procesul-verbal de reţinere.
Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor se efectuează în condiţiile art.104 şi nu
poate dura mai mult de 2 ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi 4 ore pe zi. La audierea
bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, participarea apărătorului şi a pedagogului sau
psihologului este obligatorie.
Modul de citare şi audiere a martorului minor se efectuează în condiţiile prevăzute în art. 105,
109 şi 478-480, care se aplică în mod corespunzător. Martorului minor înainte de începerea
audierii i se explică drepturile şi obligaţiile prevăzute în art.90, inclusiv de a face declaraţii
veridice. Martorul minor nu depune jurământ.
92. Analizați particularitățile acțiunilor procesuale aplicate minorilor, în comparație cu
majorii.
În primul rând vor exista circumstanțele suplimentare ce urmează a fi stabilite în cauzele privind
minorii. (pct. 87).
În a doilea rând vis a vis de măsurile procesuale de constrângere urmează a fi luat în considerare
că pentru a nu trauma psihicul minorului, în toate cazurile se va discuta posibilitatea transmiterii
lui sub supraveghere conform dispoziţiilor art.184 (pct. 88 și 91).
Disjungerea cauzei cu minori, dacă, la săvîrşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat
şi adulţi, cauza în privinţa minorului se disjunge pe cît e posibil, formînd un dosar separat.
Minorul are unele drepturi suplimentare precum: să fie reprezentat la toate etapele procesului de
un reprezentant legal şi de avocet; dacă are vârsta dintre 14-16 ani : să recuze interpretul,
pedagogul, psihologul implicat la audiere; să refuze participarea reprezentantului; să scrie
personal declaraţii, cereri, plîngeri împotriva ofiţerului de urmărire penală, procurorului şi
instanţei de judecată, etc.
Minorul poate fi îndepărtat din cadrul ședinței de judecată pe parcursul examinării
circumstanțelor care ar putea avea un efect negativ asupra sa, la cerere reprezentantului legal sau
avocatului.
După ce instanța decide condamnarea acestuia, inculpatul minor poate fi liberat de pedeapsă
penală și să-i fie aplicat măsuri cu caracter educativ, internarea într-o instituție specială de
învățământ și de reeducare sau într-o instituție curativă și reeducare.

93. Relatați despre importanța cercetării judecătorești prin prisma garanțiilor dreptului la
un proces echitabil.
Cercetarea judecătorească este acea etapă a procesului penal care în primul rând are drept funcție
cercetarea probelor prezentate de către partea acuzării nemijlocit de către instanța de judecată.
Doctrina și practica recunoaște mai multe garanții ale unui proces penal echitabil, printre care:
accesul liber la justiție, dreptul la apărare, dreptul la tăcere, prezumția nevinovăție, termenul
rezonabil de examinarea cauzelor, publicitatea procesului penal, oficialitatea procesului penal,
calitatea actului de justiție: obligația de motivare a sentinței, non bis in idem, dreptul la un nivel
dublu de jurisdicție în materie penală.
Totuși pentru faza cercetării judecătorești este vital de a fi respectată garanția contradictorialității
procesului, de unde derivă și egalitatea armelor între părți în cadrul procesului penal.
Această garanție bazându-se pe 3 piloni:
 Stabilirea poziției procesuale a părților cu drepturi egale și interese contrare (acuzarea și
apararea), în așa fel încît să se realizeze egalitatea acestora, acordîndu-le posibilitatea folosirii
tuturor mijloacelor legale față de punctele de vedere contradictorii asupra învinuirii, după caz, și
asupra acțiunii civile înaintate în procesul penal. Contradictorialitatea ingăduie părţilor în proces
să participe in mod activ la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor sau apărărilor lor
in cursul desfăşurării procesului avand dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute de
fiecare dintre ele.
 Separarea principalelor funcții procesuale, așa incît apararea, acuzarea și justiția să se
exercite de subiecți procesuali distincți. În activitatea procesuală se conturează distinct trei
funcţii procesuale: acuzarea, apărarea şi soluţionarea cauzei (numită și funcție a justiției).
 Rolul conducător, obiectiv și imparțial al instanței de judecată, obligată, potrivit art. 314
alin. 2 CPP, de a crea părţilor angajate în proces condiţiile necesare pentru cercetarea
multilaterală şi în deplină măsură a circumstanţelor cauzei, astfel, legiuitorul prevăzind
confruntarea de opinii şi argumente legate de soluția ce urmează a fi dată în cauză
Principiul contradictorialității regăsindu-se în art. 6 CEDO.
În ce privește egalitatea armelor, Curtea impune obligaţia de a trata părţile în mod egal, fără ca
una dintre ele să poată revendica un drept de care cealaltă nu a beneficiat.
94. Analizați rolul instanței de judecată la cercetarea judecătorească a probelor
testimoniale.
Probele testimoniale sunt sinonime cu mărturiile sau declarațiile.
Instanța de judecată are un rol bine definit vis a vis de fiecare participant care urmează să depună
declarații verbale în cadrul cercetărilor judecătorești:
1. Audierea inculpatului
Instanţa trebuie să se abţină de a pune întrebări care pot să ridice semen de imparţialitate. Din
aceste considerente întrebările puse de instanţa trebuie să poarte un caracter de concretizare.
2. Audierea părții vătămate
Instanța la aprecierea declaraţiilor părţii vătămate este obligată să ia consideraţie și anumiţi
factori psihologici ce caracterizează de regulă atitudinea părţii vătămate faţă de fapta examinată.
De exemplu în unele cazuri exagerarea prejudiciului cauzat.
În unele cazuri cum ar fi infracțiunile sexuale, instanța poate lua decizia de a interzice
inculpatului și apărătorului său să prezinte probe despre pretinsul caracter sau istoria personală a
victimei.
3. Audierea părţii civile şi a părţii civilmente responsabile
Instanța de judecată îi va asculta după aceleași norme ca și pe martori, daca aceștia vor dori să
depună declarații.
4. Declarațiile martorului
Instanța urmează să îi audieze fie pe ei personal, fie în anumite cazuri, să li dea citire
declarațiilor, sau prin alte metode, dacă circumstanțele o cer pentru protecția martorului.
După audierea tuturor participanților la procesul penal, Instanța are rolul de a contrapune
declarațiile fiecăruia între ele și vis a vis de alte probe, pentru a își crea o opinie imparțială și
obiectivă față de cazul penal.
95. Enumerați chestiunile specifice ce urmează a fi soluționate de instanță la adoptarea
sentinței în procesul unui minor.
Art. 385. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea
sentinţei
(1) La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni în
următoarea consecutivitate:
1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;
2) dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat;
3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care anume lege penală este
prevăzută ea;
4) dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni;
5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită;
6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care
anume;
7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luînd în considerare şi
recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost efectuată;
8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau
nu;
9) tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii;
10) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în ce sumă;
11) dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a fost intentată acţiunea civilă;
12) dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor;
13) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte;
14) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare;
15) dacă urmează să fie revocată, înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privinţa
inculpatului;
16) dacă în privinţa inculpatului recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii urmează să
fie aplicat tratament medical forţat de alcoolism sau narcomanie.
(2) Dacă inculpatul este învinuit de săvîrşirea mai multor infracţiuni, instanţa
soluţionează chestiunile arătate în alin.(1) pct.1)-13) pentru fiecare infracţiune în parte.
(3) Dacă de săvîrşirea infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa soluţionează
chestiunile prevăzute în alin.(1) referitor la fiecare inculpat în parte.
(4) Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale
drepturilor inculpatului, precum şi s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări,
instanţa examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru aceste
încălcări.
 Art. 485. Chestiuni ce urmează a fi soluţionate de instanţă la adoptarea sentinţei în procesul
unui minor
(1) La adoptarea sentinţei în procesul unui minor, în afară de chestiunile indicate în
art.385, instanţa de judecată urmează să examineze posibilitatea liberării de pedeapsa penală a
minorului în conformitate cu dispoziţiile art.93 (Minorii condamnaţi pentru săvîrşirea unei
infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave sînt liberaţi de pedeapsă de către instanţa de
judecată dacă se constată că scopurile pedepsei pot fi atinse prin aplicarea măsurilor de
constrîngere cu caracter educativ prevăzute la art. 104.) din Codul penal sau suspendării
condiţionate a executării pedepsei de către minor conform dispoziţiilor art.90 (Dacă, la stabilirea
pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi
de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de
circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca
acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării
pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu
suspendare condiţionată a executării pedepsei şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul
de probă) din Codul penal.
(2) În cazul liberării minorului de pedeapsa penală cu internarea lui într-o instituţie
specială de învăţămînt şi reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi cu
aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ, prevăzute în art.104 din Codul penal,
instanţa informează despre aceasta organul specializat de stat respectiv şi pune în sarcina lui
efectuarea controlului asupra comportării minorului condamnat.
96. Analizați importanța referatului presentințial în cauzele privind minori.
Referatul presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii este un document scris, cu
caracter consultativ şi de orientare, avînd rolul de a oferi organului de urmărire penală,
procurorului, instanţei de judecată date despre persoana bănuitului, a învinuitului sau a
inculpatului, despre nivelul de instruire şcolară, despre comportamentul, mediul familial, cercul
de prieteni şi despre factorii care influenţează sau pot influenţa conduita lui generală.
Astfel Referatul presentential ofera instantei de judecata o imagine clara asupra persoanei
invinuite / inculpate, cu privire la motivele care au stat la baza savarsirii infractiunii, a
circumstantelor familiale si sociale.
97. Explicați ordinea cercetării judecătorești.
Cercetarea judecătorească se declanşeaza cu darea citiri de catre procuror a acuzarii formulate.
Un alt act constă în determinarea ordinii de cercetare a probelor art 365 CPP stabileşte ordinea
de examinare a probelor menţionînd că în primul rind se cercetează probele acuzării. Instanţa
poate modifica ordinea cercetării judecătorești la cererea părţii. În acest caz se va consulta
poziţia părţii opuse. De regulă, stabilirea ordinii cercetării judecătorești este în dependenţă de
mai mulţi facori, de ex. dacă persoana se acuză în săvîrșirea mai multor infracţiuni sau există mai
mulţi făptuitori etc.
De regulă se audiază inculpatul, celelalte părți, martorii, se cercetează documentele și procesele
verbale ale acțiunilor procesuale, între timp pot fi dispuse efectuarea de expertize și audierea
ulterioară a expertului, la cererea părților instanța poate efectua dacă consider oportun și alte
acțiuni procesuale pentru constatarea circumstanțelor cauzelor.
Astfel din cele relatate mai sus nu există o ordine strict determinat al cercetării judecătorești, însă
sensul pentru care audierea persoanelor este poziționată la început, este probabilitatea ca ulterior
acestea să nu mai poată depună declarații, așa că este imperios necesar de a fi audiate toți
participanții la proces care depun declarații cât mai repede.
98. Comparați condițiile de administrare a probelor în cadrul cercetării judecătorești și în
cursul urmăririi penale.
Administrarea probelor la faza urmăririi penale este funcția OUP, care urmează să le colecteze și
verifice, atât pe cele în defavoare inculpatului, cât și cele în defavoarea acestuia. Pe când instanța
de judecată are un rol mai mult de verificare decât de colectare, permițând administrarea de noi
probe doar dacă există temeiuri rezonabile, Instanța urmează să coroboreze unele cu altele și să
își creeze o opinii obiectivă vis a vis de circumstanțele ce se conturează în urma prezentării
acestora.
99. Numiți condițiile de citare a unui minor.
Articolul 478. Modul de chemare a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor
Chemarea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, care nu se află în stare de arest, la organul
de urmărire penală sau în instanţa judecătorească se face prin părinţii acestuia sau prin alţi
reprezentanţi legali, iar în cazul în care minorul se găseşte într-o instituţie specială pentru minori,
prin administraţia acestei instituţii.

Citarea urmează a fi în formă scris, în cazul în care nu sa prezentat citația, minorul sub 14 ani nu
poate fi adus silit la organul de urmărire penală.
Minorul în vîrstă de pînă la 16 ani va fi citat prin intermediul părinţilor sau al tutorelui, cu
excepţia cazului în care acest lucru nu este posibil. Aducerea forțată a martorilor minori este
interzisă. Drepturi fundamentale: Minorii, și în special cei în conflict cu legea, beneficiază de
drepturile acordate adulților.
Citarea minorului trebuie să aibă loc pentru un timp care nu provoacă discomfort acestuia şi nu îl
întrerup de la procesul de studii
100. Analizați cerințele speciale de audiere a minorului.
Urmează a fi respectate în principal regulile generale cu privire la audierea persoanei bănuite,
învinuite sau inculpate, cu aplicare dispozițiilor generale ce țin de persoana minorului (art. 479
CPP).
Drept dispoziții speciale: audirea minorului nu poate dura mai mult de 2 ore fără întrerupere, iar
în total nu poate depăşi 4 ore pe zi; la audierea bănuitului învinuitului, inculpatului minor,
participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului este obligatorie; pedagogul sau
psihologul este în drept, cu consimţămîntul organului de urmărire penală, să pună întrebări
minorului, iar la sfîrşitul audierii, să ia cunoştinţă de procesul-verbal sau, după caz, de
declaraţiile scrise ale minorului şi să facă observaţii în scris referitor la plenitudinea şi
corectitudinea înscrierii lor.
101. Explicați obiectul deliberării.
Deliberarea reprezintă o totalitate de acţiuni prin care instanţa, după încheierea dezbaterilor
judiciare, recurge la verificarea şi evaluarea materialului probator şi procedural al cauzei, în
vederea aprecierii definitive asupra acestuia şi a soluţiei ce urmează să fie dată conflictului de
drept penal ori o consfătuire a membrilor completului, asupra problemelor supuse acestei
operaţiuni, în care fiecare membru al completului de judecată îşi exprimă punctul de vedere cu la
rezolvarea cauzei. În cazul cînd cauza se examinează de către un complet de judecată,
deliberarea nu prezintă altceva decît o consfătuire a membrilor completului, asupra obiectului
deliberării, fiecare dintre ei exprimîndu-şi opinia sa cu privire la toate aspectele dezbătute,
precum şi la soluţia ce urmează a se adopta în rezolvarea cauzei.
Obiectul deliberării reprezintă chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la
adoptarea sentinţei (art. 385 CPP). Legea face o inventariere a acestor chestiuni, deoarece aria lor
este foarte extinsă. Ele pot fi separate după conţinutul său în chestiuni de fapt şi chestiuni de
drept. Expunerea lor în lege nu este una întîmplătoare, ci una bazată pe ordinea logică, întrucît un
răspuns negativ la o întrebare anterioară întrerupe necesitatea de a continua examinarea
întrebărilor posterioare. Astfel, fiecare din aceste întrebări determină existenţa următoarei
întrebări. În lege se precizează că deliberarea se face mai întîi asupra chestiunilor de fapt şi apoi
asupra celor de drept, cum este şi firesc de altfel, or, nu poate să existe o încadrare juridică a unei
fapte, dacă aceasta însăşi nu există. De exemplu, instanţa nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei
inculpatului dacă nu s-a dovedit mai întîi că această faptă a fost săvîrşită de către inculpat.
102. Clasificați soluțiile instanței de judecată asupra acțiunii civil în procesul penal.
Instanţa este obligată să examineze acţiunea civilă, pornită în cauza penală, să acorde părţilor
cuvînt în privinţa ei, să expună în sentinţă opiniile lor şi, referindu-se la legea materială, să ia una
din hotărîrile prevăzute în art.387 alin.(1) CPP (O dată cu sentinţa de condamnare, instanţa de
judecată, apreciind dacă sînt dovedite temeiurile şi mărimea pagubei cerute de partea civilă,
admite acţiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge.). În cazul cînd acţiunea civilă este
admisă integral sau parţial, în dispozitivul sentinţei se indică termenul de executare benevolă.
Aceasta rezultă din cerinţele alin.(7) art.241 Cod de procedură civilă, potrivit căruia, în cazul în
care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărîrii, dispune
executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o
menţiune în acest sens.

103. Definiti notiunea de plingere adresata judecatorului de instructie

Plingerea reprezintă încunoştinţarea făcută catre judecatorul de instructie de o persoană fizică

sau de o persoană juridică referitoare la o drepturile si liberatirle fundamentale care i-au fost
incalcate de organul de urmarire penala pe parcursul desfasurarii urmarii penale în urma
examinării careia judecătorul de instrucţie, considerînd plîngereaîntemeiată, adoptă o încheiere
prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate aledrepturilor şi libertăţilor omului
sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actuluisau acţiunii procesuale atacate.

104. Analizati sfera controlului judiciar in cadrul adresarii plingerii

Judecătorul de instrucţie are atributii legate de soluţionarea plîngerilor împotriva:

a) actelor ilegale ale organelor de urmărire penală, ale organelor care exercită activitatea
operativă de investigaţii
b) acţiunilor ilegale ale procurorului
Prin acţiuni ale organului de urmărire penală sau ale organului care exercită activitate operativă
de investigaţii, pasibile de a fi contestate, se înţelege:
a) actele procedurale, adică documentele prin care se consemnează orice acţiune procesuală
prevăzută de Codul de procedură penală şi de Legea cu privire la activitatea operativă
deinvestigaţii,
b) acţiunile ori inacţiunile nemijlocite ale persoanei cu funcţie de răspundere, care activează în
procesul de urmărire penală sau care exercită activitate operativă de investigaţii (procurorul,
ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul care exercită activitate operativă de investigaţie) c) alte
acţiuni prin care persoana cu funcţii de răspundere a depăşit atribuţiile sale de serviciu.
Nu orice acţiune a organului de urmărire penală sau a organului care exercită activitate operativă
de investigaţii poate fi atacată judecătorului de instrucţie ci doar aceea care a afectat un drept
legal reglementat de legea materială sau procesuală, adică drepturi şi libertăţi constituţionale ale
persoanei.
Codul de procedură penală prevede expres următoarele acte şi acţiuni ale organului de urmărire
penală care pot fi atacate judecătorului de instrucţie: 1) actul privind refuzul organului de
urmărire penală de a primi plîngerea sau denunţul referitor la săvîrşirea infracţiunii, (în termen
de 5 zile, art.265); 2) ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, (art.274); 3) refuzul organului
de urmărire penală de a recunoaşte persoana în calitate de parte civilă, (art.222); 4) refuzul
organului de urmărire penală de a restabili termenul procedural omis, (art.234); 5) hotărîrea
organului de urmărire penală cu privire la respingerea cererii sau demersului organizaţiei obşteşti
ori al colectivului de muncă, (art.247); 6) ordonanţa de încetare a urmăririipenale, de scoatere a
persoanei de sub urmărire (art.285); 7) ordonanţa de clasare a cauzei penale, (art.286) ; 8) refuzul
organului de urmărire penală de a satisface demersurile în cazurile prevăzute de lege, (art.313);
9) alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei, (art.313).
Însă, conform legii, nu sunt pasibile de a fi atacate judecătorului de instrucţie la faza de urmărire
penală: hotărîrea asupra abţinerii sau recuzării procurorului, (art.54); hotărîrea
privindsoluţionarea cererii de înlăturare din procesul penal al apărătorului, (art.72); hotărîrea
privind recuzarea interpretului, traducătorului, (art.86); hotărîrea privind recuzarea expertului,
(art.89), deşi, acestea pot fi invocate în cazul trimiterii cauzei în judecată

Nu sunt pasibile de a fi atacate de regulă şi hotărîrile privind pornirea urmăririi penale;ordonanţa,

de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit, învinuit; ordonanţa prin care s-a dispus
efectuarea expertizei; etc. Aceste acte procedurale sunt nişte procedee legate de desfăşurarea
normală a urmăririi penale şi, însăşi pornirea urmăririi penale, recunoaşterea persoanei în calitate
de bănuit, punerea persoanei sub învinuire, dispunerea efectuării unei expertize nu afectează prin
sine însăşi careva drepturi sau libertăţi constituţionale. Acestea sunt nişte măsuri procesuale
prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică, au un scop legitim de a asigura măsuri
eficiente de luptă cu criminalitatea, şi acest scop este proporţional anumitor restricţii care pot
avea loc în cadrul desfăşurării acţiunilor menţionate. Hotărîrile organului de urmărire penală
privind declanşarea procesului penal, de regulă nu poate fi atacată în instanţele de judecată pe
acest temei juridic, datorită faptului că această hotărîre nu este definitivă şi constituie doar
începutul urmăririi penale, care în continuare duce la punerea sub învinuire a unor persoane şi
care se finalizează cu terminarea urmăririi penale şi cu întocmirea rechizitoriului, fie cu încetarea
urmăririi penale în temeiul prevăzut de Codul de procedură penală. După terminarea urmăririi
penale cu întocmirea rechizitoriului, materialele cauzei se înaintează în judecată.

105. Indentificati temeiurile si descrieti structura sentintei de incetare a procesului penal.

Temeiuri (art 391 CPP)
Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:
1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile sau împăcat;
2) a intervenit decesul inculpatului;
3) persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală;
4) există o hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă;
5) există o hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă
de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a
procesului penal;
6) există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea la
răspundere penală; precum şi
7) În cazurile prevăzute în art.54-56 din Codul penal. (Liberarea de răspundere penală a
minorilor, Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravenţionala,
Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvîrşirea
infracţiunii)

În cazul prevăzut în art.332 alin.(2), instanţa încetează procesul penal, cu aplicarea sancţiunii
administrative prevăzute în Codul contravenţional.
Structura
Sentinta se compune din partea introductiva, partea descriptiva si dispozitiv.
Partea introductiva: reprezinta o parte identificatoare a sentintei deoarece permite determinarea
tuturor informatiilor ce tin de subiectii participanti la judecarea cauzei, de modul de desfasurare
a sedintei de judecata, de incadrare juridica succinta a faptei penale examinate, precum si
coordonatele temporale si spatiaale in care se desfasoara judecarea cauzei.
Partea descriptiva: Instanta va expune explicit cauzele ce impiedica punerea in miscare a actiunii
penale sau cauzele ce impiedica exercitarea acesteia. Vor fi expuse si analizate probele ce permit
luarea acestei decizii. (art 394(4))
Dispozitivul trebuie sa cuprinda referinte la datele identificatoare ale inculpatului, disozitia de
incetare a procesului si temeiul legal al acestei dispozitii, dispozitia de revocare a masurilor
preventive(daca acestea au fost aplicate) si dispozitia de revocare a masurilor de asigurarea
actiunii civile si a confiscarii speciale, daca astfel de masuri au fost luate. In urma adoptareii
sentintei de incetare a procesului, Instanta va dispune eliberarea imediata a inculpatului tinut in
stare de arest.
Conform articolul 396 dispozitivul sentinţei de achitare sau de încetare a procesului penal trebuie
să cuprindă:1) numele, prenumele şi patronimicul inculpatului; 2) dispoziţia de achitare a
inculpatului sau de încetare a procesului penal şi motivul pe care se întemeiază achitarea sau
încetarea procesului;3) dispoziţia de revocare a măsurii preventive, dacă o astfel de măsură a fost
aplicată;4) dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei
confiscări speciale, dacă astfel de măsuri au fost luate.

106. Comparati dispozitivul sentintei de incetare a procesului penal si dispozitivul sentintei

de condamnare

Dispozitivul sentintei de condamnare contine informatii cu privire la constatatrea ca inculaptul

este vinovat de savirsirea infractiunii, categoria si marimea pedepsei, categoria penitenciarului
unde se va executa pedeapsa, data de la care incepe executarea pedepsei, dispozitii despre
computarea retinerii, arestarii prevetive sau arestarii la domiciliu, daca inculpatul pina la darea
sentintei se afla in stare de arest, dispozitii privitoare la masura preventiva ce se va aplica
inculpatului pina cand sentinta va deveni definitiva.

Daca inculpatul este invinuit in baza mai multor aricole, trebuie sa se indice precis in baza caror
anume articole el a fost achitat si in baza caror a fost condamnat. În toate cazurile, pedeapsa
trebuie să fie precizată astfel încît la executarea sentinţei să nu apară nici un fel de îndoieli cu
privire la categoria şi mărimea pedepsei stabilite de instanţa de judecată.

Pe de alta parte, dispozitivul sentintei de incetare a procesului penal, nu va contine asemenea

prevederi. Dispozitivul sentinei de incetare a procesului penal va contine

-dispoziţia de încetare a procesului penal şi motivul pe care se întemeiază achitarea sau încetarea
procesului;

-dispoziţia de revocare a măsurii preventive, dacă o astfel de măsură a fost aplicată;

-dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei confiscări

speciale, dacă astfel de măsuri au fost luate.

107. Definiti notiunea de recurs acceleatoriu

Recurs acceleatoriu- recurs ordinar doar ca foarte rapid

108. Determinati rolul judecatorului de instructie in examinarea recursului acceleatoriu

Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile.

Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt:
1) complexitatea cazului;
2) comportamentul participanţilor la proces;
3) conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată.
4) importanţa procesului pentru cel interesat;
5) vîrsta de pînă la 18 ani a victimei.
Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale în care sînt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi
preventiv, precum şi minori, se fac de urgenţă şi în mod preferenţial.
Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la
judecarea cazului – de către instanţa respectivă.
În situaţia în care, la efectuarea urmăririi penale sau la judecarea unei cauze concrete, există
pericolul încălcării termenului rezonabil, participanţii la proces pot adresa judecătorului de
instrucţie sau, după caz, instanţei care judecă în fond cauza o cerere privind accelerarea urmăririi
penale sau a procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absenţa părţilor, în
termen de 5 zile lucrătoare, de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către un alt
judecător sau de un alt complet de judecată decît cel care examinează cauza.
Judecătorul de instrucţie sau instanţa decide asupra cererii printr-o încheiere motivată, prin care
fie că obligă organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa care judecă în fond cauza să
întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii,
fie că respinge cererea. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

109. Caracterizati temeiurile sentintei de achitare

art.390 CP-> Sentinţa de achitare se adoptă dacă:

1) nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii;
Este un temei ce exclude situaţiile în care evenimentul (de ex. decesul persoanei) există dar nu
este rezultatul unei fapte umane, dar este rezultatul unor factori naturali sau în rezultatul
acţiunilor persoanei decedate (de ex. sineucidere, accident în industrie). Acest temei include şi
situaţiile cînd din eroare se sesizează faptul săvârşirii unei infracţiuni (de ex. omor; răpire de
persoane sau furt), fiind constat ulterior că persoana presupusă este în viaţă; se află în condiţii
legale în alt loc sau obiectul presupus sustras este găsit şi nu există în general fapta unei
persoane. Astfel potrivit articolului 51 Cod penal fapta prejudiciabilă săvârşită este temei real al
răspunderii penale, iar inexistenţa faptei exclude răspunderea penală şi respectiv exclude
pornirea sau desfăşurarea urmării penale, adoptîndu- se după pornire o ordonanţă de clasare sau
după caz de scoatere de sub urmărire penală. Constatarea unei situaţii care se include în temeiul
arătat exclude răspunderea penală precum şi oricare alte feluri de răspundere juridică (de ex.
civilă; administrativă; disciplinară).

2) fapta nu a fost săvîrşită de inculpat;

Pe parcursul judecarii cauzei reiesind din circumstantele cauzei precum si din probele
administarte reiese ca fapta in cauza nu a fost savirsit de persoana invinuita. In aces caz, se va
pronunta o sentinta de achitare a persoanei, insa urmarirea penala va continua pentru a identifica
faptuitorul si al trage la raspundere.
3) fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii;

Situatia cand exista o anumită faptă a unei persoane, dar care nu se încadrează într-o componenţă
concretă a infracţiunii. Astfel componenţa infracţiunii (totalitatea semnelor obiective şi
subiective, stabilite de legea penală) este temeiul juridic al răspunderii penale potrivit articolului
51 Cod penal, dacă în urma administrării probelor se constată că faptei concrete îi lipsesc
anumite elemente sau semne a elementelor prevăzute de partea generală şi partea specială a
Codului penal care ar permite calificarea acestea drept o infracţiune şi nu este posibilă
schimbarea încadrării juridice într-o altă infracţiune, urmează să se dispună soluţiile prevăzute de
prezentul Cod, ce constă în reabilitarea bănuitului, învinuitului, dacă această faptă nu poate fi
calificată ca contravenţie.

Lipsa unor semne a laturii obiective, laturii subiective sau a subiectului infracţiunii se constată
prin probele administrative faţă de o persoană concretă (bănuit, învinuit) ce impune achitarea
acesteia, fapt care nu exclude continuarea urmăririi penale în vederea stabilirii făptuitorului
infracţiunii (de exemplu, în cazul cînd rezultatul prejudiciabil există, dar nu este în legătură
cauzală cu fapta unei persoane identificate).La temeiul “fapta nu întruneşte elementele
infracţiunii” se include şi situaţia arătată la articolul 20 din Codul penal, cînd fapta este săvîrşită
fără vinovăţie.

4) fapta nu este prevăzută de legea penală;

Este un temei ce rezultă din principiul legalităţii incriminăriprevăzut de articolul 3 al Codului

penal exprimat prin adagiul latin “Nullum crimen sine lege” (nu există infracţiune fără lege).
Astfel nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care la momentul
săvîrşirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracţiune. La acest temei se include şi situaţia
dezincriminării faptei. Astfel dacă la momentul săvîrşirii fapta era prevăzută de legea penală ca
infracţiune, dar la momentul judecarii intervin modificări în legea penală care înlătură caracterul
infracţional al faptei săvîrşite prin metoda decriminalizării, se va pronunta o sentinta de achitare.
Situaţia decriminalizării operează în cazul dat prin efectul retroactiv al legii penale prevăzut de
articolul 10 Cod penal.

5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.

Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrîngerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat;
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.
Asta special pentru Domenco, pentru ca precis a uitat!..sau nici nu a stiut 

a) Legitima apărare-Este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrşeşte fapta pentru a
respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau
împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul public.
 b) Reţinerea infractorului-Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită
în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.
c) Starea de extremă necesitate-Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte
fapta pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes
public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.Nu este în stare de extremă
necesitate persoana care, în momentul săvîrşirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai
grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
d) Constrîngerea fizică sau psihică- Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală,
care a cauzat daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice, dacă
în urma acestei constrîngeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile.
e) Riscul întemeiat-Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a
cauzat daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor
socialmente utile. Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi
realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a
preveni cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.Riscul nu poate fi considerat întemeiat
dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării
unui dezastru ecologic ori social.
f) Executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului -Nu constituie infracţiune fapta,
prevăzută de legea penală, săvîrşită de o persoană în vederea executării unui ordin sau dispoziţii
a superiorului, care sînt obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul sau dispoziţia nu sînt vădit
ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a ştiut că ordinul sau dispoziţia sînt ilegale.
Răspunderii penale pentru fapta săvîrşită este supusă persoana care a emis ordinul ilegal

110. Stabiliti solutia legala in caz de concurs a unui temei de achitare si decesul
inculpatului

In cazul concursului dintre un temei de achitare prevazut la art. 390 CPP si un temei de incetare
incetare a procesului penal si anume intervenirea decesuui persoanei, prevazut l art 391 (1) pct 2)
consider ca prioritate vor avea prevederile ce contin temeiurile de achitare si anume art. 390
CPP. Opinia mea se bazeaza pe faptul ca in caz de dubii, se aplica legea favorabila inculaptului.
Prin urmare consider ca o sentinta de achitare este mai favorabila pentru inculpat, din
considerentul ca aceasta (sentint de achitare) presupune faptul ca persoana achitata urmeaza a fi
reabilitata. In acest caz persoana are dreptul la despagubiri materiale, morale, sa fie restabilit in
drepturile de munca, de pensionare, locativesi alte drepturi in conditiile legii. Mai mult ca atit,
sentinta de achitare se adopta in situatia cand nu se atesta vinovatia inculpatului , in timp ce
decesul inculaptului nu inseamna ca acesta nu era vinovat de savirsirea infractiunii, aceasta
inseamna doar ca judecarea cauzei nu mai poate continua deoarece lipseste inculpatul, ori nu
putem condamna o persoana care de faco, ea nu exista.

111. Caracterizati conditiile suspendarii conditionate a urmarii penale liberarea de

raspundere penala

In privinta persoanei puse spre invinuire pentru o infractiune usoara sau mai putin grava, care isi
recunoaste vinovatia, nu prezinta pericol social si poate fi reeducata fara aplicarea unei pedepse
penale, urmarirea penala poate fi suspendata conditionat, cu liberarea ulterioara de raspundere
penala. Aceste prevederi nu se aplica fata de persoanele : care au antecedente penale ; care sunt
dependente de alcool sau droguri ; cu functii de raspundere ce au comis infractiuni facind abuz
de sevciu ; care nu au reparat paguba cauzata in urma infractiunii. Procedura de suspendare
conditionata a urmaririi penale. Procurorul prin ordonanta suspenda conditionat urmarirea penala
pe un termen de 1 an stabilindu-i una sau mai multe din urmatoarele obligatii : sa nu paraseasca
localitatea unde isi are domiciliul ; sa comunice organului de urmarire penala orice schimbare de
domiciliu ; sa nu savirseasca infractiuni sau contraventii ; sa continuie lucrul sau studiile. Daca
in termenul de suspendare conditionata a urmaririi penale, invinuitul a respectat conditiile
stabilite de procuror, procurorul inainteaza un demers judecatorului de instructie cu propunerea
de a libera persoana de raspundere penala. Judecatorul poate sa accepte sau sa respinga
demersul.

112. Stabiliti rolul partii vatamate si a partii civile in cazul initierii unei proceduri de
suspendare conditionata a urmarii penale.

Pentru a asigura respectarea prevederilor pct. 10) din alin (1) al art 60, pnt 10) din aln (1) al art
62 I pnct 15) din aln (1) al art 78 din CPP despre suspendarea conditionata a urmaririi penale,
procurorul va anunta partea vatamata, partea civila sau reprezentantii lor legali. Concomitent, lor
li se explica dreptu de a primi gratuit, la solicitare o copie de pe ordonanta de suspendare
conditionata a urmaririi penale, ca si dreptul de a contesta aceasta hotarirein ordinea prevazuta de
art 313 din CPP.

113. Caracterizati felurile sentintei de condamnare

1) Sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată de condamnat.

Necesită de invocat în sentinţă categoria şi mărimea pedepsei ( art. 62-63 CP), tipul
penitenciarului în care condamnatul urmează să execute pedeapsa cu închisoarea, momentul de
la care începe calcularea termenului de executare a pedepsei.

2) Sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei şi liberarea de executarea ei în condiţiile legii.

Acestea pot fi în cazurile prevăzute în art. 89 alin. (2) lit. lit. a), b), c), e), f), g) Cod penal:
- condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
- liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen;
- înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă;
- liberării de pedeapsă datorită schimbării situaţiei;
- liberării de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;
- amînării executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vîrstă de pînă
la 8 ani.
Inculpatul se liberează de executarea pedepsei, dacă la momentul adoptării sentinţei a fost
adoptat actul de amnistie, care eliberează condamnatul de pedeapsa stabilită. Despre aplicarea
actului de amnistie se invocă direct în sentinţă;
3) Sentintei de condamnare fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în
legătură cu căinţa activă (art. 57 CP) şi suspendarea condiţionată (art.59 CP);
4) Sentintei de condamnare cu liberarea de pedeapsă a minorilor în condiţiile prevăzute de art.
93 CP sau al expirării termenului de prescripţie.
La adoptarea sentinţei de condamnare instanţa de judecată este obligată să argumenteze în
fiecare caz în baza căror temeiuri, prevăzute de Codul penal, inculpatul se liberează de
răspunderea penală sau de pedeapsa penală.

114. Determinati legatura dintre partea descriptiva si dispozitivul sentintei de condamnare

Partea descriptiva este mieul sentintei, deoarece trebuie sa contina descrieri ample despre fapta
penala examinata, despre probele ce au fost apreciate in instanta, despre prezenta circumstantelor
agravante sau atenuante, despre capul de acuzare care a fost respins si motivele respngerii,
despre incadrarea juridica a faptei despre motivele pentru care a fost facuta modificarea
invinuirii(daca aceasta a avu loc) si despre recidiva inculpatului.

Dispozitivul este punctul culminant al activitatii instantei de solutionare a cauzei. Dipozitivul

reprezinta concluzia logica si fireasca a aspectelor retinute si analizate in partea descriptiva,
exprimand solutia instantei in rezolvarea cauzei. Intre partea descriptiva(expunere) si dispozitiv
nu pot exista contradictii.

Dispozitivul trebuie sa fie coincis, explicit, categoric, ca o comanda fara cuvinte echivoce si sa
intrebuinteze formele consacrate de lege sau de uz.

115. relatati despre procedura trimiterii cauzei in judecata

Cauza se trimite în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul conform alin. (l) art.
297 din CPP. După înmânarea copiei de pe rechizitoriu învinuitului şi reprezentantului legal
sau, dupa caz, apărătorului, procurorul trimite cauza în instanţa de judecată competentă fara
întârziere prin intermediul cancelariei procuraturii respective.

În cazul în care învinuitul se abţine de a se prezenta pentru a lua cunoştinţă de ma- terialele
cauzei şi a primi rechizitoriul, procurorul trimite cauza în judecată fără efec¬tuarea acestor
acţiuni procesuale, dar cu anexarea la dosar a probelor care confirmă abţinerea- învinuitului, iar
în cazul sustragerii — şi a informaţiei despre, măsurile luate pentru căutarea acestuia, dacă
judecarea cauzei este posibilă în lipsa învinuitului-aln (2) al art 297 CPP

Precizam ca dispoziţiile: alin. (2) arţ; .297 din C.proc.pen. sunt aplicabile, în cazul cand
invinuitului i s-a înaintat acuzarea în conformitate, cu art. 282 din CPP..Iar în cazul când
învinuitul se sustrage de la urmărirea penală, nefiind posibilă înaintarea acuzrii în conformitate
cu art 282 din CPP., nu este posibilă nici ,trimiterea cauzei in judecata in lipsa invinuitului.

Daca invinuitului i s-a înaintat acuzarea pentru unele faptei iar pentru alte fapte sau episoade
acuzarea nu i s-a înaintat in conformitate cu art. 282 din CPP., cauza penală poate fi trimisă în
judecată în lipsa acestuia numai pentru capetele de acuzare incunostinintate potrivit art. 282 CPP.

In situatia prevazuta de aln 2 al art. 297 din CPP, copia de pe rechizitoriu se inmineaza in mod
obligatoriu, aparatorului, invinuitului si reprezentantului lui legal, carora li se prezinta si
materialele cauzei pu a lua cunostinta de ele conform aln 4 art 297 CPP.
Dacă în cazul săvârşirii unei infracţiuni de mai mulţi ‘făptuitoii unul din invinuiti se sustrage de
la urmărirea penală, nefiind posibilă înaintarea acuzarii conform art. 282 din CPP, după caz,; ai
celor prevăzuţe de art. 293, alin.' (5) al art. 296 din C.proc.pen. sau alin. (3) al art, 297 din
C.proc.pen., iar în privinţa primului învinuit cauza se disjunge.

Dacă în cazurile prevăzute de alin., (2) al art. ,297 din C.proc.pen.. învinuitul nu are apărător,
procurorul înştiinţează reprezentantul, legal sau reprezentantul învinuitului pentru alegerea unui
apărător, iar în lipsa acestora sau a imposibilităţii.de a angaja un avocat se va numi din
unapărător ce acordă asistenţă juridică garantată de stat, căruia i se vor prezenta materialele
cauzei pentru a lua cunoştinţă şi i se va înmâna o copie de pe rechizitoriu.

Toate.cererile, plângerile şi demersurile inaintate, după trimiterea cauzei în judecata

se soluţionează de către instanţa care judecă cauza, alin(4) .al art. 297 din CPP. In cazul în care
inculpatul se afla in stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, procurorul va trimite cauza in
judecata cu cel putin 10 zile pina la expirarea termenului de arest stablit la art. 297 aln 5 CPP.

116. Comparati trimiterea in judecata conform procedurii generale in raport cu cateva

proceduri speciale

1. Procedura in cauzele privind minorii

Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind minorii, precum şi punerea în executare a

hotărîrilor judecătoreşti privind minorii, se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi
derogările din capitolul I titlul III. Dispoziţiile respective se aplică în privinţa persoanelor care, la
momentul desfăşurării acţiunii procesuale, nu au împlinit vîrsta de 18 ani. Dispoziţiile privind
obiectul probatoriului, durata reţinerii sau arestării preventive, liberarea de răspundere penală se
aplică şi după atingerea vîrstei de 18 ani.

- Dacă, la săvîrşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi, cauza în privinţa

minorului se disjunge pe cît e posibil, formînd un dosar separat.

- Dacă, la desfăşurarea urmăririi penale, în cazurile infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave
săvîrşite de minor, se stabileşte că minorul pentru prima dată a săvîrşit o asemenea infracţiune şi
corectarea lui poate fi obţinută fără a-l trage la răspundere penală, organul de urmărire penală
poate face propunere procurorului de a înceta urmărirea penală în privinţa minorului şi de a-l
libera de răspundere penală în temeiul prevăzut în art.54 din Codul penal, cu aplicarea măsurilor
de constrîngere cu caracter educativ conform prevederilor art.104 din Codul penal.

2) Procedura aplicarii masurilor de constringere cu caracter medical

-Dacă, la urmărirea penală a infracţiunilor săvîrşite cu participaţie, se constată că cineva din

participanţi a săvîrşit fapta în stare de iresponsabilitate sau după săvîrşirea infracţiunii s-a
îmbolnăvit de o boală psihică, cauza în privinţa acestuia poate fi disjunsă în dosar separat.
- participarea reprezentantului legal al persoanei căreia îi vor fi aplicate aceste măsuri este
obligatorie.

- participarea apărătorului este obligatorie din momentul adoptării ordonanţei prin care s-a dispus
efectuarea expertizei în staţionarul instituţiei psihiatrice în privinţa persoanei referitor la care se
desfăşoară procedura, dacă apărătorul nu a fost admis mai înainte în acest proces.

- Ordonanţa de trimitere a cauzei în instanţa de judecată, în afară de prevederile art.255, trebuie

să conţină toate circumstanţele cauzei stabilite la urmărirea penală, temeiurile pentru aplicarea
măsurilor de constrîngere cu caracter medical, precum şi argumentele apărătorului şi ale altor
persoane care resping temeiurile de aplicare a acestor măsuri, dacă acestea au fost expuse.

3) PROCEDURA DE SUSPENDARE CONDIŢIONATĂ A URMĂRIRII PENALE ŞI DE

LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ

- În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, care îşi
recunoaşte vinovăţia, nu prezintă pericol social şi poate fi reeducată fără aplicarea unei pedepse
penale, urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspunderea
penală conform art.59 din Codul penal.

- Dacă, în termenul de suspendare condiţionată a urmăririi penale, învinuitul a respectat

condiţiile stabilite de către procuror, procurorul, prin ordonanţa sa, dispune liberarea persoanei
de răspundere penală.

-În cazul în care învinuitul nu a respectat condiţiile stabilite de procuror acesta din urmă trimite
cauza în judecată cu rechizitoriu în ordinea generală.

4) PROCEDURA DE URMĂRIRE ŞI JUDECARE A UNOR INFRACŢIUNI

FLAGRANTE

- Procurorul, primind materialul de urmărire penală, verifică corespunderea acestuia prevederilor

legale şi, dacă sînt probe suficiente, pune făptuitorul sub învinuire, conform dispoziţiilor art.281
şi 282, fără întocmirea rechizitoriului, dispunînd trimiterea cauzei în judecată.

- În cazul în care procurorul consideră că nu sînt suficiente probe de a pune persoana sub
învinuire, el dispune continuarea urmăririi penale, cu indicarea acţiunilor care urmează să fie
efectuate, şi fixează termene reduse necesare pentru aceasta, care nu vor depăşi 10 zile, cu
excepţia cazurilor în care efectuarea actelor de urmărire penală necesită un termen de executare
mai mare.

117. Relatati despre ordinea dezbaterilor judiciare

După terminarea cercetării judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată anunţă dezbaterile

judiciare.Dezbaterile judiciare constau din cuvîntările procurorului, părţii vătămate, părţii civile,
părţii civilmente responsabile, apărătorului şi inculpatului cînd apărătorul nu participă în cauza
dată sau dacă inculpatul cere cuvîntul. Dacă există mai mulţi reprezentanţi ai părţilor, ordinea
cuvîntărilor lor o stabileşte instanţa.În cazul în care cel puţin una din persoanele care participă la
dezbateri cere termen pentru pregătirea către dezbateri, preşedintele şedinţei de judecată anunţă
întrerupere, cu indicarea duratei ei.

În cuvîntările lor, participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere la probe noi care nu au

fost examinate în cadrul cercetării judecătoreşti. În cazul în care trebuie prezentate probe noi,
participanţii la dezbateri pot cere reluarea cercetării judecătoreşti, indicînd, totodată, care anume
circumstanţe vor fi cercetate suplimentar şi în baza căror noi probe. Instanţa, ascultînd opiniile
celorlalte părţi, adoptă o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea cererii sau
demersului respectiv.Instanţa nu poate limita durata dezbaterilor la un anumit timp, însă
preşedintele şedinţei de judecată are dreptul să întrerupă cuvîntările participanţilor la dezbateri
dacă aceştia, în susţinerile lor, depăşesc limitele cauzei ce se judecă. Între cuvîntări nu se admit
întreruperi, însă, pentru motive întemeiate dezbaterile pot fi întrerupte, dar întreruperea nu poate
depăşi 3 zile.

După ce au luat cuvîntul toţi participanţii la dezbateri, ei pot să mai ia o dată cuvînt în replică
în legătură cu cele spuse în cuvîntările ulterioare. Dreptul la ultima replică aparţine întotdeauna
apărătorului sau inculpatului, după caz.

După terminarea dezbaterilor judiciare, preşedintele şedinţei acordă ultimul cuvînt

inculpatului.În timpul în care inculpatul are ultimul cuvînt, nu i se pot pune întrebări şi el nu
poate fi întrerupt decît în cazul în care el se referă la alte împrejurări decît cele care se referă la
cauză. Dacă inculpatul, în ultimul cuvînt, relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru
soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune reluarea cercetării judecătoreşti pentru verificarea
acestora.După închiderea dezbaterilor şi rostirea ultimului cuvînt, părţile pot să depună instanţei
concluzii scrise privitor la soluţia propusă de ele în cauză.Concluziile propuse de părţi nu au
caracter obligatoriu pentru instanţă.Concluziile scrise se anexează la procesul-verbal.

118. Comparati discursul procurorului cu pledoria aparatorului in cazul cand inculpatul

a acceptat judecarea in baza probelor administrate la faza de urmarire penala
119. Definiti notiunea de comisie rogatorie

Comisie rogatorie- procedeu de probaţiune auxiliar care se foloseşte atunci cînd un organ de
urmărire penală sau o instanţă de judecată nu are posibilitatea de a efectua nemijlocit un act
procedural (de ex., ascultarea unui martor, efectuarea unei cercetări la faţa locului, ridicarea de
obiecte sau înscrisuri etc.), deoarece locul unde trebuie efectuat actul procedural se află în altă
localitate decit aceea unde îşi are sediul organul judiciar competent. în acest caz, organul judiciar
se adresează organului de urmărire penală, sau, după caz, instanţei de judecată, de acelaşi grad,
din localitatea unde urmează a fi efectuat actul procedural. Nu pot forma obiectul c. r. punerea in
mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii precum şi
dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale. Rezoluţia sau incheierca prin care s-
a dispus c. r. trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face
obiectul acesteia, iar în cazul cînd urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta şi întrebările
ce trebuie să i se pună. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează c. r.
poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării. Cînd c. r. s-a
dispus de instanţa de judecată, părţile pot formula in faţa acesteia întrebări, care vor fi transmise
instanţei ce urmează a efectua c. r. Totodată, oricare dintre părţi poate cere să fie citată la
efectuarea c. r. Cînd inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua c. r. dispune
desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.

120. Analizati procedura de adresare prin comisie rogatorie

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în care consideră necesară
efectuarea unei acţiuni procesuale pe teritoriul unui stat străin, se adresează prin comisie
rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei de judecată din statul respectiv, sau către o
instanţă penală internaţională conform tratatului internaţional la care Republica Moldova este
parte sau pe cale diplomatică, în condiţii de reciprocitate.
Condiţiile de reciprocitate se confirmă într-o scrisoare, prin care ministrul justiţiei sau
Procurorul General se obligă să acorde, în numele Republicii Moldova, asistenţă juridică statului
străin sau instanţei penale internaţionale la efectuarea unor acţiuni procesuale, cu garantarea
drepturilor procesuale, prevăzute de legea naţională, ale persoanei în privinţa căreia se efectuează
asistenţa.
Comisia rogatorie în Republica Moldova se înaintează de către organul de urmărire penală
Procurorului General, iar de către instanţa de judecată – ministrului justiţiei pentru transmitere
spre executare statului respectiv.
Cererea de comisie rogatorie şi actele anexate se întocmesc în limba de stat şi se traduc în
limba statului solicitat sau într-o altă limbă, potrivit prevederilor sau rezervelor la tratatul
internaţional aplicabil.
Cererea de comisie rogatorie se face în scris şi trebuie să cuprindă:
1) denumirea organului care se adresează cu cerere;
2) denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;
3) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;
4) alte conditii stabilite de art.537 CPP
La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efectuarea
acţiunilor de urmărire penală, întocmite în conformitate cu prevederile prezentului cod.
Cererea de comisie rogatorie şi documentele anexate se semnează şi se autentifică cu ştampila
oficială a instituţiei competente solicitante.Actul procedural întocmit în ţară străină în
conformitate cu prevederile legii acelei ţări este valabil în faţa organelor de urmărire penală şi a
instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova.
Martorul, expertul sau persoana urmărită, în cazul în care nu este dată în căutare, aflaţi peste
hotarele Republicii Moldova, pot fi citaţi de către organul de urmărire penală pentru executarea
anumitor acţiuni procesuale pe teritoriul Republicii Moldova. În acest caz, citaţia nu poate
conţine somaţii de aducere forţată în faţa organului de drept. Martorul, expertul sau persoana
urmărită, indiferent de cetăţenia lor, care s-au prezentat în faţa organului care i-a solicitat în urma
unei citaţii nu pot fi nici urmăriţi, nici deţinuţi, nici supuşi vreunei alte limitări a libertăţii lor
individuale pe teritoriul Republicii Moldova pentru fapte sau condamnări anterioare trecerii
frontierei de stat a Republicii Moldova.
Citarea persoanei deţinute pe teritoriul unui stat străin se efectueazăconorm CPP, cu condiţia că
persoana temporar transferată pe teritoriul Republicii Moldova de către organul respectiv al ţării
străine pentru efectuarea acţiunilor indicate în cererea de transferare va fi întoarsă în termenul
arătat în cerere. Condiţiile de transferare sau refuzul transferării se reglementează de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova şi ţara solicitată sînt parte sau în temeiul obligaţiilor
scrise în condiţii de reciprocitate.
Martorul sau expertul citat este în drept să ceară compensarea cheltuielilor pentru transport,
cazare şi diurnă, suportate în legătură cu lipsa motivată de la serviciu.

121. Enumerati categoriile de hotariri supuse recursului pentru care nu este prevazuta
calea de atac apelul

Pot fi atacate cu recurs:

1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora

legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;

2) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;

3) incheierile privind refuzul in pornirea urmririi penale, scoaterea persoanei de sub urmarirea
penala, incetarea urmaririi penale, clasarea cauzei penale si reluarea urmaririi penale, adoptate
confom art. 313.

4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit
legii, pot fi atacate separat cu recurs.Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi
împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.

122. Analizati particularitatile judecarii recursului impotriva hotaririlor judecatoresti pu

care nu este prevazuta calea de atac apelul

După parvenirea recursului, se îndeplinesc următoarele acte procedurale preparatorii:

1) se desemnează un judecător pentru a pregăti cauza spre judecare;

2) cauza se numeşte spre judecare cu înmînarea copiilor de pe recurs părţilor interesate.

Judecarea recursului se face cu citarea procurorului, avocatului şi celorlalte părţi. Participarea
procurorului şi a avocatului în şedinţa instanţei de recurs este obligatorie. Neprezentarea
inculpatului, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile legal citate, precum şi
a reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea recursului, însă dacă este necesar, instanţa de
recurs poate recunoaşte prezenţa lor obligatorie, informîndu-i despre aceasta. Prezenţa
inculpatului aflat în stare de arest este obligatorie, cu excepţia cazului în care acesta refuză să fie
escortat la şedinţă.

Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunţă numele şi prenumele
judecătorilor completului de judecată, ale procurorului, avocaţilor, precum şi ale interpretului,
traducătorului, dacă aceştia participă, şi verifică dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.

Primul cuvînt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi la şedinţă. Dacă între recursurile
declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvînt îl are acesta. În cazul judecării recursului
de către Curtea Supremă de Justiţie, luările de cuvînt nu pot depăşi 30 de minute pentru fiecare
participant şi aceştia nu pot ieşi din cadrul argumentelor recursului.Dacă părţile invocă
necesitatea administrării de noi probe, ele trebuie să indice aceste probe şi mijloacele cu ajutorul
cărora pot fi administrate, precum şi motivele care au împiedicat prezentarea lor în primă
instanţă.Părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile apărute în procesul dezbaterilor.

Judecînd recursul, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza materialului
din dosarul cauzei şi a oricăror documente noi prezentate în instanţa de recurs.Instanţa de recurs
este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

123. relatati despre natura juridica a procedurii repararii prejudiciului cauzat prin
actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala si ale instantelor judecatoresti.
Institutia respectiva are temelia chiar in Constitutia RM, astfel Articolul 53 preveede „ Persoana
vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului
pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru
prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi
instanţele judecătoreşti."
Prevederile relevante ale Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a
prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale
instanțelor judecătorești sunt următoarele:
Prezenta lege constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul şi condiţiile
de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în
procesele penale şi contravenţionale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de
instanţele judecătoreşti."
Prin urmare, institutia repararii prejudiciului cauzat prin erori judiciare de catre organele de
urmarire penala si instantele de judecata, este o institutie procesuala complementara procesului
penal, necesara pentru infaptuirea justitiei si restabilirea ordinii de drept. Totodata, institutia
respectiva este de natura juridica mixta, unde caracterul si continutul erorilor judiciare (actiunilor
ilicite) precum si actele de reabilitare sunt rezultatele activitatii procesuale penale, iar caracterul
si continutul prejudiciului cauzat, precum si procedura repararii sunt reglementate de legislatia
civila si procesuala civila.
124. Stabiliti conditiile si temeiurile repararii prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale
organelor de urmaarire penala si ale instantelor judecatoresti.
Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de
urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti stabileste doua conditii
cumulative privind eroare judiciara ( cauzata de organele de urmarire penala sau de instantele de
judecata):
1) Eroarea sa se manifeste prin anumite actiuni procesuale, fie extraprocesuale, aratate la aln
(1) al art. 3 al Legii mentionate
2) Caracterul ilicit al actiunilor procesuale sau extraprocesuale sa fie constatat prin hotarire
expres aratata la art. 6 al legii in cauza.
In lipsa uneia din conditiile citate, victima unei incalcari de lege nu beneficiaza de dreptul la
reparatie.

În conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat
persoanei fizice sau juridice în urma:
a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de
a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală;
b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în
folosul comunităţii;
c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei,
ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru
(funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor
fizice sau juridice;
d) supunerii ilegale la arest contravenţional, reţinerii contravenţionale ilegale sau aplicării
ilegale a amenzii contravenţionale de către instanţa de judecată;
e) efectuării măsurilor speciale de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei;
f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ştampilelor,
precum şi în urma blocării conturilor bancare.

Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul:
a) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare;
b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de
reabilitare;
c) adoptării de către instanţa judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului
contravenţional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice;
d) adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art.313 alin.(5) din Codul de
procedură penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii
privind declararea nulităţii actelor sau acţiunilor organului de urmărire penală sau organului care
exercită activitate specială de investigaţii.