13TEST nr.

1
1.1. Rolul activ al organului de urmărire penală

Organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru
cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru stabilirea
adevărului.
Activitatea organului de urmărire penală prevăzută în alin.(1) se efectuează şi în cazul în care
bănuitul sau învinuitul îşi recunoaşte vinovăţia.
Astfel, organul de urmărire penală trebuie să aibă un rol activ în procesul probatoriului
stabilind toate circumstanțele prevăzute la art.96 din CPP, la examinarea plîngerilor și denunților
referitoare la infracțiuni, la explicarea drepturilor și obligațiilor participanților la urmărirea
penală, la examinarea cererilor și demersurilor participanților la proces și a altor persoane
interesate, la asigurarea securității participanților la proces și a altor persoane.

1.2. Cazurile și condițiile efectuării urmării penale de mai mulți ofițeri de urmărire penală

Art.256
În cazul unor cauze complicate sau de mari proporţii, conducătorul organului de urmărire
penală, cu informarea procurorului, dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri
de urmărire penală.
Dispoziţia cu privire la efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală
se face prin ordonanţă, în care se indică ofiţerul care va conduce acţiunile celorlalţi ofiţeri.
Această ordonanţă se aduce la cunoştinţă bănuitului, învinuitului, părţii vătămate, părţii civile,
părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor, explicîndu-li-se dreptul de a face recuzare
oricărui dintre ofiţeri. Efectuarea UP de către mai mulți ofițeri de UP contribuie la descoperirea
rapidă, deplină și eficientă a tuturor circumstanțelor unei cauze cu multe versiuni privind
infracțiuni săvîrșite de grupuri, organizații criminale, cu multe episoade și în diferite locuri, cu
multe persoane. Conducător al grupului este numit un ofițer de UP care dirijează activitatea
celorlați ofițeri, le dă indicații orale privind efectuarea anumitor procedee probatorii, stabilește
versiunile ce urmează a fi verificate pt descoperirea rapidă, completă și obiectivă a
circumstanțelor cauzei.

2.1. Noțiunea de titular al apelului

Potrivit art.401 CPP dreptul de a declara apel aparține fiecărui subiect procesual ale cărui
drepturi au făcut obiectul judecății în prima instanță.În categoria titularilor dreptului de apel sunt
incluși 1) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă; 2) inculpatul, în ce priveşte
latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a procesului penal pot fi
atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;3) partea vătămată, în
ce priveşte latura penală; 4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura
civilă 5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile
judiciare cuvenite acestora; 6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate
printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.Apelul poate fi declarat în numele persoanelor
menţionate şi de către apărător sau reprezentantul lor legal.

2.2. Distingeți categorii de hotărâri care nu se atacă cu apel

1. sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea
prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
2. sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
3. încheierile privind refuzul în pornirea UP, scoaterea persoanei de sub UP, încetarea UP,
clasarea cauzei penale și reluareavUP, adoptate conform art.313 CPP.
4. alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit
legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă
acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.
Persoanele care pot declara recurs. Recursul împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede
calea de atac apelul poate fi declarat de persoanele care pot declara apel. Termenul de recurs
împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului este de 15 zile de la
data pronunţării hotărîrii.

___________________________________________________________________________

TEST nr.2
1.1.Felurile competenței organelor UP

1. Competența funcțională a organelor UP prevăd cadrul de atribuții ce-i revin fiecărui organ
de UP în faza UP în raport cu atribuțiile procurorului și cu atribuțiile judecătorului de instrucție.
Urmărirea penală se efectuează de către ofiţerii de urmărire penală desemnaţi ai organelor de
urmărire penală. Organele de urmărire penală efectuează sau dispun acţiuni de urmărire penală în
condiţiile prezentului cod. Organul de urmărire penală are, de asemenea, obligaţia de a lua toate
măsurile necesare pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii.
Organul de urmărire penală anunţă imediat procurorul despre infracţiunea săvîrşită şi despre
începerea acţiunilor de urmărire penală.

2. Competența materială art.266-269 CPP, fiind determinată de obiectul cauzei penale, adică
de
faptul juridic care a produs conflictul de drept penal.
3. Competența personală (după calitatea făptuitorului și a victimei) este prevăzută de art.270
din CPP pentru procuror ca organ de UP.
Procurorul exercită urmărirea penală în cazurile:
  
    1) infracţiunilor săvîrşite de:
    a) Preşedintele ţării;
    b) deputaţi;
    c) membri ai Guvernului;
    d) judecători;
    e) procurori;
    е1) executori judecătoreşti;
   g) ofiţeri de urmărire penală, colaboratori de poliţie şi colaboratori ai organelor care desfăşoară
activitate specială de investigaţii;
 h)minori;
    2) atentatelor la viaţa colaboratorilor poliţiei, ofiţerilor de urmărire penală, ofiţerilor de
informaţii şi securitate, procurorilor, judecătorilor, executorilor judecătoreşti sau a membrilor
familiilor acestora, dacă atentatul este legat de activitatea acestora;
    3) infracţiunilor săvîrşite de Procurorul General;
    4) infracţiunilor săvîrşite de directorul, adjuncţii şi angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie.
      5) infracţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, prevăzute la art. 1661 din Codul
penal.
          4.Comptența teritorială art.257
Urmărirea penală se efectuează în sectorul unde a fost săvîrşită infracţiunea sau, la decizia
procurorului, în sectorul unde a fost descoperită infracţiunea ori unde se află bănuitul, învinuitul
sau majoritatea martorilor. Constatînd că această cauză nu este de competenţa sa sau că
urmărirea penală poate fi desfăşurată mai operativ şi mai complet de către un alt organ de
urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală este obligat să efectueze toate acţiunile de urmărire
penală ce nu pot fi amînate şi apoi să înainteze cauza procurorului pentru ca acesta să decidă
trimiterea ei organului de urmărire penală competent. Dacă locul săvîrşirii infracţiunii nu este
cunoscut, urmărirea penală se efectuează de organul de urmărire penală în a cărui rază de
activitate a fost descoperită infracţiunea sau se află domiciliul bănuitului, învinuitului. Procurorul
ierarhic superior procurorului care participă la urmărirea penală în cauza respectivă poate
dispune, motivat, transmiterea cauzei la un alt sector, în limitele circumscripţiei în care
activează.
   5. Comptența alternativă este determinată de care organ de UP a pornit urmărirea în cazuri
speciale prevăzute de lege, acel va fi competent să desfășoare urmărirea.
6. Competența derogată este determinat de anumiți factori stabiliți de către Procurorul General
și adjuncții lui prin care are loc derogarea de la regulile competenței menționate mai sus.
Conform legislației, Procurorul General în caz de necesitate ,  în scopul asigurării urmăririi
complete şi obiective, sub toate aspectele, pot dispune, prin ordonanţă motivată, efectuarea
urmăririi penale de către orice organ de urmărire penală, indiferent de competenţă.
1.2. Excepțiile de la competența legală a organelor UP
Extinderea competenţei teritoriale şi delegaţiile organului de urmărire penală
    În cazul în care anumite acţiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara teritoriului
în care se face urmărirea penală, organul de urmărire penală poate să le efectueze însuşi sau să
dispună, prin delegaţie, efectuarea acestor acţiuni altui organ respectiv, care este obligat să
execute această delegaţie în termen de cel mult 10 zile.
   În cazul în care organul de urmărire penală însuşi procedează la efectuarea acţiunilor
procesuale, el anunţă despre aceasta organul respectiv din raza teritorială în care se vor efectua
aceste acţiuni.
2.1. Termen procedural al apelului
Termenul de apel este de 15 zile de la data pronunţării sentinţei integrale, dacă legea nu dispune
altfel.
2.2. Situațiile în care începe să decurgă termenul de apel
Procuror, apărător, inculpat lăsat la libertate curge termenul de la pronunțarea sentinței, în cazul
redactării sentinței termenul începe să curgă din data înmînării copiei de pe sentința redactată.
În unele cazuri calea de atac poate fi exercitată de îndată după pronunţarea încheierii, prin care
instanţa a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau a luat o altă măsură, dar nu mai tîrziu de 15
zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului se face numai
după soluţionarea cauzei în fond, în afară de cazul cînd procesul a fost suspendat. Dacă
procurorul care a participat la judecarea cauzei sau partea vătămată a declarat în termen apel în
defavoarea inculpatului, procurorul participant la instanţa de apel, în termen de 15 zile de la data
primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar, în care poate
invoca motive adăugătoare de apel.
Dacă inculpatul declară apel în termen şi îşi înlocuieşte apărătorul, noul apărător, în termen de 15
zile de la data primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara apel suplimentar
pentru inculpat, în care poate invoca motive adăugătoare de apel. În cazul declarării apelurilor
suplimentare, copiile de pe apelurile suplimentare se înmînează părţilor şi se acordă timp necesar
pentru pregătirea către judecarea apelurilor.
Participantul la proces care a lipsit atît la judecarea, cît şi la pronunţarea sentinţei şi nu a fost
informat despre adoptarea sentinţei poate declara apel şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15
zile de la data începerii executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale. Apelul
declarat peste termen nu suspendă executarea sentinţei
___________________________________________________________________________

TEST nr.3
1.1. Modalitățile de sesizare a organelor UP
Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei
infracţiuni prevăzute de Codul penal prin: 1) plîngere; 2) denunţ; 3) autodenunţ; 4) depistarea
infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de urmărire penală.
Dacă, potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plîngerea prealabilă ori cu
acordul organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
Plîngerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a
cauzat un prejudiciu prin infracţiune.
Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea
unei infracţiuni.
Autodenunţarea este înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică
despre săvîrşirea de către ea a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu
sînt la curent cu această faptă. Persoanei care face declaraţie de autodenunţare, înainte de a o
face, i se explică dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se autoincrimina, precum şi că în caz de
autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, ea nu va avea dreptul la repararea
prejudiciului în condiţiile legii, şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal privind
autodenunţarea sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare.
1.2. Garanțiile primirii și examinării sesizărilor privind săvîrșirea infracțiunii
Organul de urmărire penală este obligat să primească plîngerile sau denunţurile referitoare la
infracţiunile săvîrşite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este de
competenţa lui. Persoanei care a depus plîngerea sau denunţul i se eliberează imediat un
certificat despre acest fapt, indicîndu-se persoana care a primit plîngerea sau denunţul şi timpul
cînd acestea au fost înregistrate.
Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea sau denunţul poate fi atacat imediat
judecătorului de instrucţie, dar nu mai tîrziu de 5 zile de la momentul refuzului.
Sesizările și alte informații parvenite în organul de UP sunt înregistrate în conformitate cu
regulile stabilite acestea se înregistrează în Registru de evidență a sesizărilor cu privire la
infracțiuni, iar alte informații cu privire la infracțiuni și incidente, respectiv, în Registru de
evidență a altor informații cu privire la infracțiuni și incidente
Primirea sesizărilor, indiferent de locul și timpul comiterii infracțiunilor, de plenitudinea datelor
anunțate, se efectuează zilnic în orele de lucru, iar de către unitățile de gardă și efectivul
organelor de poliție antrenat în serviciu- pe parcursul a 24 ore.
2.1. Noțiunea Efect devolutiv a apelului
Prin efect devolutiv al cererii instanța de apel capătă dreptul de a judecata cauza ori
împuternicirile de a înfaptui o nouă judecată.
Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care
se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.În
limitele prevederilor procesual penale, instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile
invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi de drept ale cauzei,
însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului.
2.2. Comparați efectul devolutiv a apelului cu efectul devolutiv a recursului
Efect devolutiv apel Efectul devolutiv a recursului
1. Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la 1. Instanţa de recurs judecă recursul
persoana care l-a declarat şi la persoana la care se numai cu privire la persoana la care se
referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea referă declaraţia de recurs şi numai în
pe care apelantul o are în proces.În limitele raport cu calitatea pe care aceasta o are
prevederilor arătate în alin.(1) art.409, instanţa de apel în proces. Instanţa de recurs
este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi examinează cauza numai în limitele
cererile formulate de apelant, să examineze aspectele temeiurilor prevăzute în art.427, fiind în
de fapt şi de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi drept să judece şi în baza temeiurilor
situaţia apelantului. neinvocate, fără a agrava situaţia
condamnaţilor. Neagravarea situaţiei în
2. Instanța de apel este sesizată cu fapta de care a fost propriul recurs. Instanţa de recurs,
învinuită persoana, neputînd judeca decât în limitele soluţionînd cauza, nu poate crea o
sentinței de care au fost legate.Avînd dreptul de situaţie mai gravă pentru persoana în
aschimba calificarea faptei, de a examina probe noi, favoarea căreia a fost declarat recurs.
instanța nu se poate pronunța asupra altor fapte sau
altor persoane decît asupra celor care au constituit 2. În materia despgubirilor, materiale
obiectul examinării în prima instanță. Există o sau orale nu există temei de casare care
derogare de la regula generală, dacă prima instanță nu să îngăduie instanței de recurs să
a examinat sau nu s-a pronunțat asupra unor fapte sau reaprecieze cuantumul acțiunii civile. În
persoane incluse în rechizitoriu și susținute de prouror recurs nu se poate solicita
în cadrul dezbaterilor, instanța de apel va avea dreptul reactualizarea despăgubirilor cuvenite,
de a se pronunța și asupra lor. stabilite de instanța de fond.
3. Apelul parții vătămate devoluează numai în partea 3. Procuror-latura penală,latura civilă
laturii penale, prin care-i persoanei i s-a cauzat o
daună morală, fizică sau materială.În urma apelului 4. Partea vatamata-latura penală
părții vătămate soluția primei instanței poate fi
modificată sub toate aspectele, inclusiv pedeapsa. 5.Partea civilă,civilmente responsabilă-
l.civilă
4. Apelul părții civile devoluează cauza numai în
legătura cu starea de fapt și de drept referitoare la 6. Martor,expert,interpret-numai
inculpat și partea responsabilă civilmente răspund de chestiuni auxiliare sau adiacente.
prejudiciu cauzat
5. Apelul părții civilmente responsabile devoluează
cauza numai în ceea ce o privește pe ea, nu și în
legătur cu situația altor părți.
6.Apelulmartorului,expertului,interpretului,apărătorul
ui, precum și apelul declarat de către orice persoană
alei cărei interese legitime au fost vătămate printr-un
act juridc devoluează cauza doar în legătura cu soluția
dată față de unul din aceștia.
7. Apelul procurorului produce efect devolutiv nu
numai în ceea ce privește aspectele justiției în general,
ci și față de toate persoanele ce au fost părți în proces,
atît în favoarea, cît și în defavoarea lor.
___________________________________________________________________________

TEST nr.4
1.1.Temeiurile și condițiile începerii UP
Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul unor
infracţiunilor cum ar fi : amenințarea cu omor sau vătămare a integrității corporale, vătămarea
gravă ori medie a integrității corporale etc, precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit
de minor, de soţ, rude, în paguba tutorelui, ori de persoana care locuieşte împreună cu victima
sau este găzduită de aceasta. Organul de urmărire penală sesizat dispune, prin ordonanţă,
începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de
constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există vreuna din
circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care a înaintat
sesizarea sau organul respectiv.
Condițiile:
1.banuiala rezonabilă
In rem- în privința faptei săvîrșite
In personam- în privința persoanei concrete (ex. Infracțiuni contra justiției)
2. Să nu există una din circumstanțele care exculd UP
3.Confirmarea actelor de începere a UP de către procuror
1.2. Rolul ofițerului UP și a procurolului la examinarea sesizării privind începerea UP
Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat, dispune în termen de 30 de zile, prin
ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al
actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune şi nu există
vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informînd despre aceasta persoana care
a înaintat sesizarea sau organul respectiv. În cazul în care organul de urmărire penală sau
procurorul se autosesizează în privinţa începerii urmăririi penale, el întocmeşte un proces-verbal
în care consemnează cele constatate privitor la infracţiunea depistată, apoi, prin ordonanţă,
dispune începerea urmăririi penale.
Ordonanţa de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de 24
de ore de la data începerii urmăririi penale, se aduce la cunoştinţă în scris procurorului care
efectuează conducerea activităţii de urmărire penală, prezentîndu-i-se totodată şi dosarul
respectiv. La momentul cînd a luat cunoştinţă de ordonanţa de începere a urmăririi penale,
procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă.
 
2.1. Noțiunea de efect extensiv al apelului
Noțiunea de extensiv se definește ca un fenomen ce are capacitatea de ase extinde, adica de a-și
lărgi sfera de acțiune. Instanţa de apel examinează cauza prin extindere cu privire la părţile care
nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără
să creeze acestor părţi o situaţie mai gravă.
Prin efect extensiv al unei căi de atac se înțelege posibilitatea de răsfrîngere a acestei căi și fașă
de părțile în privința cărora hotărîrea a ramas definitivă prin neatacare.

2.2. Comparați efect extensiv cu efect devolutiv a apelului

 Efect extensiv
1.Noțiunea de extensiv se definește ca
un fenomen ce are capacitatea de ase
extinde, adica de a-și lărgi sfera de
acțiune.Art.411 CPP Instanţa de apel
examinează cauza prin extindere cu
privire la părţile care nu au declarat apel
sau la care acesta nu se referă, avînd
dreptul de a hotărî şi în privinţa lor, fără
să creeze acestor părţi o situaţie mai
gravă.
2. Efect extensiv se produce atît cu
privire la părțilr care nu a declarat
recurs, cît si cu privire la părțile care au
declarat recurs după expirarea
termenului prevăzut de lege,dacă aparțin
grupului procesual al recursului, iar
acesta a declarat recursul în termen
legal.
3. Recursul nu poate fi extins asupra
părților cu interese contrare, deaorece
acestora li s-ar crea o situație mai gravă.
4. Procurorul, chiar după expirarea
termenului de recurs, poate ere
extinderea recursului declarat de el în
termen și fașă de alte persoane decît
acelea la care s-a referit în recurs, fara a
crea acestora o situație mai gravă.
___________________________________________________________________________
Efect devolutiv
1. Instanţa de apel judecă apelul numai cu privire la
persoana care l-a declarat şi la persoana la care se
referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea
pe care apelantul o are în proces. Instanţa de apel este
obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile
formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi
de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăţi situaţia
apelantului.
2.Avînd dreptul de aschimba calificarea faptei, de a
examina probe noi, instanța nu se poate pronunța
asupra altor fapte sau altor persoane decît asupra celor
care au constituit obiectul examinării în prima
instanță. Există o derogare de la regula generală, dacă
prima instanță nu a examinat sau nu s-a pronunțat
asupra unor fapte sau persoane incluse în rechizitoriu
și susținute de prouror în cadrul dezbaterilor, instanța
de apel va avea dreptul de a se pronunța și asupra lor.
3. Apelul parții vătămate devoluează numai în partea
laturii penale, prin care-i persoanei i s-a cauzat o
daună morală, fizică sau materială.În urma apelului
părții vătămate soluția primei instanței poate fi
modificată sub toate aspectele, inclusiv pedeapsa.
4. Apelul părții civile devoluează cauza numai în
legătura cu starea de fapt și de drept referitoare la
inculpat și partea responsabilă civilmente răspund de
prejudiciu cauzat
5. Apelul părții civilmente responsabile devoluează
cauza numai în ceea ce o privește pe ea, nu și în
legătur cu situația altor părți.
6.Apelulmartorului,expertului,interpretului,apărătorul
ui, precum și apelul declarat de către orice persoană
alei cărei interese legitime au fost vătămate printr-un
act juridc devoluează cauza doar în legătura cu soluția
dată față de unul din aceștia.
7.Apelul procurorului produce efect devolutiv nu
numai în ceea ce privește aspectele justiției în general,
ci și față de toate persoanele ce au fost părți în proces,
atît în favoarea, cît și în defavoarea lor.
 TEST nr.5
1.1. Relatați despre procedura refuzului începerii UP
Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea
urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu
propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sînt circumstanţe
care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa, organului menţionat pentru
începerea urmăririi penale.
În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă
motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cît mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15
zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a
începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de începere a urmăririi
penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.
Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plîngere, în instanţa
judecătorească..

1.2. Diferențiați temeiurile refuzului începerii UP(Temei material și procedural)

Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată
în cazurile în care:
1) nu există faptul infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului, cu excepţia cazurilor de reabilitare;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai
în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de
încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz,
exclud urmărirea penală.

2.1. Definiți noțiunea de efect al neagravării situației în propria cale de atac

Efect al neagravării situației stabilește că instanța de apel, soluționînd cauza, nu poate crea o
situație mai grea pentru cel care a declarat apel sau recurs. Esența acestui efect consta în sarcina
de a asigura și garanta libertatea folosirii căilor de atac pentru părți fără team că odată exercitată,
calea de atac le poate înrăutăți situația.În sfera anumitr reguli în primul rînd, se impune
precizarea că principiul dat este limitat în folosirea proprii de atac. Este imposibilă agravarea
situației părții numai în cazul cînd există un singur apel al său, sau mai multe apeluri, dar între
părți nu există interese contrare.
Princpiul neagrăvării situației în propriul recurs operează însă atunci cînd recursul este singular-
adica atunci cînd hotărîrea a fost atacată de o singură parte- sau cînd deși au fost declarate mai
multe recursuri, între părțile recurente nu există interese contrare.

2.2. Comparați efectul neagrăvării situației cu efectul extensiv

 Efect al neagravării situației
1. Stabilește că instanța de apel,
soluționînd cauza, nu poate crea o
situație mai grea pentru cel care a
declarat apel sau recurs.
2. Esența acestui efect consta în sarcina
de a asigura și garanta libertatea
folosirii căilor de atac pentru părți fără
team că odată exercitată, calea de atac
le poate înrăutăți situația.
3. Regula neagrăvării situației se aplică
tuturor titularilor dreptului de apel și
recurs cu excepția procurorului. Aceasta
înseamnă că dacă procurorul a atacat
hotărîrea în defavoarea inculpatului,
isnatnța avînd dreptul de a agrava situația
inculpatului, va avea dreptul de a lua o
hotărîre care să atenueze situația acestuia.
Însă în cazul cînd apelul procurorului a
fost declarat în favoarea uneia dintre
părți, instanța de apel nu va putea agrava
situația ei.
___________________________________________________________________________
Efect extensiv
1. Noțiunea de extensiv se definește ca un fenomen ce
are capacitatea de ase extinde, adica de a-și lărgi sfera
de acțiune.
Instanţa de apel examinează cauza prin extindere cu
privire la părţile care nu au declarat apel sau la care
acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în
privinţa lor, fără să creeze acestor părţi o situaţie mai
gravă.
2. Efect extensiv se produce atît cu privire la părțilr
care nu a declarat recurs, cît si cu privire la părțile care
au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut
de lege,dacă aparțin grupului procesual al recursului,
iar acesta a declarat recursul în termen legal.
3. Recursul nu poate fi extins asupra părților cu
interese contrare, deaorece acestora li s-ar crea o
situație mai gravă.
4. Procurorul, chiar după expirarea termenului de
recurs, poae ere extinderea recursului declarat de el în
termen și fașă de alte persoane decît acelea la care s-a
referit în recurs, fara a crea acestora o situație mai
gravă.
 TEST nr.6
1.1. Desfășurarea UP
Organul de urmărire penală efectuează acţiunile de urmărire penală în strictă conformitate cu
prevederile prezentului cod şi numai după pornirea urmăririi penale, cu excepţia acţiunilor
cercetare la faţa locului şi percheziţia corporală sau ridicarea, care pot fi efectuate şi pînă la
pornirea urmăririi. Orice acţiune de urmărire penală în incinta unei unităţi publice sau private se
poate efectua doar cu consimţămîntul conducerii sau al proprietarului acestei unităţi ori cu
autorizaţia procurorului, iar în cazurile prevăzute de prezentul cod – cu autorizaţia judecătorului
de instrucţie. Cercetarea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi alte acţiuni procesuale la domiciliu
pot fi efectuate doar cu consimţămîntul persoanei domiciliate la adresa respectivă sau cu
autorizaţia respectivă. În cazul infracţiunilor flagrante, consimţămîntul sau autorizaţia nu sînt
necesare, însă despre efectuarea acţiunilor respective este informat imediat, dar nu mai tîrziu de
24 de ore, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie care urma să dea autorizaţia
respectivă.
1. Punerea sub învinuire
Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei,
procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite o ordonanţă de
punere sub învinuire a persoanei.
2. Înaintarea acuzării
Înaintarea acuzării învinuitului se va face de către procuror în prezenţa avocatului în decurs de
48 de ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub învinuire, dar nu mai tîrziu de ziua în
care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit.
3. Schimbarea şi completarea acuzării
Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării
înaintate învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o
completeze pe cea anterioară în conformitate cu prevederile articolelor respective din prezentul
cod.
4. Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc în cazul în care:
a) se constată că fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit,
b) nu există faptul infracţiunii; fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune; fapta nu
întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită de o
persoană juridică;
c). precum şi dacă există cel puţin una din cauzele, prevăzute în art.35 din Codul penal, care
înlătură caracterul penal al faptei, şi anume:
- legitima apărare;
- reţinerea infractorului;
- starea de extremă necesitate;
- constrîngerea fizică sau psihică;
- riscul întemeiat;
5. Încetarea urmăririi penale
Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile
1) nu există faptul infracţiunii
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
 4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai
în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
 În cazurile în care fapta bănuitului, învinuitului constituie o contravenţie administrativă,
urmărirea penală încetează.
Încetarea urmăririi penale are loc în orice moment al urmăririi penale.
6. Clasarea cauzei penale
În cazul în care în cauză nu există învinuit, procurorul, din oficiu sau la propunerea organului
de urmărire penală, prin ordonanţă motivată, dispune clasarea cauzei penale.
Copia de pe ordonanţa de clasare a cauzei penale se înmînează persoanelor interesate,
explicîndu-li-se modul şi termenul de atac.

1.2. Stabiliți cazurile și condițiile reluării urmăririi penale

Există 2 cazuri de reluare a urmăririi penale după încetare, clasare sau scoatere de sub urm.
penală

Reluarea urmăririi penale de către procuror în cazul cînd acesta va constata că au apărut
fapte noi sau recent descoperite, sau a existat un viciu fundamental care a afcetat hotărîrea
anterioară privind încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei sau scoaterea persoanei de sub
urmărire penală. Fapte noi constituie date despre circumstanţele de care nu avea cunoştinţă
organul de urmărire penală la data adoptării ordonanţei atacate şi care nici nu puteau fi cunoscute
la acea dată. Noi trebuie să fie probele administrate în cadrul cercetării altor cauze şi nu
mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute în cauza respectivă. Fapte
recent descoperite sunt faptele care existau la data adoptării ordonanţei atacate, însă nu au putut
fi descoperite. Ordonanţa de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale sau de
scoatere a persoanei de sub urmărire penală poate fi casată cu reluarea urmăririi penale oricînd
înăuntru termenului de prescripţie dacă au fost invocate fapte noi sau recent descoperite. În cazul
descoperirii unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente urmărirea penală poate fi
reluată doar în termen de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi
penale, de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală.

A doua modalitate este determinate de emiterea unei încheieri a judecătorului de

instrucție privind anularea ordonanței de încetare a urmăririi penale, de clasare a cauzei penale
sau de scoatere a persoanei de sub urmărire penală. La încheierea de anulare a ordonanței se va
indica natura viciului fundamental cu menționarea circumstanțelor cauzei.

2.1. Definiți noțiunea de admitere a apelului

Admiterea apelului prevede soluția pronunțată în cazul cînd instanța de apel, ca rezultat al
examinării căii de atac constată că sentința atacată este contaminată de un viciu sub aspect de
fapt sau de drept, material sau procesual. Ca rezultat al admiterii apelului are loc desființarea
hotărîrii, în limitele efectului devolutiv și extensiv, neagravînd situația apelantului. Admiterea
apelului determină necesitatea pronunțării unei noi hotărîri potrivit ordinii stabillite pentru prima
instanță. Necesitatea unei noi judecări a fondului cauzei este evidentă atunci cînd starea de fapt
este pusă sub semnul îndoielii. Instanța de apel va pronunța orice soluție care poate fi pronunțată
de prima instanță. Așadar, admițînd apelul, instanța casează total sau parțial sentința, rejudecă
cauza și pronunșă o nouă hotărîre, chiar dacă va exista necesitatea administrării de noi probe.

2.2. Caracterizați situațiile când apelul este admis cu casarea totală sau parțială a sentinței
Apelul este admis cu casarea totală sau parțială cînd se consideră că fondul cauzei nu a fost
rezolvat din considerentele că din hotărîrea primei instanțe nu este clar dacă există sau nu fapta
imputată, dacă inculpatul este sau nu vinovat , dacă există circumstanțe care agravează sau
atenuează răspunderea inculpatului, dacă trebuie sau nu să admită acțiunea civilă, etc.

Alte motive de casare a sentinței instanței de fond pot fi unele încălcări ale legii procesuale
penale, cum ar fi – reglementările ce vizează competența instanței după materie sau după
calitatea persoanei, compunerea completului de judecată, publicitatea ședinței de judecată,
obligativitatea participării procurorului , inculpatului, apărătorului, traducătorului, interpretului
în ședința de judecată. În astfel de împrejurări, instața de apel va dispunde casarea hotărîrii și
rejudecarea cauzei cu reaprecierea probelor.

Poate fi motiv de casare și citarea ilegală a părții atunci cînd nu i-a fost trimisă citație, cînd ea nu
a primit-o sau cînd citația nu conține rechizitele necesare (data, ora, loc). În cazul cînd persoana
legal citată nu a avut posibilitatea să se prezinte și nu a anunțat despre asta instanța, ea are
dreptul să atace hotărîrea invocînd acest motiv. (caz fortuit).

___________________________________________________________________________

TEST nr.7
1.1. Relatați despre procedura și condițiile punerii sub învinuire

Pentru ca o persoană să poate fi pusă sub invinuire, procurorul trebuie să constate că probele
acumulate sunt concludente și suficiente, alfel spus, are loc o evaluarea a probelor acumulate de
ofițerul de urmărire penală ori de el însuși. Prin ordonanța de punere sub învinuire are loc
încadrarea juridică a faptei, cu determinarea formei vinovăției, motivelor și semnelor calificative,
etc. Punerea sub învinuire are rolul unei notificări oficiale ce emană de la o autoritate competentă
și determină faptul că acestei persoane i se impută săvîrșirea unei sau mai multor infracțiuni.
Învinuitului i se înmînează copia de pe ordonanța de punere sub învinuire și informația în scris
privind drepturile și obligațiile sale. Punerea sub învinuire are ca scop combaterea criminalității
și restrîngerea constituțională a cărorva drepturi și libertăți.

1.2. Determinați particularitățile ordonanței de punere sub învinuire în raport cu

rechizitoriul.

Cu toate ca ambele sunt acte procedurale, între acestea există o serie de deosebiri. Ordonanța de
punere sub învinuire se întocmește de procuror din oficiu sau la propunerea scrisă (un raport) a
organului de urmărire penală. Ordonanța se emite dacă existe probe suficiente și concludente, în
viziunea procurorului.

Rechizitoriul este actul procedural prin care se sesizează instanța de judecată care determină
limitele judecării cauzei, în baza căruia instanța de fond se pronunșă prin sentinșă. Rechizitoriul
este de asemenea întocmit de procuror, doar că după ce are loc prezentarea tuturor materialelor
urmăririi penale. Prin intermedul lui, inculpaților li se aduce clar la cunoștință aspectele de fapt și
de drept asupra cărora sunt acuzați, cu consemnarea oficială a acestui fapt. Rechizitoriul se
compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul. Expunerea cuprinde informaţii despre fapta şi
persoana în privinţa căreia s-a efectuat urmărirea penală, analiza probelor care confirmă fapta şi
vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de învinuit în apărarea sa şi rezultatele verificării
acestor argumente, circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea învinuitului.
Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana învinuitului şi formularea învinuirii care i se
incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui şi menţiunea despre trimiterea dosarului în
instanţa judecătorească competentă. Rechizitoriul se semnează de procurorul care l-a întocmit,
indicîndu-se locul şi data întocmirii lui.

Așadar, ordonanța de punere sub învinuire este un act procedural din timpul urmăririi penale, iar
rechizitoriul este un act de totalizare, fără de care cauza nu poate fi remisă în instanță pentru a fi
judecată.

2.1. Definiți noțiunea de tardivitate a apelului

Tardivitatea apelului reprezintă nerespectarea termenului de apel ca termen procedural, ce este

legal și imperativ, care duce la decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac. (15 zile).
Apelul introdus după expirarea termenului de atac va fi respins. Chiar și după judecarea apelului,
instanța poate respinge apelul ca tardiv.

2.2. Comparați tardivitatea cu inadmisibilitatea apelului.

Apelul este inadmisibil ori de cîte ori el nu este obiectiv încuviințat de lege sau este declarat de o
persoană care nu este titular al dreptului de apel. Se va considera, de asemenea, inadmisibil
apelul inculpatului asupra unei hotărîri de achitare privind inexistența faptului infracțiunii. Va fi
de asemenea declarat inadmisibil apelul declarat împotriva unei hotărîri pe care aceeași parte o
atacase anterior printr-un alt apel care fusese soluționat în fond.

Tardivitatea apelului reprezintă nerespectarea termenului de apel ca termen procedural, ce este

legal și imperativ, care duce la decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac. (15 zile).
Apelul introdus după expirarea termenului de atac va fi respins. Chiar și după judecarea apelului,
instanța poate respinge apelul ca tardiv.

Diferența dintre cele 2 este că în cazul tardivității există posibilitatea ca persoana să fi avut
dreptul și temeiuri de a ataca sentința cu apel, dar nu o mai poate face pentru că a încălcat
termenul. În cazul iinadmisibilității, apelul nu este posibil în nici o circumstanță, chiar dacă a
fost făcut cu respectarea termenului.

___________________________________________________________________________

TEST nr.8
1.1. Identificați formele de modificare a acuzării

Judecarea cauzei se efectuează în limitele acuzării , adică judecătorul nu poate poate depăși în
sensul agravării limitele stabilite în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se
admite dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la
apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei inculpatului se admite numai în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Totuși, la judecarea în fond și în apel învinuirea poate
fi modificată și în sensul agravării, dar doar de către procuror, și în 3 situații.
 1. Probele cercetate constată că inculpatul a săvîrșit o infracțiune mai gravă.

2. În timpul judecării cauzei se constată că inculpatul a săvîrșit o altă infracțiune (probabil

altă faptă) și este necesară stabilirea circumstanțelor. (de exemplu un martor declarăcă
infracțiunea a fost săvîrșită în grup).

3. Se constată că inculpatul a săvîrșit infracțiunea împreună cu o altă persoană, care ilegal a

fost scoasă de sub urmărire penală. În acest caz, prin demersul procurorului se solicită
dosarul din instanță și rechizitoriul, se reia urmărirea penală, persoana se pune sub
învinuire și se emite un nou rechizitoriu.

Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată nu

confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunţe parţial sau integral la
învinuire.

1.2. Deduceți succesiunea acțiunilor și actelor procurorului și ofițerului de umrărire penală

la modificarea acuzării în sensul agravării.

Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării
înaintate învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o
completeze pe cea anterioară. Modificarea acuzării are loc cînd se constată că persoana a comis o
altă faptă, sau faptei pe care a comis-o necesită a i se da o nouă încadrare juridică. Schimbarea
acuzării se face de către procuror din oficiu sau la propunerea ofițerului de urmărire penală, care
este asemănătoare cu propunerea de punere sub învinuire. Completarea acuzării mai are loc cînd
se constată că învinuitul a mai săvîrșit fapte care sunt infracțiuni. Schimbarea acuzării poate avea
loc și în situația cînd poate fi încetată parțial urmărirea penală sau persoana poate fi scoasă de
sub urmărire penală, în situația cînd nu se confirmă nici un capăt de învinuire. Schimbarea
acuzării se efectuează prin emiterea unei noi ordonanțe.

Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau că au
apărut circumstanţe noi care vor influenţa la încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, sau că
infracţiunea incriminată a fost comisă în coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă
neîntemeiat sau ilegal de sub urmărire penală, instanţa, la cererea procurorului, amînă
examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru efectuarea
urmăririi penale privind această infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale.

2.1. Definiți noțiunea de recurs ordinar împotriva deciziilor.

Reprezintă o cale ordonară de atac prevăzută de lege pentru atacarea hortărîrilor judecătorești
care nu sunt irevocabile. Aceastaă definiție se referă exclusiv la recursul împotriva hotărîrilor
instanțelor de apel.

Definitia doctrinară – Recursul este o cale ordinară de atac ireverențioasă, comună cu efect
devolutiv, extensiv, neagravării situației în propriul recurs și suspensiv, destinată pentru a repara
erorile de drept comise de către prima instanșă și/sau instanța de apel.

2.2.Distingeți tutularii dreptului de recurs și hotărîrile supuse recursului.

Titularii dreptului de recurs sunt:

1) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;
2) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau de încetare a
procesului penal pot fi atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
3) partea vătămată, în ce priveşte latura penală;
4) partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă;
5) martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare
cuvenite acestora;
6) orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act
al instanţei.
Recursul poate fi declarat în numele persoanelor menţionate în apct.2)-4) şi de către apărător sau
reprezentantul lor legal.

Hotărîrile supuse recursului pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul:

-sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora legea
prevede în -exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;
-sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
-încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea
penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, adoptate
conform prevederilor art.313;
-alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
- Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit
legii, pot fi atacate separat cu recurs.
-Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă
acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate
___________________________________________________________________________

TEST nr.9
1.1. Definiți instituția scoaterii de sub urmărire penală și felurile ei
Scoaterea persoanei bănuite sau învinuite de sub urmărire penală constituie o hotărîre prin care
se reabilitează această persoană, dacă soluția se referă la toate capetele de acuzare. Persoana
poate fi scoasă de sub urmărire penală integral sau numai cu privire la un capat de acuzare. Prin
scoaterea integral încetează calitatea de bănuit sau învinuit. Scoaterea partial reprezintă o
schimbare a învinuirii.
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în privinţa
persoanei a oricăror acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată. (definitia
legală)
1.2. Distingeți temeiurile scoaterii de sub urmărire penală
Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc cînd aceasta este bănuit sau învinuit şi se
constată că:
1) fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit – pot fi 2 situatii. Prima cînd se stabilește că
infracțiunea este săvîrșită de o altă persoană și se exclude faptul participării bănuitului sau
învinuitului la această infracțiune. A doua cînd nu sunt probe suficiente pentru a pune sub
învinuire persoana bănuită și au expirat toate termenele.
2) există vreuna din circumstanţele prevăzute la art.275 pct.1)–3), inclusiv dacă fapta constituie o
contravenţie;
- nu există faptul infracţiunii;
-fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
-fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
3) există cel puţin una din cauzele prevăzute la art.35 din Codul penal
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrîngerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat;
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.

2.1. Enumerați temeiuri ale recursului ordinar.

Hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de
instanţele de fond şi de apel în următoarele temeiuri:
 1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei;
 2) instanţa nu a fost compusă potrivit legii;
 3) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede altfel;
 4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi a apărătorului,
interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie potrivit legii;
 5) cauza a fost judecată în primă instanţă sau în apel fără citarea legală a unei părţi;
 6) instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate;
 7) instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus tardiv;
 8) nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre de condamnare
pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire;
 9) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;
 10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale;
 11) persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau există
o cauză de înlăturare a răspunderii penale;
 12) faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;
 13) a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;
 14) Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza
respectivă.
2.2. Caracterizați situațiile cînd recursul poate fi respins la faza admisibilității în principiu
Un complet format din 3 judecători, prin decizie, motivată, va decide în unanimitate asupra
inadmisibilităţii recursului înaintat în cazul în care se constată că:
1. recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut (recursul sa fie depus de un titular și
să fie motivate, cererea de recurs să conțină denumirea instanței la care se depune recursul,
numele și prenumele recurentului, calitatea procesuală, denumirea instanței care a pronunțat
sentința, numele și prenumele inculpatului în privința căruia se atacă hotărîrea, fapta constatată,
dispozitivul sentinței, denumirea instanței care a adoptat decizia de apel, data pronunșării,
sipozitivul și argumentele respingerii sau admiterii, formularea propunerilor privind hotărîrea
solicitată și data declarării recursului și semnătura recurentului).
2) recursul este declarat peste termen - 30 zile de la pronunțare/
3) temeiurile invocate de recurent nu se încadrează în cele prevăzute în legislație;
4) recursul este vădit neîntemeiat;
5) recursul nu abordează probleme de drept de importanţă generală pentru jurisprudenţă.
Decizia privind inadmisibilitatea recursului este irevocabilă şi se comunică părţilor.
___________________________________________________________________________

TEST nr.10

1.1. Descrieți instituția încetării urmăririi penale.

Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute în legislație,
și anume:
1) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
2) a intervenit decesul făptuitorului;
3) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai
în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
4) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
5) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de
încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
6) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud
urmărirea penală.
sau dacă se constată că:
1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată, a fost încheiată o tranzacţie în
cadrul procesului de mediere sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală poate
fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea penală permite împăcarea;
2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
3) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară
aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.

1.2. Stabiliți deosebirile încetării urmăririi penale pe temei discreționar de încetarea

urmăririi penale pe alte temeiuri.
????????????????????

2.1. Descrieți recursul pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul.
Pot fi atacate cu recurs, fără a fi exercitată calea de atac apelul
1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora
legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;  
3) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;
31) încheierile privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub
urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale;
4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.
  Judecarea recursului se face cu citarea procurorului, avocatului şi celorlalte părţi.
Participarea procurorului şi a avocatului în şedinţa instanţei de recurs este obligatorie.
Neprezentarea inculpatului, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile legal
citate, precum şi a reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea recursului, însă dacă este
necesar, instanţa de recurs poate recunoaşte prezenţa lor obligatorie, informîndu-i despre aceasta.
Prezenţa inculpatului aflat în stare de arest este obligatorie, cu excepţia cazului în care acesta
refuză să fie escortat la şedinţă. Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs,
apoi anunţă numele şi prenumele judecătorilor completului de judecată, ale procurorului,
avocaţilor, precum şi ale interpretului, traducătorului, dacă aceştia participă, şi verifică dacă nu
au fost formulate cereri de recuzare. Primul cuvînt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi
participanţi la şedinţă. Dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul
cuvînt îl are acesta. În cazul judecării recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, luările de
cuvînt nu pot depăşi 30 de minute pentru fiecare participant şi aceştia nu pot ieşi din cadrul
argumentelor recursului. Dacă părţile invocă necesitatea administrării de noi probe, ele trebuie să
indice aceste probe şi mijloacele cu ajutorul cărora pot fi administrate, precum şi motivele care
au împiedicat prezentarea lor în primă instanţă. Părţile au dreptul la replică cu privire la
chestiunile apărute în procesul dezbaterilor.
 
2.2. Identificați particularitățile efectului devolutiv al recursului în raport cu efectul
devolutiv al apelului și al recursului ordinar.
1. Instanța de apel judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la
care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.
În limitele prevederilor arătate mai sus, instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile
invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze aspectele de fapt şi de drept ale cauzei,
însă fără a înrăutăţi situaţia apelantului

2. Instanţa de recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declaraţia de
recurs şi numai în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces. Instanţa de recurs
examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de cod, fiind în drept să judece şi în
baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnaţilor.
3.Instanţa de recurs în cauzele ce nu prevăd apelul ca și cale de atac judecă recursul numai cu
privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care
aceasta o are în proces. Instanţa de recurs examinează cauza în limitele temeiurilor prevăzute în
acest capitol, însă ea este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de
recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, dar fără a agrava situaţia părţii în
favoarea căreia s-a declarat recurs.
___________________________________________________________________________

TEST nr.11

1.1. Relatați despre particularitățile clasării cauzei în raport cu încetarea urmăririi penale.
Clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acţiuni procesuale într-o cauză penală
sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracţiune. Clasarea procesului penal se dispune
printr-o ordonanţă motivată a procurorului, din oficiu sau la propunerea organului abilitat, fie
concomitent cu încetarea urmăririi penale sau scoaterea integrală de sub urmărirea penală, fie
cînd în cauza penală nu este bănuit sau învinuit şi există una din circumstanţele
1) nu există faptul infracțiunii
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune
3) fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu excepția cazurilor cînd infracțiunea a fost
săvîrșită de o persoană juridical
Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi de
finisare a acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică
continuarea acesteia. La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, dispune şi:
1) revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;
2) restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzut de lege;
3) aplicarea măsurilor de siguranţă;
4) încasarea cheltuielilor judiciare sau alte acţiuni prevăzute de lege.
Clasarea poate fi dispusă și împreună cu scoterea de sub umrărire penală dacă nu va fi
identificată o altă persoană posibilă de a fi recunoscută în calitate de bănuit sau învinuit.
Totodată, cauza poate fi clasată și odată cu încetarea, doar în cazul în care în dosar figurează o
singură persoană.
Diferența dintre cele 2 constă în faptul că clasarea presupune că urmărirea penală nu are sens,
pentru că nu există obiectul acesteia, și anume identificarea persoanelor vinovate de săvîrșirea
unei infracțiuni. În cazul încetării însă, urmărirea penală are ca temei existent unei infracțiuni,
însă nu poate fi continuată din diverse motive. Clasarea este o modalitate de încetare a urmăririi
penale in rem, adică exclusive în privința faptei, ne fiind stabilită nici o persoană în calitate de
bănuit sau învinuit.
1.2. Determinați importanța practică a soluției clasării cauzei
Din punct de vedere practice clasarea cauzei se întâlnește în următoarele situații – cînd autorii
infracțiunii rămîn nedescoperiți, cînd rezultatele produse nu pot fi imputate unei persoane, și
deci, o urmărire penală desfășurată in personam nu este posibilă. (de exemplu, s-a stabilit că
distrugerea bunurilor a fost rezultatul unor calamități naturale). Clasarea este o instituție proprie
urmăririi penale, neavînd correspondent la faza de judecare a cauzei, așa cum trimiterea cauzei în
instant poate avea loc doar cînd este stabilită cu certitudine o persoană învinuită de săvîrșirea
unei infracțiuni. Partea vătămată este în drept să atace ordonanța de clasare a cauzei.

2.1. Definiti noțiunea de recurs în anulare.

Procurorul General şi adjuncţii lui, inculpatul și partea vătămată, precum şi, în numele acestor
persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de Justiţie recurs
în anulare împotriva hotărîrii judecătoreşti irevocabile după epuizarea căilor ordinare de atac.

În principiu după natura sa, este același recurs deoarece se declară doar după examinarea cauzei
de regulă în recurs și în principiu de aceași titular (procurorul general, adjuncții..)

2.2. Caracterizați condițiile și temeiurile pentru înaintarea unui recurs în anulare.

Pentru înaintarea unui recurs în anulare este necesar de respectat condițiile prevăzute de lege,
anume că Procurorul General şi adjuncţii lui, partea vătămată și inculpatul, precum şi, în numele
acestor persoane, apărătorul sau reprezentantul lor legal, pot declara la Curtea Supremă de
Justiţie recurs în anulare împotriva hotărîrii judecătoreşti irevocabile după epuizarea căilor
ordinare de atac.

Recursul în anulare poate fi declarat în termen de 6 luni de la data rămînerii irevocabile a

hotărîrii judecătoreşti sau, în cazul în care cererea a fost comunicată Guvernului Republicii
Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la data comunicării ei.

La recursul în anulare trebuie să fie anexate copiile de pe hotărîrile judecătoreşti atacate, precum
şi copiile recursului pentru fiecare parte la proces.

Temeiurile pentru înaintarea unui recurs în anulare sunt limitate, existînd un temei obiectiv
și un temei subiectiv.
Temei subiectiv – viciu fundamental, deoarece presupune încălcarea unor drepturi. Aprecierea o
dă doar instanța, prin urmare nu este exclus că judecătorii să aibă diferite opinii asupr acestor
încălcări.
Temei obiectiv – este informarea Guvernului de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului
despre faptul depunerii cererii.
 Temeiurile pentru recurs în anulare sunt reglementate de lege, potrivit căreia Hotărîrile
irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la
judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat
hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul
Republicii Moldova despre depunerea cererii.

___________________________________________________________________________

TEST nr.12
1.1. Caracterizați temeiurile suspendării urmăririi penale.

Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri care
împiedică continuarea şi terminarea ei:

- existența învinuitului, dar care se ascunde. În cazul cînd avem suficiente probe de
învinuire și condamnare , se poate transmite dosarul în judecată de a fi condamnat în
lipsa lui. Cînd există probe insufiecinte, u.p se suspendă.
- Nu cunoaștem făptuitorul, aici se pornește u.p doar pe faptul infracțiunii. De regulă
cazurile în privința furturilor, jafurilor, omorului.
- Imposibilitatea lipsiirii de imunitate, acest caz se aplică doar pentru u.p. Dacă se
transmite dosarul în judecată, nu mai funcționează imunitatea.
- Alt temei de suspendarea este boala care se aplică și la urmărirea penală și-n instanță pe
o perioadă determinată.
- a început procesul de mediere.
Temeiurile prevăzute sunt exhaustive. În toate cazurile procurorul decide suspendarea sau
reluarea, în funcție de circumsntanțele cauzei. Nu este admisă nici o acțiune procesuală (ex.
Audierea unui martor) fără reluarea UP.

U.P se suspendă doar atunci când alte acțiuni procesuale nu pot fi effectuate. În toate cazurile
se emit ordonanțe.

1.2. Determinați suspendarea urmăririi penale de suspendarea condiționată ale aceleași

instituții.

Aplicarea suspendării condiționate a UP se face  în privinţa persoanei puse sub învinuire pentru o
infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, care îşi recunoaşte vinovăţia, nu prezintă pericol social şi
poate fi reeducată fără aplicarea unei pedepse penale, urmărirea penală poate fi suspendată
condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspunderea penală, procurorul fiind cel care decide
posibilitatea suspendării condițioante a UP

Urmărirea penală se suspendă în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri care
împiedică continuarea şi terminarea ei:
1) învinuitul a dispărut, sustrăgîndu-se de la urmărirea penală sau judecată, ori locul aflării lui nu
este stabilit.
2) nu este identificată persoana care poate fi pusă sub învinuire;
3) în caz de refuz privind lipsirea persoanei de imunitate sau în caz de refuz de extrădare a
persoanei de către un stat străin, dacă urmărirea penală nu poate fi terminată în lipsa acestei
persoane
4) învinuitul s-a îmbolnăvit de o boală psihică sau de o altă boală gravă, care îl împiedică sa ia
parte la procesul penal, atestată printr-o concluzie medico-legală a unei instituţii medicale de
stat;
5) a început procesul de mediere.

Astfel observăm că suspendarea UP are loc atunci cînd este imposibilă continuarea ei din care
circumstanțe, însă suspendarea condiționată vine defapt în favoare inculpaților și are loc prin
emiterea ordonanței de către procureor care decide de a suspenda condiționat sau nu UP, aici
neefiind imposibilă continuarea UP.

2.1. Indicați temeiurile recursului în anulare.

Temeiurile recursului în anulare sunt limitate, existînd un temei obiectiv și un temei subiectiv.

Temei subiectiv – viciu fundamental, deoarece presupune încălcarea unor drepturi. Aprecierea o
dă doar instanța, prin urmare nu este exclus că judecătorii să aibă diferite opinii asupra acestor
încălcări.

Temei obiectiv – este informarea Guvernului de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului
despre faptul depunerii cererii.

Temeiurile pentru recurs în anulare , potrivit căruia Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs
în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un
viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea
Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea
cererii.

2.2. Caracterizați procedura de judecare a recursului în interesul legii.

Recursul în interesul legii este calea extraordinară de atac prin care se asigură interpretarea şi
aplicarea unitară a legii penale şi de procedură penală pe întreg teritoriul ţării. Se utilizează cînd
soluțiile date în ultimă instanță în mod diferit tratează o situație de drept.

Astfel, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele Colegiului penal al Curţii Supreme
de Justiţie, Procurorul General sau preşedintele Uniunii Avocaţilor poate să ceară Colegiului
penal al Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost
soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.
Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca
inadmisibilă, de copii ale hotărîrilor judecătoreşti irevocabile din care rezultă că problemele de
drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele
judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Titularii acestui drept sunt limitați. Sarcina lor este de ajustifica, argumenta temeiurile recursului.
Aceștia sunt obligați să prezinte hotărârile care fac dovada.
Obiectul recursului în interesul legii îl constituie chestiunile de drept care au fost soluționate
diferit de către instanțele investite cu soluționarea cauzei în ultimă isntanță.

________________________________________________________________________

TEST nr.13
1.1. Relatați despre investigațiile în vederea căutării învinuitului.

În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum şi în
cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire penală,
acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigaţiilor în vederea găsirii
învinuitului. Dacă există temeiuri pentru aplicarea faţă de învinuit a măsurii preventive
procurorul, în ordonanţă, dispune totodată aplicarea măsurii preventive în condiţiile prezentului
cod. Investigaţiile în vederea găsirii învinuitului se efectuează de către organele abilitate prin
lege cu asemenea atribuţii. Procurorul care dispune efectuarea investigaţiilor în vederea găsirii
învinuitului conduce această activitate şi verifică periodic desfăşurarea ei.

În cazul necesității de a dispune investigații în vederea căutării învinuitului, ofițerul de UP

întocmește un raport în adresa procurorului prin care propune a fi dispouse asemenea măsuri. În
legătură cu necesitatea efectuării măsurilor de căutare a învinuitului, procurorul emite o
ordonanță, în care se dispune inițierea investigațiilor. Ordonanța se remite organului în
competența căruia se include efectuarea unor asemenea măsuri.

1.2. Stabiliți acțiunile efectuate de organul de UP și de organul de investigație specială după

suspendare.
Despre suspendarea urmăririi penale, organul de urmărire penală este obligat să anunţe în scris
victima, partea vătămată, reprezentantul ei legal, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau
reprezentanţii lor şi să le explice dreptul de a contesta ordonanţa de suspendare a urmăririi penale
la judecătorul de instrucţie. După suspendarea urmăririi penale, organul de urmărire penală este
obligat să ia măsuri, atît direct, cît şi prin intermediul altor organe care exercită activitate
operativă de investigaţii, în vederea identificării persoanei care poate să fie pusă sub învinuire.
Procurorul, în mod periodic, dar nu mai rar decît o dată la 6 luni, va verifica măsurile de căutare
pentru identificarea persoanei.
Când persoanele vin cu cereri justificate de a efectua actiuni procesuale, procurorul emite
ordonanță de realuare a UP.

2.1. Definiți instituția revizuirii.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul
restabilirii adevărului în cauză. Natura revizuirii vine de la situația schimbării de fapt, prin
urmare revizuirea este legată de materialul probatoriu existent la momentul examinării cauzei.

2.2. Descrieți procedura de deschidere a procesului de revizuire de către procuror.

Declanșarea procedurii de revizuire depinde de temei, aceasta avînd 2 modalități. Astfel

modalitatea care ne interesează este cea care ține de fondul cauzei, este pornită în fața
procurorului printr-o cerere de către cel interesat, condamnat sau rudele acestuia. Această
cerere poate fi respinsă, fiind susceptibilă de atac la judecătorul de instrucție.
Așa deci, deschiderea procesului de revizuire de către procuror poate fi efectuată doar în
următoarele 2 cazuri:

1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi
penale sau în legătură cu judecarea cauzei;

2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea
procesului penal este vinovat/vinovată;

La această etapă procurorul efectuează anumite investigații după emiterea ordonanței de

deschidere a procesului de revizuire. După deschiderea procesului, există anumite investigații
fără nici o limită, totuși efectuarea celor special de investigație nu este admisibilă în urma
revizuirii. După finalizarea dosarului, acesta este transmis îninstanță de către procuror

________________________________________________________________________

TEST nr.14
1.1. Caracterizați condițiile și conținutul raportului privind terminararea u.p.

Terminarea urmăririi penale poate fi dispusă în 2 modalități. Prima este atunci când - UP a fost
efectuată de către ofițerul de UP sub conducerea procurorului, a doua situație – când UP a fost
efectuată nemijlocit de către procuror.

În prima situație,, se întocmește un raport care conține informația irelavantă la piesele dosarului.
Dacă se menține învinuirea formulată inițial, raportul va conține date privind învinuitul,
descrierea faptelor, descrierea probelor, încadrarea juridică a faptelor și orice date relevante.

În raport, ofițerul de UP poate face, de asemnea, propuneri de încetare a urmăririi penale, integru
sau pe unele capete de acuzare, de scoatere de sub UP sau de clasare a procesului penal, în
funcție de circumstanțele stabilite în cauza dată.

O a doua modalitate este atunci cînd urmărirea a fost exercitată nemijlcit de către procuror. În
asemenea caz nu se întocmește raportul, iar procurorul care a exercitat nemijlocit UP întocmește
rechizitoriul.

1.2. Stabiliți diverse soluții propuse de procuror în cazul primirii propunerii de terminare a
UP.

Atunci cînd procurorul primește propunerea de terminare a UP, acesta în termen de 15 zile de la
primirea dosarului trimis de organul de urmărire penală, verifică materialele dosarului şi
acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu-se asupra acestora.

Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile prezentului cod privind urmărirea
penală, că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente şi legal administrate, el
dispune una din următoarele soluţii:
1) atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi că
acesta poartă răspundere penală:

2) prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau
scoaterea persoanei de sub urmărire.

Astfel, prima soluție, ține de constatarea posibilității transmiterii cauzei în instanță de judecată,
dacă procurorul va ajunge la concluzia că există probe sufiecient legale administrate, care
dovedesc vinovăția învinuitului.

A doua soluție data de procuror la etapa terminării UP revine situației când acesta, verificând
materialele cauzei, ajunge la concluzia că există circumstanțe care împiedică desfășurarea
procesului, fie în ansamblu, fie în privința persoanei, acesta dispune de mecanismul de a înceta
u.p, a clasa cauza sau a scoate persoana de sub UP.

2.1. Definiți noțiunea de cazurile revizuirii .

Cazurile revizuirii sunt niște circumstanțe/cauze care au dus la o altă soluție decât cea reală care
trebuia să fie.

Cazurile de revizuire pot fi cerute în cazurile în care:

1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi
penale sau în legătură cu judecarea cauzei;

2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea
procesului penal este vinovat/vinovată

3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;

4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza

respectivă.

2.2. Descrieți procedura de rejudecare a cauzei în revizuire

Rejudecarea cauzei după admiterea revizuirii, se face conform regulilor de procedură privind

judecarea în primă instanţă. Instanţa, dacă găseşte necesar, la cererea părţilor, examinează din
nou probele care au fost administrate în cursul judecăţilor precedente sau cu ocazia admiterii
cererii de revizuire.

________________________________________________________________________

TEST nr.15
1.1. Relatați despre ordinea prezentării materialelor de urmărire penală

Când se constată finalizarea UP părțile au acces la toate materialele dosarului. Procurorul va

decide ordinea în care vor lua cunoștință cu materialele cauzei, în situația mai multor învinuiți,
părți vătămate, părți civile sau părți civilmente responsabile.
După verificarea de către procuror a materialelor cauzei şi adoptarea soluțiilor, procurorul
aduce la cunoştinţă învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părţii vătămate, părţii
civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor despre terminarea urmăririi penale,
locul şi termenul în care ei pot lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale. Părţii civile, părţii
civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor li se prezintă pentru a lua cunoştinţă doar
materialele referitoare la acţiunea civilă la care sînt parte.
Dacă dosarul penal are mai multe volume, acestea se prezintă concomitent pentru a se lua
cunoştinţă de materialele respective ca persoana care ia cunoştinţă de ele să poată reveni la
oricare din aceste volume de mai multe ori. Pentru a se lua cunoştinţă de dosarele voluminoase,
procurorul, printr-o ordonanţă, poate întocmi un grafic, coordonat cu apărătorul, prin care
stabileşte data şi numărul volumelor pentru studiere.

1.2. Stabiliți condițiile limitării dreptului de a lua cunoștință de materialele UP.

În scopul asigurării păstrării secretului de stat, comercial sau altor informaţii oficiale cu
accesibilitate limitată, precum şi în scopul asigurării protecţiei vieţii, integrităţii corporale şi
libertăţii martorului şi a altor persoane, judecătorul de instrucţie, conform demersului
procurorului, poate limita dreptul persoanelor și anume învinuitului, reprezentantului lui legal,
apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor de
a lua cunoştinţă de materialele sau datele privind identitatea acestora. Demersul se examinează în
condiţii de confidenţialitate.

2.1. Relatați despre natura revizuirii cauzei în urma pronunțării hotărârii de către CEDO.

Natura juridică a acestei revizuire se regăsește în legislația procesual penală, hotărîrile

irevocabile pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o
încălcare a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale ale omului ori a dispus scoaterea cauzei de
pe rol ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi pot fi supuse
revizuirii dacă cel puţin una dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă
să se producă şi nu poate fi remediată decît prin revizuirea hotărîrii pronunţate.

Există 2 modalități de examinare a cauzei:

1) cererea se adresează la CSJ în termen de un an, ea pronunțînd soluția.

2) Cererea se adresează la CSJ și ea dispune rejudecarea de către instața unde s-a produs
încălcarea dreptului.

2.2. Analizați temeiurile deschiderii procedurii de revizuire.

Temeiurile deschiderii procedurii de revizuire sunt următoarele:

 1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi
penale sau în legătură cu judecarea cauzei; - Adică dacă în timpul urmării sau judecării, unele
pers. participante au comis o infracțiune și ea a dus la o altă soluție decât cea adevărată și
aceastta a fost constată preintr-o hotărâre judecătorească doar atunci va fi temei de revizuire.( ex.
Judecatorul a luat mită pentru o pedeapsă mai blândă ) .
2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care,
independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este
nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost
condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea
procesului penal este vinovat/vinovată; ( adică aceste 2 hotărâri sunt diametral opuse în privința
aceleași fapte sau persoane. )

3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;

4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza

respectivă. (Ex. Curtea a declarant neconstituțională o normă la baza căruia a stat condamnarea )

Temeiu trebuie să influiențeze asupra vinovăției.

________________________________________________________________________

TEST nr.16
1.1. Caracterizați părțile constitutive a rechizitoriului.

Rechizitoriul se compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul.

Expunerea cuprinde informaţii despre fapta şi persoana în privinţa căreia s-a efectuat urmărirea
penală, analiza probelor care confirmă fapta şi vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de
învinuit în apărarea sa şi rezultatele verificării acestor argumente, circumstanţele care atenuează
sau agravează răspunderea învinuitului, precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere
penală, dacă constată asemenea temeiuri.
Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana învinuitului şi formularea învinuirii care i se
incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui şi menţiunea despre trimiterea dosarului în
instanţa judecătorească competentă.
La rechizitoriu se anexează o informaţie cu privire la durata urmăririi penale, măsurile
preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de păstrare, acţiunea
civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum şi cheltuielile judiciare.

1.2. Stabiliți câteva particularități ale rechizitoriului în raport cu ordonanța de punere sub
învinuire.

Ordonanța de punere sub învinuire însăși face parte din rechizitoriu sau duce la întocmirea
cestuia, totodată în rechizitoriu se notează informația pe cauza penală unde se conține data cînd
persoana a fost ăusă sub învinuire. Ordonanța de punere sub învinuirea sau mai bine zis persoana
care este pusă sub învinuire este și persoana care se învinuiește în Rechizitoriu pentru a fi
trasmis în judecată si de a fi condamnată.

2.1. Definiți esența procedurii aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical

Esența acestei proceduri constă în faptul că măsurile de constrîngere cu caracter medical,

se aplică de instanţa de judecată faţă de persoanele care au săvîrşit fapte prejudiciabile, prevăzute
de legea penală, în stare de iresponsabilitate, precum şi faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit
după săvîrşirea infracţiunii de o boală psihică, din care motive ele nu-şi pot da seama de acţiunile
lor sau nu le pot dirija, în caz dacă aceste persoane prezintă pericol pentru societate prin natura
faptei săvîrşite şi din cauza bolii lor. De asemenea conform ansamblului de reguli minime pentru
tratamentul deținuților și recomandările referitoare la acesta (ONU, 30 august 1955), alienații nu
trebuie să fie deținuți în închisori și trebuie să se ia dispoziții pentru a fi transferați imediat ce
este posibil, în așezăminte pentru bolnavi mintal.
2.2. Caracterizați particularitățile procedurii penale în cauzele cu făptuitori în stare de
iresponsabilitate.

Pentru categoriile de persoane iresponsabile, CPP stabilește prevederi aparte, denumindu-

le procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical. Prin urmare,
particularitățile procedurii date sunt determinate de specificul subiectului în privința căruia se
efectuează o asemenea procedură: persoane care au săvârșit infracțiuni în stare de
iresponsabilitate sau care s-au îmbolnăvit după săvârșirea infracțiunii de o boală psihică. Aceasta
se va constata, evident, printr-o expertiză și printr-o decizie a instanței. Prezența unor astfel de
dereglări psihice duc la imposibilitatea persoanei de a-și da seama de acțiunile ori inacțiunile
sale, de a le putea dirija și nu în ultimul rând la incapacitatea de a-și organiza apărarea de
acuzațiile sale.
Soluțiile dată de instanță:
- poate da o soluție de absolvire de pedeapsă penală în funcție de circumstanțele cauzei;
- poate da o soluție de achitare;
- poate da o soluție de încetare;
În cazul, când până la pronunțarea sentinței, persoana care s-a îmbolnăvit după comiterea
infracțiunii, dar s-a însănătoșit, instanța transmite dosarul procurorului pentru efectuarea
reurmăririi în mod general. Nu există un termen cât persoana se află la tratament, persoana poate
fi deținută până se însănătoșește, totuși la 6 luni se verifică.

________________________________________________________________________

TEST nr.17

1.1.Relatați despre rolul procurorului la efectuarea controlului activității organelor de

urmărire penală și organelor de investigație specială.

Rolul procurorului se rezumă la aceea că el controlează legalitatea acțiunilor procesuale

efectuate de aceste organe, controlează permanent executarea procedurii de primire și
înregistrare a sesizărilor privind infracțiunile; verifică calitatea probelor administrate, asigură
respectarea termenului rezonabil; anulează ordonanțe ilegale, modifică sau completează
ordonanțele neîntemeiate ale organului de urmărire penală etc.
Astfel, împotriva acțiunilor acestor organe, pot fi înaintate plângeri la procurorul care conduce
urmărirea penală și se depune fie direct la acesta, fie la organul de urmărire penală. Procurorul,
în termen de 15 zile de la primirea plângerii este obligat să o examineze și să comunice decizia
sa persoanei care a depus plângerea., dacă o respingem trebuie să eplice motivele și modalitatea
contestării hotărârii la judecător de instrucție. De asemenea, procurorul poate modifica ordonanța
de refuz de a porni procesul penal.
1.2. Clasificați chestiunile soluționate de procurorul ierarhic superior în cadrul controlului
la urmărirea penală.
Chestiunile soluționate sunt cele la care persoanele pot depune plîngere, și anume:
1) împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul care conduce
urmărirea penală sau exercită nemijlocit urmărirea penală;
2) împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor care au fost efectuate sau dispuse în baza
dispoziţiilor date de procurorul respectiv.
Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse de procurorul
teritorial sau de cel al procuraturii specializate, precum şi de adjuncţii lor, se examinează de
Procurorul General sau adjuncţii lui ori de procurorii şefi de direcţii, secţii şi servicii ale
Procuraturii Generale. Plîngerea împotriva acţiunilor, inacţiunilor şi actelor efectuate sau dispuse
de procurorii şefi de direcţii, secţii şi servicii ale Procuraturii Generale se examinează de
Procurorul General sau adjuncţii lui.

Plîngerea se adresează, în termen de 15 zile din momentul efectuării acţiunii, inacţiunii

sau de cînd s-a luat cunoştinţă de act, procurorului ierarhic superior şi se depune fie direct la
acesta, fie la procurorul care conduce sau exercită nemijlocit urmărirea penală. Ordonanţa prin
care procurorul ierarhic superior a soluţionat plîngerea poate fi contestată la judecătorul de
instrucţie.

În cazurile în care plîngerea este admisă, procurorul ierarhic superior este în drept:
1) să schimbe temeiul de drept al actului procesual contestat;
2) să anuleze sau să modifice actul procesual contestat ori unele elemente de fapt în baza cărora
s-a dispus actul contestat.
Procurorul ierarhic superior, realizează următoarele atribuții în cadrul urmăririi penale pentru
exercitarea controlului ierarhic: poate cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control,
dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile
săvîrşite şi la persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul; decide, în
termen de cel mult 15 zile, prin ordonanţă motivată, asupra contestaţiei depuse de ofiţerul de
urmărire penală împotriva indicaţiilor scrise ale procurorului; anulează, total ori parţial, modifică
sau completează, prin ordonanță motivată, în condiţiile prezentului cod, actele procurorilor
ierarhic inferiori și ale ofițerilor de urmărire penală; soluţionează, prin ordonanță motivată,
abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori etc.
2.1. Definiți noțiunea de excepție de neconstituționalitate
Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o procedură de inițiere de către instanțele ordinare
de judecată, la inițiativa părților sau din oficiu, a controlului conformității unei legi sau a unui alt
act normativ, cu normele constituționale. Ea reflectă  existenţa raportului triunghiular între partea
aflată în proces, instanţa de judecată, în faţa căreia se invocă neconstituţionalitatea, şi Curtea
Constituţională, chemată să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
2.2. Caracterizați condițiile de ridicare a unei excepții de neconstituționalitate
Judecătorul ordinar nu se pronunţă asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformităţii cu
Constituţia a normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii
următoarelor condiții:

→ obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin. (1) lit. a) din
Constituție;

→ excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau indică că
este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu;

→ prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei;

→ nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate.

________________________________________________________________________

TEST nr.18

1.1. Explicați oportunitatea încetării procesului penal în ședința preliminară pe

anumite temeiuri

Ședința preliminară este o etapă facultativă la examinarea cauzei în fond. Desfășurarea

acesteia are ca scop constatarea posibilităților examinării cauzei și înlăturarea unor eventuale
impedimente. Ședința preliminară constă în soluționarea, cu participarea părților, a chestiunilor
legate de punerea pe rol a cauzei. Dacă în ședința preliminară s-au constatat temeiurile prevăzute
în CPP, înstanța, prin sentință motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă. Copia
sentinței se pune la dispoziția părților și altor persoane ale căror drepturi sau interese au tangență
cu soluția dată. Pornind de la faptul că la această etapă nu se examinează fondul cauzei, sentința
este susceptibilă de recurs. Așadar, oportunitatea constă în a stabili încă de la o fază incipientă
impedimentele desfășurării procesului penal și de a nu leza drepturile persoanei supuse
răspunderii.
1.2. Determinați particularitățile desfășurării ședinței preliminare și a soluțiilor adoptate.
În termen de cel mult 3 zile de la data la care cauza a fost repartizată pentru judecare,
judecătorul sau, după caz, completul de judecată, studiind materialele dosarului, fixează termenul
pentru şedinţa preliminară, care va începe în cel mult 20 de zile de la data repartizării cauzei, cu
excepţia infracţiunilor flagrante. Şedinţa preliminară în cauzele în care sînt inculpaţi minori sau
arestaţi se face de urgenţă şi cu prioritate, pînă la expirarea termenului de arest stabilit anterior.
Şedinţa preliminară constă în soluţionarea, cu participarea părţilor, a chestiunilor legate de
punerea pe rol a cauzei. Şedinţa preliminară se ţine cu respectarea condiţiilor generale de
judecare a cauzei, prevăzute la capitolul I din prezentul titlu (condițiile generale ale judecării
cauzei), care se aplică în mod corespunzător.
În şedinţa preliminară se soluţionează chestiunile privind: 1) cererile şi demersurile înaintate,
precum şi recuzările declarate; 2) lista probelor care vor fi prezentate de către părţi la judecarea
cauzei; 3) trimiterea cauzei după competenţă sau, după caz, încetarea, totală sau parţială, a
procesului penal; 4) suspendarea procesului penal; 5) fixarea termenului de judecată; 6) măsurile
preventive şi de ocrotire.
Şedinţa preliminară începe cu anunţarea numelui şi prenumelui judecătorului sau, după caz, al
judecătorilor completului de judecată, al procurorului şi grefierului. Desfăşurarea şedinţei
preliminare se consemnează într-un proces-verbal. Procesul-verbal se semnează de către
preşedintele şedinţei şi grefier. Încheierea adoptată în şedinţa preliminară este definitivă.
2.1. Relatați despre natura juridică a acordului de recunoaștere a vinovăției.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între procurorul şi învinuit sau,
după caz, inculpat, care şi-a dat consimţămîntul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse
reduse. Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției a apărut în baza instituției pledării care
există în sistemul common law, în care atunci când o persoană compare în fața instanței de
judecată cu diferite ocazii, ea, de obicei, este întrebată dacă pledează vinovat sau nevinovat. În
esență, acordul de recunoaștere a vinovăției este o formă de negociere prin intermediul căreia se
încheie o înțelegere care soluționează una sau mai multe învinuiri aduse învinuitului fără a
desfășura un proces judiciar deplin în care inculpatului i se garantează toate drepturile prevăzute
de lege.
2.2. Analizați condițiile de inițiere și încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris, cu participarea obligatorie a
apărătorului, învinuitului sau inculpatului în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave.
Instanţa de judecată este obligată să constate dacă acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost
încheiat în condiţiile legii, în mod benevol, cu participarea apărătorului şi dacă există suficiente
probe care confirmă condamnarea.
La iniţierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul trebuie să ia în considerare
următoarele circumstanţe: 1) voinţa învinuitului, inculpatului de a coopera la efectuarea urmăririi
penale sau acuzarea altor persoane; 2) atitudinea învinuitului, inculpatului faţă de activitatea sa
criminală şi de antecedentele penale; 3) natura şi gravitatea acuzaţiei înaintate; 4) căinţa sinceră a
învinuitului, inculpatului şi dorinţa lui de a-şi asuma responsabilitatea pentru cele comise de el;
5) voinţa liberă şi benevolă a învinuitului, inculpatului de a-şi recunoaşte vinovăţia cît mai
prompt şi de a accepta o procedură restrînsă;6) probabilitatea de a obţine condamnarea în cazul
respectiv; 7) interesul public de a obţine o judecare mai operativă cu cheltuieli mai reduse.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este semnat de procuror, învinuit, inculpat şi apărătorul
acestuia astfel ca semnăturile să fie pe fiecare pagină a acordului.
________________________________________________________________________

TEST nr.19

1.1. Caracterizați limitele judecării cauzei penale

Judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub
învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în
instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului şi nu se
lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei inculpatului se
admite numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.(art. 326 CPP).
1.2. Comparați procedura modificării învinuirii în ședința de judecată în sensul atenuării și
în sensul agravării situației inculpatului.
Instanța nu poate modifica din inițiativa sa acuzarea. 2 aspecte aici:
1) Instanța nu are dreptul, din inițiativa sa, să pronunțe o sentință de condamnare, unde va figura
un alt articol din CP, care ar agrava situația persoanei, alta decât este redată în rechizitoriu. De
asemenea nu pot fi invocate alte circumstanțe agravante, nu poate fi alt alineat al CP mai
agravat, nu poate neglija circumstanțe atenuante menționate în rechizitoriu etc.
2) Nu se limitează dreptul absolu a instanței de a interveni în situația de fapt și de drept și a o
modifica în momentul când pronunță sentința.
Observăm că în cazul atenuării sunt mai flexibile dispozițiile, pe când în cazul agravării trebuie
de respectat întocmai dispozițiile CPP, astfel Procurorul care participă la judecarea cauzei penale
în primă instanţă şi în instanţa de apel este în drept să modifice, prin ordonanţă, învinuirea adusă
inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate în şedinţa de
judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvîrşit o infracţiune mai gravă decît cea
incriminată anterior, aducînd la cunoştinţă inculpatului, apărătorului lui şi, după caz,
reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire.  În instanţa de apel, procurorul poate
modifica acuzarea în sensul agravării doar în cazul în care a declarat apel.
2.1. Determinați rolul părților la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între procurorul şi învinuit
sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţămîntul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei
pedepse reduse. Este interzis instanţei de judecată să participe la discuţii de recunoaştere a
vinovăţiei. Instanţa de judecată este obligată să constate dacă acordul de recunoaştere a
vinovăţiei a fost încheiat în condiţiile legii, în mod benevol, cu participarea apărătorului şi dacă
există suficiente probe care confirmă condamnarea. În funcţie de aceste circumstanţe, instanţa
poate să accepte sau nu acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Apărătorul, în condiţii
confidenţiale, discută cu învinuitul, inculpatul.. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este semnat
de procuror, învinuit, inculpat şi apărătorul acestuia astfel ca semnăturile să fie pe fiecare pagină
a acordului. Apărătorul certifică separat, în scris, declaraţia că acordul de recunoaştere a
vinovăţiei de către învinuit, inculpat a fost examinat de el personal, că procedura de încheiere a
lui, prevăzută de prezentul articol, a fost respectată şi că recunoaşterea vinovăţiei de către
învinuit, inculpat rezultă din înţelegerea lor confidenţială anticipată.
2.2. Comparați instituția acordului de recunoaștere a vinovăției cu instituția judecării
cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Acordul de recunoaștere e prevăzut ca o procedură specială. Judecata pe baza probelor

este prevăzută în cadrul părții pregătitoare a ședinței de judecată, și conform unor opinii ea tot
trebuie să fie inclusă ca procedură specială.
În cadrul acordului, persoana recunoaște vinovăția, iar la judecata în baza probelor ea nu
recunoaște expres vinovăția, ci doar probele care au fost administrate la urmărirea penală.
Ambele trebuie încheiate până la începerea cercetării judecătorești.
Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de procuror, cât și de făptuiotr, iar
judecata în baza probelor, se inițiează la dorința inculpatului, sau e întrebat de instanță.
Acordul de recunoaștere poate fin inițiat în orice moment după punerea sub învinuire pină la
cercetare, dar judecata în baza probelor după ce a fost înaintat rechizitoriul.
Referitor la pedeapsă, la judecata în baza probelor se menționează expres că beneficiază de o
reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă la închisoare și muncă neremunerată; ¼ la limitele la
amendă și dacă e detențiune pe viață e 30 ani închisoare. La acord, e porblemă că făptuitorul
parcă ar fi cu ochii legați, nu știe ce pedeapsă va fi.
________________________________________________________________________

TEST nr.20

1.1. Identificați condițiile judecării pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală
Pînă la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal prin înscris
autentic, că recunoaşte săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă
pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata nu poate avea loc pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală, decît dacă inculpatul declară că recunoaşte în
totalitate faptele indicate în rechizitoriu şi nu solicită administrarea de noi probe. Instanţa de
judecată admite, prin încheiere, cererea dacă din probele administrate rezultă că faptele
inculpatului sînt stabilite şi dacă sînt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite
stabilirea unei pedepse şi procedează la audierea inculpatului potrivit regulilor de audiere a
martorului. În caz de admitere a cererii privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate
în faza de urmărire penală, sentinţa se adoptă în condiţiile prevăzute de prezentul cod, cu
derogările din prezentul articol.
Inculpatul care a recunoscut săvîrşirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata
să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o
treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.
1.2. Apreciați drepturile părții vătămate și a părții civile în procedura judecării pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța, după ce îl întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să fie conform procedurii
date, acordă cuvântul părții vătămate și părții civile asupra cererii formulate (un fel de principiu
al contradictorialității). Președitele ședinței, de asemenea, explică persoanei vătămate dreptul de
a deveni parte civilă şi întreabă partea civilă, partea civilmente responsabilă dacă propun
administrarea de probe, după care instanţa procedează la dezbateri judiciare. (aici e bine pentru
că ele pot aduce probe pentru a-și susține poziția).
Instanța trebuie la pronunțarea sentinței, de a ține cont și de acțiunea civilă, în cazul în care
inculpatul o recunoaște integral. Instanța poate să admită în principiu acțiunea civilă. În alte
cazuri instanța de judecată lasă acțiunea civilă fără soluționare în procesul penal, fapt ce nu
împiedică persoana care a inițiat acțiunea civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.
2.1. Definiți noțiunea de control judiciar
Controlul judiciar al procedurii de urmărire penală constă în verificarea de către o instanță
independentă și imparțială, sesizată în modul prevăzut de lege, a acțiunilor organului de urmărire
penală și a organului care efectuează activitatea specială de investigații în scopul depistării și
înlăturării încălcărilor drepturilor omului încă la faza de urmărire penală și asigurării respectării
drepturilor, libertăților și a intereselor legitime ale participanților la proces și a altor persoane.
2.2. Indicați acțiunile de urmărire penală efectuate cu autorizarea judecătorului de
instrucție.
Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală legate de
limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei,
convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni
prevăzute de lege.
Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în domiciliu şi
punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca excepţie, fără autorizarea
judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului, în cazurile infracţiunilor
flagrante, precum şi în cazurile ce nu permit amînare. Judecătorul de instrucţie trebuie să fie
informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în termen de 24 de ore, iar în scop
de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sînt argumentate acţiunile de urmărire
penală efectuate. În cazul în care sînt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin încheiere
motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală sau, după caz, ilegală.
________________________________________________________________________

TEST nr.21

1.1. Determinați cazurile când judecata poate avea loc în lipsa inculpatului.

Judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în cazul:

 1) cînd inculpatul se ascunde de prezentarea în instanţă;
2) cînd inculpatul, fiind în stare de arest, refuză să fie adus în instanţă pentru judecarea cauzei şi
refuzul lui este confirmat şi de apărătorul lui;
3) examinării unor cauze privitor la săvîrşirea unor infracţiuni uşoare cînd inculpatul solicită
judecarea cauzei în lipsa sa.
1.2. Argumentați obligativitatea participării inculpatului la judecarea cauzei în instanța de
fond și în instanța de apel.
Participarea efectivă presupune ca acuzatul să aibă o înțelegere largă a naturii procesului, a mizei
pe care o implică, inclusiv a semnificației pedepsei care i-ar putea fi aplicată. Acest drept
presupune de asemenea, dacă este necesară, asistența, după caz, a unui interpret, avocat, asistent
social, astfel încât să se înțeleagă ce se spune în instanță. Acuzatul trebuie să poată urmări ce
spun martorii acuzării și, daca e reprezentat, să poată explica avocatului apărării propria versune
a faptelor, declarațiile cu care nu este de acord și să aducă la cunoștință instanței orice chestiuni
invocate în apărare. În cazul judecării în lipsa inculpatului, participarea apărătorului e
obligatorie.

2.1. Relatați despre măsurile procesuale de constrângere aplicate cu autorizarea

judecătorului de instrucție.
Măsuri procesuale de constrângere ce pot fi aplicate de judecătorul de instrucție sunt: măsurile
preventive privative de libertate, amenda judiciară, punerea sub sechestru a bunurilor,
suspendarea provizorie din funcţie, ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor
de transport, măsuri speciale în privinţa persoanei juridice.
O măsură procesuală de constrângere o reprezintă reținerea care poate avea loc în baza:
procesului-verbal de reținere; ordonanței OUP, hotărârii instanței de judecată.
Procedura aplicării măsurilor procesuale de constrângere în fața jud. de instrucție prevede
posibilitatea participării la ședința de judecată a persoanei față de care se soluționează demersul
privind aplicarea unei măsuri procesuale de constrângere, fie posibilitatea atacării actelor
procedurale prin care s-a dispus aplicare acestora.
2.2. Analizați condițiile de aplicare a măsurilor procesuale de constrângere cu autorizarea
judecătorului de instrucție.
Măsurile procesuale de constrângere se aplică atunci când există necesitatea întrunirii cumulative
a următoarelor condiții:
· Procesul penal să fie declanșat. Astfel până la începerea urmăririi penale nu se admite
aplicare măsurilor restrictive (excepție, reținerea persoanei în flagrant delict);
· Existența unor anumite temeiuri faptice și juridice expres prevăzute de lege.
· Să existe o hotărâre legală și motivată a OUP, procurorului, inst. de jud., în cazurile și
procedurile prevăzute de lege.

________________________________________________________________________

TEST nr.22

1.1. Caracterizați nemijlocirea judecării cauzei.

Instanţă de judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit, sub toate
aspectele, probele prezentate de părţi sau administrate la cererea acestora, inclusiv să audieze
inculpaţii, părţile vătămate, martorii, să cerceteze corpurile delicte, să dea citire rapoartelor de
expertiză, proceselor-verbale şi altor documente, precum şi să examineze alte probe prevăzute de
prezentul cod.” Instanța astfel urmează să „pipăie” probele, prin urmare orice probă poate fi
menționată în baza sentinței decât doar dacă a fost examinată de instanță în mod nemijlocit.
Astfel ca exemplu, toți martorii urmează a fi audiați în fața instanței, decât doar dacă este un
martor protejat.
Principiul dat se aplică și la judecarea cauzei în apel, în funcție de solicitarea părților, dar și
aplicare efectului Devolutiv (instanța din oficiu poate examina toate aspectele).
1.2. Distingeți amânarea ședinței de judecată de suspendarea judecării cauzei.
Prin amânare vom înțelege situația în care nu poate fi judecată din motivul neprezentării în
şedinţă a uneia din părţi sau a martorilor ori din alte motive întemeiate, instanţa, în urma
consultării părţilor va decide amânarea şedinţei şi dispune părţii obligate să prezinte probe să ia
măsurile respective pentru asigurarea prezenţei persoanelor care nu s-au prezentat şi pentru
asigurarea judecării cauzei la data fixată de instanţă. Hotărârea instanţei privind amânarea
şedinţei se adoptă prin încheiere motivată, care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.
Amânarea subînțelege o reținere de scurtă durată, termenul de amânare poate fi stabilit în funcție
de circumstanțele apărute.
Pe când suspendarea poate fi aplicată doar în cazul în care inculpatul suferă de o boală gravă,
acest impediment urmează a fi stabilit prin constatare medico-legală sau aviz medical prezentat
de instituția unde se tratează inculpatul. Motivul suspendării este imposibilitatea participării
persoanei la judecarea cauzei penale. Totuși procesul poate continua în cazul existenței mai
multor inculpați, iar în cazul ce ține de bolnav, cauza penala va fi disjunsă.
2.1. Enumerați circumstanțele suplimentare ce urmează a fi stabilite în cauzele privind
minorii.
Legislația stabilește următoarele:  vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); condiţiile
în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a
lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa
adulţilor sau a altor minori asupra minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârșirea
infracţiunii; iar în cazul când se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este
legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient
de săvârșirea actului.
2.2. Indicați particularitățile aplicării măsurilor procesuale de constrângere față de minori
în comparație cu majorii.
La soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare
caz, se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere. Reţinerea
minorului, precum şi arestarea preventivă pot fi aplicate doar în cazuri excepţionale, când au fost
săvârșite infracțiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Despre reţinerea
minorului se înştiinţează imediat părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, iar demersul
privind arestarea preventivă se soluţionează cu participarea obligatorie a reprezentantului legal.
Reținerea nu poate depăși 24 de ore. Durata ţinerii în stare de arest a învinuiţilor minori nu poate
depăşi 8 luni. Martorul minor în vârstă de până la 14 ani nu poate fi supus aducerii silite.

________________________________________________________________________

TEST nr.23

1.1. Relatați în ordine succesivă acțiunile judecătorului în partea pregătitoare a ședinței de

judecată.
- Preşedintele şedinţei de judecată deschide şedinţa şi anunţă care cauză penală va fi judecată;
- Are loc apelul părților și celorlalte persoane citate;
- După apelul martorilor, preşedintele şedinţei de judecată cere ca ei să părăsească sala de şedinţă
şi le pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviinţarea lui. Preşedintele ia măsuri ca martorii
audiaţi să nu comunice cu cei neaudiaţi.
- dacă există traducător/interpret, Preşedintele şedinţei stabileşte identitatea şi competenţa
interpretului, traducătorului şi explică drepturile şi obligaţiile. Interpretul, traducătorul sunt
preveniţi, contra semnătură, asupra răspunderii ce o poartă în caz de interpretare sau traducere
intenţionat incorectă, conform art.312 din Codul penal.
- Preşedintele şedinţei de judecată stabileşte identitatea inculpatului. Preşedintele şedinţei
verifică dacă inculpatului i-a fost înmânată informaţia în scris privind drepturile şi obligaţiile
sale, copia de pe rechizitoriu şi dacă îi sunt clare aceste documente.
- Preşedintele stabileşte identitatea procurorului şi a avocatului şi documentele care confirmă
calitatea şi împuternicirile lor. În acelaşi mod se stabileşte identitatea părţii vătămate, părţii
civile, părţii civilmente responsabile şi a reprezentanţilor lor
- Preşedintele şedinţei anunţă numele şi prenumele său şi, după caz, şi ale celorlalţi judecători
din complet, ale procurorului, grefierului, precum şi ale expertului, interpretului, traducătorului
şi specialistului, dacă aceştia participă la judecare, şi verifică dacă nu sînt cereri de recuzare sau
abţineri.
-  Preşedintele şedinţei de judecată anunţă numele şi prenumele apărătorului şi constată dacă
inculpatul acceptă asistenţa juridică a acestui apărător, renunţă la el cu schimbarea lui sau singur
îşi va exercita apărarea.
- Președintele soluționează chestiuni în privința judecării cauzei în lipsa vreuneia din părţi sau a
altor persoane citate.
-  Dacă la judecarea cauzei participă expertul sau specialistul, preşedintele stabileşte identitatea şi
competenţa acestora şi le explică drepturile şi obligaţiile.
-  Preşedintele şedinţei întreabă fiecare parte în proces dacă are careva cereri sau demersuri.
Cererile sau demersurile formulate se soluţionează de către instanţă după audierea opiniilor
celorlalte părţi asupra cerinţelor înaintate. (părțile pot prezenta inclusiv cerere de administrarea
unor probe noi).
1.2. Stabiliți și argumentați diferite consecințe în dependență de neprezentarea în ședință a
vreuneia din părți sau a altor persoane citate.
1. După apelul părţilor şi celorlalte persoane citate, grefierul raportează prezentarea în instanţă şi
motivele neprezentării celor care lipsesc. Instanța urmează să soluționeze chestiunea dată,
ascultând părțile în proces.  În caz de neprezentare a vreunui martor, a expertului sau a
specialistului legal citaţi, instanţa, ascultînd opiniile părţilor asupra acestei chestiuni, dispune
continuarea şedinţei şi ia măsurile respective pentru asigurarea prezenţei lor, dacă aceasta este
necesar, sau dispune părţii care nu a asigurat prezenţa să o asigure la şedinţa următoare.
2. În cazul în care inculpatul suferă de o boală gravă care îi împiedică participarea la judecarea
cauzei, atunci judecarea cauzei poate fi suspendată.
3. În cazul în care cauza nu poate fi judecată din motivul neprezentării în şedinţă a uneia din părţi
sau a martorilor ori din alte motive întemeiate, instanţa, în urma consultării părţilor, decide
amînarea şedinţei şi dispune părţii obligate să prezinte probe să ia măsurile respective pentru
asigurarea prezenţei persoanelor care nu s-au prezentat şi pentru asigurarea judecării cauzei la
data fixată de instanţă.
4.  La reluarea cercetării judecătoreşti, în caz de neprezentare a părţilor la pronunţare, instanţa
numeşte o nouă dată pentru şedinţă, ce nu poate depăşi termenul de 15 zile de la data stabilită
pentru pronunţare, cu citarea părţilor şi a persoanelor interesate. (art. 383 alin. 2).
5. Neprezentarea părților citate legal în instanță nu împiedică examinarea cauzei de instanța de
judecată.
2.1. Relatați despre acțiunile procesuale aplicate în cazul minorilor.
La soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare
caz se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere conform
dispoziţiilor CPP. Reţinerea minorului, precum şi arestarea lui preventivă pot fi aplicate doar în
cazuri excepţionale când au fost săvârșite infracţiuni grave cu aplicarea violenţei, deosebit de
grave sau excepţional de grave.  Despre reţinerea sau arestarea preventivă a minorului se
înştiinţează imediat procurorul şi părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, fapt care se
consemnează în procesul-verbal de reţinere.
Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor se efectuează şi nu poate dura mai mult de
2 ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi 4 ore pe zi.  La audierea bănuitului,
învinuitului, inculpatului minor, participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului este
obligatorie.
Martorului minor înainte de începerea audierii i se explică drepturile şi obligaţiile, inclusiv de a
face declaraţii veridice. Martorul minor nu depune jurământ.
2.2. Analizați particularitățile acțiunilor procesuale aplicate minorilor, în comparație cu
majorii.
În primul rând vor exista circumstanțele suplimentare ce urmează a fi stabilite în cauzele privind
minorii: vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); condiţiile în care trăieşte şi este educat
minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile
caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a altor minori
asupra minorului; cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârșirea infracţiunii; iar în cazul
când se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică,
trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvârșirea actului.
În a doilea rând vis a vis de măsurile procesuale de constrângere urmează a fi luat în considerare
că pentru a nu trauma psihicul minorului, în toate cazurile se va discuta posibilitatea transmiterii
lui sub supraveghere.
Disjungerea cauzei cu minori, dacă, la săvîrşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat
şi adulţi, cauza în privinţa minorului se disjunge pe cît e posibil, formînd un dosar separat.
Minorul are unele drepturi suplimentare precum: să fie reprezentat la toate etapele procesului de
un reprezentant legal şi de avocet; dacă are vârsta dintre 14-16 ani : să recuze interpretul,
pedagogul, psihologul implicat la audiere; să refuze participarea reprezentantului; să scrie
personal declaraţii, cereri, plîngeri împotriva ofiţerului de urmărire penală, procurorului şi
instanţei de judecată, etc.
Minorul poate fi îndepărtat din cadrul ședinței de judecată pe parcursul examinării
circumstanțelor care ar putea avea un efect negativ asupra sa, la cerere reprezentantului legal sau
avocatului.
După ce instanța decide condamnarea acestuia, inculpatul minor poate fi liberat de pedeapsă
penală și să-i fie aplicat măsuri cu caracter educativ, internarea într-o instituție specială de
învățământ și de reeducare sau într-o instituție curativă și reeducare.
__________________________________________________________________________

TEST nr.24

1.1. Relatați despre importanța cercetării judecătorești prin prisma garanțiilor dreptului la
un proces echitabil.
Cercetarea judecătorească este acea etapă a procesului penal care în primul rând are drept funcție
cercetarea probelor prezentate de către partea acuzării nemijlocit de către instanța de judecată.
Pentru faza cercetării judecătorești este vital de a fi respectată garanția contradictorialității
procesului, de unde derivă și egalitatea armelor între părți în cadrul procesului penal.
Această garanție bazându-se pe 3 piloni:
· Stabilirea poziției procesuale a părților cu drepturi egale și interese contrare (acuzarea și
apararea), în așa fel încît să se realizeze egalitatea acestora, acordîndu-le posibilitatea
folosirii tuturor mijloacelor legale față de punctele de vedere contradictorii asupra
învinuirii, după caz, și asupra acțiunii civile înaintate în procesul penal.
Contradictorialitatea ingăduie părţilor în proces să participe in mod activ la prezentarea,
argumentarea şi dovedirea drepturilor sau apărărilor lor in cursul desfăşurării procesului
avand dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute de fiecare dintre ele.
· Separarea principalelor funcții procesuale, așa incît apararea, acuzarea și justiția să se
exercite de subiecți procesuali distincți. În activitatea procesuală se conturează distinct
trei funcţii procesuale: acuzarea, apărarea şi soluţionarea cauzei (numită și funcție a
justiției).
· Rolul conducător, obiectiv și imparțial al instanței de judecată, obligată, de a crea părţilor
angajate în proces condiţiile necesare pentru cercetarea multilaterală şi în deplină măsură
a circumstanţelor cauzei, astfel, legiuitorul prevăzind confruntarea de opinii şi argumente
legate de soluția ce urmează a fi dată în cauză
Principiul contradictorialității regăsindu-se în art. 6 CEDO.
1.2. Analizați rolul instanței de judecată la cercetarea judecătorească a probelor
testimoniale.
Probele testimoniale sunt sinonime cu mărturiile sau declarațiile.
Instanța de judecată are un rol bine definit vis a vis de fiecare participant care urmează să depună
declarații verbale în cadrul cercetărilor judecătorești:
1. Audierea inculpatului
Instanţa trebuie să se abţină de a pune întrebări care pot să ridice semen de imparţialitate. Din
aceste considerente întrebările puse de instanţa trebuie să poarte un caracter de concretizare.
2. Audierea părții vătămate
Instanța la aprecierea declaraţiilor părţii vătămate este obligată să ia consideraţie și anumiţi
factori psihologici ce caracterizează de regulă atitudinea părţii vătămate faţă de fapta examinată.
De exemplu în unele cazuri exagerarea prejudiciului cauzat.
În unele cazuri cum ar fi infracțiunile sexuale, instanța poate lua decizia de a interzice
inculpatului și apărătorului său să prezinte probe despre pretinsul caracter sau istoria personală a
victimei.
3. Audierea părţii civile şi a părţii civilmente responsabile
Instanța de judecată îi va asculta după aceleași norme ca și pe martori, daca aceștia vor dori să
depună declarații.
4. Declarațiile martorului
Instanța urmează să îi audieze fie pe ei personal, fie în anumite cazuri, să li dea citire
declarațiilor, sau prin alte metode, dacă circumstanțele o cer pentru protecția martorului.
După audierea tuturor participanților la procesul penal, Instanța are rolul de a contrapune
declarațiile fiecăruia între ele și vis a vis de alte probe, pentru a își crea o opinie imparțială și
obiectivă față de cazul penal.
2.1. Enumerați chestiunile specifice ce urmează a fi soluționate de instanță la adoptarea
sentinței în procesul unui minor.
La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni în următoarea
consecutivitate:
            1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;
            2) dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat;
            3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care anume lege penală este
prevăzută ea;
            4) dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni;
            5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită;
            6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care
anume;
            7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luînd în considerare şi
recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost efectuată;
            8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau
nu;
            9) tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii etc.
      
   La adoptarea sentinţei în procesul unui minor, în afară de chestiunile indicate mai sus, instanţa
de judecată urmează să examineze posibilitatea liberării de pedeapsa penală a minorului, adică
Minorii condamnaţi pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave sînt
liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se constată că scopurile pedepsei pot fi
atinse prin aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ. sau suspendării condiţionate
a executării pedepsei de către minor, adică dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un
termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru
infracţiunile săvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei
şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute
pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate
vinovatului.
În cazul liberării minorului de pedeapsa penală cu internarea lui într-o instituţie specială de
învăţămînt şi reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi cu aplicarea
măsurilor de constrîngere cu caracter educativ,instanţa informează despre aceasta organul
specializat de stat respectiv şi pune în sarcina lui efectuarea controlului asupra comportării
minorului condamnat.
2.2. Analizați importanța referatului presentințial în cauzele privind minori.
Referatul presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii este un document scris, cu
caracter consultativ şi de orientare, avînd rolul de a oferi organului de urmărire penală,
procurorului, instanţei de judecată date despre persoana bănuitului, a învinuitului sau a
inculpatului, despre nivelul de instruire şcolară, despre comportamentul, mediul familial, cercul
de prieteni şi despre factorii care influenţează sau pot influenţa conduita lui generală.
Astfel Referatul presentential ofera instantei de judecata o imagine clara asupra persoanei
invinuite / inculpate, cu privire la motivele care au stat la baza savarsirii infractiunii, a
circumstantelor familiale si sociale.
__________________________________________________________________________

TEST nr.25
1.1. Explicați ordinea cercetării judecătorești.
Cercetarea judecătorească se declanşeaza cu darea citiri de catre procuror a acuzarii formulate.
Un alt act constă în determinarea ordinii de cercetare a probelor stabileşte ordinea de examinare
a probelor menţionînd că în primul rind se cercetează probele acuzării. Instanţa poate modifica
ordinea cercetării judecătorești la cererea părţii. În acest caz se va consulta poziţia părţii opuse.
De regulă, stabilirea ordinii cercetării judecătorești este în dependenţă de mai mulţi facori, de ex.
dacă persoana se acuză în săvîrșirea mai multor infracţiuni sau există mai mulţi făptuitori etc.
De regulă se audiază inculpatul, celelalte părți, martorii, se cercetează documentele și procesele
verbale ale acțiunilor procesuale, între timp pot fi dispuse efectuarea de expertize și audierea
ulterioară a expertului, la cererea părților instanța poate efectua dacă consider oportun și alte
acțiuni procesuale pentru constatarea circumstanțelor cauzelor.
Astfel din cele relatate mai sus nu există o ordine strict determinat al cercetării judecătorești, însă
sensul pentru care audierea persoanelor este poziționată la început, este probabilitatea ca ulterior
acestea să nu mai poată depună declarații, așa că este imperios necesar de a fi audiate toți
participanții la proces care depun declarații cât mai repede.
1.2. Comparați condițiile de administrare a probelor în cadrul cercetării judecătorești și în
cursul urmăririi penale.
Administrarea probelor la faza urmăririi penale este funcția OUP, care urmează să le colecteze și
verifice, atât pe cele în defavoare inculpatului, cât și cele în defavoarea acestuia. Pe când instanța
de judecată are un rol mai mult de verificare decât de colectare, permițând administrarea de noi
probe doar dacă există temeiuri rezonabile, Instanța urmează să coroboreze unele cu altele și să
își creeze o opinii obiectivă vis a vis de circumstanțele ce se conturează în urma prezentării
acestora.
2.1. Numiți condițiile de citare a unui minor.
Chemarea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, care nu se află în stare de arest, la
organul de urmărire penală sau în instanţa judecătorească se face prin părinţii acestuia sau prin
alţi reprezentanţi legali, iar în cazul în care minorul se găseşte într-o instituţie specială pentru
minori, prin administraţia acestei instituţii. Citarea urmează a fi în formă scris, în cazul în care nu
sa prezentat citația, minorul sub 14 ani nu poate fi adus silit la organul de urmărire penală.
Minorul în vîrstă de pînă la 16 ani va fi citat prin intermediul părinţilor sau al tutorelui, cu
excepţia cazului în care acest lucru nu este posibil. Aducerea forțată a martorilor minori este
interzisă. Drepturi fundamentale: Minorii, și în special cei în conflict cu legea, beneficiază de
drepturile acordate adulților. Citarea minorului trebuie să aibă loc pentru un timp care nu
provoacă discomfort acestuia şi nu îl întrerup de la procesul de studii
2.2. Analizați cerințele speciale de audiere a minorului.
Urmează a fi respectate în principal regulile generale cu privire la audierea persoanei bănuite,
învinuite sau inculpate, cu aplicare dispozițiilor generale ce țin de persoana minorului.
Drept dispoziții speciale: audirea minorului nu poate dura mai mult de 2 ore fără întrerupere, iar
în total nu poate depăşi 4 ore pe zi; la audierea bănuitului învinuitului, inculpatului minor,
participarea apărătorului şi a pedagogului sau psihologului este obligatorie; pedagogul sau
psihologul este în drept, cu consimţămîntul organului de urmărire penală, să pună întrebări
minorului, iar la sfîrşitul audierii, să ia cunoştinţă de procesul-verbal sau, după caz, de
declaraţiile scrise ale minorului şi să facă observaţii în scris referitor la plenitudinea şi
corectitudinea înscrierii lor.
__________________________________________________________________________
TEST nr.26

1.1. Determinați obiectul deliberării.

Obiectul deliberării reprezintă chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la
adoptarea sentinţei. Legea face o inventariere a acestor chestiuni, deoarece aria lor este foarte
extinsă. Ele pot fi separate după conţinutul său în chestiuni de fapt şi chestiuni de drept.
Expunerea lor în lege nu este una întîmplătoare, ci una bazată pe ordinea logică, întrucît un
răspuns negativ la o întrebare anterioară întrerupe necesitatea de a continua examinarea
întrebărilor posterioare. Astfel, fiecare din aceste întrebări determină existenţa următoarei
întrebări. În lege se precizează că deliberarea se face mai întîi asupra chestiunilor de fapt şi apoi
asupra celor de drept, cum este şi firesc de altfel, or, nu poate să existe o încadrare juridică a unei
fapte, dacă aceasta însăşi nu există. De exemplu, instanţa nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei
inculpatului dacă nu s-a dovedit mai întîi că această faptă a fost săvîrşită de către inculpat.
1.2. Clasificați soluțiile instanței de judecată asupra acțiunii civil în procesul penal.
Instanţa este obligată să examineze acţiunea civilă, pornită în cauza penală, să acorde părţilor
cuvînt în privinţa ei, să expună în sentinţă opiniile lor şi, referindu-se la legea materială, să ia una
din hotărîrile prevăzute de CPP (O dată cu sentinţa de condamnare, instanţa de judecată,
apreciind dacă sînt dovedite temeiurile şi mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite
acţiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge.). În cazul cînd acţiunea civilă este admisă
integral sau parţial, în dispozitivul sentinţei se indică termenul de executare benevolă. În cazul în
care instanţa judecătorească stabileşte modul şi termenul de executare a hotărîrii, dispune
executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în dispozitiv se face o
menţiune în acest sens.
2.1. Definiti notiunea de plingere adresata judecatorului de instructie

Plingerea reprezintă încunoştinţarea făcută catre judecatorul de instructie de o persoană fizică

sau de o persoană juridică referitoare la o drepturile si liberatirle fundamentale care i-au fost
incalcate de organul de urmarire penala pe parcursul desfasurarii urmarii penale în urma
examinării careia judecătorul de instrucţie, considerînd plîngereaîntemeiată, adoptă o încheiere
prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate aledrepturilor şi libertăţilor omului
sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actuluisau acţiunii procesuale atacate.

2.2. Analizati sfera controlului judiciar in cadrul adresarii plingerii

Judecătorul de instrucţie are atributii legate de soluţionarea plîngerilor împotriva:

a) actelor ilegale ale organelor de urmărire penală, ale organelor care exercită activitatea
operativă de investigaţii
b) acţiunilor ilegale ale procurorului
Prin acţiuni ale organului de urmărire penală sau ale organului care exercită activitate operativă
de investigaţii, pasibile de a fi contestate, se înţelege:
a) actele procedurale, adică documentele prin care se consemnează orice acţiune procesuală
prevăzută de Codul de procedură penală şi de Legea cu privire la activitatea operativă
deinvestigaţii,
b) acţiunile ori inacţiunile nemijlocite ale persoanei cu funcţie de răspundere, care activează în
procesul de urmărire penală sau care exercită activitate operativă de investigaţii (procurorul,
ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul care exercită activitate operativă de investigaţie) c) alte
acţiuni prin care persoana cu funcţii de răspundere a depăşit atribuţiile sale de serviciu.
Codul de procedură penală prevede expres următoarele acte şi acţiuni ale organului de urmărire
penală care pot fi atacate judecătorului de instrucţie: 1) actul privind refuzul organului de
urmărire penală de a primi plîngerea sau denunţul referitor la săvîrşirea infracţiunii,; 2)
ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale; 3) refuzul organului de urmărire penală de a
recunoaşte persoana în calitate de parte civilă,; 4) refuzul organului de urmărire penală de a
restabili termenul procedural omis, ; 5) hotărîrea organului de urmărire penală cu privire la
respingerea cererii sau demersului organizaţiei obşteşti ori al colectivului de muncă,; 6)
ordonanţa de încetare a urmăririipenale, de scoatere a persoanei de sub urmărire; 7) ordonanţa de
clasare a cauzei penale,; 8) refuzul organului de urmărire penală de a satisface demersurile în
cazurile prevăzute de lege,; 9) alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale
ale persoanei,.
__________________________________________________________________________

TEST nr.27
1.1. Indentificati temeiurile si descrieti structura sentintei de incetare a procesului penal.
Temeiuri
Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:
1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile sau împăcat;
2) a intervenit decesul inculpatului;
3) persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală;
4) există o hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă;
5) există o hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă
de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a
procesului penal;
6) există alte circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea urmăririi penale şi tragerea la
răspundere penală; precum şi
7) În cazurile de Liberarea de răspundere penală a minorilor, Liberarea de răspundere penală cu
tragerea la răspundere contravenţionala, Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea
de bună voie la săvîrşirea infracţiunii.
Structura
Sentinta se compune din partea introductiva, partea descriptiva si dispozitiv.
Partea introductiva: reprezinta o parte identificatoare a sentintei deoarece permite determinarea
tuturor informatiilor ce tin de subiectii participanti la judecarea cauzei, de modul de desfasurare
a sedintei de judecata, de incadrare juridica succinta a faptei penale examinate, precum si
coordonatele temporale si spatiaale in care se desfasoara judecarea cauzei.
Partea descriptiva: Instanta va expune explicit cauzele ce impiedica punerea in miscare a actiunii
penale sau cauzele ce impiedica exercitarea acesteia. Vor fi expuse si analizate probele ce permit
luarea acestei decizii.
Dispozitivul trebuie sa cuprinda referinte la datele identificatoare ale inculpatului, disozitia de
incetare a procesului si temeiul legal al acestei dispozitii, dispozitia de revocare a masurilor
preventive(daca acestea au fost aplicate) si dispozitia de revocare a masurilor de asigurarea
actiunii civile si a confiscarii speciale, daca astfel de masuri au fost luate. In urma adoptareii
sentintei de incetare a procesului, Instanta va dispune eliberarea imediata a inculpatului tinut in
stare de arest.
1.2. Comparati dispozitivul sentintei de incetare a procesului penal si dispozitivul sentintei
de condamnare
Dispozitivul sentintei de condamnare contine informatii cu privire la constatatrea ca inculaptul
este vinovat de savirsirea infractiunii, categoria si marimea pedepsei, categoria penitenciarului
unde se va executa pedeapsa, data de la care incepe executarea pedepsei, dispozitii despre
computarea retinerii, arestarii prevetive sau arestarii la domiciliu, daca inculpatul pina la darea
sentintei se afla in stare de arest, dispozitii privitoare la masura preventiva ce se va aplica
inculpatului pina cand sentinta va deveni definitiva.
Daca inculpatul este invinuit in baza mai multor aricole, trebuie sa se indice precis in baza caror
anume articole el a fost achitat si in baza caror a fost condamnat. În toate cazurile, pedeapsa
trebuie să fie precizată astfel încît la executarea sentinţei să nu apară nici un fel de îndoieli cu
privire la categoria şi mărimea pedepsei stabilite de instanţa de judecată.
Pe de alta parte, dispozitivul sentintei de incetare a procesului penal, nu va contine asemenea
prevederi. Dispozitivul sentinei de incetare a procesului penal va contine
-dispoziţia de încetare a procesului penal şi motivul pe care se întemeiază achitarea sau încetarea
procesului;
-dispoziţia de revocare a măsurii preventive, dacă o astfel de măsură a fost aplicată;
-dispoziţia de revocare a măsurilor de asigurare a acţiunii civile şi a eventualei confiscări
speciale, dacă astfel de măsuri au fost luate.

__________________________________________________________________________

TEST nr.28

1.1. Definiti notiunea de recurs acceleatoriu

Recurs acceleatoriu- recurs ordinar doar ca foarte rapid.

1.2. Determinati rolul judecatorului de instructie in examinarea recursului acceleatoriu

Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale în care sînt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi
preventiv, precum şi minori, se fac de urgenţă şi în mod preferenţial.
Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la
judecarea cazului – de către instanţa respectivă.
În situaţia în care, la efectuarea urmăririi penale sau la judecarea unei cauze concrete, există
pericolul încălcării termenului rezonabil, participanţii la proces pot adresa judecătorului de
instrucţie sau, după caz, instanţei care judecă în fond cauza o cerere privind accelerarea urmăririi
penale sau a procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absenţa părţilor, în
termen de 5 zile lucrătoare, de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către un alt
judecător sau de un alt complet de judecată decît cel care examinează cauza.
Judecătorul de instrucţie sau instanţa decide asupra cererii printr-o încheiere motivată, prin care
fie că obligă organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa care judecă în fond cauza să
întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii,
fie că respinge cererea. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

2.1. Caracterizati temeiurile sentintei de achitare

Sentinţa de achitare se adoptă dacă:

  1) nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii;
 Este un temei ce exclude situaţiile în care evenimentul (de ex. decesul persoanei) există dar nu
este rezultatul unei fapte umane, dar este rezultatul unor factori naturali sau în rezultatul
acţiunilor persoanei decedate. Acest temei include şi situaţiile cînd din eroare se sesizează faptul
săvârşirii unei infracţiuni, fiind constat ulterior că persoana presupusă este în viaţă; se află în
condiţii legale în alt loc sau obiectul presupus sustras este găsit şi nu există în general fapta unei
persoane

2) fapta nu a fost săvîrşită de inculpat;

Pe parcursul judecarii cauzei reiesind din circumstantele cauzei precum si din probele
administarte reiese ca fapta in cauza nu a fost savirsit de persoana invinuita. In aces caz, se va
pronunta o sentinta de achitare a persoanei, insa urmarirea penala va continua pentru a identifica
faptuitorul si al trage la raspundere.

3) fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii;

Situatia cand exista o anumită faptă a unei persoane, dar care nu se încadrează într-o componenţă
concretă a infracţiunii. Astfel componenţa infracţiunii (totalitatea semnelor obiective şi
subiective, stabilite de legea penală) este temeiul juridic al răspunderii penale, dacă în urma
administrării probelor se constată că faptei concrete îi lipsesc anumite elemente sau semne a
elementelor prevăzute de partea generală şi partea specială a Codului penal care ar permite
calificarea acestea drept o infracţiune şi nu este posibilă schimbarea încadrării juridice într-o altă
infracţiune.

4) fapta nu este prevăzută de legea penală;

Astfel nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care la momentul
săvîrşirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracţiune. La acest temei se include şi situaţia
dezincriminării faptei. Astfel dacă la momentul săvîrşirii fapta era prevăzută de legea penală ca
infracţiune, dar la momentul judecarii intervin modificări în legea penală care înlătură caracterul
infracţional al faptei săvîrşite prin metoda decriminalizării, se va pronunta o sentinta de achitare.
    5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
   Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
    a) legitima apărare;
    b) reţinerea infractorului;
    c) starea de extremă necesitate;
    d) constrîngerea fizică sau psihică;
    e) riscul întemeiat;
    f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului. 

2.2. Stabiliti solutia legala in caz de concurs a unui temei de achitare si decesul
inculpatului

In cazul concursului dintre un temei de achitare si un temei de incetare incetare a procesului

penal si anume intervenirea decesuui persoanei, consider ca prioritate vor avea prevederile ce
contin temeiurile de achitare. Opinia mea se bazeaza pe faptul ca in caz de dubii, se aplica legea
favorabila inculaptului. Prin urmare consider ca o sentinta de achitare este mai favorabila pentru
inculpat, din considerentul ca aceasta (sentint de achitare) presupune faptul ca persoana achitata
urmeaza a fi reabilitata. In acest caz persoana are dreptul la despagubiri materiale, morale, sa fie
restabilit in drepturile de munca, de pensionare, locativesi alte drepturi in conditiile legii. Mai
mult ca atit, sentinta de achitare se adopta in situatia cand nu se atesta vinovatia inculpatului , in
timp ce decesul inculaptului nu inseamna ca acesta nu era vinovat de savirsirea infractiunii,
aceasta inseamna doar ca judecarea cauzei nu mai poate continua deoarece lipseste inculpatul, ori
nu putem condamna o persoana care de faco, ea nu exista.

__________________________________________________________________________

TEST nr.29
1.1. Caracterizati conditiile suspendarii conditionate a urmarii penale liberarea de
raspundere penala
In privinta persoanei puse spre invinuire pentru o infractiune usoara sau mai putin grava, care
isi recunoaste vinovatia, nu prezinta pericol social si poate fi reeducata fara aplicarea unei
pedepse penale, urmarirea penala poate fi suspendata conditionat, cu liberarea ulterioara de
raspundere penala. Aceste prevederi nu se aplica fata de persoanele : care au antecedente penale ;
care sunt dependente de alcool sau droguri ; cu functii de raspundere ce au comis
infractiuni facind abuz de sevciu ; care nu au reparat paguba cauzata in urma infractiunii.
Procedura de suspendare conditionata a urmaririi penale. Procurorul prin ordonanta suspenda
conditionat urmarirea penala pe un termen de 1 an stabilindu-i una sau mai multe din
urmatoarele obligatii : sa nu paraseasca localitatea unde isi are domiciliul ; sa comunice
organului de urmarire penala orice schimbare de domiciliu ; sa nu savirseasca infractiuni sau
contraventii ; sa continuie lucrul sau studiile. Daca in termenul de suspendare conditionata a
urmaririi penale, invinuitul a respectat conditiile stabilite de procuror, procurorul inainteaza un
demers judecatorului de instructie cu propunerea de a libera persoana de raspundere penala.
Judecatorul poate sa accepte sau sa respinga demersul.

1.2. Stabiliti rolul partii vatamate si a partii civile in cazul initierii unei proceduri de
suspendare conditionata a urmarii penale.

Pentru a asigura respectarea prevederilor CPP despre suspendarea conditionata a urmaririi

penale, procurorul va anunta partea vatamata, partea civila sau reprezentantii lor legali.
Concomitent, lor li se explica dreptul de a primi gratuit, la solicitare o copie de pe ordonanta de
suspendare conditionata a urmaririi penale, ca si dreptul de a contesta aceasta hotarire in ordinea
prevazuta de art 313 din CPP.

2.1. Caracterizati felurile sentintei de condamnare

1) Sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată de condamnat.

Necesită de invocat în sentinţă categoria şi mărimea pedepsei, tipul penitenciarului în care
condamnatul urmează să execute pedeapsa cu închisoarea, momentul de la care începe calcularea
termenului de executare a pedepsei.

2) Sentintei de condamnare cu stabilirea pedepsei şi liberarea de executarea ei în condiţiile legii.

Acestea pot fi în cazurile următoare:
- condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
- liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen;
- înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă;
- liberării de pedeapsă datorită schimbării situaţiei;
- liberării de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;
- amînării executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vîrstă de pînă
la 8 ani.
 Inculpatul se liberează de executarea pedepsei, dacă la momentul adoptării sentinţei a fost
adoptat actul de amnistie, care eliberează condamnatul de pedeapsa stabilită. Despre aplicarea
actului de amnistie se invocă direct în sentinţă;
3) Sentintei de condamnare fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în
legătură cu căinţa activă (art. 57 CP) şi suspendarea condiţionată (art.59 CP);
4) Sentintei de condamnare cu liberarea de pedeapsă a minorilor în condiţiile prevăzute de art.
93 CP sau al expirării termenului de prescripţie.
La adoptarea sentinţei de condamnare instanţa de judecată este obligată să argumenteze în
fiecare caz în baza căror temeiuri, prevăzute de Codul penal, inculpatul se liberează de
răspunderea penală sau de pedeapsa penală.
2.2. Determinati legatura dintre partea descriptiva si dispozitivul sentintei de condamnare

Partea descriptiva este mieul sentintei, deoarece trebuie sa contina descrieri ample despre fapta
penala examinata, despre probele ce au fost apreciate in instanta, despre prezenta circumstantelor
agravante sau atenuante, despre capul de acuzare care a fost respins si motivele respngerii,
despre incadrarea juridica a faptei despre motivele pentru care a fost facuta modificarea
invinuirii(daca aceasta a avu loc) si despre recidiva inculpatului.

Dispozitivul este punctul culminant al activitatii instantei de solutionare a cauzei. Dipozitivul

reprezinta concluzia logica si fireasca a aspectelor retinute si analizate in partea descriptiva,
exprimand solutia instantei in rezolvarea cauzei. Intre partea descriptiva(expunere) si dispozitiv
nu pot exista contradictii.

Dispozitivul trebuie sa fie coincis, explicit, categoric, ca o comanda fara cuvinte echivoce si sa
intrebuinteze formele consacrate de lege sau de uz.
_________________________________________________________________________

115. Relatati despre procedura trimiterii cauzei in judecata

Cauza se trimite în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul. După înmânarea
copiei de pe rechizitoriu învinuitului şi reprezentantului legal sau, dupa caz, apărătorului,
procurorul trimite cauza în instanţa de judecată competentă fara întârziere prin intermediul
cancelariei procuraturii respective.

În cazul în care învinuitul se abţine de a se prezenta pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei
şi a primi rechizitoriul, procurorul trimite cauza în judecată fără efectuarea acestor acţiuni
procesuale, dar cu anexarea la dosar a probelor care confirmă abţinerea- învinuitului, iar în cazul
sustragerii — şi a informaţiei despre, măsurile luate pentru căutarea acestuia, dacă judecarea
cauzei este posibilă în lipsa învinuitului.

Daca invinuitului i s-a înaintat acuzarea pentru unele faptei iar pentru alte fapte sau episoade
acuzarea nu i s-a înaintat, cauza penală poate fi trimisă în judecată în lipsa acestuia numai pentru
capetele de acuzare incunostinintate.

Copia de pe rechizitoriu se inmineaza in mod obligatoriu, aparatorului, invinuitului si

reprezentantului lui legal, carora li se prezinta si materialele cauzei pentru a lua cunostinta de ele.

Dacă învinuitul nu are apărător, procurorul înştiinţează reprezentantul, legal sau reprezentantul
învinuitului pentru alegerea unui apărător, iar în lipsa acestora sau a imposibilităţii.de a angaja
un avocat se va numi din unapărător ce acordă asistenţă juridică garantată de stat, căruia i se vor
prezenta materialele cauzei pentru a lua cunoştinţă şi i se va înmâna o copie de pe rechizitoriu.

116. Comparati trimiterea in judecata conform procedurii generale in raport cu cateva

proceduri speciale

1. Procedura in cauzele privind minorii

Urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind minorii, precum şi punerea în executare a

hotărîrilor judecătoreşti privind minorii, se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi
derogările din capitolul I titlul III. Dispoziţiile respective se aplică în privinţa persoanelor care, la
momentul desfăşurării acţiunii procesuale, nu au împlinit vîrsta de 18 ani. Dispoziţiile privind
obiectul probatoriului, durata reţinerii sau arestării preventive, liberarea de răspundere penală se
aplică şi după atingerea vîrstei de 18 ani.

- Dacă, la săvîrşirea infracţiunii, împreună cu minorul au participat şi adulţi, cauza în privinţa

minorului se disjunge pe cît e posibil, formînd un dosar separat.

- Dacă, la desfăşurarea urmăririi penale, în cazurile infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave
săvîrşite de minor, se stabileşte că minorul pentru prima dată a săvîrşit o asemenea infracţiune şi
corectarea lui poate fi obţinută fără a-l trage la răspundere penală, organul de urmărire penală
poate face propunere procurorului de a înceta urmărirea penală în privinţa minorului şi de a-l
libera de răspundere penală.

2) Procedura aplicarii masurilor de constringere cu caracter medical

-Dacă, la urmărirea penală a infracţiunilor săvîrşite cu participaţie, se constată că cineva din

participanţi a săvîrşit fapta în stare de iresponsabilitate sau după săvîrşirea infracţiunii s-a
îmbolnăvit de o boală psihică, cauza în privinţa acestuia poate fi disjunsă în dosar separat.

- participarea reprezentantului legal al persoanei căreia îi vor fi aplicate aceste măsuri este
obligatorie.

- participarea apărătorului este obligatorie din momentul adoptării ordonanţei prin care s-a dispus
efectuarea expertizei în staţionarul instituţiei psihiatrice în privinţa persoanei referitor la care se
desfăşoară procedura, dacă apărătorul nu a fost admis mai înainte în acest proces.

- Ordonanţa de trimitere a cauzei în instanţa de judecată, în afară de prevederile art.255, trebuie

să conţină toate circumstanţele cauzei stabilite la urmărirea penală, temeiurile pentru aplicarea
măsurilor de constrîngere cu caracter medical, precum şi argumentele apărătorului şi ale altor
persoane care resping temeiurile de aplicare a acestor măsuri, dacă acestea au fost expuse.

3) PROCEDURA DE SUSPENDARE CONDIŢIONATĂ A URMĂRIRII PENALE ŞI DE

LIBERARE DE RĂSPUNDERE PENALĂ

- În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, care îşi
recunoaşte vinovăţia, nu prezintă pericol social şi poate fi reeducată fără aplicarea unei pedepse
penale, urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspunderea
penală.

- Dacă, în termenul de suspendare condiţionată a urmăririi penale, învinuitul a respectat

condiţiile stabilite de către procuror, procurorul, prin ordonanţa sa, dispune liberarea persoanei
de răspundere penală.

-În cazul în care învinuitul nu a respectat condiţiile stabilite de procuror acesta din urmă trimite
cauza în judecată cu rechizitoriu în ordinea generală.

4) PROCEDURA DE URMĂRIRE ŞI JUDECARE A UNOR INFRACŢIUNI

FLAGRANTE

- Procurorul, primind materialul de urmărire penală, verifică corespunderea acestuia prevederilor

legale şi, dacă sînt probe suficiente, pune făptuitorul sub învinuire, fără întocmirea
rechizitoriului, dispunînd trimiterea cauzei în judecată.

- În cazul în care procurorul consideră că nu sînt suficiente probe de a pune persoana sub
învinuire, el dispune continuarea urmăririi penale, cu indicarea acţiunilor care urmează să fie
efectuate, şi fixează termene reduse necesare pentru aceasta, care nu vor depăşi 10 zile, cu
excepţia cazurilor în care efectuarea actelor de urmărire penală necesită un termen de executare
mai mare.

____________________________________________________________________________

TEST 30
1.1. Relatati despre ordinea dezbaterilor judiciare

După terminarea cercetării judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată anunţă dezbaterile

judiciare.Dezbaterile judiciare constau din cuvîntările procurorului, părţii vătămate, părţii civile,
părţii civilmente responsabile, apărătorului şi inculpatului cînd apărătorul nu participă în cauza
dată sau dacă inculpatul cere cuvîntul. Dacă există mai mulţi reprezentanţi ai părţilor, ordinea
cuvîntărilor lor o stabileşte instanţa.În cazul în care cel puţin una din persoanele care participă la
dezbateri cere termen pentru pregătirea către dezbateri, preşedintele şedinţei de judecată anunţă
întrerupere, cu indicarea duratei ei.

În cuvîntările lor, participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere la probe noi care nu au

fost examinate în cadrul cercetării judecătoreşti. În cazul în care trebuie prezentate probe noi,
participanţii la dezbateri pot cere reluarea cercetării judecătoreşti, indicînd, totodată, care anume
circumstanţe vor fi cercetate suplimentar şi în baza căror noi probe. Instanţa, ascultînd opiniile
celorlalte părţi, adoptă o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea cererii sau
demersului respectiv.Instanţa nu poate limita durata dezbaterilor la un anumit timp, însă
preşedintele şedinţei de judecată are dreptul să întrerupă cuvîntările participanţilor la dezbateri
dacă aceştia, în susţinerile lor, depăşesc limitele cauzei ce se judecă. Între cuvîntări nu se admit
întreruperi, însă, pentru motive întemeiate dezbaterile pot fi întrerupte, dar întreruperea nu poate
depăşi 3 zile.
 După ce au luat cuvîntul toţi participanţii la dezbateri, ei pot să mai ia o dată cuvînt în replică
în legătură cu cele spuse în cuvîntările ulterioare. Dreptul la ultima replică aparţine întotdeauna
apărătorului sau inculpatului, după caz.

După terminarea dezbaterilor judiciare, preşedintele şedinţei acordă ultimul cuvînt

inculpatului.În timpul în care inculpatul are ultimul cuvînt, nu i se pot pune întrebări şi el nu
poate fi întrerupt decît în cazul în care el se referă la alte împrejurări decît cele care se referă la
cauză. Dacă inculpatul, în ultimul cuvînt, relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru
soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune reluarea cercetării judecătoreşti pentru verificarea
acestora.După închiderea dezbaterilor şi rostirea ultimului cuvînt, părţile pot să depună instanţei
concluzii scrise privitor la soluţia propusă de ele în cauză.Concluziile propuse de părţi nu au
caracter obligatoriu pentru instanţă.Concluziile scrise se anexează la procesul-verbal.

1.2. Comparati discursul procurorului cu pledoria aparatorului in cazul cand inculpatul a

acceptat judecarea in baza probelor administrate la faza de urmarire penala

2.1. Identificați condițiile de fond și de formă ale recursului împotriva deciziei de apel.

2.2. Deduceți efectele recursului împotriva deciziei de apel.

_____________________________________________________________________

119. Definiti notiunea de comisie rogatorie

Comisie rogatorie- procedeu de probaţiune auxiliar care se foloseşte atunci cînd un organ de
urmărire penală sau o instanţă de judecată nu are posibilitatea de a efectua nemijlocit un act
procedural, deoarece locul unde trebuie efectuat actul procedural se află în altă localitate decit
aceea unde îşi are sediul organul judiciar competent. în acest caz, organul judiciar se adresează
organului de urmărire penală, sau, după caz, instanţei de judecată, de acelaşi grad, din localitatea
unde urmează a fi efectuat actul procedural.

120. Analizati procedura de adresare prin comisie rogatorie

Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul în care consideră necesară
efectuarea unei acţiuni procesuale pe teritoriul unui stat străin, se adresează prin comisie
rogatorie organului de urmărire penală sau instanţei de judecată din statul respectiv, sau către o
instanţă penală internaţională conform tratatului internaţional la care Republica Moldova este
parte sau pe cale diplomatică, în condiţii de reciprocitate.
Condiţiile de reciprocitate se confirmă într-o scrisoare, prin care ministrul justiţiei sau
Procurorul General se obligă să acorde, în numele Republicii Moldova, asistenţă juridică statului
străin sau instanţei penale internaţionale la efectuarea unor acţiuni procesuale, cu garantarea
drepturilor procesuale, prevăzute de legea naţională, ale persoanei în privinţa căreia se efectuează
asistenţa.
 Comisia rogatorie în Republica Moldova se înaintează de către organul de urmărire penală
Procurorului General, iar de către instanţa de judecată – ministrului justiţiei pentru transmitere
spre executare statului respectiv.
Cererea de comisie rogatorie şi actele anexate se întocmesc în limba de stat şi se traduc în
limba statului solicitat sau într-o altă limbă, potrivit prevederilor sau rezervelor la tratatul
internaţional aplicabil.
Cererea de comisie rogatorie se face în scris şi trebuie să cuprindă:
1) denumirea organului care se adresează cu cerere;
2) denumirea şi adresa, dacă este cunoscută, a instituţiei căreia se trimite cererea;
3) tratatul internaţional sau acordul de reciprocitate în baza căruia se solicită asistenţa;
La cererea de comisie rogatorie se anexează actele procesuale necesare pentru efectuarea
acţiunilor de urmărire penală, întocmite în conformitate cu prevederile prezentului cod.
Cererea de comisie rogatorie şi documentele anexate se semnează şi se autentifică cu ştampila
oficială a instituţiei competente solicitante.Actul procedural întocmit în ţară străină în
conformitate cu prevederile legii acelei ţări este valabil în faţa organelor de urmărire penală şi a
instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova.

121. Enumerati categoriile de hotariri supuse recursului pentru care nu este prevazuta
calea de atac apelul

Pot fi atacate cu recurs:

1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvîrşirea cărora

legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;

2) sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie;

3) incheierile privind refuzul in pornirea urmririi penale, scoaterea persoanei de sub urmarirea
penala, incetarea urmaririi penale, clasarea cauzei penale si reluarea urmaririi penale, adoptate
confom art. 313.

4) alte hotărîri penale pentru care legea prevede această cale de atac.

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit
legii, pot fi atacate separat cu recurs.Recursul declarat împotriva sentinţei se consideră făcut şi
împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărîrii recurate.

122. Analizati particularitatile judecarii recursului impotriva hotaririlor judecatoresti pu

care nu este prevazuta calea de atac apelul

După parvenirea recursului, se îndeplinesc următoarele acte procedurale preparatorii:

1) se desemnează un judecător pentru a pregăti cauza spre judecare;

 2) cauza se numeşte spre judecare cu înmînarea copiilor de pe recurs părţilor interesate.

Judecarea recursului se face cu citarea procurorului, avocatului şi celorlalte părţi. Participarea

procurorului şi a avocatului în şedinţa instanţei de recurs este obligatorie. Neprezentarea
inculpatului, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile legal citate, precum şi
a reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea recursului, însă dacă este necesar, instanţa de
recurs poate recunoaşte prezenţa lor obligatorie, informîndu-i despre aceasta. Prezenţa
inculpatului aflat în stare de arest este obligatorie, cu excepţia cazului în care acesta refuză să fie
escortat la şedinţă.

Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunţă numele şi prenumele
judecătorilor completului de judecată, ale procurorului, avocaţilor, precum şi ale interpretului,
traducătorului, dacă aceştia participă, şi verifică dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.

Judecînd recursul, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza materialului
din dosarul cauzei şi a oricăror documente noi prezentate în instanţa de recurs.Instanţa de recurs
este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

123. relatati despre natura juridica a procedurii repararii prejudiciului cauzat prin
actiunile ilicite ale organelor de urmarire penala si ale instantelor judecatoresti.
Institutia respectiva are temelia chiar in Constitutia RM, astfel Articolul 53 preveede „ Persoana
vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului
pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru
prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi
instanţele judecătoreşti."
Prezenta lege constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul şi condiţiile
de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în
procesele penale şi contravenţionale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de
instanţele judecătoreşti."
Prin urmare, institutia repararii prejudiciului cauzat prin erori judiciare de catre organele de
urmarire penala si instantele de judecata, este o institutie procesuala complementara procesului
penal, necesara pentru infaptuirea justitiei si restabilirea ordinii de drept. Totodata, institutia
respectiva este de natura juridica mixta, unde caracterul si continutul erorilor judiciare (actiunilor
ilicite) precum si actele de reabilitare sunt rezultatele activitatii procesuale penale, iar caracterul
si continutul prejudiciului cauzat, precum si procedura repararii sunt reglementate de legislatia
civila si procesuala civila.
124. Stabiliti conditiile si temeiurile repararii prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale
organelor de urmaarire penala si ale instantelor judecatoresti.
Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de
urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti stabileste doua conditii
cumulative privind eroare judiciara ( cauzata de organele de urmarire penala sau de instantele de
judecata):
1) Eroarea sa se manifeste prin anumite actiuni procesuale, fie extraprocesuale, aratate la aln
(1) al art. 3 al Legii mentionate
2) Caracterul ilicit al actiunilor procesuale sau extraprocesuale sa fie constatat prin hotarire
expres aratata la art. 6 al legii in cauza.
 In lipsa uneia din conditiile citate, victima unei incalcari de lege nu beneficiaza de dreptul la
reparatie.

În conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat
persoanei fizice sau juridice în urma:
a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de
a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală;
b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în
folosul comunităţii;
c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei,
ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru
(funcţie), precum şi în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor
fizice sau juridice;
d) supunerii ilegale la arest contravenţional, reţinerii contravenţionale ilegale sau aplicării
ilegale a amenzii contravenţionale de către instanţa de judecată;
e) efectuării măsurilor speciale de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei;
f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ştampilelor,
precum şi în urma blocării conturilor bancare.

Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul:
a) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare;
b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de
reabilitare;
c) adoptării de către instanţa judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului
contravenţional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice;
d) adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art.313 alin.(5) din Codul de
procedură penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii
privind declararea nulităţii actelor sau acţiunilor organului de urmărire penală sau organului care
exercită activitate specială de investigaţii.