1. Dispozitii generale privind urmarirea penala 2. Modurile generale de sesizare a organului de urmarire penala 3.

Circumstanţele care exclud urmărirea penală 4. Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei 5. Conţinutul şi
însemnătatea fazei urmăririi penale 6. Noţiunea şi ordinea efectuării acţiunilor procesuale penale 7. Ordinea
procesuală de efectuare a acţiunilor procesuale penale de neaminat 8. Verificarea de catre procuror a cauzei penale
9. Conducerea procesuala a procurorului cu activitatea organului de urmarile penala 10. Rezolvarea divergentilor
aparute intre procuror si oraganul (ofiter) de urmarire penala 11. Propunerea organului de urmarire penala de punere
a persoanei sub invinuire 12. Temeiurile si ordinea de punere a persoanei sub invinuire 13. Punerea sub învinuire 14.
Schimbarea şi completarea acuzării 15. Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală 16. Cazurile si ordinea
procesuala de incetare a urmaririi penale 17. Cazurile si ordinea procesuala de clasare a cauzei penale 18.
Temeiurile si ordinea procesuala de dispunere a investigatiilor in vederea cautarii invinuitului 19. Terminarea urmaririi
penale si trimiterea cauzei procurorului 20. Soluţiile dispuse de procuror la terminarea urmăririi penale 21. Reluarea
urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub
urmărire 22. Importanta si ordinea procesuala de prezentare a materialelor de urmarire penala 23. Conţinutul şi
ordinea procesuală de întocmire a rechizitoriului 24. Controlul judiciar al activităţii prejudiciare 25. Acţiunile
procesuale ale organului de urmărire penală efectuate cu autorizarea judecătorului de instrucţie 26. Ordinea
procesuală de efectuare a măsurilor operative de investigaţie în cadrul urmăririi penale 27. Demersul privind
autorizarea masurilor operative de investigatii 28. Modul de examinare a demersurilor referitoare la efectuarea
masurilor operative de investigatii 29. Ordinea procesuala de ascultare a convorbirilor telefonice si a altor convorbiri
30. Condiţiile generale de judecare a cauzei .. 31 -60 altele

1.Dispozitii generale privind urmarirea penala

Urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa

infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se
transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea
acestuia.1) Divizarea atribuţiilor procesuale la efectuarea urmăririi penale între procuror
şi ofiţerul de urmărire penală.2) îmbinarea regulii independenţei procurorului şi
ofiţerului de urmărire penală cu regulile subordonării ierarhice.3)Caracterul
semicontradictoriu al activităţilor în faza urmăririi penale.4) Lipsa de publicitate a
urmăririi penale.5)Caracterul preponderent al formei scrise.

Condiţiile generale ale urmăririi penale 1. Rolul activ al organului de urmărire

penală Organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru
cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru
stabilirea adevărului. 2. Ordonanţele In desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire
penală, prin ordonanţă, dispune asupra acţiunilor sau măsurilor procesuale.Ordonanţa este
compusă din trei părţi, trebuie să fie motivată şi să cuprindă:- în partea introductivă - data şi
locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea persoanei care o întocmeşte, cauza la care se
referă;-în partea descriptivă - obiectul acţiunii sau măsurii procesuale;-în partea rezolutivă -
temeiul legal al acesteia şi semnătura celui care a întocmit-o.Ordonanţa nesemnată de
persoana care a întocmit-o nu are forţă juridică şi este considerată nulă..3. Efectuarea
urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală în cazul unor cauze penale
complicate sau de mari proporţii, conducătorul organului de urmărire penală, cu
încuviinţarea procurorului, dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de
urmărire penală.Procurorul poate dispune efectuarea urmăririi penale în unele cazuri, mai
multor ofiţeri din diferite organe de urmărire penală.4. Locul efectuării urmăririi penale
.Urmărirea penală este efectuată în sectorul unde a fost săvîrşită infracţiunea sau, la decizia
procurorului, în sectorul unde a fost descoperită infracţiunea ori unde se află bănitul,
învinuitul sau majoritatea martorilor.Potrivit competenţei teritoriale, fiecărui organ de
urmărire penală îi revine o anumită rază teritorială, în raport cu organizarea administrativ
teriorială a tării.5. Extinderea competenţei teritoriale şi delegaţiile organului de urmărire
penalăIn cazul în care anumite acţiuni de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara
teritoriului în care este desfăşurată urmărirea penală, organul de urmărire penală le
efectuează însuşi sau dispune, prin delegaţie, efectuarea acestor acţiuni altui organ, care este
obligat a executa, această delegaţie în termen de cel mult 10 zile.In cazul în care organul de
urmărire penală purcede la efectuarea acţiunilor procesuale în afara teritoriului, el anunţă
despre aceasta organul respectiv din raza teritorială în care se vor efectua aceste acţiuni.6.
Termenele urmăririi penale.Urmărirea penală se efectuează în termene rezonabile.
Termenul rezonabil de urmărire penală într-o cauză concretă se fixează de către procuror
prin ordonanţă, în funcţie de complexitatea cauzei şi de comportamentul participanţilor la
proces. Termenul fixat de procuror este obligatoriu pentru ofiţerul de urmărire penală şi
poate fi prelungit la solicitarea acestuia. In cazul în care este necesar de a prelungi termenul
de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală întocmeşte un demers motivat în acest sens şi
îl prezintă procurorului înainte de expirarea termenului fixat de acesta.7. Procesul-verbal
privind acţiunea de urmărire penală Procesele-verbale confirmă efectuarea acţiunilor
procesuale. Procesul-verbal privind acţiunea de urmărire penală este întocmit în timpul
efectuării acestei acţiuni sau imediat după terminarea ei, de către persoana care efectuează
urmărirea penală.

8. Adeverirea refuzului sau imposibilităţii de a semna     procesul-verbal privind

acţiunea de urmărire penală                           

Dacă persoana care a participat la efectuarea acţiunii de urmărire penală refuză să

semneze procesul-verbal, despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal, care va fi
semnat pentru conformitate de către persoana care a efectuat acţiunea. Persoanei care a
refuzat să semneze procesul-verbal trebuie să i se acorde posibilitatea de a explica cauzele
refuzului, iar explicaţiile ei vor fi consemnate în procesul-verbal.      

Dacă persoana care a participat  la efectuarea acţiunii de urmărire penală nu poate semna
procesul-verbal din cauza vreunui defect fizic, cel care întocmeşte procesul-verbal cheamă o
persoană străină care, cu consimţămîntul celui care nu poate semna, certifică cu semnătura
sa exactitatea conţinutului procesului-verbal.

2.Modurile generale de sesizare a organului de urmarire penala

Sesizarea organelor de urmărire penală reprezintă punctul de plecare a urmăririi penale,

fără de care acesta nu poate începe şi conţine atât elementul de informare cît şi temeiul legal
de desfăşurare a activităţii de urmărire penală.

Ofiţerul de urmărire penală fiind sesizat despre comiterea unei infracţiuni prin plângere sau
denunţ, concomitent cu înregistrarea sesizării sau a denunţului, efectuează acţiuni de urmărire
penală în vederea descoperirii şi fixării probelor care confirmă sau infirmă săvârşirea
infracţiunii.

Actul de sesizare a organului de urmărire penală despre săvârşirea sau pregătirea pentru
săvârşirea unei infracţiuni, constituie drept temei de începere a urmăririi penale.
 Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvârşirea sau pregătirea pentru
săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin:

1. Plângerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică căreia i-a fost
cauzat un prejudiciu prin infracţiune. Plângerea constituie un mod general de sesizare a
organului de urmărire penală.

Din punct de vedere formal, plângerea poate fi făcută:

- în scris, situaţie în care ea trebuie semnată de petiţionar;

- oral, situaţie în care se consemnează într-un proces-verbal, semnat de persoana care
declară plângere şi de persoana oficială a organului de urmărire penală;
Legea reglementează modalităţile în care poate fi făcută plângerea, din punct de vedere al
titularilor:

- personal, de cel căruia i-a fost cauzat un prejudiciu prin infracţiune;

- prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii;
- prin substituiţi procesuali (unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major
pentru părinţi.
Persoanei care face plângere ce conţine şi un denunţ îi este explicată răspunderea pe care o
poartă în caz dacă denunţul este intenţionat calomnios (conform art.311 Cod penal), fapt ce
trebuie consemnat în conţinutul plângerii şi se confirmă contra semnăturii persoanei care a depus
plângerea.

2. Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre

săvârşirea unei infracţiuni. Comparativ cu plângerea, prin denunţ se aduce la cunoştinţă
organului de urmărire penală săvârşirea unei infracţiuni în dauna altor persoane, nefiind necesar ca
cel care face denunţul să fi fost prejudiciat prin infracţiunea sesizată. Reglementarea
denunţului asigură participarea cetăţenilor la combaterea infracţiunilor, prin atragerea acestora la
sesizarea organelor de urmărire penală despre infracţiunile de a căror săvârşire au luat cunoştinţă
şi despre cei care le-au comis.

Persoana care face denunţ este avertizată asupra răspunderii pe care o poartă în caz
dacă denunţul este intenţionat calomnios, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau
după caz în conţinutul denunţului parvenit în formă scrisă.

3. Autodenunţul reprezintă o recunoaştere din iniţiativă proprie a faptei săvârşite în

cazul în care organul de urmărire penală nu este la curent cu această faptă.

În asemenea cazuri, ofiţerul de urmărire penală este obligat să-i explice persoanei care se
autodenunţă, dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se autoîncrimina, precum şi în caz de
autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, că ea nu va avea dreptul la repararea
prejudiciului în condiţiile legii, despre aceasta se face menţiune în declaraţia de autodenunţ sau
în procesul-verbal de autodenunţare. Declaraţia de autodenunţare se face în scris sau oral.

4. Depistarea infracţiunii nemijlocit de către colaboratorii organului de urmărire penală

(Autosesizarea). Aceasta reprezintă o modalitate de sesizare internă şi constă în posibilitatea
organului de urmărire penală de a se autosesiza că s-a săvârşit o infracţiune.
 Autosesizarea mai poate fi denumită şi sesizare din oficiu. Depistarea infracţiunii nemijlocit
de lucrătorul organului de urmărire penală poate avea loc în cadrul desfăşurării actelor de
verificare cu privire la existenţa sau inexistenţa infracţiunii.

Organele de urmărire penală se mai pot sesiza din oficiu în cazul în care participă la diferite
activităţi specifice poliţiei, cum ar fi: controale planificate, menţinerea ordinei publice, controlul
traficului rutier, etc. în cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către lucrătorul organului de
urmărire penală, acesta întocmeşte un raport pe numele conducătorului organului de urmărire
penală (comisarului) în care expune circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea infracţiunii,
după care se întocmeşte un proces-verbal cu privire la constatarea infracţiunii

3. Circumstanţele care exclud urmărirea penală

Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată
în cazurile în care:

1) nu există faptul infracţiunii;

2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului;
6) lipseşte plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276,
numai în baza plîngerii acesteia sau plîngerea prealabilă a fost retrasă;
7) în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu
aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
8) în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau
de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
9) există alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz,
exclud urmărirea penală.

4.Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei

(1) Urmărirea penală se porneşte numai în baza plîngerii prealabile a victimei în cazul
infracţiunilor, precum şi al furtului avutului proprietarului săvîrşit de minor, de soţ, rude, în
paguba tutorelui, ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta.
La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în
prezentul alineat, urmărirea penală încetează. Procedura în astfel de procese este generală.
(2) În cazul în care, în urma infracţiunii, au pătimit mai multe persoane, pornirea urmăririi
penale se face chiar dacă plîngerea prealabilă se înaintează doar de către una din victime.
(3) Dacă la comiterea unei infracţiuni au participat mai mulţi făptuitori, chiar dacă
plîngerea prealabilă a fost depusă numai în privinţa unuia din făptuitori, urmărirea penală se
efectuează în privinţa tuturor făptuitorilor.
(4) Dacă victima care figurează într-un proces privitor la o infracţiune prevăzută în alin.(1),
din cauza incapacităţii sau a capacităţii de exerciţiu limitate, a stării de neputinţă sau a
dependenţei faţă de bănuit sau din alte motive nu este în stare să-şi apere drepturile şi interesele
legitime, procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a depus plîngere.
 (5) La împăcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate
în alin.(1), urmărirea penală încetează. Împăcarea este personală şi produce efecte doar dacă
intervine pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti. În cazurile de violenţă în familie,
procurorul sau instanţa de judecată va examina dacă voinţa de împăcare a victimei este liber
exprimată, asigurîndu-se că victima a avut acces real la asistenţă şi protecţie.
(6) Pentru persoanele incapabile, împăcarea se poate face numai de reprezentanţii lor
legali. Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea
reprezentanţilor lor legali. Împăcarea poate avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost
pornită de către procuror din oficiu.

5.Conţinutul şi însemnătatea fazei urmăririi penale

Activitatea de descoperire a infracţiunilor, de identificare şi prindere a infractorilor, de

stabilire prin probe a vinovăţiei acestora, ca activitate prealabilă judecăţii, este necesară pentru
combaterea promptă şi fermă a infracţiunilor, precum şi pentru prevenirea lor, scopul imediat
şi de perspectivă a procesului penal. Judecata în şedinţă publică, în prezenţa părţilor, cu
dezbateri orale şi contradictorii, implică cunoaşterea faptelor şi a persoanelor supuse judecăţii;
or, de cele mai multe ori, în momentul descoperirii unei infracţiuni se cunosc prea puţine date
despre împrejurările în care a fost săvârşită o faptă şi despre persoana făptuitorului, iar
completul de judecată, în şedinţă, nu are condiţiile necesare pentru a le elucida. Numai printr-o
activitate susţinută de investigaţii, de strângere şi confirmare a probelor, de verificare a
versiunilor posibile privind cele săvârşite şi persoana făptuitorului se poate dezlega ceea ce la
început era necunoscut, se pot înfrânge pas cu pas încercările infractorului de a se sustrage de la
răspundere1.
Potrivit art. 252 din CPP, urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu
privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau
nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili
răspunderea acestuia. Activitatea de colectare a probelor necesare cuprinde operaţiile de
descoperire, fixare, verificare şi apreciere a probelor prin procedeele probatorii prevăzute de
partea generală, precum şi prin măsurile operative de investigaţii
Potrivit art. 252 din CPP, urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor
necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se
constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii
şi pentru a se stabili răspunderea acestuia.

Existenţa infracţiunii presupune, în primul rând, existenţa materială a unei fapte şi în al

doilea, dacă acea faptă este prevăzută de legea penală şi constituie o tentativă pedepsibilă sau o
faptă consumată3.

Identificarea făptuitorului prevede că probele colectate trebuie să ajute la depistarea celor care
au săvârşit fapta penală (autori, organizatori, instigatori sau complici) şi la atragerea lor în
calitate de învinuiţi conform art. 280-282 din CPP.

În obiectul urmăririi penale, pe lângă cele menţionate expres, se înscrie şi stabilirea altor
împrejurări ale cauzei penale pentru aflarea adevărului, potrivit alin. (3) al art. 19; art. 254 din
CPP.
 Urmărirea penală este activitatea obligatorie de pregătire prejudiciară a materialelor cauzei
penale, deci scopul acesteia este trimiterea cauzei în judecată pentru tragerea la răspundere penală
a făptuitorului sau, după caz, pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical.

6.Noţiunea şi ordinea efectuării acţiunilor procesuale penale

Astfel, desfăşurarea urmăririi penale cuprinde toate acţiunile procesuale ale ofiţerului de
urmărire penală şi ale procurorului imediat după începerea urmăririi până la terminarea
acesteia şi trimiterea cauzei în judecată.

În funcţie de faptul dacă a fost sau nu identificat făptuitorul, urmărirea penală se

desfăşoară in rem, adică fără persoane bănuite sau învinuite, iar după identificarea
făptuitorului şi strângerea probelor necesare de învinuire împotriva acestuia, desfăşurarea
urmăririi penale are loc in personam, adică cu persoane învinuite.

Din perspectiva legii procesuale, ce prevede desfăşurarea urmăririi penale include

reglementări privind: efectuarea acţiunilor de urmărire penală; punerea sub învinuire,
înaintarea acuzării şi modificarea acesteia; soluţiile (scoaterea persoanei de sub urmărire
penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale); reluarea urmăririi penale;
investigaţii în vederea căutării învinuitului ce se ascunde de organul de urmărire penală, în
fişa cu privire la desfăşurarea cauzei penale, descoperirea infracţiunii şi alte rezultate ale
urmăririi penale se consemnează:

a)emiterea ordonanţei de punere sub învinuire a persoanei

b)înaintarea cauzei penale procurorului cu propunerea de a dispune una din soluţiile prevăzute de
lege:
- încetarea urmăririi penale
- clasarea cauzei
- emiterea ordonanţei de a nu începe urmărirea penală pe motive de nereabilitare;
- confirmarea procesului-verbal al infracţiunii flagrante;
c)suspendarea condiţionată a urmăririi penale pe un termen de un an
d)trimiterea cauzei penale în instanţa de judecată:- cu rechizitoriu,- pentru aplicarea măsurilor de
constrângere cu caracter medical,- în cazul infracţiunilor flagrante;
e)încetarea urmăririi penale
f)clasarea cauzei penale
g)emiterea ordonanţei de a nu începe urmărirea penală pe motive de ne reabilitare
h) anularea rezoluţiei de a nu începe urmărirea penală pe motive de nereabilitare şi dispunerea de a
începe urmărirea penală ;
i) dispunerea căutării învinuitului prin ordonanţă motivată (alin. (2) al art. 288 din CPP);
j) trimiterea cauzei penale după competenţă altor organe,
k) prelungirea termenului de urmărire penală (art. 259 din CPP);
1) reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau după scoaterea
persoanei de sub urmărire (art. 287 din CPP);
m) restituirea cauzei penale pentru continuarea urmăririi penale;
7.Ordinea procesuală de efectuare a acţiunilor procesuale penale de
neaminat

Organul de urmărire penală sesizat este obligat să-şi verifice competenţa (materială,
personală, teritorială). Dacă organul de urmărire penală constată că nu este competent a efectua
urmărirea penală, imediat, dar nu mai târziu de 3 zile, trimite cauza procurorului care exercită
conducerea urmăririi penale pentru a o transmite organului competent. Se poate întâmpla că
efectuarea anumitor acţiuni de urmărire penală să nu poată fi amânată, dar posibilitatea de a le
efectua neîntârziat să o aibă nu organul căruia îi revine competenţa, ci un alt organ de urmărire
penală care nu are această competenţă. Aplicarea riguroasă a regulilor de competenţă ar putea
compromite întreaga desfăşurare a urmăririi penale3". Din aceste considerente legea procesuală
obligă organul de urmărire necompetent să efectueze acţiunile de urmărire penală care nu
pot fi amânate. Caz ce nu suferă amînare – pericolul real că se vor pierde sau distruge
probele, că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor
comite alte infracţiuni;
. Totodată menţionăm că actualul cod de procedură penală nu prevede expres, care sînt
acţiunile de urmărire penală ce nu pot fi amînate spre deosebire de Codul de procedură
penală din 1961, care prevedea că, în vederea descoperirii şi păstrării urmelor infracţiunii
efectuează actele de urmărire ce nu pot fi amînate:

1) Cercetează cazul la faţa locului; 2) face percheziţie domiciliară; 3) ridică obiecte sau
documente; 4) ascultă convorbirile telefonice şi alte convorbiri; 5) face percheziţie
corporală; 6) reţine şi interoghează persoanele bănuite; 7) ascultă partea vătămată şi
martorii, iar în caz de necesitate – 8) ordonă expertiza şi 9) ia măsuri în vederea asigurării
acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a averii.

Obligaţia operează indiferent dacă este sau nu începută urmărirea penală, precum şi în
cauzele unde urmărirea penală este în competenţa exclusivă a procurorului".

Procesele-verbale privind acţiunile efectuate în asemenea cazuri se anexează la cauza

respectivă, şi se remit procurorului care conduce urmărirea penală imediat, dar nu mai
târziu de 3 zile, pentru a fi transmise organului de urmărire penală competent sau, după
caz, procurorului

8.Verificarea de catre procuror a cauzei penale

(1) Procurorul, în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de
urmărire penală, verifică materialele dosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu-se
asupra acestora. Dacă procurorul constată probe obţinute contrar prevederilor prezentului cod şi
cu încălcarea drepturilor bănuitului, învinuitului, prin ordonanţă motivată, exclude aceste probe
din materialele dosarului. Probele excluse din dosar se păstrează în condiţiile art.211 alin.(2)
(2) Cauzele în care sînt persoane arestate sau minori se soluţionează de urgenţă şi cu
prioritate.
9.Conducerea procesuala a procurorului cu activitatea organului de
urmarile penala

Procuratura „conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele

judecătoreşti în condiţiile legii". Procurorul în cadrul urmăririi penale exercită în numele
statului urmărirea penală, conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea
acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală.

Atribuţia procurorului de conducere a urmăririi penale efectuate de organele de

urmărire penală nu are semnificaţia nici conţinutul conducerii administrative a acestora, ele
rămînînd în structura autorităţilor publice din care fac parte şi în sistemul de relaţii ierarhice,
stabilite în organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi.

Astfel, procurorul veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie
tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită fără să existe indici temeinici
că a săvîrşit o infracţiune.

Conducerea urmăririi penale şi controlul legalităţii acţiunilor procesuale presupun o

activitate permanentă şi completă a procurorului de cunoaştere a tuturor cauzelor aflate pe
rolul organelor de urmărire penală şi implicarea în soluţionarea legală şi temeinică a acestora.

Conducerea urmăririi penale se realizează prin:

- controlul permanent al executării procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor

privind infracţiunile;
- dreptul procurorului de a da indicaţii organelor de urmărire penală cu privire la
efectuarea acţiunilor de urmărire penală, de a asista la efectuarea oricărei din ele sau de a
efectua personal;
- soluţionarea conflictelor de competenţă între organele de urmărire penală;
- verificarea dosarelor penale în orice stadiu s-ar afla;
- confirmarea şi autorizarea unor acţiuni de urmărire penală;
- anularea ordonanţelor ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală;
- restituirea dosarelor pentru completarea urmăririi penale sau eliminarea încălcărilor
comise;
- dispunerea soluţiilor de scoatere de sub urmărire penală, încetare a urmăririi, clasare a
cauzei penale, întocmirea rechizitoriului.

10.Rezolvarea divergentilor aparute intre procuror si oraganul (ofiter)

de urmarire penala

(1) În cazul unor cauze complicate sau de mari proporţii, conducătorul organului de
urmărire penală, cu informarea procurorului, dispune efectuarea urmăririi penale de către mai
mulţi ofiţeri de urmărire penală.
(2) Procurorul poate dispune efectuarea urmăririi penale, în unele cazuri menţionate la alin.
(1), mai multor ofiţeri din diferite organe de urmărire penală.
(3) Dispoziţia cu privire la efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de
urmărire penală se face prin ordonanţă, în care se indică ofiţerul care va conduce acţiunile
celorlalţi ofiţeri. Această ordonanţă se aduce la cunoştinţă bănuitului, învinuitului, părţii
vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor, explicîndu-li-se
dreptul de a face recuzare oricărui dintre ofiţeri.
11.Propunerea organului de urmarire penala de punere a persoanei sub
invinuire(1) În cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvîrşită de o
anumită persoană, organul de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune
persoana respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului. (2)
În cazul în care organul de urmărire penală consideră că sînt întrunite condiţiile prevăzute de
lege pentru luarea măsurii preventive, el înaintează propuneri şi în această privinţă.

12. Temeiurile si ordinea de punere a persoanei sub invinuire…13.

Punerea sub învinuire(1) Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală
şi a materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente,
el emite o ordonanţă de punere sub învinuire a persoanei. (2) Ordonanţa de punere sub învinuire
trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a fost întocmită; numele, prenumele,
ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire, precum şi alte date despre persoană
care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor
şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei, caracterului vinei, motivelor şi semnelor
calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora infracţiunea nu a
fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, menţiunea despre punerea
persoanei respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului,
alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea
comisă. (3) În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor
infracţiuni care urmează a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale
articolului din Codul penal, în ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi
articolele, alineatele sau literele articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.
14. Schimbarea şi completarea acuzării (1) Dacă, în cursul urmăririi penale, apar
temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării înaintate învinuitului, procurorul este
obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o completeze pe cea anterioară în
conformitate cu prevederile articolelor respective din prezentul cod. (2) Dacă, în cursul urmăririi
penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat într-o anumită parte a ei, procurorul dispune
scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privinţa acestui capăt de învinuire.
15.Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală(1) Scoaterea persoanei de sub
urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în privinţa persoanei a oricăror acţiuni de
urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată. (2) Scoaterea persoanei de sub urmărirea
penală are loc cînd aceasta este bănuit sau învinuit şi se constată că: 1) fapta nu a fost săvîrşită de
bănuit sau învinuit; 2) dacă fapta constituie o contravenţie; (3) Procurorul, la propunerea
organului de urmărire penală sau din oficiu, dispune, prin ordonanţă motivată, scoaterea
persoanei de sub urmărirea penală. Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau
numai cu privire la un capăt de acuzare. (4) Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală se face
conform prevederilor prezentului cod care reglementează încetarea urmăririi penale, ce se aplică
în mod corespunzător. (5) Concomitent cu scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în
cazurile prevăzute la alin.(2) pct.2) şi 3), dacă fapta penală nu se impută altei persoane şi nu este
necesară continuarea procesului penal, prin aceeaşi ordonanţă se dispune şi clasarea cauzei
penale. 6) Dacă se dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală doar cu privire la un
capăt de acuzare ori dacă din alte considerente este necesară continuarea urmăririi penale,
procurorul, după caz, restituie cauza penală organului de urmărire penală, cu indicaţia respectivă,
fixînd termenul de urmărire penală, sau dispune o altă soluţie în conformitate cu prezentul cod.

16.Cazurile si ordinea procesuala de incetare a urmaririi penale

(1) Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi de
finisare a acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică
continuarea acesteia.
(2) Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, dacă se
constată că:
1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în
cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea
penală permite împăcarea;
2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;
3) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este
necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
(4) Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la
propunerea organului de urmărire penală.
(5) Ordonanţa de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă datele privind persoana şi
fapta la care se referă încetarea urmăririi penale, temeiurile de fapt şi de drept pe baza cărora se
dispune încetarea urmăririi penale, precum şi informaţia privind condiţiile de intrare în vigoare şi
ordinea de contestare a ordonanţei.
(6) La încetarea urmăririi penale, procurorul, dacă este cazul, dispune şi:
1) revocarea măsurii preventive şi a altor măsuri procesuale în modul prevăzut de lege;
2) restituirea cauţiunii în cazurile şi în modul prevăzut de lege;
3) aplicarea măsurilor de siguranţă;
4) încasarea cheltuielilor judiciare sau alte acţiuni prevăzute de lege.
(7) Încetarea urmăririi penale şi liberarea persoanei de răspundere penală nu pot avea loc
contrar voinţei acesteia ori a reprezentantului legal, inclusiv în cazul cererii de reabilitare a
persoanei decedate. În acest caz, urmărirea penală continuă.
(8) Dacă constată că nu este cazul să dispună încetarea urmăririi sau a dispus încetarea
parţială ori dacă din alte considerente persistă necesitatea continuării procesului penal,
procurorul, după caz, restituie cauza penală organului de urmărire penală, cu indicaţia respectivă,
fixînd termenul urmăririi penale, sau ia o altă decizie în conformitate cu prezentul cod.
(9) Concomitent cu încetarea integrală a urmăririi penale, dacă fapta penală nu se impută
altei persoane şi nu este necesară continuarea procesului penal, prin aceeaşi ordonanţă se dispune
şi clasarea cauzei penale.
(10) Dacă fapta constituie o contravenţie sau dacă liberarea de răspundere penală are loc în
conformitate cu art.55 din Codul penal, procurorul, în condiţiile legii, aplică sancţiunea
contravenţională. Dacă aplicarea sancţiunii contravenţionale nu ţine de competenţa procurorului,
cauza se transmite imediat instanţei de judecată spre examinare.

17.Cazurile si ordinea procesuala de clasare a cauzei penale

Clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acţiuni procesuale într-o cauză
penală sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracţiune. Clasarea procesului penal se
dispune printr-o ordonanţă motivată a procurorului, din oficiu sau la propunerea organului
abilitat, fie concomitent cu încetarea urmăririi penale sau scoaterea integrală de sub urmărirea
penală, fie cînd în cauza penală nu este bănuit sau învinuit şi există una din circumstanţele
prevăzute la art.275 pct.1)–3).

18.Temeiurile si ordinea procesuala de dispunere a investigatiilor in

vederea cautarii invinuitului

(1) În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum
şi în cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire
penală, acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigaţiilor în vederea
găsirii învinuitului.
(2) Procurorul, în baza propunerii organului de urmărire penală, după ce a studiat-o, sau
din oficiu, dispune, prin ordonanţă motivată, căutarea învinuitului. În ordonanţă se va indica
toată informaţia cunoscută privitor la persoana învinuitului care urmează să fie căutat. Căutarea
învinuitului poate fi dispusă atît în cadrul exercitării urmăririi penale, cît şi concomitent cu
suspendarea ei.
(3) Dacă există temeiuri pentru aplicarea faţă de învinuit a măsurii preventive procurorul,
în ordonanţă, dispune totodată aplicarea măsurii preventive în condiţiile prezentului cod.
(4) Investigaţiile în vederea găsirii învinuitului se efectuează de către organele abilitate
prin lege cu asemenea atribuţii. Procurorul care dispune efectuarea investigaţiilor în vederea
găsirii învinuitului conduce această activitate şi verifică periodic desfăşurarea ei.

19.Terminarea urmaririi penale si trimiterea cauzei procurorului

(1) Procurorul, în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de
urmărire penală, verifică materialele dosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu-se
asupra acestora. Dacă procurorul constată probe obţinute contrar prevederilor prezentului cod şi
cu încălcarea drepturilor bănuitului, învinuitului, prin ordonanţă motivată, exclude aceste probe
din materialele dosarului. Probele excluse din dosar se păstrează în condiţiile art.211 alin.(2)
(2) Cauzele în care sînt persoane arestate sau minori se soluţionează de urgenţă şi cu
prioritate.

20. Soluţiile dispuse de procuror la terminarea urmăririi penale

Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile prezentului cod privind

urmărirea penală, că urmărirea penală este completă, că există probe suficiente şi legal
administrate, el dispune una din următoarele soluţii:
1) atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi
că acesta poartă răspundere penală:
a) pune sub învinuire făptuitorul, dacă acesta nu a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi
penale, apoi întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată;
b) dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte
rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în judecată;
2) prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau
scoaterea persoanei de sub urmărire.
21. Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după
clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire

(1) Reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale
sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior
prin ordonanţă dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea
acestor măsuri sau că a dispărut circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale,
clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.
(2) Reluarea urmăririi penale poate fi dispusă şi de către judecătorul de instrucţie în cazul
admiterii plîngerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare a urmăririi penale ori de
clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire.
(3) În cazul reluării urmăririi penale în condiţiile prezentului articol, dacă, pe baza datelor
din dosar, procurorul consideră necesar luarea unei măsuri preventive sau unei măsuri
asiguratorii, el dispune luarea măsurii necesare sau, după caz, face propunerile respective
judecătorului de instrucţie.
(4) În cazurile în care ordonanţele de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale
sau de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal, reluarea urmăririi penale poate
avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul
urmăririi precedente a afectat hotărîrea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental,
urmărirea penală poate fi reluată nu mai tîrziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de
încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei sau scoatere a persoanei de sub urmărire.

22.Importanta si ordinea procesuala de prezentare a materialelor

de urmarire penala
(1) După verificarea de către procuror a materialelor cauzei şi adoptarea uneia din soluţiile
prevăzute în art.291, procurorul aduce la cunoştinţă învinuitului, reprezentantului lui legal,
apărătorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor
despre terminarea urmăririi penale, locul şi termenul în care ei pot lua cunoştinţă de materialele
urmăririi penale. Părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor li se prezintă
pentru a lua cunoştinţă doar materialele referitoare la acţiunea civilă la care sînt parte.
(2) Materialele urmăririi penale se aduc la cunoştinţa învinuitului arestat în prezenţa
apărătorului lui, iar la cererea învinuitului – fiecăruia dintre ei, în mod separat.
(3) Pentru a se lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale, ele se prezintă cusute în
dosar, numerotate şi înscrise în borderou. La cererea părţilor, vor fi prezentate şi corpurile
delicte, vor fi reproduse înregistrările audio şi video, cu excepţia cazurilor prevăzute în art.110.
Dacă dosarul penal are mai multe volume, acestea se prezintă concomitent pentru a se lua
cunoştinţă de materialele respective ca persoana care ia cunoştinţă de ele să poată reveni la
oricare din aceste volume de mai multe ori. Pentru a se lua cunoştinţă de dosarele voluminoase,
procurorul, printr-o ordonanţă, poate întocmi un grafic, coordonat cu apărătorul, prin care
stabileşte data şi numărul volumelor pentru studiere.
(4) Termenul pentru a se lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale nu poate fi limitat,
însă în cazul în care persoana care ia cunoştinţă de materiale abuzează de situaţia sa, procurorul
fixează modul şi termenul acestei acţiuni, reieşind din volumul dosarului.
(5) În scopul asigurării păstrării secretului de stat, comercial sau a unui alt secret ocrotit de
lege, precum şi în scopul asigurării protecţiei vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii martorului şi
a altor persoane, judecătorul de instrucţie, conform demersului procurorului, poate limita dreptul
persoanelor menţionate la alin.(1) de a lua cunoştinţă de materialele sau datele privind identitatea
acestora. Demersul se examinează în condiţii de confidenţialitate, conform art.305.
(6) După ce au luat cunoştinţă de materialele urmăririi penale, persoanele menţionate în
alin.(1) pot formula cereri noi în legătură cu urmărirea penală

23.Conţinutul şi ordinea procesuală de întocmire a rechizitoriului

Rechizitoriul prezintă un document procesual întocmit la finalizarea activităţii de urmărire

penală în care se expun circumstanţele săvârşirii infracţiunii, se analizează probele administrate
şi în baza lor se formulează concluzia procurorului, despre aceia că există suficiente date
pentru înaintarea procesului penal în instanţa de judecată.Concluziile de învinire au o mare
importanţă şi o mare valoare juridică, deoarece ele determină limitele dezbaterilor judiciare.
Dezbaterile judiciare a cauzei penale în instanţa de judecată se fac în limitele învinuirii înaintate
învinuitului în rechizitoriu.După prezentarea materialelor de urmărire penală, procurorul
întocmeşte rechizitoriul într-un termen ce nu va depăşi 3 zile, iar în cazurile complicate şi
voluminoase - într-un termen ce nu va depăşi 10 zile.Rechizitoriul se compune din două
părţi:Expunerea.Dispozitivul.Expunerea cuprinde: informaţii despre fapta şi persoana în
privinţa căreia s-a efectuat urmărirea penală, enumerarea probelor care confirmă fapta şi
vinovăţia învinuitului, circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea învinuitului,
precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform prevederilor art. 53 din
CP. dacă constată demenea temeiuri. împrejurările cauzei se expun în rechizitoriu în mod
sistematic, cronologic ori în diferită ordine.în mod compus expunerea materialelor se aplică în
cauzele deosebit de complicate în cercetare, când o parte de infracţiuni, în dependenţă de
caracterul probelor administrate, pe unele împrejurări a infracţiunilor se expun în mod
sistematic, iar pe altele în mod cronologic.Când infracţiunea este săvîrşită de mai multe
persoane împrejurările de fapt se expun în aşa mod ca să se vadă ce acţiuni concrete a săvârşit
fiecare din învinuiţi şi încadrarea juridică a faptei după un concret articol al legii
penale.împrejurările săvârşirii infracţiunii se descriu cu trimitere obligatorie la probele aflate în
dosar, care confirmă concluzia despre vinovăţia învinuitului, cu indicarea filelor din cauza
penală în care această probă este procesual consemnată. Dispozitivul cuprinde: date cu
privire la persoana învinuitului şi formularea învinuirii care i se încriminează cu încadrarea
juridică a acţiunilor lui şi menţiunea despre trimiterea dosarului în instanţa de judecată.
Rechizitoriul se semnează de procurorul care 1-a întocmit, indicându-se locul şi data întocmirii
lui.Dacă învinuitul nu posedă limba în care se desfăşoară urmărirea penală, arunci rechizitoriul
se traduce în limba lui maternă. Rechizitoriul (traducerea lui) se multiplică în atâtea exemplare,
ca fiecare învinuit să primească cît un exemplar. Primul exemplar al rechizitoriului se anexează la
cauza penală.La rechizitoriu se anexează o informaţie cu privire cu privire la durata urmăririi
penale, măsurile preventive aplicate, durata arestării preventive, corpurile delicte şi locul lor de
păstrare, acţiunea civilă, măsurile de ocrotire, alte măsuri procesuale, precum şi cheltuielile
judiciare.Copia rechizitoriului se înmânează sub recipisă învinuitului şi reprezentantului lui legal.
Despre aceasta se face menţiune în informaţia anexată la rechizitoriu.Cauza se trimite în judecată
de către procurorul care a întocmit rechizitoriul.In cazul în care învinuitul se abţine de a se
prezenta pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei şi a primi rechizitoriul, procurorul trimite
cauza în judecată fără efectuarea acestor acţiuni procesuale, dar cu anexarea la dosar a
probelor care confirmă abţinerea învinuitului, iar în cazul sustragerii - şi a informaţiei despre
măsurile luate pentru căutarea acestuia, dacă judecarea cauzei este posibilă în lipsa
învinuitului.

24. Controlul judiciar al activităţii prejudiciare

Limitele controlului judecătoresc al procedurii prejudiciare sunt stipulate de Codul de

procedură penală.Acest control se realizează în două moduri:1Controlul prealabil al
legalităţii şi temeiniciei actelor şi acţiunilor pe care trebuie să le înfăptuiască
organul de urmărire penală cu sancţiunea judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni
sunt următoarele:- judecătorul de instrucţie autorizează acţiunile de urmărire penală care
limitează inviolabilitatea persoanei, domiciliului, secretului corespondenţei, convorbirilor
telefonice, comunicărilor telefonice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni
prevăzute de lege (la care ne vom referi în continuare). Aceste prevederi legale nu sunt
absolut rigide, fapt ce ar putea afecta operativitatea investigaţiilor pe marginea cauzei, ele
având şi derogări. Acţiunile de urmărire penală sub forma de percheziţie la faţa locului, la
domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca
excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie în baza ordonanţei motivate a
procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante. Judecătorul de instrucţie trebuie să fie
informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în termen de 24 de ore, iar în
scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sunt argumentate acţiunile
de urmărire penală efectuate. în cazul în care sunt temeiuri suficiente, judecătorul de
instrucţie, prin încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală sau, după caz,
ilegală. .în caz de neîndeplinire a cerinţelor legitime ale organului de urmărire penală,
efectuarea silită a examinării corporale, internarea persoanei într-o instituţie medicală
pentru efectuarea expertizei, luarea de probe pentru cercetare comparativă se face cu
autorizarea judecătorului de instrucţie.Codul de procedură penală prevede şi un set de
măsuri de constrângere aplicate cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, care de
asemenea este un control prealabil:reţinerea persoanei condamnate până la soluţionarea
chestiunii privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei;amânarea înştiinţării rudelor despre reţinerea persoanei până la 12
ore;suspendarea provizorie din funcţie;aplicarea amenzii judiciare; punerea bunurilor sub
sechestru, precum şi alte măsuri prevăzute de CPP;aplicarea arestării preventive, arestării
la domiciliu.
Legiuitorul a formulat şi o posibilitate legală de a contesta hotărârea Judecătorului de
Instrucţie în instanţa de judecată, prin recursul depus în termen de 3 zile, dacă
procurorul, organul de urmărire penală sau o partea interesată nu este de acord cu
hotărârea judecătorului de instrucţie.Tot judecătorul de instrucţie autorizează acţiunile
organelor operative de investigaţii care vizează limitarea inviolabilităţii vieţii private a
persoanei, pătrunderea în încăpere contrar voinţei persoanelor care locuiesc în ea. Aceste
măsuri (acţiuni) sunt următoarele:cercetarea domiciliului şi instalarea în el a
aparatelor audio şi video, de fotografiat, de filmat etc;supravegherea domiciliului prin
utilizarea mijloacelor tehnice;interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor
convorbiri;controlul comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări;culegerea informaţiei
de la instituţiile de telecomunicaţii.

25. Acţiunile procesuale ale organului de urmărire penală

efectuate cu autorizarea judecătorului de instrucţie

Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală

legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondentei,
convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni
prevăzute de lege. Autorizarea acţiunilor procesuale de către judecătorul de instrucţie este
prevăzută în cazurile:

1. Cercetării la faţa locului.

2. Examinării corporale.
3. Exhumării cadavrului.
4. Efectuării percheziţiei.
5. Ridicării de obiecte şi documente care constituie secret de stat, comercial,
bancar, precum şi ridicării informaţiei privind convorbirile telefonice.
6. Percheziţiei corporale şi ridicării de obiecte şi documente care se află în
hainele, lucrurile, sau pe corpul persoanei.
7. Sechestrării corespondenţei.
8. Interceptării comunicărilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea
mijloacelor tehnice.
9. înregistrării de imagini.
10. Internării persoanei în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei medico-
legale sau psihiatrice.
11. Nimicirii corpurilor delicte-substanţe explozive şi alte obiecte care prezintă pericol
pentru viaţa şi sănătatea omului şi din acest motiv nu pot fi păstrate până la soluţionarea
cauzei.
12. Punerii bunurilor sub sechestru şi ridicării acestora.
13. Luării silite de probe pentru cercetare comparată.
Acţiunile de urmărire penală sub formă de percheziţie, cercetare la faţa locului în
domiciliu şi punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei pot fi efectuate, ca
excepţie, fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a
procurorului, în cazurile infracţiunilor flagrante. Judecătorul de instrucţie trebuie să fie
informat despre efectuarea acestor acţiuni de urmărire penală în termen de 24 de ore, iar în
scop de control, i se prezintă materialele cauzei penale în care sunt argumentate acţiunile de
urmărire penală efectuate. În cazul în care sunt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucţie, prin
încheiere motivată, declară acţiunea de urmărire penală legală sau, după caz, ilegală.

26. Ordinea procesuală de efectuare a măsurilor operative de

investigaţie în cadrul urmăririi penale
 Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează măsurile operative de
investigaţii legate de limitarea inviolabilităţii vieţii private a persoanei, pătrunderea în încăpere
contrar voinţei persoanelor care locuiesc în ea.

Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează următoarele măsuri operative de

investigaţii:

- cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor audio şi video,

de fotografiat, de filmat etc;
- supravegherea domiciliului prin utilizarea mij loacelor tehnice;
- interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri;
- controlul comunicărilor telegrafice şi a altor convorbiri;
- culegerea informaţiei de instituţiile de telecomunicaţii;
Drept temei pentru a începe procedura autorizării efectuării acţiunilor de urmărire penală,
măsurilor operative de investigaţii sau aplicării măsurilor procesuale de constrângere îl
constituie ordonanţa motivată a organului investit cu astfel de împuterniciri, în conformitate cu
prevederile C.P.P. sau cu Legea privind activitatea operativă de investigaţii şi cu demersul
procurorului, prin care se solicită acordul pentru efectuarea acţiunilor respective.

În partea descriptivă a ordonanţei se descrie:

- fapta încriminată indicându-se locul, timpul, modul săvârşirii acesteia, forma

vinovăţiei;
- forma vinovăţiei;
- consecinţele infracţiunii, pe baza cărora se stabilesc acţiunile de urmărire penală sau măsurile
operative de investigaţii necesare pentru a fi efectuate;
- rezultatele care trebuie să fie obţinute în urma efectuării acestor măsuri;
- termenul de efectuare a acţiunilor respective;
- locul efectuării;
- responsabilii de executare;
- metodele de fixare a rezultatelor;
- alte date ce au importanţă pentru adoptarea de către judecătorul de instrucţie a unei
hotărâri legale şi întemeiate.

La ordonanţă se anexează materialele ce confirmă necesitatea efectuării acestor acţiuni.

27.Demersul privind autorizarea masurilor operative de

investigatii

(1) Temei pentru începerea procedurii de autorizare a efectuării acţiunilor de urmărire

penală, măsurilor speciale de investigaţii sau aplicării măsurilor procesuale de constrîngere îl
constituie ordonanţa motivată a organului învestit cu astfel de împuterniciri, în conformitate cu
prezentul cod, şi demersul procurorului prin care se solicită acordul pentru efectuarea acţiunilor
respective.
(2) Partea descriptivă a ordonanţei va conţine: descrierea faptei incriminate, locul, timpul şi
modul săvîrşirii acesteia, forma vinovăţiei, consecinţele infracţiunii în baza cărora se stabilesc
acţiunile de urmărire penală sau măsurile speciale de investigaţii necesare pentru a fi efectuate,
rezultatele care trebuie să fie obţinute în urma efectuării acestor acţiuni/măsuri, termenul de
efectuare a acţiunilor respective, locul efectuării lor, responsabilii de executare, metodele de
fixare a rezultatelor şi alte date ce au importanţă pentru adoptarea de către judecătorul de
instrucţie a unei hotărîri legale şi întemeiate. La ordonanţă se anexează materialele ce confirmă
necesitatea efectuării acestor acţiuni/măsuri.

28.Modul de examinare a demersurilor referitoare la

efectuarea masurilor operative de investigatii

Demersul referitor la efectuarea măsurilor operative de investigaţii se examinează de

către judecătorul de instrucţie în şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi, după caz, a
reprezentantului organului care exercită activitatea operativă de investigaţii.

Demersul referitor la efectuarea cercetării operative a încăperii, interceptarea convorbirilor

telefonice şi a altor convorbiri trebuie să fie examinat de către judecătorul de instrucţie nu
mai târziu de 4 ore de la primirea demersului. Procurorul care a înaintat demersul argumentează
motivele şi răspunde la întrebările judecătorului de instrucţie şi ale participanţilor la proces

După efectuarea controlului temeiniciei demersului, judecătorul de instrucţie, prin

încheiere, autorizează efectuarea măsurii operative de investigaţii, ori aplicarea măsurilor pro-
cesuale de constrângere, sau respinge demersul. Încheierea judecătorului de instrucţie,
adoptată în condiţiile arătate mai sus, este definitivă, cu excepţia cazurilor prevăzute de
Codul de procedură penală.

29.Ordinea procesuala de ascultare a convorbirilor telefonice si a altor

convorbiri

Interceptarea comunicărilor, ca şi sechestrarea corespondenţei, este o intervenţie în viaţa

privată a persoanei. Legea stabileşte că interceptarea unor asemenea convorbiri se admite doar în
cazul infracţiunilor deosebit de grave sau excepţional de grave. Iniţiativa de a efectua audierea
parvine de la organul de urmărire penală. Este necesar ca la emiterea ordonanţei cu privire la
interceptarea comunicărilor să existe anumite date administrate în cauza penală, inclusiv prin
activitatea operativă de investigaţie, care ar servi drept temei pentru efectuarea interceptării.
Interceptarea comunicărilor poate avea loc pe orice cale, fie personal a bănuitului, învinuitului,
fie a persoanei juridice etc. Acesta poate fi canalul de la locul de trai, hotel, prieteni, cunoscuţi.
Modalitatea şi locul efectuării interceptării determinate de organul de urmărire penală. În unele
cazuri, interceptarea poate fi efectuată în scopul protejării martorului şi a părţii vătămate sau a
membrilor familiilor. La efectuarea unei asemenea interceptări este obligatorie cererea persoanelor
a căror securitate este pusă în pericol.

în toate cazurile de interceptare este obligatorie ordonanţa emisă de către procuror şi

autorizată de către judecătorul de instrucţie. Procurorul este obligat să indice de fiecare dată, în
ordonanţă, motivele care au determinat necesitatea efectuării interceptării. În cazurile care nu
suferă amânare, de asemenea, procurorul poate efectua interceptarea fără obţinerea prealabilă a
autorizaţiei judecătorului de instrucţie. Cazuri care nu suferă amânare, de urgenţă, sunt acele
situaţii când tergiversarea efectuării cercetărilor poate prejudicia considerabil urmărirea penală.
Acestea sunt cazurile când s-a făcut tentativă de ascundere a urmelor infracţiunii, de continuare
a acţiunilor criminale, de dispariţie a făptuitorului etc. Procurorul, fiind responsabil de
efectuarea unei asemenea cercetări, este obligat ca imediat, dar nu mai târziu decât 24 de ore, să
informeze judecătorul de instrucţie, care la rândul său este obligat ca în termen de 24 de ore să ia o
hotărâre asupra acestui fapt. Judecătorul confirmă sau infirmă legalitatea efectuării acţiunii
procesuale, interceptarea; în caz de infirmare, acţiunea imediat se întrerupe, iar înregistrările
efectuate sunt nimicite, termenul interceptărilor este strict stabilit de către legea procesual penală
– 30 de zile . În cazuri când sunt temeiuri justificate, acest termen poate fi prelungite cu câte 30
de zile, dar nu poate depăşi 6 luni. Interceptarea comunicărilor se efectuează doar în faza de
urmărire penală, iar o dată cu finisarea fazei se sistează interceptarea comunicărilor, chiar dacă
nu a fost depăşit termenul de 6 luni.

Interceptarea propriu-zisă se efectuează de către organul de urmărire penală care atrage

specialişti fie din instituţiile de telecomunicaţii, fie din organul care efectuează activitatea
operativă de investigaţii

Conţinutul integral al înregistrărilor se înscrie în procesul-verbal, verificându-se şi

contrasemnându-se de către procuror, în caz de necesitate, textul poate fi tradus. Înregistrările şi
reproducerea în scris a acestora se transmit în 24 de ore procurorului care, fiind responsabil de
calitatea urmăririi penale, apreciază utilitatea acestor informaţii. Casetele şi înscrierile se transmit
judecătorului de instrucţie pentru păstrare în locuri separate, speciale, într-un plic sigilat. Datele
interceptate în urma comunicărilor, care nu au tangenţă cu această cauză, nu pot fi utilizate în alte
cauze penale.

30. Condiţiile generale de judecare a cauzei

Principiile specifice fazei de judecată sunt regulile de bază consfinţite legal care
guvernează întreaga activitate desfăşurată în faţa instanţei din momentul parvenirii cauzei
penale şi până la soluţionarea ei, asigurând realizarea în modul cel mai consecvent a
principiilor procesului penal.

Sub denumirea de condiţii generale ale judecăţii cauzei sunt norme de reglementare
comune pentru judecarea în primă instanţă şi judecarea în căile de atac.

Condiţiile generale ale judecării cauzei sunt apreciate în doctrina de specialitate drept
garanţii ale legalităţii, obiectivitătii şi imparţialităţii fazei de judecată.

Activitatea de judecare a cauzei penale realizează scopul procesului penal de a proteja

persoana, societatea şi statul de infracţiuni, de fapte ilegale ale persoanelor cu funcţii de
răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor, astfel ca orice persoană
care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere şi condamnată. Activitatea de judecare a cauzei se
bazează pe principii specifice acestei faze: nemijlocirea, oralitatea, contradictorialitatea,
publicitatea şedinţei de judecată, egalitatea în drepturi a părţilor etc.

Sistemul condiţiilor generale este format din:

 1. .Nemijlocirea procesului de cercetare a probelor de către instanţa de judecată care
judecă cauza în fond constă în cercetarea în direct, sub toate aspectele a probelor
prezentate în instanţă de părţi sau administrate de către instanţă la cererea părţilor.

2. Oralitatea procesului penal constă în desfăşurarea întregii şedinţă de judecată sub

formă verbală, inculpaţii, părţile vătămate, martorii dau declaraţii în formă orală, probele
scrise celelalte mijloace de probă se cercetează în formă orală, participanţii la proces îşi
expun oral poziţiile cu privire la orice problemă, dezbaterile se desfăşoară în acelaşi mod.
Însă

3. Contradictorialitatea este unul din principiile fundamentale care guvernează

procedura penală, în deosebi la faza de judecare a cauzei. În faţa instanţei apar două părţi
egale – partea acuzării şi partea apărării, care trebuie asigurate de către instanţă cu
posibilităţi egale de a-şi realiza poziţiile sale, adică urmează a fi asigurat principiul
egalităţii armelor.

4. Egalitatea în drepturi a părţilor în faţa instanţei

În faţa instanţei apar două părţi egale – partea acuzării şi partea apărării, care trebuie
asigurate de către instanţă cu posibilităţi egale de a-şi realiza poziţiile sale, adică urmează
a fi asigurat principiul egalităţii armelor. Părţilor la proces urmează să le fie asigurate de
către instanţă drepturi egale privitor la administrarea probelor. 5. Publicitatea şedinţei
de judecată

Publicitatea procesului constituie un element esenţial al dreptului persoanei la un

proces echitabil. La şedinţa publică poate fi prezentă oricare persoană cu excepţia
minorilor sub vîrsta de 16 ani, a persoanelor înarmate şi a persoanelor care au fost citate
ca martor şi încă nu au fost audiate în şedinţa de judecată.

6. Preşedintele şedinţei de judecată

Preşedintele şedinţei de judecată este subiectul procesual care conduce şedinţa de

judecată în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei procesuale penale şi asigură
respectarea prevederilor legii de către toţi participanţii la proces şi de către publicul
prezent.

7. Grefierul şedinţei de judecată

Grefierul şedinţei de judecată este persoana care va lua toate măsurile pregătitoare
care rezultă din prevederile legii şi din dispoziţiile preşedintelui şedinţei pentru ca cauza
să fie judecată la termenul fixat şi care va duce procesul verbal al şedinţei de judecată.

Înainte de începerea şedinţei grefierul face apelul părţilor şi al celorlalte persoane

care vor participa la şedinţă, constată care din ele nu s-au prezentat şi din care motive,
despre ce ulterior face informaţie în şedinţă.

8. Citarea părţilor la judecată

Judecarea cauzei poate avea loc numai dacă părţile au fost legal citate şi procedura
de citare a fost îndeplinită potrivit legii.
 9. Participarea procurorului la judecarea cauzei

10. Participarea inculpatului la judecarea cauzei

11. Participarea apărătorului la judecarea cauzei

12. Participarea părţii vătămate la judecarea cauzei

13.Participarea părţii civile şi părţii civilmente responsabile la judecarea

cauzei14. Limitele judecării cauzei ş.a

31.Pregatirea cauzei parvenite pentru judecare

Cauza parvenită în instanţă, în termen de până la 3 zile, se repartizează

judecătorului sau, după caz, completului de judecată de către preşedintele sau
vicepreşedintele instanţei, prin Ordonanţă, conform modului stabilit la începutul anului,
prin repartizarea numerelor dosarelor judecătorilor* în ordinea alfabetică a numelor
acestora.

Concomitent cu repartizarea cauzei completului de judecată, preşedintele sau

vicepreşedintele instanţei dispune care din judecătorii completului va prezida şedinţa de
judecată.

Pentru aducerea cauzei în stare de judecată, înaintea începerii judecăţii se desfăşoară o

etapă preliminară.

Prima măsură după intrarea dosarului penal la instanţă este numirea şedinţei
preliminare. În termen de cel mult 10 zile de la data la care cauza a fost repartizată pentru
judecare, judecătorul sau, după caz, completul de judecată, studiind materialele dosarului,
filează termenul pentru şedinţa preliminară.

Pentru dosarele cu arestaţi în cauză sau inculpaţi minori, şedinţa preliminară se face de
urgenţă şi cu prioritate. În şedinţa preliminară se soluţionează o serie de aspecte legate de
punerea pe rol a cauzei penale şi anume:

- soluţionarea cererilor, demersurilor şi recuzărilor înaintate se face cu

audierea obligatorie a fiecărei părţi asupra chestiunii în cauză;
- lista probelor care vor fi prezentate de către părţi la judecarea cauzei. În spiritul
asigurării principiului contradictorialităţii şi egalităţii în drepturi, art. 347 din CPP obligă
părţile: să prezinte în şedinţa preliminară lista probelor pe care intenţionează să le cerceteze
în cadrul judecării cauzei,inclusiv a celor care nu au fost cercetate pe parcursul urmăririi penale;
- trimiterea cauzei după competenţă potrivit regulilor prevăzute de art. 44 CPP
sau, după caz, încetarea, totală sau parţială, a procesului penal.
În cazul în care, pe parcursul judecării cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute
de lege, instanţa, prin sentinţă motivată, încetează procesul penal în cauza respectivă.

În cazul în care fapta persoanei constituie o contravenţie administrativă, instanţa încetează

procesul penal, cu aplicarea sancţiunii administrative.
 Dacă în urma studierii materialelor dosarului nu au fost constatate temeiuri pentru
necesitatea declinării de competenţă şi trimiterii cauzei în instanţa de judecată competentă,
suspendării sau încetării procesului penal, instanţa va numi cauza spre judecare.

Înainte de a numi cauza spre judecare instanţa, consultând părţile, decide asupra
următoarelor chestiuni:

 locul, data şi ora la care se va judeca cauza, astfel ca toţi Participanţii să fie prezenţi
şi să nu apară temei pentru a amâna şedinţa de judecată;
 Procedura în care se va judeca cauza - generală sau specială;
 lista persoanelor a căror Prezenţă la judecarea cauzei va fi asigurată de către părţi;
 judecarea cauzei în lipsa inculpatului, dacă legea permite aceasta;
32.Notiune si continutul cercetarii judecatoresti

(1) În cadrul cercetării judecătoreşti, în primul rînd se cercetează probele prezentate de

către partea acuzării.
(2) Instanţa, la cererea părţilor sau a altor participanţi la proces, poate modifica ordinea de
cercetare a probelor dacă aceasta este necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti.
Inculpatul poate cere să fie audiat la începutul cercetării probelor sau la orice etapă a cercetării
judecătoreşti.
Începerea cercetării judecătoreşti
(1) Preşedintele şedinţei de judecată anunţă începerea cercetării judecătoreşti. Cercetarea
judecătorească începe cu expunerea de către procuror a învinuirii formulate. Dacă în procesul
penal a fost pornită o acţiune civilă, se expune şi aceasta.
(2) În cazul în care a fost prezentată referinţă la rechizitoriu, preşedintele şedinţei de
judecată aduce la cunoştinţa celor prezenţi conţinutul acesteia.
(3) Preşedintele şedinţei de judecată întreabă inculpatul dacă îi este clară învinuirea adusă,
dacă acceptă să facă declaraţii şi să răspundă la întrebări. În cazul în care inculpatului nu-i este
clară învinuirea formulată, procurorul îi face explicaţiile respective.
(4) După executarea acţiunilor menţionate în alin.(1)-(3), procurorul prezintă spre
examinare probele acuzării.
33. Terminarea cercetării judecătoreşti
(1) După cercetarea tuturor probelor din dosar şi a celor prezentate la judecarea cauzei,
preşedintele şedinţei de judecată întreabă părţile dacă doresc să dea explicaţii suplimentare ori să
formuleze cereri sau, după caz, demersuri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti.
(2) Dacă nu au fost formulate cereri sau demersuri noi sau după soluţionarea cererilor şi
demersurilor formulate şi îndeplinirea în cazurile necesare a acţiunilor procesuale suplimentare,
preşedintele şedinţei de judecată declară cercetarea judecătorească terminată.
(3) Preşedintele şedinţei de judecată explică părţilor că ele, în dezbaterile judiciare, şi
instanţa, la adoptarea sentinţei, sînt în drept să facă trimiteri numai la probele cercetate în şedinţa
de judecată.

34.Calitatea procesuala a inculpatului in procesul cercetarii

judecatoresti

Învinuitul (inculpatul) este recunoscut figură centrală a procesului penal, dat fiind
că activitatea procesuală se desfăşoară în jurul faptei săvârşite de această persoană şi în
vederea tragerii sale la răspundere83.
 Învinuit poate fi numai o persoană fizică. Momentul în care persoana fizică capătă
calitatea de învinuit este ales de către procuror din oficiu sau la propunerea organului
de urmărire penală şi coincide cu existenţa temeiurilor care rezultă din totalitatea
probelor de vinovăţie administrate în cauză.

Actul procedural prin care se conferă calitatea de învinuit este ordonanţa de punere
sub învinuire. De altfel, nu are nici o valoare juridică faptul dacă are sau nu are
cunoştinţă învinuitul despre acuzarea înaintată, el devenind învinuit din momentul
semnării de către procuror a ordonanţei de punere sub învinuire.

Învinuitul în privinţa căruia cauza a fost trimisă în judecată se numeşte inculpat.

Trimiterea în judecată a cauzei se efectuează de către procurorul care a întocmit
rechizitoriul, dar nu înainte de a-i prezenta învinuitului şi apărătorului lui materialele de
urmărire penală şi de a soluţiona cererile în legătură cu terminarea urmăririi penale .

Pe parcursul procesului penal, (inculpatul) în calitatea sa de subiect al părţii apărării

are numeroase drepturi.

Judecarea cauzei în primă instanţă şi în instanţa de apel are loc cu participarea

inculpatului, excepţie făcând cazurile prevăzute în alin. (2) al art. 321 din CPP.

În lipsa inculpatului cauza va fi judecată cu participarea obligatorie a apărătorului,

iar în cazul inculpaţilor minori sau iresponsabili şi cu participarea reprezentantului
legal.

Inculpatul rosteşte o pledoarie în dezbaterile judiciare în cazurile când apărătorul nu

participă în cauză sau dacă va cere instanţei acordarea cuvântului în cazul când
apărătorul participă în proces.

După terminarea dezbaterilor, inculpatului i se acordă ultimul cuvânt care se cere

exercitat personal, şi nu prin apărător .

Inculpatul are şi multiple obligaţii, motiv pentru care trebuie: 1) să se prezinte la

citarea organului de urmărire penala sau a instanţei; 2) fiind reţinut, să accepte să fie
supus, la cererea organului de urmărire penală, examinării corporale şi percheziţiei
corporale; 3) să accepte necondiţionat, la cererea organului de urmărire penala,
controlul medical, dactiloscopia, fotografierea; să accepte să dea posibilitate să i se ia
mostre de sânge, de eliminări ale corpului; 4) să fie supus, la cererea organului de
urmărire penală sau a instanţei, expertizei judiciare; 5) să se supună dispoziţiilor
legitime ale reprezentantului organului de urmărire penală şi ale preşedintelui şedinţei
de judecată; 6) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească
sala de şedinţe fără învoirea preşedintelui şedinţei.

Inculpatul trebuie să fie prezent la desfăşurarea procesului penal.

Drepturile inculpatului minor se exercită de către reprezentantul legal.

35.Dreptul la ultima replica
După ce au luat cuvîntul toţi participanţii la dezbateri, ei pot să mai ia o dată cuvînt în
replică în legătură cu cele spuse în cuvîntările ulterioare. Dreptul la ultima replică aparţine
întotdeauna apărătorului sau inculpatului, după caz.

36. Ultimul cuvînt al inculpatului

(1) După terminarea dezbaterilor judiciare, preşedintele şedinţei acordă ultimul cuvînt
inculpatului.
(2) În timpul în care inculpatul are ultimul cuvînt, nu i se pot pune întrebări şi el nu poate fi
întrerupt decît în cazul în care el se referă la alte împrejurări decît cele care se referă la cauză.
(3) Dacă inculpatul, în ultimul cuvînt, relevă fapte sau împrejurări noi, esenţiale pentru
soluţionarea cauzei, instanţa poate dispune reluarea cercetării judecătoreşti pentru verificarea
acestora.
37. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată
la adoptarea sentinţei
(1) La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni în
următoarea consecutivitate:
1) dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul;
2) dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat;
3) dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care anume lege penală este prevăzută
ea;
4) dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni;
5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită;
6) dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care
anume;
7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luînd în considerare şi
recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost efectuată;
8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau
nu;
9) tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii;
10) dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în ce sumă;
11) dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a fost intentată acţiunea civilă;
12) dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor;
13) ce trebuie să se facă cu corpurile delicte;
14) cine şi în ce proporţie trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare;
15) dacă urmează să fie revocată, înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privinţa
inculpatului;
16) dacă în privinţa inculpatului recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii urmează să
fie aplicat tratament medical forţat de alcoolism sau narcomanie.
(2) Dacă inculpatul este învinuit de săvîrşirea mai multor infracţiuni, instanţa soluţionează
chestiunile arătate în alin.(1) pct.1)-13) pentru fiecare infracţiune în parte.
(3) Dacă de săvîrşirea infracţiunii sînt învinuiţi mai mulţi inculpaţi, instanţa soluţionează
chestiunile prevăzute în alin.(1) referitor la fiecare inculpat în parte.
 (4) Dacă, în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei, s-au constatat încălcări ale
drepturilor inculpatului, precum şi s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări,
instanţa examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru aceste
încălcări.

38.Notiune si felurile sentintei

(1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii înaintate inculpatului prin adoptarea sentinţei de
condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
(2) Sentinţa se adoptă în numele legii.
(3) Sentinţa instanţei de judecată trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată.
(4) Instanţa îşi întemeiază sentinţa numai pe probele care au fost cercetate în şedinţa de
judecată.
Sentinţa de condamnare
(1) Sentinţa de condamnare se adoptă numai în condiţia în care, în urma cercetării
judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de
probe cercetate de instanţa de judecată.
(2) Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în
principal, pe declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale şi citite în instanţa de
judecată în absenţa lor.
(3) Declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale pot fi puse la baza sentinţei de
condamnare numai în ansamblu cu alte probe suficiente de învinuire şi cu condiţia că, la
urmărirea penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul, învinuitul sau că martorul a fost audiat în
condiţiile art.109 şi 110, în cazul în care inculpatul nu a participat la confruntare cu acest martor
în cadrul şedinţei de judecată.
(4) Sentinţa de condamnare se adoptă:
1) cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;
2) cu stabilirea pedepsei şi cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art.107
din Codul penal şi în cazurile prevăzute în art.89 alin.(2) lit.a), b), c), e), f) şi g) din Codul penal;
3) fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în art.57
şi 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art.93 din Codul penal sau al
expirării termenului de prescripţie.
(5) La adoptarea sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie
executată, instanţa stabileşte categoria pedepsei, mărimea ei şi începutul calculării termenului
executării pedepsei.
(6) La adoptarea sentinţei de condamnare cu liberarea de pedeapsă sau, după caz, sentinţei
de condamnare fără stabilirea pedepsei, instanţa argumentează în baza căror temeiuri, prevăzute
de Codul penal, adoptă sentinţa dată.

Sentinţa de achitare
(1) Sentinţa de achitare se adoptă dacă:
1) nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii;
2) fapta nu a fost săvîrşită de inculpat;
3) fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii;
 4) fapta nu este prevăzută de legea penală;
5) există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
(2) În cazul achitării persoanei în temeiul alin.(1) pct.2), organul de urmărire penală este
obligat să continue urmărirea penală pentru identificarea făptuitorului.
(3) Sentinţa de achitare duce la reabilitarea deplină a inculpatului.
Sentinţa de încetare a procesului penal
(1) Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă dacă:
1) lipseşte plîngerea părţii vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părţile s-au împăcat;
2) a intervenit decesul inculpatului;
3) persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală;
4) există o hotărîre judecătorească definitivă asupra aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă;
39.Structura si continutul sentintei. Pronuntarea
sentintei.
Conţinutul sentinţei trebuie să corespundă realizării urmatoarelor obiective: să permită
verificarea daca

judecata s-a desfăşurat cu respectarea legalităţii şi în special al dispoziţiilor care garantează

drepturile parţilor şi asigură stabilirea adevarului; să constituie o garanţie ca nimic din ceea ce
formează obiectul judecăţii nu este lasat de către instanţa în afara examinarii şi că soluţia
pronunţată este rezultatul firesc al acestei examinări, să se asigure executarea ceor hotarîtede
instanţă. In scopul atingerii acestor obiective, sentinţa este structurată în trei parţi, fiecare
corspunzînd ordinea realizării obiectivelor sus menţionate. Fiind analizate parţile structurale ale
sentinţei prin prisma Legislatiei R.
Moldova, F. Ruse şi României am sesizat ca toate tipurile de sentinţă au acelaşi conţinut al părţii
introductive cu excepţia sentinţei în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei. De asemenea
am mai sesizat ca cea de a doua parte structurală a sentinţei, în diverse legislaţii, e numită diferit.
Astfel, pentru a include unitaritatea în legislaţiile ţărilor menţionate mai sus, aceasta poate să fie
numită „
de expunere – motivare”, deoarece în contextul ei se include atît descrierea cît şi motivarea, iar
pe concluziile acestei parţi se bazează dispozitivul sentinţei care este continuarea şi încheierea ei
logica.
Pronuntarea sentinţei. Analizîndu-se toate momentele – cheie la pronunţarea sentinţei, sunt
abordate în special consecinţele de drept ce urmează după pronunţare: sentinţa obţine puterea
actului procesual doar dupa pronunţarea ei, din momentul pronunţării sentinţei începe a expira
termenul pentru apel şi recurs, iar în cazul unui condamnat aflat sub acest fapt este din momentul
înmînării lui a copiei sentinţei; după pronunţarea sentinţei, judecata ce a adopat-o nu e în drept
de a include în ea careva modificări sau completări, pronunţarea sentinţei are o mare însemnătate
educativă şi serveste ca mijloc de control al societăţii asupra înfăptuirii justiţiei.

40.Caile ordinare de atac. Apelul si recursul

In faza judecatii dupa dezbaterile judiciare in urma eliberarii sentintei sau a hotararii
judecatoresti apare o posibilitate de atac in instanta mai ierarhic superioara a hotararilor emise
de instanta de judecata care examineaza la moment cazul penal. Aceasta posibilitate sigur ca nu
este oferita impotriva tuturor sentintelor judecatoresti.
Aceasta cale de atac a hotararii se numeste cale ordinara de atac. La moment exista ca cai
ordinare de atac Apelul, si Recursul.
Mai deosebim si cai extraordinare de atac cum ar  fi Contestatia in anulare, Revizuirea a
procesului penal si Recursul in anulare si demersul in interesul legii.
Acestea din urma se deosebesc de caile ordinare de atac.
Apelul este o cale ordinara de  atac. In apel pot  fi atacate hotararile judecatoresti cu exceptia acestora
conform legii procesual penale:
1.  Sentintelor   pronuntate  de  judecatorii  privind  infractiunile pentru   savarsirea  carora  legea 
prevede pedeapsa nonprivativa  de libertate;
2.  Sentintelor pronuntate de  judecatoria  militara   privind infractiunile   pentru   savarsirea   carora 
legea   prevede   pedeapsa nonprivativa de libertate;
3.   Sentintelor pronuntate de Curtea de Apel;
4.   Sentintelor pronuntate de Curtea Suprema de Justitie;
5.   Altor sentinte pentru care legea nu prevede aceasta cale de atac.
Incheierile date  in  prima  instanta pot fi atacate cu apel numai odata cu sentinta.
  Apelul declarat  impotriva  sentintei se socoate facut si  impotriva incheierilor, chiar daca acestea au
fost date dupa pronuntarea sentintei.
Persoanele care pot declara apel 
    Pot declara apel:
1.   procurorul, in ce priveste latura penala si latura civila;
2.   inculpatul,  in  ce  priveste  latura penala  si  latura  civila. Sentintele de achitare sau de incetare a
procesului penal pot fi atacate si in ce priveste temeiurile achitarii sau incetarii procesului penal;
3.   partea vatamata, in ce priveste latura penala;
4.   partea civila  si partea civilmente responsabila, in ce  priveste latura civila;
5.    martorul,  expertul,  interpretul  si aparatorul, cu  privire  la cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
6.    orice persoana  ale  carei  interese legitime  au  fost  vatamate printr-o masura sau printr-un act al
instantei. 
    Apelul poate  fi declarat pentru persoanele prevazute de punctele 2) -  4)  de catre aparator sau
reprezentantul  lui legal.
Termenul de declarare a apelului este de 10 zile. Adica apelul poate fi declarat in decurs de 10 zile de la
pronuntarea hotararii de catre instanta de judecata. Sau dupa ce a fost facuta incheierea. Deci numai
dupa ce cauza in instanta a fost solutionata.
Recursul este o cale de atac a hotararilor instantelor de judecata ordinara. In recurs pot fi atacate
urmatoarele hotarari:
1.  Sentintele pronuntate de judecatorii privind infractiunile pentru savarsirea carora legea prevede
pedeapsa nonprivativa de libertate;
2.   Sentintele    pronuntate   de   judecatoria   militara    privind infractiunile   pentru   savarsirea   carora 
legea   prevede   pedeapsa 
nonprivativa de libertate;
3.  Sentintele pronuntate de Curtea de Apel;
4.  Sentintele pronuntate de Curtea Suprema de Justitie;
5.  Deciziile  pronuntate,  ca instante de apel, de tribunale  si  de Curtea  de Apel, cu exceptia deciziilor
prin care s-a dispus rejudecare 
cauzelor;
6.  Alte hotarari pentru care legea prevede aceasta cale de atac.
 
    Incheierile pot  fi  atacate cu recurs numai o data cu sentinta  sau decizia  recurata,  cu exceptia
cazurilor cand, potrivit legii,  pot  fi atacate separat cu recurs.  
    Recursul declarat  impotriva  sentintei  sau deciziei  se  considera facut  si  impotriva incheierilor, chiar
daca acestea au fost date  dupa pronuntarea hotararii recurate.  
    Nu pot fi atacate cu recurs sentintele in privinta carora persoanele indicate in articolul 307 c.p.p. nu
au folosit calea apelului ori  cand apelul a fost retras, daca legea prevede aceasta cale de atac.  
Persoana  care  nu  a  folosit  apelul poate  ataca  cu  recurs  decizia instantei  de apel prin care i s-a
inrautatit situatia. Procurorul  care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a fost admis
apelul altei persoane dintre cele prevazute in articolul 307 c.p.p.
Persoanele care pot declara apel 
    Pot declara recurs:
1.  procurorul, in ce priveste latura penala si latura civila;
2.  inculpatul,  in  ce  priveste  latura penala  si  latura  civila. Sentintele de achitare sau de incetare a
procesului penal pot fi atacate si in ce priveste temeiurile achitarii sau incetarii procesului penal;
3.  partea vatamata, in ce priveste latura penala;
4.  partea civila  si partea civilmente responsabila, in ce  priveste latura civila;
5.  martorul,  expertul,  interpretul  si aparatorul, cu  privire  la cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
6.  orice persoana  ale  carei  interese legitime  au  fost  vatamate printr-o masura sau printr-un act al
instantei.  Recursul  poate  fi declarat pentru persoanele prevazute de punctele 2) -  4)  de catre aparator
sau reprezentantul  lui legal.
Termenul de declarare a recursului este de 10 zile daca legea nu prevede altfel. Iar in cazul redactarii
deciziei in termen de 7 zile de la data redactarii acesteia in scris si decizia a fost semnata de toti membrii
ai completului de judecata.
41.Procedura examinarii apelului
(1) La judecarea apelului se aplică regulile generale pentru judecarea cauzelor în primă
instanţă, cu excepţiile prevăzute în Partea specială titlul II capitolul IV secţiunea 1.
(2) Preşedintele şedinţei anunţă cauza ce urmează a fi judecată şi verifică prezenţa părţilor,
apoi anunţă numele şi prenumele judecătorilor din completul de judecată, ale procurorului, ale
grefierului, precum şi ale interpretului şi traducătorului dacă aceştia participă, ale apărătorului şi
precizează dacă nu au fost formulate cereri de recuzare. După aceasta, preşedintele şedinţei
verifică dacă părţile prezente au făcut alte cereri sau demersuri şi asupra lor instanţa de apel dă o
încheiere.
(3) Instanţa de apel, la cererea părţilor, poate cerceta suplimentar probele administrate în
primă instanţă şi poate administra probe noi.
(4) În cazul în care invocă necesitatea administrării de noi probe, părţile trebuie să indice
aceste probe şi mijloacele cu ajutorul cărora pot fi administrate, precum şi motivele care au
împiedicat prezentarea lor în primă instanţă.
(5) Preşedintele şedinţei oferă cuvîntul apelantului, intimatului, apărătorilor şi
reprezentanţilor lor, apoi procurorului. Dacă între apelurile declarate se află şi apelul
procurorului, primul cuvînt îl are acesta.
(6) Părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi apărute în procesul dezbaterilor.
(7) Inculpatul are cel din urmă cuvîntul.
42.Procedura examinarii recursului
(1) La judecarea recursului participă procurorul şi persoanele indicate la art.401, ale căror
interese sînt atinse prin argumentele invocate în recurs.
(2) Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunţă numele
judecătorilor completului de judecată, al procurorului, avocaţilor, precum şi al interpretului, dacă
acesta participă la şedinţă, şi verifică dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.
(3) Primul cuvînt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi la şedinţa de judecată.
Dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvînt îl are acesta.
Luările de cuvînt nu pot ieşi din cadrul argumentelor recursului.
(4) Părţile au dreptul la replică în problemele apărute în procesul dezbaterilor.
(5) Recursul se judecă în termen rezonabil
43.Notiunea si importanta punerii in executare a hotaririlor
judecatoresti
(1) Hotărîrea instanţei de judecată într-o cauză penală devine executorie la data cînd a
rămas definitivă.
(2) Hotărîrea primei instanţe rămîne definitivă:
1) la data pronunţării, cînd hotărîrea nu este supusă apelului şi nici recursului;
2) la data expirării termenului de apel:
a) cînd nu s-a declarat apel în termen;
b) cînd apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;
 3) la data retragerii apelului şi încetării procedurii de apel, dacă aceasta s-a produs după
expirarea termenului de apel;
4) la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărîrilor nesupuse apelului sau dacă
apelul a fost respins:
a) cînd nu s-a declarat recurs în termen;
b) cînd recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit;
5) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct.4) şi încetării
procedurii de recurs, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;
6) la data pronunţării hotărîrii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărîrilor
menţionate la pct.4).
(3) Hotărîrile instanţei de apel rămîn definitive la data pronunţării deciziei în apel.
(4) Hotărîrea instanţei de recurs împotriva hotărîrii pe cauzele pentru care legea nu prevede
calea de atac apelul rămîne definitivă, la data pronunţării acesteia, dacă:
1) recursul a fost admis şi procesul a luat sfîrşit în instanţa de recurs, fără rejudecare;
2) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;
3) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.
(5) Hotărîrea instanţei de recurs declarat împotriva deciziei instanţei de apel devine
irevocabilă la data pronunţării acesteia.
(1) Hotărîrile judecătoreşti definitive şi ordonanţele procurorului privind încetarea
urmăririi penale sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice din ţară şi au putere
executorie pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.
(2) Colaborarea solicitată la executarea hotărîrilor judecătoreşti definitive şi a ordonanţelor
procurorului privind încetarea urmăririi penale este obligatorie pentru toate persoanele fizice şi
juridice.

44.Trimiterea spre executare a hotaririi judecatoresti

(1) Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat
cauza în primă instanţă. Hotărîrile definitive pronunţate în primă instanţă de către Curtea
Supremă de Justiţie se pun în aplicare de către organul însărcinat cu punerea în executare a
hotărîrilor judecătoreşti de pe lîngă judecătoria în raza teritorială a căreia se află Curtea Supremă
de Justiţie. Dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti, în termen de 10 zile de la data cînd
hotărîrea a rămas definitivă, se trimite de către preşedintele instanţei, împreună cu o copie de pe
hotărîrea definitivă, organului însărcinat cu punerea în executare a sentinţei conform prevederilor
legislaţiei de executare. În cazul în care cauza a fost judecată în apel şi/sau în recurs, la copia de
pe sentinţă se anexează copia de pe decizia instanţei de apel şi/sau de recurs.
(2) Organele care pun în executare sentinţa comunică de îndată, dar nu mai tîrziu de 5 zile,
instanţei care a trimis hotărîrea dată despre punerea în executare a acesteia. Administraţia locului
de detenţie trebuie să comunice instanţei care a trimis hotărîrea locul unde condamnatul îşi
execută pedeapsa.
(3) Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată să urmărească executarea hotărîrii.
(4) Instanţa care a pronunţat sentinţa este obligată, în termen de 10 zile, să comunice
organului local de administrare militară despre sentinţa rămasă definitivă în privinţa recrutului
condamnat.
(5) Livretele militare ale persoanelor supuse serviciului militar şi certificatele speciale ale
recruţilor condamnaţi la închisoare sau detenţiune pe viaţă se trimit de instanţă organelor locale
de administrare militară respective.

45.Temeiurile pentru recurs in anulare

Temeiurile pentru recurs în anulare
(1) Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de
drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii
precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului
informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.
(2) Recursul în anulare este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în
prezentul articol sau este declarat repetat.

46. Cazurile de revizuire a procesului penal

Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care :
1) s-a stabilit, prin hotărîre irevocabilă, că martorul a făcut cu bună ştiinţă declaraţii
mincinoase sau expertul a prezentat cu bună ştiinţă concluzii false, sau că corpuri delicte,
procese-verbale privind acţiunile de urmărire penală sau judecătoreşti ori alte documente
sînt false, sau că a fost făcută intenţionat o traducere greşită, ceea ce a avut ca urmare
adoptarea unei hotărîri neîntemeiate sau contrare legii;
2) s-a stabilit, prin hotărîre rămasă definitivă, că judecătorii şi procurorii au comis,
în cursul judecării acestei cauze, abuzuri ce constituie infracţiuni;
3) s-a stabilit, prin hotărîre rămasă definitivă, că persoanele care au efectuat urmărirea
penală în cauză au săvîrşit abuzuri, ce constituie infracţiuni, care au dus la pronunţarea unei
hotărîri neîntemeiate sau contrare legii;
4) s-au stabilit alte circumstanţe de care nu avea cunoştinţă instanţa atunci cînd a
dat hotărîrea şi care, ele însele sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc
nevinovăţia celui condamnat sau că acesta a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai
gravă decît acea pentru care a fost condamnat, sau dovedesc vinovăţia celui achitat sau a
persoanei cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal;
5) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia.
Altfel spus revizuirea este mijlocul procesual prin folosirea căruia sunt înlăturate
erorile judiciare ce ar putea fi cuprinse în hotărîrile penale irevocabile. Revizuirea provoacă
o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Procedura de revizuire se deschide în baza cererii adresate procurorului de
nivelul instanţei care a judecat cauza în fond.
47. Noţiunea, însemnătatea şi felurile procedurilor speciale

In unele cazuri insa procedura obisnuita nu este suficient de eficace si nu poate alcatui
cadrul optim pentru aflarea adevarului si instrumentarea cauzelor. De aceea legea penala a
instituit anumite reglementari derogatorii de la procedura ordinară, norme ce se aplica in
mod limitat in functie de cauza in discutie. Rolul lor este de a mentine functional
mecanismul justitiei fara a aduce atingere libertatilor garantate de lege si fara a influenta
justa solutionare a cauzei. Aceste derogari sunt numite proceduri speciale. Pentru a putea
constitui o procedura speciala normele derogatorii trebuie ca prin continut, sistematizare si
mod de aplicare sa formeze un complex de norme pe deplin justificat.

Procedurile speciale nu sunt instituite aleatoriu ele fiind impuse de anumite imprejurari
bine determinate in lege cum ar fi : elementele speciale determinante in ceea ce priveste
persoana infractorului, imprejurarile in care s-a infaptuit infractiunea sau caracterul
infractiunilor.
 Procedurile speciale sunt un complex de derogari cu o intindere variabila dar care
pastreaza intotdeauna un caracter complementar si derogatoriu. De aceea oriunde procedura
speciala nu reglementeaza expres anumite situatii va fi aplicabila procedura obisnuita. De
asemenea daca o anumita situatie este reglementata atat de procedura obisnuita cat si de
procedura speciala reglementarile derogatorii se vor aplica cu prioritate.

Procedura specială este definită ca un complex de norme de drept procesual penal,

care instituie, pentru anumite cauze penale, o desfăşurare a procesului penal parţial
diferită de procedura obişnuită.

48. . Procedura în cauzele privind minorii

Codul Penal şi de Procedură Penală prevăd mai multe norme speciale privind
responsabilitatea penală a minorilor, urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind minorii.
Sînt posibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, la momentul săvîrşirii
infracţiunii, au atins vîrsta de 16 ani.

Arestul nu poate fi aplicat persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani. La fel şi munca
neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor care nu au atins vîrsta
de 16 ani .

La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei instanţa de judecată ţine cont de:

- gravitatea infracţiunii săvîrşite;

- de motivul acesteia;
- de persoana celui vinovat;
- de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea;
- de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi
- de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
Persoana în vîrstă de pînă la 18 ani, care a săvîrşit pentru pentru prima oară o infracţiune
uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat că
corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. În acest sens organul de
urmărire penală face propunere procurorului de a înceta urmărirea penală în privinţa
minorului şi de iniţia în instanţă demers despre liberarea minorului de răspundere penală. În
funcţie de caracterul şi de persoana minorului care a comis infracţiuni ce nu prezintă mare

pericol social, instanţa de judecată poate aplica măsuri de constrîngere cu caracter

educativ, care nu sînt pedepse penale şi nu vor genera antecedente penale.

Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate instanţa de judecată le poate

aplica măsuri de constrîngere cu caracter educativ.

În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrîngere cu caracter educativ de

către minor, instanţa de judecată la propunerea organelor de stat specializate, anulează
măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa
conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată, după caz.
 În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale privind minorii, afară de
circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal prevăzute urmează a se stabili:

1. vîrsta minorului (se consideră că persoana a atins o vîrstă anumită nu în ziua naşterii,
ci începînd cu ziua următoare.);
2. condiţiile în care trăieşte şe este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală,
volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi
necesităţile lui;
3. influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorilor;
4. cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii.
La soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în
fiecare caz se discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere .

Reţinerea minorului, precum şi arestarea lui preventivă pot fi aplicate doar în cazuri
excepţionale cînd au fost săvîrşite infracţiuni grave, deosebit de grave sa excepţional de
grave. Despre reţinerea sau arestarea preventivă a minorului se înştiinţează imediat părinţii
sau alţi reprezentanţi legali ai minorului, fapt care se

consemnează în procesul verbal de reţinere. Durata ţinerii sub arest preventiv a

învinuiţilor minori poate fi prelungită numai pînă la 4 luni.

Chemarea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor, care nu se află în stare de

arest, la organul de urmărire penală sau la instanţa judecătorească se face prin părinţii
acestuia sau prin reprezentanţii legali, iar în cazul în care minorul se găseşte într-o instituţie
specială pentru minori, prin administraţia acestei instituţii.

Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului minor se efectuează în condiţiile

generale însă nu poate dura mai mult de 2 ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi 4
ore pe zi.

La audierea bănuitului, inculpatului minor, participarea apărătorului şi a pedagogului sau

psihologului este obligatorie. Pedagogul sau psihologul este în drept să pună întrebări
minorului, să ia cunoştinţă de procesul verbal şi să facă observaţii în scris referitor la
plenitudinea şi corectitudinea înscrierii lui. Aceste drepturi sînt explicate pedagogului sau
psihologului înainte de începerea audierii minorului, despre ce se face menţiune în procesul
verbal respectiv.

Participarea reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului, inculpatului minor în

procesul penal este obligatorie din momentul reţinerii sau arestării preventive, sau al primei
audieri a minorului care nu este reţinut sau arestat, prin ordonanţa organului de urmărire
penale. La momentul admiterii reprezentantului legal al minorului la proces, acestuia i se
înmînează informaţie în scris despre drepturile şi obligaţiile acestuia şi despre aceasta se
face menţiune în ordonanţă.

La terminarea urmăririi penale în privinţa minorului, organul de urmărire penală, prin

ordonanţă motivată, poate să nu prezinte învinuitului minor unele materiale ale urmăririi
penale care, la părerea sa, pot influenţa negativ asupra minorului, însă aceste materiale se
prezintă reprezentantului legal al minorului.
 49. Procedura în cazul aplicării măsurilor procesuale
cu caracter medical

Particularităţile procedurii aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical

sunt determinate de specificul subiectului în privinţa căruia se efectuează o asemenea
procedură, şi anume: persoane care au săvârşit infracţiuni în stare de iresponsabilitate
sau care s-au îmbolnăvit după săvârşirea infracţiunii de o boală psihică. Prezenţa unor
astfel de dereglări psihice duc la imposibilitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile
ori inacţiunile sale, de a le putea dirija şi nu în ultimul rând la incapacitatea de a-şi
organiza apărarea de acuzaţiile aduse.

Sunt 2 modalităţi ale măsurilor de constrângere cu caracter medical:

Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită

Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă

Procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical se :a. potrivit

dispoziţiilor generale ale Codului de procedură penală;b. cele din urmă având prioritate
înaintea dispoziţiilor generale;c.atunci când dereglarea psihică a persoanei este
periculoasă:•pentru sine însăşi (bunăoară, este predispusă la suicid);•pentru alte
persoane (bunăoară, poate cauza prejudicii vieţii, sănătăţii ori bunurilor lor).

În procesele având ca obiect infracţiunile săvârşite de persoane în stare de

iresponsabilitate, precum şi infracţiunile săvârşite de persoane care s-au îmbolnăvit de o
boală psihică după săvârşirea faptsi, se efectuează urmărirea penală.

Modul de sesizare a organului de urmărire penală este cel general. Dacă din
înştiinţarea făcută rezultă săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de
iresponsabilitate, organul de urmărire penală, în mod obligatoriu, va începe urmărirea
penală, după care va administra probe care confirmă vinovăţia ori nevinovăţia
făptuitorului.

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi dată pe motiv că fapta nu

întruneşte elementele infracţiunii (lipseşte subiectul), chiar şi în cazul când se ştie cu
certitudine că persoana s-a aflat la tratament într-o instituţie de psihiatrie sau
psihoneurologică şi că fapte similare săvârşeşte nu pentru prima oară. Urmărirea penală
se porneşte în scopul aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical.

O semnificaţie aparte capătă clarificarea chestiunilor: dacă persoana care a săvârşit

infracţiunea a suferit de boli psihice în trecut, gradul şi caracterul bolii psihice în
momentul săvârşirii infracţiunii sau în timpul cercetării cauzei; comportamentul
persoanei care a săvârşit infracţiunea atât înainte, cât şi după săvârşirea ei.

Anume în baza acestor date şi ţinând cont de concluziile expertizei psihiatrice, se

soluţionează aspectele legate de responsabilitatea persoanei; despre îmbolnăvirea ei de
o boală psihică după săvârşirea infracţiunii; despre gradul de pericol pe care-1 prezintă
atât pentru cei din jur, cât şi pentru sine însăşi şi care, fiind apreciate în coroborare,
indică asupra lipsei ori prezenţei temeiurilor legale pentru aplicarea măsurilor de
constrângere cu caracter medical.

Pentru clarificarea circumstanţelor cauzei se poate efectua orice acţiune procesuală

prevăzută de Codul de procedură penală.

La efectuarea urmăririi penale în cadrul acestei proceduri speciale ofiţerul de

urmărire penală şi procurorul vor ţine cont de:

- lipsa declaraţiilor bănuitului, învinuitului ca mijloc de probă;

- lipsa cererilor şi demersurilor bănuitului, învinuitului, care contribuie la cercetarea

sub toate aspectele a circumstanţelor cauzei.

La urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite cu participaţie, se constată că cineva din

participanţi a săvârşit fapta în stare de iresponsabilitate sau după săvârşirea infracţiunii
s-a îmbolnăvit de o boală psihică, cauza în privinţa acestuia poate fi disjunsă în dosar
separat.

La procedura privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical,

participarea reprezentantului legal al persoanei căreia îi vor fi aplicate aceste măsuri
este obligatorie.

Atragerea reprezentantului legal urmăreşte scopul de a asigura egalitatea în drepturi

a persoanei iresponsabile şi a şterge neputinţa de a-şi apăra de sine stătător drepturile şi
interesele legitime.

Temei de încetare reprezintă cazul în care caracterul faptei şi starea psihică a celui
care a săvârşit-o impun concluzia că făptuitorul nu prezintă pericol pentru societate.
Pentru aceasta trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- a avut loc fapta penală şi această faptă a fost săvârşită de subiectul în cauză;

- la momentul dispunerii încetării procesului penal persoana suferea de tulburări

psihice care făceau imposibilă stabilirea şi executarea pedepsei penale;

- caracterul faptei şi tulburarea psihică nu prezintă pericol nemijlocit pentru sine sau
pentru cei din jur (în caz contrar ar fi necesară transmiterea cauzei în judecată pentru a
fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical).Trimiterea cauzei în instanţa de
judecată dacă s-a constatat că există temeiuri de a se aplica faţă de cel care a săvârşit
infracţiunea măsuri de constrângere cu caracter medical. Prin existenţa temeiurilor de a
aplica faţă de cel care a săvârşit infracţiunea măsuri de constrângere cu caracter
medical se au în vedere condiţiile stipulate .Soluţiile de încetare a procesului penal şi de
trimitere a cauzei în instanţa de judecată sunt luate de procuror, prin ordonanţă

50.Procedura privind acordul de recunoastere a vinovatiei

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată în scris între acuzatorul

de stat şi învinuit sau, după caz, inculpat, care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte
vina în schimbul unei pedepse reduse.

În esenţă , acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o formă de negociere prin

intermediul căreia se încheie o înţelegere care soluţionează una sau mai multe învinuiri
aduse învinuitului fără a desfăşura un proces judiciar deplin în care inculpatului i se
garantează toate drepturile prevăzute de lege.

În conformitate cu obligaţiile pe care şi le asumă procurorul, pot exista mai multe tipuri
de acorduri:

1. Acordul în privinţa pedepsei, când persoana recunoaşte vinovăţia în schimbul

reducerii pedepsei.

2. Acordul de a reduce gravitatea învinuirii înaintate, care constă în angajamentul

procurorului de a permite învinuitului să pledeze vinovat în privinţa unei infracţiuni mai
puţin grave decât cea care a fost săvârşită.

3. Acordul de a nu înainta anumite învinuiri, ce constă în angajamentul învinuitului de a

pleda vinovat în privinţa unei sau mai multor învinuiri în schimbul renunţării procurorului
de a înainta altele.

Din prevederile CPP citate mai sus rezultă că legiuitorul a autorizat încheierea unui
acord în privinţa pedepsei. Conform art. 80, în cazul în care persoana pusă sub învinuire
încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă acest acord,
pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută
pentru această infracţiune.

încheierea unui acord este limitată la infracţiunile uşoare, mai puţin grave şi grave.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către
învinuit, inculpat şi apărătorul său. Condiţiile acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt
semnate de către procuror, învinuit, inculpat şi apărător, astfel ca semnaturile să fie pe
fiecare pagină a acordului.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat în orice moment, de la punerea sub

învinuire până la începerea cercetării judecătoreşti. în general, cu cât mai târziu este încheiat
un acord în cadrul unui proces, cu atât mai puţin beneficiem de avantajele acestei instituţii.
Dar, cu cât mai târziu se încheie un acord, cu atât mai întemeiate ar trebui să fie motivele
care îl determină pe procuror să încheie un acord. De aceea, dacă un acord se încheie după
terminarea urmăririi penale, acesta trebuie să fie justificat prin cauze temeinice.

51.Procedura de suspendare conditionata a urmaririi penale

si de liberare de raspundere penala

Scoaterea de sub urmărirea penală este prevăzută în capitolul V, titlul I, Partea specială,
art. 284 C.P.P. şi constă în activitatea procedurală prin care urmărirea penală este întreruptă, de
regulă, definitiv dacă se constată existenţa unuia din cazurile care exclud urmărirea penală.

a) fapta nu a fost săvârşită de bănuit sau învinuit;

b) nu există faptul infracţiunii;
c) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
d) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii;
e) fapta este săvârşită în condiţiile legitimei apărări .
f) fapta este săvârşită în scopul reţinerii infractorului conform art. 37
din CP;
g) fapta este săvârşită în condiţii de extremă necesitate conform art. 38
din CP;
h) fapta este săvârşită în urma constrângerii fizice sau psihice conform art. 39 din
CP;
i) fapta constituie risc întemeiat conform art. 40 din CP.
La stabilirea unui temei din cele menţionate se dispune scoaterea de sub urmărire
penală. Nu se admite scoaterea de sub urmărire penală pentru alte temeiuri decât pentru
cele menţionate la alin. (1) al art. 284 din CPP.

Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc în cazul în care se constată că fapta nu
a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit, în cazurile prevăzute în punctele 1, 2 şi 3 a art. 275
C.P.P. şi anume:

1)nu există faptul infracţiunii;

2)fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3)fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor când infracţiunea a
fost săvîrşită de o persoană juridică.
Ca şi în cazul încetării urmăririi penale, pentru scoaterea de sub urmărire nu este suficient să
intervină numai cauza respectivă de împedicare a exercitării acţiunii penale, fiind necesară şi
existenţa învinuitului sau inculpatului în cauză. Neîndeplinirea condiţiei atrage clasarea
cauzei.
 Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală mai are loc dacă există cel puţin unul din
cazurile, care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute în art.'35 CP.

Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau numai cu privire la un capăt
de învinuire. Deci scoaterea de sub urmărire poate fi totală (stingerea în întregime a procesului
penal) sau parţială (în raport cu faptele şi persoanele).

Competenţa scoaterii de sub urmărire penală o are procurorul care, dispune luarea măsurii
prin rezoluţie din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală. Procurorul, la
propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, în cazul în care constată temeiurile
prevăzute în alin. 1 şi 2 a art. 284 C.P.P. prin ordonanţă motivată, dispune scoaterea persoanei
de sub urmărirea penală.

52.Procedura de urmarire si judecare a unor infractiuni flagrante

Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvîrşirii ei ori al cărei făptuitor,
imediat după săvîrşire, este urmărit de victimă, martori oculari sau de alte persoane ori este
surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte
care ar da temei de a-l presupune participant la infracţiune.Constatarea infracţiunii flagrante
este un procedeu probatoriu prin care se administrează mijloace de probă în procesul
penal.Complexitatea acestei activităţi rezidă din aceea că organul de urmărire penală
procedează cu prilejul constatării infracţiunii flagrante la desfăşurarea activităţilor, cum ar
fi:ascultarea bănuitului, dacă acesta acceptă să facă declaraţii;ascultatea persoanei
vătămate;ascultarea martorilor;efectuarea cercetării la faţa locului.Judecarea cauzei privind
infracţiunile flagrante (1) Punerea pe rol a cauzelor privind infracţiunile flagrante se va
efectua în termen de 5 zile de la data primirii dosarului. Prezenţa inculpatului, a apărătorului
acestuia, a părţii vătămate şi a martorilor în şedinţa de judecată este asigurată de către
procuror. (2) Judecarea cauzei se efectuează în ordinea generală prevăzută de prezentul cod,
iar dacă este încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei, se aplică procedura respectivă.
Dacă, în şedinţa de judecată, părţile solicită un termen pentru a pregăti apărarea sau pentru a
prezenta probe suplimentare, acest termen nu va depăşi 10 zile. (3) În cazul în care cauza a
fost trimisă în judecată împreună cu persoana reţinută în privinţa căreia nu a fost aplicată
măsura preventivă, instanţa care va judeca cauza, la demersul procurorului, va decide şi
asupra măsurii preventive, după caz.

53.Procedura privind urmarirea penala si de judecare cauzelor

privind infractiunile savirsite de persoane juridice

Codul de procedură penală conţine un capitol aparte în care se instituie câteva reguli
derogatorii şi completatoare de la dreptul procesual comun, incidente urmăririi şi
examinării cazurilor penale intentate împotriva persoanelor juridice.Astfel, în cazul
persoanei juridice, pe durata procesului este necesară desemnarea unei persoane fizice
care va reprezenta persoana juridică la toate fazele procesului. De regulă, aceasta este
persoana care în mod normal este şi reprezentantul legal al persoanei juridice.Scopul
reprezentantului legal este de a apăra drepturile şi interesele persoanei juridice, în mare
măsură prin participarea la acţiunile procesuale. In acelaşi timp reprezentantul nu
îndeplineşte funcţiile de apărător. în acest sens persoana juridică poate angaja un avocat
sau cere numirea unui apărător din oficiu.In cazul în care reprezentantul legal al persoanei
juridice se află sub urmărire penală pentru aceeaşi faptă ca şi persoana juridică sau pentru
fapte conexe, organul de urmărire penală desemnează o altă persoană pentru a reprezenta
persoana juridică în calitate de învinuit. în acest caz în calitate de reprezentant poate fi
desemnată orice persoană, legea nestabilind condiţii speciale, organul de urmărire penală
fiind limitat numai de condiţiile generale (posedarea capacităţii de exerciţiu etc).

Ţinând cont de faptul că reprezentantul legal sau reprezentantul numit nu este o

persoană căreia i se incriminează vreo culpă, legea stabileşte că ei sunt trataţi ca şi
martorii în cazul în care este nevoie de aplicarea unor măsuri de constrângere.

Pe lângă regulile generale de stabilire a competenţei (art. 40 şi 42 din CPP), legea

prevede şi reguli specifice de determinare a competenţei în cauzele pena le împotriva
persoanelor juridice, multe din ele fiind de fapt similare regulilor stabilite pentru cazuri în
care o persoană fizică este trasă la răspundere. Astfel, competenţa teritorială este
determinată de:

1) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;

2) locul unde a fost depistat făptuitorul;
3) locul unde domiciliază făptuitorul persoană fizică;
4) locul unde îşi are sediul persoana juridică;
5) locul unde domiciliază victima sau unde aceasta îşi are sediul.
O ultimă prevedere specială în privinţa persoanei juridice ţine de aplicarea măsurilor
preventive. Multe din măsurile preventive stabilite în partea generală a CPP sunt
inoperabile în cazul persoanei juridice. Legea stabileşte că în cazul persoanei juridice se
aplică în mod special controlul judiciar. Controlul judiciar este acompaniat de impune rea
respectării uneia sau mai multor obligaţii dintre cele ce urmează:

• depunerea unei cauţiuni de minimum 1000 de unităţi convenţionale;

• interdicţia de a desfăşura anumite activităţi, dacă infracţiunea a fost comisă în

exercitarea sau în legătură cu exercitarea acestor activităţi;
• interzicerea de a emite cecuri sau a utiliza cărţi de plată.

54. Procedura reparării prejudiciului cauzat prin acţiunile

ilegale ale organului de
urmărire penală sau a instanţelor de judecată

Acţiunea pentru repararea prejudiciului poate fi iniţiată în termen de un an de la data

devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărârii judecătoreşti sau a ordonanţei
organului de urmărire penală, prin care a fost constatat caracterul ilicit al acţiunii procesuale
respective a urmăririi penale sau a condamnării, care au dus la prejudiciu.Acţiunea pentru
repararea prejudiciului poate fi iniţiată în instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială
domiciliază persoana căreia i-a fost cauzat prejudiciul sau, după caz, succesorii ei, în ordinea
procedurii civile, chemând în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul
Finanţelor. Acţiunea pentru repararea prejudiciului este scutită de plata taxei de stat. S-a
instituit procedura de adresare directă în instanţa judecătorească privind acţiunea civilă
contra statului, abrogând'tacit dispoziţii care prevedeau o procedură prealabilă de soluţionare
a litigiului de către organul care a emis sentinţa de achitare sau ordonanţa de scoatere de sub
urmărire penală.Evident că procedura de soluţionare a acţiunii civile privind repararea
prejudiciului material şi moral (cu acordarea despăgubirilor băneşti) de către instanţa
judecătorească în ordinea procedurii civile constituie un mijloc eficient de restabilire a
drepturilor încălcate, spre deosebire de procedura prealabilă veche, care obliga organul ce a
comis eroarea judiciară să stabilească cuantumul despăgubirilor.Totodată, pentru repunerea
în drepturile nepatrimoniale, persoana achitată sau scoasă de sub urmărire penală se poate
adresa la organul competent (organizaţie, instituţie) cu o cerere prealabilă (anexând copia
actului de reabilitare) privind restabilirea sau repunerea în anumite drepturi. Prin urmare,
pentru restabilirea unui drept nepatrimonial încălcat, persoana reabilitată poate folosi şi calea
extrajudiciară.

55. Procedurii de restabilire a documentelor judiciare disparute

În cursul procesului penal sau într-o cauză soluţionată definitiv organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată pot constata direct sau pot fi sesizate cu dispariţia unor
înscrisuri dintr-un dosar penal sau chiar a întregului dosar.

Prin reglementarea acestei proceduri, legea pune la dispoziţia organului de urmărire

penală şi a instanţei de judecată o cale rapidă şi operativă de a remedia situaţia procesuală
provocată de dispariţia documentelor sau dosarelor şi a înlătura consecinţele ce ar putea
decurge din această situaţie.

S-a arătat că recurgerea la această procedură specială are loc numai în acele cazuri în
care dosarul sau documentul dispărut nu poate fi refăcut în cursul desfăşurării procesului
penal potrivit procedurii obişnuite.

Astfel, procedura de restabilire a documentelor judiciare dispărute constituie o

modalitate a procedurilor speciale prin care sunt în mod repetat administrate probele
referitoare la circumstanţele care urmează a fi dovedite în cauză, efectuate acţiuni
procesuale, solicitate şi anexate la dosar acte procedurale, care, apreciate în coroborare,
întemeiază adoptarea de noi hotărâri ori confirmarea hotărârilor adoptate anterior.

Prin intermediul acestei proceduri se realizează reîntregirea conţinutului procesual

documentar al dosarului cauzei, necesară desfăşurării procesului penal în bune condiţii
sau justei rezolvări a unor situaţii privind o cauză penală definitiv judecată.

Această procedură nu este una specială propriu-zisă, ci o procedură specială asimilată,

prin intermediul ei rezolvându-se alte probleme decât cele legate de tragerea la
răspundere penală 35.

Din cuprinsul reglementărilor rezultă că pentru reîntregirea materialelor din dosarul

penal trebuie îndeplinite două categorii de activităţi:

1. constatarea dispariţiei documentului sau a dosarului;

2. reîntregirea, prin una din cele două modalităţi, înlocuirea sau restabilirea
documentelor sau a dosarului dispărut.
Dispariţia dosarului sau a documentului poate fi semnalată de procuror, judecător, de
personalul auxiliar care are ca atribuţii de serviciu înregistrarea, manipularea, arhivarea
cauzelor penale.
 In cazul dispariţiei unui dosar penal sau a unor documente din dosarul penal, organul
de urmărire penală sau preşedintele instanţei judecătoreşti la care se afla dosarul în cauză
întocmeşte un proces-verbal prin care constată dispariţia, circumstanţele dispariţiei şi
arată măsurile care s-au luat pentru găsirea lor.

Prin urmare, constatarea dispariţiei dosarului sau a documentului revine acelui organ
care avea în păstrare dosarul sau documentul din dosar dispărut.

Întocmirea procesului-verbal prin care se constată dispariţia este precedată de luarea

unor măsuri în vederea găsirii dosarului sau a documentelor, constatarea dispariţiei
făcându-se după aceasta.

Asemenea măsuri pot fi: verificarea registrelor de evidenţă ţinute de organul de

urmărire penală sau instanţa de judecată (de intrări şi ieşiri), a registrelor privind
repartizarea în vederea soluţionării, arhivarea dosarelor sau înaintarea lor la alte instanţe
de judecată (apel, recurs, transmitere în caz de conflict de competenţă, strămutări etc).

Pe baza procesului-verbal de constatare a dispariţiei dosarului penal sau a

documentelor din dosar se procedează la înlocuirea sau restabilirea dosarului ori a
documentului dispărut.

Legea (alin. (3) al art. 526 din CPP) face precizări cu privire la cauzele care ar duce la
dispariţia dosarului penal sau a documentelor din dosar:

- pierderea presupune a nu mai şti unde a fost pus sau unde se află dosarul sau
documentele; distrugerea înseamnă a face să nu mai existe;

- deteriorarea presupune degradarea dosarului penal sau a unor documente din dosar;

- sustragerea constă în luarea ilegală a dosarului sau a documentelor din deţinerea

unui

organ ori a unei persoane, fără consimţământul lor. Deci, dispariţia dosarului penal
sau a documentelor din dosar poate fi consecinţa unor activităţi accidentale, fără intenţie,
cum ar fi pierderea, cât şi urmare a unor activităţi intenţionate, în urma cărora au fost
distruse, deteriorate sau sustrase.

56. . Noţiunea şi însemnătatea asistenţei juridice internaţională în

materie penală

Asistenţa juridică internaţională în materie penală ocupă un loc important în cadrul

asistenţei juridice internaţionale în general şi constituie o expresie a colaborării dintre
statele suverane, colaborare menită să consolideze solidaritatea internaţională în lupta
contra fenomenului criminalităţii. Admisibilitatea acordării asistenţei juridice
internaţionale în toate cazurile o decide instanţa de judecată, pornind de la faptul că într-o
asemenea activitate pot fi afectate anumite drepturi şi interese ale persoanei. Totodată,
Ministerul Justiţiei, ca organ executiv, poate decide de sine stătător neexecutarea unei
hotărâri judecătoreşti privind admiterea acordării asistenţei juridice internaţionale fără a
implica o instanţă de judecată în această activitate, în această decizie. Obiectul asisten ţei
juridice este cuprins în anumite activităţi, cum ar fi: Comisia Rogatorie, extrădarea,
transferarea persoanelor condamnate, recunoaşterea hotărârilor penale definitive
pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate. Asistenţa juridică internaţională
poate fi solicitată sau acordată şi în bază de reciprocitate, în asemenea situaţie, Ministerul
Justiţiei sau Procuratura Generală pot depune sau primi anumite adresări direct, cât şi prin
intermediul Ministerului Afacerilor Externe. Totodată, pot fi utilizate şi alte modalităţi de
legătură, cum ar fi Interpolul, Europolul ş.a. Asistenţa juridică internaţională poate lua
diverse forme pe lângă cele enunţate: transmiterea anumitor acte persoanelor fizice sau
juridice, citarea persoanelor aflate peste hotarele ţării pentru a participa la anumite acţiuni
procesuale în ţară sau a se prezenta în faţa instanţei, de asemenea, citarea persoanelor
pentru audiere.

57. Dispoziţii generale privind asistenţa juridică

internaţională în materie penală
Reglementarea juridică a asistenţei juridice internaţionale
(1) Raporturile cu ţările străine sau curţile internaţionale referitoare la asistenţa juridică în
materie penală sînt reglementate de prezentul capitol şi de prevederile Legii cu privire la
asistenţa juridică internaţională în materie penală. Dispoziţiile tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte şi alte obligaţii internaţionale ale Republicii Moldova vor avea
prioritate în raport cu dispoziţiile prezentului capitol.
(2) În cazul în care Republica Moldova este parte la mai multe acte internaţionale de
asistenţă juridică la care este parte şi statul de la care se solicită asistenţa juridică sau statul care o
solicită şi între normele acestor acte apar divergenţe sau incompatibilităţi, se aplică prevederile
tratatului care asigură o protecţie mai benefică a drepturilor şi libertăţilor omului.
(3) Ministerul Justiţiei poate decide neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti privind
admiterea acordării asistenţei juridice internaţionale în cazul cînd interesele naţionale
fundamentale sînt în discuţie. Această atribuţie se exercită întru respectarea drepturilor
justiţiabililor la executarea hotărîrilor pronunţate în favoarea lor.
Modul de transmitere a cererilor de asistenţă juridică
Cererile privitoare la asistenţa juridică internaţională în materie penală se fac prin
intermediul Ministerului Justiţiei sau al Procuraturii Generale direct şi/sau prin intermediul
Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, cu excepţia cazurilor cînd, pe bază de
reciprocitate, se prevede o altă modalitate de adresare.
Volumul asistenţei juridice
(1) Asistenţa juridică internaţională poate fi solicitată sau acordată în executarea unor
activităţi procesuale prevăzute de legislaţia de procedură penală a Republicii Moldova şi a
statului străin respectiv, în special:
1) comunicarea actelor de procedură sau a hotărîrilor judiciare persoanelor fizice sau
juridice care se află peste hotarele ţării;
2) audierea persoanelor în calitate de martor, bănuit, învinuit, inculpat, parte civilmente
responsabilă;
3) efectuarea cercetării la faţa locului, a percheziţiei, ridicarea de obiecte şi documente şi
transmiterea lor peste hotare, sechestrarea, confruntarea, prezentarea spre recunoaştere,
identificarea abonaţilor telefonici, interceptarea comunicărilor, efectuarea expertizelor,
confiscarea bunurilor provenite din săvîrşirea infracţiunilor şi alte acţiuni de urmărire penală
prevăzute de prezentul cod;
4) citarea martorilor, experţilor sau a persoanelor urmărite de către organele de urmărire
penală sau de către instanţa de judecată;
5) preluarea urmăririi penale la cererea unui stat străin;
 6) căutarea şi extrădarea persoanelor care au comis infracţiuni sau pentru a executa
pedeapsă privativă de libertate;
7) recunoaşterea şi executarea sentinţelor străine;
8) transferarea persoanelor condamnate;
81) comunicarea cazierului judiciar;
9) alte acţiuni care nu contravin prezentului cod.
(2) Nu constituie obiect al asistenţei juridice internaţionale luarea măsurilor preventive.

58.Extradarea

Extrădarea este un act reciproc de asistenţă juridică, prin care un stat pe teritoriul căruia
s-a refugiat un infractor sau condamnat îl predă la cererea statului în drept de a-1 supune la
executarea pedepsei. Extrădarea este întotdeauna un act bilateral, statul care cere extrădarea
numindu-se stat solicitant, iar cel căruia i se cere remiterea infractorului sau condamnatului -
stat solicitat. Procedura extrădării poate fi clasificată în două grupuri: în cazul când Moldova
este stat solicitant şi în cazul când Moldova este stat solicitat.

În primul caz Moldova poate înainta o cerere de extrădare unui stat străin referitor la
extrădarea unei persoane în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală, în legătură cu o
infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa minimă de cel puţin un an de închisoare. De
asemenea, Moldova se poate adresa cu o cerere privind extrădarea persoanei care deja a fost
condamnată la o pedeapsă de cel puţin sase luni ele închisoare.

Cererea de extrădare poate fi înaintată prin două modalităţi, în funcţie de faptul dacă
persoana este urmărită sau condamnată, în cazul când persoana este urmărită, cererea de
extrădare, împreună cu toate materialele, se transmite procurorului general, care la rândul
său soluţionează chestiunea privind transmiterea cererii de extrădare statului solicitat, în
cazul când persoana este condamnată, cererea de extrădare se transmite ministrului justiţiei,
care, la rândul său, transmite materialele respective statului solicitat. Republica Moldova are
anumite obligaţii în cazul extrădării în anumite situaţii ea este obligată de a înainta cererea
de extrădare, anexând sau prezentând anumite probe care confirmă probabilitatea săvârşirii
infracţiunii.A doua modalitate de extrădare este extrădarea în cazurile când Republica
Moldova este stat solicitat. Poate fi extrădat cetăţeanul străin sau apatridul care este urmărit
penal sau care a fost condamnat într-un stat străin pentru săvârşirea unei fapte penale. De
asemenea, poate fi extrădat cetăţeanul străin sau apatrid care a fost condamnat într-un stat
străin pentru comiterea unei infracţiuni, în scopul executării hotărârii pronunţate pentru fapta
comisă. Pentru extrădarea persoanei există anumite condiţii stabilite de legea procesual
penală. Astfel, este obligatoriu ca fapta pentru care se solicită extrădarea să fie recunoscută
în Republica Moldova ca infracţiune şi să prevadă o pedeapsă maximă, în sensul legislaţiei
penale a Republicii Moldova, de cel puţin un an de închisoare. Extrădarea condamnatului
poate avea loc doar în cazul când acesta trebuie să execute o pedeapsă privativă de libertate
de cel puţin şase luni de detenţie.Există situaţii când persoana comite infracţiuni în mai
multe state şi este urmărită de către organele tuturor statelor, în asemenea situaţii apare
problema cărui stat să îi fie extrădată persoana. Rezolvarea acestei probleme este pusă în
sarcina organelor Republicii Moldova care decid extrădarea şi în asemenea situaţii aceste
organe sunt obligate de a lua în considerare toate circumstanţele comiterii infracţiunii,
caracterul infracţiunii, locul comiterii infracţiunii, cât şi alte date care pot determina ţara de
extrădare. Legea procesual penală nu stabileşte termenul de extrădare, în orice caz,
chestiunea privind extrădarea trebuie să fie soluţionată cât se poate de urgent si cu prioritate
faţă de alte demersuri sau alte cauze penale. Există anumite împrejurări când Republica
Moldova refuză extrădarea persoanei, în primul rând este vorba de dreptul constituţional al
cetăţeanului Republicii Moldova de a nu fi extrădat şi acest drept guvernează şi procesul
penal. De asemenea, nu sunt extrădate persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil.

59.Transferul persoanelor condamnate

(1) Transferul persoanelor condamnate se efectuează în baza tratatului internaţional la care

Republica Moldova şi statul respectiv sînt părţi sau în condiţii de reciprocitate stabilite printr-un
acord scris între Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi instituţia respectivă a statului
străin.
(2) Temei pentru transferul persoanelor condamnate poate fi:
1) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească din
Republica Moldova de a fi transferată pentru executarea pedepsei în alt stat;
2) cererea persoanei condamnate la închisoare de către o instanţă judecătorească străină de
a fi transferată pentru executarea pedepsei în Republica Moldova;
3) cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie de către statul de
executare.
(1) Transferul poate avea loc în următoarele condiţii:
1) condamnatul trebuie să fie cetăţean al statului de executare sau domiciliatul său
permanent;
2) hotărîrea de condamnare trebuie să fie definitivă;
3) durata pedepsei privative de libertate, pe care condamnatul o mai are de executat,
trebuie să fie de cel puţin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată;
4) transferul este consimţit de persoana condamnată, iar dacă, în raport cu vîrsta, starea
fizică ori mintală a persoanei condamnate, unul dintre cele două state consideră necesar – de
către reprezentantul legal al condamnatului;
5) fapta pentru care a fost condamnată persoana constituie infracţiune potrivit codului
penal al ţării al cărei cetăţean este cel condamnat;
6) ambele state părţi au convenit asupra transferului;
7) instanţa care decide transferul este convinsă că persoana transferată nu va fi supusă unui
eventual risc de tratament inuman şi degradant în statul în care urmează a fi transferată.
(2) Consimţămîntul persoanei în privinţa căreia a fost pronunţată sentinţa nu se cere pentru
transferul executării sentinţei dacă persoana în privinţa căreia a fost pronunţată sentinţa:
1) a evadat din statul în care a fost pronunţată sentinţa;
2) este subiectul unui ordin de expulzare sau deportare.
(3) În cazuri excepţionale, părţile pot conveni asupra transferului chiar dacă durata
pedepsei pe care cel condamnat o are de executat este mai mică de 6 luni.
60.Recunoasterea hotaririlor penale ale instantelor
straine
(1) Hotărîrile penale definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate,
precum şi cele care sînt de natură să producă, potrivit legii penale a Republicii Moldova, efecte
juridice, pot fi recunoscute de instanţa naţională, la demersul ministrului justiţiei sau al
Procurorului General, în baza tratatului internaţional sau a acordului de reciprocitate.
(2) Hotărîrea penală a instanţei unui stat străin poate fi recunoscută numai dacă sînt
respectate următoarele condiţii:
1) hotărîrea a fost pronunţată de o instanţă competentă;
2) hotărîrea nu contravine ordinii publice din Republica Moldova;
3) hotărîrea poate produce efecte juridice în ţară potrivit legii penale naţionale
(1) Demersul ministrului justiţiei sau al Procurorului General privind recunoaşterea
hotărîrii instanţei străine urmează să fie motivat şi se soluţionează de către instanţa
judecătorească în a cărei rază teritorială se află Ministerul Justiţiei sau Procuratura Generală.
(2) La soluţionarea demersului participă obligatoriu reprezentantul Ministerului Justiţiei
sau, după caz, al Procuraturii Generale, condamnatul şi apărătorul acestuia. Instanţa poate
examina demersul şi în lipsa condamnatului în cazul în care acesta se află în detenţie pe teritoriul
unui stat străin.
(3) Condamnatului i se comunică hotărîrea instanţei străine împreună cu documentele care
o însoţesc, cu traducere în limba de stat şi în limba pe care o cunoaşte condamnatul.
(4) Instanţa ascultă opiniile celor prezenţi şi, în baza materialelor anexate la demers, dacă
constată că sînt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărîrea penală a instanţei străine. În cazul
în care pedeapsa solicitată de către instanţa străină nu a fost executată sau a fost executată numai
în parte, instanţa substituie pedeapsa neexecutată sau restul pedepsei cu o pedeapsă respectivă
potrivit prevederilor art.557 alin.(1) pct.1).
(5) Executarea dispoziţiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se
efectuează potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti civile străine.