Sunteți pe pagina 1din 14

1.

Dezbaterile judiciare
2. Incidente procesuale ce pot aparea in cadrul examinarii cauzelor civile
3. Dispozitiile instantei judecatoresti

TEMA 1 . Dezbaterile judiciare


1. Notiunea,importanta si sarcinile dezbaterilor judiciare ca faza de sine-statatoare a PR Civil
2. Partea pregătitoare a şedinţei de judecată
3. Examinarea cauzei în fond
4. Susţinerile orale şi replicile
5. Procesul verbal al şedinţei de judecată
6. Formele trecerii procesului într-o altă şedinţă de judecată
7. Terminarea procesului fără adoptarea hotărîrii

1. Dezbaterile judiciare constituie o faza de sine-statatoare si obligatorie a procesului civil. Aceasta


faza este cea mai dinamica etapa a procesului civil atit dupa actele de procedura realizate de instanta
de judecata, cit si reiesind din actiunile intreprinse de parti si alti participanti. Anume in cadrul
dezbaterilor judiciare se realizeaza pe deplin principiile fundamentale ale procesului civil.
Din punct de vedere practic, anume in cadrul dezbaterilor judiciare are loc examinarea fondului
cauzei.
Reiesind din cele mentionate mai sus pot fi identificate urmatoarele sarcini ale dezbaterilor judiciare:
 Examinare cauzei civile in fond prin elucidarea circumstantelor importante pentr
solutionarea cauzei civile
 Administrarea materialului probator,in vederea dovedirii circumstantelor importante pentru
solutionarea cauzei
 Aprecierea si aplicarea cadrului normativ-legal in vederea solutionarii cauzei deduse
judecatii.
Dat fiind faptul ca dezbaterile judiciare constituie una dintre cele mai complexe si voluminoase faze
ale procesului civil,in cadrul acestora pot fi identificate mai multe sub-faze:
• Etapa pregatitoare a dezbaterilor (197-210)
• Judecarea pricinii in fond
• Sustinerile orale si replicile (art.233-235 CPC)
• Adoptarea si pronuntarea hotaririi (art.236-237 CPC)

1)Partea pregatitoare a dezbaterilor judiciare are menirea de a realiza anumite actiuni procesuale in
vederea asigurarii unor garantii de procedura:
1. explica drepturilor si obligatiile interpretului,
2. indeparteaza martorii din sala de sedinte de judecata
3. explica dreptul de a face recuzari
4. explica drepturile si obligatiile participantilor la proces
5. solutioneaza cererile si demersurile participantilor la proces
6. explica drepturile si obligatiile expertului si specialistului.

2. Judecarea cauzei in fond ca etapa de sine-statatoare a fazei dezbaterilor judiciare constituie acea
parte a procesului,in care are loc realizarea majoritatii actiunilor procesual civile in vederea
solutionarii litigiului dedus judecatii. In vederea realizarii sarcinilor inaintate fata de aceasta faza la
examinarea fondului cauzei pot fi identificate o lista de actiuni procesuale care urmeaza a fi realizate:
- Se audiaza raportul asupra pricinii
- Se audiaza explicatiile partilor si ale participantilor la proces (art.213 CPC)
- Stabilirea consecutivitatii cercetarii probelor (art.214 CPC)
- Audierea martorilor (art.215-221 CPC)

1
- Cercetarea inscrisurilor (222-223)
- Cercetarea probelor materiale (224-225)
- Cercetarea concluziilor expertului si autoritatilor publice(226-227)
- Consultatia specialistului (228-231)
Dupa examinarea tuturor probelor presedintele sedintei de judecata intreaba partile si participantii la
proces daca mai doresc completarea materialelor cauzei. Daca nu parvin astfel de cereri, in temeiul
art.232 CPC instanta de judecata declara finalizarea examinarii pricinii si anunta trecerea la
sustinerile orale.

1. Partea pregătitoare a şedinţei de judecată


Pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului
rezonabil sunt:

 complexitatea pricinii
 comportamentul participanţilor la proces
 conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante
 importanţa procesului pentru cel interesat.

Conform C. P. C., judecarea procesului civil are loc în şedinţă de judecată, participanţii la proces fiind
înştiinţaţi despre aceasta în mod obligatoriu.
La ora fixată pentru judecarea pricinii, preşedintele deschide şedinţa de judecată şi anunţă ce proces
urmează să fie examinat. Grefierul raportează instanţei, cine din cei citaţi nu s-au prezentat la şedinţă
şi ce se ştie despre motivele neprezentării lor. Dacă instanţei judecătoreşti nu i s-a comunicat motivul
neprezentării în şedinţă de judecată a participantului la proces citat legal sau dacă instanţa consideră
neîntemeiat motivul neprezentării, pricina se examinează în lipsa acestuia.
Părăsirea şedinţei de judecată de către o parte sau de un alt participant la proces înainte de
încheierea dezbaterilor precum şi prezenţa în sala de şedinţă fără a lua parte la dezbateri, echivalează
cu neprezentarea neîntemeiată în şedinţa de judecată.
Martorul, interpretul, expertul, specialistul, citaţi legal care nu s-au prezentat în instanţă din motive
neîntemeiate, pot fi supuşi unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale. În cazul neprezentării
repetate a martorului din motive neîntemeiate, instanţa poate ordona aducerea lui forţată şi, la cererea
părţii interesate îl poate obliga la reparaţia prejudiciului cauzat prin amînarea şedinţei de judecată.
Cînd expertul citat legal nu se prezintă nejustificat, pe seama lui se vor pune cheltuielile suportate de
persoanele interesate, cu posibila aplicare concomitentă a unei amenzi de 15 u. c.
În caz de neprezentare a reclamantului înştiinţat legal, dacă el nu a adus la cunoştinţă instanţei
motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive sunt considerate de instanţă neîntemeiate sau
dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, iar pîrîtul nu cere examinarea cauzei, instanţa
va scoate cererea de pe rol, dacă nu se încalcă drepturile altor participanţi,regulă care se aplică şi în
cazul intervenientului principal sau coreclamantului facultativ.
Iar în caz de neprezentare a pîrîtului (sau copîrîtului) înştiinţat în modul cuvenit despre şedinţa de
judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive 
sunt considerate neîntemeiate sau dacă nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, instanţa
va dispune examinarea cauzei în lipsa pîrîtului.
Dacă ambele părţi nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una din părţi nu
a cerut examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amînă  procesul. Neprezentarea repetată duce la
scoaterea cererii de pe rol.
Neprezentarea în şedinţă de judecată a procurorului, împuternicitului autorităţii publice, organizaţiei şi
persoanei fizice care acţionează în interesul reclamantului, precum şi a reprezentantului nu împiedică
examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o
singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia.

2
Ulterior preşedintele şedinţei constată identitatea celor ce s-au prezentat şi verifică împuternicirile
persoanelor oficiale. Participanţii la proces, celelalte persoane prezente în sala de şedinţe au obligaţia
de a respecta ordinea stabilită pentru judecarea pricinii. Depoziţiile se fac cu adresarea „Onorată
instanţă”, stînd în picioare (excepţiile le poate încuviinţa doar preşedintele şedinţei).
Persoana care încalcă ordinea în şedinţă de judecată este avertizată de preşedintele şedinţei în
numele instanţei. Dacă încalcă repetat ordinea, participantul avertizat poate fi îndepărtat din sală
pentru tot timpul dezbaterilor sau a unei părţi din şedinţă. După reîntoarcerea lui în sală comunicîndu-
i-se toate actele procedurale efectuate în lipsa lui. Instanţa este în drept să aplice acestora o amendă
de pînă la 10 unităţi convenţionale sau să transmită materialele respective procurorului cînd în
acţiunile persoanei se conţin elemente constitutive ale infracţiunii.
Dacă procurorul sau avocatul încalcă ordinea, instanţa comunică acest fapt procurorului ierarhic
superior  sau organului de conducere al avocaţilor.
Persoanele care nu posedă limba desfăşurării procesului au dreptul de a lua cunoştinţă de materialele
dosarului şi de a vorbi în instanţă prin interpret, preşedintele explicîndu-i obligaţia acestuia de a
traduce actele procesuale ale instanţei şi participanţilor la proces, avertizîndu-l de răspunderea penală
ce o va purta în caz de traducere intenţionat falsă. În caz de refuz de a se prezenta în instanţă şi de a-
şi îndeplini obligaţiile sale i se poate aplica o amendă pînă la 10 unităţi convenţionale.
În cazurile cînd este necesară dovada cu martori şi aceştia sau prezentat, preşedintele şedinţei îi va
îndepărta din sala de şedinţe pînă la începerea audierii lor, luînd măsuri ca martorii audiaţi de către
instanţă să nu comunice cu cei neaudiaţi. După soluţionarea cererilor de recuzare, participanţilor la
proces li se explică drepturile şi obligaţiile lor procedurale, iar părţilor dreptul de a deduce soluţionarea
litigiului judecăţii arbitrilor aleşi şi efectele acestui act.
Partea care, din motive întemeiate nu a prezentat în termenul stabilit de judecător în cadrul pregătirii
pricinii pentru dezbateri probele necesare, poate cere judecătorului acceptarea de a le prezenta în
prima şedinţă de judecată.
În cazul în care costată că una din părţi a depus în şedinţă probe nejustificative sau false în scopul
tergiversării procesului, instanţa este obligată, la cererea părţii interesate, să soluţioneze problema
reparaţiei prejudiciului cauzat prin tergiversare. După soluţionarea cererilor, preşedintele anunţă că
partea pregătitoare a şedinţei de judecată a luat sfîrşit şi se trece la examinarea cauzei în fond.
2. Examinarea cauzei în fond
Examinarea cauzei în fond începe cu un raport asupra cauzei, în baza cererii de chemare în judecată,
prezentat către preşedintele şedinţei sau judecător, după care preşedintele îl întreabă pe reclamant
dacă îşi susţine pretenţiile sau dacă nu vrea să renunţe la ele, întreabă pîrîtul dacă recunoaşte
pretenţiile reclamantului şi ambele părţi dacă nu vor să încheie o tranzacţie de împăcare, explicîndu-le
efectele acestor acte de dispoziţie. Instanţa ascultă mai întîi explicaţiile reclamantului şi ale
intervenientului care participă de partea lui, apoi ale pîrîtului şi ale intervenientului care participă de
partea lui şi ale celorlalţi participanţi.
Procurorul şi organele autorităţii publice, organizaţiile şi persoanele fizice care au intentat procesul în
apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane dau explicaţii primii. După ce o parte dă explicaţii
ceilalţi participanţi au dreptul să-i pună întrebări de concretizare, constatare. Judecătorul are dreptul
să pună întrebări în orişice moment.

Audierea martorilor. Fiecare martor se audiază separat. Preşedintele, înainte de a lua depoziţia va
cere martorului să arate numele, domiciliul, vîrsta, profesia, dacă se află în serviciul uneia din părţi şi
dacă este în judecată în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi, iar apoi îi va explica
obligaţia de a spune sincer tot ce ştie cu privire la pricină şi-l previne sub semnătură că va purta
răspundere penală pentru refuzul de a depune mărturii şi pentru depunerea intenţionată de mărturii
false. Partea care a solicitat citarea martorului, poate renunţa la audierea lui, însă partea adversă
poate cere audierea martorului prezent.

Mărturia se face oral, dar ea se consemnează în scris de către grefier şi va fi semnată pe fiecare
pagină şi la sfîrşitul ei de judecător, grefier şi de martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins.
Dacă martorul nu doreşte sau nu poate să semneze, se face despre aceasta o menţiune. Orice

3
adăugiri, modificări şi ştersături în cuprinsul declaraţiei trebuie acceptate şi semnate de preşedintele
şedinţei, de grefier şi martor, sub pedeapsa de a nu se ţine cont de ele.

Cercetarea înscrisurilor. Înscrisul se depune în original sau în copie autentificată, se citesc în


şedinţa de judecată, apoi ele se prezintă participanţilor la proces, iar în cazurile necesare – de
asemenea martorilor, experţilor şi specialiştilor.

Autenticitatea unui act sau altui înscris poate fi demonstrată prin confruntare. Persoana interesată
trebuie să prezinte instanţei alte acte utile pentru compararea scrisului şi semnăturii ori să solicite
obţinerea lor prin concursul instanţei.
Dacă persoana care a semnat actul, contestă autenticitatea acestuia, instanţa poate să-i solicite un
model pentru cercetare comparativă, iar refuzul de a prezenta modelul poate fi calificat ca
recunoaşterea scrisului sau semnăturii. În caz de necesitate, la verificarea veridicităţii înscrisului de
către instanţă poate participa un specialist sau expert.

Dovezile materiale se examinează de instanţă şi se prezintă spre examinare participanţilor la proces,


iar în cazurile necesare – de asemenea experţilor, specialiştilor şi martorilor.

În cazurile cînd înscrisurile sau dovezile materiale nu pot fi aduse în sala de şedinţă, ele se
examinează la faţa locului. Examinarea la faţa locului se face de întreg completul instanţei. Locul şi
data examinării se comunică participanţilor la proces, dar neprezentarea acestora nu împiedică
efectuarea examinării. În cazurile necesare sunt citaţi de asemenea experţii, specialiştii şi martorii.
Probele perisabile, supuse alterării rapide, deteriorării sau distrugerii sunt examinate de urgenţă la
locul de aflare, iar specialiştii pot efectua măsurări, fotografieri, filmări, înregistrări audio-video, pot
elabora planuri şi alte acte necesare.
Rezultatele examinării se consemnează în procesul – verbal al şedinţei de judecată, la care se pot
anexa planurile, desenele tehnice, fotografiile înregistrările audio – video, copiile de pe documente
făcute în timpul examinării, precum şi raportul de expertiză şi explicaţiile scrise ale specialistului.

Reproducerea înregistrărilor audio–video are loc în sala de şedinţe sau într-o altă încăpere special
amenajată, consemnîndu-se în procesul – verbal al şedinţei de judecată semnele distinctive ale
surselor de probă reproductivă şi data reproducerii. Reproducerea înregistrărilor audio – video ce
conţin date personale se face în şedinţă închisă.

Înregistrările care nu pot fi prezentate în judecată se cercetează la locul aflării lor şi se consemnează
în procesul verbal încheiat la faţa locului, notificîndu-se semnele distinctive ale sursei şi data
reproducerii, după care suporturile sunt sigilate. Cercetarea la faţa locului se face cu înştiinţarea
participanţilor la proces, în prezenţa martorilor, experţilor şi a specialiştilor, în caz de necesitate.
Procesul verbal se anexează la dosar. Suporturile electronice, magnetice sau de alt tip conţinînd
înregistrări audio-video se păstrează în instanţă sau la locul aflării lor, după cercetare fiind sigilate.

Concluziile expertului. Concluziile expertului se citesc în şedinţa de judecată. Expertului i se pot


pune întrebări în scopul clarificării sau completării concluziilor. Mai întîi pune întrebări persoana la
cererea căreia a fost numită expertiza şi reprezentantul ei, iar după aceasta – ceilalţi participanţi la
proces. Judecătorii au dreptul să pună întrebări expertului în orice moment al audierii lui.

Raportul de expertiză se apreciază de instanţă deopotrivă cu celelalte probe şi nu are pentru aceasta
forţă probantă prestabilită. Respingerea raportului de expertiză trebuie să fie motivată.

Concluziile specialistului. La cercetarea înscrisurilor sau a probelor materiale, la audierea şi


vizionarea înregistrărilor audio – video, la dispunerea unei expertize, la audierea martorilor, la
adoptarea de măsuri privind asigurarea probelor, precum şi în probleme de drept litigios, instanţa
judecătorească poate atrageprintr-o încheiere adoptată din oficiul sau la cererea oricărui participant la
proces, specialişti în domeniul respectiv pentru consultaţii, explicaţii şi ajutor tehnic (la fotografieri, la
elaborare de planuri şi scheme, etc.). Specialistul dă în judecată explicaţii scrise sau orale în funcţie
de cunoştinţele profesionale şi de genul activităţii sale, pentru a efectua investigaţii speciale, care se

4
anexează la dosar sau se consemnează în procesul verbal al şedinţei. Specialistului i se pot adresa
întrebări pentru clarificarea şi completarea consultaţiei.

După examinarea tuturor dovezilor în legătură cu pricina, preşedintele şedinţei întreabă pe participanţii
la proces dacă doresc să completeze materialele privitoare la pricină. Dacă nu se fac asemenea
cereri, preşedintele şedinţei declară că examinarea cauzei în fond a luat sfîrşit şi trece la ascultarea
susţinerilor orale.
3. Susţinerile orale. Replicile
Susţinerile orale constau din cuvîntările participanţilor la proces care vor cuprinde pe scurt numai
rezultatele cercetării probelor, referindu-se la faptele şi împrejurările care au importanţă pentru
soluţionarea pricinii. Se vor indica şi dovezile pe care părţile şi-au întemeiat cererea, care confirmă
sau infirmă circumstanţele de fapt. Şi în final fiecare participant expune soluţia care ar trebui să fie
dată de instanţă în hotărîre.
Mai întîi au cuvîntul reclamantul şi reprezentantul lui. Intervenientul principal are cuvîntul după ce au
vorbit părţile, iar intervenienţii accesorii au cuvîntul după ce au vorbit reclamantul sau pîrîtul de partea
căruia au intervenit în proces. Procurorul şi reprezentanţii autorităţilor publice, organizaţiilor şi
persoanele fizice care au pornit procesul în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane au primii
cuvîntul.
Împuterniciţii organelor autorităţilor publice care participă în proces pentru a depune concluzii, au
cuvîntul după ce au vorbit părţile şi intervenienţii. Dacă este necesar să se prezinte noi dovezi,
participanţii la proces pot cere reluarea examinării cauzei în fond după care iarăşi vor urma susţinerile
orale.
După ce au vorbit toţi participanţii la dezbateri, fiecare din ei poate lua cuvîntul a doua oară avînd
dreptul la replică în legătură cu cele expuse în susţinerile orale, dreptul la ultima replică revenindu-i
totdeauna pîrîtului şi reprezentantului lui. În replică, participantul la proces poate face scurte concluzii
sau poate expune contraargumente dacă acestea au fost omise din propriile susţineri orale.
4. Procesul   verbal al şedinţei de judecată
Procesul verbal al şedinţei de judecată reprezintă unul dintre cele mai importante documente
procesuale, care oglindeşte desfăşurarea şedinţei pas cu pas. Lipsa procesului verbal duce la casarea
hotărîrii.
Pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă şi instanţa de apel, precum şi pentru fiecare act
procedural săvîrşit în afara şedinţei se întocmeşte în mod obligatoriu un proces verbal, care trebuie să
cuprindă momentele esenţiale ale dezbaterilor judiciare sau ale efectuării actului de procedură.
Cerinţe de conţinut a procesul verbal:

 anul, luna, ziua şi locul desfăşurării şedinţei;


 ora începerii şi terminării şedinţei;
 denumirea instanţei şi componenţa completului de judecată şi numele grefierului de şedinţă;
 cauza ce se examinează;
 menţiunea referitoare la participanţii şi persoanele auxiliare ale procesului care s-au prezentat
la şedinţă;
 orişice act procesual săvîrşit de către instanţă şi participanţii la proces în legătură cu
examinarea cauzei;
 data întocmirii definitive a procesului verbal.

Participanţii la proces au dreptul să ceară consemnarea în procesul verbal a împrejurărilor considerate


de ei ca esenţiale pentru soluşionarea pricinii, pot solicita instanţei să dea citire unor părţi din procesul 
verbal.
Procesul verbal se întocmeşte de către grefier în variantă electronică şi trebuie să fie semnat în cel
mult 5 zile după terminarea şedinţei de judecată sau a doua zi de către grefier şi de preşedintele
şedinţei, care–i obligat să verifice corectitudinea întocmirii procesului verbal. Toate modificările,
rectificările şi completările trebuie să fie menţionate în procesul verbal şi certificate sub semnătura
preşedintelui şi grefierului.

5
Preşedintele şedinţei de judecată în decursul a 5 zile lucrătoare de la data semnării fixată expres în
procesul verbal, înştiinţează în scris participanţii la proces şi reprezentanţii lor despre întocmirea şi
semnarea procesului verbal şi asigură acestora posibilitatea de a lua cunoştinţă de procesul verbal al
şedinţei de judecată şi de a primi copii de pe acesta şi de pe înregistrările audio/video ale şedinţei de
judecată. În cazul şedinţelor închise, participanţii la proces au doar dreptul să ia cunoştinţă de
procesul verbal şi de înregistrările audio/video fără însă a li se elibera copii.
Participanţii la proces au dreptul să ia cunoştinţă de procesul verbal şi în curs de 5 zile după
semnarea lui să prezinte în scris observaţiile lor asupra procesului verbal, indicînd inexactităţile şi
motivele pentru care îl consideră incomplet.
Observaţiile trebuie să fie examinate în curs de 5 zile din momentul prezentării lor, în urma căreia
instanţa dă o încheiere prin care confirmă justeţea lor sau le respinge total sau parţial. Încheierea cît şi
observaţiile depuse se anexează la dosar.
5. Formele trecerii procesului într-o altă şedinţă (incidentele)
Cursul normal al judecăţii poate fi influenţat de apariţia unor incidente procesuale, care ar determina
întreruperea şedinţei, amînarea sau suspendarea procesului.
Întreruperea procesului. În condiţiile în care şedinţa de judecată a fost deschisă şi examinarea pricinii
în fond a început, pot apărea incidente procesuale care fac imposibilă continuarea examinării în
aceeaşi zi şi determină întreruperea şedinţei de judecată cu posibilitatea continuării acesteia la o altă
dată şi oră, ce vor fi fixate de instanţa de judecată, în funcţie de timpul necesar efectuării actului
procedural. Întreruperea şedinţei de judecată se dispune printr-o încheiere protocolară şi nu afectează
integritatea procesului verbal.
Amînarea procesului. Amînarea procesului se dispune prin încheiere judecătorească care nu poate fi
atacată cu recurs. Amînarea procesului se admite în cazurile în care instanţa judecătorească
recunoaşte imposibilitatea soluţionării pricinii în şedinţa respectivă din cauza neprezentării
participantului la proces sau martorului, expertului, specialistului, interpretului, fie din cauza intentării
unei acţiuni reconvenţionale, necesităţii de a prezenta sau reclama probe suplimentare, de a atrage în
proces alte persoane sau de a efectua alte acte procedurale.
Suspendarea procesului. Prin suspendarea judecăţii se înţelege oprirea cursului acesteia datorită unor
împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor, cînd sunt în imposibilitate fizică sau juridică
de a se prezenta la judecată.
În cazurile suspendării procesului, circumstanţele care împiedică desfăşurarea şedinţei de judecată nu
pot fi înlăturate de către instanţă sau participanţi la proces şi nu se ştie cu certitudine cînd acestea vor
decădea. Prin urmare, termenele de suspendare nu sunt determinate, ci determinabile.
Suspendarea obligatorie CP civilă:

 dacă a decedat partea sau intervenientul principal la proces (în situaţia cînd este posibilă
succesiunea în drepturi) sau cînd a încetat să existe persoana juridică, care era parte la acest
proces, acesta se suspendă pînă la determinarea succesorului în drepturi;
 dacă partea a pierdut capacitatea de exerciţiu pînă la numirea unui reprezentant pentru
persoana incapabilă. Se au în vedere cazurile cînd incapacitatea a fost stabilită prin hotărîre
judecătorească.
 dacă s-a dat delegaţie către o instanţă judecătorească străină, pînă la prezentarea de către
instanţa străină a delegaţiei de acordare a asistenţei juridice;
 dacă s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, procesul se suspendă pînă la data adoptării
de către Curtea Constituţională a hotărîrii pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate;
 a apărut un conflict de competenţă jurisdicţională
 părţile în litigiu au acceptat medierea.

Suspendarea procesului provoacă suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură, precum şi


încetarea temporară a actelor procedurale, cu excepţia celor de asigurare a acţiunii şi probelor.
Suspendarea voluntară (facultativă) intervine datorită manifestării de voinţă a părţilor sau a instanţei
de judecată. Astfel CPC stipulează că, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu
instanţa poate suspenda procesul în cazurile:

6
 cînd una din părţi sau intervenientul principal se află într-o unitate activă a Forţelor Armate sau
a altor trupe şi formaţiuni militare ale RM pînă la eliberarea din rîndurile forţei armate.
 dacă partea se află într-o instituţie curativa profilactică, situaţie adeverită de instituţia
respectivă, pînă se va externa;
 cînd pîrîtul este căutat pînă la găsirea acestuia sau pînă la încetarea căutării;
 cînd s-a dat o delegaţie judiciară unei alte instanţe judecătoreşti din ţară pînă la prezentarea
delegaţiei;
 dacă a dispus organului de tutelă şi curatelă efectuarea unui control al condiţiilor de trai ale
adoptatorilor în pricinile de adopţie şi în alte pricini în care pot fi lezate drepturile şi interesele
copilului pînă la prezentarea raportului organului de tutelă şi curatelă;
 dacă au încetat împuternicirile tutorelui sau curatorului pînă la numirea altui reprezentant
legal.

După înlăturarea împrejurărilor care au provocat suspendarea, instanţa va dispune, la cererea


participanţilor la proces sau din oficiu reînceperea procesului.
6. Terminarea procesului fără adoptarea hotărîrii
Pe lîngă regula generală, legiuitorul mai prevede două modalităţi de terminare a procesului fără
adoptarea unei hotărîri şi anume:

 încetarea procesului
 scoaterea cererii de pe rol.

Încetarea procesului se înţelege terminarea lui fără adoptarea unei hotărîri privind fondul cauzei şi
fără posibilitatea de a înainta o nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi, cu privire la
acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri.
Instanţa va dispune încetarea procesului în următoarelor cazuri:

 dacă pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă


 dacă într-un litigiu între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri s-a
dat o hotărîre rămasă irevocabilă încheiere prin care s-a întărit renunţarea reclamantului la
acţiune sau tranzacţia de împăcare a părţilor
 dacă în litigiul între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o
hotărîre a judecăţii arbitrale care a devenit obligatorie pentru părţi, cu excepţia cazului cînd
instanţa refuză eliberarea titlului executoriu sau desfiinţează hotărîrea arbitrală;
 dacă reclamantul a renunţat la acţiune sau părţile au încheiat o tranzacţie de împăcare ce au
fost admise de către instanţă;
 dacă reclamantului şi/sau pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă;
 dacă după decesul părţii nu este posibilă succesiunea în drepturi;
 dacă cererea de chemare în judecată este depusă de un organ, o organizaţie sau o persoană
în vederea apărării drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale unei alte persoane fără ca
legea să le confere acest drept.

Depistînd unul din aceste temeiuri, instanţa de judecată va emite o încheiere de încetare a
procesului. În caz de încetare a procesului nu se mai poate face o nouă cerere de chemare în
judecată între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri.
Scoaterea cererii de pe  rol reprezintă cea dea două modalitate de terminare a procesului fără
adoptarea unei hotărîri, dar cu rezervarea dreptului de a se adresa din nou cu asemenea cerere
instanţei judecătoreşti.
Pentru scoaterea cererii de pe rol servesc următoarele temeiuri:

 nu s-a respectat procedura prealabilă a cauzei, cînd aceasta este cerută de lege sau
contractul părţilor;
 cererea a fost depusă de către o persoană incapabilă, sau de către o persoană care nu are
împuterniciri de a duce procesul;
 dacă litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri, se află
în curs de judecată la aceiaşi sau altă instanţă

7
 dacă părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală
 părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au
solicitat examinarea pricinii în absenţa lor
 în cazul neprezentării repetate reclamantului la şedinţa de judecată, dacă el nu a adus la
cunoştinţa instanţei motivele neprezentării sau dacă instanţa le consideră neîntemeiate sau
dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa şi pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în
fond
 soţul a înaintat acţiune de divorţ, fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în decursul
unui an de la naşterea copilului, iar cererea de chemare în judecată nu i-a fost restituită;
 persoana în ale cărei interese este pornit procesul nu susţine pretenţiile înaintate şi nu solicită
să intervină în proces ca reclamant;
 persoanele care au pornit procesul în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane au
renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a plătit taxa de stat în termen;
 instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul
stabilit de instanţă;
 se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti;

În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se termină printr-o încheiere a instanţei, prin care este
obligată să arate  cum urmează a fi înlăturate împrejurările ce împiedică examinarea cauzei . După
înlăturarea acestor împrejurări persoana interesată are dreptul să  sesizeze instanţa cu o nouă cerere
de chemare în judecată în condiţii generale.
La cererea reclamantului sau a pîrîtului, instanţa poate anula încheierea privind scoaterea cererii de
pe rol, dacă aceştia depun probe care să confirme imposibilitatea prezentării lor în şedinţă de judecată
şi a înştiinţării instanţei. Cererea se depune în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

TEMA 2. Incidente procesuale ce pot aparea in cadrul examinarii cauzelor


civile
Cursul normal al judecăţii poate fi influenţat de apariţia unor incidente procesuale, care ar determina
întreruperea şedinţei, amînarea sau suspendarea procesului.
Întreruperea procesului. În condiţiile în care şedinţa de judecată a fost deschisă şi examinarea pricinii
în fond a început, pot apărea incidente procesuale care fac imposibilă continuarea examinării în
aceeaşi zi şi determină întreruperea şedinţei de judecată cu posibilitatea continuării acesteia la o altă
dată şi oră, ce vor fi fixate de instanţa de judecată, în funcţie de timpul necesar efectuării actului
procedural. Întreruperea şedinţei de judecată se dispune printr-o încheiere protocolară şi nu afectează
integritatea procesului verbal.
Amînarea procesului. Amînarea procesului se dispune prin încheiere judecătorească care nu poate fi
atacată cu recurs. Amînarea procesului se admite în cazurile în care instanţa judecătorească
recunoaşte imposibilitatea soluţionării pricinii în şedinţa respectivă din cauza neprezentării
participantului la proces sau martorului, expertului, specialistului, interpretului, fie din cauza intentării
unei acţiuni reconvenţionale, necesităţii de a prezenta sau reclama probe suplimentare, de a atrage în
proces alte persoane sau de a efectua alte acte procedurale.
Suspendarea procesului. Prin suspendarea judecăţii se înţelege oprirea cursului acesteia datorită unor
împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor, cînd sunt în imposibilitate fizică sau juridică
de a se prezenta la judecată.
În cazurile suspendării procesului, circumstanţele care împiedică desfăşurarea şedinţei de judecată nu
pot fi înlăturate de către instanţă sau participanţi la proces şi nu se ştie cu certitudine cînd acestea vor
decădea. Prin urmare, termenele de suspendare nu sunt determinate, ci determinabile.
Suspendarea obligatorie CP civilă:

 dacă a decedat partea sau intervenientul principal la proces (în situaţia cînd este posibilă
succesiunea în drepturi) sau cînd a încetat să existe persoana juridică, care era parte la acest
proces, acesta se suspendă pînă la determinarea succesorului în drepturi;

8
 dacă partea a pierdut capacitatea de exerciţiu pînă la numirea unui reprezentant pentru
persoana incapabilă. Se au în vedere cazurile cînd incapacitatea a fost stabilită prin hotărîre
judecătorească.
 dacă s-a dat delegaţie către o instanţă judecătorească străină, pînă la prezentarea de către
instanţa străină a delegaţiei de acordare a asistenţei juridice;
 dacă s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, procesul se suspendă pînă la data adoptării
de către Curtea Constituţională a hotărîrii pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate;
 a apărut un conflict de competenţă jurisdicţională
 părţile în litigiu au acceptat medierea.

Suspendarea procesului provoacă suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură, precum şi


încetarea temporară a actelor procedurale, cu excepţia celor de asigurare a acţiunii şi probelor.
Suspendarea voluntară (facultativă) intervine datorită manifestării de voinţă a părţilor sau a instanţei
de judecată. Astfel CPC stipulează că, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu
instanţa poate suspenda procesul în cazurile:

 cînd una din părţi sau intervenientul principal se află într-o unitate activă a Forţelor Armate sau
a altor trupe şi formaţiuni militare ale RM pînă la eliberarea din rîndurile forţei armate.
 dacă partea se află într-o instituţie curativa profilactică, situaţie adeverită de instituţia
respectivă, pînă se va externa;
 cînd pîrîtul este căutat pînă la găsirea acestuia sau pînă la încetarea căutării;
 cînd s-a dat o delegaţie judiciară unei alte instanţe judecătoreşti din ţară pînă la prezentarea
delegaţiei;
 dacă a dispus organului de tutelă şi curatelă efectuarea unui control al condiţiilor de trai ale
adoptatorilor în pricinile de adopţie şi în alte pricini în care pot fi lezate drepturile şi interesele
copilului pînă la prezentarea raportului organului de tutelă şi curatelă;
 dacă au încetat împuternicirile tutorelui sau curatorului pînă la numirea altui reprezentant
legal.

După înlăturarea împrejurărilor care au provocat suspendarea, instanţa va dispune, la cererea


participanţilor la proces sau din oficiu reînceperea procesului.

TEMA 3. Dispozitiile instantei judecatoresti


1. Deliberarea şi pronunţarea hotărîrii.
2.    Cuprinsul hotărîrii judecătoreşti. Cerinţele înaintate faţă de hotărîre.
3.    Corectarea greşelilor din hotărîre. Hotărîrea suplimentară. Explicarea hotărîrii.
4.    Efectele hotărîrii judecătoreşti.
5.    Încheierile instanţei de judecată.
1. Deliberarea şi pronunţarea hotărîrii
Dezbaterile judiciare au avut rolul de a forma convingerea judecătorului cu privire la hotărîrea ce
urmează să fie pronunţată.
După ce dezbaterile s-au închis, judecătorul deliberează în secret asupra soluţiei ce urmează să dea
fiecărei cauze în parte, retrăgîndu-se în camera de chibzuire pentru a întocmi dispozitivul hotărîrii.
Preşedintele şedinţei anunţă retragerea completului şi toţi se ridică în picioare.
În procesul deliberării, judecătorul va pleca de la raţionamentul şi mijloacele propuse de reclamant, pe
care îl va confrunta cu raţionamentul şi mijloacele propuse de pîrît, pentru ca apoi să le raporteze la
textele legale, principii, uzanţe şi avînd în vedere comentariile şi analizele doctrinei, ca şi jurisprudenţa
în materie îşi va forma un punct de vedere asupra meritelor construcţiei propuse de părţi, apreciind
pertinenţa şi concludenţa mijloacelor şi raţionamentelor acestora.
Sub conducerea președintelui ședinței, se deliberează asupra următoarelor chestiuni: care
circumstanțe constituie obiectul și sarcina probației pentru fiecare participant la proces, care fapte au
fost stabilite prin probe pertinente și admisibile și care nu au fost dovedite, motivele respingerii
anumitor probe, etc.
În timpul deliberării şi dării hotărîrii în camera de chibzuire se pot afla numai judecătorii, ce fac parte
din completul care a judecat procesul. Prezenţa altor persoane în camera de chibzuire este interzisă.

9
Judecătorii nu au dreptul să divulge cele discutate în timpul deliberării.
Dacă completul este format din mai mulţi judecători, după deliberare, preşedintele adună opiniile
judecătorilor, începînd cu cel mai nou în funcţie, el pronunţîndu-se ultimul. Nici unul dintre judecători
nu are dreptul să se abţină de la vot. Judecătorul rămas în minoritate, are dreptul să-şi expună în scris
opinia separată, care se alătură la dosar, dar nu se citeşte în şedinţă.
Cu ocazia deliberării, instanţa poate să pronunţe următoarele soluţii: respingerea cererii, admiterea
cererii, admiterea în parte a cererii. Hotărîrea instanţei se expune în scris de către preşedintele
şedinţei sau de unul din judecători şi se semnează de toţi judecătorii care participă la darea hotărîrii.
Dacă unul dintre judecătorii completului de judecată nu are posibilitatea de a semna hotărîrea
redactată, în locul lui semnează preşedintele şedinţei, iar dacă şi acesta este în imposibilitatea de a
semna, în locul lui semnează preşedintele instanţei, în hotărîre menţionîndu-se cauza imposibilităţii de
a semna. Hotărîrea nesemnată de judecător sau semnată de un judecător nemenționat în hotărîre
este pasibilă de casare.
După semnarea hotărîrii completul de judecată se întoarce în sala de şedinţă, unde preşedintele
şedinţei sau judecătorul pronunță dispozitivul hotărîrii, conţinutul şi termenul căii de atac. După
aceasta preşedintele declară şedinţa de judecată închisă.
Participanții care nu au fost prezenți la pronunțarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în
decurs de 5 zile. Instanța de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă:

 participanții la proces în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărîrii (care


este un termen de decădere), solicită în mod expres acest lucru;
 participanții la proces în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărîrii depun
cerere de apel;
 hotărîrea judecătorească urmează să fie recunoscută și executată pe teritoriul altui stat.

 
2. Cuprinsul hotărîrii judecătoreşti. Cerinţele înaintate faţă de hotărîre.
Dispoziţia primei instanţe prin care pricina se soluţionează în fond se dă sub formă de hotărîre, care
este pronunţată în numele legii.
Hotărîrea instanţei de judecată constă din partea introductivă și dispozitivă. Hotărîrea integrală, care
se întocmește doar în cazurile cerute de lege constă din patru părţi:

 partea introductivă,
 descriptivă,
 motivatoare,
 dispozitivă.

În partea introductivă se indică data şi locul adoptării hotărîrii, denumirea instanţei care a adoptat
hotărîrea, numele membrilor completului de judecată care a examinat pricina, numele grefierului
şedinţei de judecată, numele părţilor, altor participanţi la proces și reprezentanților, obiectul litigiului și
pretenția înaintată, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei.
Partea descriptivă cuprinde menţiuni cu privire la pretenţiile reclamantului, obiecţiile pîrîtului şi
explicaţiile celorlalte persoane care participă la proces. Susținerile părților vor cuprinde succint numai
faptele și împrejurările care au importanță pentru soluționarea pricinii, precum și argumentele de drept
care au fost prezentate de părți, cît și dovezile pe care s-au întemeiat pretențiile și obiecțiile lor pentru
a se putea verifica dacă instanța le-a luat în considerare.
În partea motivatoare se indică împrejurările pricinii stabilite de instanţă, probele pe care se
întemeiază concluziile instanţei, argumentele, pe baza cărora instanţa respinge unele sau alte probe,
legislaţia de care s-a călăuzit instanţa. Obligația motivării se impune spre a arăta că judecătorii au
examinat fiecare pretenție sau obiecție pe care au făcut-o părțile și pentru a se da posibilitate
instanțelor superioare să controleze dacă judecarea s-a făcut cu respectarea formelor legale.
Partea dispozitivă  cuprinde concluzia instanţei de judecată în sensul admiterii sau respingerii acţiunii
în tot sau în parte, indicaţiile cu privire la repartizarea cheltuielilor de judecată; la calea şi termenul de
atac.
Faţă de hotărîrea instanţei de judecată se înaintează următoarele cerinţe:
a)    Să fie legală. Hotărîrea e legală dacă s-au respectat întocmai normele dreptului procesual la
examinarea pricinii, precum și dacă ea este dată în strictă corespundere cu normele dreptului material
iar în lipsa lor au fost aplicate normele de drept, ce reglementează raporturi similare (analogia legii) ori

10
principiile de drept și sensul legislației în vigoare (analogia dreptului),
b)    Să fie întemeiată. Hotărîrea e întemeiată dacă concluziile instanţei luate în hotărîre corespund
exact relaţiilor reale dintre părţi, adică instanţa, pe baza probelor veridice, a stabilit deplin împrejurările
care au importanţă pentru pricină, iar concluziile acesteia cu privire la relaţiile juridice dintre părţi sunt
juste;
c)    Să fie necondiţionată. Hotărîrea se consideră necondiţionată dacă ea nu cuprinde în sine condiţii,
de apariţia sau inapariţia cărora depinde executarea hotărîrii. Excepţia de la această regulă fac
cazurile de adjudecare a bunurilor, cînd instanţa arată în hotărîre contravaloarea bunurilor care trebuie
să fie încasată de la pîrît, dacă la executarea hotărîrii se va constata că aceste bunuri nu mai există;
d)    Să fie certă. Este considerată certă, hotărîrea în care este precis determinată chestiunea cu
privire la existenţa  sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din obiectul raportului juridic
litigios. Hotărîrea judecătorească trebuie să conțină o soluție clară atît pentru subiecții raportului
material litigios, cît și pentru ceilalți participanți la proces.
e)    Să fie deplină. Hotărîrea e deplină dacă dă răspuns la toate pretenţiile înaintate în cererea
principală şi reconvenţională şi au fost soluţionate şi alte chestiuni care, conform legii instanţa e
obligată să le soluţioneze.
3.      Corectarea greşelilor din hotărîre. Hotărîrea suplimentară. Explicarea hotărîrii.
În practică se poate întâmpla ca, din variate motive hotărârea judecătorească să cuprindă unele
greşeli, fie ele de judecată, fie unele de mai mică importanţă şi care nu au un atare caracter. Primele
pot fi remediate, de regulă, numai prin intermediul căilor de atac instituite în acest scop de lege, cele
din urmă pot fi corectate printr-o procedură expres reglementată în art. 249 CPC.
Astfel, instanţa poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau
omisiunile din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală orice alte erori materiale sau de calcul
evidente comise în hotărâre. Important este ca erorile materiale și de calcul evidente să nu afecteze
esența soluției pronunțate prin hotărârea judecătorească. Aceasta se soluţionează în şedinţă de
judecată cu înştiinţarea prealabilă a participanţilor, neprezentarea cărora nu împiedică examinarea.
Instituţia îndreptărilor erorilor materiale şi-a găsit aplicare în practica judiciară în scopul remedierii
acelor greşeli materiale care s-au comis în hotărâre cu prilejul redactării ei. Legea nu instituie un
termen pentru corectarea erorilor materiale comise în hotărâre, această împrejurare dînd naştere şi la
apariţia unor opinii divergente. Opinia majoritară este însă în sensul că greşelile materiale comise într-
o hotărâre judecătorească pot fi rectificate oricând.
Opinia mea este că legiuitorul ar trebui să instituie un termen pentru corectarea unor astfel de erori,
din raţiunea evitării unui posibil surplus de hotărîri pentru judecător, evitării perioadei de timp în care o
parte va fi ţinută să aştepte pînă cînd se rectifică hotărîrea şi nu în ultimul rînd, evitării situaţiei cînd
hotărîrea va fi atacată prin intermediul căilor de atac legale, aceasta din urmă să fie întoarsă în fond
întru corectarea greşelilor materiale.
Instanţa care a dat hotărârea poate, la cererea participanţilor la proces sau a organului de executare a
hotărârii s-o lămurească, fără să-i modifice conţinutul dacă sunt necesare explicaţii referitor la sensul,
extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori dacă hotărârea  cuprinde dispoziţii contradictorii.
Lămurirea hotărârii este admisibilă, dacă aceasta nu a fost încă executată şi nu a expirat termenul, în
cursul căruia hotărârea poate fi executată silit.
Explicarea hotărârii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data
şi ora şedinţei, însă neprezentarea lor nu împiedică explicarea hotărârii.
De asemenea, instanţa de judecată care a dat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor
la proces, să dea o hotărâre suplimentară dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra vreunei pretenţii, în a
cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii; sau dacă instanţa,
rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise
sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească; ori dacă instanţa nu a soluţionat, problema
repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată, fie a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor,
experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată  a căror
compensare li se cuvine.
Cererea de adoptare a unei hotărâri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.
Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărârea suplimentară, care poate fi atacată
în ordinea stabilită de CPC.
4.      Efectele hotărîrii judecătoreşti.
Hotărârea, ca act final al judecăţii, produce următoarele efecte:
a)    Dezinvesteşte instanţa de soluţionarea procesului;
b)    Hotărârea constituie din punct de vedere probator, înscris autentic, astfel încât face dovadă până

11
la înscrierea în fals;
c)    Hotărârea constituie titlul executoriu putând fi pusă în executare în termenul de prescripţie de trei
ani, cu excepţia celor susceptibile de executare  imediată.
Hotărârea judecătorească se execută după ce rămâne definitivă, cu excepţia cazurilor de executare
imediată după pronunţare.
Urmează a fi executată imediat ordonanţa sau hotărârea judecătorească prin care pârâtul este obligat
la: plata pensiei de întreţinere;

 a salariului şi altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă, a îndemnizaţiei de şomaj în


mărimea unui salariu mediu;
 la reparaţia prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau printr-o altă vătămare
a sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia s-a efectuat sub formă de prestaţii băneşti periodice;
 la plata unui salariu mediu pentru absenţă forţată de la locul de muncă, în cazul reintegrării în
serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim.

La cererea reclamantului, instanța judecătorească poate dispune executarea imediată a hotărârii


dacă, în circumstanţe excepţionale, tergiversarea executării hotărârii ar cauza un prejudiciu grav
creditorului sau dacă executarea hotărârii ar deveni imposibilă. Problema dispunerii executării
imediate poate fi pusă atât în cursul judecării pricinii, cât şi după pronunţarea hotărârii.
În funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa emitentă poate, la cererea
participanţilor la proces sau la propunerea organului de executare a hotărârii, să amâne ori să
eşaloneze executarea ei, precum şi să schimbe modul sau  ordinea de executare.
Aceste chestiuni se soluţionează în şedinţă de judecată, participanţilor comunicându-li-se locul, data şi
ora şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică examinarea.
d)    hotărârea produce efecte retroactive în sensul că constată drepturi preexistente; iar în cazul
acţiunilor de constituire hotărârea îşi produce efectele numai pentru viitor;
e)    numai după ce hotărârea devine definitivă sau, după caz, irevocabilă se bucură de puterea
lucrului judecat, ceea ce înseamnă că hotărârea judecătorească exprimă adevărul și de aceea
judecata nu poate fi reluată.
După ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanți la proces, precum şi succesorii lor
în drepturi nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi
temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea judecătorească
irevocabilă.
Hotărârile nedefinitive sunt acelea împotriva cărora se poate exercita apelul fiind neexecutorii, cu
excepţia celor care se execută imediat. Hotărârile definitive nu pot fi atacate cu apel, dar pot fi atacate
cu recurs. Hotărârile (încheierile şi deciziile) irevocabile nu pot fi atacate nici cu recurs, deci sunt
neanulabile.
Puterea lucrului judecat prezintă următoarele caractere:
a)    incontestabilitatea. Hotărârea instanţei judecătoreşti rămasă definitivă nu poate fi atacată cu apel,
ci doar pe căile prevăzute de lege, iar cea irevocabilă nu se atacă nici cu recurs, putând fi doar
revizuită;
b)    exclusivitatea. După rămânerea hotărârii irevocabile nici părţile, nici ceilalţi participanţi la proces,
precum şi succesorii lor în drepturi nu pot să facă o nouă cerere în judecată, cuprinzând aceleaşi
pretenţii şi având acelaşi temei;
c)    prejudicialitatea. Concluziile cu privire la faptele şi raporturile juridice stabilite într-o hotărâre
judecătorească irevocabilă sunt obligatorii pentru toate celelalte instanţe care se confruntă cu aceste
fapte la judecarea altor pricini civile în aşa măsură în care ele au fost apreciate de instanţa iniţială.
Prejudicialitatea are limite subiective și obiective. Cele subiective cer ca acest efect juridic să se
producă prin participarea la un alt proces a acelorași persoane. Limitele obiective se referă la
examinarea în cadrul altui proces a acelorași fapte și raporturi juridice în privința cărora a fost emisă
deja o hotărâre irevocabilă;
d)    executorialitatea. Dacă hotărârea instanţei judecătoreşti rămasă definitivă/irevocabilă, după caz,
nu se execută benevol, executarea ei se înfăptuieşte în mod forţat de organul respectiv;
e)    obligativitatea. Dacă hotărârea rămasă definitivă/irevocabilă, după caz, își are limitele sale
obiective și subiective.
Limitele obiective presupun că hotărârea se extinde numai în privinţa raportului juridic soluţionat de
instanţa de judecată; şi numai în privinţa faptelor juridice care constituie temeiul de fapt al hotărârii.
Limitele subiective presupun că hotărârea se extinde în sens material numai asupra persoanelor care
au un interes juridic material în hotărârea instanţei, în privinţa celorlalţi participanţi hotărârea se

12
extinde numai procesual.
Hotărârile judecătorești sunt obligatorii de asemenea pentru toate autoritățile publice, asociațiile
obștești, persoanele oficiale, organizațiile și persoanele fizice terțe.

5.      Încheierile instanţei de judecată.


Dispoziţiile primei instanţe, în care nu se soluţionează fondul cauzei se dau sub formă de încheiere.
Încheierile se dau în camera de chibzuire, însă în caz de soluţionare a unei chestiuni simple instanţa
poate da încheiere pe loc, fără a se retrage în camera de chibzuire, consemnându-se aceasta în
procesul – verbal al şedinţei:
Reieşind din forma expunerii, încheierile sînt:
a)    date în forma unui act scris în camera de consiliu;
b)    date în forma orală şi consemnate în procesul – verbal.
După modul deliberării, deosebim:
a)    încheieri care pot fi deliberate numai în şedinţa de judecată;
b)    încheieri date în afara şedinţei de judecată.
După conţinut, diferenţiem:
a)    încheierile care împiedică desfășurarea procesului. Aici se atribuie încheierile de refuz, de
restituire, de a nu da curs cererii de chemare în judecată;
b)    încheierile care asigură desfăşurarea normală a procesului. Aici menționăm încheierile: de
intentare a procesului, de pregătire a cauzei pentru dezbateri, de conexare sau separare a pretențiilor,
de asigurare a acțiunii, de antrenare în proces a coparticipanților și intervenienților, de reclamare a
probelor, de asigurare a dovezilor, de ordonare a expertizei ș.a.;
c)    încheierile care termină procesul fără adoptarea unei hotărâri (încetarea procesului sau scoaterea
cererii de pe rol);
d)    încheierile date în legătură cu executarea hotărârii, cum ar fi de exemplu, încheierile privind
explicarea hotărârii judecătorești, corectarea greșelilor din hotărâre, încheierea de executare imediată
a hotărârii sau de asigurare a executării hotărârii, încheierea de schimbare a modului și ordinii de
executare a hotărârii;
e)    încheierile date în baza cererilor depuse cu privire la revizuirea hotărârilor în urma unor
împrejurări nou descoperite;
f)    încheierile privind anularea ordonanței judecătorești.
În funcție de posibilitatea de contestare a încheierilor, acestea pot fi:
a)    încheieri susceptibile de recurs separat de hotărâre. De exemplu, încheierea privind: refuzul de a
primi sau restituirea cererii de chemare în judecată.
b)    încheierile care se atacă odată cu fondul constituie toate încheierile pentru care legea nu prevede
o cale separată de atac sau imposibilitatea atacării lor. Exercitarea căilor de atac asupra hotărârilor se
extinde și asupra încheierilor date în pricina respectivă, chiar dacă s-au emis după pronunțarea
hotărârii și dacă atacarea încheierii nu se menționează în cererea de apel sau recurs.
c)    încheierile care nu se supun nici unei căi de atac, cum ar fi cele privind soluționarea conflictului de
competență, refuzul de a primi cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, de anulare a
ordonanței.
Faţă de conţinutul încheierii, legiuitorul înaintează următoarele cerinţe:

 indicarea datei şi locului unde s-a dat încheierea;


 denumirea instanţei care a dat încheierea, numele membrilor completului de judecată şi a
grefierului;
 numele participanţilor la proces şi obiectul litigiului;
 chestiunea asupra căreia se dă încheierea;
 motivele care au determinat concluziile instanţei şi legile de care s-a călăuzit instanţa;
 dispoziţia instanţei;
 forma şi termenul căii de atac împotriva încheierii.

Încheierea dată de instanţă în formă orală şi cosemnată în procesul verbal trebuie să conţină
chestiunea asupra căreia se dă încheierea, motivele care au determinat concluziile instanţei şi legile
de care s-a călăuzit instanța.
Participanților la proces care nu s-au prezentat în ședință de judecată li se trimit, în cel mult 5 zile de

13
la emitere, copiile de pe încheierea judecătorească privind suspendarea sau încetarea procesului ori
scoaterea cererii de pe rol.

14