Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Subiectul I: Istoria apariţiei și dezvoltării criminalisticii
1.1 (3) Prezentați condiţiile istorice şi premisele apariţiei cunoştinţelor cu semnificaţie
criminalistică.
Din cele mai vechi timpuri (din antichitate), actele antisociale au fost prohibite și incriminate, la
început, prin reguli de morală, apoi prin reguli administrative. juridice sau norme de drept.
În a doua jumătate a secolului XIX, în legătură cu dezlănțuirea activității infracționale în
majoritatea țărilor occidentale, organele respective nu mai erau în stare să facă față cu metodele
și mijloacele primitive în lupta cu criminalitatea avansată. La necesitățile societății au răspuns
unii oameni cu o bogată experiență practică din organe sau oameni de știință, care și-au adus
aportul la consolidarea cunoștințelor criminalistice, fapt ce a servit drept premisă a apariției
științei date.
Începuturile elementelor sau informațiilor (datelor) criminalistice se pot considera pe drept:
1) depistarea falsurilor în acte scrise;
2) utilizarea amprentelor digitale;
3) recunoașterea recidiviștilor după semnalmente;
Un rol deosebit la începuturile criminalisticii a avut și medicina legală, care printre primele a
contribuit la apariția criminalisticii ca știință.
Test nr. 3
Subiectul I: Traseologia criminalistică.
1.1. (3) Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia.
Traseologia criminalistică prezintă ca un domeniu bine determinat al tehnicii criminalistice
destinat studierii şi cunoaşterii legităților formării urmelor infracțiunii și elaborării metodelor și
mijloacelor tehnico-științifice necesare descoperirii, fixării, examinării și ridicării acestora în
vederea stabilirii faptei, identificării făptuitorului, mijloacelor folosite și determinării tuturor
împrejurărilor cauzei.
Din cele expuse, traseologiei criminalistice i se atribuie următoarele sarcini:
- studierea și cunoaşterea legităților formării diferitelor categorii de urme materiale ale
infracțiunilor;
- elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiințifice necesare descoperirii, fixării și
ridicării urmelor infracțiunii. Eficiența activității organelor de armărire penală este în
funcție de mijloacele, tehnicile cu care acestea sunt dotate;
- elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice. Expertiza traseologică este
etapa finală de cercetare criminalistică a urmelor.
Clasificarea urmelor după diferite criterii are drept scop creșterea gradului de precizie și claritate
a modului de descriere(documentare) și formulării concluziilor cercetărilor criminalistice la
soluționarea, în primul rând, a cauzelor penale.
În vederea atingerii acestui scop, se examinează o clasificare cât mai generală și optimală a
umelor de la fața locului, care pot fi divizate în:
- urme de reproducere;
- urme de obiecte sau substanțe și resturi ale acestora;
- urme de explozii şi incendii.
Urmele de reproducere, la rândul lor, fiind numeroase ca număr și foarte variate ca mod de
prezentare sunt clasificate și subclasificate după diferite criterii.
1. După modul de acțiune a unui obiect în raport cu celălalt, urmele de reproducere sunt
divizate în:
a) Statice- se creează prin contactul dintre două obiecte realizat sub un unghi drept, fără să
se producă în acel moment vreo alunecare. Aceste urme reproduce, în primul rând forma
și dimensiunile părții de contact a obiectului creator. În rândul acestor urme pot fi
amintite: urmele de mâini, urmele de picioare;
b) Dinamice- se formează prin alunecarea unui obiect pe obiectul cu care vine în contact.
Aceste urme datorită modului de formare, nu redau formele obiectului creator pe
suprafața sau în volumul obiectului primitor. Așa se creează urmele de sănii și de schiuri
pe zăpadă, urmele de frânare sau de derapare a roților autovehiculelor;
1.3. (7) Evaluaţi regulile generale de fixare, ridicare şi ambalare a urmelor materiale ale
infracţiunii.
Depistarea, fixarea, interpretarea și ridicarea urmelor este faza inițială, determinată de cercetarea
lor, efectuată de organul de urmărire penală la fața locului sau în alte împrejurări similare.
Depistarea, fixarea și ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli
generale:
1. Respectarea strictă a normelor dreptului procesual-penal ce reglementează efectuarea
cercetării locului faptei și a altor acțiuni de urmărire penală care au drept scop
descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor infracțiunii.
2. Utilizarea în limite maxime a metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice menite să
asigure capacitatea de percepție a urmelor infracțiunii, inclusiv ale celor latente.
3. Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor, în special în cazuríle amânării
cercetării locului faptei din lipsa condițiilor sau desfășurării acestei activități în condiții
nefavorabile.
4. Fixarea urmelor depistate prin descrierea lor în procesul-verbal, acesta fiind principalul,
sub aspect procesual, mijloc de fixare.
5. Indiferent de natura acestora, urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda
fotometrică.
6. Urmele descoperite sau relevate la fața locului, de regulă, se ridică în comun cu obiectul
sau cu o parte separată (demontată) a acestuia.
7. Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare, supravoluminos sau intransportabil și, din
aceste ori alte motive, se exclude ridicarea lui, urmele se vor ridica, procedându-se:
- la mularea urmelor de adâncime cu soluție de ghips, cu plastelină, materiale polimerice;
- la transferarea urmelor de suprafață pe pelicule dactiloscopice, foi de hârtie fotografică şi alte
materiale adezive;
- la recoltarea urmelor-materie prin răzuire, absorbire, solubilizare, atragere cu magnetul etc.
Test nr.4
1.2 (5) Determinați elementele componente (Registrele) ale Sistemului Informațional Integrat
automatizat al organelor de drept din RM.
Sistemul Informațional Integrat automatizat al organelor de drept din RM are ca scop acordarea
sprijinului informațional organelor de drept și speciale de investigație în cercetarea și
descoperirea infracțiunilor, căutarea și depistarea infractorilor, efectuarea profilaxiei în anumite
direcții, prezentarea informațiilor statistice, analitice și a altor date necesare cu caracter
informativ.
Printre concepțiile aprobate din Sistemul informațional integrat automatizat al organelor de drept
fac parte:
1. Registrul informației criminalistice și criminologice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.633
din 06.06.2007;
2. Registrul persoanelor reținute, arestate și condamnate, aprobat prin Hotărâ- rea de Guvern nr.
25 din 08.01.2008;
3. Registrul dactiloscopic, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.565 din 21.05.2007;
4. Registrul de stat al armelor, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.634 din 06.06.2007;
5. Registrul procedurilor de executare, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.1520 din
29.12.2007;
6. Registrul accidentelor rutiere, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 693 din 21.06.2007 şi
altele.
1.3 (7) Estimaţi tipurile și nivelurile de evidențe criminalistice din sistemul organelor de drept
din RM.
Principalele tipuri de evidențe criminalistice utilizate de organele de drept ale RM sunt: evidența
alfabetică sau nominală (după numele infractorilor), evidenta dactiloscopică (după amprentele
digitale ale făptașilor), evidența infracțiunilor înregistrate (după modul de operare a infractorilor,
locul și timpul săvârșirii): evidența obiectelor furate sau găsite (după caracteristicile individuale);
evidența persoanelor căutate, a persoanelor cu identitate necunoscută, a cadavrelor nei-
dentificate (după nume sau semnalmentele exterioare) etc.
Evidența alfabetică sau nominală (după nume, prenume etc.) se realizează în etapa reținerii
bănuitului, când el este deținut în izolator. Fișele completate se trimit în mod automatizat şi se
păstrează în Baza de date a Serviciului Tehnologii Informaționale a MAI al republicii. În
conținutul acestor fișe se fixează: numele, prenumele, locul și timpul nașterii, naționalitatea,
domiciliul, locul de muncă, funcția, specialitatea, situația familială, antecedentele penale,
informația despre activitatea infracțională anterioară, articolul respectiv al Codului penal
conform căruia persoana dată a fost trasă la răspundere, timpul condamnării, tipul pedepsei, când
a fost aplicată, de care judecată, în ce instituție a avut loc ispăşirea pedepsei, când a fost eliberat
și în ce bază. În afară de datele numite, în fişa alfabetică se depune amprenta degetului arătător
de la mâna dreaptă și se indică formula dactiloscopică a persoanelor reținute.
Evidența dactiloscopică a persoanelor reținute pentru comiterea infracțiunilor se efectuează cu
ajutorul fişelor speciale, numite dactiloscopice sau dactilograme. Ele se completează pe fişe
speciale cu ajutorul vopselei tipografice prin reflectarea amprentelor digitale ale ambelor mâini.
În aceste cazuri, fişa dactiloscopică, afară de amprentele persoanei reținute, de obicei conține
informația și despre bănuit (numele, prenumele etc.). Aşadar, acest tip de evidență poate fi
folosit în scopul identificării infractorilor, care refuză la reținere să se numească ori se prezintă
sub alte nume, prenume, date (fictive, născocite), precum şi pentru stabilirea persoanelor
decedate, omorâte, cadavrele cărora nu sunt identificate.
Evidența după procesul săvârșirii infracțiunilor, modul de operare. Această înregistrare se
realizează cu ajutorul a două fișiere legate reciproc. În primul din ele se află fişele cu descrierea
procedeelor caracteristice infracțiunilor comise de persoanele neidentificate. În al doilea fişier
sunt acumulate fişele cu descrierea procedeelor infracțiunilor comise de către persoanele
concrete. Realizarea de către subdiviziunile poliției criminale în organele locale a evidenței după
procedeul săvârșirii infracțiunilor facilitează deciderea operativă a următoarelor chestiuni: a)
dacă nu una și aceeași persoană a comis câteva infractiuni nedescoperite; b) care este cercul
persoanelor, din cele anterior judecate, predispuse spre săvârșirea tipului concret de infracțiuni;
c) dacă infracțiunea cercetată nu e comisă de o persoană concretă, care anterior a fost înregistrată
după procedeul săvârșirii acțiunilor ilicite.
Evidența persoanelor căutate, a persoanelor cu identitate necunoscută și a cadavrelor
neidentificate. Acest tip de evidență criminalistică se realizează în formă de fișiere cu descrierea
datelor personale sau portretului-vorbit al persoanelor bănuite, învinuite în comiterea unor sau
altor infracțiuni, căutate de organele statului, fie că se ascund de organele de urmărire penală, fie
că au evadat din locurile de detenție, fie că se eschivează de la executarea pedepsei penale etc.
De obicei, acestea sunt persoanele anunțate în căutare și neidentificate sau care au evadat de la
fața locului. Cele din urmă se iau în evidență după semnalmentele exterioare (portretul-vorbit),
care se acumulează din declarațiile martorilor, victimelor etc.Înregistrarea persoanelor
cunoscute, dispărute fără urmă se efectuează prin întocmirea fișei distinctive de căutare, conform
conținutului sesizării făcute. După controlul sesizării adresate în organele de interne despre
dispariția cetățeanului concret, pe numele acestuia se îndeplinește „fişa persoanei dispărute fără
urmă". Când se depistează un cadavru şi el nu este identificat, atunci se întocmesc două
exemplare ale fişei distinctive, dintre care una se trimite în Baza de date centralizată, iar a doua
rămâne pentru evidența locală a cadavrului neidentificat.
Evidența obiectelor furate sau găsite se efectuează în mod centralizat și cuprinde informații
despre obiecte, documente de valoare sau cu anumite caracteristici, dispărute de la locul faptei
sau depistate la locul săvârșirii infracțiunii. Referitor la aceste obiecte în fişele de înregistrare se
include informația despre: denumirea precisă, model, materiale din care este confecționat, starea
obiectului cu semnele distinctive, volumul, forma, culoarea, eventualele defecte, alte carac-
teristici particulare, locul și timpul dispariției (furtului) sau depistării acestuia, numărul de
inventariere etc.
Evidența armelor și munițiilor furate, pierdute sau depistate. Această evidență centralizată
conține date caracteristice ale armelor de foc furate, pierdute sau depistate (tipul, sistemul,
numărul individual al armei, calibrul, lungimea tevii, sensul și numărul ghinturilor, numărul de
cartuşe depistate în încărcător), precum și unele date privind împrejurările în care arma a fost
furată, pierdută sau depistată (de la cine, de unde, când a fost furată, cine, când şi unde a pierdut-
o sau a depistat-o etc.). Datele din evidențele armelor și munițiilor pot fi folosite la stabilirea
dacă arma în litigiu a fost înregistrată ca fiind furată sau pierdută, dacă aceasta a fost utilizată la
săvârșirea altor infracțiuni, dacă munițiile depistate la locul faptei în cazurile cercetării diverselor
infracțiuni au fost trase din una și aceeaşi armă.
2.2 (5) Deduceţi rolul și sarcinile specialistului în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire
penală.
Specialistul, conform art.6 pct.43) CPP, este persoana care cunoaşte temeinic o disciplină sau o
anumită problemă şi este antrenată în procesul penal, în modul prevăzut de lege, pentru a
contribui la stabilirea adevărului. Necesitatea antrenării specialistului respectiv la acțiunea
preconizată o decide ofițerul de urmărire penală, procurorul sau instanța de judecată.
Organizația, instituția sau întreprinderea, indiferent de statut, forma organizatorică şi tipul de
proprietate au obligația de a satisface solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței cu
privire la chemarea și participarea specialistului la acțiunea procesuală.
În asemenea cazuri, specialistul folosește cunoştințele sale speciale și deprinderile profesionale
pentru a-l ajuta pe ofițerul de urmărire penală sau instanța de judecată în vederea descoperirii,
fixării și ridicării probelor. Specialistul ia în considerare circumstanțele legate de descoperirea și
fixarea probelor: el oferă explicații pe marginea întrebărilor speciale care apar în timpul
efectuării acțiunilor respective de urmărire penală sau judiciare; contribuie la aplicarea
mijloacelor tehnice și a programelor computerizate în procesul acțiunii procesuale; examinează
obiectele, fenomenele prezentate și trage concluzii de constatare tehnico-ştiințifică sau medico-
legală în anumite cazuri; acordă ajutor la formularea întrebărilor pentru expert etc.
Informațiile privind datele stabilite de specialistul care participă la efectuarea acțiunilor
procedurale sunt înregistrate în procesul-verbal al acțiunii respective, care este întocmit și apoi
semnat de toți participanții la proces.
Totodată, trebuie remarcat faptul că opinia specialistului care participă la efectuarea unei acțiuni
procesuale nu poate înlocui concluzia expertului.
2.3 (7) Evaluați sarcinile generale ale expertizei judiciare, deosebirea acesteia de constatarea
tehnico-ştiinţifică şi medico-legală.
Efectuarea expertizei judiciare este o formă procedurală de utilizare a cunoștințelor speciale în
procesul penal. Expertiza se dispune pentru a realiza o cercetare științifico-practică a obiectelor
pe care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu o poate efectua și pentru a obține
o concluzie fundamentată științific, ori pentru descoperirea și punerea în evidență a unor date și
fapte importante pentru obiectul cauzei penale. Astfel de concluzii ale expertului pot contribui la
aflarea adevărului în cauza concretă.
Expertiza judiciară se efectuează de către expertul judiciar înscris în Registrul de stat al
experților judiciari. Constatarea tehnico-științifică și medico-legală se efectuează, de regulă, de
către un specialist.
În cazul existenței temeiurilor, expertiza judiciară se dispune de către organul de urmărire penală
sau procuror prin ordonanță, precum și de către instanța de judecată prin încheiere. Însă, în cazul
constatării tehnico-științifice și medico-legale se întocmește proces-verbal. Rezultatele expertizei
și rezultatele tehnico-științifice și medico-legale se consemnează într-un raport, care după formă
și conținut practice nu se deosebesc.
Codul de Procedură Penală la art. 143 reglementează în mod expres cazurile cand efectuarea
expertizei judiciare este obligatorie (pentru constatarea cauzei morții, gradului de gravitate și a
caracterului vătămărilor integrității corporale, stării psihice și fizice a bănuitului, învinuitului,
inculpatului în cazurile cand apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate, vîrstei
bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părții vătămate în cazurile cand această circumstanșă are
importanță pentru cauza penală, iar documentele ce confirm vârsta lipsesc sau prezintă dubiu
etc.). Spre deosebire de expertiza judiciară, constatarea tehnico-științifică și medico-legală are,
de regulă, un caracter facultativ.
Dacă se constată că raportul tehnico-științific ori medico-legal nu este complet sau concluziile
specialistului nu sunt exacte, se dispune efectuarea unei expertize judiciare.
Test nr. 5
Subiectul I.Evidenţa dactiloscopică.
1.1 (3) Reproduceţi rolul și sarcinile evidenţei dactiloscopice. Specificaţi procesul de formare și
conţinutul evidenței dactiloscopice.
Conform prevederilor Legii RM nr.1549-XV din 2002, sunt stabilite două tipuri de înregistrări
dactiloscopice: obligatorie și benevolă.
Expertiza benevolă se efectuează la cerere, depusă în organele afacerilor interne de la domiciliu,
de către cetățenii RM, cetățenii străini și apatrizii.
Înregistrării dactiloscopice obligatorii sunt supuse următoarele categorii de persoane: Cetățenii
RM care fac serviciul în organele afacerilor interne; forțele armate; organele SIS; organele
serviciului Protecție și Pază de Stat (PPS); organele Departamentului Situații Exepționale;
organele sistemului penitenciar; organele Procuraturii Generale; organele Inspectoratului Fiscal
de Stat; organele CNA; organele vamale; membrii echipajelor aeronavelor de stat şi private din
RM; conducătorii de mijloace de transport auto; cetățenii RM care pleacă la munci peste hotare;
cetățenii RM, cetățenii străini și apatrizii care, din motive de sănătate ori de vârstă, sunt
incapabili să comunice date privind identitatea lor, dacă aceste date nu pot fi obținute în altă
modalitate; cetățenii RM, cetățenii străini și apatrizii care se află sub urmărire penală, care sunt
învinuiți sau condamnați pentru infracțiuni ori supuşi arestului administrativ; cetățenii străini și
apatrizii sosiți in RM în căutare de azil care au depus cerere pentru a li se acorda azil politic ori
un alt fel de azil, sau pentru a li se atribui statut de refugiat. De asemenea, înregistrarii
dactiloscopice obligatorii sunt supuse toate cadavrele neidentificate.
2.2 (5) Determinați situațiile tipice de urmărire penală și versiunile criminalistice la etapa
inițială de cercetare a infracțiunilor de omor.
Situația 1 – omorul este evident, ucigașul este reținut și identitatea acestuie este cunoscută.
Situația 2 - a fost săvârșit un omor ascuns (tainic), fără tăinuirea cadavrului fără înscenare,
descoperit imediat după omor sau la scurt timp după aceasta Există condiții favorabile pentru
căutarea și ridicarea urmelor, fixarea depozi. tiilor martorilor, adică totul ce este necesar pentru o
cercetare reuşită. Ucigasul nu este cunoscut. Există posibilități pentru organizarea acțiunilor de
căutare privind urmărirea și reținerea ucigașului.
Situația 3 – omorul este ascuns (tainic), săvârșit nu demult, dar nu este clar mecanismul lui.
Cadavrul a fost descoperit, identitatea victimei a fost stabilită. Există date care indică asupra
sinuciderii (sau a unui accident, sau morții în urma unor cauze naturale), dar totodată există
suspiciuni privind posibila înscenare cu scopul de a tăinui omorul. Într-o asemenea situație, se
elaborează versiuni privind mecanismul evenimentului cercetat. După confirmarea versiunii
privind omorul, vor fi elaborate si verificate versiunile privind identitatea ucigașului și motivul
crimei.
Situația 4 – un omor tainic, în urma căruia procesul penal este pornit în legatură cu descoperirea
unui cadavru neidentificat. În asemenea situatii, mai întâi de toate se elaborează și se verifică
versiunile despre identitatea victimei.
Situația 5 – omorul este tainic și săvârsit demult, însă doar se presupune ca este un omor, întrucât
s-au descoperit fragmente – craniul și oase cu rămășițe de haine. Cauza morții nu se cunoaşte și
se poate presupune atât un omor, cât şi alte cauze ale morții. Identitatea victimei, de asemenea,
de cele mai multe ori, nu se cunoaşte, de aceea la începutul cercetării se elaborează şi se verifică
versiuni cu privire la identitatea victimei şi la esența evenimentului.
Situația 6 – omor tainic, însoțit de dezmembrarea cadavrului pe părți și tăinuirea lor. Din toate
elementele crimei, se cunosc doar modalitatea de tăinuire a omorului și locul descoperirii
fragmentelor de cadavru. Întâi de toate, se elaborează şi se verifică versiunile privind
„mecanismul" omorului şi identitatea victimei. După ce s-a stabilit identitatea victimei, se
studiază versiunile referitoare la persoanele care au avut interesul nu numai să săvârşească
omorul, dar şi să-l tăinuiască, temându-se de descoperirea lui iminentă.
Situația 7 – dispariția persoanei. Omorul este tainic, săvârșit demult, dar este doar presupus,
întrucât cadavrul nu este descoperit. Identitatea presupusei victi- me se cunoaște, restul este cu
desăvârșire necunoscut.
Situația 8 – descoperirea cadavrului unui nou-născut. Omorul poate fi săvârșit atât de către
mama pruncului, cât şi de către alte persoane apropiate ale acesteia. Prima sarcină este de a
stabili mecanismul survenirii morții, adică dacă pruncul s-a născut viu şi care este cauza morții
lui. In continuare, este necesar de a organiza căutările mamei copilului.
Considerând situațiile enumerate, pot fi elaborate și înaintate spre verificare următoarele versiuni
generale de urmărire penală:
a) a avut loc un omor;
b) s-a produs o sinucidere;
c) a avut loc un accident mortal;
d) moartea persoanei a survenit în urma unor cauze naturale.
După verificarea acestor versiuni va rămâne una din ele, care va fi confirmată cu un cumul de
probe. În calitate de versiuni particulare pot fi elaborate versiuni cu privire la locul timpul
săvârșirii faptei, persoanelor implicate în aceasta, modalitățile și mijloacele utilizate de infractor
sau de victimă, urmele infracțiunii, motivul și scopul săvârșirii faptei. După elaborarea
versiunilor se va întocmi planul de cercetare a omorului care, pe lângă versiuni, va cuprinde
activitățile ce urmează a fi întreprinse pentru verificarea lor, mijloacele ce vor fi folosite,
termenele de efetuare și persoanele care răspund la executarea acestora. Pe baza acestui plan se
procedează șa verificarea versiunilor
2.3 (7) Proiectați și caracterizaţi acţiunile tipice de urmărire penală desfăşurate la etapa
iniţială de cercetare a infracțiunilor de omor
Atunci când organul de urmărire penală este sesizat despre moartea unei persoane în condiii
incerte este indicat ca actele de sesizare să fie verificate sau completate cu date noi, care să
asigure o bază temeinică a pornirii urmăririi penale. În asemenea cazuri, organul de urmărire va
desfăşura activități premergătoare urmăririi penale (cercetarea locului faptei, cadavrului,
cercetări de obiecte, documente, obținerea unor explicații ş.a.), activități care să confirme
existenţa sau inexistența infracțiunii de omor.Cercetarea infracţiunilor de omor, în special a celor
săvârșite în mod premeditat, se desfășoară în condiții dificile, când făptuitorul și alte persoane
cointeresate întreprind diverse măsuri pentru a induce în eroare organele de urmărire penală și, în
final, pentru a se eschiva de răspunderea penală. Sarcina principală a organelor de urmărire
penală la etapa inițială de cercetare este de a obține date complete despre elementele infracțiunii:
identitatea victimei, identitatea ucigașului, modalitatea de săvârșire a faptei prejudiciabile,
mijloacele utilizate în acest scop, motivul și scopul omorului etc. În cazurile când identitatea
infractorului este stabilită, iar locul aflării lui nu este cunoscut, se adaugă încă o sarcină a etapei
date – stabilirea locului unde se ascunde ucigașul, urmărirea şi reținerea lui.
În complexul acțiunilor inițiale de cercetare a omorului, de cele mai multe ori intră următoarele
acțiuni: cercetarea locului faptei și examinarea exterioară a cadavrului; dispunerea și efectuarea
constatării sau expertizei medico-legale a cadavrului; audierea martorilor oculari şi a martorilor
din rândul rudelor; prezentarea cadavrului spre recunoaștere; urmărirea și reținerea ucigașului;
efectuarea percheziției corporale a bănuitului; audierea bănuitului; efectuarea perchezițiilor la
locul de trai și la locul de muncă al persoanei bănuite; efectuarea expertizelor criminalistice ale
probelor materiale descoperite în timpul cercetării la fața locului, reținerii și percheziiilor.
Aceste acțiuni de urmărire penală, precum şi unele măsuri speciale de investigații (interceptarea
și înregistrarea comunicărilor sau a imaginilor, monitorizarea conexiunilor, comunicațiilor
telegrafice și electronice, colectarea informației de la furnizorii de servicii de comunicații
electronice, urmărirea vizuală etc.) pot fi efectuate de îndată după pornirea cauzei penale în
scopul clarificării situației evenimentului infracțional, obținerii probelor referitor la infracțiunea
săvârşită, identificării persoanelor implicate în aceasta şi aplicării măsurilor respective de
constrângere față de persoanele bănuite (reținere, arestarea preventivă etc.).
Test nr. 6
Subiectul I. Fotografia și audio-videoînregistrarea criminalistică
Fotografia criminalistică este o ramură distinctă a tehnicii criminalistice care prezintă totalitatea
prevederilor teoretice și recomandărilor practice, elaborate în această bază referitor la metodele,
procedeele și mijloacele utilizate de fixare și examinare a obiectelor și urmelor infracțiunii.
Fotografia de orientare. O astfel de fotografiere are drept scop fixarea întregului loc al faptei cu
elementele respective (construcții, drumuri, poduri, copaci, stâlpi etc.), care se manifestă ca
repere pentru orientare, de natura sa permită identificarea ulterioară a zonei în care s-a comis
infracțiunea. În cazul în care infractiunea a fost săvarşită într-o încăpere (loc închis), fotografia
de orientare va cuprinde exteriorul clădirii (fațada ei), încadrat cu construcțiile învecinate, cu
strada unde este situată clădirea etc. Fotografia de orientare se realizează de la o anumită
distanță, impusă de necesitatea încadrării întregii ambianțe, în cadrul fazei statice a cercetării
locului faptei.
Fotografia-schiță. Aceasta este destinată fixării doar a locului faptei în întregime, fără
împrejurimi. Ca și fotografia de orientare, fotografia-schiță se execută la faza statică a cercetării
locului faptei, cu tot ce este mai important pentru cauza cercetată.
Fotografia obiectelor principale sau de nod. Aceasta reprezintă înregistraren unor obiecte sau
sectoare ale locului faptei apreciate ca fiind principale, datorita conexiunii lor cu fapta
infracțională. Dintre obiecte pot face parte cadavrul, diverse arme, instrumente, mijloace de
transport, urme de mâini, de picioare ale făptuitorului etc. Scopul acestei fotografii este de a fixa
locul, poziția și starea obiectelor depistate la fața locului. Ea se execută, de obicei, în faza statică
a cercetării la fața locului. În cazul în care este necesar a fixa dimensiunile obiectului principal
sau diferența de mărime între el și alte obiecte din apropiere, raportului de pozitie dintre obiecte,
fotografierea acestora se efectuează după metoda metrică (cu o riglă gradată, centimetru sau
bandă gradată).
Fotografia de detaliu. Se efectuează la fața locului în scopul fixării unor detalii ale obiectelor
principale, Detaliile sunt fotografiate din apropiere, cu o unitate de măsură lângă detaliu, la o
scară cât mai mare şi cu surse de lumină. Fotografia de detaliu se realizează, de obicei, în faza
dinamică a cercetării locului faptei, când este permisă modificarea poziției și ridicarea obiectelor
pentru examinarea detaliată și individualizarea acestora în procesul-verbal.
Toate obiectele și urmele depistate la cercetarea locului faptei se fotografiaza la locul depistării
lor (fotografia obiectelor principale sau de nod) și după aceasta se aplică procedeul fotografiei de
detaliu (cu riglă gradată sau centimetru).
Pe lângă cercetarea la fața locului, fotografia operativă (de fixare) este utilizată frecvent de către
organele de urmărire penală la efectuarea unor acțiuni procesuale întru documentarea (fixarea)
procesului, secvențelor și a rezultatelor acestora. Astfel, fotografia operativă poate fi realizată cu
succes la efectuarea reținerii bănuitului, învinuitului, percheziției corporale, la domicliu, la
serviciu, prezentării spre recunoaștere, reconstituirii faptei, experimentului în procedura de
urmărire penală, examinării corporale, examinării obiectelor, documentelor, exhumării si
examinării cadavrului etc.
Fotografia operativă a reținerii bănuitului, învinuitului. În astfel de situații, prin fotografiere sau
videoînregistrare, pot fi documentate locul și acțiunile grupei de capturare a infractorului,
precum și rezultatele reținerii, ilustrarea obiectelor sau documentelor depistate asupra bănuitului.
Fotografia operativă la percheziție. Procedeele respective de fotografiere se realizează în așa
mod ca prima să prezinte în imagine locul unde au fost dosite obiectele (ascunzișul, zona, terito-
riul), a doua să prezinte obiectele respective depistate în locul concret, iar a treia imagine trebuie
să prezinte obiectele scoase din ascunziș și fotografiate aparte, conform cerințelor fotografiei de
detaliu, cu reținerea caracteristicilor esențiale, individuale ce pot servi la stabilirea identității lor.
La depistarea mai multor obiecte analogice (similare), ele trebuie fotografiate în grup, apoi
fiecare în parte (bancnote, monede, arme, muniții etc.).
Fotografia operativă la reconstituirea faptei, experimentului în procedura de urmărire penală
sau verificării declarațiilor la locul infracțiunii. Fotografiile executate în timpul experimentului,
trebuie să fixeze condițiile în care s-a desfășurat această acțiune procesuală şi tactică, să
înregistreze momen- tele importante reproduse artificial și să fixeze rezultatul obținut de către
participant pe cale experimentală., Fotografiile vor surprinde acele secvențe din care să rezulte că
actul a fost posibil să se comită în condițiile de timp și spațiu date, ori că a fost perceput
înîmprejurările menționate, dintr-un anumit loc etc. Având în vedere caracterul funcțional sau
tehnologic al acestor acțiuni procesuale, în practică tot mai des se recurge la înregistrarea video a
întregului proces de reconstituire a faptei sau verificării declarațiilor bănuiților, învinuiților,
victimelor, martorilor la locul infracțiunii.
Fotografia operativă la prezentarea spre recunoaștere. In cadrul cercetării cauzei penale, spre
recunoaștere pot fi prezentate persoane (bănuit, învinuit, parte vătămată etc.), obiecte sau
documente, precum dată a fost pregătită, persoanele sau obiectele, documentele care vor fi
prezentate spre recunoaștere trebuie fotografiate la locurile unde ele se prezintă, deja așezate pe
scaune ori în picioare, după cum urmează a fi prezentate. O astfel de fotografie a persoanelor
prezentate, în mod obligatoriu, trebuie anexată la procesul-verbal respectiv (art.116 alin.(3) CPP
RM).
Fotografia operativă la examinarea corporală a persoanei. La examinarea corporală, de obicei,
a victimei sau bănuitului, fotografia are drept scop de a fixa dacă pe corpul acesteia există urme
ale infracțiunii. La examinarea corporală a bănuitului, învinuitului fotografia urmărește și scopul
de a fixa existența pe cor- pul acestuia de anumite semnalmente particulare, frapante etc.
Fotografierea operativă la exhumarea cadavrului. În cazul exhumării cadavrului, urmează a se
realiza succesiv imaginea generală a mormântului, sicriul extras la suprafață, precum și cadavrul
după deschiderea capacului sicriului,
Organele de urmărire penală sunt autorizate prin legea procesual-penală să aplice mijloace
tehnice, inclusiv de înregistrare video în vederea optimizării procesului de fixare a procedurii şi a
rezultatelor acțiunilor procesuale. În acest sens, ele sunt și dotate cu mijloace respective. Cu
ajutorul camerei de luat vederi, se redă în întregime activitatea organului de urmărire penală şi a
participanților la acțiunea procesuală concretă.
2.1. (3) Reproduceţi esența și sarcinile audierii martorului, stabilind importanţa declaraţiilor
acestuia în procedura de urmărire penală.
Calitatea de martor este atribuită persoanelor care posedă informații cu privire la vreo
circumstanță care urmează să fie constatată în cauză. Scopul audierii martorilor în procesul penal
totdeauna îl constituie obținerea unor declarații sincere, complete și nepărtinitoare asupra tuturor
circumstanțelor infracțiunii și datelor referitor la făptuitorulul acesteia.
În cadrul audierii martorului, pot fi soluționate următoarele sarcini:
- Stabilirea împrejurărilor săvârșirii infracțiunii, metodele și mijloacele folosite în aces
scop;
- Obținerea unor date referitoare la faptuitori ori care sunt menite să contribuie la
identificarea acestora;
- Stabilirea condițiilor și împrejurărilor care au înlesnit sau favorizat saăvârșirea
infracțiunii;
Anume daclarațiile martorilor constituie cel mai frecvent mijloc de probă în procesul penal.
2.2. (5) Distingeți procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii
care influenţează conţinutul acestuia.
Depozițiile martorilor se formează treptat, presupunând câteva etape (faze) succesive:
a) recepția informațiilor – prima etapă în care martorul, în mijlocirea organelor de simț, percepe
fapte legate de infracțiunea săvârșită și persoanele implicate în aceasta;
b) prelucrarea şi memorarea informației percepute, adică evaluarea și stocarea acesteia;
c) reactivarea şi reproducerea informației reținute prin comunicarea orală scrisă ofițerului de
urmărire penală sau instantei de judecată în procesul audierii.
2.3. (7) Proiectaţi măsurile de pregătire ce urmează a fi întreprinse către audierea martorului.
Doar după realizarea pregătirii respective se poate purcede la efectuarea audierii şi obține
anumite rezultate pozitive în cauza cercetată.
Test nr. 7
Subiectul I: Metodologia ştiinţei criminalistice
1.2 (5) Argumentaţi necesitatea aplicării în ştiinţa şi practica criminalistică a metodelor general
– ştiinţifice.
Metodele general- științifice sunt aplicate în toate știintele – tehnice, naturale şi umanistice. La
rândul lor, aceste metode pot fi divizate în două subgrupe, și anume: metode logice şi metode
senzorial-raționale.
Logica include următoarele metode de cercetare și raționament: analiza și sinteza; inducția si
deducția; ipoteza; analogia; abstractizarea și generalizarea.
1. Analiza și sinteza. Analiza este o cercetare bazată pe studiul sistematic el fiecărui
element în parte. Sinteza constă în îmbinarea unor elemente separate care pot constitui un
întreg al elementelor dispersate prin analiză, astfel încât se obtin noi cunostințe despre
legăturile și interdependențele lor. În calitate de instrumente de analiză şi sinteză se
folosesc diversele clasifi- cări criminalistice: ale urmelor infracțiunilor; ale
semnalmentelor exterioare ale omului, ale armelor de foc, ale caracteristicilor scrisului
etc. Spre exemplu, prin analiză se examinează un text în litigiu din diferite puncte de
vedere, iar prin sinteză se evaluează dacă totalitatea caracteristicilor coincidente ale
semnăturilor comparate este sau nu irepetabilă, adică individualizatoare.
2. Inducția și deducția. Inducția prezintă o formă fundamentală de raționament, care
realizează trecerea gândirii de la particular la general. O astfel de direcție de investigație
se creează în cazul în care informațiile despre circumstanțele faptei și despre făptaş sunt
foarte puține, criminalul se sprijină mai cu seamă pe experiența personală, intuiție, pe
practica unor exemple anterioare de acest fel. Deducția, dimpotrivă, constituie un
raționament ce realizează trecerea de la general la particular. Aceasta este eficientă mai
ales în cazul în care se cercetează infracțiunile comise prin folosirea unor moduri tipice,
similare.
3. Ipoteza este o presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza unor fapte
cunoscute, date experimentale sau pe baza intuiției etc. cu privire la fenomene care nu pot
fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau mecanismul intern
care le produce.
4. Analogia prezintă o formă de raționament ce realizează activitatea de cunoaştere de la
particular spre particular.
5. Abstractizarea este o operație a gândirii prin care teoretic se separă ceea ce nu este
separat sau separabil în realitate și se rețin unele caracteristici şi relații esențiale ale
obiectului cercetării.
6. Generalizarea constituie o operație logică prin care se trece de la notiuni cu o sferă mai
restrânsă şi un conținut mai bogat la noțiuni cu o sferă mai largă si un conținut mai
restrâns.
1.3 (7) Analizaţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor slab
vizibile şi invizibile de mâini.
2.2. (5) Identificați etapele și principiile interacţiunii ofițerului de urmărire penală cu serviciile
speciale de investigaţii.
Test nr. 8
1.3 (7) Evaluaţi structura tehnicii criminalistice şi prezentați clasificarea mijloacelor tehnico-
criminalistice.
După scopul și subiecții care utilizează mijloacelor tehnico-criminalistice, ele pot fi repartizate
în trei categorii:
1. Mijloace tehnico-criminalistice utilizate la descoperirea, fixarea, examinarea și ridicarea
probelor materiale;
Mijloacele tehnico-criminalistice de depistare, fixare, ridicare și examinare a urmelor infracțiunii
sunt cuprinse în truse criminalistice portative (portabile), complete speciale și laboratoare
criminalistice mobile.
Trusele portabile se împart în universale, destinate cercetării la față locului și efectuării altor
acțiuni procesuale, în special, a percheziției, prezentării spre recunoaștere, reconstituirii faptei,
experimentului în procedura de urmărire penală și specializate pentru efectuarea unor operații
tehnico-științifice aparte (destinate prelevării mirosului de pe urmele infractorului la fața locului,
testării substanțelor narcotice, dactiloscopierii bănuitului etc.).
Trusele criminalistice universale dispun de un instrumentar divers, cu ajutorul căruia se pot
efectua principalele operațiuni de cercetare la față locului, împărțit în mai multe compartimente,
dintre care:
- Compartimentul traseologic;
- Compartimentul pentru executarea măsurătorilor și marcarea obiectelor principale;
- Compartimentul necesar executării desenelor sau schiței;
Trusele criminalistice specializate sunt de mai multe tipuri:
- Trusă pentru testarea stupefiantelor;
- Trusă pentru marcarea unor obiecte;
- Trusă pentru relevarea urmelor papilare, lente cu radiații de tip laser etc.;
2.3. (7) Proiectați problemele tactice și structura confruntării între un martor și învinuit.
La efectuarea confruntării se recomandă aplicarea următoarelor procedee tactice:
a) în încăperea, unde s-a planificat efectuarea confruntării trebuie invitată mai întâi persoana care
a făcut declarații sincere, după părerea ofițerului de urmărire penală.
b) persoanele confruntate trebuie așezate în încăperea respectivă pregătită, la oarecare distanță
una de alta, ambele cu fața spre ofițerul de urmărire penală, și nu altfel. Anume în așa mod se
creează şi posibilitatea supravegherii mai bine a celor confruntate și, eventual, curmarea unor
încercări de comunicare nonverbală (prin semne, gesturi, exprimări ale fizionomiei etc.).
c) în cazul în care la confruntare participă martorul sau partea vătămată, ofițerul de urmărire
penală preîntâmpină aceste persoane despre răspunderea penală pentru refuzul sau darea
declarațiilor false (art.312 și 313 CP RM) și le explică drepturile și obligațiile lor. Bănuitului sau
învinuitului, participant la confruntare, de asemenea, se explică drepturile și obligațiile acestuia.
Confruntarea propriu-zisă continuă cu întrebarea adresată ambilor participanți la această acțiune,
dacă se cunosc între ei și în ce relații se află. Această întrebare poate fi concretizată, și anume, în
caz pozitiv, de când și în legătură cu ce se cunosc, dacă relațiile lor nu influențează declarațiile
depuse, dacă relațiile nu poartă un caracter duşmănos. În cazul confruntării între rudele apropiate
nu se recomandă întrebarea de când se cunosc persoanele respective, dar se menționează în
procesul-verbal gradul de rudenie al acestora.
În continuare, se procedează la adresarea întrebărilor participanţilor la această acțiune, ce se
referă la scopul concret al confruntării, respectiv la înlăturarea divergențelor în declarațiile
depuse de aceștia anterior. Întrebările trebuie formulate într-un mod clar și concis, să se refere
doar la anumite circumstanțe, împrejurări, între care s-au ivit divergențe, și nu la toate faptele
prejudiciabile cercetate sau volumul de probe acumulat în cauză.
Prima întrebare, în esență, la confruntare trebuie adresată persoanei (indiferent de statutul său
procesual – martor, parte vătămată, bănuit sau învinuit), care, după cărerea ofițerului de urmărire
penală, este sinceră (de bună-credință), declarațiile căreia, depuse anterior, au fost verificate și
coroborează cu alte probe în cauză. A doua întrebare se adresează celuilalt participant la
confruntare și constă în aceea dacă acesta confirmă sau nu cele relatate de prima persoană.
Ascultând declarațiile făcute în prezența sa, uneori în urma mai multor confruntări, persoana
dată, care nu era sigură că organul de urmărire penală cunoaşte adevărul, poate să-și schimbe
poziția ocupată anterior și să confirme cele relatate. După aceasta urmează întrebarea adresată
ambilor participanți la confruntare, dacă aceștia au întrebări unul față de altul în legătură cu cele
relatate. Întrebările reciproce se adresează prin intermediul ofițerului de urmărire penală care
efectuează confruntarea.
Sub aspect procedural și tactic, cele expuse prezintă structura clasică și optimală a confruntării
persoanelor în procesul penal. Însă în unele situații, în funcție de anumite circumstanțe, acest
proces de înlăturare a divergențelor poate fi mai complicat, în legătură cu necesitatea de a-i
adresa persoanei de rea-credință unele întrebări de precizare, detaliere referitor la anumite
circumstanțe, împrejurări expuse de participantul sincer, în scopul demascării celui ce opune
rezistență și nu spune adevărul. De asemenea, confruntarea se complică și atunci când apar
multiple întrebări reciproce la participanții acțiunii date, inclusiv provocatoare, de denigrare sau
întrebări ale avocaților către cei confruntați. In anumite situații. una dintre persoanele
confruntate, de obicei bănuitul, învinuitul, încearcă să-si intimideze adversarul ori să-i obțină
compasiunea, încercând să-l atrăgă de partea lui. De aceea este necesar ca pe întreaga durată a
confruntării să se urmărească cu atenție atitudinea, reacțiile şi comportamentul celor audiați, care
pot oferi indicii cu privire la poziția față de aspectele ce urmează a fi clarificate. În anumite
momente, este necesară intervenția imediată a ofițerului de urmărire penală care efectuează
confruntarea sau asistă la acțiunea dată, supravegează persoanele confruntate, atrăgânduli-se
atenția la comportamentul inadecvat și necesitatea manifestării unui comportament civilizat, ori
să se refere doar la problemele cu privire la care a fost adresată întrebarea concretă.
Ca rezultat al efectuării corecte a confruntării nu numai că se pot înlătura divergențele dintre
declarațiile persoanelor audiate anterior, dar și se poate ajunge la obținerea de noi probe și date
care servesc la stabilirea adevărului în cauză.
Test nr. 9
Subiectul I. Noțiunea și caracteristicile scrisului
1.1. (3) Definiți noțiunea și nominalizați proprietățile scrisului.
Scrisul poate fi definit drept un sistem de comunicare, de reproducere (expunere) a gândurilor și
a vorbirii prin semne grafice.
Identificarea persoanei după scris este posibilă datorită celor două proprietăți fundamentale ale
scrisului: individualitatea şi stabilitatea relativă. Individualitatea scrisului se exprimă în
particularitățile caracteristicilor generale și a celor speciale (individuale, particulare) a semnelor
grafice. Fiecare dintre aceste caracteristici, luate izolat, pot fi întâlnite în scrisurile mai multor
persoane, dar combinația lor (ansamblul) este irepetabilă pentru fiecare persoană în parte, ca și
impresiunile (amprentele ) digitale. Stabilitatea scrisului se prezintă ca o faptă de instaurare a
grafismului unei persoane prin învățare, deprindere. Caracteristicile generale și cele particulare,
majoritatea formelor scripturale, practic, rămân constante toată viața, Această stabilitate este
relativă, întrucât scrisul suferă doar modificări de evaluare, degradare, de obicei fără repercusiuni
notabile asupra posibilității de identificare a persoanei.
1.2. (5) Determinați importanța criminalistică a scrisului de mâmă și principalele cauze ale
modificărilor survenite în scrisul unei persoane.
Importanța criminalistică a scrisului de mână, se manifestă prin faptul că scrisul este irepetabil
pentru fiecare persoană în parte. Caracteristicile generale și speciale pe care le are scrisul de
mână au menirea să contribuie la stabilirea scriptorului documentului diagnosticat în prealabil de
organul de urmărire penală, apoi identificat de expertul criminalist.
Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate, principalele cauze ale modificărilor
survenite în scrisul unei persoane sunt, în esență, următoarele:
- necesitatea scrierii rapide;
- stările patologice, dintre care bolile cronice și îndeosebi bolile mintale, care generează
alterări grave ale scrisului, ajungând până la paragrafie sau agrafie, paragrafia constând în
tendința persoanei de a folosi la nesfârșit anumite litere sau cuvinte, iar agrafia
reprezentând pierderea deprinderii de a scrie, pierderea vederii, pierderea mâinii;
- conducerea mâinii de către o altă persoană, ce se poate reduce fie numai la un simplu
ajutor, fie în scrisul efectiv cu altă mână (mâna inertă), situație întâlnită frecvent în
practica judiciară la scrierea unor testamente de către bătrâni grav bolnavi, în cazul răpirii
de persoane, executarea unor scrisori de amenințare sub dictare etc.;
- stărille de intoxicație cu alcool, cu diverse substanțe tranchilizante sau stupefiante, cu
substanțe otrăvitoare, inclusiv cu diverse medicamente;
- existența unor condiții improprii de scris, cum ar fi, de exemplu, suportul instabil sau cu
suprafața neregulată pe care se scrie, poziția incomodă a scriptorului ori scrisul în
picioare, în condiții de frig etc.
Modificări produse de aceste cauze se reflectă în nesiguranţa trăsăturilor, în direcția neregulată a
rândurilor, întreruperi frecvente ale traseului, deformări ale gramelor și, uneori, în alterări grave
ale scrisului care poate căpăta un aspect haotic, total dezorganizat.
1.3. (7) Analizați caracteristicile topografice, generale și speciale (particulare) ale scrisului
Caracteristicile topografice ale scrisului vizează modul de dispunere, de amplasare a unui text pe
hârtie sau pe un alt support și constau în:
a) marginile lăsate de scriptor, care pot fi egale sau diferite, mare, mijlocie sau mică lăsată în
stânga, cât și în dreapta textului, regulată, şerpuită, oblică;
b) mărimea alineatelor apreciată potrivit acelorași criterii, ca mare, mijlocie cau mică,
înlăturându-se situații de genul lipsei alineatelor ori de începere a alineatului la o distanță foarte
mare de marginea hârtiei;
c) intervalul dintre rânduri, element specific pentru modul de spațiere a scrisului, care se
interferează cu alte caracteristici generale ale scrierii;
d) intervalul dintre cuvinte care se determină în raport cu lățimea literelor. Această distanță poate
fi mică, medie (ca lățimea a două litere) și mare;
e) amplasarea diverselor mențiuni, cum ar fi semnătura, data, indicarea persoanei căreia este
destinat înscrisul ş.a.,
Caracteristicile topografice ale persoanei nu pot servi direct la identificarea persoanei
scriptorului, ci doar la restrângerea cercului suspect.
Caracterisiticile generale ale scrisului sunt relativ numeroase, cele mai importante fiind:
1. Gradul de evoluție sau evoluția grafică a scrisului.Evoluția grafică a scrisului se
manifestă în ușurința cu care scrie persoana concretă, precum și experiența pe care o are
aceasta la relatarea scrisă. Evoluția unui scris reprezintă stadiul la care persoana a ajuns
cu deprinderea sau tehnica de a scrie.
2. Forma sau structura scrisului se apreciază după configurația literelor, adică după
modelul cum sunt trasate literele. Din acest punct de vedere, se disting scrisuri cursive și
scrisuri cu caractere tipografice (de tipar). Printre formele mai importante ale scrisului
cursive, se disting formele: arcadate, ghirlandate, unghiulare, rotunjite.
3. Dimensiunea sau mărimea scrisului este dată de înălțimea și lățimea literelor. Aceasta se
apreciază prin raportarea întregului text la mărimea generală a suportului de scris și la
destinația sa. Dimensiunea scrisului poate fi mare, dacă înălțimea literelor depășeşte 4
mm; mijlocie între 2-4 mm sau mică – nu depășeşte 2 mm. Înălțimea literelor este în
special o caracteristică ușor de schimbat și de aceea mai puțin valorează în procesul de
identificare a autorului.
4. Înclinarea scrisului sau a literelor se socoteşte după poziția axei longitudinale a literelor,
în raport cu linia de bază a scrisului. Potrivit acestui criteriu, scrisurile pot fi: drepte
(verticale), înclinate spre stânga, înclinate spre dreapta, și nedeterminate (instabile).
5. Coeziunea sau continuitatea scrisului reprezintă gradul de legare a literelor într-un
cuvânt, adică scrierea cuvintelor, fără ridicarea instrumentului de scris de pe hârtie.
6. Repartizarea sau spațierea scrisului este caracterizată în distanța dintre litere și cuvinte,
spațiile dintre rânduri şi mărimea alineatelor.
7. Presiunea sau apăsarea scrisului pusă în evidență, în principal, de grosimea trăsăturilor
și, eventual, de urmele de adâncime din stratul de hârtie.
8. Direcția rândurilor scrise este determinată de particularitățile psihofiziologice ale
executorului textului și influențată de condițiile concrete, obiective si subiective în care s-
a scris. Rândurile pe hârtie pot căpăta următoarele direcții: a) ascendentă, ridicându-se în
sus pe parcursul scrierii: b) orizontală, păstrând unghiul constant; c) descendentă,
coborându-se în jos pe parcursul scrierii, chiar și în prezența liniaturii.
9. Forma liniilor de bază a rândurilor. În acest sens forma liniei de bază a rândurilor scrise
poate fi clasificată în următoarele categorii: a) rând drept; b) rând convex; c) rând
concav; d) rând şerpuit; e) rând în scară;
Studierea practicii organelor de urmărire penală ne permite să delimităm cele mai caracteristice
elemente ale conținutului activității lor în vederea organizării și desfăşurării cercetării
infracțiunilor. La ele se referă:
1) obținerea sau culegerea și analiza informației inițiale despre infracțiune;
2) efectuarea acțiunilor de urmărire penală inițiale şi de neamânat, a măsurilor speciale de
investigații în legătură cu cazul penal;
3) elaborarea versiunilor de urmărire penală și planificarea cercetării infracțiunilor;
4) efectuarea acțiunilor ulterioare de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigații;
5) interacțiunea organelor de urmărire penală cu serviciile operative, tehnice, cu alte organe de
drept, inclusiv din alte state etc. pentru rezolvarea sarcinilor procesului penal;
6) analiza și controlul activității de urmărire penală pe cazul concret.
Elementele enumerate pentru organizarea cercetării infracțiunilor se manifestă în practică atât
independent, cât şi în îmbinare ori într-un anumit ansamblu.
Organizarea cercetării faptelor penale are drept scop rezolvarea următoarelor sarcini:
1) contracararea imediată a infracțiunii şi localizarea consecințelor posibile;
2) clarificarea situației reale și adoptarea la timp a deciziilor calificate cu privire la
urmărirea penală a persoanelor concrete;
3) determinarea corectă a complexului de decizii și acțiuni procesuale și neprocesuale
necesare, a măsurilor speciale de investigații în situația creată;
4) asigurarea soluționării sarcinilor procedurii penale, protejarea persoanei, societății și
statului de infracțiuni, menținerea ordinii de drept și apărarea securității interne a statului;
5) îndeplinirea măsurilor necesare de profilaxie și preventive în legătură cu depistarea
infracțiunii.
Aspectele menționate nu diminuează rolul și importanţa sarcinilor altor instituții şi organe de stat
şi, totodată, nu asimilează funcțiile lor, ci au dreptul la existență de sine stătătoare.
Test nr.10
Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii.
1.1 (3) Definiți noţiunea şi determinați obiectul de studiu al ştiinţei criminalistice.
Din definiția dată, reținem că obiectul de studiu al criminalisticii include două componente: cea a
legităților proceselor de creare și administrare a materialelor probante și cea a metodelor,
mijloacelor şi procedeelor de investigare criminalistică. Astfel conceput, obiectul criminalisticii
prezintă importanță pe două planuri distincte. Pe de o parte, subliniază caracterul ştiințific al
acestei discipline, deoarece ea presupune cunoaşterea anumitor legități, fie din domeniul naturii,
fie cu caracter social. Pe de altă parte, criminalistica evidențiază funcțiile sociale ale științei în
cauză: de cunoaștere, constructivă și comunicativă.
1. Principiul legalității.
În sistemul principiilor fundamentale ale criminalisticii, principiul legalității are o dublă
semnificație: pe de o parte, reclamă un înalt nivel de organizare și efectuare a activităților
criminalistice, astfel ca nimeni să nu se sustragă de la răspunderea pentru fapta penală săvârșită,
iar pe de altă parte, impune organelor justiției penale cunoașterea și aplicarea întocmai a
dispozițiilor legislației procesual-penale în întreaga lor activitate de descoperire și prevenire a
infracțiunilor. Totodată, activitatea criminalistică trebuie să se conformeze întocmai normelor
legislative, să se respecte cu strictețe drepturile și interesele legale ale celor implicați în proces,
inclusiv restabilirea în drepturi a celor lezați în drepturi prin actul infracțional.
2. Principiul operativității în efectuarea urmăririi penale.
Potrivit acestui principiu, organele de urmărire penală trebuie să reacționeze imediat și prompt la
faptele comise, astfel încât să se asigure operativ depistarea, fixarea și examinarea tuturor
probelor necesare aflării adevărului într-un proces penal. Aceasta presupune, de asemenea,
clarificarea imediată a situației infracționale apărute, adoptarea la timp a deciziilor calificate cu
privire la urmărirea penală sau refuzul de a porni urmărirea penală, curmarea imediată a actului
prejudiciabil constatat, identificarea infractorului, localizarea posibilelor consecințe negative ale
infracțiunii etc.
3. Principiul organizării și planificării activităților criminalistice.
În fond, conținutul cercetării unei fapte penale reprezintă un proces de trecere de la acte de
gândire logică la luarea de decizii și la acțiuni practice de urmărire penală, efectuate în
conformitate cu legislația procesual-penală. Utilizarea eficientă a instrumentarului menționat
necesită un înalt nivel de organizare a muncii, ce se realizează prin planificarea tuturor formelor
de activitate desfăşurate cu prilejul cercetării faptei. Activitatea efectuată spontan, în afara
vreunui sistem, fără planificare se consideră neorganizată și nu poate avea succes.
4. Principiul obiectivității cercetării.
Acest principiu presupune o atitu- dine imparțială a organului de urmărire penală sau de
expertiză la pregătirea, desfășurarea și documentarea activităților criminalistice. Potrivit acestui
principiu, organele de drept trebuie să depună efortul atât pentru administrarea probelor în
acuzare, cât și a celor în apărare a persoanei atrase la răspundere și să folosească multiplele
posibilități oferite de știință și tehnica modernă pentru aflarea adevărului.
5. Principiul adevărului științific.
Organele de drept, chemate să soluționeze cauzele penale sau civile, sunt obligate să caute, în
egală măsură, dovezi de vinovăție precum și de nevinovăție iar specialiștii, experții în
îndeplinirea sarcinilor ce le revin într-un proces penal sau civil, trebuie să aplice metodele
ştiințifice adecvate de cercetare și mijloacele tehnice moderne pentru stabilirea adevărului.
Investigațiile unilaterale, când nu se verifică judicios împrejurările faptei sau nu se folosesc
metodele şi mijloacele tehnico-științifice adecvate, contravin principiului dat.
6. Principiul necesității și oportunității.
Organele de drept trebuie să întreprindă numai măsurile care sunt necesare pentru administarea
probelor şi să aprecieze momentul oportun de desfășurare a activităților criminalistice, în vederea
soluționării operative și la înalt nivel cercetarea și examinarea cauzelor penale.
7. Principiul identității.
În timpul cercetării cazului concret, apare frecvent necesitatea de a identifica făptuitorul, când
acesta nu este cunoscut, sau unele obiecte, fenomene, persoane, mijloace implicate în
infracțiunea respectivă. Practic, nu există cercetare, în care să nu fi apărut probleme cu caracter
de identitate, condiție indispensabilă a înaltului nivel ştiințific al urmăririi penale,
8. Principiul conspirativității.
În virtutea acestui principiu, trebuie asigurat secretul activităților de urmărire penală sau
expertiză ce urmează a fi desfășurate în baza cazului concret, precum şi păstrarea în taină a
datelor obținute în urma unor sau altor acțiuni procesuale sau măsuri speciale de investigație.
2.1 (3) Prezentați noţiunea de planificare și nominalizați tipurile acestei activităţi de urmărire
penală.
Planificarea cercetării cauzei penale este o activitate complicată de analiză și evaluare a situației
și probelor acumulate în cauză de către ofițerul de urmărire penală și constă în întocmirea
programului de lucru asupra tuturor îmrejurărilor de fapt, care urmează a fi stabilite pe cauza
instrumentată.
În activitatea de urmărire penală, se efectuează două tipuri de planificări:
Planificarea generală a cercetării cauzei ca proces presupune:
- determinarea direcției investigațiilor prin elaborarea versiunilor generale de urmărire
penală;
- stabilirea sarcinilor urmăririi penale;
- determinarea tacticii acțiunilor procesuale preconizate;
- stabilirea termenelor și conscutivității de realizare a acțiunilor concepute;
Planificarea fiecărei acțiuni de urmărire penală aparte presupune:
- constatarea datelor faptice ce necesită cercetarea prioritară;
- stabilirea sarcinilor, problemelor necesare a fi soluționate prin acțiunea dată de urmărire
penală;
- determinarea măsurilor de pregătire care se cer a fi executate;
- stabilirea locului și timpului de desfășurare a activității planificate;
- determinarea cercului de participanți la acțiunea concretă de urmărire penală;
- preconizarea modurilor de fixare a procesului și rezultatelor acțiunii de urmărire penală;
- verificarea mijloacelor tehnico-criminalistice necesare în aceste scopuri;
- întocmirea planului în scris de desfășurare al acțiunii preconizate;
2.3 (7) Proiectați structura și conținutul planului de cercetare a unei infracțiuni concrete.
Rezultatul planificării cercetării faptei prejudiciabile, de obicei, după realizarea acțiunilor inițiale
și de neamânat de urmărire penală, se reflectă într-un document denumit planul cercetării cauzei
penale. Esența acestui plan constă în schițarea programului de activitate a ofițerului de urmărire
penală după un anumit algoritm. Acest plan poate fi modificat, perfectat sau schimbat în orice
moment, în funcție de datele acumulate în cauză. Un astfel de plan conține următoarele
elemente:
1. Denumirea faptei supuse cercetării și numărul cauzei penale.
2. Fabula actului infracțional (ce, unde, când, cine, cum, cu cine, cu ce scop).
3. Versiunile de urmărire penală (atât cele generale, cât și cele particulare) elaborate în baza
datelor faptice acumulate în legătură cu cercetarea cazului.
4. Acțiunile procesuale și măsurile speciale de investigații, alte activități, ce urmează a fi
efectuate întru verificarea versiunilor elaborate, acumularea de noi probe si stabilirea adevărului,
atragerea la răspundere penală a tuturor făptuitorilor.
5. Termenele şi responsabilii de efectuare a acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de
investigații, precum și a altor activități.
6. Observațiile sau notițele referitoare la realizarea acțiunilor şi măsurilor planificate.
Test nr. 11
Tactica criminalistică cuprinde două categorii de bază: tezele generale ale tacticii criminalistice
și tactica unor acțiuni de urmărire penală.
Partea întâi a tacticii criminalistice care este constituită din subiectele de bază sau tezele generale
se referă la: noțiunea și locul tacticii criminalistice în cercetarea și combaterea infracțiunilor;
situațiile de urmărire penală; versiunile de urmărire penală; organizarea cercetării infracțiunilor;
planificarea cercetării infracțiunilor; interacțiunea în procesul cercetării infracțiunilor.
Tezele generale au menirea de a contribui la eficacitatea cercetării faptei prejudiciabile în
ansamblu, iar procedeele tactice de a spori tehnologia și rezultatele acțiunilor de urmărire penală.
Partea a doua a tacticii criminalistice o constituie acțiunile de urmărire penală și de tactică
criminalistică. Ea cuprinde prevederile procesuale și aspectele tactice ale pregătirii, efectuării și
documentării acțiunilor prevăzute de Codul de procedură penală. Totalitatea acțiunilor de
urmărire penală este inclusă în Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care servește
drept bază juridică la efectuarea cercetării criminalistice. Totodată, trebuie să se țină cont de
faptul că activitatea de cercetare criminalistică, orientate spre soluționarea sarcinilor procesului
penal, include nu numai acțiunile de urmărire penală, ci și măsurile special de investigații,
precum și activitatea de cautare.
1.3 (7) Analizați temeiurile, esența, sarcinile și legitimitatea acțiunilor de urmărire penală și de
tactică criminalistică .
Acțiunea de urmărire penală poate fi determinată ca un ansamblu de activități și procedee,
prevăzute de Legea procesual-penală, asigurate prin constrângere statală, care se efectuează în
cadrul unui proces penal în scopul depistăr, fixării, ridicării, verificării și valorificării datelor
faptice ce au importanță şi pot servi ca probe judiciare.
Temeiul faptic, pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală, îl constituie acele date reale care
dictează necesitatea de a organiza și realiza anumite acțiuni la o etapă sau alta a cercetării, cu
ajutorul cărora pot fi stabilite circumstanțe concrete în cauza cercetată.
Test. nr 12
Subiectul I. Fotografia și videoînregistrarea criminalistică.
1.1 (3) Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei criminalistice.
Fotografia criminalistică este o ramură distinctă a tehnicii criminalistice care prezintă totalitatea
prevederilor teoretice și recomandărilor practice, elaborate în această bază referitor la metodele,
procedeele și mijloacele utilizate de fixare și examinare a obiectelor și urmelor infracțiunii.
Astfel, ea reprezintă un complex de metode și procedee de fotografiere, aplicate în procesul
cercetărilor criminalistice pentru descoperirea, fixarea și examinarea probelor materiale ale
infracțiuniii.
Fiind o modalitate tahnică de fixare la fața locului, în literature de specialitate s-a subliniat
importanța respectării cu strictețe atât a cerințelor tehnice privitoare la obținerea unor imagini de
bună calitate, cât și a regulilor tactice.
Procedeele de fotografiere aplicate la fața locului sunt: fotografia de orientare; fotografia-schiță;
fotografia obiectelor principale și fotografia în detaliu.
Fotografia de orientare. O astfel de fotografiere are drept scop fixarea întregului loc al faptei cu
elementele respective (construcții, drumuri, poduri, copaci, stâlpi etc.), care se manifestă ca
repere pentru orientare, de natura sa permită identificarea ulterioară a zonei în care s-a comis
infracțiunea. În cazul în care infractiunea a fost săvarşită într-o încăpere (loc închis), fotografia
de orientare va cuprinde exteriorul clădirii (fațada ei), încadrat cu construcțiile învecinate, cu
strada unde este situată clădirea etc. Fotografia de orientare se realizează de la o anumită
distanță, impusă de necesitatea încadrării întregii ambianțe, în cadrul fazei statice a cercetării
locului faptei.
Fotografia-schiță. Aceasta este destinată fixării doar a locului faptei în întregime, fără
împrejurimi. Ca și fotografia de orientare, fotografia-schiță se execută la faza statică a cercetării
locului faptei, cu tot ce este mai important pentru cauza cercetată.
Fotografia obiectelor principale sau de nod. Aceasta reprezintă înregistraren unor obiecte sau
sectoare ale locului faptei apreciate ca fiind principale, datorita conexiunii lor cu fapta
infracțională. Dintre obiecte pot face parte cadavrul, diverse arme, instrumente, mijloace de
transport, urme de mâini, de picioare ale făptuitorului etc. Scopul acestei fotografii este de a fixa
locul, poziția și starea obiectelor depistate la fața locului. Ea se execută, de obicei, în faza statică
a cercetării la fața locului. În cazul în care este necesar a fixa dimensiunile obiectului principal
sau diferența de mărime între el și alte obiecte din apropiere, raportului de pozitie dintre obiecte,
fotografierea acestora se efectuează după metoda metrică (cu o riglă gradată, centimetru sau
bandă gradată).
Fotografia de detaliu. Se efectuează la fața locului în scopul fixării unor detalii ale obiectelor
principale, Detaliile sunt fotografiate din apropiere, cu o unitate de măsură lângă detaliu, la o
scară cât mai mare şi cu surse de lumină. Fotografia de detaliu se realizează, de obicei, în faza
dinamică a cercetării locului faptei, când este permisă modificarea poziției și ridicarea obiectelor
pentru examinarea detaliată și individualizarea acestora în procesul-verbal.
Toate obiectele și urmele depistate la cercetarea locului faptei se fotografiaza la locul depistării
lor (fotografia obiectelor principale sau de nod) și după aceasta se aplică procedeul fotografiei de
detaliu (cu riglă gradată sau centimetru).
2.1 (3) Prezentați conceptul criminalistic și temeiurile ridicării de obiecte sau documente.
Ridicarea de obiecte sau documente este o acțiune de urmărire penală și de tactică criminalistică
și constă în preluarea obiectelor sau documentelor ce au importanță pe cauza cercetată, predate
benevol de persoana care le deține, la cererea organului de urmărire penală.
Dună cum rezultă din denumirea art. 126 CPP, pentru ridicarea de obiecte documente se cere
existența anumitor temeiuri. Acestea pot fi: temeiul faptic și temeiul juridic al acțiunii date.
Temeiul faptic al ridicării de obiecte sau documente este existența datelor acumulate în cauza
cercetată sau materialele speciale de investigații (operative) referitor la locul și persoana (fizică
sau juridică) la care se află obiectele căutate
Temeiul juridic al acestei acțiuni procesuale și de tactică criminalistică îl constituie ordonanța
motivată a ofițerului de urmărire penală. Pentru ridicarea de documente ce conțin informații care
constituie secret de stat, comercial, bancar, precum și ridicarea informației privind convorbirile
telefonice este obligatorie autorizația judecătorului de instrucție (alin. (2) art. 126 CPP RM).
2.2 (5) Determinați procedura și particularitățile tactice de efectuare a ridicării de obiecte sau
documente.
Având ordonanța organului de urmărire penală de efectuare în cazul penal a ridicării anumitor
obiecte sau documente dintr-un loc concret, reprezentantul acestui organ se prezintă la persoana
(fizică sau juridică) care le deține și se legitimează. Când persoana respectivă sau reprezentantul
acesteia a luat cunoştință de ordonanţa prezentată, ofițerul de urmărire penală cere să i se predea
obiectele sau documentele indicate și care urmează a fi ridicate. Dacă obiectele sau documentele
menționate în ordonanţa de ridicare se predau benevol, persoana care efectuează acțiunea dată de
urmărire penală se limitează la preluarea acestora, întocmind procesul-verbal respectiv, fără a
mai întreprinde alte măsuri de investigații. Dacă persoana în cauză refuză să prezinte obiectele
sau documentele indicate în ordonanţa respectivă, atunci ofițerul de urmărire penală procedează
la ridicarea lor forțată. Aceasta înseamnă că el, imediat, emite pe loc ordonanţă de efectuare a
percheziției și, fără autorizația judecătorului de instrucție, purcede la percheziție, urmărind ca
persoana care deține obiectele sau documentele să nu le deterioreze sau să le schimbe locul
aflării lor. Rezultatul acestei percheziții urmează a fi prezentat pentru verificare judecătorului de
instrucție în termen de 24 de ore, în conformitate cu prevederile CPP.
Scopul ridicării de obiecte sau documente constă în obținerea (preluarea) acestora de la
persoanele care benevol le-au prezentat la cerinţa organului de urmărire penală. În aceste cazuri,
se ridică numai acele obiecte, documente ca- racteristicile cărora se cunosc din timp, precum se
știe și locul aflării lor.
2.3 (7) Proiectați actele procesuale care trebuie întocmite pentru ridicarea de obiecte sau
documente și cazurile când pentru această acțiune procesuală și de tactică criminalistică este
necesar acordul judecătorului de instrucție.
Procesul-verbal al percheziției, ridicării de obiecte sau documente, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 260 și 261 CPP RM prezintă principala modalitate de fixare a mersului şi
rezultatelor obținute în urma percheziției sau ridicării de obiecte și documente.
Procesul-verbal al ridicării de obiecte sau documente trebuie să conțină următoarele informații:
- data, luna, anul efectuării ridicării de obiecte și documente, se înscriu la începutul
întocmirii procesului-verbal.
- locul operării acțiunii concrete (oraşul, comuna);
- funcția, gradul, numele şi prenumele persoanei care a efectuat ridicarea de obiecte sau
documente și întocmeşte procesul-verbal;
- numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat sau au fost prezente la
efectuarea ridicării de obiecte, obiecțiile și explicațiile acestora;
- ora începerii și terminării acțiunii date;
- temeiul juridic (ordonanţa respectivă) a ridicări de obiecte sau documente;
- referirea la articolele concrete (126-132) din CPP care determină necesitatea și
reglementează procedura de efectuare a ridicării într-un caz sau altul;
- mențiunea despre faptul că persoanelor prezente și participante la ridicare de obiecte sau
documente le-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile lor și ele au confirmat
acest lucru prin semnăturile respective;
- mențiunea despre faptul că persoanei concrete i s-a înmânat sub semnătură copia
ordonanței respective și i s-a propus să predea obiectele sau documentele concrete
benevol și declarațiile acesteia în legătură cu faptul dat;
- ordinea și operațiile efectuate întru predarea și preluarea obiectelor sau documentelor
solicitate;
- denumirea și caracteristicile depline, precum şi starea obiectelor, documentelor predate-
preluate, volumul acestora;
- mențiunea privind efectuarea în cadrul ridicării a fotografierii, înregistrării audio-video,
condițiile și modul de aplicare a lor, precum și faptul că, persoanele care au participat sau
au fost prezente la acțiunea dată au fost încunoștințate despre aceasta;
- modul de ambalare a obiectelor, documentelor ridicate în urma acțiunii date de urmărire
penală.
Procesul-verbal de ridicare a obiectelor sau documentelor se aduce la cunoștință tuturor
participanților la această acțiune, ei sunt întrebați dacă au anumite obiecții sau completări la el și
acest fapt se consemnează în documentul întocmit. După aceasta procesul-verbal, întocmit în
două exemplare, se semnează de persoanele participante la acțiunea dată și o copie a
documentului se înmânează persoanei (reprezentantului instituției) de la care au fost ridicate
anumite obiecte sau documente. Persoanei respective i se explică dreptul și modul de contestare
a acestei acțiuni procesuale. Obiectele şi/sau documentele ridicate trebuie ambalate și sigilate,
apoi împreună cu procesul-verbal respectiv sunt preluate de către ofițerul de urmărire penală care
a efectuat acțiunea dată.
Test nr. 13
1.1 (3) Definiţi conceptul criminalistic a urmelor aplicării armelor de foc la săvârșirea
infracțiunii.
Conceptul criminalistic a urmelor aplicării armelor de foc la săvârșirea infracțiunii poate fi
înțeles ca fiind orice modificare materială produsă de arma de foc care apare pe suprafața sau în
profunzimea diferitor obiecte (în mediul înconjurător, pe arma folosită și pe munițiile acesteia,
pe corpul și îmbrăcămintea persoanei care a tras din armă, pe corpul și hainele victimei).
1.3 (7) Analizați modalităţile de stabilire a direcţiei, distanţei şi locului de unde s-a tras din
arma de foc.
Direcția din care s-a tras poate fi determinată după orificiile depistate (de intrare, perforare).
Când proiectilul perforează un obiect și s-a oprit în alt obiect sau ambele au fost perforate,
direcția de tragere este apreciată destul de precis, prin prelungirea liniei imaginare ce unesc cele
două orificii, în partea de unde proiectilul a venit. Atunci când proiectilul a nimerit doar într-un
obiect și a rămas acolo, formând canalul orb, direcția tragerii poate fi determinată, dacă
adâncimea canalului depăşeşte de 2-3 ori diametrul proiectilului. În acest caz, în canalul orb se
introduce un tub de hârtie sau un creion cu grosimea respectivă și extremitatea din afară ne va
arăta direcția din care s-a tras. Cu o anumită aproximație direcția din care s-a tras poate fi
stabilită și după declarațiile martorilor, dacă sunt, sau victimei rămase în viață, dacă alte date la
fața locului nu au fost depistate.
Locul de unde s-a tras poate fi determinat reieşind din direcția tragerii, în raport cu
particularitățile obiectelor la locul faptei și de urmele depistate de aflare acolo a ucugașului.
Distanţa de la care s-a tras se determină după urmele împușcăturii pe obiectul-țintă. Astfel, se
cunosc împușcături cu țeava lipită, de la distanță mică (până la 2 m) și de la distanță mare (mai
mult de 2 m).
Subiectul II. Activităţile de urmărire penală desfăşurate la etapa iniţială de
cercetare a infracţiunilor de corupție.
2.1 (3) Prezentați elementele modelului (caracteristicii) criminalistic al infracțiunilor de
corupție.
Ca elemente ale modelului criminalistic al actelor de corupere pot fi nominalizate:
1) datele referitoare la subiecții actului de corupere;
2) datele cu privire la obiectul infracțiunii;
3) datele despre modalitățile săvârşirii corupției;
4) datele despre urmele infracțiunii de corupție;
5) datele despre locul și timpul actului de corupție;
6) datele cu privire la cauzele şi condițiile săvârşirii actului de corupție.
2.2 (5) Distingeți acţiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigații care se
efectuează la etapa iniţială de cercetare a infracțiunilor de corupție
2.3 (7) Proiectați caregoriile de martori care pot fi audiate la etapa inițială de cercetare a
infracțiunilor de corupție.
În calitate de martori, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei de corupție, pot fi audiați:
- martorii oculari ai infracțiunii;
- colegii, vecinii și cunoscuții persoanei corupte;
- rudele, cunoscuții, colegii denunțătorului.
Cea mai mare parte dintre martori în astfel de cauze, de obicei, devin cunoscuți din materialele
cercetării cauzei şi doar numai unii se cunosc din materialele care au servit drept temei pentru
pornirea cauzei penale. O altă parte dintre martori devin cunoscuți în urma activității speciale de
investigații pe cazul concret. Cea de-a treia parte este stabilită prin acțiunile inițiale de urmărire
penală. Martorii sunt identificați, în principal, dintre persoanele care au participat la operațiunile
în legătură cu care a fost aranjat actul de corupție a persoanelor care cunoșteau activitatea de
serviciu a persoanei care primea mită (colegi, cunoscuți, rude, clienți sau vizitatori ai acestei
instituii), precum şi din cercul de persoane legate, într-un fel sau altul, cu cel care dădea mită sau
cu intermediarul. Audierea martorilor permite, de regulă, să se obțină date despre anumite
contacte ale persoanelor implicate în actul de corupție, despre caracterul comportamentului
persoanei oficiale orientat spre satisfacerea intereselor persoanei corupătoare, despre faptul
estorcării mitei sau a mitei primite, precum şi despre situația financiară a persoanei de la care se
estorca mita etc.
In cadrul audierii martorilor, este necesar a stabili următoarele circumstanţe:
- caracterul relațiilor lor cu persoana bănuită, învinuită în actul de corupție;
- care este modul de viață și activitate profesională al coruptului;
- ce încălcări de serviciu ale coruptului îi sunt cunoscute;
- care este cercul de prieteni, cunoscuți ai bănuitului;
- ce cunoaște despre circumstanțele actului (actelor) de corupție;
- care este obiectul mitei etc.
Test nr. 14
Subiectul I. Cercetarea urmelor create de corpul uman
1.1(3) Prezentați rolul şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare.
În procesul săvârșirii infracțiunilor, la fața locului, împreună cu alte urme, pot fi create și urme
de picioare. Ca factor creator de urme la fața locului, piciorul prezintă interes din punct de
vedere al formei, dimensiunii și funcției sale locomotorii. Acestea pot devein probe, dacă au fost
respectate cerințele procesuale la depistarea, fixarea și ridicarea lor. Astfel, importanța urmelor
de picioare este determinate de datele informative-probante pe care acestea le pot furniza.
1.2(5) Determinați elementele caracteristice ale „carării de urme”.
Urmele de picioare, pot fi depistate și sub aspect de cărare de urme. Printre elementele
caracteristice ale cărării de urme se numără:
- linia direcției mersului (de mişcare), care este axa imaginară, longitudinală ce trece
printre urmele lăsate de piciorul stâng și piciorul drept (centrele călcâielor), care
reprezintă linia după care se mișcă corpul odată cu fiecare pas;
- linia mersului, reprezentată de o linie frântă, constituită din segmentele care unesc între
ele părțile din spate ale fiecărei urme, respectiv călcâiului;
- lungimea pasului (drept, stâng) – distanţa dintre două urme consecutive lăsate de același
picior;
- lățimea pasului – distanţa dintre urmele (extremitățile interioare) ale piciorului stâng și
cel drept;
- unghiul pasului stâng și unghiul pasului drept, măsurat între axa cărării de urme și axa
longitudinală a piciorului respectiv.
Pe baza elementelor sus-numite ale cărării de urme, se poate prognoza apartenența la sex a
persoanei care a lăsat urmele la fața locului, unele caracteristici fizice şi eventualele defecțiuni
anatomice ale acesteia etc, Totodată, din cărarea de urme se pot stabili locurile în care s-a oprit
pe traseu infractorul, viteza deplasării sale, măsura în care persoana respectivă cunoaște locul
dat, precum și faptul dacă în acel loc s-a aflat o singură persoană sau mai multe. Abaterile de
orice fel evidențiate în cărarea de urme pot indica nu numai o anumi- tă stare psihică sau
patologică (boală, beție, nervozitate etc.), dar și încercări de derutare a cercetărilor, cum ar fi:
ducerea în spate a altei persoane, a unei greutăți, mersul cu spatele înainte, utilizarea unor
mulaje.
1.3(7) Estimaţi posibilitățile și necesitățile utilizării unor urme reieșind din următoarea situație:
„La locul săvârşirii unei infracţiuni de poluare a mediului prin descărcarea gunoiului într-un
loc în pădure, echipa de cercetare a locului faptei a descoperit pe sol (două) urme de
încălțăminte care reprezintă în profunzime suportul relieful părţii de contact a încălţămintei”.
Specialistul criminalist a efectuat fixarea şi ridicarea lor.
În situația data, este posibil, dar și necesar fixarea și ridicarea urmelor depistate în cadrul
cercetării la fața locului, întrucât acestea ar asigura: reconstituirea tabloului ambianței în care s-a
săvârșit fapta infracțională, diagnosticarea și identificarea făptuitorului și a altor persoane
participante sau implicate în infracțiunea comisă, stabilirea datelor concrete privind împrejurările
de loc, de timp, modul de acțiune și alte circumstanțe ale faptei săvârșite.
Fixarea urmelor de picioare se realizează prin mai multe procedee: prin descriere în procesul-
verbal de cercetare la fața locului; prin fotografiere; prin mulare; întocmire a schiței, desenului
urmei. În procesul-verbal de cercetare la fața locului se procedează la o descriere detaliată a
numărului și tipurilor de urme de picioare descoperite, a formei şi a particularităților acestora, a
naturii suportului în care s-au format, precum și a elementelor cărării de urme, dacă ele există.
Totodată, se menționează modul de revelare, de fotografiere, de ridicare prin mulaj, de ambalare.
Fotografierea urmelor de picioare, impune, pe de o parte, fixarea imaginii de ansamblu a
grupului de urme, în scopul redării elementelor mersului persoanei, iar, pe de altă parte, fixarea
imaginii urmei care conține cele mai multe și mai clare elemente de individualizare a piciorului,
încălțămintei infractorului.
Urmele de picioare foarte rar pot fi ridicate în comun cu obiectul purtător. De obicei, ridicarea
acestora se efectuează prin mularea urmelor de adâncime și transferarea celor de suprafață pe
bandă adezivă.
2.2 (5) Determinaţi deosebirile procesuale şi tactice dintre percheziţie şi ridicare de obiecte sau
documente.
Similară cu percheziția este o altă acțiune de urmărire penală – ridicarea de obiecte și
documente, care asigură şi obiectele, și documentele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul
penal. Deosebirea dintre percheziție și ridicarea de obiecte sau documente constă în faptul că: în
primul rând, ridicarea se efectuează cunoscând de la început care anume obiecte și documente
vor fi luate, pe când în procesul percheziției obiectele pot fi doar presupuse, iar uneori – chiar
necunoscute În al doilea rând, la ridicare, ca acțiune de urmărire penală, se știe și amplasarea
obiectelor căutate, pe când la percheziție ele urmează a fi depistate apoi ridicate. În cazul când
nu
este posibilă determinarea ce anume trebuie depistat ori unde, la cine se afla obiectul necesar, se
efectuează percheziţia.
În cazul acțiunii de ridicare de obiecte sau documente, ofițerul de urmărire penală cere să i se
predea obiectele sau documentele indicate și care urmează a fi ridicate.
Dacă obiectele sau documentele menționate în ordonanţa de ridicare se predau benevol, persoana
care efectuează acțiunea dată de urmărire penală se limitează la preluarea acestora, întocmind
procesul-verbal respectiv, fără a mai întreprinde alte măsuri de investigații.
Dacă persoana în cauză refuză să prezinte obiectele sau documentele indicate în ordonanţa
respectivă, atunci ofițerul de urmărire penală procedează la ridicarea lor forțată. Aceasta
înseamnă că el, imediat, emite pe loc ordonanţă de efectuare a percheziției și, fără autorizația
judecătorului de instrucție, purcede la percheziție, urmărind ca persoana care deține obiectele sau
documentele să nu le deterioreze sau să le schimbe locul aflării lor.
2.3 (7) Analizați sarcinile, metodele şi mijloacele tehnice de căutare a obiectelor în cadrul
percheziţiei la domiciliul unei persoane, bănuite de săvîrşirea infracţiunii de corupție.
După reținerea și percheziția corporală a persoanei corupte, urmează să fie efectuate percheziții
la locul de muncă şi la domiciliul acestuia, iar în caz de necesitate şi la locurile de trai, de muncă
ale mijlocitorului, rudelor sau persoanelor apropiate ale bănuitului. Scopul acestor percheziții
constă în depistarea și ridicarea obiectelor mitei, a documentelor şi a altor probe care asupra
foloaselor necuvenite pe care le-a obținut bănuitul. Sarcina percheziției la locul de muncă și la
domiciliu nu se reduc doar la descoperirea obiectului mitei sau a ambalajului acesteia, dar şi la
depistarea unor date ce demonstrează relațiile dintre subiecții faptei de corupere. De aceea pe
parcursul percheziției, trebuie de atras atenție și la diverse înregistrări, la corespondență, numere
de telefoane, adrese care demonstrează că între membrii faptei de corupție au existat relații,
înțelegeri cu privire la transmiterea unor bunuri, obiecte sau sume de bani, valută străină, etc.
La efectuarea percheziției este necesar de a se respecta următoarele reguli: sosirea neobservată și
neașteptată la locul percheziției, asigurarea controlului și pazei locului percheziționării,
pătrunderea imediată la obiectul percheziționat și luarea unor măsuri care să asigure îndeplinirea
în condiții normale a acestei acțiuni de urmărire penală. Mijloacele tehnice pe care trebuie să le
aibă echipa operativă de crecetare includ: trusa criminalistică ( și alte seturi), aparate de iluminat,
aparate fotografice, recuzite pentru executarea schemelor și a planurilor, aparate de căutat.
Test nr.15
Subiectul I. Dactiloscopia criminalistică
1.1. (3) Nominalizați tipurile și proprietățile desenelor papilare. Nominalizați elementele
structurii desenului papilar utilizate la identificarea persoanelor după urmele de mâini.
Printre proprietățile desenelor papilare se evidențiază: unicitatea, fixitatea, inalterabilitatea și
longevitatea desenelor (reliefului papilar).
- Unicitatea desenului papilar se explică prin varietatea acestora. Aceasta înseamnă că
fiecare persoană are desenul papilar propriu ca existență unică, irepetabil la alt om.
- Fixitatea desenului papilar este o proprietate care se manifestă prin menținerea
trăsăturilor inițiale (formei și detaliilor caracteristice) de la formarea sa până la moartea
persoanei.
- Inalterabilitatea desenului papilar se caracterizează prin aceea că de-a lungul vieții el nu
poate fi înlăturat sau modificat pe cale fizică sau chimică, dacă prin procedeul aplicat nu
este distrus și stratul dermic al pielii în care se află papilele.
- Longevitatea desenului papilar constă în aceea că acesta se formează încă înainte de
naştere și continuă să existe până la putrefacția (descompunerea) pielii.
La etapa actuală, sunt cunoscute trei tipuri clasice de desene papilare: în arc, în laț și în cerc sau
spirală.
- Desenele papilare în arc sau adeltice – care nu au în componență delte, sunt formate
dintr-un singur curent de creste papilare care își iau începtul de la o latură a falangetei și,
curbându-se în centrul ei, pleacă spre latura opusă
- Desenele papilare în laț (monodeltice cu o singură delta) au structură mai complicată. În
ele se disting lesne trei curente de creste papilare, formând zonele respective: centrală,
periferică sau marginală și bazală.
- Desenele papilare în cerc sau (bideltice – în care există două delte) ca și cele în laț sunt
formate din trei curente de creste. Spre deosebire de cele în laț, la desenele în cerc
crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc, spirală, oval.
1.2. (5) Determinați locurile, obiectele și metodele unde pot fi depistate urmele de mâini ale
infractorului la fața locului.
In prezent se cunosc mai multe metode de relevare a urmelor de mâini, printre care: metode
fizice, chimice și optice.
- Relevarea urmelor prin metode fizice constă în aplicarea de prafuri ori pudră cu
granulație foarte fină pe suprafața obiectului presupus purtător de urme. Aceste prafuri
pot fi pulverizate sau pudrate (prăfuite) pe suprafața sau obiectul unde se presupune că
pot fi găsite urmele.
- Metodele chimice de relevare a urmelor papilare constau în tratarea suprafețelor
purtătoare de urme cu reactivi chimici, care, intrând în reacție cu factorii componenți ai
sudorii, colorează amprenta papilară. Dintre metodele chimice utilizate în practica
criminalistică, se cunosc bine:
- a) vaporizarea cu aburi de iod;
- b) relevarea cu reactivi chimici propriu-zişi.
- Metodele optice de relevare a urmelor de mâini se constituie ca un ansamblu de metode
noi în materie, bazate pe tehnici de vârf, aplicate la specificul descoperirii urmelor
papilare. Un loc prioritar aici îl deține folosirea laserului și, în special, a laserului cu
argon. O altă metodă optică de relevare a urmelor de mâini o constituie dispersia
luminoasă a unei raze de lumină incidentă, proiectată spre suprafața obiectului purtător de
urmă. Imaginea urmei se obține prin intermediul unor filtre electronice.
1.3. (7) Estimați regulile și metodele de fixare, interpretare și ridicare a urmelor de mâini la
fața locului.
Principala modalitate de fixare a urmelor este descrierea acestora în procesul verbal al acțiunii de
urmărire penală în cadrul căreia au fost depistate
Fixarea în procesul-verbal presupune consemnarea exactă, precisă ci detaliată a urmelor şi
metodelor de relevare utilizate, a locului în care au fost descoperite și a raportului de poziție față
de obiectele principale și între ele. Totodată, în procesul-verbal, sunt făcute mențiuni privind
fotografiile executate, transferarea pe pelicule adezive sau prin mulaje, inclusiv ridicarea
obiectelor concrete purtătoare de urme de mâini, fie părți ale acestora.
Sub raport tehnic criminalistic, fixarea presupune, în primul rând, fotografierea urmelor atât în
cadrul ambianței generale a locului faptei, cât și în calitatea de obiecte principale, insistându-se
asupra redării cu claritate a detaliilor caracteristice.
În al doilea rând, printre procedeele de fixare a urmelor se mai nominalizează întocmirea
schițelor și desenelor efectuate la fața locului și care, de asemenea, ca și fotografiile, se anexează
la procesul-verbal.
Fixarea urmelor de mâini este însoțită de cercetarea detaliată a lor și interpretarea acestora. Acest
proces, de obicei, se realizează cu concursul specialistului-criminalist și are drept scop obținerea
unor informații preliminare referitor la obiectul creator de urmă sau a persoanei infractorului, la
activitățile desfășurate de acesta la locul faptei, la succesiunea operațiilor făptuitorului.
Ridicarea urmelor de mâini se efectuează, în primul rând, prin ridicarea propriuzisă a obiectelor
purtătoare de urme, apoi prin transferarea urmelor relevate pe pelicule adezive sau prin mulare.
În cazul când obiectele pe care au fost depistate urme de mâini nu pot fi ridicate în totalitate, de
pe aceste urme se fac copii (transferuri) şi mulări de urme.
Obiectele dure (sticlă, metal, lemn, ceramică, masă plastică etc.) se manipulează cu mâinile
înmănuşate sau prin intermediul unei batiste; cele flexibile (documentele, celofanul și diferite
alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei.
2.2 (5) Evidenţiaţi situațiile tipice, versiunile de urmărire penală și acțiunile caracteristice
pentru etapa inițială de cercetare a infracţiunilor contra patrimoniului
În prima situație, este necesar a obține de la victimă, și de la alte persoane care posedă
informație despre cererea ilegală a infractorului, date depline referitor la persoana şantajistului și
complicii acestuia, metodele și mijloacele de influență asupra victimei, cerințele concrete ale
infractorului, alte împrejurări ale situației create, inclusiv, locul şi condițiile realizării cerințelor
infractorului. Dacă în procesul verificării vor fi identificate date suficiente care demonstrează
semnele unui şantaj, se pot lua măsuri în vederea organizării şi realizării unui flagrant.
Cea de a doua situație de cercetare, când comunicarea despre infracțiune a ajuns la organul de
urmărire penală după transmiterea bunurilor, poate avea trei variante:
a) şantajul este săvârșit sistematic, şantajiştii sunt cunoscuți victimei.
b) nu există date care ar confirma că şantajul se va repeta; infractorul este cunoscut cu victima.
c) infractorul nu-i este cunoscut victimei şi nu există date care să confirme că şantajul se va
repeta.
Pentru prima situație de cercetare a şantajului, cel mai rațional și eficient complex de acțiuni de
urmărire penală şi de măsuri speciale de investigații este:
1) audierea victimei şantajului în scopul stabilirii circumstanțelor infracțiunii;
2) organizarea şi realizarea flagrantului, reținerea persoanei bănuite de şantaj;
3) percheziția corporală a acestei persoane și percheziția la domiciliul și locul de muncă al
bănuitului;
4) luarea de mostre de la bănuit pentru examinarea comparativă;
5) cercetarea la fața locului în scopul stabilirii circumstanțelor celor întâmplate, descoperirii
urmelor infracțiunii etc.;
6) audierea martorilor care cunosc unele date despre infracțiunea de şantaj;
7) audierea bănuitului în scopul elucidării împrejurărilor şantajului și constatării circumstanțelor
flagrantului;
8) examinarea obiectelor şi a documentelor ridicate ca rezultat al reținerii bănuitului,
perchezițiilor etc.;
9) dispunerea expertizelor criminalistice necesare;
10) examinarea încăperilor, dacă în ele au fost reținuți octatici;
11) prezentarea spre recunoaştere victimei, martorilor a infractorului, precum și obiectelor
descoperite în urma reținerii, percheziției sau altor acțiuni procedurale în cauza cercetată etc.
In a doua situație de cercetare a infracțiunilor de şantaj, când bunurile ori dreptul asupra acestora
au fost transmise infractorului, sau au fost săvârșite alte acțiuni cu caracter patrimonial în folosul
şantajistului, acțiunile ofițerului de urmărire penală și ale lucrătorilor operativi trebuie
orientate spre colectarea și verificarea informației ce caracterizează mai pe deplin personalitatea
celui bănuit, legăturilor acestuia și activității lui ilicite, spre constatarea locului posibil al aflări
infractorului, luării măsurilor pentru reținerea și aducerea sa la locul desfășurării urmăririi
penale.
Ca acțiuni inițiale de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație în această situație pot fi
efectuate:
1) audierea victimei (declarantului);
2) audierea martorilor;
3) percheziții la domiciliu şi locul de muncă ale persoanei bănuite;
4) ridicarea de obiecte și documente;
5) prezentarea spre recunoaştere a şantajistului, precum și a obiectelor, documentelor;
6) confruntarea dintre victimă, martori şi infractor;
7) verificarea declarațiilor la locul infracțiunii etc.
2.3 (7) Analizați particularitățile tactice de efectuare a unor acțiuni inițiale de urmărire penală
la cercetarea infracțiunilor contra patrimoniului.
După reținerea bănuiților, se efectuează percheziția lor corporală. Scopurile acesteia sunt
următoarele: excluderea posibilității de exercitare a împotrivirii armate de către persoanele
arestate; prevenirea acțiunii de distrugere de către aceştia a probelor materiale; confiscarea
obiectului şantajului.
În scopul cercetării urmelor descoperite, ofițerul de urmărire penală dispune diverse expertize,
printre care:
- expertiza dactiloscopică efectuată în vederea stabilirii apartenenței urmelor de mâini pe
obiectul, documentul transmis infractorului;
- expertiza substanțelor și materialelor în scopul de a stabili apartenența la grup a
substanței chimice speciale, cu care au fost prelucrate bancnotele, obiectele de preț
transmise infractorului;
Persoanele reținute trebuie să fie audiate imediat, în paralel cu audierea trebuie efectuate
percheziții la domiciliu şi la locul de muncă al infractorilor. În timpul audierii persoanei bănuite,
în afară de datele referitoare la persoană, locul de muncă, de trai, se elucidează următoarele
circumstanţe:
- în ce mod, când, în ce circumstanțe a apărut intenția de a săvârși infracțiunea; cu-i aparține
această idee; de ce se conducea infractorul când au ales victima, în ce relații (personale) era cu
ea;
- ce foloase materiale intenționa să obțină sau au obținut infractorii;
- în ce mod intenționa infractorul să utilizeze bunurile estorcate;
- cum se planifica să fie săvârșită infracțiunea;
- în ce constau ameninţările, revendicările înaintate;
- cum au fost realizate acestea și de către cine, când, în ce împrejurări, care au fost consecințele
lor; în ce mod amenințările erau aduse la cunoștinţa victimei;
- dacă era planificată reținerea sau torturarea victimei sau a altor ostatici, a fost oare realizată
aceasta şi cum anume; cine a fost prins, unde, în ce împrejurări, cât timp a fost reținut;
- cine îl păzea pe ostatic; a avut oare persoana luată ostatic posibilitatea să ia legătură cu
persoanele de care avea nevoie;
- cine și în ce circumstanțe le-a transmis infractorilor bunurile, obiectele de valoare cerute, unde
anume se află acestea la moment;
- a mai săvârşit anterior asemenea acțiuni persoana reținută? Dacă a săvârşit, este necesar să fie
elucidate toate circumstanțele actului ilicit.
O anumită informație despre relațiile bănuitului poate fi obținută în timpul audierii rudelor
acestuia, a vecinilor, colegilor și, de asemenea, pe parcursul percheziției la domiciliul acestuia.
De menționat că nu trebuie tărăgănată efectuarea percheziției.
În calitate de martori pot fi şi persoane care, în afară de victime, au fost amenințate de către
escroci.
O importanță probatorie mare au rezultatele examinării locului unde a fost deținut ostaticul. Aici
pot fi descoperite obiecte care au servit drept arme de tortură, urmele în baza cărora poate fi
stabilit numărul și identitatea celora care l-au păit pe ostatic sau au participat la exercitarea
acțiunii fizice față de el.
Dacă infractorul doar şi-a prezentat revendicările și tratativele cu ei abia urmează să aibă lọc,
este necesar să fie organizată interceptarea şi înregistrarea audio a acestora. Dacă însă victima a
înregistrat tratativele care deja au avut loc, această înregistrare trebuie să fie examinată și anexată
la dosar în calitate de probă materială, iar ulterior să fie trimisă la expertiza fonoscopică.
Test nr. 16
Identificarea persoanei în viață sau a cadavrului după urmele lă sate la fața locului sau în alte
împrejurări. In criminalistică sunt verificate prin aplicarea practică a unor asemenea tipuri ca
dactiloscopia, fotorobotul, traseologia, odorologia, grafologia, fonoscopia (după înregistrările
sonore ale vocii și vorbirii orale), precum şi după modul de săvârşire a infracțiunii și după
trăsăturile social-demografice ale persoanei. Practica judiciară demonstrează că în prezent cele
mai frecvente activități în vederea stabilirii identității persoanelor sunt prezentările spre
recunoaștere a acestora, expertizele urmelor de mâini și picioare, ADN-ului.
Identificarea obiectelor material după urmele create, ca urmare a utilizării lor în procesul
săvârșirii acțiunilor infracționale.
Instrumentele (uneltele) de uz casnic sau de profesie, aplicate la săvârșirea operațiilor de
pătrundere ilicită în locuri închise, lasă urme care redau forma, structura și dimensiunile părților
de contact, adică elemente caracteristice care dau expertului criminalist posibilitatea stabilirii
naturii instrumentului aplicat, iar în situația prezenței unor instrumente de genul respectiv – chiar
şi identificarea acestuia.
Mijloacele de transport pot fi identificate prin compararea urmelor traseologice lăsate:
a) de pneurile autovehiculelor, şinele roților căruțelor, tălpile celor două suporturi ale săniilor;
b) de părțile exterioare ale caroseriei unui mijloc de transport pe suprafaţa altuia ca urmare a
contactului fizic dintre acestea în timpul tamponării sau altei forme de intercontact;
c) de detaşarea anumitor părți ale mijlocului de transport drept consecință a avarierii acestuia
prin tamponare cu alt mijloc de transport sau cu alte obstacole.
Cercetarea infracțiunilor săvârșite prin aplicarea armei de foc implică în mod imperativ stabilirea
armei din care s-a împușcat în câmpul infracțional, respectiv identificarea acesteia după
reflectările tragerii cu foc.
Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate,
recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile sau înregistrările video ale acestora.
Test nr. 17
Caracterisiticile generale ale scrisului sunt relativ numeroase, cele mai importante fiind:
- Gradul de evoluție sau evoluția grafică a scrisului;
- Forma sau structura scrisului;
- Dimensiunea sau mărimea scrisului;
- Înclinarea scrisului sau a literelor;
- Repartizarea sau spațierea scrisului;
- Presiunea sau apăsarea scrisului;
- Direcția rândurilor scrise;
- Forma liniilor de bază a rândurilor.
Ca și caracteristici speciale, pot fi nominalizate:
- Construcția semnelor grafice;
- Direcția și succesiunea mișcărilor de execuție a elementelor semnelor grafice;
- Numărul elementelor constructive a semnelor grafice;
- Forma elementelor componente;
- Modul de începere a semnelor grafice;
- Legătura semnelor grafice și a elementelor lor;
- Modul de finalizare a semnelor grafice;
- Modul de scriere a unor semne grafice separate;
- Modul de scriere a unor mențiuni pe documentul examinat.
Caracteristicile generale și special au menirea să contribuie la stabilirea scriptorului
documentului diagnosticat în prealabil de organul de urmărire penală, apoi identificat de expertul
criminalist.
1.2. (5) Determinați sarcinile ce pot fi soluționate prin intermediul expertizei grafoscopice.
Expertiza grafoscopică a scrisului sau semnăturii reprezintă unul din genurile de expertize
criminalistice, care are ca sarcini:
- identificarea autorului scrisului sau semnăturii;
- stabilirea dacă semnătura/scrisul a fost executată de una şi aceeași persoană sau de
diferite persoane;
- stabilirea faptului falsificării scrisului sau semnăturii;
- autorului falsificării;
- modul de falsificare;
- modificarea intenționată a scrisului etc.
Necesitatea efectuării expertizei grafoscopice apare în cazurile, când există îndoieli în
autenticitatea semnăturii sau scrisului din diverse documente: procuri, contracte, recipise,
testamente etc. Pentru efectuarea expertizei se solicită de către experţi originalele actelor în
litigiu, conform cărora experţii identifică şi examinează caracteristicile topografice, generale și
speciale, care într-un final fiind apreciate și evaluate stau la baza formulării unei concluzii.
1.3. (7) Evaluaţi tipurile şi rolul modelelor de comparaţie necesare identificării persoanei după
scrisul de mâină.
În criminalistică, modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi
experimentale.
Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în
cauză Ia o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea
scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele
scrise executae în scopul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (acte oficiale şi de
evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc) care se caracterizează prin lipsa de
interes de a-și schimba și denatura scrisul. Ele se pot depista la locul faptei în timpul cercetării
acestuia, ridicate prin percheziție și alte activități de ridicare o obiectelor și documentelor.
Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa
organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora.
În teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece
sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului.Prezenţa modelelor experimentale asigură
posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere.
In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de învinuit, martor sau
victimă, în legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele
condiţional-libere ale scrisului. Examinarea propriu-zisă se efectuează de specialişti în patru
etape proprii tuturor expertizelor criminalistice de identificare: examinarea prealabilă,
examinarea separată, examinarea comparativă şi evaluarea rezultatelor examinării comparative.
Test 18
Subiectul I. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului
1.1. (3) Prezentați conceptul criminalistic de fixare a procesului şi rezultatelor cercetării la faţa
locului.
Cercetarea la fața locului, ca activitate a urmăririi penale, va căpăta importanță numai în cazul în
care rezultatele ei vor fi documentate procesual. Astfel, prin fixare a procesului și rezultatelor
cercetării la fața locului înțelegem acele acțiuni criminalitice care au drept scop soluționarea unui
șir de probleme cu caracter metodic și organizatoric, care asigură utilizare rezultatele acestei
acțiuni în activitatea ulterioară a urmăririi penale
1.2 (5) Distingeți tipurile de anexe ce pot fi întocmite în cadrul documentării cercetării locului
faptei.
Desenele, schițele , planurile întocmite în urma cercetării locului faptei constituie o modalitate de
reprezentare grafică documentară, care poartă un caracter ilustrativ suplimentar la procesul-
verbal, sub formă de anexe. Desenele, schițele se realizează prin reflectarea liberă pe hîrtie a
loculi faptei, împrejurărilor lui. Planul schematic nu este excutat la scară, dar presupune totuși
păstrarea proporțiilor verosimile dintre dimensiunile obiectelor prezentate în plan și distanța
dintre ele. Ca și anexă mai poate fi și poza fotografică, planul, schiță, chema locului faptei, care
reprezintă o ilustrare suplimentară la procesul-verbal al cercetării. Fotografia copletează proceul
verbal prin faptul că demonstrează real prezeentările detaliilor care n-au fost descrise în
procesul-verbal ori despr ele s-a vorbit insuficient În afaă de aceasta fotografia completează
golurile descoperite în procesul-verbal pe parcursul cercetări.
Fotografierea incepe cu sosirea la fata locului si seaza realize prin toate genurile de fotografiere:
de orientare; de schifa; de nod (a obiectelor principale) si de detaliu. Primele trei tipuri de
fotografiere se executa in scopul fixarii situafiei, in general, si a unor segmente, obiecte la locul
faptei pana a se produce vreo modificare a acesteia, adica in faza statica, iar fotografia de detaliu
executata în fază staticӑ, cat si in faza dinamica. In faza statica, fotografierea de detaliu se
efectueaza amplasand alaturi de obiectul interesat o linie gradata sau un obiect cu dimensiuni
cunoscute (cutie de chibrituri, fasie de hartie in patratele etc.).
Fotografia de оrіentare se efectueaza de la distanta adecvatӑ, astfel incat locul infractiunii sa fie
fixat totalmente. In accst scop, poate fi efectuata fotogгafia, сand pe un singur cliseu se
inregistreaz intregul loc al faptei, sau obfinerea unei fotografi рanoramice (circulara sau liniara).
In functie de conditiile concrete in teren si tehnica existentaа, specialistul sau ofițerul de urmărire
penala decide pe loc cum și cu ce tehnicӑ sa realizeze fotografia de orientare (prin folosirea unui
obiectiv normal, superangular sau cu ajutorul teleobiectivului). Este de dorit ca асеasta sa fie
ехесutata dintr-un punct cat mai susS. O fotografie de orientare corect executata trebuie sa
cuprinda, pe langa locul faptei propriu-zis, si anumite rерere considerate fixe. Aceste repere pot
fi in funcfie de situаție anumite cladiri din apropiere, bornele kilometrice, indicatoarele de
circulație, alte circumstanțe.
Fotografia-schițӑ se realizeaza de la o distanta mai micӑ, in asa mod ca sa fie fixat insusi locul
infractiunii, fără a surprinde anturajul. Рomind de la natura infractiunii, dimensiunile terenului
unde au survenit consecintele faptei si necesitatea de a reda cat mai multe aspеcte ale loculuі
infrac- fiuni, fotografia-schifa poate fi efectuata prin metoda panoramicӑ (liniard sau circulara),
unitard, ре sectoare sau de pe pozitii contrare.
Fotografia de nod sau a obiectelor principale la fata locului fixeaza la o scarӑ marita unele
rezultate ale infractiunii, urmele infractorului sau obiectele (mijloacele) infracfiunii. Prin obiecte
principale in sensul dat se inteleg obiectele care au fost in lega- turd directa cu infracfiunea
cercetata. Din categoria obiectelor principale la fata locului pot fi numite: сadavrele, armele,
instrumentele folosite de infractoг, mijloacele de transport antrenate in caz etc. Obiectele
principale trebuie fotografiate in asa mod incat axul optic al obiectivului sa cadӑ регреndiculaг
ре forma de baza a obiectului. Daca urmeaza sa fie fotografiat un obiect de dimensiuni mici
(pistol, topor, cufit etc.), langa el se amplaseaza o linie (сentimetricӑ) gradata. Aceasta linie se
punе paralel cu una din laturile obiectului in nemijlocita apropiere. Cadavrul poate constitui
obiectul principal al cercetarii in cazurile de omor, si- nucideri, accidente de circulatie etc.
Fotografierea lui se realizeaza dintr-un punct situat deasupra cadavrului (сand este gasit culcat),
precum si din рartile laterale, evitandu-se pe cat posibil fotografierea dinspre cap sau dinspre
picioare. in cazul cadavrelor dezmembrate, se executa cate o fotografie рentru fiecare segment de
cadavru, precum o fotografie de ansamblu, dacӑ este posibil.
1.3 (7) Analizați elementele obligatorii de descriere în procesul-verbal privind fixarea şi
ridicarea unei urme izolate de încălţăminte.
Procesul-verbal trebuie cuprinda: 1) locul si data efectuarii cercetariі la fața locului; 2) functia,
numele si prenumele persoanei care intocтeste procesul-verbal; 3) numele, prenumele si calitatea
persoanelor carе au participat la efectuarea aciunii de urmarire penala, iar daca este neсesar, si
adresele lor, obiectile si eхplicafiile acestorа; 4) data si ora incерerii si terminarii cercetarii la
fajа lоcului; 5) descrierea amanuntita a faptelor constatate, pгеcum si a masurilor luate in cadrul
efectuarii actiunii de urmӑrire penala; 6) mențiunea privind efectuarea fotografierii, filmariі,
inregistrari audio sau executarea mulajelor, tiparelor de urme privind mijloacele tehnice utilizate,
rezultatele obținute.
Рartea introductivă a procesului-verbal de сercetare la fafa locului include umhtoarcle
informatii: a) data, luna și anul efectuariі сercetarii; b) lосul de efectuare a cercetirii (localitateа);
с) functia, gradul, numele si pгenumele persoaпei care desfigoara cercetareа; d) numele,
prenumele si calitatea persoaneloг рarticipante la сercetarea locului faptei; с) temeiul, motivul
dupa cаre s-a purces lа cercetarea loсului faptei ) гeferirea la articolelc CPР сare determina
instrumentarea сercetirii si fixarea rezultatelоr ei g) timpul inceperii si finalizarea сеrectării; h)
conditiile de efectuare a cercetirii (iluminarea, conditiile climaterice in momentul desfasurării
cercetariі la fata locului etc.).
Partea finală а procesului-verbal de cercetare la faja loculuі descrie: а) obiectele care au fost
ridicate de la locul infractiuni, modul de ambalare, locul unde se transmit pentru pйstrare; b)
planurile, schemele si desenele tehnice intocmite la locul faptei; с) lоcul unde a fost transportat
cadavrul pentru a fi supus disectiei in cazul cand el a fost descoperit; d) reclamatiile depuse
ofijerului de urmarire penala pe parcurs referitor la cer- cetarea locului faptei, deciziile luate
asupra аcestor reclamati; е) mijloacele tehnico-criminalistice utilizate pе рагcursul cercetarii la
fata lo- cului. Procesul-verbal de cercetare la fata locului nu va include explicatiile, interрretarile
asupra faptelor, fenomenelor descoperite presupunerile ofiferului de urma- rire penala, ale altor
participanfi cu privire la mecanismul de formare a urmelor descoperite, la originea si apartenenfa
uneltelor gasite etc. Procesul-verbal contine descrierea celor descoperite și nicidecum explicarea
lor. Procesul-verbal se citeste tuturor persoanelor care au participat la efectuarea cercetarii,
expliсandu-li-se, totodata, сӑ аu dreptul de a face obiecti, iar acestea urmeaza sa fie сonsemnate
in procesul-verbal. Fiecare pagina а procesului-verbal este semnata de persoana care il intocmes-
te, precum si de persoanele pрarticipante la cercetarea locului faptei. Dacӑ vreuna dintre aceste
persoane nu poate semna sau refuza sa semneze procesul-verbal, аcest fapt este mentionat in
procesul-verbal.
Subiectul II: Tactica audierii persoanelor în procesul penal.
2.1 (3) Prezentați noțiunea, sarcinile și regulile audierii persoanelor în procesul penal.
Auderea este o acțiune de urmărire penală și de tactcă criminalistică ce constă în obținere, în
corespundere cu prevederile CPP de la o persoană citată sau prezentată a declarațiilor referitor la
circumstanțele și alte date ale faptei cercetate și fixarea acestora în procesul-verbal respective.
În cadrul audierii, pot fi soluționate următoarele sarcini:
1) stabilite circumstanțele ce formează obiectul probării(evinemntul infracțiunii; persoanele
implicate în aceasta, vinovația lor, caracterul și mărimea daunei cauzate prin infracțiune;
existența bunurilor destinate sau utilizate pentru săvîrșirea acțiunilor);
2) clarificarea circumstanțelor ce nu formează obiectul probării, dar sunt necesrae atingerii
scopurilor intermediare ale cercetării;
3) verificate anumite circumstanțe în scopul adinistrării probelor;
4) identificate circumstanțele, cunoașterea cărora este necesară pentru verificarea și
evaluarea probelor;
5) evaluate circumstanțele care neavând o importanță de probă, pot comporta un character
tactic( datele privind deprinderile, înclinațiile, capcitățile aumitor persoane.)
Pentru a audiere, ofiferul de urmarire penala (procurorul sau judecatorul) trebuie sa stie clar ce
fel de informatie probanta si in ce mod o рoate obfine de la persoana concreta, care urmeaza a fi
audiatӑ. Lista circumstanțelor, care urmeaza a fi stabilite la audierea unei sau altei рersoane in
pгосesul penal, se determina pana la citarea acesteia de catre ofiferul de urmarire penalӑ si se
numeste obiectul audieriі. In aceasta lista pot fi incluse anumite circumstanțe ale infractiunii
savarsite (modul, locul, timpul savarsirii faptei prejudiciabile, consecințele aсеsteia, precum si
date despre infractor (infractori), victimă sau alte persoane ete.). In obiectul audierii pot fi
incluse și unele circumstante care au favorizat săvirșirea infracсtiunii sau alte date care pot servi
la stabilirea adevărului în cauză. Procedura audierii prevede ca асеasta actiune de urmarire
penаlă poate fi efec- tuata in institujia respectiva саге сеrceteazй саиza sau la lоcul unde se afla
рersoanele care urmeaza a fi audiate (la domiciliu, in spital etc), De obicei, audierea se
efectueaza in timpul zilei, iar ca сxceptiе, саnd cazul nu sufera amanaге, unele audieri pot fi
realizate si in timpul порtiї. Durata audieriі neintrerupte a martorului, de exemplu, nu роate
depasi 4 orе, iar durata geneгala, in aceeasi zi, nu poate deраsi 8 оге. Audierea presupunc
prezenta totdeauna a contactului psihologie intre persoаna care efectuеаză audierea si cel cе este
audiat. Stabilirea relatiilor cогесte intre ofiferul de urmarire penala si persoana audiata permite
objinerea informatiсi adevarate, ajuta la rezolvareа mai rapida a асtiunii date de urmarire penala
și soluționarea сu succes a сercetarii cauzei. Рentru a asigura crearea contactului psihologic
necesar obtinerii de declaratii sincere si complete, ofiferul de urmarire pепalа роate initia о
discutie libега inainte de trecerea la relatarea faptclor, prin abordarea unor probleme de natura
exterioara obiеctului cauzei, insa care tin de activitatea martorului, partii vatamate etc. La
aceasta etaрӑ este de dorit sa se respecte cateva reguli tactice generale, precum ar fi: primirea
persoanei intr-o maniera сorecta, civilizata, crearea unui cadru sobru de ascultare, lipsit de
factori stresanti, care pot sustrage atentia реrsoanei respective, precum si comportarea ofierului
de urmarire penala intr-un mod calm, incurajator, find contraindicat atitudinea delirant , de
raceala, sfidare si aroganta. Tot din considerente de ordin tactic, la accasta etapa introductiva,
pentru а asigura creareа сontactului psihologic necesar obținerii declaratiilor sincere si complete,
ofijerul de urmarire penala trebuie sa ia in considerafie umatoarele: sa primeasca la timp si corect
persoana сitata, sa-1 convinga pе асesta de impartialitatea si obiectivitatea sa. Se cunoaste са
asteptarea de lunga durata, precum si oriсe tratare necivilizata, vor trezi nemultumiri martorului,
victimei, expertului, banuitului, iar toate acestea vor fi in detrimentul stabilirii contactului
psihologic. In esența, din punct de vedere psihologic, audiereа герrezinta in sine o сomunicare,
interactiune dintre persoanа сare audiazй si persoana audiata. Сontactul psihologic este o stare de
fiаpt, о atmosferй stabilita de сomunicare, in care persoana audiata а сonștientizat rolul sau in
саzul concret si doreste sa contribuie la stabilirea adevarului. Caile de stabilire a contactului
psihologic сu martorul, victima sau cu alte persoane, pentru obtinerea declaratiilor obicctive si
complete sunt diferite. In primul rand, рentru stabilirea contactului psihologic, de exemplu, cu
martorul, victima este necesar а-i trezi interesul spre comunicare si sрre darea declarațiilor
corecte. Cunoasterea scopului comunicarii contribuie la intensificarea proceselor psihice. Uneori
declaratiile sunt rezultatul unei lupte interioare intre motivele pozitive si cele negative.
In niciun caz, la audiere ofițerul de urmărire penală sau altӑ рersoand сare еfectuează acеastă
acțiune prосesuală are dreptul: sӑ strige; sӑ minta; sa injure; sӑ promitd сeva; sa amеnințe
audiatul; sӑ dicteze; sa impună propria voințӑ; sa-1 injosească pe cel аudiat; sӑ aplice forța fizicӑ
fațӑ de el; sӑ falsifice sau sa denatureze declarafiile respective; sa ignore celе declarate; sӑ
sugereze răspunsuri; să-l provoace pе сеl аudiat. Relatarile persoanelor care au perceput sau
cunosc fapte, сircumstante sau alte date de natura sa contribuie la stabilirea adevarului intr-un
proces penal, facute si inregistrate in conformitate cu сerinfele legislafici in vigoare, constituie
mijloaсe de proba, numite declaratii ale banuitilor, invinuitilor, inculpatilor, partii vatamate,
parții civile, partii civilmente responsabile sau martorului. Тoate persoanele sunt audiate in mod
separat si au posibilitatea de a face declarații in fata ofițerului de urmarire penala, рrосurorului,
саrе rӑman confidențiale, practic, ре рarcursul cercetarii cauzei, cu exceptia audierii in cadrul
confruntarilor. Doar in instanta judecata declaratiile se fac in prezenta tuturor participanților la
proces. In situațiile corespunzatoare, prevazute de legislatia in vigoare, la audiere pot fi prezenti
si avocații / арӑrӑtori, reprezentantii legali ai banuiților, invinuiților, victimei, partii vatamate,
partii civile, parti civilmente responsabile, preсum si expertul, pedagogul, translatorul. In pofida
comрonenței celor prezenti la audiеre, ofiterul de urmarire penala trebuie sa find seama cӑ
succesul acestei actiuni procesuale depinde, in primul гand, de contactul psihologiс al sau cu
persoana audiata. Audierea impune рersoanei ce о efectueaza un inalt profesionalism, deosebita
tactica si eticheta, precum si o iscusinfa aleasӑ, nu intamplatоr se vorbeste despre maiestria
audieri, avandu-se in vedere tactica efectiva a ofiferului de urmarire penala, procurorului.
Aceasta din urma se fondeaza si pe cunoasterea si aplicarea bazelor psihologice, pedagogice si
etice in activitatea cu oamenii. Са principii generale ale tacticii audierii pot fi mentionate:
сaracterul activ al ofiferului de urmarire penala; perseverența acestuia in atingerea scopului
scontat; obiectivitate si plenitudine evidenta particularitatilor psihologice ale persoanei audiate.
Caracterul activ al audierii presupune cӑ offerul de umarire penala trebuie sa devina inițiativa si
sa dirijeze toatӑ procedura acestei importante actiuni procesuale, utilizand procedeele tactice
corespunzatoare. Referitor la persoanele care se eschiveaza de darea depozifiilor veridice,
audierea trebuie sӑ роarte un caracter ofensiv, ceea се inseamna cӑ de la ofiferul de umarire
penala se cere cа el sa aplice toate metodele si mijloacele legale pentru a obfine de la cel audiat
declarafii depline si veridice. Aceasta activitate se fondeaza doar pe profesionalism si pe
legislatia in vigoare.
2.2 (5) Determinați etapele audierii persoanei și procedeele tactice necesare de utilizat în cazul
în care martorul sau partea vătămată nu face declarații veridice.
In unele situafii la audierea martorilor, pӑгtiї vatamate, offerul de urmӑrire penala se poate
confrunta cu prezentarea denaturata a faptelor, ce intereseaza cercetarea cauzei. Prin aceastа ei
depun declaratii cu falsificarea faptelor, ori refuza sa faca anumite declaratii pе marginea cauzei
cercetate. Аcest lucru uni martori sau victime il pot face din diverse motive: urӑ, dorinta de
гazbunare, interesafi material, infelegere prealabila cu infractorii etc. In astfel de cazuri, audierea
martorilor sau partii vatamate se efectueaza in situafia de conflict. Stabilirea contactului
psihologic cu cel ce face declaratii false, practic, este imposobil. In legatura cu aceasta, stiinta
criminalisticӑ a elaborat si recomanda organelor de urarire penala un sir de procedee tactice ce
pot fi utilizate in invingerea situatiei de conflict si obfinerea declaratiilor veridice de la martorii
sau victimele neconstiincioase.
Pentru a avea influența tactica si psihologica asupra rațiuni, voinței si simtului audiat, а evalua
corect si a intelege expunerea lor si, la randul sau, a i сеes, ofițerul de urmarire penala trebuie
respecte intocmai prevederile legale rеcomandarile tactice criminalistice ale procesului de
audiere a martorilor si оarii vatimate de rea-credinа. Demascarea declarajiilor false ale acestora
si influenta activa trebuie insotite clarificarea motivelor acestui comportament in cazul concret.
Clarificand mocle (cauzcle) respective, offerul de urmarire penala trebuie ss intreprinda anu- ite
masuri de explicare audiatului despre consecinfele posibile in aga situаti, nclusiv, posibilitafile
organelor de drept de protejare a martorilor sau victimei.
Practica demonstreaza ca cele mai eficacе procedee tactice de audiere a martorilor care nu dau
depozifiі veridice sunt: 1) еxplicarea rерetata a statutului procesual al рersoanei respective si
datoria acestuia de a face declaratії veridice pe cauza cercetata; 2) stimularea calitafilor pozitive
ale martorului si rolului lui in familie, colectiv, societate etc.; 3) convingereа martorului de lipsa
de rațiune, absurditatea poziției ocupate si prezentarii declarаfiilor false; 4) audierea reрetata pe
aceleasi circumstante; 5) audierea cu detalierea si concretizarea mахіmala a declarafiilor
prezentate anterior 6) prezentarea unor probe demascatoare existente in dosar: 7) efectuarea unor
confruntӑri in scopul demascӑrii declaratiilor false ale martorului etc. Аceste si alte procedee
tacticе сriminalistice pot fi utilizate in procesul audierii martorilor de rea-credinfа atat separat
(selectiv) сat si in sistem (compleх), la inceput un procedeu, apoi altul, si chiar al treilea, pand se
va atinge rezultatul asteptat. Procеdeele respective, dupa pӑrerea поastra, sunt prezentate pomind
de la forta sau gradul lor de impact asupra personalitafii audiatului. Este clar faptul сa trebuie de
inceput cu celeе mai simple prосedee, insa unele dintre ele pot fi si omise in anumite situatii si
din diverse motive. Prin prezentareа declarafiilor mincinoase sau refuzul de a face declarafii in
le- gaturd cu fapta cercetata de organele de urmarirе рenala, unii martori, de regula, eronat
urmaresc inbunatatirea situatiei infractorului si crearea pentru sine a unor condipii procesuale
favorabile, inclusiv neparticiрarea in orice calitate la cauza cercetata. Este bine cunoscut faptul
cӑ martorii infractiunii cсercetate pot fi audiafi in pro- cesul penal minimum de doua оr: о data la
umarirea penala si o data in instanpa de judecata, dacӑ au prezentat, in conformitate cu statutul
lor procesual, declaratii
2.3 (7) Estimaţi modalităţile de utilizare a probelor existente în dosar pentru demascarea
audiatului
La audierea rерetata sau dealiata, martorul poate modifica declaratile sale afirmand ca veridica
este ultima marturie. In asemeneа саz, ofiterul de urmarire penalk, ulterior trebuie s& verifice cu
certitudine ambele declaratii, sa le сompare una cu alta si cu alte probe existente in cauza. Cu
oсаzia audieriі терetate sau de- taliate, se impune constatareеа motivelor de dare a primelor
declaratii si cauzelor de modificare a lor. Prezentarea unor probe demascatoare existente in dosar
са рrocedeu tactic, in cadrul audieriї martorilor de rea-credinta, poate fi efectuatй doar dupa
aplicarea unora din preсedentele procedee, descrise mai sus. Pentru prezentare pot fi utilizate
numai probele verificate, de veridicitatea сӑ- гога ofiferul de ummarire penala este convins.
Acestea, de obicei, se prezinta in cumulul de probe, si nu de una singura. Prezentarea poate fi
efectuata numai dupa utilizarea altor procedee, carе nu 1-а impus ре audiat sa spund adevarul. In
astfel de situatii, offerul de umarire penala este datoг sa prevada vегosi- milele reactii,
гaspunsuri ale martorului de reа-credinga, la probele prezentate si pand atunci, el trebuie sa-i
adreseze audiatului asemenea intrebari care ar neutra- liza posibilele lui obiectii, negari ale
probelor prezentate. De exemplu, cand se preconizeazaа prezenta declarafiile unor martori sau
banuit, invinuit, atunci, in prealabil, intai de toate este necesar de a stabili daca audiatul cunoaste
anumite рersoane (numind mai multe nume, printre care si ale aceloга, declaratiile сarora vor fi
prezentate) si care sunt relatiile cu ele, daca nu cumva exista relatii ostile sau de dusmanie cu
careva dintre cei nominalizati. In raport cu imрortanfa probeloт, legatura reciprоса dintre ele si
рersonalitatea audiatului se determina suссesiunea prezentarii probelor existente in cauza.
La moment, practica cunoaste doua variante de prezentare a probelor in cadrul audierii
persoanelor neconstiincioase: 1) prezentarea probelor pe masura progresari importantei lor si 2)
prezentarea probei de bazӑ (zdrobitoare), care are cea mai mare importana in cauza. Fiecare fapt
de prezentare celui audiat a рrobelor urmeaza a fi fixat in procesul-verbal care se intocmeste, in
cazul dat, ре рarcursul audierii. Prezentarea probei este preсedata de intrebarea respectiva
inclusa in procesul-verbal, care reflecta ce proba anume (declaratii, document, obiect) se prezinta
audiatului. Dupa ce audiatul a luat cunostinta de proba prezentata, se recomanda de a fixa. in
procesul-verbal raspunsul lui referitor la probа data. In raspuns trebuie sa fie stipulat ca cu proba
respectiva audiatul a luat cunostinta si esenta acesteia lu este clara, dupa сare urmeaza
explicatiile, declarafiile facute de el. Dupa această schemă se prezints i alte probe necesare in
cauza, la discretia ofijerului de urmdrire penalа. Efectuarea unоr сonfruntiri, fn scopul
demascarii declarafilor false ale marto- ralui, ca proccdeu tactic intru totul corespunde
prevederilor tacticii criminalis- tice de efcctuare a confruntarii cа аctiune prосesuals si de tаctica
criminalistica, are in detalii va fi prezentat in capitolul umator. Proccdeele tactice criminalistice
examinate supra pot fi Tin aceeagi masura aрi- cate si cu ocazia audierii pargii vatamate
(victimei), Conсomitcnt, trebuie de finut scama de unele particularitafі tactice ale audierii panii
vauaтate, conditionate de situapia fui proсcdurala si starea psihica in care se afla ce tine de cele
peгcерute, suferite in urma cvenimentului infractional. Ре de o parе, рartea vatimata, ca я
martorul, are anumite indatoriri procesualc, in specia1, este obligata sa faca declarafii veridice la
cererea оrрanului de umarire penala геferitor la cele intarm- plate, iar pe de alta parte, eа пи cste
un observator strain (martor) al infractiunis stvargite, dar este adesea un participant activ al
evenimentului, cаruia is-au pri- cinuit anumite daune morale, materiale sau fizice. Сa parte in
proсes ea are dreptul sa prezinte la dispozitia ofijerului de urmӑrire рenali documente si alte
mijloасe de proba, sa faca declarafii si еxplicati, sa ceеaга rеcuzarea persoanei care efectueaza
urmarirea penala, sa aiba obiectii impotriva асtiunilor organului de urmarire penala etc. Тoate
acestea, intr-o anumita masura, diferenpiaza tactica audierii parii vatimate de tactica audierii
martorului.
TEST 19
Subiectul I: Semnele falsului material în documente
1.1 (3) Prezentați noțiunea și identificaţi semnele falsului prin ştergere şi corodare.
Falsul reprezintă o modalitate de schimbare, denaturare sau întocmire eronată a documentului în
scopul de a obține anumite privilegii, de a stabili unele relații sau obține unele valori necuvenite.
Falsul prin înlăturare de text are loc pec ale mecanică sau chimică. Semnele falsului prin ștergere
are loc prin procedeul de răzuire sau radiere.
Răzuirea se гealizeaza cu ajutorul unor instrumente ascuite, cum sunt lama д гas, cufitul, varful
unui acс, ргесum si cu unele substante abrazive, pulverizate iraun strat fin pe suprataa hartici,
dupӑ care se freacӑ usor locul care urmeaza in general, falsul prin rӑzuire se limiteaza la
inlaturarea unuiі numar de cifrе, litere sau alte semne si, in mod obisnuit, se aplica la actele
scrise cu сerneala, pasta sau dactilografiate.
Radierea se face cu gumа de sters sau cu miez de painе. De obicei, falsul prin radiere sе intinde
pe o suprafaja mai mare decat prin razuire, vizand mai multe semne. Inlaturarea scrisului pe cale
mecanica cu diferite obiecte produce, odata сu fnlaturarea semnelor si o deteriorare a suprafetei
hartiei, portiunea stearsa devine mai mata, mai subfire, farӑ luciu, scӑmogata si mai subfire in
comparafie cи partile nesterse. Dacӑ are refea de protectie рe zona radiat sau rӑzuita desenul
protector este vatamat atat de mult incat se observa si cu оchiul liber. Alte urme, mai greu de
observat, сonstau in resturi de substanfa din traseul scrisului sters. Atare urme se evidenfiaza in
conditii de laboratoг prin aplicarea prосedeului fotografiei selective. Тextele razuite sau radiate
pot fi evidentiate prin diferite procedee de fotografiere a actului cu filtre de luminӑ, sub raze
infrarosii, ultraviolete, si prin aplicarea metodei difuzo-соpiative. Ре сale chimiсӑ falsul in
documente poate fi efectuat prin corodare, spalare sau prin acoperire de lext.
Corodarea prezinta o inlaturarе de text prin utilizarea celor mai diferiti reac- tivi chimici. Ea
decoloreaza scrisul, transformand cemeala intr-o compozifie slab colorata ori chiar incolord. In
acest scop, de obicei, se folosesc аcizi diluați si substanfe alcaline care au in solutie o reactie
baziсӑ.
Spalarea, reallizat pin intermediul rectivilor chimici. Dacă textul inlturat a fost inlocuit cu altul,
acesta din urma diferă dе primul prin grоsimea scrisului, nuanța de culoare si prin difuzarea
substantei in hartic. Actele corodate sau spalate se examineaza sub raze ultraviolete, la microsop
si prin intermediul unor reactivi chimici, in vederea constatării falsalui și ma ales pentru
evidentierea scrisului alterat.
Elemeniele caracteristice ale corodări si spălarii de text sunt: - petele mate prezente pe
suргafata documentului in locurile interventiei chimicalelor, fisurile de suprаfарțа prezente рe
sectoarele influențate de chimicale; pete galbene prezente pe hartia alba si albicioase pe hartia
color, deteriordrile elementelor de pгotectie si ale celor litografice; decolorarea parfiala a unor
semne grafice invеcinale; resturile textului inlaturat in cаzul corodiri incomplcte a scrisului;
urme de presiune, create de instrumentul cu care s-a scris textul inlăturat. Înlaturarea dee text
prin corodare sau spalare poate fi stabilitd prin metode speciale de cercetare, cum sunt:
eхaminarea doсumentului la stereomicroscop; еxaminarea acestuia in radiatіі ultraviolete st
infrarosii; depistarea elementelor caracteristice corodari pe baza procedeelor fotogenice
separatoarе de culori, precum si de intensificare a contrastului imaginii. O varianti aparte de fals
prin inlaturarea textului o constituiе асорerirea stersului sau a unor semne graficе рrin hasurare
sau prin pete de сеrneală sau alti coloranti.
1.2 (5) Determinați sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals.
Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare, adăugire sau refacere
de text înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise.
în funcţie de modul in care s-a operat, deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. Înlăturarea
mecanică constă în ştergerea parţială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite
obiecte (lamă, arc, radieră etc.)
Înlăturarea prin ştergere, deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului, produce
un şir de modificări fizice ale hârtiei, ele prezentând elemente caracteristice ale falsului, urme ale
ştergerii. Acestea sunt:
1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii;
2) scămoşarea hârtiei, starea dislocată a particulelor de hârtie;
3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere;
4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice, dacă documentul are atare
elemente;
5) afectarea elementelor grafice învecinate;
6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat.
In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text, acestuia îi va fi
caracteristic: deosebirea coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale
scrisului, dar şi în profunzimea hârtiei, până la pătrunderea pe partea opusă a documentului.
Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână,
respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate, dacă, fireşte, falsul aparţine nu
autorului, ci altei persoane ce a executat textul iniţial.
Depistarea caracteristicilor menţionate, respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului
iniţial al documentelor prin ştergere de text, în principiu, este lesne de realizat, apelându-se la
metode specializate ale acestui gen de expertiză şi, fireşte, la instrumentare cu care sunt dotate
instituţiile de expertiză la etapa actuală.
În primul rând, documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la
microscopul stereoscopic în lumină incidenţă, precum şi prin transparenţă. în situaţiile
favorabile, modalitatea la care ne referim este destul de eficientă, ea asigurând evidenţierea
caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi pierderea luciului hârtiei, subţierea acesteia,
alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice, afectarea textelor învecinate, difuzia
coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii.
Dacă examinarea vizuală nu oferă rezultate suficiente, locul alterat prin răzuire sau radiere poate
fi evidenţiat prin aburire cu iod sau prăfuire cu grafit, folosind procedeele şi tehnicile (tubul de
iod, pulverizatorul de praf, pensula) din trusele criminalistice destinate relevării urmelor
sudoripare de mâini. Suprafaţa scămoşată prin ştergere va deveni mai intens colorată, ca urmare
a reţinerii unei cantităţi mai mari de substanţă aplicată.
Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu
substanţe chimice (acid citric, natricaustic, apă oxigenată, sulfit de sodiu, soluţie de var etc).
Decolorând textul scris, substanţele chimice acţionează concomitent şi asupra suportului, hârtia
îşi pierde luciul, culoarea, elasticitatea. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecţie şi
cele tipografice, precum şi unele semne grafice învecinate.
În criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele:
— zonele mate prezente pe suprafaţa documentului în locurile intervenţiei chimicalelor;
— fisurile de suprafaţă prezente pe sectoarele influenţate de chimicale;
— petele galbene prezente pe hârtia albă şi albicioase pe hârtia color;
— deteriorările elementelor de protecţie şi ale celor litografice;
— decolorarea parţială a unor semne grafice învecinate;
— resturile textului înlăturat In cazul corodării incomplete a scrisului;
— urmele de presiune, create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat.
La stabilirea înlăturării de text prin corodare, se va recurge la metode speciale de cercetare,
dintre care mai frecvent folosite sunt:
— examinarea cu ochiul liber şi la stereomîcroscop;
— examinarea in radiaţii ultraviolete şi infraroşii;
— depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor fotografice separatoare de
culori, precum şi de intensificare a contrastului imaginii.
în situaţii dificile se va proceda la examinări fizice mai laborioase, in special, la metoda difuzo-
copiativă, la tratarea cu izotopi radioactivi, la alte metode sensibile cum ar fi, spre exemplu, cea
a microscopiei electronice, a analizei colorimetrice sau spectrografice.
O variantă aparte de fals prin înlăturarea textului o constituie acoperirea scrisului sau a unor
semne grafice prin haşurare sau prin pete de cerneală, tuş sau alţi coloranţi.
Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului înlăturat. Printre metodele
aplicate, mai efective s-au dovedit a fi metoda fotografiei separatoare de culori, examinarea în
lumină filtrată şi în radiaţii invizibile. Dintre mijloacele tehnice de investigare, cu un deosebit
succes se foloseşte convertizorul optico-electronic al radiaţiilor infraroşii în lumină vizibilă, care,
fiind prevăzut cu ecran şi cu dispozitiv pentru fotografiat, face posibilă nu numai observarea
directă, dar şi fotografierea textului înlăturat prin acoperire.
Frecvent întâlnit este şi falsul prin adăugire de text. El constă in introducerea în textul iniţial al
documentului a unor cuvinte, litere, cifre sau în refacerea prin adăugirea de trăsături a unor
semne grafice.
Prin adăugire de text se pot urmări scopurile ilicite de tot felul. Deseori, la această categorie de
fals se apelează in cazul tăinuirii anumitor date nominale, sociale sau juridice ale personalităţii,
restricţiilor in spaţiu şi timp ale unui act oficial, majorării sau micşorării volumului lucrărilor
efectuate, a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute, a bunurilor materiale şi sumelor băneşti livrate,
transportate, primite etc.
Adăugirea de text poate fi efectuată de persoana care a redactat textul iniţial al documentului sau
de altă persoană, cu acelaşi instrument scriptural sau cu altul, imediat după Întocmirea
documentului sau după un interval considerabil de timp. Textul adăugit poate fi amplasat la
începutul sau sfârşitul unor inscripţii alfabetice sau cifrice, intre sau in prelungirea rândurilor,
prin intercalarea unor semne grafice sau cuvinte in rubricile formularelor completate.
Toate acestea determină in mod direct natura elementelor ce contribuie la detectarea falsului.
Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului
prin adăugire de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice:
Prima o constituie indicii ordonării scrisului, a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de
text, prescurtări incorecte, reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în
spaţiul liber, micşorarea distanţei dintre semne, cuvinte sau rânduri.
A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. In situaţia în care adăugirea de text s-a
efectuat de către o altă persoană, nu cea care a scris textul iniţial al documentului, dar în cazul
unui scris dactilografiat, respectiv cu altă maşină, se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului
adăugit de cel precedent şi următor.
A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de
scris folosite la realizarea adăugirilor. De regulă, textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi
compoziţia materialelor de scris.
Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice
consemnate anterior privind investigarea falsului prin corodare. Astfel, documentele oficiale
pentru atestarea validităţii se ştampilează, fiind semnate de persoane responsabile, in caz contar
nu sunt autentice. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun trăsăturilor
executate anterior, în locurile în care acestea se intersectează. Schimbarea ordinei acestei
succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text.
Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor
examinări riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile, în special a celor infraroşii, precum şi a
metodei fotografiei separatoare de culori (fig. 60).
1.3 (7) Proiectaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă şi formulaţi
întrebările în faţa ei în sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune
de ştampilă şi semnătură), precum şi data de încheiere se contestă a fi veridice.
Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor
Falsul prin contrafacerea rechizitelor, in special a semnăturilor, a im-presiunilor de ştampile şi a
fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară.
Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire)
şi prin copiere. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa
expertizei scrisului, la i;nr nr vom referi în compartimentul următor. Contrafacerea semnaturilor
piiti copiere dispune de mai multe variante. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin
transparenţă, cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea
creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris
(cerneală, tuş, pix, creion, etc.)1. Indiferent de modul de realizare, falsul semnăturilor prin
copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere, dintre care mai importante
sunt: lipsa cursivităţii scrisului; întreruperi de traseu; tremurături; opriri neîntemeiate ale
instrumentului de scris; începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii. In cazul copierii cu hârtie
copiativă sau prin apăsare, se vor crea respectiv urme ale indigoului, dublări de trasee, urme de
apăsare.
În vederea depistării indiciilor unui atare fals, specialistul criminalist mai întâi de toate va
proceda la examinarea microscopică a semnăturii, derulată de examinări în radiaţii ultraviolete,
va apela la fotografia de umbre, de contrast şi separatoare de culori. Prezenţa caracteristicilor
menţionate in situaţia unei coincidenţe vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea
originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere.
Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale, documentelor de identitate, tuturor actelor
emise de instituţiile statale şi obşteşti, prin care se probează fapte juridice, se încadrează şi
impresiunea de ştampilă. Prin urmare, contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se
procedează la întocmirea în scopuri frauduloase a documentelor false.
La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de
la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert), până la formarea acestora prin intermediul
calculatoarelor electronice. Si totuşi, potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de
expertiză criminalistică, cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt
următoarele:
a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale;
b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals;
c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios 1. Descoperirea falsului
impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de
contrafacere. Astfel, pentru im-presiunile create de ştampile confecţionate in mod improvizat
sunt specifice următoarele particularităţi, care in ansamblu dovedesc falsul:
— Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. După cum este cunoscut, la confecţionarea
ştampilelor in atelierele litografice, la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. In
impresiunile ştampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală.
— lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre
diferă după formă, dimensiuni, amplasare spaţială.
— Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. Se remarcă diferenţe ale
distanţei Intre litere, cuvinte, rânduri.
— Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului.
— Greşeli gramaticale, de denumiri, prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text, erori în
conţinutul şi forma stemei, altor semne de structură a ştampilei.
In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar, (hârtie fotografică, peliculă
adezivă, placă gelatinoasă, hârtie sugativă, albuş de ou fiert etc.) falsul se va manifesta prin:
— Nuanţa slabă a impresiunii in întregime.
— Trăsăturile difuze ale semnelor, cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat.
— Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii, venit în
contact cu materialul intermediar umed.
— Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat, de exemplu a
urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice.
Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă
anumite particularităţi specifice, cauzate de mijloacele de desenare, dintre care menţionăm: a)
perforarea hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului; b) trasee dublate;
c) deformări ale grafismelor; d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii; e) trăsături
de creion, indigo etc.
Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor
tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Se va proceda la o examinare
stereomicroscopică, la diverse măsurări şi, bineînţeles, la examinarea comparativă prin
intermediul microscopului comparator. Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de
comparare ale ştampilei autentice, create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul
în litigiu.
O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate, a altor documente destinate să ateste
anumite drepturi (de exemplu, dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie
substituirea fotografiilor. Sub aspect tehnic, această categorie de fals presupune, pe de o parte,
înlăturarea fotografiei autentice şi înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească
documentul falsificat, iar pe de altă parte, contrafacerea unui segment al impresiunii ştampilei pe
fotografia din nou încleiată. Operaţiile efectuate în procesul realizării acestui gen de contrafacere
a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale falsului: deteriorări
ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei; schimbări vizibile ale culorii hârtiei în ipoteza
în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită; resturi de suport al fotografiei înlăturate;
alterarea textelor învecinate.
Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat
încleiată se face, de regulă, prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului
impresiunilor de ştampile la care ne-am referit anterior.
§ 4. Expertiza criminalistică a scrisului
1. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului
în accepţia sa largă, scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea
gândirii şi vorbirii prin semne grafice. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii
din necesitatea oamenilor de a-şi fixa ideile, de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile
vorbirii orale. Pornind de la pictografie, sistem bazat pe reprezentarea ideilor prin desene
realiste, scrisul, pe parcursul vremii, s-a perfecţionat, ajungând până la sistemul modern alfabetic
.
Ca obiect de examinare criminalistică, scrisul cuprinde, pe de o parte, elementul spiritual, iar pe
de altă parte, structura grafotehnică a manuscrisului.
Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual, cât şi la aspectul stilistic, expresiv şi
gramatical propriu unui scris'. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de
construcţie a semnelor grafice şi prin particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte,
fraze etc.
Expertiza scrisului de mână, având ca scop identificarea scriptorului, se bazează pe două
proprietăţi fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate.
După cum este cunoscut, scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice, la baza căruia se
află stereotipul dinamic — un complex de reflexe condiţionate — format în procesul de învăţare.
în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere, urmate şi in cadrul activităţii
practice ulterioare, se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi
pronunţarea sunetelor vorbirii, de perceperea caracterelor, a literelor, cifrelor, a altor semne
grafice, precum şi de mişcările mâinii. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad
de automatizare. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat, pe de o parte, de
tipul sistemului nervos central, de stereotipia văzului, de caracteristicile anatomice ale mâinii cu
care se scrie, iar pe de altă parte, de metoda aplicată la predarea scrisului, de condiţiile in care se
realizează exerciţiile, de alţi factori care, în cele din urmă, contribuie la elaborarea unui scris cu
caracter individual.
Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii,
originale, de aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de
comunicare in scris1. Ea presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in
scrisul a două persoane. Stabilitatea scrisului presupune că odată fiind format, acesta rămâne
constant pe întregul parcurs al vieţii, caracteristicile lui de fond manifestăndu-se indiferent de
natura şi conţinutul spiritual al înscrisului, de condiţiile în care se scrie şi de starea scriptorului.
Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip dinamic, scrisul este
un sistem fiziologic stabil şi ireversibil.
Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. Ca orice fenomen material,
scrisul poate suferi unele modificări, fiind influenţat de diferiţi factori, dintre care menţionăm:
— deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice, a gradului de
evoluţie a scrisului, a formei şi înclinaţiei acestuia.
— starea patologică, multiplele afecţiuni, in special cele ale sistemului nervos, pot genera
degradări ale deprinderilor motrice, ajungând până la pierderea totală a acestora. Anumite
modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată.
— starea psihică la momentul executării manunscrisului, cum ar fi de exemplu, starea de şoc,
de depresiune, de intoxicare gravă cu alcool sau
stupefiante.
— condiţiile improprii de scris, poziţia incomodă, suportul neobişnuit, temperatura scăzută sau,
dimpotrivă, excesiv de Înaltă.
Totodată, şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică, modificările cauzate de
factorii menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte, nu duc la alterări grave ale scrisului şi, prin
urmare, nu afectează posibilitatea identificării scriptorului.
Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea
sarcinilor ce ţin de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. Astfel, la etapa actuală
genul respectiv de expertiză, în marea majoritate a cazurilor, preconizează:
— verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei
nominalizate în document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura.
— identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate.
— identificarea autorului unui text suspect anonim, dar cu conţinut antisocial, după
caracteristicile limbajului şi modul de redactare.
Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate, expertului i se
va solicita efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor
pronosticuri privind personalitatea scriptorului, de natură să contribuie la constrângerea cercului
celor suspecţi (numărul persoanelor care au scris un text, sexul acestora, vârsta, profesia, limba
şi, respectiv, naţionalitatea, nivelul de cultură generală).
Aşadar, obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului, având In
vedere atât autorul, cât şi executorul înscrisului. Totodată, în practică s-a demonstrat că se atestă
situaţii când soluţionarea cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu,
chiar dacă scriptorul este determinat. În acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme
faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de scris sau în stare de discomfort
psihofiziologic (de stres, şoc, ebrietate, amnezie ş.a.), precum şi dacă scrisul in litigiu este
deghizat.
Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în
încăperi.
TEST NR.20
Subiectul I. Microurmele infracţiunii
1.1. (3) Interpretaţi noţiunea de microurmă a infracţiunii şi importanța criminalistică a
acestora.
In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie, desprinse din diferite
obiecte atestate în câmpul infracţional care, datorită imperceptibilităţii lor de către organele
umane senzoriale, impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale .
Fiind in esenţă resturi de materie, microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la
elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei, uneori ajungând până la
determinarea persoanelor participante.
Fibrele de ţesături, denumite şi microurme de îmbrăcăminte, pot apărea pe îmbrăcămintea şi
corpul victimei şi a agresorului, pe uneltele utilizate, pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-
obstacole depăşite de făptuitor, pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie.
Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură
stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei, originea fibrelor in cauză, uneori chiar şi
provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei.
Descoperirea şi fixarea urmelor-formă, precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun
procedee specifice, acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute
privind fixarea şi ridicarea obiectelor-corp delict.
Referitor la descoperirea, fixarea şi ridicarea microurmelor de îmbrăcăminte, in teoria
criminalistică s-au argumentat două modalităţi. Conform primei, organul de urmărire şi anchetă,
cu concursul specialistului criminalist, efectuează operaţiuni de căutare, constatare şi recoltare
directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei, folosind
mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. În acest scop, se recomandă
aplicarea mijloacelor tehnice de detectare, în special a celor optice (lupa, microscopul), de
iluminare (surse de lumină dirijată, de radiaţii infraroşii şi ultraviolete), de fixare (descriere,
schiţare şi macrofotografiere), de recoltare (aspiratorul portabil, penseta, foliile adezive).
Aceasta modalitate, sub aspect procesual evident vulnerabilă, este frecvent practicata, fapt ce se
explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri, pierderi sau distrugeri de
urme.
Un alt procedeu de ajutorare а partii vatӑmate in amintirea faptelor date uitarii este formularea
intrebarilor ce activeazӑ la persoanа аudiată asa-numitele legaturi de asociafie. Amintirea prin
asociatii se intemeiazа ре verosimilitatea еexistentei legaturii intre obiectele si fenomenele
percepute. Cel mai des la audiere se intalnesc amintirile de asociatie prin contingenа. Asociatia
prin contingența presupune cӑ, amintindu-i celui audiat despre un fapt care are o anumita
importanfa pentru el, si despre un alt fapt continui сu сеl precedent dupa timp, ofiferul de
urmarire penala trezeste amintirea de asociatiе despre acest fapt. De exemplu, amintindu-i
martorului cӑ in ziua intalnirii lui cu invinuitul а fost o sarbatoare oarccare, lui i se trezesс in
constiinta amintirile despre faptele, legate cu aceasta sarbatoare si, respectiv, intalnire. Ca
rezultat, martorul poate sa-si aminteascӑ timpul si locul intalnirii, continutul convorbirii сu
persoana interesata. Contribuie la inviorarea memoriei si activizaаrea legaturilor de asociafie aga
procedeu tactic, ca prezentarea martorului, victimei а unor obiecte, documеnte. Esența асestui
procedeu consta in faptul cӑ, a-i inviora memoria audiatului, lui і se prezinta obiecte si
documente pe care el le-а cunoscut in lega- turd cu evenimentul cercetat. Examinand aсeste
obiecte si documente, martorul, victima poate sa-si aminteasсӑ lоcul si alte circumstante in care
el le-a vazut. Uneori asemenea amintire imediat duce la stabilirea evenimentului cе prezinta
interes pentru organul de urmӑrire penala orі contribuie la cееа сӑ martorul, victima isi amintește
faptele legate cu obiectele prezentate lui si prin asociatie, isi aduce aminte faptul important
pentru cercetare. In scopul de animare a memoriei si activizare a legaturilor de asoсiatie, uneori
este util de a prezenta celui audiat persoanele care au participat ori au asistat la evenimentul
cercetat. In asemenea caz, martorul sau victima poate sa-si amin- teasca usor imprejurarile,
timpul si locul, alte circumstante in el a vazut persoanele respеctive. Pentru cа așa prezentare sӑ
nu comporte un caracter de sugerare, ea trebuie sa fie efectuatӑa conform prevederilor
procesuale, cu inregistrarea in procesul-verbal.
Un alt procedeu tаctic, ce favorizeazӑ inviorarea memoriei persoanei audiate, este si formularea
intrebarilor care activează реrсеpțiile luі аuditive. De еxemplu, martorul a uitat numele de
familie al cetafeanului, dar a retinut prima literd a numelui de familie. In asemeneа сaz, ofiterul
de urmarire penala ii numeste mai multe nume de familie ce incер сu litera retinuta de martor. In
așa fel, audiatul poate sa-si aminteasca numele de familie interesat. Dacӑ martorul nu a
memorizat numele de familie al persoanei, atunci se recomanda de a-i adresa intrebarea
La inviorarea memоriei persoanei audiate contribuie si așa procedeu tactic, сa familializarea
sugerare a acestor depoziții asupra constiintei martorului, pӑrtii vatamate i se vor aduce la
cunostinfa procesele-verbale nu in intregime, dar numai unele extrase, se vor citi numai unele
fragmente referitoare la circumstantele in care acest fapt a avut loc. De exemplu, in scopul de a-i
aminti martorului continutul convorbirilor, se dau citirii fragmente din pгосesele-verbale de
audiere a altui martor, banuit sau invinuit, in care acela relateaza despre circumstantcle
convorbirii, numӑrul participanfilor la еа etc. O variafie a aсestui mod de ајutorare in anintirea
faplelor uitate este si сoп- fruntarea ca prосedeu tactic. Prezenfa altui participant la confruntare,
objine- rea declaratiilor acestuia pot favoriza animatia memoriei martorului si a duсе la amintirea
despre evenimentele petrecute. Intr-o oarecare măsură, la restabilirea memoriei contribuie si
audierile repеtate ale martorilor. Nu intotdeauna prima audiere ofera rezultate pozitive. Starea de
excitafie a martorului sau a pӑrfii vatamate poate condifiona uitarea unor fapte, circumstante.
Audierea repetata, efectuata dupӑ cе martorul sau partea vatӑmata S-a linistit si poate mai
constient sa explice evenimentul intamplat, uneori duce la amintirea celor uitate. In cazul dat, e
posibila aаplicarea asa-numitului fenomen de reminiscenfa, adicӑ amintirea ulterioarӑ prin
legaturile de confinut ale evenimentului. Daca la audierea initiala amintirea se realizeaza prin
materialele super- ficiale, agravate de atmosfera emotiva, atunci la audierea repetatӑ se bazeazӑ
pe amintirile de continut. Audiereа rерetata se va efectua in alt plan, sub alt aspect divers de
prima audiere. Cu aceasta ocazie, sucсesiunea si forma intrebarilor voг си depozifiile altor
persoane, în scopul de a evita actiunea de UP
TEST Nr.21
Subiectul I. Urmele mijloacelor de transport
1.1. (3) Prezentați tipurile de urme a mijloacelor de transport la locul accidentului rutier.
Urmele lăsate de mijloacele de transport din punct de vedere criminalistic, sînt împărţite în patru
grupe:
I. urme ce reflectă partea rulantă, a roţilor a şinelor, a roţilor cu şine pe obada de lemn(căruţe),
sănii, urme care s-au format la mişcare sau staţionarea mijlocului de transport;
II. urme ce reflectă părţile proeminente a mijloacelor de transport;
III. urme de reflecţie a diferitor obiecte materiale de la locul accidentului, care s-au format pe
mijlocul de transport;
IV. urme sub formă de părţi, detalii, particule, substanţe rămase la locul accidentului.
Urmele părţii rulante: sînt lăsate de roţile cu pneuri. În dependenţă de starea roţilor la momentul
formării urmelor se deosebesc urme de rotire şi de alunecare. Primele se formează ca rezultat al
înaintării roţilor care se rotesc, cât şi la frânare şi pornirea bruscă din loc. A doua categorie de
urme se formează la blocarea totală a roţilor în procesul frânării. În dependenţa de calităţile
suprafeţei pe care rămân urmele părţilor rulante ele pot fi de suprafaţă şi de adâncime. Urmele de
suprafaţă se împart în urme de stratificare şi de destratificare. Urmele de stratificare pot fi
pozitive şi negative. Urmele de adâncime, sînt rezultatul rămas în urma deformaţiei solului care
poate reda nu numai desenul amplu a părţilor rulante dar şi date despre părţile laterale a
anvelopei. După urmele părţilor rulante se stabileşte direcţia şi regimul mişcării, tipul şi modelul
mijlocului de transport. Tipul şi modelul mijlocului de transport se poate stabili după mărimea
ecartamentului şi ampatamentului. Ecartamentul – este distanţa dintre liniile centrale a urmelor
lăsate de roţile amplasate pe aceiaşi osie din spate, s-au din faţă. Ampatamentul automobilului
este distanţa dintre osiile din partea din faţă şi din spate a roţilor. Toate semnele enumerate mai
sus a părţilor rulante se documentează în procesul verbal de cercetare la faţa locului. Mulajele şi
fotografiile executate a părţilor rulante ridicate de la faţa locului se transmise pentru expertiză.
La expertiza traseologică pot fi adresate următoarele întrebări: a) modelul mijlocului de transport
care a format urma. b) Tipul (marca) mijlocului de transport, care a lăsat urma la locul
accidentului. c) direcţia de deplasare a mijlocului de transport care a creat urma. d) Anvelopa
care a creat urma. e) roţile (din faţă, din spate, din partea dreaptă sau stînga) lăsat urmele de pe
îmbrăcămintea părţii vătămate.
1.2. (5) Deduceți informaţia ce trebuie inclusă în partea descriptivă a procesului- verbal în
situaţia cercetării la faţa locului a urmelor lăsate de pneurile unui mijloc de transport.
Сa rezultat al cercetarii la fafa locului, in ascmenea сazuuri, trebuie lamurite si fixate in
procesul-verbal urmatoarele circumstante: 1) се prezinta ассidentul produs (coliziune a douй sau
mai multe mijloace de transport, calcare de pietoni, гisturnarea vehiculului etc.); 2) lоcul concret
unde s-a produs accidentul (drum national, intermational, dis- tanfa de localitatea cea mai
apгорiata, partea carosabilului, in afara carosabilului, imprejurimile respective); 3) ехistenfa
victimelor si starea lor 4) сагаcteristicа drumului (asfalt, beton, sol, pietris, unghiul ridicӑrii,
coborӑ- rii, curba, groaрӑ, ingridire etc.); 5) existenfa semnelor rutiere, placatelor, delimitarea
drumului, locurilor pen- tru transportul public, pietoni, biciclisti, situafii ete.; 6) directia
deplasarii mijlocului de transport panӑ la accident si pozitia lui (lor) in momentul coliziunii, linia
frandrii dacӑ exista; 7) daca mijlocul de transport inmplicat in accident a parasit locul faptei, in
care parte a dispirut; viteza aproximativa cu care se deplasa mijlоcul de transport (din declarati-
ile martorilor, victimei); 9) се fel de urme au ramas la fata locului: ре caгosabil, in afara lui, pe
mijlоcul de transport, pе obiectele din imprejurime, pe victime.
2.2. (5) Distingeţi situaţiile de urmărire penală și versiunile respective în cazul depistării unui
cadavru şi consecutivitatea acţiunilor de urmărire penală realizate la prima etapă.
Situaţia 1 - omorul este evident, ucigaşul este reţinut şi identitatea acestuia este cunoscută.
Uneori, la începutul cercetării nu sunt clare adevăratele scopuri şi motive, iar alteori - şi forma
vinovăţiei. Pot să nu fie stabiliţi şi complicii. Se întâmplă că, la început, nu este clar dacă
acţiunile care au provocat moartea sunt ilegale (de exemplu, în caz de legitimă apărare).
Situaţia 2- a fost săvârşit un omor ascuns (tainic), fără tăinuirea cadavrului, fără înscenare,
descoperit imediat după omor sau la scurt timp după aceasta. Există condiţii favorabile pentru
căutarea şi ridicarea urmelor, fixarea depoziţiilor martorilor, adică totul ce este necesar pentru o
cercetare reuşită.
Situaţia 3 - omorul este ascuns (tainic), săvârşit nu demult, dar nu este clar mecanismul lui.
Cadavrul a fost descoperit, identitatea victimei a fost stabilită. Există date care indică asupra
sinuciderii (sau unui accident, sau morţii în urma unor cauze naturale), dar totodată există
suspiciuni privind posibila înscenare cu scopul de a tăinui omonil
Situaţia 4 - un omor tainic, in urma căruia procesul penal este pornit ii legă-tură cu descoperirea
unui cadavru neidentificat
Situaţia 5 - omorul este tainic şi săvârşit demult, însă doar se presupune că: este un omor,
întrucât s-au descoperit fragmente - craniul şi oase cu rămăşiţe de haine. Cauza morţii nu se
cunoaşte şi se poate presupune atât un omor, cât şt alte cauze ale morţii.
Situaţia 6 - omor tainic, însoţit de dezmembrarea cadavrului pe părţi şi tăi-nuirea lor. Din toate
elementele crimei se cunosc doar modalitatea de tăinuire a omorului şi locul descoperirii
fragmentelor de cadavru.
- cercetarea locului faptei şi examinarea exterioară a cadavrului; - dispunerea şi
efectuarea constatării sau expertizei medico-legale a cadavrului; - audierea martorilor oculari
şi a martorilor din rândul rudelor; prezentarea cadavrului spre recunoaştere;
urmărirea şi reţinerea ucigaşului; efectuarea percheziţiei corporale a bănuitului;
audierea bănuitului; efectuarea percheziţiilor la locul de trai şi la locul de muncă al
persoanei bănuite; efectuarea expertizelor criminalistice ale probelor materiale descoperite în
timpul cercetării la faţa locului, reţinerii şi percheziţiilor
Locul savarsirii omorului sau locul descoperirii cadavrului sunt o sursa importanta de informafie
despre modalitatea de savarsire a crimei, despre me- canismul savarsirii acesteia, despre
circumstantele savarsirii infractiunii, despre identitatea infraаctorului gi a victimei. Locul
savarsirii infracfiunii si locul desco- peririi cadavrului nu rareori reprezinta acelasi loc si
coincidenta aсestora mareste sansele de stabilire operativa a circumstantelor cauzei, formare a
caracteristicii criminalistice omorului concret.
Date despre victima. De cele mai multe orі, victima in cauzele legate de оmo este un barbat. In
cazurile cand victima este o femeie, motivele cele mai frecvente sunt pоmirile sexuale si gelozia.
Intrucat intre comportamentul infractorului si cel al victimei intotdeauna exista o anumita
legaturd reciprocӑ, сегcetarea identitafii victimei si actiunile acesteia nemijlocit inaintea
savarsirii omorului reprеzintaо parte indispensabila a cerce- tarii. Acest comрortament se poate
manifesta in impotrivirea activa faja de uci- gas, deci poate infuenfa comportamentul ucigagului
si se poate rasfrange asupra mecanismului infractiunii.
Date cu privire la timpul savarșirii infractiunii de omor. Momentul lipsi- rіi de viafa a persoanei
are o importanta maјorӑ рentru cercetare, fiindca роate oferi informafie despre subiectul
infractiunii si posibilii martori. Din practica este stabilit cӑ отоrurile din motiv de viafа (сerturi,
dugmanie, gelozie, гӑzbu- nare, huliganism ete.), de obicсei, se savargesс in zilele de sambata si
duminica (care nu coincid cu zilele de sarbatoare) 42% din totalul omorurilor, iar in zilele de
lucru- 30%6; in zilele sarbatorilor nationale 203 in zilele sarbatorilor reli- gioase - 8% din
infracfiuni.
Acfiunile legate de savargirea петіjlocitӑ a omorului. Pentru omoruri este caracteristic, intai de
toate, cauzarea leziunilor corporale de origine mecanica (cu ajutorul obiectelor ascufite si
contondente, al obiectelor boante/tocite, cu ajutorul armelor de foc, otravirilor, dispozitivelor
explozive, al mijloacelor de transport); cu mult mai rar se intalnesc cazurile de ardere, asfixiere,
inecare, rӑcire peste ma- sura, lipsirea de apӑ gi hranӑ, aruncarea de la inalfime, radiere cu raze
etc. Datele obfinute in timpul examinarii locului de savargire a omorului sau al descoperiri
cadavrului, in ansamblu cu informafia privind modalitatea de sa- varsire a infractiunii, ofera
posibilitatea de a fi inaintata versiunea cu referire la persoana ucigagului si la caracterul relatiilor
lui cu victima. aсоperirea
Аctiunile privind tӑinuirea omorului se impart in aаctiunile de tainuire a cada- vrului, a armelоr
infractiunii si altor urme ale infractiunii si de creare a alibiului ucigasului. Tainuirea omorului
poate avea diverse motive, iar in cazul savarsiri omorului de catre persoane bolnave psihic
motivul poate, in geneгal, sa nu trans- In cele mai dese cazuri, descoperirea semneloг de tainuire
a onmorului deno- ta infelegerea de catre ucigas a importantei actiunilor savarsite si este un
element esential al demonstrarii laturii subiective a infractiunii.
Înscenările pot fi pregatite din timp, adica infractorul, pand la savargirea omorului, planificase o
anumita consecutivitate a аctiunilor sale gi a actiunilor victimei, sau nepregatite, gandul despre
inscenare venindu-i ucigasului dupa sa- varsirea omorului. Din practica se cunoaste cӑ se
insceneaza sinuciderile, acсі- dentele, moartea naturala, de cele mai multe ori, de catre
persoanele care domici- liaza impreuna cu victima, dar totodata si de catre persoanele care au
comunicat cu victima cu pufin timp pana la savargirea omorului, lucru despre care este bine
cunoscut cuiva. Date despre ucigas (ucigasi). Dupӑ cum se stie, majoritatea omorurilor se
savargesc in uma anumitor relafii ostile al infractorului cu victima. Motivele acestor relatii sunt
banale, cotidiene (razbunarea, gelozia, concurenta, huliganis- mul, tainuirea altei infractiuni,
motive de acaparare etc.).
Date cu privire la urmele infractiunii. Dupӑ urmele infractiunii, pot fi sta- bilite anumite date cu
privire la personalitatea infractorului. De exemplu, pot fi observate unele incercari nereusite de
incendiere a cadavrului, de parasire a locului evenimentului prin salturi si sarituri, prin geamuri
si usi deschise, urme de amputare a organelor sexuale, urme de deplasare a cadavrului dintr-un
loc vazut in altul, tot atat de vazut, toate acestea demonstrand cӑ infractiunea putea fi savarsita de
persoane retardate sau alienate mintal.
Date despre motivul sau scоpul infracfiunii. Omorul poate avea ca mobil teama, dorinfa de
razbunare, ura, gelozia, pasiuni puternice, dorinta de imbogati- re36, dorinfa de a ascunde o fapta
criminala etc. Cunoasterea mobilului si scopului prezinta totdeauna importanta, in primul rand,
pentru corecta calificare a faptei. In cazul in care omorul a fost savarsit din interes material, este
necesar de a stabili in ce a constat aceasta -се bunuri, avan- taje, beneficii materiale au fost
acaparate sau se planifica de a le insusi. Deseori omorurile se savarsesc din motive materiale,
intentii huliganice, din ura, gelozie fafӑ de victima sau in stare de afect aparuta in urma unei
certe sau jigniri din partea victimei.
TEST nr. 22
Subiectul I. Tactica colectării mostrelor pentru cercetarea comparativă.
1.1.(3) Prezentați noţiunea şi tipurile de mostre pentru cercetarea comparativă.
Colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă Organul de urmărire penală este în drept
să colecteze mostre care reflectă particularităţile omului viu, cadavrului, animalelor, substanţei,
obiectului dacă investigaţia lor are importanţă pentru cauza penală
Mostrele şi probele reprezintă exemplare dintr-o seamă oarecare de obiecte similare, parte dintr-
un material sau dintr-un obiect material sau oarecare produs, prin examinarea cărora se
urmăreşte stabilirea însuşirilor tipice, proprietăţile şi caracteristicile obiectelor, grupului de
obiecte, ale substanţelor sau ale produselor confecţionate din acestea şi obţinerea pe această cale
a informaţiei probante de care organul de urmărire penală are nevoie pentru orientarea şi
desfăşurarea obiectivă a activităţii de cercetare şi, în consecinţă, pentru soluţionarea cauzei
Sînt enumerate (art. 155 CPP), ca materiale de comparaţie:
sîngele, sperma, părul, secvenţele de unghii, macroparticulele de pe corp, saliva, sudoarea
şi alte elemente ale corpului uman;
amprentele digitale, mulajele dinţilor şi falangelor;
înscrisurile, obiectele, piesele vestimentare şi părţile acestora, materiale ce reflectă
deprinderile persoanei;
fonogramele vocii, fotografiile sau înregistrările video;
corpurile materiale, substanţele;
materia primă şi produsele confecţionate din acestea;
armele de foc, muniţia, piesele şi uneltele folosite la confecţionarea acestora ş.a.
Тoate mostrele pot divizateе in doud grupuri: mostre care atesta indicii ale al- tui obiect si mostre
care denota propriile semne. La primaа сategorie se гefera, de exemplu, amprentele desenelor
papilare pe fisa dactiloscopicӑ, gloanfele obfinute in urma tragerilor experimentale din arma
cercetata, urmele anvelopelоr autove- hiculului concret etc. La categoria a doua de mostre se
refera: mostre de sange, saliva si alte eliminari ale organismului uman, probe de sol de la fata
locului s.a. Mostrele primului grup sunt utilizate la expertiza criminalisticӑ de identifica- re,
deoarece ele reflecta indiciile obiectului verificat. Рotrivit teoriei identificarii ele se refera la
grupul obiectelor de identificare si servesc drept veriga de legatura dintre obiectul, originea
cӑruia se cerceteaza si obiectul verificat. In rароrt cu ca- racterul reflectarii indicilor obiectului
de identificare se evidentiaza urmatoarele categorii de mostre: a) Reflectarile nemijlocite la
aсtiunea reciprосӑ сoncreta cе se reflecta in ur- mele mainilor, pіcioarelor, uneltelor de spargere
etc. b) Reflectarea deprinderii ca о manifestare specifica a stereotipului dinamic, exprimat in
scris, metodele, proсedeele profesionale etc. с) Imaginile fotografice in care reflectarea indiciilor
este rezultata de procesele fizice si chimice. Mostrele grupului al doilea sunt aplicate la
efectuarea altor expertize judiciare, cum ar fi expertiza medico-legala а сoгpurilor delicte
(mostrele sangelui, salivei, spermei etc.); tehnico-ingineresti si merceologice (mostrele
diferitelor marfuri, piese, articole etc.); agrotehnice (mostrele culturilor agricole etc.).
Mostrele pentru analiza comрarativa pot libere, conventional-libere si experimentale. Mostrele
libere reprezinta obiecte materiale care nu sunt create special in scopиrile analizei comparative si
exista pana la pornirea cauzei penale (de exemplu, conspectele, scrisorile banuitului,
invinuitului). Asemenea mostre se ridica la efectuarea perchezitiei, ridicarii de obiecte si
inscrisuri. Ele pot fi prezentate de banuit, invinuit si de alte persoane. Mostrele experimentale
sunt obiecte materiale dobandite dupӑ pornirea cauzei penale pentru analiza compaга- tiva prin
actiuni efectuate si fenomene declangate special. Mostrele conventional-libere sunt acele obiecte,
materiale care au fost create ре parcursul cercetarii cauzei, dar nu in legatura cu necesitatea
dispunerii expрегtizei (de exemplu, сererile, explicatiile in scris ale banuitului, invinuitului etc.).
Divizarea mostrelor in libere, conventional-libere si experimentale are importanta maајorӑ, mai
ales la instrumentareа expertizelor criminalistice, deоare- се еxistenfa lor permite evidentierea
mai completa a caracterului de modificare a indicilor de identificare si efectuarea analizei
comparativе. Рentru efectuarea unor expertize criminalistice, de exemplu, a expertizei scrisului
(grafoscopie), а unor genuri de expertiza tehnicӑ a documentelor (identificarea urmelor sigiliului
ori ale stampilei de antet, identificarea printerului), prezentarea la expertiza atat a mostre- lor
libere, cat si experimentale este obligatorie. La efectuarea altor expertize se uti- lizeaza, de
regula, mostrele experimentale (de exemplu, expertiza dactiloscopica).
1.2.(5) Determinați măsurile de pregătire și condițiile pentru obținerea mostrelor de la anumite
persoane în procesul penal și de la unele instituții, organizații.
Colectarea materialelor de comparaţie presupune următoarele operaţii de pregătire:
1) Determinarea naturii materialelor de comparaţie, cantitatea şi calitatea acestora. Pentru
aceasta, organul de urmărire penală va studia suplimentar unele mijloace de probe
anexate la dosarul cauzei. În cazuri mai dificile, ca de ex., a mai multor obiecte sau a unei
expertize dintr-un domeniu mai puţin cunoscut organului care desfăşoară urmărirea
penală, problema naturii, cantității, calităţii, chiar şi a tehnologiei preluării mostrelor,
probelor şi a modelelor de comparaţie va fi coordonată cu un specialist în domeniu.
2) Determinarea şi asigurarea prezenţei la timp a participanţilor la demonstrarea
mostrelor, probelor şi a modelelor de comparaţie, în special a persoanelor de la care
urmează să se preia materialele de comparaţie, pe de o parte, şi a tehnicienilor executanţi
ai operaţiilor de preluare a mostrelor şi a probelor, pe de altă parte, cînd acestea urmează
a fi preluate de la persoane în viaţă sau de la cadavre.
O categorie aparte de participanţi ai activităţii procesuale în discuţie constituie specialiştii din
diverse domenii (medicină, criminalistică, tehnică şi tehnologie metereologică, proiectare şi
construcţie, alimentară, agronomie şi pedologie etc.).
Atribuţiile specialiştilor vizează, în primul rînd, determinarea cantitativă şi calitativă a
materialelor de comparaţie. Acestea trebuie să fie reprezentative, adică prin calitatea şi cantitatea
lor să reflecte caracteristicile de fond ale obiectelor supuse examinării în procedura de urmărire
penală. În al doilea rînd, trebuie să consulte organul de urmărire penală vizînd tehnologia
prelevării şi conservării materialelor de comparaţie, asigurarea securităţii celor implicaţi în
efectuarea acestei activităţi.
3) Pregătirea mijloacelor necesare colectării, fixării şi conservării mostrelor, probelor şi a
modelelor de comparaţie. Mijloacele folosite, în acest sens, se împart în două categorii
după destinaţia lor: de colectare a materialelor de comparaţie (ghips şi alte materiale de
modelare), mijloace de fixare a procesului de colectare a materialelor de comparaţie
(fotografice şi de înregistrare video), surse de conservare, ambalare şi păstrare a
materialelor prelevate (eprubete ermetice, plicuri şi alte materiale de ambalare). Nu
trebuie scăpat din vedere că unele materiale de comparaţie, în special cele de provenienţă
umană, sînt mai puţin stabile. La prelevarea şi consumarea acestora, părerea specialistului
trebuie să fie decisivă.
Obținerea mostrelor se impune a fi efectuata in timpul zilei. Solutionand ches- tiunea cu privire
la timpul de efectuare a acestei actiuni de urmarire penala si de tactica criminalisticӑ ofiterul de
urmarire penala trebuie sa linй cont de urmatorul considerent tactic: in ce misura colectarea
mostrelor se va reflecta asupra com- portamentului de mai departe al persoanei, deoarece in
procesul de luare a mos- trelor affla despre efectuarea ulterioard a expertizei si, prin urmare,
despre unele probe de vinovafie. Una din cele mai inportante masuri de pregatire pentru
сolectarea mostrelor este asigurarеa mijloacelor tehnice necesare. Ele vizează mijloaсе care
permit: a) prepararea mostrelor (dactilohartile, materialul de lipit etс.); b) fixarea proосesului de
colectare a mostrelor (арarate de fotografiat, camera de luat vederі etc.); c) ambalarea mostrelor
(lazi, plicuri, eprubete etс.). Invitarea participantilor la aceasta actiune de urmarire penala se
efectueaza in аcelasi mod ca si la alte actiuni procesuale (audiere, perchezitie, prezentare spre
recunoastere etc.). Soluționand toate aceste probleте, ofițerul de urmarire penala emite ordonanța
cu privire la colectarea mostrelor in care, ре langa reсuzitele necesare acestui document, indicӑ
temeiul si scopul colectariі de mostre, ce тostre urmeaza a fi obținute, de la cine sau de unde,
cine va participa la aceastӑ actiune, iar in сazuri necesare si modul lor de dobandire. Conditiile
colectarii mostrelor trebuie sa fie maximal similare acelor conditii in care a fost format
documentul, obiectul supus identificariі. Pentru aceasta este necesar din timp de pregatit anumite
materiale, instrumente, alte mijloace, utilaje. In functie de tipul de mostre, care urmeazӑ a fi
colectatе, pot exista si une- le conditii suplimentare pentru realizarea cu succes a sarcinii date (de
exemplu, la obfinereа mostrelor produselor organismului uman: sange, sperma, sau la obfinerea
de mostre a semnaturii, scrisului etc.). Intocmind ordonanta respectiva de colectare a mostrelor
necesare si asigurand condifiile si materialele corespunzatoare, ofiferul de urmarire penala
сonvoacă tofi participanfii la actiunea procesualӑ preconizata si aduce la cunostinja sub
semnatură documentul dat persoanei de la care urmează să se obțină mostrele necesare.
1.3. (7) Estimaţi procedeele tactice de colectare a mostrelor și cerințele înaintate față de
acestea.
La efectuarea acfiuni penala, se aplicӑ diverse procedee tactice care favorizeaza colectarea
mostrelor de bund calitate. Mostrele de calitate bună trebuie sa corespunda anumitor cerinfe
potrivit carora mostra poate fi utilizata in calitate de obiect pentru confruntare. Asemeneа сerinte
sunt: a) certitudineа provenienfei mostrelor de la anumite persoane, obiecte; b) administrarea
mostrelor in numarul si volumul necesar pentru confruntare; с) documentarea corespunzatoare a
faptei colectarii (luӑrii) de mostre. Pentru obfinerea mostrelor corespunzatoarе асestor cerinte, se
utilizeazй anumite procedee tactice si mijloaсe tehnice. Luand in consideratie diversitatea
mostrelor, cat si caracterul variat de reflec- tare a indiciilor la aparifia obiectului cu originea de
analiza, prосedeele tactice si mijloacele tehnice utilizate vor fi specifice in procesul-verbal
respectiv. Pe langa accasta mai existӑ si alte prоcedee tactice cи caracter general, respectarea
carora se impune.
Cele mai generale procedee tactice, care asigurӑ buna calitate a mostrelor pen- tru cercetarea
comparativa, sunt urmatoarele: 1. Certitudinea provenientei mostrelor de la un obiect anumit se
asigura prin verificarea minutioasa la obfinerea lor. Din aсest motiv, inainte de a colecta mostra
experimentala, oferul de urmӑrire penala este obligat sa identifice precis care mostra a fost
produsa anume de obiectul identificarea ori stabilirea apartenentei de grup a caruia se va efectua.
Inainte de a obtine mostrele experimentale de la banuit, invinuit, inculpat, martoг, parte
vatamata, se va identificа реrsonalitatea lor prin verificaгea documentelor si audierea lor
preventiva. Certitudinea originii mostrelor se asigurd si prin inregistrarea lor pгосedurala in
modul cuvenit. Astfel, de exemplu, mostrele de identificare рe hartie, executate de persoana
respectiva, se atesta prin semnatura acestei persoane si cea offerului de urmarire penala.
colectarea oriсӑrui tip de mostre.
2. Сеrința de colectare a mostrelor corespunzatoare scopurilor comparatiei cste strans legata de
alta cerinja, сеа de a objine mostrele in numarul si volumul necesar. Modalitatea si volumul
mostrelor pentru сercetarea comparativa trebuie consultate cu specialistiі respectivi, dacса ei nu
participa la actiunea procesuala data. La colectareа mostrelor care reflecta indiciile fixate ale
altui obicct, сеrinfa de colcctare aа lor in numarul necesar la fel e insofitia de сеrinja de a obtine
mostre de calitatea necesard. Dar in acest сaz nu intotdeauna numarul suficient asigurӑ calitatea
nесesara. De exemplu, рentru confruntare ofiferul de umarire penala solicita colectarea mostrelor
scrisului, asemeпea mostre el le poate dobandi in numarul nеcesar, dar ele pot si sa nu confina
textul documentului in litigiu si atunci ele vor fi inutilizabile pentru cercetarea сomparativа.
Valoarea mostrelor din aceasta grupa este determinata de fаptul in ce masurd complet si corect
ele redau indiciile de identificare a obicctului respectiv. In аcest scop, mostrele se colecteaza cu
respectarea conditiilor соrespunzatoare si indiciile de identificare se transfera pе materialul
selectat speесial. La conditiile care asigura scopurile cercetarii se refera invariabilitatea si
comparabilitatea. Sub comparabilitate se subinfelege proprietateа mostrei care consta in faptul cӑ
reflectarea indiciilor in eа trebuie sa fie similara cu оbiectului origi- nea de comparare. Daca, de
ехemplu, indiiciile de identificare s-au reflectat in obiectul cu originea de comparare sub forma
de traseu, atunci in mod analogic se vor reflecta ele si in mostra. Atunci cand in documentul in
litigiu indicile de identificare s-au reflectat sub forma de elemente ale unor litere sau cifre, in
mostre se vor reflecta aceleasi elemente corespunzatoare etc. Invariabilitatea este o calitate a
mostrelor care consta in prоprietatea lor de a pastra, conserva indiciile de identificare. Асeasta
proprietate se asigurӑ рrin selectarea substanfelor, materiei corespunzatoare pe care se transfera
indiciile. Condifiile enumerate isi gasesc manifestarea lor specifica la сolectarea mostre- lor
pentru diversele genuri de eхpertiza criminalistica. Respectareа lor asigura obfinerea mostrelor
de bund calitate. In raport cu reflectarea indiciilor de identificare in obiectul cu originea de
comparare si genul expertizei se colecteaza numаrul de mostre eхperimentale, necesar pentru
confruntare. Practica in acest domeniu propune numarul apгохі- mativ de mostre necesare pentru
instrumentarea diverselorг genuri de expertiza.
Procesul si rezultatul colectariі mostrelor pentru cercetarеа comparativa se fixeazi in mod
detaliat in pгосesul-verbal respectiv ce se intocmeste potrivit Codului de prосedura рenala. In el,
pe langa rechizitele nеcesare, se indica temeiul colectarii de mostre, care-i tipul si nuтагul
mostrelor obținute, in mod amanunțit se descrie procesul si conditiile de obținere a mostrelor.
Procesul- verbal se semneaza de ofiferul de urmarire penala, persoana de la care obținut mostrе
cat si de alte рersoane care au participat la desfasurareа асestei асtiuni de urmarire penala.
Mostrele colectate precum si imaginile fotografice sau videoinregistrarea utilizatӑ pе parcursul
acestei activitafi se anexeaza la procesul-verbal. Mostrele urmelor de maini (amprentele) ale
martorului sau partii vatӑmate pot fi fixate рe foi curate de hartie; ale banuitului, invinuitului,
inculpatului ре blancheta spеciala. Cand mostrele se obtin рe foi de hartie, atunci ele trebuie sa
fie standard, pе ele сa si pe blanchete, nu se admite executarea insemnarilor, notifelor straine.
Mostrele se confirma doar prin semnatura offerului de urmarire penala si а рersoanei de la care
ele au fost colectate, apoi se anexeaza la рrосesul-verbal. La colectareа тostrelor de alt gen
(probe de sol, produse etc.), ele se plaseaza in eprubeta, pachet, cutie ori lada, se sigileaza prin
sigiliu si se atesta prin semnatura ofiferului de urmarire penal.
Subiectul II. Metodica criminalistică.
2.1.(3) Prezentați noţiunea, sistemul şi obiectul de studiu al metodicii criminalistice.
Metodica criminalisticӑ este o parte integranta stinпfei criminalistice prezintd un sistem optim de
teze stiinfifice si recomandari practice, elaborate in baza studierii legitafilor activitari
infractionale si criminalistice, findndu-se сont de cerinfele procesuale, in scopul cercetarii unor
categorii de infractiuni. Constituind un compartiment al stiintei criminalistice, metodica studiaza
аcti- vitatea criminala, legitatile organizarii si efectuarii cercetariі, descoperirii si preve- nirii
infracfiunilor in scopul elabordrii recomandarilor, metodelor, procedeelor si principiilor optime
de cercetare a diverselor categorii sau grupuri de infractiuni.
Obiectul metodicii criminalistice il constituie, in primul rand, metodele de соmitere a diferitelor
categori, grupuri de infracfiuni, personalitatea infractorului, valorile la care tenteazӑ actiunile
ilicite, mijloacele si metodele folosite de fаptuitor la sӑvarsirea unor sau altor infractfiuni,
procedeele si formele de tai- пuire, camuflare a activitӑfii ilicite etc. In al doilea rand, practica de
cercetare, descoperire si prevenire a infracfiunilor, de interactiune a organelor de urmarire рenald
cu alte servicii (speciale de investigatii, administrativе, tehnice etc.) in procesul investigarii
infracfiunilor. In al treilea rand - legislatia peпald si procesual-penala in vigoare. In al patrulea
rand - performantele altor stiinfe (tehnice, итanistice etс.) сare pot fi utilizate la cercetarea,
descoperirea si prevenirea infracfiunilor.
Prin metoda sau modul de cоmitere a infraсtiunii, în criminalisticӑ, se subînțelege sistemul de
acțiuni mobil-determinate, legate reciproc si orientate spre pregătirea, comiterea si tăinuirea
infractiunii, condifionate de folosirea unor anumite unelte si mijloace, de loсul fӑptuirii și
condifile timpului. Metoda de comitere a infractiunilor se formeaza sub influenta unui șir de fac-
tori, amintifi mai devreme, la care se adapteaza si ре care i intrebuinteaza infractorii. Acești
fiactori au caracter obiectiv sau subiectiv, caracterizand situatia in care se realizeaza intențiile
criminale și calitatile рersonale ale subiectului infracțiunii, includ cunostințele, abilitațile,
obișnuintele si caracterul lui.
2.2.(5)Evidenţiaţi izvoarele şi principiile pe care se bazează metodica criminalistică
Activitatea crinminala cu toate elementele acesteia (metodele, mijloacele si prоcedeele de
savarsire a infractiunilor) si, indeoscbi, personalitatea infractorilor, pre- cum si modalitafile,
fomele de tainuire, camuflare a activitӑtii ilicite prezinta un material empirie valoros pentru
formularea elaborarea metodicilor particulare de cercetare a anumitor categorii sau grupuri de
infractiuni. Acest postulat se bazeaza рe dezideratul,dacӑ vrei sa invingi rivalul trebuie sa cunosti
arma acestuia". Un important izvor al metodicii criminalistice il reprezinta si practica avan-
tajoasa a organelor de urmarire penala si speciale de investigatie. Analiza si ge- neralizarea
acesteia fac posibila relevarea elementelor cu semnificatie criminalistica proprii infracfiunilor
din anumite categorii sau grupuri. De asemenea, insasi activitatea pгаctica a organelor de
urmarire penala si speciale de investigatie prezinta interes deosebit in sсоpul determinarii
eficacitatii aсesteia in lupta cu criminalitatea. In consecinta, praаctica pozitiva a оrganelor de
drept reprezinta temelia cunoasterii si un criteriu al veridicitatii elaborarilor stiintifice in forme
de metodici particulare de cercetare a anumitor categorii sau grupuri de infractiuni. Metodica
criminalistica folosestе рe scara larga la elaborarea metodicilor particulare de cercetare tezele,
datele, metodele si prгосedeele ce fin de alte compartimente ale criminalisticii, in spесial
elaborate in cadrul teoriei generale, tehnicii si tacticii criminalistice. La formularea si elaborarea
anumitor recomandari metodice privind studierea modul de refinere, audiere, perchezifie etc. a
persoanelor participante la infractiune si a altora (martorilor, vietinelor), specificarса
modalitatilor de organizare realizare a urmăririi penale, isi aduc contributia perfomantele altor
stiințe (teh. ne si umanistioe) printre care psihologia, psihiatria, etica, estetica etc, Acese
perdmanfe se aplica in scopal asigurăriii eficientei сercetarii infraсtiunilor. Pornind de la cele
relatate mai sus, putem сonchide ca izvoarele metodicii criminalistice sunt: - legea penala si
procesual-penala în vigoare, prеcum si concepfiile acestora; аctivitatca inftactionala (metodele
de comitere a diferitelor categorii sau grupari de infraстuni, personalitatea infractoriloг,
mijloacele si ргосedeele utilizate de infractor. formele de cаmuflare, tainuire a activitatii ilicite);
раctica avantajoasa a organelor de drept ; -prevederile teоrieu generale, tehnicii si tacticiї
сriminalistice; -рerformanfele altor stiințe (tehnice, umanisticе) саге роt fi utilizate la cerce-
tarea, descoperirea si prevenireа infractiunilor. Elaborarea si аplicarea metodicilor de cercetare a
unor categorii sau gruрuri de infractiuni nu este posibil fără respectarea anumitor principiі, dintre
care; Principial legalitații, Principial intemeierii stiințificе а metodicii de сеrcetare, Principial
situativității cercetării. Principiul organizări si planificarii, Principiul орerativității, Princiріul
necesitații si oportunității, Principiul conspirativitații. Тoate aceste principii, avand un caracter
de ramură, se condifioneaza reciproс si armonizeaza cu principiile procesului penal,
completandu-le pe cele din urma si oferindu-le organelor de urmărirе реnaliă o larga posibilitate
de activitate legala intru cercetarea, descoperirea si рrevenirea infractiunilor. De toate aceste
prinсіpії s-a finut cont la elaborarea metodicilor рarticulare de сегcetare a anumitor categorii si
grupuri de infracfiuni.
Principiul legalităţii, conspirativitatii,stiintific
Principiul întemeierii ştiinţifice a metodicii de cercetare, care presupune, în primul rând,
formularea pe bază ştiinţifică a modelului criminalistic al categoriei, grupului respectiv de
infracţiuni, determinarea situaţiilor tipice de depistare a acestora, a versiunilor criminalistice a
actelor comise, nominalizarea acţiunilor iniţiale şi ulterioare de urmărire penală pe anumite
categorii de infracţiuni
Principiul situativităţii cercetării, care determină formarea şi evaluarea situaţiilor infracţionale la
un anumit moment al depistării sau cercetării acesteia, iar în această bază, elaborarea
diversificată a recomandărilor ştiinţifice de cercetare, descoperire şi prevenire a infracţiunilor.
Principiul organizării şi planificării, ce impune un sistem de decizii şi activităţi procesuale şi de
alt tip al organului de urmărire penală la investigarea fiecărui caz penal.
Principiul operativităţii, care constă în reacţia imediată a organului de urmărire penală la
sesizarea despre fapta infracţională săvârşită sau în curs de pregătire
2.3.(7) Evaluaţi etapele și sarcinile cercetării infracțiunilor.
Sub aspect criminalistic, activitatea de cercetare a infraсtiunilor presuри- пе depistarea, fixarea,
ridicarea si verificarea datelor faptice (probelor) care servesc la constatarea existenfei sau
inexistenfei infracfiunii, la identificarea faptuitorului, la stabilirea vinovӑtiei lui, precum si a
altor circumstanfe impогtante pentru јusta solufionare a cauzei cercetate. Procesul de cercetare
(investigare) criminalistica a infractiunilor cste constituit din urmatoarele elemente de activitate:
1. Colectarea, studierea si evaluarea corecta a informatiei (datelor) referitor la fapta
prejudiciabila comisa sau in curs de savаrsire; 2. Determinarea situafiilor criminalistice (de
urmarire penala) si elaborarea versiunilor posibile in cauza; 3. Clarificarea сarаcteristicii
сriminalistice a infractiunii savarsite si stabilirea elementelor sistemului probator ре сategoria
respеctiva de infractiuni; 4. Identificarea direcțiilor de cercetare si buna organizare a
investigatiilor ce urmeaza a fi efectuate in prinmul rand si ulterior; 5. Realizarea interactiunii
neсesare cu alte organe de urmarire penala, organеle speciale de investigatii, ministere si
departamente; 6. Analiza probelor obfinute in cauza si controlul permanent al procesului de
cercetare.
Cercetarea infrаctiunilor se efectueaza in doua etape:inițială si ulterioară. Fiecare din aceste
etape are sarcinile proprii si este constituita dintr-un ansamblu de actiuni si masuri procesuale,
tehnice, tactice si organizatorice. Etapele cercetăriі infractiunilor in criminalisticӑ сonventional
sunt determinate in timp: etapа inițiala de cercetare se considera intervalul de timp de la pornirea
cauzei penale рana la punerea sub invinuire а рersoanei viпovate in savarsirea infractiunii
cercetate, iar etapa ulterioara de cercetare - de la audierea invinuitului pand la terminarea
umaririi pеnale. La etapa inițiald a cercetării cauzei penale, se solutioneaza unatoarele sarcini
importante: contracararea și prevenirea acțiunilor criminale si a altor actiuni ilegale, evitarea
unor posibile, dar indezirabile, consecinfe pentru societate sau pentru stat; orientarea ofițerului
de urmarire penala, procurorului in circumstantele faрtei savarșite, analiza situatiei reale de
urmarirе рenala si elaborarea versiunilor generale referitor la infractiuneа savarsita;
-determinareа circumstantelor care urmeazӑ a fi stabilite, а асtiunilor initiale de urmarire penali
si masurilor speciale de investigatie care trebuie efectuate in scopul obfinerii probelor
infractiunii concrete; - asigurarea pe cale procesuala si speciala de investigatie a culegerii si
fixarii tuturor probeloг care in timp sсurt pot fi pierdute; identificarea, cӑutarea si refinerea
persoanelor banuite de savargirea infracfiunii concrete; obfinerea datelor necesare pentru
pregatirea si desfasurarea actiunilor ulterioare de urmarire penala si masurilor speciale de
investigatie, precum si pentru prevenirea infractiunilor; stabilirea cauzelor si conditiilor care au
favorizat comiterea infractiunii concrete.
Рentru etapa inițială de cercetare a infracțiunilor, de obicei, sunt caracteristi- dе асeste acțiuni de
urmarire penală si masuri speciale de investigații: cегcetarea la fata locului; аudierea
victinmelor; audierea martorilor-оculari; retinerea banuiților, perchezitiа согрогala a banuifilor;
perchezifia la domiciliul si locul de munca al banuitilor, altor persoane; audierea banuifilor,
prezentarea spre recunoastеre a bănuitilor, in unele cazuri; ridicarea de obiecte si documente, in
anumite cаzuri; dispunerea unor expertize, la nесesitate; controlul transmiteri banilor sau a altor
valori materiale extorcate; livrarea controlatӑ; interceptarea сomunicarilor; culegerea informafiei
despre persoane etc. Totodata, pormind de la situatia concretă de cercetare, la necesitate, in
scopul depistarii si ridicarii probelor се pot fi pierdute sau solufiondrii unor probleme importante
ale сегcetarii, se admit si alte actiuni procedurale, previzute de legislatia in vigoarе. De exemplu,
efectuarea confruntarii, experimentului in cadrul urmaririi penale ctc., care, de obicei, sunt
caracteristice etapei ulterioare de cercetare a infracfiunilor. Etapa ulierioarӑ de cercetare a
infractiunilor, care prezinta o рerioada relativ lunga de timp - luni si chiar ani de zile (resреctiv
cu prelungirile temencloг in modul prevazut de legislafia prосesual-penala), агe urmatoarele
sarcini: verificarea probelor obtinute la etapa inifiala de сercetare a cauzci сoncrete; depistarea si
fiхarea si a altor pгobe, in afara de сele objinute la ctapa inifiala, a infractiunii cercetate;
identificarea si atragerea la rispundere penali aа tuturor persoanelor participante la savarsirea
infractiunii cеrcetate; - inlaturarea cаuzelor si condifilor care au favorizat savarsirea infractiunii
concrete; - determinareа daunei cauzate prin savarsirea infractiunii cerсetate si restabi- lirea
acesteia; - solufionarea si a altor probleme cu сагаcter pгосesual sau opeгativ, apӑrute ре
рarcursul cегcetirii cauzei concrete (rесunоasterea in calitate de victima, parte civila in proces,
conexarea sau disjungerea cauzelor penale etc.). In scopul solufiondrii sarcinilor trasate, la etapa
ulterioarӑ, de obicei, se efecrueazӑ acfiunile de urmarire рenald si masurile speciale de
investigafii expuse infra: audierea invinuitului; audierea altor martori (din randul colegilor,
vecinilor, rudelor, рersoanelor din organele de control etc.); verificarea declarаțiilor la locul
infracfiunii; prezentarea spre recunoagtere; ridicareа de obiecte si documente; rесonstituirea
faptei; experimentul in cadrul urmaririі penale; examinarea obiectelor si a documentelor indicate
in urmа сercetarii la fata locului, perchezițiilor, ridicarii de obiecte si documente, refinerii
bӑnuiților sau prezentate de unele persoane etc.; dispunerea si efectuarea diverselor expertize.
TEST 23
Subiectul I. Tactica prezentării spre recunoaştere.
1.1 (3) Prezentați genurile prezentării spre recunoaştere şi apreciaţi formele de recunoaştere a
cadavrului.
Prezentarea sрrе recunoaștere este o acțіune de urmărire реnală si de tactică criminalistică ce
constă in crearea sitаțіeі сӑnd persоаnei audiate anterior i se dă posibiitatea să evidenfieze din
maї multe obiecte, persoane, animale prezentate, acela despre care ea a depus declarafii si știe
сaracteristicile (semnalmentele) exterioare. Deci esența actului examinat consta in preгentarea
subicctului recunoasteri (martorului ocular, parti vatanтate, banuitului sau invinuitului), сonform
ordini prevazute de lеgca procesual-рenald a unor pеrsoane, obiectе etc. рentru ca el sa рoată
stabili identitatea sau deсosebirea acestorа, соmparindu-le cu semnalmentele pastrate in memоrіa
sa. In funcfie de obiectul prezentat, se deoscbesc urmatoarele tipuri de prezentari spre
recunoastere: а) rесunoasterea реrsoanei b) rеcunoastereа сadavrului с) гесunoasterгea
obiectelor materiale; d) геcunoasterea animalelor e) гесunoaslerea incӑperilor, terenurilor.
Recunoaşterea reprezintă principala modalitate de identificare a cadavrelor persoanelor omorâte
sau decedate în urma diverselor accidente şi calamităţi naturale. Dacă moartea victimei a
survenit în urma unui act de omor, prezentarea cadavrului spre recunoaştere este neapărat să se
efectueze la etapa iniţială a anchetei, deoarece, după cum demonstrează practica cercetării acestei
categorii de infracţiuni, recunoaşterea lui constituie punctul de plecare al întregii activităţi de
cercetare.
Deşi prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor s-ar părea că nu este o problemă dificilă, buna
desfăşurare a ei impune organului de cercetare respectarea anumitor reguli organizatorice şi de
tactică criminalistică. Pentru a diminua pericolul unei false identificări, este indicat ca înainte de
toate, cadavrul să fie supus tratării medicale cu scopul reconstituirii aspectului exterior şi a
expresiei feţei, adică să se obţină ca înfăţişarea acestuia, pe cât e posibil, să fie, cât mai apropiată
de cea avută în viaţă.
Dificultăţile ce pot apărea la recunoaşterea cadavrelor pot fi condiţionate, pe de o parte, de
schimbările fiziologice ce survin după moartea persoanei (atârnarea muşchilor faciali,
deformarea trăsăturilor exterioare, dispariţia expresiei fetei ş.a.) care, din momentul declanşării
procesului de putrefacţie, înstrăinează tot mai mult aspectul cadavrului iar, pe de altă parte, de
starea psihică şi emoţională tensionată a celui chemat să recunoască, mai cu seamă dacă cadavrul
este mutilat, dezmembrat sau intrat în putrefacţie. Tratarea cadavrului, - operaţie premergătoare
prezentării spre recunoaştere - cunoscută în teoria şi practica criminalistică sub denumirea de
"tualetarea cadavrului", cuprinde curăţarea şi estetizarea lui (spălarea, pieptănarea, pudrarea,
înroşirea buzelor şi a obrajilor), iar în cazurile cadavrelor degradate sau grav afectate -restaurarea
acestora (refacerea unor ţesuturi, înlocuirea organelor lipsă cu proteze ş.a.)
Prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor neidentificate se efectuează la locul unde acestea sunt
descoperite, în morgă sau la alte servicii medico-legale. în toate situaţiile însă organul de
cercetare va avea obligaţia să creeze condiţii favorabile pentru ca cel chemat să facă
recunoaşterea să poată percepe semnalmentele ce constituie aspectul exterior al cadavrului.
La început cadavrul se arată persoanelor prezente la locul faptei, celor domiciliate în apropierea
acestui loc, reprezentanţilor administraţiei (organelor puterii locale, ale unităţilor economice şi
de deservire socială ş.a.), precum şi altor persoane care manifestă dorinţa de a contribui la
identificarea lui. Această formă de prezentare spre recunoaştere are un caracter extraprocesual şi
urmăreşte un dublu scop: obţinerea informaţiei referitoare la identitatea cadavrului şi
determinarea persoanelor cărora el poate fi prezentat spre recunoaştere în accepţiunea procesuală
a acestei activităţi. Acelaşi scop se urmăreşte şi în cazul prezentării cadavrului spre recunoaştere
prin înfăţişarea imaginii lui prin intermediul mijloacelor de informare în masă, în special, al
televiziunii.
Subiecţii recunoaşterii propriu-zise a cadavrelor se aleg din rândul celor care au declarat anterior,
sau când au fost chemaţi în faţa organului de urmărire penală, reclamă despariţia persoanei. Nu
de puţine ori subiecţii recunoaşterii sunt selectaţi din rândul persoanelor care, fără ca să fi sesizat
organul de urmărire despre absenţa unei rude sau a unui prieten, aflând din mijloacele de
informare în masă despre descoperirea unui cadavru, se prezintă cu cererea de a li se acorda
posibilitatea să-1 vadă pentru a stabili dacă nu este al persoanei apropiate, de lipsa căreia sunt
îngrijoraţi.
Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se efectuează conform regulilor generale prevăzute
asupra acestei activităţi procedurale, cu excepţia impusă de natura obiectului de recunoaştere,
potrivit căreia cadavrul nu se prezintă în grup.
Din perspectivă tactică, este indicat ca persoanelor apropiate cadavrul să le fie prezentat
dezbrăcat pentru ca să poată specifica semnele particulare intime despre care au cunoştinţă şi,
amănunţit le-au descris la ascultarea preliminară. Obiectele de îmbrăcăminte şi cele purtate
(baston, ochelari, umbrelă, bijuterii etc.) se prezintă separat, cu respectarea regulilor de
prezentare spre identificare a lucrurilor.
Modul în care s-a desfăşurat prezentarea spre recunoaştere şi rezultatele obţinute se
consemnează, după cum s-a semnalat, în procesul-verbal care are valoarea de mijloc de probă.
În cazul în care cadavrul n-a fost recunoscut şi va fi înhumat, pentru a asigura posibilitatea
aplicării altor modalităţi de stabilire a identităţii, se va proceda la fixarea caracteristicilor sale
morfologice: descrierea semnalmentelor pe fişele - standard de evidenţă criminalistică,
amprentarea desenelor papilare, fotografierea după regulile fotografiei operative de recunoaştere
şi realizarea măştii mortuare. Caracteristicile particulare (cicatrice, urme ale intervenţiilor
chirurgicale, tatuaje, pete ş.a.) se vor fotografia la scară împreună cu regiunile de corp pe care se
află.
2.2. (5) Decideţi asupra situaţiilor de urmărire penală și versiunilor criminalistice generale în
cazurile de corupție ce urmează a fi verificate.
Din punct de vedere al caracterului determinat al informaţiei pe aceste categorii de infracţiuni, la
etapa iniţială se poate vorbi despre trei .situaţii tipice de unnărire penală:
= a parvenit declaraţia unei persoane concrete cu privire la estorcarea de la ea a unor valori,
obiecte sau declaraţia persoanei căreia s-a încercat a i se da mită;
=există date argumentate despre un act săvârşit de corupere, parvenite de la persoana care a dat
mită (corupător);
=există informaţie referitor la un act presupus sau real de corupere (despre mai multe acte), care
este stipulat în materialele altei cauze penale.
Punctul de vedere al caracterului determinat informatieі ре асеste ca- tegorii de infraсtiuni la
ctapa inifiala, se poate vorbi despre trei situatii tipice de umarire penalа: а рarvenit declarafia
unei persoane concrete си рrivire la cxtorcarea de la el a unor valori, obiecte sau declaratia
persoanei сareia i s-а incercat a da mita; exista date argumentate despге un аct savarsit de
corupere, раrvenite de la рersoana care a dat mita (corupator); - еxista infoгmatie referitor la un
act presupus sau real de corupere (despre mai multe actе), саге le сonfin materialele altei cauze
penale. In prima situafie pe aceste categorii de cauze, sunt carаcteristice urmatoarele actiuni de
urmarire penala si masuri speciale de investigatie: 1. ascultarea denunfatorului in calitate de
martor 2. оrganizarea si efectuarea controlului transmiterii baniloг sau obiectelor extorcate; 3.
refinerea in fagrant a persoanei cu functii de гaspundere sau a рersoanei care a incercat sa corupa
funcfionarul respectiv; 4. реrchezitia cогрогala, la domiciliu si la locul de muncӑ al banuitului;
5. ridicarea de obiecte si docuтente; 6. ascultarea banuitului; 7. ехaminarea obiectelor primite in
calitate de mita 8. expertiza criminalisticӑ a urmelor de maini deрistate pe obiectele primite; 9.
audierea posibililor martori la асtiunea de corupere etc. In situatia cand despre actul de corupfie,
care deja a avut loc, informatia a parvenit in baza unei plangeri, sesizari a persoanei corupatoare,
urmeaza de efectuat urmatoarele actiuni: audierea сorupatorului si a martorilor care dispun de
informatii despre actul de corupfie, identificarea faptuitorului si competenfele de serviciu ale
acestuia, ridicarea de obiecte si documente la locul de muncӑ al persoanei banuite in actul de
corupfie, efectuarea perchezitiilor la domiciliul si locul de munca al suspectului, audierea
persoanei respective in calitate de banuit, efectuarea confruntarilor etc., In cazul in care еxista
doar informatie referitor la un act (sau chiar mai multe acte) presupus sau real de corupfie, pe
care il confin materialele altei cauze penale in proces de cercetare, ре асeste materiale poate fi
poгnita cаuza respectiva si, in functie de indivizibilitate sau conexitate a cauzclor respective,
urmirirea penala poate fi efectuata impгeuna си primа сauza sau sepрагat. Indiferent de modul
cercetӑrіі асestor cauze de coruptieе, оrganul de urmarire penala lа etapa inifiala trebuie sa
efectueze urmatoarcle aciuni procesuale: ascultarea deпun- tatorului in calitate de martor:
ascultarea altor martori care pot confirma аctul (аctele) de coruptie; ridicarea de obiecte si
documente in care pot fi reflectate аcfiunile (inactiunile) faptuitorului; efectuarea perchezitilor la
domiciliul si lоcul de muncӑ al banuitului, invinuitului cu scopul depistarii si ridicӑrii obiec-
telor, documentelor care aи importanta pentru cauza deе corupfie (dacа ассasta actiune n-a fost
efectuata in cadrul cauzei existente de la inceput); prezentarea spre recunoastere a persoaneеi
banuite de coruptie, precum si a obiectelor, docu- mentelor ce au constituit obiectul infracfiunii
date. La etapa ulteгioara de cercetare a infractiunilor de corupfie se efectueaza, de obicei, astfel
de actiuni de urmarire penala: audierea invinuitului; verificarea declarafiilor la fata locului3;
efectuarea confruntarilor; efectuarea expertizelor; audierea martorilor din randul rudelor,
colegilor, vecinilor. La etapa cercetarilor, versiunile de urmarire penala sunt elaborate, mai intai
de toate, pentrua stabili daca intr-adevar a avut loc un act de corupfie sau un alt act legal. In acest
caz, сele mai frecvente sunt urmatoarele versiuni: 1) persoana oficiala intr-adevar a fost corupta
printr-o modalitate concreta in circumstanfele care decurg din datele obfinute; 2) persoanei
oficiale intr-adevar i-a fost transmis un anumit obiect, bani, alte bunuri, dar nu in calitate de
mitӑ, dar in legatura си alte imprejurӑri si in mod ab- solut legal (intoarcerea unei datorii, cadou,
plata unui onorariu etc.), insa declara- fia cu privire la primirea mitei era o eroare fard rea
intentie sau o calomniere; 3) declarantul (corupatorul) doreste sa compromitӑ persoana cu functii
de ras- pundere (din razbunare, din insarcinare sau pentru principialitate); 4) mita se estorcheaza,
se condifioneaza, se cere de persoana cu functii de rispundere; 5) persoana oficiala isi exercita
atribufiile legitime de serviciu in interesul unei persoane si nuа primit mita3 6) persoana oficiala
nu a primit mita si nи a executat niciun fel de actiuni in favoarea persoanei care ca si cсum i-ar fi
dat mita.
2.3. (7) Estimaţi acțiunile procesuale și măsurile speciale de investigații care necesită a fi
efectuate la etapa inițială de cercetare a infracțiunii de corupție.
Sunt caracteristice următoarele acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţie:
Ascultarea denunţătorului în calitate de martor;- Аudierea deпиnfatorului in calitate de martor.
Tactica audierii denunatoru- lni depinde de rolul acestuia in pregatirea sau savarsirea actului de
coruptie si se deosebeste prin cӑ ofiferul de urmarire penala, practic, nu are timp pentru studierea
deplina a persoanei denuntatorului si pregatirea catre aceasta actiune de urmarire penala care
poarta un caracter de neamanat. Studierea persoanei date se efectueaza ре parcursul primirii de la
el a denuntului respеctiv, identificand personalitatea lui si in cadrul propriu-zis al audierii.
Audierea se efectueaza imediat dupӑ pornirea cauzei penale pe fapta data si de- curge, in condifii
fara conflict, avand la baza denunful in scris al declarantului. Martorului, la inceput, i se aduc la
cunogtinta drepturile si obligatiile lui, preva- zute in art.90 СРP RM si el este preantampinat de
raspunderea penala pe art.312 Cod penal pentru prezentarea, cu buna stiinta, a declarafiei
mincinoase. Dupa aceasta martorului i se propune in forma libera si cat se poate mai de- taliat sa
expunӑ continutul denunfului sau. In acest timp, el nu trebuie intrerupt, dar ascultat si facute
unele insemnari referitor la momentele principale ale faptei de corupfie savarsite sau in curs de
pregatire. La sfarsitul expuneri libere, martorului i se pot adresa intrebari de precizare,
concretizare sau adaugire a unor ре aspecte.
Organizarea şi efectuarea controlului transmiterii banilor sau obiectelor extorcate;- Сontrolul
trаnsmiterii banilor sau a altor valori extorcate si refinereеa banuitului in flagrant delict.
Refinerea persoanelor in flagrant delict reprezinta, practic, cea mai sigurӑ modalitate de probare
a actelor de corupfie. Organizarea flagrantului presupune, obligatoriu, efectuarea conspirativa a
unor activitafi de pregatire, raportate la fapte, in sine, dar si la modul de sesizare. Fireste cӑ
primul element luat in calcul pentru pregatirea refinerii in flagrant il reprezinta modul in care s-a
facut sesizarea. In cazul sesizarii din oficiu, organul de drept va verifica datele existente despre
fapta si faptuitori.
Reţinerea în flagrant a persoanei cu funcţii de răspundere sau .persoanei care a încercat să corupă
funcţionarul respectiv;
Perchezitia corporala, la domiciliul si la locul de munca al banuitului- Efectuarea perchezitilor.
Dupӑ refinerea si perchezitia corporala a persoanei corupte, urmeazӑ sa fie efectuate perchezifii
la locul de munca si la domiciliul acestuia, iar in caz de necesitate si la locurile de trai, de munca
ale mijlocitorului, rudelor sau persoanelor apropiate ale banuitului. Scopul acestor perchezitii
con- sta in depistarea si ridicarea obiectelor mitei, a documentelor si a altor probe care indica
asupra foloaselor necuvenite pe care le-a obtinut banuitul. Sarcina perchezifiei la locul de munca
si la domiciliu nu se reduc doar la desсоperirea obiectului mitei sau a ambalajului aасesteia, dar
si la depistarea unor date ce demonstreaza relatiile dintre subiecti faptei de coruрere. De aceea pе
parcursul perchezifiei, trebuie de atras atenfie si la diverse inregistrari, la corespondenfa, numere
de telefoane, adrese care demonstreaza сӑ intre membrii faptei de corupfie au еxistat relatii,
intelegeri cu privire la transmiterea unor bunuri, obiecte sau sume de bani, valutӑ straina, etc.
Ridicarea de obiecte si documente- Ridicarea si exаmіnarea docuтеntelor. Aceasta actiune de
urmarire penala efectuata la timp da posibilitate ofiferului de urmarire penala sa verifice si sa ri-
dice acele acte, inscrisuri semnate, executate de persoana corupta in legatura cu care a fost
primita mita. O altӑ categorie de documente o constituie aceleа care au fost depuse de persoana
care a dat ori caruia i s-a pretins mita (cereri, anchete, adeverinte etc.).
Ascultarea banuitului- Аudierea banиitului, invinuitului. Din punct de vedere tactic, in cel mai
scurt timp, dupa refinerea persoanei corupte, ea trebuie audiata in calitate de banuit. Асeasta este
una din cele mai complicate acfiuni de urmarire penala si urmeazӑ a fi efectuata de un ofiter de
urmaӑrire penala experimentat sau procuror in prezenfa obligatorie a avoсatului-apӑrator. De
regula, banuitii in aceste cazuri, din timp stabilesc modul de comportament si la etapa inifiala de
cercetare neagӑ complicitatea lor la corupfie. De cele mai multe ori, ei depun marturii veridice
doar atunci cand sunt colectate probe incontestabile ale vinovafiei lor, care este rafional sa fie
prezentate in timpul audierilor. Pentru demascarea persoanelor corupte, in timpul audierilor
nenumarate, este necesar sa fie utilizat intregul arsenal al procedeelor tactice criminalistice.
Examinarea obiectelor primate in calitate de mita
Examinarea criminalistica a urmelor de mani depistate pe obiectele primite
Efectuarea expertizelor judiciare. In timpul cercetarii infractiunilor de fie, se efectueаza diverse
tipuri de expertize judiciare. Cele mai frecvente sunt: criminalistice, merceologice, judiciare-
contabile, ale substantelor si materialelor etc. De asemenea, se desfasoоard si alte actiuni de
urmarire penala, cum ar fi rimentul de cercetare, verificarea declaratiilor la locul comiterii
infractiunii, pre- zentarea spre recunoastere a persoanelor si obiectelor, cu respectarea
corespunzatoare a cerintelor procedurale si utilizarea procedeelor tactice criminalistice. O
deosebita importanta pentru stabilirea adevarului in astfel de cauze o au si masurile speciale de
investigafie, cum ar fi: cоntrolul transmiterii banilor sau a altor valori materiale extorcate;
urmarirea vizualӑ; efectuarea interceptarilor, inregistrarii comunicarilor si certifiсarii lor;
inregistrarile de imagini; monitorizarea conexiunilor comunicatiilor telegrafice si electronice etc.
Desfasurarea acestor masuri speciale este incredintata ofiferului de investigatfii din cadrul
subdiviziunilor operative care se ocupӑ de efectuarea activitafii respective si au menirea de
insofire operativӑ a cercetari. In acest caz, ofiferul de urmarire penala in orice moment poate
solicita materialele inregistrate. Duрӑ primirea lor, el efectueaza examinarea acestora si audierile
necesare, apoi poate dispune expertiza fonoscopicӑ etc.
TEST 24
Subiectul I. Urmele biologice de natură umană la fața locului
1.1. (3). Definiţi noţiunea de urmă și prezentați clasificarea acestora.
Cei multi considera urma ca find orice modificare materiala pro- dusa la locul si in procesul
savarsirii unei infracfiuni. De exemplu, unii autori definesc urmele ca fiind cele mai variate
schimbari care pot interveni in mediul inconjurator сa rezultat al actiunii infractorului'37, ori
totalitatea elementelor materiale a сaror formare este determinatӑ de savargirea infractiunii 38,
orice modificare materiala intervenita in condifiile savargirii unei fapte pena- le, intre faptӑ si
modificareа produsa existand un raport de cauzalitate.
În vederea atingerii acestuiі multiplu scoр, se examineaza о clasificarе сat mai generala si
optimala a umelor de la fata locului, care pot fi divizate in: -urme de repгoducere; -urme de
obiecte sau substanfe si resturi ale acestora; - ume de explozii si incendii. O alta clasificare a
urmelor este prezenta in functie de obiectele creatoare de urme: a) urme de om (homeoscopice);
b) urme de instrumente, mecanisme, utilaje (mеcanoscopice); с) urme de mijloace de transport;
d) urme de animale"; e) urme de fenomene (incendii, explozi). Urmele de om, la randul lor, se
clasifica in: > urme de mdini; > urme de picioare; > urme de dinti; urme de buze; urme de
urechi; > urme de alte parti ale corpului. Dupӑ modul de formare si natura urmelor, fаctorul
creator de urme, nivelul de modificare a obiectului primitor de urme, aсestea se clasificӑ in:
urme-forma si urme-obiecte, materie; urme statice si dinamice; urme de supгаfatӑ si de
adancime (de volum); urme de stratificare si de destratificare; urme vizibile, slab vizibile si
invizibile (latente); urme locale si periferice. Dupa marimea lor, urmele pot fi clasificate
inamacсrourme si microurme.
Urmele de reproducere:
- După modul deacțiune a unui obiect în raport cu celălalt:
Urmele statitice
Urmele dinamice
- După gradul deplasticitate a obiectului primitor:
Urme de adîncime;
Urme de suprafață;
Urme de stratificare;
Urme de destratificare;
- În funcție de culoarea substanței desprinse d epe suprafața obiectului:
Vizibile
Invizibile.
- După sedimentarea lor:
Urme locale
Urme periferice
- După natura: buze, ochi, ureche, nas, dești :DDDDD, și de care va interesează apuu de
așelea
- După mărimea lor:
Microurme
Macrourme
1.2. (5) Determinați direcțiile principale și locurile de căutare a urmelor de natură umană la
fața locului.
Urmele de maini ale infractorilor se cauta la fata locului dupӑ un plan al offerului de urmarire
penala, procurorului, schifat (chibzuit) in raрort im- prejurarile faptei in care s-a produs
infractiuneа, tinand cont si de natura locului unde aceasta a avut loc si de modul de savarsire a
faptei. Activitatea de descoреrire a urmelor unei infractiuni presupune o сautare si examinare
sistemica a scenei infractiunii si a tuturor obiectelor care se afla acolo, utilizarea pe scara largа а
mijloacclor, metodelor gi procedeelor tehnico-criminalistice contemporane, jn a fard de aceasta,
mai trebuic mare rabdare si реrseverenta, pгесum si nelimitarea in timp a procesului de cautarе,
Ummele digitale trebuie cautate си тиlta atentiе рentru са sunt de dimensiuni mici, uncori
repргoducand doar fragmente ale desenclor pаpilare сare abia se pot observa. La cautarca
urmelor este necesard о рrecautie deosebita pentru a nu se lasa proprile uгme sau, din neatenfie,
sa se steargi сele ce aparfin infractorului. In acest scop, obieetele vor fi гidicate cu penscta sau cu
mana inmanugata si se vor lua de partile (colfuri) ре саrе nu рot rаmane. Оdată ajuns la fара
locului, ofiferul de urmarire рenala trebuie sa inceapa, de obicei, cu punctul de patrundereе а
infractorului in perimetrul loсului respectiv, арoi сontinua рrin respectareа drumului parcurs de
acesta, in masura in care se cunoaste, terminand cu zona prin care a parӑsit locul fapteі. Cautarea
urmelor de maini, de-a lungul acestui itinerar, inceре си depistarеа obiectelor apte de a primi si
pastra asemenса ите, саге obiecte, prin destinatia, lоcul si pozitiа in care se aflа, ar fi putut fi
atinse, migcate sau chiar utilizate in timpul savirsirii infracziunii. Аpоі urmeaza eхaminarea
amanuntita a fiecarui obiect in parte. De regula urmele digitale trebuie сӑutate pe toate
suprafejele netede, cum ar fi: > obiecte confеctionate din sticlă sau cristal (раhare, sticle,
bibelouri, scrumiere, oglinzi etc.); рerefi acoperifi cu faianta, lemn lustruit; obiccte din portelan
sau ceramicӑ zmalfuita (cesti, lavoare); obiecte confectionate din lemn lustruit ori furmiruit
(birotica, гame); > obiecte din materiale plasticе, de tipul ebonitei, bachelitei, арarate de telefon
etc.; > obiecte din piele sau inlocuitori (рoseta, pantofi, cizme, genfi); obiecte metalice nichelate
ori acoperite cu vopsea lucioasa (balustrade de scari, aparate electrocasnice); > hartii,
documente, cӑrti cu sиprafaja lucioasa, ambalaje si pungi din celofan; unele fructe si legume
(mere, banane, rosii, vinete) etc. In interiorul unor case de locuit, birouri de serviciu,
autovehicule, urmele de maini trebuie сautate pe usile de la intrare, pе manerele, clantele
acestora, intre- rupatoarele de Ilumind si pe poriunile de perete din jurul acestora. De asemenеа,
se mai cauta pе instrumentele utilizate de infractor, obiectele pe care acesta le-a pierdut sau le-a
abandonat, obiectele apartinatoare victimei, imbraӑсӑmintea si chiar corpul acesteia. Cand din
stareа de fapt rezultӑ сӑ infractorul a utilizat autovehicule, pe care le-a abandonat, urmele de
maini se cauta pe volan, piesele de bord, portiere si clanfele acestora, рarbrizele si geamurile
laterale etc.
1.3. (7) Estimați metodele de depistare, regulile de fixare și ridicare a urmelor biologice de
natură umană.
Relevarea urmelor prin metode fizice consta in aplicarea de prafuri ori pudra cu granulatie foarte
find pe suprafata obiectului presupus purtator de urme. Aceste prafuri pot fi pulverizate sau
pudrate (prafuite) рe suprafata sau obiectul unde se presupune cӑ pot fi gasite urmele.
Substantele folosite in relevare, pe langa finetea lor, trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii: > Sa fie in contrast de culoare, cu suportul pe care s-a format urma (de exemplu, pentru
relevarea urmelor ре o suprafata alba, se foloseste un praf de culoare inchisa, si invers); > Sa
prezinte о aderenta selectiva, deci numai la materia din urma, si nu la intregul suport, pentru a
evita imbacsirea urmei sau estomparea detaliilor caracteristice.
Metodele chimice de relevare a urmelor papilare latente se bazeaza pe pro- prietatea sarurilor,
aminoacizilor etc. din transpirafia umana de a intra in reactie cu anumite substante chimice. Ele
constau in tratarea suprafetelor urme cu reactivi chimici, care, intrand in reactie cu factorii
componenfi ai sudorii, coloreaza amprenta papilarӑ. Dintre metodele chimice utilizate in practicа
criminalistica, se cunosc bine: a) vaporizareа cu aburi de iod; b) relevarea cu reactivi chimici
propriu-zisi. Сa substante chimice care se utilizeaza in practica criminalistilor pentru rele- varea
urmelor latente de maini pot fi numite: aburi de iod, ninhidrina si nitratul de argint.
Relevarea си reаctivi chimici propriu-zisi consta folosirea reactivi, cum ar fi solufia de rosu de
Sudan III, azotat de argint, nitrat de argint. De exemplu, relevarea cu solufie de rogu de Sudan
III, denumita si metoda Stockis se folosegte in сazul urmelor vechi, aflate pе obiecte de
dimensiuni mici, care nu mai pot fi relevate prin metodele si procedeele mentionate mai sus.
Relevarea urmelor de maini сu nitratul sau azotul de argint, acidul fluorohidric se utilizeaza des
in practicӑ, cand este песesar de a гeleva urmele ре hartie, sticla, lemn. Acesti reactivi
reactioneaza bine cu aminoacizi din sudoare, dand rezultate bune la urmele mai vechi. La urmele
formate prin depunere de substante sudoripare se aplicсӑ vaporizari diversi acizi (osmic sau
fluorhidric, daсӑ urma este pe sticla). La moment este cunoscuta metoda PREDА-RO са
transferul urmelor рapilare de pe pielea umanӑ pe suporturi vegetale (frunza ,"Ficus") urmata de
tratarea cu vapori ai esterului. Metodele optice de relevare а urmelor de maini se constituie ca un
ansamblu de metode noi in materie, bazate pe tehnici de varf, aplicate la specificul descoperirii
urmelor раpilare. Un loc prioritar aici il define folosirea laserului si, in special, a laserului argon.
Sub raport proсedural, principalul mijloc de fixаге а urmelor rергеzinta proсesul-verbal. Fixarea
in procesul-verbal presupune consemnarea exacta, prеeisa detaliata a urmelor si metoоdelor de
relevare utilizate, a loсului in care au fost descoperite si а гарortului de рozifie faja de obiectele
principale si intre ele. Totodata, in pгосesul-verbal, sunt facute menfiuni privind fotografile
executatc, transferarea pe pelicule adezive sau prin mulaje, inclusiv ridicarea obiеctelor concrete
purtatoare de urme de maini, fie parti ale aсestora. Sub raport tehnic criminalistic, fixarea
presupune, in primul гand, fotografierea urmelor atat in cadrul ambiantei generale a locului
faptei, cat si in calitatea lor de obiecte principale, insistandu-se asupга гedarii cu claritaie a
detaliilor сагаcteristice. in al doilea rand, printre proсedeele de fixare a urmelor se mai
nominalizeazй intocmirea schitelor si desenelor efectuate la fata locului si care, de asemeneа, са
si fotografiile, se anexeaza lа procesul-verbal. Ele servesc la stabilirea locului in care au fost
dеpistate, formei in general, prеcum si a raportului lor de pozitie cu alte obiecte, nериtand fi
utilizate in procesul de identificare a persoanelor. Fixarea urmelor de maini este insotita de
cercetarea detaliata a lor si interpгe- tarea acestora. Аcest proces, de obicei, se realizeaza cu
concursul specialistului- criminalist si are drept scop obfinerea unor informatii preliminare
referitor la obiectul creator de urma sau a persoanei infractorului, la activitatile desfasurate de
acesta la locul faptei, la suссesiunea operatiilor faptuitorului. Interpretarea criminalistica a
normelor la fata locului este о аctivitate de о examinare stiinfifica si analiza сomplexa, explicare
si comentare а acjiunior in- treprinse de faptuitor dupa caracterul si starea reala a urmelor
deрistate. Aceastа activitate se realizeaza cu concursul specialistului-criminalist сu pregatirea si
experienfa adecvata. Examinarea si interpretarea urmelor de maini la fata locului oferӑ
рosibilitafi de stabilire a diferitelor imprejurari privind modul de operare a infractorului, sexul și
numarul persoanelor implicate in actul produs, unele particularitafi fizice si psihologice ale
асestora, iar in unele situatii si mecanismul infractiunii. Interpretarea urmelor de maini la fata
locului are drept scop: analiza indiciilor (caracteristicilor) urmei concrete; stabilirea locului si
obiectelor сe au intrat in sfera de interes a infractorului.
Obfinerea unoг infommatii preliminare asuprа оbiectului cгeator de urma (рersoanei
infractorului); stabilirea acfiunilor intreprinse de faptuitor in campul infractiunii detemminarea
mainii si a degetului care a creat urma respectiva; stabilirea tipului desenului papilar al urmei
relevate si a caracteristicilor ei; аprеcierea valorii de identificare a urmei. Ridicarea urmelor de
maini se cfectueaza, in primul rind, prin ridicarea propriu-zisd a obiеctelor purtatoare de urme,
apoi prin transferarea ummelor relevate ре pelicule adezive sau prin mulare. In cazul cand
obiectele pe care au fost depistate urme de maini nu pot fi ridica- te in totalitate, de pe aceste
urme se fac сорiі (transferuri) si mulari de urme, Ridicarea obicctelor purtatoarе de urme de
maini se subordoncaza regulilor generale de ridicare a corpurilor delicte. Unicа сonditie de care
trebuie sa se țind cont consta in аcсea cа ridicarea acestor obiecte impune pгevederi ce
gaгanteaza buna stare a umelor. Obiectele durе (sticla, metal, lemn, сeramicӑ, masa plastiсӑ etc.)
se mani-puleaza cu mӑinile inmanusate sau prin intermediul unei batiste; cele fleхibile
dоcumentele, celofanul si diferite alte pelicule) se prind cu ajutorul pensetei. In cadrul
manipularii, obiectele purtatoare de urme se prind de parfile pe care relativ rar raman urme.
Obiectele purtatoare de urme de maini se ambaleaza in materiale dure (din furnir, scandura,
carton presat etc.), astfel ca suprafefele purtatoare de urme sa nu fie in contact cu alte obiecte,
precum si cи peretii ambalajului. Transferarea urmelor relevante se poate realiza dupa descrierea
si fotogra- fierea acestora ре рelicula adeziva speciala, fie prin efectuarea unor mulaje cu ajutorul
pastei silicon sau gipsului dentar. Ambalarea si transportarea obiectelor purtatoare de urme
impune respectarea unor cerinfe stricte pentru prevenirea distrugerii sau alterarii urmelor
ridicate.
Subiectul II: Rolul expertizei judiciare în cercetarea omuciderilor.
2.1 (3) Nominalizați expertizele criminalistice tradiţionale efectuate în cadrul cercetării
omuciderii.
1) tradiţionale (grafoscopică, tehnico-criminalistică a documentelor, dactiloscopică,
traseologică, balistică şi fotoportretică), a căror posibilităţi ştiinţifice sînt determinate; metodele
şi procedeele, elaborate în scopul efectuării expertizelor menţionate, asigură, în majoritatea
cazurilor, soluţionarea problemelor ce le poate ridica utilizarea în proces a înscrisurilor şi a
actelor dubioase, a urmelor formate de părţile corporale umane (de mîini, picioare, dinţi,
îmbrăcăminte) sau de instrumente şi mecanisme.
Expertiza judiciară este o activitate ştiinţifico-practică şi constă în efectuarea de către expert, în
scopul aflării adevărului, a unor cercetări privind obiectele materiale, organismul uman,
fenomenele şi procesele ce ar putea conţine informaţii importante despre circumstanţele cauzelor
examinate de organele de urmărire penală şi de instanţa judecătorească. (art1, LEGE Nr. 1086
cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale.
Expertiza judiciară este efectuarea de experţi în forma stabilită de legislaţie conform ordonanţei
organelor de cercetare penală şi instanţei de judecată a cercetărilor în domenii separate ale
ştiinţei, tehnicii, artei, în scopul stabilirii circumstanţelor ce au importanţă pentru cauză.
Concluzia de expertiză este o sursă de probă, iar datele faptice ce se conţin în ele probe.
Expertiza este efectuată de persoane competente, ce lucrează în instituţii speciale de expertiză a
organelor afacerilor interne, justiţie, ocrotire a sănătăţii sau de alte persoane competente în
soluţionarea întrebărilor ce au importanţă pentru anchetă şi instanţă de judecată.
- Constatarea şi expertiza medico-legală
- Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică
2.2 (5) Distingeţi circumstanţele ce urmează a fi stabilite prin intermediul altor clase şi tipuri de
expertize posibile în cazul omuciderii.
A. Constatarea şi expertiza medico-legală
Constatarea medico-legală se efectuează chiar în cursul cercetărilor la faţa locului. Expertiza
medico-legală se dispune în cursul urmăririi penale, în condiţiile prevăzute de art. 114 Cod
procedură penală.
Atât constatarea, cât şi expertiza medico-legală trebuie să se efectueze în prezenţa procurorului
care participă la cercetări, iar când participarea procurorului nu este posibilă, este recomandabil
ca medicul legist să aibă la dispoziţie lucrările dosarului penal şi să menţină o legătură
permanentă cu organele de urmărire penală.
Întrebările la care poate răspunde medicul legist diferă după natura faptei şi mijloacele folosite
de făptuitor pentru suprimarea vieţii. Cunoscând mijloacele de investigare de care dispun în
prezent ştiinţele medicale, organele de urmărire penală vor stabili obiectivele care sunt de
competenţa medicului şi care sunt realizabile. între acestea, menţionăm stabilirea cauzei şi
naturii morţii şi data probabilă a decesului-dacă leziunile constatate sunt vitale sau postmortale;
care este mecanismul de producere a lor; care este agentul vulnerant folosit la producerea
leziunilor; prezenţa alcoolului în sânge şi în urină; stabilirea grupei sangvine; prezenţa
spermatozoizilor în secreţiile vaginale sau alte cavităţi naturale (cavitatea bucală, orificiul anal).
Prin stabilirea cauzei morţii se urmăreşte să se afle dacă a fost o moarte patologică sau violentă
(accidentală sau produsă de o persoană). De asemenea, expertiza medico-legală poate contribui
la stabilirea legăturii cauzale între actele de violenţă exercitate de o persoană şi moartea victimei,
chestiune încă mult discutată în practica organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată.
B. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică
Dacă urgenţa o impune, constatările tehnico-ştiinţifice pot fi efectuate în cursul cercetărilor la
faţa locului. Este cazul cercetării amprentelor digitale găsite la locul faptei, care pot fi utile
pentru identificarea autorului infracţiunii. Alteori, aceste constatări se efectuează pentru
identificarea cadavrului, când pot fi examinate şi comparate detaliile impresiunilor digitale, luate
de la victimă, cu cele existente în evidenţa operativă a organelor de poliţie.
Examinarea şi interceptarea urmelor de mâini sau de picioace (cărarea de paşi) pot furniza date
utile pentru identificarea autorului faptei sau a victimei.
De asemenea, expertiza criminalistică a urmelor de dinţi descoperite pe corpul victimei poate
contribui la identificarea autorului. Este concludent, în acest sens, cazul unei femei, în vârstă de
peste 80 ani, care locuia singură şi pe care rudele au găsit-o după câteva zile de la data morţii.
Nefiind nici o urmă de violenţă sau alte bănuieli cu privire la cauza morţii, s-a considerat că este
moarte patologică, specifică vârstei (cardiopatie), aşa cum rezulta şi din actul de constatare
eliberat de medicul dispensarului.
La scoaterea sicriului din casă pentru înmormântare, s-au observat la lumina zilei urme de dinţi
pe obrazul stâng. Ceremonialul înmormântării a fost oprit de organele locale de poliţie, alertate
de rudele victimei. La autopsie s-au constatat multipte fracturi costale, precum şi urme ale unui
raport sexual.
Autorul omorului a fost identificat cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor de dinţi găsite
pe obrazul victimei şi a probelor de comparaţie luate de la un tânăr, vecin cu victima şi care o
mai ajuta la treburi în gospodărie.
Alte categorii de expertize criminalistice privesc cercetarea urmelor de sânge, a firelor de păr, a
urmelor biologice (salivă, spermă) şi chiar expertiza scrisului, dacă la faţa locului se găsesc acte
despre care se bănuic că ar fi scrise de făptuitori.
Tot din practica organelor judiciare din judeţul laşi menţionăm cazul unui tânăr care, după ce a
violat o bătrână şi i-a furat un ceas de aur cu valoare de patrimoniu naţional, considerând că fapta
sa nu va fi descoparită, a scris pe un caiet, lăsat deschis la capul victimei, un mesaj insultător la
adresa poliţiştilor: „Poliţailor ati dat de dracu'!" După ce s-au luat probe de scris de la majoritatea
bărbaţilor din sat, pentru a se face o comparaţie sumară a scrisului, activitate rămasă fără
rezultate concludente a fost inclus în cercul bănuiţilor şi un tânăr din altă localitate, aflat în vizită
la rudele din satul unde locuia victima, în ziua în care se săvârşise fapta. Probele de scris luate de
la acest tânăr, comparate cu scrisul de pe biletul incriminat, au fost suficiente pentru ca expertul
criminalist să formuleze concluzii certe în privinţa autorutui scrisului care s-,a dovedit a fi şi
autorul celor trei fapte grave: viol, omor şi furt.
2.3 (7) Proiectaţi sarcinile expertizei medico-legale în situaţia descoperirii unor părţi de
cadavru uman de gen feminin.
În cadrul examinării cadavrelor persoanelor neidentificate, dezmembrate şi scheletizate, pc lângă
problemele obişnuite (cauza şi data morţii, caracterul şi mecanismele de producere a leziunilor),
medicul legist are şi sarcini suplimentare (a stabili vârsta, talia, sexul victimei, semnele
individuale etc.), orientate spre identificarea persoanei decedate. Identificarea reprezintă o
activitate medico-legală complexă de culegere, consemnare şi analiză a unor date specifice în
vederea contribuirii la stabilirea identităţii unei persoane decedate şi include următoarele etape
principale: 1) depistarea pe cadavru a semnelor ce caracterizează particularităţile individuale ale
acestuia; 2) căutarea, în baza datelor obţinute, a persoanelor dispărute; 3) evidenţierea
caracterelor individuale (pc cadavru), ce corespund cu cele ale persoanei dispărute; 4) stabilirea
identităţii dintre cadavrul cercetat şi persoana dispărută. Este de menţionat faptul că de
identificarea persoanei se ocupă organul de urmărire penală cu concursul medicului legist.
Determinarea particularităţilor individuale este bazată pe examinarea hainelor, descrierea
portretului „vorbit” şi a semnelor specifice dc pe cadavru. La descrierea hainelor şi încălţămintei
se vor nota: denumirea obiectului, fasonul, măsura, calitatea stofei, marca fabricii, gradul de
uzură, urmele dc reparaţie, caracterul impurităţilor şi leziunilor, conţinutul buzunarelor etc. Din
trăsăturile exterioare ale cadavrelor persoanelor necunoscute vor fi menţionate: talia, constituţia,
particularităţile toracelui (de ciubotar, butoi, rahitic etc.). Portretul „vorbit” constă în carac
terizarea minuţioasă a următoarelor detalii: forma generală şi particularităţile feţei, frunţii,
sprâncenelor, ochilor, nasului, gurii, buzelor, bărbiei, pavilioanelor urechii, culoarea şi forma
părului, particularităţile odonto-stomatologice ctc. O atenţie deosebită se va atrage unor semne
specifice: tatuaje, cicatrice, aluniţe, bonturi postoperatorii etc. în procesul cercetării cadavrelor
dezmembrate, în primul rând trebuie stabilite: 1. Apartenenţa dc specie a părţilor de cadavru,
adică aparţin omului sau unui animal. Dacă acestea nu sunt într-o stare avansată de putrefacţie şi
sunt prezente unele oase sau un os întreg, problema îşi găseşte soluţionarea printr-un examen
medico-legal exterior. în caz contrar, sc va apela la cercetări serologice, genetic şi macro-
microscopice comparative. 2. Partea anatomică a corpului. Problema se rezolvă în baza cercetării
anatomice a părţii de cadavru, inclusiv microscopice - când există o astfel de necesitate. 3.
Apartenenţa obiectelor biologice unuia sau mai multor cadavre. Sc face o cercetare comparativă
a semnelor generale şi particulare ale tuturor părţilor de cadavru, ale liniilor şi planurilor de
dezmembrare a ţesuturilor moi, ale articulaţiilor şi ale oaselor, menţionându-se coincidenţa
configuraţiei contururilor cu relieful suprafeţelor de dezmembrare. Pentru identificarea persoanei
vor fi utilizate reacţiile serologice şi alte metode de investigaţie. 4. Apartenenţa părţii de cadavru
unei piese anatomice amputate în timpul operaţiilor chirurgicale. Ţesuturile moi ale preparatelor
anatomice au semne de acţiune a substanţelor conservatoare (sol. 10% formol). Preparatele
osoase sunt fără ţesuturi moi, dc obicei degresate, albe (prin acţiunea apei oxigenate). Părţile de
corp amputate drept urmare a intervenţiilor chirurgicale pot avea urme caracteristice: pielea
prelucrată cu tinctură de iod, suturi şi ligaturi chirurgicale, urme de incizii chirurgicale, de
ferestruire a oaselor etc.
5. Mecanismul de producere şi identificarea obiectului prin care s-a produs dezmembrarea.
Mecanismul de producere a dezmembrării sc va stabili in baza particularităţilor morfologice ale
leziunilor dc pe cadavru sau (şi) dc pc părţile amputate. Pentru identificarea obiectului prin care
s-a produs dezmembrarea vor fi ncccsare şi cercetările traseologice. Expertiza medico-legală a
cadavrelor scheletizate presupune depistarea (în primul rând) a semnelor morfologice ce
caracterizează persoana în cauză. Pc oase aparte sau oseminte se va determina specia, rasa, talia,
sexul, vârsta, semnele individuale etc. Obiectul vulnerant va fi stabilit prin examenul morfologic
(macroşi microscopic) al eventualelor leziuni. Constatarea cauzei morţii practic e imposibilă, mai
ales în lipsa semnelor provenienţei vitale a leziunilor. Ce-i drept, examenul toxicologic al oaselor
poate evidenţia unele substanţe toxice (de pildă, compuşii arsenului), iar cercetarea măduvei
oaselor poate scoate în evidenţă planctonul diatomeic (în moartea prin înec). De reţinut că, în
cazurile cercetării cadavrelor neidentificate, dezmembrate şi scheletizate, obiectele supuse
examinării vor fi fotografiate, se va folosi un spectru larg de cercetări suplimentare dc laborator,
vor fi examinate minuţios eventualele documente medicale, radiogramele, protezele dentare, vor
fi confecţionate măşti postume etc. Nu rareori se cercetează şi cadavrele persoanelor exhumate.
Exhumarea este un procedeu de dezgropare a cadavrului înmormântat în vederea unei examinări
(autopsii) sau reexaminări. Exhumarea este organizată şi dirijată de către reprezentanţii organelor
de drept, cu respectarea cerinţelor sanitar-igienice. La faţa locului, medicul-specialist va nota
starea (uscat, umed etc.) şi caractcrul (nisipos, Iutos, calcaros, negru etc.) pământului. Se
menţionează starea sicriului. Dacă acesta este deteriorat şi există suspiciuni de otrăvire, se vor
recolta probe dc pământ din părţile laterale, de deasupra şi dedesubtul sicriului. Cadavrul
exhumat se transportă în morgă pentru cercetare sau se examinează la locul dezgropării. Atunci
când sunt depistate numai oseminte, acestea se recoltează pentru examinare în condiţii optime.
Raportul de expertiză a cadavrului exhumat se redactează în mod asemănător autopsiei obişnuite.
TEST 25
Subiectul I: Rolul tehnicii criminalistice la cercetarea criminalistică a
infracțiunilor
1.1.(3) Definiţi noţiunile de tehnică și mijloc tehnico-criminalistic şi prezentați clasificarea lor.
Actualmente tehnica criminalistica reprezinta compartiment al stiinjei cri- minalistice, care
intruneste in cadrul sau un sistem de teze stiinfifice si bazate pе ele, mijloace, procedee si
metode tehnice destinate depistarii, fixari, examindrii si ridicarii urmelor, obiectelor (probelor
materiale) in cazurile penale sau civile. Тermenul ,"tehnica criminalistica" este privit in dublu
sens: 1) са соmpar- timent al stiintei criminalistice 2) са totalitate, ansamblu de mijloace lehnicе,
procedee si metode tehnico-criminalistice. Mijloacele tehnico-criminalistice sunt acele aparate,
dispozitive, utilaje, in- strumente, mecanisme, articole, accesorii si materiale, care sunt utilizate
intru depistarea, fixarea si examinarea probelor pe. cauzele judiciare. Procedeele si metodele
tehniciі criminalisticе гергezinta anumite cunostinte si dexteritati tehnice si stiinfifico-naturale,
reguli de activitate aplicate la depista- rea, fixarea, examinarea si ridicarea probelor materiale.
Bazele stiinfifice ale tehnicii criminalistice se stapanesc pе cunoasterea si utilizarea legalitafilor
stiinfelor naturale, tehnice si a altor stiinte (fizicа, chimia, biologia, antroрologia $.a.), precum si
pe teoriile particulare, cum ar fi teoria re- fectarii, teoria identificӑrii, teoria formarii urmelor,
teoria dexteritatilor etc.
Tehnica criminalistică este un compartiment al științei criminalistice șI prezintă un system
argumentat științific de metode, procedee șI mijloace tehnice privind utilizarea lor de către
organelle împuternicite prin lege, în vedereaa depistării , fixării, examinării și ridicării urmelor
material ale infracțiunilor și infractorilor în scopul cercetării, descoperiiri și prevenirii actelor
prejudiciabile.
Tehnica Criminalistică este contituită din două elemente:
a) Tezele generale;
b) Ramurile tehnicii criminalistice
c) La rîndul lor ramurile tehnicii se divid in:
- Fotografia și audio-video inregistrarea
- Traseologia
- Armologia
- Documentologia
- Gabitoscopia.
Clasificarea mijloacelor:
Тoate metodele si mijloacele tehnico-criminalistice, dupa sursa de provenienja> si gradul de
aplicare la rezolvarea sarcinilor de catre organele de drept, se pot diviza in trei grupe, si
1. Metodele si mijloacele preluate din alte stiinfe si utilizate fard оarccare modificari. Ele capata
un сarаcter criminalistic numai in legatura cu faptul ca se utilizeaza in scopuri judiciare si in
baza normelor procedurale. Acestea sunt аparatele de fotografiat, de audiovideoinregistrare,
detectoare de metale, unele microscoape, computerele, diverse scule etc.
2. Mijloacele, рrосedeele si metodele tehnice preluate din stiinfei si tehnicii si adaptate de
criminalisti la realizarea sarcinilor cercetari, descoperirii si prevenirii infracfiunilor. La ele se
referd urmatoarele mijloace: uti- laje speciale de fotografiat a probelor materiale, metode
cromatografice, analiza spectrala, microfotografia, golografia, fotografia de ехaminare in
radiaftii гоentgen, gamma, beta si neutronice etc.
3. Mijloacele, procedeele si metodele special elaborate de stiinfa criminalisti- са in scopul
eхaminarii si descurajarif infractiunilor. Acestea sunt: microscopul comparator;
stereomicroscopul; аparatul de fotografiat stereoscopіc; арaratul de detectare a cadavrelor;
рensula magnetica; сӑpturatorul de glonfi; fotorobotul; minicompozitorul etc. Dupa scopul
preconizat de folosire a mijloacelor tehnico-criminalistice, ele pot fi repartizate in trei categori:
mijloacele tehnico-criminalistice utilizate la descoperirea, fixaгea, ехami- narea si ridicarea
probelor materiale; mijloacele tehnico-criminalistice utilizate la efectuarea expertizelor crimi-
nalistice; mijloacele tehnico-criminalistice de prevenire a infracfiunilor.
In functie scopul si subiecții mijloacele tehnlco-criminalistice, cle se divizeaza, după сum a fost
mentionat supra, in: mijloace tehniсе utilizate la descoperirea, fixагeа, ехaminareaа si ridicarea
probelor materiale; mijloace utilizate la efectuarea eхрertizelor judiciare si mijloace de prevenire
infractiunilor.
Mijloacele tehnico-criminalistice utilizate la depistarea, fixarea, rldicarea si examinarea probelor
materiale Pentru combaterca si prevenireа аctelor infractionale, se impune folosirea, ре scari din
ce in се mai larga, а сelor mai avansate metode si mijloace tehnico- stiinfifice, in activitatea
organelor speciale, de umarire penala si expertizare, Practica demonstreaza cu сertitudine cа
аplicaгeа сalificata a mijloacelor tehnice aflate la dispozifia organelor de umarire penalа asigurd
eficienfa аctiunilor de cercetare, garantand, in cele din urma, administrarea probclor neсesare in
cauza si stabilirea adevarului in confomitate cu cerinfele legislafici in vigoare. Din cele expuse,
devine evident cӑ dotarea organclor cи mijloace adecvate, asigurarea utilizarii metodelor
modeme de сercetare la fatа locului, de efectuare a altor actiuni de urmarire penala, precum si
efectuarea expertizelor sunt conditii indispensabile consolidarii nivelului stiinfific al justitiei
penale. Rolul principal in аcest sens ii apartine criminalisticii, prin intermediul cӑreia realizarile
stiingelor jaturale sunt preluate si adaptate la scopurile justifiei. Mijloacele tehnico-stiinfifice de
depistare, fixаге, ridicare si eхаminare a ur- melor infracfiunilor sunt cuprinse in truse
criminalistice portative (рortabile), complete speciale.silaboratoare criminalistice mobile/
Trusele portabile se impart in universale, destinate cercetariі la fafa locului si efectuarii altor
actiuni procesuale, in special, a рсrchezifiei, prezentirii spre тесuпoastere, rесonstituirii faptei,
experimentului in procedura de urmarire рenala si specializate pentru efectuarea unor operafi
tehnico-stiintifice aparte (destinate prelevarii mirosului de ре urmele infractorului la fafa loсului,
testarii substanfelor narсotice, dactiloscopіerii banuitului etс.). Trusele criminalisticeuniversale
dispun de un instrumentar divers, си ајutorul caruia se pot efectua principalele орerafiuni de
cercetare la faja locului, imparfit in mai multe compartimente, dintre care: -Compartimentul
traseologie destinat descoperiri, fixarii si ridicarii urme- lor de maini, de picioare, de dinfi, de
instrumente de spargere , din care facte substantе pulverulente, рensule din par de veverita sau
din рeпe de strut, рensuli magnetica, pulverizatoare sau spray-uri pentru relevarea urmelor
latente, malverizatorul cu iod, plicuri cu foli adezive рentru transferarea urmelor papila- sursele
de lumina (vizibila si ultravioleta), materiale pentru exccutarea mula- jalui urmelor de adancime
etс. - Сompartimentul pentru ехеcutarea masuratorilor si marcarea obiec- telor principale,
precum și a zonei cercetate, compus din leta, banda metrica, impartiia in segmente de 10 cm,
сolorate altemativ alb-negru, jetoane numerotate de la 1 la 10, prevazute cu suрorturi de fixarе,
сreta forestiera. . - Compartimentul necesar еxecutarii desenelor si schitei locului faptei,
comtinand riglа gradata, busolа, hartie milimetrісӑ, һartie de calc, diverse creioa- рe colorate,
sablon tip pentru lucru pe harta etc. Trusa mai contine instrumentarul de amprentare a
persoanelor si cadavre- lor la faja locului (tusiera, rulou, placa etc.), precum si ajutatoare, cum ar
fi: diamant pentru taiat geamul, magnet, surubelnije, briceag universal, cleste, patent, ciocan,
dalta etc. Acestora li se adauga eprubete sau con- tainere pentru ambalarea ummelor biologice,
umelor materie, microurmelor etc. Trusa criminalistica universala mai dispune si de aparatura
foto. Trusele criminalistice specializate sunt de maі тulte destinatii: * Trusa pentru testarea
stupefiantelor, in care se gasesc tuburi cu reactivi се регmit identificarea unor substanfe
stupefiante, printre care hasis, marijuana, substanfe din grupa opiaceelor, amfetamineloг etc.
Testarea se realizeaza prin introducerea unei cantitati din substanta suspecta intr-un tub de
cauciuc sau plastic ce contine fiola cu reactiv. Prin presarea perefilor tubului se sparge fiola,
reactivul intrand in reасtie cu substanfa de identificat. Tipul stupefiantului se determind in
funcfie de modul de colorare a reactivului. * Trusa pentru marcarea unor obiecte cu substanfe
fluorescente sau chimi- се, in scopul prevenirii sau descoperirii unor infractiuni. Frecvent, se
foloseste descoperirea sustragerilor. De asemenea, poate fi folosita in surрrinderea in flagrant si
in infrаcfiuni de genul dării de mitӑ, santajului $.a. Trusa mai confine, in afara flacoanelor cu
substanfe de marcareе (aflate sub fora de prafuri, de chide sau unguente), si instrumente, dintre
caге amintim pensulele, mojarul de portelan, pulverizatorul, cilindrul gradat, manusile
chirurgicale, precum si un detector cu radiatii ultraviolete. Depistarea persoanelor care vin in
contact cu obiectele marcate se face, fie din cauza aderdrii prafului fluorescent (pus in evidenfa
numai cu radiatii ultraviolete) Ta mainile sau imbracӑmintea рersoanei, fie din cauza reactiei
dintre substanfele chimice si elementele din compozifia transpirafiei, сare determina o colorare
spe- cifica pielii.
* Trusa pentru relevarea urmelor papilare lente cu radiatii de tip laser, portabila si astfel
conceputa incat sa asigure atat descoperirea urmelor, cat si fi- xarea lor fotograficӑ, in conditii de
mare acuratefe. * Alte categorii de truse cu destinatie specialӑ. In dotarea unitatilor crimi-
nalistice pot fi si truse destinate cercetarii асcidentelor de circulafie, cercetarii exploziilor si
incendiilor, inclusiv truse pentru examinareа сadavrelor neidenti- ficate, truse pentru cercetarea
falsurilor in inscrisuri etc. Pentru efectuarea unor investigatii complete la fata locului, mai ales
in cazul unor infracfiuni cu pericol soсial ridicat, este nevoie de o gama mai larga de mijloace
tehnicсе criminalistice. Unitatile criminalistice ale organelor de urmarire penala ar trebui sa aiba
la dispozifie laboratoare criminalistice mobile, instalate рe autovehicule de diverse tipuri. In
ipoteza neсesitafii efectuarii unor cercetari in locuri greu aссesibile (camp, pӑduri, raioane
indepӑrtate etc.).
Мijloacele tehnico-criminalistice utilizate la efectuarea expertizelor judiciare in prezent,
realizarile stiinfei si tehnici din alte domenii sunt activ aplicate la diferite niveluri de cercetare
criminalisticӑ a infractiunilor, inclusiv la efectuareа expertizelor judiciare si in speсial a celor
criminalistice. Prin diversitatea obiectelor ехaminate, expertiza criminalisticӑ, ре deplina
dreptate, este considerata ca una din principalele genuri de еxpertiza utilizatй in justitia penala.
Efectuarea eі presupune antrenarea persoanclor competente in аcest domeniu la examinareа
diferitelor obiеcte-probe materiale in scopul stabilirii si prezentari organului de urmarire penala
si instanjei de judecata a concluzilor obiective, veridice cu privire la imprejurӑrile infractiuniї,
pentru a caror solutionare sunt necesare cunostinje criminalistice speciale. Expertizei
criminalistice i se atribuie, practic, orіce obieet material fie de naturа оrganica, fie anorganicӑ,
dacӑ el, desigur, este purtator de informatii probante si daca evidenfierea si descifrarea acestei
informatii impune efectuarea unci examinari speciale, bazata pe utilizarea mijloacelor si
metodclor criminalistice. Cele mai frecvent intalnite obiecte ale expertizei criminalistice sunt:
fragmentele tex- tuale tiparite, imprimate si exеcutate de mana, anonime sau dubioase din
punctut de vedere al aаutenticitatii lor, rechizitele si suрortul material al documentelor; textele
imprimate, tiparite (dactilografiate); stampilele si imprimarile lor in do- cumente acte oficiale;
diverse obiecte materiale purtatoагe de urme de maini, de picioare, de mijloace de transport,
instrumente etc. mijloacele si utilajele de incuiere; obiecte, portiuni dintr-un fost intreg
fragmentat sau modificat; аrme de foc, munitiile si urmele tragerii din arma de foс; аrmele albe.
Мijloacele tehnico-criminalistice utilizate la efectuarea expertizelor judiciare in prezent,
realizarile stiinfei si tehnici din alte domenii sunt activ aplicate la diferite niveluri de cercetare
criminalisticӑ a infractiunilor, inclusiv la efectuareа expertizelor judiciare si in speсial a celor
criminalistice. Prin diversitatea obiectelor ехaminate, expertiza criminalisticӑ, ре deplina
dreptate, este considerata ca una din principalele genuri de еxpertiza utilizatй in justitia penala.
Efectuarea eі presupune antrenarea persoanclor competente in аcest domeniu la examinareа
diferitelor obiеcte-probe materiale in scopul stabilirii si prezentari organului de urmarire penala
sI instanjei de judecata a concluzilor obiective, veridice cu privire la imprejurӑrile infractiuniї,
pentru a caror solutionare sunt necesare cunostinje criminalistice speciale. Expertizei
criminalistice i se atribuie, practic, orіce obieet material fie de natuга оrganica, fie anorganicӑ,
dacӑ el, desigur, este purtator de informatii probante si daca evidenfierea si descifrarea acestei
informatii impune efectuarea unci exa- minari speciale, bazata pe utilizarea mijloacelor si
metodclor criminalistice. Cele mai frecvent intalnite obiecte ale expertizei criminalistice sunt:
fragmentele textuale tiparite, imprimate si exеcutate de mana, anonime sau dubioase din punctut
de vedere al aаutenticitatii lor, rechizitele si suрortul material al documentelor; textele
imprimate, tiparite (dactilografiate); stampilele si imprimarile lor in do- cumente acte oficiale;
diverse obiecte materiale purtatoагe de urme de maini, de picioare, de mijloace de transport,
instrumente etc. mijloacele si utilajele de incuiere; obiecte, portiuni dintr-un fost intreg
fragmentat sau modificat; аrme de foc, munitiile si urmele tragerii din arma de foс; аrmele albe.
Мijloacele tehnico-criminalistice de prevenire a infractiunilor legiuitorul, dupӑ cum se stie, a
pus in sarcinӑ organelor de drept nu numat curmarea, cercetarea si descoрerirea actelor
infracfionale pe teritoriul jarii, dar si prevenirea acestora - protejarea persoanei, societӑfii si a
statului de infraciuni (art.1 alin.(2) СРР). Masura data organele de drept o pot realiza doar prin
activitatea prodigioasi sistematicӑ si intoleranta fata de persoanele care incalca legea penala.
Organele de drеpt si cele speciale deopotriva cu activitatea de baza de depistare, cercetare si
descoperire a infracfiunilor, analizand situafia criminogena din tara, raza, raion, oras, intrepгind
anumite masuri intru prevenirea unor sau altor acte antisociale. Astfel de masuri se bazеaza si pe
practica utilizari tehnicii cri- minalistice in activitatea de cercetare, expertizare si descoperire a
infractiunilor. Mijloacele tehnice utilizate in scopul prevenirii infractiunilor se impart in doud
categori: de semnalizare si efect de cursa, cunoscute sub denumirea de сарcane criminalistice.
Mijloacele din prima categorie sunt predestinate sa impiedice savarsirea unor actiuni (deplasarea
intr-o direcfie interzisa sau in aргоріerea unui obiect protejat, forfarea mijloaсelor de incuiere,
spargerea unui obiectiv de constrисie), semnalizand tentativа de a patrunde la obiectul protejat.
A doua categorie de mijloace tehnice, utilizate în scopu preenirii unor infracțiuni, sunt
cappcanele criminalistice. Astfel distignemm următoarele:
- Capcane fizice;
- Capcane chimice;
- Capcane odorante;
- Capcane radioactive
- Capcana optica
- Capcana fonică
TEST 26
Subiectul I. Identificarea persoanelor după semnalmentele exterioare.
1.1 .(3) Prezentați noţiunea și sarcinile gabitoscopiei criminalistice.
Gabitoscopia criminalisticӑ prezintӑ o ramurӑ a tehnicii criminalistice contine un sistem de teze
teoretice referitoare la semnalmтеntele exterioare ale oтului, regulile de descriereа аcestora,
metodele si mijloacele tehnico-stiinfificе се asigurd colectarea, examinarea si utilizarea datelor
despre semnalmentele terioare ale persoanelor interesate in scopul сӑutӑri si identificarii lor. La
baza gabitoscopiei criminalistice sunt puse datele anatomiei omului, antro- pologiei si biologiei.
La ea sunt utilizate pe larg tezele si metodele diagnosticarii si identificarii criminalistice. Obiect
al gabitoscopiei este doar реrsoana interesa- ta, legitafile cагаcteristice ale exteriorului ei,
clasificarea acestora si utilizarea lor in scopul identificarii. Sistemul de urmarire dupӑ
semnalmentele exterioare ale pеrsoanei s-a contu- rat dupa inventarea fotografiei de catre
francezii I. Nieps si L. Daguerтe (1839). Atunci s-au introdus albumele fotografice ale
infractorilor. in descrierea si fixarea infatisariі реrsoanei infractorilor, mai ales in scopul
identificarii lor ulterioare, un pas important1-а fаcut Alphonse Bertillon. Acesta, pe langa
inregistrarea antropometrica, a elaborat сateva metode de identificare pe baza semnalnentelor
exterioare, a сaror valabilitate se menfine pana in prezent. Se are in vedere metoda portretului-
vorbit, precum si albumul fotografic, acesta marcand un salt calitativ in fotografia
semnalmentelor. Metodele menfionate si-au gasit o aplicare constanta in activitatea organelor
speciale si de drept, cerce- tarile criminalistice perfectionandu-se continuu. Аceste realizӑri ale
stiintei criminalistice care se folosesc cu succes in practica organelor speciale si de drept sunt
destinate solufionarii urmatoarelor sarcini: descrierii si cсӑutarii persoanelor nесипoscule, сare
au particірat la savarsirea unei fapte prejudiciabile;- descrieiri și căutării persoanelor cunoscute,
care se eschivează d răspunderea penală; - decsrierii și căutării persoanelor dispărute fără veste,
de la locul de trai; - identificarea persoanelor vii și a cadavrelor.
1.2 .(5) Specificaţi situațiile de aplicare a metodei „portretului vorbit” în activitatea de
urmărire penală şi caracterizaţi grupele de semnalmente folosite la crearea portretului-
vorbit.
A descrie dupa metoda portretului-vorbit sau sitemul portretulul-vorbit, înseamnd a evidenția la
personna interesata (de obicei, laptuitor sаu participant in infractiune) semnalmentele duра саге
persoana ar fi рosibil de editat si apoi identificat. Identificаrea criminalistich acеstor persoane
este posibila datorita Individualității, slabilității relative si reflectivitații semnalmentelor
exterloare ale асestora", Individualitateaа exteriorului personnei sаu irepetabilitatea accstuia
consta in асееа са fiecare individ poate fi deoscbit (deslusit) de altul prin multitudineеa de
trisaturi (semпalmente) exterioare. Individualitateaа presupune singularitatea unei реrsoane in
raport cu alte persoane, adica sе bucurй de proprietatea unicitӑtii in felul sau. Fiecare persoand
prezinta un număr destul de impunator de insusiri propri numai lui, sintеza асestora find
exprimata in portretul-vorbit. Stabilitatea relativa a aspectului exterior al рersoanei eхрrima
trasaturile acesteia find supuse unor schimbari pe parcursul vietii, totusi о рerioada indclungata
raman constante, o astfel de stabilitate nu pоate fi interpretata intr-un mod absolut. Modificӑrile
in cauza sunt reflectate in marime si volum, in particular in perioadele copilariei, adolescenfei si
la etatea inaintata. De exemplu, talia (statura) și, respectiv, dimensiunile membrelor corpului se
afla in permanent evolutie, crescand pana la varsta de 25 de ani. La varsta inaintata apar semne
ale imbatraniriі, сum ar fi aparifia ridurilor in zona fefei, cӑrunfirca, aparifia che- liei capului,
defecte ale sistemului dentar etc. Unele modifiсiri ale exteriorului оmului pot aparea si in urma
uneі maladii indelungate, operafii chirurgicale, ac- cidente etc, Refectivitatea сare este legatӑ
strans de primele doud premise constituie ca- рacitatea trasaturilor persoanelor interesate de a se
reflecta si a fi intiparite in memoria celor ce le-au privit. Evidenfierea celor mai informative si
stabile trasaturi ale exteriorului persoa- nei privite si fiхarca lor in meтoria celui ce le-a privit
este o sarcind care pоate fi solufionata in cadrul actiunii procesuale de audiere а martorului,
victimei sau in activitatea speciala de investigatie. De regula, reflеctarea trdsaturilor exterioare
ale unui anumit individ in memoria persoanei audiate (chestionate) este departe de a fi ideala
intotdeauna. Imperfectiunile se pot datora fie starii persoanei si caрасitatii persoaneі се а privit
obiectul sus-menfionat, fie anumitor factori reali, fie distantei, duratei si timpului cand s-a
realizat perceperea. Reusita descrierii semnalmentelor pрersoanei inte 69 оsate si ulterior
identificareaа асesteia este in functie de complexitatea imaginii declarantului (audiatului). Pentru
asiguraгca unei descrieri stiinfifice a seтпalmentelor persoanei interesa- e. trebuie de finut cont
de O serie de princіpii (criterii), dintre care mentionаm: - caracteristicile aspectului еxterior se
determind comparativ cu dimensiunea si pozifia normala a corpului; cand descrierea dupa
metoda portretului-vorbit se efectueaza in scopul unei activitafi de rеcunoastere, identificare, o
deosebita atenfie se асcorda semnalmen- telor particulare; - descrierea semnalmentelor
exterioare aleе рersoanei se face in functie de marime, formӑ, рozifie, iar a unora dupӑ culoare;
portretul-vorbit al persoanei interesate poate fi intocmit numai in urma unei descrieri complete a
intregii configuratii a corpului; culoarea trasaturilor descrise este o insusire esentiala a tenului,
pӑrului, ochilor, nasului, dinfilor, obiectelor portabile si imbracӑmintei. Ea se apreciaza in
limitele culorilor acromatice de alb-negru cu nuante de gricenusiu si a celor 6 culori cromatice:
rosu, portocaliu, verde, galben, albastru, violet — la descrierea semnalmentelor dupa metoda
portretului-vorbit, se foloseste o terminologie unicӑ si simpla, elaborata in criminalistica si
acceptata de practica organelor de urmarire penala si speciale de investigafie; descrierea
semnalmenteloг еxterioare se face intr-o succesiune logica, dupa cum a fost menfionat anterioг,
de la general la particular si de sus in jos; — gradul de detalizere si de ехаctitate a portretului-
vorbit depрinde in fond de faptul daca persoana se descrie: a) dupa imaginea гӑmasa in memorie;
b) dupa fotografie sau videoinregistrare; с) privind-o direct, nemijlocit (cadavrul). In cazul in
care descrierea se face nemijlocit (spre exemplu, сand se descrie cadavrul sau persoana refinuta),
gradul de detaliere si precizie a descrierii sem- nalmentelor este cu mult mai inalt decat in cazul
descrieriі dupa fotografie sau dupa imaginea гӑmasa in memorie. Practica criminalistica
demonstreaza cӑ сele mai raspandite surse de informatiі despre semnalmentele exterioare ale
persoanelor care au parasit locul faptei, au evadat din loсurile de detentie sau au disparut fara
veste de la locul de trai, рoate fi obfinuta la audierea martorilor оculari, victimelor, banuitilor,
invinuifilor, pre- cum si din dosarele personale ale condamnatiloг се au evadat, dosarele penale
din arhiva, precum si ca rezultat al chestionarii rudelor, vecinilor, colegilor persoane- lor
disparute farӑ veste.
Semnalmentele anatomice (saice) vizear clementele carасteristice privi-d sexul varsta, talia,
constitufia fizich, aspectul general foтва linilor de cсo Sexul persoanei este zprecia prin
оbservarea directz, lnnd in considere clemestele ce diferentizz& pe birbaf de femei. Cînd sunt
dubii, se poate proceda la deteminarea sexului prin еxaminarea medico-legal . Varsta persoanei
se determină cu aproximate (probebiliaie) de +-5 ani. Convengional, pot fi nominalrzzte рatru
etape firziologice in aprecierea varsei tinerejea intre 14-30 de ani; с) maturitatea intre 30-60 de
ani; d) bătrînețea peste 60 de ani. Talia (stztura) se apreciaz ca sсundă (pand la 160 ст), mijlocie
(pand la 175 ст) si inaltа (рeste 175 ст). In canuil persoanelor de sex feminine, valorie se
considera сu 5 ст mai putin. Le aprecierea inalfimii unei pеrsoane, trebuie sa se fina seanma de
prezența, căciulilor, coafurii, a tocurilor incAlimintei ale caror marimi se scad din valoerea real
De precizat că in privinta inilfimii se pot intalni si limite extreme de foarte mic si foarte inalt.
Сonstitufia fizicӑ (а реrsoanei) este determinati de dezvoltarea sistemului, de masa musculard si
de stratul adipos. Aprecierea constitufiei fizice a unei рersoane se poate face avand in vedere trei
stadi ale corpolentei: solida (gras), mjlocie (alletich), slaba (uscӑfivd). Aspectul general (inuta
persoanei) роate fi evaluat ca sportiv, elegant, ailetic, areof ori asoсіat unor profesiuni, cum ar fi
сele de milltar, functionar, intelectual marinar, student, balerin etc. Forma liniilor de contur ale
corpului Conturul corpului depinde de forma coloanei vertebrale si de obisnuinta tinutei, el
putand fi: drept, incovolat, сu pieptul proeminent, cu сосоașа. Umerii pot fi aрreciati dupa:
inclinatie: orizontali, ridicați, coborîți; -atime: lafi, пormali sau mijlociї, ingusti; - asimetrie: ипul
cobordt $i altul ridicat, Меmbrele corрului cele inferioare si cele superioare se descriu dupa
lungi- mea si grosinea lor. Se pot intalni anumitе particularitati la maini, picioare degete: maini:
foarte lungi, foarte scurte; - degete: mai mult de 5 degete -polidactilia, degetе lipsӑ etc.
Descrierea capului. Capul persоanei privit din faja si din profil define un loc principal in
realizarea portretului vorbit. El se descrie dupa marime, raportat la tot corpul: miс, mijlociu,
mare, si dupa forma: - privit din faja - rotund, patrat, oval, rombic, dreptunghiular; -privit din
profil: пormal, fuguiat, turtit. Descrierea fefei. Fafa se examineaza frontal si din profil, Ea se
imparte in trei zone: frontala, пazalӑ, bucald: — zona frontala: de la insertia pаrului pana la
гadacina nasului - zona nazalӑ: intre radacinа nasului si baza nasului - zona bucala: de la baza
nasului pana la varful barbiei. O figura normala, armonioasa are toate cele trei zone imparfite
egal. Sub asрectul lațimii, figura umand se aрreciaza intre cele doud oase parietale (tample) si
poate fi: mare, mijlocie sau mтiсӑ. Рarul se desсrie apreciindu-se linia de insertie, natura si
desimea lui, lun- gimea, coafura, сиloarea. Linia de insertie se aргеciaza la partea superioard si
poate fi: dreaptӑ, ascufita,circularӑ, in sus sau in jos, ondulatӑ: Dupa desime: рӑr des, normal,
rar; Dupӑ natura (modul cum creste рӑrul natural): отdulat, drepi, buclal, cref3B Dupa lungime:
lung, mijlociu, scurt; Dupa coafura: рeste cap, cи сӑrarea spre stanga, cи сӑrarea spre dreapla,
adus in fafӑ; Dupa culoare: castaniu, blond, negru, roscat, grizonat, alb, vopsit.
Semnalmentele funcfionale (dinamice) sunt acele trasaturi care aрar la om pe parcursul viefii si
pot fi observate in timpul eхеcutarii diferitelor miscari, vorbiri etc. Ele au menirea sa completeze
posibilitafile de cautare si identificare a persoanelor interesate si se refera 1n special la tinuta
corpului, felul mersului, mimica, privirea, expresia fizionomiei privind vocea si vorbirea etc.
Tiпuia corpului (atitudinca) este dererminatй de starea de сontractare mugchilot, de вгmonia
acestorа (relaxat, сontractata, rigida), In tinuta corpului se pot observa рarticularitagi
соonditionate de foгma coloanei vertebrale (pieере proemineni, cосодзд) sau carаcteristici ale
unor profesi (sporti, millitar, coche га) cte. Ea se manifestA, de asemenea, prin poгitia partilor
corрогаle (ale capulu тainilor, umcrilor) etc. Exprcsia fizionomici este determinata de contraсtia
muschilor fetei, a privirs, a buzelor constituind un element relativ stabil in infatigarea реrsoane",
Expresia fejei рoate fi: calma, eпervata, flegmaticd, miratd, obоsitd, гimbl. Expresia ochilor
poate fi: tandra, rdutdcioasӑ, furioasd, miratd ete. La buze se pot observa unele caracteristici
individuale, сum ar fi: muscatul buzelor, suptul dinfilor, ticuri ale buzelor ctc. Mersul constituie
un clement important al semnalmentelor functionale. El рoate fi normal, iute (repегiй), lin sau
ferm, си разі таri sau mici, си unele рarticularitdji determinate de morfologia piciorului, de
eventualele infirmitdrt, precum si de starea de sdndiate, Gesturile si mimica. Gesticulapia se
manifesta, de cele mai dese оп, prin migcari ale capului saи ale mainilor, care рot fi energice
(abundente) sau molesite, de o amplitudine mare sau mica. Sunt atestate si alte forme de migcӑri
ca, de exemplu, frecarea mainilor a nasului sau a urechilor, netezirea тustӑrii, maniірularea unor
obiecte, гоaderea unghilor, scobirea in dinfi ete. Vосea si vorbirea. Atat vocеа, сat si vorbirea de
multe оrі сontribuie la individualizarea unei persoane. Vocea poate fi determinata dupӑ gen
(masculinӑ, feminina) si in functie de varsta (соpilareascӑ, de adult sau de bӑtrӑn). Ea mai poate
fi sonord , infiundatӑ, nazalizatӑ. O deosebita importanja pentru identificarea persoanei prin
metoda рortretului vorbit ii apartine vorbirii. Ea pоate fi rapida, rarӑ, lenegӑ, obigmuitӑ, corecia,
incorecta, balbaitӑ, cи elemeеnte de deformare sau promunare incompletd а зи- пetelor,
suierdioare, pelticӑ. Vorbirii ii pot fi сaгаcteristice erогі gramaticale, folosirea unor
regionalisme, cuvinte straine, profesionalisme, jargoane
Semnalmentele рarticulare, numite uneori si frapante, sunt acele trӑsdturi, defec- te anatomice si
functionale cu сare s-a nascut рersoana interesata sau au fost insusite ре parcursul viefi si care
ajuta la сӑutarea si identificarea faptuitorului actului ilicit Ele pot fi de o mare diversitate, si
anume: cicatricele, deformafiile si modificdrile congenitale, palologice sau accidentale ale unor
organe, lipsa anumitor organe din согрul oтenesc precum si semnele de la nastere-рele, alunife,
negi etc. Cicatricele pol fi traumatice, datorate unоr plagi sau ca umare a unor aссі- dente
mecanice, fizice, chimiіce, chirurgicalе. Ele trebuicsc descrise dupa ampla- sare, сuloare. Jorma
si marime. Deformarile și modificӑrile unor organe fac parte din categoria celor mai nu- meroase
semnalmente particulare, Astfel, cele de natura congenitala se pot pre- zenta sub aspеctul unor
defоmӑri ale coloanei vertebrale, feței sau membrelor (сосоagӑ, strabism, picioarе т forma de
"О", asimetria ochilor, urechilor, de- fеcte de vorbire, buzd de ieригe si altele). Malformatiile
trаumatice si medicale sunt scmnalate prin lipsa de membre, diverse amputari si inlocuirea unor
organe (ochii, dinfii, mainile, picioarele) sau parti ale асestora cu proteеze. In fond, sem- ncle in
cauza sunt sesizate cu facilitate, dacӑ persoana care 1lе рoarta nu intreргіn- de masuri de a le
camufla. Petele, alunigele si negii se descriu facandu-se referini la locul, тӑrimea, for- тa si
culoarea semnalmentelor. Ridurile sunt apreciate in funcfie de zona in care se gascsc, dupӑ
forma si mи- тarul lor. Subliniem si posibilitatea de modificare a ridurilor prin operafii plasticе
chirurgicale, efectuate destul de des de persoane mai in varsta, indeosebi femei. Сuloarea pielii
sau particularitatile cromaticе, сare variaza in functie de rasa, de la alb-deschis la negru, sunt si
ele importante pentru alcatuirca portretului voг- bit. Trebuie insa avute in vedere posibilitafile de
modificare naturala a nuanfei de culoare (indeosebi la albi), in mod natural, prin expunerea la
soare, de exemplu, dar si prin utilizarea fardurilor, machiajului. Tatuajul este rezultatul
imprimarii unui desen format sub piele cu ajutorul unor infepaturi prin care se introduce o
anumita substanta chimica. El poate fi observat usor ре рartile deschise ale corpului, dar de fapt
poate exista in orice loc al corpului uman, cu exceptia palmelor si talpiloг. Тatuajele se descriu
dupa locul imprimarii, continutul sau motivul pe care-I гергеzinta (mistic, рatriotic, erotic,
eventuale preпите, date, cifre, litere etc.), рrecum si dupa culoarea, marimea desenelor
inscripfiilor. El poate avea o serie de indicii in legatura cu profesia, moralitatea, starea civila,
anturajul persoanei respective etc. Caracteristicile vestimentafiei si obiectelor portabile nu
prezinta intotdeauna semnalmente stabile (constante) ale persoanelor cautate de organele de
drept sau speciale de investigafie, deoarece acestea pot fi usor inlocuite cu altele. in unele situafii
insa, ele pot fi utilizate la intocmirea portretului vorbit al faptuitorului, victimei sau altei
persoane inmplicate. In ceea се рriveste persoanele disparute fard urma si cсadavrele cu
identitate necunoscuta, descrierea imbracӑmintei este de o importanfa majord. Prin
imbracӑnminte se are in vedere acele obiеcte ale vestimentatiei folosite de persoana interesata
pentru acoperirea capului (cӑciuli, paliri, chipiuri, baticuri),
1.3 .(7) Estimaţi regulile de bază de descriere a persoanelor după metoda ” portretului-vorbit”.
Potretul-vorbt metoda criminalisticӑ de descriere a exteriorului persoa- nei, utilizand amumiji
termeni, dupd un aпитit sistem tn scopul inregistrdr, обиаrii gi identifioarii persоanelor vii si a
cadavrelor. La descrierea semnalmentelor exterioare ale omului dupӑ metoda portretului-vorbit
trebuie onoratе umatoarele reguli: 2) гespectarег unei succesiuni anumite in descriere, pomind de
la principiul де la general la paricular", sau .de sus in jos". La inceput de descriu caracte- nsticile
anatomice ale intregiї conformafii a cогрului (sexul, varsta, constitujia, саpul, fata si pраrile ei
componente), apoi se trece la semnalmentele functionale b) descrierea infafisarii trebuie sa fie
suficient de deplina, insa fard surplusuri de detali, avand in vedere imprejurarile in care va fi
utilizata (рentru cautarea рersoanei sa identificarea ei): с) la descriere se va folosi teminologia
speciala, elaborata de criminalisti, unitara, comuna si precisa; d) semnele anatomice se desсrіu
din doua pozifii: din fafa si profil, in functie de mirime, forma, iar a unoга dintre ele si dupӑ
culoare, particularitafi. Marimea se reda prin comparafie cu dimensiunile altor parti ale corpului
st se va nota in trei gradatii: "mic", mijlociu" si "mare". Сa trisituri generale ale persoanei pot fi
considerate datele despre sexul varsta, talia, сonstitufia fizicӑ si rasa acestuia. Сelelalte trasaturi
(semnalmente incepand cu mirimea, fomma cаpului etc., se considera ca particulare.
Pentru asigurarca unei descпеri gtiinfifice a sermnalmeniclor реrsoanei imeresa- rcbuie de finut
cont de o serie de principii (сriterin), dintre care menponlim caracteristicile aspectului exterior se
determind comparativ са dimensiunea si pozifia normala a corpului; cand descriereа dupd
metoda portretului-vorbit se efectueazi in soopul unei activitati de rеcunoastere, identificare, o
deoscbith atenfie se асordi semnalpen- telor particulare; - descrierea semnalmentelor exterioare
ale persoanei se face in funcpe de marime, formӑ, pozifie, iar a unora dupd culoare; portretul-
vorbit al persoanei interesate poate fi intocmit numai in uma unci descrieri complete a intregii
configurafi a corpului; culoarea trasaturilor descrise este o insusirе esenfall a tenului, plralti,
ochilor, nasului, dintilor, obiectelor portabile si imbrachmintei. Ea se apreciard in limitele
culorilor acromatice de alb-negru cu nuante de gricenusio si a celcr 6 culori cromatice: гosu,
portосaliu, verde, galben, albastru, violet, - la descrierea semnalmentelor dupd metoda
portretalui-vordit, se folosegte o terminologie unica si simpla, elaborata in criminalistica si
accepaй de pracica organelor de urmarire penala si speciale de investigapie; descrierea
semnalmentelor еxterioare se faсe intr-o saccesiune logich, dupt cum a fost menfionat anterпог,
de la genеral la particular si de sus in joss gradul de detalizere si de exactitate a portretuhui-
vorbit depinde in fond de faptul daca persoana se descrіе: a) dupa imaginea ramasa in memorie;
b) dupa fotografie sau videoinregistrare; с) pгivind-o direct, nemijlocit (cadavral).
Subiectul II. Situațiile de urmărire penală
2.1. (3) Definiţi conceptul criminalistic al situațiilor de urmărire penală și determinați
elementele componente ale acestora.
Prin situatia de urmarire peпald trebuie de infeles starea de fapt - circum- stantele reale in care
actioneazӑ organul de urmarire penala la un anumi тотеnt al cercetarii, circumstanfe ce
determinӑ о anumitӑ ordine si mod de actiune in sсорul realizarii си succes a sarcinilor trasate.
Аceste circumstante reale sunt determinate de un ansamblu de conditi si un volum de date
probatorii acumulate, care exercita sau sunt cаpabile sa exerciteо influenta nemijlocita asupra
directiei, mersului si rezultatelor cercetarilor.
Parile componente, care constituie situatia de unmarire penala, apar si extieg in limitele
procсesului de urmarire penala. Ele isi gasesc reflectare in documems le procesuale (prоcese-
verbale, ordonante), materialele speciale de investigaie in probele scrise si cele de alt gen, redand
legaturile reciproce dintre persoame obiecte, lucruri, fenomene, proprietati si manifestari. In
combinare, рӑrgile com- ponente conditioneaza, determina individualitatea situatiei de umarire
penail apreciaza rolul ei in desfasurarea сercetarii cazului. Includerea in situafia de ue- marire
penala a datelor privind componenfa cantitativa si calitativӑ а echipei de urmarire penala, a
numarului dosarelor penale aflate in instrumentare, asigurarea oferului de urmarire penala cu
transport si mijloaсe de legatura, existenja legturilor de comunicare intre sectiile de serviciu si
grupurile, echipele ореrative de cеrcetare la loсul faptei si alte date. Luate împreună, părţile
componente condiţionează individualitatea situaţiei de urmărire penală, apreciază rolul său în
desfăşurarea cercetării cazului, determină modul de activitate a oiţerului de urmărire penală,
procuror în situaţia concretă. Asupra formării situaţiei de urmărire penală inluenţează două
categorii de factori: obiectivi şi subiectivi. Anume de aceşti factori trebuie să se ţină cont la
determinarea direcţiei de cercetare a cauzei, organizarea investigaţiilor de către o persoană sau
un grup de persoane (anchetatori), efectuarea acţiunilor concrete de urmărire penală. Toate
situaţiile de urmărire penală, care se formează pe parcursul cercetării unei cauze penale pot i
clasiicate: a) după timpul apariţiei - situaţii iniţiale (primare), ulterioare şi inale; b) după
condiţiile create - situaţii favorabile şi nefavorabile; c) după volumul datelor analizate - situaţii
generale şi particulare; d) după scopul şi interesele părţilor - situaţii de conlict şi fără de conlict.
Apreciind situaţia de urmărire penală la justa ei valoare ca un cumul, complex de condiţii,
circumstanţe reale în care activează organul de urmărire penală, şi un volum de date probatorii,
acumulate la un anumit moment al cercetării, putem menţiona cu certitudine rolul său
indispensabil în determinarea anumitei ordini şi mod de activitate criminalistică. Anume din
acest ansamblu de date factologice, ce se referă la circumstanţele evenimentului infracţional,
apar versiunile criminalistice, care servesc ca metodă de cunoaştere a realităţii şi stabilirii
adevărului.
2.2. (5) Clasificați situațiile de urmărire penală și determinați importanța acestora pentru
planificarea și efectuarea cercetării infracțiunilor.
Clasificarea si importanta situatlilor de urmarire pепala Сerectarea fiесarei infractіuni se
deoscbeste printr-un specific determinat sircumstanfele s1 de conditile concrete de realizare a
ncivitatilor de uгmarire ala. Situafiile care apar in momentul pоrnirii urnaririi penale si, ulteпог,
eursul desfasurdrii cercetarii cauzei, sunt determinate, dupa cum a fost menj- de diversi factori
obieсtivi si subieciivi. Deoarece in momentul ceгсetdrii infractiunca, in marea majoritate a
садигос on mai exist m гealitate, in scopul cunoasterii ei, ofijеrul de urmariгe рenala
orоcurorul), in baza informafici dejinute, formcaza (aranjează) in congtiinja sa aracteristicа
сптinalisticӑ a evenimentului cercetat, Se stie ca orice cvenimcnt nfracional, avand o natuга
situafionala,, se dezvolti in spafiu si timp, de aceca рentru o reconstrucfie corecta si detaliata a
acestuia, este neaparat sa se recreez decvat si cu atenfie toate situatiile componente a actului
рrejudiciabil. in activitatea practicӑ a organelor de urmӑrire penala estе гаіonal sa sc as tinga
situafiile de urmarire penala care stau la baza pomirii pгосesului penal, sau сare caracterizeaza
condifiile efectuarii acestei activitati in intregime, in сomplex si cele de care depinde, de obicei,
efectuагea аctiunilor de urmarire penala con- crete sau masurilor speciale de investigafie aparte,
precum si rezultatele acestor аctivitafi. in procesul de depistare si ceгcetare a infractiunilor,
ofijerul de urmarire pena- i se confrunta permanent cu diverse situatii, care pot fi clasificate in:
1) situatn tipice si 2) situafn concrete. Cele din ura, la randul lог, pot fi divizate in: generale si
particulare; primare (inifiale), intermediare si finale; favorabile si nefavorabile; de conflict si fard
de conflict. Continutul acestora este deteminat de urmatoarele circumstante: a) existenfa
informafiei prоbante si orientative referitoare la circumstanfele care confirmӑ sau infirma
evenimentul infractiunii; a datelor privind persoana infractorului sаu semnalmentele lui; a
declarafilor martorilor, ale partii vatamateе (plenitudinea si veridicitatea lor): a depozifiilor
banuifilor, invinuitilor,B а сonclu- ziilor expertilor etc.; b) volumul si plenitudinea activitafii de
urmarire рenala si speciale de investi- gafie desfasurate in baza materialelor cazului cercetat; с)
рozifia persoanelor participante la procesul cercetarii cauzei, calitajile lor psihologice, morale,
volitive, fizice etc:; existenta conflictelor intre acesti partici- panti sau efectuarea unor
contraactiuni din partea lor; d) timpul care s-a scurs din momentul depistari faptei prejudiciabile
si pormi- пі umarinii penale.
Dupd cum se stie, ficcare infractiune are un caracter individual (speeife)ire petabil. Pormind de
la aceasta, se deosebesc printr-un specife procesul cerceanи si situatiile ce se formeaza la
diverscle ei ctape, fаpt се, lа rӑndul sau, determins пеcesitatea unei abordAri сreatoare a
сеrcetarii, inadmisibilitatea sablonului car uncori gencreazd егоrі si neglijente ireparabile. La
repetarea multipla a infractin nilor analoage, арare рosibilitatea de a deріsta ceca се este
caracteristic пи питai pentru un fenoтen unic (izolat), dar gi pentru un grup (сategorie) de
fenomene cи alte cuvinte, de a stabili сеса се se rерeta, este comun si specific pentru mule
obiecte si fenoтene tipicul. Atdt in tactica criminalistica, сat de infractiuni, un гol important le
revine situafilor tipice de urmarire penals Explicatia rezida in faptul ca situatia tipica de urmarire
penala, find o abstrас. fie stiintificӑ, are о importantа majorа рentru elaborarea versiunilor,
planificarea practica, realizarea si alte probleme importante ale tacticii si metodicii criminalis
tice. In baza analizei situatiilor tipice de urmаrire penala, se claboreaza in spеcial versiunile de
urmarire penalа, iar in baza aсestora din urma, se planifica procesul de cercetare a сazului
prejudiciabil. Ulterior, in baza planului respectiv, se оrgа- nizeaza activitatea ofiterului de
urmarire penala sau a echipеі de urmarire. Situafiile tipicе constituie incерutul (baza) tаcticii de
urmarire penala si al metodicii de cсercetare, care intr-un mod mai сomplet corespund cerintelor
actu- ale ale practiciі de combatere a fenomenului infractional. Evidentierea situatilor tipice de
urmӑгіге рenala, care se formeaza la etapa initiala al cercetari, pегmite relevarea cailor si
directiilor tipice de efectuare a activitatii de urmarire penala si а cercetarii in intregime,
alcatuirea algoritmului activitatii ofiferului de urmarire penala pormind de la situatia tipicӑ
cunoscuta. Rolul de serviciu al situatiilor tipiсe de urmarirе рenala constaӑ in faptul cӑ in baza
lor se determina directia сеrcetй- riі саzului, se elaboreaza, ре de o parte, versiunile respectivе,
iar pe de alta parte, tactici si metodici mai maleabile de cercetare a unor categori de infractiuni.
Drept situafii tipice de urmarire penala in etapa inifiala a cегcetarii pot fi nu- mite urmatoarele: -
existenfa faptei infracfionale cand banuitul este cunoscut si este refinut; existenta faptei
prejudiciabile cand banuitul este cunoscut, dar el se eschi- veaza de la raspunderea penala, nu se
cunoaste locul aflarii lui; — existenfa faptei prejudiciabile сand faptuitorul nu este cunoscut.
Primele doud situatii de urmarire penala nu prezinta dificultafi in organizarea si efectuarea
сercetarii cauzei infractionale. Deosebirea dintre ele consta in faptul са in prima situafie
faptuitorul este refinut, iar in a doua el este fugar. In ambele situafii se pot planifica si efectuа
absolut toate acfiunile inifiale si de neamanat de urmarire penala, cu exceptia refinerii si audierii
banuitului in a doua situafie, pre- in metodica de cercetare aа unor categori
cum si actiunile ulterioare, si masurile speciale de investigatiї рentru stabilirea tuturor
circumstanjelor infraсtiunii savarsite. Referitor la a treia situatie, trebuie de menfionat ca ca se
prezinta ca o stare de fapt dificila in care se pot efectua doar unele activitati prосesuale pe faplaа
preju- diciabila depistata (сercetareа la faja locului, audierea martorilor oculari, in unele сazuri si
audierea victimei, еxpertiza respectiva), dupa carе ассentul activitаti se transfera catre serviciile
speciale respective pentru a identifica faptuitorul sia efectua cautarea lui. Evidenfierca situatiilor
tipice de urmarire penala face posibila elaborarea unor recomandari metodice de organizare a
cercetarii infracjiunilor depistate, aceasta contribuie la determinareа согеcta a directiei cercetariі,
stabilirea circumstan- telor care au valoare probanta, determinareа complexului de actiuni de
umarire penala si a consecutivitatiї lor, stabilirea sarcinilor, formelor si caracterului interactiunii
ofiferului de urmӑrire penala cu serviciile operative ale organclor corespunzatoare ete. Totodata,
se stie cӑ fiecare infractiune are un caracter individual si irepetabil. in conformitate cu aceasta, se
evedentiazӑ situafile cопcrete ce se fomeaza la diverse etape, fapt ce, la randul sau, determina
necesitateа abordarii creatoare a cercetarii, inadmisibilitatea sablonului care uneori duce la erori
si neglijenfe ireparabile. Anume асeste situafii concrete servesc drept baza informativa la elabo-
rarea versiunilor de urmarire penala, organizarea si planificarea cercetarii cazului infractional
concret. Pornind de la situatia concreta si planificarea efectuata, se realizeaza anumite actiuni de
urmarire penala si masuri speciale de investigatii in scopul stabilirii tuturor circumstanfelor
infractfiunii savarsite, a autorului aceste- ia, in scopul deрistarii, ridicӑrii si verificarii probelor
respective etc. Mai pufin abstracte sunt situatiile concrete de urmarire penala, care au nu atat
importanta teoretica, cat practicӑ si care sunt utilizate pentruo solufionare mai efectiva a
sarcinilor cercetarii criminalisticе. Situatia concreta de urmarire рenala se formeaza in conditiile
reale ale procesului de ceгcetare a infracfiunii savarsite si reflecta individualitatea ei. Pе сat de
individualӑ este fiecare infractiune, pе atat de individuale sunt si situatiile de urmarire penala ce
se creeaza la cercetareа ei. Fiecare situafie concreta contine sarcina unui complex de acfiuni de
umarire penala. Inainte de a efectua aсti- uni organizatorice, de procedura, de pregatire, ofiferul
de urmarire penala intotdeauna trebuie sa analizeze datele initiale, sa aprecieze conditiile reale in
care se desfisoard cerсetarea si care influenteaza alegerea celor mai efective mijloace si procedee
in activitatea de urmarire penala. Datele evaludrii situafiilor de uгmarire penala totdeauna
servesc dreеpt baza in- formafionala pentru luarea deciziilor procesuale, tаctice si organizatorice
in cazul examinat; determind directiа сегсetdrii cauzei prejudiciabile, precum siі continu- tul
activitafii de urmarire penald si speciale de investigatie. In raport cu volumul si continutul
datelor асuтulate in сauza respectivӑ, situ- ajia generald de urmarire pрепala caracterizeaza
evenimentul produs, starea cer- cetarii in imtregime si poate fi evaluata in orice moment al
activitafii ofijerului de urmarire penala in umma instrumentarii complexului de асtiuni
organizatorice, procesuale si tactice efectuate, precum si a masurilor speciale de investigatie re-
alizate. Рe langa situatia generala de urmarire penala, care reda situatia cercetarii in intregime,
exista si situafii spесifice, particulare. Ele se creeаza pe parcursul rea- lizarii unei activitati
concrete de urmarirе рenala, de exemplu, al cercсetarii la fata lоcului, audieriі, perchezifiei,
prezentarii spre recunoastere etc. Situatiile particulare de urmarire penala caracterizeaza, de
asemenea, starea efectuariі de combinații si operatii tactice de cercetare. Functia de serviciu
eхercitata de situatiile de urmarire penala particulare consta in faptul сӑ analiza lor рermite
ofiferului de urmarire penald sa aleaga proсedeele tactice cele mai efective si oportune pentru
condifiile date si sa administreze cele mai complete si veridice rezultate. Тoate situatiile de
urmarire penala se manifesta prin caracterul lor dinamic, deoarece elementele lor componente se
modificӑ permanent. Continutul сoncret al situafiei de urmarire penala la un anumit moment
determina activitatea pentru modificarea ei, realizarea masurilor initialeе, duce la schimbarea
calitativӑ a situ- afiei de urmarire penala, duрӑ сare urmeazӑ аргесіerea nоii situatii si activitatea
pentru solufionarea ei. Astfel se va proceda panӑ nu se vor solutiona sau epuiza posibilitafile de
solufionare a sarcinilor cercetari infractiunii. Luand in conside- гafie acest fapt, situafiile de
urmarire penala sunt divizate si in: primare (inifiale). intermediare si finale. Situatiile primаre
(inifiale) de urmarire penala corespund etapei inifiale a cercetarii infraсtiunilor, adicӑ etapei de
solutionare a problenmelor cu privire la constatarea faptei prejudiciabile, pornirea urnaririi
penale si гealizarea ac- tivitafilor urgente si de neamanat. Situatia initiala poate fi stabilita in
diferite momente ale etapei respective de cercetare, de exemplu, in momentul receptionării
ingtiinfarii despre infractfiunea comisa (рanӑ la inceperea instrumentar activitatilor de urmarire
penala), in etapa realizarii activitatilor initiale si de ne amanat de urmarire penala, la aргесіerea
rezultatelor desfasurarii lor. Situatii inifiale de urmӑrire penala apar doar din momentul pornirii
urmaririi penale cand ofiferul de urmarire penala preia controlul asupra acesteia. Арare firee ca
intrebare: dar ce a fost panӑ la acest moment? Raspunsul este acesta: сă momentul savarsirii
infracfiunii si pana la pornirea urmaririi penale a exis situafia criminalaа (рosteriminala).
Situația de urmarire penală intermediard se formeazh in oricе тоment iecaturd cu descoperirea si
fixarea noilor surse de informatii probante cе реrmit olutionarea unor sarcini particulare ale
cercetirii dupd punerea sub invinure a factorului și pana la comunicarea lui despre finalizareа
(tеrminarea) игmanini рeпale. stuafia de urmarire penalӑ finala caracterizeaza starea si
rezultatele сегсе- rii efectuate, cu alte cuvinte, demonstreaza cu сe s-au incheiat tentativele de a
utiona toate sarcinile (obiectivele) determinate de situatile initiale si intermer aiare formate in
legaturа си сauza pеnala respectiva: instrumentarca e hnallzata i dosarul poate fi trimis
procurorului, instrumentarea e sistatй s.a.m.d. Situatiile ic ummarire penala finale (in momentul
dat) pot fi neterminate, de exemplu, in саul sistarii cauzei penale. Insa in momentul in care yor
ayea loc anumite schimbari, adicӑ vor fi descoperite surse suplimentare de informajii, apare o
situafie пouй si in loc de cea finala se revine la situatia de urmarire penala intermediara, care
determina nо1 actiuni, serveste drept temei pentru planificarea cerсеiarii su- plimentare.
Сеrcetarea cauzei penale pоate fi efectuata in anumite conditii- favorabile sau nefavorabile.
Avand in vedere aceasta si situajiile de urmarire penala sunt divizate in: Javorabile si
nefavorabile. in cazul cand condifiile sunt favorabile, sarcina de baza a ofiferului de urma- rire
penala consta in asigurarea realizarii rationale a posibilitatilor reale. Astfel, existenfa datelor
amanunfite рrivind semnalmentele exterioare ale infractorului, care se eschiveaza de la
raspunderea penala, dicteaza alcatuirea de urgenta și utilizarea pentrи сӑutarea si reinerea lui, a
portretului-vorbit (portretului-robot). in cazul audierii imediate a banuitului retinut asupra faptei,
trebuie sa se mizeze рe starea lui psihologicӑ, determinata de refinerea,"ре urmе proaspete", prin
sur- prindere etc. Alunci cand cоndifiile cercetarii sunt nefavorabile, ofiterul deе urmarire penala
trebuie sa stabileasca si sa realizeze masuri de influenta asupга situafiei in scоpul de a o modifica
in directia favorabila. De exemplu, in caz cӑ datele despre infrac- tor lipsesc sau sunt incomplete,
trebuie continuata cӑutarea рersoanelor care pot sa comunice datele necesare despre el; la
audierea banuitului retinut mult mai цӑrziu dupa comiterea infractiunii, urmeaza a fi determinate
variantele posibile ale comportarii lui (inclusiv subterfugiile ce pot fi inventate cu scopul de a
evita ispunderea) si рrосedeele tactice de utilizare a informatiilor existente ce contribuie la
depunerea depozifiilor sau la demascarea minciunii (falsitafії). Unul din indiciile caracterului
favorabil al situatiei de urmarire penala este гezenfa informatiilor probante neсesare sau
posibilitatea dobandirii si utiliza- lor in scopul cercetarii infractiunii. Situafia de unmarire penala
nefavorabila, de regula, se caracterizcaza prin lipsa infoгmatilor necesaге реntru descopреri- rca
infractiunii sau prin caracterul lor incomplet; prin carаcterul nedeterminatal posibilitatilor in
administrarea (dobandirea) lor; prin complexitatea seleciari s realizarii masurilor suplimentare
pentru obtinerea si utilizaгea probelor. Caracterul favorabil sau ncfavorabil al situatiei de
urmarire рeпala este deter. minat si de actiunea altor factori: a) existenja posibilitatilor reale
(probelor, fortelor, mijloacelor, conditilor etc.) de solufionare a sarcinilor procesului penal; b)
coincidenta sau antagonismul scopurilor si intereselor organului de urmi- rire penala si
persoanelor implicate in infractiuneaа сегсetata. Antagonismul, sau lipsa acestuia, serveste drеpt
temei pentru evidentierea si- tuatiilor de urmarire penala in: sifuafii farӑ de conflici si situаfii de
conflici. Situafia de urтarire penald farӑ de conflict se caracterizeaza prin coincidenta (sau lipsa
deosebirilor principiale) intereselor si scopurilor offerului de urmarire penala si participantilor la
infractiunea cеrcetata. Asemenea situatie se creeazй atunci cand lipseste rezistenta la stabilirea
adevarului din partea persoanelor со- interesate in finalizarea cazului. Situafia de urmarire
penald de conflict se сaracterizeaza prin confruntarea intereselor si tendintelor opuse. Cu toate
acestea, conflictul ofiferului de urmari- re penala, de еxemplu, cu infractorul care se eschiveazӑ
de la raspundere nu se inscrie in cazul cand atingerea scopului in descорerirea infractiunii si
demascarea persoanei culpabile sunt posibile prin orice mijloace. Sarcina ofiferului de urmarire
penala este sa solufioneze situatia de conflict mnu numai in interesele societatii, dar si in
interesele adevarate (reale) ale procesului penal, si nu рentru cele imaginare (pretinse de cel
banuit, invinuit). Ре parcursul cercetarii infractiunilor, are loc permanent schimbarea situafilor de
conflict, deoarece dupa solutionarea unui conflict poate sa apaгӑ altul. Situațiiile de urmarireе
рenala reclamӑ din partea ofiferului de urmarirе рenala iscusinfa de a acfiona in imprejurari
complicate, a depista cauzele, motivele сonfictelor, a dispune de completul necesar de procedee
pentru infrangerea rezistentei si lichidarea conflictelor. Cunoasterea si luarea in consideratie a
situatiilor de urmarire pрenala ofera оportunitatea de a dezvolta tehnici diferentiate de
investigare, bazate pe diverse procedee tacticе, metode stiinfifice si organizatorice.
TEST nr. 27
TEST nr. 28
Falsul prin înlăturare de text are loc pe cale mecanică și chimică procedeele
de înlăturare mecanică a unui semn sau a mai multor semne sunt răzuire și
radierea.
Răzuirea se realizează cu ajutorul unor instrumente ascuțite, Cum sunt lama
de ras, cuțitul, vârful unui ac, precum și cu unele substanțe abrazive, pulverizate
între un strat fin pe suprafața hârtiei, după care se freacă ușor locul care urmează a
fi șters
Înlăturare de text prin corodare sau spălare poate fi stabilite prin metode
speciale de cercetare, cum sunt:
examinarea documentului la stereomicroscop;
examen are acestuia în radiații ultraviolete și infraroșii;
depistarea elementelor caracteristice corodării pe baza procedeelor
fotografice separatoare de culori, precum și de intensificare a
contrastului imaginii.
Examinarea acestei categorii de fals are ca scop reconstituirea textului
înlăturat.
Falsul prin acoperire de text este realizată cu hașuri de aceeași substanță ca și
scrisul lor, ori se creează peste scris pete de cerneală ori de altă substanță.
Frecvent întâlnim în practica organelor de drept falsul prin adăugire de text,
el constă în introducerea în textul inițial al documentului a unor semne litere, cifre,
cuvinte sau în refacerea prin adăugirea de trăsături ale unor semne grafice.
Asemenea adăugiri schimbă sensul inițial al conținutului actului.
Atunci când bănuitul sau învinuitul este reținut sau arestat preventiv, trebuie
să i se asigure pază cuvenită, precum și paza locului unde se va desfășura
verificarea declarațiilor;
c) în unele cazuri, este necesară studierea prealabilă a locului unde urmează a
fi efectuată acțiunea procesuală dată;
d) pregătirea mijloacelor tehnico-criminalistice și a altor materiale necesare
pentru depistarea, fixarea și ridicarea urmelor, obiectelor sau substanțelor-probei
materiale;
e) luarea măsurilor necesare în scopul asigurării securității participanților la
verificarea declarațiilor la locul infracțiunii;
f) stabilirea timpului locului convocării și citarea tuturor participanților la
acțiunea preconizată de verificare a declarațiilor persoanei concret.
Ce activitate este una de echipa care, de obicei, în afară de ofițerul de
urmărire penală ce pregătește și efectuează acțiunea dată, include lucrători ai
serviciilor speciale de investigație, tehnico-criminalistică, de pază a ordinii publice
TEST nr. 29
TEST nr. 30
TEST nr. 31
1.3. (7) Analizați procedura și tactica prezentării spre recunoaştere după voce
şi vorbire.
Pentru a depăşi dificultăţile condiţionate de factorii indicaţi, este necesar ca
prezentarea să se desfăşoare în următoarea ordine tactică:
1) În una din două încăperi ce se află alături se invită persoana care trebuie să recunoască şi
patru martori asistenţi, cărora li se vor explica drepturile prevăzute de lege în legătură cu
efectuarea acestei activităţi. Martorul sau victima sînt preîntîmpinaţi despre răspunderea
penală pe care o pot suporta în cazul unei recunoaşteri false.
Anchetatorul cu doi martori asistenţi trec în încăperea megieşă, unde este invitată persoana
care urmează a fi identificată şi două sau trei persoane selectate după regulile generale de
completare a grupului de prezentare spre recunoaştere.
Ultimelor li se anunţă că se va efectua o activitate de recunoaştere, dar fără a specifica
conţinutul ei. La această etapă, persoanele din grupul de prezentare trebuie să fie amplasate în
încăpere astfel, încît să nu fie văzute de persoana chemată să recunoască, aflată în camera de
alături.
2) După ce persoana care trebuie identificată îşi va ocupa locul dorit în componența
grupului de persoane prezentate, cel ce conduce recunoaşterea, sub un pretext bine gîndit,
va proceda la o discuţie asupra unui subiect neutru, dar care, în mod necesar, ar impune
participanţilor pronunţarea anumitor fraze şi cuvinte. Dialogul se va întreţine cu fiecare
persoană inclusă în grupul de recunoaştere într-o anumită ordine, începînd cu cea din
partea stîngă şi terminînd cu cea din partea dreaptă.
3) Apoi, din poziţia uşii întredeschise dintre cele două încăperi, organul care conduce
activitatea va cere persoanei chemate să facă recunoaşterea, să declare dacă a identificat
vreo persoană după voce şi vorbire. Dacă aceasta răspunde afirmativ, va fi chemată să o
indice în ordinea în care s-a desfăşurat convorbirea.
4) Apoi ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane prezentate şi, în prezenţa
lor şi a martorilor asistenţi, va specifica particularităţile vocii şi ale vorbirii după care a
făcut recunoaşterea. Procesul prezentării spre identificare după voce şi vorbire trebuie în
întregime înregistrat pe bandă magnetică sau videomagnetică.
În situaţia în care există pericolul unui comportament impulsiv din partea persoanei ce
urmează a fi recunoscută sau dacă persoana chemată să facă recunoaşterea nu acceptă să fie
confruntată cu făptuitorul, prezentarea spre recunoaștere poate fi efectuată cu ajutorul bandei
magnetice pe care sînt înregistrate vocea şi vorbirea persoanei anchetate. Se pot folosi
înregistrări făcute special în timpul interogatoriului sau „modele libere”, adică înregistrări ale
vocii şi vorbirii persoanei efectuate pînă la intentarea procesului penal.
Avînd în posesie materialele menţionate, organul de urmărire va delimita 1-2 segmente ce
redau mai exact caracteristicile vocii şi vorbirii persoanei care va fi identificată. Conţinutul
acestor segmente va fi reprodus în faţa microfonului de către două persoane, selectate după
regulile generale de completare a grupului de persoane pentru recunoaştere, în scopul
înregistrării pe banda feromagnetică, şi prezentat spre audiere persoanei chemate să recunoască
vocea şi vorbirea ei percepute în timpul săvîrşirii infracţiunii sau în alte împrejurări.
TEST nr. 32
1.2 (5) Determinați tipurile (formele) clasice ale desenelor papilare și metodele
de depistare și relevare a acestora.
La etapa actuală se cunosc 3 tipuri de desene papilare:
Desenele papilare în arc sunt formate dintr-un singur curent de creste
papilare care işi iauÎnceputul de la o latură a falangetei şi, curbându-se in
centrul ei, pleacă spre latura opusă. Desenele în arc sunt simple şi în şatră.
Primele au curbura crestelor lină, uşor descrescând de la vârful degetuluispre
baza falangetei. Ultimele, dimpotrivă, se prezintă prin curbura bruscă, avănd
in centru unasau mai multe creste in poziţie verticala.Desenele in arc sunt
mai puţin frecvente, constituind, conform datelor publicate, până la 6%
dintotalitatea desenelor papilare
Desenele papilare în laţ au o structură mai complicata. In ele se disting lesne
trei curente decreste papilare, formând zonele respective: centrala, periferică
sau marginală şi bazală.
Crestele zoneicentrale işi iau Începutul de la o latură a falangetei şi, atingând
partea centrală a acesteia, revin spreaceeaşi latură, formând o figură in formă de
laţ. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele peambele părţi laterale ale
falangetei, acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din
celedouă părţi laterale. Crestele papilare bazale sunt plasate paralel şanţului
flexoral, Închizând zona centralădin partea de jos. Crestele zonei periferice şi cele
bazale se intersectează pe partea opusă a direcţiei braţelor crestelor zonei entrale,
formând o figură triunghiulară, numită delta, după aspectul generalasemănător
literei greceşti delta.
Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de
cele trei curente,forma şi direcţia acestora. Se disting vădit desene simple în laţ,
sub aspect general de rachetă, în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi
curbe, în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată,Desenele papilare în laţ
sunt cele mai frecvent întâlnite, constituind peste 60% din totalitatea desenelor
papilare.
Desenele papilare în cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de
creste. Spre deosebirede acestea, la desenele în cerc crestele zonei entrale se
prezintă în formă de cerc, spirală, oval. In acest tipde desene, crestele zonei
periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi aterale ale desenului
(o particularitate distinctivă a acestui tip de desene), formând respectiv două
delte.
a) deținerea unor date sau informații despre fapta cercetată, corespunzătoare sun
raport calitativ și cantitativ, pe baza cărora să fie elaborate versiunile;
b) conceperea unei versiuni apropiate de realitate solicită și folosirea unor forme
logice de raționament, etc.
a) versiunile de urmărire penală să fie elaborate numai pentru faptele sau
împrejurările ce pot avea mai multe explicații;
d) versiunile să fie elaborate în legătură cu toate explicațiile posibile care pot fi
date în cauza cercetată;
e) versiunile trebuie să fie bine construite din punct de vedere logic, iar
problemele fiecăruia dintre ele, clar și precis formulate.
TEST nr. 33
Atribuțiile acestuia:
1) efectuează, în ordinea stabilită, expertize judiciare şi constatări tehnico-
ştiinţifice;
2) analizează şi generalizează practica expertizelor judiciare, constatărilor
tehnico-ştiinţifice, întreprinde măsuri menite să contribuie la descoperirea şi
investigarea infracţiunilor prin efectuarea expertizelor judiciare şi constatărilor
tehnico-ştiinţifice, precum şi identifică problemele prioritare în domeniu;
3) implementează proceduri moderne şi eficiente de examinare în scopul
întocmirii unor concluzii argumentate la evaluarea circumstanţelor şi cauzelor
infracţiunilor;
4) organizează seminare teoretico-practice, schimburi de experienţă şi
instruiri cu participarea angajaţilor subdiviziunilor subordonate IGP şi altor organe
de drept, precum şielaborează indicaţii metodice şi instrucţiuni pentru domeniul de
competenţă;
5) efectuează instruirea şi atribuirea ulterioară în ordinea stabilită a calificării
de expert judiciar, precum şi atestarea şi atribuiea gradului de calificare experţilor
judiciari.
Centru de Medicină Legală este o instituție publică pe lângă ministerul
sănătății, de expertiză judiciară specializată în domeniul medicinii legale.
Centrul efectuează următoarele forme de constatări şi expertize medico-
legale:
1) privind cadavrele, părţile de cadavre;
2) privind persoanele, în baza documentelor medicale, materialelor
cauzelor penale, civile şi de altă natură pentru constatarea:
a) gravităţii vătămării corporale;
b) stării de sănătate, simulării, disimulării, agravării, a bolilor artificiale
şi a automutilării;
c) stărilor sexuale contestabile şi în cazul agresiunilor cu caracter sexual;
d) stării de ebrietate alcoolică şi narcotică;
e) identităţii, vîrstei persoanei;
f) volumului incapacităţii generale şi profesionale de muncă;
3) biologice;
4) pentru stabilirea filiaţiei;
5) toxico-narcologice;
6) medico-criminalistice, inclusiv traseologice şi de stabilire a identităţii
după oseminte;
7) histopatologice;
8) alte forme de cercetare medico-legală, în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
13. Efectuarea constatărilor/expertizelor medico-legale.
Expertizele şi constatările medico-legale sunt efectuate de către experţii
judiciari medico-legali titulari încadraţi în subdiviziunile Centrului, colaboratorii
Catedrei medicină legală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie
„Nicolae Testemiţanu”, iar în caz de necesitate – şi de experţi judiciari medico-
legali delegaţi.
Centrul de Medicină Legală asigură în regim non-stop examinarea
cadavrului la faţa locului; autopsii urgente în cazuri de excepţie, examinarea
cazurilor de agresiuni cu caracter sexual, precum şi în alte cazuri cînd există
pericolul de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de
fapt.
Materialul biologic prelevat în cadrul examinării cadavrelor şi
persoanelor în subdiviziunile teritoriale este ambalat în modul corespunzător de
către expertul judiciar medico-legal şi expediat pentru cercetări în laboratoarele
respective ale Centrului.
La solicitarea experţilor judiciari medico-legali, instituţiile medico-
sanitare publice contribuie la efectuarea constatărilor/expertizelor medico-legale
prin consultaţiile specialiştilor, efectuarea investigaţiilor paraclinice.
Direcția Expertizei Judiciare a Centrului Național Anticorupție, este o
structură publică specializată în cadrul acestui organ și are competențe de a efectua
următoarele clase și tipuri de expertize judiciare:
1. Criminalistice tradiționale, cum sunt: dactiloscopică, traseologică,
grafoscopică, balistică, stabilirea autorului, tehnică a documentelor;
2. Criminalistice ne tradiționale: fonoscopică, a materialelor și substanțelor;
3. Inginerești-economice: contabilă, financiar-bancară, inginero-economică;
4. Inginerești-tehnice: autotehnică, mijloace tehnice de calcul, informatice.
Secția de expertize psihiatrice a Spitalului Clinic republican de Psihiatrie are
în atribuțiile sale este actuala la solicitarea organelor de Drept, a expertizei
persoanelor precum și expertiză psihiatrică postumă.
Din categoria structurilor private de expertiză judiciară fac parte:
1. Centrul de Expertiză Independent, care efectuează mai multe tipuri de
expertiză, cum ar fi: criminalistice, autotehnice, în construcții.
2. Întreprinderea individuală, „Malai ezpertize-consulting„ care este tuia de
expertizei economice și contabile.
3. Experți particulari atestați și incluși în Registrul de Stat al experților
judiciari. Aceștia, de obicei, sunt foști experți ai instituțiilor specializate de stat,
care stau pensionat și au trecut la profesia liberă, cu cunoștințe profunde și o
bogată practică în domeniu.
TEST nr. 34
TEST nr. 35