UNIVERSITATEA “ BABEŞ-BOLYAI” CLUJ - NAPOCA

FACULTATEA DE DREPT

Conf Univ. Dr. SORIN ALĂMOREANU

Note de curs

2004
 CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE. PRINCIPII

Secţiunea 1. Apariţia şi dezvoltarea criminalisticii

Din momentul în care a început să conştientizeze apartenenţa sa la o comunitate socială
omul a considerat că faptele antisociale au un însemnat pericol. Drept consecinţă acestea au fost
incriminate, comiterea lor atrăgând anumite pedepse, fizice sau pecuniare. La început regulile
respective erau integrate moralei şi li se conferea o anume " greutate" prin intermediul normelor
morale, a cutumelor, a religiei (noţiunea de “păcat”), apoi a regulilor juridice şi normelor de
drept. Desigur că odată cu instituirea unor forme incipiente de sistem judiciar şi cu desfăşurarea
primelor adevărate procese apare şi necesitatea demonstrării comiterii faptelor prin existenţa şi
preyentarea probelor, pentru că descoperirea faptei este în mod necesar urmată de:
1. stabilirea naturii ei (omor, lovire, vătămare corporala, furt, viol, fals, etc.)
2. stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta ( timp, loc, stare psihică, s. a. m. d.
3. identificarea infractorului ( infractorilor ) şi / sau a altor persoane ( coautor, complice,
tăinuitor, victima, . . . )
4. dovedirea vinovăţiei / nevinovăţiei.
Cum toate aceste activităţi înseamnă şi probe, un ansamblu important dintre ele presupun
existenţa unor bogate cunoştiinţe de criminalistică. Aceasta este promotoarea unor metode şi
mijloace apte de a se încadra în standarde ştiinţifice şi a situa imaginea oferită asupra
împrejurărilor faptei celor chemaţi să infăptuiască actul de justiţie la nivelul corespunzător cu
adevărul în cauză. Ea este în acelaşi timp elaborată şi desfăşurată ca activitate concretă în
conformitate cu normele procedurale ale dreptului penal.
Iată ce spunea în 1928 George Maxim: "Ce va putea face un licenţiat în drept pus să
ancheteze a doua zi după numirea sa, când el nu are alte cunoştiinţe decât cele câteva sute de
articole ale Codului Penal şi de procedură penală? Punerea lui însă la curent, de pe băncile
facultăţii, cu toate mijloacele speciale ale criminaliştilor practicieni îi dau putinţa să se folosească
în cercetările lui criminalistice de toate mijloacele ajutătoare şi nu sunt sute ci mii". 1
Într-adevăr, metodele şi mijloacele tehnico-tactice elaborate sau împrumutate de
criminalistică din alte domenii îşi găsesc aplicarea în munca de cercetare ca şi în cea de
descoperire şi chiar prevenire a infracţiunilor. Complexitatea lumii, continua evoluţie a
cunoaşterii umane şi atragerea ( utilizarea ) în comiterea infracţiunilor a tot mai multe tehnici şi
mijloace moderne, au impus criminalisticii să adapteze şi să preia pentru scopuri cele mai diverse
cunoştiinţe din chimie, fizică, cibernetică, genetică, etc.
Deşi importanţa şi utilitatea criminalisticii în bagajul de cunoştiinţe al oricărui jurist este
absolut evidentă, constatăm în ultimul timp o trecere a criminalisticii în planul secund ca
importanţă printre materiile de studiu în facultăţile de drept. Pe de altă parte, chiar studiul este
destul de sumar, formal, criminalistica rămânând în aparenţă o activitate oarecum învăluită în
mister, o “ supra-specialitate ” , un “domeniu prohibit” pentru unii sau “neinteresant” ( în sensul
de “nelucrativ” ) pentru alţii. Ca mărturie a faptului că trecerea în planul secund a cunoştiinţelor
de criminalistică , ori chiar omiterea lor din curricula universitară a studiilor de drept este o eroare
stă marturie Germania, unde după ce cu cca. 20 de ani în urmă s+a renunţat la studierea
criminalisticii la Drept, azi se fac serioase eforturi de reintroducere a acestei materii, existând
chiar o asociaţie neguvernamentală cu acest scop.

1
MAXIM GEORGE Revista poliţiei moderne, Iaşi. , 1928 , Iaşi.

2
 Desigur, cele de mai sus ar putea fi considerate ca o pledoarie pro domo pornită din
interesul nostru pentru criminalistică. Există ocazia de a vedea în repetate rânduri, cum în
practică lipsa unor cunoştiinţe cuprinzătoare de criminalistică a complicat şi întârziat soluţionarea
unor cauze.
Ca ştiinţă autonomă Criminalistica s-a format la finele sec. XIX. Poate una dintre
motivaţiile acestei tardive decantări ar putea fi neîncrederea şi lipsa de interes a juriştilor vremii
pentru potenţialul ajutător al ştiinţei în materie de probaţiune. Progresul ştiinţelor naturii şi mai
ales, dezvoltarea cunoştinţelor de medicină legală face ca începuturile criminalisticii să se lege de
locurile cu mare criminalitate- Paris 1795, Viena 1804. Această perioadă cunoaşte
activitatea de pionerat a statisticianului Quetelet (1796-1874) pentru masurători cantitative asupra
omului şi activităţilor sale –desprinderea primelor elemente de antropometrie şi criminologie. 2
În anul 1893 – Hans Gross - judecător de instrucţie şi profesor de drept penal publică
"Manualul Judecătorului de instrucţie" şi introduce termenul prin care "System der Kriminalistik"
apare ca " Ştiinţa a stărilor de fapte în procesul penal". Apare astfel explicit termenul de
Criminalistică. Rând pe rând evoluţia ştiinţelor aduce noi şi noi valenţe Criminalisticii, care le
preia rapid şi se adaptează:
-apare şi se dezvoltă dactiloscopia ca mijloc de înregistrarea şi identificare;
-începe să fie folosită tot mai frecvent fotografia judicară - Daguerre –1839;
-se dezvoltă antropometria criminala - Bertillon -1885
-este creat şi începe să fie folosit microscopul modern - 1873
- este dezvoltat studiul grupelor sanguine-1895-prin reacţii de precipitare este folosit
frecvent în Germania în cercetarea omorurilor. .
- 1865-Mendel şi alţii, încep cercetările privind transmiterea genetică cromozomială-
1894 –Hans Gross începe să predea la Viena primul curs facultativ de Criminalistică.
1909 –Jules Reiss crează la Lausane Institutul de fotografie judiciară, care va deveni
Institutul de politie ştiinţifică.
1913- este fondată şcoala de la Graz ( H. Gross), şcoala de la Munchen şi şcoala de la
Lyon – creată de Edmond Locard
În S. U. A. –începând cu 1945 Berkeley University şi John Jay College din New York
sunt cele mai celebre scoli de Criminalistică alături de FBI Academy.
Germania - Bundes Kriminal Amt , Franţa - Identite Judiciare - Paris
Anglia - Home Office Forensic Lab. - Londra - Metropolitan Forensic Science Lab.
Enumerarea de mai sus nu este exhaustivă, ci exemplificativă.

Secţiunea 2. Inceputurile şi dezvoltarea criminalisticii în România

In secolul trecut şi pentru o perioadă din cel actual, România se înscria pe locurile de
frunte în promovarea, utilizarea şi dezvoltarea criminalisticii. In 1892 este creat Serviciul
Antropometric al Ministerului Justiţiei, 1883 - Infiintarea Institutului Medico-legal de către dr.
Mina Minovici, unitatea fiind considerată printre cele mai bune din lume la acel moment.
- 1906 Nicolae Minovici - cercetări în dactiloscopie
-Intre anii 1892-1914 are loc introducerea masivă în practică a identificării
dactiloscopice. D. Călinescu - "Dactiloscopia şi portretul vorbit".
-S.Ionescu- chimist – conduce serviciul de chimie judiciară la Institutul Medico-Legal
din Bucureşti.
In 1914 - Valentin Sava preia serviciul de identificare –devenit în 1925 Serviciul
Central şi publică în 1943 "Manual de dactiloscopie" – care în ciuda dimensiunilor
sale relativ reduse rămâne o lucrare foarte interesantă.

2
IONESCU LUCIAN Criminalistica Note selective de curs pentru uzul studenţilor (Nepublicat) Universitatea
creştină “ D. Cantemir” Bucureşti 1997.

3
 - 1937 – C-tin. Ţurai creează prima cartoteca monodactilară.
-1943 Este infiinţat serviciul tehnico-ştiinţific şi Laboratorul de Criminalistică al
Poliţiei capitalei.

Secţiunea 3. Definirea criminalisticii. Sistemul şi structura ei

Deşi Criminalistica a fost definită în mai multe modalităţi (convergente în cele din
urmă) fie ca -" Ştiinţa care elaborează metodele tactice şi mijloacele tehnico- ştiinţifice de
descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor" 4 fie ca "Ştiinţa judiciară cu caracter autonom
şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştiinţe despre metodele şi mijloacele tehnice şi
procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării informaţiilor, identificării persoanelor
implicate în săvârşirea lor" 5 considerăm că formularea unei definiţii a acestei ştiinţe contra crimei
implică un demers teoretic şi ştiinţific pe măsura caracterului său complex. De aceea, am optat,
asemeni lui I. Ionescu pentru notiunea de definire " care are avantajul de a ne spune mai liber în
ce constă criminalistica. . . şi care este obiectul ei de cercetare" 6.
Ştiinţă cu structură complexă, criminalistica este utilizatoarea şi beneficiara unor date
şi mijloace cu un conţinut extrem de divers. Aşa cum am arătat în secţiunea anterioară acestea
sunt luate din domenii de mare tehnicitate şi aparent total diferite de ceea ce îndeobşte se
consideră a studia o ştiinţă din domeniul juridic: chimie (cerneluri, substante), biologie (material
biologic), fizică ( balistică ş. a. ), psihologie (ascultare), psihiatrie (tactica), statistica
(informatii), informatica (prelucrarea datelor, baze de analiză), microbiologie, micro urme,
cristalografie (metale).
Unanim acceptată este insă împărţirea tripartită a sistemului criminalisticii:
1. Tehnica criminalistică - reuneşte totalitatea metodelor de descoperire, evidenţiere,
fixare, ridicare şi examinare a macro şi microurmelor ce privesc fapta , respectiv - autorul sau
autorii.
2. Tactica criminalistică – formulează reguli de organizare şi desfăşurare a activităţilor
de anchetă , procurare şi examinare a probatoriului cum sunt: cercetarea locului faptei,
reconstituirea, identificarea autorului şi a victimei, ascultarea, percheziţia, prelevarea de
obiecte, înscrisuri, acte, etc.
3. Metodologia criminalisticii se ocupă cu stabilirea de procede, tenici, succesiuni de
activităţi logico-tactice şi mijloace specifice de cercetare a infracţiunilor în funcţie de natura lor -
furt, omor, tâlhărie, mită, înşelăciune, fals, accidente de muncă sau de circulaţie, incendii,
explozii, mărturii mincinoase, etc.
Tactica şi metodologia se apropie şi se întrepătrund sub aspectul finalităţii, ele apărând ca
tactică generală şi tactica speciala (vezi şi L. Ionescu, op. cit. )
Se impune aici o precizare asupra termenilor utilizaţi pentru sfera criminalisticii. În ţările
francofone s-a folosit mai ales termenul de "Poliţie ştiinţifică" - generat de intenţia de a departaja
probelor ştiinţifice de alte tipuri de probe.
în ţările germanice termenul este "Kriminalistik", iar în cele anglofone - " forensic
science". Cel din urmă tinde să se extindă în mai toate ţările, lăsând la o parte elementele de joc
politic, influente, etc.
Termenul de "forensic" derivă din latinescul " forum " (piaţă publică - ca loc de judecata)
- loc în care purtătorii de păreri diferite pot să-şi susţină liberi pledoaria, punctul de vedere.
Aceasta dezbatere are loc în sala de şedinţe (alt "forum"), unde în sistemele de lege procesuală
contradictorială probele sunt administrate în cursul unor serii de întrebări şi răspunsuri (cross-
examining).
Credem că termenul de " forensic science" este mai cuprinzător, el incluzând şi
elementele Criminalisticii cât şi Medicina legală, bio-criminalistica, psihologia judiciară, s. a.
Pe de altă parte, termenul de science= ştiinţă indică apropierea criminalisticii de ştiinţele exacte,

4
exprimând caracterul practic şi rigoarea ştiinţifică ce-i sunt specifice. Cu toate acestea credem că
şi pe viitor termenul folosit trebuie să fie cel de criminalistică , aşa cum s-a încetăţernit în
limbajul curent.

Secţiunea 4. Categorii de probe oferite de criminalistică.

In interacţiunea complexă om-mediu, urmele se produc prin relaţia cauzală unde contactul
fizic cu mediul concret conduce la crearea lor. Pe temeiul cercetării, descoperiri şi examinării
urmelor se pot stabili legături de natura a permite identificarea autorului lor. Urmele pot fi astfel
atât urme materiale , cât şi urme testimoniale (ideatice ) prin valorificarea datelor rezultate din
memorarea unor evenimente, coversaţii, sunete, poziii de obiecte persoene, a aspectului, a
trăsăturilor, etc.)3
Urmele materiale pot avea orice formă , de la firul de păr la obiecte, părţi de aeronave, etc.
De la urma olfactivă, la urma bilogică, de la impresiuni aparent invizibile la dezastrul pordus de
explozii.Valoarea lor este dată de corectitudinea descoperirii, marcării, prelevării şîn interpretării
lor.
Conform unei enumerării formulate de Barry A.J. Fisher4 a elementelor ce conferă valoare,
urmele (probele) materiale au ca însuşiri:
1. Probele materiale pot dovedi comiterea unei fapte sau permit stabilirea unor
elemente cheie în soluţionarea anchetei. De exemplu, urmele de forţare şi lipsa unor bunuri la furt
prin efracţie, sau urmele de violenţă şi leziunile de apărare în cazul unui viol. In cazul unui
incendiu suspect au fost găsite urme de substanţe volatile ( petrol) pe unele bunuri incendiate.
2. Urmele pot dovedi contactul suspectului cu vixctima ori prezenţa la locul faptei.
Intr-un caz de viol suspectul reţinut la scurt timp nu a putut explica prezenţa unor fire de păr
de pisică pe pantaloni, iar victima avea două pisici.
3. Probele materiale ( urmele) pot duce la identficarea certă a utorului unei fapte . ADN ,
urme papilare, probe biologice, etc.
4. Probele materiale pot duce şi la exonerea unui bănuit. O persoana acuzată de falsificrea
unui scris, etc. Doi minori au auzat un adult ca i-ar fi drogat si molestat. Examinarea unor mostre
de singe si urina de la minori a proba lisa in organismul lor a unor umre de drog, apoi ei au
recunoscut ca acuzatiile au fost inventate întrucât îl urau pe bănuit.
5.Probele materiale pot completa si confirma mărturiile. Victima unie lipsiri de libertate a
reclamat ca a fost legată de un calorifer in apartamentul unui banuit cu un cablu de nylon pe care
l-a rupt si abandonat pe terasa pe unde a reusit sa fuga . LA cercetarea locului faptei cablul rupt a
fost gasit in locul indicat de victima.
6. Un suspect pus in faţa probelor materiale poate face măturisiri sau chiar declaraţii
complete.
7. Probele materiale pot fi mai concludente decât cele testimoniale. Trecerea timpului
poate altera memorarea unor evenimente, detaliile se şterg, iar factorul subiectiv poate interveni în
redare. Uneori, sub impulsul sentimentelor unele elemente sunt exagerate, alteori, involuntar, sunt
introduse „ în tabloul relatării „ date care în realitate nu au fost receptate.
8. Probele materiale tind să devină tot mai importante, fiind absolut necesare in
soluţionarea cauzelor. Nesusţinute de probe, declaraţiile nu pot servi la nimic.
Reluând într-o formulă concentrată cele de mai sus Lucian Ionescu consideră că din
punctul de vedere al relevanţei lor probele pe care le oferă Criminalistica sunt în acest sens:

3
A se vedea S. Alamoreamnu N.Zamfirescu Introducere în interpretarea fenomenologic a urmelor Ed.
Alma Mater Cluj 2003.
4
Barry A.j. Fisher, Arne Svenson, Otto Wendel - Techniques of crime scene investigation Ed. ELESEVIER
1985 pag. 6.7

5
 1. probe disculpante - prin care persoana bănuită este inlăturată din grupul de posibili
autori . )O urma de muşcătură pe corpul victimei, amprente, striaţii pe camaşa de metal a unui
glonţ produse de ghinturile ţevii)
2. probe indicative - indică producerea unei anumite fapte ( acţiune, fenomen, proces)
fără a indica şi autorul (Ex. răzuirea unei menţiuni pe un act, explozia unei bombe).
3. probe coroborative - prin coroborare cu alte probe acestea sunt apte a conduce la
stabilirea unei anumite situatii. (Ex. urma pantofului unei anumite persoane indica prezenţa ei
intr-un anumit loc, dar nu şi calitatea: autor, victimă, martor).
4. Probe determinante - care nu mai au nevoie de alte probe pentru a demonstra fapta şi
autorul ei (exemplu la viol: urma de muşcătură pe corpul victimei)(ADN).
Unii autori5 subîmpart urmele în:
- probe -dovedind un adevăr;
- indicii -semnul existentei unui fenomen, imprejurari, eveniment, etc.
Indiferent dacă veti accepta această din urmă subîmpărţire sau nu, esential este a se
reţine ca prin Criminalistică se oferă elemente ştiinţifice cu caracter de certitudine ( uneori şi
acestea pot cunoaste o marjă de eroare) pentru aflarea adevărului privind imprejurările, timpul,
locul, modul, mobilul, scopul, autorul(autorii), unei (unor) fapte.

Secţiunea 5. Sistemul principiilor fundamentale ale criminalisticii

Dată fiind strânsa legătură a Criminalisticii cu Dreptul penal şi Dreptul procesual

penal, sistemul principiilor sale va cuprinde atât principii specifice acestora (principiul prezumtiei
de nevinovăţie, aflării adevărului) cât şi principii specifice Criminalisticii.

1. Principiul legalităţii - principiu "sine qua non" al oricărui demers cu contiguitate

domeniului dreptului. Acesta este înscris în Constituţia Romaniei şi art. 2 C. P. , fără de care
ne-am intoarce în curând la dreptul discreţionar, abandonând principiile statului de drept.
Având ca fundament legalitatea, criminalistica alături de alte ramuri de drept
urmăreşte susţinerea principiului potrivit căruia nici o persoană să nu se sustragă răspunderii
pentru faptele sale, nimeni să nu fie pedepsit pe nedrept.
De altfel conform art.64 al. Ultim C. Pr.P. „ Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu
pot fi folosite în procesul penal.”
2. Principiul aflării adevărului. Prin mijloacele sale specifice tehnice şi tactice
criminalistica asigură descoperirea autorului faptei penale şi permite administrarea probatoriului
necesar stabilirii adevărului în cauză, asigurând astfel în mod direct concordanţa dintre starea de
fapt stabilită de organul judiciar şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul.
Aflarea adevărului este deci consecinţa unei activităţi complexe de investigare a
faptelor şi imprejurărilor concrete, obiective, privind o anumita cauză. Prin caracterul stiintific
al criminalisticii se pun la dispoziţia justiţiei date cu un conţinut ştiinţific, cu grad înalt de precizie
în determinare.
3. Principiul prezumţiei de nevinovăţie. Această prezumţie guvernează întreaga
desfăşurare a procesului penal, dovedirea vinovăţiei cazând în sarcina organului judiciar. Pe
acest fond, administrarea probelor cu sprijinul criminalisticii va cuprinde atât probele care
dovedesc vinovăţia cât şi pe cele privind nevinovăţia. Cum vom arăta şi în cuprinsul cursului,
recunoaşterea nu este "regina probelor", ea trebuie susţinută de un probatoriu pertinent,
administrat conform normelor procesuale.
Convingerea intimă, în baza căreia va putea fi pronunţată hotărârea organului judiciar,
trebuie fundamentată pe întreg ansamblul probelor existente în cauză, de natură a reflecta
adevărul.

5
W. Rakes- A new concept on evidences-International Revue of Forensic Sciences vol V nr. 1/1990.

6
 4. Săvârşirea unei infracţiuni determină în mod necesar modificări materiale în mediul
înconjurător. Toate faptele omului, activităţile şi acţiunile sale se reflectă în mediu ca
interacţiuni cauzale. Ceccaldi - spunea în " Criminalistica" sa că "nu poate exista infracţiune fără
urme". Aşa numitele crime perfecte sunt rezultat al insuficientei calificări profesionale, lipsei
dotării tehnice corespunzătoare, greşelilor de lucru, scurgerii unui timp prea mare între faptă şi
descoperirea ei, etc.
5. Principiul identităţii. –ca principiu fundamental al gândirii - "starea unui obiect de a fi
ceea ce este, de a-şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, rămânând
el însuşi. "6 stfel, în marea diversitate şi unitate a lumii, un obiect dintre mii de exemplare
asemănătoare este unic şi identificabil. Acest principiu va fi valorificat şi dezvoltat în cadrul
capitolului destinat identificării. El permite stabilirea anumitor trăsături specifice şi stabilirea
exactă a faptelor şi imprejurărilor intr- o cauză penală dată.
6. Principiul operativităţii în investigare şi în soluţionare. O regulă cu caracter practic în
consonanţă cu principiul celerităţii în soluţionarea cauzelor. " Timpul lucrează în favoarea
infractorului . "7
De la prima clipă a sesizării despre săvârşirea unei fapte şi până la definitiva soluţie a
cauzei, activitatea celor chemaţi să o cerceteze şi soluţioneze este guvernată de acest principiu.
Sensul său nu înseamnă "graba", ci doar operativitate nu "pripeala" ci doar neîntreruptă
preocupare pentru aflarea adevărului.
Cu cât este mai urgent realizată cercetarea la faţa locului, cu atât urmele sunt "mai calde" -
proaspete, clare, neatinse - infractorul este acolo sau în apropiere, victima mai poate fi salvată,
sau poate da unele relaţii clare, martorii îşi amintesc exact, nedeformat.
Adeseori unele persoane de bună credinţă îngreunează cercetările din neştiinţă : fac curat
după un furt, mută sau spală cadavrul înainte de cercetarea locului. Mai mult - trecerea timpului
aduce unele deformări ale obiectelor folosite ( se mai trage cu arma, deci apar uzuri noi, uzura
tălpii unor pantofi ) ale imaginilor reţinute( un martor uită anumite detalii), ale obiectelor
implicate (o reparare sau o nouă accidentare a unei maşini implicate anterior în accident ).
Toate aceste principii formeaza un tot unitar, aflându- se în strânsa legatură şi
intercondiţionare reciprocă. Necesitatea de a înţelege şi recunoaşte caracterul lor determinant
pentru aflarea adevărului este de domeniul evidenţei. Criminalistica, înainte de a fi
spectaculoasă aşa cum ne-au obişnuit romanele şi filmele de gen este o muncă al cărui succes
depinde meticulozitate, de claritatea ideilor, de pregătirea profesională şi nu în ultimă instanţă de
un spirit deschis noului, reunite în persoana anchetatorului.

Notiunea de urmă
" Oriunde ar călca, ( infractorul - n. n. S:A) orice ar atinge, tot ceea ce lasă în mod
inconştient, va servi drept martor tăcut împotriva sa. Nu numai urmele digitale sau cele create de
picioare, dar chiar şi părul său, fibre din hainele sale, sticla pe care o sparge, urmele de unelte
pe care le-a lăsat, vopseaua pe care a zgâriat-o, sângele sau sperma pe care le lasă sau le ia - toate
acestea şi multe altele vor fi mărturie tacută împotriva lui. Acestea sunt probe ce nu uită. Ele nu
se tulbură de emoţia clipei. Ele nu lipsesc pentru că lipsesc martorii umani. Ele nu pot depune
mărturii mincinoase. Ele nu pot lipsi total. Numai interpretarea lor poate fi greşită. Numai
eroarea factorului uman în descoperire, studiere şi înţelegere poate să-i diminueze valoarea. ” 6
Prin urma rezultată din infracţiune se poate deci înţelege orice modificare materială
survenită în mediul ambiant în care s-a petrecut fapta. Mijloacele moderne au extins capacitatea

6
D. Sandu L Ionescu –op. cit.
7
I. R. Constantin - Unele metode şi principii ale criminalisticii în "Scoala romaneasca de criminalistica", Editura M.
I. , 1973, pag 71.

7
de sesizare, de exemplu: urme sonore sau termografice, microurme, urme olfactive, capcane
chimice, urme de pătrunderi şi operaţii neautorizate în sisteme computerizate, s. a. m. d.
Urma poate fi nu numai rezultatul acţiunii infractorului, dar şi a acţiunilor sau mişcărilor
victimei ca o consecinţă a infracţiunii . De exemplu. : convulsii (la otrăvire), incercarea de
apărare, de scăpare, etc. , zgârieturi, muşcături pe agresor, urme de căţărare, etc.
Nu numai ce face ci şi cum face autorul faptei poate servi la identificare. Ex. : modul de
legare a unei frânghii, de deschidere a unui seif, nivelul calităţii unui fals ori contrafacerii).

CAPITOLUL 2.

LEGATURA CRIMINALISTICII CU ALTE STIINTE. MIJLOACELE TEHNICE

ALE CRIMINALISTICII

Secţiunea 1. Legătura criminalisticii cu alte ştiinţe

Am evidenţiat în mod repetat caracterul deschis al Criminalisticii, modul în care aceasta

apelează la alte domenii pentru a îşi fundamenta concluziile şi rezultatele. Dar nu se limiteaza la
atât. Criminalistica are importante legături şi schimburi de informaţii cu diverse alte ştiinţe
juridice cât şi nejuridice.
1. Legătura cu dreptul penal: este evident în afara oricarei discuţii contradictorii.
Dreptul penal este cel care stabileşte elementele constitutive ale infracţiunii şi faptele considerate
ca atare.
2. Legătura cu dreptul civil: în domeniul protejării actelor, al stabilirii falsului şi
autenticului semnăturilor, al modului de ascultare a persoanelor în cadrul procesului civil.
3. Legatura cu dreptul procesual: - o intercondiţionare complexă. Codurile procedurale
- civil şi penal - sunt cele care stabilesc normele ce reglementează diversele activităţi legate de
administrarea şi verificarea probelor, recoltarea, examinarea, expertiza, verificarea de scripte,
percheziţii, reconstituiri, ascultări, etc.
4. Legatura cu medicina legală : uneori cele două domenii se confundă. ( cercetarea
urmelor produse de armele de foc pe corpul uman, a plăgilor prin impuşcare, traumatologia
mecanică, leziuni produse cu agent vulnerant), dinamica accidentelor de circulaţie (stabilirea
locului unei persoane în autovehicol la accident ). Este în afara oricărui dubiu nexul complex
dintre cele două domenii. în unele cauze este aproape imposibil de a le separa (ca de exemplu:
atunci când se cere stabilirea poziţiilor în momentul unei împuşcări, ori prin intermediul
diferitelor urme de sânge, abraziuni, etc. , poziţiile victimă agresor, succesiunea unor
evenimente, operaţiuni, La stabilirea discernământului cu ajutorul medicinei legale ş. a. m. d.)
5. Legătura cu Criminologia . Adeseori confundate, Criminalistica şi Criminologia au
obiecte de cercetare net diferite, dar complementare. Criminalistica - oferă mijloace de elucidare
a unor cazuri concrete şi date privind modul de savârşire, care sunt valorificate în plan teoretic de
către Criminologie pentru studierea fenomenului şi din punct de vedre psihiatric, statistic,
economic, s. a. m. d.
6. Legătura cu psihologia şi psihiatria - se realizeaza în aplicarea metodelor proiective,
caracteriologice, la stabilirea metodelor tactice de ascultare, prindere, elaborarera variantelor şi
versiunilor , de exemplu "Profilulul criminalului " şi "Criminal behaviour sciences " la FBI în
SUA. La stabiliirea condiţiilor care influenteaza procesul memorarii şi al redării.
7. Legătura cu logica - fundament al intregii activităţi criminalistice, această legatură
permite aprecierea şi intelegerea succesiunii operaţiilor, interpretarea , deductiile şi inducţia
logică.

8
 8. Legătura cu ştiinţele naturii în cercetarea criminalistica şi nt utilizate informati şi
aplicatiiale tuturor domeniilor conexe-biologie, fizica, chimie, mecanica, optica, fizica atomica,
informatica, genetica, s. a.

Secţiunea 2. TEHNICA SI MIJLOACELE TEHNICE IN CRIMINALISTICA

Criminalistica tinde să utilizeze mijloace tot mai variate de lucru, pe măsura complexităţii
problemelor pe care trebuie să le rezolve. Acestea trebuie sa ofere precizie, profunzime,
asigurând în acelaşi timp capacitate de deplasare în spaţiu. Au fost create şi se utilizeaza truse
criminalistice-care pot fi de utilitate generala pentru cercetarea la locul faptei, dar şi truse
specializate: pentru investigarea unor accidente, pentru examinări balistico-judiciare, pentru
examinarea actelor, pentru capacane chimice, s. a. m. d. Noţiunea de trusă ar trebui explicată
ca având o accepţiune mai largă. Tendinţa actuală este către crearea unor laboratoare mobile,
care pot fi deplasate în cele mai diverse locuri, fiind plasate pe autovehicole, pe elicoptere, pe
ambarcaţiuni, în funcţie de locul şi complexitatea, de specificul şi necesităţile cercetării propriu
zise.
A. Trusa criminalistica universală
-dispune de un ansamblu de materiale şi instrumentar necesare principalelor operatiuni de
cercetare a locului faptei.
Trusa universală cuprinde mai multe compartimente orientate spre:
1. Probleme de traseologie - destinat descoperirii, fixării şi ridicării urmelor de mâini,
picioare, dinţi, urmelor de instrumente, etc. -prin folosirea de substanţe pulverulente pentru
evidenţierea urmelor latente, pulverizatoare, pensule, folii adezive pentru fixare / transfer de
urme evidentiate, surse de lumina -UV, IR - +spectrul vizibil
- vase de amestec pentru mulaje;
- benzi metalice pentru izolarea mulajelor, etc.
2. Măsurători şi marcaje – plăcuţe cu numere, bandă metrică (dm, cm) -, creta specială.
3. Desene şi schiţe - busola, hârtie mm, calc, coli albe, şabloane pt. hartă, s. a. m. d.
4. Alte instrumente auxiliare - cleşti şi magnet pentru extragere de corpi metalici,
şurubelniţe, , dălţi –utilizate dupăde cerinţele locului - plicuri, pungi -> pt. Ambalare şi
transport.
- cutii, eprubete pentru recoltare de obiecte mici şi microurme ( schije, resturi, )
B. Trusa foto-video-audio
- cuprinde aparatură foto cu obiective suplimentare, superangular, teleobiective,
exponometru.
Dupa 1989 în special, s-a extins dotarea şi utilizarea tehnicii video în realizarea
cercetărilor la faţa locului. Avantajele sunt date de rapiditate, claritate şi caracterul cuprinzator al
imaginii. Foarte utile se dovedesc a fi inregistrările video ale interogatoriilor luate autorilor unor
fapte grave. Prin utilizarea tehnicii video se pot obţine imagini prin care se fixeaza condiţiile
locului faptei când acesta are o intindere mai mare (de ex. locul prăbuşirii unei aeronave)
declaraţii ale unei victime care apoi decedează, declaraţii primare şi reascultările unor inculpaţi
recalcitranţi, martori, etc.
C. Trusele specializate
1. Truse pentru testarea stupefiantelor (la dispozitia poliţiei şi a organelor vamale) permit
identificare substanţelor opiacee, halucinogene, etc. , se bazează pe reacţii de tip colorimetric.
2. Truse pentru cercetarea accidentelor - de circulaţie, explozii, incendii.
3. Truse pentru examinarea şi ridicarea actelor suspecte.
4. Truse pentru examinări balistice - permit stabilirea direcţiei, unghiului, distanţei de
tragere, extragerea şi ridicarea gloanţelor, descoperirea şi ridicarea particulelor metalice.
D. Laboratoarele complexe mobile - cuprind mai multe mijloace auxiliare şi principale
utile în cercetarea locului faptei.

9
 Aceste laboratoare mobile oferă posibilitatea de deplasare şi examinărilor de un anumit
grad chiar la locul faptei pentru cauze complexe - accidente aeriene, explozii de proporţii,
omoruri în serie cu ingropara victimelor, etc.
Fiind plasate pe mijloace de transport (auto, elicoptere, vase), ele permit accesul în
locuri chiar izolate, dispunând de surse proprii de iluminat, mijloace auxiliare cum ar fi:
generatoare, compresoare de aer, mijloace de excavaţie, sisteme de filtrare a noxelor. Unele din
aceste laboratoare dispun de mijloace de comunicare cu serviciile de evidenţă şi fişierele
operative, constituind adevărate centre de comandă în conducerea cercetarilor concomitent cu
continuarea examinărilor criminalistice.

Instrumente de examinare criminalistică

O parte insemnată a examinărilor criminalistice se face prin tehnica vizuală. Aceasta
presupune mijloace optice cu putere de mărire, permiţând observarea unor detalii caracteristice, a
unor elemente deosebite, etc. .
Aşa cum arată cercetările ştiinţifice, acuitatea vizuală omenească se situează la limita
zecimilor de milimetru, sub aceasta limită devenind foarte redusă. Vederea binoculară nu mai
permite perceperea spaţială pentru obiectele de dimensiuni microscopice sau pentru
detaliile individuale aflate sub această limită dimensională.
Lupa criminalistică este un instrument optic extrem de util şi de largă folosinţă. Poate fi în
varianta simplă cu mâner, sau lupa cu piedestal de laborator, poate fi o lupa dotată cu sistem de
iluminare şi uneori cu surse de radiaţii UV sau IR-vezi trusa criminalistică universala. Mai poate
fi şi modele binoculare, fixate pe cap şi permiţând mobilitate şi lucrul cu ambele mâini.
Microscopul optic este un instrument foarte utilizat în examinările de laborator, pentru
traseologie, balistica, tehnica actelor-falsuri, dactiloscopie. Tipuri de microscoape optice:
a)stereo microscopul-larg utlizat în examinarea în relief a suprafeţei obiectelor. Oferă o
mare claritate în profunzime, chiar dacă nu are o acuitate atât de mare ca şi microscopul clasic.
b)microscopul comparator-este un instrument extrem de util, folosit foarte frecvent în
examinările de balistică şi traseologie. Permite compararea a două obiecte din care unul este cel
în litigiu -provenit de la locul faptei ( glont, tub cartuş, obiect cu urme de spargere, forţăre, fire
de păr ) iar celălat provine de la o sursă certă( armă suspecxtă, instrument suspect ). Un sistem
de prisme permite unificarea imaginilor şi suprapunerea celor două obiecte (urme), compararea
realizându-se prin stabilirea continuităţii liniare.
Importantă este iluminarea egală, sub acelasi unghi, a ambelor obiecte, care se afla pe
mese distincte de microscopie, sub obiective diferite a căror imagine este apoi unificată , aşa cum
am arătat pentru realizarea comparării prin suprapunere.
c) microscoape în spectru invizibil- IR.( infraroşu) , UV. ( ultra –violet) destinate în special
examinării documentelor falsificate ( suspecte ), urmelor de tragere cu arme de foc şi unor urme
biologice(sperma, sputa, etc) .
d) microscoape optice cu destinaţii speciale-pentru măsurarea unor valori unghiulare
( ghinturi pe ţeava armei),-pentru măsurarea rugozităţii suprafeţelor-cu grosismente pentru
dimensiuni de nivelul milimicronilor.
Microscoape electronice
a) prin transmisie permit vizualizarea structurii interne a probelor, având capacităţi de
rezoluţie la nivelul distanţelor interatomice(1, 4 - 3. 1010 nm). Funcţionarea lor se bazează pe
vizualizarea fluxului de electroni transmis prin secţiuni subţiri de probe (spalturi).
b) cu baleiaj (scanning microscope), metoda este utilizată mai nou în examinarea urmelor
biologice, a urmelor de afumare produse de armele de foc. Un spot electronic baleiază proba pe
care o pătrunde chiar în grosime. Precizia este mare 0, 5 - 109 nm. şi rezolutia de inaltă
definiţie. Laboratoarele moderne utilizează mult tehnica asistată de computere pentru examinări
traseologice, balistice, examinarea actelor.

10
 CAP. III
IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ

Secţiunea 1 Noţiuni generale

Specific întregii activităţi de cercetare ştiinţifică şi deosebit de important pentru

Criminalistica, procesul de identificare se bazează pe "posibilitatea recunoaşterii obiectelor lumii
materiale, prin fixarea în procesul nostru de gândire a caracteristicilor acestora şi datorită
neschimbării relative a lor, cel puţin pentru un anumit timp"8
Stabilirea adevărului în cauzele supuse justiţiei se realizează prin intermediul
administraării de probe. Una din modalităţile de probaţiune o constituie şi identificarea
criminalistică, fără însă a se confunda cu aceasta şi fără să se reducă la ea. " Conţinutul
principal al probaţiunii cu ajutorul identificării criminalistice constă în găsirea, desprinderea
obiectului sau persoanei implicate dintr-un ansamblu nedeterminat de obiecte sau persoane
posibile. " 9
Identificarea, ca proces psihic realizat prin compararea caracteristicilor, urmată de
judecata privind identitatea / neidentitatea se bazează în toate domeniile pe aceleaşi principii, dar
aplicarea şi modul de realizare a procesului de identificare poartă o amprentă specifică pentru
fiecare activitate în parte. Identificarea criminalistică are şi ea specificul său, constând din aceea
că se urmăreşte a se stabili prin acest complex proces, atât identitatea cât şi neidentitatea, iar
concluziile au în consecinţa formulării lor aceeaşi forţă probantă.
Criminalistul merge cu identificarea în principiu, până la nivelul unui obiect sau individ,
nu rămâne la nivelul generic al grupului de obiecte, categorie de indivizi, s. a. m. d. , în
funcţie de măsura în care mijloacele de examinare şi metodologia de care se dipune la un
moment dat permit o identificare individuală. Stabilirea apartenenţei la o anumită grupă nu este
suficientă, procesul mergând în continuare prin intermediul comparării cu un singur obiect - cel
care a creat urma de la care se pleacă.
Considerăm, asemeni opiniei formulate de profesorul Emilian Stancu, că identificarea
nu trebuie privită rigid, ea fiind un proces dinamic, asemeni înseşi obiectelor şi fiinţelor pe care
le examineaza, în continuă schimbare şi rămânând totuşi ele însele. 10
Identificarea criminalistică apare astfel ca un proces de stabilire cu ajutorul mijloacelor şi
metodelor proprii ştiinţei criminalistice, a factorului creator al urmei, pe baza caracteristicilor
acestuia, într-un sistem unitar şi individualizat . 11
Identificarea se poate face şi fără contact direct- tactil, instrumental, vizual-cu obiectul
identificare, folosindu-se în acest scop :
Identificarea după descrierea trăsăturilor esenţiale - când sunt folosite percepţiile
anterioare ale altor persoane privind aspectul, locul, modul de acţiune al unui fenomen, obiect,
instrument sau persoană. în acest mod sunt identificaţi infractori, obiecte ori persoane
dispărute, sustrase, răpite, printr-o comparare a descrierilor cu elementele de care se dispune.
Identificarea după memorie este o altă modalitate de identificare, bazată pe valorificarea
percepţiilor anterioare ale unor persoane în funcţie de calitatea percepţiei şi memorării (probleme
pe care le vom trata la momentul necesar) realizate în anumite conditii de timp, loc, stare psihica,
etc. La reantâlnirea cu obiectul, persoana sau fenomenul perceput , se recurge la memoria
percepţiei respective pentru a putea efectua o comparare. Memorarea perceptiilor permite
identificarea atât a unor elemente de ordin vizual (aspect, culoare, viteza de deplasare, etc. ) cât
şi a unor elemente de ordin senzorial divers ( olfactiv, auditiv, intensitate, miros specific, etc. ).

87
IONESCU L. SANDU D. -Identificarea criminalisticã, Bucureşti l991, pag 27.
9
idem
10
Emilian Stancu- Criminalistica
119
DAN N. Tratat Practic de criminalisticã Ed. M. I. Bucureşti l979 pag, 215vol II

11
In functie de modul în care un anumit fenomen, obiect, fiinţă s-a reflectat în lumea materială
producând anumite urme se conturează şi ceea ce indeobşte constituie domeniul identificării în
criminalistică.
Identificarea după urmele lăsate va utiliza alături de impresiunile de la faţa locului şi altele
create în mod artificial, prin intermediul obiectului, fiinţei bănuite a le fi creat (de exemplu urme
de tăiere cu un topor, cu un ferăstrău, create cu o cheie falsă, amprente). Dat fiind posibilitatea
repetării cvasi- identice a modului în care s-a creat urma în litigiu, aceasta modalitate de
identificare este cea cu cele mai mari şanse de reuşită şi oferind un grad ridicat de certitudine.

Secţiunea 2. Principiile identificării criminalistice

Dat fiind caracterul ştiinţific al metodelor utilizate de criminalişti, activitatea de

identificare trebuie să se fundamenteze în mod necesar pe anumite principii generale12:
1. Obiectele supuse examinării apar ca obiecte scop (de identificat) şi obiecte mijloc(care
servesc la identificare).
Această dihotomie este practic o consecinţă a modului în care se realizeaza compararea.
Are o deosebită importanţă inţelegerea corectă a noţiunilor de "identitate" şi "asemănare" pe care,
destul de des, unii practicieni le confundă. Această utilizare confuză a celor două noţiuni este, la
rândul său, o consecinţă a confundării obiectului scop (creator de urma) cu obiectul mijloc
(purtător de urmă şi utilizat în aprecierea comparativă). De exemplu, o semnătură contestată se va
compara cu semnăturile executate la cererea instanţei, sau cu probele necontestate; urma de
pantof de la locul faptei cu urmele create experimental cu pantofii bănuitului, s. a. m. d. ).
Obiectul creator de urmă nu este însă identic cu caracteristicile lui oglindite în urmă,
intrucât " a susţine că urma lăsată de încălţămintea infractorului este identică cu încălţămintea care
a creat-o " este la fel de absurd ca şi a susţine că " fotografia unei peroane este identică cu
persoana însăşi" cum preciza Camil Suciu 13.
2. Obiectele supuse identificării cuprind elemente relativ stabile şi elemente variabile.
Dinamica existenţei, continua mişcare a realităţii este un fapt de necontestat. Schimbarea
se manifestă la nivelul obiectelor, fenomenelor, persoanelor, prin uzuri, alterări, îmbătrânire
fizică, etc. , dar aceste schimbări nu sunt fundamentale, altfel procesul identificării nu ar fi
posibil.
Stabilitatea trăsăturilor nu este de interpretare simplă, fixistă, în sensul imobilităţii
totale. Ea trebuie înţeleasă prin raportare la intervalul de timp dintre descoperire şi examinare, în
sensul înţelegerii faptului că trăsăturile caracteristice ale obiectului identificării) fenomen,
persoană, lucru) la momentul săvârşirii unei anumite fapte se regăsesc în mod necesar în
caracteristicile relevate în cursul cercetării lor din punctul de vedere al criminalisticii.
Revine criminalistului sarcina de a distinge între caracteristicile variabile şi cele stabile
ale obiectului de identificat.

3. Examinarea analitică şi sintetică a elementelor caracteristice.

Acesta este un principiu al stabilirii identităţii generat de către caracterul dinamic, unitar
dar şi contradictoriu, al realităţii.
Examinarea analitică presupune o abordare atentă, amănunţită (în detaliu şi de profunzime)
de natură a duce la o clară surprindere a elementelor caracteristice ale obiectului spus examinării
( de exemplu -toate elementele de relief papilar ale unei urme papilare ridicate de la faţa locului,
toate caracteristicile micro-reliefului de pe un tub cartuş, s. a. m. d . ).

12
L. Ionescu, D. Sandu –op. cit.
1310
Camil Suciu-Criminalistica vol 1 Ed. Şrtiinţifica 1962. pag18

12
 Examinarea sinntetică se realizează pentru suprinderea în dinamică a specificităţii
elementelor (de exemplu -înţelegerea şi observarea variabilităţii unor scrisuri, semnături, variaţia
modelelor de pe suprafaţa de rulare a unei anvelope prin uzură).

4. Interdependenţa cauzală şi dinamicitatea

In activitatea concretă de cercetare a cauzelor, organele judiciare sunt chemate să observe
atributul fundametal al existenţei- mişcarea şi să privească realitatea prin prisma existenţei
cauzalităţii ca un factor necesar al mişcării. De exemplu trecerea timpului produce distrugerea
unei urme, estomparea unor memorizări şi percepţii, uzuri diferite ale unui instrument, alterarea
grafismelor la persoane în vârstă, etc.

Secţiunea 3. Fazele procesului de identificare

Prin stabilirea acestora se marchează momentele cheie ale desprinderii caracteristicilor

esenţiale ale obiectului scop şi obiectului mijloc. Procesul merge în mod firesc de la general la
particular, dar el impune în acelaşi timp minuţiozitate şi rapiditate, precizie şi capacitate de
diferenţiere. Aplicarea cerinţei celerităţii nu inseamnă superficialitate, iar prezenţa cât mai multor
detalii individualizante este semnul acurateţii cu care a fost indeplinit procesul de identificare.
Identificarea criminalistică se realizează în mod treptat, prin trecerea de la general la particular,
trăsăturile specifice ale obiectelor, fiinţelor, fenomenelor sunt selectate prin stabilirea genului,
speciei, grupei, subgrupei, modelului, etc. încât să se ajungă de la gen la individ, la obiectul scop.
Proces unic, identificarea criminalistică parcurge două faze succesive în care prima se
constituie ca premisa logică a celeilalte. Aceste două faze succesive sunt identificarea generică şi
identificarea individuală.
Identificarea generică constă în" stabilirea pe baza caracteristicilor generale a ceea ce
reprezintă în sine obiectul sau urma sa, adică natura sa, ce loc ocupă în sistemul lucrurilor, cărui
gen sau specie, subspecie îi aparţine". 14
Clasificarea se face pe baza criteriilor care reflectă construcţia, forma, (tipul şi marca
armei, tipul şi marca autovehicolului), structura intirnă, insuşirile anatomice, psihice, etc.
Atunci când sunt reţinute anumite caracteristici generale, ele constituie baza de definire în măsura
în care sunt specifice pentru clasa respectivă, având şi insuşirea constanţei. Deosebirile esenţiale
conduc la stabilirea incompatibilităţii, deci la excluderea fenomenului, obiectului, fiinţei din
genul respectiv.
Identificarea individuală. " A individualiza un obiect concret -cel care a produs urma
incriminată -inseamnă a determina şi a găsi caracteristicile proprii prin care el diferă de toate
celelate obiecte de acelaşi gen, caracteristici care se reflectă în urmă. "15
Pornind de la categoriile de necesitate şi intâmplare, identificarea individuală valorifică
legatura complexă dintre acestea. Rezultată din esenţa lucrurilor, necesitatea desemnează temeiul
intern. Intâmplarea este semnul unor insuşiri şi raporturi de natură externă. In mod necesar un
anumit corp va produce o anumită urmă, în mod intâmplător, intervenţia unui fenomen va putea
genera modificarea manifestărilor unui alt fenomen. De exemplu, uzura unui pneu va putea duce
la explozia lui în condiţii de rulare cu viteză şi sub sarcină mare.

Secţiunea 4. Metode folosite în identificare

1. Observarea este utilizată în scopul surpinderii caracteristicilor generale şi specifice şi a

reflectării lor în obiectul de identificat. Metoda observării serveşte la diferenţierea pe genuri,

14
D. Sandu L Ionescu –op cit.
1511
IONESCU L. Criminalisticã-Note de curs pentru uzul studenţilor(Nepublicat)Univ. Creştină “D.
Cantemir” Bucureşti 1995, pag. 25.

13
subgrupe, categorii, etc, precum şi la pătrunderea în domeniul specificului, al inţelegerii
trăsăturilor ce individualizează un anumit obiect, fenomen, fiinţă.
2. Analizele diverse-pot fi realizate cu diferite instrumente optice (lupa, microscop), pe
cale chimică (cromatografie, şi nteză, precipitare, etc), prin tehnici biologice (analiza urmelor
de sânge ) prin examinări traseologice, de balistică, s. a.
Se va avea în vedere la aprecierea rezultatelor variabilitatea clarităţii urmelor în funcţie
de natura obiectului mijloc. Realitatea există şi evoluează ca o contopire complexă a variabilităţii
şi stabilităţii. Foarte adesea- aşa cum se va vedea la examinarea scrisurilor şi în special a
semnăturilor - asemănarea până la perfecta suprapunere trebuie privită cu circumspecţie. In sens
contrar, prezenţa unor elemente de relativă variabilitate încadrate în firescul scrierii şi în limitele
de variabilitate normală vor fi indicii ale identităţii de autor.
3. Compararea (confruntarea)-este aplicată în numeroase cazuri, fiind şi extrem de
accesibilă. Ea este un mijloc de lucru atât tehnic cât şi un procedeu tactic frecvent. Sunt utilizate
mijloace optice (microscoape comparatoare, fotografiii de examinare, etc) care permit mărirea
imaginilor şi examinarea minuţioasă a detaliilor. Apoi are loc un proces de evaluare a importanţei
unor elemente, frecvenţa prezenţei ( repetiţiei) lor a concordanţei sau neconcordanţei detaliilor,
însuţirilor, s.a.m.d.
4. Juxtapunerea- procedeu de stabilire a continuităţii liniare, utilizată de exemplu la
identificarea armelor de foc după striaţiile lăsate de ghinturile ţevii pe proiectile, sau la
identificarea obiectului crestor al unei urme ( identficarea unui topor după striaţiile din lemnul
arborilor tăiaţi cu acesta). Procedeul este extrem de eficace, dar presupune corecta folosire
aaparaturii şi acurateţe în aprecierea detaliilor. In caz contrar putând interveni excluderi eronate
sau chiar identificări de continuitate liniară inexistentă. 16
5. Suprapunerea-serveşte la relevarea asemănărilor şi deosebirilor dintre diferite obiecte,
prin suprapunerea imaginilor lor. Aprecierea deosebirilor va ţine seama de uzura în timp a
obiectelor, modul şi locul de realizare al urmei în litigiu, modul de realizare al urmei de
comparaţie. Finalul examinării criminalistice, fundametată pe examinarea comparativă, pe
surprinderea şi aprecierea asemănărilor şi deosebirilor îl constituie formularea concluziilor.

Sectiunea 5. Formularea concluziilor de identificare

Modul în care criminalistul îşi formulează concluziile trebuie să fie clar, decurgând în
succesiune logică din rezultatele examinărilor făcute. Concluziile formulate pot fi: certe
(categorice) şi probabile. Practica expertizei criminalistice şi literatura de specialitate cunosc şi
situaţia în care nu poate fi formulată nici una dintre aceste concluzii.
Concluziile certe pot fi: pozitive şi negative. Concluziile certe pozitive sunt concluzii de
identificare (de exemplu : semnatura în litigiu a fost executata de către titularul. . . )in timp ce
concluziile certe negative au sensul de excludere (semnătura în litigiu nu a fost executată de către .
. . ).
Ambele tipuri de concluzii certe au o deosebită relevanţă pentru organul judiciar, ele
indicând atât autorul unei anumite acţiuni, cât şi disculpând un anumit autor (obiect, fenomen),
excluzând-ul din lista (cercul de suspecţi) de cercetat.
Concluziile de probabilitate. Această categorie de concluzii a fost şi încă este subiectul
unor discuţii îndelungate intre specialişti. Dacă în ţara noastră concluzia probabilă este în general
în forma"probabil da", în alte state, probabilitatea este atât pozitivă cât şi negativă. In Romania,
concluzii probabile negative sunt mai rar formulate. unul dintre promotorii acestor concluzii a fost
dr. Ladislau Mocsy . Din păcate, mulţi dintre cei chemati să uzeze în procesul infaptuirii actului
de justitie de concluzii de probabilitate, acceptă varianta "probabil ‘‘ ca pe un da, deşi uneori
expertul, formulând concluzia probabilă inclină către "probabil nu".

16

14
 Formularea unei concluzii de probabilitate este în general rezultatul insuficienţei
materialului de examinare, dar mai ales al insuficienţei cantitative şi calitative a materialului de
comparaţie. Obiectul, fenomenul căutat nu oferă suficiente elemente cu potenţial identificator
pentru formularea unei concluzii categorice, iar"pe de altă parte, caracteristicile descoperite mai
pot fi intâlnite şi la alte obiecte"17. Concluziile de probilitate au darul de a permite orientarea
muncii de elaborare a versiunilor. Fără a confirma sau infirma o anumită împrejurare, concluziile
de probabilitate oferă o opinie ştiinţifică cu caracter de presupunere.
Concluziile de imposibilitate a identificării constituie o situatie parte în identificare
criminalistica , dar ele nu trebuie respinse sau desconsiderate în planul probator. Pot rezulta din
doua motive:insuficienta caracteristicilor la obiectul scop, şi lipsa mijloacelor tehnice, metodice
sau stiintifice de realizare a examinărilor necesare cauzei în speta. De exemplu-atunci când se
cere a se stabili data unui act, situat intr-o perioada de timp foarte apropiata sau dacă anumite
adaugiri au fost făcute în aceeasi zi sau la intervale diferite. De asemenea, când se cere
identificarea armei care a tras un anumit proiectil , iar camasa acestuia este foarte deformata,
exfoliata de pe miez, inapta examinării microscopice. Uneori, in practica concluzia de
imposibilitate este apreciata ca o concluzie de excludere, conducând la aprecieri gresite. Ea este
însă expresia unei imposibilitati generale, nu numai faţă de obiectul prezentat, dar şi faţă de orice
alt obiect, fenomen, fiinţă.
Concluzia "nu se poate stabili" păstrează în conţinutul său însă o concluzie de probabilitate,
faptul ramânând posibil, producerea lui intr-un anumit mod nefiind exclusă (de exemplu datorită
deformării şî ruperii cămaşîi metalice nu se poate stabili dacă glonţul a fost tras de arma în litigiu,
dar nu este exclus să fi fost aşa). Aceste concluzii pot avea o valoare probantă mai redusa,
atestând faptul că o anumită ipoteză este posibilă.

Secţiunea 8. IDENTIFICREA PRIN CONSTATARE TEHNICO-STIINTIFICĂ ŞI

EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ

Complexitatea crescândă a infăptuirii actului de justiţie determină tot mai frecvent

concursul unor specialişti, chiar şi atunci când organul judiciar are unele cunoştiinţe din
domeniul respectiv, fiind însă necesară o părere fundamentată pe temeinice constatări cu
caracter ştiinţific.
"Numărul specialiştilor la care se apelează pentru lămurirea unor probleme cu
semnficaţie juridică intr-o cauză este foarte larg, practic neexistând domeniu al cunoaşterii umane
care să nu fie implicat, mai mult sau mai puţin în această activitate." 18 Cea mai mare parte a
constatărilor şi expertizelor dispuse de organele judiciare sunt din domeniul criminalisticii şi al
medicinei legale, dată fiind cuprinderea deosebit de largă a acestor două ştiinte. Rezultatele
cercetarilor intreprinse de către specialist, expert, medic legist, iau forma unui raport de constatare
sau de expertiză, având formulate la final anumite concluzii. Acest material este inclus în dosarul
cauzei ca mijloc de proba, realizând o explicare a elementelor asupra carora s-a cerut parerea
specialistilor, făcând -o accesibilă şi nespecialiştilor.
Deoarece practica impune examinarea unor situatii tot mai complexe, de interpretare şi
examinare multi disciplinară, aderăm la opinia ca expertizele pot fi şi expertize complexe
medico-legale şi criminalistice, ideea expertizei complexe fiind susţinută încă din anul 1978 de
către Lucian Ionescu19. Administarea unor expertize complexe poate fi de exemplu ordonată
intr-o cauzş în care trebuie să se stabilescă, faţă de aspectul improşcărilor de sânge de pe pereţi,
direcţia loviturilor şi poziţia victimei într- un spaţiu limitat.
1712
DAN N . op. cit pag. 220.
1813
E. Stancu-op. cit. pag. 60

19
**Lucian Ionescu"Propuneri pentru reglementarea proprie a expertizelor complexe"RRD3/1978

15
 Constatarea tehnico-stiintifică
Constatarea tehnico-ştiinţifică este un mijloc ştiintific de probă specific legislaţiei
procesuale penale romanesti, nefiind cunoscut sub această denumire în alte legislaţii. Ea se
efectuează atunci când exista pericolul de dispariţie, modificare sau alterare a unor probe,
situaţii de fapt, etc. fiind necesară în acelaşi timp lămurirea de urgenţă a anumitor imprejurări ale
cauzei, iar pentru clarificarea acestora este necesară opinia unui specialist.
Ea constituie deci o activitate de interpretare şi valorificare ştiinţifică imediată a
urmelor , a mijloacelor materiale de proba şi imprejurarilor de fapt, in vederea identificarii
autorului faptei şi obiectelor folosite la săvârşrea i faptei. Constatarea tehnico-ştiinţifică
criminalistică este mult mai restrânsă decât expertiza criminalistică , fiind dispusă doar atunci
când urgenţa anchetei nu permite ordonarea unei expertize.
Constatarea tehnico-ştiinţifică se poate dispune din oficiu, sau la cererea părţilor, fiind
efectuata de către specialisti criminalisti sau tehnicieni ce functioneaza în cadrul ori pe lângă
institutia de care apartine organul de urmarire penala. Efectuarea constatarii tehnico-stiintifice de
către anumiti specialistii criminalistii, nu inseamna şi insusirea de către aceştia a atributiilor de
organ de ancheta, asigurându-se pe acesta cale obiectivitatea şi corectitudinea cercetarilor.
Conform prevederilor art. 116C. proc. pen. constatarea tehnico-ştiinţifică se poate
dispune numai în cursul urmaririi penale, putând fi dispusă de instanta de judecată în cazul
refacerii sau completării urmăririi penale.

Expertiza criminalistica
Cunoscută în literatura de specialitate şi sub denumirea de "expertiza de identificare
judiciara” şi constituind un mijloc de probă valoros, expertiza criminalistica este oactivitate de
cercetare ştiinţifică a urmelor şi altor mijloace materiale de probă în scopul identificarii
persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor, substantelor sau fenomenelor, al determinării
anumitor insuşiri ori schimbări intervenite în conţinutul , structura, forma, ori aspectul lor.
Expertiza poate fi dispusa din oficiu, sau la cerere, atunci cănd, pentru lămurirea unor
fapte sau imprejurari ale cauzei, sunt necesare cunostintele, opiniile unor experti. Conform art.
117C. Proc. pen. , in ipoteza săvârşirii unor fapte de omor doesebit de grav, sau când exista
indoieli cu privire la starea psihica a invinuitului sau inculpatului, expertiza psihiatrica este
obligatorie.
Expertiza se poate efectua numai după punerea în miscare a actiunii penale şi la
efectuarea ei pot participa (spre deosebire de situatiile de constatare tehnico-stiintifica ) şi experti
numiti (recomandati ) la cererea părtilor.
Cu privire la efectuarea unei expertize criminalistice numai după punerea în miscare a
actiunii penale, consideram cel putin discutabila aceasta problema de oarece, chiar în faza
anterioara punerii în miscare a actiunii penale, intr-o cauza de fals , când se pune problema de a
stabili dintre mai multi banuiti autorul scrisului(falsului)in litigiu, este oare posibil sa se recurga
doar la o constatare criminalistica tehnico-stiintifica, dat fiind gradul superior de profunzime
ştiinţifică al expertizelor.
Opinăm deci ca, date fiind Situatiile practice ivite în cercetarea cauzelor penale concrete ar
trebui revizuită aceasta reglementare.
Faptul ca intre cele doua mijloace de proba exista asemănări (situate însă numai în plan
tehnic-criminalistic), nu conduce (sau mai exact, nu ar trebui sa conducă) la concluzia ca una ar
putea inlocui pe celalta. Asa cum eronat, dar foarte des procedeaza unii specialişti de la serviciile
criminalistice ale poliţiei, constatările tehnico-stiintifice sunt denumite şi expertize
criminalistice, iar specialistul semnează ca "Expert". Aşa cum aprecia şi prof. Emilian Stancu
"Dacă , pentru sublinierea calităţii ştiinţifice a examinării se dă o altă denumire, atunci se impune
sa fie avute în vedere toate elementele care decurg din aceasta modificare (subl. ns. S, A. ) (desi
legal este imposibil), cum ar fi , de pilda, acceptarea prezenţei unui expert solicitat de părţi.

16
Deaceea, constatarile tehnico- stiintifice efectuate de către experti ai organelor de cercetare penala
nu pot fi incluse în categoria expertizelor criminalistice, in accepţiunea lor procesual penala"20
Introducerea prevederilor O.G. 75 din 2000 care oferă părţilor posibilitatea de a avea un
expert consultant alături de expertul oficial, care să le reprezinte în faza de efectuare a expertizei,
este un pas înainte, depinzând doar de calitatea pregătirii şi de probitatea profesională a acestora
modul în care se manifestă activ . Deşi modul în care este reglementată particiaprea expertilor
consultanti la realizarea expertizei este oarecum restrâns, instarând mai degrabă un sistem de
expertiză supravegheată decât de expertiză contradictire.

Pregatirea şi dispunerea expertizei criminalistice şi a constatării tehnico-ştiinţifice

O primă problemă ce se cere a fi avută în vedere este cea a aprecierii oportunităţii dispunerii
examinării de specialitate. In sarcina organului care va solicita lucrarea cade şi stabilirea
obiectului expertizei ( constatării ), aprecierea importanţei, formularea corectă şi clară a
intrebărilor ( problemelor ) la care vor trebui să răspundă specialiştii sau experţii.
Aprecierea oportunităţii dispunerii presupune studierea şi însuşirea materialului asupra
căruia urmeaza a se dispune lucrarea, încât să nu se întârzie efetuarea unei expertize necesare
soluţiei în cauza. In mod greşit, unele organe judiciare admit şi cereri de noi expertize, sau de
expertize lărgite în situaţii în care printr-o lucrare anterioară s-au adus toate lămuririle de
specialitate ce erau necesare. Cererile respective sunt uneori doar mijloace de tergiversare a
soluţiei. De exemplu, deşi autorul unei semnături a fost identificat cu certitudine încă din faza
constatării tehnico-ştiinţifice efectuată de organul de poliţie, iar această constatare este confirmată
de expertiza criminalistica efectuată la Laboratorul interjudetean de expertize criminalistice
competent teritorial, se cere o nouă expertiza ( denumita in mod impropriu-contra-expertiza)la
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.
Atât dispunerea tardivă, cât şi dispunerea prematură a unei expertize pot avea consecinţe
negative asupra anchetei, ele putând determina fie degradarea materialului în litigiu, fie
insuficienţa materialului de examinare.
Stabilirea obiectului expertizei şi formularea clară a intrebarilor sunt de asemenea extrem
de importante. Adeseori se cere, in cadrul unor expertize balistico-judiciare, să se pronunte
expertul dacă arma prezentata este armă de foc. Ori, chemarea expertului nu este de a se pronunta
cu privire la probleme de dprept, ci doar la fapte ori imprejurari ale cauzei. Astfel, expertul va
putea preciza dacă arma în litigiu este o arma de foc atipica, militara, de vanatoare, etc. , şi dacă
ea functioneaza pe principiul armelor de foc , dar incadrarea legala, este sarcina organului judiciar.
Intrebarile pe care trebuie sa le lamureasca expertiza sunt în general supuse necesitatii de
claritate, indi când cu precizie obiectul scop, caracteristicile vizate. Din pacate, in practica, multe
instante formuleaza neclar, superficial intrebarile. De exemplu:sa se stabilleasca dacă actul în
litigiu a fost semnat de către titular. Ori actul în litigiu nu a fost identificat , sau pe actul respectiv
sunt mai multe semnaturi, unele indescifrabile. ceea ce face ca expertul sa trebuiasca sa -si asume
şi rolul de a clarifica ce a dorit sa afle instanta, faptul venind în contradictie cu rolul sau limitat,
chiar dacă ar putea fi interpretata aceasta atitudine ca "rol activ al expertului".
Este la fel de adevarat ca uneori se intalnesc, în ciuda unor intrebari clare, precise
şi raspunsuri ambiguii ale specialistilor . De exemplu intr-o cauza unde s-a cerut a se stabili
dacă o anumita arma este arma de vanatoare sau militara, în urma constatarii stiintifice-tehnice a
organului de politie se preciza ca"arma în litigiu este arma de vanatoare, insă datorita calitatilor
de tragere şi preciziei deosebite pe care le poseda poate fi incadrata în categoria armelor militare.
" Asa cum vom vedea în alt capitol, clasificarea armelor se face în functie de destinatie, astfel ca
aceasta concluzie continea cel putin o eroare, dacă nu chiar o informatie denaturată.

20
E. Stancu-op. cit. pag. 60

17
 Efectuarea expertizei criminalistice
Procedand la efectuarea unei expertize criminalistice, expertul parcurge de regula
urmatoarele etape21:
1. Studierea şi insusirea obiectului lucrarii este faza în care luand contact cu materialele
trimise spre examinare expertul îşi stabileste genul de expertiza ce urmeaza a fi realizata,
apreciaza dacă sub aspect cantitativ şi calitativ materialul primit este corespunzator, şi eventual
cere completarea lui, De exemplu, actul în litigiu a fost trimis în copie electrostatica(xerox)dar
practica şi teoria expertizei criminalistice impun realizarea expertizei actelor numai cu
examinarea actului original. Uneori, materialul trimis pentru comparaţie este insuficient , sau nu
prezinta suficiente garantii de autenticitate. Pot fi cerute şi lamuriri suplimentare de la organul
judiciar, sau pot fi obtinute explicatii suplimentare, efectuate deplasari la faţa locului.
2. Examinarea separata a matarialului în litigiu şi a celui de comparaţie, permite sesizarea
particularitatilor şi elementelor caracteristice. Se creaza în aceasta faza o baza de informatii de
natura a permite stabilirea identitatii sau neidentităţii. Se vor fixa prin intermediul fotografiilor
de examinare şi a inregistrarilor video constatarile făcute, acestea urmand a fi utilizate în
ilustrarea constatarilor şi concluziilor expertizei.
Pot fi utilizate modele de comparaţie, ca urme create în mod experimental, in scopul
reproducerii unor urme asemanatore sau deosebite de cea aflata în litigiu. Se pot efectua trageri
experimentale pentru colectarea proiectilelor de la armele suspecte, urme experimentale cu
instrumente de spargere, etc.
Conditiile de realizare a unor urme pe cale experimentala trebuie sa fie aceleasi cu cele în
care s-a produs urma (fenomenul)in litigiu.
3. Examinarea comparativă am tratat-o la partea dedicata identificarii criminalistice.
Amintim însă din nou faptul ca ea cuprinde ca procedee de examinare confruntarea, examinarea
continuitatii liniare şi suprapunerea imaginilor.
4. Demonstratia este faza în care expertul, in baza constatarilor făcute va invoca argumente
din planul logicii, al criteriilor de demonstratie matematica, şi al ilustrarii vizuale pentru
sustinerea afirmatiilor sale. Demonstratia se va referiatâtla elementele de identitate,câtşi la cele
de neidentitate, iar în funcite de ponderea şi natura acestora va fi formulata.
4. Concluzia. Chestiunea concluziilor şi a fundamentarii acestora a fost, de asemenea,
tratata în cadrul identificarii criminalistice.
Vom reaminti însă ca prin intermediul expertizei criminalistice sau al constatarilor
tehnico-stiintifice pot fi formulate urmatoarele concluzii:
1. Concluzii certe -care la randul lor pot fi de identificare (semnatura a fost executata de
către: glontul extras din cadavrul . . . a fost tras cu arma seria... ,taieturile de pe tulpinile de pom
prezentate au fost executate cu toporul ridicat ... )de excludere(semnatura în litigiu nu afost
executata de către titularul ... ;impresiunile digitale ridicate de la faţa loclui furtului comis
din . . . la data de. . . nu au fost create de către inculpatul. . . etc. ).
2, Concluzii de probabilitate formulate atunci când elementele de asemănare şi cele de
deosebire sunt aproximativ egale. (actul a fost probabil semnat de către. . . ).
3. Concluzii de imposibilitate a stabilirii-sunt formulate atunci când nu se poate aprecia nici
măcar cu grad de probabilitate(“nu se poate stabili dacă actul în litigiu a fost redactat în anul 1931
sau în anul 1932” ).
Vom trata mai pe larg aceste aspecte la locul cuvenit.

Secţiunea 9. Sistemul serviciilor şi expertizelor criminalistice în România

21
I. Constatin, L. Mocsy s. a. - în Tratat practic de criminalistica vol. II Editura M I. pag/20-21

18
 Inainte de a trece la examinarea urmelor, a caracteristicilor şi rezultatelor pe care le pot
oferi, credem necesar să facem o scurtă oprire asupra sistemului de servicii şi laboratoare
specializate în activitatea de Criminalistica din ţara noastră .
Iată care ar fi acestea, pentru Ministerul de interne şi cel al Justiţiei.

1. In sistemul Ministerul de Interne,

La unitatile de politie - orase --> exista ofiteri criminalişti care realizeaza cercetarea la
faţa locului şi unele examinări şi constatari tehnico-stiintifice.
La municipii şi judete --> servicii de criminalistica cu dotare mai complexă --> şi
specialisti criminalisti (ofiteri, subofiteri), de asemenea, pentru constatari tehnico-stiintifice.
- realizeaza lucrari de dactiloscopie, traseologie, examinare grafica, tehnica actelor,
balistica, portrete robot (identificare, computer), s. a.
La nivel national --> Institutul de Criminalistica a I. G. P. -->indrituit sa realizeze
expertize criminalistice ->are incadrati experti criminalisti-> lucrari din domeniul dactiloscopiei,
traseologiei (mai rar grafica), th. actelor, balistica, portrete robot, chimie, (droguri, s. a. ),
bacnote, monede, sigilii .
2. în sistemul Ministerului Justitiei exista Institutul Naţional de Exp. Criminalistice -
Bucuresti care are în subordine - >L. i. E. CLUJ, L. I. B. , L. I. E. C. Timişoara şi L. I. E.
C. Iaşi cele două din urmă fiind infiinţate doar din 1998, respectiv 1999 cu razele lor de
competenta teritoriala. Până la acea dată existau doar laboratorul centrul( devenit în 1998 INEC)
şî laboratoarele interjudeţene de la Bucureşti şi Cluj.
Se realizează lucrări de expertiză criminalistică din domeniile traseologie, dactiloscopie,
examinare grafica, tehnica actelor, balistica judiciară, expertiza chimica, bacnote, monede, şi
gilografie, expertiza imaginilor fotografice şi inregistrărilor audio, expertiza vocii şi vorbirii. , .
Institutul Naţional ( I. N. E. C. )> realizeaza exp. largite pt. lucrarile realizate în prima
faza de: Cluj, Bucuresti, Iaşi Timişoara. de asemenea expertize în explozii, incendii, expertiza.
accidentelor auto, a inregistarilor audio, video.
Alaturi de aceste expertize criminalistice propriu-zise se mai pot realiza -desi mai rar
uzitate- expertize complexe medico-legale şi criminalistice(exemplu mecanism traumatic ->
heteropropulsie, accid. auto, s. a).
Nu exista un raport strict determinat de ierarhie intre constatarile tehnico stiintifice şi
expertiza criminalistica decat în sensul competentei. Termenul -"contraexpertiza" -> eronat d. p.
d. v. terminologic -> pt. ca de fapt se face "o noua expertiza" ( vezi L. Ionescu op. cit) cu un
numar mai mare şi cu alti experti -> 3 şi respectiv consiliul celor patru sefi ai Laboratoarelor plus
un director al INEC.

Secţiunea10. Consideraţii asupra limitelor subordonării pentru expertul

criminalist desemnat pentru efectuarea expertizei

În cadrul sistemului procesual penal român activitatea de expertiză criminalistică

se realizează prin intermediul laboratoarelor de expertiză criminalistică, experţii fiind
desemnaţi de către şefii laboratoarelor să realizeze o anumită lucrare. “ Împrejurarea că
expertiza criminalistică constituie o examinare de laborator , nu atribuie laboratorului de
criminalistică calitatea de expert. ” 22
Din punct de vedere procedural , expertul criminalist este persoana fizică ce posedă
cunoştiinţele de specialitate specifice unui anumit domeniu, este angajat al unui anumit
laborator criminalistic şi a fost desemnat ca atare pentru realizarea unei lucrări de expertiză
criminalistică de către şeful laboratorului.

22
CIOPRAGA A. op. cit. pag. 408

19
 În anumite şi tuaţii, cum sunt cele de realizare a unei noi expertize criminalistice-
numită impropriu “ contra expertiză”-, sau pentru cazurile unde numărul pieselor ce se cer a
fi examinate este extrem de mare, se pot forma colective de experţi numite şi “ comîşi i de
expertiză”). Cu toate că experţii îşi desfăşoară în aceste şi tuaţii activitatea în colectiv,
răspunderea pentru calitatea şi obiectivitatea ştiinţifică a examinărilor continuă să fie
personală. Dacă, în baza cunoştiinţelor şi convingerilor profesionale proprii, membrii
comîşi ei de expertiză criminalistică ajung la opinii divergente, fiecare expert va putea
formula în cadrul raportului opinii proprii şi va răspunde pentru acestea.
De vreme ce răspunderea expertului pentru corectitudinea, obiectivitatea şi precizia
concluziilor formulate este personală, iar pentru realizarea unei anumite expertize el este
desemnat de către şeful laboratorului, se pune problema dacă şi în ce limite activitatea sa
va putea fi supusă controlului şi respectiv cenzurii din partea şefului unităţii de expertiză
criminalistică.
Este neîndoios că problema va trebui aici analizată sub două aspecte. Primul este cel
legat de existenţa unei îndrumări şi a unui control al şefului laboratorului ce se extind la
alegerea celor mai adecvate tehnici şi metode de examinare, ca şi asupra respectării
metodologiilor de lucru, manipulare şi păstrare a materialelor supuse examinării specifice.
Acesta se întemeiază pe prezumţia existentei unei mai bogate pregătiri şi experinţe
profesionale a şefului laboratorului, îzvorând în acelaşi timp şi din regulile interne de
organizare şi ierarhie ale unităţii. Celălalt aspect priveşte dreptul şefului laboratorului de a
cenzura concluziile expertului criminalist. Care este întinderea acestui drept? Este
el absolut sau comportă unele limite? Care este motivaţia ?
Asupra acestei probleme, în literatura de specialitate din ţara noastră s-au conturat
două puncte de vedere. Conform unei opinii, dreptul de control ar privi doar condiţiile de
formă ale raportului de expertiză, în sensul de a se urmări respectarea obiectivelor stabilite
de organul judiciar. Controlul însă nu s-ar putea extinde şi asupra chestiunilor de fond:
concluziile la care a ajuns expertul, întrucât aceasta ar încălca obiectivitatea şi ar putea
conduce la influenţarea din afară a acestuia. şi gur că este necesară o supraveghere a
realizării expertizelor în conformitate cu conţinutul actului procedural prin care au fost
dispuse. Dar, aceasta nu este o cenzură, credem noi, ci face parte din dreptul de
îndrumare la care ne-am referit mai sus.
Conform punctului de vedere opus, “ conducătorul instituţiei poate şi trebuie să-şi
exercite controlul asupra chestiunilor de fond ale raportului de expertiză, verificând
concluziile sub aspectul fundamentării lor ştiinţifice”. 23 Apreciem că atunci când se
constată formularea unor concluzii greşite sub aspect metodologic şi profesional, erori de
formulare, sau alegerea unor demonstraţii insuficient fundamentate, şeful laboratorului
poate atrage atenţia asupra acestor aspecte, recomandând expertului revizuirea şi chiar
refacerea lucrării.
Achiesăm acestei idei, întrucât acestea nu constituie, în opinia noastră, intruziuni de
natură a influenţa expertul, având doar rolul de împiedica trimiterea la organul judiciar a
unor concluzii eronate, ce pot genera trenarea ori orientarea greşită a cercetărilor. Desigur
că există posibilitatea corectării lor printr-o expertiză nouă, dar restituirea raportului pentru
completare sau refacere va permite evitarea unor lucrări suplimentare şi inutile. Oricum,
răspunderea expertului pentru concluziile sale este personală, motiv pentru care acesta şi
semnează şi ngur raportul de expertiză( sau alături de ceilalţi experţi în cazul comîşi ei).
Admiterea posibilităţii ca expertul să fie înfluenţat din exterior pentru concluziile sale l-ar
putea transforma într-un simplu executant docil, cunoştiinţele sale de specialitate trecând în
plan secund, după relaţiile de subordonare.

23
CIOPRAGA A. op. cit pag. 411 cu referire la CRUCEANU DUMITRU Expertiza criminalistică şi
organizarea ei în R. P. R. pag. 40.

20
 Secţiunea 11. Realizarea expertizei şi redactarea raportului
de expertiză criminalistică

În realizarea expertizei criminalistice activităţile trebuie să se conformeze caracterului

de examinare ştiinţifică pe care îl presupune munca criminalistică. Ea se realizează prin
etape succesive, cu grade de dificultate şi complexitate consecutive şi înlănţuite în mod
riguros şi necesar. Corespunzător metodicii examinării criminalistice , ca în orice proces
de identificare, se va face trecerea gradată de la general spre particular prin utilizarea
procedeelor logice24 care constituie temeiul raţional şi operaţional pentru orice demers de
identificare: examinarea analitică , iar pe baza rezultatelor acesteia, sinteza datelor şi
formularea unor concluzii.
Cu ajutorul acestor fundamentări logice şi conceptuale, procesul de examinare va
parcurge următoarele etape 25: analiza problemelor, a materialelor şi tehnicilor disponibile,
examinarea comparativă, aprecierea finală şi formularea concluziilor.
Analiza distinctă va permite delimitarea clară a caracteristicilor generale şi
particulare ce sunt specifice materialelor supuse examinării ( urme papilare, proiectiule,
scris, semnături, acte de identitate, bancnote, alte urme) . Acestea vor fi analizate şi
diferenţiate în funcţie de specificul lor şi de corespondenţa cu obiectul expertizei şi cu
materialele de comparaţie. Când se cer a fi examinate în cadrul aceleiaşi expertize
criminalistice mai multe documente diferite-de exemplu paşapoarte, permise de rezidenţă,
vize de şedere, ş. a. m. d. -acestea vor fi triate şi repartizate spre examinare pe categorii,
având în vedere şi ceea ce se cere a fi examinat la ele. De exemplu la mai multe permise
de şedere şi vize turistice se cere a se stabili provenienţa lor, corespondenţa cu sigiliile
autorităţilor emitente, la altele modul de contrafacere, sau metoda folosită, etc. Pentru
identificarea grafică se va avea în vedere, direcţia tendinţele şi aspectul general al mişcărilor,
pentru alte urme tipul şi particulariţăţile lor.
În acestă primă etapă, expertul se va orienta asupra stabilirii caracteristicilor ( de
exemplu, la un act contestat aspectul general : hârtia, imprimarea, elementele de securitate,
conţinutul , cernelurile folosite, integritatea actului, etc. pentru a putea pune în evidenţă
ceea ce este esenţial, individualizant şi specific documentului examinat, dar care în acelaşi
timp îl face să fie concordant cu cerinţele generale ale clasei de documente din care face
parte. Se vor sorta de asemenea şi materialele de comparaţie în funcţie de provenienţă,
stabilindu-se corelaţii generale pe tipuri de documente şi elemente de securitate, impresiuni
de şi guranţă, reţete şi probe de hârtie, cerneluri, toner.
Atunci când printre problemele ce se cer a fi rezolvate se află şi identificarea unui
anumit aparat: imprimantă, copiator, telefax, care a produs un anumit document se vor
realiza materiale de comaparaţie cu modelele de copiator, imprimantă sau aparat telefax
incluse pe lista celor suspectate. Pentru identificări balistice se vor efectua trageri
experimentale de recoltare a proiectilelor sau tuburilor. Acestea vor fi apoi examinate în
scopul de a determina ceea ce le este specific, erori de imprimare, defecte de funcţionare,
aspectele macroscopice, ca şi micro-urmele şi urmele latente produse de părţile componente
ale mecanismelor de preluare şi transport pentru hârtie, tonerul; la arme de ghinturile ţevii
pe proiectil, iar latubul carţuş de partea frontală a închizătorului, de percutor, de opritor, etc.
În acest fel se obţine o primă sistematizare şi o imagine generală a datelor deţinute şi cu
care se va opera în etapa următoare: examinarea comparativă.

24
FLONTA MIRCEA, Structura coordonării acţiunilor şi geneza operaţiilor logico-matematice , Teoria acţiunii
umane, Forum-Ştiinţe sociale 1969 Vol. I pag. 109-115.
25
MOCSY LADISLAU , Demonstraţia- etapă de lucru importantă în activitatea de expertiză criminalistică , în
lucrarea colectivă 20 de ani de expertiză criminalistică , Ministerul Justiţiei 1978 , pag. 68-71.

21
 Considerată de specialişti ca fiind munca propriu-zisă de expertiză, aceasta este
într-adevăr etapa cea mai încărcată de conţinut specializat, care poate da măsura priceperii şi
preciziei muncii expertului. Ea presupune ca, în raport cu natura materialelor şi a
elementelor ce sunt supuse cercetării, să se folosescă “cele mai adecvate procedee şi
mijloace tehnico-ştiinţifice de comparare a însuşirilor caracteristice, în vederea stabilirii
coincidenţelor sau a divergenţelor “26. Odată atins acest punct , plecând de la constatările
făcute, urmează ca expertul , prin intermediul procesului de sinteză şi evaluare globală, dar
în acelaşi timp sintetică a informaţiilor obţinute pe calea observaţiei directe, ca şi pe cale
instrumentală să realizeze explicarea, demonstrarea şi ilustrarea constatărilor sale.
Aceasta este etapa proceselor de apreciere multilaterală care precede formularea
concluziilor şi din conţinutul căreia se alcătuieşte acea parte a unei expertize criminalistice
privind constatările expertului.
Deşi denumirea este limitativă în aparenţă, ea constituie corpul principal al
conţinutului expertizei criminalistice, în care aşa cum am arătat, pe lângă observaţii şi
rezultate ale unor măsurători experimente, etc. se vor face în măsura în care sunt necesaare,
deducţii logice şi demonstraţii. În unele sisteme juridice ( britanic şi american ) actul cu rol
de expertiză criminalistică depus la dosar conţine doar obiectivele, expertul şi concluziile,
elementele de examinare şi demonstraţia fiind prezentate de specialişti în cadrul procesului
în cursul etapei de “ Cross-examining” 27
Demonstraţia trebuie să fie fundamentată temeinic pe date şi observaţii cu caracter
şttinţific. Deducţiile şi demonstraţiile se întemeiază pe acele date, teze şi principii ale
ştiinţei criminalistice, ale logicii formale şi simbolice care rezultă ca reguli generale de
apreciere şi explicare. Când în cadrul demonstraţiilor se face apel la datele altor ştiinţe
( chimie, fizică, electronică, electreomecanică, informatică , etc. ) vor putea fi expuse
calcule, rezultate de analize, grafice de absorbţie a radiaţiei Uv, cromatograme, explicate
moduri de funcţionare ale unor aparate, programe, moduri de producere ale unor
procese,fenomene, accdente, etc. Credem că trebuie însă evitate formulările inutil preţioase
şi tehnicizarea excesivă a explicaţiei, promovând o formulare cât mai concisă şi accesibilă.
Nu trebuie căutate expresii care nu vor putea fi înţelese de nespecialişti. Trebuie oare să mai
amintim că rostul expertizei este şi acela să ofere organelor judiciare clarificări asupra unor
aspecte de mai mare tehnicitate şi specializare? Ori exprimarea prea tehnicistă şi preţioasă
nu face uneori decât să amplifice confuzia. În principiu, organul judiciar trebuie să obţină
din partea de constatări a expertizei criminalistice exact acele informaţii care să-I uşureze
munca. Concluziile nu sunt totdeauna suficiente, ele fiind uneori prea lapidare. Ele trebuie
însoţite şi precedate de clarificări. Spre exemplu, cu privire la modul de contrafacere al unui
document expertul apreciază că tehnologiile şi aparatele folosite impun activitatera unei /
unor persoane cu pregătire de specialitate ( tipografi, informaticieni, etc. )sau cu privire la
pericolul pe care îl poate prezenta chiar pentru trăgător o armă defectă. Caracterul complet
şi convingător al examinărilor şi al constatărilor depinde de modul de analizare,
demonstrare şi ilustrare.

Secţiunea 12. Concluziile expertului criminalist

Momentul final al realizării expertizei, alături de redactarea raportului de expertiză

criminalistică, este cel al formulării concluziilor. Trebuie evitate însă exprimările echivoce,
care lasă loc de interpretări. Este adevărat că în cele din urmă organul judiciar va decide,
dar, alături de celelate probe din dosar, expertiza trebuie să asigure o imagine exactă (

26
CIOPRAGA A. op. cit. pag. 414.
27
MOENSSENS A. ANDRE. How to prepare for a Daubert Hearing-, AAFS 1997 International Journal of
Forensic Document Examiners . Vol. 3 Nr. 2/1997 pag. 180

22
ştiinţifică ) asupra anumitor împrejurări şi nu imagini alternative ( subiective deci ) asupra
faptei.
Prin formularea concluziilor expertul trebuie să răspundă la obiectivele stabilite, pe
baza datelor rezultate din investigarea criminalistică, vizuală şi instrumentală sau analitică,
cât şi a părerii sale de specialist, în baza cunoştiinţelor şi experienţei profesionale
personale. În măsura în care din constatări se desprind elemente suplimentare, utile şi
necesare pentru soluţionarea cauzei, în virtutea rolului său activ, expertul îşi va extinde
cercetarea şi asupra acestora pentru o examinare completă. Se evită astfel ordonarea unor
suplimente de expertiză.
Este necesar ca, din conţinutul concluziilor să se desprindă clar asupra cărui urme,
document, sigiliu, menţiune, etc. poartă concluzia respectivă. În acest scop documentul,
impresiunea, actul de identitate, etc. vor fi identificate cât mai exact. De exemplu”
Impresiunea de sigiliu bancar cu menţiunea B. N. R Fililala Cluj cu nr. 5023 “ sau “
Paşaportul cu seria …. Eliberat la data de…. ” pentru a nu se confunda cu alte probleme,
urme, etc. la care s-ar referi celelalte concluzii.
Concluziile ce se formulează de către experţii criminalişti nu au întotdeauna acelaşi
grad de certitudine. Există şi situaţii când concluziile ce se vor formula nu pot fi decât cu
grad de probabilitate, sau chiar cazuri în care expertul nu poate soluţiona problema supusă
spre examinare. Practica expertizei criminalistice de la noi, ca şi literatura de specialitate 28
disting în modul de concluzionare următoarele categorii de concluzii:
-concluzii categorice sau certe, care pot fi cert-afirmative (de identificare) sau
cert-negative ( de excludere);
-concluzii de probabilitate ( incerte);
-concluzii de imposibilitate a soluţionării problemei supuse expertizării.
Concluziile certe sunt aserţiuni cu caracter categoric. Ele indică faptul că în
cursul şi pe temeiul examinărilor făcute expertul a ajuns la identitate ( “Impresiunea de şi
giliu de pe contractul de împrumut nr. . nu a fost creată de şi giliul aparţinând Băncii… “”
priecxtilul cal. 7,62 mm extras din corpul victimei a fost tras cu arma PM nr. AO 0998778)
sau la neidentitate ( Viza turistică pentru Italia, perioada…, de la fila nr. . . , din
paşaportul nr…nu a fost eliberată de Consulatul Italiei). Aceste tipuri de concluzii certe
sunt expresia unor adevăruri obiective, ele servind la stabilirea validităţii, contrafacerii ori
falsificării unui anumit document, la identificarea unui anumit autor, areme, instrument de
spargere, tip de pneu,etc. Ele au menirea de a înlătura orice îndoială asupra aspectului
examinat.
În expertiza criminalistică tehnică a documentelor concluziile certe pot purta şi
asupra metodelor, procedeelor ori aparatelor folosite la redactarea, copierea sau
contrafacerea unui anumit act. De exemplu: se stabileşte că impresiunile de sigiliu de pe
actele unui autovehicol nu au fost create de un şi giliu autentic al organelor în drept, ci au
fost contrafăcute cu ajutorul unei imprimante cu jet de cerneală, sau bancnotele în litigiu au
fost realizate prin tipărire hoch-druck. Indiferent că sunt cert-pozitive, sau cert-negative
concluziile categorice sunt foarte importante ele putând orienta determinant cercetările
ulterioare.
Concluziile de probabilitate sunt produsul situaţiilor în care expertul nu poate
formula decât o ipoteză cu privirea la eventualitatea existenţei unui anumit fapt. Când datele
28
CIOPRAGA A. op. cit. pag428-436. MIHULEAC E. Expertiza judiciară Bucureşti 1971 Editura
Ştiinţifică pag. 230. SANDU DUMITRU Concluziile expertului criminalist în sistemul expertizei criminalistice
româneşti şi în sistemele altor state. O privire comparativă. ( Nepublicat) Comunicare prezentată la al II-lea şi
mpozion Naţional al Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică , Bucureşti octombrie 1996.
IONESCU LUCIAN Concluzia raportului de expertiză criminalistică a scrisului şi aprecierea valorii sale
probante, Buletinul Intern al Procuraturii R. S. R. în Probleme de criminalistică şi criminologie nr. 2-3/1983
pag. 43-54

23
( masterial de comparaţie) accesibile expertului sunt reduse, ori datorită unor erori anterioare
de ridicare a materialelor de comparaţie, sunt decelabile doar un număr redus de
caracteristici particulare ale actului sau procesului suspus examinării. Uneori, acest tip de
concluzie este formulat şi în situăţiile în care cantiatea de materai în litigu este foarte redusă
( de exemplu un grup de cifre, o semnătură simplificată neliterală) ori urma este parţial
alterată. Pot apărea, alături de coincidenţe şi elemente neeexplicabile, divergente. Expertul
se află deci, în imposibiliatea de a formula o concluzie cu caracter de certitutdine, întrucât
elementele constatate de el la nivelul caracteristicilor generale şi individuale nu au suficient
potenţial identificator. El va trebui deci să formuleze o capreciere ipotetică, ce poate fi
răsturnată de probe noi, contrare, suplimentare, etc. “ Concluzia cu caracter de probabilitate,
indiferent de gradul de probabilitate, constituie o ipoteză care însă nu are caracter arbitrar şi
nu e lipsită de temei, deoarece expertul îşi fundamentează presupunerile pe elemente
obiective şi nu pe impresiile sale subiective. ” 29
Concluziile de probabilitate apar în general în forma “Probabil DA” în sensul că se
apreciază că un anumit aspect est posibil să se fi produs( “Actul în litigiu a fost probabil
rebroşat după introducerea unei noi pagini cu numele şi poza titularului…” Semnătura în
litigiu a fost probabil executaţă de numitul S.R.). Asupra utilităţii acestor concluzii părerile
sunt împărţite în literatura de specialitate.
După unii autori 30, concluziile de probabilitate nu ar contribui la soluţionarea
cauzei, generând chiar confuzie. Pe de altă parte, organul judiciar nu are nevoie de noi
ipoteze ci de certitudini, motiv pentru care eI dispune expertiza. Formularea unor concluzii
de probabilitate fac să se menţină nejustificat bănuielile cu privire la anumite aspecte,
întârziind mersul cercetărilor. Credem însă, în mod contrar acestor opinii căa găsi cu orice
preţ un autor ori a-l exclude în mod absolut, atunci când există şi unele dubii este periculos
şi chiar contrar rolului expertizei în înfăturirea actului de justiţie. Majoritatea autorilor sunt
însă de acord cu formularea concluziilor probabile considerându-le utile şi pertinente. 31
Expertul nu este infailibil, iar datele ce i-au fost puse la dispoziţie pot fi insuficiente. Pe de
altă parte, concluziile de probabilitate pot oferi organelor judiciare versiuni altenative spre
care să-şi îndrepte cercetările, deschizând uneori perspective noi, remarcând laturi
considerate până la acel moment ca neimportante. De exemplu, în cazul unor vize false,
existenţa unor eventuali complici peste hotare. Concluziile de probabilitate trebuie însă
temeinic fundamentate, inclusiv cu privire la alegerea acestei soluţii şi nu a uneia certe sau
de imposibilitate a soluţionării chestiunii supuse examinării.
Concluziile de imposibilitate a soluţionării problemelor supuse examinării
apar ca urmare a unor factori având în general un caracter obiectiv. Unul dintre aceştia
este starea materialelor supuse spre examinare - acte distruse, arse, corodate, uzate,
porţiuni prea mici din cămăşile unor proiectile, urme “ contaminate”, urme papilare
îmbâcsite cu substanţă de evidenţiere - ale căror caracteristici generale nu mai sunt
explotabile. Insuficienţa materialelor de comparaţie- ca în cazurile actelor de peste 40-50 de
ani, când nu se găsesc totdeauna în arhive impresiuni de şi giliu cu garanţii de autenticitate
emanând de la organul competent, diplome, acte oficiale asemănătoare, etc. Alteori,
ajungerea la o soluţie de imposibilitate se datorează întinderii foarte reduse a urmelor
litigioase. Când au rămas vizibile doar foarte mici şi disparate porţiuni de traseu dint urma
29
CIOPRAGA A. op. cit. pag. 430. Cu referire şi la SANDU DUMITRU Unele aspecte privind
interpretarea concluziei raportului de expertiză -20 de ani de expertiză criminalistică- Ministerul Justiţiei pag. 61-
63.
30
Experţii scolii sovietice , în special ZOTOV B. , BELKIN R. S.
31
BUUS ALEXANDRU. Concluziile probabile în expertiza criminalistică în 20 de ani de expertiză
criminalistică , pag. 42-50 LOCARD E. Les faux en ecriture et leur expertise Paris 1959, pag. 29.
BASARAB MATEI. Criminalistica , op. cit. pag. 325.
CIOPRAGA A. pag. 432-433.

24
în litigiu (un text răzuit sau radiat privind suprafeţe de teren, sume de bani, ani de emitere,
nume titular, etc), este extrem de dificil a stabili ce a fost scris anterior, iar a formula o
concluzie “ pe ghicite” este cel puţin lipsit de seriozitate sub aspect profesional, în lipsa
posibilităţii de demonstrare şi ilustrare.
Nu în ultimul rând, concluzia de imposibilitate poate fi generată şi de limitele
cunoaşterii şi experienţei, pentru un moment şi domeniu dat, de lipsa unor metode şi
proceduri cu caracter ştiinţific, precum şi a unor dotări tehnice adecvate complexităţii şi
chiar de lipsa pregătirii, competenţei, sau de superificialitatea muncii expertului. Aplicarea
defectuoasă a unor tehnici de examinare, sau alegerea greşită a metodelor de lucru, pot şi
ele conduce la concluzii de imposibilitate a soluţionării problemei.
Concluziile de imposibilitate a soluţionării problemelor stabilite ca obiective ale
expertizei pot fi formulate astfel: “ NU se poate stabili care au fost menţiunile cifrice radiate
de pe cecul cu seria…” sau “ Datorită lipsei unor materiale de comparaţie corespunzătoare
nu se poate stabili dacă impresiunea de sigiliu de pe actul în litigiu provine din anul … sau a
fost realizată ulterior”.
Ajungerea la acest gen de concluzie trebuie însă să fie însoţită întotdeauna de o
analiză temeinică şi de descrierea tuturor împrejurărilor pe temeiul cărora nu se poate
formula o concluzie de probabilitate sau una categorică. Pentru acest motiv nu considerăm
întemeiată soluţia oferită ca alternativă, în sensul că, dacă după studierea materialelor de
examinat expertul nu poate formula decât o concluzie de imposibilitate, el poate restitui
materialului organului judiciar, precizând motivul respectiv ca temei al restituirii. 32
Credem că, odată terminată studierea materialelor, expertul criminalist este în măsură să
aprecieze direcţia soluţiilor pe care le poate formula, dar până la epuizarea tuturor căilor de
examinare directă, analitică şi instrumentală acestea rămân doar ipoteze. Odată realizate
toate examinările necesare şi posibile, sub aspect tehnic expertiza a fost deja realizată,
rămânând de făcut doar partea de redactare a raportului, ceea ce nu se poate compensa prin
lapidaritatea unei adrese de restituire. Inclusă în conţinutul constatărilor din raportul de
expertiză şi expusă pe larg, fundamentarea şi explicarea alegerii acestei soluţii are menirea
de a convinge organul judiciar şi părţile din cauză despre “justeţea concluziei de
imposibilitate”33. Explicarea limitelor tehnice şi metodice este de natură a informa organul
judiciar despre faptul că un anumit aspect al cauzei nu va putea fi soluţionat pe calea
expertizei criminalistice, evitând tergiversarea inutilă a cercetărilor, determinându-l să
caute răspunsuri şi pe calea reorientării anchetei, înţelegând limitele tehnicii pentru un
moment dat, limitele materiale ale unităţii şi nu neapărat limitele absolute de cunoaştere.

CAPITOLUL III
ELEMENTE DE TRASEOLOGIE

Secţiunea 1. NOŢIUNEA DE URMĂ. CLASIFICAREA URMELOR

Interacţiunea în mediu a diferitelor obiecte, persoane, animale, fenomene duce la crearea

de urme.
Prin intermediul intepretării urmelor se poate ajunge la obţinerea unui tablou dinamic al
desfăsurării anumitor fapte, a declanşării şi evoluţiei diferitelor procese.

32
MOCSY LADISLAU Expertiza criminalistică în dreptul procesual penal român Teză de doctorat,
Universitatea “Al. I. Cuza” , Iaşi 1975, pag. 143.
33
CIOPRAGA A. op. cit. pag. 436.

25
 Persoanele care se ocupau de descoperirea urmelor în timpurile mai vechi –“cercetaşi” "trail
finderes", "path finders", "scouts" n-au făcut decât să recunoască şi să interpreteze urme.
Urmele pot fi :
- produse de obiecte - ex. urme de pneuri, de instrumente, ;
- produse de animale - ex. –muscaturi, urme de copite, etc.
- produse de oameni - ex. – miros( urmeolfactive), urme de pasi, etc.
- produse de fenomene - incendiu, trăznet, apa
- -urme biologice- sânge, salivă, etc.
Literatura de specialitate defineste notiunea atit în sens larg cit şi restrins.
In Sens larg- urma apare ca modificare materiala produsa la locul faptei şi care este utila
din punct de vedere criminalistic. ( C. Suciu, Golunski, Ioan Mircea . )
In Sens restrins- urma este reproducerea constructiei exterioare a unui obiect pe suprafata
unui alt obiect cu care a venit în contact.
De fapt, dezvoltarea tehnicii criminalisticii impune şi o revizuire a noţiunii:
URMA - modificarea creata la locul faptei şi în procesul savârşirii ei, prin mişcările şi
acţiunea persoanei implicate, ori generate de alte fiinte, de obiecte sau fenomene care prin aspect,
caracteristici, pozitie, continut este utila cercetarii criminalistice. (persoane implicate : victime,
infractori, martori, altii ).
Credem însă că rândurile de mai sus constituie doar una dintre formulele prin care se poate
face definirea urmei.
CLASIFICAREA URMELOR
Există diverse criterii şi modalitati de clasificare a urmelor. Credem că rămâne însă
adecvată clasificarea făcuta de C. Suciu prin care se disting 3 categorii:
- urme de reproducere
- urme formate din obiecte şi substante
- urme rezultate din explozii , incendii.

1. Urme de reproducere
- sunt rezultatul contactului nemijlocit a 2 sau mai multe obiecte, unul lasind pe suprafata
celuilalt urme indicând caracteristicile sale (ex - accident auto).
2. Urme formate din obiecte şi substante
- variate ca provenienta - ex. - accident auto: parti din far, vopsea, obiecte, numar, ulei s.
a. ; obiecte abandonate de infractor (dalti, cutit); deranjarea obiectelor în camera (furt), depuneri
de substante (sânge, vopsea etc. ), aceste urme permit delimitarea cercului de persoane prezente,
obiecte implicate.
3. Urmele de incendiu
- se deosebesc de 1) şi 2) prin aceea ca pot sa cuprinda diferite obiecte, reziduuri ce sunt
partial distruse. Apoi, în general, interventia pentru stingere duce la alterare, spalare, spargere
etc. Dar pot fi utile (ex. incendii accidentale, incendii criminale, aeronave arse, accidente şi
incendii auto - pt. mascare omor . . . )Şi acum o tratare mai pe larg.
1) Urmele de reproducere

- se realizează numai prin contact nemijlocit dintre 2 obiecte, unul preia din
caracteristicile celuilalt pe suprafata sau în volumul său.
Este vorba deci, de existenţa a 2 tipuri de obiecte:
a) un obiect creator de urmă - trebuie să fie capabil să creeze o urmă
b) un obiect primitor de urma care trebuie sa fie plastic, deformabil şi să reţină în masa sa
urme. (exemplu: parchetul lustruit - retine urme de talpi de noroi, praf s. a. pe o durată
apreciabilă).
Criterii de clasificare a urmelor de reproducere:
1. După modul de acţiune:

26
 - statice
- dinamice
2. Dupa gradul de plasticitate:
- de adâncime
- de suprafaţă - stratificare
- de destratificare
3. Dupa locul de sedimentare:
- locale
- periferice
4. după natura obiectului creator:
- de mâini
- de picioare
-create de alte obiecte,
5. După vizibilitate
- Urme vizibile- pot fi imediat şi uşor descoperite, fară intervenţia unor
aparate sau substanţe speciale. Sunt cea mai mare majoritate a urmelor din mediul înconjurător.
- Ume latente - evidenţierea acestora va necesita folosirea unor mijloace de
iluminat (observare) şi substanţe de prăfuire pt. marcare (ex. capcana chimica la mită; prafuri
lumogen utilizare ultraviolete, I. R. , laser; dispozitive de protectie la acte - fire, retele,
marcaje electromagnetic). 34
1) După modul de actiune al obiectului creator putem deosebi:
a) urme statice - sunt create prin contactul dintre doua obiecte fara ca intre
acestea sa se produca o deplasare (ex. urme de mâini care au apucat un obiect, urmele
anvelopelor unui autovehicul în mers constant.
Ele permit stabilirea grupului de obiecte din care face parte obiectul creator de urme,
putând uneori duce la chiar la identificarea individuala.
Ex. --> identificarea tipului de anvelopa (camion, autoturism, motoretă, etc. ).
b) urmele dinamice - sunt rezultatul alunecării celor 2 suprafete de contact - ex. urme
de frânare, urmele unui topor cu care s-a tăiat.
Ele se formeaza în contactul activ dintre cele doua obiecte. De aceasta data, deplasarea
celor două suprafeţe nu va reda formele obiectului creator în mod perfect. Dar, în aceste conditii
detaliile specifice de exemplu - ciobituri pe tăişul unui topor cu care s-a taiat un arbore - vor
putea permite identificarea obiectului creator.
2) după gradul de plasticitate al obiectului primitor
a) urmele de adâncime - când obiectul primitor este mai putin consistent decât cel creator
de urma. Practic are loc o "reproducere în negativ a obiectului creator" (I. Mircea) în corpul
obiectului primitor
ex. - obiect sau corp uman cazut în zapada, noroi
- striaţiile create de ghiuturi pe camasa glontului
Finetea granularii substantei obiectului primitor influenteaza calitatea reproducerii. . .
b) urmele de suprafata. Densitatea apropiata a celor doua obiecte face ca nici unul din
ele sa nu se modifice, însă are loc un transfer de substanta de pe obiectul creator pe obiectul
purtator (ex. transpiratia mâinii ==> amprenta). Dar ele pot fi şi de pe obiectul purtator pe
obiectul creator.
I. Urma de stratificare - se creeaza în general la locul faptei (ex. - de pe mâini), dar
poate fi produsa şi prin desprinderea de substante depuse în alte ocazii (ex. - noroi de pe talpa
--> în casa el poate indica traseul).
Pot fi - vizibile

34
în literatura de specialitate (J. Gayet) mai intâlnim notiunea de "urme pozitionale"- vizând schimbarile produse în
pozitia unor obiecte (scaun rasturnat, obiecte ravasite s. a. m. d. )

27
 - latente (când pt. observarea lor este necesară folosirea unor aparate sau substante
de marcare, sau examinarea urmei sub un anumit unghi, deoarece o apropiere de nuanta, de
culoare sau substanta depusa este transparenta.
II. Urme de destratificare - se creeaza prin detasarea de substanta de pe suprafata
obiectului primitor şi aderarea lui la obiectul creator de urma (ex. urme de pe obiectul vopsit pe
hainele sau corpul omului)

3. Urme locale sau periferice

a) Urme locale - formate prin modificarea suprafatei sau volumului obiectului primitor
pe locul de contact (A. Golunski) - în acea zona are loc o reproducere, uneori foarte fidela a
caracteristicilor obiectului creator
ex. --> urma unui radiator pe un alt vehicol
--> urma suportului de flori cu care a fost lovita victima unui viol în zona renala -->
după viol s-a şi mulat o aruncare de la etaj.
b) Urme periferice (de contur) --> sunt rezultatul modificarii de suprafata a obiectului
primitor prin depunerede substanta în afara limitelor obiectului creator.
ex. - sânge care improaşcă de la victimă spre agresor, indicând pe un perete pozitia
agresorului
- nîsip, praf etc. Promotor şi susţinător al importanţei acestui tip de urme este
procurorul criminalist Iuliu Andrei care le-a şi utilizat pentru a demonstra unele aspecte ale
soluţionării unor cauze complexe în care a anchetat .

Secţiunea 2. URMELE INSTRUMENTELOR DE

SPARGERE

In cercetarea infracţiunilor se intâlnesc adesea urme rezultate din folosirea diferitelor

instrumente cu care s-a forţat un sistem de inchidere, s-a perforat un zid, s-a deschis o casă de
bani, etc.
In general, instrumentele de spargere sunt la origine simple unelte de lucru (surubelniţe,
chei, topoare, ciocane, răngi ) sau sunt obiecte ori instrumente adaptate la operaţia pentru care au
fost folosite( sfredele, burghie, bări metalice, pietre, etc.).
Clasificarea urmelor create de instrumentele de spargere se poate face după modul lor
de formare in:
-urme statice şi urme dinamice,
-urme de adâncime şi urme de suprafaţă. Urmele de adâncime sunt mai frecvent intâlnite
în unele cazuri de forţare, accidente, etc. .
Tot în funcţie de criteriul modului de formare mai putem clasifica urmele de spargere şi
in :-urme de tăiere, -urme de apăsare, -urme de frecare,-urme de lovire35.
Urmele de lovire sunt intâlnite mai rar, dat fiind că producerea lor este insoţită de zgomot,
iar infractorii preferă să evite acest fapt.
1. Urmele de tăiere-sunt în general urme dinamice cu aspectul unor striaţii paralele,
produse de lama instrumentului cu care s-a realizat tăierea. Instrumente de acest gen sunt:
toporul , cuţitul , dalta, foarfecele, burghiul, s. a. Identificarea acestor instrumente se poate face "
datorita reproducerii în urmă a neregularităţilor caracteristice de pe tăişul instrumentului sub
forma de striaţii orientate în sensul mişcării. 36
Pentru a se putea identifica urmele de tăiere este necesar ca intre obiectul creator şi cel
primitor de urmă să existe o diferenţă de rezistenţă, cel din urmă trebuind sa fie mai puţin rezistent
35
I. Mircea-op. cit pag 136.

36
C. Suciu-op. cit pag 256.

28
şi să aibă de preferinţă o structură mai fină, de natura a reda caracteristicile obiectului creator.
Unghiul sub care este aplicat tăişul instrumentului creator de urmă va influenţa şi inclinarea
urmelor, striaţiilor create. De asemenea, în cazul în care pe tăiş sau pe partea activă a
instrumentului de tăiere exista stirbituri, denivelări, acestea se vor reflecta în materialul tăiat.
Tăişurile topoarelor sau altor instrumente asemănătoare vor crea urme, in funcţie de inclinarea
cărora se va putea stabilil dacă instrumentul a fost folosit cu mâna dreaptă sau cu mâna stângă.
Cu ajutorul cleştilor sau foarfecilor vor fi create de asemenea urme de tăiere. Acestea
vor fi totdeauna în perechi, având în general lungimi mici şi fiind de aceea mai greu de identificat
obiectul care le-a creat. Analiza acestui tip de urme se face cu ajutorul fotografiilor de stabilire a
continuităţii liniare, cu microscopul comparator sau prin îmbucşarea fotografiei microreliefului
striaţiilor în litigiu şi a celor create experimental.
La faţa locului, urmele de tăiere pot fi găsite pe uşi, ferestre, podele, mobilier, case de bani,
ziduri, etc. Examinarea acestor urme permite aprecierea îndemânării cu care a lucrat infractorul,
deprinderile de lucru. Se poate reduce sau orienta astfel cercul de bănuiţi.
2. Urmele de frecare-sunt întotdeauna urme dinamice, astfel că ele nu reproduc
particularităţile instrumentului care le-a creat . Pot fi create de instrumente cum sunt bomfaierele,
ferastraie, pile. Acţiunea succesiva a dinţilor nu permite identificarea instrumentului care le-a
creat, însă la începutul şi la finalul locului de acţiune pot fi găsite urme cu potenţial identificator.
Acestea sunt însă utile doar pentru stabilirea instrumentului şi a direcţiei din care s-a acţionat.
Urme de frecare mai lasă şi sfredelele sau burghiele, unele defecte ale tăişurilor putand fi
găsite în negativ pe şpanul desprins în procesul de preforare, ori pe grilaje, lacăte, pe alte sisteme
de inchidere. De exemplu, pe rama unui fişet metalic, a cărei tăiere s-a incercat pentru a ajunge la
mecanismul de inchidere aflat sub această ramă.
3. Urmele de apăsare pot fi create cu instrumente diverse sau chiar utilizând obiecte gasite
la intâmplare: răngi, leviere, pene metalice sau de lemn, şurubelniţa, etc.
Aceste urme sunt în general urme statice, reproducând foarte vizibil caracteristicile
exteriroare ale obiectului creator. Ele pot fi găsite în cazul forţării unor sertare, safe-uri, etc.
4. Urmele de lovire- sunt mai rare, fiind însă importante pentru stabilirea modului lor de
creare. Ele pot fi generate prin acţiunea cu: topoare, răngi, leviere, târnăcop, ciocan, alte
instrumente cu greutate, sau chiar cu o simplă piatră. Destul de rar, dar posibil ca aceste urme sa
reproducă şi unele detalii individuale ale obiectului creator. De exemplu urma formei unui
ciocan pe calota craniană a victimei.
Tot cu ajutorul urmelor de lovire poate fi uneori stabilit numărul de persoane
participante, în mod special dacă aceştia folosesc obiecte diferite.

Secţiunea 3. Urmele de forţare a sigiliilor

Pentru a asigura inviolabilitatea anumitor casete , vagoane , mijloace de transport, se

aplica peste sistemele de inchidere ale acestora sigilii din plumb sau plastic care sunt apoi strânse
cu ajutorul unor cleşti speciali care imprimă de obicei şi un sigiliu sec cu serie.
Forţarea plumbilor se poate face prin "plimbarea plumbului" pe sfoară sau sârma pe care
este aplicat, find lărgite în acest mod canalele şi scos nodul, permitând dezlegarea firului sigiliului,
care după aceea se va inchide la loc. In acest caz vor fi găsite urme de plumb pe sfoara sau sârma
sigililui, canalele prin care trece aceasta vor fi lărgite, deformate.
O altă modalitate de forţare a plumbilor este prin desprinderea lor (tăiere, forţare cu un
instrument ascuţit ) şi apoi inlocuirea lor cu alte sigilii confectionate în prealabil. Aceasta
operaţie va putea lăsa urme pe sfoara sau sârma sigiliului, sau se va manifesta prin aspectul
necorespunzător al plumbului, diferenţa seriei marcate, etc.
Se mai pot aplica procedee de deschidere a plumbilor prin tăierea lor în lungul canalelor,
după aceea plumbul este relipit cu ajutorul unui fier de lipit sau substante chimice. Urmele de
acest gen sunt destul de uşor vizibile.

29
 In general, operaţiile de violare a sigiliilor de plastic sau plumb lasă pe acestea urme
vizibile, dinamice.
Urmele instrumentelor de spargere se vor fixa prin descrieea lor amănunţită în procesul
verbal ( dimensiuni, aspect, eventuale materiale străine conţinute în urme), se vor face fotografii
de detaliu, la scară, utilizându-se iluminarea laterală sub un inghi incident de natura a permite
valorificarea prin fotografii de umbre. Se pot ridica şi urme prin mulare-parafină sau ghips-
continuându-se apoi examinarea în condiţii de laborator, unde pot fi create pentru comparaţie şi
urme experimentale cu obiectul bănuit a fi creat urmele suspecte.

Secţiunea 4. Urmele de incendiu.

Acest tip de urme pot fi intâlnite în cele mai diverse infractiuni, cât şi în cazul producerii
unor evenimente naturale, accidente, etc. In functie de cauza, de locul şi natura incendiului
urmele produse de acesta pot apărea sub diferite forme, constând din urme de aufmare,
corbonizare, diferite obiecte, materiale, fiinţe, distruse parţial sau integral de ardere. De cele
mai multe ori, intervenţia pentru stingerea incendiului duce la distrugerea urmelor, la alterarea
lor, obiectele sunt mutate de la loc, încât este greu de făcut cercetarea locului faptei în cazul unor
incendii.
Clasificarea urmelor de incendiu se face în funcţie de cauza care le-a determinat,
rezultând astfel:
-incendii generate de cauze naturale;
-incendii generate accidental;
-incendii create intenţionat.

1. Incendiile naturale-sunt în general produse de electricitata atmosferica, de razele solare,

sau de autoaprinderi.
a)electricitatea atmosferica poate avea ca sursă în special trăynetul. Acesta este o
descarcare electrică naturală cu durata extrem de scurtă (milisecunde ) dimensiuni diferite şi
intensităţi de mii de amperi şi tensiuni chiar de milioane de volţi. Aceste caracteristici conduc la
dezvoltarea unor temperaturi care pot atinge puncte de topire pentru scticlă, metale, piatră, etc. Ca
urmare a actiunii traznetelor metalul se poate topi, chiar se poate volatiliza, depunându-se sub
forma de stropi pe obiectele din apropiere, unele metale se magnetizeaza, nisipul se poate topi
devenind local o masă sticloasă, materialele inflamabile( haine, case, pomi, etc. ) se aprind,
pereţii şi hornurile crapă, caramida (chiar şi cea refractară ) devine lucioasă.
Traznetul loveste în general clădiri inalte, hornuri , copaci, etc. El poate însă sa loveasa
şi persoane aflate în locuri deschise, pe inaltimi. Pe haine urmele produse de traznet au forma
unor rupturi cu margini de arsuri, uneori sunt circulare. Obiectele metalice aflate asupra
persoanei ( ceasuri, unelte) se magnetizează, iar bijuteriile din aur se pot volatiliza, rămânând în
locul lor urme de arsură. Pe piele, trăznetul lasă urme specifice , sub forma unor arborescenţe,
sau cu aspect de frunze de ferigă.
b)Razele solare produc destul de rar incendii, de oarece trebuie întrunite cumulativ
conditiile de uscăciune a aerului şi vegetaţiei şi concetrarea razelor solare în focar pe anumite
materiale inflamabile. Urmele vor apărea sub forma de funingine depozitată, în locul de initiere a
incendiului, obiecte incomplet arse, cenuşă, care permit stabilirea directiei de propagare a arderii
şi uneori şi a focarului incendiului.
c)Autoaprinderile sunt generate de cauze intrinseci chiar materialului însuşi. De exemplu,
în industria morăritului, a prelucrării florii soarelui, minerit - lipsa de aerisire a depozitelor,
silozurilor, haldelor de cărbune poate duce la creşterea temperaturii materialului depozitat ( făina,
şroturi vegetale, bumbac, cşrbune, etc. ), atingănd uneori limite de 600-700 oC şi declanşând un
proces de ardere lentă care devine tot mai puternic şi produce consecinţe grave ( explozii ale unor

30
silozuri, depozite, etc. ). Procesele de ardere lenta pot să se maturizeze în intervale ce ating 2-3
săptămâni.

2. Incendii accidentale-pot fi determinate de cele mai diverse cauze printre care: foc
nesupravegheat, tigari uitate la intamplare, aparate electric defecte, scantei ale electricitatii
statice produsa de hainele din fibre şi ntetice în medii propice ( gaze, pulberi ). Urmele acestor
incendii constau în funingine, cenusa, materiale arse partial, zidarie distrusa, conductori
electrici şi izolatori degradati , arsi, etc.
3. Incendii intentionate
-este evident ca sunt produse de infractor, in special ca sa îşi acopere urmele, din razbunare,
in scop criminal.
Dupa comiterea unor furturi pot fi incendiate locuintele sau magazinele pentru a sterge
urmele şi a ingreuna cercetarea, alteori, după comiterea unui omor, sau a unei talharii urmate de
moartea victimei, se incendiaza casa. Uneori, o delapidare este "acoperita" cu un incendiu
declansat " întamplător " în preziua unui control de fond.
Aceste incendii pot fi declansate atât instantaneu cât şi prin utilizarea unor dispozitive de
intârziere cu fitil, cu temporizare, etc.
Urmele de incendiu se analizează cu atenţie pentru a identifica sursa şi directia, modul
de propagare al incendiului. Se vor face fotografii şi schiţe ale locului incendiului. Se identifică şi
se ridică diferite obiecte parţial arse care oferă date despre originea şi natura incendiului. Se vor
cerceta cablurile electrice, panourile de siguranţe, instalatiile de încălzit, iluminat, verificându-se
integritatea lor, prezenţa şi calibrarea corectă a siguranţelor fuzibile, eventualele improvizaţii,
etc.

Secţiunea 5. URMELE CREATE DE MIJLOACELE

DE TRANSPORT

În general, aceste urme pot fi găsite în cazul accidentelor de circulaţie, dar pot fi găsite şi
când sunt cercetate alte fapte la comiterea cărora au fost folosite diverse mijloace de transport
( omoruri, tâlhării, furturi, etc). Urmele din această categorie sunt complexe. Ele cuprind mai
multe tipuri :
1)urme create de anvelope;
2)urme create de roţile metalice ale căruţelor sau de şinele metalice ale săniilor;
3)urmele de impact ale vehicolelor;
4)urmele sub forma de obiecte sau resturi materiale;
5)alte urme create de vehicole (pete rezultate din scurgeri de lubrefiant, combustibil, etc. ).

Ele pot fi găsite sub forma urmelor de adâncime, dar mai pot fi prezente la locul faptei şi ca
urme de suprafaţă (de exemplu-urme de câlcare cu rotile peste corpul şi hainele victimei). Sunt
prezente atât ca urme statice-create de mişcarea uniformă a vehicolelor cât şi ca urme dinamice,
produse în procesul frânării, derapajelor, al ciocnirii, al plecării precipitate de la locul faptei
(demaraje bruşte).
Urmele create de mijloacele de transport sunt în general urme vizibile, căutarea lor este
deci relativ simplă, fiind necesară consemnarea lor în procesul verbal de cercetare, pe schiţa
locului faptei, cu măsurarea şi menţionarea dimensiunilor lor: lungime, lăţime, aspect,
efectuându-se şi fotografii judiciare cu ajutorul panglicilor metrice. Chiar atunci când urmele
sunt produse pe zăpadă şi sunt relativ greu de fotografiat, este necesar a fi menţionat în procesul
verbal de cercetare tipul şi aspectul acestora. Intr-o cauză, în condiţii de drum pe timp de
noapte şi ceaţă, victima a fost surprinsă şi accidentată în apropierea trecerii de pietoni(cca. 2m.
de la marcaj ). Susţinerile şoferului, potrivit cărora a efectuat manevra de frânare, însă pietonul nu
a putut fi evitat de oarece a efectuat traversarea fugind, au fost infirmate de menţiunile din

31
procesul verbal de cercetare şi de schiţa locului accidentului, unde se menţiona până la locul
impactului o urmă statică, de rostogolire corespunzătoare urmelor create de anvelopele
autovehicolului angrenat în accident în mers normal, fără frânare.
Atunci când se găsesc urme de adâncime( create prin trecerea vehicolelor prin noroi,
nisip, zăpadă) acestea vor fi ridicate prin mulare, continuându-se apoi examinarea lor în condiţii
de laborator.
1. Urmele de anvelope ridică şi în acelasi timp, soluţionează probleme legate de tipul
autovehicolului care le-a creat, ecartamentul acestuia, direcţia de deplasare, marca şi tipul
anvelopelor cu care era echipat, etc.
Tot prin examinarea anvelopelor se vor putea stabili ( pe calea unei expertize
criminalistice ) cauzele tehnice ale unor accidente rutiere. Dintre aceste cauze mentionăm:
-defecte tehnice ( vicii de fabricaţie ) ale anvelopelor;
-uzuri avansate ( desprinderea benzii de rulare, ruperea structurii metalice a anvelopei);
-intervenţia unor elemente aleatorii. De exemplu, tăieturi produse de cioburi care produc
depresurizarea bruscă a pneului, urmate de pierderea cotrolului direcţiei şi iesirea de pe carosabil,
impact cu arbori, sau alte vehicole.
Examinarea anvelopelor va putea permite stabilirea avarierii acestora şi ca urmare a
accidentului când derapajul datorat frânării bruşte este urmat de lovirea unei borduri cu roata şi
de explozia camerei de aer a acesteia, rezultând apoi pierderea controlului direcţiei şi impactul cu
persoane, vehicole, case, etc.
Tipul şi marca anvelopei vor putea fi stabilite după forma desenului antiderapant,
putand fi calculată lungimea urmei ( deci circumferinţa roţii ) prin masurarea distanţei dintre doua
repere similare prezente pe urmă. În cazul urmelor dinamice, rezultate prin derapaj sau prin
franare, nu mai poate fi identificat desenul anvelopei , de oarece in aceste situaţii el lipseşte, este
insuficient sau parţial imprimat. Inceputul urmei de frânare este mai slab imprimat, apoi capătă o
lăţime egală cu cea a anvelopei, iar pe o porţiune scurtă, înainte de oprire, urma este groasa,
neclară, cu mici depozite de pământ zăpadă, praf, etc. acumulate în procesul frânării.
O situatie mai deosebită credem că este cea în care frânarea este controlată printr-un
sistem ABS( sistem anti-blocant ) cu care sunt dotate autovehicolele moderne. La acestea
frânarea, chiar violentă, se face fără ca roţile să se blocheze şi să patineze, ceea ce face ca urma să
aibă aspect de urmă dinamică. Devine astfel mai dificil de apreciat forta şi distanţa frânării.37
Urmele statice, create în procesul rularii normale a rotilor, redau mai multe elemente
specifice ale desenului antiderapant, reprodu când toate detaliile acestuia, inclusiv ecartamentul
rotilor. Pentru deplasarile rectilinii, urmele create de rotile anterioare vor fi acoperite de cele
create de rotile posterioare.
Prin examinarea urmelor lasate de roti, poate fi stabilita şi directia de deplasare,
eventualele manevre ale vehicolului ( ocolire, depasire, derapaje, intoarceri, etc. ). Se va putea
sa se stabileasca şi viteza de deplasare la momentul franarii ( în functie de lungimea urmei de
franare), datele privind starea tehnica a pneurilor: uzuri, defecte. Tot cu ajutorul urmelor
anvelopelor se poate identifica generic tipul de autovehicol: autoturism, masină agricolă, camion,
vehicol de teren, ş. a.
În identificarea anvelopelor pot fi folosite şi caracteristicile individuale ale acestora,
rezultate în procesul de fabricatie, create prin uzura ce apare în procesul de circulaţie-cum ar fi
preluarea intre modelele desenului antiderapant a unor pietricele, resturi materiale. 38
Urmele de impact-pot oferi date importante cu privire la directia de mers (de mişcare,
de staţionare ) în care se deplasau ori starea în care se aflau vehicolele implicate. Aceste urme
sunt foarte adesea insotite de resturi materiale-cioburi, provenind de la faruri sau parbriz,
37
I Boboş. Gh. Bunea –Investigarea accidentelor de circulaţie în care au fost implicat autovehicole dotate cu
ABS-comunicare la Simpozionul de Criminalistică CLUJ 1998.
38
I. Mircea-Cercetarea la fata locului a accidentelor de circulatie-Studia Universitatis 1964.

32
vopsea, lemn din caroseriile camioanelor, etc). Vor putea fi găsite atât pe vehicolele de la locul
accidentului, cât şi pe diverse obiecte ( pomi, borne Kilometrice, case, garduri ) pe corpul
victimelor. Adeseori, prin interpretarea acestor urme se va putea stabili inălţimea maşinii,
directia de deplasare. Urmele de vopsea vor indica culoarea, iar prin examinarea de laborator,
pe calea comparaţiei, se va putea stabili cu certitudine autovehicolul de la care provine
vopseaua. De asemenea, forma bării de protecţie se imprimă uneori în tabla caroserie
autovehicolului lovit.
Urmele sub forma de obiecte sau resturi materiale rămase la locul accidentului pot indica
uneori incărcatura sa, de exemplu: cereale, ambalaje de lemn, materiale de constructii, alteori
ele provin chiar din corpul acesteia: ornamente, număr de circulatie, sigla marcii, etc. permitând
limitarea, restrângerea căutarilor la anumite mărci sau tipuri.
Utilizarea unor autovehicole în cazul transportarii unor bunuri furate, când acestea au
pierderi de lichid de răcire, scurgeri de ulei, de carburant, poate genera urme sub forma de dâre
sau pete. După direcţia sau extinderea acestora se poate aprecia directia de deplasare, timpul
aproximativ de staţionare. În funcţie de petele de combustibil se poate aprecia tipul de motor- cu
benzină sau Diesel. Examinarea formei picăturilor va permite stabilirea direcţiei de deplasare,
picaturile au forma alungită, cu partea mai subţire orientată spre direcţia de deplasare, datorita
curentuluide aer care le impinge în partea opusa sensului de deplasare al maşinii.
Descrierea urmelor în procesul verbal de cercetare va avea în vedere diferitele lor
particularitati, aspectul lor ( urme statice, dinamice, de adâncime , de suprafaţă ). Se vor măsura
lungimea, lăţimea, distanţele între urme paralele ( ecartament ) sau urme succesive.
Urmele de impact se descriu generic şi se fotografiază, apoi se descriu detaliile, aspectul,
culoarea, conţinutul de elemente străine-cioburi, vopsea.
Urmele sub forma unor resturi de obiecte vor fi mai intâi examinate pentru a se stabili
dacă nu sunt prezente alte tipuri de urme (de mâini, fibre textile, )pe care le-ar putea purta. Dupa
ce au fost consemnate şi fotografiate, obiectul va fi ridicat pentru examinare în laborator.

CAPITOLUL IV
URMELE RELIEFULUI PAPILAR

Sunt create ca urmare a activitatii umane. Se produc prin contactul mâinii cu diferitele
obiecte din mediu- sprijinire, apucare, impingere, s. a.
Ele apar în general ca urme de suprafata de stratificare pe obiecte cu suprafate netede de pe
maini, transpiratie, noroi, ulei, sange, vopsea, dar şi de stratificare, maini puse pe obiecte
acoperite de praf. Ele apar în general ca urme latente deoarece transpiratia şi substantele
secretate de piele sunt incolore.
Varietatea reliefului papilar esteatât de mare incât practic nu exista doi indivizi cu
acelasi relief. Utilizarea reliefului papilar la identificarea persoanelor este o chestiune destul de
veche:
- 1866 M. Malpighi- prime studii ale crustelor papilare şi porilor sudoripari;
- 1877 W. Hershell - functionar britanic în India vorbeste despre posibilitatea
identificarii după relieful papliar
- 1880 -H. Faulds - în cursurile de medicina la Tokyo face mentiuni despre
caracterul unic şi longeviv al reliefului papilar.
Relief papilar - formatiuni coniforme din stratul dermic uman - aliniate sub forma de
creste despartite de santuri. Corespunzator, pe derma exista creste papilare. - Crestele
papilare sunt strabatute de pori. Tehnica moderna permite extinderea examinărilor la poroscopie.

33
 Urmele create de crestele şi relieful papilar de pe pielea omului: - pe faţa interioara a
palmelor şi pe talpile picioarelor (mai rar) sunt studiate de DACTILOSCOPIE care se ocupa cu
identificarea persoanelor după aceste detalii.
La locul faptei, găsim: urme de degete şi mâini şi fragmente de urme
Pentru examinarea comparativă -se ridică impresiuni digitale.Dactilogramele sunt
fotografii ale impresiunilor digitale.
Proprietatile reliefului papilar
1. Longevitate - apar aproximativ în luna a VI-a de viata intra-uterina şi exista pina la
distrugerea dermei.
2. Fixitate - nu are loc nici o modificare naturala. Relieful persoanei creste doar odata
cu descuamarea pielii, dar ramine neschimbat formelor şi structurilor.
3. Unicitate - fiecarei persoane îi este propriu un anumit relief --> posibilitate de
repetare este de 1 la 42 miliarde.
4. Inalterabilitate - generata de fixitate. Practic, disparitia reliefului papilar presupune
distrugerea stratului dermic - cicatrice de tip scleros cheloidian inform --> de aici scaderea
sensibilitatii tegumentare, posibilitate de identificare după aceste cicatrice.
Cercetarea locului faptei pentru urme de mâini
- una din categoriile foarte importante de urme la locul faptei. Cautarea lor implica
atentie, utilizarea de mijloace optice şi de iluminat (UV, normal, laser). Se va tine seama de
posibilitatea de a se forma urmele (mai ales latente) şi de natura obiectelor pe care pot fi
prezente: mobila, sticla, textile, hârtie, frunze).
Pot fi prezente ca:
- a) urme de adincime -- praf, funingine, noroi, faina s. a.
- b) urme de suprafata - prin destratificare pe obiecte prafuite sau pe suprafete vâscoase
ex. pe mobile cu praf sau pe locuri mânjite cu sânge şi apoi atinse (ex. mina cu şi nge sprijinita
pe perete, apucarea victimei după injunghiere
Cercetarea locului faptei presupune metodicitate, se va executa deplasarea şi cautarea
conform traseului .
în faza statica se va face descoperirea şi inregistrarea urmelor.
în faza dinamica - se vor evidentia şi ridica urmele .
Cautarea urmelor se face utilizind la descoperirea lor mijloace de iluminat şi radiatie
UV. Data fiind transparenta - cel mai adesea urmele de mâini sunt latente - se valorifica
luminiscenta în UV a substantelor existente în substantele de pe mâini prin contrast cu
luminiscenta diferita a obiectelor pe care exista urma.
Evidentierea - se face utilizând diferite substante chimice. Acestea se vor alege în
functie de natura armei (vizibila, latenta) şi în functie de suprafata pe care se afla . - rosu sudan,
argintorat, negru de fum, pulbere magnetica, carbune s. a.
ex. argintoratul recomandat pt. suprafete lucioase
negrul de fum şi ceruza - pe aproape orice suprafata
galben lumogen - pe suprafete multicolore
vapori de iod - pe hârtie
Ninhidrina şi alte substante chimice sunt utilizate la evidentierea urmelor de mâini pe piele
umana.
Atentie la - prăfuire - nu se va imbâcsi urma,
Fixarea urmelor - mentiuni în procesul verbal şi realizarea de imagini foto. Fotografierea se
face cu aparatul perpendicular pe urma. Ridicarea prin mulare (daca sunt de adâncime). După
prăfurie se face ridicarea cu folia adezivă.
Ridicarea urmelor de mâini - în special prin utilizarea foliilor adezive -- compozitia
foliei (gelatina, suport, protectie)
Modul de aplicare : obiecte mici (sticle, pahare, cioburi) pot fi ridicate cu urmele se
ambaleaza atent şi se duc la laborator.

34
 Secţiunea 2 TOPOGRAFIA şi CLASIFICAREA RELIEFULUI PAPILAR

Relieful papilar este prezent atât pe palme cât şi pe talpa piciorului ( pe suprafaţa plantară),
dar cel mai frecvent găsit la locul faptei este creat de palme, care oferă şi cea mai elocventă
abordare criminalistică.
Palma umana este impartita conventional în următoarele zone: zona digitala, digito-
palmara, tenara şi hipotenara
Degetele sunt impartite pe segmente in
- falangete
- falangine
- falange
Clasificarea reliefului papilar de pe falangete
- criteriul principal este delta (prezenta , nr. , pozitia).
1) Reliefuri adeltice
- crestele lor sunt orientate aproape paralel cu santul flexor - uneori au usoare denivelari.
Pot fi: - simple - toate crestele au pozitie paralela cu flexorul
- piniforme - în partea centrala o creasta îşi schimba directia ascendent.
- cu confluenta – dreapta sau stânga ca şi cele simple dar crestele îşi schimbă
directia spre stânga sau dreapta
- cu laţ dreapta / stânga
- cu laţuri opuse
- cu inceput de spirală

2. Reliefuri - dextrodeltice
- sinistrodeltice
a) dextrodeltice /sinistrodeltice - cu laturi simple
- au regiunea centrala din laturi succesive unul în altul
b) dextrodeltice/sinistrodeltice - cu racheta
- laturile se unesc şi dispar treptat
Reliefuri bideltice
1) cu spirala - dextrogite
2) cu vârtej
3) cu cercuri concentrice
4) elipsoidale, ovoidale
5) cu laturi incârligate
Reliefuri trideltice
Reliefuri cu 4 delte - mai rare
Reliefuri amorfe - danteliforme
Identificarea dactiloscopica - cele 12 puncte de coincidenta
- prin - indicare
- imbucsare
- geometrie
Secţiunea 3. URMELE DE PICIOARE

Aceste urme sunt inerente savârşirii unei infractiuni, deşi nu sunt intotdeauna cautate şi
nici puse în evidenta. Rareori sunt generate de picioare desculţe. Se creeaza în general ca urme de
suprafata de stratificare. Pot fi găsite şi ca urme de adâncime. Pot fi – statice, ale mersului
normal sau dinamice, create prin alunecare.
Sunt în general vizibile, dar pot fi şi sub forma de urme latente, atunci când se calcă cu
pantof curat pe podele curate sau pe covoare. Acestea urme pot fi evidenţiate prin intermediul

35
metodei ESDA ( urma ridicată pe cale electrostatica cu toner ). In Marea Britanie şi SUA conform
ultimelor cercetări urmele create de picioare- încălţăminte sunt foarte uşor relevabile prin ridicarea
electrostatică a prafului pe folii metalizate adezive. Apoi se procedează la identificarea obiectului
de incalţaminte care a creat urma. Realizatorii acestui procedeu au ajuns la concluzia că urmele
de picior sunt la fel de particulare ca şi cele crerte de mâini. Aplicând studii de anatomie şi
fizică , în urma unor numeroase teste de laborator a fost pusă la punct o nouă metodă de
identificare. Se cunoaşte că piciorul cuprinde 26 de oase diferite. Presiunea aplicată şî modul de
a călca variază de la persoană la alta în mod foarte evident. Sa ne amintim că un pantof nou
trebuie purtat “ spre a se adapta” la picior. Cum fiecare persoană calcă particular, uzura tălpilor
se va produce în mod specific. Specialiştii britanici au creat un aparat numit “ Pedobarograf” care
măsoară presiunea specifică şi modul de repartizare pentru fiecare persoană, permiţând crearea
unor modele de uzură specifică a tălpilor de pantof. Astfel, chiar în lipsa pantofilor propriu- zişi
se poate reproduce modelul de uzură al încălţămintei unei persoane băunite. Urmele de picior
oferă informatii despre - modul de deplasare (fuga, lent), nr. participanti,directia (venirii,
plecarii).
Fixarea urmelor de picioarese face prin : descrierea în procesul verbal şi fotografiere, se
pot ridica urmele izolate cu pelicula adeziva
- dacă sunt de adâncime - mulare-- se curătă de corpuri straine, se evacueaza apa
( pompa, sugativa).
a) Descrierea în procesul verbal - cu indicarea distantei pe care se intind, localizarea, se
va indica tipul (dinamic, static). Se masoara de la nivelul talpii.
Metoda Causse - prin caroiaj - ofera posibilitatea stabilirii unor elemente particulare.
b) fotografierea - se face în asamblu, pentru surprinderea directiei mersului - de
ansamblu, şi apoi de detaliu.
Fixarea se face şi prin mulare, atunci când este necesar. Se va curăţa urma de impuritati,
apa, etc. Pentru urme de adâncime lăsate în nisip se face un mulaj cu serlac sau cauciuc şi liconic,
în zapada se va turna sulf topit, în alte soluri mularea se va face cu gips, colodion, ciment dentar
Cărarea de urme - este un ansamblu de urme care indica directia deplasarii, deprinderilor
de mers (ex. schiopatat, târât picior), transportul de greutăţi.
Mersul invers - atentie la modul de formare a urmei. Acesta va fi diferit de cel normal.
Modul de a căca şi urmele pot indica eventualele profesii. (ex. militar - pas egal, larg; balerin -
unghi mare, boli fizice, psihice).
2 Elemente - linia mersului - format din dreptele ce unesc centrul urmelor de calcai drept
şi cel stang ==> o linie frânta. Lungimea pasului este dată de distanta dintre doua urme
consecutive.
- linia de directie a mersului
- latimea pasului
- unghiul pasului - deschiderea (in grade) intre linia de directie şi axa talpii.

URMELE DE DINTI

- create prin muscare pe obiectele primitoare

- pot aparea pe - alimente
- obiecte
- corpul victimei
Pot fi - de adâncime
- de suprafata - uneori apar excoriatii pe pielea victimei
Caracteristicile individuale ale dintilor:
- latimea variata, distantare
- plasare diferita a arcadelor
- uzuri diferite

36
 - defecte, tratamente
Descoperirea - este simplă, fiind urme vizibile. Fixarea - foto + proces verbal (pt.
suprafata) prin mulare. Fotografierea se facce perpendicular pe obiectul purtator (intâi ansamblul
şi apoi detalii).

URME - FIRE DE PĂR

- desi sunt considerate usor de examinat, firele de par pun probleme complexe atunci
când sunt gasite la L. F. Este necesară o studiere atenta a lor pt. a decide din ce parte a
corpului uman provin, dacă nu sunt de animal, dacă provin de la persoana de sex feminin sau
masculin.
Gasirea la locul faptei a unor fire de par, se poate produce în cele mai diverse moduri
(ex. pe corpul victimei, pe corpul altor persoane (agresat, complici), pe obiecte, sub corpul
victimei, în mâinile acesteia, pe lenjerie, pe vehicule, sub vehicule, pe iarba, pe frunze. Pot
aparea ca - fire izolate sau smocuri.
Firele de par pot oferi o multime de elemente despre persoana de la care provin. Pot
duce chiar la identificare, fara alte probe. (ex. cazul Mihaela Nuta - inclusiv grupa sanguina).
Studiul firului de par ofera date despre obiceiuri alimentare, igiena (tonsura, spalat,
permanent, paduchi, etc. ), fumat (toxice), vârsta (culoare), sex (lungime, vopsit).
Descoperire şi fixare
- deoarece sunt mai greu de observat, mai ales pe textile - se va utiliza iluminat (si UV).
Se va descrie în procesul verbal - locul şi aspectul (fixe, smocuri) se fotografiaza în detaliu.
Ridicarea - cu penseta - în plicuri - în eprubete sau borcane.
Recoltarea pt. comparaţie - prin pieptanare, taiere, smulgere.
Studiul de laborator va curpinde cu necesitate stabilirea datelor privind: aspectul - rupt,
taiat, smuls; provenienta – animal, om (ce parte a corpului); alte caracteristici. Distinctia intre
părul de om şi animal se face în functie de grosimea peretilor.

URMELE DE SÂNGE

- sunt prezente intotdeauna la faptele de violenta, când are loc vatamarea corpului unei
persoane. Ele indica pozitii, miscari, deplasare, directia unor lovituri. Cantitatea şi culoarea
ne indica gravitatea vătămării, organul ori vasul lezat.
Exista cazuri ideale când urmele nu au fost indepartate prin spalarea hainelor, podelelor
etc. Aspectul picaturilor ne indica unghiul de incidenta în cadere - rotunda pt. unghi drept,
ori alungită pt. unghi ascutit. Cautarea şi fixarea urmelor de sânge este în unele cazuri un proces
complex, adeseori autorul a avut timp să spele petele de sânge, să spele hainele etc..
Se vor utiliza inclusiv UV care da o luminiscenta distincta - chiar pt. locuri spalate.
Se cauta pe haine, incaltaminte, corp (victima, agresor, sol, obiecte s. a. m. d. ).
(ex. în cazul Anda - în chiuveta, în cazul Zaher - pe peretii holului şi usa liftului). Fixare -
descriere în procesul verbal - aspect, dimensiuni, pozitie.
Fotografierea de ansamblu cât şi de detaliu
Ridicarea - în functie de timpul scurs - pipetare, razuire; dilutie în functie şi de cantitate
cu ser fiziologic şi apoi cu sugativa. Obiectele patate de sânge se vor ambala în cutii, evitând
plierea --> "contaminarea" urmei.
Expertiza - stabilesc originea (om sau animal), eventuale boli, regiunea corpului de
provenienta), testul ADN.

URMELE FIZIOLOGICE

Sunt : sperma, saliva, transpiratie, urina, fecale

37
 1. Petele de sperma
- sunt rezultatul secretiilor glanduale sexuale
Ele se pot datora unui act sexual, perversiunilor, polutiei nocturne sau altor motive (ex.
spânzurati, sufocare); sunt importante pt. ca indica grupa sanguina.
Se pot gasi pe corp, obiecte, haine, inclusiv sol. Pe haine sau textile în general, lasa
un aspect gri-alb - fluorescenta la UV. - crusta solzoasa .
Cercetarea - se face de preferinta la lumina zilei. Se cauta pe corpul şi hainele victimei,
apoi pe obiect sau sol.
Fixarea şi ridicarea - proces verbal în care se face descrierea locului, starea (uscat,
proaspat). Prin fotografiere - mai rar. Nu prea e posibil, deoarece culoarea e putin vizibila în
fotografii. Ridicarea se face în functie de stare. Prin umectare cu apa distilata sau glicerin şi
hirtie filtru.
!! Nu se vor razui, pentru ca se distrug spermatozoizi şi ar aparea urme false.
Examinarea - va indica grupa sanguina, boli, tipul (secretor, nesecretor), nr. persoane.
PETELE DE SALIVA
- formate din secretii ale glandelor salivare: apa, celule descuamate. Aspectul şi
dimensiunile sunt influentate şi de suport, de timpul scurs pina la descoperire, mediu,
temperatura. Pot aparea practic la orice infractiune, însă sunt mai greu de descoperit prin uscare.
Uneori au aspectul unor pete umede aproape incolore.
Pot fi gasite pe obiecte, corpuri, alimente, pahare, tigari. Indica şi grupa sanguina,
boli. La UV dau fluorescenta albastruie vie!
Fixarea - se vor indica în Procesul verbal obiectele pe care se afla petele (eventual şi
urma de muscatura).
Ridicarea - cu obiectul suport sau cu hirtie filtru Se va observa sa nu vina în contat cu
alte obiecte.

URMELE CREATE DE IMBRĂCĂMINTE

- pot fi - dinamice sau statice

- de adâncime sau de suprafata
Se gasesc pe sol, zapada, pereti, vehicule, pe acestea reproducându-se textura,
coaserea etc. In general, ele nu au prea multe elemente de identificare, cu exceptia cazului când
exista defecte, detalii specifice, urme de reparaţii etc.
Descoperirea şi fixarea,
- în general sunt vizibile. în procesul verbal se va mentiona dimensiunea, aspectul.
Pt. urmele de adâncime se vor face mulaje.
în faza dinamica se vor face fotografii realizate la lumina naturala sau obisnuita. în
laborator se vor examina fotografii detaliate caracteristice

URMELE SUB FORMA DE OBIECTE SAU RESTURI DE OBIECTE

Pot fi gasite la locul faptei şi reprezintă obiecte ce au fost folosite de infractori la
savirsirea infractiunii sau au fost abandonate pe traseu, au rezultat din accident ( ex. obiecte de
imbracaminte, pantofi uzati inlocuiti cu unii mai noi, haine grele, instrumente, rupturi din haine
pe garduri, părţi din caroserii vehicule, arme abandonate, părţi de aeronave, bagaje,etc.
- permit stabilirea sferei persoanelor. Sunt urme olfactive ce pot fi valorificate cu câinii.
Descoperire şi fixare - relativ simpla. Aceste urme sunt intotdeauna vizibile. Uneori
apar ca fire şi fibre textile, petece, resturi materiale, ambalaje (ex. Muzeul Brukental - sticla
whiski, ambalaj celofan, tigari - Cazul Zaher
Se noteaza în procesul verbal locul, descrierea, fixare cu foto şi video. Iluminat
suplimentar - 2 surse de intensitate diferita - pt. contururi şi detalii.

38
 Ridicarea - cu penseta sau mânusa - Ambalare în functie de dimensiunile obiectului sau
restului.
Se vor verifica existenta urmelor papilare pe ele.
în laborator - se poate stabili provenienta, fabricatia, uzura, eventual meseria persoanei
care le-a folosit.

URMELE DE PRAF şi NOROI

Pot fi gasite pe haine, incaltaminte, sol, pereti, mobila, garduri s. a.

Ofera indicatii cu privire la deplasarea persoanelor - la diferite medii în care - a stat
ascuns, a trecut sau lucreaza subiectul.
Urmele se cauta pe haine, în tivuri, cusaturi, la borul palariei, la mansete etc.

CAPITOLUL V
Balistica judiciară

Acest domeniu aparent atât de spectaculos al crecetării cdriminalistice a apărut şi s-a

dezvoltat plecând de la bazele şi datele ştiinţifice oferite de balistica propiiu-zisă ca ştiinţă care
satudiază fenomenele legate de tragerea cu armele de foc.
Necesitătile cercetării judiciare a unor evenimente în care au fost utilizate şi arme de
foc- omorurri , sunicideri, jafuri, -au dus la aparţia balisticii judiciare.
Balistica judiciara este o ramura a tehnicii criminalistice, care elaboreaza metodele şi
mijloacele tehnico stiintifice de studiere a armelor de foc portative, a munitiilor acestora şi a
urmelor impuscaturii, în vederea identificarii armei cu care s-a tras şi ulterior a autorului
infractiunii.
In prezent, gradul de complexitate al infractiunilor comise cu arme de foc, variaza de
la vatamari corporale sau ucideri din culpa, în cadrul unor accidente de vimatoare, pina la
infractiuni de omor comise de persoane care prezinta un grad sporit de pericol social.
Existenta unor grupari de tip mafiot, care îşi disputa suprematia asupra unor zone sau domenii
din ceea ce denumim “economie subterana”si internationalizarea legaturilor acestor grupari, au
generat în numeroase cazuri, reglari de conturi în vederea inlaturarii “concurentei”.
Atentatele cu bomba şi atacurile armate, intervenite intre grupurile rivale, au indignat şi
ingrozit opinia publica, facind sa scada increderea în organismele abilitate de lege cu prevenirea
şi combaterea acestor infractiuni.
Activitatile predilecte ale retelelor criminalitatii organizate constau in: traficul de
arme; munitii; substante radioactive; explozivi; valuta falsa; droguri; prostitutie; reciclarea
fondurilor ilicite e. t. c.
Până după anul 1989, regimul exercita un control sever al armelor şi munitiilor.
Transformarile survenite după acest an, convulsiile sociale inerente, au făcut posibil ca un
numar mare de arme de provenienta straina sa fie introduse ilicit în tara. La acestea se adauga
sustragerile de armament şi munitii, comise pe teritoriul Romaniei.
În acestre condiţii apare ca foarte dificila mîşi unea organelor de urmarire şi impun o
investigare minutioasa, riguros ştiinţifică a acestor cauze, în vederea identificari personelor
vinovate şi a tragerii lor la raspundere penala. Dezvoltarea industriei de armament, a făcut
posibila aparitia, pe linga armamentul clasic şi a armamentului cu destinatii speciale. Acest
tip de armament este utilizat de fortele de mentinere a ordinii publice, de unitatile antiteroriste
dar în egala masura şi de organizatii mafiote, grupari teroriste sau alte categorii de infractori.
Aceste imprejurari impun o noua evaluare a balisticii judiciare, prin prisma realizarii unor

39
cercetari şi experimente, care sa puna la dispozitia specialistilor, un vast bagaj de cunostinte,
vizind caracteristicile tehnice, urmele, metode şi mijloace eficiente de identificare a
armamentului incadrat în aceasta categorie. Balistica
judiciara, în prezent, are un obiect propriu de cercetare, principii şi legitati proprii, legAturi
cu alte stiinte teoretice şi practice şi metode proprii de cercetare stiintifica. Aceasta ramura a
tehnicii criminalistice nu se identifica cu balistica generala, prima are aplicabilitate în cauzele
privind infractiuni comise cu arme de foc, iar cea de-a doua prezinta interes din punct de
vedere militar. Balistica generala are doua ramuri:balistica interioara şi balistica exterioara.
Balistica interioara studiaza toate fenomenele şi procesele care au loc pe timpul
tragerii. Tragerea este un proces termodinamic şi gazodinamic complex şi rapid, aproape
instantaneu. Sursa de energie utilizata şi nt combustibilii chimici, sub forma de pulberi
balistice, caracterizati de o mare cantitate de energie chimica_. Balistica exterioara este o
ramura a mecanicii, care studiaza legile miscarii unui corp greu, aruncat sub un anumit unghi
faţa de orizont.
In prezent balistica interioara şi balistica exterioara sunt doua stiinte tehnice de sine
statatoare şi bine definite. Ele studiaza fenomene de naturii diferite şi dispun de legi şi
mijloace propriide investigare teoretica şi experimentala. S-au realizat şi studii de balistica a
tintei, care abordeaza din punct de vedere militar fenomenele care se produc în momentul
atingerii acesteia de către proiectil.
Istoria balisticii judiciare, este strins legata de perfectionarea şi dezvoltarea tehnicii,
privind constructia armelor de foc, de raspândirea lor pe toate continentele lumii şi de
utilizarea acestora în comiterea unor infractiuni. Din punct de vedere etimologic, radacinile
cuvintului”balistica”se regasesc în termenul latin “balista” şi în grecescul “ballo”, care
inseamna “a arunca”. 39 Termenul prvine din antichitate şi evidentia un atac cu ajutorul
catapultelor, care , printr-un sistem mecanic , aruncau sub un unghi de 450 bolovani sau alt gen
de proiectile asupra cetatilor asaltate.
Aparitia armamentului portativ şi utilizarea acestuia în comiterea unor infractiuni, a
impus cu necesitate, orientarea eforturilor spre descoperirea unor metode de identificare a
armelor folosite, metode care s-au dezvoltat dea lungul timpului.
In anul l835 Henry Goddard a identificat autorul unei infractiuni de omor, comisa cu arma de
foc după o urnma descoperita pe proiectilul în litigiu, urma care-;ui avea corespondenta în
tiparul pentru gloan’te descoperit la domiciliul persoanei banuite.
Henry Goddard nu a aprofundat cercetarile şi nu s-a gandit sa elaboreze o metoda de
investigare ştiinţifică în acest domeniu. 40
Alexandre Lacassagne profesor de medicina legala la Lyon, a desoperit pentru prima
data importanta striaţiilor lasate de ghinturile tevii pe proiectil în procesul identificarii armei de
foc, în anul l889.
La Berlin chimistul Paul Ieserich a efectuat în l888 o tragere experimentala cu o armă
în litigiu, obtinind un proiectil model de comparaţie şi a efectuat o examinare comparativă a
proiectilului în litigiu cu cel tras experimental, la microscop, constatand ca striaţiile celor doua
proiectile sunt identice.
In l905 Richard Kokel, sefului Institutului Medico Legal din Leipzig a evidentiat
profilul urmelor lasate de ghinturi, prin rularea proiectilelor pe placute de ceara şi oxid de
zinc, după care a examinat comparativ negativele proiectilelor în litigium, cu negativul
proiectilelor model de comparaţie .

39
F. Moraru “Manual de balistica interioara” Edit. Militara Bucuresti 1976 pag. 4. Pentru lămuriri
suplimentare V. Macelaru “Manual de balistica judiciara”Bucuresti 1972 pag. 7, 8.
40
V. Măcelaru op. cit pag 19.

40
 Pornind mai departe pe firul istoriei, o alta descoperire importanta a fost realizata în
l9l3 de profesorul Baltazard din Paris, care a demonstrat posibilitatea identificarii unei arme de
foc , după urmele lasate pe tubul cartus şi pe capsa acestuia.
Un nume de referinta în istoria balisticii judiciare este cel al expertului american
Charles E. Waite. Acesta în perioada l9l9-l923 a realizat prima colectie de armament
continand peste l5oo de modele de arme, menită a fi utilizată în procesul identificarii de grup.
Charles E. Waite a fost ajutat de fizicianul John Fisher şi de chimistul Phillipp O.
Gravelle specialist în microsopie şi fotografie. În urma demersurilor stiintifice desfasurate de
cei trei , în l925, Phillipp O. Gravelle a pus la punct microscopul comparator , instrument
care a permis examinarea comparativă şi multana a doua proiectile (litigiu şi mode de
comparaţie ).
Cercetarile lui Charles E. Waite au fost continuate de Calvin Goddard (l89l-l955) care
în Statele Unite ale Americii a pus bazele balisticii judiciare ca ramura distincta a stiintei
criminalisticii.
In Europa, un mare aport în dezvoltarea balisticii judiciare l-a avut, pe lângă multi
altii, Otto Mezger, directorul Biroului de Cercetare Chimica a orasului Stuttgart. Acesta
imspreuna cu Robert Bosch au realizat un sistem eficient de examinare a proiectilelor, au
descoperit cele mai bune metode de recuperare a gloantelor, efectuand trageri în cutii cu vata ,
în ceara, lemn de esenta moale, tuburi cu apa, carti groase, etc. De asemenea au dezvoltat
sistemul de ilustrare fotografica a urmelor comparate.
Primul razboi mondial a schimbat în Europa situatia infractionalitatii. De remarcat ca
în aceasta perioada a cerscut productia în masa a armamentului şi pe cale de consecinta şi
numarul de infractiuni comise cu arme de foc. în acest context a crescut şi numarul
specialistilor interesati de descoperirea unor metode eficiente de identificare a armelor de foc
utilizate la comiterea unor infractiuni.
În Luxemburg Pierre Mediger a reluat în anul l9l9 urmele lasate pe tubul cartus şi pe
capsa de către mecanismul de percutie şi cel de extractie.
în Belgia , dr. G. D. Rochetar a preluat conducerea scolii de criminologie şi politie
ştiinţifică şi impreuna cu lt. col. Mage, profesor la scoala de razboi au efectuat cercetari în
domeniul balisticii judiciare. In Olanda, Hulst , criminalist şi chimist, impreuna cu Von
Leden Hulseboschi au făcut o serie de experimente şi comunicari stiintifice în domeniu. In
Grecia, Georgiades, în Rusia , Matvojev şi Sususkin au editat mai multe lucrari stiintifice în
domeniul balisticii judiciare. In Suedia, Hary Soderman care lucra la Lyon în calitate de
asistent al lui Locard şi -a scris lucrarea de doctorat în domeniul balisticii judiciare. Deja în
l93o infractiunile comise cu arme de foc erau investigate pe criterii stiintifice, iar în Europa se
utilizau în perioada respectiva mai multe microscoape de comparare, decat în Statele Unite ale
Americii unde a fost descoperit acest aparat.
Cristalizarea şi modernizarea balisticii judiciare a continuat cu mult succes, iar
procesul continua la inaltimea sarcinilor impuse de dezvoltarea productiei de armament
modern, a mijloacelor şi metodelor moderne de descoperire a infracţiunilor comise cu arme de
foc. Ceea ce a stat la baza acestei ramuri a stiintei criminalisticii a fost experimentul stiintific
privit la modul general şi experimentul judiciar raportat la fiecare cauza instrumentata. S-a
creat în timp un sistem apreciativ pentru urmele lasate de armele de foc pe elementele de
munitie, urmele impuscaturii şi valoarea acestora în identificarea amei cu care s-a tras şi a
autorului infractiunii. Coroborate cu experienta acumulata de specialisti , precum şi utilizarea
principiilor şi a legitatilor puse la dispozitie de stiintele exacte aceste evooluţii au făcut posibil
ca balistica judiciara sa devina o ramura distincta a tehnicii criminalistice.
Armele de foc sunt dispozitive formate dintr-un ansamblu de mecanisme, piese şi
accesorii. Ele functionează prin aruncarea proiectilelor, substanţelor toxice luminoase, etc,cu

41
ajutorul fortei de expansiune a gazelor, rezultate din arderea pulberii explozive41. Acest tip de
arme sunt utilizate in principal pentru atac sau apărare, dar si in cadrul unor activităti sportive
si de divertisment.
Regimul armelor de foc si al munitiilor este reglementat in România prin Legea nr.l7/l996. În
articolul 3 alineatul l al legii se stipulează: “prin arme de foc se inteleg acele arme a csror
functionare determins aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substante aprinse sau
luminoase, ori imprsstierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare. Principiul de
functionare are la bazs forta de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori
prin explozia unei incsrcsturi.
Armele de foc au de regulă in compunerea lor, următoarele mecanisme, piese si accesorii:
- teava si anexele ei;
- mecanismul de tragere, constând din: inchizstor, mecanismul de
percutie, mecanismul de extractie si mecanismul de alimentare;
- patul sau crosa armei;
- accesorii.

CLASIFICAREA ARMELOR DE FOC

Prin arme de foc, în sensul prevederilor Legii 17/1996 se întelege acele arme a csror
functionare determins aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, substante aprinse sau
luminoase, ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.
Principiul de functionare se întemeiază pe forta de expansiune a gazelor provenite din
detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.
În Legea 17/1996 art.3 al.2 se face o clasificare a armelor de foc după destinatia acestora.
. După destinatie
Conform legii armele de foc sunt:
a) Armele militare, confectionate pentru dotarea fortelor armate, folosite în actiuni de
neutralizare sau nimicire a personalului si tehnicii de luptă ale inamicului.
Precum si orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a imobiliza, răni, a ucide ori a
distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme militare.
b) Armele de tir, cu glont sau cu alice, special fabricate sau confectionate pentru practicarea
tirului sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de Federatia Română de Tir.
c) Armele de vânătoare, cu glont, cu alice sau mixte destinate practicării vânătorii.
d) Armele confectionate special pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare.
e) Arme ascunse astfel fabricate sau confectionate încât existenta lor să nu fie vizibilă sau
bsnuită.
f) Armele de panoplie, fscute inofensive, dacs,prin valoarea lor istorics, stiintifics sau care
constituie daruri ori recompense sau amintiri, sunt destinate a fi psstrate în institutii de culturs
si arts, asociatii cultural-artistice si sportive sau în panopli personale.
În aceasts categorie se includ si acele arme de foc, în stare de functionare, care constituie
raritsti sau prezints, valoare pentru institutiile de specialitate.
g) Armele de recuzits, fscute inofensive, destinate a fi folosite în activitatea artistics sau de
productie cinematografics.
Sunt considerate arme de foc si ansamblurile, subansamblurile si dispozitivele care se pot
constitui si pot functiona ca arme de foc.
În art.4 al legii 17/1996 este statuat ce întelegem prin munitii, respectiv: cartusele, proiectilele
si încsrcsturile de orice fel, care pot fi întrebuintate la armele prevszute în art.3.
. Dupa constructia canalului tevii
Raportat la acest criteriu de clasificare armele sunt:

41
Art.2 Legea 17 /1996 privind regimul armelor de foc,

42
-arme cu teavs liss, care au peretii interiori ai tevii netezi, cum sunt: arme de vânstoare cu alice,
arme de tir redus, pitoalele lansatoare de rachete, arme militare de asalt cu teavs liss;
-arme cu teavs ghintuits sunt atât armele destinate vânstorii care au teavs ghintuits, dar in
special arme militare:pustile, pustile mitraliers, pistoalele mitraliers, pistoalele, revolverele,
etc.;
-arme cu tevi combinate, având una sau dous tevi lise si una ghintuits.

. Dupa lungimea tevii

Conform acestui criteriu armele se clasifics in:
- arme cu teavs lungs 50-80 cm (pustile, carabinele, pustile mitraliers, armele de vânstoare,
armele de tir cu glont);
- arme cu teavs mijlocie 20-50 cm (pistoalele mitraliers);
- arme cu teavs scurts 3-20 cm (pistoale, revolvere).

. Dupa modul de functionare al armelor

Regimul de functionare al armelor de foc difers de la un model de arms la altul. Unele tipuri de
arms functioneazs în regim automat, altele semiautomat, înss exists si arme care functioneazs
în regim foc, loviturs cu loviturs.
Principiile de functionare difers, de asemenea, de la caz la caz. Anumite tipuri de arme
utilizeazs forta gazelor rezultate în urma împuscsturii, pentru re armare, altele utilizeazs
energia de recul, iar cele mai simple functioneazs pur si simplu mecanic.
Pentru a ilustra modul de functionare al armelor de foc vom prezenta câteva tipuri si
principiile care stau la baza functionsrii lor.
- arme simple -arme de vânstoare cu tevi lise sau combinate, arme de tir cu un singur cartus,
anumite tipuri de revolvere;

URMELE FORMATE PRIN ÎMPUŞCARE

. URMELE PRINCIPALE
. URMELE CREATE DE INTERIORUL ŢEVII ARMEI
DE PROIECTIL
Ca urmare a actiunii mecanismului de dare a focului, se produce impuscstura. Initial se
aprinde incsrcstura capsei care are o sensibilitate deosebits la actiuni mecanice si care aprinde
pulberea de azvârlire. Urmare a acestui proces, se degajs o mare cantitate de gaze, presiunea
gazelor face posibils expulzarea proiectilului pe canalul tevii spre exterior.
La trecerea glontului prin canalul tevii, suprafata acestuia va intâlni opozitia reliefului
format de ghinturi. Proiectilele au diametrul mai mare decât interiorul tevii armei, inss, csmasa
proiectilelor fiind confectionats din cupru sau alams se taie in ghinturi, umplând profilul
canalului tevii.
Glontul intrând in ghinturi, alsturat miscsrii de inaintare i se va imprima si o miscare
spirals. Miscarea de rotatie a rotatiei a glontului este foarte mics in canalul tevii, ea crescând
dups iesirea din teavs.
În primul rând pe glont se vor imprima ghinturile, sub forma unor striaţii
vizibile cu ochiul liber. Apoi, suprafata glontului va prezenta o serie de dâre, zgârieturi foarte
fine, uneori vizibile cu ochiul liber, alteori numai la microscop.
Deoarece numsrul, directia, inclinatia si lstimea ghinturilor difers de la un model de
arms la altul, urmele de pe proiectil, asociate cu date referitoare la calibrul, forma si materialul
glontului, se pot face aprecieri cu privire la modelul de arms cu care s-a tras tras glontul
respectiv [ ].

43
 Urma creats de ghinturi pe glont, nu este niciodats dreapts in raport cu axa glontului, ci
intotdeauna inclinats, ori spre dreapta ori spre stânga, reprezentând unghiul de rotire al
ghinturilor.
Lstimea ghintului poate apsrea pe glont asa cum este ea in realitate, dar numai in
situatiile in care cu arma in cauzs s-au tras putine focuri. Prin trageri repetate spatiul dintre
ghinturi se msreste datorits procesului de frecare la temperaturi inalte intre gloante si canalul
tevii [ ].
}evile armelor de foc sufers un continuu proces de modificare datorats intrebuintsrii,
implicit urmele create de gloantele trase, vor avea o alts configuratie.
Asupra macro si microreliefului canalului tevii, actioneazs presiunea si temperatura
foarte mare create in momentul impuscsrii [ ]. Presiunea in canalul tevii atinge valori intre 1000
kg/cm2 si 3600 kg/cm2, iar temperatura variazs intre 2000°C si 3000°C. În general, canalul tevii
suports aceste presiuni si temperaturi inalte, dar datorits intrebuintsrii repetate relieful canalului
tevii sufers modificsri.
În al doilea rând, suprafata canalului tevii, suportând trecerea repetats a gloantelor, este
erodats. Apoi, intervine metalizarea canalului tevii, adics depunerea de particule metalice
pulverilente, care datorits temperaturii ridicate se sudeazs de canalul tevii.
Proasta intretinere a armei, duce in mod inevitabil la ruginire. Rugina din canalul armei
fiind indepsrtats prin trageri, va rsmâne un spatiu inexistent pâns acum si care este urmare a
actiunii corozive a ruginii [ ].
Asperitstile canalului tevii sun forma unor zgârieturi pe suprafata glontului, pot fi sterse
prin insssi actiunea ghinturilor, sau de o alts asperitate mai mare.
Zgârieturile de pe glont pot avea pozitii foarte variate in raport cu axul longitudinal al
glontului: spre stânga, paralel cu axul, inceput paralel cu urma glontului, spre dreapta ari
paralele cu urmele create de ghinturi pe glonte [ ].
Un glont cu diametrul mai mic decât diametrul canalului tevii va avea mai putine
zgârieturi pe suprafata sa, iar sensul si unghiul de rotatie precum si lstimea urmelor create de
ghinturi, nu vor fi reale [ ]. Urma cea mai pregnants ce va exista pe un asemenea proiectil, este
cea de lovire si depunere a sa, datorits jocului si impactului pe teavs.

URMELE CREATE PE TUBUL

CARTUS
Arstam la inceputul acestui capitol, cs impuscstura se produce ca urmare a actiunii
mecanismului percutor asupra capsei si producând aprinderea incsrcsturii de pulbere. Privind
inss inainte de realizarea percutiei si anume, in momentul incsrcsrii, apoi a percutsrii capsei iar
dups producerea impuscsturii evacuarea tubului tras, vom constata formarea urmstoarelor
urme, de aceasts dats nu pe glont, ci pe tubul cartusului:
- urma extractorului pe rebordul razelor tubului cartus, care se formeazs in momentul
introducerii cartusului in camera de explozie si in momentul extragerii cartusului, din camera
de explozie dups producerea impuscsturii;
- urma cuiului percutor pe suprafata capsei, care se formeazs in momentul in care acesta
loveste capsa, care, la rândul ssu, este impinss inapoi de reculul armei;
- urma inchizstorului pe suprafata rozetei tubului cartus, se formeazs in momentul
impuscsturii când tubul cartusului, impins de gaze, este presat pe suprafata inchizstorului;
- urma extractorului, in faza a doua, când prinde tubul de marginea rozetei si il trage
inapoi;
- urma ejectorului (de obicei la marginea rozetei), formats prin blocarea tubului, dându-
i pozitia de evacuare din arms;
- urmele lssate de peretii camerei de explozie pe corpul tubului cartus, având forma
unei nervuri longitudinale.

44
 Dups aceasts prezentare se poate face o clasificare a urmelor exacte pe tubul cartusului [
].
A. Urmele formate in timpul incsrcsrii armei (la trecerea cartusului din incsrcstor in
camera de explozie).
B. Urmele formate in timpul producerii impuscsturii (urma cuiului percutor, urmele
peretelui inchizstorului si urmele create de peretii camerei de explozie).
C. Urmele formate in timpul extragerii tubului cartus tras (urmele extractorului, ale
ejectorului si ale ferestrei de evacuare).
Trebuie avut in vedere faptul cs nu toate piesele enumerate mai sus exists la orice tip de
arms [ ]. Bunsoars, armele de vânstoare, pliante nu au inchizstor, tubul sprijinindu-se pe un
disc. La revolverele Hagan tubul este sustinut de un sabot; o serie de arme nu au ejector; unele
revolvere americane vechi nu au cui percutor, cocosul lovind direct capsa.
Urmele particulare care se creazs pe tubul cartuselor de vânstoare nu prezints nici o
importants pentru activitatea de identificare. Aceasta fiindcs, tuburile cartuselor de vânstoare se
refolosesc si in consecints prezints importants doar capsa (care se inlocuieste).

URMELE CREATE DE PROIECTILE PE CORPUL

VICTIMEI si ALTE TINTE
Datorita presiunii mari in camera cartusului, respectiv capul tubului, proiectilul nu
gsseste alts iesire decât spre teavs, unde datorits actiunii ghinturilor si vitezei mari de
deplasare, se imprims o miscare spirals.
Zborul glontelui pe traectorie, dups iesirea din teavs se poate solda cu: pstrundere;
strspungerea; sau ricosarea, datorita densitstii obiectului si unghiului mic de incidents.
Trecerea proiectilului prin diverse obiecte precum si infundarea sau ricosarea au ca
urmare crearea a o serie de urme.
Corpul uman constituie un obstacol in calea proiectilului fiind alcstuit din tesuturi de
consistents si duritate diferita [ ].
}esutul osos se deosebeste de celelalte tesuturi, in ce priveste consistenta si rezistenta
sa, orificiile create in tesutul osos vor fi din punct de vedere al diametrului, mai apropieate de
msrimea reals a proiectilului.
În cazul tesuturilor moi sau al organelor cavitare orificiile pot avea diametrul mai mare
sau in situatia in care tesutul se contracts mai mic decât cel al proiectilelor.
Diametrul si forma orificiilor sunt conditionate de valoarea energiei cinetice a
proiectilului in momentul lovirii. Cu cât energia cinetics este mai mare, cu atât proiectilul va
forma un orificiu cu diametrul apropiat de diametrul ssu, când energia cinetics scade, orificiul
va fi mai mare si de forma neregulats, proiectilul creând rupturi mari ale tesuturilor ca care
vine in contact.

ilustrare- schema-- tame ...

În orice obiect pe care-l traverseazs implicit si in corpul omului, glontul creazs trei
feluri de urme:
-orificiul de intrare;
- orificiul de iesire;
- canalul cuprins intre cele dous orificii.
În corpul omului, orificiul de intrare poate avea forme variate determinate de o serie de
factori: unghiul de lovire; viteza glontului; felul tesutului lovit; distanta de la care s-a tras.
În cazul unor perforsri perpendiculare orificiul de intrare este rotund, in cazul unei
perforsri oblice forma orificiului de intrare va fi ovals. În situatia tragerilor efectuate de la
distante mici ori cu teava lipits de tesut orificiul de intrare va avea o forms neregulats datorits
si actiunii gazelor (fonds, stelat).

45
 Orificiul rotund ia o forms ovals ulterior, datorits contractiei musculare sau a
contractsrii inegale a tesuturilor.
În general orificiul de intrare are o forms mai regulats si este mai mic, mai aproape de
diametrul real al proiectilului. Pielea sau tesutul muscular intinse de glont in momentul
impactului se retracta, ceea ce face ca orificiul ss fie mai mic decât diametrul glontului [ ].
Astfel un proiectil cal. 7,65 mm, va crea un orificiu de intrare ce variazs in jur de 5-6
mm [ ].
În cazul orificiilor create la nivelul craniului, dimensiunea orificiului de intrare este
aproape egals cu diametrul glontului si poate fi cu ceva mai mare [ ].
Dacs glontul nu pstrunde perpendicular pe suprafata pielii, ci intr-un unghi ascutit,
atunci orificiul de intrare va avea o forms ovals, iar dimensiunile orificiului vor fi determinate
de directia fibrelor cutanate [ ].
Orificiile create de glont in cutele pielii apar mai mici, dar odats cu desfacerea cutelor
se vor marii [ ].
În cazul tragerilor de la mics distants (sub 10 cm) orificiul de intrare este mai mare
decât diametrul glontului, datorits cumulsrii tuturor factorilor tragerii (flacsrs, presiunea
gazelor, vitezs mare, etc.). Cu mult mai mare decât diametrul glontului va fi si orificiul de
intrare format in cazul unui unghi de incidents foarte mic (sub 10°).
Când vârful proiectilului este rotunjit sau tesit, marginile orificiului de intrare vor fi
neregulate din cauza contuziei si ruperii tesutului.
Gloantele cu vârf ascutit vor forma orificii de intrare cu marginile netede.
Caracteristica fundamentals a orificiului de intrare este lipsa de tesut [ ], ceea ce il
deosebeste de toate celelalte plsgi impunse, dar si de orificiul de iesire [ ].
Uneori, in jurul orificiului de intrare, vom intâlni fisuri radiale si o serie de alte urme,
datorate factorilor suplimentari ai impuscsturii [ ].
Când tragerea s-a efectuat cu o arms de vânstoare, folosind ca proiectile alice, vom
deosebi dups cum s-a tras de la distants mics de la distants mare. O tragere sub 50 cm va
produce un orificiu de intrare unic, de forma unui crater neregulat, prezentând o pierdere mare
de substants. Când tragerea s-a fscut peste aceasts limits, vom deosebii urmstoarele feluri de
orificii de intrare: intre 0,50 si 2,50 m vor exista câteva orificii de intrare (dous pâns la patru)
formate de grupuri de alice si mai multe orificii mici create de fiecare alics in parte. Peste
aceste limite fiecare alics va crea un orificiu de intrare.
Urmele proiectilelor create in alte materiale decât corpul victimei vor avea forme
variate, in functie de energia cinetics a proiectilului in materialul perforsrii si de rezistenta
materialului.
În sticls orificiul de intrare a glontului are forma unui con, cu baza in directia tragerii,
deoarece proiectilul impinge inainte psrti din materialul prin care trece [ ].
Dacs tsblia din sticls este perforats perpendicular orificiul de intrare ca avea forms
rotunds, iar fisurile concentrice si radiale se vor intinde uniform in toate directiile [ ].
Când perforarea se produce sub un unghi mai mic de 90°, orificiul de intrare are forms
ovals, iar crspsturile sticlei sunt mai numeroase in sensul directiei glontului [ ].
Caracteristicile orificiului de intrare intr-o tsblie de sticls difers in functie de distanta de
tragere, implicit de energia cinetics a proiectilului si de unghiul de incidents. De pilds, dacs s-a
tras de la distants mics si sub unghiul de 90°, orificiul de intrare va avea o forms rotunds cu
diametrul foarte apropiat de cel al glontului (crspsturile radiale putând chiar ss lipseascs).
Aceasta presupune o energie cinetics mare si o vitezs apropiats de viteza initials la gura tevii.
La o tragere efectuats de la mare distants, geamul nu mai prezints orificiu de intrare,
intrucât energia cinetics si viteza proiectilului scade astfel incât contactul cu sticla se aseamsns
cu spargerea realizats de o piatrs.

46
 Orificiul de intrare in sticlă diferă si in functie de forma vârfului glontului. Astfel, un
glonte cu vârful ascutit (in conditiile in care unghiul de incidenţă) este de 90°, energia cinetics
si viteza mare) perforând o tsblie de sticls s-ar putea să nu producă fisuri radiale. Orificiul creat
va fi rotund si foarte apropiat de diametrul glontului. Acest fenomen se explică prin aceea că
glontul, in acest caz, va actiona asemeni unui burghiu.
Proiectilele cu vârful tesit (in aceleasi conditii de tragere), vor crea orificii rotunde si
apropiate de dimensiunile lor. Spre deosebire de proiectilele ascutite la vârf vor creea
intotdeauna fisuri radiale.
Orificiile de intrare in tăbliile metalice vor avea un diametru aproape identic cu
proiectilele care le-au creat [ ].
În scândură uscată, orificiul de intrare este mai mare decât diametrul glontului,
deoarece acesta va antrena in miscare particule din lemn. Spre deosebire de lemnul uscat,
lemnul verde sau umed va prezenta un orificiu de intrare mai mic decât diametrul glontului,
datorits elasticitstii fibrelor. Aceasts caracteristics o intâlnim si la materialele elastice de genul
pielii neprelucrate si cauciucului. În cauciuc este chiar foarte greu de gssit acest orificiu [ ].
Pielea tsbscits si tessturile dese vor prezenta un orificiu de intrare apropiat ca diametrul
de msrimea glontului.
Orificiul de iesire il intâlnim numai atunci când proiectilul nu si-a pierdut energia
cinetics, putând strspunge obiectul in care a pstruns.
Când tragerea este efectuats de la mare distants sau când proiectilul a strspuns mai
multe obiecte pe traiectorie isi pierde energia cinetics imprejurare in care va crea un orificiu de
intrare si un canal la capstul csreia se va opri [ ].
În capul uman -spre deosebire de orificiul de intrare- orificiul de iesire nu va mai
prezenta “minus tesut”, respectiv pierdere de substants, datorits faptului cs acum, glontele
“desface” tesutul.
În marea majoritate a cazurilor si mai ales când este vorba de arme cu teavs scurts,
gloantele trecând prin corp pierde o parte atât de insemnats din energia sa, incât iesind corp
actioneazs asupra pielii ca o pans, despicând-o. De aceea, orificiul de iesire prezints forme
neregulate: fants, conic, stelat, rupturs. Marginile sale se apropie fsrs pierderi de substants,
punând in evidents forma orificiului [ ].
Este posibil ca la trecerea sa prin corp, glontele ss sufere deformsri sau fragmentsri. În
aceste cazuri, tesuturile si pielea se rup in alt mod decât in cazul unui proiectil intact. De pilds
un proiectil deformat sau turtit va crea un orificiu de iesire rupt, neregulat, cu marginile
rssfrânte.
În cazul in care proiectilul se fragmenteazs, poate exista un singur orificiu de intrare si
mai multe orificii de iesire pot ss apars si in situatia in care proiectilul desprinde si antreneazs
pe traiectul sau fragmente osoase.
Se poate intâmpla ca glontele ss se rostogoleascs in urma unei ricossri interne, când
orificiul de iesire va avea forms de fants ingusts, lungs de 1-2 cm, datorits faptului cs glontul
nu strspunge ci loveste cu partea laterals.
Când proiectilul si-a pierdut energia cinetics vom intâlni fie o despicare incomplets a
pielii, fie o infundare spre exterior a pielii, in dreptul csrora pot ss apars fisuri care prin
deshidratare au forms si aspectul unor zgârieturi.
Dacs forta vie a glontului este mare (distanta de trgere fiind relativ mics), la trecerea
prin organele cavitare pline cu substante lichide sau vâscoase datorits actiunii hidrodinamice a
proiectilului se pot produce rupturi foarte mari.
Actiunea hidrodinamics a proiectilului se manifests de obicei in situatiile in care sunt
utilizate arme de calibru mare si care folosesc munitie cu o incsrcsturs de pulbere considerabils
(pusti, pistoale mitraliers). Foarte rar se intâmpls acest fenomen in cazul armelor de calibru

47
mic, in aceste cazuri numai in imprejurarea in care glontele se rostogoleste in momentul
impactului.
Proiectilul pstruns in stomac sau in inims aflats in stare de diastols, precum si in alte
organe consistente in aps (ficat, vezics) va produce dilacerarea acestora. Actiunea
hidrodinamics a proiectilului se manifests si la trecerea prin substanta cerebrals [ ].
În toate aceste cazuri orificiul de iesire va fi foarte mare, uneori poate ss lipseascs
datorits exploziei organului.
La trecerea printr-o tsblie de sticls, glontele va crea un orificiu de iesire mai mare decât
cel de intrare, datorits faptului cs impinge inainte aschii din material sticlos [ ]. Baza conului
rezultat prin perforarea sticlei este orificiul de iesire. Aceste caracteristici le va avea si orificiul
de iesire intr-un os cranian.
În materialul lemnos, orificiul de iesire are aceleasi caracteristici ca si in cazul
orificiului de intrare, in sensul ca un material lemnos uscat, va prezenta un orificiu de iesire
mai mare decât diametrul glontului, iar un material lemnos verde (umed) va prezenta un
orificiu de iesire cu un diametru mai mic decât acela al glontului.
În scândurs subtire si placs, orificiul de iesire prezints aschieri iar in tabla de metal,
marginile orificiului de iesire sunt rssfrânte in sensul deplassrii proiectilului.
O alts categorie de urme principale pe care le pot crea proiectilele sunt urme de
ricoseu.
Ricoseul este o respingere a proiectilului de suprafata unui obiect, datorits unghiului
mic de incidents [ ].
Urma de ricoseu are forma unui ssntulet care prezints o intorssturs finals spre dreapta
sau stânga, in functie de miscarea giroscopics a glontului. Uneori, intorsstura finals este foarte
pronuntats si diferits de sensul de rotatie al glontului, datorits unui contact al acestuia cu un
material mai dens, la iesirea decât la intrarea in ricoseu (de exemplu un nit).
De multe ori s-a intâmplat ca, glontele ss pstrunds in psmânt pâns la o oarecare
adâncime, ca apoi ss revins la suprafats si ss capete o traiectorie -din punct de vedere al
unghiului- identics cu cea de intrare in ricoseu.
Între orificiul de intrare si del de iesire sau intre orificiul de intrare si punctul de
infundare, glontele creazs un canal a csrui forms si caracteristici variazs de la material la
material.
În corpul uman, canalul poate fi: direct sau deviat. Vom intâlni un canal direct când el
este prelungirea directs a traiectoriei glontului imprimats de arms; iar deviat când din diferite
motive (proiectilul loveste usor) traectul se modifics si implicit si sensul canalului [ ].
Lstimea canalului este, de obicei, mai mare decât diametrul glontului.
În tesutul osos, forma canalului difers in functie de distanta de tragere, structura osului
si energia cinetics a proiectilului [ ].
Glontele poate produce fracturi orificiale, cominutive, eschiloase sau simple fisuri.
În oasele late (craniu, omoplat) când proiectilul pstrunde perpendicular, va crea un
canal in forms de trunghi de con cu baza mare in directia de tragere. Când pstrunde sub un
unghi ascutit va forma un canal neregulat -indreptat initial pe traiectoria proiectilului, apoi in
trunchi de con, cu baza spre orificiul de iesire.
O forms specials de canal este “canalul tangential” creat de proiectil atunci când
pstrunde intr-o parte rotunjits a corpului, ca de pilds in coapss, omsr, cutie craniana, sub un
unghi ascutit si iese aproape de locul de intrare [ ].
Adeseori aceste rsni sunt numsr subcutanate, mai rar ele ating muschii si organele
interne situate aproape de suprafats.
Dacs proiectilul alunecs prin piele de-a lungul ci, o rupe si se vor forma plsgi lungi
rupte.

48
 Spre deosebire de canalele tangentiale exists si canale in seton, acestea se formeazs
numai atunci când energia cinetics a proiectilului este foarte mics, acesta modificându-si
traiectoria (neputând pstrunde in os) si alunecând pe sub piele. Canalul va corespunde cu
relieful portiunii peste care trece [ ].
Proiectilul, intrând sub pielea care acopers cutia cranians si realizând forta necesars
strspunderii osului, isi modifics traiectoria, pornind pe un canal subcutanat, pâns când datorits
formei calotei craniene si a inertiei va iesi afars.
Asemenea canale se pot forma si atunci când glontele intâlneste un muschi care
contractându-se ii modifics traiectoria initials sau il expulzeazs afars.
În sticls, canalul creat de proiectil, va avea forma unui trunchi de con cu baza mare in
directia tragerii, ca de altfel si canalul din oasele plate.
Lemnul (atât umed cât si uscat) precum si tabla metalics, vor prezenta canale cu lstimi
aproximativ egale pe tot parcursul (cu foarte mici denivelsri, in cazul materialului lemnos,
datorate nervurilor).
În consecints evidentiem cs, in categoria urmelor principale intrs: urmele formate de
arma de foc pe elementele cartusului; urmele create de proiectil in zborul ssu pe traiectorie
(orificiul de intrare, orificiul de iesire, canal, urmele de recoseu).

URMELE SECUNDARE
În momentul producerii impuscsturii, pe lângs proiectil, pe teavs mai ies si alte produse
din incsrcstura cartusului: gaze; flscsri; funingine; pulbere arss incomplet si pulbere nearss.
Aceste produse incadrate in categoria factorilor suplimentari tragerii, vor creea o serie
de urme caracteristice si anume [ ]:
- rupturile provocate de presiunea gazelor;
- arsurile provocate de flacsrs si de temperatura inalts a gazelor;
- afumsrile create de pulberea arss;
- tatuajul creat de pulberea arss sau arss incomplet;
- inelul de frecare format prin depunerea pe orificiul de intrare (margini) si uneori pe
canal, a particulelor aderente pe proiectil (uleiuri, parafins, reziduuri de pulbere arss);
- inelul de metalizare, format prin desprinderea unor particule fine din compozitia
proiectilului (csmass) si depunerea lor pe orificiul de intrare. La pstrunderea in corpul uman,
inelul de metalizare il intâlnim de obicei, la pstrunderea proiectilului in case;
- inelul de imprimare relevs gura tevii canal si il intâlnim la tragerile cu teavs lipits,
datorits actiunii reculuilui.

RUPTURILE
Sunt provocate de presiunea gazelor si se prezints sub forms de stea sau cruce, in
functie de rezistenta materialului in care s-a tras. Rupturile provocate de actiunea mecanics a
gazelor le intâlnim numai in cazul tragerilor de la mics distants (pâns la 10 cm), iar msrimea
acestora este in functie de armamentul si munitia folosits.
Actiunea gazelor este mai mare in cazul armelor care folosesc munitie cu incsrcsturs de
bulbere mare, ceea ce creazs un volum mare de gaze. La armele cu teavs scurts, actiunea
gazelor este mai mare datorits situsrii punctului de presiune maxims a gazelor la o distants -in
principiu- de 64,5 mm de la camera de explozie, unde presiunea atinge circa 2800 atm.
O imprejurare demns de semnalat este legats de forma rupturilor create de gaze.
La tragerile efectuate din apropiere asupra corpului uman, pe articolele de
imbrscsminte, in zona orificiului de intrare se observs cs, rupturile provocate de gaze produc o
rssfrângere in directia inverss sensului de inaintare a proiectilului a marginilor rupturii.

49
 Acest fenomen se explics prin faptul cs, gazele pstrund usor prin articolele textile, prin
orificiul creat de proiectil, inss la contactul cu tesutul cutanat ele revin producând ruptura
materialelor textile si rssfrângerea marginilor rupturii in directia inverss sensului de inaintare al
proiectilului.
Aceeasi situatie o intâlnim si la tragerile cu teava lipits de cutia cranians, gazele pstrund
sub piele inss la contactul cu tesutul osos revin si produc ruptura tesutului cutanat si
rssfrângerea marginilor acestuia in sensul arstat.
Trebuie cunoscut acest fenomen deoarece exists riscul de a confunda orificiul de intrare
cu cel de iesire. Prezenta urmelor de funingine si a arsurilor create de flacsrs indics inss cu
certitudine cs este vorba de un orificiu de intrare si nu de iesire.

II.2.2. ARSURILE
Sunt urme secundare care sunt create de actiunea flscsrii si se prezints la marginile
orificiului de intrare.
Aceasts urms apare cu precsdere in cazul utilizsrii pulberii negre (cu fum) care nu arde
complet in canalul tevii asa cum se intâmpls cu pulberea coloidals.
În momentul tragerii cu o arms, a csrei incsrcsturs consts din pulbere neagrs, pe teavs
va iesi o flacsrs a csrei lungime depinde de cantitatea de pulbere din incsrcsturs si din lungimea
tevii.
Pulberea neagrs arde mai incet decât cea coloidals, formând o cantitate de substante
solide sub forms de rsruri de potasiu, iar csrbunele si sulful nu ard complet [ ]. O parte din
aceste substante devin incandescente in canalul tevii, evident, iesind si afars. Pe mssura iesirii
din teavs ele se rscesc ca la o distants de 10-20 cm flacsra ss dispars.
Depunându-se in jurul orificiului de intrare pe piele sau incsltsminte, particulele
incandescente vor provoca o arsurs. Pelea -prin deshidratare- va cspsta un aspect pergamentos,
de “piele tsbscits”, iar psrul se aduns in msnunchiuri, la fel si articolele de imbrscsminte din
lâns.
Bumbacul si alte tessturi se pot aprinde fie partial fie total.
Dacs pulberii coloidale nu-i este caracteristics formarea flscsrii, aceasta nu inseamns cs
impuscstura realizats prin folosirea ei nu ar produce arsuri.
În cazul impuscsturilor realizate prin folosirea pulberii coloidale arsurile se datoreazs
temperaturii ridicate a gazelor. Acest fel de arsuri le intâlnim la tragerile efectuate cu o arms
automats (deoarece sunt trase mai multe cartuse succesiv) si in cazul cartuselor vechi deoarece
punctul maxim de presiune a gazelor se deplaseazs spre gura tevii, fiindcs pulberea arde
neregulat [ ].

AFUMĂRILE
Sunt acele urme care se formeazs prin depunerea reziduurilor solide rezultate din
arderea pulberii.
Cantitatea de funingine rezultats in urma arderii pulberii va fi mai mare sau mai mics
dups cum pulberea este cu fum sau fsrs fum.
Nitroglicerina si piroxilina nu formeazs aproape deloc reziduuri solide dar pulberea fsrs
fum contine totdeauna diferite adaosuri (grafit, difenilamins, derivati ai ureei, ssruri de bariu,
etc.) [ ]. Aceste substante formeazs un rezuu solid care se va depune in jurul orificiului de
intrare, formând un cerc a csrui consistents depinde de distanta de la care s-a tras.
Cantitatea de funingine care se formeazs in urma arderii pulberii fsrs fum este mult mai
mics decât a celei cu fum si de o coloratie mai deschiss (cenusiu si foarte rar verde).
Funinginea produss de pulberile cu fum formeazs un depozit in jurul orificiului de
intrare, de culoare neagrs datorits continutului mare de csrbune.

50
 Distanta de zbor a funinginii este, de obicei, pâna la 30 cm. Funinginea nu poate
produce in mod obisnuit leziuni mecanice datorits greutstii foarte reduse a particulelor sale [ ].
Depozitul de funingine este neuniform, inss se poate vedea un strat intern mai dens si
unul extern mai putin dens. În jurul plsgii in conditiile in care se trage de la distants mics, se
pot deosebi cele dous cercuri, uneori separate unul de celslalt printr-o portiune libers,
neaferents de funingine.
La tragerile cu teava lipits de piele, raza depozitului de funingine poate fi foarte mics
sau poate ss lipseascs complet din jurul orificiului de intrare, deoarece particulele de funingine
pstrund impreuns cu gazele, in canalul format de proiectil, depunându-se pe peretii ssi interiori.
Funinginea depuss formeazs un inel a csrei forms difers in functie de unghiul tragerii.
Astfel, dacs directia din care s-a tras formeazs cu suprafata pielii un unghi ascutit, se va forma
un oval sau elipsoid. Dacs unghiul de tragere este drept, inelul va avea forms rotunds.
În unele cazuri, mai ales la tragerile cu pulbere fsrs fum, funinginea nu se depune intr-
un cerc inchis ci sub forms de raze.
Funinginea lovindu-se de piele sau de alte obiecte, ricoseazs inapoi; in acest caz ea se
depune pe obiectele intâlnite in cale (de pilds mâna care tine arma). Aceasts urms se relevs vu
ajutorul lupei cu lamps U.V. si este importants pentru stabilirea distantei de la care s-a tras, pe
de-o parte, iar pe de alts parte, pentru elucidarea imprejursrilor unei sinucideri [].
Depozitul de funingine se realizeazs nu numai prin efectul gazelor (care duc cu ele
particule de funingine), ci si prin actiunea glontelui care depune funinginea de pe suprafata sa
datorits frecsrii cu obiectul in care pstrunde.
Uneori, afumarea nu apare la suprafata obiectului asupra caruia s-a tras, ci la suprafata
unui al doilea strat care urmeazs [ ].
Acest fapt se poate observa in cazul tragerilor cu arme la care viteza initials a
proiectilului este foarte mare, iar obiectul asupra csruia se trace prezints mai multe suprafete
suprapuse, cum este cazul imbrscsmintei. Pe primul strat funinginea se depune sub forma unui
inel ingust, pe marginile orificiului de intrare (ca un inel de frecare) si numai pe al doilea strat,
aflat la o distants intre 0,5-5 cm, funinginea se va extinde sub forma specifics urmei de
afumare.

II.2.4. TATUAJUL
Este o urms creats de pulberea arss incomplet care se formeazs in jurul orificiului de
intrare, având dimensiuni si densitsti variabile, in functie de felul incsrcsturii, lungimea tevii,
distanta de la care s-a tras, msrimea si forma particulelor de pulbere.
În unele cazuri tatuajul se produce prin depunerea de cstre proiectil a particulelor rupte
in timpul exploziei din peretii tubului cartus.
Distanta pâns la care actioneazs particulele de pulbere semiarse este de pâns la 80 cm la
armele neautomate si semiautimate. Aceasts limits este depssits la armele automate care au o
cadents de tir foarte mare (peste 1000 lov./min).
Pulberea neagrs creeazs mai frecvent tatuaje datorits dimensiunilor mai mari ale
granulelor si caracteristicilor armelor de vânstoare [ ].
Dintre pulberile coloidale, cele in corms cilindrics sunt propulsate mai departe decât
cele lamelare sau in forms de bands.
Formarea tatuajului, pe lângs conditiile mentionate este determinats si de duritatea
obiectului asupra csruia s-a tras [ ]. Un obiect de consistents mare va permite particulelor de
pulbere nearse complet ss pstrunds, pe când un obiect dens nu va permite acest lucru,
particulelor depunându-se numai la suprafata sa.

II.2.5. INELUL DE FRECARE

51
 Se formeazs la gura orificiului de intrare ori de-a lungul canalului de perforare [ ].
Aceasts urms secundars se formeazs prin depunerea de substante aderente la suprafata
proiectilului, fie din canalul tevii, fie pe traiectul exterior (ricoseu), pe marginile orificiului de
intrare.
Urma de frecare este formats din resturi de uleiuri minerale, parafins, funingine,
reziduuri de pulbere arsa, reziduuri metalice si substante aderente la glonte.
Inelul de frecare este de culoare cenusie si se observs usor pe obiectele de culoare
deschiss. Când inelul de frecare s-a format pe obiect de culoare inchiss, se poate scoate in
evidents prin relevarea funinginei cu hârtie fotografics sau prin relevarea stratului de grssime
cu ajutorul radiatiilor ultraviolete.
Examinarea substantelor care formeazsinelul de frecare ajuts la stabilirea, in parte, a
ordinii tragerilor, si anume la diferentierea primului foc de cel de-al doilea foc trase cu aceeasi
arms.
Inelul de frecare al primului proiectil tras prezints resturi de ulei si mai putins funingine
pe când al doilea proiectil, va msrii cantitatea de funingine din inelul de frecare, depunând mai
putine substante uleioase [].
Operatiile de colectare a reziduurilor sunt deosebit de migsloase si cu rezultate
neconvingstoare in 90% din cazuri ceea ce determins o evaluare sub “beneficiu de inventar” a
acestor urme.

II.2.6. INELUL DE METALIZARE

Poate fi intâlnit atât la gura orificiului de intrare, fscând corp comun cu inelul de
frecare, cât si independent de acesta când partea mai denss a obiectului perforat se gsseste mai
spre interior, sau când glontul a strsbstut succesiv mai multe obiecte [ ].
Un proiectil pstrunzând in corpul uman, determins formarea inelului de frecare pe
imbrscsminte si piele, iar inelul de metalizare apare numai la traversarea unui os plat, prin
desprinderea si depunerea unor particule metalice din csmasa proiectilului.
Inelele de metalizare pot fi descoperite numai prin röentgenografie si spectrografie
datorits cantitstilor foarte mici metal depuse.
Este posibil ca inelul de metalizare ss nu poats fi evidentiat prin metodele
susmentionate caz in care se poate utiliza microsonda electronics.
Deosebirea dintre inelul de metalizare si inelul de frecare consts in faptul cs, in timp ce
inelul de metalizare contine numai particule din corpul proiectilului in inelul de frecare sunt
depuse substante aderente la suprafata proiectilului provenind din canalul tevii si din diferitele
corpuri pe care le-a strsbstut sau din care a ricosat (tabls metalics, sticls, lemn, imnrscsminte,
etc.).

II.2.7. URMELE FORMATE PRIN IMPRIMAREA }EVII

ARMEI
Aceste urme, ultimele din categoria urmelor secundare, sunt rezultatul tragerii cu teava
lipits de obiectul in care se trage. Aceasts urms poate reprezenta conturul complet al gurii tevii
sau numai o parte a acesteia, iar in unele cazuri pot fi imprimate si unele piese din apropierea
gurii tevii sau montate in fats (vârful superior al vergelei, a doua teavs la armele de vânstoare,
amortizor, recuperator de recul, ascunzstor de flacsrs, etc.).
Orificiul de intrare, in cazul tragerii cu gura tevii lipits de obiect, este mai mare decât
cel de iesire. Marginile orificiului vor fi zdrentuite, cu rupturi orientate spre directia de tragere,
contrar regulii - adics in directia de unde a venit glontele. Datorits presiunii mari si faptului cs
gazele nu au alts iesire decât inspre inapoi, acestea vor crea sfârtecsri, sfacelsri ale tesutului
cutanat sau franjursri ale csror margini vor fi indreptate invers cu directia de miscare a
proiectilului.

52
 Gura tevii va creea asa numitul “inel de contuzie”. Datorits reculului, gura tevii se
retrage; revenind loveste tesutul cutanat provocând deshidratarea suprafetei lovite, datorits
temperaturii ridicate.
Imprimarea gurii tevii va fi totals sau partials in functie de unghiul sub care a fost
sprijinits teava de obiect:
- imprimarea totals este aceea in care toate psrtile proeminente ale tevii sunt atât de bine
imprimate pe piele, incât permit recunoasterea conturului acesteia;
- imprimarea poate avea aspect de “semiluns”, când unghiul sub care s-a sprijinit teava
a fost mai mic de 90°.
Dacs urmele principale au fost definite ca fiind un rezultat al actiunii pieselor si
mecanismelor armei asupra elementelor cartutului si al actiunii proiectilului in timpul zborului
ssu pe traiectorie asupra diverselor obiecte intâlnite in cale, urmele secundare, in lumina celor
expuse mai sus, sunt rezultatul factorilor suplimentari ai impuscsturii (presiunea gazelor,
temperatura acestora, flacsra, arderea incomplets a pulberii, etc.).

CAPITOLUL VI
EXAMINAREA şi IDENTIFICAREA SCRISULUI

Secţiunea 1. Metode aplicabile în examinarea scrisului de mână.

Inainte de a incepe tratarea propriu-zisa a acestor probleme consideram util a trata

chestiunea confuziei raspandite dintre termenii grafoscopie şi grafologie.
GRAFOSCOPIA este acel domeniu al expertizei criminalistice prin intermediul caruia se
poate identifica autorul unui scris. ea se intemeiaza pe cele doua proprietati fundamentale ale
scrisului:individualitatea şi stabilitatea relativa.
GRAFOLOGIA-este o disciplina ştiinţifică de interpretare şi analiza a scrisului prin care
se urmareste cunoasterea persoanlittii umane, a modului în care scrisul reflecta trasaturile
psihologice şi de caracter ale autorului. Aceste rezultate "sunt utilizate în variate discipline cum
ar fi :medicina şi psihiatria, pentru diagnosticarea bolilor şi a gradului de sanatate mental;in
criminologie-pentru depistarea comportamentelor deviante sau aberante;in pedagogie-pentru
recuperarea retardului;in psihologie-la studii caracteriologice şi de orientare profesionala. "42
In literatura de specialitate din intreaga lume s-au conturat mai multe metode prin care s-a
încercat studierea grafiilor.

Secţiunea2. Bazele ştiinţifice ale identificării persoanei după scris

1. INDIVIDUALITATEA SCRISULUI
Activitate exclusiv umana , scrisul constituie o deprindere intelectuala cointeresand şi
un lant psiho-somatic complex. In cadrul unui proces mai indelungat de invatare şi fixare prin
repetare, are loc constituirea unor legaturi la nivelul cortexului, care permit transpunerea grafica a
cuvintelor şi şi mbolurilor percepute prin citire, ascultare, pronuntie, sau rezultate din procesul
reflexiei şi idealizarii.
în calitate de organ efector, mana este cea care, raspunzand controlului realizat de
sistemul nervos central, in baza deprinderilor de motricitate create prin invatarea scrierii,
realizeaza actiunea propriu-zisa de scriere.

42
Lucian ionescu-Criminalistica Note de curs 1994

53
 "Plecat pentru toata lumea de la acelasi punct-modelul caligrafic-scrisul ia,încă de la
primele smângălituri ale copilului caractere distincte, personale. "**43
Intr-adevar, scrierea este puternic şi direct influentata de particularitatile persoanle şi de
specificul tipului de activitate nervoasaproprii fiecarui individ. grafismul rezultat se manifesta
prin caracteristicile generale(dominantele grafice) şi prin elementele specifice de
detaliu(constructia semnelor grafice, gesturi spontane). Alaturi de baza psiho-somatica- element
inten, fundamental aldeprinderii de a scrie-scrisul mai este influentat şi de alte elemente externe:
-metoda de predare şi modelul caligrafic la care a fost obligat elevul în procesul de
invatare;
-imitarea unor modele familiale(scrisul familial, modelul semnaturilor parentale)sau a
unor modele curente(de exemplu ornamente ale unor majuscule );
-influentele mediilor tehnico-profesionale:scrierea STAS, scrisul tehnic, scrisul cu
majuscule, etc;
-caractere grafice nationale-scrirea gotica, latina, scrisul anglo saxon de tip script.
2. STABILITATEA SCRISULUI
în apropierea varstei de 20-22 de ani are loccristlaizarea grafismului, caracteristicile
generale şi formele scripturale ramanand constante pentru tot restul vietii. Stabilitatea scrierii
trebuie însă privita ca un element relativ, ea putand suferi modificari care nu au repercusiuni
notabile asupra identificarii autorului. De exemplu-modele multiple de executie a semnaturilor,
elemente literale noi sau diverse, afectiuni motorii prin care se altereaza scrisul, imbatranirea).
Intr-o enumerare, fara pretentii de exhaustivitate, am include printre elementele care pot
interveni:
1. Modificari la nivelul evolutiei scrierii
-dupa formarea şi cristalizarea scrierii, la unele persoane evolutia grafismului stagneaza;la
alte persoane aceasta trece printr-un proces lentde evolutie(chiar aproape neevident pentru
perioade relativ scurte).
2. Modificari datorate starii psiho-somatice
-data fiind paleta extrem de larga de stari ce se abt de la normalitatea psihica şi
fiziologica,câtşi legatura de netagaduit dintre starea psihica şi cea fizica, scrisul va putea suferi
"alterari"generate de stari ca :oboseala, depresie, surmenaj, ingestie de toxice. De exemplu-
biletele şi nucigasilor, scrisul alcoolicilor, toxicomani, bolnavilor psihici.
Bolile mentaleafecteaza profund scrisul sub raportul miscarilor-lipsa de coordonare,
plasare aberanta a unor caractere sau chiar cuvinte, fraze, dezalinieri, aspect haotic al conţinutul
ui, repetitii de fraze complete, incoerente de text.
Bătrânetea care este foarte adesea asociata cu stari de boala în stationare sau progresie, se
manifesta în scriere printr-o dezorganizare aacesteia (destructurare), fragmentarea(poligonarea)
traseelor arcuite sau a ovalurilor. "Un semn caracteristic il reprezinta asa numitele'fire de
paianjen'-constand în intarzierea varfului penitei pe foaia de hartie, ceea ce da nastere unor
trasaturi foarte fine şi incalcite”44
3. Modificari rezultate din actiunea asupra mainii de către o alta persoana (mana
condusa) asupra mainii unor persoane bolnave, analfabete, se actioneaza prin "ajutarea
mainii"pentru executarea unor semnaturi pe acte(de exemplu-testamente, contracte)
-scrierea cu mana inerta(cu mana moarta)
-scriere cu mana ajutata .
4. Modificari produse de stari de intoxicatie
-in modspecialcu alcool, droguri, medicamente, intoxicatii cu ciuperci, auto-otraviri
suicidiare, s. a.

43
Aurel Boia-Introducere în grafologie şi expertiza grafica Bucuresti 1944 pag. 6.

44
L. Ionescu –op. cit pag.

54
 5. Modificari cauzate de incapacitati fizice ale organelor implicate în scriere
-accidente, amputari ale degetelor, mainilor;
-pierderea sau afectarea vederii.
6. Modificari generate de factori aleatorii
-sunt rezultatele unor influente de moment şi afecteaza numai cate un specimen de scris sau
semnatura, care sunt date în acele conditii speciale:
-suportul actului, suprafete neregulate(ex. -lemn cu noduri, suprafete foarte alunecoase,
pozitii instabile)
-pozitii de scriere incomode(ex. -rezemat pe spatele unei persoane);
-instrument de scris necunoscut sau defectuos(ex. pix cu pasta de scris la temperaturi foarte
scazute).

CARACTERISTICILE GENERALE ALE SCRISULUI

Sunt "dominantele grafice"care prin ansamblul combinariilor determina aspectul

generalal scrisului unei persoane.
Enumerarea care urmeaza cuprinde zece elemente a caror unitte şi diversitate face ca , in
baza unor corecte aprecieri, sa putem identifica sau exclude o anumita persoana ca fiind autorul
unui anumit scris.

1. Dimensiunea scrisului
Credem nu sunt necesare prea multe lamuriri pentru aceasta caracteristica generala. Scrisul
mediu ( normal sub aspect dimensional )se situează intre limite la 2-4 mm inaltime. Peste 4-5mm
inaltime scrisul este m a r e , iar sub 2 mm este un scris m i c .
Trebuie făcuta o precizare privind aprecierea scrisului după latime:- dilatat, normal,
inghesuit. Sub aspectul continuitatii inaltimii, scrisul poate fi :
-uniform;
-crescator(ingladiat);
-descrescator(gladiolat);
-filiform.
2. Proportionalitatea scrisului
-proportional- când exista intre majuscule şi depasante şi minuscule nedepasante un raport
de aprox. 1/2.
-subanaltat- când raportul majuscule minuscule este de aprox. 1/1.
-supraanltat- când raportul este de 1/3 intre majuscule şi minuscule, ca şi intre
depasante( b, f, h, l, d, j, y, t, k )si nedepasante.
3. Nivelul de evolutie a scrierii
Este poate cel mai dificil de apreciat sub aspect vizual, pentru finetea gradelor. Evolutia
scrisului exprima gradul în care o persoana şi -a insusit deprinderea de a scrie, gradul de
coordonare a miscarii
Scrisul poate fi:
a)evoluat(superior);
b)mediu(mediocru)cu grade intemediare-la limita cu nivelul superior, mediu, şi
la limita cu nivelul inferior.
c)scris inferior (neevoluat).
4. Forma scrisului-poate fi apreciata după configuratia liiterelor, urmarindu-se şi sensul
şi tipul miscarilor şi complexitatea executiei.
a)dupa configuratie-scris cursiv, scris cu carctere ce imita pe cel tipografice;
b)dupa miscare-arcadat, ghirlandat, unghiular, rotunjit, pot rezulta şi forma
mixte-arc-ghirlandat.
c)dupa gradul de simplificare-scris simplificat, scris simplu, scris complicat (incarcat).

55
 5. Inclinarea scrisului -poate fi verticala, spre dreapta(dextroclin), spre
stanga(sinistroclin)
6. Dinamica şi viteza scrierii
-aprecierea acestora se va face intr-un context mai complex. Este evident ca un scris
evoluat va avea o dimanica superioara, putand fi executat cu viteza. În cazul imitatiilor servile sau
a modelelor fanteziste va lipsi spontaneitatea, dinamica fiind alterata, iar viteza mai redusa.
7. Presiunea şi spatierea scrisului
-presiunea poate fi mare, normala, redusa, fluctuanta, constanta, crescatoare,
descrescatoare.
-spatierea este normală, inghesuită, scris rîşi pit ( spaţiere mare). Ea mai poate fi şî
inconstantă.
8. Gradul de legare(continuitatea)Forma traseelor
-legarea poate fi intensa(sunt legate chiar mai multe cuvinte)normala, grupata(2-3 litere),
tocata(de la italianul "toccare"-a atinge, fiecare litera este executata separat).
-forma traseelor este data de modul în care variaza presiunea pe instrumentul de
scris-traseele putand fi cilindrice, maciucate, fusiforme, ascutite .
9. Topografia elementelor şi a textului
-prveste plasarea unor categorii de elemente cum ar fi :titlul, data, semnatura, adresa, etc.
-plasarea textului în pagina-la stanga, spre dreapta, etyc. , dar se poate aprecia şi forma şi
dimensiunea aliniatelor.
10. Directia şi forma randurilor -orizontala, ascendenta, descendenta;
-fragmentat ascendent, fragmentat descendent(scrisurile scaliforme);
Forma randului-concav, convex, sinuos, nedefinit(saltaret).

CARACTERISTICILE SPECIALE ALE SCRISULUI

Elementele (detaliile )de constructie literala

Ele reprezinta de fapt modul particular, personl, in care un anumit autor executa
constructia semnelor grafice, a literelor, cifrelor, modul în care el realizeaza legarea şi atacul
executiei, finalizarea, monogramarea, etc. *
a) Morfologia(structura)semnelor grafice; un autor anumit executa un anumit model de
semn grafic, sau mai multe modele specifice-caz de polimorfism literal;
De exemplu- B caligrafic şi B gotic.
b) Numarul elementelor constructive:numarul de miscari, trasaturi, grame, (ex. m dintr-o
miscare şi nuoasa sau m din patru grame).
c) Forma elementelor constructive
-trasaturi drepte : verticale, oblice, orizontale;
-trasaturi circulare:inchise, semicirculare, spiralate;
-trasaturi unghiulare(ascutite).
-trsaturi concave(ghirlandate);
-trasaturi convexe(arcdate);
-trasaturi ondulte(sinuoase);
-trasaturi rotunde, ovoidale, buclate.
d) Directia miscarilor predominante
-dupa sens-dextrogire
-sinstrogire
-pe verticala-de extensie(de jos în sus)
-de flexie(de sus în jos),
-pe orizontala-spre dreapta(abductie)
-spre stanga(aductie).

56
 e) Modul de incepere(atacul) semnelor grafice
-dupa pozitia-superior, median, inferior, şi după forma utilizata la punctul de atc-punct,
croset, oval, etc.
f) Modul de finalizare
-poate fi :eterat, punctat, in croset, detsat, etc.
g) Legarea semnelor şi a elementelor lor
h) Modul de reaprtizare a presiunii pe trasee.
i) Alinierea semnelor pe linia de baza.
j) Modul de executie a unor elemente grafice
-bara lui t(poate fi legata, oblica, extinsa, etc. )punctul lui i(poate fi în croset, liniar, oval,
spiralat, etc. ).
- executia semnelor diacritice.
k) Modul de scriere a unor mentiuni
-abrevieri(str, nr. no, . dv. , dvs. , s. a. , s. a. m. d. );
-date calendaristice (11 nov. , 11noi. , 11 XI 1995, '95).
-bifarea, executia unor operatii matematice, numerotarea paginilor.
Importanta detaliilor de constructie a semnelor grafice difera-astfel, forma literei, atacul,
numarul de elemente vor fi intotdeauna mentionate , in timp ce alte elemente se indica numai în
masura în care prezinta interes prin particularitati şi detalii specifice în raport cu alte elemente,
permitand identificarea/excluderea autorului.
Modificarea scrisului în mod intentionat
1. Deghizarea scrisului
Constituie o schimbare voluntara a scrisului în scopul de a ascunde identitatea autorului. Cu
toate acestea , in scrisul respectiv se mentin elemente din scrisul obisnuit al autorului,
intrucat"deghizarea include o reântoarcere reflexă la grafismul original"*45
De aceea este necesar sa se acorde o atentie speciala modului în care se iau probe de scris
. Acestea sa fie suficiente atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Oboseala generata
de autocontrol face ca, pe măsura creşterii cantităţii de probe de scris, sa apara"scapate"unele
elemente literale individuale pe care autorul incearca sa le deghizeze. Deghizarea se poate
realiza prin:
a)Denaturarea caracterelor grafice-are loc schimbarea inclinarii, dimensiunilor scrisului, a
modului de formare şi legare a unor litere. In general se da o inclinare regresiva(spre stanga)in
tregului scris, alteori se scrie chiar cu mana stanga, şi se incerca a se da aparenta unui nivel grafic
inferior celui real al autorului.
Un procedeu de deghizare il constituie tinerea instrumentului de scris intr-o pozitie
anormala(ex. intre degetul mijlociu şi inelar)rezultand o imagine de ansamblu deformata a
scrisului.
Un alt procedeu este trasarea unor contururi ca trasaturi neregulate, executia altor modele
literale, etc.
b)Scrierea cu litere asemanatoare celor de tipar-in general se folosesc majuscule. In acest
caz autorul va executa modele personale ale literelor majuscule, identificarea fiind relativ simplă.
Probele de scris se vor lua şi cu acest gen de caractere.
c)Scrirera cu mana stanga(sinistrografia)
în acest caz scrisul este mai greoi, unghiular, axele literelor sunt rasturnate spre stnga.
Probele vor fi luatein masura posibilului în acest sens. " când se dispune de probedate doar cu
mana dreapta, problema este mai dificila, dar nu insolubila. "*
2. Contrafacerea scrisului

45
Lucian Ionescu-Expertiza criminalistica a scrisului ED. Junimea 1974.

57
 -prin copiere şi prin imitare, modalitati specifice falsificarii semnaturilor. Ele apar rar
pentru texte, iar textele mai lungi vor avea un aspect fortat, artificial, presiunea va fi în general
constanta, se vor putea gasi urme ale folosirii initialea unor trasee cu creion, urme de prindere cu
ace a actului copiat, etc.

Expertiza grafica. Expertiza semnaturilor şi a scrisului

Semnatura poate fi executata literal-completa sau partiala literal-indescifrabila

Semnatura este cea mai specifica structura de scriere a unei persoane, oglindind
personalitatea şi gradul de evolutie al autorului din punct de vedere al scrierii. Cu toata
specificitatea sa, semnatura are şi o reltiva stabilitate-in timp , prin evolutie ca şi involutie, dar şi
temporar-in limitele de variabilitate normala
Atat semnatura cât şi scrisul se deprind în timp, dobandind personalitate şi identificabilitate.
Exista şi cazuri când persoane care nu stiu sa scrie au invatat sa execute o anumita semnatura.
Expertiza grafica -are menirea de a stabili autorul unui scris sau al unei semnaturi, respectiv dacă
ele au fost executate de titular sau de o alta persoana, ca şi dacă cineva a contrafăcut o semnatura
sau a executat un model fictiv. Rolul expertului este acela de a întreprinde un demers profesioanl
bazat pe rigoare şi obiectivitate46. Deosebit de importanta pentru succesul expertizei este alegerea
materialului de comparaţie .
Se vor alege materiale cu garantii de autenticitate(state de plata, contracte de munca, carti
de munca, , semnaturi din buletin, acte autentificate de notar, etc. )ca şi alte acte de comparaţie
de natura sa asigure acuratete concluziei.
Este importanta şi data de la care provin materialele de comparaţie . Acestea trebuie
cautate în perioadele apropiate şi anterioare datei actului în litigiu. In practica sunt cazuri când
organele judiciare accepta ca materiale de comparaţie acte datate ulterior datei actului contestat,
existand posibilitatea ca autorul semnaturii sa îşi fi schimbat "pro causa" modelul de semnatura.
Nu este recomandabila nici realizarea unor probe de scris de la banuiti prin indicarea
acestora de a imita semnatura suspecta, intrucat un subiect cu buna coordonare ar putea sa se
apopie de model în mod absolut accidental.
Experttiza grafica de calitate poate fi chiar în măsura de a recurge la experienţă organizată,
adică la o cercetare sistematică, selectivă, coordonată, condusă de ipoteze clare de lucru, bogată în
corelaţii şi verificări47.
Metodele de examinare grafică conturate în literatura de specialitate au fost în principal:
1. Metoda caligrafică .
Numită şi gramatomorfică ori caligrafic descriptivă48- ea examinează grafismele ca
structuri formale, plecând în examinare de la criterii de natură morfologică. Potrivit acestei
metode, două scrisuri au acelaşi autor dacă sunt asemănăntoare morfologic, sau au autori diferiţi
în caz contrar.49 Aplicarea acestei metode are un caracter superficial, descriptiv, bazat pe
înţelegerea simplistă a simetriei şi a stabilităţii scrisului, conducând la un paradox. Expertul
ajunge să aprecieze denaturat elementele de rigoare şi obiectivitate, căutând în paralel intersecţii
analogice de natură aparentă şi recurgând la elemente de natură empirică în afara recursului la
logica expertizei. Un exemplu faimos al erorilor ce pot fi generate prin aplicarea metodei
caligrafice este cel al procesului Dreyfus unde însuşi Bertillon a realizat o expertiză grafică.
Acuzaţia de spionaj a fost susţinuttă pe ideea că deosebirile grafice desprinse din actele examinate
s-ar fi datorat chiar autodeghizărilor la carear fi recurs căpitanul Dreyfus pentru a crea impresia că
scrisuln său a fost imitat. Mai târziu s-a stabilit că scrisul aparţinea baronului Esterhazi.
46
Bruno Vettorazzo-Metodologia della preizia grafica su base grafologica-Giufre Editore Milano 1998 pag.2
47
Bruno Vettorazzo- op. cit. Pag 3.
48
L.Ionescu –op.cit pag. 155.
49
Idem-pag.7.

58
 2.Metoda grafometrică.
Acestă metodă de examinare grafică nu priveşte forma grafică în sine, ci are în vedere
raporturile dimensionale care se stabilesc între forme şi mişcare, considerate constante în baza
experinţei empirice. Se conferă astfel valoare identificatoare elementelor generate de raporturi
interliterale, plasărilor spaţiale, treaseelor curbilinii, orientărilor axiale, unghiulare, etc. Acestea
sunt apoi reprezentate în diagrame ce sunt supuse aprecierii şi comparării.
Principala critică ce se poate aduce acedstei metode este faptul că se reduce diversitatea
cvasi-inifinită a caracteristicilor grafice la o cotaţie arbitrară, la elemente rigide, ce eludează
tocmai aspectul atât de complex şi important al variabilităţii grafice50.
3.Metoda grafonomică
Este numită de unii autori şi semnalectico-descriptivă 51 acesta apare ca cea mai
modernă . Ea este derivată din cercetările lui Bertillon, ale lui Crepiux Jamion şi a fost apoi
dezvoltată de şcoala italiană de grafologie Ottolenghi, Falco ,Sorentino. Conforma acestei metode
se au în vedere gesturile grafice ca expresii ale autorului şi ansamblul elementelor constatnte şi
variabile, împletirea complexă a generalului şi particularului în scris, semnături, cifre. Vor fi
individualizate elementele de ordin general, variabilele şi constantele înţelese în contextul genral.
Interpretarea priveşte sub aspectul naturaleţei lor elementele normale – repasări, model particular,
ca şi cele patologice- disgrafii, tremur patologic, miscari spastice, alternanţe, idiotisme grafice.
Se ajunge astfel la individualizarea tipului grafic, iar prin compararea cu materialul necontestat la
stabilirea corelaţiilor complexe şi la identificarea autorului. Un factor important apslicat acestei
metode este luarea în considerare a tuturor elementelor individuale în antecedete autorului în
măsura în care au influenţat grafiskmele – vârsta la momentul scrierii, accidente, boli , infirmităţi,
etc.

Procedee de falsificare a semnăturilor

1. Copierea-poate fi directa, prin executare pe actul în litigiu a semnaturii model prin
transparenta sau utilizand metoda proiectiei.
Copierea indirecta-prin folosirea hartiei copiative(indigo sau plombagina)prin care se
transmit traseele originale , apoi se repaseaza.
Uneori, transpunerea se face prin presiune. Astfel, actul pe care se va realiza semnatura
este asezat pe un suport mai moale(carton, mai multe coli de hartie, lemn de brad)iar semnatura
ce se copiaza(modelul) se urmareste cu un pix sau un creion tare. Traseele de presiune vor fi apoi
acoperite cu creion, pix, stilou. Urmele de presiune raman însă vizibile, pe verso, traseele cu
instrumentul de scris sunt ezitante. Copierea unei semnaturi are ca rezultat perfecta corespondenta
dimensionala intre semnatura copiata şi cea rezultat. La examinarea microscopica se pot observa
traseele initiale realizate cu creionul şi apoi repasate.
In practica uneori, falsificatorul depune ca material de comparaţie tocmai actul de pe care a
fost copiata semnatura în litigiu, pentru a convinge de"autenticitate". Aceasta perfecta
corespondenta dimensionala este dovada indubitabila a falsului, de oarece nici o persoana nu
poate semna absolut identic dimensional.
2. Imitatia servila
Este o modalitate prin care falsificatorul incearca sa redea, după un model pe care il
observa, o semnatura autentica. Rezultatul va fi în general lipsit de spontaneitate, cu trasee lente,
cu reluari, opriri şi chiar corecturi. Sunt foarte rare cazurile când autorul unei semnaturi realizate
prin imitatie servila poate fi depistat. Aceasta de oarece, in acest caz scrisul falsificatorului se
depersonalizeaza, urmarindu-se reproducerea scrislui imitat. Numai uneori, spe final,
pierzandu-si rabdarea, falsificatorul scapa unele elemente personale în semntura imitata(de
exemplu-un final eterat urmat de un punct ca şi în semnatura proprie).

50
L.Ionescu op,cit. Pag 158.
51
B.Vettorazzo-op.cit. pag. 14 şi urm.

59
 c)Imitatia liberase realizeaza prin "invatarea "semnaturii ce trebuie imitata. Prin exercitii
prealabile se elimina lipsa dinamismuluii şi a coordonarii. Are loc însă o reproducere cu mai
putina acuratete a detaliilor, şi pot aparea unele deosebiri. identificarea ramane însă dificila , chiar
dacă exista sanse mai mari decat la imitatia servila, aparand unele elemente personale(ex.
-inclinatie, linia de bza, atacul unor litere).
d)Semnaturile executate din fantezie
în acest caz nu se urmeaza un model autentic ci"se inventeaza" o semntura. Pentru
aceste cazuri grafismul folosit va fi apropiat de cel al executantului, regasindu-se caracteristici
suficiente penru identificare.

CAPITOLUL VII
CERCETAREA DOCUMENTELOR SUSPECTE

Problema falsificarii actelor a fost şi ramane la ordinea zilei. Ea a capatat chiar

amploare în conditiile societatii moderne, in care notiunea de act -inteleasa ca orice inscris tiparit,
dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în alte moduri ( xerox, laser, etc. ) prin intermediul
caruia se atesta o stare, identitate, profesie, sau o valoare ( de exemplu-cartile de credit,
cartelele telefonice, documente bancare, vize turistice, s. a. )- implica uneori tehnici extrem de
sofisticate.
Evolutia tehnologiilor de realizare şi protejare a documentelor este impusa, alaturi de
progresul tehic şi de utilizarea decatre falsificatori a celor mai noi tehnici şi metode ,
realizandu-se documente false a caror aparenta sa se apropiecâtmai mult de cele autentice.

Secţiunea 1. Noţiunea de document. Documente

suspecte

Deşi, în general noţiunea folosită este cea de act 52 sau înscris, considerăm mai
adecvată în terminologia examinării criminalistice utilizarea noţiunii de document. Pe
de o parte, această noiune este mai cuprinzătoare sub aspect terminologic şi semantic,
fiind mai complexă decât cea de act. Termenul de document este mai sugestiv pentru
scopul pe care îl serveşte, acela de a fi " expresia grafică a unei manifestări sau
declaraţii de voinţă, ori a unei atestări a unui fapt " redând prin conţinut fapte,
împrejurări, evenimete, stări, acţiuni de care legea penală leagă anumite consecinţe
juridice. 53
În acelaşi timp, noţiunea de document este concordantă şi cu definiţia ei
criminalistică prin care se vizează " orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris,
schiţă, desen, prin care se atestă starea civilă, identitatea personală, pregătirea şcolară
ori profesională, încheierea de diferite contracte, felurite declaraţii, precum şi bilete de
călătorie, timbre, etc. ". 54 Considerăm util să amintim aici faptul că, în practică, în
multe din ordonanţele sau încheierile prin care se cere efectuarea unei expertize
criminalistice asupra unor documente contestate se foloseşte expresia ". . . să se
examineze actul fals. . . ". Apreciem această formulare ca fiind incorectă având un
conţinut de pronunţare prematur, întrucât un act suspectat de a fi fals poate fi autentic,
necontrafăcut, nemodificat, poate să fie doar parţial modificat, etc.

52
Dicţionarul enciclopedic român, Editura ştiiniţfică, Bucureşti 1975, pag. 8, 272, 278, 468.
53
SANDU D. , Falsul în acte, Editura “Dacia “ Cluj l977, pag. 9.
54
MIRCEA I. , Criminalistica, Editura Fundaţiei”Chemarea “ Iaşi 1992, pag. 232

60
 Pe cale de consecinţă considerăm ca mult mai adecvată utilizarea termenului de
document contestat sau de document suspect.
În domeniul examinării criminalistice a documentelor problemele ce sunt supuse
cercetării sunt de o extremă varietate, la fel ca şi actele ce se cer a fi examinate. Gama
actelor se întinde de la simple acte sub semnătură privată, până la acte oficiale, de
identitate, acte vamale, cărţi de credit, ş. a. Spectrul problemelor ce se cer a fi
rezolvate cuprinde modificările aduse documentelor, modul lor de falsificare sau de
contrafacere, ajungând până la diferenţele de vechime între anumite menţiuni, sau la
stabilirea vechimii actului în întregime. În domeniul documentelor cu origine de
oficialitate, sub aspect temporal, întinderea perioadei de redactare, emitere şi folosire
curentă a acestora este în general limitată la circa 30-35 de ani 55 şi doar în mod
excepţional se cere examinarea unor documente având o vechime mai mare de 40-50 de
ani.

Secţiunea 2. Unele aspecte teoretice

Pentru domeniul penal prezintă interes numai acele documente care sunt apte de a
produce consecinţe juridice. Ele trebuie să aibă deci valoare probatorie, interesând însă
şi posibilitatea reconstituirii împrejurărilor în care acestea au fost întocmite, emitentul,
persoana îndrituită a face uz de document, s. a. m. d. În asemenea şi tuaţii
documentele devin probe materiale, păstrând acest regim şi în cadrul expertizei
criminalistice. O dată cu contestarea veridicităţii sale documentul suspect devine -din
mijloc de probă- o probă materială, putând servi la dovedirea falsului, la identificarea
autorului sau autorilor, ca şi la elucidarea celorlalte împrejurări sub aspect judiciar şi
criminalistic, pentru aflarea adevărului în cauză.
Codul penal face însă distincţie între înscrisurile sub semnătură privată şi cele
oficiale. În acest sens, potrivit art. 150 al. 2 aşa cum a fost modificat prin Legea
140/1996, înscris oficial " este orice înscris care emană de la o unitate la care se referă
art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi. Art. 145 defineşte termenul de
"public" prin tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile sau ale persoane juridice de
interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică,
serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de
interes public. Art. 288 al. 3 Cod Penal completează conţinutul noţiunii de înscris
oficial asimilând acestora " biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de
consecinţe juridice. "
"Per a contrario" se poate deduce că toate celelalte acte ce nu îndeplinesc condiţiile
de mai sus sunt sub semnătură privată. Odată autentificat însă, actul sub semnătură
privată capătă şi el un caracter de oficialitate, falsificarea lui realizând conţinutul
infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale.
O problemă care ar putea fi discutată este cea a documentelor bancare, de
expediţie, etc. emise de către unităţile bancare, societăţile comerciale cu capital privat.
Interpretarea textelor legii penale actuale şi a practicii ne conduce la concluzia că
acestea ar avea poziţia unor acte sub semnătură privată. Opinăm însă că, ele au totuşi
un caracter şi un conţinut ce excede unmplu act sub semnătură privată, fiind purtătoare
ale unor ştampile, avize, etc. ceea ce le conferă de principiu ( şi până la proba
contrarie) o credibilitate superioară. Dacă sub aspectul încadrării faptelor de fals legate
de documentele amintite fapta rămăne în domeniul art. 290. C. Penal, din punctul de
vedere al terminologiei criminalisticii, credem că nu ar fi deplasată, şi nici neconformă

55
CLEMENT J. L. , RISSI B. , L’expertise scientifique des documents falsifies ou contrefaits, Part I, Revue
Internationale de Police Criminelle nr. 3/1983 , pag . 66 .

61
 cu conţinutul textelor de lege utilizarea pentru aceste documente a termenului de
documente cu sorginte de oficialitate.
Noţiunea de fals în acte nu este precizată în legea penală printr-o definiţie a la
lettre, dar art. 288, 289, 290 din Codul Penal fac o enumerare a principalelor forme de
manifestare a falsului în acte: - -fals material în
înscrisuri oficiale,
-fals intelectual,
-fals în înscrisuri sub semnătură privată.

“Literatura de specialitate, cât şi practica judiciară au relevat elementele esenţiale

ale infracţiunii de fals în acte, arătând că aceasta prezintă trei caracteristici principale şi
anume “ 56:
-alterarea adevărului conţinut într-un document,
-producerea efectivă sau aptitudinea de a produce consecinţe juridice,
-prezenţa elementului intenţie la săvârşirea faptei.
“Alterarea adevărului cuprins într-un document are loc în principal "in
57
faciendo" “ putându-se produce însă, aşa cum precizează în mod expres art. 289 C.
Penal " prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări ".
Fără o hotărâre şi fără exteriorizarea ei prin acţiune nu poate exista infracţiune,
deoarece numai o acţiune (o inacţiune) poate aduce atingere valorii sociale şi deci să
producă urmări sociale periculoase 58. Oricare ar fi modurile de alterare a adevărului pe
care se prezumă că îl exprimă documentul suspect, ele se reduc în principal la două
forme: falsul material şi falsul intelectual.
Falsul intelectual se săvârşeşte concomitent cu întocmirea, redactarea
documentului şi constă în general din omiterea unor date, inserarea unor date
neadevărate, atestarea unor elmente neadevărate, etc.
Falsul material se poate comite atât concomitent cu întocmirea documentului, prin
realizarea unui document în întregime contrafăcut, cât şi după redactarea acestuia printr-
o modificare (alterare) fizică a sa. Noţiunea de contrafacere are aici sensul de a
reproduce ceva în mod fraudulos, de a plăsmui, de a imita, de a alcătui ceva cu scopul
de a îi atribui un caracter de autenticitate 59. Alterarea unui înscris constă din denaturarea
lui, modificarea materială, transformarea conţinutului, ştergerea în orice mod de litere,
fraze, cuvinte, semne de punctuaţie, ori folosirea unor procedee de juxtapunere.
Deşi legea penală nu face deosebire între diferitele modalităţi de realizare ale
falsurilor, referindu - se doar la efectele acestora - falsificarea - în practică s-a apreciat că
un document poate fi :
1. falsificat - prin modificări parţiale aduse unui act autentic,
2. contrafăcut - prin producerea unui document în totalitate fals.
Într-o lucrare pe care o considerăm de importanţă asupra expertizei ştiinţifice a
documentelor, se arată că"Desemnăm prin termenul de << contrafacere >> orice imitare
frauduloasă( subl. ns. S. A. ). A contraface un obiect constă deci din a fabrica în
totalitate o copie, cât mai fidelă posibil, de maniera în care ea să poată fi confundată cu
originalul.
În materie de documente, autorul falsului. . . face apel, pentru a-şi atinge
scopul, la materiale de înlocuire ( hârtie, cerneală, etc. ) a căror calităţi sunt suficient

56
SANDU D. - op. cit. pag. 13
57
SANDU D. , op. cit. pag. 12.
58
BASARAB M. , Drept penal Partea generală, Editura didactică şi pedagogică Bucureşti 1983, pag. 43
59
VASILIU T. , ANTONIU G. s. a. , Codul Penal comentat şi adnotat . Partea generală , Editura ŞtiinifIcă
Bucureşti 1972 , pag 251-252.

62
 de apropiate de cele ale materialelor autentice pentru a nu fi distinse la un simplu
examen vizual. " 60.
Distincţia dintre contrafacere şi falsificare este mult mai clară dacă vom face în
acest sens o referire la bancnote. Acestea pot fi falsificate -prin transformarea unei
bancnote de 5 dolari (USD) într-una de 50 , adaugând cifra 0, sau pot fi contrafăcute
prin tipărire, copierea cu un copiator color, ş. a. m. d.
Rezumând, putem arăta că sub aspect criminalistic un document poate fi supus
unor modificări parţiale ( în scopul de a fi folosit ulterior la dovedirea unor calităţi,
valori, drepturi neadevărate) sau poate fi produs în afara condiţiilor legale, de către o
persoană neautorizată, de către o sursă neoficială, în scopul de a înşela vigilenţa
organelor abilitate să controleze documentele respective ( organe vamale, poliţie, etc. ).

Sectiunea 3. Examinarea documentelor.

Examinarea actelor suspecte(a caror autenticitate este contestata)va avea în primul rând
în vedere aspectul lor general.
Se vor examina caracteristicile exterioare, dar şi cele intrinseci:
a)greutatea specifica-pentru identificarea sorturilor diferite de hartie sau alte materiale.
b)grosimea hartiei -element deosebit de important, deoarece calitatea(finetea)difeitelor
prelucrari prin care rezulta o anumita hartie permite distingerea de alte categorii, tipuri sau surse
de fabricatie. Ea este important a fi stabilita în special în cazul actelor realizate prin compunerea
mai multor parti care
provin din acte autentice, pentru a a realiza un act cu aparenta de autenticitate. De
exemplu, un act al carui text provine de la o sursa, iar semnatura şi sigilii le de autentificare de la
un act autentic care a avut un cu totul alt continut).
în cazul bancnotelor false, grosimea şi greutatea specificaa hartiei vor fi examinate în
mod absolut necesar prin comparaţie cu bancnotele autentice,
c)Culoareaimprimarilor, a scrisului, tusului de stampila, şi hartiei. Invechirea
naturala, datorata trecerii timpului va produce în general urme specifice care difera de cele create
în mod artificial prin doiferite mijloace cum ar fi plasarea actului fals intre doua straturi textile
peste care se aplica un fier de calcat fierbinte, sau tinerea actului pe o plita incinsa un anumit timp.
d)Compozitia chimica a materialului de baza se va examina, ea fiind deosebit de
relevnta, de oarece prezenta diferitelor substante de inalbire optica sau lipsa lor permite aprecierea
falsului. De exemplu, noul model de marca germana este imprimat pe bumbac tratat special.
Chiar pentru cea mai buna hartie, producatorii folosesc retete diferite de producere. In
SUA, in cadrul serviciilor de investigatii exista o" biblioteca de retete"cuprinzand mostre şi retete
ale diferitelor cerneluri, vopsele, sarturi de hartie, cu indicarea anului şi firmei de fabricatie, data
comercializarii în diferite tari, s. a.
e)Filigranarea şi alte mijloace de protectie
în procesul de fabricatie, colile de hartie cu destinatii mai deosebite(documente de
importanta, acte de identitate, etc. )vor fi supuse unui proces de filigranare. Acesta consta în
trecerea pastei nefinisate printre cilindri filigranori, care ii confera o textura speciala(filigran
multitonal, mat, sau umbrit ca mijloc de protectie speciala impotriva falsificarii.
Tehnicile moderne de protectie impotriva falsificarii constaudin introducerea în textura
materialelor pe care se vor imprima documente importante (cecuri, acte de identitate, bancnote)a
unor fibre textile de 1-2mm care reactioneaza la razele ultravioletecu o luminescenta specifica,
sau crearea unor retele speciale(caroiaje, şi nuozitati)a caror alterare prin radiere, razuire, , tacare
chimica, duc la extinderea pe suprafata actului în zona afectata a unor pete de culoare(de exemplu
cecuri FujiBank).

60
CLEMENT J. L. , RISSI B. -op. cit. pag. 151

63
 Firele de şi guranta-sunt inglobate în materialul bancnotelor moderne(marca germana
1990, lei 1990, dolari 1990 )cuprinzand uneori inscriptii transparente, sau marcaje magnetice,
imposibil de imitat fara o tehnologie extrem de costîşi toare.
Examinarea criminalistica se extinde şi asupra calitatii substantelor utilizate la scriere,
marcare, cum sunt:grafit, caolin, vopsea.
Pentru investigarea cernelurilor, a pastei de scris, a vopselurilor tipografice se vor utiliza
analize chimice complexe cromatografice, spectografice, radiatii Uv şi IR, examinare neutronica
şi laser.
Secţiunea 4. Metodele “clasice” de falsificare

Înainte de a aborda tehnicile şi metodele utilizate de infractori în ultima vreme

pentru realizarea unor documente false, vom face mai întiâi o succintă trecere în revistă
a tehnicilor falsului în acte despre se poate spune că sunt deja “ tehnici clasice”. Faptul
că au aparut tehnici noi , nu înseamnă că celelalte au fost abandonate. Mai mult, am
putea chiar spune că cele moderne sunt doar reluări de pe o altă treaptă de tehnicizare a
celor clasice Ca urmare cunoaşterea lor este necesară şi constituie, credem noi, ABC-ul
oricărui viitor expert în tehnica documentelor.
Intr- o lucrare de referinţă pentru cercetarea criminalistică a falsului în acte din
România, republicată recent, se arată că “ Procedeele cele mai frecvente de alterare a
actelor sunt ştersăturile şi adăugirile. Aceste forme de modificare a unui act adevărat se
pot întâlni separat sau împreună, pe acelaşi act şi chiar la acelaşi cuvânt sau semn
grafic; de asemenea ele pot însoţi şi alte forme de modificare ale actului” 61. şi gur că
metodele de falsificare, alterare a conţinutului unui document nu se opresc aici. La cele
pe care autorul - mai - sus - citat le aminteşte ca fiind mai frecvente , se adaugă şi falsul
prin acoperire de text, falsul prin compunere din parţi disparate a unui act nou, precum
şi falsul realizat prin spălare chimică (corodare) care precede de obicei audăugirile sau
rescrierea integrala a unui act 62.
EXaminarea criminalistică va fi mai întâi îndreptată asupra elementelor de
conţinut, topografie a elememtelor de text şi imprimare, precum şi asupra realizării, pe
temeiul căror examinări se vor putea face primele aprecieri în legătură cu posibilul autor
şi metodele folosite de acesta. “ Actele falsificate în întregime de aceeaşi persoană au
unitate de structură, atât logică cât şi grafică, ceea ce lipseşte în majoritatea cazurilor
de falsuri parţiale.
Metodele de examinare a falsului se aleg şi se aplică în funcţie de procedeul utilizat
la falsificare , de natura hârtiei, şi a substanţei de scris folosite la întocmirea actului. ”
63

Falsul prin înlăturare de text are loc în principal prin folosirea metodelor de
înlăturare fizică : răzuirea şi radierea . Gradul în care acestea sunt vizibile este
determinat de substanţele folosite la scrierea, imprimarea textului, menţiunilor ori
semnelor ce se doresc a se înlătura, de intensitatea imprimării şi de tipul de suport
material pe care s-a operat. Pe de altă parte, are importanţă şi priceperea celui care a
înlăturat inscripţiile anterioare, precum şi fineţea instrumentelor folosite - corpuri
ascuţite, lame metalice, sticlă, ace, radiere, pulberi abrazive. Cu acestea sunt
înlăturate texte, litere, cuvinte, cifre, impresiune de ştampile, etc.
Când răzuirea ori radierea au fost realizate neglijent, rămân vizibile porţiuni din
traseele scrise sau tipărite anterior. Fibrele hârtiei sunt rupte şi deteriorate în acel loc.

61
SANDU D. , Falsul în acte - Descoperirea şi combaterea prin mijloace criminalistice , Bucureşti 1994
Editura LUMINA LEX , pag. 11.
62
MIRCEA I. - Criminalistica , Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti 1978 pag. 121-123.
63
Idem.

64
 Examinând suportul actului prin transparenţă se observă în locurile unde au fost
îndepărtate unele inscripţii, o mai mare transparenţă a hârtiei. Alături de aceste
aspecte, intervenţiile de natură mecanică asupra hârtiei se manifestă şi prin : estomparea
luciului hârtiei, deteliorarea fondurilor de protecţie, a liniaturii, întinderea cernelii,
pătarea şi mătuirea hârtiei, modificarea gradului de presiune al imprimarii, scrisului,
dactilografiere repetată a unor caractere, repasarea scrisului. “Scrierea cu cerneală în
zona alterată produce o difuzie mare, o îmbibare a fibrelor deranjateşi, în consecinţă o
întindere a colorantului , care se materializează în calibrul mare al trăsăturilor şi în
conturul lor neuniform. ” 64
Atunci când au fost îndepărtate porţiuni de ale unor texte manuscrise, asupra
locurilor răzuite sau radiate, se poate face o observare sub iluminare oblică şi fotografii
de umbre cu scopul de a demonstra eventuale diferenţe de presiune ale scrisului.
“Observaţia microscopică , combinată cu dirijarea luminii, permite localizarea
ştersăturii prin evidenţierea umbrelor pe care le formează fibrele de hârtie descleiate şi
scămoşate. ” 65
Relevarea scrisului preexistent poate fi făcută şi prin folosirea convertizorului de
raze infraroşii, a unei soluţii pe bază de iod activ, sau a fotografiei sub raze ultraviolete.
66

O metodă mai precisă de depistare a îndepărtării mecanice a unor porţiuni de pe

acte o constituie betagrafia prin contact. Imaginea clişeu obţinută prin radiaţii beta este
suprapusă pe un cliseu diapozitiv al actului realizat în lumină normală, apoi se realizează
o fotografie color cu cele două clişee suprapuse. Locul ştergerii va deveni astfel vizibil
O modalitate foarte precisă, dar mai puţin accesibilă este cea holografică.
Utilizând două fascicule Laser ce interferează la trecerea prin documentul suspect se va
obţine pe o placă fotosensibilă o imagine care va permite o rezoluţie deosebită, iar pe
cale de consecinţă să se discearnă dacă elmentele de modificare “aparţin hârtiei ca atare
sau au fost create ca urmare a procesului de falsificare”67
Evidenţierea locurilor atacate mecanic de pe acte se poate realiza şi printr-o metodă
relativ mai simplă. Documentul suspect se presară cu o pulbere metalică, se poate folosi
chiar pulbere toner pentru copiator. Actul este apoi introdus între două plăci metalice
între care există o sarcină de electricitate statică. Pulberea se va aglomera în locurile
unde fibrele hârtiei au fost deranjate, şi aceasta este mai subţire, sarcina electrică fiind
mai sensibilă în aceste zone.
Actele pot fi alterate şi prin metode chimice de corodare ori spălare. Mijloacele de
evidenţiere sunt în general cele ce permit şi depistarea ştergerii mecanice. La acestea se
mai poate adăuga şi examinarea în radiaţie ultravioletă. Zonele atacate chimic vor avea
o flurescenţă diferită de restul actului. Trebuie amintit aici faptul că această metodă nu
dă rezultate atunci când substanţa folosită la spălare chimică nu produce reacţia de
fluorescenţă.
Prin menţinerea actului în contact cu o placă fotografică un anumit timp în întuneric
se va produce o reacţie emulsiei fotografice cu reactivii ce pot fi întrebuinţaţi la corodare
sau spălare chimică. De asemenea, tot prin contact, cu hârtie de turnesol se pot
evidenţia manoprele de ştergere chimică. O altă metodă este măsurarea conductibilităţii
electrice a hârtiei, aceasta fiind modificată în zonele atacate chimic. Metoda necesită
aparate de mare sensibilitate.

64
SANDU D. op. cit. , pag. 67.
65
SANDU D. op. cit. , pag. 69.
66
BĂLTEANU C. Examinarea actelor alterate prin ştersături, în Tratat Practic de Criminalistică vol. III
67
RADU A. Examinarea holografică , TRATAT DE CRIMINALISTICĂ , vol. III . pag. 284

65
 Înlăturarea textului scris are însă ca variante şi cele în care textul este acoperit cu
diferite substanţe ( cerneală, vopsea, etc), fie prin haşurare, fie prin repasare(rescrierea)
unor caractere, litere, cifre, fie prin rebaterea unor caractere dactilografiate. Pentru
aceste şi tuaţii metodele de abordare pot fi diverse. Ele vor fi alese atât în funcţie de
modul de inlăturare al textului, cât şi de substanţa de acoperire. Procesul examinării va
fi orientat mai întâi spre conţinutul textului ce a fost alterat. Se vor avea în vedere atât
întreruperile nefireşti ale unor fraze, cuvinte, şi mboluri grafice, cât şi prezenţa unor
“corecturi” nejustificate de conţinutul şi aspectul general al textului . De asemenea
prezenţa unor menţiuni făcute cu alte instrumente ori materiale de scris decât cele iniţiale,
trebuie să fie examinată cu cea mai mare atenţie. Într-un act de înmatriculare auto au fost
realizate moficări ale tipului, capacităţii cilindrice şi anului de fabricaţie al
autovehicolului 68. Examinarea în radiaţie ultravioletă, lumnină polarizată şi
microscopie în înfraroşu au permis să se stabilească care au fost inscripţiile anterioare,
aceste din urmă concordând cu cele existente în evidenţele organelor de poliţie privind
respectivul certificat de înmatriculare şi pemitând stabilirea fără dubii a unui fals prin
înlăturare de text urmat de adăugarea unor menţiuni noi.
Înlăturarea mecanică, chimică sau prin acoperire a textelor de pe acte trebuie să fie
abordată cu atenţie procedând la examinări prealabile vizând mai ales aspectul hârtiei în
locurile unde s-au efectuat răzuiri, radieri, spălări, etc. În special la paşapoarte ,
datorită hârtiei speciale folosite la confecţionare falsul poate fi realtiv repede observat.
Având în masa sa substanţă de încleiere din abundenţă, suprafaţa este lucioasă.
Menţiunile iniţiale, indiferent dacă sunt imprimate prin dactilografire, sau prin scriere
nu vor pătrunde adânc în fibre datorită stratului superficial de încleiere. În schimb, după
atacarea fizică, suprafaţa lucioasă este lezată, având loc o rupere a legăturii fibrelor din
hârtie, iar particulele fine de fibre şi cerneală iniţiale sunt înlăturate. Acum însă, fibrele
rămase devin absorbante ale cernelii, stratul neimpregnat cu lianţi devenind descoperit.
Locul răzuit sau radiat are un aspect mai mat sub iluminare polarizată cu unghi mic de
incidenţă, iar scrisul devine difuz, lăţit în masa hârtiei.
În cazul textelor înlăturate prin acoperire cu diferite substanţe solubile în
apă( cerneală) se poate aplica o metodă simplă constând din folosirea hârtiei de filtru sau
a hârtei fotografice a cărei gelatină a fost umezită. Acestea se aşează peste textul
acoperit şi se lasă câteva minute. Prin înmuiere cerneala se va depune pe gelatină, iar
inscripţia iniţială va apărea inversată pe hârtia fotografică. Acestă operaţie trebuie
realizată în condiţii de întuneric, sub un filtru de lumină roşie sau verde, pentru a
preveni înnegrirea hârtiei foto în contact cu lumina zilei.
În cazul adăugirii sau intercalării de text, datorită introducerii de noi cuvinte, cifre,
sau litere are loc o înghesuire a semnelor între cele existente. Când pentru adăugire se
folosesc instrumente, substanţe, maşini de scris diferite scrisul adăugat va apărea diferit
prin nuanţe, culoare, aspect, caractere grafie. În cazul textelor ascrise de mână se va
putea apela la analiza grafoscopică pentru identificarea autorului iniţial şi al adăugirii.
Aceste şi tuaţii pun în evidenţă prescurtări nefireşti, defăşurări nefiresc de largi- având ca
scop să acoepre unele spaţii goale-ori ingrămădiri de litere sau cifre, îngroşarea unor
trasee în mod nefiresc, diferenţe de oxidare ale trăsăturilor de cerneală .
Considerăm adecvată pentru mai multă acurateţe şi examinarea microscopică a
intersecţiei trăsăturilor dintre cele două texte. Vor putea fi observate astfel pe trseul
realizat ulterior a unor particule fine desprinse din materialul uscat al primului traseu.
De asemenea, studierea continuităţii liniare a striaţiilor lăsate pe traseu de muchiile
active ale instrumentelor de scris sau de literele maşinii de scris, poate oferi informaţii cu

68
Raport de expertiză criminalistică nr. 87/1998 realizat în dosarul nr. 85/P/1998 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Topliţa.

66
privire la utilizarea unor alte instrumente sau maşini de scris. După formarea unor liste
de instrumente sau maşini suspecte, se va putea face o examinare comparativă de
identificare traseologică.
În special în cazul documentelor de identitate ( legitimaţii, paşapoarte, etc. )
metodele clasice de falsificare includ şi decuparea şi reconstituirea unor file ori
introducerea unor file contrafăcute pentru a înlocui anumite părţi ale unor documente .
De regulă se procedează la detaşarea unor porţiuni din act ce conţine datele de identitate,
inclusiv ştampila şi semnătura organului emitent. Porţiunile vor fi introduse într-un nou
act de pe care de asemenea au fost detaşate elementele respective, sau care vor fi
acoperite de cele noi. Uneori, se procedează la subţierea hârtiei cu glasspapier fin de
pe actul ce va fi modificat prin compunere, iar porţiunile detaşate de pe alt act sunt şi ele
subţiate prin abraziune pe verso, apoi umezite şi uscate prin presare peste actul
modificat, adăugând uneori şi adeziv. Aceste manopere sunt realtiv uşor vizibile cu
ochiul liber, grosimea hârtiei fiind mai mare în locurile unde s-a operat. Aspectul
zonelor respective este de uzură mai pronunţată, uneori doar pagina afecttată fiind mai
uzată. Este utilă şi observarea atentă a versoului paginii recompuse, putându-se vedea
unele denivelări nejustificate ale hărtieri, boţiri datorate uscării inegale a adezivului,
chiar scrugeri ale surplusului de adeziv pe la marginile porţiunii adăugate. Examinarea
sub radiaţiile ultraviolete va putea pune în evidenţă prezenţa substanţei de lipit, care va
avea o fluorescenţă deosebită de restul suprafeţei. Adeseori, datorită uzurii, sau chiar
compoziţiei diferite a hârtiei actului modificat şi a hârtiei proveninte de la alt document,
chiar şi acestea vor avea nuanţe diferite sub radiaţia ultravioletă. O altă variantă de
compunere a unor documente din porţiuni provenite din alte documente este cea în care
se procedează la înlocuirea fotografiei pe diverse documente de identitate. Pentru a
preveni aceste falsuri, majoritatea documentelor moderne de identitate ( mai ales
paşapoarte) au fie fotografia acoperită cu folii adezive, fie fotografia scanată şi
incorporată actului care apoi este laminat în plastic. În acest fel s-a pututu renunţă la
folosirea şi giliului sec pe fotografie. În România, sistemul este folosit la permisele
moderne de conducere, preconizându-se folosirea sa şi pentru cărţile de identitate. În
toate aceste cazuri, dacă actele nu au fotografia scanată, atenţia va trebui mai întâi
îndreptată spre integritatea timbrului sec ce însoţeşte fixarea fotografiei pe document,
sau a liniei de termosudare a foliei protective.
Fotografia poate fi înlocuită prin mai multe procedee:
-desprinderea fotografiei originale şi lipirea uneia noi în loc, situaţie în care se
înlocuiesc şi capsele de prindere;
-aplicarea unei foitografii noi peste ce iniţailă. În acest caz uneori sunt vizibile
marginile imaginii acoperite, iar grosimea este foarte mare, ieşind imediat în evidenţă;
-desprinderea stratului fotosensibil de pe o fotografie şi aplicarea lui pe actul de
modificat;
-aplicarea pe folia transparentă a unei fotografii şi aplicarea apoi a unei noi folii
protectoare.
Unii falsificatori decupează fotografia în zona capselor de prindere şi o lipesc peste
actul falsificat. Apar atunci vizibile scrugeri ale substanţei adezive sau pătări ale
fotografiei.
Aceste manopere sunt frecvent însoţite de prezenţa unor urme de capsare dublă pe
pagina următoare celei falsificate, de urme de tăiere sau înţepături lăsate pe hârtie de
instrumentele folosite. Prin desprinderea fotografiei originale hârtia este scămoşată,
fonta de şi guranţă este deteriorată. Uneori, prin introducerea unor fotografii provenite
de pe alte documente semnăturile, ştampilele, menţiunile sunt întrerupte sau incomplete.
Când noua fotografie este mai mare, ea poate acopri unele porţiuni sau menţiuni în mod
anormal, nejustificat.

67
 Aşa cum vom arăta în cele ce urmează, fără ca metodele clasice de imprimare şi
realizare a documentelor să - şi fi pierdut valabilitatea, au apărut mijloace tehnice noi de
realizare a unor elmente grafice, iagini etc. şi de transpunere a acestora pe suporturi din
cele mai diferite. Odată cu ele s-a manifestat şi folosirea lor frauduloasă. Metodele
descrise mai sus, sunt în zilele noastre folosite alături de tehnici noi, uneori chiar în
combinaţie cu acestea.

Secţiunea 5. FALSUL PRIN CONTRAFACERE

Principalele metode sunt:

-copierea şi imitarea(specifice actelor scrise cu mana);
-contratiparul;
-decuparea;
-fotocopierea(reproducerea tip xerox);
-trucajul fotografic şi electrostatic(xerox);
-alte metode de falsificare.

Contratiparul
Metoda consta în tiparirea unor acte false cu o matrita realizata după cea originala.
Acest procedeu este specific falsificarii de bancnote, cecuri de calatorie, titluri de proprietate,
documente bancare.
în ultimii ani, intara noastra au aparut în special bancnote false de dolari SUA, realizate
prin tiparire. Aceste falsuri sunt susceptibile de abateri care incep cu"cupiura"bancnotei, continua
cu lipsa de finete a matritei şi erori de desen, precum şi cu lipsa calitatilor materialului original
pe care este imprimata bancnota autentica, culorile sunt prea vii sau prea slab imprimate, etc.
Decuparea
Este o modalitate de fals prin care se pot alcatui texte din litere separate provenind din
diferite carti, ziare, etc. Metoda este specifica scrisorilor anonime, calomnioase. Autorul este
relativ greu de identificat. Un caz interesant de fals prin decupare este cel dintr-un dosar
solutionat în 1970 de dl. procuror Iuliu Andrei la Cluj . Falsificarea s-a bazat pe urmatorul
procedeu:
-de pe lozuri necastigatoare din aceeasi serie se freca cu degetul umezit , indepartandu-se un
strat de hartie de pe doua lozuri, ramanad în transparenta cuvantul"necastigator". Cu o lama
se razuiau literele de pe al teilea loz, cu exceptia literelor "S"si bara verticala a lui"T"care
devenea astfel "L".
Din primele doua lozuri subtiate se decupau literele care, umezite cu saliva, erau
transferate pe cel de-al treilea cu ajutorul unui bat de chibrit , realizandu-se cuvantul"una suta lei".
In acest mod au fost realizate 124 de lozuri false în perioada iulie 1969-aprilie 1970.

Fotocopierea şi trucajul xerox.

Metoda este tot mai raspandita atăt datorită accesibilităţii tot mai mari cât şi uşurinţei
aparente a ralizării falsurilor ori contrafacerilor.
Cunoscutul criminalist şi expert nord - american Orway Hilton arăta despre
evoluţia expertizei criminalistice a documentelor că aceasta “ a suferit schimbări
semnificative . . . În anumite privinţe ea este o ştiinţă mult mai complicată decât era la
jumătatea anilor‘ 30, totuşi nu trebuie să credem că munca ( expertului n. n. ) era atunci
mai uşoară decât azi. Nu a fost nici o dată o sarcină uşoară . . . să descoperi falsificarea
ori alterarea documentelor, ori să răspunzi la multitudinea de probleme puse expertului.

68
Modul în care sunt realizate astăzi documentele poate să furnizeze totuşi o mai mare varitate
de probleme decât în trecut. ” 69
Formulată în urmă cu aproape un deceniu, în pofida timpului scurs, afirmaţia nu
şi-a pierdut actualitatea. Evoluţia mijloacelor tehnice de realizare, multiplicare, ori
transmitere a documentelor nu a avut loc peste noapte. Ea a fost mai degrabă un proces de
evoluţie graduală, având în acelaşi timp o componentă stimulativă -competiţia economică
şi evoluiţa tehnico-ştiinţifică .
Alături de aceasta, deşi nu întotdeauna recunoscută, dar nici o dată ignorată,
tendinţa de utilizare a tehnicii noi în scopuri ilicite, a stimulat căutarea şi dezvoltarea
unor noi mijloace de protejare a documentelor împotriva falsificatorilor. Pe acest fundal,
dezvoltarea mijloacelor tehnice de realizare şi reproducere a textelor şi imaginilor a fost
completată de evoluţa mijloacelor de comunicare la distanţă şi potenţată de pătrunderea
şi influenţa tehnicii de calcul în toate domeniile. Concomitent au sporit cerinţele ridicate
în faţa criminalisticii de a descoperi şi demonstra prin metode tot mai evoluate şi precise
falsurile sau contrafacerile. Au apărut falsuri la realizarea cărora sunt utilizate
copiatoarele, aparatele telefax, sistemele computerizate de preluare, stocare, prelucrare
şi reproducere a textelor, imaginilor ori şi mbolurilor grafice.
Până în 1989 utilizarea în România a mijloacelor de copiere pentru realizarea de
falsuri era extrem de redusă. Acest fapt era atât produsul slabei răspândiri a mijloacer
de reproducere, cât şi controlul strict asupra deţinerii şi folosirii acestora. Un alt factor
poate fi gama relativ limitată de utilizare a actelor respective în acea perioadă. După
revoluţie, odată cu vânzarea şi utilizarea nerestrictivă a mijloacelor de copiere ori
reproducere, cu accesul la tehnica de calcul nouă au apărut şi au devenit relativ frecvente
şi în ţara noastră cazuri de fals ori contrafacere în care acestea au fost utilizate.
Predomină contrafacerile de bancnote , atât străine cât şi româneşti, dar sunt vizate şi
alte tipuri de documente. Ne vom referi la unele cazuri din practică ilustrând cu ele
diverse aspecte ale problemelor pe care ne propunem să le abordăm în această parte a
lucrării.
Necesităţile practice ale activităţii de birou şi corespondenţă au impus crearea unor
mijloace de copiere rapide . O primă metodă a fost sistemul de imprimare DIAZO 70.
Aparatele care îl utilizau produceau copii necorespunzătoare calitativ pentru documentele
cu scop comercial sau după documentele de identitate. Detaliile erau neclare , uneori
chiar elementele mai mari dimensional erau reproduse estompat, neclare.
Aceste deficienţe au impus trecerea la metode noi. Au fost create două sisteme
bazate pe reflexia luminii la trecerea prin documentul de reprodus. Actul era plasat
direct pe hârtia fotosensibilă. . Metoda de transfer al imaginii prin difuzie directă a fost
dezvoltată şi introdusă pentru primă dată în anul 1952, în SUA. O tehnică de
developare umedă permitea realizarea unei copii negative. Aceasta era apoi presată pe o
coală pozitivă realizându-se astfel transferul propriu-zis al imaginii. Cele două coli erau
apoi separate înainte de uscarea definitivă.
Un alt procedeu de transfer al imaginilor se baza pe utilizarea unei folii de gelatină
ca pozitiv. Procedeul este cunoscut sub denumirea de Eastman Verifax 71. Lumina
difuzată la trecerea prin documentul de reprodus determina pierderea unei părţi din
fineţea detaliilor. Pe de altă parte, calitatea reproducerilor scădea pe măsură ce se
epuiza soluţia activă. Deficienţele metodelor descrise îngreunau munca de identificare a
falsurilor şi limitau posibilităţile de lucru ale experţilor.

69
HILTON O. - op. cit. , pag. 310.
70
HILTON O. - op. cit. , pag. 313.
71
Idem.

69
 În anul 1950, firma “3 M” a creat primul procedeu de copiere uscată direct
pozitiv. Metoda este cunoscută sub denumirea de THERMO FAX. Ea este o copiere
termografică bazată pe utilizarea radiaţiilor infraroşii sau a radiaţiei termice pentru
developarea imaginii copie. Deficienţele acestei metode constau în faptul că cernelurile
fără pigmenţi metalici ( fără ftalo-cianine ) respectiv textele, schiţele sau desenele
realizate cu acestea - de exemplu schiţe sau desene tehnice realizate cu cerneluri Rotring,
imprimările de texte, tabele, sau cifre scrise prin intermediul maşinilor de scris cu bandă
pe bază de carbon, ori cu imprimante matriciale cu ace pe bandă carbon - nu pot fi
copiate. La ceasta se adaugă şi faptul că aceste copii nu pot fi păstrate un timp prea
îndelungat în condiţiile unui mediu cald. Temperatura mai ridicată a mediului din
arhivele de acte facilitează relativ rapida degradare a copiilor realizate prin metoda
termografică.
Ordway Hilton aminteşte faptul că datorită deficienţelor copiilor termografice au
existat cazuri în care s-a suspectat falsificarea unor semnături , pentru a constata apoi ca
sunt doar repasări cu creionul ale unor semnături de pe anumite documente în scopul ca
respectivele semnături să poată fi “ citite “ prin metoda ThermoFax 72. Metoda este
similară celei utilizate azi la majoritatea aparatelor telefax cu cap termic. În cursul anilor
‘60 firma a reuşit să îmbunătăţească metoda, adoptând un procedeu derivat, bispectral.
S-a înlăturat astfel atât slaba calitate a copiilor termografice, cât şi durata redusă de
păstrare. Perfecţionările ulterioare au permis sesizarea şi reproducerea şi a textelor ori
desenelor realizate cu ajutorul anumitor cerneluri fără pigmenţi metalici.
Rămâne însă de precizat faptul că acest tip de copiatoare folosesc hârtie specială
termo-sensibilă, ceea ce face ca metoda să nu fie întru totul competitivă cu copiatoarele
ce utilizează metoda creată de firma RANK XEROX şi care necesită hârtie normală.
La sfârşitul anilor ‘50 firma RANK XEROX a realizat primele aparate copiator
care utilizau un procedeu electrostatic de transfer al imaginii. Imprimarea se făcea pe
hârtie obişnuită, copiile alb-negru rezultate având o calitate satisfăcătoare. Copiatorul
electrostatic creat de firma Xerox este de fapt un mecanism mai complex asemănător
unui aparat fotografic având un sistem de lentile care permite transferul imaginii pe un
cilindru electrostatic. La rândul său, acest cilindru, în funcţie de încărcarea cu sarcini
electrostatice preia o pulbere fină numită toner. Cilindrul este apoi rulat peste coala de
hârtie pe care tonerul este topit cu ajutorul căldurii şi fixat astfel pe document. .
Tonerul este de fapt o pulbere sintetică cu calităţi plastice, având fie culoarea
neagră, sau pentru copiatoarele moderne color culorile sunt cele complementare: roşu,
galben, albastru. Prin topirea sa în procesul de transfer se obţin copii permanente. Restul
tonerului neutilizat, cât şi cenuşa rezultată în procesul de topire sunt înlăturate şi
colectate într-un recipient special. Procedeul este destul de complex, iar primele modele
de copiatoare erau destul de voluminoase, costîşi toare şi relativ lente.
Au fost create apoi modele noi, cu viteza de lucru mai mare , având un volum mai
redus şi cu posibilităi noi de colaţionare a documentelor cu mai multe pagini. Unele
modele realizau copii pe hârtie cu oxid de zinc, prin acelaşi transfer electrostatic al
imaginii.
După ce metoda Xerox a devenit accesibilă şi altor producători, au fost create
modele mai rapide, iar copierea electrostatică pe hârtie normală a devenit cea mai
utilizată pe plan mondial pentru multiplicarea actelor.
Accesul şi utilizarea relativ simplă a unui copiator au dus la creşterea numărului
de falsuri prin utilizarea frauduloasă a copiilor electrostatice, iar expertiza va încerca să
stabilească în ce constau acestea - adăugiri, înlăturări de cuvinte, cifre, etc, şi să

72
Idem.

70
 determine diferitele defecte caracteristice ce apar în cursul funcţionării aparatului 73,
reflectându-se în aspectul copiei rezultate, ori prin analiza conţinutul cenuşei de toner
rezultate să ajungă la individualizarea copiatorului sau la stabilirea generică a tipului şi
mărcii sale 74. De fapt, încă de la modelul de copiator Photostat, apărut în urmă cu
aproape cinci decenii, se ridica problema utlizării frauduloase a copiatoarelor, şi
paradoxal, evoluţia modelelor şi obţinerea unor copii de bună calitate a simplificat
munca falsificatorilor, ajungând la ceea ce unii autori numesc deja “ push buton
forgery” - “ falsul printr - o simplă apăsare de buton. ”.
Expertul criminalist este acum chemat să ţină pasul cu progresul tehnicilor de
fotocopiere 75, descoperind specificul şi deficienţele fiecărui procedeu, chiar al
diferitelor modele de copiatoare, pentru a putea trece de la general la particular,
combinând examinările cu instrumente optice, de natură traseologică ( asupra defectelor
specifice aparatului ), cu examinări fizico-chimice de profunzime şi precizie :
spectroscopie în infra-roşu, microscopie electronică de baleiaj, fluorescenţa în radiaţie
X, etc. 76

Secţiunea 7. Copiatoarele color. Posibilităţi de identificare. Termocopierea.

Specific. Identificare.

În ultimul deceniu, au devenit destul de accesibile şi tot mai performante

copiatoarele color Pe măsura dezvoltării tehnice, posibilităţile de lucru oferite de aceste
copiatoare au fost completate de metode digitale de analiză, prelucrare, recompunere şi
reproducere a imaginilor.
Devenite adevărate “ tipografii color de buzunar” , noile tipuri de copiatoare color
pot produce copii color de înaltă fidelitate şi claritate, pe cele mai diferite substraturi
materiale, de la hârtie normală, la folii transparente şi folii plastice opace adezive.
Unul dintre ultimele modele produse de firma RANK XEROX - modelul Xerox 5775
este dotat cu un sistem computerizat de prelucrare digitală a imaginilor, putând
reproduce pe hârtie sau pe alte substraturi imagini de pe diapozitive, memora şi
transpune imagini, şi mboluri sau texte de pe diferite documente pe unul final, recompus
sau creat ca un act nou. Aparatul mai permite şi reproducerea color, prin prelucrarea
unor documente sau imagini prezentate iniţial în alb/negru.
Rezumând metodele de copiere oferite pe piaţa europeană la acest moment , putem
arăta că principalele procedee comerciale de copiere şi reproducere sunt următoarele,
exemplificăm şi cu unele modele şi producători 77:
1. copiere fotografică(Ciba Copy CC 1217, Konica U-Bix color)
2. copiere electrostatică- analogică ( Colorocs , Ricoh NC 305)
3. copiere electrostatică digitală (Canon CLC 500, Kodak ColorEdge 1550)
4. copiere digitală cu jet de cerneală -ink jet-(Canon BubbleJet),

73
TOTTY R. N. , BAXENDALE D. - Defect marks and the identification of photocopying machines, The
forensic Scientists Society Journal, vol 21, nr. 1/ 1981 pag . 23-30. HILTON O. -Detecting fraudulent
phtocopies, -Forensic Science Journal, vol. 13, 1979, pag. 117-123.
74
KELLY J. H. - Classification and identification of modern office copiers -abstract- The American Board of
Forensic Document Examiners. , Colorado Springs 1983, pag. 5.
75
HILTON O. - 0p. cit. , pag. 118.
76
CANTU A. A. - A sketch of analitycal methods for document dating. , International Journal of Forensic
Document Examinares, Vol. 1, No. 1 Jan/ Mar. 1995 , pag. 44-45.
77
În acest sens , MAZZELA W. D. , ROUX C. , LENNARD C-J. în The computer assisted identification
of colour photocopiers , Science & Justice No. 35 / 1995 , pag. 119 reproduc o lungă listă de mărci şi modele
de copiatoare disponibile pe piaţă, la momentul realizării studiului.

71
 5. copiere analogicăl şi licografică (Sharp CX 4500),
6. copiere digitală prin transfer termic ( Toshiba PC 50 S, Sharp CX 5000).
În funcţie de sistemul de copiere diferă şi hârtia folosită: fotosensibilă,
termosensibilă, normală. Modul de transmitere a semnalului - analogic sau digital
-influenţează claritatea copiilor, cel digital 78 asigurând o mai mare putere de rezoluţie.
Devenite tot mai complexe , copiatoarele color au atras atenţia falsificatorilor, fiind
folosite în special la contrafacerea bancnotelor, dar şi a unor cecuri de călătorie, vize ,
etc.
În cele ce urmează vom descrie succint modul de funcţionare al unui copiator color,
cunoştiinţe pe care le considerăm un minim necesar pentru a putea înelege modul în care
se poate face identificarea unui copiator color.
Documentul de reprodus este aşezat pe o placă de sticlă, cu imaginea ce urmează a
fi reprodusă cu faţa către suprafaţa de sticlă. Pe sub ecranul de sticlă se deplasează un
modul mobil care poartă sursa de lumină pentru expunere. Expunerea imaginii se face
cu ajutorul unei surse fluorescente de lumină de mică putere ( de exemplu, la modelul
Xerox 5765 puterea este de 20 W ). Sensorul pentru imagine, asemănător unui obiectiv
fotografic, este deplasat pe lungimea ecranului de sticlă o dată sursa de expunere.
Deplasarea modulului de scanare se face 79 cu ajutorul unui motor electric acionat pas-
cu-pas, pentru a asigura continuitatea deplasării şi fineţea poziţionării.
Semnalul rezultat prin scanarea imaginii este convertit în semnal digital . Acesta
este apoi procesat şi introdus în sistemul de prelucrarea imaginii din copiatorul propriu-
zis. Pe un cilindru electrostatic cu rol colector este realizată în sarcini electrostatice
imaginea latentă. Un laser cu neon şi helium, de mică putere, ( clasa I de precizie ),
generează prin intermediul unui raster (grilă liniară de mare fineţe) imaginea pe care va
fi colectat tonerul. Acesta este preluat prin intermediul unor pensule electromagnetice
şi distribuit pe cilindru. Imaginea latentă este compusă din trei sau patru straturi de
toner color ( în funcţie de modelul aparatului ) repartizate pe culorile fundamentale: roşu
magenta, galben, albastru cyan , iar la copiatoarele cu patru culori şi negru. În cadrul
unui proces numit “ developare ” are loc combinarea culorilor de bază rezultând
imaginea color finală. Sensori optici şi repartitori din fiecare compartiment ce conţine
toner color asigură monitorizarea nivelor de toner preluat, rezultând prin
complementaritatea culorilor de bază celelalte culori necesare imaginii. Nivelele de
amestec pot fi atât preselectate cât şi standard ( auto reglabile). Tonerul este transferat
de pe cilindrul colector pe hârtie, în cadrul unor treceri mutiple, rezultând copia finală.
Topirea tonerului în cadrul imprimării propriu-zise este urmată de descărcarea cilindrului
receptor. În final, un modul de curăţire asigură îndepărtarea resturilor de toner uzat.
Pentru identificarea numărului de culori de bază - trei sau patru- se poate folosi
examinarea microscopică a copiei full-color, urmărind să se distingă în straturile de toner
topit numărul de culori amestecate. Se mai poate folosi metoda fotografiei de
descompunere de culoare, sau se poate realiza mai rapid descompunerea culorilor de
bază, când se dispune de un analizor video-comparator spectral tip DOCUBOX Full
color, asistat de computer. Mai există şi alte tipuri - VSC1, VSC 4I, VSC 2000,
Forrest & Freeman, CES- AG, Projectina, etc.
Această identificare este necesară atunci când nu se cunoaşte tipul de copiator
utilizat şi se urmăreşte stabilirea acestuia. Metoda examinării microscopice este rapidă,
iar în funcţie de experienţa celui ce examineaza ea poate oferi soluţia imediat. Aplicând

78
DIGITIZARE =Transformarea unei reprezentări continue ( analogice ) într-o formă discretă (numerică).
Dicţionarul de informatică- sub redacţia Tiberiu Popescu, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti , 1981,
pag. 123.
79
The XEROX STUDENT GUIDE, pag 35-39.

72
 o iluminare în lumină polarizată şi o rezoluţie mare pot fi observate depunerile succesive
de toner în culorile de bază . Acestea au aspectul unor stropi multicolori suprapuşi, iar
în locurile unde unde depunerile sunt mai consistente, stratul de toner fiind aproape
compact, aspectul este unul specific de “ fâşii de smoală topită”.
Un alt element utilizat în identificarea copiatoarelor color este structura specială a
ecranului pentru documente al fiecărui copiator. Copiile reproduc structura rasterului
prin care este redată imaginea scanată. 80. Atât imaginea rasterului, cât şi a sticlei
ecranului poartă adesea urme generate de funcţionarea aparatului-uzuri, zgârieturi, care
apar şi pe copie.
Structura sticlei ecranului, cât şi rasterul pot avea o compunere din linii paralele,
caroiaje sau pot fi compuse din puncte. Rasterul din puncte poate avea o dispunere
aleatorie sau o structură de reţea.
În funcţie de aceste criterii se poate merge mai departe cu identificarea mărcii
copiatorului . Exemplificativ arătăm că că modelul de copiator Canon CLC 10 are
aspectul rasteului cu puncte dipuse aletoriu, modelul Panasonic FP-C1 are raster tip
grilă, iar RanK Xerox 5775 are raster cu linii. Pentru Rank Xerox am realizat mai multe
experimente în cadrul cărora am constatat că acesta este aspectul specific tuturor
modelelor firmei. Ca urmare a utilizării frecvente a copiatoarelor color în contrafacerea
de bancnote, firmele producătoare au introdus în partea de programare instrucţiuni care
împiedică copierea bancnotelor. Prin scanare sistemul recunoaste combinaţia de culori
ale anumitor bancnote şi nu execută copierea. Pentru că această instrucţiune din
program poate fi depăşită, s-a luat măsura suplimentară de a introduce un cod de
marcare a fiecărui copiator, existent în mod latent în orice copie realizată de un anumit
aparat. De această protecţie suplimentară beneficiază de exemplu copiatoarele Rank
Xerox din seria MajestiKolor.
Există uneori moduri extrem de simple de “a păcăli” copiatorul să copieze
bancnote. El este aplicabil tipurilor cu patru culori, adăugând în acelaşi timp “ o
capcană” pentru criminalistul chemat mai târziu să identifice aparatul utilizat la
contrafacere. Astfel. una din culori (negrul) poate fi suprimată, ea fiind realizabilă şi
prin compunerea celorlalte. La acestă manevră se adaugă şi posibilitatea de intervenţie
asupra memoriei electronice a copiatorului.
Obţinerea unor rezultate de identificare individuală a copiatoarelor color presupune
un ansamblu de alte examinări complementare pentru determinarea tonerului şi a
cenuşilor. Acestea presupun la rândul lor crearea şi existenţa la nivel naţional a unei
colecţii de hârtie şi toner permiţând raportarea la mostre şi reţete standard, clasificate
pe caracteristici şi producători.
În aceste condiţii se impune studierea prin analize de laborator a următoarelor
caracteristici, în funcţie de actul (copia) de examinat şi de tipul acesteia ( color sau
alb/negru ) :
1. Caracteristicile de bază ale tonerului. Aceasta se poate stabili prin determinări
magnetice, examinare microscopică ( microscopie electronică cu baleiaj ), cât şi prin
examinări orientate spre determinarea modului de procesare a tonerului - termoradiere,
rulare termică, presare la rece. Datele obţinute se pot completa cu caracterizarea
chimică a tonerului. Se va stabili dacă tonerul este mono-component sau bi-compus .
Unele reţete de toner de culoare neagră conţin coloranţi extractibili în amestec cu
pigmenţi carbonici. Aceştia pot fi separaţi şI identificaţi prin cromatografia în strat
subţire. Este utilă şi identificarea răşinilor utilizate la producerea tonerului. Dată fiind
80
KUEI LI, LANG LI-SU, CHENG K. , - Determination of color printing forgery by comparing the
differences between the crystal and the traditional screen dot. International Journal of Forensic Document
Examiners, vol. 1, No. 2 April/ June 1995 pag. 136-137. MAZZELA W. D. , ROUX C. , LENNARD C-J.
, -op. cit. pag120.

73
 compunerea lor, tonerele color conţin în general mai multe componente care pot fi
detectate : răşini, pigmenţi, etc.
2. Piroliza gaz-cromatografică- permite separarea cromatografică a componentelor
tonerului, în special compuşii anorganici, iar prin completarea analizelor cu
spectroscopia de masă se obţine o precizie superioară. 81
3. Analize instrumentale în raze infra - roşii - din care în special spectroscopia în
infra-roşu oferă posibilitatea unor diferenţieri precise a proporţiilor în care un anumit
fabricant a adăugat răşini şi ntetice tonerului. Din păcate, pe lângă aparatura complexă
este şi aici necesară existenţa unei colecţii de mostre.
4. Fluorescenţa sub raze X- permite identificarea coloranţilor anorganici prezenţi
în diferite reţete de toner color.
Aşa cum rezultă din metodele de examinare expuse mai sus, tehnicizarea şi
evolutia mijloacelor de copiere impun şi o dezvoltare a cunoştiinţelor interdisciplinare
şi a aparaturii folosite în criminalistică.
Metoda de termocopiere ThermoFax a suferit de la apariţia ei din anul 1950 până
în prezent o mare varietate de perfecţionări şi modificări , existând azi chiar şi
copiatoare termice color. Aplicaţia cea mai frecventă a termocopierii este la aparatele de
tip telefax, deşi printre acestea, modelele mai sofisticate realizează imprimarea cu
ajutorul tehnologiei de la copiatoarele laser tip Xerox, existând chiar aparate telefax
laser color.
Revenind la termocopiere, facem precizarea că, prin construcţie aparatele tip
telefax sunt prevăzute să realizeze şi funcţia de copiator. Copiile realizate au în general
o calitate scăzută faă de cele tip Xerox, majoritatea modelelor necesită hârtie specială tip
termofax şi rezultatul nu se păstrează un timp mai îndelungat, estompându-se cu timpul.
Pe de altă parte, textele scrise cu banda carbonică, desenele reproduse cu hârtie
copiativă carbon (plombagină), semnăturile ori menţiunile executate cu creionul cu grafit
nu sunt reproduse, ori apar insuficient de clar prin termocopiere. Termo-imprimarea se
realizează cu ajutorul unei linii de lamele sau ace care se află în contact cu hârtia termo -
sensibilă. Acestea se încălzesc sau nu, în funcţie de mesajul ( semnalul)electronic.
Examinarea microscopică a actelor transmise sau copiate cu ajutorul unui aparat
telefax termic permite observarea fibrelor de hârtie superficiale, carbonizate prin
descărcări punctiforme de energie termică. Hârtia este de dimensiuni variabile, cu o
grosime redusă, fiiind prezentată în role de anumite lungimi, pentru aparat. Calitatea
imprimărilor este diferită în funcţie de calitatea şi performanţele aparatului. 82
Majoritatea modelelor actuale de aparate tefax utilizează la imprimarea imaginii pulbere
toner. La aparatele telefax care utilizează toner, acesta este depus într-un strat mai
subţire decât la copiatoarele obişnuite, dar diferenţele sunt date doar de grosimea
corpului caracterelor. “Citirea” documentului ce urmează a fi copiat termic sau transmis,
se face cu ajutorul unui cap termic pe bază de radiaţii infraroşii. Răspândite pe o lăţime
corespunzătoare lăţimii actului de transmis sau termocopiat, celulele foto-termo-sensibile
observă şi reproduc variaţiile alb/negru ( hărtie / traseu scris), acestea reflectându-se în
microdescărcări de arc pe hârtia rolei de hârtie termosensibilă, sau în încărcări
electrostatice cu toner care apoi este depus pe hârtie, sau cu ajutorul unuistem ink - jet
-cu jet de cerneală. Modelele tip laser sau ink-jet folosesc hârtie normală, sau sub
formă de rolă, pot produce şi copii color, iar puterea lor de rezoluţie este mai mare.
Într-o expertiză de tehnica documentelor efectuată la Laboratorul Interjudeţean de
Expertize Criminalistice Cluj, a fost supus examinării un act prezentat în copie

81
CANTU A. A. -op. cit. , pag. 44.
82
CASEY-OWENS MAUREEN, A look into facsimile transmission, Journal of Forensic Sciences, Vol. 35,
No. 1/ Jan. 1990 , pag. 112-117.

74
 electrostatică tip Xerox alb/negru , cerându-se să se stabilească modul de realizare al
acestuia. 83 În cadrul examinării generale am stabilit că actul era o copie tip xerox a unui
act realizat prin mai multe activităti compuse, plecând de la copierea pe un copiator tip
telefax a unei semnături ce imita o semnătură autentică , peste care fusese desenată o
ştampilă, iar deasupra acestora fusese dactilografiat un text ce confirma achitarea unui
debit de mai multe milioane lei. Actul compus, astfel rezultat, a fost recopiat cu un
copiator termic, fiind vizibile pe marginile copiei tip Xerox realizate în final, urmele
lăsate pe rola de hârtie termică de către mecanismul de transport al telefaxului.
Multitudinea de copieri şi recopieri era orientată spre a face să se estompeze detaliile şi
să acopere contrafacerea semnăturii . ( Fig. 24. )
Un amănunt de interes tehnic este cel că unele apararte telefax sunt prevăzute cu un
dispozitiv care aplică un semn distinctiv, o “ ştampilă “- pe documentele care au fost
transmise ori copiate cu ajutorul lor. Acest fapt permite în cazul în care este pus la
dispoziţie şi actul original să se constate dacă s-a efectuat vre-o transmitere sau copiere a
acestuia cu aparatul telefax.
Examinarea unui document suspect realizat, copiat, ori transmis cu ajutorul unui
aparat telefax presupune ca (în mod ideal ) la dispoziţia expertului să se afle :
- documentul original la care se referă documentul fax,
-copia fax ( act în litigiu ),
-aparatul telefax pe care se cunoaşte sau se bănuieşte că s-a făcut transmiterea ori
copierea,
-materiale de probă copiate, transmise şi recepţionate cu aparatul emitent, cât şi
cu cel recepţionant
În cursul examinării se vor avea în vedere pentru identificare următoarele elemente:
-imprimările ce indică numărul de apel, indicativul şi ora transmiterii/ recepţiei
( aceste elemente pot fi suprimate fie din aparat, fie prin tăierea hârtiei ) ;
-aspectul general al imprimării care poate fi clar, estompat, imprimat inegal;
-tipul de imprimare-termică, cu toner, cu jet de cerneală;
-în cazul în care aparatul este prevăzut cu ştampila de confirmare -aspectul acesteia
- culoarea, forma, plasarea ei ( şi aceasta funcţie poate fi înlăturată );
-defectele specifice- de scanare, ori de redare;
-unele caracteristici specifice aparatului.
Defectele specifice de scanare pot fi generate de prezenţa prafului , ori acumularea
de murdărie între mecanism şi hârtie, ori pe oglinda unităţii optice. Acestea se vor
manifesta fie prin imagini îmbâcsite, iar în cazul firelor de praf pot apărea ca linii
verticale pe document84. Forma lor punctiformă apare prin reluare continuă ca o linie pe
verticală situată într-un anumit punct al paginii. De asemenea, defectele unităţii de
imprimare pot apărea sub forma unor linii verticale pe toată lungimea actului. Astfel,
încălzirea continuă a unui ac produce o linie verticală neagră, iar neîncălzirea unui ac
generează o linie albă. Ele pot fi deosebite de defectele de scanare care dispar prin
curăţirea unităţii de imagine. Defectele unităţii de imprimare apar în cazul documentelor
transmise prin fax numai pe exemplarul recepţionat, respectiv în cazul folosirii acestuia
drept copiator.
Defectele specifice mecanismului pot consta în urme ale rolei presoare care asigură
mişcarea hărtiei. Funcţionarea imperfectă a rolei se poate manifesta prin alungirea ori
scurtarea pe alocuri a semnelor ori literelor. Acest defect poate fi însă generat în cazul

83
Raport de expertiză criminalistică nr. 30/ 1996 realizat în Dos. nr. 6605 / 1995 al Poliţiei Municipiului
Mediaş , judeţul şi biu.
84
HILL J. HEATHER. Facsimile transmîşi on and the Questioned Document Examiner , The Metropolitan
London Laboratory, 1996, pag. 11.

75
 actelor recepţionate prin telefax şi de defecţiuni ale liniei telefonice cu transmîşi e
analogică.
Aparatele de tip telefax pot fi utilizate uneori la falsificarea unor acte, în
combinaţie cu metode obişnuite de falsificare. Ele pot fi folosite mai ales atunci când
este vorba de transmiterea la distanţă a unor contracte, chitanţe, cecuri, etc. Prin
combinarea tehnicilor iniţiale de ştergere, radiere, adăugire cu retransmiterea prin
telefax a actelor falsificate se încearcă uneori obţinerea unor plăţi în bănci, ori dovedirea
unor alte prevederi contractuale decât cele convenite. 85
Într-un dosar au fost prezentate spre achitare prin bancă unele dispoziţii de plată pe
care fuseseră modificate prin adăugare sumele confirmate. Din” cinci sute mii “s-a făcut
“cinci milioane cinci sute de mii” iar actul falsificat a fost transmis pentru plată băncii
clientului, prin telefax. Confruntarea exemplarelor fax şi originale a permis uşor
stabilirea modului de falsificare, desi, datorită condiţiilor de păstrare, copiile fax
începuseră să-şi piardă lizibilitatea. 86
Falsuri realizate cu copiatoare alb / negru. Examinarea lor.
Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate 87 multe din falsurile realizate cu
ajutorul copiatoarelor alb / negru sunt orientate spre realizarea unor acte compuse. Prin
această noţiune înţelegem un act nou, prezentat în copie electrostatică alb / negru care,
de obicei conform afirmaţiilor părţii ce încearcă să se se preleve de conţinutul său, ar
reprezenta copia unui act contestat ” al cărui original s-a pierdut ”
Metoda de lucru este relativ simplă: se foloseşte o parte dintr-un alt act ce conţine
o semnătura autentică a unui anumit titular, la care se adaugă un alt text realizându-se
falsul prin trucare şi reproducerea cu copiatorul . 88
O variantă de fals comis cu ajutorul copiatoarelor este cel prin procedeului denumit
“ mască “ , utilizând o coală de hârtie pentru a ecrana o parte a actului ce se truchează -
de exemplu se copiază antetul şi finalul unui act - adeverinţă oficial “mascând” textul
original, introducându-se apoi pe copie textul dorit şi recopiind actul astfel plăsmuit.
Amintim în acest sens o cauză cercetată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj 89
în care s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice asupra unei copii tip Xerox a
unui act despre care petentul susţinea că l-a depus la termen la instanţa de judecată , dar
acţiunea nu a fost înregistrată la dosarul cauzei respective, de oarece actul ar fi fost
pierdut sau sustras. Examinarea criminalistică a copiei electrostatice în litigiu a pus în
evidenă prezenţa unor urme liniare produse de marginile unei coli diferite de hârtie,
folosite ca mască pentru a putea reproduce electrostatic partea superioară a actului cu
impresiunea ştampilei de inregistrare de la registratura instanţei. Urmele erau vizibile
pe orizontală , producându-se o uşoară umbră la trecerea scanerului copiatorului, dar
mai ales la marginea din dreapta pe verticală, datorită dezalinierii marginilor colilor.
După obţinerea unei coli de hârtie format A4 ce purta o reproducerea electrostatică a
înregistrării de intrare cu data certă, autorul falsului a scris cu mâna textul aciunii şi a
recopiat actul, depunând noua copie în susţinerea plângerii penale.
85
Raport de expertiză criminalistică nr. 193/ 1996 din Dos. nr. 503301/ 1996 al Poliţiei Municipiului Cluj-
Napoca şi Raportul de expertiză criminalistică nr. 151 / 1997 din Dos. nr 88475/ 1997 al Inspectoratului de
Poliţie al Judeţului Hunedoara.
86
Raport de expertiză criminalistică nr. 245 din 11 noiembrie 1996 realizat în dos. Nr. 50. 3301/1996 al
Poliţiei Municipului Cluj Napoca. -la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj
87
. HILTON O. -op. cit, Forensic Science International, No. 13/1974 pag. 117.
88
BOBOŞ L. - Unele probleme pe care le ridică expertiza actelor reproduse cu ajutorul copiatoarelor
electrostatice- Buletinul Intern. Probleme de Criminalistică şI Criminologie. Procuratura Generală a R. S. R.
No. 1-2 / 1987 , pag. 152-156.
89
Dosar nr. 47 / VIII / 1 / 1995 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi Raport de expertiză
criminalistică nr. 54/ 1995 al Laboratorului de expertize criminalistice Cluj.

76
 Din experimentele făcute cu ocazia acestei expertize am putut constata că aceste
tipuri de urme-umbră apar pe copiile electrostatice alb/negru atunci când copiatorul nu
este întreţinut corespunzător. Ele mai apar când actul de reprodus are unele deformări:
cute, plieri rectangulare, când se copiază acte din mai multe pagini, la limita dintre
marginile paginilor, când sunt mai multe coli suprapuse. Calitatea copiilor mai poate fi
influenţată şi de alţi factori:
1. Starea actului care se copiază şi culoarea acestuia -în cadrul raportului fond-text.
În practică s-a constatat că anumite culori-galben, roşu, bleu ciel-nu sunt clar copiate şi
transpuse în alb/negru.
2. Starea aparatului . Aici are importanţă şi timpul scurs de la ultima utilizare,
gradul de încărcare pentru ziua respectivă. Pe măsura creşterii numărului de copii
reaizate cu un copiator se produc uzuri ale cilindrului.
3. Temperatura de topire / fixare a tonerului şi calitatea acestuia. Acumularea
cenuşilor de toner şi încălzirea aparatului pot genera fixarea unei părţi din toneru uzat pe
copiile realizate, acestea căpătând un aspect îmbâcsit.
4. Gradul de contrast al expunerii. Actele au contraste diferite între fondş}i text,
iar unele acte realizate cu imprimante matriciale sau maşini de scris cu bandă carbonică
necesită un contrast mai redus, dată fiind tenta de gri a imprimării şi raportul redus de
contrast cu albul suportului material.
Alteori, copiile alb negru ale unor acte sunt falsificate prin alterarea conţinutului
unui text. Îndepărtând de pe copie unele menţiuni ( cifre, cuvinte, fraze), se pot
introduce altele în locul lor. În acest sens amintim o expertiză realizată la Laboratorul
interjudeţean de expertize criminalistice Cluj în care, pe lângă identificarea autorului
unei semnături s-a stabilit şi modul în care a fost falsificat unul din exemplarele actului,
exemplar prezentat în copie electrostatică şi care prezenta diferenţe de conţinut faţă de
exemplarul din arhiva notarială. 90 S-a realizat o copie electrostatică a celor două pagini
ale actului din arhiva notarială. De pe copie, din menţiunea “ cu excepţia garajului “ au
fost radiate litere, rămânând doar menţiunea “. . . garajul. . . ” apoi s-a completat
prin adăugare, menţiunea devenind”, -şi garajul. ”, iar apoi copia modificată a fost
recopiată, fiind utilizată pentru susţinerea unor pretenţii în fată instanţei de judecată.
Examinarea microscopică a imaginii şi compararea actului iniţial şi a copiei falsificate
prezentate în instanţă au permis prin identificarea coincidenţei partiale şi a diferenţelor
stabilirea falsului.

Secţiunea 8. Imprimantele sistemelor de computere. Diferenţierea

criminalistică între documentele realizate cu ajutorul copiatoarelor şi cu ajutorul
imprimantelor .

Apariţia, perfecţionarea şi creşterea gradului de utilizare al imprimantelor pentru

computer au condus la creşterea frecvenţei cu care documente suspecte realizate cu
ajutorul acestora au fost supuse examinrii criminalistice. Semnalat în literatura de
specialitate publicată în alte state 91, acest lucru l-am putut sesiza şi din practica
Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, în arhivele crăuia nu am
găsit pentru perioada 1960-1996, expertize criminalistice care să se ocupe de acest tip
de falsuri ori contrafaceri, dar unele lucrări recente, la care ne vom referi când vom trata

90
Raport de expertiză criminalistică nr. 223/ 1997 efectuat în Dos. nr. 2273 / P / 1996 al Parchetului de pe
lângă Judecătoria Târgu-Mureş.
91
RAMSEY L. SANDRA -The Effect of Computers on Forensic Document Examiners, International Journal of
Forensic Document Examiners, Vol. 2, No. 3 July / Sept. 1996 pag. 187.

77
 anumite aspecte în cuprinsul prezentei lucrări, au printre obiective şi identificarea tipului
de imprimantă cu care au fost realizate unele acte.
Tehnica de calcul a generat un nou complex de probleme pentru criminalişti.
Uneori ” aceasta a făcut ca atenţia experilor s se mute dinspre compararea scrisului de
mână către determinarea originii imprimantei folosite pentru a crea un document, ori
dacă mai multe documente provin din acelaşi sistem de imprimare. ” 929
Acest aspect nu trebuie însă supraapreciat. Credem că , deşi documentele realizate
cu ajutorul sistemelor computerizate tind să devină tot mai prezente în viaţa de fiecare zi,
iar computerul însuşi să preia o mare multitudine dintre sarcinile şi eforturile umane,
rolul său este încă limitat, determinant rămânând factorul uman. Este larg susţinută de
literatura de specialitate opinia 93 că, în viitor experii vor întâlni tot mai des documente
realizate cu ajutorul computerului cărora vor trebui se identifice sursa. ” Cei care ignoră
ultimele evoluţii în tehnologia computerelor riscă să-şi limiteze capacităţile şi să-şi
limiteze dezvoltarea. ” 94 Aceasta presupune deci a cunoaşte şi înţelege modul de
funcţionare şi posibilităţile aparatelor respective, ca o expresie a caracterului deschis la
cunoştiinţe din cele mai diverse domenii pe care le presupune activitatea de criminalist.
Înainte de a trata aspectul diferitelor imprimări şi modurile de diferenţiere, credem
că sunt necesare câteva precizări cu privire la imprimantele pentru computer şi
posibilităţile oferite de acestea.
Imprimantele pentru computer sunt de fapt dispozitive anexe computerului cu rolul
de a transpune pe hârtie anumite elemente grafice sau cifrice, conform comenzilor date
prin intermediul computerului. Primele modele de imprimante, cele numite matriciale,
sunt prevăzute pentru imprimare pe hârtie cu un ansamblu de ace dispuse pe un
dreptunghi, care pot genera cifre sau semne grafice. Alte modele au pentru imprimare o
emisferă metalic cu semnele grafice şi cifrele ce sunt prezente şi la “coşul de litere” al
unei maşini de scris. Dacă la acest sistem identificarea este legată de unicitatea
caracterelor ce se realizează cu imprimanta respectiv, şi tuaţia diferă în cazul
imprimantelor cu ace. Având la început un număr mai mic de ace- 9 ace- posibilităţile
erau reduse în privinţa caracterelor sau şi mbolurilor ce se pot genera cu ele. Cu toate
acestea, şi în această situaţie se pot produce cu aceeaşi imprimantă mai multe tipuri de
fonturi ( caractere )-de exemplu pica, italic, courier, etc. Caracterele sunt reproduse pe
hârtie prin intermerdiul panglicii cu tuş sau carbon. Prin creşterea numărului de ace la
24, au sporit disponibilităţile, putând fi reproduse mai multe tipuri de caractere de scris
şi chiar unele şi mboluri, desene etc, dar nu se puteau realiza decât imagini alb /negru.
Ca defecte specifice acestui tip de imprimante amintim: estomparea impresiunilor într-o
anumită parte a semnului grafic ( de exemplu în partea mediană) ca urmare a uzurii mai
pronunţate a benzii, apariţia unor linii albe la o anumită înălţime a semnelor datorit
ruperii, îndoirii sau blocării unuia sau chiar mai multora dintre ace.
Dezvoltarea electronicii a permis introducerea unor noi tipuri de dispozitive:
imprimante cu laser şi imprimante cu jet de cerneală. Modelele denumite “ laser printer
” sunt imprimante (alb/negru sau color) care funcţionează, în ce priveşte modul de
realizare a imaginii, asemeni unităţii de creare a imaginii de la un copiator cu laser.
Unitatea laser serveşte la producerea rapidă a energiei termice necesare topirii tonerului.
Încărcarea cu imaginea latentă este bazată pe o imagine preluată din memoria
92
9 Idem.
93
LESLIE A. G. , STIMSON T. A. Identification of Print Out Devices-Forensic Sciences Journal Vol. 19,
1982 pag. 11.
ALLEN M. J. Dot-Matrix printers, Forensic Science International Vol. 35, No. 4/ 1987 pag. 283-295.
WINCHESTER M. J. Examining a Computer Printed Document-Presented at the the 43-rd Annual Meeting
of the American Society of Questioned Documents Examiners 1985 , pag. 2. ş. a.
94
RAMSEY L. S. , op. cit. pag 190.

78
 computerului, care comandă şi combinaţiile de culori, numărul de copii, etc. prin
programul de editare. Examinate la microscop imprimările realizate prin imprimantele
cu laser nu se deosebesc, la prima vedere, de cele realizate cu un copiator , ambele
utilizănd la reproducerea imaginii pe hârtie pulberea-toner. .
Datorită uzurii şi defectelor de pe cilindrul colector pot fi identificate atât
copiatoarele, cât şi imprimantele laser. 95
De cele mai multe ori, în practică, este descoperit numai documentul suspect,
urmând ca ancheta să conducă la stabilirea autorilor contrafacerii ori falsului. Problema
care se pune în această situaţie, este aceea de a stabili în primul rând care este sursa
directă a unui document susupect: un copiator laser sau o imprimantă laser, iar după
rezolvarea acestui aspect se poate forma cercul de aparate bănuite şi se trece la
identificări de aparate, materiale, hârtie, toner, etc.
Conform unui studiu efectuat de către un colectiv de specialişti din Marea Britanie
pentru un lot de zece modele de copiator de la firmele Canon, Toshiba, Rank Xerox şi
pe un lot de trei modele de imprimante Brother şi Hewlett Packard LaserJet III şi IV,
deşi latente, urmele lăsate de mecanismele de alimentare cu hârtie pe colile respective
sunt la baza acestor posibilităţi de identificare. Examinarea presupune dotare tehnică -
un aparat de detecţie electrostatic tip ESDA, la care se poate adăuga şi un comparator
video-spectral. Urmele produse de ghiarele mecanismului de alimentare cu hârtie sunt
în general diferite de la o marcă la alta, deşi studiul amintit indică faptul că modelele de
imprimante Brother şi H. P. LaserJet III lasă urme relativ asemănătoare, având acelaşi
număr de ghiare de preluare a hârtiei din tavă. . Urmele sunt în general mai vizibile la
partea cu care documentul, coala de hârtie, pătrund în aparat şi se păstrează un anumit
timp, fiind detectabile chiar şi după circa două luni. . 96
Pentru copiatoare ele diferă uneori, chiar la acelaşi fabricant, de la un model la
altul, în funcţie de numărul şi poziţionarea ghiarelor de prindere a hârtiei, de tipul,
dimensiunile şi forma rolelor de transport.
Pentru imprimante cu laser transportul hârtiei este realizat cu ajutorul unei benzi
din pânză cauciucată, sau la unele modele cu role . Şi acestea lasă urme latente
specifice, care pot fi puse în evidenţă cu ajutorul aparatului ESDA. Vom prezenta pe
scurt metoda de examinare cu ajutorul aparatului ESDA. Documentul de examinat este
acoperit prin vacuumare cu o folie de plastic foarte subţire. Vacuumarea produce
aderarea foliei la fibrele hrtiei. Peste folie se presară pulbere tip toner, iar documentul
este introdus între două plăci de metal încărcate electrostatic. Astfel, pulberea toner
aderă la folia de plastic, aglomerându-se mai pronunţat acolo unde fibrele hârtiei au fost
deformate de mecanismul de prindere şi transport. Devin în acest mod vizibile pe folia
de plastic urmele latente. Ele pot fi apoi fotografiate ori scanate, introduse în memoria
video a unui computer şi examinate apoi comparativ, pentru identificare. .
O chestiune, lăsată neinvestigată de către autorii studiului amintit, este cea a
efectelor pe care condiţiile de păstrare ale documentelor - căldură, uzură, umiditate -
precum şi calitatea hârtiei pe care sunt imprimate le au asupra urmelor specifice
mecanismului. Credem că, în mod firesc, ele vor influenţa păstrarea în timp, durata
posibilităţii de identificare a urmelor mecanismului şi de diferenţiere a sursei, depinzând
de gradul uzurii şi de agresivitatea condiţiilor păstrării.

95
ARBOUINE M. W. -The use of drum defects to link laser printed documents to individual laser printers,
Journal of Forensic Identification, Vol. 34, No. 2, 1994, pag. 165-170.
BOYD P. F. J. - Laser technology - A new concept to chalenge the forensic document examiner, Canadian
Society of Forensic Sciences Journal, Vol. 16. No. 1/ 1983 , pag. 7-17.
96
STOCKTON A. , GILLIES E. A. - Identification of modern office machinery by paper handling marks-A
method of distinguishing between photocopied and laser printed documents - London l996, abstract pag. 1-5.

79
 Deşi pentru o perspectivă mai îndepărtată, considerăm că ar fi utilă formarea
pentru uzul specialiştilor a unui repertoar de mărci şi modele care să conţină
caracteristicile specifice diferitelor modele de imprimante, clasa de precizie ( rezoluţia
în dpi), aspectul urmelor latente ale mecanismului, clasificate pe număr de elemente,
producători, ani de fabricaţie. Aceasta va oferi, printre altele informaţii şi pe cele
privind concordanţa dintre data afirmată a emiterii unui act şi data existenţei modelului
de imprimantă pe piaţă sau în dotarea emitentului ( organe de stat, diferite bănci şi firme
economice, ş. a. m. d. ). Imprimantele cu jet de cerneală realizează imprimarea, aşa
cum le arată şi numele, prin intermediul proiectării unui jet fin de cerneal, ai cărui stropi
sunt vizibili sub microscop. Modelele sunt disponibile atăt în variantă alb/negru cât şi
color.
Imprimantele color realizează culorile prin combinarea a patru culori - roşu
magenta, galben, albastru cyan şi negru. Prin examinare microscopică pot fi distinse
depunerile succesive de stropi de cerneal, observându-se şi difuzia cernelii în fibrele
hârtiei.
În cazul documentelor realizate cu ajutorul imprimărilor cu jet de cerneală sunt
aplicabile diverse metode de datare ale cernelurilor 97 , în scopul de a putea stabili
vechimea relativă a două sau mai multe menţiuni pe acelaşi act, diferenţele de cerneluri.
Acestea sunt tehnici chimice de laborator, bazate mai ales pe cromatografia în strat
subţire, spectrometria de masă, pentru identificarea compuşilor volatili ai diferitelor
reţete, la care am făcut referiri în partea destinată analizei cernelurilor. Ele sunt de
specialitate chimică, dar considerăm util pentru specialiştii în examinarea documentelor,
ca şi pentru anchetatori, să cunoască existenţa acestor posibilităţi şi în cazul cernelurilor
de imprimantă pentru a recurge la ele atunci când se impune.
Aşa cum am putut constata şi din practica personală, în ultimii ani a crescut
tendinţa de utilizare a imprimantelor cu jet de cerneală la comiterea diferitelor falsuri ori
contrafaceri
În unul din cazuri 98. , am întâlnit bancnote de 10. 000 lei realizate cu ajutorul
unei imprimante cu jet de cerneală, autorii contrafacerii declarând în cursul anchetei că
au cumpărat mai multe bancnote contrafăcute în acest mod de la un necunoscut din o altă
localitate, ocazie cu care le-a venit ideea de a încerca să facă acelaşi lucru cu computerul
propriu, cu care ar fi realizat” numai de încercare” câteva, fără să le pună în circulaţie.
Date fiind elementele declarate, s-a cerut să se stabilească printr-o expertiză
criminalistică dacă bancnotele proveneau din loturi realizate cu imprimante diferite sau
au fost realizate cu aceeaşi imprimantă. Examinarea comparativă macroscopică a celor
două loturi de bacnote contrafăcute a pus în evidenţă diferenţe de nuanţă ale culorilor şi
de fineţe a imprimării, iar la examinarea microscopică a devenit clar că există diferenţe
şi la nivelul clasei de rezoluţie. S-a confirmat astfel că sunt două loturi de bancnote,
provenind de la o imprimantă de 300 dpi -cea cu care lucraseră inculpaiţi şi respectiv, un
lot de la o imprimantă de 800 dpi - bancnote despre care inculpaţii declaraseră că le-au
cumpărat de la alte persoane.
Ca o concluzie ce se desprinde în mod firesc din metodica identificării
criminalistice, atunci când se pune problema de a stabili mijlocul de producere al unor
documente despre care se ştie deja că sunt contrafăcute, prima problemă este aceea de a
stabili mijlocul de imprimare. În acest scop se vor putea formula urmtoarele întrebări:
-Este sursa documentului un copiator?
97
AGINSKI N. V. Dating and characterîşi ng writing, stamp pad and Jet printer inks by gas Chromatography /
Mass spectrometry, International Journal of Forensic Documents Examiners, Vol. 2, No. 2, April/June 1996
pp. 103-106.
98
Raport de expertiză criminalistică nr 188 din 16 august 1996 în Dos. nr. 207/P/1996 al Parchetului de pe
lângă Tribunalul Cluj.

80
 -Este o imprimantă?
-Sunt ele alb/ negru sau color?
-Imprimarea este realizată cu ajutorul pulberii toner sau cu jet de cerneal?
-Care este rezoluţia specifică aparatului( în dpi) ?
Acestui set de întrebări i se poate răspunde prin examinarea documentului suspect.
Datele obţinute vor fi utilizate în continuare în direcţionarea cercetărilor, la stabilirea
cercului de aparate şi persoanelor bănuite.

Secţiunea 9 .Falsuri sigilografice

Sigiliile pot fi realizateatât din cauciuc cât şi din metal. In general ele produc urme de
stratificare cu tus, dar pot fi şi sigilii seci("timbre seci")de genul celor aplicate pe diplomele de
studii, pe actele de identitate, pe unele documente autentificate, etc. in general pe acte care
dovedesc o anumita calitate, stare.
Confectionarea sigiliilor se face după anumite reguli privind forma(de exemplu sigilii
rotunde cu steama, patrate cu inscriptii, triungiulare de viza, s. a. )Unele elemente sunt
generale-forma, dimensiunile, lungimea şi caracterele literale.
Exista şi elemente cu caracter individual, avand un potenţial identificator . Unele provin
chiar din procesul de confectionare a stampilei, fiind legate de calitatea materialului folosit cât şi
de priceperea şi instrumentele de care a dispus cel care a confectionat şi giliul. De exemplu-litere
deviate de la axa, grame literale mai scurte sau mai lungi, s. a. m. d.
Alte caracteristici indentificatoare se datoreaza uzurii, deformarii conturului, stirbiri ale
muchiilor, imbacsirea cu tus sau fibre microscopice de hartie a caracterelor, etc Elementele de
uzura sunt ades interpretate gresit de către falsificatori şi sunt omise de pe copia(falsul) pe care o
confectioneaza.
Dintre procedeele clasice de contrafacere a sigiliilor mentionam:
1. Desenarea-se copiaza prin transparenta sau prin dia- proiectie o impresiune originala.
In acest proces are loc de obicei o distorsionare a liniilor şi foarte des pot aparea diferente de
proportii.
2. Transferul unei impresiuni autentice
Se poate realiza utilizand albus de ou fiert, sau hartia ori pelicula fotografica umezita.
Imprimarea care rezulta este neclara, confuza, datorita difuziei tusului prin umectare.
3. Contrafacerea cliseului
Se procedeaza la gravarea manuala -intr-o bucata de guma sau de cauciuc. Realizarea este
de obicei imprecisa, lipsita de finete, descoperirea acestuor falsuri fiind relativ usoara.
O metoda mai rar folosita, însă existenta, este realizarea unei stampile prin imbucsarea
mai multor bucati provenind din mai multe stampile vechi. Rezulta o stampila cu asimetrii şi
diferente de uzura a unor portiuni.
Uneori sunt aplicate monede sau chiar alte stampile care sunt rotite pentru a face
imprimarea ilizibila.
Metode moderne de realizare a falsurilor şi gilografice
Cea mai efeicienta, însă dificil de realizat sub aspectul procurarii şi giliului original,
este "furtul"impresiunii" cu cauciuc şi liconic. Acesta preia cele mai mici detalii, şi permite
realizarea unui negativ după care se va putea tuna poi un şi giliu aproape identic cu modelul
original, de mare precizie. Dificultatea ramane în procurarea şi giliului original pentru luarea
mulajului.
O metoda de data recenta este realizarea de forme de stampila cu ajutorul unui sistem
computerizat. 99 Metoda se foloseste la origine în activitatea de producere a stampilelor de
99
S. Alamoreanu, Falsuri în acte. Metode clasice şi moderne- Teza de doctorat Universitatea Babeş-Bolyai
1998.

81
cauciuc în scop comercial. Pentru realizarea acestor sigilii se utilizeaza scanarea unei impresiuni
autentice de stampila, care este stocata în memoria unui computer ( un model 386 sau mai
performant).
Prin intermediul unor programe Correl Draw se poate opera asupra imaginii. Aceasta
este prelucrata în statia grafica, putand fi rearanjata imaginea, literele, pot fi introduse sau
inlaturate unele şi mboluri, litere, cifre. Imaginea astfel obtinuta este redata cu o imprimanta cu
jet de cerneala, realizandu-se apoi un negativ pe un planfilm negativ,
Cu ajutorul unui gel monomer expus la radiatie ultraviolet (UV)se obţine în urma unui
proces de developare şi polimerizare un şi giliu corespunzator modelului creat cu ajutorul
computerului . Erorile acestei metode pot apara în special în faza de prelucrare a imaginii grafice,
cind anumite elemente sunt intelese eronat sau sunt apreciate ca neesentiale(uzuri particulare,
plasari specifice ale unor semne)pe care din "dorinta
de perfectiune"falsificatorul le corecteaza, sau intervin chiar corectii prin programul
computerelor, indepartandu-se astfel de impresiunea autentica.
In toate cazurile când se pune problema unui fals şi gilografic, este necesar sa se procure
impresiuni ale şi gililui în litigiu din perioada din care se sustine ca provine actul ce contine
impresiunea contestata. /perioade apropiate, aceeasi luna, an, chiar zi. Chiar şi în cazul unor
falsuri grosolane se va putea ilustra pentru comparaţie cu impresiunmi cu garantii de
autenticitate.

Secţiunea 10. Identificarea masinii de scris şi a dactilografului

Identificarea tipului masinii de scris

Asupra acestui subiect se impun cateva precizari legate de diferentele de tehnica de
dactilografiee. In functie de specificul fiecarei situatii vor exista elmente ce pot serviatat la
identificarea masinii folosite la dactilografierea unui act cvat şi a persoanei care a dactilografiat
textul.
Diferitelor marci de masini de scris le corespund anumite caractere de scris(bold, script,
elite, italic, sanserif, etc. )De asemena, pentru marci diferite, masinile vor avea un pas diferit al
mecanismului principal. Pasul masinii de scris este spastiul dintre doua elemente grafice
succesive, sau distanta cu care se deplaseaza carul masinii la o apasare pe taste. Masurarea
pasului masinii de scris se face cu ajutorul unei grile speciale Schneeberger.
în identificarea masinilor de scris se pot folosi:distanta randurilor, pozitia caracterelor pe
claviatura, tipul carcterelor ( talpa, conturul, marimea, inclinarea). Identificarea după aceste
elmente generale poate fi completata cu elemente care permit identificarea individuala.
Identificarea individuala a masinii de scris se va face tinand cont de elemente ce apar
în procesul utilizarii masinii:
-aplatizarea şi uzura unor caractere
-dereglarea barelor sau a carului;
-uzuri sau ruperi , uscari ale panglicii, ceea ce va genera imprimari partiale sau lipsa
imprimarii unor litere.
Defectele şi uzurile masinii de scris se vor manifesta în textul scris prin dezalinierea
literelor pe verticala,câtşi pe orizontala, sau deformarea unor litere. Sunt afectate de deformari în
special vocalele care sunt mai des folosite(a, e, i, o, u).
Interventiile , inlocuirile de caractere, reparatiile mecanismului masinii de scris sunt în
general observabile, ele reflectandu-se în aspectul imprimarii mai clare a literelor reparate sau
inlocuite, inclinarea diferita faţa de axa celorlalte litere. în baza acestor elemente, atunci când
se disspune de material de comparaţie suficient se poate proceda la aprecierea datei
dactilograsfierii unui act, mai ales când e vorba de perioade mai indepartate de timp. In acest
scop se pot cauta în arhive acte dactilografiate cu aceeasi masina datand din perioade anterioare şi
ulterioare celei prezumate la actul în litigiu.

82
 Masinile moderne de scris cu caractere şi pas interschimbabil ridica probleme deosebite,
identificarea acestora fiind extrem de dificila, ea tinand mai ales de eventualitatea existentei unor
defecte ale literelor care nu au fost inlocuite. Masinile moderne de scris au caracterele pe rozete
de plastic care por fi inlocuite foarte simplu atunci când apar defecte sau se deformeaza unele
litere.
Stabilirea adaugirilor în textele dactilografiate
In acest caz, se pleaca de un text initial care este dactilografiat, iar ulterior
dactilografierii, la un anumit interval de timp, textul este alterat prin introducerea unor mentiuni
noi, ceea ce presupune reintroducerea hartiei actului în masina de scris.
Prin pozitionarea identica a marginii de sus a paginii se va putea obţine o aliniere corecta
în plan orizontal, dar este mult mai dificila realizarea cu precizie a alinierii pe verticala. Pe cale
de consecinta, caracterele, cifrele, textele sau cuvintele adaugate vor apare cu o anumita
deplasare spre stanga sau dreapta coloanei formate de caracterele dactilografiate initial.
Pentru masurare se poate folosi o rigla, sau grila Schneeberger pentru masurarea pasului
masinii de scris.
Un alt element care poate indica adaugarea unui text cu masina de scris este culoarea mai
intensa a scrierii adaugate, când banda a fost inlocuita .
când se scrie cu alta masina decat cea folosita initial vor putea aparea diferente de
caractere dar şi de intensitate a imprimarii, în functie de starea de functionare a acesteia.
Identificarea autorului unei dactilografieri
Problema, desi controversata, data fiind dificultatea ei, nu este imposibil de solutionat.
Precizia determinarilor în baza carora va fi identificat autorul unui text dactilografiat este legata şi
de lungimea textlui de care se dispuneatâtîn litigiucâtşi de la persoanele banuite.
O persoana cu oarecari cunostiinte şi deprinderi de dactilografie va aplica presiune egala
asupra tastelor, rezultand imprimari relativ egale ale literelor fara perforaea hartiei. Textul va
avea un aspect ingrijit, fara erori de pozitionare, stersaturi sau reimprimari ale unor litere.
Identificarea autorului este relativ mai usoara în cazul persoanelor care nu au depris
suficient, sau nu au practicat dactilografia. în acest caz, se vor avea în vedere aspectele de
topografie a paginii proprii presoanei de la care se iu probe de dactilografie, care apoi se vor
compara cu elementele respective ( margine, spatiere, aliniere ) din textul în litigiu.
Se va examina:
-dispunerea în pagina a textului, titlului şi antetelor;
-dimensiunea marginii din stanga;
-modul de utilizare al aliniatelor şi numarul de spatii blanc pentru aliniat;
-modul de despartire a cuvintelor şi despartirea randurilor;
-modul deprescurtare a unor expresii uzuale(pt. , s. a. m. d. )si modul de numerotare a
paginilor;
modul de corectare a greselilor de dactilografiere(prinrebatere peste semnul gresit, razuire,
acoperire cu X etc.).

Secţiunea 11
RIDICAREA ACTELOR SUSPECTE în VEDEREA EXAMINĂRII
SELECTAREA MATERIALELOR DE COMPARTIE

Exista reguli procedurale clare cu privire la aceste activitati, dar nu la acestea ne vom
referi, ci la unele greseli care se comit în ridicarea, manipularea, prezentarea actelor contestate,
câtşi în colectarea materialelor de compartie.

83
 Actele în litigiu (contestate, suspecte) vor trebui intotdeauna manipulate cu atentie,
folosind pecâtposibil manusi sau pensete. Ele pot sa fie purtatoarea ale unor urme(papilare,
resturi de grafit de la copierea traseeelor, etc. ) pe care o gresita ridicare şi manipulare sa le
distruga sau sa le altereze.
în acelasi sens, este total gresita practica de a prinde axctelec în litigiu prin coasere la
dosar, sau prin gaurire cu ace de gamalie, ori prin capsare alaturi de probe. Toate aceste manevre
produc ume noi, du când în general la ceea ce specialistii numesc"contaminarea urmelor ".
Astfel, o coasere la dosar sau o prindere cu ac de gamalie poate sa distruga sau sa acopere o urma
de prindere anterioara cu ac de gamalie, realizata cu ocazia fixarii unui act sub cel fals în scopul
copierii prin trasnsparenta a unei semnaturi.
Nu se vor face mentiuni scrise pe actul suspect, fiind total gresita practica instantelor de a
mentiona pe actele în litigiu:
"Vizat spre neschimbare". Actele în litigiu trebuie impachetate în plicuri, evitand plierea şi
şi gilandu-se plicul. Pe plic se va mentiona conţinutul . Plicul poate fi ulterior cusut la dosar fara
a se gauri actul contestat.
Actele rupte vor fi recuperate bucata cu bucata. Dupa recuperare se va proceda la
recompunerea lor pe o suprfata plana(o bucata de sticla). La aceasta operatie se va tine seama de
urmele de pliere, de continuitatea randurilor, de dimensiunile şi forma unor desene, etc. Actul
refăcut va fi fotografiat. El pote fi acoperit cu o spuma de poliacetat de vinil care după
evaporare ramane sub forma unei pelicule protectoare.
Actele arse(total sau partial)
Ridicarea şi conservarea acetora se face prin diverse metode în functie de gradul lor de
distrugere. In primul rand-NU se vor stropi cu apa actele careîncă ard sau careîncă fumega,
Aceasta actiune ar duce la distrugee cenusei care poate fi exploatata la identificarea unor resturi de
text.
Hartia arsa NU se va prinde cu mana!, ci se va crea un curent usor de aer cu un carton, ridi
când actul ars şi introdu când dedesubt o coala de hartie(carton), apoi se va ambala totul intr-o
cutie cu vata pentru a nu continua distrugerea actului ars.
Atunci când materialul nu este ars în intregime se poate proceda la evidentierea
scrisului de pe act, dacă acesta este realizat cu creionul, cu cerneluri ferogalice, cu masina de
scris, sau prin tiparire-de oarece, aceste substante sunt rezistente la temperaturi inalte. Actul va
fi în prealabil tratat în mediu umed(aburi)sau prin pulverizare cu uleiuri minerale, apoi se trece la
examinarea în radiatie UV sau IR, exploatandu-se capacitatea de reflexie a substantelor folosite la
scriere. 100

Culegerea materialelor de comparaţie

Materialul de comparaţie este foarte important pentru calitatea concluzei asupra unui
act suspect. De calitatea şi veridicitatea materialului de comparaţie depinde în mare masura
precizia şi profunzimea constatarilor expertului.
Este necesar ca la selectarea materialului de comparaţie sa se porneasca numai după o
buna observare a actului contestat. Aceasta permite organului de ancheta sau instantei de
judecata sa inlature din materialul de comparaţie acele acte care au fost prezentate"pro causa",
ele fiind în fapt chiar unele falsuri. Uneori, in lipsa unui mateial corespunzator, partile depun ca
material autentic de comparaţie acte contrafăcute în scopul de a corespunde cu actul în litigiu
care este şi el un fals.
Materialul de comparaţie va trebui sa cuprinda acte datand din perioade anterioarecâtşi
contemporane actului în litigiu ( luna, an ).

100
Dumitru Sandu-op. cit.

84
 Expresie a rolului activ, magistratul sau organul judiciar va trebui sa recolteze materiale
pentru comparaţie continand scris şi semnaturi cu garantii de autenticitate(de exemplu contracte
autentice de cumparare a locuintei, carti de munca, etc. ).
Desi se cere destul de des stabilirea vechimii anumitor acte, trebuie aratat ca precizia cu
care poate fi stabilitat aceasta vechime este relativa, ea variind de la aprecieri probabile la
concluzii cu marja de eroare de 15-20 de ani în functie de timpul scurs de la data afirmativa a
intocmirii actului contestat.

CAPITOLUL VIII
ELEMENTE DE METODICĂ ŞI TACTICĂ CRIMINALISTICĂ

Secţiunea 1. Cercetarea locului faptei

SOLUŢIONAREA IMPREJURĂRILOR CONTROVERSATE DE LA FAŢA LOCULUI

Cu ocazia cercetărilor locului faptei se pot constata situaţii în care schimbrile prezente
în câmpul supus cercetării nu sunt consecinţa unei infracţiuni ci constituie rezultatul acţiunii
deliberate prin care se încearcă să indrume pe o pist greşit cercetrile, in scopul de a se sustrage
de la rspundere.
Organele judiciare trebuie s se conving dac urmele, obiectele respectiv modificrile
aduse configuraţiei locului faptei sunt consecinţa unei fapte real svârşite sau, dimpotriv
constituie rezultatul unei incercri de inducere in eroare a organelor judiciare.
Existenţa unor neconcordanţe sau nepotriviri in ceea ce priveşte modul de formare şi de
dispunere a urmelor, constituie imprejurări de natură a furniza organelor judiciare criterii de
distincţie intre infracţiunea real comisă şi fapta simulată.
Incercarea de disimulare are adeseori un caracter demonstrativ, ostentativ, faţa locului
dobândeşte de multe ori aspectul de cadru inscenat, regizat, ireal. Aspectul inutil complicat a
locului faptei, prezenţa unui număr mare de urme, neorânduială, o dezoldine nejustificată,
toate acestea contravin tendinţei fireşti a făptuitorului de a produce cât mai puţine modificări şi
de a părăsi cât mai repede locul faptei.
Un alt indiciu il constituie prezenţa sau absenţa la locul faptei a unor urme sau obiecte.
Cu nimic justificat de modul de svârşire a faptei, constatarea unor neconcordanţe, a unor
nepotriviri in modul de dispunere a urmelor şi obiectelor, situaţii cunoscute sub denumirea de
imprejurări negative [2]101.
Noţiunea “imprejurri negative” nu reflect in ansamblu problematica ridicat de intenţiile
disimulative ale autorilor unor infracţiuni, noţiunea de “imprejurri controversate” consacrat de
unii autori de specialitate apreciem c este mult mai adecvat [3].
În practica instrumentrii cauzelor privind infracţiunile comise cu arme de foc, putem
intâlni mai multe situaţii de pild: la disimularea unui omor comis prin impuşcare, in sinucidere,
autorul infracţiunii pune arma corp delict in mâna victimei. Absenţa de pe mâinile victimei a
depozitelor de funingine care in mod normal apar pe mâinile trgtorului in urma impuşcrii, urme
care se evidenţiaz la examinarea in spectru ultraviolet, demonstreaz faptul c tragerea nu a fost
executat de ctre victim. Pentru concretizre se vor aduga şi alte probe: poziţia tubului cartuş in
raport cu poziţia victimei, poziţia pe crose armei a unor urme papilare stapice in contextul in
care, ca urmare a reculului armei de foc urmele trebuiau s fie dinamice. Toate aceste aspecte
evidenţiaz intenţia de a disimula o infracţiune de omor intr-o sinucidere.
101
A.Ciopraga op.cit.

85
 Separat de aceste aspecte, in cazul actelor suicidare, dup impuşctur, de obicei, victima
scap arma din mân. Exist puţine cazuri când arma rmâne in mâna victimei, fie când tragerea s-a
executat din poziţia culcat pe spate şi urma rmâne flectat in poziţia in care s-a executat tragerea
fie când in urma autoimpuşcrii, intervine starea de catalepsie (rigiditate) care blocheaz
musculatura corpului in poziţia in care a survenit decesul.
Pentru lămurirea acestor imprejurri este necesar s se constate starea cadavrului şi
poziţia in care acesta a fost descoperit.
Starea de catalepsie explică şi prezenţa pe crosa armei şi in cazul sinuciderilor a unor urme
papilare statice, care se suprapun peste cele dinamice, rezultate in urma reculului armei de foc,
ca urmare a “blocării” mâinii victimei in poziţia in care a executat focul.
De asemenea absenţa urmelor secundare relevă faptul că s-a tras de la o distanţă care
exclude posibilitatea autoimpuşcării. Lipsa de la locul faptei sau prezenţa dar in cantităţi foarte
mici a urmelor de sânge in cazul reacţiilor violente rezultat al acţiunii armelor de foc
demonstrează că decesul victimei a survenit in alt loc iar cadavrul a fost transportat ulterior in
locul in care a fost descoperit.
Direcţia de tragere nefirească, indicând poziţii ale armei care de obicei nu sunt abordate
de către sinucigaşi evidenţiază de asemenea, situaţii controversate care trebuiesc lămurite cu
ocazia unor experimente vizând măsurtori autopsimetrice ale segmentelor anatomice ale
victimei şi verificarea dacă acesta putea să se autoimpuşte din poziţia respectivă.
Mai putem nota aici găsirea unor note cu conţinut de “bilet de adio “ cu un scris foarte ordonat,
cu un scris diferit de al victimei, simularea unei efracţii dar cu acţiunea de forţare din interiorul
încăperii, etc.
Pentru a exemplifica aspectele de mai sus vom reda o speţă:
La data de 12 dec. 1991 in postul de santinel nr. 4 de pe perimetrul pzit al U.M. in
foişor a fost descoperit cadavrul sold. M.A.
Santinela B.F. motiva c, victima s-a deplasat la postul său şi intrucât erau din aceeaşi
localitate i-a permis să intre in zona interzisă. M.A. a profitat de faptul că B.F. ar fi lăsat câteva
clipe arma in foişor, interval de timp in care a coborât pentru a-şi satisface necesităţile
fiziologice şi luând arma santinelei s-a autoimpuşcat.
Din cele relatate de B.F. rezulta că acesta se făcea vinovat de comiterea infracţiunii de
clcare de consemn, neexistând nici o legtură de cauzalitate intre acţiunile lui şi decesul lui
M.A.
Examinându-se cu atenţie poziţia victimei şi urmele existente la locul faptei, organele
de urmrire penală au constatat următoarele: victima se afla in poziţia “in şezut” cu spatele
rezemat de peretele din partea dreaptă a foişorului, acesta prezenta in zona hemitoracică
dreapta la o distanţ de 10 cm de mamelon şi 15 cm de claviculă un orificiu de intrare in jurul
căruia se evidenţiau urmele secundare determinate de factorii suplimentari ai impuşcturii.
Urmele o dispersie ovală pe 3x4 cm. Orificiul de ieşire a fost localizat in zona dorsal a
hemitoracelui stâng la o distanţă de nivel de 20 cm faţă de orificiul de intrare.
Făcându-se analiză atentă a probelor s-a apreciat ca puţin probabilă autoimpuşcarea in
poziţia respectivă. In urma msăurtorilor antropometrice ale cadavrului s-a stabilit că acesta
avea o inălţime de 168 cm şi lungimea braţelor de 69 cm. Efectuându-se trageri pe un
manechin cu aceeaşi inălţime cu victima s-a stabilit că mrimea dispersiei urmelor factorilor
secundari de 3x4 cm la arma in litigiu, (pistol mitralier AK 47 cal. 7,62 mm) apare la o tragere
sub un unghi de 45° la distanţă de 7 cm a armei de ţintă- adică de corpul vicitmei.S-a relevat
faptul că victima nu putea să se autoimpuşte in condiţiile date, unghiul de tragere şi poziţia
armei raportate la lungimea mâinilor victimei au evidenţiat neveridicitatea versiunii lui B.F.
Cu ocazia audierilor amănunţite, pus in faţa probelor care-l inculpau B.F. a mrturisit că
l-a impuşcat pe M.A.
Pentru realizarea unei interpretări ştiinţifice a cauzelor obiective care au determinat
apariţia “imprejurarilor controversate”, organele judiciare trebuie să desfăşoare o activitate

86
complexă, pe baza principiilor generale de tactică criminalistică şi a celor specifice infracţiunii
simulate, cu menţiunea că metodele şi mijloacele de lucru vor fi aplicate in funcţie de
particularităţile locului comiterii faptei şi de natura urmelor descoperite102.
Intreaga examjnare cât şi soluţionarea împrejurărilor controversate trebuie făcută cu maximum
de circumspecţie, numai după obţinerea unui tablou corect şi complex al locului faptei. Oride
câte ori se consideră necesar se recomandă a se cere ajutorul specialiştilor- medici legisti,
experti criminalişti, etc-pentru corecta evaluare şi interpretare a anumitor aspecte cu un
conţinut controversat, neconconrdante cu restul tabloului de la locul faptei.

Secţiunea 2. PLANIFICAREA URMARIRII PENALE

Fundamentala în descoperirea şi cercetarea infractiunilor, planificarea urmaririi penale

constituie o metoda tactica ce asigura legatura dintre scopul şi sarcinile urmaririi penale pe de o
parte şi modul efectiv de realizare a acestora pe de alta parte.
Pe drumul spinos al aflarii adevarului, anchetatorul trece pe plan subiectiv, prin
planificarea activitatii de urmarire, de la gandirea practica la ancheta propriu-zisa.
Proces dinamic, de evolutie de la general la particular, planificarea urmaririi penale se
supune unor reguli clare de meticulozitate şi rigoare, fiind în acelasi timp o structura flexibila.
Acest caracter aparent contradictoriu este dat de faptul ca, in cursul anchetei pot apare elemente
noi, care pot schimba imaginea de pana atunci asupra cauzei. Planificarea urmaririi penale este
guvernata de urmatoarele principii:
1)Individualitatea urmaririi penale-generata de faptul ca fiecare cauza în parte are
individualitatea sa , impunand tratarea în functie de particularitatile sale concrete.
2)Principiul dinamismului-care se prezinta sub doua aspecte:
a-necesitatea operativitatii în cercetare şi descoperire;
b-cpacitatea de adaptare permanenta a -planului de urmarire penala la situatiile care apar în
cursul anchetei(versiunile de ancheta se pot modifica pe masura administrarii probatoriului. ).

Structura şi conţinutul planului de urmarire penala

O prima precizare este cea legata de faptul ca elaborarea planului de urmarire penala nu
este obligatorie, ea fiind ceruta mai ales de complexitatea cauzei.
Intocmirea planului de urmarire penala este necesară în mod obisnuit în cauzele în care
se contureazaîncă de la inceput mai multe versiuni, impunandu-se verificarea acestora. Structura
planului de urmarire penala este unitara, avand un caracter eficient şi organizat(metodic).
Principalele elemente ale planului de urmarire penala sunt:
1. Versiunile care urmeaza a fi verificate.
2. Problemele pe baza carora vor fi verificate versiunile.
3. Activitatile care urmeaza a fi desfasurate.
De asemenea, vor fi prevazute termenele de solutionare, precum şi persoanele cuprinse în
activitatile de cercetare. de exemplu:medicii legisti, experti, organe de politie. Stabilirea unor
termene concrete pentru diferite activitati sau probleme care urmeaza a fi rezolvate este de natura
a asigura permaneta progresie a cercetarilor.
Momentul elaborarii planului trebuie astfel ales, încât sa nu fie nici prea tarziu pentru
orientarea corecta a activitatilor, nici prea timpuriu. Planul de urmarire penala va fi intocnmit în
scris. Desi exista cauze mai simple care nu necesita un plan de urmarire, este indicat sa se
precizeze în scris toate activitatile ce urmeaza a fi desfasurate, conform Codului de procedura
penala.
Conţinutul planului de urmarire penala este determinat în principal de sarcinile ce se ridica
în cadrul anchetei, de datele aflate la dispozitia anchetatorului , fiind guvernat de principiul

102
Ilie Botoş- Teza de doctorat Univ, BabeşBolyai 1999 ,vezi şi I.Mircea-op.cit.

87
legalitatii şi al aflarii adevarului. El presupune descoperirea, verificarea şi clarificarea tuturor
problemelor legate de solutionarea cauzei.
Pot fi utilizate diferite metode:
a)Metoda celor sapte intrebari-este praxctic o enumerare a sarcinilor ce se cer a fi rezolvate
de ancheta- ce(fapta s-a comis)? unde? când ? cine? cum?|cu ajutorul cui? în ce scop?
b)Formula celor patru intrebari-care se bazeaza pe elementele constitutive ale infractiuni şi
privesc:
1. Obiectul infractiunii, valoarea social lezata;
2. Latura obiectiva a faptei care a fost comisa, respectiv actiunea / inactiunea prin care a
fost comisa, locul, timpul, nexul cauzal dintre actiune şi valoarea sociala lezata prin aceasta.
3. Subiectul infractiunii-atat activcâtşi pasiv;
4. Laturasubiectiva-vinovatie, lipsa vinovatiei (culpa), scopul, mobilul. Planul de
urmarire penala va putea fi elaborat sub forma unui tabel , dar şi sub alte forme, in functie de
stilul adoptat de fiecare în parte.
Versiunile de urmarire penala
Apar ca supozitii logice ale organului judiciar care orienteaza intreaga activitate de
stabilire a imprejurarilor în care a fost comisa o anumita fapta.
Din punctul de vedere al Criminalisticii versiunile apar ca situatii trecute a caror
cunoastere şi stabilire precisa se realizeaza prin intermediul verificarii de ipoteze şi
presupunerice rezulta din anumite indicii. Ele pot fi deci definite ca explicatii probabile
intemeiate pe informatiile existente la un moment dat.
Clasificarea versiunilor se poate face in:
1. Versiuni principale(generale) privind fapta în ansamblu, dacă este sau nu de natura
penala.
2. Versiuni secundare. Acestea vizeaza numai anumite aspecte izolate, imprejurari de plan
secund, cum ar fi anumite actiuni ale victimei anteioae faptei, care însă pot servi mai apoi la
stabilirea mobilului faptei.
în temeiul principiului dinamismului urmaririi penale, in orice moment o versiune
secundara poate sa devina versiune principala. Versiunile trebuie fundamentate pe informatii
exacte, clare, care pot proveni din diferite surse :probatoriu, constatari, deductii ale
anchetatorului. In cazul datelor rezultate din declaratiile martorilor se va proceda cu
circumspectia necesară , evaluandu-se capacitatea martorului de a accede la informatia
respectiva ( cunostiinte, cultura, stare a sanatatii, pozitie, prezenta în locul repsectiv, etc. )
Elaborarea şi verificarea versiunilor
Tactica elaborarii versiunilor impune ca acestea sa fie formulate numai după ce s-au
obtinut date suficiente cu privire la fapta. Elaborarea versiunilor de urmarire penala este
guvernata de trei conditii esentiale:
1. Detinerea de date şi informatii corespunzatoare cantitativ şi calitativ. Asa cum am
mai precizat, acestea sunt conditionate de calitatea actelor de natura procedurala din care provin.
2. Pregatirea profesionala multilaterala şi experienta în ancheta a celui cre efectueaza
urmarirea penala. In functie de complexitatea cauzei, de gravitatea faptei(omor, talharie, accident
de munca, etc. ) Anchetatorul va avea nevoie de cunostiinte din cele mai diferite domenii,
fundamentate însă pe temeinice cunostiinte de drept penal, procedura penala, criminalistica,
medicina legala.
3. Folosirea unor forme logice de rationament deductiv, inductiv, analitic, şi ntetic.
Rationamentele de tip analogic pot însă conduce la situatia putin recomandata de a face
comparatii superficiale şi a trasa şi militudini cu alte cauze solutionate anterior. Aceasta conduce
la incalcarea(ignorarea )
principiului individualitatii urmaririi penale.
Elaborarea versiunilor se supune urmatoarelor principii:
1. Versiunile se elaboreaza numai pentru ceea ce poate avea mai multe explicatii.

88
 2. Versiunile se elaboreaza numai pe baza unor date concrete.
Versiunile se elaboreaza pe baza datelor de natura procesuala, putand fi completate şi cu
date de natura extrajudiciara.
3. Versiunile trebuie sa fie elaborate în legatura cu toate explicatiile posibile.
4. Versiunile sa fie clare, precise, elaborate în baza unei temeinice fundamentari logice.
Pentru cauzele în care se elaboreza mai multe versiuni pentru aceeasi fapta, se vor
verifica în paralel toate versiunile elaborate. Aceasta se face prin analiza comparativă a
probatoriului, cu continuarea concomitenta a cercetarii cauzei, de oarece trecerea timpului poate
duce la disparitia unor probe, la deformarea perceptiilor unora dinte martori sub influenta
zvonurilor, etc.
În caz exceptional, vor putea fi verificate succesiv mai multe versiuni, in functie de
ordinea evenimentelor, sau va fi verificata la inceput versiunea principala , fiind apoiverificate şi
versiunile secundare. Este posibil ca, in urma verificarii tuturor versiunilor unele sa se
confirme-integral sau doar partial, iar altele sa fie infirmate-de asemenea integral sau partial.
În cadrul fiecarei versiuni vor fi verificate mai intai acele aspecte, probleme care prezinta
maxima urgenta. Clarificarea va fi dusa pana la elucidarea (confirmarea/infirmare)fiecarei
versiuni în parte. In functie de gradul de confirmare/infirmare(totala/partiala)depinde de
priceperea anchetatorului sa inteleaga raporturile dintre diferitele versiuni secundare sau
principale, pe caresa le integreze imaginii globale asupra intregii fapte cercetate.
In cazul unui furt prin escaladare şi efractie a fost sustrasa o cantitate mare de bunuri
voluminoase(TV color, aparat video, receiver satelit, aparate hi-fi, doua valize cu haine)care au
fost transportate la distanta în timp relativ scurt. Autorul, după identificare şi prindere a declarat
în mod constant ca a actionat singur, transportand bunurile cu un rucsac şi o roaba şi ca
ascunzând temporar o parte intr-o gradina acestea au disparut când a revenit sa le caute. Din
comoditate, cauza părând terminata, nu au mai fost elaborate alte versiuni, dar la scurt timp au fost
depistati ceilalti doi participanti la furt, care incercau sa vânda unele bunuri. Cu ocazia reluării
anchetei s-a stabilit ca fapta a fost comisa de cei trei impreuna şi ca ei s-au servit la transport de
un autoturism a carei prezenta în zona o semnalase un martor chiar de la inceputul cercetarilor.
După epuizarea verificării lor, versiunile devin fie date concrete cu privire la fapta,
conforme probatoriului administrat, fie(in cazul infirmarii lor) simple supozitii, neconfirmate,
ramase fara interes pentru solutionarea cauzei.

Secţiunea 3 .TACTICA ASCULTARII INVINUITULUI,

INCULPATULUI şi ALTOR PARTI

Prin intermediul Criminalisticii şi nt elaborate metodele stiintifice şi tactice de

investigare a infractiunilor, asigurindu-se o buna şi eficienta organizare a etapelor de cercetare , a
modurilor în care trebuie desfasurate cu cit mai multa eficienta diferitele activitati din cursul
anchetei, după un plan stabilit.
Probele obtinute intr-o anumita cauza vor putea fi verificate prin intermediul
ascultarii partilor:invinuit, parti vatamate, martori. Tot cu aceasta ocazie şi pe aceasta cale vor
putea fi completate elementele existente cu privire la cauza. Prin intermediul probelor se
realizeaza principiul aflarii adevarului în cauza103.
Notiunea de proba vizeaza toate faptele şi imprejurarile ce trebuie dovedite în rezolvarea
cauzei.
Faptele şi imprejurarile din cuprinsul probatiunii sint de doua feluri:
-fapte principale
-fapte probatorii.

103
G. Mateut-Procedura penala vol. III pg. 14

89
 Faptele probatorii se refera la imprejurari de fapt care nu sunt cuprinse în faptul
principal, dar a caror demonstrare permite sa se traga concluzii cu privire la faptul principal .
Un procedeu probator esential este cel al audierii persoanelor .

Ascultarea invinuitului sau inculpatului

Ascultarea inviunitului sau inculpatului este o activitate procesuala şi de tactica

criminalistica , efectuata de către organul de urmarire penala, in scopul stabilirii unor date cu
valoare probanta necesare aflarii adevarului în cauza. Cu aceasta ocazie invinuitul, inculpatul
poate face marturîşi ri complete sau doar partiale, cu privire la infractiunea savirsita şi la
circumstantele legate de comiterea ei. Exista însă şi posibilitatea ca acesta sa manifeste un
comportament şi mulat, incercind sa se sustraga de la raspunderea penala, recunoscind alte roluri
sau alte actiuni (de exemplu sa recunoasca doar ca ar fi stat de paza la comiterea furtului, sau sa
recunoasca doar ca a scos bunul din unitate după ce acesta a fost sustras de un alt autor, etc. ).
Etapele ascultarii pot fi cuprinse in:
1 Pregatirea ascultarii
în aceasta etapa se vor stabili problemele care urmeaza a fi lamurite cu ocazia ascultarii ,
tactica de ascultare, precum şi materialul probator ce urmeaza a fi folosit în cursul ascultarii
tinand cont de particularitatile fiecarei infractiuni în parte, de imprejurarile comiterii faptei, de
personalitatea şi psihologia faptuitorului/faptuitorilor. Datele preliminare despre aceştia
:antecedente penale, mediu socio-familial de provenienta, pregatire scolara, comportament
anterior etc. pot fi foarte importante pentru buna pregatire şi realizarea cu succes a ascultarii.
2 Studierea materialului cauzei
Pe aceasta baza vor fi stabilite persoanele care urmeaza a fi audiate în cauza în calitate de
invinuiti sau inculpati, faptele care au fost retinute în sarcina acestora, participantii, calitatea şi
contributia lor la comiterea faptei, problemele ce urmeaza a fi lamurite prin intermeiul audierii.
Studiul materialului trebuie făcut cu obiectivitate, atit cu observarea probelor în acuzare
cit şi a celor în aparare, a circumstantelor atenuante sau agravante.
3. Cunoasterea invinuitului sau inculpatului
O buna stapinire a datelor cauzei presupune, pe linga cunoasterea faptelor concrete
comise de către autorul faptei şi preocuparea pentru cunoasterea trasaturilor personalitatii şi a
profilului psihic ale acestuia.
Date de acest gen se pot obţine pe mai multe cai , atit directe cit şi indirecte. In cadrul
activitatilor de informare indirecta se inscriu:investigatii cu privire la persoana sa, date rezultate
din cercetarea la faţa locului , verificari la cazierul judiciar şi în evidentele operative, audieri ale
altor martori sau invinuiti, studierea unor inscrisuri ce emana de la inviunit sau inculpat. Pe cale
directa, se pot obţine date prin intermediul unor perchezitii, aplicare de sechestru, retinere sau
arestare, precum şi prin audiere.
4. Intocmirea planului de ascultare
Urmarea pregatirii audierii se poate intocmi un plan de ascultare. Acesta va avea în
vedere urmatoarele aspecte:
-problemele ce urmeaza a fi lamurite cu ocazia ascultarii;
-materialul probator ce va fi utilizat în cursul ascultarii;
-forta probatorie a materialului existent(probe directe, indirecte, mijloace materiale de
proba);
-momentul operativ oportun pentru utilizarea materialului probator în ancheta;
-datele cunoscute despre personalitatea şi psihologia celui ce
urmeaza a fi ascultat.
Intocmirea acestui plan este recomandabila anchetatorilor cu mai putina experienta .
Interesul este ca , pe masura cresterii experientei sa creasca şi nivelul de pregatire în
instrumentarea corecta a cauzelor.

90
 5. Asigurarea prezentei aparatorului.
Prezenta aparatorului este obligatorie în situatiile prevazute de lege, după inceperea
urmaririi penale în cauza, însă nu se va permite aparatorlui sa intervina în desfasurarea ascultarii,
in scopul obstructionarii relatarilor.

Etapele ascultarii invinuitului sau

inculpatului

Conform prevederilor art. 7o din C. pr. Pen. , ascultarea invinuitului sau inculpatului
parcurge trei etape:
1. verificarea identitatii , urmata de punerea în vedere a invinuirii şi garantarea dreptului
la aparare.
2. ascultarea relatarii libere.
3. adresarea de intrebari şi ascultarea raspunsului(ascultarea dirijata).
Privitor la verificarea identitatii trebuie sa aratam ca ea este de natura sa duca la evitarea
greselilor şi neintelegerilor privind datele de identitate ale persoanei ce va fi ascultata. după
luarea datelor de identitate, invinuitului i se vor aduce la cunostiinta
invinuirile(invinuirea)explicindu-i , dacă e necesar esenta acesteia.
în aceasta etapa vor putea avea loc anumite discutii prealabile(in cazul unei ascultari
primare)care sa permita o prima ''tatonare''ainvinuitului ca persoana, preocupari, mentalitati,
pregatire profesionala, etc. Pe aceasta cale se poate realiza o apropiere psihica, de natura sa
conduca adeseori la o atitudine şi ncera.
Etapa relatarilor libere
Odata cu trecerea ascultarii în aceasta faza se va cere celui ascultat sa relateze depsre
fapta comisa cit mai pe larg, fara a omite nimic , cerindu-i-se sa invoce şi probele pe care le
considera necesare în apararea sa.
în timpul relatarilor libere vor fi respectate cu strictete urmatoarele reguli tactice:
-Nu se va incerca obţinerea recunoasterii cu orice pret a savirsirii faptei; recunoasterea nu
este ''regina probelor''si are aceeasi valoare probatorie cu celelalte probe cu care se coroboreaza.
-Nu se va intrerupe firul relatarilor prin formularea de noi intrebari, sau prin darea unor
replici. schiar atunci cind se observa nesinceritate, invinuitul sau inculpatul trebuie lasat sa
termine relatarea. Atunci cind se observa ca relatarea se indeparteaza de subiect şi include
aspecte care nu au legatura cu cauza, discutiava fi reorientata spre aceasta, cerindu - se declaratii
asupra fondului cauzei.
în cazul în care fapta pentru care este cercetat este susceptibila de incadrari diferite sau
dacă este vorba de mai multe fapte, ascultarea trebuie sa priveasca fiecare imprejurare în parte.
La terminarea relatarii libere cu privire la imprejurarea respectiva , sau cu privire la o anumita
fapta ce este cercetata, urmeaza a fi adresate intrebari în legatura cu acele episoade. Numai după
lamurirea completa a imprejurarilor unei anumite fapte se poate trece la ascultarea relatarilor
libere cu privire la alte fapte.
Prin intermediul relatarii libere poate fi cunoscuta şi analizata pozitia faptuitorului
prin compararea celor prezentate cu probatoriul existent la dosarul cauzei. Observatiile
rezultate în acesta faza vor putea fi utilizate la stabilirea procedeelor tactice care urmeaza a fi
utilizate în continuare. Chiar atunci când ne aflam în faţa unui invinuit / inculpat care neaga
în totalitate fapta, denaturand adevarul, nu se va adopta o pozitie ostila, nici reactii rigide, de
oarece printr-o buna adoptare a tacticii în continuare va putea fi dovedita pozitia recalcitranta,
obstructionista a celui ascultat.

Ascultarea dirijată ( adresarea de întrebări)

91
 Moment deosebit de important al ascultarii, acesta etapa dă masura calitatilor
anchetatorului, a modului în carea pregatit ascultarea, spiritul de observatie, initiativa şi
perspicacitatea sa.
Intrebarile ce vor fi adresate vor viza obţinerea unor explicatii complete asupra tuturor
faptelor ce au fost retinute, verificarea şi cunoasterea tutturor argumentelor invocate în aparare.
Pentru obţinerea unor date noi, necunoscute anterior, în legatura cu faptele de importanta,
esentiale pentru cauza, a lamuririi complete a explicatiilor invinuitului sau inculpatului, se vor
adresa intrebari asftel incit sa nu mai ramina aspecte neclarificate în declaratie.
De asemenea, se va insista pentru obţinerea de date şi detalii cu privire la anumite fapte
necesare pentru verificarea şi nceritatii declaratiilor. Se va urmari demascarea declaratiilor
nesincere, cind acestea vin în contradictie cu probatoriul administrat, existent dosarul cauzei.
Intrebarile trebuie sa indeplineasca anumite conditii
-sa fie clare şi precise:
-sa fie formulate la nivelul de intelegere al celui ascultat,
-sa nu fie sugestive:
-sa oblige la un raspuns complet/relatare şi sa nu gemereze raspunsuri de genul ''DA'' ,
''NU''.
-sa nu puna în dificultate pe cel ascultat atunci cind acesta este şi ncer , interesat în
declararea adevarului.
în procesul ascultarii pot fi folosite mai multe multe categorii de intrebari, in raport cu
scopul urmarit, cu natura şi aria de cuprindere a aspectelor ce urmeaza a fi clarificate.
In acest sens pot fi adresate :
1. Intrebari tema-care vizeaza fapta în ansamblul ei, avand un caracter general.
2. Intrebari problema-care urmaresc lamurirea unor aspecte ale activitatii ilicite, sau ale
cauzei.
3. Intrebari detaliu-care au un caracter strict limitat la anumite amanunte, prin care se
urmareste obţinerea de explicatii ce pot fi verificate. Acete intrebari pot fi :de precizare, de
completare, de control. Prin adresarea acestor intrebari se urmareste determinarea cu exactitate a
imprejurarii în lamurirea unor aspecte omise cu ocazia relatarii libere, pentru verificarea şi
nceritatii şi constantei în declaratii a celui ascultat.
Procedee tactice utilizate în ascultarea invinitului sau inculpatului. Aceste procedee
tactice şi nt folosite pentru prezentarea probelor privind vinovatia.
Audierea progresiva Asa cum o arata şi denumirea, acesta modalitate se bazeaza pe
prezentarea gradata a probatoriului. Mai intai vor fi prezentate probele de mai putina
importanta(cele care privesc amanunte secundare ale infractiunii)apoi cele mai importante, cel
care privesc faptul principal. Acesta gradare poate sa determine pe cel ascultat sa renunte la
eventuale declaratii mincinoase făcute anterior.
Audierea frontala Se realizeaza prin prezentarea neasteptata a celor mai puternice probe.
Acesta abordare directa, frontala, este menita sa sparga verigile fragile ale apararii invinuitului,
urmarind determinarea acestuia la declaratii şi ncere.
Din punctul de vedere al relatiei psihologice anchetator- anchetat, aceasta trebuie sa
evidentieze contactul cu o autoritate. Se va mentine o atitudine sobra , politicoasa , dar rezervata,
profesionala prin tinuta şi vocabularul anchetatorului.
Acesta va solicita lamuriri, va pune intrebari, creind un climat de natura a atrage increderea
şi respectul celui ascultat.
Cind invinuitul sau inculpatul va invoca un anumit alibi , i se vor cere lamuriri cu privire
la unele amanunte din cursul
relatarilor libere. Daca apar unele inadvertente, neconcordante, se vor cere suplimentar
explicatii, se vor solicita de exemplu prezentarea biletelor de calatorie atunci cind se sustine lipsa
din localitate la data comiterii faptei, eventuale alte acte doveditoare ale acestui fapt-bilete de
cazare hotel, bilete de iesire din spital, delegatii, etc.

92
 în general se vor realiza ascultari repetate menite sa asigure verificarea şi completarea
declaratiilor date la prima ascultare. Prin intermediul ascultarilor se vor urmari a fi evidentiate
momentele deosebit de importante ale aparitiei ideii infractionale, ''lupta motivelor''si deliberarea
sau luarea hotaririi*. In aceste conditii faptul ilicit nu ramine o simpla achizitie aleatorie,
periferica în constiinta autorului ci se contureaza ca o structura infractionala stabila, cu incarcatura
denatura psiho-afectiva specifica, şi cu un rol motivational bine definit.
Ascultarea martorilor

Conform prevederilor art. 78 din C. Pr. pen. martor este persoana care are cunostiinta
despre vreo fapta sau vreo imprejurare de natura a servi la aflarea adevarului în procesul penal .
Desi legea prevede ca orice persoana poate fi ascultata ca martor, conform art. 79 şi 80
din C. Pr. Pen. exista unele exceptii :persoana obligata la secret profesional, sotul şi rudele
apropiate ale invinuitlui, (nu şi nt obligate asa depuna ca martori, persoanele cu defecte
psihofiziologice. . In ascultarea martorilor vor trebui avute în vedere citeva elemente ce pot
influenta atit obiectivitatea relatari. or cit şi acuratetea lor
Pentru a putea aprecia obiectivitatea declaratiilor martorilor, pe lângă regulile tactice de
ascultare, este necesar ca anchetatorul sa cunoasca şi sa inteleaga şi legile psihice pe care se
fundamenteaza procesele de cunoasterea realitatii obiective:perceptia şi memorizarea.
PERCEPTIA
Poate fi definita ca fiind complexul senzatiilor ce sunt primite de la diferitele calitati ale
obiectelor, proceselor şi fenomenelor lumii exterioare şi care şi nt reflectate sub forma unor
imagini concrete. Deosebit de importante pentru calitatea perceptiilor il au reprezentarile , bazate
pe experienta acumulata în cursul existentei anterioare. Cu alte cuvinte, lucrurile, fenomenele
cunoscute anterior vor fi percepute mai usor, mai exact. De aceea, intr-o cauza cu mai multi
martori ai unui anumit eveniment , este mai util d. p. d. v. tactic , dar în acelasi timp este
necesar şi obligatoriu a fi audiati în primul rind martorii care, datorita experientei personale(de
viata sau profesionala)cunosc bine domeniulin care se includ imprejurarile care sunt vizate de
anchetator prin ascultarea lor cu prioritate. Procesul perceptiei poate fi influentat de factori de
natura obiectiva dar şi de factori de natura subiectiva.
a)factori obiectivi
-conditiile meteorologice( , ex. ploaie, ninsoare, ceata, etc. )
-intervalul extrem de scurt al perceptiei fenomenului sau obiectului, persoanei.
-zgomotul de fond din locul respectiv.
-grosimea unor obiecte interpuse intre martor şi fenomenul, obiectul, persoana perceputa.
b)factori subiectivi
-deficiente, defectiuni ale analizorilor la nivelul receptorilor perceptivi, sau în zona
corticala. -abateri, fluctuatii ale atentiei, -stari afective puternice, (frica, oroare, rusine, furie,
etc. )-starile de oboseala -nivelul diferit de dezvoltare a simtului de observatie
-excesiva dominatie a unor reprezentari despre lucruri percepute în cursul experientelor
anterioare.
MEMORIZAREA
Baza acestui fenomen o constituie plasticitatea sistemului nervos, el constind în
capacitatea unei persoane de a îşi inmtipari obiectele şi fenomenele percepute din lumea
exterioara şi de a le reproduce în constiinta sa.
Datorita stimulilor externi au loc procese nervoase de excitatie sau inhibitie a unor parti
ale scoartei cerebrale. Aceste procese formeaza conexiuni corticale temporare care produc în
tesuturile nervoase schimbari functionale. Aceste ''urme nervoase''permit reproducerea factorului
generator de excitatie/inhibitie(evocarea acestora)chiar în lipsa stimulilor externi. Memoria unei
persoane poate avea ca dominanta:
- capacitatea motrica(a miscarilor)
- componenta vizuala

93
 - componenta auditiva
- capacitatea logico-verbala
- componenta emotiva
Trebuie precizat ca procesul de memorizare poate fi atit voluntar(dezvoltat prin repetarea
notiunilor) cit şi involuntar. Inca din faza de relatare libera anchetatorul va trebui sa surprinda
tipul de memorie pe care il poseda martorul şi sa exploateze aceasta trasatura. Rememorarea
anumitor lucruri în cursul ascultarii martorului va fi influentata de starea de emotie, de oboseala
de sanartate, de virsta, sau chiar de starea de amnezie în care se afla martorul.
Un factor deosebit de important ce va trebui luat în calcul în aprecierea obiectivitatii şi
acuratetii relatarilor făcute de martor este timpul scurs de la perceperea fenomenului, obiectului,
fiintei asupra carora se face relatarea.
Uitarea este un fenomen firesc şi necesar, producându-se prin degradarea unor legaturi
temporare dintre celulele nervoase corti cale, fara însă ca aceasta degradare sa insemne disparitia
lor în totalitate. trebuie avut în vedere şi faptul ca interventia unor stari afective prea indelungate
( orgoliu, temere, umilinta, etc. ) poate inhiba legaturile nervoase temporare, afectand procesul
de memorare. In aceste conditii, pe fondul unor permanente stimulari de natura negativa, pot
aparea memorari şi interpretari false involuntare, acestea intiparindu-se în aceasta forma
distorsionata în mintea unei anumite persoane. Mai pot interveni apoi, odata cu trecerea timpului,
alti factori de origine exterioara(zvonuri, denaturari) care deformeaza imaginea memorata, prin
transmitere şi interpretare provenind de la diverse alte persoane care"fabuleaza"in necunostiinta
de cauza, s. a. m. d.

Tactica ascultarii martorilor

În primul rind este necesară studierea atenta a dosarului, cunoasterea relatiilor dintre
martor şi invinuit şi intelegerea în general a pozitiei acestuia în cauza respectiva, desprinderea
caracteristicilor de baza ale martorului din punct de vedere psihologic, afectiv, etc.
Vor fi stabilite problemele care urmeaza a fi lamurite cu fiecare martor în parte,
intrebarile care vor fi puse şi ordinea acestora.
Pentru cauzele mai complexe, şi mai ales pentru anchetatorii aflati mai la inceputul
activitatii se recomanda intocmirea unui
plan de ascultare, cu indicarea tuturor datelor ce trebuie lamurite.
Ascultarea martorului parcurge trei etape:
1. Identificarea persoanei martorului, după care va fi intrebat dacă este ruda cu vreuna
dintre parti, şi în ce relatii se afla cu acestea. Se va clarifica şi dacă a suferit vreo paguba în urma
infractiunii. Pot fi purtate şi unele discutii prealabile, apte a aduce increderea martorului. Tot în
acesta prima etapa se va cere martorului sa depuna juramintul.
Consideram ca este necesar sa se acorde importanta acestui moment , pentru a face ca
martorul sa şi mta importanta celor ce urmeaza a fi declarate, conferind solemnitate momentului .
Se vor evita deci atitudini''functionaresti''fata de aceste momente.
2. Ascultarea relatarilor libere asupra imprejurarilor cunoscute cu privire la cauza. Ca şi în
cazul inculpatului , este recomandat ca cel ce relataza liber sa nu fie intrerupt decit atunci cind se
observa indepartarea de la cauza. Prin relatarea libera exista posibilitatea ca martorul sa dezvolte
noi aspecte, necunoscute de anchetator şi care chiar au scapat intr-o prima faza martorlui, dar pe
care acesta rememorind evenimentele şi le reaminteste, permitind cunoasterea unor noi aspecte
asupra faptei. Aceste date noi vor fi însă privite cu reticenta necesară şi verificate cu ajutorul
restului datelor existente.
3. Etapa adresarii de intrebari conform celor pregatite dinainte. Intrebarile vor fi clare şi
precise, desfasurandu-se intr-o succesiune graduala.
Intrebarile nu vor fi puse cu intentia de a intimida martorul dar nici nu vor fi intrebari
sugestive, de natura a sugera anumite raspsunsuri. Uneori, odata cu intrebarile se pot prezenta

94
martorilor anumite obiecte, probe, care pot permite o corecta rememorare sau care permit
demascarea unor declaratii nesincere, denaturate.
Pe parcursul ascultarii se va mentine o atitudine neutra, fara exteriorizarea unor atitudini
de aprobare sau dezaprobare, acestea putind inflenta atitudinea martorului, devenind''sugestii
voalate''sau chiar elemente de presiune psihologica asupra unora dintre persoanele ascultate. Tot
în categoria intrebarilor sugestive pot fi incluse şi intrebarile alternative care propun martorului sa
aleaga intre doua variante , uneori acesta alegand varianta de raspuns pe care o considera
ca''favorabila opiniei anchetatorului', desi datele sale difera.
De mare ajutor este observarea comportamentului celui ascultat pe timpul relatarilor,
permitind anchetatorului alegerea şi adaptarea procedeelor de audiere.
Ascultarea martorilor nu trebuie sa fie făcuta ca o formalitate, pasiv, impunandu-se
permanent o atitudine activa a anchetatorului, in scopul aflarii adevarului obiectiv.

Ascultarea partii vatamate

Aceste declaratii au o desebita importanta, deoarece, partea vatamata este în general
purtatorul unui bagaj de informatii deosebit de pretioase privind, autorul şi imprejurarile faptei,
intinderea pagubelor, suferintele fizice şi psihice, s. a.
Victimele infractiunilor , datorita componentei subiective care intervine, ''pot sa denatureze
voluntar relatarile despre starea de fapt''*fiepentru a nu evidentia contributia lor la geneza
conflictului, fie pentru a putea obţine despagubiri mai mari, etc.
Cunoasterea acestei posibilitati nu trebuie însă sa genereze o atitudine de neincredere în şi
nceritatea declaratiilor victimei. Aceasta este în masura sa identifice pe autorul faptei, bunurile
sustrase, instrumentele vulnerante folosite, eventualii martori. Pentru situatia cind fapta a fost
comisa în lipa partii vatamate(furt, distrugere, etc)aceasta poate indica autorii banuiti, persoane
care cunosteau existenta bunurilor sustrase în locul respectiv, etc. şi ascultarea victimei va fi
precedata de o pregatire în sensul bunei cunoasteri a datelor de la dosarul cauzei privind data,
locul, modul, mijloacele comiterii faptei/faptelor, extinderea pagubelor materiale, gravitatea
leziunilor fizice, s. a, . m. d. Aceasta etapa de pregatire implica şi culegerea de date
suplimentare cu privire la persoana şi persoanlitatea victimei. Datele vor fi obtinute din mediul
socio-profesional, purtind asupra comportamentului sau, în familie şi societate, antecedente de
violenta, consum de alcool, ocupatii, venituri, etc.
Ascultarea victimei va fi şi ea precedata de unele discutii prealabile, de natura sa
completeze datele obtinute în prealabil despre aceasta şi sa aduca o atmosfera de incredere şi şi
ncerita- te. Se poate face o trecere treptata de la unele elemente ale discutiilor prealabile la
ascultarea propriu-zisa, care se va face mai intai în forma relatarii libere. Se cer şi în acest caz
respectate regulile cu privire la mentinerea unei atitudini neutre, dublata de atentie şi de
mentinerea relatarilor în sfera de legatura cu cauza, fara a permite divagatii inutile de la subiect.
Relatarile libere vor fi urmate de adresarea de intrebari care vor putea privi:
1. raporturile anterioare cu infractorul. Daca era sau nu cunoscut, ca şi conduita în
momentele anterioare faptei.
2. momentele efective ale comiterii faptei. Aceste intrebari vin sa completeze datele din
relatrea libera privind locul, timpul şi modul comiterii. Se vor putea detalia numarul de
participanti, lovituri aplicate, eventual chiar ordinea acestora,
fraze sau cuvinte surprinse , alte elemente semnificative care pot fi scapate intr-o prima
relatare. Se vor cere detalii de identificare a bunurilor furate, etc.
3. elemente ulterioare comiterii faptei. Vor fi lamurite aspecte
privind atitudinea infractorului faţa de consecintele faptei, alte persoane aparute la locul
respectiv, ce s-a intreprins imediat ducerea victimei la spital, prim ajutor, urmarirea autorului,
incercarea limitarii pagubelor, etc. după clarificarea tuturor aspectelor aratate, se va cere partii
vatamate sa-si precizeze eventuale pretentii şi dacă mai are ceva de declarat.

95
 Uneori, anchetatorul se poate afla în faţa unor situatii deosebite de realizare a audierii, cind
victima se afla în stare grava, datorata sau nu faptei. Se va cere avizul medicului curant, care
poate aprecia luciditatea şi rezistenta fizica a victimei. In aceste cazuri, ascultarea va fi scurta,
concisa, fiind obtinute relatari generale, conform structurii elemetelor anterioare comiterii fatei,
momemtului faptei şi eventualelor date ce ar permite identificarea infractorilor.

Ascultarea minorilor

Data fiind situatia deosebită sub aspectul dezvoltarii psihice şi fizice a persoanelor
minore, aflate în faza conturarii personalitatii, a acumularii unor cunostiinte de viata şi
profesionale ascultarea acestora comporta unele elemente de dificultate suplimentare.
Ascultarea minorilor presupune o şi mai atenta pregatire, ceruta de situatia oarecum
speciala, de necesitatea cunoasterii personalitatii minorului sub multiplele ei aspecte, adoptind o
tactica de ascultare corespunzatoare virstei acestuia. Trebuie cunoscute şi intelese particularitatile
de psihologie specifice fiecarei virste din cadrul minoratului. Se vor obţine date prealabile din
mediul familial, scolar, de la locul de munca precum şi cu privire la preocuparile, cercul de
preieteni, activitatile preferate de minor.
Din discutiile cu rudele, parintii, profesorii şi prietenii minorului va putea fi conturat un
portret psiho-afectiv şi intelectual, de natura a permite o buna planificare a strategiei de ascultare.
Vor putea fi stabilite persoanele cu care comunica mai usor, care il pot influenta, în care are mai
multa incredere, putind fi alese dintre acestea pentru a asista la ascultarea minorului.
În aprecierea declaratiilor se va tine seama de specificul virstei, de influentele
posibile ale ''teribilismului'' adolescentei, de limitele experientei de viata şi ale bagajului
intelectual. Cu toate acestea, declaratiile minorului nu vor trebui privite cu ironie sau
superioritate, de oarece o atitudine prea rece a anchetatorului va putea genera un recul, un refugiu
şi deci va ingreuna comunicarea. De asemenea, o atitudine prea laxa, ar putea atrage tendinta
minorului de a fabula .
Ascultarea minorului va fi precedata de desfăşurarea unor discuţii prelabile menite sa
usureze stabilierea unor relatii de incredere intre minor şi organul judiciar. Discutiile vor putea fi
orientate spre dezvaluirea preocuparilor minorului, fa când u-se apoi o trecere treptata spre
ascultarea relatarii libere.
Relatarea libera va fi precedata de prezentarea calitatii în care este ascultat, cu prezentarea
invinuirii cerindu-se sa redacteze o declaratie scrisa asupra acesteia.
Se vor respecta aceleasi reguli de sobrietate în ascultarea relatarilor libere, fara interventii
inutile, sau mimici sugestive, care mai ales în cazul minorilor pot aduce rezultate nedorite:
fabulatie copilareasca, negarea oricaror fapte, refugiul n mutism, s. a. Nu se vor face
amenintari sau promîşi uni de crearea unei situati mai dificile sau mai usoare în proces, de oarece
ele ar afecta în mod evident şi nceritate declaratiilor minorului.
Faza de ascultare dirijata - presupune orientarea în punerea acestor intrebari în functie de
natura faptei, de modul şi conditiile săvârşirii, de pozitia procesuala precum şi de trasaturile de
personalitate ale minorului desprinse în cursul pregatirii şi al realizari ascultarii. Vor fi adresate,
în functie de ansamblul problemelor ce trebuie detaliate, intrebari privind momente şi relatii
anterioare comiterii faptei, intrebari privind elemente din timpul comiterii faptei cit şi intrebari
privind anumite evenimente, atitudini, discutii, după comiterea faptei. 104
Se vor pune intrebari clare, fara tenta sugestiva, fara mai multe intelesuri.

CONFRUNTAREA

104
*I. Mircea-Tactica audierii martorilor-Studia Universitatis 1974

96
 Este o solutie la care se poate recurge în si1tuatiile în care intre declaratiile diferitelor
persoane exista contradictii , cerindu-se clarificarea şi completarea anumitor probe sau depozitii.
Confruntarea poate fi considerata , dat fiind specificul sau ca o solutie de exceptie, ea trebuind sa
fie bine pregatita, mai ales sub aspectul stapinirii perfecte a datelor ce urmeaza a fi clarificate prin
intermediul său .
Odata cu identificarea elementelor contradictorii, vor fi studiate amanuntit persoanele de
la care provin relatarile divergente profilul lor psihologic, putandu-se stabili pe aceasta cale şi
motivele probabile ale distorsiunii .
Prin compararea declaratiior contradictorii cu alte declaratii asupra acelorasi elemente de
la dosarul cauzei , se va putea aprecia care dintre persoanele care declara diferit se apropie mai
mult de adevar, asa cum rezulta el din restul probatoriului. Se vor lua în considerare starea fizica
şi emotionala la momentul faptei, atitudinea sau relatia cu infractorul(relatii de prietenie, conflicte
anterioare, mila pentru autor, etc. ).
O chestiune destul de delicata este aprecierea oportunităţii confruntarii sub aspect moral.
în functie de o larga paleta de motive: cultura generala, virsta, trasaturi morale, reactii pe fond
temperamental, pozitie sociala, unele persoane pot sa se şi mta depasite de actul şi atmosfera
confruntarii. în atari conditii, exista riscul ca acestea sa participe intr-o stare de inhibitie, fiind
doar participanti inerti, care nu pot sa-si sustina punctul de vedere şi se lasa condusi de celalta
parte cu care se face confruntarea. Exista de asemenea posibilitatea ca la confruntarea cu autorul
infractiunii, victimei sau unor martori oculari sa le fie reinviate sentimentele, starea emotionala
pe care le-au generat-o comiterea faptei, situatie de natura a ii impiedica sa reziste procesului
confruntarii. Cind aceste situatii nu pot fi inlaturate, este recomandabil sa se renunte la
confruntare, acesta fiind compromisa sub aspectul eficientei tactice .
Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca divergentele de apreciere ale anumitor aspecte
pot sa apara şi în mod şi ncer la persoane diferite, pe temeiul perceperii gresite sau al receptionarii
partiale incomplete al anumitor date. în planificarea confruntarii se poate proceda la o pregatire,
stabilindu-se adoptarea unei tactici''surpriza'' sau a unei modalitati clasice de confruntare.
Confruntarea va avea loc cu prezenta ambelor parti confruntate supraveghindu-se reactiile
acestora. Fiecare intrebare şi rapsuns vor fi consemnate, dar nu se recomanda a se citi
declaratiile anterioare care au determinat recurgerea la confruntare. Ele vor putea fi reproduse în
esenţă, în sens.
Partilor confruntate li se vor pune aceleasi intrebari, acestea trebuind sa fie clare, concise,
de natura a nu sugera ca organul de ancheta ar impărtăşi sustinerile uneia şi ar suspecta cealalta
parte de nesinceritate. Intrebarile vor fi puse alternativ fiecarei parti, raspunsul uneia fiind urmat
de adresarea aceleiasi intrebari celeilalte parti şi după semnarea a ceea ce s-a consemnat cu privire
la aceste raspunsuri va fi adresata urmatoarea intrebare, continuind pina la epuizarea problemelor
ce au determinat confruntarea.
În final pot fi adresate şi intebari de precizare a unor elemente, după aceeasi regula aratata
mai sus, permitindu-se chiar celor confruntati sa-si adresze intrebari reciproce prin intermediul
anchetatorului care va decide în ce masura acestea au legatura cu confruntarea. Fiecare intrebare şi
raspuns din procesul verbal de confruntare vor fi semnate de persoana careia i-au fost adresate,
respectiv de cea care a raspuns la ele.

RECONSTITUIREA

În cursul cercetarii unor cauze apare necesitatea reconstituirii savirsirii intregii fapte sau a
uneia din imprejurarile acesteia. Aceasta activitate de tactica criminalistica permite verificarea
probatoriului administrat şi chiar obţinerea unor probe noi.
Literatura de specialitate cunoaste mai multe opinii asupra notiunii de reconstituire. Unii
autori o considera un mijloc artificial de reproducere a unor fapte din trecut şi de observare a
acestora. (Traian Pop)In alta opinie reconstituiurea ar fi o forma auxiliara a cercetarii locului

97
savirsirii faptei. (Camil Suciu). In ciuda diferentelor de opinie, majoritatea autorilor considera
recunoasterea drept o modalitate de reproducere totala sau partiala a activtatii infractionale şi a
imprejurarilor acesteia.
în practica, necesitatea reconstituirii este data de incertitudinile ce pot aparea privind
anumite probe rezultate fie din diferitele activitati tactice, fie din declaratiile unor parti, din
perchezitii, din opiniile formulate de experti, etc.
La randul sau, reconstituirea poate genera necesitatea desfasurarii unor alte noi activitati
tactice.
Reconstuirea poate fi definita ca o activitate tactica prin care sunt reproduse integral sau
partial imprejurari ale cauzei, fapte sau secvente ale acestora, care s-au produs inainte, in
timpulori după comiterea infractiunii, verfi când u-se pe aceasta cale probatoriul existent, in
conditiile concrete şi cu mijloacele ce rezulta din conţinutul sau, putand fi obtinute şi probe noi.
Aceasta definire a reconstiuirii nu trebuie sa conduca la confuzia dintre reconstiuire şi
experimentul judicar. Acesta din urma este menit sa permita reproducerea modului în care s-a
desfasurat un anumit proces:stabilirea distantei pana la care martorul a putut observa în concret
trasaturile autorului faptei, stabilirea modului de realizare a unor urme, posibilitatea prezentei
factorilor secundari ai tragerii la o anumita distanta, s. a. m. d.
"Pentru verificarea probelor existente în dosarul cauzei, organul judiciar organizeaza
reconstituirea, dacă asupra conţinutul ui lor are dubii sau ele se afla în evidenta contradictie cu
alte probe referitoare la acelasi obiect şi , tot odata, dacă se preteaza la un asemenea mod de
verificare"*105
La locul faptei vor fi reproduse anumite activitati, constatandu-se posibilitatea perceperii
lor în modul retinut în declaratii.
Prin reconstituire se va verifica dacă inculpatul a putut indeplini anumite activitati şi
ngur(de exemplu transportul unor bunuri voluminoase în timp scurt la distanta, deschiderea unui
safe fara chei potrivite, escaladarea unei retele de protectie, etc. ) capacitatea unui martor de a
percepe anumite zgomote de la distanta, etc.

Pregatirea şi realizarea reconstituirii.

Decizia de a proceda la reconstituire va fi precedata de o analiza a avantajejelor şi

utilitatii acestei activitati, asigurarea tehnico-materialanecesara, eventualele probleme de ordin
social şi personal pe care le-ar putea crea, cât şi progresul pe care il poate aduce cauzei.
Refacerea unor activitati ar putea prezenta pericol pentru viata şi sanatatea celor
implicati , ori ar leza demnitatea altora, ar crea dificultati la locul respectiv(blocarea traficului
feroviar, a muncii intr-o uzina, etc).
Uneori, reconstituirea ar putea fi extrem de costisitoare, fara a oferi prea multe şi
semnificative date noi sau fara a contribui în masura suficienta la solutionarea cauzei faţa de
efortul material şi uman cerut. Ea ar putea de asemenea sa afecteze negativ opinia publica. Dacă
aceasta analiza prealabila conduce la concluzia necesitatii realizarii reconstituirii, se va trece la
stabilirea echipei ce va participa, a persoanelor care urmeaza sa fie prezente(inculpatul şi
aparatorul sau, diferiti experti, partea vatamata, martori, s. a. ). Va fi stabilita dotarea tehnica
necesară efectuarii reconstituirii propriu-zise, dar şi tehnica destinata fixarii rezultatelor
reconstituirii, mijloacele de deplasare la locul respectiv, etc. Vor fi verificate conditiile de timp şi
iluminat în care a avut loc evenimetul ce urmeaza a fi reconstituit, (noapte, ceata, lumina naturala,
ziua, etc. ). Anumite activitati pot fi reconstituite fara a fi necesară deplasarea de la sediul
organului judiciar: deschiderea unui safe, a unei masini, ridicarea unui colet, lovirea unei
persoane, etc.

105
I. Mircea- op. cit. ,

98
 Activitatile de genul verificarii vizibilitatii sau audibilităţii vor trebui indeplinite în mod
necesar la locul faptei, ori în conditii cât mai apropiate de situaţia şi momentul comiterii faptei.
Dacă diferentele de conditii de timp ( furtuna, ploaie) nu sunt esentiale pentru succesul
reconstituirii se pot alege şi alte conditii decat cele din momentul faptei. ssdaca sunt verificate
afirmatii negative(negarea comiterii sau perceperii anumitor actiuni)verificarea va putea fi făcuta
cu ajutorul altor persoane cu insusiri fizice asemanatoare(virsta, sex, inaltime, etc. ).
În ce priveşte instrumentul utilizat, se recomanda ca atunci când este un instrument
vulnerant să fie inlocuit cu o imitatie de exemplu o secure de carton pentru a reproduce lovirea
victimei). dacă este de exemplu o unealta comuna ( surubenita, ciocan, etc. ). poate fi cel efectiv
folosit sau unul asemănător.
Dacă se verifică posibilitatea observarii anumitor elemete, evenimente de la o anumita
distanţă va fi adusă persoana care sustine observarea, ea neputand fi inlocuita.
Când se verifica posibilitatea auzirii unor anumite zgomote, cuvinte, etc în anumite
condiitii, se vor reproduce conditiile initiale (functionarea unor utilaje, distanta, zgomote de
fond, liniste, etc. ).
Reconstituirea se va face sub conducerea anchetatorului, asigurand şi prezenta celor ale
caror declaratii se verifica, persoanele implicate în activitatea verificata ( autorul victima,
experti ). Victima va fi inlocuita cu o alta persona de aceeasi costitutie fizica dacă exista temerea
ca participarea ar putea sa-i produca emotii puternice generate de retrairea evenimentelor. după
ajungerea la locul reconstituirii, se verifica starea generala, asigurarea pazei, limitarea accesului
strainilor, prezenta martorilor asistenti. Dacă urmeaza a se reconstitui imprejurari complexe sau
vor exista mai multe variante ale faptei ce urmeaza a fi reconstituite, se recomanda mai ales
anchetatorilor cu mai puţină experienţă să intocmească un plan al activitatii .
Pentru fiecare secvenţa în parte se vor asigura conditiile de reluare artificiala,
procedându-se la atatea reluari câte se apreciaza ca necesare.
Persoanele vor fi aşezate conform relatărilor. Atunci cind exista mai multe variante
prezumtive privind pozitiile şi distantele, se vor reconstitui toate aceste variante separat. În
situatiile în care exista mai multi autori, complici etc, care participa impreuna la reconstituire se
recomandă a se lăsa acestora o relativă libertate de miscare. Astfel, făptuitorii arestaţi ori reţinuţi
nu vor fi tinuti incătuşaţi impreună, evitând astfel atitudini pasive sau rezultate eronate. La
reconstituirea unui omor deosebit de grav, complicele a fost lasat încâtusat alaturi de autor, iar în
faţa instantei acesta a folosit aceasta imprejurare pentru a sustine ca a avut doar o atitudine pasiva
la realizarea reconstituirii, diferită de imprejurările reale, în care nu ar fi putut interveni pentru
salvarea victimei.
Infractorul aflat în stare de arest nu va fi ţinut pe timpul reconstituirii incătuşat nici de
organele de escorta şi paza, de oarece şi în acest caz ar putea ulterior obiecta ca nu a putut
actiona diferit şi nestânjenit, existând şi posibilitatea de a ascunde unele mişcări sau acţiuni
săvârşite la comiterea faptei.
Rezultatele reconstituirii se consemneaza în procesul verbal, fiind fixate şi prin
fotografiere. Se recomanda retinereacâtmai amanuntita a desfasurarii. Vor fi descrise metodele
aplicate, mijloacele tehnice utilizate, modul desfasurarii, persoane participante, actiuni
executate şi de către cine, dacă s-a repetat secventa şi de cate ori. De asemenea vor fi
consemnate eventuale discutii cu privire la fiecare reproducere în parte, observatii ale
participantilor, modul de fixare al reconstituirii (foto, video).
Plansele fotografice se anexeaza la procesul verbal în dosarul cauzei. Se vor mentiona
data şi ora inceperii precum şi data şi ora incheierii reconstituirii. Actul fiind semnat pe fiecare
pagina de către toti participantii

RECUNOASTEREA OBIECTELOR şi A PERSOANELOR

99
 Sub aspect criminalistic, recunoasterea are ca scop stabilirea identitatii unui obiect,
persoana, animal. Metoda obisnuita se bazeaza pe examinarea directa a subiectuui de identificat.
Prezentarea pentru recunoastere va fi precedata în mod necesar de o ascultare amanuntita
a persoanei care urmeaza sa faca recunoasterea. I se va cere sa declare asupra imprejurarilor în
care a vazut subiectul de identificat şi sa indice detaliile, amanunte, caracteristicile pe care îşi
intemeiaza identificarea.
Pentru recunoastere se va forma un grup de cel putin trei. In cazul identificarii
persoanelor se vor alege alaturi de persoana ce urmeaza a fi identificata , persoane de acelai sex,
de talie şi varsta cât mai apropiata, evitand diferentele frapante de inaltime sau imbracaminte. In
masura posibilului, dacă la locul unde a fost vazuta, persoanade identificat indeplinea o anumita
activitate i se va cere sa execute acele miscari(de lovire, tarare, ridicare).
Desi, de regula, prezentarea pentru recunoastere se face în grup, se poate alege şi
modalitatea prezentarii succesive a persoanelor din grup, cerand persoanei care face identificarea
sa indice a cata este persoana recunoscuta. Acest procedeu este utilizat când cel ce trebuie
recunoscut a fost vazut în miscare, in deplasare.
NU se vor face sugestii, sau gesturi edificatoare, cel ce trebuie identificat nu va fi prezentat
în zeghe sau cu catuse la mana. Daca raspunsul celui ce identifica este pozitiv, se vor efectua
fotografii ale grupului de recunoastere, apoi se va fotografia persoana care identifica indi când
obiectul sau persoana recunoscute. Sunt deosebit de utile inregistrarile video, pe lângă fotografii,
de oarece unele unghiuri de imagine pot avea efecte inselatoare.
Atunci când persoana declara ca nu poate recunoaste nici o persoana sau obiect dintre
cele prezentate se va avea in vedere atât posibilitatea existentei unei temeri sau retineri de a
identifica de teama unor ulterioare razbunari, ca şi posibilitatea ca, intr-adevar, cel cautat sa nu se
afle în grupul respectiv.
Fotografiile se anexeaza la dosarul cauzei. Tot cu ocazia aceasta se intocmeste un proces
verbal în care se consemneaza rezultatele obtinute şi modul de desfasurare, fiind şi acesta anexat
la dosar.
Pentru recunoasterea cadavrelor , prezentarea se face numai individual, şi numai după
ce s-a făcut toaleta cadavrului(spalarea sangelui, coaserea plagilor, s. a. m. d. ). Si în acest caz
prezentarea pentru recunoastere va fi precedata de o ascultare amanuntita , in care se vor cere
detalii cu privire la amanunte ca defecte fizice, semne particulare, tatuaje, cicatrici, etc. La
prezentarea cadavrului se va cere sa fie din nou amintite aceste detalii în baza carora se recunoaste
cadavrul.
Aceleaşi reguli rămân valabile şi necesare ( grup de cel putin trei, ascultarea
prealabilă, evitarea sugestiilor, efectuarea de fotografii, inregistrări video, ) şi în cazul
recunoasterii obiectelor. Se va insista asupra unor detalii particulare: defecte, urme de reparaţii,
uzuri, culoare, etc. Dacă este posibil, se vor crea condiţii de iluminat asemănătoare cu cele în
care a fost văzut obiectul, iar în procesul verbal se va mentiona modul de fixare: foto, video, ca
şi condiţiile de lucru - iluminat natural, artificial, etc. tipul de film şi de aparat folosite, durata
activităţii, orele de începere şi încheiere. etc.
Avantajul inregistrărilor video este că activităţile pot fi prezentate repetat completelor de
judecată în integralitatea desfăşurării lor.
Bibiliografie selectivă

BUUS ALEXANDRU. Concluziile probabile în expertiza criminalistică în 20 de ani de

expertiză criminalistică
CRUCEANU DUMITRU Expertiza criminalistică şi organizarea ei în R. P. R..
FLONTA MIRCEA, Structura coordonării acţiunilor şi geneza operaţiilor logico-matematice,
Teoria acţiunii umane, Forum-Ştiinţe sociale 1969 Vol. I
DAN N. Tratat Practic de criminalistică Ed. M. I. Bucureşti l979 vol II

100
 I. R. Constantin - Unele metode şi principii ale criminalisticii în "Scoala romaneasca de
criminalistică”
I. CONSTANTIN, L. MOCSY s. a. - în Tratat practic de criminalistica vol. II Editura M I.
criminalistica", Editura M. I. , 1973,
IONESCU L. SANDU D. -Identificarea criminalistică, Bucureşti l991
IONESCU LUCIAN Criminalistica Note selective de curs pentru uzul studenţilor (Nepublicat)
Universitatea creştină “ D. Cantemir” Bucureşti 1997.
MAXIM GEORGE Revista poliţiei moderne, Iaşi. , 1928 , Iaşi.
W. RAKES - A new concept on evidences-International Revue of Forensic Sciences vol V nr.
1/1990.
EMILIAN STANCU – CRIMINALISTICA Stiinţa investigării infracţiunilor Vol. I şi II Ed.
Tempus SRL Bucureşti 1992
CAMIL SUCIU -Criminalistica vol 1 Ed. Şrtiinţifica 1962.
MOCSY LADISLAU , Demonstraţia- etapă de lucru importantă în activitatea de expertiză
criminalistică , în lucrarea colectivă 20 de ani de expertiză criminalistică , Ministerul Justiţiei
1978
MOENSSENS A.ANDRE How to prepare for a Daubert Hearing-, AAFS 1997 International
Journal of Forensic Document Examiners . Vol. 3 Nr. 2/1997
MIHULEAC E. Expertiza judiciară Bucureşti 1971 Editura Ştiinţifică
DUMITRU SANDU Concluziile expertului criminalist în sistemul expertizei criminalistice
româneşti şi în sistemele altor state. O privire comparativă. ( Nepublicat) Comunicare
prezentată la al II-lea şi mpozion Naţional al Societăţii Române de Criminologie şi
Criminalistică , Bucureşti octombrie 1996.
-Unele aspecte privind interpretarea concluziei raportului de expertiză -20 de ani de expertiză
criminalistică- Ministerul Justiţiei
LUCIAN IONESCU Concluzia raportului de expertiză criminalistică a scrisului şi
aprecierea valorii sale probante, Buletinul Intern al Procuraturii R. S. R. în Probleme de
criminalistică şi criminologie nr. 2-3/1983
-Expertiza criminalistica a scrisului ED. Junimea 1974.
-Criminalistica Note selective de curs pentru uzul studenţilor (Nepublicat) Universitatea
creştină “ D. Cantemir” Bucureşti 1997
EDMOND LOCARD . Les faux en ecriture et leur expertise Paris 1959
MOCSY LADISLAU Expertiza criminalistică în dreptul procesual penal român Teză de
doctorat, Universitatea “Al. I. Cuza” , Iaşi 1975
I BOBOŞ. Gh. BUNEA –Investigarea accidentelor de circulaţie în care au fost implicat
autovehicole dotate cu ABS-comunicare la Simpozionul de Criminalistică CLUJ 1998.
.
AUREL BOIA -Introducere în grafologie şi expertiza grafica Bucuresti 1944
BRUNO VETORAZZO -Metodologia della preizia grafica su base grafologica-Giufre Editore
Milano 1998
COLECTIV Dicţionarul enciclopedic român, Editura ştiiniţfică, Bucureşti 1975
SANDU D. , Falsul în acte, Editura “Dacia “ Cluj l977
Falsul în acte - Descoperirea şi combaterea prin mijloace criminalistice ,
Editura LUMINA LEX Bucureşti 1994
MIRCEA I. , Criminalistica, Editura Fundaţiei”Chemarea “ Iaşi 1992
CLEMENT J. L. , RISSI B. , L’expertise scientifique des documents falsifies ou
contrefaits, Part I, Revue Internationale de Police Criminelle nr. 3/1983 .
BASARAB M. , Drept penal Partea generală, Editura didactică şi pedagogică Bucureşti
1983
ILIE BOTOS „Cercetarea criminalistică a infracţiunilor comise cu arme de foc” Teza de
doctorat Universitatea Babes-Bolyai Cluj 1999

101
VASILIU T. , ANTONIU G. s. a. , Codul Penal comentat şi adnotat . Partea generală ,
Editura ŞtiinifIcă Bucureşti 1972 ,
IOAN MIRCEA - Criminalistica , Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti 1978.
-Tactica audierii martorilor-Studia Universitatis 1974
-Cercetarea la fata locului a accidentelor de circulatie-Studia Universitatis 1964
BĂLTEANU C. Examinarea actelor alterate prin ştersături, în Tratat Practic de Criminalistică
vol. III
RADU A. Examinarea holografică , TRATAT DE CRIMINALISTICĂ , vol. III .
TOTTY R. N. , BAXENDALE D.- Defect marks and the identification of photocopying
machines, The forensic Scientists Society Journal, vol 21, nr. 1/ 1981
HILTON O. -Detecting fraudulent phtocopies, -Forensic Science Journal 1979
KELLY J. H. - Classification and identification of modern office copiers -abstract- The
American Board of Forensic Document Examiners. , Colorado Springs 1983.
CANTU A. A.- A sketch of analitycal methods for document dating. , International Journal
of Forensic Document Examinares, Vol. 1, No. 1 Jan/ Mar. 1995.
MAZZELA W. D.,ROUX C., LENNARD C-J. The computer assisted identification of colour
photocopiers , Science & Justice No. 35 / 1995
Dicţionarul de informatică- sub redacţia Tiberiu Popescu, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică
Bucureşti , 1981,.
The XEROX STUDENT GUIDE,
KUEI LI, LANG LI-SU, CHENG K.- Determination of color printing forgery by comparing
the differences between the crystal and the traditional screen dot. International Journal of
Forensic Document Examiners, vol. 1, No. 2 April/ June 1995
CASEY-OWENS MAUREEN, A look into facsimile transmission, Journal of Forensic
Sciences, Vol. 35, No. 1/ Jan. 1990
HILL J. HEATHER. Facsimile transmîşi on and the Questioned Document Examiner , The
Metropolitan London Laboratory, 1996,
BOBOŞ LAURENTIU - Unele probleme pe care le ridică expertiza actelor reproduse cu
ajutorul copiatoarelor electrostatice- Buletinul Intern. Probleme de Criminalistică şI
Criminologie. Procuratura Generală a R. S. R. No. 1-2 / 1987
.SANDRA L RAMSEY -The Effect of Computers on Forensic Document Examiners,
International Journal of Forensic Document Examiners, Vol. 2, No. 3 July / Sept. 1996
LESLIE A. G., STIMSON T.A.Identification of Print Out Devices-Forensic Sciences Journal
Vol. 19, 1982.
ALLEN M. J. Dot-Matrix printers,Forensic Science International Vol. 35, No. 4/ 1987.
WINCHESTER M. J. Examining a Computer Printed Document-Presented at the the 43-rd
Annual Meeting of the American Society of Questioned Documents Examiners 1985
ARBOUINE M.W. -The use of drum defects to link laser printed documents to individual
laser printers, Journal of Forensic Identification, Vol. 34, No. 2, 1994
BOYD P.F.J.- Laser technology - A new concept to chalenge the forensic document examiner,
Canadian Society of Forensic Sciences Journal, Vol. 16. No. 1/ 1983.
STOCKTON A. , GILLIES E. A.- Identification of modern office machinery by paper
handling marks-A method of distinguishing between photocopied and laser printed documents
- London l996, Abstract
AGINSKI N. V. Dating and characterîşi ng writing, stamp pad and Jet printer inks by gas
Chromatography / Mass spectrometry, International Journal of Forensic Documents
Examiners, Vol. 2, No. 2, April/June 1996
SORIN ALAMOREANU, Falsuri în acte. Metode clasice şi moderne- Teza de doctorat
Universitatea Babeş-Bolyai 1998.
F. MORARU “Manual de balistica interioara” Edit. Militara Bucuresti 1976.

102