Tema: Amprentele Papilare

CAP. 1 INTRODUCERE
Criminalistica este tiina despre mijloacele tehnice metode i procedee destinate administrrii probelor conform normelor procesual penale, n vederea cercetrii i prevenirii infraciunilor. De aici putem recunoate obicetul trinomic al criminalisticii:

Activitatea infracional

Activitatea organelor de urmarire penal

Reflectarea n ambiana nconjurtoare

Respectiv, comiterea unei infraciuni presupune efectuarea de ctre autor a unor activiti ce produc modificri n ambiana locului faptei. Aceste modificri sunt numite urme. n raport cu natura i specificul infraciunii, precum i modul de operare a infractorului, la faa locului pot rmne diverse tipuri de urme, ns din multitudinea de urme descoperite la faa locului, urmele minilor prezint o importan deosebit deoarece se gsesc frecvent i permit o identificare rapid a infractorului.

Cu privire la tiina Criminalistic, profesionitii n materie o consider, fie "tiina care elaboreaz metodele tactice i mijloacele tehnico-tiinifice de descoperire, cercetare i prevenire a infraciunilor", fie tiina judiciar cu caracter autonom i unitar, care nsumeaz un ansamblu de cunotine despre metodele, mijloacele tehnice i procedeele tactice destinate descoperirii i cercetrii infraciunilor, precum i a identificrii persoanelor implicate n svrirea lor i a prevenirii faptelor antisociale [2, p.10] Activitatea de identificare cel mai frecvent utilizata in criminalistica este cea care are ca scop identificarea persoanei, fiind cunoscuta si sub denumirea de ,,indentificare judiciara. Referitor la identificarea judiciara a persoanei in cazul savarsirii infractiunilor s-au ridicat doua probleme: -identificarea dupa urme (si alte elemente ale savarsirii infractiunii) a persoanei care a incalcat legea. - inregistrarea acestei persoane astfel incat daca mai comite o noua infractiune sa fie cunoscuta situatia ei de recidivist. Referitor la inregistrarea celor condamnati incat daca mai comiteau si a doua oara astfel de fapte sunt mentionate metode de insemnare precum: tatuarea si insemnarea cu fierul rosu. Primul care s-a gandit sa aplice un sistem metodic de inregistrare a infractorilor a fost F. Vidocq, intemeietorul primei politii din lume in Franta sub Napoleon Bonaparte, politie de la care au aparut si primele metode criminalistice. Pentru inregistrarea infractorilor, F. Vidocq a infintat fisele personale ale detinutilor, in care erau notate semnalmentele lor, faptele comise, procedee folosite precum si cercul in care erau cunoscuti, aceasta constituind si o cartoteca dupa ,, Modus Operandi. Cu timpul, arhiva lui Vidocq a devenit greoaie si birocratica, imposibil de orientat pentru a recunoastea un recidivist, deoarece dupa 70 de ani de la infintare, in 1880 aceasta avea peste 5 milioane de asemenea fise. Incepand cu anul 1855 W. Harschel, un functionar britanic din India, a fost nevoit sa se foloseasca aproape 20 de ani de amprentele digitale pentru a deosebi indigenii carora trebuia sa le plateasca soldele, caci nu aveau acte de identiatte, iar pentru europeni, acestea semanau intre ei. In

acest timp, Harschell a constatat cu uimire ca amprentele digitale pe care le avea de la un individ la altul nu erau identice, si cu timpul a invatat sa distinga, dupa mai multe metode, o amprenta de alta si sa recunoasca oamenii dupa ,,imaginea degetelor, cum le-a denumit el, iar dintr-un manual de anatomie a preluat termenul de ,,linii papilare, denumire pe care el si-a insusit-o. Ca urmare a aceste experiente in anul 1877, Harschell a redactat o scrisoare Inspectoratului General al Inchisorilor din Bengal in care isi prezenta constatarile si propunea folosirea amprentelor digitale pentru identificarea persoanelor, in acest fel punandu-se capat inselaciunilor care se practicau in domeniul identitatii persoanei. Aproape contemporan cu el, in anul 1879, dr. Henry Faulds, medic scotian la un spital din Japonia si professor la Universitatea din Tokyo, care nu auzise niciodata de Herschell si de experientele sale din India, gasind, in Japonia, unele cioburi preistorice pe care se aflau fragmente de amprente papilare imprimate pe cand lutul era moale, s-a apucat sa studieze in anul respectiv, 1879, si in cel urmator, 1980, problema linilor papilare. In acest sens l-au interesat mai multe probleme: varietatea desenelor papilare, daca exista deosebiri intre popoare, daca exista probleme de ereditate..etc. A remarcat ca desenele papilare sunt variate si neschimbabile la acelasi individ. Daca W. Herschell a fost primul om care a concis ca a descoperit o noua metoda de identificare a identitatii persoanei, Henry Faulds a fost primul care a folosit amprenta digitala pentru descoperirea autorului unei infractiuni. Introducerea dactiloscopiei la inceputul secolului al XX-lea in practica politiei s-a datorat atat descoperirii unor infractori cu ajutorul amprentelor digitale, cat si a unor personalitati: sir [Link] si Edward Henry in Europa si Juan Vucetich in America de Sud. Astfel in anul 1894 Argentina devine prima ar din lume care introduce dactiloscopia ca metoda de identificare. Prin urmare, dactiloscopia este ramura Criminalisticii care se ocupa cu examinarea si clasificarea desenelor papilare, in vederea identidicarii persoanei. Intr-o formulare sintetica, C. Turai spune despre dactiloscopie ca este ,,stiinta privind studiul desenelor papilare.[3,p.15]

CAP. 2 AMPRENTELE PAPILARE

2.1 Proprietatiile desenului papilar
Impunerea desenului papilar printre cele mai valoroase si importante elemente de identificare a persoanei se datoreaza urmatoarelor proprietati: -unicitate ( fiecare persoana este identica numai cu sine insusi, si totodata, se deosebeste de toate de celelalte); -fixitatea (isi mentine forma si detaliile de la formarea sa, din luna a 6-a de viata intrauterina, pana la moartea persoanei); -inalterabilitatea (nu poate fi modificat sau inlaturat).

2.2 Clasificarea desenului papilar

In functie de locul pe care il ocupa, desenele papilare ale mainii sunt structurate dupa cum urmeaza (anexa 1): regiunea digitala cu zonele flangetei, falanginei si falangei, despartite de santuri flexorale; regiunea palmara cu zonele digito-palmara, tenara si hipotenara. Indiferent de regiunea sau zonain care se gasesc, desenele papilare au o importanta aproape egala in identificare. Dintre acestea se disting totusi, desenele de pe falangete, ale caror urme raman cel mai fregvent la fata locului. Totodata, datorita particularitatilor lor de structura, aceste desene sunt singurele folosite in inregistrarile dactiloscopice. Crestele papilare care alcatuiesc structura desenului falagetei formeaza, de regula, treizone (anexa 3.2): zona bazala, dispusa intre santul fexoral si centrul desenului; zona centrala sau nucleara, zona ce detine ponderea cea mai mare in clasificare; zona marginala, alcatuita din crestele aflate la exteriorul desenului.

Locul de intalnire a celor trei zone poarta denumirea conventionala de DELTA, fiind si ea de mai multe feluri (de exemplu delta alba, delta neagra etc.). trebuie precizat insa ca nu intotdeauna, desenul papilar,cuprinde trei zone. Clasificarea unui desen papilar se face in functie de forma desenului din zona centrala sau, altfel exprimat, in functie de pozitia si numarul deltelor: a) desenele adeltice sau de tip arc (lipsite de zona centrala); b) desene monodeltice sau de tip lant (in care zona centrala are efectiv forma unui lant pornind din dreapta sau din stanga desenului, de aici si subclasificarea in dextrodeltice si sinistrodeltice); c) desene bideltice sau de tip cerc (zona centrala fiind sub forma de cerc, de spirala, de laturi gemene s.a); d) desene polideltice sau de tip combinat (majoritatea prezentand trei delte si foarte rar patru delte); e) desene exceptionale sau amorfe (care nu se apropie de desenele papilare obisnuite); literatura de specialitate semnaleaza, astfel, un tip de desen (simian) asemanator maimutelor, intalnite la unii handicapati mintal, precum si un tip denumit danteliform, intalnit in tara noastra.[1,p.125]

2.3 Detaliile caracteristice ale desenului papilar (anexa 2)

Pe langa particularitatile de forma ale desenelor papilare, a caror contributie in procesul identificarii se reduce la stabilirea genului sau grupului din care face parte degetul unei persoane, amprenta digitala contine si o serie de puncte caracteristice, de natura sa permita identificarea certa a individului. Potrivit teorii si practicii criminalistice dactiloscopice, atat in tara noastra cat si in strainatate, au fost stabilite un numar de aproximativ 20 de tipuri de detalii. Vom prezenta mai jos cateva detalii, caracteristice, cu precizarea ca determinarea acestora se face amprenta in sensul acelor ceasornicului, inceputul fiind socotic. Astfel:

capat de creasta papilara , respectiv inceput de creasta, situat la stanga, si sfarsit de creasta papilara, dispus la dreapta; bifurcare, deci creasta papilara in doua creste, si trifurcare, daca aceasta se desparte in trei creste; contopire simpla si contopire tripla, ce reprezinta reversul situatiei de mai sus; intrerupere in traseul crestei, pe o portiune de cca 2 mm; fragment de creasta papilara; butoniera, determinata de o scurta bifurcare a unei creste, urmata de revenirea la traseul normal; inel, detaliu care se apropie de butoniere, fiind insa circular; deviere a doua creste ce aveau tendinta sa-si uneasca traseul; intersectia a doua creste papilare; carlig, detaliu format de un fragment mic de creasta, atasat unei creste mai mari; anastomoza, creasta ce uneste, sub forma unui pod, alte doua creste papilare. Intr-un desen papilar digidal se pot gasi in jur de 150 detalii caracteristice. Pentru identificarea

unei persoane este necesar sa se descopere in urma de la fata locului si in impresiunea de control un numar de detalii (de regula 12) care sa corespunda nu numai ca tip, dar si ca pozitie, de unde si denummirea de puncte coincidente, folosita in dactiloscopie.

2.4 Formarea urmelor de maini

Cum este firesc, o urma de mana, indiferent ca este a degetelor, palmei sau intregii maini se formeaza prin contactul direct al acesteia fie cu o suprafata, fie cu un obiect oarecare. In functie de modul de formare, ele se pot prezenta astfel: 1) Urme de maini statice sau dinamice. Valoarea cea mai mare pentru identificarea persoanei o au, bineinteles, urmele de maini statice, intrucat reusesc sa ne dea cu claritate desenul papilar si detaliile sale caracteristice. Spre deosebire de urmele statice, urmele dinamice, prezentandu-se sub forma unor manjituri, pot servi in cel mai bun caz la o identificare generica. 2) Urme de suprafata sau de adancime. In functie de plasticitatea suportului primitor de urma. De exemplu, urmele formate in chit moale, in ceara, in plastelina, in vopsea neuscata s.a. se formeaza

in adancime spre deosebire de urmele lasate pe o suprafata dura, de genul sticlei, care sunt de suprafata. La randul lor, urmele de suprafata se pot forma prin stratificare, datorita depunerii de substanta aflata pe mana (sudoare, vopsea, grasime, sange etc.) pe suprafat atinsa, precum si prin stratificare, datorita ridicarii substantei existente anterior pe obiect ( praf, vopsea). 3) Urme de maini vizibile sau latente, variante intalnite, de regula, la urmele de suprafata formate prin stratificare. Urme de maini latente , contrar aparentelor, sunt in majoritatea cazurilor de o claritatea mai buna decat urmele vizibile. Explicatia consta in aceea ca urmele latente se formeaza prin depunerea unui strat foarte subtire de substanta, capabila sa redea cu fidelitate detaliile caracteristice ale crestelor papilare si chiar al porilor. Spre deosebire de urmele latente, urmele vizibile pot determina unele greutati in cercetare. In numeroase cazuri, acestora le este caracteristic, un anumit grad de imbacsire, de acoperire a detaliiror cu substanta depusa (sange, grasime, murdarie). Cu toata valoarea relativ redusa de identificare a unor urme vizibile, ele servesc la constatarea inprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea, (obiectele folosite, drumul parcurs de autor, succesiunea actiunilor s.a.). de asemenea, este aproape imposibil ca intr-o urma digitala vizibila sa nu existe o portiune, un fragment exploatabil in cercetarea de identificare, in aspect uneori neglijat in practica.

ANEXA 1

ANEXA 2
Detaliile caracteristice ale desenului papilar luate in calcul la identificarea persoanelor.

ANEXA 3
1.

Principalele tipuri de desene papilare, de la stanga la dreapta: Adeltic simplu, Adeltic piniform, La (dextrodeltic), Lat (sinistrodeltic), Cere (bideltic), Trideltic

2.

Zonele desenului papilar: zona centrala ( B ), zona marginala ( A), zona bazala (C)

10

CUPRINS
CAP. 1 INTRODUCERE CAP. 2 AMPRENTELE DIGITALE 2.1 PROPRIETATILE DESENULUI PAPILAR 2.2 CLASIFICAREA DESENULUI PAPILAR 2.3 DETALIILE CARACTERISTICE ALE DESENULUI PAPILAR 2.4 FORMAREA URMELOR DE MAINI ANEXE

11

BIBLIOGRAFIE

[Link] Stancu, Criminalistica vol 1 Stiinta investigarii infractiunilor, Editura Tempus S.R.L, Bucuresti, 1992 [Link] Stancu, Criminalistica vol 1 - Tehnica criminalistica, Editura Actami, Bucuresti 1995 [Link] R. Constantin, Gheorghe Pasescu, Secretele amprentelor papilare, Editura National 1996 [Link] [Link]

12