UNIVERSITATEA "SPIRU HARET"

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - BUCUREŞTI

Programul de Masterat: __ ŞTIINŢE PENALE __

LUCRARE DE DISERTAŢIE

ROLUL ŞI IMPORTANŢA URMELOR DE OBIECTE

Autor: Tetic Ghe. Iulia Florentina

Coordonator ştiinţific: [Link]. Lazăr Cârjan

Bucureşti
2009
 ./~
'vP
CUPRINS ~ ~~\I-
CAPITOLUL 1: ( A /
Conceptul de interpret re crhninalistică.â urmelor la locul faptei..................8
8
1.2 Metodele criminalisticii............ 9
1.3 Noţiunea de urmă criminalistică.Traseologia................................................... 11
1.4 Interpretarea şi rolul urmelor............................................................................ 14
\-.s, ~'Lcdc'[Link].- '-,_:u_,~~ JL"" .lL$C~~'
CAPITOLUL II: Criterii de clasificare a urmelor criminalistice 22
2.1 După factorul creator................. 23
2.1.1 urmecfr~~ 23
2.1.2 Urme create de animale.................................................................................. 27
2.1.3 Urme create de vegetale........... 29
2.1.4 Urme create de obiecte şi instrumente........................................................... 30
2.1.5 Urme create de unele fenomene................................................................... 32
35
2.2.1 Urme primite 35
2.2.2 Urme pri 35
'mite de vegetale..... 35
2.2.4 U e primite de obiecte................................................................................. 35
2.3 După esenta lor................................................................................................ 35
2.3.1 Urme formă.................................................................................................... 35
2.3.2 Urme materie................................................................................................. 39
2.4 După marime.................. 40
2.4.1 Macrourmele........................ 40
2.4.2 Microurmele................................................................................................... 40
2.5.1 Urme locale .1............................................................... 43
2.5.2 Urme de contur.............................................................................................. 43

4
CAPITOLUL III:Importanţa urmelor............................................................... 44
3.1 Forţa probantă a expertizei în cadrul aprecierii probelor de către
organele judiciare.............................................................................................. 44
3.2 Importanţa cercetării urmelor în activitatea de identificare a
infractorilor... 46

3.3 Concluzii............................................................................................................ 48
3.4 Anexe................................................................................................................. 52
SPEŢA 57

5
BIBLIOGRAFIE

Lazar Carjan,Mihai Chiper "Criminalistica",Editura Fundatia Romania de Maine

Bucuresti,2009
Colectiv Tratat practic de Criminalistică", vol 1, Editura Ministerului
De Interne, 1976
"Tratat practic de criminalistică",voll, IGM, Bucureşti, 1976
Stancu Emilian "Criminalistică", Editura Actami, Bucureşti, 1995
"Criminalistică" .vol 1, Editura Tempus SRL, Bucuresti,
1992
"Tratat de criminalistica",Editia a IV a revazuta si adaugita
,Editura Universul Juridic,Bucuresti,2008
Pasescu Gheorghe "Tratat practic de criminalistică", voI 1, Editura Mi-
nisterului de Interne, Bucureşti,1976
"Interpretarea criminalistica a urmelor la locul
faptei",Editura National,2000
Camil Suciu "Criminalistică", Editura Actami, Bucureşti, 1995
Saferstein R. "Criminalistics- An Introduction to Forensic Science"
5th edition,1995
Ionescu Lucian [Link].
Mircea Ion "Valoarea criminalistică a unor urme la locul faptei"
Editura Vasile Goldiş, Arad, 1996
"Criminalistică", Editura Lumuna Lex, Bucureşti,2001
"Criminalistică", Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi,
1992
Golunski S.A "Criminalistică", Editura Stiintifica, Bucureşti,1961
CiopragaA., Iacobuta I "Criminalistică", Editura Junimea, Iaşi, 2001
" Criminalistica" ,Editura Gama,Bucuresti,1996
Volonciu N. "Tratat de procedură penală'[Link] 1, Editura Paideia
Bucureşti, 1993
Urucu N.,Anghelescu 1. "Tratat practic de criminalistică" .vol 1
Dictionar de criminalistică, Editura Ştiintifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984
Vaduva N.,Vaduva L "Expertizele,constatarile tehnico ştiinţifice

6
 şi medico legale, Mijloace de probă în
Procesul penal, Editura Terathopuis, Craiova
1997

Alain Buquet "Manuel de criminalistique modeme",2 edition revue

et complete, "Press Universitaire de France,2003

Paul Stefanescu,Lazar Carjan "Stiinta versus crima",Editura Curtea Veche,Bucuresti

2001
[Link] "Tactica cercetarii la fata locului",Academia de politie
Alexandru Ioan Cuza, Bucuresti, 1985
Iancu Stefan "Aspecte privind descoperirea locului faptei si identi
ficarea martorilor,Vol "Investigatia criminalistica a
locului faptei,Editura Luceafarul,Bucuresti,2004
Ion Vachescu "Criminalistica", voI I,Editura Academica,Bucuresti
2000
Ilie Botos "Criminalistica",Editura Resoprint,Cluj Napoca,2002

Mari an Ruiu "Investigatia criminalistica a locului faptei",Editura

Luceafarul,Bucuresti,2004

7
CAPITOLUL 1:

Conceptul de interpretare criminalistică a urmelor la locul faptei.

1.1 Accepţiunea termenului criminalistică.

Hans Gross a definit Criminalistica o "ştiinţă a stărilor de fapt în procesul
penal".
"Criminalistica este un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea şi
studiul crimei pentru a se ajunge la dovedirea ei" (Pierre Fernaud Ceccaldi, La
criminalistique, Paris, 1962) 1.
"Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care
Însumează un ansamblu de cunoştiinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi
procedeele tactice, destinae descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării
2
persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale".

[Link]. Lazăr Cârjan, Curs de criminalistică, Ed. Fundaţiei România de Mâine, 2009, pag. 164.
2Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, ed. a III-a revăzută şi adăugită, Universul Juridic, Bucureşti,
2004, p. 12.

8
 Criminalistica poate fi considerată în tratatele de specialitate "ştiinţa care
elaborează şi foloseste mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice, precum şi procedee
tactice destinate descoperirii, fixării, ridicării, examinării şi interpretării probelor
judiciare":'.

Cuvântul criminalistică este utilizat cu mai multe denotaţii. Mass media

foloseşte acest termen pentru rezonanţa sa interesantă, legată de săvârşireacrimelor, de
misterul pe care cercetarea şi descoperirea acestora îl presupune. Criminalistica este
definită clar în literatura de specialitate ca fiind "o stiinţă a stărilor de fapt în procesul
penal". În cursurile universitare "criminalistica este o ştiinţa juridică cu caracter
autonom şi utilitar, care însumează un ansamblu de cunostiinţe despre metodele,
mijloacele tehnice ŞI procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării
infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirealor şi prevenirii faptelor
antisociale,,4. Pornind de la datele furnizate de ştiinţele naturii, de diferite tehnici
derivate din acestea şi de la experienţa generalizată a organelor de urmărire penală,
criminalistică stabileşte metodele cele mai perfecţionate pentru descoperirea
infracţiunilor şi identificarea autorilor'".
Conceptul modem este în prezent cel de Forensic Science care provine de la
cuvântul latin "forum" care însemna în antichitate piaţa publică, loc de judecată.
Criminalistică apare ca o ştiinţa exactă, autonomă, bazată pe prelucrarea şi
adaptarea ştiinţelor pozitive la descoperirea şi analizarea macro şi microurmelor,
identificarea persoanei după amprente, semnalmente, produse biologice şi urme în
care se poate evidenţia ADN-ul (acid dezoxiribonucleic). Forensic Science începe cu
scena infracţiunii, "dacă investigatorul nu poate recunoaşte, colecta şi împacheta
corect probele materiale, nici un echipament sau experţiză nu va putea salva situaţia't",
Rolul criminalisticii este "acela de instrument, auxiliar, ştiintific şi imparţial al
justiţiei'".

1.2 Metodele criminalisticii.

3 Colectiv, "Tratat Practic de Criminalistică", Vol.I, Ed. Ministerului de Interne, 1976, pag. 15.
4 Stancu, E. ,"Criminalistică", Ed. Actami, Bucureşti, 1995.
5 Suciu, c., "Criminalistică ", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag.6.
6 Saferstein, R., Criminalistics-An introduction to Forensic Science , s" edition, 1995.
7 Ionescu, L., op. cit., pag.11-12.

9
....
 În lupta sa pentru reducerea infractionalităţii criminalistică foloseşte metode
specifice şi metode ale altor ştiinţe. Aceste metode sunt frecvent schimbate sau
înlocuite cu altele mai productive,ţinând cont de progresele ştiinţei şi tehnicii, de
metodele şi mijloacele folosite de infractori.
La baza metodelor elaborate de criminalistică stă metoda materialist didactică.
Pe baza acestei metode generale, criminalistică a elaborat propriile ei metode de
cercetare.
Metodica criminalistică stabileste folosirea celor mai adecvate reguli de
cercetare mijloace tehnice şi procedee tactice criminalistice care asigură clarificarea
problemelor esenţiale privitoare la coţtinutul infraţtiunii, părţicipanţi, împrejurarile în
care a fost săvârsită pentru aflarea adevarului în cadrul procesului penal.
Elaborarea metodelor criminalistice presupune în primul rând cunoaşterea
procesului de formare a urmelor infracţiunii, cunoaşterea temeinică a experienţei
organelor de urmarire penală şi a celor mai noi metode folosite în ştiinţele naturii, ca:
fizica, chimia, biologia şi psihologia.
Dactiloscopia se bazeaza pe datele anatomiei, care stabilesc caracterul
invariabil şi stabilitatea relativă a reliefului papilar de pe degetele mâinilor. Aceste
proprietaţi anatomice ale reliefului papilar sunt folosite în criminalistică pentru
identificarea persoanei dupa impresiunile digitale şi în scopul înregistrarii penale a
infracţiunilor. O asemenea folosire a proprietăţilor desenelor papilare este folosită
numai în scopurile anchetării infracţiunilor'.
Metodele tehnico-ştiinţifice sunt necesare atât în munca de teren a
criminalistului, cît şi în cercetările de laborator şi în expertiză criminalistică.
Metodele practice sunt importante pentru organele de urmarire penală,
deoarece asigură o buna organizare a diferitelor activităţi de cercetare, ordinea şi
succesiunea acestora dupa un anumit plan bine stabilit.
Tactica criminalistică este constituită dîntr-un sistem de metode şi procedee
specifice, bazate pe dispoziţiile legii procesuale penale şi pe experienţa pozitivă
generalizată a organelor de urmarire penală, pe folosirea logicii şi psihologiei
judiciare, precum şi a altor ştiinţe aplicate pentru prevenirea, descoperirea şi
cercetarea infracţiunilor în scopul obţinerii de rezultate optime cu cheltuieli minime

8 1. Mircea, "Valoarea criminalistică a unor urme la locul faptei", Ed. "Vasile Goldiş'', Arad, 1996,
p.5l.

10
 de efort, mijloace şi timp". În elaborarea metodelor tactice de cercetare criminalistică
se porneşte de la materialul strâns de activitatea de cercetare a organelor de urmărire
referitoare la procesul de formare a urmelor, de comportare a martorilor, a
infractorilor şi a celor percheziţionaţi, de aprecierea valorii fiecărei urme şi a
raporturilor ei cauzale în ansamblul unitaţii cazurilor cercetate.
Una dintre sarcinile cuprinse în obiectul criminalisticii este strâns legata de
elaborarea metodelor de cercetare şi stabilirea mijloacelor tehnice necesare aplicarii
acestor metode.
Mijloacele tehnice reprezintă instrumentele şi materialele necesare activităţii
de cercetare, atât în cadrul muncii de teren, căt şi în laboratoarele de criminalistică.
Aceste mijloace sunt foarte variate, mergând de la lopată şi târnăcop, necesare
dezgropării unor obiecte ascunse, păna la cele mai complicate instalaţii 10 de cercetare
cu care sunt înzestrate laboratoarele de criminalistică.
Aceste mijloace pot fi grupate în doua categorii: utilaje şi materiale necesare
activitătii de cercetare la locul faptei (trusa de anchetă sau de cercetare penală,
formată dîntr-un compărţiment fotografic, un compărţiment traseologic, unul de
rechizite pentru desen şi instrumente pentru patrunderea într-un loc închis) folosite
direct de organele de urmărire penală, şi utilaje şi materiale de laborator folosite
numai de către specialişti.
Metodele tehnico-oragnizatorice de prevemrea infracţiunilor se pot realiza
pnn: înregistrarea persoanelor urmărite sau condarnnate; înregistrarea cadavrelor
neidentificate; înregistrarea obiectelor furăte sau pierdute; luarea de măsuri pentru
prevenirea falsificării înscrisurilor; pregătirea organelor de urmărire penală. Din
planul de cercetare nu trebuie să lipseasăa cauzele care au determinat, condiţiile şi
împrejurarile ce au favorizat sau înlesnit săvârşireainfracţiunii şi masurile de
prevenire ce se impun a fi luate ori propuse.
Metodica criminalistică, tinand cont de regulile generale ale tehnicii şi tacticii
criminalistice, de cunostinţele fumizate de alte ramuri ale ştiinţei şi generalizand
experienta pozitivă a organelor judiciare ofera cadrul şi recomandă folosirea unor
metode adecvate de cercetare în raport cu natura infracţiunii săvîrsite, împrejurările în
care a avut loc, urmele lăsate la faţa locului şi modul de valorificare a acestora,
problematică ce trebuie abordată în ascultarea martorilor învinuitilor sau inculpaţilor.

9 S.A Golunski, "Criminalistică", Ed. Ştiinţifică, şti, 1961, pag.1S.

10 Suciu, C, "Criminalistică", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 5.

Il
 În literatura de specialitate s-au enunţat mal multe opinii, cu pnvire la
metodele specifice criminalisticii.
Carnii Suciu împarte metodele criminali sti ce în metode tehnico-ştiinţifice şi
metode tactice, în timp ce C.E. O'Hara promoveaza "regula celor trei i": informaţii,
interogatoriul şi instrumentarea.
E. Stelzer considera că metodele principale sunt "supravegherea, metoda
experimentală , metoda măsurii şi comparării, analizei şi sintezei, planificării şi
pronosticării" .
Alţi autori , precum P.F. Ceccaldi , G. Chevet şi Ph. Marand susţin că
metodele criminalisticii sunt matematice, microscopice , fotografice.

1.3 Noţiunea de urmă criminalistică.Traseologia.

o activitate infractională produce modificări în mediul înconjurător, vizibile

sau în stare latentă, care poartă denumirea de urme. Descoperirea şi interpretarea
urmelor constituie activităţi esenţiale şi indubitabile pentru identificarea şi demascarea
infractorilor.
În lucrările de specialitate, urmele sunt definite pnn variate moduri de
formulare, care au totusi un conţinut apropiat. Cei mai mulţi autori consideră urma ca
fiind "orice modificare materială produsă la locul faptei, ca rezultat material al
activităţii persoanelor implicate în comiterea acesteia şi este utilă cercetării
crirninalistice" 11.
Unii autori definesc urmele ca fiind "cele mai variate schimbări care pot
interveni în mediul înconjurator ca rezultat al actiunii infractorului" 12,ori "totalitatea
elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârşireainfracţiunii'":',
sau "orice modificare materială intervenită în condiţiile săvârsirii unei fapte penale,
Între faptă şi modificarea produsă existând un raport de cauzalitate,,14.
O altă accepţiune a noţiunii de urma data de prof. Camil Suciu este: "urmele
formate prin reproducerea constructiei exterioare a unui obiect asupra altui obiect,,15.

Il Ion Mircea, "Criminalistică", Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag.57.

12 Golunski, S.A., "Criminalistică", Ed. Ştiinţifică, 1961, pag.82.
I3 Carnii Suciu, "Criminalistică", Vol.I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972,pag.200.
14 Stancu E., "Criminalistică", Vol.I, Ed. Tempus SRL, Bucureşti, 1992,pag.118.
15 Carnii Suciu,"Criminalistică", [Link]ă şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag.20 1.

12
 Alţi autori, dorind realizarea unor diferenţe mai cuprinzatoare şi mai precise,
înteleg prin urmă "orice modificare materială produsă ca efect al interacţiunii dintre
făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi elementele componente ale mediului unde
îşi desfasoară activitatea infractională, modificări care, examinate individual sau în
totalitate, pot conduce la: stabilirea existenţei faptei, identificarea făptuitorului, a
mijloacelor folosite şi la lamurirea împrejurărilor cauzei'v"; urma mai reprezintă "o
modificare creată la locul şi în procesul săvârsirii infracţiunii, prin mişcările fizice
realizate în acel moment de persoanele implicate în activitatea respectivă;modificarea
produsă, prin aspectul ei general, prin caracteristicile specifice sau pozitive în care se
află, este utilă cercetării criminalistice ,,17

Urma în criminalistică se poate numi orice schimbare a aspectului formei ,

culorii sau în modul de aşezare a obiectelor, precum şi rămasiţele de substanţe; de
asemenea se pot numi urmă obiectele care sunt în legatura cu evenimentul.
"Noţiunea de urmă cuprinde următoarele modificări care au loc în lumea
materială prin acţiunea omului şi care prezintă interes pentru stabilirea unei fapte
prevăzute de legea penală, a mijloacelor folosite la săvârşireaei, a împrejurărilor în
care s-a produs, precum şi pentru identificarea făptuitorului"'". Numeroasele definţii
date noţiunii de urmă pe parcursul istoriei, se datorează scopului urmărit: emiterea
unei definiţii exhaustive sau a uneia care să se limiteze la cele mai importante şi mai
des întâlnite urme: urmele de reproducere.
Ion Mircea defineşte noţiune a de urmă în sens larg, făcând abstracţie de
părţicularităţi, ca fiind "orice modificare materială produsă la locul săvârsirii
infracţiunii şi care poate fi utilă cercetării criminalistice". Acelasi autor consideră
urma, în sens restrâns "o reproducere a construcţiei exterioare a unui obiect pe
suprafaţa sau în volumul obiectului cu care a venit in contact". În sens restrâns, urma
se formează prin realizarea unui contact nemijlocit Între două obiecte, redând pe
obiectul primitor, măcar parţial, caracteristicele suprafeţei de contact a obiectului
creator (ex.: urme de mâini, instrumente de spargere, etc ).19
Urmele create cu ocazia săvârsirii infracţiunilor sunt folosite de către organele
de urmarire penală în activitatea declanşată pentru descoperirea unor fapte în procesul

16 Pasescu Gh., "Tratat practic de criminalistică", Vol.I, [Link] de Interne,Bucureşti, 1976,

pag.1l7-118.
17 Mircea 1., "Valoarea criminalistică a unor urme de la locul faptei", Ed. Vasile Goldiş, Arad, 1996,
[Link].
18 Ciopraga A., Jacobuta 1., "Criminalistică ", [Link], Iaşi, 2001.
19 [Link],"Criminalistică", [Link]ţiei" Chemarea", laşi, 1992, pag.1 S.

13
 de identificare şi de tragere la răspundere a persoanelor vinovate. Organele
specializate reconstituie logic tabloul faptelor petrecute luand în considerare
modificarile apărute în mediul înconjurator, varietatea şi caracteristicile lor, locul în
care s-au produs, poziţia unora faţa de altele. În acest sens, la începuturile
investigaţiilor criminali sti ce erau exploatâte, în special urmele de picioare, de mâini,
ale instrumentelor de spargere, mijloacelor de transport, deoarece acestea ofereau
indicii mai sigure despre modul şi mijloacele în care a fost săvârsită o faptă prevazută
de legea penală şi posibilitatea identificarii autorilor. Urmele de praf, de salivă, de
spermă , de obiecte sau resturi de obiecte în general nu erau folosite. În prezent,
datorita diversificării activitătilor infracţionale, urmele au devenit cele mai importante
pentru disciplina criminalisticii.
Urmele nu desemnează doar modificările survenite în mediu ca urmare a
acţiunii făptuitorului şi a instrumentelor folosite de acesta, ci şi modificările
intervenite asupra făptuitorului: leziuni, rupturi ale obiectelor de îmbrăcăminte, etc.
În sens larg, urma e definită de 1. Vochescu ca fiind tot ce are legătură cu urma
şi poate fi perceput cu simţurile umane sau cu ajutorul unor dispozitive, aparate. Urma
nu este doar o imprimare a talpii în solul moale.
Ramura Criminalisticii care studiaza urmele în scopul stabilirii apartenenţei
de gen şi a identificării, poartă denumirea de traseologie (trace-urmă, în limba
francezaj",

1.4 Interpretarea şi rolul urmelor.

Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei este o activitate

intelectivă, complexă, de refacere imaginară, explicare şi comentarea acţiunilor
întreprinse la locul unei infracţiuni de persoanele implicate în săvârşireaacesteia, pe
baza examinării ştiinţifice şi stabilirii situaţiei reale a urmelor descoperite în
perimetrul cercetat. Această activitate se realizaează, la cererea expresă a organelor de
urmarire penală, de specialissi sau experţi criminali şti cu pregătire şi experienţa
adecvată. Concluziile interpretării se prezintă sub forma unui raport argumentat,
redactat Într-un limbaj accesibil, bazat pe constatări, experimente şi demonstraţii.

20 S.A Golunski, "Criminalistică", Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, pag.83.

14
 Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei cuprinde termeni care la
rândul lor au înţelesuri multiple după cum sunt folosiţi într-un domeniu sau altul al
ştiinţei ori vieţii sociale.
Interpretarea criminalistică a urmelor presupune, pe de o parte ,limitarea
obiectului acesteia la modificarile materiale produse de infractor şi victima în locul
unde s-a derulat activitatea infracţiunii, iar pe de altă parte formularea primelor
concluzii, bazate în exclusivitate pe cunostinţele puse la dispoziţie de ştiintele
pozitive: medicina, fizica, chimia, matematica.
Interpretarea criminalistică a urmelor poate fi făcută numai de persoane
special pregati te în acest domeniu şi se referă în exclusi tate la cazuri concrete,
neputând fi generalizate.
Interpretarea criminalistică a urmelor se deosebeşte şi de interpretarea pe care
organele judiciare o fac asupra probelor.
Conform teoriei liberei aprecieri a probelor, organul judiciar îsi formează
opinia în urma administrării probelor, interpretându-le dupa intima sa convingere".
Specialistul criminalist care realizează interpretarea urmelor nu se poate ghida după
intima sa convingere, ci dupa elementele materiale concrete oferite de locul faptei, de
caracteristicile urmelor şi de legile naturii aplicate la explicarea consensului de
formare a urmelor." Interpretarea rezultatelor examenelor comparative şi, respectiv, a
semnificaţiei probelor materiale identificate, este concepută ca o probabilitate
statică,,22.
Datorită importanţei pe care o au în stiinţa şi practica cercetării criminali stice,
în toate lucrările de specialitate urmele se studiază cu deosebită insistenţa, sub toate
aspectele posibile, începand de la procesul de formare, aspectele sub care se prezintă,
continuând cu metodele şi mijloacele tehnice de căutare fixare, ridicare de la locul
faptei, terminând cu examinarea lor în conditii de laborator şi cu concluziile
expertului criminalist.
În acest drum lung de studiu al urmelor, primii paşi sunt rezervaţi definiţiilor
şi clasificării urmelor după cele mai variate criterii, în vederea realizării unei analize
mai bine sistematizate şi prezentarii lor Într-o succesiune logică.

21 Volonciu N., "Tratat de procedură penală", VoLI, Ed. Paideia, Bucureşti, 1993, pag.333.
22 Ionescu L., [Link].,nr.11-12, 1997

15
 Noţiunea de urmă are o sferă foarte largă care depăşeşte cu mult domeniul
criminalisticii. Întâlnim noţiunea de urmă în arheologie, în accepţia de dovezi ale
existenţei unor civilizaţii dispărute, dupa cum o întâlnim în accepţia de existenţă a
unor urme de viata pe alte planete.
Operaţiunea de interpretare criminalistică a urmelor unei infracţiuni se execută
în cele mai multe cazuri prin contactul nemijlocit al specialistului sau expertului cu
locul în care urmele au fost găsite. Examinarea urmelor poate avea loc şi în laborator
numai după ce acestea au fost interpretate în contextul locului faptei, respectiv după
ce s-au stabilit corelaţiile pe care le aveau cu elementele componente ale câmpului
infracţional şi cu celelalte urme descoperite acolo.
Activitatea procedurală denumită "cercetare la fata locului" este prevazută de
art. 129 al Codului de procedura penala şi "se efectuează atunci când este necesar să
se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârsirii infracţiunii, să se stabilească
poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a
fost săvârsită,,23.
Cercetarea la faţa locului presupune executarea mai multor operaţiuni tehnice
bine definite:
• Delimitarea locului faptei, respectiva perimetrului în care s-au desfăşurat
evenimentele ce urmează a fi cercetate;
• Căutarea, descoperirea, marcarea urmelor şi a altor probe materiale;
• Fixarea stării şi pozitiei obiectelor precum şi a urmelor vizibile, pnn
fotografiere, descriere şi înregistrare video;
• Efectuarea măsurătorilor dintre obiecte, urme şi repere fixe ale locului faptei,
operaţie necesară întocmirii schiţei;
• Examinarea amănunţită a corpului victimei, a fiecărui obiect presupus purtător
de urme sau care a fost folosit la comiterea infracţiunii;
• Ridicarea şi ambalarea urmelor şi obiectelor corp-delict în vederea
transportării la laboratoarele de specialitate;
• Efectuarea de investigaţii pentru obţinerea de date căt mai complete, despre
victimă, locul, timpul şi împrejurarile în care s-a săvârsit fapta sau despre eventualii
făptuitori;

23 Stancu E., "Criminalistică", [Link], [Link], Bucureşti, 1995, pag.6.

16
 • Luarea primelor declaraţii martorilor ŞI victimei (dacă este la faţa locului)
precum şi de la persoanele suspecte;
• Întocmirea procesului verbal de cercetare la faţa locului.";
Interpretarea urmelor se realizează în, principal, în faza statică a cercetării
(când poziţia obiectelor, urmelor şi celoralte componente ale locului faptei ramân
neschimbate), dar se continuă şi în faza dinamică.
Interpretarea se realizează firesc, instantaneu şi intuitiv de membrii echipei de
cercetare, pe măsura descoperirii urmelor.
Criminalistica, având ca obiect principal de studiu urmele şi corelaţiile acestora cu
entităţiile componente ale locului infracţiunii, operaţiunea de interpretare vizează, cu
prioritate, obţinerea de noi date şi informaţii necesare c1asificării în cele mai mici
detalii a împrejurărilor în care s-a săvârsit fapta cercetată, formării cercului de
persoane suspecte a fi implicate în săvârşireainfracţiunii şi in final chiar identificării
autorului, complicilor sau altor părţicipanţi la derularea evenimentelor.
Spre deosebire de informaţiile obţinute pe alte căi (investigaţiile directe pe
teren, în jurul locului faptei, declaraţiile victimilor sau martorilor, examenele de
laborator efectuate asupra urmelor ridicate de la faţa locului), datele rezultate din
operaţiunea de interpretare au la baza doar observaţiile, constatările şi experimentele
efectuate asupra urmelor aflate în poziţiile în care au fost descoperite la faţa locului.
Această categorie de date şi informaţii reprezintă o valoare deosebită datorită gradului
ridicat de obiectivitate pe care-l prezintă, ele putând fi verificate de oricare alt
specialist care poate reface raţionamentele şi experimenţele celui care a realizat
interpretarea inutilă, putând fi confirmate şi de informaţiile similare obţinute pe alte
cai. Pe de altă parte, ele pot ajuta la verificarea veriditătii şi credibilităţii datelor
obţinute pe alte cai, mai labile sau cu un grad mai mare de relativitate, cum ar fi

- declaraţiile martorilor sau victimelor, recunoscute în literatura de specialitate pentru

marja mai ridicată de subiectivism pe care o conţin.
Detaliile obiectivului general al interpretării, se pot preciza unele obiective
operaţionale mai concrete ale acestuia şi care generează categorii de date şi informaţii
ce nu pot fi obţinute pe alte căi.

24 Stancu E., [Link].,pag.21-26

17
--
 Având în vedere marea varietate a urmelor ce pot rămâne la locul săvârsirii
infracţiunilor, o încercare de inventariere a datelor ce pot fi obţinute prin interpretarea

-- acestora pare imposibilă. Singura cale de cuprindere a acestora Într-un sistem coerent
este sistematizarea după criterii ce raspund îndeplinirii sarcinilor generale ale
cercetării la faţa locului şi, în final, delurării urmăririi penale.
Se ştie că în câmpul infractiunii sunt descoperite întotdeauna urme lăsate de
infractor, urme lasăte de victimă,urme lăsate de alte persoane sau chiar şi de animale.
Sarcina interpretării este aceea de a le deosebi şi a le elimina pe cele care nu
interesează cercetarile.
De exemplu, în cazul urmelor papilare ,operaţiunea eliminării urmelor ce
aparţin pesoanelor care îsi desfaşoară în mod curent viaţa şi activitatea în locul
cercetat,este deja o activitate de rutină care se execută în toate cazurile.
Aproape în toate cazurile de cercetare, se pune întrebarea care dintre urmele
descoperite şi ridicate au fost create anterior comiterii faptei, în timpul comiterii faptei
şi după consumarea activităţii infracţionale.
Precizarea momentului creării urmelor este deosebit de importantă pentru
stabilirea vinovăţiei persoanei presupusă a fi autorul faptei. În practica judiciară se
întâlnesc frecvent cazuri în care sunt retinute pentru cercetări persoane ale căror urme
papilare, de exemplu, au fost descoperite în perimetrul locului faptei, dar acestea
neagă comiterea faptei, însă nu exclud posibilitatea lăsării urmelor în acel loc anterior
comiterii faptei, cu prilejul unor activităţi curente, oneste.
Una dintre cele mai dificile sarcini ale interpretării urmelor este stabilirea
mecanismului de creare a urmei, respectiv precizarea faptului ca urma în discuţie a
fost produsă chiar în timpul consumării actului infracţional.
În numeroase cazuri, cercetarea locului faptei se efectuează pentru a stabili
dacă s-a comis o infracţiune ori dacă s-a produs un eveniment soldat cu victime
omeneşti, cu distrugeri materiale ori s~ constată consumarea unei sinucideri.
Interpretarea urmelor în acesti cazuri va fi orientată spre obţinerea acelor date
Ş1 informaţii care argumentează ipoteza sinuciderii ori a evenimentului. O atenţie
deosebită se va acorda urmelor şi împrejurărilor care pot dovedi încercarea de
simulare a unei sinucideri, a unui accident, pentru a ascunde o faptă penală
intenţionată.
Urmele descoperite în astfel de cazuri (înec, accidente rutiere, spânzurare,

-. împuşcare, electrocutare) prezintă părţicularităţi cu privire la amplasament,

18
 caracteristici, repărţiţie, ce permit argumentarea uneia din cele două ipoteze
principale.
Se pot preciza, pornind exclusiv de la examinarea urmelor, dacă în locul
respectiv a avut loc o luptă între victimă şi un eventual agresor; dacă victima a fost
mutată dîntr-un loc în altul; daca a stat prea mult timp într-un singur loc sau dacă
asupra cadavrului au acţionat animalele.
Pe baza numeroaselor categorii de urme, analizate separat şi în corelaţie cu
componentele locului faptei, se pot stabili, cu un grad mare de precizie, poziţiile
ocupate de cei doi "actori" principali în diferitele momente ale comiterii faptei. Datele
obţinute astfel pot ajuta la dozarea cât mai exactă a vinovăţiei.
Reconstituirea mişcărilor autorului şi victimei pe baza urmelor ramase la locul
faptei, poate ajuta la aflarea adevăratului infractor. Uneori, rezultatul acestui tip de
interpretare poate poate ajuta la dovedirea nevinovăţiei unor persoane incluse în
cercul de suspecţi, tocmai pentru confirmarea apărărilor aduse de acesta.
Stabilirea poziţiei iniţiale a cadavrului sau a unor obiecte pmcipale de la locul
faptei constituie o altă categorie de sarcini ale inerpretării urmelor. Orice schimbare
de poziţie generează noi întrebări şi noi ipoteze ale anchetatorilor.
Interpretarea urmelor se realizează în principal în faza statică a cercetării dar
se continuă şi în faza dinamică. Interpretarea se realizează firesc ,instantaneu ŞI

intuitiv de membrii echipei de cercetare,pe masura descoperirii urmelor.

Fiecare urmă analizată individual, grupările de urme din anumite zone ale
locului faptei ca şi tabloul general al modificărilor generate de "actorii" evenimentelor
derulate în perimetrul cercetat sugerează numeroase întrebă[Link] ar fi: care este
"sursa "urmei "X"?, care este mecanismul de creare a acestei unne?, urma a fost lăsată
în timpul comiterii faptei, înainte sau după?, urmele descoperite la locul faptei provin
de la o singură persoană sau de la mai multe?, cu ce instrumente a acţionat
făptuitorul? din ce directie a acţionat? care este succesiunea loviturilor? pe unde a
pătruns cel care a creat unnele?, pe unde a iesit?, cu ce s-a deplasat?, în ce directie a
plecat?
Simplă constatare a existenţei urmelor şi fixarea lor prin descriere, fotografiere
sau înregistrare video nu sunt suficiente pentru a răspunde la multitudinea de întrebări
ce se ridică în faţa anchetorilor.
Este necesară o operaţiune intelect iva, de analiză, combinată cu observaţii,

- verificări, măsuratori, raţionamente şi experimente care să raspundă argumentat la

19
întrebă[Link]ând în corelaţie urmele între ele, urmele şi componentele locului
faptei,observaţiile făcute,cu respectarea legilor naturii şi cu cunostinţele aprofundate
despre urme.
Chiar şi atunci când toate răspunsurile exprimate de membrii echipei de
cercetare coincid, toţi fiind de acord cu un anumit scenariu al desfăşurării
evenimentelor, această opţiune comună, unanimă, uşor de înţeles şi de explicat în
contextul locului faptei, nu este consemnată în nici un document care va rămâne la
dosarul cauzei. Ulterior când dosarul parcurge alte etape ale urmăririi penale şi ale
judecăţii,cei care studiază piesele componente (procese verbale, planşe,fotografii,
schiţe, declaraţii) nu găsesc explicaţii anumitor situaţii şi împrejurări consemnate în
acestea şi îsi pun din nou aceleasi întrebări la care cei prezenţi la faţa locului, în faza
iniţială,răspunseseră deja.
Astfel, se iveşte necesitatea unei operaţiuni distincte alături de cele ce compun
activitatea complexă de cercetare la faţa locului, prin care specialişti anume desemnaţi
să analizeze şi să interpreteze urmele în contextul locului faptei, pentru a răspunde
argumentat la întrebările ce apar pe parcursul cercetării şi pe care şeful echipei de
cercetare sau anchetatorulle adresează în scris.
Interpretarea criminalistică a urmelor la locul săvârsirii infracţiunii este una
dintre operaţiunile tehnico-criminaliste ce compun activitatea procedurală complexă,
denumită de Codul de procedură penală -"cercetarea la faţa locului".
Fiind o operaţiune pur tehnică, ea are aceeasi natură juridică, respectiv acelasi
statut cu fotografia judiciară, activitatea de întocmire a schiţelor, înregistările video
sau ridicarea şi ansamblarea urmelor descoperite la locul infracţiunii.
Interpretarea criminalistică a urmelor în contextul locului faptei prezintă o
importanţă deosebită sub aspectul lămuririi tuturor împrejurărilor care au precedat,
însoţit şi succedat activitatea infractinală.
Aceasta operaţiune oferă posibilitatea organelor de urmărire penală să
perceapă mai bine ambianţa,din câmpul infracţional, părţicularităţile topografice ale
acesteia, căile de acces şi de iesire.
Toate acestea,raportate la leziunile descoperite pe corpul victimei sau pe
cadavru şi la urmele găsite , la modul lor de amplasare, la formă ,dimensiuni şi
corelate cu instrumentele folosite pentru pătrunderea în încăperi sau pentru
suprimarea vieţii, permit organului de urmărire penală să prefigureze mental acţiunile

20
desfăşurate de făptuitor înainte, în timpul şi după comiterea agresiunii, reacţia
victimei, modul de operare folosit de infractor, scopul şi mobilul faptei.
Datele şi informaţiile rezultate din interpretare vor constitui punctul de plecare
în elaborarea celor mai plauzibile versiuni cu privie la săvârşireafaptei şi desfăşurarea
celor mai eficiente activităţi pentru verificarea lor.
Prin interpretarea urmelor şi a ambianţei de la faţa locului se poate deduce,
chiar cu aproximaţie, timpul când s-a produs omorul, se poate stabili traseul parcurs
de victimă până în momentul agresiunii, mişcările succesive făcute de agresor şi de
victimă în timpul luptei, precum şi unele activiatăţi ale agresorului după consumarea
faptei.
Din coroborarea acestora cu declaraţiile martorilor oculari pot rezulta
informaţii care conturează cât mai exact adevărul în legatură cu împrejurările
comiterii faptei.
În situaţia în care autorul faptei este necunoscut, numeroasele indicii ŞI

informaţiile obţinute prin activitatea de interpretare a urmelor pot ajuta la identificarea

acestuia în mod direct sau indirect prin identificare, mai întâi, a instrumentelor, a
armelor sau obiectelor de imbrăcaminte ori încălţăminte folosite de acesta. Se poate
chiar afirma că valoarea interpretării criminalistice a urmelor este pusă în evidenţă
mai ales pe parcursul cercetării cauzelor cu aurori neidentificaţi.
Rezultatul interpretării criminalistice a urmelor poate duce la scurtarea
semnificativă a segmentului de timp afectat urmăririi penale, prin posibilităţile de
alegere a versiunilor şi a ipotezelor care duc la identificarea rapidă a făptuitorului, dar
şi prin modalităţile de probare a faptelor acestuia prin mijloacele ştiinţifice uşor
verificabile.
Rezultatele interpretării criminalistice a urmelor transformate în mijloace de
probă prin intermediul raportului de constatare tehnico-ştiintifică sau expertizei,
Întocmite de specialişti şi de experţii criminali şti care au cercetat locul săvîrsirii
infracţiunii, pot constitui tot atâtea posibilităţi de aflare a adevărului În cauze penale
aflate în cercetare.
Interpretarea criminalistică a urmelor poate fi utilă şi în verificarea bunei sau
relei credinţe a martorilor, care pot, în anumite situatii să depună marturii neconforme
cu adevărul, generate de interesele pe care aceştia le au în legatură cu cazul aflat in
cercetare.

21
 Metodele folosite la interpretarea criminalistică a urmelor pot fi aplicate
pentru a verifica dacă un anumit martor putea observa victima şi pe agresor din
poziţia care declara ca se afla sau dacă urmele descoperite, fixate ori interpretate prin
metodele criminali stice contrazic cele declarate de acesta.
Rezultatul interpretării criminalistice poate avea influenţe şi asupra încadrării
juridice a faptei.

Daca prin interpretarea urmelor s-a constatât cu certitudine că locul în care a

fost descoperit cadavrul nu este cel în care s-a comis omorul, iar locul unde s-a
săvârsit omorul era un loc public, acest fapt va constitui un argument pentru reţinerea
formei agravante a infracţiunii de omor.
Informaţiile cu privire la timp, rezultate din interpretarea urmelor, pot
influenţa în mai multe cazuri calificarea juridică a faptei într-o formă sau alta, cu
implicaţii atât pe linia individualizării pedepsei cât., din punctul de vedere al
administrarii probelor în cadrul investi gării criminalistice.
Pentru a exista premeditare, hotărârea de a omorî victima trebuie luată înainte
de momentul atacarii şi uciderii acesteia, iar "starea de neputinţă" a victimei trebuie să
existe înainte de comiterea faptei, iar autorul să o fi cunoscut şi să fi profitat de ea
pentru a pune în aplicare rezoluţia infracţională.
În final se poate considera că interpretarea criminalistică a urmelor la locul
faptei constitue o posibilitate suplimentară pentru organul de urmărire penală de a afla
adevărul în legatură cu cauza cercetată.

CAPITOLUL II: Criterii de clasificare a urmelor criminalistice.

Edmond Locard distingea: amprente (digitale, corporale, de îmbracăminte, par

de animale) şi urme (obiecte lăsate de infractor, instrumente de spargere, fire de
păr).
"Principiul schimbului sau transferului" enunţat de Edmond Locard se bazează
pe faptul ca un individ lasă întotdeauna urme ale trecerii sale în locul faptei şi,

22
 reciproc, el primeste, în aceeasi manieră, pe corpul său, pe hainele şi pe obiectele sale
milioane de urme microscopice".
Conform criminaliştilor francezi urmele se clasifică în: urme indeterminante,
care pot fi de natură chimică, biologică sau nebiologică, dar nu indică autorul, şi urme
determinante, de natura fizică, produse prin apăsare, frecare sau smulgere, care permit
identificarea.
În criminalistică romanească, urmele au fost clasificate după mar multe
criterii:

• După factorul creator acestea pot fi: urme ale omului, urme ale animalelor,
urme ale vegetalelor, urme ale obiectelor şi urme ale unor fenomene.
După factorul primitor de urmă s-au distins între: urme primite de om, urme primite
de animale, urme ,J,or~ l ~\).JJl C)\,"[Link]. <~
• Dupa esenţa lor avem: urme formă, urme materie şi urme poziţionale ~~
------------------- ---- --------~ ----------------
de vegetale, urme primite de obiecte . ./
--..........-----.... --~---- ~
Urmele fOfrrîKse subclasifică în urme dinamice, statice, de adâncime şi de
suprafaţă. Acestea din urmă se împart la randul lor în urme de stratificare şi de
destratificare (vizibile şi invizibile) , urme negative (periferice) şi urme formate prin
căderea lichidelor. În categoria urmelor materie intră substantele de natură organică,
substanţele de natură anorganică, produsele de natură animală şi produsele de natură
vegetală.
• În funcţie de mărime: macrourme şi microurme.
• După posibilităţile ce le oferă în procesul identificării: urme care furnizează
elemente pentru lămurirea diferitelor împrejurări ale săvâşsirii infracţiunii, urme care
ajută la stabilirea apartenenţei la gen şi urme care permit identificarea factorului
creator.
Clasificarea urmelor după diferite criterii are drept scop creşterea gradului de
precizie şi claritate al formulărilor concluziilor criminalistice în soluţionarea cauzelor
penale. Astfel realizarea unei viziuni unitare asupra sistemului urmelor, a evidenţierii
interdependentelor dintre diferite categorii, grupe şi subgrupe ale acestora conduce la
utilizarea mai multor criterii de clasificare, care să permită stabilirea sursei, formei,
dimensiunilor şi conţinutului urmelor, calităţii şi posibilităţilor de utilizare a lor în
procesul judiciar.

25 AIain Buquet, "ManueI de criminaIistique modeme ", 2e edition revue et compIetee, "Presses
Universitaire de France", 2003, pag. 18-19 ..

23
2.1 După factorul creator.

2.1.1 Urme crea te de om.

Urmele create de om cuprind modificări create de mâini, pICIOare, frunte, nas, buze,
urechi, precum şi urme biologice de natură umană cum ar fi: sânge, salivă, păr, etc.
Din marea varietate de urme descoperite la locul săvârsirii infracţiunii, urmele
de mâini sunt mai frecvente decat alte urme, deoarece se formează mult mai uşor pe
diferite obiecte cu care mâna infractorului a venit în contact.
Cercetarea criminalistică a urmelor mâinii presupune o activitate complexă, în
care sunt implicate examinări ale desenului papilar de pe faţa palmară a mâinii
(examinarea porilor şi a crestelor papilare). Fiecare din aceste activităţi poartă
denumiri proprii, consacrate în literatura de specialitate: dactiloscopie, poroscopie,
crestoscopie/".
În sens restrâns, dactiloscopia, are ca obiect cercetarea urmelor produse de
detaliile desenului papilar al degetelor (dactilos = degete), criminalistică Însă foloseşte
sensul mai larg al acestui termen, în care sunt incluse toate cercetările criminalistice
privitoare la amprentele digitale, palmare şi plantare (talpa piciorului).
Poroscopia studiază caracteristicile porilor, deschideri ale glandelor
sudoripare, aşezate pe crestele papilare sub form unui sirag de margele, şi care pot
folosi la identificarea persoanei.
Crestoscopia studiază detaliile crestelor papilare, în special ale marginilor
acestora, când urma de deget nu este completă, ci cuprinde numai anumite fragmente
ale crestelor.
Importanţa cunoaşterii metodelor de descoperire şi ridicare a urmelor de mâini
se datorează nu numai marii lor frecvente la locul faptei, ci şi valorii lor deosebite în
procesul de identificare a persoanei prin caracteristicile specifice de structură a
desenelor papilare.
Urmele lăsate de mâinile infractorului se pot prezenta ca urme ale palmei
întregi sau numai ale degetelor. În majoritatea cazurilor, atât urmele degetelor, cât şi
urmele palmei sunt numai fragmentare, indicând partea de contact. Cele mai frecvent

26 Mircea I.,"Valoarea criminalistică a unor urme la locul faptei", Arad, 1996, pag.51.

24
întalnite sunt urmele digitale formate de falangete, ele venind mai des în contact cu
diferitele obiecte atinse sau folosite de infractor.
Urma palmară este întâlnită foarte rar şi mai mult în cazurile în care infractorul
a fost nevoit să se sprijine în palma mâinii şi, în aceste situaţii, din întreaga regiune
palmara propriu-zisă se imprimă regiunea tenară sau hipotenară.
Desenele papilare ale mâinii chiar dacă au o construcţie foarte variată şi
complexă, pot fi totusi repărţizate într-o anumită ordine formând o serie de combinaţii
pe care le putem grupa în anumite regiuni şi zone, atât în regiunea falangelor cât şi în
cadrul palmei întregi.
Repărţizarea regiunilor şi a zonelor palmei este următoarea:
• regiunea digitală cuprinde cele cinci degete
• regiunea digito-palmară este cuprinsă Între baza degetelor şi palmă;
• regiunea tenară, situată între baza degetului mare şi centrul palmei;
• regiunea hipotenară, situată în partea cubitală a palmei.
Cele mai importante în ceea ce priveşte identificarea sau înregistrările sunt
desenele din regiunea falangelor, care se împart şi ele în mai multe zone:
.zona bazală , formată din linii drepte sau curbate convex la centrul desenului,
dispusa între desenul central şi cuta interfalangă;
.zona centrală, formată din liniile desenului central, în formă de conuri,
spirale, laturi, etc.;
.zona marginală, formată din creste papilare în formă de arcuri care iau forma
conturului falangei, aflate la marginea desenului papilar.
În procesul săvârsirii faptei penale,unnele de picioare reprezintă a doua
categorie de urme întalnite la locul faptei împreună cu urmele de mâini.
Această categorie de urme, desi este intâlnită frecvent la locul săvârsirii faptei
şi se formează mai uşor decât urmele de mâini, nu are aceeasi valoare în procesul de
identificare deoarece părţicularitătile acestor tipuri de urme sunt mai reduse.
Prin urmele picioarelor se înteleg acele modificări aduse elementelor
componente ale locului faptei ca rezultat al contactului picioarelor desculţe cu acestea
în procesul săvârsirii infracţiunii.
Urmele de picioare se clasifică în:
• urmele de picior desculţ (urma papilara) identifică direct persoana;
• urmele de picior cu ciorap identifică fie persoana dupa urmele de contur ale tălpii,
fie ciorapul după textura materialului;

25
 • urmele de picior încălţat identifică încalţamintea, deci direct persoana;
• urmele plantei piciorului sunt cele mai valoroase pentru individualizare deoarece
amprenta plantară poate servi la o identificare certă, echivalenta cu identificarea
bazată pe amprentele digitale.
Planta piciorului se împarte în patru regiuni distincte:
• regiunea metatarsofalangiană, cea mai importantă pentru identificare, cuprinsă între
vârful degetelor şi o linie imaginară perpendiculară pe axa longitudinală a plantei care
trece prin articulaţia situata între falanga a doua a degetului mare şi metatars;
• regiunea metatarsiană cuprinsă Între regiunea metatarsofalangiană şi o linie
imaginară perpendiculară pe axa longitudinală a plantei care trece prin articulaţia
tarsului cu metatarsului;
• regiunea tarsiană, imprimată parţial, cuprinsă între regiunea metatarsiană şi călcâi;
• regiunea călcâiului, caracterizată prin alterări ale desenului papilar, din cauza
batăturilor sau cicatricilor;
Urmele piciorului cu ciorap reproduc forma generală a plantei piciorului, a
regiunilor sale şi a ţesă[Link] servi la determinări de grupe şi chiar la identificare,
dacă prezintă element de individualizare cum ar fi uzuri sau CI lturi specifice.
În categoria urmelor care oferă o bază sigura de idei ficare, atât sub raport
criminalistic, cât şi medico-Iegal, se înscriu şi urmele de dinţi, uatorită caracteristicilor
generale şi a părţicularităţilor prezentate de fiecare dinte, îndeosebi după vârsta de 25
de ani, când întreaga dantură este formată. Caracteristicile proprii dinţilor care ajută la
identificarea unei persoane sunt forma, numarul, poziţia şi distanţa dintre ei, uzurile,
eventualele lipsuri, diversele afectiuni( carii), tratamentele şi lucrările stomatologice.
Urmele de dinţi se prezintă sub forma statică sau dinamică, de suprafaţă sau de
adâncime. În privinţa posibilităţilor de identificare, al valorii lor probante, urmele
statice sunt mai valoroase, datorită redării unui număr mai mare de caracteristici. În
cazul acestor urme se păstrează conturul, plasamentul, distanţa şi lăţimea dinţilor. Cu
toate acestea şi urmele dinamice, formate în timpul muşcării, care a dus la
desprinderea unei bucăti din obiect, servesc la identificarea persoanelor, îndeosebi a
celor tinere.
Urmele dinamice se regăsesc pe obiectul primitor, deoarece au aspect de
striaţii, create de neregularităţile lor, în special ale dinţilor de pe maxilarul superior27.

.... 27 Ciopraga A., Iacobuţă 1., "Criminalistică", EdJunimea, Iaşi, 2001, pag .73
 Deoarece urmele de dinţi sunt vizibile cu ochiul liber, descoperirea lor nu
întâmpină dificultăţi deosebite. Pentru a fi valorificate in cursul cercetărilor, aceste
urme trebuie fixate prin descrierea în procesul verbal de cercetare la faţa locului,
fotografiere şi folosirea mulajelor.
Chiar dacă prezintă o valoare de identificare redusă, urmele de buze prin
părţicularitatile anatomice, prin forma papilelor şi a ridurilor coriale oferă date
concrete care ajută la identificarea unei persoane. Sunt de asemenea elemente de
identificare unghiurile comisurale şi grapiţa mediană.
După mecanismul de formare, după plasticitatea materiei şi după celelalte
criterii cunoscute, urmele de buze se clasifică în aceleasi grupe ca şi alte urme:
dinamice şi stati ce, de adâncime şi suprafaţă, colorate şi invizibile.
Urmele de buze sunt mai rar întalnite la locul săvârsirii infracţiunii, de aceea
valoarea lor de identificare este mai redusă, comparativ cu urmele de mâini sau
urmele de picioare. Sunt întâlnite în cazul infracţiunilor de omor şi a celor privitoare
la viaţa sexuală atât pe corpul victimei, cât şi pe corpul făptuitorului. Conturul
buzelor, compoziţia machiaj ului (rujul) oferă elemente cu valoare de identificare
redusă. Urmele de salivă prezente în aceste împrejurări pot contribui la stabilirea
grupului secretor şi la aflarea grupei sangvine a persoanei de la care provin.
Urmele de buze se pot forma pe suporturi dintre cele mai diverse: pahare,
sticle pentru apă sau băuturi alcoolice din care se bea direct, instrumente
stomatologice, lenjerie de corp sau de pat şi chiar de corpul uman.
Aceste urme trebuie coroborate şi cu alte probe, deoarece existenţa lor Într-un
anumit loc dovedeste doar trecerea persoanei respective pe acolo, nu şi legătura dintre
aceasta şi fapta penală.

2.1.2 Urme crea te de animale.

Urmele animalelor sunt urmele create de gheare, coarne, colţi, copite, aripi,
păr; produse biologice şi miros.
De multe ori, la locul săvârsirii infracţiunii rămân şi urme de animale, de aceea
este necesară abordarea din punct de vedere criminalistic a acestor urme. Prezenţa
animalelor la faţa locului se poate datora mai multor împrejurări cum ar fi: autorii sunt